Când o vedeam fără ochelari, lumea îşi pierdea asperităţile, era moale şi mătăsoasă ca o pernă pe care-mi rezemam obrajii, pentru ca mai apoi să adorm. Cu ochelarii, vedeam lumea aşa cum e. Nu mai puteam visa.Sunt cuvintele prin care îşi începe călătoria în trecutul parizian Caterina Categoric (nu e o poreclă, este chiar numele de familie), în timp ce îşi priveşte distrată elevele de la cursul de balet ţinut de ea la New York, oraşul unde a trebuit să se mute pentru a fi alături de mama ei, la rândul său o balerină, trecută şi prin teatrele de revistă din capitala boemilor.

Caterina Categoric reia obsesia pentru amintirile volatile din acel Paris închis în memorie, atât de îndepărtat, încât pare o himeră inventată de visătorii solitari, pe care îi găseşti în Bulevardele de centură sau în Călătorie de nuntă, două romane ce l-au făcut celebru pe Modiano, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, în 2014. Dar în locul Parisului aflat sub Ocupaţie sau de cel stăpânit de boemii anilor ’50-’60, vei găsi Parisul restrâns la spaţiul familiar unui copil, pentru care lumea se rezumă la camerele aflate deasupra unui depozit unde tatăl pune pe picioare o afacere fără taxe plătite când trebuie, la micile restaurante din arondismentul X şi la şcoala de balet, unde o fostă dansatoare imită accentul rusesc, inventându-şi un nume slav, pentru a-şi îmbunătăţi reputaţia de artistă pe poante printre mamele din clasele privilegiate.

Această lume devine una magică, plină de candoare nostalgică, de personaje care se dau ceea ce nu sunt, fără a face rău însă. Este o lume înfrumuseţată de umorul tatălui ce supravieţuia din escrocherii mărunte, dar  îşi ferea copila de faţa urâtă a lumii. De fapt, îi unea obiceiul amuzant de a renunţa la ochelari pentru a fugi de realitatea care îi obliga să fie responsabili, să-şi plătească taxele, să scrie corect gramatical sau să îşi facă temele fără greşeli (fiecare cu datoriile specifice vârstei). Când renunţau la ochelari, conturul ferm al realităţii devenea neclar şi nici auzul nu mai capta parcă toate acele reproşuri venite din partea fostului secretar al tatălui ei, devenit un asociat cu aere de profesor sever, care a eşuat într-o clasă plină de loaze după insuccesul din cercurile poetice.

Patrick Modiano a scris Caterina Categoric pentru a fi citită de copiii sătui de cărţi pline de prinţese ce au trăit fericite în puful roz al vieţii perfecte. Eroina lui este un copil pe care ţi l-ai fi închipuit trist şi condamnat la nefericire după ce mama s-a întors la New York, iar tatăl a rămas la Paris, alături de micuţa lui visătoare. În loc să aibă un trai cenuşiu şi zile pline de colegi gata să-i dea porecle inspirate de perechea de ochelari purtată, Caterina transformă lipsurile afective şi absenţa maternă în mici glume, autoironii împărţite cu tatăl ce şi-a păstrat spiritul de copil pişicher închis în corpul unui adult. Copilăria privită de Caterina într-o lumină atipică, plină de fantezie şi umor, este redată prin ilustraţii ludice de Jean-Jacques Sempe, un desenator cunoscut mai ales datorită colaborării cu publicaţii mari, precum Paris Match sau The New York Times, la rândul său un fost copil atipic, neadaptat la mediul şcolar.

Deşi a fost scrisă pentru fi citită de copiii trecuţi de 9 ani, gata oricând să-şi bombardeze părintii cu întrebări despre greşelile sesizate când privesc lumea celor mari, Caterina Categoric are o parte adâncă, o privire nostalgică asupra existenţei, pe care doar unii copii maturizaţi înainte de vreme ştiu să o treacă prin lentilele umorului, ce transformă situaţiile negative şi persoanele severe în nişte caricaturi delicate, în care defectele sunt însoţite de compasiunea privitorului. Ilustratorul Sempe a împrumutat lentilele Caterinei pentru a vedea lumea celor mari prin ele, în timp ce ochii micuţei eroine puteau să viseze liniştiţi şi fără lentilele care alungau acel cocon de ceaţă în care ea îşi recăpăta speranţa.

Vei găsi o simbioză între perspectiva lui Modiano asupra copilăriei şi atmosfera creată prin desenele realizate de Sempe, mai ales când ajungi la scenele ce descriu micile ironii ale adultilor, ezitările acestora, care îi fac să pară nişte chiulangii ajunşi să de nas în nas cu profesorul sever. În loc să-şi critice tatăl iresponsabil, ce se minte pe sine, şi să-şi deteste mama ce a dispărut o perioadă, Caterina se hrăneşte cu bruma de umor involuntar descoperită în lumea acestor adulţi care încă nu au găsit paşii corecţi în propria coregrafie, aşa cum a reuşit ea în sala de balet, unde imita gesturile profesoarei, furişându-se la finalul orei pentru a-şi găsi ochelarii rătăciţi.

Editura Arthur, 2014

imagini: Jean-Jacques Sempe (www.pinterest.com si genevieve-charras.blogspot.com)

Sunt cărţi scrise pentru copii sau adolescenţi, dar care ajung şi în mâinile oamenilor mari şi atât de obosiţi din cauza agitaţiei (uneori) dezumanizante a lumii adulte, încât vor să râdă de râsul celor mici, să fie atinşi de compasiunea lor pentru personajele fragile, apoi să intre cu totul în atmosfera unei poveşti ilustrate cu mult umor. Pe lângă poveştile clasice din copilărie, mai puteţi citi aceste cinci titluri, ce pot descreţi frunţi

Caterina Categoric

Editura Arthur, 2014

De Patrick Modiano aţi auzit. Este noul scriitor ce a primit Premiul Nobel pentru Literatură. Când s-a hotărât să le dedice o poveste celor mici, s-a întâlnit cu ilustratorul Jean-Jacques Sempe, genul exclus din lista premianţilor când era de vârsta Caterinei şi căruia profesorii îi repetau, probabil, acea propoziţie folosită ameninţător de pedagogii de modă veche: Or să te dea afară din toate şcolile patriei, loază obraznică!, dorind să-l cuminţească. Un astfel de copil, devenit incomod mai mult prin întrebările pe care ar dori să le pună adulţilor şi mai puţin din cauza purtării, este şi Caterina, o fetiţă diferită, ce trebuie să depaşească problemele însingurării prin fantezie şi percepţii comice ale realităţii create de nişte adulţi ce dau ei înşişi în mintea copiilor gata să tragă chiulul .

