Zhit – mostra a noului film rus

0
438

Aristotel a pus bazele Teoriei Corespondenţei asupra adevărului printr-o sintagmă simplă: faptul de a spune că ceea-ce-este nu este sau că ceea-ce-nu-este este reprezintă un fals, în timp ce a spune că ceea-ce-este este şi că ceea-ce-nu-este nu este reprezintă un adevăr.

Vasily Sigarev, aflat cu Zhit(Rus) ( Living, În viaţă) la al doilea său proiect regizoral (după Wolfy în 2009), pare să îşi fi propus să arate cât de tare se pot complica lucrurile în legătură cu relaţia dintre adevăr şi realitate, pentru că aceasta este o trăsatură stridentă a filmului său din 2012. Apreciat şi premiat la festivaluri, printre care şi cel de la Rotterdam, Zhit continuă tendinţa dură a producţiilor cinematografului rus din ultima perioadă alături My Joy(2010)  sau In the Fog (2012).

Deşi catalogat drept o dramă pe site-urile de specialitate, acest film poate face deliciul oricărui iubitor de thrillere. Trecând dincolo de alte explicaţii filosofice precum: realitatea o face cel care o experimentează, Zhit nu este un film uşor de urmărit. Asta nu pentru că ar suferi de vreo incoerenţă între cele trei poveşti ale sale, ce merg în paralel împărţiind acelaşi spaţiu geografic dur – un oraş semi-rural din Rusia contemporană, ci pentru nenumăratele şocuri pe care spectatorul este nevoit să le îndure. Oscilaţia constantă dintre realitate şi imaginaţie are loc fără vreun fel de avertizare, fapt ce te face să rămâi uimit de cum stau lucrurile cu adevărat.

 

 

În Living se relaționează mult cu moartea, experienţă ce nu va rata, până la sfărşitul filmului, niciun personaj cheie al filmului. Regizorul care a fost şi scenarist pentru această producţie foloseşte efectul pe care îl are dispariţia, sau gândul dispariţiei, acestor persoane, asupra celor apropiaţi lor, pentru a descrie în imagini episoade psihotice de primă mână.

Aşadar un tată care încearcă să îşi regăsească fiul, o mamă ce îşi așteaptă fetele acasă şi un tânăr proaspăt căsătorit vor sfârşi în urma unor experienţe cumplite. Cei rămaşi vii, puşi în faţa unor momente de teroare, răspund prin dragostea ce o poartă pentru cei dragi, care se dovedeşte a fi atât de puternică încât ei râmân, cel puţin în mintea lor, nevătămaţi. Acceptarea, resemnarea şi împăcarea sunt stări pe care filmul se focusează sau mai bine zis pe travaliul necesar atingerii lor, cum întregul cumul emoţional provenit din refularea realităţii nu face decât să le îndepărteze.

Realizat într-o tehnică a imaginii incisivă şi inteligentă prin cadrele fixe sau prin nenumăratele point-of-view-uri înşelătoare pentru spectator, filmul te ţine în priză. Predominată este, totuşi, starea de acută incertitudine care succede majoritatea momentelor importante ale filmului. Meritul fiind şi al actorilor (Yana Troyanova, Olga Lapshina, Alexei Filimonov, Yevgeny Sity, Anna Ykolova) ce reuşesc să transmită o stare de tensiune uluitoare interpretând persoane aflate într-o cumplită suferinţă. 

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here