Articole

Desi am vazut noul film al lui Wim Wenders de ceva timp, nu m-am putut autodetermina sa scriu despre el pana acum. Asta poate pentru ca demersul filmului mi s-a parut fara sens. Imaginile sunt frumoase, unele scene emotioneaza dar, in ciuda faptului ca e un faux pas sa admiti asta, Pina per ansamblu mi se pare sarac si futil.

Cu toate astea, desi nu e o capodopera si desi unele principii pe care este construit nu stau in picioare, Pina merita sa fie vazut mai mult decat majoritatea filmelor care ruleaza la noi acum.

Dupa cum probabil stii, daca nu, poti citi aici mai multe, filmul este un omagiu adus dansatoarei si coregrafei germane Pina Bausch. Nu este stricto sensu un documentar, ci o constructie poetica in care dansatorii companiei de dans contemporan din Wuppertal (companie reinventata de Pina Bausch si condusa de ea timp de 36 de ani) refac coregrafiile Pinei, discuta despre influenta ei in formarea lor si povestesc fragmente de viata traite alaturi de Pina.

Filmul contine multe momente cu care poti relationa: parti din coregrafiile Pinei Bausch sunt absolut spectaculoase, iar pe coloana sonora apare si un cantec al Mariei Tanase, dar filmul ar fi fost mult mai reusit (ca film si ca omagiu in sine) daca ar fi montat scene din spectacolele dansate de Pina si s-ar fi oprit aici. N-ar fi fost poate redundante nici scenele in care Pina vorbeste, plus unele fragmente foarte atent alese din spectacolele gandite de Pina si dansate de compania ei.

In rest, exista o diferenta calitativa care nu poate fi stearsa in niciun fel intre prezenta Pinei (vorbind sau dansand) si scenele in care danseaza sau discuta membrii companiei Wuppertal . Pina are o carisma fantastica iar miscarile ei vin dintr-o cu totul alta sfera decat marea parte a celorlate expresii dansante. Diferenta calitativa despre care vorbesc este un fapt, nu e vina regizorului, dar este vina lui Wim Wenders pentru ca a dus pana la capat gestul gol (si probabil vanitos) de a da aceasta forma filmului Pina.

Filmul ar fi trebuit creat impreuna cu Pina Bausch, din pacate aceasta a murit in timpul productiei, in 2009. Probabil de aici origineaza aerul extrem de elegiac si total necritic al demersului.

Pentru ca nordul Bucurestiului ducea acut lipsa unui cinematograf, de vineri, 23 septembrie, Grand Cinema Digiplex va raspunde nevoii de distractie a celor care locuiesc in Pipera si in zonele apropiate de mall Baneasa, punand la dispozitia lor 13 sali de proiectie, dintre care doua sali cu ecrane imense si 500 de locuri fiecare.

Cinematograful este dotat cu cele mai noi tehnologii de proiectie digitala, fotolii comfortabile (unele sunt ajustabile) si calitate superioara a imaginii si sunetului. Foarte comod, biletele pot fi cumparate de la automate dispuse in Baneasa Shopping  City, fara sa te mai deplasezi pana la casa.

Ca sa-ti faci o idee despre ce ofera cinematograful, mandria lui este Sala Grand Ultra, dotata cu cel mai larg ecran din tara (aproape 22m) si cu un sistem de sunet nou pentru Romania, denumit IOSONO. Este cel mai complex şi avansat sistem audio multi-dimensional din Europa la ora actuală.

Foaierul cinematografului cuprinde, pe langa zona de unde se cumpara biletele, trei zone de asteptare/lounge, un spatiu expozitional de 200m2 , o terasa si un bar (Eye-Fi Cafe-Bar).

Pentru pretentiosi, salile sunt dotate cu cate trei randuri de fotolii premium din piele , ajustabile si cu mai mult loc pentru picioare decat celelalte randuri. Asta in cazul in care nu vrei o experienta si mai exclusivista, oferita de salile VIP, fiecare cu 40 locuri, in care scaunele sunt inlocuite de canapele si care iti dau posibilitatea sa comanzi snacks-uri in timpul vizionarii, plus alte rasfaturi.

