West meets East – Enescu, Menuhin, Shankar

0
261
Unde: Muzeul Naţional de Artă al României - Sala Auditorium

Cand: 23 Oct 2017
Ora:19:00

Acum jumătate de secol, violonistul Yehudi Menuhin şi faimosul sitarist Ravi Shankar s-au întâlnit pentru a crea o punte între muzica occidentală şi cea indiană tradiţională. Proiectul lor, intitulat West meets East, a permis naşterea stilului World, încurajând şi alţi artişti să îmbine instrumentele muzicii clasice europene cu acelea din spaţii considerate exotice. În acest proiect, Menuhin a inclus entuziasmat şi Sonata nr. 3 pentru vioară şi pian de George Enescu, pe care o considera apropiată de sufletul oriental.

Albumele din cadrul proiect au avut un mare succes. Primul dintre ele a câştigat, în 1968, Premiul Grammy pentru cea mai bună muzică de cameră. Totusi, această muzică a fost exclusă treptat din sălile de concerte după dispariţia lui Menuhin şi a lui Shankar. Alexandru Tomescu vrea să readucă în prezent îmbinarea dintre muzica lui Shankar, Menuhin şi Enescu, într-o formulă ce îi include pe Sânziana Mircea, o pianistă apreciată pe marile scene internaţionale, şi pe unul dintre discipolii sitaristului Ravi Shankar – Udhai Mazumdar (tabla – percuţii indiene). Udhai Mazumdar va fi însoţit de elevii săi: Rohan Dasgupta (la sitar) şi Bhaskar Das (la bansuri – flaut de bambus).

Turneul acestei toamne va include patru concerte. Ele vor avea loc în patru oraşe: Timişoara, Cluj-Napoca, Piteşti şi Bucureşti.

Programul concertelor:

Bucureşti – 23 octombrie, ora 19:00, Muzeul Naţional de Artă al României, Sala Auditorium. Preţul biletului: 70/95 de lei.

Timişoara – 14 octombrie, ora 19:00, Filarmonica Banatul, Sala Auditorium. Preţul biletului: 40/65 de lei

Cluj-Napoca – 15 octombrie, ora 19:00, Sala Auditorium Maximum, UBB. Preţul biletului: 30/40/75 de lei

Poţi cumpăra biletele de pe Eventbook.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here