Yesterday, Today and Tomorrow – Sophia Loren Forever

0
511
foto: www.athinorama.gr/cinema

Filmul Ieri, Oggi, Domani (Yesterday, Today and Tomorrow), distins cu Oscarul pentru cel mai bun film străin, este precum Sophia Loren, actriţa din rolul principal. Nu îmbătrâneşte. Nu îşi pierde farmecul după trecerea anilor şi continuă să atragă cinefili din generaţiile tinrere. Aşadar, dacă te afli în căutarea unui film bun cu actori iconici, din alte vremuri, pelicula lui Vittorio De Sica poate fi o alegere inspirată. Filmul degajă lejeritate în abordarea unor teme spinoase, dar şi profunzime. Te va face să râzi, îţi va transmite bucuria de a trăi a italienilor, dar te va invita să meditezi şi la problemele serioase ale unei societăţi.

Ieri, Oggi, Domani este o comedie inteligentă, de savurat într-un weekend relaxant, în care vrei să priveşti dintr-un unghi inedit marele spectacol uman. Totuşi, dincolo de hohotele de râs provocate, comedia lasă în urma ei întrebări legate de natura umană, de relaţiile dintre bărbaţi şi femei în mediile tradiţionaliste. Nu lipsesc nici marile obsesii ale cineastilor neorealisti, legate de inechitatea socială şi de ipocrizia colectivă reflectată în modul de a percepe femeia şi feminitatea.

Poţi considera această satiră efervescentă în stil neorealist şi un omagiu adus feminităţii. Şi cum altfel putea fi celebrată feminitataea decât oferindu-i rolul principal Sophiei Loren – zeiţa frumuseţii meridionale. Interpretarea ei ispititoare se va suprapune peste o tipologie des întâlnită în filmele neorealiştilor. Este acea tipologie a femeii de o frumuseţe răpitoare sortite iminentului sacrificiu pe altarul societăţii machiste şi al bărbatului egoist, interpretat de Marcello Mastroianni.

foto: weltretter.wordpress.com
foto: weltretter.wordpress.com

Filmul regizat de Vittorio De Sica readuce unul dintre cuplurile de succes de pe marile ecrane, format de Sophia Loren şi Marcello Mastroianni. Cei doi au devenit deja figuri arhetipale din cinematografia italiană. Au ramas în memoria colectivă a cinefililor asemenea unor simboluri reprezentative, la care se face referire când se pomeneşte de caricaturizarea rolurilor de gen sau de prejudecăţile din societatea italiană patriarhală, invadată de problemele de după al doilea Război Mondial.

În timp ce Marcello Mastroianni rămâne captiv în rolul bărbatului imatur, simplificat, ce nu poate înţelege resorturile afective ale femeii iubite, Sophia Loren oferă acea interpretare cuceritoare şi cameleonică demnă de cele trei metamorfoze din film. Interpretarea ei reflecta idealul feminin din sociatăţile tradiţionaliste. Este şi diva irezistibilă, şi gospodina care ţine casa. Duioasă, dar şi aprigă. Soţia înzestrată cu forme apetisante, ce atrage toate privirile pentru a-l face mândru pe bărbatul ei, deşi îi rămâne fidelă, şi care noaptea îşi dezvăluie priceperea de curtezană. Şi cum atâtea ipostaze erau prea solicitante pentru o singură poveste şi ar fi slăbit autenticitatea unui personaj, Vittorio De Sica decide să împartă filmul în trei istorii de viaţă, cum doar în Italia poţi găsi. Vei descoperi astfel trei protagoniste din lumi diferite, dar care ajung să reprezinte o Italie comună, adusă la graniţa dintre provincialismul patriarhal, ipocrizia asociată celor având pretenţii de burghezi şi emanciparea urbană din anii ‘60. Pentru aceste poveşti, regizorul a folosit un scenariu bazat pe scrierile a trei figuri inovatoare din literatura italiană, printre care bunul său prieten Alberto Moravia, Eduardo De Filippo şi Cesare Zavattini.

