Recenzii carti bune

Ultimul roman din 2013 al Lisei Gabriele (cunoscută sub pseudonimul L. Marie Adeline) ne face cunoștință cu Cassie Robichaud, o chelneriță din New Orleans, văduvă, singură și resemnată. Dacă aceasta ar fi întrebată, ,,Cine ești?”, ea ar răspunde printr-un automatism desăvârșit în acest mod: sunt singură. Nu sunt om, sunt singură. Romanul de față are capacitatea de a o filtra pe Cassie în imaginarul fiecărui cititor, pentru ca, rând pe rând, acesta din urmă să rezoneze din ce în ce mai profund cu modalitatea prin care Cassie se reconstruiește necontenit prin raportarea la ea însăși și la corpul ei pe cale de a fi redescoperit.

Cassie nu este un personaj, nu este rezultatul imaginației excepționale propusă de autoare. Este în schimb simbioza infinitelor forme prin care femeia este chemată să fie femeie, înfățișându-se realității sub acest aspect. Este oglinda tuturor, este decadența și resuscitarea eșuată, este alienarea și acceptanța. În final este normativizarea nechestionată, internalizată și orchestrată în fiecare zi a vieții ei cotidiene, desfășurate între triunghiul armonios construit al cafenelei, străzilor și apartamentului. Orice scăpare este denegată înainte de a fi conștientizată sau propusă.

Cursivitatea narațiunii romanului o situează pe Cassie în două planuri ale subiectivității acesteia. În prima parte este prezentată sub forma experienței colectiv împărtășite; văduvă de câțiva ani, singură în prezent, locuind în mansarda Hotelului Fetelor Bătrâne împreună cu pisica ei Dixie. Poate tipic? Prea clișeic? Nimic neobișnuit sau aventuros nu se poate întrezări, nimic ce ar putea depăși conturul perfect al pattern-ului de construcție al acestui moment post-căsnicie, de celibat auto-impus. Mariajul ei cu Scott? La fel de tipic și ordinar. Rolul de femeie este concordant cu performarea acestuia, este femeie prin însăși definiția femeii, este soție, gospodină poate, acceptă, se conformează și suportă. Moartea lui Scott nu schimbă cu aproape nimic lumea înconjurătoare în care Cassie se exprimă. Ea devine doar mai puțin încorsetată. Este observabilă și în realitatea transcedentală romanului, construcția unui model, al unui tipar de comportament adoptat cu o rigurozitate uneori sfântă, alteori exacerbată. Fiecărui eveniment al vieții, îi corespunde într-un mod absolut un anumit tip de comportament, de percepție și raportare, create printr-un mecanism care exclude însă creativitatea, inovația, derapajul. Totul este pentru că așa trebuie să fie.

Asociația S.E.C.R.E.T. este construit în contrapunere cu acest tipar și dorește să redea șansa femeilor de a se redescoperi sexual, erotic, corporal. Cassie îndeplinește tot ceea ce S.E.C.R.E.T. caută să transforme; părul ei prins în coadă, tricoul ei veșnic pătat, pantofii prea comozi. Animarea aproape vizibilă a lui Cinci-Ani care o urmărește necondiționat peste tot, trebuie să dispară curând. Așadar, această asociație poate fi în prima instanță conceptualizată ca o grupare de femei care recrutează anual câte o femeie ajunsă la concluzia că rutina, singurătatea și reprimarea sexualității se încadrează perfect modului de configurare a vieții. Cassie acceptă cu un scepticism imaculat îndeplinirea celor 9 pași condiționați de către S.E.C.R.E.T, care finalmente o vor transforma în ceea ce trebuie cu adevărat să fie; o femeie emancipată care nu mai întâlnește dificultăți majore în a locui în propriul ei corp, fiind pe deplin sigură de ceea ce sexualitatea și erotismul ei pot să ofere.

Acești 9 pași vor fi materializați sub forma unor fantezii sexuale și erotice propuse de Cassie, pe care ulterior va trebui să le îndeplinească conform condițiilor impuse de către S.E.C.R.E.T. Acesta este momentul cheie în care se relevă o nouă perspectivă prin care Cassie poate fi citită, imaginată, vizualizată.

