Hitchcock – cu Hitch pe platourile de filmare

0

Modul de lucru al lui Alfred Hitchcock ar fi putut sta sub motto-ul scopul scuză mijloacele. Metodele prin care își presa actorii, încercările de a le controla anumite alegeri și dezvoltarea de fixații pentru anumite actrițe pot fi ușor catalogate drept controversate. Pe de altă parte, obsesia lui pentru filmele și muzele lui poate fi văzută ca făcând parte din siajul unui mare talent.

Filmul biografic Hitchcock, în care rolul lui Hitch e interpretat corect de Anthony Hopkins,prezintă contextul dificil în care s-a născut cel mai de succes film al regizorului, Psycho. Proiectând în trecut imaginea pe care o avem acum despre Hitchcock, idiosincrasiile regizorului plus lupta pentru finanțarea filmului par neverosimile. 

Pe lângă această temă, filmul este vădit construit pentru a dramatiza relația de muncă și afectivă dintre Alfred Hitchcock (Anthony Hopkins) și soția lui Alma (Helen Mirren), dar această dimensiune rămâne pe plan secundar ca intensitate și punct de interes.

Filmul debutează cu un Alfred Hitchcock lipsit de inspirație pentru următorul proiect, după laurii primiți pentru North by Northwest. Hollywood-ul, pe care noutatea și riscul îl sperie, în timp ce repetiția înseamnă profit, nu se pliază pe ambițiile regizorului. Deși se entuziasmează pentru un roman considerat de mulți de prost gust la data respectivă – inspirat din faptele reale ale criminalului în serie Ed Gein – studioul Paramount refuză să finanțeze proiectul, ajungându-se la o înțelegere în care Hitchcock își finanțează singur pelicula, studioului revenindu-i obligația de a-l distribui. 

Simultan, urmărim relația regizorului cu soția lui Alma, care i-a stat alături pe plan personal și profesional în toată cariera. Alma a contribuit în măsură considerabilă inclusiv la editarea producțiilor lui Hitchcock, deopotrivă în termeni de scenariu și montaj. Dacă filmul informează că marca Hitchcock se datorează și muncii soției sale, Hitchcock nu pătrunde însă îndeajuns în nuanțele relației cuplului. 

Cum spuneam, filmul prezintă câteva din excentricitățile pentru care a fost cunoscut regizorul, dar nu în aceeași lumină ca filmul HBO The Girl, în care Hitchcock este prezentat ca obsedat de una din actrițele lui fetiș, Tippi Hedren. Din cauza refuzului avansurilor lui, Hedren își încheia cariera după ultimul film în care e distribuită de Hitchcock, Marnie. În Hitchcock, temele voyeurismului sau viziunile cu ucigașul Ed Gein pe care le-ar fi avut Hitch sunt înfățișate cu grija de a nu isca controverse.

Deși fugitiv explorate laturile mai profunde ale personalității regizorului, ca și nuanțele relației cu Alma, Hitchcock creionează o bună imagine de ansamblu despre ceea ce a însemnat Psycho din spatele camerelor de filmare, un film special atât ca rezultat, cât și ca producție.

Programul recitalurilor de la Ateneu in luna februarie

0

Concertele simfonice din luna februarie de la Ateneu vor fi completate de spectacolele de muzică de cameră din seria Stagiunea de marţi seara, unde poți asculta jazz în interpretarea lui Mircea Tiberian, cât şi recitalurile pianiştilor Daniel Dascălu, Cătălin Răducanu şi Verona Maier.

Pe data de 24 februarie este programat un nou eveniment al seriei Clasic e fantastic – cum să înţelegem muzica, în care vor fi prezentate fragmente semnate de Wagner şi Verdi, cei doi compozitori pentru care sărbătorim în acest an 200 de ani de la naștere.

Concertele vor avea loc conform următorului program:

 

    Marţi, 5 februarie 2013 (19:00-20:00), Sala mică

Stagiunea de marţi searaîl prezintă în concert pe pianistul Daniel Dascălu, al cărui repertoriu va include:

  1.   Johann Sebastian Bach – Partita nr. 6, în mi minor, BWV 830
  2.   Johannes Brahms – Sonata nr. 3, în fa minor, op. 5

 

   Marţi, 12 Februarie 2013 (19:00 – 20:00), Sala mică

Recitalul de pian al lui Cătălin Răducanu va cuprinde următoarele creaţii muzicale:

