Zeii pedepselor ceresti – Avioane, parfum frantuzesc si emancipate cu ochi migdalati

0
574

După ce şi-a sedus cititorii scriind povestea controversată a singurei pictoriţe chineze faimoase în Parisul interbelic (Pictoriţa din Shanghai), Jennifer Cody Epstein a revenit cu încă un roman despre Orient, a cărui acţiune se petrece, de data aceasta, în Japonia invadată de trupele americane, după episodul Pearl Harbour. Zeii pedepselor cereşti îţi permite să te bucuri de acel gen de lectură derulată cu viteza unui film, împiedicându-te să laşi cartea din mână, chiar şi în cazul în care ai reţineri în faţa unei cărţi despre Japonia scrise de un occidental. Ritmul evenimentelor te ia pe sus, dezvăluirile bruşte din timpul dialogurilor întreţinute de personaje opuse pulverizează aparenţele precum bombele un sat idilic plin de orezării, iar întâlnirile dintre protagoniştii veniţi din spaţii culturale diferite capătă ritmul alert şi ameţitor al gesturilor însufleţite de adrenalina trezită de alarmele ce anunţă pericolul unui cer spuzit de avioane inamice.

Jennifer Cody Epstein este în primul rând genul de scriitoare cu vocaţie de povestitoare care ştie cum să-şi ţină cititorul atent şi captiv, seducându-l chiar şi în momentele în care dramele personajelor devin copleşitoare şi greu de îndurat, facându-l să conteste natura umană. Pentru a înteţi voluptatea lecturii, autoarea decide să amâne ciocnirea dintre personaje, alegând mai întâi să îţi ofere amănunte irezistibile din biografia lor, plină de contradicţii şi de secrete, devolate în momente de melancolie senzuală sau de umor neaşteptat. Asemenea unui păpuşar tipicar, dar şi spontan când trebuie, îşi mută personajele între două lumi, nu înainte de a-l ancora pe fiecare în propriul spaţiu cultural, fără a-i permite să simtă compasiune pentru oamenii de pe alte continente până la episodul Pearl Harbour. Prins în jocul gratificaţiei amânate oferite de ciocnirea personajelor din ţări diferite, ajungi să te întrebi, cu sufletul la gură, când se vor întâlni, în sfârşit, studentul care îşi masca timiditatea şi teama faţă de ceilalţi prin dorinţa de a deveni un bun pilot, nu înainte de a o seduce pe una dintre cele mai frumoase fete din campus, băieţelul roşcovan şi viitor mare fotograf, devenit o curiozitate pentru japonezii în mijlocul cărora alesese tatăl lui să-şi urmeze visul de arhitect sub îndrumarea celui care a proiectat Muzeul Guggenheim din New York, dar şi Hotelul Imperial din Tokio, japoneza cosmopolită, educată în stil occidental, emancipată prin lecturile controversate, şi a ei fiică obligată să traiască între două continente sudate, fără voia lor, de vinovăţii comune, dar şi de curiozitatea locuitorilor pentru lumile îndepărtate.

Deşi întâmplările descrise în roman au loc pe fundalul conflictului americano-japonez din anii ’40-’50, Jennifer Cody Epstein reuşeşte să evite ispita unor întâlniri pasionale facile. Renunţă la scenele amoroase pline de clişee vandabile şi de acel exotism kitsch. În locul unor detalii toride aprise de combustibilul unei ameninţări iminente sub ploaia bombardamentelor ce i-ar fi obligat protagoniştii să se abandoneze unii în braţele celorlalţi, având viteza unor piese de domino impinse de ultimele zvâcniri ale hedonismului dinaintea raidurilor inamice, autoarea preferă amânarea exploziilor afective prin lentapendulare între două imagini ale tihnei dinaintea furtunii. Una capătă farmecul unei fotografii vintage idilice, facută pentru a imortaliza o primă întâlnire amoroasă dintr-un orăşel american liniştit, în lumina unui apus cu promisiuni şi clasicele schimburi de amulete sub forma unor bijuterii de familie dăruite unei sweet heart. Cealaltă este o îndrăzneaţă fotografie sofisticată în care o asiatică imortalizată precum o cuceritoare din vremea lui Gatsby, afişând promisiunea unei relaţii clandestine anunţate de preludiul unei indiscreţii explozive involuntare, evitate în ultima clipă, de data aceasta în decorul unei case de vacanţă cu design occidental şi minimalism nipon a unui arhitect stabilit în Japonia şi atras de soţia partenerului său, o asiatică periculos de nonconformistă pentru vecinii ei ce nu încetau să o acuze de simpatii vestice sau de spionaj. Aceste două imagini ale tihnei plutesc deasupra amănuntelor sordide ale răzbioiului, ce devine o absurditate sinistră din perspectiva supravieţuitorilor ce refuză dezumanizarea şi încearcă treptat să îşi explice urmările tragice.

