L’ombre des femmes, ce a deschis secţiunea Quinzaine des Realisateurs la ediţia din 2015 a Festivalului de la Cannes, este acel gen de film la care mergi datorită aceluiaşi motiv pentru care îţi mai cumperi un album de fotografii dedicat Parisului văzut de Bresson şi generatia lui, deşi mai aveai câteva, sau încă un roman scris de Modiano, deşi te-ai prins că foloseşte aceleaşi teme sau tipologii. Este vorba despre o voluptate specifică eternei reîntoarceri la obsesiile estetice. Filmul lui Garrel se bazează tocmai pe forţa de atracţie a obsesiei unor cinefili dornici să revadă clasicul triunghi amoros pe fundalul unui Paris desprins din fotografiile alb-negru, de parcă ar viziona un film din anii ’60. Aceleaşi întâlniri clandestine în mansarde sau la cafenelele iconice şi aceiaşi boemi ce se adună seara în jurul unei mese, cu nelipsita baghetă de la brutăria păstrată la parterul clădirii vechi sau indispensabila sticlă de vin aşezată astfel încât să redea şarmul amanţilor de pe malul Senei, care nu se pierde nici măcar într-un apartament sărăcăcios.
L’ombre des femmesle-a fost dedicat în primul rând nostalgicilor plecaţi în căutarea suvenirurilor părăsite în prăvăliile cu obiecte vintage, devenite nişte fetişuri estetice. În acest film, fetişurile cinematografice sunt imaginile alb-negru, străzile boeme ale Parisului şi eterna relaţie de cuplu marcată de infidelităţi, devenită un simbol al portretului colectiv atribuit poporului francez, despre care se spune că are propria viziune privind binefacerile şi dezavantajele unei relaţii în trei. Philippe Garrel nu aduce nimic nou, dar nu din cauza unei scăpări, ci dintr-un gest asumat, încât ajungi să te întrebi dacă nu cumva repetiţia unor portrete şi tipologii comune nu este decât un tribut adus filmelor despre infidelitatea rafinată a la francaise, asemenea unei plimbări melancolice printr-o arhivă improvizată într-o cafenea ieşită din timp şi rătăcită pe una dintre străduţele mai puţin umblate, pomenite adesea într-un roman scris de Patrick Modiano.
Filmul reia aceeaşi poveste a cuplului de artişti cam strâmtoraţi financiar, în care El –Pierre (Stanislas Merhar)- se simte atras de o altă femeie, de care îl leaga doar o relaţie corporală, iar Ea – Manon (Clotilde Courau)-, sătula să tot fie neglijată, caută o confirmare erotic-sentimentală în compania unui amant cu trăsături exotice, spre disperarea lui Pierre, care, din bărbatul plecat la căutat de senzaţii noi în compania unei străine (Lena Paugam), ajunge să fie atras iar de cuibul familial tocmai pentru că infidelitatea soţiei îl face să regăsească noutatea ce-i resuscitează interesul (dar şi crizele de gelozie). Scenele filmului par turnate de dragul artei fotografice alb-negru, cu tineri frumoşi având preocupări creative şi zâmbete luminoase în care se ghiceşte un licăr melancolic, aşadar nu trebuie tulburate prin dialoguri tensionate, în care sunt căutate motivele profunde ale infidelităţii, întoarse pe toate părţile până la epuizarea ambilor parteneri. Nu este introdusă nici genul acela de amantă cu trăsături de seducătoare psihopată, pe care pericolul abandonului o transformă într-o bombă cu ceas, pregătită să cronometreze apropierea tragediilor. Nu se caută justificări abisale, de natură psihanalitică şi nici nu sunt inventate replici masculine ce stârnesc hohote de râs complice în randul spectatorilor sau mimici indignate în rândul spectatoarelor ce îşi amintesc de poliţele restante din propriile relaţii de cuplu.
Dacă nu ai parte în cele 73 de minute de nişte conflicte zgomotoase, reacţii isterice duse la paroxism, monologuri apăsătoare provocate de mustrările de conştiinţă şi de autoanalizele interminabile, atunci de unde vine acel ceva de care se foloseşte un regizor pentru a te ţine în sala de cinema până la final? În L’ombre des femmes este vorba despre inspirata decizie de a face un film alb-negru, care, dincolo de un clişeu, este un mijloc de a salva de la eşec un scenariu minimalist precum debutul unui cineast al generaţiei Nouvelle Vague şi familiar precum o pastişă. Modul în care Philippe Garrel se foloseşte de lumina în scenele filmate în exterior, când personajele străbat bulevardele pariziene şi acele străduţe ce amintesc de periferiile pitoreşti pline de edificii scunde aproape lăsate în paragină, atât de bine descrise de Modiano, creează o atmosferă stranie, atemporală, ce te face să tânjeşti după un Paris necunoscut, ce a dispărut cu mult înainte de a te naşte. Luminozitatea imaginilor alb-negru şi lipsa indiciilor clare legate de timp îţi dau impresia că te-ai desprins de reperele spaţio-temporale fixe şi asişti la o poveste derulată într-o zonă liberă găsită numai într-o bulă de timp ireală, ce permite trecerea de la o epocă la alta. Abia către final apariţia fugitivă a unui obiect specific deceniului actual te readuce în prezent şi îţi aminsteşte că ai găsit o masă liberă la faimoasa cafeneaMistral în anul de graţie 2015, nu al visătorilor parizieni ai anilor ‘60.
În L’ombre des femmes, Garrel nu se dezice de acele detalii estetice devenite nişte clişee irezistibile ce te fac să te întorci mereu la poveştile expuse într-o manieră familiară, ce îţi bucură ochiul ahtiat de imaginile emblematice. Accentul nu cade pe drama personajelor care acceptă provocările incendiare ale unei infidelităţi date în vileag cu nonşalanţa denunţării unei farse candide. Nimic nu trebuie să-i tulbure mina luminos-visătoare a lui Manon, nici măcar atunci când reacţiile unui partener gelos riscă să alunece pe panta unor sentinţe vehemente, deşi la început păreau toanele unui infidel stăpân pe sine, ce a primit lovitura de graţie de la consoarta pe care o cataloga drept previzibilă, total lipsită de calităţile sofisticate ale unei senzualităţi dublicitare.
Răspunsurile tensionate şi zvârcolirile se risipesc destul de repede în acest film. Sunt prea anemice pentru a susţine un scenariu adânc, dar Phillipe Garrel nici nu te vrea un spectator zguduit, ci unul delectat vizual, actorii din rolurile principale având charisma unor personaje alese pentru a readuce în prezent seninatatea cuplurilor surprinse în fotgrafiile realizate de Bresson.
L’ombre des femmesa fost proiectat în cadrul ediţiei din 2015 a evenimentului Les Films de Cannes a Bucarest.
