Filmele lunii mai 2013 in cinematografe

Luna mai vine cu multe premiere de film, mai ales în al doilea și al treilea weekend al lunii. În sfârșit, noua ecranizare a lui The Great Gatsby, pe care o așteptăm de la începutul anului intră în cinematografe pe 17 mai.

 

Primul weekend din mai ne aduce o poveste mai puțin obișnuită despre un adolescent îndrăzneț cu talent de scriitor – în ultimul film semnat François Ozon – Dans la maison, dar și o poveste pe gustul fanilor Michael Bay. Succesorul seriei Transformers este un film de amploare mai redusă, prezentând povestea inspirată din fapte reale a planurilor ratate de îmbogățire a unui trio de culturiști – Pain & Gain.

 

În următoarea săptămână vine în cinematografe un film a cărei premieră întârzie de luni bune, datele lansării fiind schimbate în repetate rânduri; așadar, din 10 mai vei putea să îi vezi pe Diane Keaton, Robert De Niro și Susan Sarandon în comedia The Big Wedding.

 

În aceleași zile vor avea premiera încă patru filme, marcând weekendul 10-12 mai ca unul foarte ofertant la capitolul filme noi: noul film al regizorului britanic Danny Boyle (Slumdog Millionaire, Trainspotting), un thriller cu Vincent Cassel și James McAvoyTrance, drama unui bărbat care află pe neașteptate că nu mai are mult de trăit – Halt auf freier Strecke/Stopped on Track și o producție ce se anunță promițătoare în ciuda statutului de remakeEvil Dead care reproduce originalul lui Sam Raimi din 1981.

 

Vedeta weekendului 1719 mai va fi cu siguranță premiera celei mai recente versiuni acordată romanului lui F. Scott Fitzgerald, Marele Gatsby. Regizat de Baz Luhrmann (Romeo & Juliet, Moulin Rouge!, Australia), filmul și-a construit deja o aură de fast, sclipici și grandoare. Rămâne de văzut în ce măsură The Great Gatsby se va raporta la povestea romanului.

 

Dacă nu te atrage însă cuplul Leonardo Di CaprioCarey Mulligan, poți merge în aceeași săptămână la ultima producție Star Trek, regizată de J.J. Abrams (Mission: Impossible 3, producător al serialelor Lost, Fringe, Person of Interest).

 

Una dintre cele mai așteptate premiere din următoarea perioadă ajunge în cinematografe în penultima săptămână a lunii mai. E vorba de Hannah Arendt, film semnat de regizoarea germană Margarethe von Trotta care prezintă un episod major din viața cunoscutei teoreticiene și filozoafe – procesul comandantului nazist Alfred Eichmann.

 

În final, pe 31 mai are premiera în România partea a treia din seria Hangover, care îi readuce pe ecrane pe Zach Galifianakis și Bradley Cooper.

Snowpiercer

Pornind de la romanul scriitorilor francezi Jacques Lob și Jean-Marc Rochette, Le Transperceneige, regizorul sud-coreean Bong Joon-ho (The Host, Mother, Tokyo!) a realizat primul său produs cinematografic scris și vorbit în mare măsură în limba engleză – Snowpiercer.

Acțiunea filmului este plasată în viitor, când după un experiment ratat în care s-a încercat stoparea încălzirii globale, ice agereușește să distrugă toate viețuitoarele cu excepția pasagerilor din trenul Snow Piercer care străbate Pământul. În lupta pentru supraviețuire în tren se creează grupuri de interese și revolte.

Filmul lui Bong Joon-ho îi are în distribuție pe Tilda SwintonChris Evans (Not Another Teen Movie, seria Captain America), Song Kang-ho, Octavia Spencer și Ed Harris (A Beautiful Mind, The Hours, Game Change).

Dans la maison – Dubla greseala

Premiat la San Sebastián și la Toronto, Dans la maison urmărește relația dintre un profesor de literatură franceză, interpretat de Fabrice Luchini, și un elev promițător care își transformă lucrările de control într-o nuvelă autobiografică. În realitate, profesor este și regizorul François Ozon, iar reușita lecției pe care acesta o predă depinde de cât de cuminte stăm noi, spectatorii, în bancă noastră.

