Facebook
Acasă Articole Pagină 263

Articole

Ultimele

Top 5 filme Kim Ki-duk – regizorul coreean devenit cult movie maker

Post Modern
-
0

Numele regizorului și scenaristului sud-coreean Kim Ki-duk a stârnit prin modul foarte personal, uneori șocant, de a trata subiectele alese un cult printre cinefilii occidentali, chiar începând cu anul 2000, când și-a lansat cel de-al treilea lungmetraj  (Seom/ The Isle)și a început lanțul de producții care i-a definitivat stilul.

Relațiile abuzive ori obsesiile romantice/sexuale, infidelitatea, atașamentul, prostituția  – plasate în contextele unor medii izolate sau raportate la efectele trecerii timpului sunt câteva din temele preferate de Ki-duk Kim. Axat pe raporturi interumane atipice,  reușește să prezinte cu o naturalețe poetică poveștile dulci-amare ale personajelor sale, care primesc o caracteristică recurentă: predilecția pentru tăcere.

Majoritatea filmelor sale se aseamănă între ele, dar nu vei simți că privești același lucru; e vorba de un ton și o atmosferă șlefuite în timp, dar și prezența a (cel puțin) unui element la care din inerție nu știi cum să reacționezi. Mai jos, îți recomandăm cinci dintre filmele semnate Ki-duk Kim.

 

Bin-jip/ 3-Iron (2004)

 

 

Protagonistul 3-Iron, Tae-suk, nu e om al străzii, deși nu are casă, și nu e nici hoț de locuințe, dar ar putea să se îmbogățească datorită ocaziilor frecvente în care pătrunde prin efracție în casele altor oameni. O persoană curioasă și blândă, tânărul privește adăpostirea într-o casă străină ca pe o mică vacanță, în care încearcă să îi cunoască pe locatarii absenți din lucrurile cu care și-au populat casa. În semn de mulțumire pentru găzduirea temporară, întotdeauna face mici gesturi: repară obiecte găsite stricate sau spală hainele celor plecați.

Lucrurile deviază de la "firesc" când Tae-suk se trezește privit în tăcere de o femeie, în a cărei locuință intrase crezând că nu e nimeni acasă. Femeia, Sun-Hwa, are fața umflată și lovită, contrastând cu fotografiile frumoase de pe pereți în care pozase ca model.

Doborâtă de abuzul fizic și emoțional al unui soț instabil, Sun-hwa îl privește pe intrus cu o rugăminte nerostită. Iar el, după ce asistă la întoarcerea nefericită a soțului, nu poate rămâne indiferent.

 

Samaria/ Samaritan Girl (2004)

 

 

Samaritan Girl – cu care Ki-duk Kim a câștigat Leul de Argint la Veneția – înfățișează prostituția încadrată de două dimensiuni cu care rareori e asociată: una spirituală și alta guvernată de un simț al datoriei, cărora le corespund cele două protagoniste ale filmului. 

Două adolescente, prietene foarte apropiate (relație uneori ambiguă), vor să plece într-o călătorie în Europa și, pentru a strânge bani, decid ca una din ele să se prostitueze, cealaltă ocupându-se de "racolarea" online a clienților. Prima e o fată fără inhibiții, afișând concomitent o inocență dezarmantă. Personajului i se face o paralelă cu prostituata indiană Vasumitra (titlul primului capitol al filmului), a cărei perspectivă spirituală asupra sexualității pare să o însuflețească și pe tânără.

Ea ajunge să se sinucidă în urma unui incident, iar cealaltă fată se simte responsabilă pentru moartea ei. Samaria, a doua parte din cele trei ale filmului, o are pe aceasta ca protagonistă într-o încercare de a reface echilibrul pierdut al inocenței, căutând vechii clienți, culcându-se cu ei – lucru deloc ușor pentru ea, având o personalitate opusă celeilalte – și dându-le înapoi banii.

