In cautarea inspiratiei

Cine nu vrea sa fie inspirat in orice, dar mai ales in alegeri! Si cine nu vrea sa fie inspirat de ceva, dar mai ales de cineva, pana la a simti ca-si pierde coordonatele pamantene si zboara tinandu-se de un manunchi de baloane, asa cum vedeam in filme in copilarie sau ca in reclama la parfumul Miss Dior.

De cele mai multe ori recunoasterea inspiratiei este instantanee, nu are nevoie de germinare. Probabil forma ei cea mai comuna, dar una din cele mai intense, e le coup de foudre, indragostirea fulgeratoare.

Exista si o forma mai discreta; cateodata iti dai seama dupa ani ca ai fost inspirat. Inspiratia a carei revelatii o ai peste mult timp e cea mai persistenta ca efecte. S-a strans strop cu strop, pana a atins o masa critica si s-a produs declicul. Probabil multe idei geniale s-au nascut asa, ca si multe alegeri importante din vietile noastre (simtim cateodata asta fara sa putem argumenta).

Ar mai fi o distinctie: exista o forma minora a inspiratiei (care e doar o stare de bine) si o forma majora. In prima categorie intra placerea data de lucrurile frumoase (pantofi, bijuterii, mobila etc). In forma majora intra ceva mult mai serios: vartejul produs de obiectul inspiratiei e destabilizator, life changing.

Inspiratia e o forma de admiratie, dar mult mai intensa. Simti ca ai descoperit ceva extraordinar care te transfigureaza pe moment sau te schimba pe termen lung. Forma totala a inspiratiei nu culmineaza ideatic, ci pragmatic. Inspiratia ne schimba la propriu, in manifestarile exterioare, nu doar in trairi.

Acum inspiratia e o valoare in sine poate mai mult decat altadata; o cautam in oamenii din jur, in cei cu care facem cunostinta, in carti, filme, muzica si artisti de toate felurile. Dar, desi inflatia informativa e copioasa, parca nu mai avem timp de inspiratie adevarata. Mai nou, Google tine minte ce-am vizitat si ne returneaza rezultate care, prin familiaritatea indusa de motorul de cautare, probabil ne va limita capacitatea de a descoperi ceva nou si interesant.

Ce ma inspira pe mine: oameni de obicei foarte diferiti de mine si felul meu de a fi, carti (Thomas Mann, Kafka, Gunter Grass), muzica de toate felurile (absolut la 'inspiratia' de moment zic Jamiroquai, Bjork, Chopin, Nina Simone, Brahms, Radiohead, Billy Holiday, Charles Mingus, Kid Koala, Sonny Rollins, Lana del Rey – dincolo de toate controversele), filme (Quentin Tarantino, Luis Bunuel, Woody Allen, Monty Python, Eric Rohmer, Tsai Ming-Liang, Jim Jarmusch, Godard, John Cassavetes). In plus, acum sunt pe lista 'muzelor' pianistul Sviatoslav Richter si actorul Louis Garrel. Normal, ma inspira site-ul Postmodern si cum prinde aripi.

La capitolul inspiratie minora: am avut cateva luni in care ma inspirau prosoapele (am cumparat de toate culorile si marimile); ma inspira revista Vogue Paris, acum mult mai putin, si pisicile, probabil cineva s-a suparat deja pentru ca le-am incadrat la inspiratie minora.

Pe tine ce te inspira, ce-ti taie respiratia? Ce muza ai sau ai avut? Unde si cum cauti inspiratia? Ce-ti place sa faci atat de mult incat simti ca te inspira si ii inspira pe cei din jur? 

Update aprilie 2012: apropo de inspiratia minora, site-ul Pinterest face o treaba minunata, are mii, poate milioane, de fotografii cu tema arta, arhitectura, design si fashion care sigur te vor inspira.

Logica de canicula – Caldura mare, monser!