Familia mea şi alte animale

Editura Art, 2014

Arca lui Noe acostează pe insula Corfu, iar câteva dintre animale rămân aici. Când o familie sătulă de atmosfera ceţoasa din ţara ei se mută aici, animăluţele învaţă regulile umorului engelezesc, în timp ce noii locatari se acomodează cu tărâmul însorit al unor vietăţi ce activează fobii, cărora li se adaugă nişte zburătoare ţâfnoase, un măgar şi nelipsita broască ţestoasă din locuinţa cu farmec rustic. Întâlnirea familiei cu această menajerie capricioasă a lui Gerald Durrell naşte întâmplări hazlii, ce promit să te apere şi de frica manifestată în faţa unor pagini ce descriu peripeţiile unor şerpi, în cazul în care nu suporţi nici macar să le auzi numele.

Micul veneţian

Editura DPH, 2014 (foto: mihai.cochinescu.com)

Un oras pe apă? Şi nu se scufundă? Poate ţi-ai pus întrebarea aceasta când ţi s-a povestit prima oară despre Veneţia, dorindu-ţi să o vizitezi la rândul tău când ai văzut şi vederile trimise de rudele/cunoştinţele ajunse deja acolo. Pentru Vivaldi, băiatul din Micul veneţian, aici era tărâmul copilăriei şi nu este greu să ţi-l imaginezi impresionat de ornamentele palatului şi ale catedralei din Piazza San Marco sau de peisajele pictate în atelierele plutind pe lagună atunci când a compus Anotimpurile. Însoţite de ilustraţiile realizate de artista Sidonia Călin, peripeţiile din copilăria viitorului compozitor sunt relatate, în urma unei documentări serioase, de scriitorul Mihai Cochinescu, devenit cunoscut datorită romanului Ambasadorul.

Harun şi Marea de Poveşti

Editura Polirom, 2008

Există o faptă mai rea pe lume decât răpirea Mării de Poveşti? Nu şi pentru Harun, protagonistul născocit de Salman Rushdie pentru a se lupta cu demonul tristeţii care ameninţă imaginaţia tatălui său, gata să sece. Dacă l-ai apreciat pe Rushdie mai ales datorită îmbinării dintre miturile indiene şi o variantă proprie a realismului magic prin care a devenit cunoscut drept un Garcia Marquez al Orientului, cartea dedicată celor mici, Harun şi Marea de Poveşti, s-ar putea să te reînveţe ce înseamnă puterea unui puşti creativ. În romanul despre aventurile lui Harun se aminteşte de un personaj nelipsit din spaţiul fabulaţiei orientale- povestitorul care îşi câştigă existenţa cu ajutorul plăsmuirilor memorabile ale imaginaţiei sale.

Dulcea poveste a tristului elefant

Editura Cartea Românească, 2011

Înainte de apariţia în reclame a elefantului care turteşte covrigeii pe care îi ronţăi la birou, exista unul capabil să frământe aluaturi, să amestece ingrediente dulci, ajungând să deţină tainele unei alchimii de arome şi gusturi. Era fiul unui negustor şi al unei femei excentrice, fiica unui cneaz. Mama lui era fascinată de elefanţii despre care auzise doar în poveşti, încât a născut un băieţel ce a luat această înfăţişare. În loc să-l evite, să-l trimită la circ, oamenii s-au gudurat pe lângă el după ce i-au aflat marele talent: acela de a transforma orice patiserie într-un laborator al minunilor gustative, ce l-au propulsat direct în bucătăria imperială din Viena. Nostalgică, plinăde graţie şi compasiune, lumea Dianei Adamek aminteşte de Povestea elefantului (romanul scris de Saramago). Acest Roro cu piele groasă ascunde în membrele sale greoaie o delicateţe meticuloasă atunci când pregăteşte fursecurile pentru împărăteasa ce l-a învăţat ce înseamnă afecţiunea, încât ţi se lipeşte de suflet, aşa mare cum este el.

Imagini: www.wallpaperose.com si Adam Emory Albright (www.encore-editions.com)

Karen Blixen are o calitate pe care mulţi cititori îşi doresc să o regăsească la un povestitor: abilitatea de a le răsturna primele impresii, dar şi aşteptările privind evoluţia unui personaj printr-o turnură imprevizibilă şi inexplicabilă, reflectată în deciziile, revelaţiile şi demascările de care poate avea parte acesta. Dacă ai tendinţa de a o asocia pe Karen Blixen cu imaginea baroanei interpretate de Meryl Streep în filmul inspirat din romanul Out of Africa, o vei redescoperi în volumul Povestiri de iarnă sub imaginea unei nordice aprige, hâtre, care ştie cum să îmbine ironia şi vorbele de duh, privirea sfredelitoare şi zâmbetul plin de compasiune, încât vei avea impresia că în urma vrăjii făcute de un locatar exotic al plantaţiei din Kenya baroana a dispărut, iar în locul ei şi-a făcut apariţia o laponă sfătoasă, ale cărei mâini brăzdate de ger ţin tacticos o pipă ce îndreaptă rotocoale de fum spre mesenii unui local rafinat din Copenhaga, ţintiţi până în străfundul sufletului plin de secrete de către privirile ei scrutătoare.

Pe cât părea de firavă, pe atât era de ageră povestitoarea Karen Blixen când începea să descoasă umanitatea, aşa cum pescarii din ţinutul ei umblau prin măruntaiele peştilor mari, în căutarea părţilor ce meritau atenţia unor gurmanzi pretenţioşi, greu de potolit. În locul gurmanzilor, cititorii lacomi în aşteptarea poveştii fabuloase care să le întreţină apetitul pentru ascunzişurile acelor protagonişti ieşiţi din comun. Deşi la început sunt nişte apariţii previzibile, simpliste, care iau viaţa aşa cum o primesc, fără să conteste morala burghezo-protestantă şi nici confortul apartenenţei la o clasă privilegiată, moştenită din tată-n fiu, personajele te vor surprinde cu metamorfoze interioare ce ţi se dezvăluie prin luminarea unor trăsături care îi fac să apară diferiţi în ochii celorlalţi. Unii protagonişti sunt impostori, benigni sau nu, alţii, nişte răzvrătiţi  fugari ce se tem de sine precum datornicul de un cămătar ameninţător ce îşi cere drepturile. Nu lipsesc nici apariţiile fantomatice ale unor eroi imprumutaţi din legendele scandinave şi întâlniţi sub alte înfăţişări.