foto: weltretter.wordpress.com
foto: weltretter.wordpress.com

În prima poveste, Sophia Loren o interpretează pe Adelina, o femeie din Sudul pitoresc, dar sărac al Italiei. Ea trăieşte drama femeii care ajunge să întreţină familia din cauza unui soţ delăsător. Vinde ţigări de contrabandă, încercând să evite amenzile poliţiei. Într-o zi este prinsă, amendată şi ameninţată cu închisoarea dacă nu plăteşte amenda. Începând cu acest moment, drama ei este deviată spre o turnură amuzantă (dar nu mai puţin amară). Începe să facă mulţi copii, unul după altul, pentru a evita încarcerarea, spre eupuizarea (mai ales) psihică a partenerului de viaţă interpretat de Marcello Mastroianni. Pentru a o ajuta, locuitorii cartierului unde locuieşte recurg la idei amuzante.

foto: it.wikipedia.org/
foto: it.wikipedia.org/

Prin această poveste, expusă prin îmbinarea dintre patosul şi exuberanţa personajelor din Sud, candoare şi pauperitate, Vittorio De Sica opune firescul, reprezentat de ingeniozitatea şi tenacitatea feminină, tiraniei exercitate de legile strâmbe. Drama Adelinei, derulată într-o manieră comică, devine o privire satirică adresată societăţii Italiene postbelice, unde săracii deveneau vulnerabili şi victimele unei legislaţii absurde. Vei descoperi temele, estetica şi viziunea marilor cineaşti neorealişti. Vittorio De Sica nu ezită să denunte, la rândul său, inechitatea socială, creând personaje expresive ce luptă să îşi păstreze umanitatea şi duioşia într-un mediu ce predispune la abrutizare.

foto: weltretter.wordpress.com
foto: weltretter.wordpress.com

Vei aprecia, pe lângă interpretarea actorilor, şi modul în care este reprezentată povestea. Nu vei vedea scene sufocate de mizeria dezolantă a cartierelor sărace, şi nici de spaţiul claustrofob al încăperilor unde se înghesuia familia numeroasă. Vittorio De Sica preferă imagini poetice luminoase, inundate de soarele napoletan şi de culoare. Farmecul este dat şi de acea îmbinare între melancolia solară care se revarsă în cadrele ce oferă o imagine panoramică a oraşului, şi lirismul muzical din mahalaua meridională, unde se iubea pătimaş, cu suspine, gesticulări şi replici picante.

foto: weltretter.wordpress.com
foto: weltretter.wordpress.com

În a doua poveste, Sudul este înlocuit de modernul Nord. Locul Adelinei este luat de Anna, soţia plictisită a unui milionar, iar Mastroianni este intelectualul sărac de care aceasta este îndrăgostită. Napoletana ce îşi cânta ardoarea în melodiile populare care pluteau peste acoperişurile cartierelor-furnicar devine burgheza sofisticată dintr-un Milano al noilor îmbogăţiţi. Are haină de blană, privire languroasă de seducătoare cizalată prin rafinamentul exersat. Noua ispostază feminină devine portretul snoabei nesuferite, care a făcut o mare pasiune pentru amantul sărac. Îsi exprimă isteric furia când Rolls-Royce-ul ei decapotabil trebuie să încetinească din cauza muncitorilor ce trec strada. Nu ştie de existenţa ipostazei feminine din prima povestire. De fapt, s-ar fi putut chiar să o deteste pe Adelina, să o considere o fiinţă aparţinând unei specii inferioare. Pe lângă Anna, fermecătoarea napoletană este o plebee, o relicvă din Sudul retrograd, privit de sus de către italienii aparţinând acelui Nord bine dezvoltat industrial.

foto: it.wikipedia.org
foto: it.wikipedia.org

Deşi este îmbrăcată în haine de lux, pentru care vânzătoarele de ţigări din povestea Adelinei şi-ar fi dat ani din viaţă doar pentru a le purta măcar o zi, Anna are şi ea parte de nefericire. Acea nefericire infiltrată în existenţa soţiei burgheze ce are un soţ mai mereu plecat să faca bani, şi multe cunoştinţe, dar nici un prieten. Anna pică în butoiul cu despresie al săracei femei bogate. Se victimizează şi îşi plânge tristeţea în timp ce-şi conduce periculos de rapid Rolls-Royce-ul, enervând şoferii mai săraci prin sfidarea ostentativă a regulilor de circulaţie. Momentul comic este declanşat după ce amantul trece în locul ei la volan. O clipă de neatenţie, ce îi intrerupe Annei momentul de reverie în care se vedea deja într-o vacanţă însorită alături de acesta, declanşează o suită de reacţii bulversante şi absurde prin amploarea lor. Sunt reacţiile menite să alimenteze caricatura satirică prin care Vittorio De Sica ridiculizează fetişizarea obiectelor de lux şi nefericirea în mediile noii burghezii italiene.