 

Nabbeun namja / Bad Guy (2001)

 

        

Dacă treci de primul minut din Bad Guy (marcat de o melodie nu prea atrăgătoare), vei fi prins imediat de întâmplări. Un bărbat amenințător se așează pe aceeași bancă cu o studentă, atras de prospețimea și frumusețea fetei. Intențiile sunt departe de a fi negative, numai stă și o privește. Lovit însă de aroganța ei, o sărută cu forța în plină stradă. Intervin jandarmii care observă scena, iar atitudinea fetei escaladează.

Răzbunarea bărbatului nu întârzie și pare de o cruzime inimaginabilă. Fata îndrăznește să ia un portofel găsit într-o librărie, neștiind că fusese plantat. Proprietarul o prinde, cerându-i o sumă mult mai mare decât cea din portofel; în final, are de ales între arest și prostituție pentru a-și achita datoria, optând pentru a doua variantă. În acest timp, bărbatul – afiliat bordelului unde ajunge fata – o privește, știind ce se va întâmpla. Și va continua să o privească din spatele unei oglinzi în camera "de lucru" fără știința ei, pe tot parcursul (re)educării.

Nu rămâne însă indiferent, cum pe parcursul întâmplărilor și fata se va schimba. Situațiile dure prin care trec cei doi îi apropie și se naște o relație de dragoste conflictuală.

 

Hwal/ The Bow (2005)

 

 

The Bowe o poveste excelent construită cinematografic, fără prea mult dialog, care tratează o relație în genere nenaturală: între un bătrân în jurul vârstei de 60 de ani și o fată de 16 ani.  

Cei doi trăiesc izolați, într-un univers alternativ, pe o barcă, unde instituie practici și ritualuri de tip șamanistic, incluzând prezicerea viitorului cu ajutorul arcului bătrânului; servind și ca armă sau instrument muzical, arcul e mai mult decat un simplu obiect, lucru ce va deveni clar spre sfârșit.

La distanță de societate,  fata e mai fericită decât s-ar crede la ideea căsătoriei cu bătrânul – gândul cu care a fost crescută de el de când era copil. Elementul perturbator este un tânăr care ajunge accidental să trăiască pe barcă. El se îndrăgostește imediat de adolescentă, la fel și ea – o situație greu de suportat de bătrân, ale cărui planuri par a se nărui.

 

Soom/ Breath (2007)

 

 

Viața izolată și singuratică a lui Yeon, o femeie căreia pare să îi lipsească o conexiune reală cu copilul și soțul ei, ajunge într-un punct critic atunci când află de legătura acestuia cu o altă femeie. După o noapte petrecută fără direcție pe străzi, decide să viziteze un deținut condamnat la moarte, despre care află dintr-un ziar că a încercat în repetate rânduri să se sinucidă.

Aici începe cu adevărat esența filmului, nominalizat la Palme d'Or în 2007; între cei doi necunoscuți se formează o legătură profundă, poate tocmai datorită caracterului său efemer. Cu fiecare vizită la închisoare, patru până la final, Yeon recreează atmosfera fiecărui anotimp în mica cămăruța de vizită a închisorii, iar Breath ia forma unei poezii a cărei protagonistă este Yeon, prin cântecele și povestirile împărtășite, care par să o elibereze pe ea în aceeași măsură în care îl eliberează și pe deținut.

Breath îmbină momente de umor cu accente de voyeurism  – un gardian misterios urmărește tot ce se întâmplă cu ajutorul camerelor de supraveghere, amintind chiar de (un) regizor. 

 

Ki-Duk Kim s-a remarcat și cu Pieta– ultimul lui film și câștigătorul Leului de Aur la Veneția în 2012, Seom/The Isle, Spring Summer Fall Winter.. and Spring sau Shi-gan/ Time, cel din urma un film cu o premisă interesantă – chirurgia estetică ca metodă de a prelungi cursul unei relații afectată de rutină.

Identity Thief – Hoaţa de identitate şi de timp

Post Modern
-
0

Există filme care pur şi simplu îşi propun prea mult, problemă cu atât mai supărătoare atunci când producţia în cauză este o comedie made in Hollywood.