În povestirile sale, Karen Blixen îţi ia prejudecăţile şi falsele aşteptări peste picior, dovedindu-se a fi un cameleon literar ce îşi poartă cititorul acolo unde îşi doreşte, după ce îl păcăleşte, la început, prin câteva pasaje ce seamănă cu toanele unei nobile care se plictiseşte şi apelează la tentative calofile de-ai aduce pe Cehov şi Turgheniev în aspra iarnă scandinavă. Exact când eşti tentat să o discreditezi, neconsiderând-o capabilă de a depăşi descrierile romanţioase ale unui decor burghez, plin de flori în glastre de porţelan scump şi revărsări de perle peste dantele, scriitoarea îţi trânteşte peste toate acestea o blană murdară, ce mai păstrează mirosul dughenelor mizere de la periferie, unde fumul înecăcios însoţeşte mâinile crăpate şi dibace ale unui negustor amărât. O mai crezi o fandosită născută în puf şi ferită de imaginea crudă a vieţii? Mai gândeşte-te şi ai răbdare cât să treci de primele pagini! Vei fi răsplătit cu nişte răsuciri psihologice, gata să dezvăluie inconsecvenţele şi dualitatea personalităţii umane, surprinse în zona de umbră, acolo unde zac toate dorinţele pe care protagoniştii le credeau dresate în numele traiului respectabil.

Vei descoperi în Povestiri de iarnă cele două feţe opuse ale imaginarului scandinav, atât de firesc împăcate de marii scriitori din această parte a lumii: întunericul şi lumina, civilizaţia spaţiului urban, prin care pornirile instinctuale sunt asanate, şi plăsmuirile venite din zonele abisale ale psihicului, rezolvarea morală a dilemelor, ca într-o parabolă, şi impetuozitatea imaginarului păgân, realismul dur al unei vieţi pline de lipsuri şi evadarea în mituri. Personajele din cele unsprezece proze oscilează intre stabilitatea citadină a zonelor prospere din Copenhaga şi asprimea sălbatică a naturii ce oglindeşte inconştientul inaccesibil, prin acea simbioză expresionistă între om şi paradisul vegetal, ce îţi aminteşte de microromanul Pan, scris de Knut Hamsun.

Piesele de rezistenţă ale colecţiei de povestiri au rămas, totuşi, cele în care scriitoarea a redat conflictul dintre abisalul neîmblânzit şi cumpătarea unei burghezii ordonate, pe care îl exprimă cel mai bine prin încercarea eşuată a personajelor masculine de a înţelege motivele ce stau în spatele deciziilor inexplicabile (în viziunea lor) adoptate de femeile din prozele: Heloise, Alcmene, Poveste despre o perlă, Invincibilii stăpâni de sclavi şi Lanul de secară. Blixen îşi dezvăluie talentul de povestitoare când pune întregul centru de greutate al prozelor sale pe umerii eroinelor sofisticate, a căror fizionomie senină, transparentă, ascunde o lume interioară sălbatică, neliniştită şi tulbure precum o apă întunecată, ce păstrează la suprafaţă doar culorile vii ale florilor care înfumuseţează pălăriile sau decolteul unei dansatoare ce îi aminteşte unui student şovăielnic, iubitor al artei, de femeile lui Tizian.

Editura Humanitas Fiction, 2014

picturi: Paul Gustave Fischer, (‘Femeia in rosu’/’Piata de flori din Copenhaga’); it.wikipedia.org

E weekend-ul de dinaintea Crăciunului! Pregătim bradul, atârnăm şoseţelele şiii împachetăm cadourile pentru cei dragi! Încă nu v-ați hotărât ce să le luați? Nu-i nimic. Vă recomandăm noi de unde să le luați ceva special. Și, după ce terminăm cu toate acestea, poate ieșim să ne relaxăm la un film sau la o piesă de teatru. Noi vă urăm sărbători fericite și cât mai multe cadouri și momente de neuitat!

În weekend-ul acesta vizionăm în premieră…

The Hobbit: The Battle of the Five Armies – Hobbitul: Bătălia celor cinci oştiri. Ultima parte din seria ce reprezintă o adaptare cinematografică a romanului The Hobbit de J.R.R. Tolkien. Aflăm deznodământul aventurii hobbitului Bilbo, vărul lui Frodo, cu 60 ani înainte de evenimentele din Lord of the Rings.

The Search – Căutarea. Un remake al peliculei cu același nume din 1948 regizată de Fred Zinnemann. Hazanavicius transpune povestea în prezent și plasează acțiunea în Republica Cecenă, unde între o femeie (Berenice Bejo) care lucrează pentru o organizație non-guvernamentală și un băiețel care a fost separat de mama sa din cauza războiului desfășurat în zonă, se creează o legătura deosebită.

În weekend-ul acesta citim…

Care sunt cele 8 trăsături esențiale ale oamenilor de cultură, după Anton Cehov.

Câteva impresii ale lui Michael Keaton despre filmul Birdman (în care și joacă). Filmul premiat la festivalurile de film americane și europene, va avea premiera în România în luna februarie.

Un articol despre filmul Edward Scissorhands, pentru cei care preferă Crăciunurile alternative.

În weekend-ul acesta ascultăm…    

Un playlist cu cântece de Crăciun pe care să le ascultăm în timp ce împodobim brăduţul cu cei dragi.

În weekend-ul acesta mergem la…

SUVENIR DE BUCURESTI – ediţia de iarnă, unde vom putea vizita o expoziție specială de pictură, grafică și artă decorativă ce are ca scop promovarea valorilor cultural-estetice ale Bucureștiului.

Bucharest Christmas Market, unde MoșCrăciun și spiridușii săi ne vor ajuta să cumpărăm cele mai potrivite cadouri pentru cei dragi.

Salonul Naţional de Artă Decorativă 2014, unde ne întâlnim cu lucrările a peste 80 de artişti plastici români,  acoperind toate tehnicile artelor decorative : tapiserie, broderie, tehnici mixte, forme artistice decorative din metal, ceramică şi sticlă.

Târgul de Artă Mini-Art Prix, editia de Crăciun, unde vom găsi noi piese de artă în format mic, la prețuri scăzute. Desfășurat sub motto-ul ChooseART as a present, târgul oferă vizitatorilor ocazia de a se întâlni cu artiștii care au decis să părăsească sălile muzeelor și să devină cât mai accesibili publicului larg.

Christmas at The Grand Chocolate Factory. Târg de cadouri unde vom regăsi ceva din atmosfera delicioasă a celebrului film Charlie and the chocolate factory.

Cutiute Fermecate, unde putem să donăm cadouri copiilor defavorizaţi.

La fille mal gardée. Spectacol de balet care prezintă povestea unei tinere fete îndrăgostite (Alina Cojocaru) care pentru a-şi regăsi iubitul scapă întruna de sub supravegherea mamei sale, care o obligă să se căsătorească cu un personaj neplăcut, dar bogat.

Portugalia – fericirea e in alta parte. O poveste despre (ne)fericire într-un sat din Ungaria este cel mai recent spectacol pus în scenă de regizorul Victor Ioan Frunză, după textul lui Zoltan Egressy, unul dinte cei mai cunoscuți dramaturgi contemporani maghiari.