Pe parcursul a câtorva luni, ea va întâlni bărbați străini, bărbați care o vor atrage și împreună cu care va avea ocazia să facă tot ceea ce dorește să facă și nimic din ceea ce nu vrea. Întreaga ei experiență se va centra în jurul unor acțiuni, evenimente publice, cadre necunoscute în care ilicitul devine posibil, jocurile erotice permise, fanteziile acceptate și forme de judecată interzise. Pe măsură ce este întrebată dacă acceptă pasul, ea descoperă o nouă dimensiune a ceea ce dorința presupune, anihilând treptat acel sentiment de excepționalitate auto-limitativă construit în jurul condiției sale.

Crearea și internalizarea iubirii romantice fundamentează în acest moment compunerea unei fantezii prin care hiperdorința de a fi iubită, dorită, dezirabilă se manifestă. Singurătatea oferă de această dată șansa redescoperirii, iar Cassie devine egala propriei sale vieți sexuale prin dobândirea absolută a autonomiei asupra corpului ei. Dilema morală, etică sau de gen în interiorul căreia Cassie s-a desfășurat prin excelență până în acel moment, se transformă vizibil într-o certitudine asupra corpului ei sexual, erotizat, producător și dătător de plăcere. În acest mod, Cassie se trece print-un proces de individualizare, de transfer al identității colectiv manifestate într-una particulară, subiectivă, confidențială.

Ceea ce cu câteva luni în urmă lipsea cu desăvârșire din imaginarul lui Cassie asupra unei alte modalități de experimentare a vieții intime, devine acum trăire conştientizată, descoperită. Reprimarea sexualității se transformă într-o emoție copleșitoare amplificată de fiecare amuletă dobândită în urma încheierii unui nou pas. Șocul, panica și necunoscutul de început dispar, lăsând spațiu atingerii capacității de efectuare a diferenței senzitive dintre fantezie imaginată, concepută mintal și cea concretizată.

Transformarea supremă intervine însă în momentul în care redescoperirea de sine este fundamentată pe amintirea reală a unor evenimente și nu pe imaginație, speculație sau pe,,ce ar putea fi dacă…”. Ideea sub care romanul a fost construit, poate fi recitită. S.E.C.R.E.T. se detașează de viziunea clasică sub care a fost format, iar comisia de femei nu este altceva decât întruparea perfectă a bărbatului universal. S.E.C.R.E.T. încetează să mai fie un grup de femei, devenind însuși scopul sub care acesta funcționează și continuă să existe. Secretul S.E.C.R.E.T-ului constă în capacitatea de a fi atotcunoscătorul, inițiatorul, dominatorul și dătătorul de dorință emancipatoare.

BUCUREŞTI (Candide Raport) — Cu ocazia sărbătoririi Zilei Europei, premierul Ponta a organizat un dineu în cinstea victoriei aliaţilor împotriva fasciştilor. Desfăşurată în biroul său, aflat în buncărul de la Ministerul Apărării, la recepţie au participat atât ambasadori acreditaţi la Bucureşti, cât şi o parte din eroii ce au participat la luptele de eliberare.

Europa ar fi şi astăzi pe mâinile unor fascişti bătrâni şi intelectuali cu papion, dacă nu ne-am fi unit cu toţii împotriva flagelului numit ICR, a declarat premierul în faţa audienţei.

El a continuat cu un mesaj pentru cei tineri: Personaje ca Fuhrer H.R.Patapievici şi Il Duce Mircea Mihăieş trebuie judecaţi, ţintuiţi la stâlpul infamiei istoriei şi daţi ca exemplu copiilor în şcoli, pentru ca grozăvii de genul celor întâmplate în timpul dictaturii acestor monştri cu chip de om citit, să nu se mai poată întâmpla niciodată. Traduceri, expoziţii, burse – astfel de iniţiative de promovare a culturii româneşti în lume sunt o ruşine. Generaţiile următoare nu trebuie să mai aibă parte de aşa ceva.

Nu putem să negăm această pată neagră naţională a blitzkrieg-ului cultural declanşat de Patapievici, dar el nu trebuie să ne definească pe plan internaţional. După părerea mea, ce trebuie să ne definească este că noi am inventat caloriferul, a ţinut să precizeze profesorul universitar Andrei Marga.

