Am cunoscut un saman – Despre cartile de medicina alternativa si holistica

Am cunoscut un şaman. În mall. Era cam dubios, mirosea urât şi avea o barbă în care părea că şi-au făcut sălaş nişte vieţuitoare ale pădurii, dar în jurul lui zburdau trei nimfe blonde ce păreau să existe doar pentru a-l servi pe el. Așa că m-am convertit. Trebuie să știe el ceva.

 

De la o distanță destul de mare, cât să nu poată ajunge la mine cu unghiile ce păreau să fi fost folosite la scormonit după rădăcini sacre, i-am cerut să-și împărtășească din înțelepciune. Nu a scos nici un cuvânt, m-a condus într-o librărie, mi-a arătat un raft și a plecat seren spre Starbucks pentru doza zilnică de elixire alchimice cu lapte fără grăsimi și bucățele de Oreos presărate pe deasupra.

 

  

 

Fii propriul tău șaman mă aștepta. M-am simțit binecuvântat și am căutat capitolul cu nimfe, dar nu am găsit decât metode de a mă vindeca. La început m-am simțit înșelat în credința mea, dar mi-am adus aminte că un pic de sănătate nu strică niciodată. Nu de altceva, dar de fiecare dată când bate vântul mă apucă un guturai, dacă lumina lunii e un pic mai strălucitoare îmi apare o eczemă verzulie pe piept și în ultima vreme am o paloare de chinez, îmi bănuiesc ficatul de grevă.

 

Atunci și acolo am avut o revelație: cu toții am trăit într-o perfectă ignoranță și o mare minciună. Medicii sunt niște impostori.  Tot ce avem nevoie este în natură. Trebuie doar să privești atent prin tufișuri și o să descoperi Secretele autovindecarii. Aparent, vindecările miraculoase cu iarba de grâu sunt la ordine zilei. Există Alternative naturale la antibiotice și pe pervaz am Aloe. O farmacie intr-o plantă.

 

Trupul meu, pământul meu. Practica vindecătoare a arheologiei somatice este o știință practicată de niște Indiana Jones a medicinii holistice, la fel ca și cititul în ochi – Iridologie Pentru Toți, respectiv stele – Astromedicina, cheile astrologiei ale terapiei bolilor.

 

Poate vi se pare a fi doar o formă de Autohipnoză – Elimină durerea prin autohipnoză, ACUM! Dar nu este. Arta de a vindeca orice boală fără doctorii si operații este ceva real și dovedit în timp de oameni ca : Louis Kuhne (1835-1901) a fost un naturopat (doctor naturist) german foarte cunoascut pentru metodele hidroterapeutice cu apa rece care erau menite sa imbunatateasca functia de detoxifiere a organismului stimuland partea inferioara a abdomenului. El a subliniat importanta unei digestii adecvate si evitarea constipatiei. Baile de frictiune ale lui Kuhne, constau in asezarea pacientilor intr-o cada cu apa relativ rece (aproximativ 10-14° C pentru o baie de frictiune – in instructiunile originale – desi astazi sunt preferate temperaturi usor mai ridicate) si frecarea cu o panza aspra la nivelul partii inferioare a abdomenului sau a organelor genitale. Stimularea nervilor de catre apa rece ajuta la eliminarea toxinelor. 

Dacă băile reci nu vă sunt de ajuns, eu zic să încercați cu ciocănituri. Te doare capul? Ciocănește-te! Te doare stomacul? Ciocănește-te! Nu te înțelegi cu șeful și amanta te amenință că te pârăște la soție Ciocănește-te! Este ultima descoperire: Terapia prin ciocănituri. O metodă revoluționară de a-ți trăi viața fără stres.

 

              

 

Așa că relaxează-te, și în timp ce te ciocănești, poate o să descoperi miracolul din fiecare și secretele longevității, căci în universul magiei mâinile tale te pot vindeca.

Recomandari pentru weekendul 18-20 octombrie

Ce să fie weekend-ul acesta? Un nou film românesc? O piesă de teatru în premieră? O expoziție cu haine ale viitorului? Sau un festival dedicat ceaiului și cafelei? Lista cu posibile modalități de a-ți petrece timpul la acest sfârșit de săptămână este lungă. Iată și recomandările noastre.

În continuare, weekend-urile lunii octombrie ’se laudă’ cu multe premiere cinematografice. Pentru început, îți recomandăm filmul românesc, Câinele Japonez. Primul lungmetraj al regizorului Tudor Cristian Jurgiu spune povestea revederii dintre un bătrân și fiul său. După ce Costache Moldu (Victor Rebengiuc) își pierde soția din cauza unui dezastru natural, fiul său revine în țară pentru a-i da o mână de ajutor, alături de soția sa japoneză și fiul lor. Poți citi recenzia noastră aici.

Prisoners este un film pe care mulți critici îl consideră la același nivel cu filme precum Se7en sau Mystic River. Regizată de canadianul Denis Villeneuve (Incendies) și nominalizată la Oscar în 2010 pentru cel mai bun film străin, producția urmărește povestea dispariției a două fetițe și disperarea unui tată (Hugh Jackman) împins să recurgă la măsuri extreme pentru a le găsi.

Man of Tai Chi îl are ca protagonist pe Tiger Hu Chen, un cascador foarte apreciat la Hollywood și recunoscut pentru coregrafia scenelor de luptă din filme precum The Matrix, Kill Bill sau Charlie’s Angels. În acest nou film el interpretează un tânăr expert în arte marțiale care acceptă să participe la lupte underground pentru a salva templul maestrului său. Personajul negativ este interpretat de Keanu Reeves, care este și regizorului filmului.