Ştii ce-am făcut în America? Piesa este povestea a șase personaje aflate într-un mic sătuc din Spania. Destinele lor se împletetesc firesc, trecând prin toate etapele iubirii, iar cântecele sunt music-hall-uri celebre, jazz, șlagăre ale anilor ’60, ’70, ’80 sau fragmente din muzica clasică. (prezentare oficială)

Organic. Spectacol de teatru ce se va juca la TNB şi care are la bază textul Useless de Saviana Stănescu, scris în 2011. Ne vorbește într-un limbaj actual despre crizele societății bolnave în care trăim și, ca un revers al medaliei, despre puterea visului. Intrarea e liberă.

CABARETUL CUVINTELOR de Matei Vișniec. Piesa dramaturgului român stabilit în Franța se va juca pe 19 decembrie la Teatrul Mignon, în regia lui Alexandru Nagy.

ALT AER – Jan Švankmajer & Grupul Suprarealistilor Cehi si Slovaci, care ne aduce în premieră în România lucrări ale celor mai importanţi artiști suprarealiști din Cehia și Slovacia. Evenimentul va fi însoțit și de o retrospectivă a filmelor regizate de Jan Švankmajer

Modele de comportament in secolul al XVIII-lea. Expoziţie care ne invită să observăm începutul modernităţii  cu ajutorul a 157 de lucrări, majoritatea gravuri dedicate spaţiului francez.

Ştefan Luchian- Surse şi experimente ale modernităţii– expoziţie ce încearcă să prezinte apropierea graduală de arta modernă a lui Luchian, apropiere rezultată atât din căutările personale, cât şi din influenţa mentorului său Nicolae Grigorescu.

Corneliu Baba-Desemnurile unui pictor– expoziţie unde vom putea vizita peste 130 de lucrări de grafică ale lui C. Baba puse la dispoziţia muzeului de soţia pictorului.

Expoziţiile Dulapul și Muzica / Cupboard and a Song, Bucharest Artistic Education and Romanian Art after 1950, Dispoziţii în Timp şi Spaţiu / Dispositions in Time and Space, Noi începuturi,WHAT ABOUT Y[OUR] MEMORY ale căror vernisaje au avut loc cu ocazia Aniversării MNAC. 10+3.

În Fața Blocului la București, unde spunem povești din fața blocului la The Institute.

Atelier creativ al imaginilor de taina #15 unde participăm la un atelier creativ inspirat din tehnici de art terapie, o modalitate care facilitează exprimarea și conștientizarea emoților, înglobând armonios spiritul, corpul și sufletul.

Nimic nu e mai periculos decât un om care nu acceptă tirania. Când un astfel de om evadează din carcera veneţiană, gondola ce îl duce spre alte zări, ale plăcerii, lasă în urmă o epidemie senzuală, care se manifestă prin râsetele subversive ale inchizitorilor, soţiilor de viţă nobilă şi fecioarelor ce speră să-şi împlinească fanteziile trezite de faima acestui erudit şi alunecos amant şi, nu în ultimul rând, ale judecătorilor ce l-au condamnat. Toţi se bucură pe ascuns, chiar şi bărbaţii încornoraţi,  deoarece fiii Veneţiei au învăţat o lecţie: unde Eros lipseşte, apar fanatismul, mirosul morţii, perversiunile cenzurii, iar farmecele feminine se ofilesc sub faldurile temerilor. Despre această legătură dintre libertatea senzuală şi Frumos a scris Sandor Marai în Turneu la Bolzano , transformând nişte mituri deşucheate într-o bijuterie a seducţiei elevate.

Când ajunge la un han din Bolzano, alături de un fost coleg de celulă, părintele Balbi, genul de cleric mai cunoscut în templele Afroditei din cetatea lagunei decât în biserici, femeile din liniştitul orăşel de munte îngenunchează în tăcere, dar nu pentru a-şi mărturisi gândurile necurate la spovedanie, ci pentru a zări pe gaura cheii silueta lui Casanova în timp ce se lasă pradă somnului adânc, menit să-i redea puterile unui evadat. Adolescente neprihănite, mame pline de secrete şi bătrâne zbârcite o înduplecă pe Tereza, nepoata hangiului, să le  permită indiscreţia de a trage cu ochiul în odaia închiriată de oaspetele ce urma să tulbure liniştea urbei tiroleze. Această inocentă pe nume Tereza va fi prima încercare a lui Casanova de a face o breşă în zidul castităţii feminine din apaticul Bolzano.

Descrisă încât să îţi aducă aminte de femeile cu ten lăptos şi mâini dibace la dereticat, pictate de Vermeer, Tereza se dovedeşte a fi mai mult decât o simplă fată în casă uşor de păcălit de afemeiatul uns cu toate alifiile seducţiei şi ale preludiului cu dichis. Scena care putea duce la abdicarea pudorii unei ţărăncuţe neexperimentate devine un asediu în care mintea învinge carnalul iar vânatul ajunge să fie o momeală riscantă pentru vânător. În locul unei prăzi facile, Casanova găseşte o tânără misterioasă a cărei prezenţă îl determină să-şi amintească iar de acele afurisite sentimente profunde care pot face din erotimsul fără anagajamente un prizonier neputincios. Casanova a simţit pe pielea lui un asemenea prizonierat, când a cunoscut-o pe Francisca, tânăra dintr-o familie de nobili florentini sărăciţi, care i-a străpuns armura nonşalantei ostentative mai rău decât o făcut-o sabia logodnicului ei, uscăţivul conte de Parma, deşi acesta din urmă aproape  l-a ucis pe Casanova într-un duel provocat de gelozie.

Acum, Casanova este invitat la palatul de vacanţă de la Bolzano chiar de acest fost rival. Din acest palat al amintirilor nefaste nu putea lipsi Francisca, al cărei nume exprima ceva, iradiind tristeţea alarmantă a revelaţiilor nerezolvate. Cu fiecare pagină te vei întreba daca Francisca îi va fi capcana finală, care va reuşi ce nu a putut face Puntea Suspinelor din Veneţia: să-l cuminţeasca pe contestatarul moralei.

Dacă l-ai cunoscut pe Sandor Marai citind Moştenirea Eszterei şi Lumânările ard până la capăt, unde se prezintă drept un melancolic al Vienei imperiale Belle Epoque, acest roman îţi va dezvălui latura sa cameleonică, demnă de o farsă carnavalescă sub podul Rialto. La început vrea să te păcăleasca prin giumbuşlucuile de cartofor şarlatan ale lui Casanova, pregătit să-şi escrocheze chiar şi cel mai bun prieten. Apoi, scenele petrecute în compania Terezei, de o rară senzualitate rafinată, şi reflecţiile privind altruismul fără limite al prietenului şi protectorul său, descris în culorile nostalgiei tipice lui Sandor Marai, te surprind prin virajul tonului de la cel specific unui libertin spre cel din jurnalul profund al unui Casanova pentru care scrisul şi cultivarea plăcerilor artistice devin cele mai bune  arme în lupta pentru  celebritatea masculină. Casanova nu este doar un spirit contestatar, el apare ca un rafinat pentru care a aştepta este identic cu a trăi.

