Articole

Bored To Death este cel mai bun serial pe care l-am vazut de foarte mult timp. A rulat la HBO intre 2009-2011, fiind anulat de compania producatoare dupa cea de a treia serie (dar poate fi vazut online sau downloadat). Si nu e de mirare. Era prea inteligent si original ca sa aiba succes comercial.

Daca nu te-am convins, uite ce spun despre Bored To Death revista Variety: You need to watch "Bored To Death", New York Magazine: Killer ensemble, NBC Washington: TV's best comic trio, New York Times: No other comedy like "Bored To Death".

Un serial ca acesta e, fara exagerare, rara avis. Incearca sa-ti amintesti care a fost ultimul serial in care apar glume originale legate de scriitori (printre care Proust, Henry Miller, Charles Bukowski), actori germani (Klaus Kinski) sau regizori ca Jim Jarmusch? Si care a fost ultimul serial in care ai vazut mentionate aproape in fiecare episod publicatii ca The New Yorker si New York Times? Eu nu-mi amintesc. Dincolo de livrescul referintelor, toate glumele sunt inscrise absolut firesc in substanta scenelor, fara sa rezulte ceva pretentios si fara viata. Chiar din contra. Cele trei personaje principale si dialogurile sunt delicioase si hilare. Nu e nimic de neiubit la Bored To Death.

Actiunea se petrece in Brooklyn, New York City si urmareste anti-aventurile lui Jonathan Ames (jucat de Jason Schwartzman), un scriitor inca in proces de definire care se hotaraste sa traiasca o viata dubla ca detectiv particular. Dincolo de escapadele detectivistice, Ames isi petrece timpul cu cei doi prieteni, George, un tip trecut de 60 de ani, inca un Don Juan (interpretat exceptional de Ted Danson) si Ray, un desenator de benzi desenate (jucat de Zach Galifianakis). Benzile desenate au ca supererou un personaj a carui arma si superputere este penisul. 

Toti cei trei actori joaca extraordinar, Schwartzman e sensibil si are un aer de licean care il face irezistibil, in timp ce sofisticarea de om de lume a lui Ted Danson si ironia lui fura toata atentia in scenele in care apare. Galifianakis face si el un rol foarte bun. 

Schwartzman face parte din clanul Coppola, fiind var cu Sofia Coppola si Nicholas Cage. Daca tot am pomenit-o, Sofia l-a distribuit in rolul delicatului rege consort al Mariei Antoanetei in filmul omonim, Marie Antoinette. De asemenea, regizorul Wes Anderson l-a distribuit in Darjeeling Limited si Rashomon.

Pe Ted Danson il stii cu siguranta din serialul Cheers, sau poate din serialele Becker sau Curb Your Enthusiasm. Simt ca niciun adjectiv nu i-ar face dreptate.

Pe Galifianakis l-ai vazut poate in The Hangover, dar si in Up in the Air (unde joaca impreuna cu George Clooney).

Carnage este un film care fie iti place la nebunie, fie nu intelegi de ce restul se extaziaza cand vine vorba de el. Are dialog excelent (este ecranizarea unei piese de teatru, pentru mai multe detalii descriptive citeste despre Carnage aici), actori foarte buni (Cristoph Waltz, Jodie Foster, Kate Winslet, John C Reilly), ironie si umor absurd cat incap.

In mai putine cuvinte, este o comedie neagra despre burghezie. Polanski, regizorul Carnage, este inspirat de burghezie si ipocriziile aferente aproape la fel de mult ca Bunuel (vezi etalonul Farmecul discret al burgheziei, dar si multe alte filme semnate de Bunuel). Tema l-a interesat pe Polanski inca de la primele filme, Knife in The Water si Cul-de-sac, dar aceeasi ipocrizie l-a atins in modul cel mai nedorit mod in viata reala (fiind acuzat de abuzarea sexuala a unei fete de 13 ani, o poveste deloc clara in privinta vinovatiei lui Polanski dar in privinta careia puritanismul american nu a cedat in ultimii 34 de ani).

