Articole

My Week With Marilyn este in primul rand un film romantic si manifestarea admiratiei pentru Marilyn Monroe. Dincolo de exercitiul cinematografic provocat de fascinatia pentru ea, este unul pragmatic provenit din raspunsul la intrebarea: cati dintre noi mai simt magnetismul lui Marilyn Monroe?

Nu am fost niciodata in vraja ei si nu am privit My Week With Marilyn cu bunavointa fanului, dar Michelle Williams in rolul Marilyn cucereste de la prima scena cu care se deschide filmul. Modul cum isi unduieste soldurile, cum isi misca intregul corp, vocea soptita, albetea pielii in contrast cu buzele rosu intens, toate te absorb imediat in atmosfera pana la sfarsitul filmului, in toate celelalte scene in care apare Michelle Williams.

Filmul este povestea filmarilor la The Prince and The Showgirl, in care Marilyn il are ca partener de platou si regizor pe maestrul Sir Laurence Olivier, interpretat de Kenneth Branagh. Marilyn vine in Europa special pentru filmari, la bratul proaspatului ei sot, dramaturgul Arthur Miller (Dougray Scott). Imediat ce incep filmarile, intre Olivier si Marilyn se nasc tensiuni, pentru ca actrita americana intarzie si are figuri de starleta neinteleasa. Olivier se lupta intre admiratia pentru talentul ei actoricesc si lipsa ei de respect pentru colegii de platou. Marilyn vine la filmari insotita de Paula Strasberg, sotia creatorului "method acting". Paula o ajuta sa isi intre in rol dar in acelasi timp il enerveaza pe Olivier pentru sfaturile actoricesti (si lingurisile) date lui Marilyn care se substituie indicatiilor lui regizorale. Olivier este atat de exasperat inca o anatemizeaza pe Monroe ca the stupidest, most self-indulgent little tart I’ve ever come across.

In timp ce Marilyn se simte din ce in ce mai nesigura, mai ales si pentru ca Arthur Miller se intoarce in America, filmul face conexiunea cu al doilea fir narativ. Tanarul de 23 de ani Colin Clark, cel care a si scris cartea biografica dupa care s-a facut si filmul, provenind dintr-o familie buna dar neinteresat de optiunile de cariera trasate de parinti, "fuge cu circul". Adica se angajeaza in echipa de productie a filmului in care joaca Marilyn si Laurence Olivier. Colin Clark (interpretat de Eddie Redmayne) are o mica aventura cu o costumerista (jucata de Emma Watson), dar, mai important, traieste o saptamana impreuna cu Marilyn. Cele cateva zile inseamna delectarea intr-o intimitate neasteptata cu starul de la Hollywood si cu femeia Marilyn. 

Interesant la Marilyn cea din film este constiinta de sine clar marcata si increderea in propriile judecati, dincolo de fragilitate. Marilyn face diferenta intre imaginea de blonda care emana sexualitate si imaginea ei autentica. De multe ori cand este expusa in public ca Marilyn Monroe isi intra in rolul de bomba sexy. Dar dincolo de aceasta intuitie, filmul ramane la Marilyn cea iconica. Care tot merita urmarita pentru rolul lui Michelle Williams. Williams deja a primit Globul de Aur pentru interpretarea acestui rol si este nominalizata la Oscar, la fel ca si Kenneth Branagh pentru rolul Sir Laurence Olivier.

Dincolo de Marilyn, filmul este un film de dragoste obisnuit, cu toate cliseele aferente, menite sa stoarca o lacrima de la fete. Sansele sunt mari sa o obtina. 

Cateodata judecam cartea dupa coperti, poate chiar mai mult decat am dori sa admitem. Mai ales atunci cand copertile sunt teribil de neinspirate. Mi s-a intamplat sa descopar un film dupa mult timp, pentru ca posterul cu design ultracomercial si kitschos care se straduia sa bifeze toate cliseele modei de afis nu mi-a spus nimic la momentul premierei filmului.

