Filme

Foarte asteptat, iar apoi aclamat de critici si amatorii de SF, Looper te va surprinde cu siguranta.

Evenimentele din Looper se petrec intr-un viitor indepartat si nu prea – anii 2040 – in care mersul lucrurilor graviteaza vizibil inspre distopie si colaps economic. In acelasi timp, in arca secunda a anilor 2070, calatoria in timp a devenit posibila, dar e aspru pedepsita si folosita ilegal de mafie pentru a se debarasa fara urma de nedoriti.

Orasul Kansas e condus in 2042 de un om trimis din viitor (Jeff Daniels) pentru a gestiona reteaua locala de looperi – asasini angajati sa omoare tintele trimise din viitor in puncte de „primire” foarte specifice. Suntem introdusi in viata unui astfel de criminal, Joe Simmons (Joseph Gordon-Levitt) care pare facut pentru slujba lui: singur, dependent de „drogurile viitorului”, dar mai ales fara planuri de a atinge batranetea.

Dezavantajul meseriei e ca, odata ce liderii decid incheierea contractului cu un looper, ii trimit acestuia propria versiune din viitor in regim de victima. Tanarul Joe ajunge in situatia de a se ucide pe sine si ezita, moment in care al doilea Joe (Bruce Willis) il pune la pamant si scapa.

Ceea ce urmeaza nu se desfasoara prea liniar, dar nici haotic. Filmul e usor de urmarit fara sa iti pui constant intrebari legate de logica calatoriilor in timp, desi poti gasi inadvertente daca te vei preocupa de „fizica” evenimentelor.

Trecand de aspecte stiintifice, scenariul se arata mai mult decat promitator. Datorita modului abil si dinamic de relatare a intamplarilor, ajungi sa ai ceva pretentii de la Looper, chiar daca ai pornit la cinema fara sa stii nimic de film.

Din pacate sau nu, un soi de „explozie” scenaristica lipseste. Povestea adopta un curs neanticipat, introdus subtil pe parcurs, iar sfarsitul ramane deschis interpretarilor si un pic deturnat. Elementele care anunta rezultatul incep sa fie inserate devreme in film, incluzand chiar un soi de diversiune: cateva referiri clare la un personaj episodic, care par sa indice ceva ce nu se intampla niciodata.

Aceasta trasatura de imprevizibilitate a scenariului si produsul lui final reprezinta miza pe care a contat scenaristul-regizor Rian Johnson. Punct forte al filmului sau alegere gresita cu o concluzie ratata?

Divertismentul nu lipseste, dar la o privire critica asupra scenariului, una din impresiile date de Looper e ca si-ar fi avut originile intr-o lucrare literara/scenaristica ampla, care a trebuit comprimata in cele doua ore ale filmului, ceea ce nu e cazul.  

Daca vorbim de personaje, insa, crearea unei versiuni tinere a lui Bruce Willis e un succes neindoielnic – cu o mica perioada de ajustare la inceput. Gesturile si mimica sunt esentiale ca publicul sa poata accepta conventia unui singur Joe, in conditiile in care valorile si personalitatile celor doua varste ale personajului difera. Gordon-Levitt reuseste cu brio aceasta transformare, in timp ce rolul lui Bruce Willis este unul mai putin spectaculos, dar nu monoton.

Per total, recomandam Looper in special pentru atmosfera si valoarea de entertainment datorate unei regii bune, dar si jocului actoricesc interesant si reusit. 

Filmul lui Jim Jarmusch, The Limits of Control, poate parea o continuare naturala ale aceleiasi atmosfere stranii, meditative si oarecum misterioase specifice productiilor regizorului american. Dar Limits of Control depaseste in acest film limitele propriei stranietati.

Filmat in Spania si aparut in 2009, productia urmareste indeaproape un asasin profesionist la lucru. Ca si in Broken Flowers, personajul principal este intr-o miscare continua, prilej ce ii va permite sa ia contact cu foarte multe personaje colorate si totodata culte, cu care va interactiona extrem de economicos, strict in scopul misiunii sale.

Intalnirile au loc in cafenele, asadar cei care sunt inca melancolici dupa Coffee and Cigarettes, vor avea parte de ceteva scene vag asemanatore productiei din 2003. De altfel, filmul este impanzit cu diverse referinte culturale, incepand cu muzica si pictura pana la filme precum  La Vie de Boheme sau The Lady from Shanghai.