Domnul Germain (Luchini) se găsește și el de două ori în postura de elev, mai întâi al directorului, care își impune fără probleme propria viziune asupra direcției pe care trebuie să o ia școala (rezistența protagonistului se limitează la refuzul de a-i aplauda un discurs), apoi al lui Claude (Ernst Umhauer). Ciocnirile sale cu directorul continuă de-a lungul filmului și se soldează cu o înfrângere indiscutabilă, propria sa concediere. Aceste conflicte și deznodământul lor urmăresc îndeaproape și prefigurează finalul relației sale cu Claude.

Deloc întâmplător, filmul lui Ozon tratează din nou polemic chestiunea normalității. În genericul filmului, elevii instituției la care predă domnul Germain (pe care, în mod semnificativ, Ozon nu găsește necesar să-l cadorisească cu un prenume) sunt filmați pe repede înainte cum intră în școală și îi invadează, ca niște furnici, băncile și culoarele. Între ei nu pare să fie nicio diferență. Germain însuși perorează pesimist pe marginea lipsei de personalitate a elevilor săi, și tocmai de aceea Claude îi atrage atenția.

Claude, pe de altă parte, cultivă prietenia cu Rapha Artole tocmai pentru că vrea să știe cum trăiește o familie normală (ceea ce familia Artole cu siguranță este, cu pasiunea doamnei Artole pentru design interior și obsesia lui Rapha-tatăl și Rapha-fiul pentru sporturile de echipă). În sfârșit, domnul Germain tratează în cheie morală încercările literare ale lui Claude și afișează o poziție cât se poate de convențională față de orice formă de artă modernă: o respinge in corpore, atitudine care revine de-a lungul filmului (doar că, de data aceasta, privirea ironică nu mai e cea a lui Claude, manipulatorul ripleyan, ci îi aparține lui Ozon). În strânsă legătură cu opiniile sale, încă din primul sfert de oră este introdus un deadline: dacă nu reușește să crească rentabilitatea galeriei de artă în care lucrează, Jeanne Germain urmează să își pierdă slujba. Acest termen-limită nu prezintă prea mare importanță pentru domnul Germain; drept urmare, când își pierde postul, soția sa renunță în același timp și la partenerul ei de viață.

Una din cele două ieșiri în societate ale cuplului Germain este dedicată filmului „Match Point” al lui Woody Allen, pe care cei doi îl văd la cinema. De dragul primului film londonez al lui Allen (dar poate că joacă un rol și satisfacția de a vedea ordinea socială inversată și acea normalitate învinsă), eroul devine un miel care așteaptă cuminte ziua tăierii. Cineastul francez insistă să copieze îndeaproape structura lui „Match Point”, ceea ce presupune două lucruri: ca negativul să reușească în ceea ce și-a propus și ca el să scape basma curată. De aceea, domnul Germain suferă înfrângere după înfrângere. Îl vedem în genunchi, iar Claude își savurează victoria, pentru că, și de această dată, mingea cade peste fileu (doar că, acum, e teleghidată, iar traseul ei sfidează fizica).

Nimic de zis, „Dans la maison” nu e și nici nu vrea să fie verosimil. Trucurile sale sunt cât se poate de la vedere, o admit chiar Germain și Claude: relația dintre cei doi este asemeni celei dintre sultan și Șeherezada (în consecință, plauzibilul contează prea puțin prin raport cu poveștile pe care Claude le spune). Atunci când domnul Germain îi explică lui Claude că are nevoie să îi stabilească protagonistului său un obiectiv clar și că, în drumul spre acel obiectiv, eroul trebuie să depășească o serie de obstacole, filmul riscă să devină la fel de stătut precum nuvela la care cei doi lucrează. Nu doar Claude, ci și Ozon are nevoie de un obstacol în calea eroilor săi. Obstacolul pe care îl inventează Claude-naratorul pentru Claude personajul este un test de matematică pe care Rapha riscă să îl pice. Domnul Germain se execută fără să crâcnească, iar dacă acceptă să își riște postul furând subiectele testului, aceasta se întâmplă deoarece Ozon nu se sfiește să ni-l arate ca pe ceea ce este: un personaj, al cărui rol nu poate fi altul, în narațiunea clasică, decât să ducă povestea mai departe.