Un remake al unui horror clasic regizat de Brian De Palma, Carrie, va intra de vineri în cinematografe. Kimberly Pierce (Boys Don’t Cry) vine cu o nouă abordare a poveștii lui Stephen King, despre o adolescentă hărțuită de colegi. În rolurile principale le vom întâlni pe Chloe Grace Moretz și Julianne Moore.       

De asemenea, duminică va începe Bucharest Jewish Film Festival, cu o selecție de 40 de filme internaționale, multe dintre ele în premieră în România. Filmele vor rula la Sudioul Horia Bernea (MȚR) și la Cinema Elvira Popescu.

Celor care vor să meargă la teatru, le recomandăm piesa XXL  (Fat Pig) scrisă de Neil  LaBute și regizată de Cristi Juncu. Spectacolul se învârte în jurul ideii de superficialitate și judecații oamenilor care trăiesc într-o lume în care înfățișarea este cea mai importantă, iar aparențele trebuie protejate. Piesa se va juca duminică, la Teatrul Act.

Șarpele în iarbă poate fi urmărit de la ora 20:00 la Teatrul Bulandra (Sala Liviu Ciulei). Acțiunea are loc în întregime în grădina casei familiei Chester, cadrul revederii a două surori bântuite de amintirea și abuzurile tatălui lor.                        

O expoziție nouă și interesantă a fost deschisă la începutul acestei săptămâni la Muzeul Național de Istorie a României. Expoziția Futurotextile îți propune o nouă ’linie vestimentară’ creată din materiale ale viitorului cu piese ce combină tehnologia cu arta și moda haute couture. Rochia din celuloză care crește singură datorită unor bacterii care fermentează vinul este doar un exemplu care se pare ca va face parte din garderoba viitorului.

Pe parcursul acestui sfârșit de săptămână se va desfășura în continuare și festivalul Tea&Coffee la Sala Dalles. Diverse sortimente de ceai și cafea vor fi expuse și vor avea loc numeroase demonstrații de latte art și de preparea a cocktail-urilor din ceai și cafea.

Și tot la Sala Dalles, vineri va avea deschiderea un festival dedicat promovării valorilor culturale și a gastronomiei exotice din China, Japonia, Coreea de Sud, Vietnam, India și Turcia. Asia Fest este un prilej prin care poți lua parte la demonstrații de dans indian, workshop-uri de machiaj japonez, ateliere de caligrafie sau expoziții de costume tradiționale.

De asemenea, la Romexpo are loc prima ediție a Târgului Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, eveniment ce sprijină acest tip de artă și promovează tradițiile populare românești. Evenimentul include și ateliere de lucru pentru cei care vor să descopere modul în care sunt fabricate aceste produse și să înțeleagă mai bine nevoia păstrării tradițiilor artizanale.

Cina blestemata de Ismail Kadare – Noi suntem fiii lui Stalin

Noi suntem fiii lui Stalin, Credincioși peste tot îl urmăm, Comunismul pe întreaga planetă, cu sângele nostru îl apărăm – micul cântecel ce îl inspiră pe anchetatorul Shaqo Mezini să fie o brută în numele regimului de sorginte sovietică albanez, nu diferă foarte mult de declarația un pic mai sinistră scrisă în '51 de viitorul director al închisorii politice de la Periprava-Delta Dunării, Ficior Iosif Ion, “Asigur partidul care m-a crescut şi educat că voi duce cu multă perseverenţă lupta contra duşmanilor poporului muncitor şi-i voi lovi fără cruţare”.

 

Mai târziu, când află că Stalin este pe moarte, acest anchetator albanez se va arunca în genunchi în fața prizonierului, pe care tocmai îl torturase în cele mai îngrozitoare moduri cu putință, pentru a-l ruga să-l salveze pe tătuc printr-o semnătură prin care să-și recunoască o vină fictivă: Gurile rele spun că boala i-a fi fost declanșată de supărare că nu fusese descoperit complotul ebraic.[…] Învie-l din morți, îl rugă disperat. Învierea lui e mai de preț de cât cea a lui Christos… Învie-l din morți pe Stalin! Spălarea pe creier și lipsa oricărei logici în afară de cea dictată de partid era absolută.

 

Shaqo Mezini este unul din personajele pline de carne din Cina blestemată, romanul de Ismail Kadare tradus de curând la editura Humanitas. Inspirația pentru el a fost un eveniment real din orașul natal al autorului, Gjirokastra, o cină între comandantul german, venit ca invadator, și un chirurg celebru în zonă, Vasil Laboviti. Nu se știe ce s-a discutat acolo, dar rezultatul a fost eliberarea a 80 de deținuți albanezi ce erau pregătiți pentru a fi executați. Pornind de aici, Kadare se folosește de legende balcanice cu iz mistic, zvonuri, ironie și enigme pentru a creiona o poveste polifonică ce încearcă să deslușească adevărul din spatele ficțiunii. Dar ficțiunea învinge. Adevărul nu contează, istoria se construiește din rapoarte întocmite de funcționarii diferitelor servicii secrete venite să investigheze ce s-a întâmplat la această cină blestemată între Gurameto cel mare, doctorul din roman, și colonelul german Fritz von Scwabe. Iar atunci când adevărul lui Gurameto nu le convine îl tortureză încercând să schimbe realitatea în folosul lor imediat.

