Articole

Participanta in competita de lungmetraj a Anim’est, drama ceha Alois Nebel debuteaza pe fundalul caderii regimului comunist din Cehoslovacia anului 1989. Povestea isi are originile in trilogia omonima de benzi desenate si este adusa la viata prin tehnica rotoscoping-ului – animatie realizata pornind de la baza cadrelor live-action, inregistrate in prealabil.

(In cadrul Anim’est, este organizata si o expozitie dedicata procesului laborios de creatie a povestii, pe care o poti vizita inainte de proiectia propriu-zisa.)

Alois Nebel, un dispecer feroviar, este bantuit de trecut in cotidianul premergator Revolutiei de Catifea din Cehoslovacia, rememorand deportarile in masa de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Milioane de etno-nationali germani au fost scosi din locuinte si expulzati fara explicatii, persecutarea in randurile nevinovatilor continuand si dupa razboi.

Copil fiind, Alois asista la o crima comisa de un localnic, in care este implicata si Dorothe, o femeie aflata printre deportati care avusese grija de el dupa moartea mamei sale.

Revenim in planul 1989, unde Alois ajunge internat intr-un sanatoriu ca urmare a viziunilor sale. Aici isi face a doua aparitie personajul enigmatic din primele minute ale filmului. Fara nume, despre acest om mut aflam ca s-a intors in zona pentru a se razbuna.

Alois Nebeleste mai degraba o drama decat un film noir. Atmosfera creata de animatia alb-negru, planurile intercalate si ritmul lent al intamplarilor par construite pentru a induce starea personajului – confuzie (in germana, Nebel inseamna ceata), apasare, instabilitate. Alois traieste o resemnare tacita intr-un prezent golit de semnificatii, gasindu-si alinarea in citirea repetata a orarelor de traseu feroviar.

Filmul creioneaza, insa, intreg mediul unei zone afectate succesiv de povara nazismului si dominatia sovietica care tocmai ia sfarsit cand facem cunostinta cu Alois. El este doar unul dintre tiparele umane afectate sau produse de totalitarism. Apucam sa vedem si figura criminalului cinic si inrait, „negutatorul” adaptabil oricarei situatii, omul-victima care traieste pentru a-si haitui persecutorii, cel pierdut in distractii efemere, dar si o femeie care pare sa aduca speranta unei linisti ceva mai fericite pentru Alois.

Toate aceste personaje sunt presarate de-a lungul unei desfasurari cu adevarat invaluite in ceata. Trecand de faptul ca trecerile dintre planuri sunt mediate de acest element, insiruirea evenimentelor din Alois Nebel poate fi greu de urmarit la o prima vizionare. Cantitatea limitata de informatii adusa de putinele dialoguri dintre personaje lasa publicului sa aprecieze imaginea si atmosfera de visare amara pe care o creeaza filmul.

Valoarea filmului sta in umanitatea exprimata din plin – atat vizual, cat si vocal – de toate personajele si in contrastul dintre tonul dezolant al povestii si animatia de o   frumusete apreciabila.

Foarte asteptat, iar apoi aclamat de critici si amatorii de SF, Looper te va surprinde cu siguranta.

Evenimentele din Looper se petrec intr-un viitor indepartat si nu prea – anii 2040 – in care mersul lucrurilor graviteaza vizibil inspre distopie si colaps economic. In acelasi timp, in arca secunda a anilor 2070, calatoria in timp a devenit posibila, dar e aspru pedepsita si folosita ilegal de mafie pentru a se debarasa fara urma de nedoriti.

Orasul Kansas e condus in 2042 de un om trimis din viitor (Jeff Daniels) pentru a gestiona reteaua locala de looperi – asasini angajati sa omoare tintele trimise din viitor in puncte de „primire” foarte specifice. Suntem introdusi in viata unui astfel de criminal, Joe Simmons (Joseph Gordon-Levitt) care pare facut pentru slujba lui: singur, dependent de „drogurile viitorului”, dar mai ales fara planuri de a atinge batranetea.

Dezavantajul meseriei e ca, odata ce liderii decid incheierea contractului cu un looper, ii trimit acestuia propria versiune din viitor in regim de victima. Tanarul Joe ajunge in situatia de a se ucide pe sine si ezita, moment in care al doilea Joe (Bruce Willis) il pune la pamant si scapa.

Ceea ce urmeaza nu se desfasoara prea liniar, dar nici haotic. Filmul e usor de urmarit fara sa iti pui constant intrebari legate de logica calatoriilor in timp, desi poti gasi inadvertente daca te vei preocupa de „fizica” evenimentelor.