Cam aşa se prezintă şi Identity Theft, film care câştigă puncte prin cei doi actori principali, Jason Bateman şi Melissa McCarthy. Bateman evoluează într-un rol cuminţel, de contabil, care i se potriveşte parcă prea bine. Contrapunctul este oferit de personajul interpretat de McCarthy, o sociopată simpatică, ale cărei apariţii în slow-motion sunt acompaniate hilar numai de melodii care să-i accentueze aura de bad girl. Povestea este simplă, reluând în registru comic arhiabordata temă a furtului de identitate. Rebela Sandy/Diana/Tina/Dawn etc. (McCarthy) trăieşte pe socoteala altora, victimele abilităţilor sale impresionante de a frauda.

Unul dintre păgubiţi este Sandy Patterson (Bateman), familist, integru, dar naiv şi, pe cale de consecinţă, ghinionist. Printr-un banal apel telefonic, acesta îi oferă cu bună credinţă toate datele personale celei care îi va topi efectiv şi ultimul şfanţ din cont. Când descoperă uimit că are programare la un salon de înfrumuseţare din Florida, fiind pe deasupra acuzat de anumite delicte comise în state americane unde nu a păşit vreodată, Sandy îşi dă seama ce s-a întâmplat.  Iar poliţia nu îl poate ajuta decât dacă reuşeşte să o captureze chiar el pe hoaţa de identitate. Urmează o întreagă aventură pentru prinderea minionei, dar imprevizibilei infractoare, din care nu lipsesc urmăririle, rostogolirile periculoase pe capota maşinilor, împuşcăturile şi altele asemenea, aventuri din care Sandy va învăţa că pentru a supravieţui în societate, uneori e musai să-i încalci regulile.

Cum nu se cade să faci o comedie hollywoodiană omiţând aspecte ca beţia, voma sau scenele de freaky sex, mărcile distinctive ale umorului american mainstream, Identity Theft le strecoară ici-colo pentru se asigura că este cât mai comercial cu putinţă. Şi totuşi, glumele şi scenariul sunt reuşite, se simte că celor doi li s-a dat frâu liber -cu folos- la improvizaţie. Iar Melissa McCarthy este un talent al comediei, iar în versatilitatea şi energia ei interpretativă stă cea mai mare parte din umorul filmului.

Ne-am fi putut lipsi cu uşurinţă de povestea tristă care să justifice devierile comportamentale ce dau savoare personajului. Aceasta este problema principală a peliculei, faptul că încearcă prea din greu să ofere de toate pentru toţi, şi întreg arsenalul de scene tipice filmelor de acţiune, şi un comic răsucit pe toate părţile cât să împace toate gusturile, şi melodramă care să emoţioneze (deşi McCarthy face faţă cu brio provocării de a trece de la năzbâtii la lacrimi); întregul cocktail devine obositor, forţat şi povestea, încâlcită.

Deşi comedia îşi atinge scopul, este departe de a fi printre cele mai reuşite din cetatea filmului, pierzându-se printre multe altele asemeni ei.

Broken City – Un oras in care politicienii sunt corupti si politistii fac curat dupa ei

Loredana
-
0

Din 4 în 4 ani, politicienii se prezintă la raport. Vorbesc despre lucruri mărețe pe care le-au făcut sau pe care intenţionează să le facă, intră în competiţii şi parcurg un proces de expunere în faţa publicului care ar trebui să-i facă măcar modeşti, dacă nu şi responsabili faţă de oamenii care i-au ales. În perioada de răgaz dintre alegeri, uită ce au promis şi se concentrează pe lucruri mai importante: banii. Şi dacă oraşul este corupt, poliţia este transformată în gherila personală a primarului. Cel puţin, asta ne spune Broken City.