 

Absurdul și comicul sunt armele preferate ale lui Kadare, reușind să arunce într-un ridicol absolut toate puterile ce au dominat de-a lungul istoriei micuța și greu încercata nație albaneză. Otomanii sunt o gașcă de vechi judecători ai imperiului asiatic ce își oferă cunoștințele într-ale schingiurii tuturor ce dețin puterea. Germanii și italienii fasciști sunt prilej de sfadă pe stradă între locuitori, cine pe cine preferă, dar când tancurile nemțești sunt aliniate să arunce orașul în aer devin o sursă de teroare și preferința pentru ei este alăturată cuvântului trădare. Comuniștii sunt la început rebeli în lupta împotriva fasciștilor de dragul poporului, dar, mai apoi, odată cu venirea „vremurilor noi”, folosesc aceeași grotă ca și otomanii pentru a-și tortura inamicii imaginați. Toți sunt o apă și un pământ, o dictatură e o dictatură indiferent de regim și ideologie. Toți se comportă în același fel.

 

Numele lui Ismail Kadare este amintit întodeauna în preajma premiilor Nobel, fiind constant unul dintre favoriți, dar nu este iubit chiar de toată lumea, mai ales în țara sa. La fel ca și intelectualii noștri – chiar aseamănă într-un interviu în Paris Review situația din Albania cu cea din România – nu a fost un dizident pe față a dictatorului comunist Enver Hoxha. Și el a preferat un soi de rezistență prin cultură. Aluziile la regim din cărțile sale, ascunse în spatele miturilor și alegoriilor, l-au făcut celebru în vest, dar nu au fost considerate de ajuns de mulți dintre proprii concetățeni, care i-au reproșat funcțiile avute în cadrul asociației scriitorilor și parlamentul acelor vremuri.

 

Fac parte dintr-o generație care înțelege comunismul, dar nu înțelege comuniștii. Cruzimea este inerentă condiției umane, oricât de ipocrit pacifiști ne-am declara, și e ajuns să deschizi televizorul la știrile de la ora 5 sau să-ți părăsești mica bulă de aparentă siguranță și să deschizi ochii pe stradă pentru a conștientiza asta, dar o cruzime devenită sistem de gândire și aplicată fără nici o remușcare în numele unei ideologii este ceva mult peste puterea de empatie. Pur și simplu, resorturile psihologice din spatele unui om ce este talpa unui sistem politic pe grumazul unor dușmani creați din semnături pe ordine sunt un mister pentru mine. Aici intervine literatura.

 

Cina blestemată reuşeşte ce un articol de ziar sau un text dintr-un manual de şcoală nu o să reuşească niciodată, să te facă să înţelegi care au fost motivaţiile personale ale unor criminali ce s-au ascuns cu o bâtă în spatele unei ideologii, fiind pregătiţi oricând să te pună la pământ, sau în pământ, de dragul gloriei personale şi a unei strângeri de mână din partea tătucului, oricum l-ar fi chemat pe el.

 

          

 

                                         Editura Humanitas, 2013

Recomandari pentru weekendul 11-13 octombrie 2013

Multe premiere de film, un festival de teatru, unul de dans și un concert dedicat fanilor stilului soft rock, new wave și synthpop. Acestea sunt principalele evenimente care compun imaginea weekendului.

Așadar, vineri seara la Romexpo are loc concertul trupei britanice The Hurts. Duo-ul alcătuit din Theo Hutchcraft și Adam Anderson revine pe scena din România la aproximativ un an după ultimul lor concert la noi, cu ocazia promovării celui de-al doilea album al trupei, Exile.

La fel ca și săptămâna trecută, weekendul acesta te întâmpină cu un număr considerabil de premiere cinematografice. Astfel, începând de vineri poți urmări un film inspirat de viața prințesei Diana, acțiunea concentrându-se mai ales pe ultimii ani din viața acesteia. Prințesa de Wales este interpretată de Naomi Watts.

Rebecca Hall și Eric Bana fac parte din distribuția filmului Closed Circuit, cu premiera la acest sfârșit de săptămână. Cei doi sunt avocați și le este încredințat un caz ce implică grupări teroriste. Poți citi recenzia noastră aici.

Urmează un film ce reprezintă colaborarea dintre Luc Besson și Martin Scorsese și care îi are în distribuție pe Robert de Niro, Michelle Pfeiffer și Tommy Lee Jones. Malavita/ The Family este povestea unui clan mafiot retras din activitate și care în urma unei înțelegeri cu cei de la FBI intră în programul de protecție a martorilor. Însă cum vechile obiceiuri nu se uită, membrii  grupului recurg la metodele lor obișnuite de a-și rezolva problemele.

Un alt film românesc va rula începând cu această săptămână în cinematografe. Este vorba de Roxanne, un film regizat de Valentin Hotea și inspirat de o întâmplare adevărată din viața acestuia. O poveste care pornește de la o simplă dedicație la radio a piesei Roxanne a trupei The Police și care ajunge să implice securitatea.

Charlie Sheen, Mel Gibson, Lady Gaga, Sofia Vergara, Jessica Alba, Michelle Rodriguez, Danny Trejo. Pe scurt, distribuția celui de-al doilea film din trilogia Machete. Machete Kills, în regia lui Robert Rodriguez, este o poveste în care președintele Americii (Charlie Sheen) angajează un fost agent federal mexican (Danny Trejo) să facă orice numai să nu îi permită unui dealer de droguri miliardar (Mel Gibson) să declanșeze starea de anarhie în lume.