Trecand de aspecte stiintifice, scenariul se arata mai mult decat promitator. Datorita modului abil si dinamic de relatare a intamplarilor, ajungi sa ai ceva pretentii de la Looper, chiar daca ai pornit la cinema fara sa stii nimic de film.

Din pacate sau nu, un soi de „explozie” scenaristica lipseste. Povestea adopta un curs neanticipat, introdus subtil pe parcurs, iar sfarsitul ramane deschis interpretarilor si un pic deturnat. Elementele care anunta rezultatul incep sa fie inserate devreme in film, incluzand chiar un soi de diversiune: cateva referiri clare la un personaj episodic, care par sa indice ceva ce nu se intampla niciodata.

Aceasta trasatura de imprevizibilitate a scenariului si produsul lui final reprezinta miza pe care a contat scenaristul-regizor Rian Johnson. Punct forte al filmului sau alegere gresita cu o concluzie ratata?

Divertismentul nu lipseste, dar la o privire critica asupra scenariului, una din impresiile date de Looper e ca si-ar fi avut originile intr-o lucrare literara/scenaristica ampla, care a trebuit comprimata in cele doua ore ale filmului, ceea ce nu e cazul.  

Daca vorbim de personaje, insa, crearea unei versiuni tinere a lui Bruce Willis e un succes neindoielnic – cu o mica perioada de ajustare la inceput. Gesturile si mimica sunt esentiale ca publicul sa poata accepta conventia unui singur Joe, in conditiile in care valorile si personalitatile celor doua varste ale personajului difera. Gordon-Levitt reuseste cu brio aceasta transformare, in timp ce rolul lui Bruce Willis este unul mai putin spectaculos, dar nu monoton.

Per total, recomandam Looper in special pentru atmosfera si valoarea de entertainment datorate unei regii bune, dar si jocului actoricesc interesant si reusit. 

Filmul lui Jim Jarmusch, The Limits of Control, poate parea o continuare naturala ale aceleiasi atmosfere stranii, meditative si oarecum misterioase specifice productiilor regizorului american. Dar Limits of Control depaseste in acest film limitele propriei stranietati.

Filmat in Spania si aparut in 2009, productia urmareste indeaproape un asasin profesionist la lucru. Ca si in Broken Flowers, personajul principal este intr-o miscare continua, prilej ce ii va permite sa ia contact cu foarte multe personaje colorate si totodata culte, cu care va interactiona extrem de economicos, strict in scopul misiunii sale.

Intalnirile au loc in cafenele, asadar cei care sunt inca melancolici dupa Coffee and Cigarettes, vor avea parte de ceteva scene vag asemanatore productiei din 2003. De altfel, filmul este impanzit cu diverse referinte culturale, incepand cu muzica si pictura pana la filme precum  La Vie de Boheme sau The Lady from Shanghai.

Hitman-ul, jucat de Isaach De Bankolé – actor francez de culoare- si imbracat mereu intr-un costum elegant, culege pe drum informatii din partea colaboratorilor sai. Aceste informatii vin sub forma unor biletele impachetate in cutii de chibrituri – cu eticheta Le Boxeur, si contin diverse coduri care pot reprezenta orice, de la numere de masina pana la coordonate GPS. Ca misterul povestii sa fie protejat si mai eficient, asasinul schimba doar cateva replicii in tot filmul. Lipsa dialogului este foarte importanta pentru dinamica peliculei, trimitand spectatorul intr-un joc surd al observatiei si al intuitiei, care il face sa isi concentreze atentia doar asupra detaliilor, culorilor si sunetelor; cele mai relevante indicii despre trairile personajului principal pot fi gasite pe fata acestuia, in expresivitatea sa –  chiar si asa una foarte retinuta, dar care spre finalul filmului, la o scena de dans traditional spaniol, va schita un zambet.

Jarmusch propune astfel o legatura deosebita intre spectator si personajul sau, cei doi ajungand sa impartaseasca un secret important. Crima pe care o pregateste pare sa fie impotriva sistemului – prin uciderea unei persoane extrem de influente; iar datorita interlocutorilor pe care asasinul ii are – fiecare fiind pasionat de cate o arta: muzica, pictura, film etc. – pare ca angajatorul sau urmareste destabilizarea controlului pe care sistemul il are asupra libertatii de expresie, impotriva cenzurii.

Totusi, despre The Limits of Control se poate doar banui. In plus, datorita cadrelor excelente – cu adevarat artistice, se poate vedea in film o detaliata descriere turistico-culturala a Spaniei, care incepe in Madrid, trece prin Sevilia si se incheie Almeria.