  1.    Frédéric Chopin– Sonata nr. 3, în si minor, op. 58 
  2.    George Enescu– Pavana din Suita nr. 2, op. 10 
  3.    Olivier Messiaen– Patru piese din Ciclul Vingt Regards sur L ' Enfant Jesus

 

   Marţi, 19 Februarie 2013 (19:00 – 20:00), Sala mică

Ştefan Diaconu şi Verona Maier vor interpreta la flaut, respectiv pian, următoarele sonate:

  1.    Sigismund Toduţă – Sonata nr. 1 pentru flaut şi pian
  2.    Robert Muczynski – Sonata pentru flaut şi pian
  3.    Mike Mower – Sonata latino pentru flaut şi pian

 

  Duminică, 24 Februarie 2013 (11:00 – 12:30), Sala mare

În cadrul seriei Clasic e fantastic – cum să înţelegem muzica, spectatorii vor avea ocazia să urmărească un concert-spectacol regizat de Anda Tăbăcaru şi comentat de Cristina Sârbu, realizat în colaborare cu Opera Naţională Bucureşti şi cu Goethe Institut. Concertul va cuprinde următoarele compoziţii:

  1.    Richard Wagner – Olandezul zburător (frag.)
  2.    Giuseppe Verdi – Rigoletto ( frag.)

 

  Marţi, 26 Februarie 2013 (19:00 – 20:00) Sala mică

Stagiunea de marţi searadin luna februarie se încheie cu un concert de jazz clasic, interpretat de Mircea Tiberian şi discipolii săi de la UNMB.

 

Biletele şi abonamentele pot fi achiziţionate de la casa de bilete a Ateneului Român. Biletele pentru concertele camerale se pun în vânzare cu o săptămână înaintea concertelor.

La concertele camerale din Sala mare prețurile variază între 30-35 lei cat. I, 25-30 lei cat. a II-a și 20-25 lei cat. a III-a. La concertele camerale din Sala mica prețurile variază între 15-25 lei, categorie unică.

In luna februarie la Ateneu – programul concertelor simfonice ale Filarmonicii Enescu

0

Filarmonica "George Enescu" are programate în luna februarie concerte cu un repertoriu eclectic, de la muzica de operă și balet a lui Wagner, Verdi, Massenet la compoziții de Bach,  Brahms, Ceaikovski, Schubert, Dvorak si Camille de Saint Saens. 

Ca de obicei, concertele simfonice au loc în zilele de joi şi vineri, începând cu ora 19:00, fiind programate după cum urmează:

 

Vineri, 01 Februarie 2013

Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii "George Enescu" deschid seria de spectacole a lunii februarie cu compoziţii romantice și cu calități melodice speciale:

  1.    Jules Massenet Muzica de balet la Cidul
  2.    Camille Saint–SaënsConcertul nr. 2, în sol minor, pentru pian şi orchestră, op. 22
  3.    Giuseppe VerdiUverturi şi coruri din opere

Gabriela Ungureanu este solistă, iar dirijori sunt românul stabilit în Spania și discipol al lui Celibidache, Octav Calleya şi Iosif Ion Prunner.

 

Joi, 07 Februarie 2013 și Vineri, 08 Februarie 2013

Dirijată de britanicul Alexander Walker (dirijor printre altele ale orchestrelor Royal Philharmonic Orchestra, Royal Opera House, Covent Garden), orchestra Filarmonicii îşi va începe concertele prin Uvertura operei Rienzi, creaţia lui Wagner, vădit influenţată de opera franceză. Bucata muzicală, selectată şi pentru a aminti că 2013 este anul compozitorilor Wagner şi Verdi, va fi urmată de Concertul nr. 1, în mi bemol major, pentru pian şi orchestră, S. 124 compus de Franz Liszt. Seara se va încheia cu Simfonia nr. 6, în re major, op. 60 a lui Antonin Dvorak,tributul compozitorului adus mentorului său Brahms, dar şi muzicii tradiţionale a Boemiei. Solistul concertelor este Răzvan Dragnea, unul dintre cei mai importanţi pianişti autohtoni contemporani.

 

Joi, 14 Februarie 2013 și Vineri, 15 Februarie 2013

Serile de 14 şi 15 februarie sunt dedicate ultimelor creaţii ale compozitorilor Richard Strauss şi Franz Schubert.

Orchestra Filarmonicii "George Enescu", dirijată de compozitorul si dirijorul american Stefan Lano, va interpreta Ultimele patru cântece ale compozitorului Richard Strauss, acompaniind-o pe mezzo-soprana Gabriela Popescu. Seara se va încheia cu Simfonia nr. 9, în do major, D. 944, ultima simfonie compusă de Schubert.

