Articole

Cum era de asteptat, Oscarul pentru cel mai bun film merge la o pelicula in care subiectul este chiar realizarea de filme: Argo, la fel cum anul trecut a castigat de The Artist. Filmul lui Ben Affleck povesteste misiunea de salvare a sase agenti CIA din Teheran in 1979, prin inscenarea filmarii unei pelicule si scoaterea lor din Iran ca parte a echipei de filmare. Poti citi recenzia Postmodern aici.

Luna martie se anunță foarte generoasă în ceea ce privește premierele cinematografice. Pentru a nu pierde niciun film notabil din vedere, iată o listă cu peliculele pe care să le aștepți: 

Vedeta lunii va fi cu siguranță filmul românesc Poziția copilului, câștigător al Ursului de Aur la Berlin în februarie, despre relația dintre o mamă posesivă (Luminița Gheorghiu) și fiul ei de 32 de ani (Bogdan Dumitrache).  Filmul va intra în cinematografe începând cu 8 martie.

În ordinea importanței, al doilea film care se anunță interesant în martie este noul film semnat de regizorul cult sud-coreen Chan-wook Park (autorul Oldboy, Sympathy For Mr. Vengeance). Stoker este primul lui film realizat la Hollywood, și îi va avea ca actori principali pe Nicole Kidman, Mia Wasikowska și Matthew Goode.

Chiar pe 1 martie au premiera pelicula despre viața și personalitatea lui Hitchcock, un film horror produs de Guillermo del Toro – Mama, dar și o comedie de la scenaristul filmului Borat despre trepidațiile primului an de căsnicie – I Give It A Year.

Dacă plănuiești un weekend cinefil, poți merge în weekendul începând cu 8 martie la Stand Up Guys – o comedie dulce-amară despre un trio de nelegiuiți ajunși la vârsta a treia, cu Christopher Walken și Al Pacino – sau la o ecranizare fantezistă a Vrăjitorului din Oz – Oz: The Great and Powerful. Bineînțeles, pe lângă filmul românesc Poziția copilului.

Gambit, noul film al fraților Coen în calitate de scenariști, ajunge în cinematografele românești din 15 martie. Tot atunci, are premiera This Must Be The Place, o producție cu Sean Penn în rolul unui star rock trecut de prima tinerețe. A treia premieră a săptămânii este co-producția româno-belgiană filmată în România Condamnat la viață, cu Gerard Depardieu.

Basmul Jack și vrejul de fasole prinde viață sub coordonarea lui Bryan Singer (The Usual Suspects) în Jack the Giant Slayer, pe ecrane din 22 martie.

Ultimul weekend din luna martie ne rezervă un SF regizat de Andrew Niccol (The Truman Show) – The Host,tot atunci intrând în cinematografe și filmul deja menționat : Stoker, de la care avem mari așteptări. 

" A story that will make you believe in God.." – aşa este descrisă povestea lui Piscine Molitor Patel,  personajul principal din cartea şi filmul  Life of Pi. Afirmaţia este cât se poate de valabilă în privinţa cărţii, captivantă prin stilul în care abordează problema spiritualităţii, introspecţie şi atenţie la detaliu. În privinţa filmului însă, este relativă. Producţia regizată de Ang Lee, deşi desăvârşită ca imagine, face anumite compromisuri pentru a-şi asigura succesul în box-office.

Ang Lee (Sense and Sensibility,1995; Crouching Tiger, Hidden Dragon, 2000; Brokeback Mountain, 2005), renumit pentru capacitatea de a-şi transforma radical abordarea regizorală în funcţie de subiectul filmului, reuşeşte să surprindă caracterul de parabolă al poveştii care i-a adus scriitorului Yann Martel premiul Man Booker în 2002, reducând însă semnificativ partea de transformare interioară a personajului, tratată ceva mai superficial. În multe momente cheie, filmul este construit astfel încât să stârnească mai degrabă fascinaţie decât empatie, opţiune firească totuşi dacă ne gândim că avem de-a face cu o producţie hollywoodiană.

