Facebook
Acasă Timp liber Filme Pagină 127

Filme

Ultimele

Don Jon’s Addiction

-
0

Joseph Gordon-Levitt, pe care unii dintre noi încă ni-l amintim în ipostaza băiețelului din serialul Third Rock from the Sun, a crescut foarte mult ca actor în ultimii ani. Cu ocazia comediei Don Jon's Addiction, Gordon-Levitt încearcă și scenaristică și regie, pe lângă a juca un rol.

Jon Martello (Joseph Gordon-Levitt) este un reprezentant de succes al afemeiatului contemporan. Succesul la femei nu a constituit niciodată o problemă, porecla "Don Jon" trimițând, bineînțeles, la titulatura de Don Juan.

Cu toate că activitatea sexuală nu lasă de dorit, dependența de pornografie îi generează unele nemulțumiri față de experiențele sale. Prin urmare, Don Jon hotărăște să pornească într-o călătorie pentru a remedia problema, care se dovedește mai educativă decât ar fi crezut.

În film le vom putea urmări și pe Scarlett Johansson și Julianne Moore, iar Tony Danza (cu siguranță familiar din serialul Who's the Boss?) va interpreta rolul lui Jon Sr., tatăl protagonistului.

Filmul a avut premiera la Festivalul de la Sundance 2012 si va intra in cinemtografele de la noi pe 4 octombrie 2013.

Personaje isterice in filme – top 5

Post Modern
-
0

Atunci când izbucnirea isterică este jucată in grand style e un spectacol care nu trebuie ratat. Câteva actrițe au excelat de-a lungul timpului la modul impresionant în rolul de isterică… Cum grano salis și cu puțin umor, iată-le:

 

Îmblânzirea scorpiei / The Taming of The Shrew: "Will you, nill you, I will marry you"

 

  

 

Nu puteam începe cu altcineva decât Elizabeth Taylor, excelența cenușie a istericalelor. Am văzut-o în nenumărate filme izbucnind, în fiecare replică a ei simțindu-se potențialul unei crize de acuze și puneri la punct.  Mi-a fost greu să mă opresc la o peliculă, dar în finală au rămas Who's Afraid of Virginia Woolf? și The Taming of the Shrew.

În ambele filme îl are ca partener pe Richard Burton, care îi face față cu brio (ca de altfel și în viața de zi cu zi). Ți-o amintești poate pe Katarina, fiica rea și nerecunoscătoare, cu limbă ascuțită, pe care nimeni n-o vrea din cauza temperamentului groaznic. Pentru că pufnește și trosnește la venirea oricărui pretendent, nimeni nu mai îndrăznește să o abordeze în afară de Petruchio (Richard Burton). Care o îmblânzește repede, după ce o rostogolește de câteva ori prin lână și nu prea îi ia în seamă izbucnirile.

 

A Dangerous Method: Jung, Freud și Sabina Spielrein

 

        

 

Keira Knightley nu are o chimie nici pe departe atât de bună cu Michael Fassbender ca primul cuplu de actori. Fassbender îți dă senzația că o privește pe Kinghtley fix ca pe o nebună. Aceasta este Sabina Spielrein, una din pacientele lui Jung, ajunsă apoi una din primele femei psihanalist din lume. Un caz tipic de isterie (dacă n-ați văzut-o, vă spun că mai are un pic și se urcă pe pereți), Sabina este tratată de Jung (Fassbender) prin metode noi pe atunci, ca interpretarea viselor. Astfel, Jung descoperă cauza ieșirilor ei în umilința și excitarea sexuală produse de bătăile tatălui când era copil.

Kinghtley e o isterică dureros de urmărit în film, exagerând (dacă poate fi vorba de exagerare când vorbim despre istericale) prea mult rolul. Probabil știi cam cât de descreierat arată atunci când își împinge mandibula în față și se schimonosește până în punctul în care n-o mai recunoști.

 

Mujeres al borde de un ataque de nervios …

 

                

 

Filmele lui Almodovar sunt cât se poate de meridionale. Cum toate au în rol principal, secundar etc femei focoase, iar cam toate conțin cel puțin o izbunicre nu tocmai politicoasă la adresa altei femei, dar mai ales asupra bărbaților din viețile lor. L-am ales pe acesta, Women on the verge of a nervous breakdown, pentru că are un titlu atât de sugestiv. 

E suficient de spus că în film se aruncă mult prea multe lucruri pe fereastră…

 

Vicky Cristina Barcelona: "You're still searching for me in every woman"

 

                      

 

Una din actrițele fetiș ale lui Almodovar, Penelope Cruz își face apariția și în filmul lui Woody Allen, Vicky Cristina Barcelona, în rolul unei "reprezentante" a bătrânului continent, care nu prea aplică conceptele politeții reci americane. În fața Cristinei (Scarlett Johansson), blonda americană cu pretenții artistice care doar își dorește să devină liberă și să experimenteze cât mai mult, Maria Elena (Penelope Cruz) se comportă total fără perdea, aproape ca o nebună. Nu are limite, vituperând și izbucnind la cel mai mic pretext. 

 

Pulp Fiction:  "I love you, Pumpkin" – "I love you, Honey Bunny"

 

                            

 

Pulp Fiction începe și se încheie cu un hold-up. "Honey Bunny" (Amanda Plummer) și "Pumpkin" vor să jefuiască o cafenea, dar spre nenorocul lor la o masă stau Vincent (Travolta) și Jules (Samuel L. Jackson). Jules tocmai a luat hotărârea să se retragă din business și să devină mai bun. După toate situațiile neverosimile prin care au trecut însă, trebuie să gestioneze o ultimă situație, cea în care o femeie isterică poate oricând să îl împuște. Dar Jules face pe psihologul de serviciu admirabil…

8 femmes – o anchetă feminină

-
0

8 femmesreprezintă materializarea ambiției regizorului François Ozon de a crea un film cu distribuție exclusiv feminină. 8 femmes reproduce, prin protagonistele sale –  Catherine Deneuve, Isabelle Huppert, Danielle Darrieux, Fanny Ardant, Emmanuelle Béart, Virginie Ledoyen, Firmine Richard, Ludivine Sagnier – o atmosferă de film hollywoodian din anii '50, în care feminitatea era redusă la plot-uri, intrigi și jocuri.