Broken City este stilizat, perfect luminat, sclipitor, cu un montaj rapid şi o distribuţie parcă luată de pe lista Oscar: Russel Crowe în rolul primarului, Catherine Zeta–Jones în rolul soţiei potenţial infidelă şi Mark Wahlberg în rolul care l-a consacrat: Mark Wahlberg. Aproape că nici nu observi că te uiţi la un film prost. Aproape …

Allen Hughes, cunoscut pentru titluri ca The Book of Eli şi New York, I love you, îşi încearcă aici mâna cu un film noir. Scenariul, semnat de Brian Tucker, nu-l dezamăgeşte şi vine înarmat cu un thriller politic parcă reciclat din anii 40 şi personajele arhetipale ale genului: detectivul particular şi femeia fatală.

Billy Taggart (Mark Wahlberg) este un poliţist temperamental, cu un simţ al moralităţii îndoielnic, dar o inimă de aur (cum altfel?) care a fost forţat să demisioneze din poliţie după un incident armat şi care acum îşi câştigă existenţa ca detectiv particular. Afacerea nu-i merge foarte bine în pofida eforturilor depuse de asistenta sa Katy (jucată de frumoasă şi radianta Alona Tal, ce te face să regreţi că nu apare pe ecran mai des).

Astfel că atunci când primarul New York-ului, Nicholas Hostetler (Russel Crowe), îi oferă 50.000 $ pentru a afla dacă soţia sa, Cathleen (Catherine Zeta Jones), îl înşeală, Billy este mai mult decât dornic să se apuce de treabă. Cazul trebuie rezolvat cât mai repede pentru că primarul se află în cursa pentru realegere şi, precum ne spune chiar el: “Alegătorii din New York au ales beţivi, hoţi, italieni, homosexuali, evrei şi negri dar nu-l vor alege pe unu’ a cărui soţie îl înşeală”. În cazul în care încă te întrebai, primarul este personajul negativ.

Însă Billy nu înţelege adevărata miză a poveştii, o afacere imobiliară murdară din care Hostetler câştiga milioane de dolari şi pe care încearcă disperat să o ascundă, deşi diferite persoane pe parcursul filmului, inclusive Cathleen, îi explică cum stau lucrurile de fapt. Din fericire, Broken City este genul de film în care oamenii corupţi printează documente incriminatoare doar pentru ca eroul să le găsească şi, foarte curând, Billy îşi concentrează talentele pe Hostetler însuşi.

Actorii navighează scenariul placid, într-un film în care toate personajele au cel puţin un secret, oameni sunt împuşcaţi, au loc bătăi perfect coregrafiate şi se ţin discursuri ce debordeaza prin machiavelism. Singura figură energetică este Russel Crowe care îşi foloseşte statura şi vocea impozantă pentru a te face să crezi, măcar pentru un moment, că băieţii buni chiar sunt în pericol.

Plin de clişee precum bine cunoscuta cursă cu maşini prin oraş şi personajul beat mort care, miraculos, este perfect treaz când ajunge la locul crimei, Broken City este  mediocru, dar te va distra timp de aproape două ore. E ca un cristal strălucitor şi lustruit care încearcă să te convingă că este diamant. 

* Pentru “diamante” ale genului, îţi recomandăm serialul Boss (2011) ce urmăreşte povestea lui Tom Kane, un primar corupt jucat de Kelsey Grammer, un personaj infinit mai interesant decât Nicholas Hostetler. Pe lângă aceasta, merită văzută şi mini-seria lui Paul Abbott, State of Play (2003), despre un politician a cărui viaţă începe să se destrame din momentul în care asistenta sa este găsită moartă. Ambele recomandări excelează printr-o poveste complexă şi plină de suspans şi personaje realiste în care nu ştii niciodată dacă poţi avea încredere. 

The Place Beyond the Pines

Loredana
-
0

The Place Beyond the Pines îl are ca protagonist pe Luke (Ryan Gosling), un cascador pe motociclete care renunţă la viaţa aflată permanent în mişcare în momentul în care află că are un fiu cu fosta iubită, Romina (Eva Mendes). În încercarea de a-şi întreţine noua familie, începe să jefuiască bănci, bazându-se pe abilitatea de a dispărea de la locul faptei ajutat de motocicleta.