Şi să nu uităm de Luceafăr, a intervenit şi Gigel Ştirbu, fostul ministru al Culturii, «Luceafărul» mi-a plăcut întotdeauna. Pentru mine, «Luceafărul» reprezintă cel mai important aspect, cea mai importantă operă pe care poetul naţional a scris-o. Pentru mine, «Luceafărul» reprezintă sublimul culturii româneşti.

Această rubrică este o satiră a ştirilor zilei. A se consuma cu neîncredere.

Pe Ludmila Uliţkaia am descoperit-o odată cu volumul Minciunile femeilor în urmă cu 7-8 ani şi a intrat rapid in categoria autorilor mei preferaţi. Ceea ce îmi place în mod explicit la ea este priceperea cu care studiază latura umană si apoi o descrie autentic, obiectiv, plin de sens si riguroare. Un alt motiv pentru care o citesc ţine de talentul extraordinar de a trata marginalitatea în opera literară. Personajele ei, cerşetori, femei cu morarvuri uşoare, săraci sau alte categorii defavorizate îşi găsesc atât de bine imaginea în cărţile acestei scriitoare încât îţi este imposibil să rămâi indiferent.

Volumul Fetiţele. Rude sărmane, apărut în 2013 reuneşte două cicluri de povestiri (Fetiţele şi Rude sărmane) din două etape considerate cruciale din existenţa umană: copilăria şi maturitatea. Cartea Ludmilei Uliţkaia surprinde perfect complexitatea gandirii cu care pot opera pe rând o copilă, o tânără mamă şi o batrână izolată în Rusia controversată a vremii. Povestirile din Fetiţele. Rude sărmane descriu foarte bine condiţia umană mai întâi în Rusia stalinistă de după război iar mai apoi în Rusia sovietică a anilor târzii.

O temă frecvent tratată de autoare în opera sa este mahalaua moscovită. Acest spaţiu repugnant pentru societatea de azi reprezintă pentru ea un izvor de inspiraţie, unde personajele sunt atât de reale încât cititorul parcă se regăseşte în descrierile pronunţate. Parcă ştie pe cineva care se apropie de personajul construit, parcă aseamănă locul descris în carte cu un loc ştiut de el… În acelaş timp, acest spaţiu este foarte de deschis şi omogen. Cei care îşi continuă viaţa aici nu au secrete, nu cunosc intimitatea casei închise şi nu se sfiesc să îşi expună viaţa.
Ludmila Uliţkaia spune despre acest loc în deschiderea povestirii despre fiica Buharei: „În vechea mahala moscovită, care înghiţea orice ca buretele, cu fundături şi unghere ascunse, cu cişmele îngheţate şi magazii de lemne, adevărate centre de atracţie, nu existau secrete în ceea ce priveşte viaţa de familie”.

Fetiţele reprezintă mici copile ale epocii care îşi trăiesc poveştile zilnice ca nişte veritabile eroine trecând curajoase prin încercările vieţii. Cele şase povestiri care deschid această primă parte a cărţii sunt pline de fascinaţie, cumpătare, decenţă dar în acelaş timp conţin şi acel strop de interdicţie şi non-culoare, ceva ce te ţine cu picioarele pe pământ. Această primă parte a carţii asigură primejdios doza de mister a firului narativ şi te face să aştepţi cu nerăbdare următorul pas descris. Ceea ce este excepţional conturat în acest volum constă în îmbinarea atât de naturală a inocenţei şi a cruzimii din rândul copiilor. Ludmila Uliţkaia reuşeşte spectaculos să exprime tendinţa maliţioasă a unui copil în contrast cu duioşia şi blândeţea altuia (Gayaneh şi Victoria).

Una dintre povestirile care provoacă şi intrigă cel mai tare poate fi considerată Fericita biata Kolîvanova. Descrierea condiţiei nefaste a acestei copile „mici şi neînsemante” conduce spre o poveste de dragoste atât de puerilă şi atât de puternică încât cititorul se întreabă în timpul lecturii oare de unde s-a inspirat autoarea. De la imaginea sărăciei lucii din mahalaua rusească şi până la pierderea virginităţii copilei cu imoralul Şurik Pauk toate scenele acestei povestiri instigă la milă, preocupare, posesivitate. Tot aici, un merit impresionant al autoarei poate fi observat în capacitatea de a masca eroticul în sânul acţiunii. Toate aceste aspecte fac din povestea Kolîvanovei dar şi din restul povestirilor, veritabile descrieri pline de culoare, ambiţie şi curaj reprezentate la o scară a copilăriei.