Bilete Grand Cinema Digiplex

Preturile biletelor sunt si ele pe masura. Grand Cinema Digiplex va fi cel mai scump cinematograf din Bucuresti, biletele costa intre 14lei, pentru copii sub 10 ani, si pana la 95lei, pentru un loc in salile VIP. In timpul saptamanii dupa ora 17:00 biletul costa 23lei, iar in weekend pretul este nediferentiat in functie de ora – inainte sau dupa 17:00 – adica 27lei. De asemenea, premierele vor costa 32lei (suspectam ca site-ul se refera la avanpremiere de fapt). Pentru filmele 3D, se plateste un supliment de 5lei, plus ochelarii pentru 3D care costa 3lei.

Accesul in Grand Cinema Digiplex se va face direct pe la etajul intai al centrului comercial Baneasa Shopping City.

Conform Ziarului Financiar, se asteapta vanzarea a 800.000 de bilete in primul an, in conditiile in care piata biletelor de cinematograf din Bucuresti s-a ridicat in 2010 la 3,5 milioane de bilete. 

Site-ul cinematografului, unde poti afla mai multe detalii legate de filmele care ruleaza, este http://www.grandcinemadigiplex.ro/. Deocamdata nu este complet functional si este scris in engleza.

Pentru cei care se grabesc sa vada Melancholia lui Lars von Trier, cinematograful Grand Cinema Digiplex il va aduce in avanpremiera. Deocamdata este singurul cinematograf din Bucuresti care anunta Melancholia in program incepand cu vineri, 23 septembrie. 

Filmul Crazy, Stupid, Love al regizorilor Glenn Ficarra si John Requa si al scenaristului Dan Fogelman reuseste sa fie o comedie inchegata, cu replici bune, care provoaca rasul, nu grimase fortate, e lipsita de vulgaritati si e interpretata de actori care pot sa joace. Nu trece in regiuni neexplorate si originale ca si clasicele Dr. Strangelove sau The Big Lebowski, dar isi atinge scopul de gen minor al cinemaului: iesi de la film relaxat si bine dispus.

Pentru cuplul de regizori este al doilea lung metraj dupa I Love You Philip Morris, iar scenaristul este cunoscut mai mult pentru povesti de animatie (gen Cars). Cu atat mai mult, formula artistica din spatele camerelor merita toata admiratia.

Despre actori numai de bine, incepand cu tinerii Ryan Gosling si Emma Stone si terminand cu Kevin Bacon, despre care uitasem cat de bun este, Julianne Moore si Steve Carell, toti joaca foarte bine.

Ryan Gosling face un rol de mascul feroce ce incearca sa intoarca pe calea masculinitatii regasite un barbat de casa interpretat de Carell. Cal (Steve Carell) este parasit de sotie, iubita lui inca din liceu, cu care are trei copii. Se refugiaza intr-un bar in singuratatea unui pahar, unde Jacob (Ryan Gosling), vanator de femei lipsit de subtilitati emotionale, il sapuneste pentru lipsa de tarie de caracter si delasarea vestimentara, dar ii promite ajutorul. Urmeaza intalnirea celor doi la mall pentru o runda de shopping, in scopul nobil al tunarii lui Cal pentru a incepe sa insire si el femeile precum sosetele, la fel ca Jacob.

Scenele de transfer de know-how de la Gosling catre Carell sunt poate cele mai spumoase. Nu spun mai multe pentru ca nu vreau sa iti stric surpriza. O sa spun doar ca muzica din Crazy, Stupid, Love e inteligent aleasa, incat sa potenteze umorul in mai mult decat o scena. Vei vedea la ce ma refer daca mergi la film.

Al doilea set de glume absolut hilare urmeaza in scena dintre Hannah (Emma Stone), tipa pe care o doreste Jacob dar care il refuza. Dupa ce prietenul ei nu o cere in casatorie, Hannah revine la sentimente mai bune fata de Jacob. Urmeaza o noapte de confidente dar si de glume foarte bune pentru privitori. Ce diferenta fata de scena similara, a primei seri petrecute impreuna, intre Justin Timberlake si Mila Kunis in Friends with Benefits! Diferenta de calibru actoricesc dar si de dialog este net in favoarea Crazy, Stupid, Love.

Revelatia filmului nu a fost Ryan Gosling (tocmai ce-l vazusem cu o ora inainte in Cursa/Drive, este foarte bun), nici Steve Carell (care joaca decent fara sa straluceasca), nici Julianne Moore (care e excesiv de melodramatica in prima parte a filmului), ci Kevin Bacon. Bacon este barbatul cu care Julianne Moore, nevasta lui Steve Carell, isi inseala sotul. Bacon este modest, necaricatural si foarte natural. Merita o mentiune speciala, la fel ca si Marisa Tomei – in film profesoara cu care Cal are o serie scurta de intalniri amoroase.