Doar că, de la un punct încolo, obstacolele sunt cam prea multe și nu neapărat inspirate, iar Germain ajunge să fie el însuși un personaj în povestea în cadru, aparând acolo unde te aștepți mai puțin (în casa familiei Artole, comentând ironic, discutând cu Claude fără ca ceilalți să-l audă). E drept, Claude are ceva din Humbert Humbert, dar Ozon și Nabokov sunt departe de a fi ca două picături de apă.

Comorile Chinei – Soldatii de teracota in vizita la Bucuresti

A fost odată ca niciodată un despot împărat, ce le-a ordonat  supușilor să îi construiască un mormânt măreț, demn de primul conducator al Chinei. Și cum mormântul trebuia protejat, din argilă arsă si smălțuită a fost făurită o armată de opt mii de soldați. Asta se întâmpla acum mai bine de două milenii.

Astăzi, putem admira și noi o mică parte din măiestria meșteșugarilor chinezi în holul principal al Muzeului Național de Istorie. Patru soldați și un cal, din cele 8000 de piese ale armatei de teracotă descoperită în anii ’70 și alte câteva zeci de obiecte reprezentând vase de bronz, ceramică sau porțelan, obiecte de decor funerar, basoreliefuri și altele, alcătuiesc expoziția de la București.

Călătoria în istoria Chinei începe în jurul anului 4000 î. Hr. cu prima parte a expoziției, nașterea civilizației. Cu fiecare vas din neolitic sau de bronz ți se derulează în fața ochilor o scenă a culturii primitive: oameni în jurul mesei bând licori din orez fermentat sau desfășurând tot soiul de ritualuri străvechi. Vasele, detaliat decorate, parcă anunță încă de pe atunci bogăția ornamentală  a obiectelor din zielele noastre. Însă sunt spectaculoase ținând cont de epoca în care au fost realizate.   

Înaintând prin fața vitrinelor, ajungi la partea în jurul căreia se învârte întreaga expoziție: obiectele descoperite în mormântul împăratului Qin Shi Huangdi, în mijlocul cărora tronează, bineînțeles, faimoșii soldați de teracotă. Un general, un infanterist, un arbaletrier, un conducător de car de luptă și un cal, toți lucrați cu cea mai mare atenție și migală și fiecare diferit prin expresia feței și prin veșmintele purtate. Citind descrierea și aflăndu-le povestea îți este greu să nu îi privești mai apoi prin prisma caracterului lor monumental. Fidelitatea reproducerii fiecărui soldat până în cel mai mic detaliu este într-adevăr ceva deosebit. Și când realizezi că sunt 8000 la numar (din care o mică parte prezentă la București) și că au fost construiți acum 2000 de ani…   

Mai departe, te lași purtat pe Drumul Mătăsii, printre anii primului mileniu d. Hr. din istoria Chinei. Cu statui înfăținșându-l pe Buddha, această parte a expoziției ține să reliefeze răspândirea budismului favorizat de comercializarea până în vestul Europei a mătăsii. Tot aici sunt expuse și sculpturi lucrate în basorelief reprezentând câțiva cântăreți.

Expoziția nu ar fi completă dacă nu am putea admira vestitele porțelanuri chinezești. De pe vremea Chinei Imperiale, atunci când arta porțelanului atinge apogeul, te vor încânta câteva obiecte de valoare, bogate în ornamente și culori. Iar ceasurile, paravanele și miniaturile din jad, toate provenite din Orasul Interzis, scriu ultima pagină a acestei călătorii orientale.

Nu trebuie să fii pasionat de istorie pentru a vedea această expoziție, trebuie doar să fii suficient de interesat de a descoperi și astfel cultura chineză. Iar dacă nu vei ajunge prea curând în China pentru a vedea acolo soldații de teracotă, oportunitatea oferită de Muzeul de Istorie și organizatori este cu atât mai rară și valoroasă. Vorbind de valoare, importanța istorică a exponatelor este impresionantă, chiar copleșitoare, aș putea spune.  