Duelul final dintre contele de Parma şi Casanova este unul cu ştaif, în care sabia este înlocuită de uneltele subtile ale scrisului, ale replicilor cu tâlc, demne de scenele unei piese de teatru, care te răscolesc şi îţi dezvăluie voluptatea provocată de cuvintele inspirate şi de măştile unui carnaval straniu, amintind astfel de Visul unei nopţi de vară. Această confruntare finală poate fi comparată cu acea ultimă revedere a personajelor masculine din Lumânările ard până la capăt, în care se duelau de fapt virilitatea militarului obişnuit care nu dispune decât de  armele previzibile ale onoarei, şi virilitatea  vicleană, cu două tăişuri, a seducătorului aventurier, deghizat în artist. O mare diferenţă însă: duelul se transformă într-o farsă în care Ea deţine aşii dialogului final iar aceştia  nu se lasă păcăliţi de cărţile măsluite ale cartoforului amator Casanova.

Pentru cititorii dornici să descopere ce poate face un magician al dialogurilor surprinzătoare, precum Sandor Marai, din amintirile unui personaj ce şi-a uimit şi scandalizat epoca, Turneu la Bolzano este o trecere de la un Casanova al memoriilor transformate în picturi galante de Auguste Leroux la o ipostază demnă de un personaj al romanului proustian, în care libidoul este dublat de introspecţie.

Editura Curtea Veche, 2008

picturi: Jules Marie Auguste Leroux (theboulevardiers.com)/Pablo Petrovits Temesvar, 1854; (www.facebook.com/ Musetouch Visual Arts Magazine)

Dacă te aflai în căutarea unor proze scurte în care maleficul se strecoară blând în cotidian pentru a se dezlănţui imprevizibil spre final, atunci volumul Dragostea în vremea Copilului din Mahlstadt este o alegere inspirată.

Autorul, Clemens J. Setz, noua voce premiată a literaturii austriece, ştie cum să intre în culisele ascunse ale faptelor aparent nevinovate şi bine intenţionate pentru a scoate la suprafaţă bizarele plăsmuiri ale imaginarului uman. Stai liniştit! Nu vei avea parte de sânge, în cazul în care leşini la vederea lui. Torturile sunt doar de natură psihologică, deşi filmele horror de mâna a doua, menite să te îngreţoşeze prin acte crude, ţi se vor parea inofensive pe lângă instrumentele sinistre ale imaginarului pervers.

Începutul lin şi întorsătura bruscă de situaţie, precedată de unele detalii subtile ce te pot ajuta (dacă eşti atent) să adulmeci schimbarea macazului spre o zonă întunecată, îţi amintesc de povestirile scrise de Julio Cortazar, grupate în volumul Cât de mult o iubim pe Glenda, doar ca argentinianul sedus de Paris este un motan alunecos şi molatec precum un tango pe lângă Setz cel sfredelitor. În prozele din acestă carte, Setz îţi promite că te va purta de la dramele înduioşătoare ale personajelor obligate să îndure un trai monoton şi cenusiu la întâmplările şocante, care pun la îndoială graniţele suportabilităţii în faţa unor jocuri psihologice sadice. Scriitura lui îi serveşte de minune scopul, acela de a te învăţa să tânjeşti după fiecare pagină care să te adâncească din ce în ce mai mult în lumea personajelor, deşi te cutremuri la fiecare pas, de parcă ai fi victima cu tendinţe masochiste, dresată să aştepte recompensa amânată prin suspansul prelungit cu încă un paragraf încărcat de suplicii. Dacă eşti genul de cititor blamat de pudici din cauza lecturilor scandaloase, chiar şi în cazul celor de calitate, scuza Nu este frumos, nici demn de un om cult să abandoneze o carte premiată va putea fi invocată din plin în apărarea plăcerilor livreşti vinovate.

Autorul face un cocktail Molotov din problemele omului contemporan, printre care hărţuirea, alienarea, însingurarea, rutina exasperantă sau comportamentul deviant, pe care îl stinge cu puţine secunde înainte de a ţi se aprinde în faţă. Doar că nu anihilează efectul incendiar, ci doar îi permite o manifestare vicleană, ce poate căpăta mai multe nuanţe, de la cele ale unei fantezii care te duce într-o lume ireală, unde se întâlnesc Haruki Murakami şi Julio Cortazar (povestirile: Dragostea in vremea Copilului din Mahlstadt, Cărţile de vizită, Condillac, Piesa principală a colecţiei, Carusel, O povestire foarte scurtă), la cele specifice unui film despre tulburări groteşti, demne de American Psycho (Scuzele, Cadavrul) sau de varianta feminină a Marchizului de Sade (Femeia-paratrăsnet sau Education Sentimentale). Pentru cei mai sensibili, care preferă să trateze dramele contemporane prin empatie, nu prin cinismul nihilist, Setz a pregătit o variantă minimalistă şi mai puţin complicată a lui Solaris în povestirea Caracter IV şi o meditaţie asupra obsesiei pentru jocurile video (povestirea Mici animale cafenii) cu tendinte borgesiene demne de lumile paralele create de scriitorul argentinian în volumul Ficţiuni.

Citind povestirile lui Setz, vei găsi două atitudini faţă de personaje: compasiunea manifestată în fabricarea unei realităţi virtuale, unde straniul ia forma salvării, şi una demnă de un povestitor nemilos, acuzat că are o imaginaţie bolnavă, care nu iartă nici lumea copilăriei, prozele Conversaţia părinţilor din Hansel şi Gretel şi Paharul cu lapte aşteptând inocenţa la cotitură pentru a-i scoate naivitatea din cap. Totuşi, în ciuda unei incizii adânci în psihologia devianţei, Setz nu oferă analize, ci finaluri ciudate, suspendate la graniţa dintre cruzime şi fabulosul camuflat în repetitivitatea cotidiană.

Editura Univers, 2013

imagini: Alvar Aalto (www.facebook.com/bauhaus.movement) si Markus Einspannier (Art People Gallery)

În weekend-ul acesta primim cadouri! Dar și dăm cadouri! Dacă nu sunteți îndeajuns de inspirați în privința cadourilor pe care doriți să le faceți celor dragi, noi vă recomandăm târguri de Crăciun, cărți de la Festivalul Internațional de Literatură și bilete la premiere de film, dar și la teatru sau concerte. Iar pentru relaxarea de după vânătoarea extenuantă de daruri, vă recomandăm articole culturale și muzică făină.

În weekend-ul acesta vizionăm în premieră…

Nightcrawler– Prădător de noapte. Drama cu Jake Gyllenhaal în rolul lui Lou Bloom, un jurnalist care descoperă că infracțiunea de noapte de pe străzile Los Angeles-ului este un subiect generos și o rampă de lansare pentru cariera lui.