Pornind de la o piesă scrisă de Robert Thomas în 1960, francezul elaborează un film care, sub pretextul intrigilor à la Agatha Christie, reunește opt tipologii feminine diferite, ale căror povești se dezvăluie progresiv.

Plasat în anii '50, în preajma sărbătorilor de iarnă, filmul se deschide cu sosirea lui Gaby – stăpâna casei – și a lui Suzon, fiica sa, care se întoarce de la universitate. Conflictele interfamiliale izbucnesc imediat prin Augustine – fată bătrână, sora lui Gaby – care nu ratează nicio ocazie de a-și vărsa frustrările pe ceilalți – în special pe sora ei. Întreg filmul se va desfășura în acest spațiu, în conacul familial în care, prin bunăvoința lui Gaby, trăiește întreaga sa familie.

Cele șapte femei prezente inițial – Gaby, mama și sora sa, fiicele și cele două slujnice – se miră de întârzierea soțului lui Gaby. Când slujnica cea nouă, Louise, îi duce micul-dejun în cameră, aceasta scoate un țipăt: Marcel a fost înjunghiat în spate. De aici încolo, femeile vor fi inițiatoarele și protagonistele unei anchete pe cât de teatrale, pe atât de revelatoare.

Viscolul le împiedică să părăsească casa, drumul fiind blocat. De asemenea, cablul telefonului este tăiat, orice legătură cu lumea exterioară fiindu-le întreruptă. Sunt nevoite să se suporte una pe cealaltă, mai mult chiar, să coopereze întru găsirea criminalului. Este evident că acesta trebuie să fie una dintre ele. Însă, pe măsură ce fiecare își povestește detaliat acțiunile din noaptea anterioară, ies la iveală mărturii contradictorii. Criminalul se schimbă la fiecare mărturisire – și niciuna nu se sfiește să arate cu degetul. Mai târziu, celor șapte li se adaugă sora lui Marcel, Pierrette, care naște sentimente contradictorii în familie – Gaby n-o agreează deloc, pe când slujnica Chanel e îndrăgostită de ea.

Teatralitatea cu care se desfășoară ancheta este efectul dorit de regizor: 8 femmes (8 femei, 2002) este un film anti-naturalist care se concentrează pe stilizări și pe artificial pentru a scoate în evidență frumusețea feminină. (François Ozon) Culmea teatralității e atinsă de momentul personal pe care fiecare dintre ele îl are după propria mărturisire: un monolog muzical.

Venind după Sous le sable, filmul precedent al lui Ozon – total lipsit de teatralitate, fiind introspectiv și realist – François Ozon demonstrează (dacă mai era nevoie) prin 8 femmes că poate aborda mai multe stiluri filmice. Comparându-le, nici nu ar putea părea creația aceluiași regizor.

                     

Moonrise Kingdom – Romeo si Julieta cu cercetasi

Post Modern
-
1

Moonrise Kingdom e unul din acele filme la care te poți uita iar și iar, pe fragmente sau în întregime, pentru că plăcerea de a-l urmări nu ține de modul de rezolvare a tensiunilor poveștii sau de elementul surpriză. În același timp, nu e nici un film plin de idei, care să îți pună probleme de interpretare.

Dacă ar fi să îl compar cu o operă muzicală, asta și pentru că, indirect, filmul însuși se compară cu opera lui Benjamin Britten Noye’s Fludde, aceasta ar fi Bolero-ul lui Ravel. O compozitie reușită în primul rând pentru încărcătura emoțională pe care o construiește din prima secundă mai ales datorită orchestrației perfecte. La fel, Moonrise Kingdom este o operă emoțională, orchestrată perfect până în cele mai mici detalii de regizorul Wes Anderson. Totuși, stările pe care ți le transmit cele două sunt complet diferite. Moonrise Kingdom nu e pasional în același sens ca Bolore-ul, emoțiile Moonrise… curg mai subtil, dar, dincolo de delicatețea și politețea personajelor, problemele și tensiunile sunt acolo.

Sam Shakusky, un adolescent de 12 ani – cercetaș este campat pentru al doilea an consecutiv pe insula New Penzance, New England. Insula este idilică, totul pare în aceeași stare ca la început de timpuri. Doar că este populată de câțiva adulți blazați, fără opțiuni și plin de regrete, în timp ce copiii lor cresc cu aceleași idei romantice de evadare și îndrăgostire ca orice adolescent.

După ce o întâlnise pe Suzy, fiica unei familii de avocați (Bill Murray și Frances McDormand) cu un an în urmă, Sam și Suzy hotărăsc să fugă împreună pentru a găsi Paradisul: o mică plajă necunoscută de nimeni. Sam părăsește tabăra de vară condusă de Scout Master Ward (Edward Norton) și fuge cu Suzy într-o aventură pe insulă. Timp de câteva zile campează în diverse locuri, unul mai frumos decât altul, în răstimp cunoscându-și gusturile și talentele, mai bine decât în corespondența de un an în care au fost pen pals. Suzy citește cărți despre personaje cu puteri magice și ascultă Francoise Hardy (care are una din melodii pe coloana sonoră – Le temps de l'amour). Sam pictează și este un cercetaș foarte responsabil. Amândoi sunt copii-problemă. Lui Suzy i s-a confirmat ipoteza după ce a găsit o carte pe subiect citită de părinți. În același timp, Sam este orfan și face numai boacăne în interpretarea părinților adoptivi.

Sam și Suzy iau foarte în serios viața, dragostea, propriile descoperiri. Pentru că le iau în serios, le urmăresc dincolo de conveniențele burgheze ale părinților lui Suzy: Walt și Laura. Înstrăinați și obosiți de propria relație, Walt (Bill Murray) pare rupt complet de existența, fiind mai mult un zombie, în timp ce Laura (Frances McDormand) întreține o relație cu căpitanul de poliție Sharp (Bruce Willis).

În urma dispariției celor doi, părinții lui Suzy, Sharp, Scout Master Ward și ceilalți cercetași adolescenți pleacă în căutarea lor…

După cum spuneam, atmosfera lui Moonrise Kingdom e orchestrată minuțios, fără ca nimic să fie lăsat la întâmplare. Fiecare mișcare a camerei are un sens, vocile actorilor au ceva delicat și copilăresc, inclusiv cele ale adulților, plusând pe confuzia și fragilitatea fiecăruia dintre noi la orice vârstă. Muzica lui Britten și paleta nostalgică de culori ajută și ele la construirea atmosferei. Tocmai pentru că nimic nu e lăsat la voia întâmplării, filmul are ceva mecanicist, dar mecanica produce o mică bijuterie fără cusur.