Carnage povesteste intalnirea a doua cupluri new-yorkeze prilejuita de "lupta" intre copiii celor doua familii. "Lupta" a avut ca si consecinta pierderea a doi dinti de catre unul din copii, ceea ce conduce la un delir de atacuri si contra-atacuri la adresa premiselor existentiale ale personajelor: misoginism, feminism, politically correctness, banul fara scrupule, civilizatie cu o orice pret,  omul simplu si curat, arta doar ca poleiala culturala, sensibiitate fata de animale etc, etc. Toti cei patru detin adevaruri partiale si toti isi primesc pe buna dreptate "palmuiala" din partea celorlalti, fiindu-le expuse mentalitatile stirbe si limitarile mentale.

Jodie Foster este o isterica perfecta in rolul din Carnage, in timp ce Kate Winslet are parte de cea mai buna scena din film, in care vomita copios peste albume de arta (in special un foarte valoros album dedicat lui Kokoschka). Ca in orice postura, Christoph Waltz este pur si simplu excelent: cinic pana la imposibil, cu o voce insinuanta si aproape soptita, este mandru de lipsa totala de idealism.

Ce e mai interesant si mai ironic decat orice replica este ca filmul vrea sa distreze insasi burghezia pe care o portretizeaza. Se asteapta sa rada de ei insisi exact burghezii. Acelasi lucru se aplica si actorilor, nu doar audientei si personajelor din film. Pot sa mi-o imaginez pe Kate Winslet la fel de intrasigenta si ambitioasa ca in film, iar pe Jodie Foster la fel de absurda in apararea din politically correctness a nu-stiu-carei cauze sociale cu care nu are nicio legatura  directa.

Filmul este un pic prea caricatural, aduce pe tava totul si nu lasa nimic imaginatiei. Dar comparativ cu filmele care ajung in mod obisnuit pe ecranele noastre, Carnage da clasa.

Michael Fassbender nu a fost remarcat de Academia Americana in acest an, dar asta deja nu mai conteaza, pentru ca regizori importanti de la Hollywood sau aiurea, ca si multi iubitori de film, au fost convinsi de talentul lui Michael Fassbender

, care a fost aproape omniprezent in filmele anului 2011.

Multi actori au facut roluri extraordinare in 2011, printre care Ryan Gosling (in Drive si in Ides of March), Colin Firth si Jeoffrey Rush in King's Speech, Ewan McGreggor si Christopher Plummer in Beginners, Paul Rudd in Our Idiot Brother, Christoph Waltz in Carnage etc.

Dintre toti, cel care s-a impus detasat este actorul britanic cu origini germane si irlandeze Michael Fassbender. Comparat pe buna dreptate cu Daniel Day-Lewis si Marlon Brando, dupa cum spuneam, Michael Fassbender a jucat in foarte multe filme in 2011, iar in cele mai multe chiar are rolul principal: Jane Eyre, X-Men: First Class, A Dangerous Method, Shame si Haywire.

Da, Fassbender traverseaza o perioada extrem de fastuoasa, jucand cu regizori mari: David Cronenberg pentru A Dangerous Method, unde este Dr. Carl Jung, Steve McQueen pentru Shame, unde interpreteaza un dependent de sex, Steven Soderbergh in Haywire, Quentin Tarantino in Inglorious Basterds (2009), in rolul unui locotenent britanic din cel de-al Doilea Razboi Mondial. In paranteza fie spus, Fassbender a fost rasfatat si de ziaristi, incheind 2011 cu editoriale in revistele Intelligent Life si Vogue Paris.

Fassbender este alintat datorita versatilitatii surprinzatoare, care iti da senzatia ca poate juca in modul cel mai autentic orice rol primeste (poate de aceea i s-au oferit roluri atat de diferite). Dincolo de tipologiile jucate, transmite raceala, control, ca si mister, intensitate, fragilitate si senzatia unei minti ocupate.

Michael Fassbender a prins aripi destul de greu in lumea filmului, jucand la inceput in reclame si seriale TV britanice (de genul Hex, in care este Azazeal, un inger decazut, chintesenta raului).

Rolul prin care s-a facut remarcat a fost cel din filmul lui Steve McQueen, Hunger, din 2008, in care Fassbender este un detinut irlandez in greva foamei. In Hunger, Fassbender avea deja 31 de ani.

Imediat dupa Hunger, este distribuit in Fish Tank, un film despre viata in ghetourile britanice. Fassbender joaca rolul unui muncitor ce o dezvirgineaza pe fiica adolescenta a amantei.