MOARTEA DOMNULUI LAZARESCU Sunt convinsa ca nu sunt singura care, oripilata de afis, n-a ajuns sa vada filmul (fara vina). Uite un exemplu de poster mai mult decat prost la un film foarte bun:  lungmetrajul lui Cristi Puiu din 2005, Moartea Domnului Lazarescu.                                            Un film apasator, care face haz de necaz, pe care producatorii au ajuns la concluzia ca il va reprezenta o poza in stilul E.R. sau Grey's Anatomy. Vazand posterul ajungi sa te indoiesti de judecata juriului de la Cannes care i-a acordat premiul Un certain regard. Impactul este total negativ.

Revenind la posterele reusite, in care filmul si afisul s-au gasit ca intr-o poveste de dragoste – a perfect match, am ales sa ilustram cu cateva afise clasice si multe de anul trecut. Unii regizori mari s-au remarcat in mod constant inclusiv prin calitatea posterelor care ilustrau creatiile lor cinematografice, si aici ma refer in primul rand la Hitchcock si Stanley Kubrick. Cei doi englezi au reusit sa bifeze afise extraordinare pentru fiecare film semnat de ei. Unul dintre afisele fetis ale cinematografului este afisul filmului lui Hitchcok, Vertigo, a carui versiune orizontala am ales-o sa deschida articolul. Asadar afise care comunica bine mesajul filmului:

	2001: A SPACE ODYSSEY De la Kubrick am ales afisul de la 2001: A Space Odyssey, desi Dr. Strangelove, ca si A Clockwork Orange, Barry Lyndon, etc au afise foarte bune. Posterul de la Odiseea Spatiala transmite misterul caruia ii este dedicat filmului. In prima instanta ai o reactie de respingere, gandindu-te la un extraterestru, o fiinta straina, ca apoi sa te intrebi daca nu te-ai pripit, pentru ca pare un fat uman.
	ROSEMARY'S BABY Filmul Rosemary's Baby al lui Roman Polanski este unul din cele mai bune filme horror. Prin acest afis care ar trebui sa fie clar tocmai pentru ca este simplu, simti de fapt ceata, nesiguranta, frica de necunoscut, paranoia personajului principal. Si aici ma refer la personajul lui Mia Farrow care ramane in mod misterios insarcinata.
	METROPOLIS Filmul cult al lui Fritz Lang a fost inspirat de prima intalnire a regizorului cu zgarie norii din New York. Foarte autentic acestei muze, zgarie norii apar in poster. Dar posterul nu se extrage neaparat din lumea functionala si minimalista, tipica acestor cladiri, ci este mai degraba art deco.  Stilistic vorbind, si Metropolis este la fel de eclectic ca si posterul, fiind un melanj de fantezii gotice, art deco, functional-moderniste.
	SUBMARINE Este afisul unui film independent in care un adolescent incearca sa faca trecerea spre o varsta responsabila. Oliver se lupta intre starile adanci de melancolie si starile de optimism sau realism. Ceea ce posterul sugereaza foarte simplu si elegant.
	WE BOUGHT A ZOO We Bought A Zoo este o comedie-drama usoara in care Matt Damon ajunge sa administreze o gradina zoologica. Acesta nu este posterul principal al filmului, ci unul alternativ, pentru movie-goers un pic mai sensibili la imagine. Este genul de poster care induce in eroare invers decat spuneam: el creste asteptarile legate de film, pe care filmul s-ar putea sa nu reuseasca sa le confirme.
	CARNAGE Inca un film al regizorului Roman Polanski, Carnage, cu un poster pop-art care descrie foarte bine cat de variate vor fi starile prin care trec in film Jodie Foster, Kate Winslet si Christoph Waltz: de la amabilitate politicoasa, la dispret si apoi la stupoare sau dezbracarea de conveniente sociale.
	THE IDES OF MARCH Afisul inovativ al filmului lui George Clooney The Ides of March descrie bine starea filmului prin combinatia fetelor celor doua personaje principale: Clooney, in rolul unui politician corupt, si Ryan Gosling, in rolul unui tanar cu principii pus in situatii limita in care trebuie sa aleaga intre ingroparea carierei sau compromisul, chiar santajul.
	ALBERT NOBBS Afisul filmului Albert Nobbs, in care Glenn Close interpreteaza o femeie travestita in barbat, este simplu si eficace. Descrie elegant confuzia identitar sexuala a filmului si il plaseaza in timp (vezi designul hainelor).
	THE IRON LADY Afisul filmului The Iron Lady, despre prim-ministrul Marii Britanii Margaret Thatcher, m-a indus un pic in eroare. Privirea fixa, alegerea culorilor si dizolvarea de substanta in partea stanga aproape ca ma duceau cu gandul la un horror. De fapt fotografia este o combinatie intre fotografia lui Meryl Streep si Casa Parlamentului Britanic. Dar posterul poate fi inteles si in primul sens, Thatcher este la varsta batranetii, in care amintirile incep sa se stearga, sa se amestece, urmate de decadere fizica accentuata si o asteptata disparitie.
	SHAME Inca un poster simplu. Cearsafurile ravasite reprezinta adictia sexuala care il consuma fizic, mental si psihic pe Brandon (Michael Fassbender), personajul principal din Shame.