Top 5 mini-serii de epoca pe care trebuie sa le vezi

0

Costumele, perioadele sociale complicate, personajele încorsetate de obiceiuri şi atitudini străine nouă … toate fac parte din farmecul mini-seriilor de mai jos. Aşa că, lângă o cană de ciocolată caldă sau chiar un pahar de vin, lasă în urmă lumea modernă pentru câteva ore şi intră în turbulenţa şi romantismul vremurilor din:

 

5. The Devil’s Whore (2008)

The-Devils-Mistress

The Devil’s Whore o urmăreşte pe  Angelica Fanshawe (Andrea Riseborough), o tânără aristrocrată ce face parte din curtea regală a lui Charles I, în încercarea de a naviga o societate schimbată definitiv de un Război Civil instigat de Oliver Cromwell (Dominic West) ce decimează un popor şi distruge chiar şi pe cei mai pasionaţi idealişti sub povara insurmontabilă a pragmatismului şi ambiţiei.

Povestea Angelicai este una de pierdere a inocenţei, aceasta avântându-se în noua ordine fără regrete doar pentru a-şi vedea propiile dorinţe năruite şi persoanele din jurul ei distruse. Firea sa pasională şi independentă îi câştigă admiratori printre care şi Thomas Rainsborough (Michael Fassbender) cu care are o relaţie, însă şi duşmani ce vor face totul pentru a o distruge.

 

4. Little Dorrit (2008)

little dorrit

Little Dorrit, ecranizarea după romanul lui Charles Dickens, spune povestea lui Amy Dorrit (Claire Foy), o tânără naivă dar împovărată de o viaţă plină de dificultăţi, ce trebuie să aibă grijă de tatăl său excentric ce se află închis în Marshalsea (un tip de închisoare pentru rău platnici ce a făcut foarte multe victime în perioada victoriană). Amy şi lumea familiei sale este complet schimbată de fiul angajatoarei sale, Arthur Clennman (Matthew Macfadyen, cunoscut publicului larg pentru rolul său că Mr. Darcy din Pride and Prejudice 2005), ce se întoarce în Anglia pentru a decoperi secretul familiei sale, un secret ce ar putea să o afecteze pe Amy mai mult decât ar fi crezut vreodată.

Andrew Davies, ce a făcut o practică din ecranizarea romanelor clasice britanice, profită de povestea complexă, populată de personalităţi atipice şi, în mare parte, caricaturale pentru a crea o frescă a  societăţii victoriene în care prăpastia dintre săraci şi bogaţi duce la cruzime, tragedie şi unele dintre cele mai memorabile personaje pe care le vei întâlni vreodată.

 

3. Jane Eyre (2006)

jane eyre

Povestea tinerei guvernante Jane Eyre care se îndrăgosteşte de misteriosul şi complexul Edward Rochester este una dintre cele mai cunoscute povești din literatura universală.

Ecranizarea lui Sandy Welch din 2006 este, probabil, cea mai reuşită ecranizare a acestui roman iconic. Atmosfera gotică şi senzaţia de irealism inundă povestea. Umbrele şi șuntele stranii ale casei în care Jane (Ruth Wilson) lucrează servesc drept indiciu pentru secretele ascunse în spatele pereţilor, învăluind-o în mrejele lor cu aceeaşi determinare ca şi domnul Rochester (Toby Stephens).

Însă succesul acestei ecranizări se datorează, în primul rând, celor două personaje principale. Relaţia dintre cei doi este abordată fără prejudecăţi şi asumată până la capăt. Departe de Londra regulilor victoriene stricte, Jane şi Rochester sunt doi oameni care trăiesc, simt şi îşi exprimă sentimentele cu o ardoare ce combină perfect spiritualitatea şi sexualitatea ce stau la baza romanului lui Charlotte Bronte.

 

2. North and South (2004)

north-and-south-ending

North and South, ecranizarea romanului lui Elizabeth Gaskell, este povestea lui Margaret Hale (Daniela Denby-Ashe), o tânără de familie bună din Sudul Angliei ce este obligată de situaţia precară a familiei sale să se mute în nordul ţării.  Realitatea revoluţiei industriale ce lua prin asalt Anglia la mijlocul secolului 19 este percepută de Margaret ca fiind crudă şi inumană, inamicul principal fiind conturat sub forma lui John Thornton (Richard Armitage, cunoscut pentru rolul său ca Thorin Oakenshield în The Hobbit), proprietarul unei fabrici de bumbac.