Tot in 2009 joaca in ultimul film al lui Quentin Tarantino, Inglorious Basterds, rolul unui locotenent britanic pedant.

Ajungem in 2011 cand Michael Fassbender este neobosit. Il joaca pe Rochester in clasica ecranizare a cartii lui Charlotte Bronte, Jane Eyre. In acest film joaca rolul cel mai fragil si sensibil dintre toate, avand o chimie perfecta cu actrita Mia Wasikowska.

Urmeaza rolul lui Magneto din filmul de entertainment X-Men: First Class, unde interpreteaza alaturi de James McAvoy (despre care s-a zvonit ca este iubitul lui Fassbender) rolul unui personaj extrem de indarjit si lipsit de scrupule si nuante mentale. De pe platourile de filmare de la X-Men s-a ales si cu iubita Zoe Kravitz, fiica lui Lenny Kravitz.

Tot in 2011 a fost distribuit in filmul lui David Cronenberg, A Dangerous Method, in rolul lui Carl Jung intr-o intalnire cu Freud, jucat de Viggo Mortensen, si Sabina Spielrein, una ditre primii psihanalisti femeie. Sabina este interpretata de Keira Knightley, cu care Fassbender nu are o chimie actoriceasca la fel de reusita ca aceea cu Wasikowska.

Anul 2011 se incheie pentru Fassbender cu un rol in ultimul film al lui Soderbergh, Haywire, care va ajunge si la noi pe ecrane pe 3 februarie 2012, dar se incheie mai ales cu rolul din Shame.

Regizorul care l-a consacrat pe Fassbender, Steve McQueen, ii da din nou partitura principala acestuia, rolul unui dependent de sex. Filmul probabil nu va ajunge la noi pe ecrane, dar cu siguranta va fi disponibil online cat de curand.

Michael Fassbender merita cu siguranta atentia noastra si in 2012. Deocamdata are doua filme anuntate: filmul lui Ridley Scott, Prometheus, si Twelve Years A Slave, din nou o creatie a lui Steve McQueen, in care joaca alaturi de Brad Pitt.

Daca nu ai vazut unele din filmele mentionate, poti sa le gasesti aproape pe toate online.

Gasesti trailer-ele filmelor in care a jucat Fassbender in 2011 mai jos.

De cand noul film regizat si jucat de George Clooney a avut avanpremiera mondiala, am incercat sa il vad online. Asta pentru ca in Romania nu se stia daca si cand va aparea pe ecrane (intre timp data anuntata este ianuarie 2012). 

Filmul este The Ides of March si a avut prima vizionare la Festivalul de Film de la Venetia din acest an, unde a deschis Festivalul.

Titlul filmului face referire la mijlocul lunii martie, ziua care simbolizeaza tradarea de cateva mii de ani. Este ziua in care Iulius Cezar a fost ucis de un grup de complotori din Senatul roman.

The Ides of March este o drama politica, adaptarea piesei de teatru Farragut North a lui Beau Willimon. Filmul se dezvolta destul de usor si previzibil, pana cand actiunea ia o turnura dificila si tragica. Povestea despre tradare, conflicte morale, tarie de caracter si pierderea inocentei este una veche, dar Clooney reuseste sa o regizeze intr-un mod captivant si autentic. Dilemele sunt subtile si nu apar in alb si negru. Desi filmul iti creeaza cateva emotii legate de sansele de a capata greutate, Clooney reuseste sa conduca elegant si destul de natural partitura spre un rezultat cinematografic bun.

Clooney nu este un regizor colosal (ceea ce nu inseamna ca nu e valoros, doar ca aceasta categorie e extrem de restrictiva), dar are fler pentru povesti bune si actori potriviti pentru scenariile alese – nu sunt cele doua chiar conditiile necesare si suficiente pentru a fi un regizor bun? Apropo de povesti reusite, tot el a semnat: Confessions of A Dangerous Mind – despre un prezentator TV care traieste o viata dubla ca spion CIA si Good Night, and Good Luck. –  despre conflictul dintre un jurnalist TV si senatorul McCarthy, cel care a instituit vanatoarea de vrajitoare din jurul comunistilor americani in timpul Razboiului Rece.