Iar dacă nu te încântă nici una dintre aceste opțiuni, te așteaptă la cinema și o comedie franțuzească care te introduce în bucătăria Palatului Elysée, odată cu noua bucătăreasă personală a președintelui Franței: Haute Cuisine.

Duminică se va încheia și ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film Anim’est. Programul celor trei zile de weekend cuprinde filme precum: Azur și Asmar, Despicable Me 2, Ernest și Celestine, Frankenweenie, Cloudy with a Chance of Meatballs 2 sau The Pirates! Band of Misfits.

După ce epuizăm filmele, trecem la teatru. Sâmbătă aceasta, la Teatrul Nottara începe prima ediție a festivalului internațional Fest(in) pe Bulevard, în cadrul căruia se vor juca cinci spectacole din străinătate. Evenimentul cuprinde două secțiuni: Bulevardul Comediei și Criză Teribilă, Monșer!, ce are ca subiect central criza, fie ea ecomonică, politică, socială, identitară sau sexuală.

De asemenea, se desfășoară în continuare și festivalul eXplore dance – Bucharest International Contemporary Dance and Performance Festival. Organizatorii au pregătit spectacole în premieră, proiecții de filme dedicate dansului contemporan și conferințe cu artiști români și internaționali, ce se vor desfășura la WASP (Working Art Space and Production).

Iar pentru cei care vor să viziteze o expoziție, le recomandăm expoziția de gravură japoneză de la Muzeul de Artă al României, Imagini ale lumii trecătoare: Războinici și poeți, actori și femei frumoase. Expoziția reprezintă o selecție de gravuri ale școlii Utagawa și, în același timp, ale celei mai productive etape a gravurii policrome japoneze.

Cum ne imbracam? – Tendintele primavara-vara 2014

Vântul schimbării bate tot mai puternic în lumea modei. John Galliano a fost înlocuit de Raf Simons la Dior, mai apoi Nicolas Ghesquiere s-a retras de la Balenciaga, locul lui fiind luat de americanul Alexander Wang, iar acum Marc Jacobs își prezintă ultima colecție pentru Louis Vuitton, după 18 ani în care a creat de la zero codurile liniei de Prêt-à-porter a casei de modă.

Sezonul primăvară-vară 2014 este cel în care schimbarea s-a făcut cel mai pregnant simțită. Dacă până acum hainele de pe pasarelă se luptau pentru atenție cu ținutele tot mai extravagante ale bloggerilor, editorilor & co., în această toamnă pasarela a acaparat atenția și a reținut-o cu succes timp de aproape o lună. Sezonul prezentărior a început modest la New York, care a formulat însă destul de coerent direcțiile sezonului: sport, transparență, monocromie, influența anilor '90 și elemente artizanale, a trecut pe la Londra și Milano, pentru a trece perceptibil în zona artei la Paris.

Dincolo de tendințe, spectacolul le-a aparținut designerilor care au lucrat în limitele unei agende proprii, vizionarilor care nu au bifat tendințele pe o listă. Având în vedere rata la care modelele unor case de modă precum Céline, Vuitton, Saint Laurent sunt reproduse de magazinele high street, este înțeleaptă această detașare de tendințe pe care greii modei au adoptat-o. 

PROENZA SCHOULER

Proenza Schouler este o pasăre rară în peisajul modei americane. Designerii Jack McCollough și Lazaro Hernandez pun în mișcare sezon după sezon o mașinărie de hituri neegalată de compatrioții lor. Rețeta este una simplă: cu antenele sensibile la orice manifestare a spiritului veacului (zeitgeist kings, au fost supranumiți), McCollough și Hernandez oferă siluete contemporane cu referințe culturale diverse în tehnici care trec ușor în teritoriul couture. Primăvara 2014 este, în limbaj Proenza, o redescoperire a comfortului domestic (surse majore de ispirație au fost designerii de interior Joe Colombo și Sérgio Rodrigues și Arte Povera) cu accent pe contrastul dintre răceala metalului și căldura lemnului, dintre austeritatea formelor și sclipirea unui pliseu metalizat.

 

CHRISTOPHER KANE

Londra a înflorit în sezonul primăvară-vară 2014, însă niciun alt designer nu a făcut-o în maniera Kane. Știința, medicina au fost mereu puncte de reper în procesul creativ al lui Christopher Kane, este deci natural ca florile lui să fie versiuni ale figurilor din cartea de biologie. Naturale sunt și analogiile între floare și femeie, nemulțumirea în fața deficiențelor orelor de educație sexuală în școli și melodia lui Pink Floyd, Another Brick In The Wall, de pe fundalul showului. Reperele au fost tratate într-un mod frust și literal, cu o deosebită grijă pentru detalii  și croi. Frunzele sterilizate (cuvintele lui Kane) inserate în rochii și costume, materialul iridiscent și rochiile „fotosinteză” au fost punctele forte ale colecției.

 

PRADA

După ce colecția de modă masculină propusă de Miuccia Prada în iunie îi transforma pe bărbați în participanți pasivi într-un vis senzual, dinamismul colecției feminine a venit ca o surpriză. I want to inspire women to struggle. Dacă te faci văzută vei fi auzită, ar fi o altă interpretare a colecției. Femeia Prada este membră a unei mișcări, e activă politic și independentă. Femeia Prada își poartă individualitatea cu aplomb și arta pe haine în imprimeuri inspirate din pictura murală a maeștrilor mexicani, mai ales Diego Rivera. Pe scurt, femeia Prada este un avatar al Miucciei: intelectuală și feminină.

