Fiecare a avut cel puţin un profesor care l-a inspirat să fie mai bun şi unul care l-a inspirat doar să chiulească. In majoritatea filmelor profesorii sunt transformaţi în figuri mesianice care salvează minţile tinere de la ignoranţă, iar povestea profesorului care ajută elevii din cartierele defavorizate să-şi depăşească limitele a devenit deja un clişeu. Totuşi, atunci când poveştile lor sunt spuse cum trebuie profii devin personaje fascinante capabile să-i inspire pe cinefili în aceeaşi măsură ca pe învăţăceii din film şi să-i înveţe câte ceva despre viaţă.

Dead Poets Society

Un bun profesor are nevoie de o doză sănătoasă de talent actoricesc, mai ales dacă trebuie să le vorbească elevilor despre Shakespeare. Poate de aceea Robin Williams pare  profesorul de literatură engleză perfect în Dead Poets Society. Intr-un film în care Robert Shaun Leonard (House) şi Ethan Hawke sunt doi adolescenţi apăsaţi de rigorile şcolii şi aşteptările familiei, John Keating (Williams) este acel profesor neconvenţional care rupe paginile vechilor manuale, îşi învaţă elevii să înţeleagă literatura şi să privească dincolo de ce le dictează convenţiile sociale pentru că : We don't read and write poetry because it's cute. We read and write poetry because we are members of the human race. And the human race is filled with passion. And medicine, law, business, engineering, these are noble pursuits and necessary to sustain life. But poetry, beauty, romance, love, these are what we stay alive for.

 Wonder Boys

Există profesori care inspiră studenţii să devină mai buni şi profesori care pur şi simplu au nevoie să inspire halucinogene periodic. Profesorul Tripp (Michael Douglas) face parte din ambele categorii, fiind permanent preocupat de soarta studenţilor săi şi de următoarea sa întâlnire cu domnul Codeină. Wonder Boys urmăreşte câteva zile din viaţa extrem de complicată a profesorului Tripp, un scriitor consacrat în pană de inspiraţie care reuşeşte să fie implicat într-o poveste extrem de încurcată şi destul de amuzantă alături de  James Leer (Tobey Maguire),  cel mai talentat student al său şi un mitoman convins. Filmul cu un ritm extrem de alert, asezonat cu muzica lui Bob Dylan, prezintă un profesor cam neortodox care nu-şi propune să fie un model pentru studenţii săi, dar care este gata să-şi pună  cariera în pericol pentru a-i scoate din încurcătură.

Entre les murs

Entre les murs (The Class) este un film care porneşte de la binecunoscutul scenariu al profesorului care salvează o clasă dintr-o şcoală defavorizată, însă se îndepărtează de clişeu prin realism. In filmul recompensat cu Palme d’Or în 2008, François Begaudeau a trebuit să joace în faţa camerelor propriul său rol, şi a făcut-o în mod convingător. In The Class profesorul este animat de cele mai bune intenţii, însă atitudinea sa se modifică drept răspuns la reacţia elevilor, acesta nefiind vreun semizeu, ci un simplu om care uneori greşeşte, regretă şi încearcă din nou.

Whiplash

Terrence Fletcher, personajul pentru care J.K. Simmons a luat cam toate premiile pentru rol secundar in 2015, este acel profesor al cărui orgoliu ajunge să strivească talentele pe care el ar trebui să le ajute să se dezvolte. Pentru Fletcher un instrument dezacodat sau un ritm cu o masura prea alertă sunt crime capitale care se pedepsesc cu scaune aruncate spre nefericitul muzician şi un şir nesfârşit de umilinţe. Fletcher este atât de exigent încât în căutarea următorului Charlie Parker e capabil să sacrifice generaţii întregi de muzicieni sub pretextul : There are no two words in the English Language more harmful than good job.