Hitman-ul, jucat de Isaach De Bankolé – actor francez de culoare- si imbracat mereu intr-un costum elegant, culege pe drum informatii din partea colaboratorilor sai. Aceste informatii vin sub forma unor biletele impachetate in cutii de chibrituri – cu eticheta Le Boxeur, si contin diverse coduri care pot reprezenta orice, de la numere de masina pana la coordonate GPS. Ca misterul povestii sa fie protejat si mai eficient, asasinul schimba doar cateva replicii in tot filmul. Lipsa dialogului este foarte importanta pentru dinamica peliculei, trimitand spectatorul intr-un joc surd al observatiei si al intuitiei, care il face sa isi concentreze atentia doar asupra detaliilor, culorilor si sunetelor; cele mai relevante indicii despre trairile personajului principal pot fi gasite pe fata acestuia, in expresivitatea sa –  chiar si asa una foarte retinuta, dar care spre finalul filmului, la o scena de dans traditional spaniol, va schita un zambet.

Jarmusch propune astfel o legatura deosebita intre spectator si personajul sau, cei doi ajungand sa impartaseasca un secret important. Crima pe care o pregateste pare sa fie impotriva sistemului – prin uciderea unei persoane extrem de influente; iar datorita interlocutorilor pe care asasinul ii are – fiecare fiind pasionat de cate o arta: muzica, pictura, film etc. – pare ca angajatorul sau urmareste destabilizarea controlului pe care sistemul il are asupra libertatii de expresie, impotriva cenzurii.

Totusi, despre The Limits of Control se poate doar banui. In plus, datorita cadrelor excelente – cu adevarat artistice, se poate vedea in film o detaliata descriere turistico-culturala a Spaniei, care incepe in Madrid, trece prin Sevilia si se incheie Almeria.

Experienta filmului este una speciala si pare, la prima vedere, libera de orice fel de scenariu prestabilit, cum niciuna dintre miscarile hitman-ului nu poate fi ghicita. Dar, in acelasi timp, pelicula iti trezeste intrebari, pe alocuri de amprenta conspirationista, care par a fi rezultatul unui efort foarte bine pus la punct, calculat si precis, iar eficienta si profesionalismul desavarsit sunt inmanuncheate foarte armonios intr-un personaj foarte interesant.

Numele filmului releva exact aceasta stare de nesiguranta in interpretare. Perceptia, despre care pe parcursul filmului se emit cateva axiome filosofice, depaseste prin gradul sau de complexitate capacitatea umana obisnuita de intelegere si, astfel,  si pe cea de control. The Limits of Control este un film care nu trebuie inteles ci doar experimentat.

A Royal Affair(O Afacere regala) merita parcurs. Chiar daca e posibil sa ramai neimplicat in evenimente, cu greu il vei putea numi un film prost. Scenariul isi merita laurii, chiar daca nu o arata intr-un mod tipator, iar printre actori e posibil sa iti gasesti noi favoriti.

Film istoric,  A Royal Affair, a fost deja desemnat ca reprezentantul danez in cursa pentru premiul Oscar la categoria Cel mai bun film strain, si si-a adjudecat Ursul de Argint la Festivalul International de Film de la Berlin 2012 pentru Cea mai buna interpretare masculina (regele Christian al VII-lea, interpretat de Mikkel Følsgaard) si pentru Cel mai bun scenariu original. Ramanand in mare masura fidel realitatii, scenariul e scris de regizorul filmului, Nikolaj Arcel impreuna cu Rasmus Heisterberg.

Povestea, plasata in secolul al XVIII-lea, incepe cu tanara membra a familie regale britanice Caroline Mathilde, maritata la 15 ani cu excentricul rege Christian al VII-lea al Danemarcei. Adolescentul Christian este deja considerat nebun, din cauza comportamentului neclintit copilaresc si salbatic: entuziast al alcoolului si damelor de companie, regele ii poarta o dragoste totala numai cainelui sau Gourmand, lipsindu-i preocuparea pentru chestiunile politice si lasand regatul in mainile unui cabinet de consilieri. Caroline e primita la curte cu admiratie, exceptie facand tocmai regele, care la inceput isi dispretuieste sotia; mai apoi, relatia va ajunge asemanatoare cu cea dintre o mama si un copil.