Diferenţa dintre stilul galant şi formal al Sudului şi independența feroce a Nordului o împiedica pe Margaret din a-l cunoaşte pe John cu adevărat. Iar neînţelegerile şi aparentul dispreţ al lui Margaret îl opresc pe John din a-şi exprima sentimentele, relaţia dintre cei doi fiind în mod constant în contra timp.

Pe fundalul conflictelor sociale dintre muncitorii şi proprietarii de fabrici din Milton, North and South este o poveste despre auto-cunoaștere şi maturizare, atât pe plan individual prin relaţia dintre Margaret, ce trebuie să descopere virtuţile Nordului, şi John, bărbatul aparent rece şi impunător nevoit să îşi arate vulnerabilitatea, cât şi la nivelul claselor sociale ce trebuie să înveţe să coexiste.

 

1. Pride and Prejudice (1995)

 

pride and prejudice 1995 colin firth

Pride and Prejudice este, în esenţă, o poveste despre evoluţie. Elizabeth Bennet trebuie să înveţe că de multe ori un exterior plăcut şi maniere atent studiate nu ascund o personalitate onorabilă. Iar Domnul Darcy trebuie să treacă peste orgoliul ce vine la pachet cu statutul său social dacă vrea să fie cu adevărat fericit.

Este acest joc de-a şoarecele şi pisica, relaţia dintre aceste două personaje ce scot ce-i mai rău unul din celălalt doar pentru a deveni mai buni ce ne face să ne întoarcem de câte ori putem la inegalabila poveste a lui Jane Austen.

Ecranizarea din 1995 este, probabil, cea mai bună mini-serie de epoca realizată vreodată, producţia ce a revoluţionat stilul şi l-a transformat pe Colin Firth într-un star internaţional. La baza succesului sau se află încă o dată Andrew Davies ce a reuşit să transforme atmosfera teatrală şi statică din roman într-o experienţă vizuală dinamică şi somptuoasă în care Elizabeth (Jennifer Ehle) şi Domnul Darcy (Colin Firth) parcurg drumul anevoios dar fascinant de la mândrie şi prejudecată la dragoste.

Citește și Top 10 filme de epoca pe care trebuie sa le vezi

 

http://www.postmodern.ro/articol/top-10-filme-de-epoca-pe-care-trebuie-sa-le-vezi/

 

Action!

Action!este ultimul dintr-o serie de trei documentare realizate de Susan Ray cu ocazia centenarului regizorului american Nicholas Ray. Alături de celelalte două filme (We cant’t go home again şi Don’t expect too much), Action! aruncă o privire asupra ultimilor 10 ani din cariera lui Ray – rebelul fără cauză care a abandonat Hollywood-ul pentru a deveni profesor.

Majoritatea filmelor regizate de Ray (They Live by Night, Rebel Without a Cause, Johnny Guitar) sunt populate de inadaptați sociali, de indivizi consumați de angoase. Din acest motiv, producțiile sale se diferențiază printr-o încărcătură emoțională specifică și o latură noir care au făcut să fie apreciat în rândul reprezentanților Noului Val Francez, precum Jean-Luc Godard.

Documentarul Action! oferă detalii despre toate aspectele vieţii lui Ray, de la cele legate de profesie (urmărind, de exemplu, tehnicile folosite de regizor), până la relaţii sau hobby-uri. Mai mult, poţi vedea insight-uri şi secvenţe behind-the-scenes de pe platourile de filmare ale producţiilor sale devenite deja clasice.

În așteptarea documentarului, mai jos poți urmări un fragment dintr-un interviu acordat de regizor cu privire la filmarile pentru In a Lonely Place (1950). Se pare că lucrurile deveniseră complicate, Ray despărțindu-se în acea perioadă de Gloria Grahame – soția sa și protagonista filmului.