 

DIOR

            

Sau, în cuvintele designerului Raf Simons, Trans Dior. Colecția primăvară-vară 2014 a fost lucrată dincolo de codurile și tradiția casei Christian Dior. Un exemplu edificator este jacheta Bar (mostră New Look clasică: talie accentuată, șolduri exagerate) bifurcată care a deschis show-ul, sau eleganta rochie gri combinată cu o bustieră roz metalizat. Mesajul designerului a fost: viitorul nu așteaptă. Și viitorul nu este roz: ceva întunecat se insinuează în acea bustieră nonconformistă peste rochia conservatoare, sau în colierele ca niște liane încolăcite pe gâtul modelelor. Dior ne-a aruncat în vizuina iepurelui, versiunea Tim Burton cu o Alice în Țara Minunilor războinică.

 

CHANEL

Cadrul show-ului Chanel a fost, ca de fiecare dată, o adevărată desfășurare de forțe. Karl Lagerfeld a creat o expoziție  cuprinzând 75 de opere de „artă”, statui, picturi realizate după schițele designerului, fiecare ascunzând un element tipic casei Chanel. Și dacă nu era deja evident că tema colecției este arta rapidă a zilelor noastre, machiajul modelelor – dâre de culoare trasate parcă de un pictor grăbit – a fost un indiciu mai literal. Artă falsă, dacă vreți. Adevărata artă era ascunsă în haine. Tweedul s-a dovedit o împletitură ingenioasă de benzi de tul sau chiar bandă magnetică, imprimeurile ascundeau nu mai puțin de 150 de nuanțe – dezvoltate după un catalog de vopseluri pentru pictura în ulei din secolul XIX.

 

DRIES VAN NOTEN

GoyaVelázquez și apoi Balenciaga au fost punctele de reper ale designerului Dries Van Noten. Influențele spaniole au conturat o primăvară întunecată, dar opulentă: Prinț și cerșetor sau vreo prințesă rebelă încercând să-și ascundă noblețea sub haine sărăcăciose ar putea fi personajele care populează viziunea designerului belgian. Intenția este ușor de ghicit în rochiile de bumbac grosolan cu volane aurii metalizate, sau în paietele fine care decorează o jachetă de stambă. Precum fațada unei clădiri vechi se scorojește și cade, dezvăluind structura, tot astfel hainele lui Dries Van Noten par să se dezintegreze lăsând la vedere esența. Depinde de tine dacă recunoști regele în ia țăranului, sau țăranul în hlamida regelui.

 

GIVENCHY

sursa: thedailybeast.com
 

Pentru primăvară-vară 2014, Riccardo Tisci s-a gândit la Madame Grès, Africa și Japonia. Rezultatul a fost însă mult mai aproape de șamanii și vrăjitorii realismului magic hispanoamerican. Încălțate fără excepție în sandale joase, modelele de pe pasarela Ghivenchy păreau preotese ale unui cult aparte, într-o procesiune  care a scos în evidență forță, senzualitatea și naturalețea. O siluetă alungită, scăldată în pliseuri, modernă, pusă în slujba unui mesaj feminist mai subtil decât cel al Miucciei Prada, dar la fel de puternic: feminitatea este intrinsecă, nu se măsoară în centrimetrii tocului, sau în suprafețele de piele expusă. Feminitatea nu înseamnă, însă, slăbiciune: preotesele lui Tisci, cu măștile lor întunecate, știu să se apere.

Romane erotice cu dinozauri – Noul Fifty Shades of Grey

[Aceasta este o satiră]. Îți plac dinozaurii? Nu-i așa că au niște mușchi impunători? Recunoaște că ai vrea să-i mângâi. Poate vrei să te mângâie și ei înapoi? Să puneți o muzică suavă, un pahar de vin roșu, câteva lumânări într-un colț al camerei, un pat moale, o gheară rece și dură pe pielea voastră fierbinte și moale. Dacă simți ceva în panataloni, ești un ciudat/ă! Dar continuă să citești, articolul ăsta este pentru tine.

Undeva în îndepărtata Americă cineva s-a gândit la gusturile tale sexuale preistorice și a scris o serie de cărți ce inaugurează următoarea modă în literatura erotică: Dinosaur Beast Erotica!

Scriitoarea Christie Sims are multe fantezii, ce mai includ, pe lângă dinozauri, și demoni, grifoni, centauri, orci, vârcolaci. Oricine cu o imaginație bogată, dar în mod special jucătorii de World of Warcraft, consumatorii de Game of Thrones sau Harry Potter, și să nu uităm recitatorii de incantanții satanice, pot vizita pagina de Amazon a doamnei cu încredere. Este destulă acțiune acolo cât să vă țină ochii în Kindle la metrou săptămâni de-acum încolo. Uitați de Fifty Shades of Grey, Mating with the Raptor este viitorul!

Via geekologie.com 

Ce faci in weekend? Recomandari pentru weekendul 4-6 octombrie

Toamna se numără bobocii. Primul weekend al lunii octombrie vine cu foarte multe opțiuni pentru a-ți petrece timpul liber. Indiferent dacă ai chef să vezi un film sau o piesă de teatru, să mergi la un concert sau la un spectacol de dans, ai de unde alege.

