Filme

Juriul Festivalului de la Venetia prezidat de regizorul Darren Aronofsky (Pi, Requiem for a Dream, The Fountain, The Wrestler, Black Swan) a acordat trofeul pentru cel mai bun film peliculei Faust, regizat de Alexander Sokurov. Poti urmari trailer-ul filmului (nesubtitrat) mai jos.

Aronofsky a declarat la inmanarea premiului: Unele filme te fac sa plangi, altele sa razi, dar unele te schimba pentru totdeauna dupa ce le-ai vazut; acesta este unul dintre ele.

Filmul este o adaptare libera dupa legenda populara Faust si dupa scrierile lui Goethe (Faust) si Thomas Mann (Doctor Faustus); si face parte din tetralogia lui Sokurov despre natura puterii. Este un film foarte intunecat, cu o atmosfera apasatoare si o imagine foarte sofisticata, asemanandu-se maestrilor flamanzi. Faust este ultimul film din tetralogie dupa Moloch (despre Hitler), Taurus (despre Vladimir Lenin) si Soarele (despre imparatul japonez Hirohito). Nu exista vizibilitate in acest moment asupra datei premierei in Romania.

Sokurov este un regizor rus de avangarda influentat in creatie de Tarkovski; este foarte apreciat de critici si de un public de initiati. Printre filmele lui se numara semi-documentarul Arca rusa, si dramele Mama si fiu, Tata si fiu.

Premiul Leul de Argint acordat pentru cea mai buna regie a fost primit de regizorul chinez Shangjun Cai pentru filmul People Mountain People Sea, povestea unei razbunari. Filmul vine dupa The Red Awn (2007), un alt film foarte apreciat de critica al regizorului chinez. Vezi teaser-ul filmului mai jos.

Premiul pentru cel mai bun actor, Coppa Volpi, a fost acordat lui Michael Fassbender in filmul Shame de Steve McQueen, o productie britanica. Fassbender a mai jucat in Inglorious Basterds, X-Men, A Dangerous Method (film prezent si el la Venetia in acest an).

Premiul pentru cea mai buna actrita, Coppa Volpi, a fost acordat actritei Deanie Ip in filmul A Simple Life, o productie chineza.

Pentru lista completa a premiilor, vezi site-ul competitiei.

Ce pot sa spui despre un film care nu creeaza nici o stare? Friends with Benefits are cateva scene bune si haioase, daca sunteti dispusi sa le pescuiti, mergeti sa-l vedeti, dar per total este uscat ca o smochina uitata la soare din care s-a scurs orice savoare. Cam asta e senzatia cand consumi amestecul-incoerent-de-comedie-romantica-si-film-grosolan, pe numele lui adevarat Friends with Benefits.

Friends with Benefits pleaca de la o premisa buna, vrea sa ironizeze cliseele filmografiei romantice hollywoodiene. Jamie (Mila Kunis), dezamagita in dragoste, respinge asteptarile idealiste si ajunge intr-o relatie strict sexuala cu Dylan (Justin Timberlake), un director artistic din Los Angeles caruia Jamie, head-hunter, ii obtine un interviu la revista GQ din New York.

De aici, evident ca nu te apuci sa ironizezi romantismul pana cand scoti untul din el. Filmul trebuie sa ramana o comedie romantioasa. Dar te astepti la mai multa originalitate tocmai pentru ca isi propune sa practice ironia. O ironie usoara si haioasa, exersata cu bunavointa. Asta teoretic, pentru ca filmul nostru nu stie reteta, se balbaie tocmai intre siroposenie plus clisee, pe de o parte, si grosolanie si prost gust, pe cealalta parte. Fie nu reuseste sa iasa din canoanele pe care incearca sa le evite, fie iese prea tare, pana cade in vulgar. Prin urmare filmul e diform logic si rezultatul e o maioneza taiata.

Macar actorii, iti spui, Justin Timberlake si Mila Kunis, ar trebui sa salveze situatia, asa cum se intampla partial cu Horrible Bosses (in care Jennifer Aniston, Kevin Spacey si Colin Farrell tot mai scot ceva bun din film) sau cu Bad Teacher. In ultimul, chiar Timberlake incearca sa salveze aparentele de comedie buna. Din pacate domnul Timberlake nu-si gaseste ritmul aici (decat la propriu intr-o scena in care rappereste genial), iar Mila Kunis trage cu tupeu filmul dupa ea pentru a-l scoate la liman, dar din pacate ii lipseste sclipirea de comediant. Spre deosebire de Aniston in Horrible Bosses, care reusea sa joace cu haz aproape orice scena, oricat de vulgare ar fi fost replicile.