 

Joi, 21 Februarie 2013 și Vineri, 22 Februarie 2013

Sub bagheta dirijorului Horia Andreescu, concertele din cele două seri vor începe cu interpretarea Uverturii de concert a compozitorului autohton George Draga. Din program face parte şi Concertul nr. 1, în fa minor, pentru clarinet şi orchestră, op. 73, creaţia compozitorului romantic Carl Maria von Weber. Seara continuă cu impetuoasa Pasăre de foca lui Igor Stravinski, pentru a se încheia în nota solemnă a Uverturii 1812, cunoscută mai ales pentru finalul apoteotic de fanfară și lovituri de tun, compusă de  Piotr Ilici Ceaikovski. Solistul va fi Giuseppe Sobrino.

 

Joi, 28 Februarie 2013 și Vineri, 1 Martie 2013

Programul lunii februarie se va încheia prin concertul Filarmonicii sub bagheta dirijorului grec Alexander Myrat, avându-l ca solist pe pianistul grec Anastasios Pappas, incluzând următoarele creaţii muzicale:

  1.    Bach/ Mitropoulos – Preludiu şi fugă în sol minor
  2.    Johannes Brahms – Concertul nr. 1, în re minor, pentru pian şi orchestră, op. 15
  3.    Charilaos Perpessas – Christus Symphony

 

Biletele şi abonamentele se pot achiziţiona de la casa de bilete a Ateneului Român, de marţi până duminică. Prețul biletelor la liber poate varia la concertele simfonice între 50-65 lei cat. I, 45-60 lei cat. a II-a și 40-55 lei cat. a III-a. 

No

0

No, un filmregizat de chilianul Pablo Larrain și nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin în 2012, este o dramă istorică plasată la sfârșitul anilor 1980 în Chile, când țara era deja condusă de 15 ani de sângerosul dictator Augusto Pinochet.

Contextul este dat de un plebiscit național, la care cetățenii sunt îndemnați să voteze dacă  doresc ca generalul Augosto Pinochet să rămână în continuare la putere. Un om din lumea publicității, interpretat de Gael García Bernal,  se mobilizează cu entuziasm să realizeze materiale publicitare și un film în încercarea de a-i incuraja pe cetățeni să voteze “Nu”. 

Calul din Torino – sfarsitul lumii in slowmotion

0

2012, Melancholia, The day the earth stood still – filme despre sfârşitul lumii, cu dramă, suferinţă, disperare. Dar dacă sfârşitul ar fi o stare de spirit? Fără lacrimi, fără frică şi, în loc de disperare, ne-am resemna şi am continua rutina zilnică aşteptând inevitabilul. 

Pentru Bela Tarr sfârşitul lumii, aşa cum îl vedem în Calul din Torino, e îngrozitor de lent şi cu atât mai apăsător. Dar extraordinar de bine povestit în imagini. Două ore şi jumătate în alb-negru, doi oameni care fac zilnic acelaşi lucru, aparent fără vreo diferenţă între ieri şi azi şi fără sens. Mănâncă zilnic un cartof fiert, pe care nu-l termină niciodată, fata scoate zilnic apă, işi ajută tatăl să se imbrace, aprinde focul, iar bătrânul încearcă zilnic să înhămeze calul. Aparent nimic mai plictisitor.  Secretul e să fii atent şi atunci observi că micile detalii care fac diferenţa între o zi şi alta constituie tocmai sensul lucrurilor. Ritualul îmbrăcării dimineaţa care se face din ce în ce mai neglijent, vântul care suflă în fiecare zi mai puternic, calul care refuză să mănânce, cartoful care e din ce în ce mai nefiert, ritualul palincii care e încălcat până la urmă – toate acestea sunt semne că totul se degradează iar oamenii se resemnează şi îşi pierd încet-încet dorinţa de a mai încerca.  

Calul pare să fie firul conducător, prevestitorul sfârşitului. Starea lui de sănătate e starea lumii. E primul care pare să înţeleagă că nu are niciun rost să mai mănânce sau  să mai tragă la căruţă. E în acelaşi timp un pretext pentru a spune o poveste în stil nietzschean – se spune că după ce a asistat la biciuirea sa în 1889, în Torino, Nietzsche nu a mai vorbit niciodată. Calul a marcat sfârşitul lui, aşa cum va marca sfârşitul personajelor noastre.