Ce faci in weekendul 26-28 aprilie? Recomandari

Acest sfârșit de săptămână va fi weekendul târgurilor de Florii și Paște. La Muzeul Țăranului Român va fi deschis Târgul de Florii, la fel ca și la Sala Dalles; la Hanul lui Manuc va avea loc Sweet Fest – ediție specială de Paște, iar la Cinematograful Patria: Handmade Bijoux.

 

Tot în acest weekend vor avea loc două concerte interesante. Pentru fanii rock-ului alternativ, trupa britanică Anathema vine cu un concert acustic susținut vineri în Hard Rock Café. Daca preferi jazzul, sâmbătă în ArCuB trupa new-yorkeză Elevation, din care face parte și pianistul român Lucian Ban, își lansează noul album. Iar dacă ești meloman, la The Light Cinema se transmite în direct de la Metropolitan New York opera lui Händel Iulius Cezar.

 

Cinefilii se pot bucura la acest sfârșit de săptămână de premiera noului film al seriei Iron Man cu Robert Downey Jr. și Gwyneth Paltrow, dar și de drama inspirată de o poveste reală, A perdre la raison.

 

Pentru cei care vor prefera să meargă la teatru, vineri se joacă spectacolele Urme de distrugere pe Marte la Odeon, Hoții de frumusețe la Teatrul Evreiesc și Amalia respiră adânc la Teatrul Act. De asemenea, piesa scrisă de Anton Cehov, Livada de vișini îi va avea în distribuție pe Maia Morgenstern, Irina Movilă și Marius Manole sâmbătă seara pe scena Teatrului Național.

 

După Livadă, Marius Manole fuge la Green Hours, unde joacă în aceeași seară împreună cu Lia Bugnar și Dorina Chiriac într- O piesă deșănțată. Tot Marius Manole joacă duminică în Marea iubire a lui Mihail Sebastian la Godot Cafe Teatru. Duminică se joacă și comedia Noi 4 la Green Hours.

 

În continuare, sunt deschise expozițiile Lettrists, Isou &Co, prima expoziție de artă lettristă din România, și cea a artistului conceptual Mircea Cantor la Muzeul Național de Artă Contemporană, dar și expoziția de pictură a Tiei Peltz la Muzeul Cotroceni și cea a lui Ștefan Câlția la AnnArt Gallery.

 

Important, expozițiile care trebuiau să aibă loc la Romaero Băneasa, Ideal Gardens și Deco Stil Design, s-au amânat pentru o dată care va fi anunțată ulterior.

The Immigrant (Lowlife)

0

Cel mai nou film semnat de James Gray (Leul de Argint pentru Little Odessa), The Immigrant marchează a patra colaborare a regizorului cu Joaquin Phoenix (după Two Lovers, We Own the Night şi The Yards) şi face parte din competiţia oficială de la Cannes.

Anunţat iniţial sub titlul Lowlife,filmul spune povestea unei imigrante de origine poloneză (Marion Cotillard) atrasă în lumea cabaretului şi prinsă într-un triunghi complicat între proprietarul unui teatru de varietăţi (Phoenix) şi un iluzionist care încearcă s-o salveze (Jeremy RennerThe Hurt Locker). 

Distribuţia de prima mână, povestea şi talentul regizoral al lui Gray, recunoscut pentru darul său de a explora relaţii complexe, sunt motive bune să aşteptăm cu nerăbdare această producţie.

Google and the World Brain

Documentarul lui Ben Lewis, Google and the Brain World aduce în discuție proiectul ambițios, dar și controversat, al companiei Google, care își propune să scaneze fiecare carte din lume pentru a le pune la dispoziția utilizatorilor într-o ’’librărie pentru omenire’’.

Deși ideea nu sună rău deloc, documentarul încearcă să demonstreze că proiectul nu este pe atât de altruist pe cât pare. Mulți vin cu argumente solide împotriva acestei idei, acuzând compania de furt la scară modială sau de încercarea de a monopoliza întreaga moștenire culturală a omenirii. Etica proiectului este pusă sub semnul întrebării, ținând cont și de faptul că noțiunea de ’’drept de autor’’ ar dispărea prin permiterea accesului gratuit al oricărei persoane. Pe lângă acest lucru, Google ar folosi toate cărțile digitizate pentru a-și îmbunătați algoritmii de căutare și pentru a crește profitul propriei afaceri.