În ciclul Rude sărmane întâlnim o altă lume dar parcă acelaş decor. De data aceasta, cele şase povestiri reunesc situaţii în care adulţii îşi potrivesc stările şi experienţele în spectacolul citadin moscovit. Mahalaua este descrisă în această parte cu un farmec absolut. Dincolo de graniţa socială dintre oameni, delimitarile dintre cei săraci şi bogaţi se fac subtil şi precar, cititorul nefiind sigur în care parte a mahalalei se află. Fără dubiu, Rude sărmane prezintă nişte personaje înduioşătoare cu o forţă spirituală uimitoare.

Bronka este pentru mine cea mai fidelă reprezentare a femeii care alege să se împlinească prin puterea iubirii. Povestea m-a fascinat de la început şi am rămas uimită de nota romantică care i s-a dat la sfârşit. Invizibilă, ignorată deseori de cei din jur, Bronka pare la început personajul construit din resturi. Satisfacţia teribilă apare atunci când prin povestea vieţii ei smulge un strop de invidie din rândul celor care au trăit corect şi sub atenta rigoare a normelor societăţii. Cred ca pentru oricine care a citit povestea ei, au rămas impregnate cuvintele ei vizavi de dorinţa de o viaţă mai bună: „Atâta ştiam şi ţineam morţiş la ideea că oamenii nu trebuie să trăiască aşa cum trăiam noi: să mănânce, să doarmă şi să stea la taclale. Credeam că asta o să se termine şi o să înceapă altceva, ceva adevărat. Aşteptam în fiecare clipă să dispară totul şi să înceapă o viaţă nouă, fără toată urâţenia asta…”

Fetiţele. Rude Sărmane este un volum plin de întâmplări naturale transpuse într-o notă deseori discordantă. Toate aceste femei care sunt pline de imperfecţiuni, unele fizice altele morale ajung să compună un tablou aproape perfect al ambiţiei şi încrederii în sine. Este o carte plină de întrebări şi răspunsuri asupra cărora cititorul trebuie să reflecteze şi să îşi pună propria amprentă. Poate este incomodă dar niciodată plictisitoare.

Dragă optimistule,

Numele politicienilor pe toate gardurile. Stâlpi tapetaţi cu feţele lor zâmbitoare şi mulţumite de sine. Sloganuri inepte strigate din boxe urcate pe maşini împodobite ca brazii de Crăciun. Pliante împărţite de uniforme de partid, în care bănuiesc că se află nişte oameni, ce ies din corturi improvizate pe trotuarele şi aşa supraaglomerate, chestionându-mă cu un clipboard în mână şi cu un zel evanghelizator: „Ponta te iubeşte pentru că eşti român. Vrei să-l primeşti în inima ta?”

Cred că a început încă o campanie electorală, eu unde mă ascund?

Semnat: un votant în căutare de refugiu

Dragă votantule,

Refugiul este optimismul. Soluţia este să te reîntorci la plăcerile simple ale copilăriei. Îţi mai aduci aminte ce bucurie îţi provoca anunţul că o să mergi la circ? Cum de nerăbdare bâţâiai din picioare, ca un nebun în ospiciu, tot drumul cu autobuzul venit să te care până la cupola sub care magicienii, animalele şi acrobaţii se dădeau peste cap pentru a binedispune. Tu îmi zici că a început campania pentru europarlamentare, eu îţi spun că a venit circul în oraş!

Uită-te la afişul ăsta

Doar uită-te la el. Tu chiar poţi să iei în serios aşa ceva? E clar o glumă. Clovni în blugi demodaţi, de care nu ştii dacă să râzi sau să te temi. În perioada următoare, o să vezi la tv politicieni ce o să verse flăcări pe gură, mai ceva ca fachirii indieni. Candidaţii vor scoate din joben promisiuni fără acoperire reală. Şi cu toţii o să sară neîndemanatic prin cercurile presei, ca nişte urşi dresaţi de consilierii de imagine. 