Un moment care se demarchează de la sine este cel în care un om vine să cumpere palincă şi din senin începe un monolog susţinut despre dispariţia lumii, despre cum omul distruge totul prin judecata sa. Dar omul nu distruge singur lumea, pentru că Dumnezeu e părtaş la judecata omului şi orice act al lui Dumnezeu e îngrozitor. Monologul continuă cu afirmaţia nietzscheană că nu există Dumnezeu sau zei. După care, lucrurile revin la rutina lor.

Calul din Torino e un film greu de vizionat. Dacă nu ai răbdare şi preferi genul de filme cu acţiune bine marcată, nu-ţi va plăcea. Dar dacă treci dincolo de acţiune şi simţi tensiunea ce rezultă din cadrele extrem de lungi (în medie cinci minute) dar genial construite, din lipsa replicilor şi din tema muzicală obsedantă, nu ai cum să nu-l treci în topul filmelor tale preferate.

Şi când te gândeşti că Bela Tarr a decis să se oprească aici.

Kon-Tiki

0

Nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin, Kon-Tiki, este povestea unui explorator norvegian, Thor Heyerdahl (Pål Sverre Valheim Hagen), care în anul 1947 traversează într-o plută din lemn Oceanul Pacific.

Împreună cu alți 5 bărbați, Heyerdahl va încerca să dovadească prin această aventură faptului că sud-americanii au trecut oceanul pentru a se stabili în insulele polineziene în epoca pre-columbiană. Expediția a durat 101 zile, cuprinzând aproximativ 8000 de kilometri, întreaga omenire așteptând cu nerăbdare rezultatul final al acesteia.

Exploratorul norvegian a filmat întreaga expediție și a realizat un film documentar premiat în anul 1951.

World War Z

0

Marc Forster, regizorul din spatele unor titluri ca Monster's Ball, Finding Neverland sau Quantum of Solace, aduce pe marile ecrane în 2013 un film despre invazia globală a morților-vii , cu Brad Pitt în rolul principal: World War Z. 

În centrul evenimentelor se află un reprezentant al ONU, Gerry Lane (Brad Pitt), care încearcă să oprească înmulțirea epidemică a armatelor de zombie.

Filmul a acumulat deja ceva nemulțumiri din partea fanilor romanului semnat Max BrooksWorld War Z: An Oral History of the Zombie War, din care scenariștii s-au inspirat, rescriind însă mai multe porțiuni și schimbând desfășurarea evenimentelor. 

Astfel, realismul ar ceda în favoarea unei formule a eroismului, potrivită de altfel unui protagonist ca Brad Pitt. Alături de acesta, în distribuție îl vei revedea pe Matthew Fox, cunoscut pentru rolul doctorului Jack Shephard, din serialul Lost.

Și World War Z nu se termină aici, ar putea fi prima parte a unei trilogii dedicată acestui subiect. 

5 filme bune in care pisicile sunt personaje in toata regula

0

Nu ne interesează clișeele despre pisici: aristocrate, dar neloiale, frumoase de pus în ramă (a se citi “pe Facebook”) la fiecare oră, mofturoase și independente etc. Ne-am uitat după pisicile care au apărut în filme bune, în primul rând, și care au “jucat” o scenă în toată regula. În plus, prezența lor în filmele alese nu era pur decorativă (ca în cele mai multe filme, în care torc și stau tolănite, așteptând mângâieri), ci susținea acțiunea filmului și motivațiile personajelor.

1. Motanul Jones, alintat Jonesy – Alien (1979) – pe Disney+

  Jonesy chiar are nouă vieți. Dar nu doar vieți, ci și multe scene în primul film din seria Alien. Una dintre scenele cele mai palpitante ale thrillerului este căutarea lui Jonesy de către membrii echipajului. În momentul în care Brett rămâne singur să caute pisica, extraterestrul de pe nava Nostromo este, la rândul lui, în urmărirea lui Brett. Brett îl găsește pe Jonesy, dar acesta se burzuluiește, pentru că în spate se ivea amenințător Alien, gata să îi eviscereze. La finalul scenei, camera se concentrează pe o rază de lumină ce luminează fața apatică a lui Jonesy, intrat în survival mode.  Close-up-ul lui Jonesy este probabil cea mai celebră astfel de imagine cu o pisică din cinematografie. La final, după ce Jonesy este găsit de Locotenentul Ellen Ripley (Sigourney Weaver) și Alien “contemplează” oportunitatea de a-l omorî într-o întâlnire scurtă, Jonesy este singurul supraviețuitor al echipei Nostromo, împreună cu Ripley.