Paddington. Film de animaţie care spune povestea unui urs din Peru, ajuns tocmai la Paddington Station, în Londra. Acesta descoperă că traiul în inima oraşului nu are nimic bun pentru visătorii care şi-au creat o imagine ireală a Londrei în mintea lor.

St. Vincent – Sf. Vincent. Bill Murray apare rolul lui St. Vincent de Van Nuys: un veteran de război mizantrop, hedonist și țâfnos. Acesta devine un ciudat mentor pentru copilul vecinilor divorțați, jucați de Melissa McCarthy (Bridesmaids, The Heat) și Scott Adsit (30 Rock). 

The Judge – Judecătorul. Drama despre Hank Plamer (Robert Downey Jr.), un avocat de succes care se întoarce în orașul natal pentru funeraliile mamei sale. Deși înstrăinat de tatăl său bolnav de Alzheimer (Robert Duvall), Hank trebuie să îl reprezinte în fața tribunalului, fiindcă acesta este acuzat de uciderea soției. 

Anochece en la India – Noaptea vine în India. Povestea lui Ricardo (Juan Diego), un spaniol hipiot care se află în scaunul cu rotile de 10 ani și își dorește să moară pe malul fluviului Gange și să o reîntâlnească pe Gadhali, iubirea vieții sale. Dana (Clara Vodă), menajera lui româncă, îl însoţeşte în această călătorie care îi poartă de-a lungul Europei, Turciei, Iranului şi Pakistanului.

În weekend-ul acesta citim…

Știri de pe Broadway! Emma Stone este noua Sally Bowles din.. Ați ghicit! Musicalul Cabaret ce se pune în scenă la Teatrul Studio 54 de pe Broadway. Emma arată nemaipomenit!

Un articol al scriitoarei comtemporane americane Adelle Waldman pentru The New Yorker care apără romanul tradițional în fața unei invazii de literatură fictivă semi-autobiografică.

Despre cum au transformat graficienii Mark Shanley și Paddy Treacy cele mai impertinente şi ignorante comentarii ale clienților lor în afișe publicitare.

Scrisori ale lui Vincent van Gogh către fratele său Theo, în care abordează importanța relațiilor cu ceilalți – Oare se vede pe dinafară ce se întâmplă pe dinăuntru? Cineva are un foc imens în sufletul său și nimeni nu vine niciodată să se încălzească la el, iar trecătorii nu văd altceva decât un pic de fum la vârful hornului.(van Gogh)

O revistă de benzi desenate amuzantă despre ideile și viața lui Sigmund Freud.

În weekend-ul acesta ascultăm…

Cele două cântece compuse de Lana del Rey pentru noul film al lui Tim Burton, intitulat Big Eyes. Dacă pe el l-a fermecat stilul și vocea gravă a artistei, evident că ne va fermeca și pe noi, cinefilii.

O compilație de cântece folosite pentru soundtrack-ul filmelor lui Woody Allen. Pe 1 decembrie regizorul și-a sărbătorit ziua de naștere și noi o putem sărbători cu el fie cu un maraton cu filmele sale, fie ascultând aceste cântece pe fundal în timp ce citim un articol omagial foarte amuzant despre supraviețuirea în tramvai Woody Allen style.

În weekend-ul acesta mergem la…

Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB) care reuneşte scriitori din mai multe ţări precum Brazilia, Palestina, Malta, Ucraina, Marea Britanie sau Italia, iar iubitorilor literaturii SF le va fi dedicată o seară specială.

Înscenarea, de Alina Suărășan – piesa de teatru a Companiei de teatru Frank despre un tânăr scriitor (Bobby Kaufman) care vrea să afle cum ar fi viața lui dacă ar fi celebru.

La Harneală– piesă de teatru despre campania de evacuări forțate a locatarilor din zona (recent) de maxim interes Rahova-Uranus. După spectacol urmează o discuție cu victimele evacuărilor forțate.  

Dragoste, în patru tablouri– piesă de teatru de Lukas Bärfuss, ce se va pune în scenă la TNB, în cadrul programului 9G. Intrarea este liberă.

Concert Narcotango pe 6 decembrie– Argentinienii de la Narcotango îmbină ritmurile tangoului cu sunetele mai moderne ale muzicii electronice, dar şi cu elemente de jazz şi rock reuşind să-şi creeze un stil şi o atmosferă aparte.

Expoziţiile Dulapul și Muzica / Cupboard and a Song, Bucharest Artistic Education and Romanian Art after 1950, Dispoziţii în Timp şi Spaţiu / Dispositions in Time and Space, Noi începuturi, WHAT ABOUT Y[OUR] MEMORY ale căror vernisaje au avut loc cu ocazia Aniversării MNAC. 10+3.

SPAŢIU EXPANDAT – Insider and Outsider– un program de artă publică având ca scop activarea spaţiului public urban prin intervenţii temporare ce variază de la sculptură sau instalaţie la performance.

SUVENIR DE BUCURESTI – ediţia de iarnă, unde vom putea vizita o expoziție specială de pictură, grafică și artă decorativă ce are ca scop promovarea valorilor cultural-estetice ale Bucureștiului.

Bucharest Christmas Market, unde Moș Crăciun și spiridușii săi ne vor ajuta să cumpărăm cele mai potrivite cadouri pentru cei dragi.

Salonul Naţional de Artă Decorativă 2014, unde ne întâlnim cu lucrările a peste 80 de artişti plastici români,  acoperind toate tehnicile artelor decorative : tapiserie, broderie, tehnici mixte, forme artistice decorative din metal, ceramică şi sticlă.

Teatru de Umbre pentru… copii şi adulţi – ateliere de teatru de umbre destinate atât copiilor, cât și adulților, organizate de Muzeul Național al Satului.

Impact Fair – Târgul cadourilor cu suflet – pentru cei dornici să găsească nişte cadouri nonconformiste şi creative, realizate de artişti plastici sau de tineri designeri. 

Weekend-ul acesta este mai degrabă unul de repaus, de pregătire pentru vacarmul de sărbători. Evenimentele sunt în număr mic, dar nu mai puțin importante. Avem filme pentru toate gusturile, teatru și expoziții, dar și recomandări de articole interesante.

În weekend-ul acesta vizionăm în premieră…

Horrible Bosses 2– Şefi de coşmar 2. Ca o continuare firească a evenimentelor din primul film, noile întâmplări îi găsesc pe Nick (Jason Bateman), Kurt (Jason Sudeikis) și Dale (Charlie Day) într-o situaţie inedită. Cei trei decid că e timpul să nu mai dea socoteală șefilor și să își înființeze propria afacere, însă planurile lor sunt date peste cap de un investitor dibaci (Christoph Waltz).

Ida. Acțiunea filmului are loc în Polonia anilor ’60. Anna (Agata Trzebuchowska) este o călugăriță novice care, înainte de a-și depune jurămintele, este trimisă să își viziteze familia. Astfel, ea află de originile evreiești ale părinților săi şi că aceștia au fost victimele regimului nazist.