La sfârșit nu știi dacă ar trebui să te bucuri pentru idealismul și speranța celor doi sau să cazi într-o nostalgie fără fund după paradisul pierdut al copilăriei și al marilor vise, unde totul părea posibil.

Les Miserables – cei lipsiti de noroc canta

-
0

Mizerabilii în varianta lui Tom Hooper (câştigător al unui Oscar pentru King's Speech) e un film înduioşător. Fidel musicalului pus în scenă pentru teatru în 1980 de către Alain Boublil şi Jean-Marc Natel, pe muzica lui Claude-Michel Schönberg, filmul alege să omită capitole întregi din romanul lui  Victor Hugo, favorizând potretistica personajelor.

Nivel narativ este veriga slabă a musicalului. Lucrurile se precipită pe alocuri şi trecerile bruşte de la un episod la altul nu par să aibă prea multă logică, stârnind râsul acolo unde ar fi trebuit să impresioneze. Iar elipsele despre care vorbeam mai sus îl împiedică pe spectator să rămână conectat la ceea ce vede.  Este o alegere pe care regizorul a făcut-o în numele fidelităţii faţă de originalul lui Boublil.

Compensează însă, după cum spuneam,  prin profunzimea descrierii personajelor. Fiecare are monologul său și are ocazia să-şi explice faptele, atrăgând astfel înţelegerea spectatorului. Şi, mai ales, fiecare are un principiu sau o cauză în numele cărora acţionează. Înţelegem de ce Javert îl urmăreşte neîncetat pe Jean Valjean; înţelegem de ce Jean Valjean a furat acea pâine pentru care a fost arestat, de ce  fură apoi argintul unei mănăstiri care i-a deschis uşa. Fantine are de asemenea motivele sale pentru a se prostitua: trebuie să trimită bani familiei care-i creşte copila. Iar Eponine îi ascunde lui Marius scrisoarea de la Cosette în numele iubirii pe care i-o poartă.

Punerea în scenă e grandioasă. Şi asta nu datorită peisajelor "pariziene" (multe dintre scene au fost turnate în Marea Britanie), care nu impresionează. Ci pentru că regizorul a făcut un pariu cu sine însuşi: nu numai că le-a cerut actorilor să cânte  melodii extrem de solicitante vocal, dar le-a cerut s-o facă live pe platou.  Rezultatul este  o interpretare actoricească cu  încărcătură emoţională ce trece dincolo de ecrane.

Dar atuul principal al filmului este fără doar şi poate ditribuţia  de excepţie – Hugh Jackman este formidabil în rolul lui Jean Valjean. Scena de început, în care îl vedem trăgând de frânghiile unui vapor împreună cu ceilalţi deţinuţi, nu are cum să nu te impresioneze. Anne Hathaway este o Fantine sensibilă, curajoasă, puternică în ciuda a ceea ce i se întâmplă. Russell Crowe e un Javert neîndurător dar cu principii, Amanda Seyfried (Cosette ) şi Eddie Redmayne (Marius) sunt de o inocenţă emoţionantă iar Helena Bonham Carter şi Sacha Baron Cohen (soţii Thénardier) dau dovadă de o viclenie adorabilă.

Mizerabilii este un film de o intensitate care oscilează pe parcursul celor două ore şi jumătate. Atunci când crezi ca ai văzut suficient încât să-ţi poţi forma o părere şi eşti gata să-l arunci la coş sau să-l ridici în slăvi, tonul se schimbă brusc şi nu-ţi rămâne decât să urmăreşi în continuare. 

Nymphomaniac

-
0

UPDATE 2

O a doua vizionare a Vol II al Nymphomaniac de catre comisia CNC din 30 ianuarie 2014 i-a convinsa pe acestia sa dea aprobarea pentru ca filmul sa fie proiectat in cinematografele romanesti. Data deja stiuta a premierei ramane aceeasi – 7 februarie.

 

 

UPDATE

In urma vizionarii volumului II al Nymphomaniac, comisia de rating a CNC a desemnat filmul ca fiind interzis nu numai minorilor sub 18 ani, ci si interzis proiectiilor cu public. In mod oficial, acest lucru va aparea in data de 30 ianuarie 2014, odata cu eliberarea certificatului de clasificare. Asa incat, premiera Volumului II, ce urma sa aiba loc pe 7 februarie in cinematografele romanesti, se doreste a fi anulata. Lucru important de retinut este ca acest act de cenzurare a filmului lui Lars von Trier nu a fost aplicat in nici o alta tara europeana.

Distribuitorul filmului in Romania, Independenta Film, va depune o contestatie dupa primirea notificarii oficiale.

 

România este una dintre primele ţări în care Nymphomaniac, filmul lui Lars von Trier, va intra după lansarea oficială din 25 decembrie din Copenhaga (Danemarca). Nymphomaniac va rula pe ecranele româneşti în două părţi: Nymphomaniac Volumul 1 – din 17 ianuarie 2014, iar din 7 februarie 2014 va intra Nymphomaniac Volumul 2. În timp ce în cinematografele din SUA şi UK, filmul va avea premiera în martie (Vol. 1) şi în aprilie 2014 (Vol. 2). 

Pelicula lui Lars von Trier a fost montată în două versiuni. 

Nymphomaniac Volumul 1 şi 2 o mai puteţi întâlni cu denumirea de international version. Are în total 4 ore şi este împărţită în Volumul 1 (110 min.) şi Volumul 2 (130 min.). Aceasta este versiunea care va intra în cinematografe, pentru publicul larg. Va avea premiera oficială pe 25 decembrie, de Crăciun, la Copenhaga şi din ianuarie va putea fi văzută şi în România. 

Nymphomaniac – Long version sau director’s cut are aproape 6 ore (5:50) şi este de asemenea împărţită în Volumul 1 şi Volumul 2. Aceasta nu va intra în cinematografe, pentru publicul larg, ci va rula numai la festivaluri.

Nymphomaniac (Long version) Volume 1 va avea premiera oficială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, ediţia 64 (6-16 februarie 2014), în afara competiţiei. După Berlinală, productia va aştepta pana ca Volume 2 să aibă şi el premiera internaţională.