Personajul central al filmului e, insa, altul. Johann Friedrich Struensee, un doctor de tara si sustinator secret al iluminismului, ajunge la curte in postura de medic personal pentru Christian. Apropierea dintre ei se realizeaza rapid, Struensee cucerindu-l pe rege cu cunostintele sale despre Shakespeare si toleranta pe care i-o arata chiar de la prima intalnire.

Complicatiile apar odata cu legatura amoroasa dintre medic si regina, pornita utopic de la idealuri filozofice comune. Danemarca, atunci un regat obtuz, dominat de religiozitate, oferea poporului putine libertati, dar medicul Struensee profita de pozitia detinuta la Curte pentru a infaptui liberalizarea regatului danez – o reforma iluminista.

Imaginea triunghiului amoros nu e insa senina, pentru ca statutul si intentiile nobile ale personajelor depind mult de circumstante. Comoditatea politica – si nu numai – surclaseaza respectul si prietenia, regele Christian ajungand sa reprezinte mai putin figura amuzanta de la inceput si mai degraba unealta usor de folosit a oricui i s-ar afla in spate.

Tot cu gandul la personajul regelui, trebuie spus ca jocul actorilor este de prima clasa. Følsgaard interpreteaza cu succes personalitatea regelui-copil, razvratit in felul sau impotriva destinului pe care nu si-l doreste, acela de a conduce unui regat. In rolul medicului, il revedem pe Mads Mikkelsen (cunoscut de exemplu pentru rolul din Casino Royale), care nu are insa prea mult spatiu de desfasurare. Alicia Vikander face un rol bun, intruchipand-o pe regina amorezata, o fiinta sensibila dar permanent stapana pe sine.

Lipsa de spectaculozitate sau amplitudine emotionala care i s-ar putea reprosa filmului cedeaza locul unei demnitati tacute, o trasatura specifica cinematografiei nordice – care nu poate fi marcata ca un dezavantaj. Subiectul in sine pune accentul pe ratiune in defavoarea sentimentelor, fiind mai degraba politic decat romantic. Semnificativ este si contextul – o vreme in care eticheta si rigiditatea dominau.

Cea de-a treia editie a Les Films de Cannes à Bucarest, de departe unul din cele mai interesante evenimente anuale dedicate filmului de la noi, are loc între 19 şi 25 octombrie 2012. Evenimentul se desfasoara la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu şi ne da ocazia sa vedem cateva dintre filmele aflate in competitia celei de-a 65-a editii a Festivalului de la Cannes (dar si din editii mai vechi), cel mai important festival de film din lume.

Iata filmele aduse la Bucuresti, impreuna cu trailerele lor:

Killing them softly (2012)

Regizat de Andrew Dominik, care a mai colaborat in 2007 cu Brad Pitt  pentru "The Assasination of Jesse James by the Coward Robert Ford”, filmul este o poveste cu gangsteri americani. Pitt este un asasin platit, aflat pe urmele a doi escroci marunti care jefuiesc, fara sa stie, un notoriu clan mafiot.  In film joaca si James Gandolfini si Ray Liotta.

Cosmopolis (2012)

Regizat de David Cronenberg, filmul urmareste un miliardar de 28 de ani care ajunge sa fie bantuit de placeri si obsesii idiosincratice. La fel ca si Holy Motors(vezi mai jos), Cosmopolis este un film ce prezinta 24 de ore din viata personajului principal (Robert Pattinson), timp in care, una cate una, pierde toate certitudinile. In Cosmopolis joaca si Paul Giamatti, Juliette Binoche si Mathieu Amalric.

Dincolo de dealuri (2012)

Noul film al lui Cristian Mungiu, Dincolo de dealuri, a fost inspirat din drama de la Tanacu (o femeie supusa ritualurilor de exorcizare pana la moarte). Doua bune prietene urmeaza drumuri diferite, Alina emigreaza in Germania, Voichita se calugareste. Dupa ani se reintalnesc si, in timp ce Alina vrea sa o convinga pe Voichita sa reintre in viata laica, cei de la manastire ajung sa creada intr-o posibila posesie demonica a femeii revenite din Germania.