Scurt/4: Istorii de inimă neagră. Film românesc de tip omnibus reunind patru scurtmetraje românești independente recente. Liantul dintre cele patru scurtmetraje îl reprezintă tematica abordată: deși poveștile sunt diferite, se vorbește de viață, dragoste și, mai ales, de moarte. Proiecţia se poate viziona gratuit la Cinema Studio în baza rezervării – detalii aici.

The Penguins of Madagascar– Pinguinii din Madagascar. Pinguinii preferaţi revin în prim-plan. Skipper, Kowalski, Rico şi Private trebuie să fie uniţi, deoarece au de îndeplinit o misiune importantă la nivel înalt, în calitate de spioni globali.

Jessabelle – După Annabelle, vine horror-ul Jessabelle, despre o tânăra pe nume Jessabelle (Sarah Snook) care se întoarce în orăşelul de baştină din Louisiana pentru a se recupera în urma unui accident de maşină. Acolo, este băntuită de un spirit neliniştit.

În weekend-ul acesta citim…

O recenzie realizată de Richard Brody pentru The New Yorker despre filmul Jocurile foamei: Revolta – Partea I şi maniera în care acesta devine un reality show politic.

Despre somnul creativ sau visatul ochii deschişi în procesul de scriere în viziunea lui Stephen King.

Un articol despre întreaga operă a regretatului Guy Bourdin, fotograful suprarealist care a adus moartea, violenţa şi fetişismul în fotografia de modă.

Despre o serie de fotografii, I Am About to Call It a Day, aparţinând lui Bieke Depoorter, care a fotografiat oameni din toate părţile SUA în spaţiul lor privat, cum ar fi dormitorul, la sfârşitul zilei. Pentru proiect, fotografa belgiană a călătorit făcând autostopul şi a abordat persoanele care o preluau.

O altă serie, dar de ilustraţii, ce reprezintă cuvinte aparţinând diverselor popoare ce nu pot fi traduse în alte limbi.

Ultima serie de ilustraţii – Archist – realizată de arhitectul Federico Babina care transpune stilul pictorilor iconici în proiecte de arhitectură. 

Despre cum dezordinea ne face mai creativi.

În weekend-ul acesta ascultăm…

Albumul Born To Die al Lanei del Rey. Recent, artista a compus două cântece pentru ultimul film al lui Tim Burton, Big Eyes – despre pictorița Margaret Keane, cunoscută pentru portretele sale de copii cu ochi exagerat de mari. Prima piesă poartă numele filmului, iar cea de-a doua se intitulează I Can Fly. Să sperăm că vor deveni accesibile publicului cât de curând!

În weekend-ul acesta mergem la…

Warm-up Bucharest International Experimental Film Festival (BIEFF) – eveniment cu intrare liberă cu proiecție de scurtmetraje şi un workshop despre filmul experimental, ce precede BIEFF-ul.

CinePOLSKA – festival de film polonez care ne aşteaptă, în lumina sărbătoririi a 25 de ani de la căderea comunismului, cu șase filme produse în 2013, ce prezintă diferite forme ale libertății.

Viaţa merită să fie trăită – un musical care va fi pus în scenă la Casa de Cultură a Studenţilor şi care explorează teme  majore  ale  existenţei  umane: fervoarea  adolescenţei, iubirea, durerea  dragostei  neîmpărtăşite, războiul, lupta  pentru  împlinirea  unui  ideal, speranţa  care  animă   acţiunile  noastre.

Noiembrie la CNDB – stagiune din cadrul Centrului Naţional de Dans din Bucureşti care ne aşteaptă duminică la spectacolul THE INSTITUTE OF CHANGE, inspirat de operaţiile de schimbare de sex din România.

E Noiembrie E Festival Ionesco/u continuă cu spectacole şi activităţi omagiale dedicate figurii lui Eugen Ionescu şi teatrului absurd autohton sau străin.

Expoziţiile ale căror vernisaje vor avea loc cu ocazia Aniversării MNAC. 10+3.

SPAŢIU EXPANDAT – Insider and Outsider– un program de artă publică având ca scop activarea spaţiului public urban prin intervenţii temporare ce variază de la sculptură sau instalaţie la performance.

Evadează – Expoziţie de fotografie– expoziție de fotografie ce aparține artistei Cristina Pop şi care reprezintă o călătorie vizuală prin cele patru anotimpuri care invita publicul să evadeze din monotonia mediului citadin și să redescopere lumea fascinantă și plină de culoare a naturii. 

SUVENIR DE BUCURESTI – ediţia de iarnă, unde vom putea vizita o expoziție specială de pictură, grafică și artă decorativă ce are ca scoppromovarea valorilor cultural-estetice ale Bucureștiului.

Teatru de Umbre pentru… copii şi adulţi– ateliere de teatru de umbre destinate atât copiilor, cât și adulților, organizate de Muzeul Național al Satului.

Bucharest Christmas Market, unde Moș Crăciun și spiridușii săi ne vor ajuta să cumpărăm cele mai potrivite cadouri pentru cei dragi.

Salonul Naţional de Artă Decorativă 2014,unde ne întâlnim cu lucrările a peste 80 de artişti plastici români,  acoperind toate tehnicile artelor decorative : tapiserie, broderie, tehnici mixte, forme artistice decorative din metal, ceramică şi sticlă.

Credeai că nu s-a mai văzut un Papă cu taine scandaloase precum cel din clanul Borgia? Thomas Mann, în ultimii ani de viaţă, nu s-a lăsat până nu te-a contrazis, scoţând de la naftalina medievală o poveste înfiorătoare, dar spusă cu multă compasiune. Alesul, un roman atipic, reinterpretează legenda referitoare la Papa Gregorius, amintită, la sfârşitul secolului al XVII-lea, prin înfloriturile şi născocirile veninoase (ar spune unii) ale menestrelului Hartmann von Aue. Legenda îmbină povestea copilăriei lui Moise, abandonat într-un coş plutind pe Nil, cu a lui Oedip. Deşi nu a beneficiat de PR-ul asigurat de nişte vlăstari la fel de neastâmpăraţi ca el, cum erau copiii din familia Borgia, faima Papei Gregorius, părăsit într-un butoi lăsat în derivă pe mare, devine o corabie în ale cărei pânze suflă imaginaţia de povestitor hâtru a lui Thomas Mann.

Gura inocentului păcătoşi compătimeşte. În roul inocentului: călugarul irlandez Clemens, ajuns în Cetatea Sfântă a bazilicilor splendide şi a vanităţilor strălucitoare. Ţinându-se departe de vestitele curtezane ale Romei, slăvite în câteva odai ale clericilor, dar şi de invidia stârnită de un slujitor al Domnului ajuns într-o funcţie mai înaltă decât el, Clemens rescrie povestea unui păcătos atipic, pus în fruntea Bisericii Catolice după ce a înfruntat ruşinea originii sale incestuoase. Fără a-l înfiera, Clemens vorbeşte despre acest Papă cu smerenia înţelegătoare a inocentului ce nu a cunoscut ispitele carnale şi a confesorului tolerant ce şi-a uns bine urechile cu secrete de nerostit.