Experienta filmului este una speciala si pare, la prima vedere, libera de orice fel de scenariu prestabilit, cum niciuna dintre miscarile hitman-ului nu poate fi ghicita. Dar, in acelasi timp, pelicula iti trezeste intrebari, pe alocuri de amprenta conspirationista, care par a fi rezultatul unui efort foarte bine pus la punct, calculat si precis, iar eficienta si profesionalismul desavarsit sunt inmanuncheate foarte armonios intr-un personaj foarte interesant.

Numele filmului releva exact aceasta stare de nesiguranta in interpretare. Perceptia, despre care pe parcursul filmului se emit cateva axiome filosofice, depaseste prin gradul sau de complexitate capacitatea umana obisnuita de intelegere si, astfel,  si pe cea de control. The Limits of Control este un film care nu trebuie inteles ci doar experimentat.

A Royal Affair(O Afacere regala) merita parcurs. Chiar daca e posibil sa ramai neimplicat in evenimente, cu greu il vei putea numi un film prost. Scenariul isi merita laurii, chiar daca nu o arata intr-un mod tipator, iar printre actori e posibil sa iti gasesti noi favoriti.

Film istoric,  A Royal Affair, a fost deja desemnat ca reprezentantul danez in cursa pentru premiul Oscar la categoria Cel mai bun film strain, si si-a adjudecat Ursul de Argint la Festivalul International de Film de la Berlin 2012 pentru Cea mai buna interpretare masculina (regele Christian al VII-lea, interpretat de Mikkel Følsgaard) si pentru Cel mai bun scenariu original. Ramanand in mare masura fidel realitatii, scenariul e scris de regizorul filmului, Nikolaj Arcel impreuna cu Rasmus Heisterberg.

Povestea, plasata in secolul al XVIII-lea, incepe cu tanara membra a familie regale britanice Caroline Mathilde, maritata la 15 ani cu excentricul rege Christian al VII-lea al Danemarcei. Adolescentul Christian este deja considerat nebun, din cauza comportamentului neclintit copilaresc si salbatic: entuziast al alcoolului si damelor de companie, regele ii poarta o dragoste totala numai cainelui sau Gourmand, lipsindu-i preocuparea pentru chestiunile politice si lasand regatul in mainile unui cabinet de consilieri. Caroline e primita la curte cu admiratie, exceptie facand tocmai regele, care la inceput isi dispretuieste sotia; mai apoi, relatia va ajunge asemanatoare cu cea dintre o mama si un copil.

Personajul central al filmului e, insa, altul. Johann Friedrich Struensee, un doctor de tara si sustinator secret al iluminismului, ajunge la curte in postura de medic personal pentru Christian. Apropierea dintre ei se realizeaza rapid, Struensee cucerindu-l pe rege cu cunostintele sale despre Shakespeare si toleranta pe care i-o arata chiar de la prima intalnire.

Complicatiile apar odata cu legatura amoroasa dintre medic si regina, pornita utopic de la idealuri filozofice comune. Danemarca, atunci un regat obtuz, dominat de religiozitate, oferea poporului putine libertati, dar medicul Struensee profita de pozitia detinuta la Curte pentru a infaptui liberalizarea regatului danez – o reforma iluminista.

Imaginea triunghiului amoros nu e insa senina, pentru ca statutul si intentiile nobile ale personajelor depind mult de circumstante. Comoditatea politica – si nu numai – surclaseaza respectul si prietenia, regele Christian ajungand sa reprezinte mai putin figura amuzanta de la inceput si mai degraba unealta usor de folosit a oricui i s-ar afla in spate.

Tot cu gandul la personajul regelui, trebuie spus ca jocul actorilor este de prima clasa. Følsgaard interpreteaza cu succes personalitatea regelui-copil, razvratit in felul sau impotriva destinului pe care nu si-l doreste, acela de a conduce unui regat. In rolul medicului, il revedem pe Mads Mikkelsen (cunoscut de exemplu pentru rolul din Casino Royale), care nu are insa prea mult spatiu de desfasurare. Alicia Vikander face un rol bun, intruchipand-o pe regina amorezata, o fiinta sensibila dar permanent stapana pe sine.

Lipsa de spectaculozitate sau amplitudine emotionala care i s-ar putea reprosa filmului cedeaza locul unei demnitati tacute, o trasatura specifica cinematografiei nordice – care nu poate fi marcata ca un dezavantaj. Subiectul in sine pune accentul pe ratiune in defavoarea sentimentelor, fiind mai degraba politic decat romantic. Semnificativ este si contextul – o vreme in care eticheta si rigiditatea dominau.