7 Days in Havana (2012)

7 Days in Havana este un impresionant proiect colectiv care a implicat nu mai putin de sapte regizori. Filmul, aproape un reality-show, are in prin plan orasul Havana, care apare ca o muza a inspiratiei pentru: Benicio del Toro, Gaspar Noé, Elia Suleiman, Laurent Cantet, Julio Medem, Pablo Trapero si Juan Carlos Tabío.

Holy Motors (2012)

Filmul a starnit reactii diverse Cannes, fiind considerat de catre critici unul dintre cele mai neobisnuite lung metraje ale aceste editii. Denis Lavant joaca rolul principal, fiind un personaj care va alterna intre mai multe fatete ale propriei sale existente: ucigas, cersetor, manager de top si tata. Este primul film regizat de Leos Carax dupa o pauza de 13 ani, film cu o distributie interesanta: Eva Mendes, Kylie Minogue, Michel Piccoli, Denis Lavant.

Adieu Berthe ou l’enterrement de mémé (2012)

Productia franceza, o comedie emotionanta, spune povestea unui farmacist care trece printr-o perioada foarte agitata. Ca si cum nu era destul de complicat sa isi imparta timpul intre doua femei, acestuia ii moare bunica. Evenimentul il va bulversa complet. Regizat de Bruno Podalydès, in film joaca: Valérie Lemercier, Denis Podalydès, Isabelle Candelier, Catherine Hiegel şi Michel Vuillermoz.

De rouille et d’os/ Rust and Bone (2012)

Jacques Audiard revine la Cannes dupa A Prophet (Marele Premiu la Cannes 2010) cu Rust and Bone, o poveste de dragoste emotionanta dintre un barbat – tatal unui copil de 5 ani, si o femeie, dresoare de balene ucigase. Femeia este implicata intr-un accident si pierde capacitatea de a merge. In  rolurile principale evolueaza Marion Cotillard si Matthias Schoenaerts.

L’Imbalsamatore/ The Embalmer (2012)

Unul dintre cele trei filme regizate de italianul Matteo Garrone ce fac parte din selectia Les Films de Cannes din acest an este filmul noir The Embalmer sau The Taxidermist, o drama care are in centru un bizar triunghi amoros format de un taxidermist aflat in legaturi cu mafia, tanarul lui asistent, convins sa ii preia meseria si iubita acestuia din urma. Gelozia ia nastere si urmarile acesteia sunt surprinzatoare.

Gomorra/ Gomorrah (2008)

Gomorra (r: Matteo Garrone) prezinta un tablou extrem realist a influentei mafiei din orasul italian Napoli (Camorra). Scenariul a fost bazat pe cartea de non-fictiune omonima, semnata Roberto Saviano. Controversele si dezbaterile aparute in Italia in urma realizarii acestui film (Marele Premiu la Cannes 2008) sunt cu atat mai relevante, cu cat Saviano a fost si ramane in continuare obligat sa locuiasca in imobile protejate de politia italiana, permanent sub observatie din cauza lucrarii sale.

Reality (2012)

Cea mai noua productie din partea regizorului Matteo Garrone (Marele Premiu la Cannes 2012) face o incursiune in lumea televiziunii de tip reality si il are in centru pe Luciano, un vanzator de peste din Napoli care pare sa aiba stofa de entertainer, fiind sociabil, agreabil si distrandu-si intotdeauna clientii sau familia. Indemnat sa participe la auditiile pentru emisiunea Big Brother, Luciano incepe a viseze la celebritate si bogatie, deformandu-i-se perceptia asupra realitatii.

Yadon ilaheyya/ Divine Intervention (2002)

O comedie atipica, care il are ca protagonist chiar pe Elia Suleiman, concomitent regizor si scenarist, isi formeaza pe parcurs tangente cu romanta, suprarealismul si umorul negru. Divine Intervention consta intr-o serie de scenete ce infatiseaza o zi din viata mai multor palestinieni, locuitori ai Israelului. Suleiman interpreteaza rolul unui barbat caruia nu ii e usor sa isi intalneasca iubita, cei doi traind  in orase separate de granita Israelului fata de zona West Bank. Filmul si-a adjudecat Premiul Juriului la Cannes 2002.