Deşi câteva întâmplări mai fără perdea i se par demne de consemnat pentru a stârni pofta de lectură a enoriaşilor, Clemens îşi menţine distanţa morală faţă de ispită, apelând blând la iertare, nicidecum la flagelările provocate de veşnicul dispreţ al fanaticilor. Nu înţelege el multe dintre căile întortocheate ale viciilor şi poftelor umane, dar nu-i lipsesc darul aluziilor cu tâlc, al umorului şi al autoironiei, îndulcite de o compasiune fără margini în acel Ev Mediu al vânătorii de păcătoşi. În relatările scrise de Clemens, Papa Gregorius apelează la deghizări candide şi distinse. Mai întâi este prunc inocent şi lipsit de apărare, abadonat şi salvat de nişte pescari, apoi devine un adolescent cu trăsături nobile şi atrăgătoare, dedicat învăţăturii şi admirator al eroilor din poveştile cavalereşti. Căutându-şi originile, Gregorius o va lua pe urmele lui Oedip, apoi va intra în Cetetea Eternă, unde va lăsa în urmă legende, suşoteli, bârfe şi un pustnic luminos, care nu apleacă imediat urechea la asemenea cuvinte otrăvitoare.

Clemens devine un povestitor ghiduş, cu talent de menestrel post-modern. Ştie  să apeleze la jocuri de cuvinte, aluzii rafinate şi la umorul spiritual, aşa cum vocea blajinului se foloseşte uneori de picanteriile ce pot deveni cele mai bune satire moralizatoare, fără a primi culorile hâde ale închizitorilor, ci farmecul ispititor şi deschizător de minţi al unor scrieri ce se aseamănă cu Decameronul, varianta mai domolită, că doar ne aflăm încă în Evul Mediu cu povestea lui Gregorius. Deşi te-ai obişnuit ca întâmplările deocheate din vieţile clericilor să fie redate sub forma unor imagini abundente, pline de prezenţe voluptuoase, fiice şirete, revărsări ale unor obiecte de preţ ca dovadă a unei lăcomii erotice şi senzualiste fără margini, ei bine, în romanul scris de Thomas Mann, tablourile renascentiste sunt înlocuite de ilustraţiile din manuscrisele medievale, în care domniţele, regii şi cavalerii aveau chipuri de păpuşi bucălate şi evlavioase.

Alesulte face să pui mâna pe o altă carte despre legende şi personaje cu biografii spectaculoase, la rândul lor înstrăinate de familie. Este vorba despre Mitul naşterii eroului, scrisă de psihanalistul Otto Rank. Îmbinând cele două lecturi, povestea lui Thomas Mann capătă noi lumini prin noua perspectivă asupra vinovaţilor fără vină şi asupra imaginarului colectiv.

Cartea a apărut la editura Humanitas și poate fi comandată de aici.

  Humanitas Fiction, 2014

Există scriitori care pot învinge realul folosindu-se chiar de armele acestuia. Îi împrumută datele concrete legate de străzi, cronologii, evenimente istorice sau biografii, doar pentru a le deturnata apoi brusc spre detalii greu de crezut, pline de mister, dar atât de bine deghizate sub aparenţa firescului, încât nu ţi se mai par  venite din altă lume. Un astfel de scriitor este şi Julio Cortazar, ridicat la rangul de zeu al prozei scurte de către cei din generaţia marii explozii a literaturii sud-americane din anii ’60 . Dacă nu l-ai citit, volumul Cât de mult o iubim pe Glenda poate fi un bun început. Vei fi pur şi simplu tras în lumea sa, unde cotidianul ia forme halucinante, fără a fi însă deformat, Cortazar preferând alterării făţişe a realului iluzia creată de o atmosferă în care plutesc enigma şi fabulosul camuflat în detalii urbane banale.

Cele unsprezece proze refac harta celar două oraşe care l-au bântuit pe autor- Parisul anilor ’60-’70, care l-a şi adoptat, şi Buenos Aires, un loc magic al nostalgiei sumbre, al revanşelor şi al tangourilor pline de gelozii, unde metroul devine un spaţiu dătător de suspans, în care nişte fiinţe strecurate printre călători îşi construiesc  o altă lume, cu propriile reguli. Citindu-le, simţi cum un vortex te atrage în atmosfera stranie creată de Julio Cortazar din detalii nesemnificative, dar îmbibate într-un  imaginar şocant şi ermetic, mai ales că marele talent al scriitorului argentinian se ascunde tocmai în abilitatea de a manipula această atmosferă stranie şi câteva detalii aduse într-un punct vag pentru a stimula capacitatea  cititorului de a le ordona în propriile scenarii cu devieri surprinzătoare.

O simplă numărare a celor care intră şi ies din staţiile de metrou, amintirea unei dive a cinematografiei urmărite de un grup de fanatici, o vizită în atelierul unui artist, o vacanţă într-un bungalow din Martinica sau nişte străduţe prost luminate creează o dublură a realului capabilă să-ţi acapareze fantezia încât abia mai poţi lăsa cartea din mână până nu descoperi unde vrea să te ducă Julio Cortazar până la urmă. Prozele incluse în volum se pot împărţi în două: cele în care atmosfera bizară ia o turnură misterioasă, care îţi dă fiori, dar fără un deznodământ afectiv tulburător (cum ar fi Poveşti pe care mi le spun eu singur), şi cele în care straniul ia forme înspăimântătoare, oferind singurele imagini ancorate în realitate din această lume. Realul se strecoară în cartea lui Cortazar sub forma sa cea mai cutremurătoare  pe care o regăseşti în mărturiile despre torţionarii loiali dictatorilor din America Latină şi în mecanismul trecerii de la indignare şi revoltă, la porniri malefice (Tăieturi din ziare, Graffiti).

Dacă ai încerca să relatezi fiecare povestire după ce ai terminat-o, ar trebui să aştepţi până ieşi de sub vraja scriitorului, care a reuşit fie să te sperie prin turnura diabolică luată de naraţiune, fie să-ţi anestezieze simţul firescului cu amănunte cameleonice, protagonişti care par reali şi spaţii în aparenţă cunoscute (Cât de mult o iubim pe Glenda şi Însemnări dintr-un caiet). Cortazar este dornic să îţi arate cum să fugi de banal fără a da repede buzna în lumea SF-ului sau a Suprarealismului, preluând moştenirea unui realism magic  convertit la detaliile obiective pe care le va parazita până le va trage în lumea unei ficţiuni lipsite de limite, dar ceva mai diplomată faţă de realism.

Editura Polirom, 2009

imagini: www.freim.tv/www.lashistorias.com.mx