Singurii actori care ies bine sunt Patricia Clarkson (o stiti din Whatever Works sau Vicky Cristina Barcelona) care o interpreteaza pe Lorna, mama lui Jamie, si Woody Harrelson, colegul homosexual al lui Dylan. Scenele in care apar Clarkson si Woody Harrelson sunt fara exceptie haioase.

Filmul mai vine cu doua minusuri: montajul aiuritor, care iti da cateodata senzatia ca esti intr-un carusel, atat de repede se succed imaginile si replicile, si imaginea execrabila. Tot filmul este inundat in mult prea multa lumina, care il face sa para ieftin.

Singurul film care are avanpremiera in acest weekend este Friends with Benefits (nota 6.8 pe IMDB) cu Justin Timberlake (Bad Teacher, The Social Network) si Mila Kunis (The Black Swan) .

Este o comedie romantica in care personajele sunt perfect constiente de realitatea cliseelor romantioase dar nu le rezista prea mult timp. Este o intriga veche de cand lumea, totusi rezultatul s-ar putea sa nu fie rau. Asta pentru ca Timberlake si Junis sunt actori buni cu chimie in cuplu (aplicand un trailer review), dar si datorita celorlalti actori: Patricia Clarkson (Whatever Works, Vicky Cristina Barcelona, Dogville) si Woody Harrelson (No Country for Old Men, Natural Born Killers,  Surfer, Dude)

Regizorul Will Gluck a mai realizat doua filme pana la Friends with Benefits, ambele comedii: Easy A (2010) si Fired Up! (2009).

Azi schimba statutul de avanpremiera pentru cel de premiera trei filme din care must-see este Midnight in Paris, o comedie romantica semnata Woody Allen. Nu este cel mai bun film al lui, nici macar cel mai bun din ultimii ani, dar Woody este deja un clasic cu o reteta sigura. Celelalte doua avanpremiere sunt o drama, Rabbit Hole, si un horror-thriller, Final Destination 5.

* Rabbit Hole(nota 7.2 pe IMDB)

Drama, cu Nicole Kidman (Dogville, The Hours, Eyes Wide Shut), Aaron Eckhart (Thank You for Smoking, The Black Dhalia), Diane Wiest (Edward Scissorhands, The Horse Whisperer, Law&Order,  Synecdoche, New York)

Filmul urmareste incercarile unui cuplu, Becca (Kidman) si Howie (Eckhart), de a depasi socul disparitiei fiului lor intr-un accident de masina. Subiectul nu este deloc comod si alegerea de a-l difuza in Romania spre sfarsitul verii (desi a avut premiera in noiembrie 2010 in State) nu cred ca va activa apetitul publicului.

Daca ai retineri sa alegi acest film de frica unei melodrame, nu ai pentru ce sa iti faci griji. Dupa cum o stim pe Kidman din rolurile trecute – apropo, Kidman este si producatorul filmului – nu isi exhiba starile pentru a obtine de la spectatori o empatie facila. Din contra, este foarte retinuta, poate prea solemna.

Filmul ecranizeaza piesa de teatru cu acelasi nume scrisa de David Lindsay-Abaire,premiata cu Pulitzer in 2007.  Este interesant de urmarit daca se simte schematismul tipic unei piese de teatru sau filmul este un organism viu.  Piesa a fost jucata prima data la New York, rolul principal fiind interpretat de Cynthia Nixon, Miranda din Sex & The City, pentru care Nixon a primit un premiu Tony.

Actorul transformat in regizor, John Cameron Mitchell, a mai regizat 2 filme independente: Hedwig and the Angry Inch (2001) – tot o ecranizare, foarte bine primit de critici  la Sundance Film Festival  –  si Shortbus (2006), prezent la Cannes in afara competitiei.

* Midnight in Paris (nota 8.1 pe IMDB)

Comedie romantica si fantezie regizata de Woody Allen, cu Owen Wilson (cunoscut pentru Cars 2, unde este vocea lui Lightning McQueen, Meet the Fockers, The Darjeeling Limited, Wedding Crashers), Rachel McAdams (Sherlock Holmes, Wedding Crashers), Marion Cotillard (Inception, La vie en rose – pentru care a primit Oscar), Michael Sheen (The Queen, Frost/Nixon)

Pe langa actorii principali, joaca si Carla Bruni, cantareata-prima doamna a Frantei,  Cathy Bates, pe care cu siguranta o stiti din roluri secundare in foarte multe filme de cinema sau seriale  ( printre care Revolutionary Road, The Golden Compass, Failure to Launch, Titanic, The Office) si Adrien Brody (Darjeeling Limited, The Pianist – pentru care a primit Oscar).

Mai multe detalii despre Midnight in Paris gasiti tot pe Postmodern aici.