Pe lângă scenele în plus (cca 90 de minute în plus), versiunea lungă conţine scene de sex explicit, în care actorii principali au fost înlocuiţi la post-producţie de dubluri profesioniste din lumea filmului porno.

“Am filmat actorii prefăcîndu-se că fac sex, apoi am folosit dubluri care chiar au făcut asta. În post-producţie s-au suprapus imaginile. Deci, de la mijloc în sus veţi vedea actorul şi de la mijloc în joc vor fi dubluri”, a spus într-un interviu producătoarea Louise Vesth.

 

După cum știm deja din 2011, de la lansarea lui Melancholia, Lars von Trier planifica un film pornografic. Filmările pentru Nymphomaniac s-au încheiat pe 6 februarie 2013, urmând să fie lansat chiar în ziua de Crăciun, pe 25 decembrie 2013, nu în spiritul Crăciunului, dar în linie cu ideea provocatoare a filmului. Nymphomaniac va fi lansat în România la începutul lui 2014, conform Independența Film.

Filmul, un jurnal erotic, o are ca punct central pe Joe (Charlotte Gainsbourg), o femeie în jurul vârstei de 50 de ani, care este îngrijită după un atac violent pe stradă de personajul interpretat de Stellan Skarsgård. Femeia îi va relata acestuia în detaliu viața și aventurile sexuale experimentate începând din adolescență până în momentul respectiv. 

Actorul principal (Shia LaBeouf), regizorul (Lars von Trier) şi producătorul (Louise Vesth) au confirmat că filmul va conţine scene de sex real, nesimulat, şi va fi lansat în două versiuni separate: o versiune hardcore pornographic cut şi alta softcore, în care se vor folosi alte unghiuri de filmare şi e posibil ca anumite părţi ale corpului să fie blurate. Despre Nymphomaniac a vorbit si Stellan Skarsgård, spunand ca este vorba de“a sexually explicit film, but it will be a very, very bad wanking movie”.

Lars von Trier își propune cu Nymphomaniac nu doar să depășească sfera sexuală – una din sursele vizate de regizor ar fi opera lui Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut – ci chiar să introducă un nou gen de film – filmul digresionist ( saudigressionism), sugerând o abatere intenționată de la subiectul principal al producției cinematografice.

Filmul va avea două părți (volume), însumând opt capitole ale căror titluri au fost date publicității: Capitolul 1: The Compleat Angler (dupa cartea The Compleat Angler, publicată în 1653 de scriitorul britanic Izaak Walton), Capitolul 2: Jerôme, Capitolul 3: Mrs. H, Capitolul 4: Delirium, Capitolul 5: The Little Organ School, Capitolul 6: The Eastern & Western Church (The Silent Duck), Capitolul 7: The Mirror, Capitolul 8: The Gun.

Distribuția îi include si pe Uma Thurman, Udo Kier, Christian Slater, Jamie Bell (Jane Eyre, The Adventures of Tin Tin) și Willem Dafoe. 

Charlotte Gainsbourg se află la cea de a treia colaborare cu Lars von Trier, după Antichrist (2009) și Melancholia (2011).  Pe apreciatul actor suedez Stellan Skarsgård îl știi din Breaking the Waves, The Girl With The Dragon Tattoo sau The Avengers.

Mai jos, primele trei imagini date publicității din Nymphomaniac. În mai 2013 s-a dat publicității o noua fotografie-teaser a filmului, în care vedem perechi formate din cei mai importanţi actori din distribuţie: Stacy Martin – Shia LaBeouf, Udo Kier – Uma Thurman, Sophie Kennedy Clark – Willem Dafoe, Mia Goth – Stellan Skarsgård, Christian Slater – Charlotte Gainsbourg, Nicolas Bro – Connie Nielsen. În colţul din stânga îl recunoaştem chiar pe Lars von Trier – voyeur-ul – legat la gură cu o bandă de scotch, făcand poze cu telefonul mobil. 

Sleeping Beauty – Nu exista un Print pentru aceasta Frumoasa Adormita

Post Modern
-
0

Unii oameni îşi înscenează moartea. Eu îmi înscenez viaţaîi spune un bărbat lui Lucy într-un bar, încercând să o cucerească. Ce nu ştie el este că Lucy e deja cucerită din momentul în care s-a aşezat pe scaun.

Lucy se tratează pe sine ca un obiect pe care îl oferă celor interesaţi fără să discrimineze. Vede o putere ciudată în asta. Nimic nu o atinge: nici sexul, nici drogurile, nici măcar indiferenţa. Pentru ea, replica admiratorului nu este doar o înşiruire de cuvinte, este un mod de viaţă.

Lucy (Emily Browning) e studentă cu trei job-uri simultane: chelneriţă, lucrează într-un birou şi participă la un experiment medical. Cu toate acestea, nu pare să-şi poate plăti chiria, iar colegii de apartament sunt din ce în ce mai dornici să scape de ea. Când vede un anunţ în ziar, sună fără să ezite. Ajunge la o vilă unde o întâlneşte pe Clara (Rachael Blake). Aceasta îi descrie job-ul: va fi sedată şi diferiţi bărbaţi vor petrece noaptea cu ea. Lucy este asigurată că nu va fi penetrată. Vaginul tău va fi un templu îi spune Clară cu mândrie. Cuvintele nu reuşesc decât să o irite pe Lucy, care nu crede în puritate, cu atât mai puţin când vine vorba de propriul său corp.

Lucy este desprinsă de viaţă, navigând lumea din jurul său ca într-un vis. Singura persoană cu care poate relaţiona este Birdmann (Ewen Leslie), un alcoolic care se minte că se va lăsa de băutură şi pe care Lucy îl încurajează să bea pentru că asta ştie să facă ea cel mai bine: să ofere oamenilor ceea ce îşi doresc.

Sleeping Beauty (2011), filmul de debut al Juliei Leigh, nu ne oferă foarte multe informaţii despre trecutul protagonistei. Se desprinde vag imaginea întunecată a unei mame alcoolice şi violente şi, în rest, nimic … Doar faţa de copil, inexpresivă şi pasiv-agresivă a lui Lucy.

Trailer-ul filmului tentează prin promisiunile erotice şi cu toate acestea sexul în film aproape nu există. Temele explorate ţin mai degrabă de dorinţa de a controla şi de a fi controlat, capacitatea de a afecta pe cei din jurul tău şi de a te lăsa afectat.