2. Cat, pisica fără nume din Breakfast at Tiffany’s (1961) – pe SkyShowtime

    Tot o pisică portocalie dungată are parte de atenție și în clasicul Breakfast at Tiffany’s. Rolul pisicii nu este la fel de important în desfășurarea acțiunii ca în Alien, dar ea o trezește dimineața pe Audrey Hepburn (într-o scenă care a intrat în cultura pop), sare de colo colo dar, cel mai important, este barometrul responsabilizării personajului flamboyant al lui Holly Golightly (Audrey Hepburn). În momentul în care viața ei va fi în sfârșit “pusă la punct”, Holly și-a promis că va da un nume pisicii și va deveni cu adevărat stăpâna acesteia. Deși pare că pisoiul a jucat deja suficient de multă importanță în film, Cat va juca în una din cele mai romantice scene din filme, la finalul Breakfast at Tiffany’s, când Holly aruncă pisica din taxi în ploaie, dar se întoarce pentru a o găsi și a o strânge în brațe între ea și iubirea vieții ei, Paul. La fel ca și în Alien, deși e udă și ar trebui să aibă o mutră amărâtă, Cat e bine mersi și nu prea empatizează în reuniunea afectivă a celor două personaje principale.

3. Pisica din The Spirit of The Beehive (El espíritu de la colmena) (1973)

       Considerat de mulți ca fiind cel mai bun film al deceniului șapte din cinematografia spaniolă, iar de alții ca fiind cel mai bun film spaniol făcut vreodată, The Spirit of The Beehive este  în primul rând o creație de atmosferă, cu imagini foarte frumoase, artsy, care poate fi interpretat ca fiind chiar pretențios pe alocuri. Dar, pentru cei cu gustul dezvoltat pentru Tarkovski, Bela Tarr, Sergei Parajanov, Konchalovski, sunt șanse mari ca The Spirit of The Beehive să fie o experiență relevantă.

Având în vedere specificul filmului, pisica are în primul rând un rol simbolic și mai puțin unul care ține de acțiune. Unul dintre cele două personaje principale, fetița Isabel, se joacă cu o pisică neagră, una din cele mai naturale pisici pe care le-am văzut în filme, pe care încearcă să o sugrume. Pisica o rănește la deget și Isabel, într-un prim gest de senzualitate pentru o fată de vârsta ei, își întinde pe buze sângele, ca pe un ruj. Scena poate fi interpretată ca trecerea în dezvoltarea psihologică de la cruzimea tipică copiilor (înainte de bine și de rău) la formarea conștiinței de sine și înfiriparea sexualității.

4. Baby din Bringing up Baby (1938)

          

O comedie clasică, considerată printre cele mai haioase comedii ale cinematografului american din toate timpurile de American Film Institute, are chiar în titlu referința la felina-personaj al filmului. Da, nu e vorba de o pisică, ci de un leopard îmblânzit care e mai pisicită și pisicoasă decât cea mai domestică dintre pisici: se freacă de pantalonii lui Cary Grant și de rochia lui Katharine Hepburn, toarce cu un bas impresionant și stă cu burta în sus ca să fie mângâiat. Baby e trimis de fratele lui Susan (Katharine Hepburn) din Brazilia, iar ea îl folosește ca pretext pentru a petrece cât mai mult timp cu David (Cary Grant), bărbatul de care s-a îndrăgostit. Cei doi actori, împreună cu leopardul, fac o echipă foarte haioasă care te prinde din primul moment. Dintre toate felinele despre care am povestit, Baby este cel mai implicat în scenele în care joacă și cel mai iubitor, asta poate și pentru că antrenorul lui a asistat off-screen (cu un bici în mână, din păcate) la toate ipostazele în care leopardul apare.

5.  I got a woman. What do I need a cat for? – Pisica din The Long Goodbye (1973) – pe Prime Video

             Semnat de Robert Altman, The Long Goodbye este un comentariu ironic, spontan și subversiv în stilul cunoscut al regizorului pe marginea filmului noir. Personajul principal este detectivul Philip Marlowe care, înainte de a se întâlni cu intriga filmului, are parte în primele 10 minute ale filmului de manifestările de nemulțumire ale pisicii lui înfometate. Pisica îl trezește la ora 3:30 dimineața ca să îi ceară mâncarea ei preferată. Deși încearcă să îi pregătească un alt tip de mâncare și chiar merge până la magazin ca să îi găsească brandul preferată de cat food, pisica nu poate fi mulțumită. Efortul personajului principal de a îi face pe plac pisicii a fost interpretat de critici ca un comentariu asupra prieteniei, pentru că tot ce urmează în film este motivat de prietenia lui Marlowe pentru Terry Lennox, prietenul lui acuzat de crimă. După cele 10 minute, pisica nu mai apare în film, dar este pomenită destul de des de Marlowe.