Prin cadre cu o cromatică vie şi o scenografie fantezistă, filmul capătă aura unui basm vizual, fiind astfel garantat succesul său comercial. Pelicula atenuează cu mult intensitatea scrierii, care pune accentul pe trăirile lui Pi Patel (interpretat de 4 actori diferiţi, Gautam Belur, Ayush Tandon, Suraj Sharma şi Irrfan Khan), cel care petrece aproape un an pe o barcă în largul oceanului, având drept companion (sau alter-ego) un feroce tigru bengalez.

Experienţa lui Pi este intrigantă şi emoţionantă, de la decizia sa de a adopta cu egală devoţiune trei religii (hinduismul, creştinismul şi islamismul) până la stoicismul cu care face faţă agoniei provocate de lipsurile şi suferinţa resimţite în larg, după naufragiul vasului Tsimtsum în urma căruia îşi pierde familia. Spectaculosul poveştii îl reprezintă, bineînţeles, cele 227 de zile petrecute pe barca de salvare ce se vede nevoit să o împartă după naufragiu cu Richard Parker. Numele caraghios al tigrului se datorează unei greşeali a vânătorului care îl capturează şi notează propriul nume în locul unde ar fi trebuit să îl treacă pe cel al animalului. Şi numele lui Pi, Piscine Molitor, are o origine neobişnuită: acesta este numit după piscina pariziană favorită a unchiului său, ajungând ţinta ironiilor colegilor de şcoală care nu se pot abţine de la a-i pronuţa numele ca verbul american pissing. 

Dincolo de caracterul darwinian de luptă între specii pentru teritoriu şi supremaţie, relaţia care se dezvoltă între Pi şi Richard Parker este fascinantă din toate punctele de vedere. Împărţindu-şi spaţiul vital cu unul dintre cei mai de temut prădători, Pi va trebui să înveţe să îl supună şi, odată cu el, să îşi supună temerile şi îndoielile inerente propriei naturi, demonstrând superioritatea omului în faţa animalului, a spiritului în faţa instinctualului. Printr-un Richard Parker realizat exclusiv pe calculator, ale cărui expresii şi manifestări îl fac neobişnuit de expresiv, aproape uman, şi un Pi interpretat impecabil de Suraj Sharma (probabil un nou Dev Patel), pelicula nu dezamăgeşte: simţi, admiri şi eşti impresionat de evoluţia personajului care este pe cât de fragil prin condiţia sa, pe atât de puternic prin spirit şi voinţă.

Datorită directorului chilian de fotografie Claudio Miranda (The Curious Case of Benjamin Button, 2008; Tron: Legacy, 2010), imaginea seduce pur şi simplu. Supraprocesat, aducând filmul la pragul dintre animaţie şi fantasy, vizualul susţine caracterul ireal, magic al poveştii cu final misterios. Nuanţele aproape fondante ale decorurilor indiene de la începutul filmului, care te introduce în lumea paradisiacă a grădinii zoologice din Pondicherry, se continuă prin luminozitatea copleşitoare a scenelor din largul oceanului. Imaginile atent lucrate, gândite special pentru a crea un 3D captivant, reflectă puterea fabuloasă a naturii, căreia naufragiatul Pi va fi nevoit să i se supună. Iar dezlănţuirile acesteia, de la furtunile din larg până la ferocitatea animalelor din barca ce aminteşte de arca lui Noe, devin, în viziunea regizorului, expresia clară a divinului – nu poţi rămâne rece la scena în care Pi, în mijlocul unor valuri năprasnice provocate de o furtună care îi zguduie ambarcaţiunea rudimentară ca pe un dop de plută, îşi strigă înfrângerea şi lasă totul în mâinile divinităţii.

Filmul este unul dintre cei mai importanţi candidaţi la Oscar, fiind nominalizat la 11 categorii, printre care se numără şi cea mai bună regie de film (Ang Lee), cea mai bună imagine (Claudio Miranda) şi cel mai bun scenariu adaptat (David Magee). Dar chiar făcând abstracţie de confirmarea oficială pe care o va primi din partea Academiei, producţia este, dincolo de orice dubiu, un succes, îmbinând un fond vizual spectaculos cu o poveste fascinantă.