Pasionatii de afise le colectioneaza ca pe amintiri afective legate de film sau ca obiecte de arta. Artmark, casa de licitatii romaneasca, a inceput vanzarea de afise, pe langa tablouri de pictura, sculptura si arta decorativa. Noi ne gandim sa incepem o rubrica permanenta dedicata posterelor. Asteptam sugestii de la voi pe tema asta.

Cu cinci zile inainte de ceremonia premiilor Oscar, am bifat ultimul film de pe lista nominalizarilor la categoria cel mai bun film: Extremely Loud & Incredibly Close. Filmul este regizat de Stephen Daldry, autorul lui The Hours si The Reader. In cazul asta trebuie sa fie un film bun, ai zice. Din pacate singurul lui merit este subiectul, pentru care Academia Americana de Film nu putea sa nu il nominalizeze, la fel ca si in cazul The Help (care trateaza rasismul).

Extremely Loud … este drama unui copil care si-a pierdut tatal in atentatele teroriste de la 11 septembrie 2011. Oskar incearca prin dezlegarea unui mister sa gaseasca sensul acestei pierderi si sa prelungeasca timpul afectiv petrecut cu tatal sau, inainte ca imaginea lui sa se atenueze. Tatal lui Oskar este interpretat de Tom Hanks, in timp ce mama este Sandra Bullock, amandoi facand roluri decente. Rolul lui Oskar este jucat cu siguranta, dar un pic prea agresiv, de Thomas Horn. 

Extremely Loud … este sentimental fara sa fie lacrimogen, dar nu reuseste sa fie un film relevant cinematografic. Aproape ca nu am nimic de spus in apararea lui, decat ca unul din roluri este jucat de suedezul Max Von Sidow, un actor pur si simplu mare (poate ti-l amintesti din filmele regizorului Ingmar Bergman, printre care The Seventh Seal si Wild Strawberries).

Din momentul in care apare Max Von Sidow, filmul castiga in candoare si in profunzime.  Intr-un rol in care nu vorbeste si ajuns la varsta de 82 de ani, Max Von Sidow reuseste sa transmita singur cat reusesc toti ceilalti actori la un loc.  De altfel a si fost nominalizat la Oscar pentru rolul din Extremely Loud…. Prin gesturi simple si expresiile minimale ale fetei, Max Von Sidow aduce personajului o aura perfecta de intelepciune, spargand artificialitatea filmului.

Da, filmul transmite din pacate artificialitate, ca si cum Stephen Daldry si-ar fi luat tema pentru acasa scenariul Extremely Loud…, fara sa simta cu adevarat ca asta si-ar dori sa regizeze. Asteptam un film veritabil data viitoare de la el, nu unul de plastic.

Filmul poate fi urmarit online pe site-urile specializate.