Filmul merita vazut.

Proiectul Les Films de Cannes à Bucarest se organizeaza in aceasta toamna la Bucuresti pentru a doua oara. Proiectiile vor avea loc la Cinema Studio si MTR. In cadrul evenimentului vei putea vedea filme alese pe spranceana din selectia Festivalului de la Cannes: 

	Tandru si amuzant, Le Havre, o comedie-drama semnata de regizorul finlandez Aki Kaurismaki,  a sedus anul acesta jurnaliştii de la Cannes, care l-au aplaudat minute în şir la premieră şi l-au dat drept favorit la Palme d'Or. Pelicula, care are premiera in Romania cu ocazia Les Films de Cannes à Bucarest, a obţinut premiul FIPRESCI (al Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film) şi o menţiune specială din partea juriului ecumenic. Este propunerea Finlandei din acest an pentru premiile Oscar. Mica bijuterie a lui Kaurismaki este o comedie despre prietenia dintre un bătrân artist şi un băieţel african imigrant, urmărit de poliţie, care încearcă să-şi regăsească mama. Kaurismaki vede filmul ca prima parte dintr-o trilogie despre viata in porturi. Urmatoarele locatii pentru filmele din trilogie ar fi Spania si Germania.
	Update 16 octombrie: desi anuntat, filmul nu se regaseste in programul final al festivalului. Chiar si asa, trebuie urmarit, poate apare si la noi candva. Tot în premieră absolută în România, Les Films de Cannes à Bucarest aduce This Must Be the Place, primul film în limba engleză al regizorului italian Paolo Sorrentino (premiat în 2008 la Cannes cu Premiul Juriului pentru Il Divo). Sean Penn se gaseste intr-o noua ipostaza provocatoare ca actor – machiat şi îmbrăcat pe modelul Robert Smith de la The Cure -, joacă rolul unui fost star rock care decide, atunci când tatăl său moare, să termine ceea ce el nu reuşise: să-l răzbune pentru o umilinţă pe care o suferise în timpul Holocaustului. În distribuţie mai figurează Frances McDormand (Fargo, Burn After Reading, Raising Arizona), Harry Dean Stanton (Paris, Texas,   Alien), Kerry Condon, Judd Hirsch şi Eve Hewson, fiica lui Bono, solistul de la U2.
	Arirang, cel mai recent film al regizorului sud-coreean Kim Ki-duk, va rula si el in premiera. Filmul a fost distins cu marele premiu al secţiunii Un Certain Regard la Cannes. Arirang a fost filmat in intregime de regizor, in incercarea de a gasi raspunsul unor framantari artistice si umane. In 2008, cand filma Dream, actrita principala a fost la un pas de a-si pierde viata, fiind salvata in ultimul moment de Kim Ki-duk. Incidentul l-a afectat profund pe regizor. Arirang este jurnalul profund emotional prin care Ki-duk incearca sa defineasca sensul cinema-ului si al vietii.
	Route Irish, un film semnat de Ken Loach, tratează războiul din Irak. Cum era de asteptat, a generat discuţii pe acest subiect la Cannes. Regizorul britanic Ken Loach – premiat cu Palme d'Or pentru The Wind That Shakes the Barley(2006) – chestionează metodele brutale ale armatei, crimele comise în numele statului şi felul în care soldaţii tratează populaţia irakiană. În film, un contractor privat în Irak încearcă să afle ce s-a întâmplat cu adevărat cu prietenul său, mort în condiţii suspecte. Titlul filmului vine de la numele drumului  care leagă Zona Verde din Bagdad de aeroport.

Tot in cadrul Les Films de Cannes à Bucarest va rula si The Tree of Life, filmul care a plecat cu Palme d'Or-ul in acest an de la Cannes, în regia lui Terrence Malick, cu Brad Pitt şi Sean Penn pe afiş. Filmul a fost deja proiectat punctual in Romania, dar nu va fi distribuit in cinematografe, prin urmare este o ocazie destul de rara sa il vedeti.

Vor mai rula Melancholia, ultimul film al lui Lars Von Trier, pentru care Kristen Dunst a primit la Cannes anul acesta premiul pentru interpretare feminina, si Midnight in Paris, ultimul film al lui Woody Allen.

Les Films de Cannes à Bucarest  va fi întregit de o selecţie de filme româneşti care au ajuns la Cannes în ultimii zece ani.

Programul pe zile si ore al evenimentului, pe site-ul http://www.filmedefestival.ro.