Termometrul spune la umbră 33° Celsius… Subt arşiţa soarelui, se opreşte o birje, în strada Pacienţei, la numărul 11 bis, către orele trei după-amiaz’.

Un domn se dă jos din trăsură şi cu pas moleşit se apropie de uşa marchizei, unde pune degetul pe butonul soneriei. Sună o dată… nimic; de două, de trei… iar nimic; se razimă în buton cu degetul, pe care nu-l mai ridică… În sfârşit, un fecior vine să deschidă.
În tot ce urmează persoanele toate păstrează un calm imperturbabil, egal şi plin de dignitate.
Domnul: Domnu-i acasă?
Feciorul: Da; dar mi-a poruncit să spui, dacă l-o căuta cineva, c-a plecat la ţară.
D.: Dumneata spune-i c-am venit eu.
F.: Nu pot, domnule.
D.: De ce?
F.: E încuiată odaia.
D.: Bate-i, să deschidă.
F.: Apoi, a luat cheia la dumnealui când a plecat.
D.: Care va să zică, a plecat?
F.: Nu, domnule, n-a plecat.
D.: Amice, eşti… idiot!
F.: Ba nu, domnule.
D.: Zici că nu-i acasă.
F.: Ba-i acasă, domnule.
D.: Apoi, nu ziseşi c-a plecat?
F.: Nu, domnule, n-a plecat.
D.: Atunci e acasă.
F.: Ba nu, da’ n-a plecat la ţară, a ieşit aşa.
D.: Unde?
F.: În oraş.
D.: Unde!?
F.: În Bucureşti.
D.: Atunci să-i spui c-am venit eu.
F.: Cum vă cheamă pe dv.?
D.: Ce-ţi pasă?
F.: Ca să-i spui.
D.: Ce să-i spui? de unde ştii ce să-i spui, dacă nu ţi-am spus ce să-i spui? Stăi, întâi să-ţi spui; nu te repezi… Să-i spui când s-o-ntoarce că l-a căutat…
F.: Cine?
D.: Eu.
F.: Numele dv.?
D.: Destul atâta! mă cunoaşte dumnealui… suntem prieteni…
F.: Bine, domnule.
D.: Ai înţeles?
F.: Am înţeles.
D.: A!… Spune-i că să ne-ntâlnim negreşit.
F.: Unde?
D.: Ştie dumnealui… Da’ să vie neapărat.
F.: Când?
D.: Când o putea.
F.: Prea bine.
D.: Ai înţeles?
F.: Am înţeles.
D.: A!… şi dacă vede pe amicul nostru…
F.: Care amic?
D.: Ştie dumnealui!… să-i spuie că nu s-a putut reuşi cu afacerea ştiută nimic, fiincă am vorbit cu persoana… Nu uita!
F.: Se poate să uit?
D.: …şi zice că acuma e prea târziu, dacă n-a venit la vreme; căci dacă venea măcar cu câteva zile înainte, altă vorba!… poate că s-ar fi putut… Ţine minte!
F.: Ţiu, domnule…
D.: … deoarece nu plecase încă mătuşa persoanei care s-a dus pentru ca să dea arvuna tutorelui minorilor, şi el nu aflase încă, deoarece nu-i spusese nepotul cocoanei, cu care era afacerea ca şi terminată, dacă mai avea răbdare până luni seara, când trebuie neapărat să se-ntoarcă avocatul, fiincă s-a dus cu o hotărnicie; dar acuma, cu regret, este imposibil din mai multe punte de vedere, care le ştie dumnealui… Aşa să-i spui.
F.: Bine, domnule.
Domnul pleacă… Feciorul dă să-nchiză… Domnul se-ntoarce.
D.: A!… ştii ce? nu-i spune nimic, fiincă poate nu ţii minte exact persoanele. Trec eu mai bine deseară să-i spui… La câte vine d. Costică seara la masă?
F.: Care d. Costică?
D.: Stăpânu-tău.
F.: Care stăpân, domnule?