Să începem cu premierele cinematografice ale săptămânii. Don Jon, filmul cu Joseph Gordon-Levitt în rolul principal, și al cărui scenarist și regizor este tot Levitt, spune povestea lui Jon Martello, un cuceritor desăvârșit, care este dependent de pornografie. Încercând să remedieze această situație, pornește într-o călătorie, care se va dovedi a fi diferită de așteptări.

Sandra Bullock și George Clooney sunt protagoniștii unui film science-fiction regizat de Alfonso Cuaron. Gravity este povestea astronautului Matt Kowalsky (Clooney) și a Dr. Ryan Stone (Bullock) care rămân izolați în spațiu în timpul unei misiuni de rutină în afara navei lor, care este însă distrusă. Legătura cu Pământul este pierdută, iar rezerva de oxigen scade cu rapiditate, lupta pentru supraviețuire fiind foarte dificilă. Iată recenzia noastră aici.

În acest weekend vom avea parte și de o premieră românească. Este vorba de filmul regizorului Bogdan Mustață, Lupu, o dramă cu accente horror care prezintă viața unui adolescent prin prisma primei iubiri și a legăturii cu fantoma tatăului său. Recenzia noastră se găseşte aici.

Metallica Through the Never este un alt film cu premiera la acest sfârșit de săptămână. Folosind materiale originale filmate în timpul concertelor formației, producția spune povestea de sine-stătătoare a unui fan înrăit al trupei, care are de îndeplinit o misiune obligatorie în timpul unuia dintre concertele formației.

De asemenea, va fi lansată și comedia Thanks for Sharing, cu Mark Ruffalo, Gwyneth Paltrow, Pink, Tim Robbins și Josh Gad, care prezintă poveștile a trei dependenți de sex ce încearcă să se vindece urmând un program specializat în acest sens. Regia și scenariul sunt semnate de Stuart Blumbe, care a semnat de asemenea și scenariul filmului The Kids Are Alright.

Vineri seară începe şi singurul festival de animaţie de la noi, Anim'est, unde vei putea vedea scurtmetraje, dar şi lungmetraje animate.

Săptămâna aceasta a debutat și a noua ediție Romanian International Film Festival, care se va desfășura și în zilele de weekend, la Cinemateca Română, Sala Union. În cadrul festivalului exista și două categorii competiționale, CineBlack Sea și Women in Cinema.

Pentru cei care vor să meargă la teatru, piesa Obiceiuri necurate se va juca duminică de la ora 19:00 la Teatrul Bulandra (Sala Liviu Ciulei). Piesa este o prezentare atipică a lumii mănăstirești. Măicuțele Augusta și Philamena participă, în secret, la creșterea veniturilor mânăstirii, producând vin, fapt ce atrage o serie de complicații și răsturnări de situație de un comic, uneori, absurd.

Sâmbătă, la ArCuB, începând cu ora 19:00 se joacă spectacolul Vițelul de aur, adaptat după satira scrisă de Ilf și Petrov, în regia lui Eugen Gyemant. Tudor Aaron Istodor și Cătălin Babliuc îi vor interpreta pe Ostap Bender, respectiv Sura Balaganov, cei doi aventurieri care pornesc prin Uniunea Sovietică a anilor ’20.

În acest weekend se va încheia ediția a treia a festivalului Bucharest Fringe, dedicat teatrului independent. Programul evenimentului cuprinde reprezentații din mai multe zone performative: teatru, teatru-dans, dans ce se vor desfășura în diferite spații neconvenționale, precum Teatrul Apropo, Unteatru, Green Hours, Carol 53, Teatrul Mignon, Teatrul de Arta Bucuresti și Godot Cafe.

De asemenea, vinerea aceasta, Casa Radio își redeschide stagiunea, cu un recital din cadrul turneului național  Duelul viorilor (editia a III-a) care va începe la ora 19:00.

În acest weekend continuă și eXplore Dance Festival, un eveniment dedicat performace-ului și dansului contemporan, în cadrul căruia vor avea loc spectacole în premieră, proiecţii de filme și conferințe cu artiști români și internaționali.

Tot la capitolul dans, sâmbătă și duminică, începând cu ora 20:00 ești invitat la Centrul Național al Dansului (CNDB), sala Stere Popescu (B-dul Mărășesti, 80-82) pentru spectacolul de dans contemporan Camera 0001/Fabrica de vise, care dans, videografică și muzică electronică.

Iar dacă te plimbi prin Centrul Vechi sâmbătă și duminică, între orele 12:00 – 19:00 te poţi opri la Cloud no. 9 – FALL in Love,  în cazul în care vrei să-ţi completezi garderoba de toamnă sau vrei doar să arunci o privire unor colecții noi și unor serii limitate de haine. 

Kitchen confidential, de Anthony Bourdain – Sex, drugs & foie gras

Te întrebi: Ce este viața? Este ca și cum te-ai întreba: Ce este morcovul? Morcovul este morcov și mai mult de atât de atât nu știm. La ce te-ai putea aștepta de la Cehov? Minte contemplativă de rus mâncător de borș. Bourdain, americanul prin excelență, i-ar spune să nu se mai holbeze ca un vegetarian excitat la morcovul ăla, să-l curețe, să-l soteze într-un amestec de vin și ierburi, iar apoi să-l pună sub halca de căprioară ce se coace în cuptorul încins. Nu de altceva, dar este ultima comandă pe noaptea asta și din cauza lui o să întârzie la barul din colț unde îl așteaptă chelnerița aia bună și câteva grame de cocaină.