In The Ides of March Clooney este ajutat de o echipa de actori imposibil de buna: Ryan Gosling (l-ai vazut in acest an in Drivesi Crazy, Stupid, Love), Philip Seymour Hoffman (actor dintr-o categorie speciala, care pentru mine inseamna in primul rand rolurile din Synecdoche, New York, Capote, The Big Lebowski), Paul Giamatti (American Splendor), Evan Rachel Wood (ai vazut-o in filmul lui Woody Allen, Whatever Works), Marisa Tomei si extraordinar de versatilul Jeffrey Wright (l-ai vazut in ultimele doua filme James Bond, ca si in miniseria HBO Angels in America).

George Clooney este candidatul democrat pentru care alegerile din Ohio contra  reprezentantului republican inseamna sansa de a fi nominalizat ca si candidatul democrat unic la alegerile prezidentiale. Managerul asistent de campanie este Ryan Gosling, de fapt vedeta filmului. Pentru ca George Clooney este succesorul in sarm si eleganta al lui Cary Grant, faptul ca George Clooney lasa zarurile filmului in mainile lui Ryan Gosling ma face sa ma gandesc la ultimul film in care a jucat Cary Grant, Walk Don't Run. Cary a avut inteligenta de a renunta la rolul principal in favoarea mai tanarului John Hutton.

Filmul semnat de Clooney merita sa ii dedici 100 de minute.

Filmul The Help, drama despre atmosfera segregationista de la inceputul anilor '60 din America Sudista, este foarte slab si foarte lung (aproape 2 ore jumatate). Interpretarile sunt ingrosate, tratamentul subiectului e pastisat si cliseizat pana la refuz, rezultand un film cu pretentii moralizatoare, lipsit de orice viziune cinematografica si spus vocabularul saracacios hollywoodian.

The Help nu este cu nimic mai rasarit decat multe alte filme doar cu un subiect mai dificil si delicat: rasismul. Aceeasi gandire simplista in alb si negru din filmele cu supereroi e aplicata aici unei teme care lasa locul mai multor nuante. Filmele cu supereroi au ca si conventie de plecare opozitia dintre bine si rau, pe cand The Help are pretentia ca vorbeste despre un fapt de viata real, unde distinctia dintre alb si negru nu e deloc clara.

Ecranizare a cartii cu acelasi nume, The Help nareaza relatia dintre Skeeter (o tanara jurnalista) si "ajutoarele" familiilor de albi din Jackson, Mississippi, adica menajerele negrese. Acestea din urma cresc copiii albilor, pregatesc mesele si, in general, se ocupa de tot menajul, in timp ce unele din "stapane" pregatesc initiative pentru separarea toaletelor folosite de albi de cele folosite de negri sau isi neglijeaza cu totul copiii. Skeeter (Emma Stone) se intoarce acasa dupa absolvirea facultatii, cu gandul de a deveni jurnalista si scriitoare. Pe masura ce incearca sa lege din nou relatiile cu prietenele din copilarie: Hilly (Bryce Dallas Howard) si Elizabeth (Ahna O'Reilly), isi da seama de bigotismul mediului in care s-a intors si hotaraste sa prezinte in niste interviuri, transformate apoi intr-o carte, punctul de vedere al femeilor din casele albilor privilegiati. Cele doua negrese de care se apropie Skeeter sunt Aibileen Clark (Viola Davis) si Minny Jackson (Octavia Spencer).

Dintre actori (mai bine spus actrite, pentru ca sunt majoritare in film), poate singurele care merita mentionate pentru niste roluri decente sunt Emma Stone si Allison Janney (in rolul mamei lui Skeeter). Emma Stone nu face un rol exceptional, dar s-ar putea ca datorita The Help sa fi trecut la alt statut ca actor. La cei 23 de ani incepe sa se  contureze ca o "leading lady". O definesc vocea rugoasa (Emma este astmatica) si ochii mari. Probabil i se potrivesc cel mai bine personajele de femei voluntare, cu personalitate puternica. Cu rolul din The Help este la al doilea rol principal dupa filmul Easy A din 2010. In aceasta vara a mai aparut secundar in Crazy, Stupid, Love si Friends With Benefits.