foto: heart-strutter.org
foto: heart-strutter.org

Tot despre iubirea dintre un burghez şi un om de rând este vorba şi în cea de-a treia poveste. De data aceasta burghezul este interpretat de Mastroianni. Personajul său devine un client fidel al Marei, vânzătoarea de plăceri cu suflet mare şi sensibilitate pe măsură, interpretată de Sophia Loren. Apartamentul din care se bucură de priveliştea rapitoare a Romei, plăcerea de a-şi exprima trăirile prin muzică, lejeritatea prin care evită vulgarizarea statutului ei şi umorul păstrat în cele mai tensionate situaţii o transformă pe Mara în varianta latină a protagonistei din Breakfast at Tiffany’s. Mai copilăroasă, amuzantă, senzuală, şi mai puţin sofisticată vestimentar decât protagonista interpretată de Audrey Hepburn, Mara va rămâne un personaj memorabil datorită numărului de striptease ce avea să consolideze statutul de zeiţă atribuit Sophiei Loren. Datorită scenei incandescente de neuitat, în care se mişcă ademenitor, ea va fi apreciată mai ales datorită abilităţii de a simboliza erotismul femeii dorite de toţi bărbaţii, fără a cădea în vulgaritate.

foto: weltretter.wordpress.com
foto: weltretter.wordpress.com

Dincolo de povestea de iubire dintre o curtezană de lux şi fiul unui industrias, Vittorio de Sica reinterpretează arhetipul femeii libere. Cu ajutorul Sophiei Loren în ipostaza vânzătoarei de plăceri candide şi pline de compasiune, regizorul îi dă chip femeii ideale din societatea scindată între nou şi vechi. Mara este femeia ce aduce în viaţa personajului masculin nu numai frenezia sexuală, ci şi afecţiunea menită să ofere confortul indispensabil celui devenit captiv într-o lume a convenienţelor, sufocantă şi mercantilă. Ei i se opune vecina stafidită şi morocănoasă, habotnică şi plină de ură, ce îi reproşează irezistibilei Mara că i-a corupt nepotul inocent, elev la un seminar teologic. Dornic de a scăpa de sub papucul familiei demodate, inocentul nepot vrea să se apropie de Mara, pe care o privea pe ascuns când aceasta cânta pe balconul apartamentului ei, îmbrăcată sumar. Induioşată de rugăminţile unei bătrâne aduse în pragul disperării de nepotul care vrea să renunţe la straiele preoţeşti pentru a fi un fante la modă, Mara face un jurământ ce îl va duce şi pe amantul ei în pragul disperării. Acest jurământ şi discuţiile cu vecina habotnică sau cu nepotul ei vor deveni sursele comicului sub care se ascunde o critică legată de bigotismul şi de cocoloşirea bărbaţilor în familiile respectabile.

foto: weltretter.wordpress.com
foto: weltretter.wordpress.com

Ieri, Oggi, Domani este un film multistratificat, gata să îşi dezvăluie profunzimea de sub poveştile aparent simple şi comice. Face parte din categoria filmelor de calitate, accesibile, dar şi capabile de a surprinde lucid complexitatea şi diversitatea unei societăţi, într-o anumită epocă. Toate cele trei ipostaze versatile ale feminităţii devin o replică dată unei lumi rigide şi alienante. Odată cu Sophia Loren este expusă Italia, cu toate aspectele ce i-au format portretul colectiv, fără a se cădea în capcana stereotipurilor. Vezi Italia bigotă, Italia ce vrea să se rupă de trecut odată cu dezvoltarea industrială, Italia veche şi gregară, Italia burghezilor ce se visează aristocraţi. Poate cea mai ofertantă pentru sursele de umor dulce-amar este Italia machistă. O Italie transformată de marii ei cineaşti vizionari într-o lume unde bărbatul fie este castrat psihologic de morala rigidă, fie are iluzia puterii, deşi adevăratul stăpân este femeia care găseşte mereu soluţiile înţelepte, în ciuda presupusei aplecări spre sentimentalism şi (uneori) spre dezordinea senzuală de care este mereu acuzată.

Citeşte şi Top 5 filme cu Monica Bellucci

Din dragoste pentru Roma – 10 filme cu şi despre Roma

Top 5 filme cu Monica Bellucci

Din dragoste pentru Roma – 10 filme cu si despre Roma

 

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here