 

Chef celebru, ce urăște chef-ii celebrii, Anthony Bourdain a scris o carte ce se citește ca un film hollywoodian (a și existat o încercare nefericită la o adaptare de către Fox). O poveste despre un self-made man, cu obișnuitele obstacole externe și interne în calea personajului, vicii, mult sex, dar cu un final fericit. Fost junkie, actual chef globetrotter ca prezentator al seriei hit No Reservations.

 

Kitchen Confidential e o dărâmare plină de umor a peretelui ce desparte bucătăria unui restaurant de salonul unde noi ne așteptăm mâncarea în timp ce ne îndrăgostim, despărțim, muncim, glumim. Aparent și acolo în spate tot asta se întâmplă. Sunt oameni ce trec prin drame personale, de la dependențe de toate soiurile la pericolul expulzării din cauza lipsei vizei, dar care uită de ele atunci când flacăra este aprinsă și conducătorul „bandei de pirați”, cum amuzant își tot numește colectivul Bourdain, începe să țipe ordine, comenzi și ocazionalele înjurături. Mâinile pline de bășici supurânde din cauza arsurilor sunt semnul excelenței, nu există repect mai mare decât cel purtat celui care încă mai învârte sosul în tigaie, deși s-a tăiat și sângerează abundent, machismul extrem, specific unei activități ce se desfășoară într-un spațiu închis, stresant și fierbinte la propriu, sucombează în fața unei femei ce își face treaba cum trebuie și nu se plânge de ocazionalele glume tâmpite. Bucătăria are regulile ei proprii, iar majoritatea celor care lucrează acolo sunt outsideri, ce nu s-ar integra într-un mediu de muncă normal.

 

De notat sunt inside-urile restaurantelor, ca de pildă: să nu comanzi niciodată pește lunea, pentru că acesta sosește în bucătării undeva miercuri-joi; să te ferești de scoici, pentru că se strică foarte ușor și potențialul de toxinfecție alimentară e foarte mare; să eviți brunchurile, când în general se îneacă în sos resturile de peste săptămână. De fapt săriți peste orice fel ce implică mult sos, e semn că sub el e ascuns un ingredient ce nu a fost destul de bun pentru a fi servit de sine stătător.

 

Românii s-ar putea să și-l amintească pe Anthony Bourdain ca parte dintr-un lung șir de vizitatori externi (Top Gear mă uit și la tine) ce veniți pe plaiurile noastre dragi ca ciuma, ne-au cam făcut de cacao în showurile lor. Ajuns aici s-a țipat la el de către un paznic ofuscat al ruinelor din centrul vechi, a fost hrănit cu mândria noastră națională sub formă de mici (sau smalls, depinde de unde îi comanzi), ne-am lăudat cu țeapa din Piața Revoluției, castelul Bran, a fost cazat la motelul Acasă la Dracula, unde a participat la o petrecere penibilă și ușor suprarealistă de Halloween, a condus o Dacie 1310 până la un birt de țară unde a băut țuică și a mâncat ciorbă de burtă. Îmi pare rău, dar oricine s-ar fi uitat vreodată la o emisiune de a lui, ar fi aflat că tocmai am descris un coșmar pentru new-yorkezul ce nu e tocmai impresionat de turismul bio-agroturistic cu folcloriste pregătite dinainte. Bine, nici rusul care a organizat toată excursia nu a ajutat deloc.

 

Așa că iertați-l pentru gaura dată în drapelul național cusut pe inima voastră și citiți Kitchen Confidențial. E plin de anecdote ireverențioase, ce vă vor face să râdeți cu siguranță, un rock and roll îndrăcit și o pasiune contagioasă pentru mâncare.

 

 

 

                                                          

 

 Titlu: Kitchen Confidential

           Autor: Anthony Bourdain

 Editura Publica, 2012

Ce se intampla in weekendul 27-29 septembrie?

Weekendul 27-29 septembrie este mai ales al festivalurilor: Docuart, Impro și Festivalul George Enescu, sunt câteva dintre evenimentele acestui sfârșit de săptămână.

 

Docuart a dat startul competiției filmului documentar încă de joi, 26 septembrie, și continuă proiecțiile până duminică. Documentare precum Păcătoasa Teodora,  Stremt '89, Vorbitor sau Gone Wild, prezintă imaginea unei Românii altfel, mult mai personală. 

 

Primul festival de improvizație din România se încheie weekendul acesta cu două spectacole All Stars care îi vor aduce față în față pe cei mai buni improvizatori ai competiției, într-un joc fără reguli, scenariu sau decoruri.

 

Festivalul George Enescu își închide porțile o lună de spectacole simfonice și camerale cu adevărat de excepție. Royal Philarmonic Orchestra încheie festivalul, cu un program ce include lucrări de Brahms, Ceaikovski, Mahler și Enescu.

 

La Teatrul Act se joacă duminică, 29 septembrie, piesa lui Chazz Palminteri, Fidelitate. Ecranizată în 1996, avându-i ca protagoniști pe Cher, Ryan O'Neal și pe însuși Palminteri, Fidelitate are toate ingredientele unui succes în stil Chazz: the hit man, mafia siciliană, umorul noir.