Pay it Forward

Eugene Simmonet (Kevin Spacey) este la o prima vedere un profesor cât se poate de convenţional şi anost, însă tema pe care o dă elevilor săi contrazice primele impresii, în fond, nu orice profesor le cere elevilor să găsească o idee care să schimbe lumea. Mereu încheiat la toţi nasturii, Simmonet ascunde urmele unor arsuri groaznice pe corp şi o poveste tristă, însă viaţa lui se va schimba când unul dintre copii va crea un lanţ de fapte bune pentru a schimba lumea.

Harry Potter

Ce ar fi fost Hogwarts fără Miss McGonagall, Albus Dubledore, Hagrid sau Snape?  Probabil un loc mult mai plictisitor dintr-o franciză extrem de scurtă. Tânărul Harry a fost  salvat la tot pasul de profesorii săi, unul mai bizar decât altul, care nu au ezitat să se sacrifice de dragul micului vrăjitor. Profesorii din Harry Potter sunt variante uşor exagerate ale profesorilor pe care orice muggle îi întâlneşte într-o şcoală: bătrânul înţelept, profesoara severă, dar de fapt simpatică, proful care vorbeşte despre animalele de companie cu orice ocazie şi profesorul maliţios care se dovedeşte corect.

 Finding Forrester

Nu toţi profesorii stau la catedră, unii preferă să stea ani întregi închişi în acelaşi apartament, singuri cu maşina de scris. William Forrester (Sean Connery) este un scriitor celebru care refuză să mai aibă vreo legătură cu lumea exterioară până când tânărul Jamal Wallace se strecoară în viaţa şi în apartamentul său. Forrester cultivă în învăţăcelul său pasiunea pentru scris şi literatură, însă învaţă şi câteva lecţii de la tânărul Wallace, acceptând într-un final să-şi părăsească apartamentul şi să-şi asume propria identitate.

Lean on Me

Cu vocea sa baritonală, Morgan Freeman a reuşit să convingă în rolul unui director de liceu care încearcă să-şi aducă elevii pe calea cea bună prin discursuri motivaţionale spuse la megafon, lacăte la uşi şi mişcări iscusite cu o bâtă de baseball.  Joe Clark este jumătate profesor, jumătate justiţiar, însă într-un liceu în care traficanţii de droguri sunt la tot pasul, măsurile neconvenţionale ale lui Clark sunt singurele care reuşesc să schimbe ceva. Filmul prezintă acelaşi clişeu al profesorului providenţial, însă de această dată parcă nu ne deranjează, Freeman reuşind să facă din Mr. Clark un personaj surprinzător.

 Music of the Heart

Nu puteam să nu includem în listă măcar o profesoară iar asta nu din cauza unui exces de political correctness, ci pentru că Meryl Streep este întotdeauna imposibil de ignorat indiferent ce partitură decide să interpreteze. In Music  of the Heart Meryl Streep este o profesoară de muzică în Harlem, unul dintre cartierele rău-famate din New York. Bineînţeles, Roberta Gaspari (Streep) are de luptat până reuşeşte să convingă copiii şi , mai ales părinţii, că  muzica nu este un moft ci o necesitate, însă partea cu adevărat semnificativă a filmului începe abia după ce această primă luptă se încheie, iar profesoara se trezeşte faţă în faţă cu un adversar mult mai puternic: statul american care subfinanţează învăţământul public.

La Pianiste

La Pianiste nu este un film pentru toată lumea, sado-masochism, fetişuri dintre cele mai ciudate şi o relaţie mamă-fiică ce cu siguranţă vă va da coşmaruri sau vă va face să depuneţi în sfârşit avansul pentru o garsonieră departe de părinţi. De această dată nu avem de-a face cu o profesoară model, însă există întotdeauna suficient de multe nuanţe şi circumstanţe atenuante încât Erika Kohut (Isabelle Huppert) să trezească simpatie, un anumit grad de compasiune. Ea îşi sabotează cea mai bună elevă, însă undeva în spate se află teama că aceasta îi va repeta destinul, iar în centrul filmului se află relaţia sa cu unul dintre elevii săi care-i împărtăşeşte pasiunea pentru Shumann şi Shubert şi unele fantezii erotice, legătura cu tânărul  fiind singurul său punct de sprijin în izolarea pe care mama ei i-o impune.