Documentarul s-a numărat printre selecțiile oficiale de la Festivalul de Film de la Sundance anul acesta, iar criticii apreciază că are șanse reale de a ajunge și pe lista de la Oscaruri în 2014.  

That 70’s Show – Fun is in the air!

Atunci când aud ‘’anii ’70’’, automat mă gândesc la pantaloni evazați, muzică disco, dubițe Volkswagen și hipioți, asta în timp ce o voce îmi șoptește cuvintele ‘’pace’’ și ‘’armonie’’. Pe fundalul acestor idei prinde viață și povestea unui grup de șase adolescenți în sitcomul That 70’s Show.

Eric Forman (Topher Grace) este personajul principal. Locuiește cu părinții într-o suburbie din Wisconsin. Subsolul casei este locul în care Eric (Topher Grace) și prietenii lui își petrec majoritatea timpului, urmărind emisiuni TV și discutând despre complicatele problemei ale adolescenței. De-a lungul fiecărui episod, cei șase trec prin tot felul de întâmplări, specifice, de altfel, acestui tip de serial. Așadar, din ‘’repertoriu’’ nu lipsesc momentele când aceștia intră în încurcătură pentru a face rost de alcool, pentru a cuceri o fată sau își petrec o noapte în închisoare.

Ceea ce am apreciat a fost faptul că producatorii au respectat perioada la care au facut referire, atât în ceea ce privește moda, muzica, dar și preocupările oamenilor de atunci. Donna (Laura Prepon) este o mare susținătoare a mișcării feministe, Eric (Topher Grace) se numără printre cei care au prins microbul Star Wars, Hyde (Danny Masterson) este fanul trupelor precum Led Zeppelin, Pink Floyd sau AC/DC, iar Fez  (Wilmer Valderrama) este mereu îmbrăcat după moda disco.      

Un lucru greu de ignorant este încălcarea oricărui indice temporal. Timp de vreo 2 ani Eric (Topher Grace) nu pare să depașească vârsta de 17 ani. Sau, acum e Ziua Recunoștiinței, apoi Crăciunul, iar apoi din nou urmează Ziua Recunoștiinței. Însă personajele sunt carismatice, umorul este accesibil dar de calitate, iar toate aceste elemente salvează povestea. Nu ai cum să nu râzi când auzi accentul lui Fez (Wilmer Valderrama), ajuns în America printr-un program de schimb între elevi, sau la capriciile fetei de bani-gata, Jackie (Mila Kunis). Nu are cum să nu-ți placă de Eric (Topher Grace), cu felul lui nerd de a fi, sau de Kelso (Ashton Kutcher) care demonstrează că uneori un chip frumușel și atât este de ajuns ca să obții ce vrei.

La sezoanele patru și cinci serialul atinge apogeul, pentru ca apoi acțiunea sa o ia, în mod inevitabil, pe o pantă descrescătoare. Umorul încă există, însă este din ce în ce mai slab comparativ cu cel din primele sezoane și se simte din ce în ce mai mult strădania scenariștilor de a duce povestea mai departe.  Iar odată cu încheierea penultimului sezon, doua dintre personajele cheie, Eric (Topher Grace) și Kelso (Ashton Kutcher) părăsesc distribuția, sezonul final transformându-se rapid într-o tărăgănare fără sfârșit.

Păstrându-și caracterul de sitcom și fără a deveni moralist, filmul abordează des subiecte precum abandonul copiilor, drogurile sau relațiile complicate și dilemele adolescenței. Dincolo de toate, serialul poate fi fascinant pentru generațiile tinere de astazi. Pe de-o parte simți că te identifici cu personajele și cu problemele acestora, însă, pe de alta, îți oferă posibilitatea să observi și să descoperi toate diferențele dintre modul de viață și preocuparile lor și cele actuale. Iar pentru generațiile mai în vârstă poate reprezenta o călătorie nostalgică și totodată amuzantă. Oricum ar fi, rezultatul final este o întoarcere în timp care îți va face plăcere. 

Ultimele articole