 

Weekendul acesta intră în cinematografe două drame, Rush și Runner Runner. Rush, regizat de Ron Howard (A Beautiful Mind, Cinderella Man, Apollo 13) îl reunește pe acesta cu scenaristul Peter Morgan (Frost/Nixon). Bazat pe povestea reală a rivalității între piloții de Formula 1 Niki Lauda și James Hunt, Rush se prefigurează ca o cursă către celebritate între actorii titulari: Daniel Brühl și Chris Hemsworth.

 

Runner Runner, cel mai nou film al regizorului Brad Furman (The Lincoln Lawyer), impresionează mai ales prin distribuție: Ben Affleck, Justin Timberlake și Anthony Mackie, și prin prezența lui Leonardo DiCaprio în lista producătorilor.

 

La capitolul muzee, weekendul 27-29 septembrie marchează ultima șansă de a vizita expozițiile GOOD GIRLS, la Muzeul Național de Artă Contemporană și expoziția de design vintage a designerului german Lucian Bernhard de la MNAR.

 

La MNAC te așteaptă în continuare expoziția semnată Mircea Cantor, iar la Muzeul Național de Artă sunt expuse gravurile unuia dintre ultimii mari maeștrii ai artei ukiyo-e, Utagawa KuniyoshiNu uita nici că la Biblioteca Națională poți vizita expoziția cu intrare liberă Arta Benzii Desenate.

 

Evenimentul Strada de C'Arte continuă până sâmbătă, 28 septembrie. Programul cuprinde și proiecții de film cu intrare liberă: Venus, Fata din Transilvania și We Need To Talk About Kevin (citește aici recenzia Postmodern).

Ce se intampla in weekendul 20-22 septembrie?

Evenimentul Strada de C'Arte debutează în acest weekend,  iar spectatorii de filme se pregătesc să facă din noapte zi vineri la Noaptea Albă a Filmului Românesc, în timp ce amatorii de concerte vor avea weekendul plin datorită Festivalului Enescu.

 

Cum spuneam, opțiunile sunt variate: film, muzică, teatru, alegerea e dificilă. La Sala Palatului continuă Festivalul George Enescu într-un weekend cu orchestra de cameră Saint Martin in The FieldsRoyal Concertgebouw Orchestra Amsterdam sub bagheta dirijorului  Mariss Jansons și Orchestra Radio. Bilete găsești aici.

 

Tot la capitolul muzică, Selah Sue cântă duminică, 22 septembrie, la Arenele Romane. Te poți aștepta la un mix de reggae, hip-hop și funk-soul, versuri adesea autobiografice și o performanță vocală de excepție. Biletele sunt disponibile prin eventim.ro, la prețul de 100 lei.

 

Weekendul acesta intră în cinematografe două filme diametral opuse ca gen: comedia-romantică sci-fi About Time și thrillerul Paranoiadar și un al treilea, greu de plasat în altă categorie decât cea a minimalismului cinematografic românesc.

În About Timedarul lui Tim de a călători în timp se dovedește extrem de util atunci când șterge din greșeală trecutul poveștii lui de iubire cu Mary. În rolul lui Mary, Rachel McAdams se lasă cucerită a doua oară. Dacă sună cunoscut, motivul e simplu. Anul trecut actrița a apărut într-o comedie similară, The Vow, amnezia lua însă locul accentelor sci-fi.

Paranoia, un thriller white-collar, atrage mai ales prin distribuție. Gary Oldman și Harrison Ford sunt argumentele cele mai puternice ale acestei premiere.

Reprezentantul românesc este cel mai nou film semnat Corneliu Porumboiu Când se lasă seara peste București sau Metabolism – în care îl regăsim ca protagonist pe Bogdan Dumitrache (Din dragoste, cu cele mai bune intenții). Iată recenzia noastră aici.

Răspunsul "alternativ" la premierele cinematografice ale săptămanii îl reprezintă Noaptea Albă a Filmului Românesc. În noaptea de vineri ți se propun proiecții ale unor filme deja validate de public și de critici – Poziția copilului, dar și avanpremiere precum cea a noului film Lupu, un coming-of-age cu elemente horror. Găsești aici mai multe informații. 

 

La capitolul teatru, avem de remarcat in primul rand o premieră – Teatrul Act își începe stagiunea cu un nou spectacol: Orfanii, un thriller psihologic adaptat după romanul autorului britanic contemporan Dennis Kelly. Însă în aceste zile ești invitat și la Godot, unde poți vedea spectacolele 7 dintr-o lovitură (vineri) sau Bullets Over Lipscani (sâmbătă).

 

Dacă te gândești să dai o raită pe la muzee, iată ce puncte îți recomandăm să bifezi pe traseu: la MNAR poți vizita fie expoziția de design vintage a designerului german Lucian Bernhard, fie gravurile japoneze semnate Utagawa Kuniyoshi. La MNAC, expozițiile Good Girls și Mircea Cantor continuă; prima dintre acestea se încheie la sfârșitul acestei luni, așa că grăbește-te dacă vrei să o vizitezi. 

 

Nu uita nici de cele două târguri de la Romexpo la care mai poți ajunge astăzi și mâine. Antichitățile și piesele de mobilier fac pereche bună cu produsele tradiționale, motiv pentru care o "excursie" la Romexpo s-ar putea lăsa cu "provizii" de toate felurile. Iar dacă te vei aventura prin mall, e bine să știi că te vei întâlni cu un târg de produse pe care nu le gasesti de obicei pe acolo.

Ultimele articole