Poate de aceea personajele din Sleeping Beauty duc existențe insulare, fiecare prizonier al propiilor neajunsuri. Lucy este blocată într-un ciclu de autodistrugere pe care aproape îl încurajează. Clara, matroana perfectă, duce o viaţă de aparenţe într-o vilă luxoasă şi cu toate acestea nu pare că ar exista ceva ce ar putea-o face fericită. Apoi sunt clienţii, bărbaţi bogaţi şi bătrâni ce intră în iatacul Frumoasei Adormite pentru a recupera ceva ce au pierdut demult, doar ca să-şi dea seama că nu se poate.

Vizual filmul se remarcă printr-un fir narativ placid: cadre lungi, obiective ce stabilesc o viziune din afară ce ne permite să o privim pe Lucy analitic. Acţiunea se petrece de multe ori în tăcere, dialogul fiind secundar experienţei vizuale. Julia Leigh nu pare să dorească implicarea emoţională a privitorului, intervenţia muzicală fiind aproape inexistentă şi în esenţă livrează un film în tonuri reci şi atent analizate.

Sleeping Beauty nu va avea niciodată un public foarte mare datorită pasivităţii vizuale ce vine să susţină lipsa de control intenţionată a personajului principal. În final, Sleeping Beauty ne spune ceva ce bănuiam demult: nu trebuie să fii adormit pentru a lăsa viaţa să treacă pe lângă tine. O faci foarte bine şi cu ochii deschişi şi din păcate nu există un Prinţ care să te trezească. 

5 filme de călătorie pe care să le iei la drum

cmunteanu
-
0
5 filme de călătorie pe care să le iei la drum

Surpriza neprevăzutului, frumusețea întâlnirii și libertatea câştigată odată cu depăşirea propriilor limite – sunt coordonatele pe care se construiesc poveştile filmelor Diarios de Motocicleta, Into The Wild, Lost In Translation, Transamerica și Before Sunrise.

 

1. Diarios de Motocicleta (Jurnal de călătorie, 2004) – America Latină

 

   

 

Wandering around our America has changed me more than I thought. I am not me any more. At least I’m not the same me I was.

Filmul regizorului brazilian Walter Salles (Paris, je t’aime, Dark Water) reconstituie drumul iniţiatic prin America Latină al lui Ernesto Che Guevara (Gael Garcia Bernal) în 1952. Hotărât să vadă și să simtă teritoriile cunoscute doar din cărţi, studentul Che Guevara pornește într-o călătorie prin regiunile sălbatice ale continentului. Partea riscantă şi îndrăzneaţă a călătoriei este vehiculul la care apelează, o motocicletă Norton 500 care îl va pune în încurcătură cam tot atât de mult pe cât îi va fi de folos.

Filmul surprinde în primul rând prin frumusețea Americii Latine: Anzii, Amazonul și Macchu Picchu.

 

2. Into the Wild (În sălbăticie, 2007) – Alaska și Arizona

 

             

              

În cazul lui Chris, un alt personaj ce nu ezită să se aventureze into the wild, călătoria are o altă miză. Producţia lui Sean Penn, inspirată de cazul real al lui Christopher Johnson MacCandless, redă cei doi ani petrecuţi de acesta călătorind singur prin Statele Unite.

Dispreţuind valorile moderne, Chris caută fericirea sub o altă formă; personajul refuză categoric să muncească pentru a-şi construi o carieră, catalogând-o ca “o invenţie a secolului al XX-lea”. Alegând să trăiască în cea mai mare parte a timpului ca un pustnic, renunţând inclusiv la bani, personajul capătă o aură aproape mistică.

Pentru cei pe care îi întâlneşte în parcursul său, Chris devine un soi de înger păzitor, ajutându-i să se regăsească sau să iasă din impas. Lăsând la o parte unele minusuri ale scenariului, filmul demonstrează înţelegerea personalităţii lui Chris, mai ales a determinării sale interioare.

 

3. Lost in Translation (Rătăciţi printre cuvinte, 2003) – Japonia

 

           

 

Bob: Can you keep a secret? I’m trying to organize a prison break. I’m looking for, like, an accomplice. We have to first get out of this bar, then the hotel, then the city, and then the country. Are you in or you out?
Charlotte: I’m in. I’ll go pack my stuff.
Bob: I hope that you’ve had enough to drink. It’s going to take courage.

Hipnotic şi complex ca o călătorie în Japonia Lost in translation povesteşte despre întâlniri revelatoare, relaţii care nu pot fi etichetate după categorii obișnuite şi despre poezia lumii nipone.

Miezul poveştii îl reprezintă legătura dintre Bob (Bill Murray) şi Charlotte (Scarlett Johansson), doi americani care se cunosc într-un Tokyo pe cât de impresionant, pe atât de imposibil uneori. El este un actor aflat în acea etapă frustrantă a carierei în care rolurile bune sunt înlocuite de figuraţii în reclame japoneze. Ea este căsătorită cu un fotograf de succes, nu ştie ce vrea de la viaţă şi pune sub semnul întrebării alegerile de până atunci. În neobişnuita lume niponă se înfiripă, sensibil şi şarmant, la fel de neobişnuita relaţie dintre cei doi, bazată pe empatie şi comunicare dincolo de cuvinte, cu efecte aproape terapeutice de ambele părţi.

 

4. Before Sunrise (Înainte de răsărit, 1995) – Viena

 

       

 

Celine: I don’t think we should sleep together. I mean, I want to, but since we’re never gonna see each other again, it will make me feel bad. I’ll wonder who else you’re with. I’ll miss you.
Celine: I know. It’s not very adult. Maybe it’s a female thing. I can’t help it.
Jesse: Let’s see each other again.

Ce poate desăvârşi experienţa unei călătorii în Viena? O poveste de dragoste, răspunde într-un ton tandru, cu accente comice, Before Sunrise. La fel ca în Lost In Translation, protagoniştii, Jesse (Ethan Hawke) şi Celine (Julie Delpy), se cunosc pe teritoriu străin şi pornesc împreună într-o plimbare ce durează o zi şi o noapte. Prilej de a descoperi Viena, dar mai ales de a se descoperi unul pe altul.

