Nu as indemna pe nimeni sa vada Brutele (Savages) nici macar ca sa treaca vremea. Este o strutocamila hidoasa: nici blockbuster, nici film care are ceva de zis, l-as defini ca pe un ghiveci de violenta plus aer de documentar care ne invata cum sta treaba cu cartelurile de droguri in America, plus jucat de actori slabi, cu dialog prost etc etc. Nu gasesc niciun argument pro Savages, nici chiar o mare dragoste de fan pentru regizorul Oliver Stone nu cred ca e suficienta pentru a indura doua ore de Brute.
In paranteza spus, filmul are si actori buni, cum sunt Benicio Del Toro sau Salma Hayek, dar nu-l salveaza. Si jocul lor cade repede in derizoriul intregului scenariu.
In primul rand Savages greseste fatal pentru ca se ia prea in serios si nu isi vede lungul nasului, nasul fiind o poveste saracuta si dialoguri slabe. Doi tinerei oarecare, unul cu studii serioase in biologie, celalalt fost luptator in Irak, cresc cea mai buna marijuana din California. In ani si-au construit o retea de distributie si se imbogatesc nederanjati de politie, in timp ce unul (Ben) face acte de caritate prin tari uitate de lume (dar nu si de crescatorii bonomi de marijuana) si impart aceeasi femeie, O. Cat timp Ben construieste scoli sau face nu stiu ce fapta buna in tarile din lumea a treia, Chon si O fac sex pe unde apuca in casa californiana aranjata in stil hippie. In acest tablou ideal, probabil maximul de romantism contemporan pe care Oliver Stone si l-a putut imagina, intervin niste carteluri mexicane de droguri avide sa isi extinda sfera de putere. Cam asta e scena care se va transforma intr-un asa-zis thriller. Din acest moment violenta grafica si gratuita, pentru ca nu construieste deloc suspans, ne explodeaza in fata.
De partea cealalta, "baietii" rai sunt Elena (Salma Hayek) si Lado (Benicio Del Toro). Elena este cea mai mare bruta din film, dar are si ea, ca mai toate brutele, niste sensibilitati. In cazul asta fiica adolescenta ce traieste in America. In timp ce oamenii Elenei in frunte cu Lado o rapesc pe O, baietii descurcareti americani si cu nimic mai buni decat brutele mexicane – Chon si Ben – se descurca si ei cum pot: o rapesc pe fiica Elenei pentru a o da la schimb cu O.
Nu te gandi totusi ca Savages se multumeste sa spuna aceasta poveste cu toate minusurile ei (simplismul ar fi primul care imi vine in minte). Pentru ca tinerii americani, intre reprizele de violenta, urmariri de masini, jafuri armate, vizionat filmulete cu oameni decapitati etc, au timp sa filosofeze, sa discute despre Buddha si spirit, iar filmul are timp sa ne predea lectii despre dihotomii ca pamant – apa, sa ne imbogateasca cultura generala despre carteluri si alte tampenii. Ca sa aduca si mai multa greutate filmului, Oliver Stone il alege pe Brahms sa contribuie la coloana sonora, un deserviciu total pentru cel din urma.
Peste tot, se adauga un stil prafuit de a filma, à la anii '90 (si nu cred ca a fost vintage cu intentie), cu imagine granulata si povestire prin fotografii rulate cu viteza.
In general, filmul iti da senzatia unui serial de actiune slab, la care se adauga o cireasa: sfarsitul dublu. Primul, dezastruos de prost, se dovedeste a nu fi cel adevarat. Probabil Oliver Stone, dandu-si seama cat de prost este finalul, s-a gandit sa suprapuna unul si mai prost, ca privitorul sa fie recunoscator pentru al doilea, slab si el dar nu o calamitate.
Savages este unul din cele mai proaste filme pe care le-am vazut in 2012. Nici Rock of Ages sau Magic Mike nu marcheaza la fel de jos, pentru ca se salveaza prin autoironie.
.jpg)