Acţiunile îl pun în calea unui polițist, și el cu o familie nou-formată, Avery Cross (Bradley Cooper), dornic să avanseze într-o profesie încolţită insa de corupţie – personificată de detectivul Deluca (Ray Liotta), liderul departamentului în care activează.

Povestea parcurge 15 ani, până în prezent, unde fiii celor două familii au devenit adolescenţi şi trebuie să se lupte pentru a înţelege consecinţele pe care le-au moştenit de la părinţii lor. 

Derek Cianfrance semnează regia, cel care a semnat și Blue Valentine cu Michelle Williams şi acelaşi Ryan Gosling în rolurile principale.

Red 2

Loredana
-
0

Gaşca foştilor agenţi CIA se întoarce pentru o nouă aventură, nici de această dată pensia nefiind în planul lor de viitor. Frank (Bruce Willis), Marvin (John Malkovich) şi Sarah (Mary Louise Parker) se reunesc cu ocazia unei noi misiuni: localizarea unui dispozitiv nuclear portabil dispărut.

Bineînțeles că îi așteaptă "obstacolele considerabile de înfruntat": asasini recrutaţi pentru a-i vâna si terorişti sau oficiali guvernamentali corupţi pe urmele lor într-o serie de călătorii între Paris, Londra şi Moscova.

Red 2 vine şi cu surprize precum Anthony Hopkins şi Catherine Zeta-Jones, cea din urmă în rolul unei femei ce îi poate cauza probleme lui Frank în viaţa profesională dar mai ales în cea personală. 

Filmul va avea premiera în cinematografele româneşti pe 2 august 2013.

Girls – fara prejudecati si fara machiaj

Post Modern
-
0

Sex. Femei. Prietenie. Feminism. Talent. Idealuri. Dorințe. Într-un cuvând: Girls,replica realistă a anului 2012 pentru serialul Sex and the City. Plecând de la același clișeu al poveștilor unor tinere care vin într-o oraș mare pentru a-și găsi drumul spre o carieră glorioasă, Girls urmărește patru femei fără succes în viața profesională care sunt mai mereu împlicate în relații sexuale nefericite și care, pe deasupra, nici nu trăiesc în Manhattan-ul as cool as it gets.  

Acțiunea se concentrează în jurul personajului principal Hannah, interpretat de Lena Dunham, scenarista și una dintre producătoarele serialului – câștigătoare în acest an pentru acest rol a Globului de Aur pentru cea mai bună actriță într-o comedie de televiziune. Alături de Hannah sunt cele trei prietene: frumoasa Marnie (Allison Williams), virgina Shoshanna (Zosia Mamet) și boema Jessa (Jemima Kirke). Serialul prezintă aventurile profesionalo-amoroase ale celor patru femei care încearcă să supraviețuiască într-o Americă departe de sloganul „țara tuturor posibilităților”, preluând în mare parte stilul din Tiny Furniture- filmul independent pe care l-a scris și regizat Dunham în 2010. 

 

 

Girls, câștigător al unui Glob de Aur pentru cea mai bună comedie de televiziune și nominalizat anul trecut pentru cinci premii Emmy (adjudecându-și-l doar pe cel pentru cel mai bun casting), excelează prin realism, naturalețe și un scenariu cu o scriitură amuzantă, inteligentă și cu povești credibile. Niciodată nu îți pui întrebarea, precum în seriale ca Sex and the City, cum de personajul principal care nu are nici job și nici măcar bani de chirie arată întotdeauna impecabil? Așa că niciuna dintre cele patru personaje din Girls nu este Carrie Bradshaw. Niciuna nu are vreo carieră glorioasă: Hannah abia își găsește un site care să îi publice articolele, însă pentru asta are de ales fie să experimenteze un ménage à trois, fie o supradoză de cocaină, iar Marnie este concediată și trebuie să lucreze ca hostess într-un bar de noapte.