Nimic nu e real, totul e un spectacol pus în scena publică pentru tine. Ei speră să te impresioneze destul de mult cât, în ziua alegerilor, în cabina de vot, să le plăteşti biletul de intrare în Parlamentul European. Dar acum nu e nimic, e încălzirea, se apropie campania pentru prezidenţiale. Să vezi atunci bâlci.

Semnat: Optimistul

Această rubrică este o satiră optimistă a ştirilor zilei. Dacă vă place, da-ţi share şi like, în felul acesta mesajul pozitiv o să ajungă la cât mai multă lume, iar frunţile pesimiştilor din jurul nostru o să se mai destindă un pic şi nu o să ne mai polueze cu gândirea lor negativistă. Pace şi armonie.

Dragă optimistule,

Nu mică mi-a fost mirarea să mă culc în Ucraina şi să mă trezesc în Noua Rusie. Pe străzi patrulează miliţii în uniforme fără însemne şi înarmate până în dinţi, care spun că sunt de ai noştri, dar beau cam multă vodcă, chiar şi după standardele părţii astea de lume. Iar noul nostru autoproclamat primar, pe care nu l-am mai văzut până astăzi nici măcar la coadă la piaţă, se roagă de Putin să vină să instituie pacea sovietică şi să ne salveze de propria noastră ţară. Au trecut ieri în vizită nişte soldaţi ucraineni, dar cred că s-au îmbătat şi au luat un taxi înapoi la Kiev, pentru că şi-au lăsat blindatele parcate în centrul oraşului.

Sincer, încă nu m-am hotărât cu cine ţin. Dar în momentul ăsta pare mai degrabă că e o alegere în cătarea cărei puşti aş vrea să mă aşez, ucrainene sau ruseşti.Tot stresul ăsta mă omoară, sper că nu şi la propriu, ceva sfaturi pentru relaxare?

Semnat: un ucrainean stresat

Dragă ucraineanule stresat,

Ştiu că situaţia nu pare roz în momentul ăsta, e mai degrabă kaki. Dar există modalităţi de a te relaxa.

Să începem cu trupul. Exerciţiile ajută foarte mult, endorfinele sunt prietenele tale. Dar nimeni nu are cu adevărat chef de alergat, aşa că îţi trebuie un pic de motivaţie. Îţi recomand să mergi la unul dintre soldaţii ruşi sub acoperire, sau corect politic numitele „miliţii populare”, şi să strigi: I love America! Jos Putin! Apoi ia-o la fugă şi încearcă să depăşeşti glonţul.

În felul ăsta o să te menţii şi în formă, ceea ce e important pentru că, nu vreau să pun mai multă presiune pe tine, toată planeta se uită spre voi. Gazul rusesc e mai important, aşa că nu o să facă mare lucru, dar de uitat se uită, aşa că vrei să dai bine în poză. Să te simţi bine în pielea ta face minuni pentru moral. Doar să ai grijă, să ţi-o păstrezi negăurită.

Trecem la minte. Să medităm. Deconectează-te. Concentrează-te pe respiraţie şi vizualizează spaţiul tău fericit. Poate un câmp de flori frumos colorate, sau o plajă mângâiată de razele unui soare blând şi sunetele liniştitoare ale valurilor, sau poate o potecă de munte, cu păsărele ciripind de jur imprejurul tău. Orice te ajută să uiţi, că de fapt trăieşti într-o ţară cu o economie în pragul colapsului, divizată de neînţelegeri etnice şi politice, iar la graniţă se pregăteşte de invazie o armată rusă având în frunte un tanc călărit de un autocrat kgb-ist la bustul gol, a cărui vis umed este reîntregirea URSS. Şi acum cu mine: Ommmmm

Semnat: Optimistul

Această rubrică este o satiră optimistă a ştirilor zilei. Dacă vă place, da-ţi share şi like, în felul acesta mesajul pozitiv o să ajungă la cât mai multă lume, iar frunţile pesimiştilor din jurul nostru o să se mai destindă un pic şi nu o să ne mai polueze cu gândirea lor negativistă. Pace şi armonie.