Pentru cititorii gata să îşi închipuie o clasică poveste de iubire dintre o japoneză fragilă şi un soldat american, scriitoarea păstrează o surpriză plăcută. Sursa interesului aţâţat nu constă în evoluţia poveştii într-o direcţie previzibilă. Firul naraţiunii este deşirat special pentru a te obliga să vezi nuanţele, nu imaginea finală obţinută printr-o coerenţă (mereu) artificială când este vorba despre haosul şi întrebările rămase în urma războiului. Amănuntele captivante răsar din capitolele în care vieţile personajelor din Japonia şi America se derulează separat, părând mai mult nişte reportaje transformate în ficţiune, dar fără a-şi pierde veridicitatea. Zeii pedepselor cereşti, în ciuda scenelor ce ar putea fi transpuse într-un film, nu este un roman plin de acţiune despre iubirile imposibile din timpul războiluiui, ci despre căutarea umanităţii în mijlocul atrocităţilor, descrise în stilul nipon, în care metaforele, destăinuirile şi intimitatea afectivă preferă surdina apropierii delicate în locul strigătelor disperate şi al gesturilor nesăbuite, chiar şi în momente de criză. Jennifer Cody Epstein a renunţat la abundenţa narativă, lăsând imprevizibilul să apară firesc, din mijlocul unor detalii reale privind acel Tokio promiţător din perioada interbelică, al descrierii cât mai realiste şi pline de suspans a momentelor ce preced un raid aerian, din coşmarurile soldaţilor ce au asistat la atrocităţile din Manciuria ocupată de armata japoneză sau din acea capitală niponă în care locuitorii deveneau ţintele umilinţelor puse la cale de yankeii învingători. Nu sunt deloc puţine scenele care par să facă parte dintr-un fotoreportaj despre statul-marionetă creat de autorităţile japoneze în Manciuria, despre bazale militare unde arhitecţii americani îndrăgostiţi de Japonia erau nevoiţi să creeze un sat nipon artificial pentru a le arăta superiorilor punctele slabe ale construcţiilor, premeditând astfel distrugerile din timpul bombardamentelor, despre tragedia unor adolescente ajunse obiectele plăcerii în localurile din acel Tokio stabilizat de armata Statelor Unite.

Zeii pedepselor cereşti este genul de roman în care dramele războiului sunt interiorizate şi transformate în apropieri umane greu de bănuit, ce nu mai permit separarea clară între inamici şi prieteni, câştigători şi perdanţi, vinovaţi şi nevinovaţi. Este un roman al intimităţii afective construite prin întâlnirea şi convietuirea unor contraste fascinante. Este contrastul dintre acea lejeritate cosmopolită a unei protagoniste nipone ce a evadat din spaţiul auster al unui internat londonez şi al unei familii tradiţionaliste prin relaţii comparate mereu cu atmosfera plină de erotism din Amantul doamnei Chatterley şi fiica ei, al cărei farmec este concentrat în misterul suav al celei ce nu şi-a conştientizat încă forţa propriei feminităţi şi atitudinea reţinută a japonezei misterioase crescute în umbra mamei desprinse parcă dintr-o pictură în stil Art Deco expusă într-un bar japonez interbelic, unde se asculta jazz. Este contrastul dintre cei ce vor să câştige prin nimicirea unei lumi diferite şi câştigătorii pregătiţi să renunţe la privilegiile ce-i transformă din apărători ai ţării lor în călăi. Este contrastul dintre femeia care aşteaptă şi femeia care ar vrea să fugă din cauza unei aşteptări domestice prelungite, impuse de cutume. Şi, mai presus de toate, este acel contrast dintre o lume în care oamenii tânjesc după abandonul senzual şi după o lume necunocută, ca forme ale setei de viaţă, şi cei seduşi de aceştia, purtând propriul lor război interior, izbucnit cu multă vreme înainte de ostilităţile militare.

Fascinaţia scriitoarei americane pentru Orient poate fi un alt pretext invocat pentru a recupera o memorie colectivă modificată de ştirile false apărute în presa destinată propagandei. Nu ezită să prezinte barbarismul învingătorilor, al celor buni, care nu era deloc diferit de al soldaţilor japonezi ce au devastat satele ocupate, stârnind revolta occidentalilor. Dar în locul unor procese ţinute în tribunalele militare, cititorul descoperă o altfel de compensare morală. Amintirile dintr-o viaţă care putea fi considerată normală, în care fiecare putea visa la îndeplinirea unor dorinţe ascunse ce-l făceau de neînţeles în spaţiul cultural din care provenea. În această memorie paralelă devenită o istorie individuală, protagoniştii din cele două lumi se întâlnesc atunci când un arhitect yankeu îşi redescoperă inspiraţia într-un Tokio unde privirea unei japoneze ce visa la emancipare inhalând frazele unei carti interzise îşi face loc în altarul strămoşilor niponi înţepeniţi în propria teamă faţă de gaijini (străini), unde aroma de tămâie orientală a beţisoarelor este înlocuită de nostalgia olfactivă îndrăzneaţă a unui parfum franţuzesc devenit simbolul eliberării imaginare, iar invocatiile budiste din serile ce prevesteau iminenţa unui atac sunt înlocuite de pasajele despre adultera Doamna Chatterley, a cărei poveste rămâne salvarea promisă acestei japoneze şarmante hăituite în propria ţară.

Zeii pedepselor cereştinu este doar un roman al întâlnirii dintre două civilizaţii opuse, ci încercarea de a explora una dintre cele mai mari provocări a omului: întâlnirea cu un Altul, ce-l poate captiva sau îl poate scoate din minţi, arătându-i limitele propriilor certitudini.

Editura Humanitas Fiction, 2015

imagini: www.artdecolovers.com/https://mubi.com/lists/japanese-cinema-of-the-1930s

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here