Mai mult decât atât, nici viața amoroasă a celor patru nu este prea fericită: Hannah încearcă să scape de Adam (Adam Driver), un actor ratat cu vise mărețe cu care a avut o relație și care acum este obsedat de ea. Marnie încearcă să își revină după ce s-a despărțit de iubirea vieții sale. Shoshanna este implicată într-o relație cu bărbatul cu care și-a pierdut virginitatea, însă acesta la 33 de ani nu are nici casă, nici serviciu. Iar Jessa se căsătorește cu un miliardar pe care l-a cunoscut într-un bar atunci când acesta era în căutare de femei amatoare de un ménage à trois.

 

  

 

E ceva revoltător și în același timp convingător în acest serial, al cărui al doilea sezon va fi difuzat, începând de miercuri, 13 februarie și pe HBO România. Dacă la Sex and the City te uitai pentru că visai ca într-o bună zi să ajungi ca una dintre cele patru femei frumoase și glorioase, la Girls te uiți pentru că te regăsești în ceea ce trăiesc personajele scrise cu inteligență și umor de Lena Dunham. Din nou, HBO arată că este posibil un produs TV  inteligent și deloc superficial.

Primul concert mare al anului 2013: Slash

Post Modern
-
0

E suficient să spui Slash pentru ca unele lucruri să îţi vină automat în minte:  Guns ´N´ Roses, chitara Gibson, un joben negru, ochelari fumurii, o ţigară în colţul gurii. Imaginea nu e departe de ceea ce am văzut aseară în concertul susţinut la Bucureşti.

Poate unii spun că Slash a cam ruginit, şi din look-ul á la Rock of Agesai putea spune asta, dar după sunetul chitarei şi atitudinea profesionistă cu siguranţă Slash mai are încă ceva de spus. O arată şi ultimele lui proiecte: albumul eponim din 2010, marcat de colaborări cu artişti ca Fergie, dar şi Ozzy Osborne, şi albumul Apocalyptic Love, lansat in mai anul trecut. A fost înregistrat cu solistul Myles Kennedy si trupa The Conspirators  (Todd Kerns– basist, Frank Sidoris– chitară ritmică, Brent Fitz– tobe), rockerii cu care a cântat şi aseară la Sala Palatului.

Spre deosebire de fostul său coleg Axl Rose care în 2010 întârzia la Romexpo nepermis de mult, Slash a intrat pe scenă alături de The Conspirators la 20:30 fix. Au deschis concertul cu piesa Halo, de pe Apocalyptic Love. De altfel, o bună parte din melodiile pe care le-am auzit aseară se regăsesc pe acest material discografic: Not for me, No more heroes, Anastasia, You’re a lie, Shots fired, Standing în the sun. Cu toate acestea, nici cei care veniseră să audă live melodiile din anii de glorie ai G’N’R nu au plecat dezamăgiţi. Am putut fredona Civil War, Nightrain, Rocket Queen, Sweet child of mine, Welcome to the jungle şi Paradise City. De ultimele două am avut parte, pentru a prelungi nostalgia până la următorul concert, la bis.

Ca de obicei, deşi muzica a fost bună, feeling-ul nu a fost tocmai ce trebuia să fie din cauza locului de desfăşurare, Sala Palatului. Cel mai nepotrivit pentru crowd surfing. Deşi o astfel de sală are plusurile ei (sonorizarea este cu siguranţă unul dintre ele, s-a auzit surprinzător de bine), distanţă impusă faţă de public a fost total nenaturală. De vină nu a fost prestaţia lor de pe scenă, pentru că Slash & co au încercat să interacţioneze pe cât posibil cu cei peste 3500 de oameni din faţa lor, dar totuşi ceva a lipsit.

Mai jos, câteva fragmente din concertul de aseară.

Twelve Years a Slave

-
0

Ecranizarea autobiografiei lui Solomon Northup, drama unui bărbat liber ce ajunge vândut ca sclav (interpretat în film de Chiwetel Ejiofor – End Game, American Gangster, Salt) constituie ocazia care îi readuce împreună pe Michael Fassbender și regizorul Steve McQueen, cei doi colaborând în trecut la excentricele  Shame și Hunger. Filmul a primit premiul Oscar la categoria Best Picture, in cadrul ceremoniei desfasurata pe 2 martie 2014, un al doilea premiu revenind  actritei Lupita Nyong'o (Best Supporting Actress).