The Time That Remains (2009)

Regizorul palestinian Elia Suleiman isi reia triplul rol de regizor, scenarist si actor pentru a doua oara in The Time That Remains, in competitie la Cannes in 2009. Scenariul semi-biografic, inspirat din jurnalele tatalui si scrisorile mamei sale, desfasoara in fata publicului viata cotidiana a acelor palestinieni care au ales sa ramana pe teritoriul a ceea ce a devenit statul Israelului, devenind o minoritate. Totodata o drama, prezentand si istoria formarii statului Israel din 1948 si pana in ziua de astazi, filmul ramane un produs profund personal al regizorului.

Después de Lucía/ After Lucia (2012)

After Lucia, in regia lui Michel Franco (Daniel and Anna), prezinta relatia dintre un tata si fiica lui, Alejandra (Tessa Ia) dupa moartea mamei acesteia, cauzata de un accident. Cei doi se muta in Mexico City pentru a-si reface viata. Alejandra se angajeaza sa devina inlocuitoarea mamei ei, protejandu-si tatal vizibil afectat de lipsa sotiei, desi se confrunta cu propriile probleme la noua scoala. Filmul a primit Premiul Un Certain Regard la Cannes 2012.

The Angels’ Share (2012)

Cunoscut pentru titlurile Kes, Sweet Sixteen sau The Wind That Shakes the Barley (Palme d’Or la Cannes 2006), regizorul britanic Ken Loach aduce pe marile ecrane povestea unui succes atipic, implicandu-l pe Robbie (Paul Brannigan), proaspat devenit tata si scapat de la condamnarea cu inchisoare pentru participarea la un atac violent. Dandu-i-se o ultima sansa, el se decide sa inceapa o noua viata, derulata in lumea distileriilor de whisky.

Beasts of the Southern Wild (2012)

Primul lungmetraj al tanarului regizor Benh Zenith i-a adus premii din partea mai multor festivaluri importante de film, dar si recunoasterea unor publicatii ca The New York Times. Debutul sau urmareste frumoasa imaginatie a unei fetite neinfricate de 6 ani, Hushpuppy (Quvenzhané Wallis), alimentata de problemele misterioase de sanatate ale tatalui si furtuna masiva care afecteaza puternic regiunea insulara in care traieste. Legand evenimentul de topirea ghetarilor, Hushpuppy crede intr-o invazie iminenta a unei specii de animale preistorice inghetate si porneste in cautarea mamei ei.

Post Tenebras Lux (2012)

Laureat al Premiului pentru Regie la Cannes 2012, Post Tenebras Lux („lumina dupa intuneric”) infatiseaza povestea unei familii mexicane mutata din mediul urban la tara, unde cele doua lumi par la fel de conflictuale, cum sunt si complementare. Carlos Reygadas a impartit lumea criticilor in doua tabere printr-o viziune cinematografica aparte, vizibila in lucrarile Silent Light, Japan sau Battle in Heaven.

In The Fog (2012)

Dupa brutalul My Joy, regizorul ucrainean Sergei Loznitsa se afla la a doua colaborare cu actorul Vlad Ivanov pentru drama de razboi In The Fog. In timpul ocupatiei germane din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, la frontierele URSS-ului, un soldat bielorus este acuzat pe nedrept de colaborare cu nazistii si dus sa fie ucis pe loc intr-o padure. Executia este intrerupta de un atac al nazistilor. Filmul s-a aflat in competitia pentru Palme d’Or la Cannes in 2012.

Biletele costa 14 lei si pot fi achiziţionate de la casele de bilete ale Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu, în ziua proiecţiei sau în avans. Pentru Cinema Elvira Popescu, biletele pot fi cumpărate și de pe eventim.ro.

Cei care cumpără 4 tichete o dată, pentru 4 filme diferite din festival, au parte de un discount de 2 lei pentru fiecare bilet.

Dacă e miercuri e Orange film, la ambele cinematografe. Clienții Orange pot cumpăra 2 bilete la preț de unul miercuri, 24 octombrie. Trimite FILM prin SMS la 241 și primesti un cod cu care poti achiziționa biletele.

Intrarea este liberă la filmele româneşti de arhivă și la calupurile de scurtmetraje Romanian Short Waves.

Programul proiectiilor aici.