D.: Al tău… d. Costică.
F.: Pe stăpânu-meu nu-l cheamă d. Costică; e propitar…
D.: Ei! şi dacă-i propitar?
F.: Îl cheamă d. Popescu.
D.: Şi mai cum?
F.: Cum, mai cum ?
D.: Fireşte… Popescu, propitar… bine… şi mai cum?
F.: Nu pot să ştiu.
D.: Nu-l cheamă Costică Popescu?
F.: Nu.
D.: Nu se poate.
F.: Ba da, domnule.
D.: Apoi vezi?
F.: Ce să văz?
D.: Îl cheamă Costică?
F.: Ba, Mitică.
D.: Mitică?… peste poate!… Ce stradă e aici?
F.: Numărul 11 bis…
D.: Nu e vorba de 11 bis.
F.: A zis domnul că nu vrea să puie 13, că e fatal.
D.: N-are-a face 13… Eu te-ntreb de stradă. Ce stradă e asta?
F.: Strada Pacienţii…
D.: Strada Pacienţii?… imposibil!
F.: Nu, domnule, e strada Pacienţii.
D.: Atunci, nu e asta.
F.: Ba-i asta.
D.: Nu.
F.: Ba da.
D.: Eu caut din contra strada Sapienţii, 11 bis, strada Sapienţii, d. Costică Popescu.
F.: Aşa?
D.: Aşa.
F.: Atunci, nu e aici.
D.: Foarte bine.
Domnul pleacă şi merge la birje. Birjarul doarme pe capră. Caii dorm la oişte.
Domnul: Haide, birjar!
Birjarul: Nu slobod… este muştiriu, mo roc…
D.: Care muştiriu?
B.: Nu ştii la mine, mo roc…
D.: De unde l-ai luat?
B.: Ghe acolo, mo roc.
D.: Apoi, nu sunt eu?
B.: Ie! la domnu este, mo roc.
Domnul suie… Birjarul trage bice… Caii se deşteaptă şi pornesc. Domnul se ridică-n picioare, la ceafa birjarului.
D.: Ascultă-mă; ştii dumneata unde e strada Pacienţii?
B.: Ala nu ştii, mo roc.
O babă trece. Domnul opreşte birja.
Domnul: Mă rog, jupâneasă, ştii dumneata unde e strada Pacienţii?
Baba: Asta e, măiculiţă.
D.: Ei, aş!… Teribil de ramolită!… Mână-nainte, birjar !
Birja porneşte. Domnul face semn să oprească la o băcănioară în colţ, unde pe prag moţăie la umbră un băiat cu şorţul verde.
Domnul: Tânărule, ce stradă e asta?
Băiatul: Strada Pacienţii…
D.: Eşti un prost!… înainte, birjar!
Birja merge încă o bucată bună… Un sergent de stradă stă pe o bancă la poarta unei curţi mari. S-a descălţat de cizme, să-şi mai răcorească picioarele. Domnul face semn; birja opreşte.
Domnul: Sergent!
Sergentul: Ordonaţi!
D.: Mă rog, nu ştii dumneata unde e strada Pacienţii?
S.: Chiar asta e.
D.: Imposibil.
S.: Da, domnule, asta e.
D.: …la d. Popescu, numărul 11 bis…
S.: Ei, da, mai în sus, pe mâna stângă, nişte case galbene-n curte, cu marchiză…
D.: A !… Atunci feciorul e un stupid!… Mersi!… Întoarce, birjar!

I. L. Caragiale, “Moftul roman”, 1901

 

Citește și Caragiale despre români și românisme

Top 10 filme – top scene cu înghețată

Caragiale – Mofturi 1900

10 povești pe care le-am aflat despre Cimitirul Bellu în Noaptea Muzeelor 2016

 

 

Top 10 filme – top scene cu înghețată

 

Caragiale despre români și românisme

Caragiale – Mofturi 1900

Cimitirul Bellu – povestile ascunse de la Bellu si de ce sa-l vezi macar o data in viata

 

 

Ultimele articole