Ca orice stăpân de animal de companie, Marlowe are parte în cele 10 minute de relaționare cu pisica de tipul comentariului get a real life: I got a woman, what do I need a cat for?, îi spune angajatul de la hypermarket când este întrebat despre brandul de mâncare pentru pisici. Cu variațiunea pentru stăpâne de pisici: de ce nu faci un copil, să ai grijă de el și nu de o pisică?.

Pentru că deja probabil au apărut întrebări în timpul lecturii, nu ne-am referit deloc la filmele de animație în acest articol, pentru că ar merita un articol separat: Felix The Cat, The Aristocats, spiritul Totoro, Bagheera, Robespierre din Gay Purr-ee, Garfield, Pantera Roz, Cheshire Cat și altele. Nici nu am epuizat toate filmele cu pisici, printre care Moartea Domnului Lăzărescu, Spring, Summer, Fall, Winter… And Spring, Moonrise Kingdom, seria James Bond, A Clockwork Orange.

O mențiune specială merită și Chris Marker (La Jetée), unul dintre cei mai recunoscuți eseiști ai filmului, care aproape că nu are film sau documentar în care să nu facă loc unui “rol” pentru pisici.  Iar dacă nu le-a inclus, le-a menționat în titlu, ca în A Grin Without a Cat. Iar, mult înainte de YouTube și Facebook, Chris Marker făcea, în joacă, scurtmetraje cu pisici.

Vezi și

Cele mai bune filme Netflix – 25 filme de top pe Netflix

Only Lovers Left Alive

0

Ultimul film semnat Jim Jarmusch, intitulat Only Lovers Left Alive, poate surprinde cu genul abordat: e vorba de așa-numitul vampire romance. Deși în afara categoriilor clasice de încadrare a filmelor, poveștile de dragoste cu și despre vampiri au devenit în ultimii ani o bogată sursă de inspirație în cinematografie. Jarmusch alege astfel să aducă o nouă dimensiune acestui tipar, punându-și amprenta pe ceea ce pare un subiect chiar epuizat. 

Sinopsis-ul Only Lovers Left Alive relevă reunirea în contemporaneitate a doi vampiri, Adam și Eva, care împart o poveste de dragoste veche de câteva secole. Relația armonioasă a celor doi e testată de sora mai mică a Evei. 

În rolurile principale îi vom revedea pe Tilda Swinton, cu care Jarmusch a lucrat la The Limits of Control, Mia Wasikowska (Stoker, Jane Eyre, Lawless) și Tom Hiddleston (The Avengers, War Horse).

De asemenea, distribuția îi include și pe John Hurt sau Anton Yelchin (Fright Night, Like Crazy, serialul Huff).

Michael Fassbender se număra inițial printre protagoniști, însă s-a retras pe parcurs din proiect, fiind înlocuit de Hiddleston. 

Don Jon’s Addiction

0

Joseph Gordon-Levitt, pe care unii dintre noi încă ni-l amintim în ipostaza băiețelului din serialul Third Rock from the Sun, a crescut foarte mult ca actor în ultimii ani. Cu ocazia comediei Don Jon's Addiction, Gordon-Levitt încearcă și scenaristică și regie, pe lângă a juca un rol.

Jon Martello (Joseph Gordon-Levitt) este un reprezentant de succes al afemeiatului contemporan. Succesul la femei nu a constituit niciodată o problemă, porecla "Don Jon" trimițând, bineînțeles, la titulatura de Don Juan.

Cu toate că activitatea sexuală nu lasă de dorit, dependența de pornografie îi generează unele nemulțumiri față de experiențele sale. Prin urmare, Don Jon hotărăște să pornească într-o călătorie pentru a remedia problema, care se dovedește mai educativă decât ar fi crezut.

În film le vom putea urmări și pe Scarlett Johansson și Julianne Moore, iar Tony Danza (cu siguranță familiar din serialul Who's the Boss?) va interpreta rolul lui Jon Sr., tatăl protagonistului.

Filmul a avut premiera la Festivalul de la Sundance 2012 si va intra in cinemtografele de la noi pe 4 octombrie 2013.

Ultimele articole