După Django Unchained, Twelve Years a Slave este încă un film care se întoarce într-o epocă anterioară abolirii sclaviei în America. Povestea e centrată aici mai degrabă pe dramă decât pe acțiune, filmul urmărind povestea suferinței unui bărbat liber din New York-ul anilor 1840, dramă care începe după ce i se face o ofertă de muncă într-un alt oraș.

Northop acceptă, dar în loc să primească ceea ce i s-a propus, e răpit și forțat să lucreze pe o plantație din Louisiana pentru următorii 12 ani.

Distribuția îi include și pe Brad Pitt, Paul Giamatti (Sideways, Cosmopolis),Paul Dano (Ruby Sparks, Being Flynn) sau pe micuța Quvenzhané Wallis (Beasts of the Southern Wild).

Ain’t Them Bodies Saints

-
0

Ain't Them Bodies Saintseste un nou exemplu al genului western, din ce în ce mai resuscitat în ultimii ani în industria cinematografică, începând de la The Proposition, The Assasination of Jesse James.., No Country for Old Men sau True Grit ale fraților Coen și ajungând până la Django Unchained al lui Tarantino sau viitorul The Lone Ranger, cu Johnny Depp. 

Având mare succes la critici după premiera de la Festivalul de la Sundance, Ain't Them Bodies Saints este povestea de dragoste, devenită tragică deveme în film, dintre personajul lui Rooney Mara (The Girl with the Dragon Tattoo) și al lui Casey Affleck (The Assasination of Jesse James.., Gone Baby Gone). Bob Muldoon (Affleck) și Ruth Guthrie (Mara) duc o viață romantică, plină de pasiune dar și periculoasă în postura a doi proscriși. 

Când autoritățile reușesc să îi confrunte, Ruth împușca un ofițer – interpretat de Ben Foster (serialul Six Feet Under, Rampart și viitorul Kill Your Darlings, în care îl joacă pe scriitorul William S. Burroughs) – iar Bob își asumă vina, intrând la închisoare pentru 4 ani. Ajuns om liber, pornește în căutarea soției și a fiicei pe care încă nu a cunoscut-o.

Filmul e scris și regizat de un nume nou ajuns în atenția publicului, David Lowery.

Zero Dark Thirty

-
0

După Oscarul câștigat în 2010 pentru The Hurt Locker, prima regizoare din istorie care a primit acest premiu – Kathryn Bigelow se întoarce cu filmul Zero Dark Thirty. Nu renunță la tematica istorică și reprezentarea violenței nici de data aceasta și tratează povestea uciderii celui mai căutat terorist din lume, Osama Bin Laden, liderul Al-Qaeda. 

Deși primul impuls când auzi subiectul este să îl ocolești, Zero Dark Thirty este un film de acțiune altfel decât te-ai aștepta: în modul în care curge, în modul în care violența este filmată "în toată splendoarea" fără accente moralizatoare, dar și fără efecte și montaje hollywoodiene.

Pentru realizarea acestui film, Bigelow și jurnalistul american Mark Boal, co-scenaritul filmului, au avut la dispoziție documente oficiale clasificate despre urmărirea lideului Al Quaeda. De asemenea, i-a avut drept consulanți chiar pe câţiva dintre soldaţii implicaţi în misiune.

Ca și The Hurt Locker, și Zero Dark Thirty a generat controverse în jurul scenelor de tortură prin care americanii încearcă să obțină detalii despre atacurile teroriste viitoare și despre teroriștii implicați.

Filmul vine în România cu două zile înainte de Gala Premiilor Oscar, acolo unde este nominalizat la cinci categorii, printre care cel mai bun film sau cel mai bun scenariu original. Iar Jessica Chastain are mari șanse să câștige Oscarul pentru cea mai bună actriță într-un rol principal, după ce și-a adjudecat deja Globul de Aur la această categorie.

Vezi mai multe

Ultimele articole

© Copyright Postmodern 2026