* Final Destination 5 (nota 6.4 pe IMDB)

Horror & thriller, filmat 3D si IMAX 3D, cu necunoscutii Nicholas D'Agosto, Emma Bell, Miles Fisher, Erlan Escarpeta si Tony Todd (singurul actor care a mai jucat in serie)

Al cincilea film al francizei Final Destination este un prequel, actiunea petrecandu-se inaintea celei din primul film al seriei. Actiunea consta intr-o incercare continua pentru personajele principale de a supravietui diverselor dezastre si pericole aparute la tot pasul.

Seria Final Destination este recunoscuta pentru efecte speciale decente, dar dialog slab, scenariu debil si personaje schematice.

Pentru Steven Quale, Final Destination 5 este primul film  pe care il regizeaza pentru marele ecran, dar a fost regizor secund la Avatar (2009) si Titanic (1997).

Dale, Nick si Kurt, prieteni din liceu, sunt abuzati in mod constant la serviciu de cei trei sefi, asa ca planuiesc sa le faca felul. Cei trei sefi sunt Jennifer Aniston, in film doamna doctor dentist cu o fixatie inexplicabila pentru asistentul Dale (Charlie Day), caruia ii avanseaza tot felul de propuneri sexuale, il linge pe gat si in ureche etc; Kevin Spacey, un sef sadic si draconic care se bucura sa il umileasca la nesfarsit pe Nick (Jason Bateman) in schimbul promisiunii unei promovari; al treilea boss caruia i se pune gand rau e Colin Farrell, un sef sleampat, dezinteresat si incoerent, caracterizat de cele mai ciudate capricii pe care trebuie sa le suporte Kurt (Jason Sudeikis).

Pana aici suna bine. Premisa unui film in jurul unor subordonati care accepta multe de la sefi suna familiar pentru multi spectatori. Ideea promite cat sa cumparam bilet. Povestea in sine nu e tocmai un model de scenariu de film, dar nu te astepti de la intriga unei comedioare de vara sa fie altceva decat o conventie acceptata cu bunavointa de spectatori.

Glumele in schimb, centrate masiv pe sex, care ar trebui sa fie la pièce de résistance a filmului, lasa de dorit. Si tot le doresti si tot astepti sa razi. Cu cateva exceptii sunt atat de proaste incat zambetul se transforma intr-o grimasa dezamagita. Glumele legate de sex sunt poate cea mai usoara alegere, dar pentru scenaristii Horrible Bosses se pare ca nimic nu e suficient de usor. Au o clatita perfecta pe care o scapa pe jos cand o intorc pe partea cealalta. Jenant. Si uite asa unul din cele doua motive pentru care am ajuns sa vad Horrible Bosses s-a evaporat. Nu m-a distrat aproape deloc. Va dau un exemplu de gluma: un coleg din liceu al celor trei muschetari care arata ca un evreu ortodox, fost angajat al Lehman Brothers, banca falimentata in timpul crizei, este intr-o situatie financiara atat de disperata incat le propune celor trei cate un hand job in schimbul a ceva maruntis. Probabil pentru americanii presati zi-lumina de ideologia politically correctness-ului, genul asta de film e o defulare binevenita, dar pentru mine ramane umor prost.

In plus, putina coerenta in abordarea celor doua tabere n-ar fi stricat. Aniston este considerata imposibila pentru ca ii face avansuri sexuale asistentului Dale, dar prietenul lui Dale, Kurt, care abordeaza cu apropouri de aceeasi calitate diversele tipe care se perinda prin film (de exemplu o fata de la curierat) este acceptabil. Filmul e o ciorba indistincta, in care bucatica buna e personajul lui Spacey. 

Ajungem la al doilea motiv pentru care am vrut sa vad filmul, adica distributia lui Kevin Spacey si Colin Farrell, impreuna a doua premisa buna a filmului. Kevin Spacey face un rol bun dar fara provocari, alegerea lui pentru rolul malefic si manipulator e absolut facila. Colin Farrell este si el bun, dar nu prea i se da ocazia sa arate ce poate pentru ca rolul este rarefiat, il vedem mai mult de la distanta. Aniston controleaza exceptional situatia, probabil a luat lectii de la Spacey, si spune replicile oricat de ridicole fara nicio tresarire, ceea ce le face in sine haioase. Cei trei muschetari sunt foarte stersi, aproape ca nu merita mentionati.

Nu mergi la o comedie de vara cu standarde prea ridicate, dar nici nu te astepti de la un film cu Kevin Spacey sa fie atat de ridicol de prost. Probabil nici Spacey nu isi poate alege filmele in timpuri economice dificile, asa cum nici subordonatii nu-si pot alege sefii. Din pacate ajunge sa gireze o gafa de film.