Spre deosebire de legătura dintre personajele principale ale filmului Sofiei Coppola, între Jesse şi Celine lucrurile iau turnura romantică previzibilă. Dar aici este punctul interesant al filmului: legătura este construită punct cu punct printr-un scenariu puternic ca textul unei piese de teatru. Filmul te face să te îndrăgosteşti odată cu personajele: de poveştile şi personalităţile lor, de universul baroc al Vienei şi, mai ales, de schimbul degajat de replici care nu contenesc să te facă să zâmbeşti. Când amuzat de umorul şi filosofiile de viaţă ale celor doi, când emoţionat de modul subtil şi firesc în care se produce apropierea lor.

 

5.Transamerica (2005)   – America de la est la vest

 

         

Bree Osborne: Jesus made me this way so I could suffer and be reborn the way he wanted me!

Toby: You’re going to cut your dick off for Jesus?

Bree Osbourne: They don’t “cut it off!” It just becomes an innie instead of an outtie.

Călătoria din Transamerica reprezintă ocazia transsexualului Bree(Felicity Huffman) de a-şi regla conturile cu Toby, fiul de existenţa căruia află chiar înainte de a trece prin mult-aşteptata operaţie de schimbare de sex. La recomandarea psihologului, Bree îl găseşte pe Toby, un adolescent aflat într-o situaţie precară din toate punctele de vedere. Fără să i se prezinte ca fiind tatăl său, Bree plăteşte cauţiunea tânărului închis pentru prostituţie şi vânzare de droguri, şi porneşte alături de el într-o călătorie transamericană. O călătorie înţesată de momente tragicomice și aventuroasă în sensul cel mai larg al cuvântului.

Meritul filmului este abordarea naturală şi empatică a subiectului controversat, reuşind să echilibreze caracterul dramatic al poveştii cu umorul detaşat şi sclipitoarea autoironie a lui Bree, cea care se apără nonşalantă: “My body may be a work-in-progress, but there is nothing wrong with my soul.”.

Cu toate că topul se limitează la titlurile de mai sus, lista rămâne deschisă. Şi ar putea include oricând nume ca The Darjeeling Limited, Little Miss Sunshinesau mai clasicul Roman Holiday. Toate filme care răspund nevoii de evadare, până la următoarea vacanţă.

Festivalul de Film de la Berlin 2013 – filmele selectionate in competitie

Post Modern
-
0

Cea de-a 63-a ediție a Festivalului de Film de la Berlin se va desfășura în perioada 7-17 februarie. În acest an, România se află printre nominalizați cu filmul Poziția copilului/ Child's Pose, în regia lui Călin Peter Netzer. Proiectat în premieră mondială la Berlin, acesta concurează în competiția principală, iar protagonista Luminița Gheorghiu se află printre actrițele propuse la Ursul de Argint pentru Cea Mai Bună Actriță. 

Între titlurile despre care știm ceva mai mult se numără Side Effects (Steven Soderbergh) sau Promised Land (Gus van Sant). 

Juriul, a cărui componență va fi dezvăluită în întregime în preajma începerii evenimentului, va fi prezidat de regizorul chinez Kar-wai Wong, cunoscut pentru filmele In the Mood for Love, 2046 sau My Blueberry Nights.

În deschiderea Festivalului va fi proiectat în afara competiției noul său film: The Grandmasters, o poveste despre viața maestrului de arte marțiale Ip Man, care l-a avut printre alții și pe Bruce Lee ca discipol.

Neintrate în cursa pentru premiile berlineze, dar proiectate în premieră internațională/mondială sunt și Before Midnight – continuarea după nouă ani a poveștii cuplului Ethan Hawke–Julie Delpy (Before Sunrise și Before Sunset) sau Dark Blood – filmul rămas neterminat timp de 19 ani în urma decesului tânărului River Phoenix.

Găsești mai jos lista întreagă a filmelor anunțate în competiția principală a Festivalului, ca și trailere acolo unde sunt disponibile.

 

Gloria  (R:  Sebastián Lelio)

 

 

Gloriaspune povestea unei femei de 58 de ani, care încearcă să își aline singurătatea mergând la petreceri organizate pentru adulți singuri. Intră în scenă Rodolfo, un bărbat divorțat cu doi copii care devine obsedat de ea. Filmul vine din partea aclamatului Sebastián Lelio, responsabil pentru La Sagrada Familia, Navidadsau El año del tigre.

 

Nugu-ui Ttal-do Anin Haewon / Nobody's Daughter Haewon (R: Hong Sangsoo)

 

 

Hong Sangsoo (Hahaha, In Another Country) regizează drama sud-coreeană  Nobody's Daughter Haewon, urmărind câteva zile din viața unei studente în preajma imigrării mamei ei în Canada. Fata decide să încheie relația secretă cu unul dintre profesorii ei. La ultima întâlnire, cei doi sunt descoperiți de colegii fetei, iar profesorul îi propune să fugă împreună.

 

Paradies: Hoffnung / Paradise: Hope(R: Ulrich Seidl)

 

 

Paradise: Hope, ultima parte a trilogiei despre trei femei din aceeași familie, a regizorului austriac Ulrich Seidl, o are ca protagonistă pe Melanie, o fată de 13 ani care își petrece vara într-o tabără pentru copii supraponderali. Dincolo de programul strict de dietă și de sport, au loc  întâlnirile nocturne ale copiilor. Melanie se îndrăgostește de unul dintre profesori, cu 40 de ani mai în vârstă decât ea. Prima parte a trilogiei, Paradise: Love, s-a aflat în competiția pentru Palme d'Or la Cannes 2012.

 

Poziţia Copilului / Child's Pose(R: Călin Peter Netzer)

 

 

Poziția copilului îmbină o incursiune în mediul high-class al societății românești corupte cu o privire asupra relației dintre o mamă dominatoare (Luminița Gheorghiu, propusă la Ursul de Argint pentru interpretare) și fiul ei de 38 de ani (Bogdan Dumintrache). Cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer (Maria, Medalia de onoare) va avea premiera mondială la Berlin.

 

Promised Land (R: Gus van Sant)

 

 

Filmul care ar fi trebuit inițial să se afle sub regia lui Matt Damon, care interpretează unul din roluri, Promised Land atinge un subiect atipic regizorului Gus van Sant (Good Will Hunting, Elephant, Milk). Doi corporatiști (Frances McDormand și Damon) merg într-un sătuc american pentru a obține drepturi  de extragere a gazelor naturale de pe proprietățile localnicilor. Noua metodă folosită în proces (fracking-ul) este însă potențial periculoasă, generând mari controverse în SUA.

