Desi ne laudam cu o mie si una de evenimente in acest weekend, unele care chiar promiteau (Street Delivery, Festivalul European al Filmului Scurt de la Brest in vizita la Bucuresti, Bucharest Music Film Festival etc), pot sa zic ca weekend-ul cel mai dens in evenimente culturale din aceasta vara mi-a lasat un gust salciu.
Nu am bifat tot ce se intampla in oras, dar evenimentul care mi-a placut de departe cel mai mult din ce-am vazut a fost Bloomsday, dedicat unuia dintre cele mai experimentale romane ale secolului XX, Ulise al lui James Joyce. In fiecare an in lume se sarbatoreste ziua in care se desfasoara actiunea romanului, 16 iunie.
Bloomsday a inceput la ora stabilita in Piata Valter Maracineanu cu muzica clasica live. Acustica era perfecta, nu ca la Street Delivery sau la Bucharest Music Film Festival, cu o seara in urma. Dupa un mic discurs al Ambasadorului Irlandei, s-a citit din roman. A fost o placere sa il aud pe Ion Caramitru, mai putin pe Ilinca Goia, un pic cam stridenta.
Lumea prezenta era putina, foarte modesta si bautoare de bere Guiness, cu media de varsta peste 40 de ani. Imbucurator sau nu, n-am vazut picior de hipster. Am plecat in graba sa ajungem la timp la Festivalul European al Filmului Scurt de la Brest la Bucuresti.
Proiectia din Festival se numea, apetisant, Voyage en Europe, iar prezentarea suna si mai si: o călătorie lungă și pasionantă prin cinematografia europeană printr-o selecţie de filme coup de cœur ale echipei festivalului. Greu sa rezisti daca esti pofticios de cinema. Se pare ca multi au facut-o totusi, pentru ca in sala Elvira Popescu erau doar cativa cinefili rataciti. Dupa o scurta introducere a unui organizator al Festivalului de la Brest, au inceput sa curga scurtmetrajele. Dezamagire! Am rezistat doar la trei sau patru si-am dat buzna afara. Filmuletele alese erau aproape jenante, un fel de glumite cinematografice. In ciuda faptului ca e un gen minor, scurtmetrajul nu e in niciun caz mediul care sa poata asa putin.
Dupa ce ne-am lamurit si cu Festivalul de la Brest, am colindat in lipsa de tinta pe langa Street Delivery. Am fi vrut si n-am fi vrut sa ajungem iar acolo (fusesem in prima seara, vineri, si plecaseram un pic dezamagiti).
Dupa un ocol pe la Serendipity, sigur ai auzit de el, un locsor foarte dragut (gradina, pozitie, tot ce vrei), dar cu preturi si oferta ciudate: de exemplu 4-5 mini-turte dulci erau 10 lei. Cu siguranta e o problema de gust personal, dar nu ma atrag aceste locsoare dragutele ca pentru papusi in care tot meniul e plin de ceaiuri, localuri care traiesc din turnarea de apa incalzita peste frunzele de ceai. Nu am nimic cu ceaiul, mi se pare o bautura nobila, dar modelul asta de business mi se pare snob si afectat.
Bezmetici de atatea discutii filosofice auzite de la mesele de primprejur la Serendipity, am ajuns bineinteles la viermuiala de la Street Delivery. Densitatea de oameni crescuse vizibil fata de o seara inainte. Parcul Gradina Icoanei era plin, ca si Str. Arthur Verona. Acolo isi lansau albumul printr-un concert live baietii de la Subcarpati, care ne-au salutat comprehensiv cu Buna seara, Romania! Amestecul hip-hoperist cu elemente de folclor mi s-a parut tras de par, dar cel putin sunetul mergea un pic mai bine fata de vineri, la Luiza Zan. N-am rezistat prea mult la aceste incercari muzicale si ne-am indreptat spre iesire, adica spre Carturesti. "Scenografia" Street Delivery cedase intre timp (si nu era decat ora 22:00) pasilor si gunoiului aruncat pe jos, strada Arthur Verona aratand trist. Redarea ei catre pietonii prietenosi se pare ca nu i-a priit. Slava Domnului ca nu se mai vindeau diverse ca in alti ani (acum doar inghetata si bautura), pentru ca puhoiul de oameni era foarte elocvent. Nu i-ar fi rezistat niciun stand. Apropo, in acest an Street Delivery s-a lasat pe mana exprimarii artei live, dar nu pot spune c-am vazut altceva decat incercari foarte timide de arta.
Cat despre oamenii prezenti, melanjul era intre persoane modeste si simple, intelectuali, manelisti si, in proportie strivitoare, hipsteri. Toti atrasi ca musca de bec in vertijul anual al Street Delivery.
De la Street Delivery am mers la Fratelli Espresso Bar, unde trebuia sa aiba loc after party-ul Street Delivery. Dupa ce ne-am saturat de vorba, singuratate si racoare, au inceput sa soseasca unul cate unul hipsterii, cam tristi, androgini si blazati. Muzica nu era bineinteles de Kulturhaus, era speciala, dar intr-un mod in care nu iti spunea nimic. La fel de incolora ca intreaga atmosfera.
Ar mai fi cateva cuvinte de spus despre Bucharest Music Film Festival. Acest "festival" este o combinatie damboviteana de cantari de muzica clasica si gratarele cu mici in Piata George Enescu. O idee proasta cu totul, in care mamele si bunicile isi strigau in gura mare copiii sa vina de la locul de joaca amenajat, ca si cum erau in parc, nu intr-un loc unde cativa zeci de oameni urmareau proiectia unei opere. Sunetul era foarte prost si atmosfera fara ritm si vitalitate. De fapt atmosfera lipsea cu desavarsire. Prin comparatie, anul trecut era o lupta de gherila pe scaune si nu iti permiteai sa soptesti ceva prietenului de frica sa nu primesti admonestari de la doamnele melomane.
In concluzie, as fi fost mult mai castigata daca dupa Bloomsday ma intorceam acasa. Eventual imi petreceam seara cu o carte, poate ca Marilyn Monroe, cu Ulise (vezi foto).
