Winter Sleep – Ibsen si Cehov se muta in Anatolia

0
373

Plictisiţi de statutul de monştri sacri ai teatrului occidental, ce le pune la încercare articulaţiile vechi de sute de ani când sunt nevoiţi să stea atâtea ore în picioare pentru a primi aplauzele de la finalul piesei, Ibsen şi Cehov s-au dat jos de pe soclu, apoi şi-au luat catrafusele spre alte zări.

Au primit ei nişte vederi de la prietenii călători, în care apare o stepă ce se află dincolo de Cornul de Aur, vegheată de nişte stânci având forme bizare, unde oamenii şi-au săpat case, apartamente sau hoteluri. Într-un astfel de hotel stă tot unul de-al scenei, fost actor devenit proprietar, aşadar vor negocia un preţ bun în schimbul cazării, mai ales că tot în jurul ceaiului se adună oamenii locului când îi apasă poverile sufleteşti, doar că nu au samovare. Ospitalier de felul său, turcul Aydin nu le cere decât nişte replici memorabile în schimbul şederii, care să-l ajute pe Nuri Bilge Ceylan să ia marele premiu de la Cannes, astfel încât să apară cu toţii în poza de grup a echipei ce a realizat Winter Sleep.

Filmul Winter Sleep începe feeric, cu imagini din Turcia orientală, unde localnicii au îmblânzit peisajele austere prin transformarea pietrelor singuratice în adevărate furnicare, apoi răsar dintre stânci primele semne ale dramelor pe care aceştia le-ar fi vrut ţinute departe de ochii străinilor. O piatră aruncată în parbrizul unei maşini de copilul supărat pe cel care îi cere banii de chirie tatălui abia ieşit din închisoare, orgoliul tare ca o stâncă al bărbaţilor, complicitatea femeilor ce se perindă ca nişte umbre sub baticurile cuminţeniei domestice, nişte reprosuri ce ard mocnit, devenite veritabile scene de teatru pline de reflectări memorabile despre bine şi rău, dreptate şi inechitate, smerenie şi vanitate, rostitede un lup de stepă hâtru, întors pentru a se bucura de tihna peisajelor albe din ceea ce se anunţă a fi o iarnă a vieţii sale afective, sunt elementele ce formează un lanţ al destăinuirilor aşezate la timpul potrivit în fata spectatorului, aşa cum gazda orientală ştie când să aducă păhăruţele cu aromele ceaiului aburind printre mimicile încordării.

Dacă alegi să vezi filmul într-o sală de cinema, vei avea impresia că ai nimerit de fapt într-o sală de teatru, iar piesa ce urmează ţine mai mult de trei ore. Aşadar, în cazul în care te-ai obişnuit să vezi filmele online schimbându-le durata prin sărirea unor scene de atmosferă, statice, Winter Sleep ţi se va părea o înşiruire monotonă de imagini ale căsniciei tardive, cu excepţia secvenţelor însufleţite de nişte dialoguri amuzante, dar care pot degenera în gesturi ireparabile. Dacă, în schimb, ţi-ai educat răbdarea, făcând parte din tabăra cinefililor dornici să intre lent în atmosfera mediului din care provin personajele, atunci vei fi recompensat înzecit, deoarece imaginile picturale ale Anatoliei stranii, căldura degajată de interioarele caselor săpate în stâncile ce par neprimitoare şi decorurile luate dintr-un film de epocă sau dintr-un magazin de antichităţi reuşesc să amplifice, apoi să reflecte sensibilitatea protagonistului Aydin (Haluk Bilginer), un fost actor ce se vede prins în colivia unei familii din care i-au mai ramas doar sora nefericită, ce tânjeşte după trecutul rămas în Istanbulul marii ei iubiri, şi o soţie mult mai tânără, de care s-a înstrăinat.

Mizând pe abilitatea de a trece de la imaginile grave, dezolante ale stancilor din Anatolia spre intimitatea scenelor de interior, unde protagonistul îşi găseşte propriul paradis chiar şi atunci când aude reproşurile dureroase ale soţiei, pe care le preferă unei absenţe înfricoşătoare a fiintelor iubite, regizorul turc poate construi un scenariu bazat pe o intensitate ascendentă a tensiunilor, acumulate pe masură ce se apropie scena finală.

În timp ce peisajele solitare devin refugiul personajelor obosite de prea multe gânduri legate de neîmpliniri şi de viaţa irosită într-o pustietate mai degrabă interioară, încăperile cioplite în stânci ajung să revigoreze cromatica filmului, devenind o sală de teatru, în care se adună toate cuvintele tăioase, dureros de adânci, despre umanitate, iubire şi moarte, asemenea lemnelor ce trosnesc zgomotos pentru a întreţine flăcările ce luminează faţetele personajelor, proiectând chiar şi pe cele superficiale un joc de umbre surprinzător. Asemenea epidermei intrate într-un spaţiu încălzit după ore bune petrecute în aerul iernii, replicile se încălzesc treptat, iar contrastele afective se dezmorţesc, apoi devin efervescente şi înţepătoare.

Nu întâmplător filmele regizate de Ceylan au fost asemuite cu piesele unor mari dramaturgi. Personajele feminine din Winter Sleep îţi amintesc de captivele melancolice din lumea creata de Ibsen, care tânjesc după un paradis interior secret, pustiit după consumarea profundă a relaţiilor umane, iar bărbaţii caută un adăpost după o viaţa risipită, fiind preocupaţi de îndelungatele discuţii despre libertate, morală, datorie şi valori, dar se văd neputincioşi în faţa unui dezastru personal ce îi găseşte inerţi, exact ca în piesele scrise de Cehov. Marele talent al cineastului turc este acela de a te ţine atent până la final, prin introducerea unor dialoguri amuzante, capabile să resusciteze atmosfera statică, salvandu-şi, în acelaşi timp, eroii de la patetismul de care sunt acuzaţi adesea orientalii.

Winter Sleepte răscoleşte şi îţi oferă acelaşi catharsis pe care îl primeşti la finalul unei piese de teatru, căruia i se adaugă forţa vizuală hipnotică a peisajelor de-o austeritate bogată în ecouri afective.

Filmul Winter Sleep a fost proiectat în cadrul evenimentului Les Films de Cannes a Bucarest.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here