 

Camille Claudel, 1915(R: Bruno Dumont)

 

 

Ultimul film al francezului Bruno Dumont (The Life of Jesus, Humanity) tratează viața izolată a sculptoriței Camille Claudel, interpretată de Juliette Binoche. Rol care a plasat-o pe Binoche pe lista Ursului de Argint. În anul 1915, Camille duce o viață singuratică, internată de familie într-o instituție psihiatrică unde nu îi este permis să mai sculpteze. În acest timp, așteaptă o vizită de la fratele ei, Paul Claudel. Acestei perioade îi este dedicat Camille Claudel, 1915.

 

Elle s'en va / On my Way(R: Emmanuelle Bercot)

 

 

Regizoarea Emmanuelle Bercot dezvăluie o profundă admirație pentru Catherine Deneuve prin filmul On My Way,rolul central fiind scris pentru ea. Deneuve interpretează o femeie a cărei viață pare să se destrame în fața ochilor când restaurantul de familie pe care îl conduce se apropie de faliment. În plus, amantul cu care avea o relație pasională divorțează de soție, însă nu pentru ea, ci pentru o tânără care îi poartă copilul. Cathy pornește într-o călătorie spontană, străbătând Franța cu mașina și încercând să-și recapete echilibrul. 

 

Epizoda u životu berača željeza / An Episode in the Life of an Iron Picker (R: Danis Tanovic)

 

 

Câștigătorul premiului Oscar pentur Cel Mai Bun Film în 2001 cu No Man's Land, regizorul bosniac Danis Tanovic vine la Berlin cu An Episode in the Life of an Iron Picker, o dramă cu subiect social, privind situația defavorizată a unei femei. Deși însărcinată în 5 luni cu al treilea copil, nu a mers la medic din lipsa asigurării medicale. Pentru că sângerează ajunge la spital, unde i se spune că trebuie să fie operată. Dar femeia se întoarce acasă pentru că nu dispune de banii necesari. 

 

Gold (R: Thomas Arslan)

 

 

Thomas Arslan regizează western-ul dramatic Gold, plasat în Canada anului 1898, o perioadă cunoscută drept The Klondike Gold Rush, epoca căutătorilor de aur. Un grup de imigranți germani urmează drumul în același scop, tentați de perspectiva îmbogățirii. Însă ruta pe care o urmează, recomandată de un om de afaceri dubios, ascunde pericole neștiute.

 

La Religieuse / The Nun (R: Guillaume Nicloux)

 

 

Guillaume Nicloux realizează cea de a doua ecranizare a romanului La Religieuse (1796), după filmul original semnat Jacques Rivette (1966). Filmul privește viața unei fete închise împotriva voinței ei într-o mânăstire și forțată să depună jurămintele monahale, după ce familia ei află că este copil ilegitim. Aici, fata se confruntă cu tratamente dure și este transferată într-o a doua mânăstire, unde nu îi e cu mult mai bine, intrând în afecțiunile unei Maici Superioare suspecte (Isabelle Hupert, de asemenea în cursa pentru Ursul de Argint).

 

Layla Fourie(R: Pia Marais)

 

 

Al doilea film regizat de o femeie din competiția de la Berlin vine de la Pia Marais și este plasat în Africa de Sud, unde o mamă singură primește șansa de a avea un loc de muncă stabil ca poligrafist în cadrul unui cazinou, urmând să testeze la rândul ei viitori potențiali angajați. Atmosfera din complexul cazino-ului însă nu e ușor de suportat, fiind încărcată de neîncredere și suspiciuni, iar Layla Fourie ajunge să fie bănuită încă din prima zi de muncă pentru o crimă. 

 

The Necessary Death of Charlie Countryman(R: Fredrik Bond)

 

 

Shia LaBeouf și Evan Rachel Wood sunt protagoniștii unui nou film de acțiune încadrat de o poveste de dragoste – filmat în întregime în România – The Necessary Death of Charlie Countryman. Charlie se îndrăgostește de o româncă căsătorită cu un mafiot periculos, pe deasupra instabil mental. Charlie nu renunță la ideea de a o salva, chiar dacă asta ar însemna propria moarte. Debutul în lungmetraj al regizorului Fredrik Bond îi are în distribuție și pe Mads Mikkelsen sau Rupert Grint (Ron, seria Harry Potter).

 

 

Parde / Closed Curtain(R:  Jafar Panahi)

 

 

Jafar Panahi, unul dintre cei mai influenți regizori iranieni revine la Berlin în 2013. Panahi a realizat în 2011 celebrul documentar This Is Not A Film, sfidând sentința de 6 ani închisoare și interzicerea din partea guvernului iranian de a face filme sau orice formă de media pe o perioadă de 20 de ani. Closed Curtain ne îndrumă către o casă pe malul mării. Aici se ascunde un personaj ce lucrează la un scenariu. Deranjat în primă fază de o femeie necunoscută care refuză să plece, va urma încă o întrerupere, surprinzătoare pentru toată lumea.

 

Side Effects(R: Steven Soderbergh)

 

 

Un nou medicament experimental îi e prescris unei tinere femei (Rooney Mara, pe lista nominalizărilor la Ursul de Argint pentru interpretarea ei). Aceasta suferă de anxietate în așteptarea ieșirii soțului din închisoare (Channing Tatum). Repercusiunile acestui drog vor fi mai mult decât periculoase, atât pentru ea, cât și pentru medicul care i le-a prescris, interpretat de Jude Law. Thriller-ul psihologic Side Effects este semnat Steven Soderbergh.

 

Dolgaya schastlivaya zhizn /A Long and Happy Life (R: Boris Khlebnikov)

 

Rusia este reprezentată în acest an la Berlin de un western siberian, plănuit inițial ca remake al western-ului american High Noon, în care joacă Gary Cooper. A Long and Happy Life este povestea unui bărbat (Aleksandr Yatsenko) care duce o viață liniștită, cultivându-și cu pricepere pământul și strângând recolte care stârnesc atât invidia celorlalți localnici ai sătucului izolat, cât și lăcomia autorităților. Cele două forțe se unesc, iar bărbatul trebuie să le înfrunte pentru a-și apăra proprietatea și familia.

 

Prince Avalanche(R: David Gordon Green)

 

David Gordon Green (The Pineapple Express) îl aduce la Berlin pe nimeni altul decât Paul Rudd (Knocked Up, Dinner for Schmucks), alături de Emile Hirsch (Into the Wild) în Prince Avalanche, un film despre nașterea unei prietenii din circumstanțe neobișnuite. Un bărbat și fratele iubitei acestuia se hotărăsc să părăsească orașul pe perioada verii, pentru a lucra la recondiționarea unei autostrăzi, vopsind linia continuă. Solitudinea sălbaticiei naște tensiuni neașteptate între cei doi, umoristice și serioase deopotrivă.

 

Uroki Garmonii / Harmony Lessons(R: Emir Baigazin)

 

Aslan este un băiat de 13 ani dintr-un orășel din Kazakhstan și elev al unei școli cu incidente criminale frecvente. La un control medical de rutină, băiatul suferă un incident umilitor în fața colegilor și dezvoltă o afecțiune psihologică denumită anankastie, însemnând o obsesie pentru perfecționism. Spiritul înclinat către puritate, dublat de noua pasiune a băiatului, îl împing către decizia de a-l ucide pe Bolat, bătăușul necruțător și întruchiparea supremă a răului în școală. Harmony Lessons beneficiază de sprijinul celor de la Berlin, fiind selectat dintre alte 121 de titluri pentru premiul Berlinale World Cinema Fund.

 

Vic+Flo ont vu un ours / Vic+Flo Saw a Bear(R: Denis Côté)

 

 

Vic+Flo Saw A Beareste un thriller psihologic canadian despre reîntâlnirea a două femei în libertate, după ce au împărțit mai mulți ani aceeași celulă de închisoare. Reuniunea Victoriei (Pierrette Robitaille) cu Florence (Romane Bohringer) se desfășoară sub privirile unui ofițer de cauțiune, care observă cum personalitățile și dorințele celor două încep să meargă în direcții diferite.

 

W imię… / In the Name of (R: Małgośka Szumowska)

Ultimul film semnat de o femeie din cadrul competiției vine de la poloneza Małgośka Szumowska, regizoarea filmului Elles (2011, cu Juliette Binoche) și co-producătoare a Antichrist-ului lui Lars von Trier. Un film centrat pe emoție, In the Name of va înfățișa credința, conflictele și singurătatea unui preot catolic. Apreciat și sprijinit de enoriași, preotul înființează un centru pentru tinerii cu probleme în cadrul parohiei sale. El ascunde, însă, un trecut complicat.

Silver Linings Playbook – orice rau spre bine

Post Modern
-
3

Când ai văzut ultima comedie romantică care nu te-a făcut să-ți spui: "e doar o comedie, ce vrei? Nu poți cere mai mult. Just play along, intră în joc și în convenție." O comedie despre care poți spune că a fost suficient de realistă cât să nu te facă să te uiți cu indulgență? 

Silver Linings Playbook este acea comedie romantică. Jucată și regizată natural, cu ritm, angrenantă, deșteaptă și convingătoare. Prin definiție bonomă și generoasă.

Tiffany (Jennifer Lawrence) se culcă cu toți colegii de birou, motiv pentru care devine șomeră. Pat (Bradley Cooper) e un caz psihiatric care stă împreună cu părinții. Motivele pentru care au ajuns aici sunt foarte serioase: Tiffany este văduvă și nu reușește să mai relaționeze altfel decât prin sex din cauza sentimentului de vinovăție (vei afla exact contextul în film). Pat a fost instituționalizat pentru opt luni într-un azil, după ce a izbucnit într-un act violent. Motivul: și-a găsit soția la duș cu un amant, în fundal ascultând muzica lor de nuntă. 

Acum Tiffany încearcă să se oprească din seria nimfomaniacă, cu care comunitatea o identifică, în timp ce se pregătește pentru un concurs de dans. Pat face terapie și se ghidează după filosofia silver lining, care s-ar putea traduce în orice rău spre bine. Vrea cu orice preț să își câștige soția înapoi, a slăbit, încearcă să devină o persoană mai bună, dar spre fericirea sau nefericirea lui o întâlnește pe Tiffany. Întâlnirea naște scântei, iar Tiffany recunoaște imediat ce se întâmplă: Pat îi pică cu tronc. De aici totul o ia razna la propriu și la figurat.

Amândoi au probleme de intimitate și sunt maniaci (la modul medical vorbind). Ideea unei povești de dragoste între doi oameni cu probleme psihice e destul de curajoasă, dar tratarea este haioasă și nu riscă mult. De exemplu, în cartea de la care a plecat filmul, Pat își petrecuse câțiva ani în azil. În film situația lui e benignă, cu doar 8 luni instituționalizate.

Tiffany și Pat se potrivesc miraculos în film. Chimia dintre cei doi actori este atât de convingătoare încât a născut întrebări legate de relația dintre ei în afara ecranului. Dintre ei, o prefer oricând pe Jennifer Lawrence (câștigătoare a Globului de Aur pentru interpretare), cea mai simpatică nebună pe care am văzut-o în filme. Fiecare față pe care o face e cu totul nouă, iar livrarea replicilor este foarte proaspătă, într-o voce aspră care mă duce cu gândul la actrițele Hollywoodului clasic. Și nu doar vocea e vinovată. Riscă mult, dar toate alegerile în interpretare le face cu siguranță și naturalețe, ca o mare actriță. 

Dar nu doar ea strălucește. Părinții lui Pat sunt la fel de buni: Robert de Niro și Jacki Weaver. Bradley Cooper are același aer de keeper cu care ne-a obișnuit: bărbat inofensiv dar sexy, foarte potrivit pentru rol.  

Regizorul David O. Russell merită mai mult decât o mențiune. Face să se amestece omogen ingredientele de comedie, film romantic și dramă cu probleme psihice si cele de gambler ale tatălui lui Pat. Îi reușește atât de bine pentru că trage ițele filmului la fel de maniac ca și personajele filmului, rezultând o orchestrație perfect ritmată a scenelor și a actorilor. Nu pierde niciun moment controlul. Multe scene din Silver Linings Playbook sunt atât de legate, încât ar putea fi oricând scurtmetraje de sine stătătoare. 

Vezi mai multe

Ultimele articole

© Copyright Postmodern 2026