The Water Diviner

0

După două documentare, Russell Crowe a decis să-şi facă în sfârşit debutul regizoral în industria care l-a consacrat. Russell Crowe a ales pentru  primul său film un episod important din istoria Australiei: lupta de la Galipoli.

Infrângerea trupelor Antantei la Galipoli este considerată un moment crucial în definirea identităţii naţionale australiene, însă actorul neozeelandez pare hotărât să nu transforme The Water Diviner într-un manifest naţionalist şi să urmărească dramele umane pe care războiul le-a lăsat în urmă în ambele tabere.

Personajul principal, Connor (Russell Crowe), nu este unul dintre soldaţii morţi sau dispăruţi în luptă, el este doar un tată îndurerat care încearcă să-şi găsească cei trei fii. Obişnuit să găsească apă în deşertul Australian, Connor nu va înceta să sape până nu va afla adevărul, chiar dacă pentru asta va fi nevoit să străbată Turcia. Căutându-şi fiii, Connor redescoperă dragostea odată cu apariţia frumoasei Ayshe (Olga Kurylenko).

Dacă vrei să vezi un film unde Russel Crowe este într-adevăr Master and Commander nu rata premiera The Water Diviner pe 16 ianuarie.

Olive Kitteridge

Olive Kitteridge este o nouă mini serie produsă de HBO care a avut premiera toamna aceasta. Serialul se bazează pe nuvela cu același nume, câștigătoare a Premiului Pulitzer pentru ficțiune în 2009, a scriitoarei Elizabeth Strout.

Povestea are loc într-un orășel din statul Maine în care locuitorii se confruntă cu o ciudată obsesie pentru moarte, tentative de suicid, umor obscen și o încăpățânare profundă. În timp ce restul lumii evoluează, orășeul pare captiv într-o perioadă de acum câteva decenii. În acest mic univers apăsător locuiește și Olive Kitteridge (Frances McDormand), un personaj care sub aparența unei personalități răutăcioase și a unui comportament dur ascunde un suflet compătimitor, dar tulburat și o atitudine morală și devotată. Olive spune oamenilor lucruri teribile, își tratează soțul (Richard Jenkins) cu neglijență și indiferență, iar pe fiul său (John Gallagher Jr.) îl îndepărtează treptat. Însă, toate insultele și atitudinea teribilă pe care Olive o manifesta față de ceilalți, nu reflectă altceva decât impresia ei despre sine.

Din distribuție fac parte și Ann Dowd, Zoe Kazan, Bill Murray, Martha Wainwright și Devin Druid.

Mini seria Olive Kitteridge a avut premiera pe 2 noiembrie 2014.  

Samba

Nimic despre paietele în culori electrizante ale dansatoarelor din carele alegorice defilând pe străzile Braziliei! În filmul regizorilor Olivier Nakache şi Eric Toledano, Sambadin Senegal nu este un dans, ci un tânăr care în zece ani a schimbat numeroase meserii adesea refuzate de francezi, sperând ca într-o zi să facă rost de un permis de muncă.

De cealaltă parte a societăţii, Alice are tot ce şi-ar putea dori mulţi imigranţi din ţările înfometate: lucrează legal, în locuri curate şi haine de calitate şi, peste toate acestea, funcţia îi asigură un oarecare prestigiu în faţa şefilor care nu ţipă la ea, cum o fac patronii afacerilor insalubre, ce preferă munca ieftină a oamenilor care nu-şi permit să aleagă.

Totuşi, Alice este la fel de obosită, doar că, în cazul ei, motivul epuizării nu ţine de lupta pentru supravieţuirea biologică. Aceşti doi oameni se întâlnesc, iar spectatorul trebuie să aştepte pentru a vedea care va fi urmarea. O confruntare între culturi, o idilă, o prietenie? Un lucru este previzibil: lecţia de viaţă inevitabilă. Dacă îţi era dor de Charlotte Gainsbourg (Nymphomaniac), o vei putea vedea în rolul lui Alice, alături de actorul Omar Sy (care îl va interpreta pe Samba), devenit faimos datorită filmelor Mood Indigo, The Intouchables şi X-Men: Days of Future Past. Prezentat şi în cadrul Festivalului de Film de la Toronto, Samba primeşte critici pozitive, deşi unii se aşteaptă la un scenariu previzibil, din cauza subiectului ales.

În România, premiera filmului va avea loc pe data de 14 noiembrie 2014.

Love, Rosie

Love, Rosie este o comedie nouă cu o poveste veche: doi prieteni care vor să fie mai mult decât prieteni, dar care un găsesc niciodată momentul potrivit: timp de vreo 15 ani. Un fel de One Day, dar cu ceva din Notting Hill și Four Weddings And a Funeral.

Filmul este o adaptare a romaului epistolar al Ceciliei Ahern (P.S. I Love You) semnată de Juliette Towhidi, responsabilă pentru scenariul filmului Calendar Girls (cu Helen Mirren) și, mai recent, al lui Testament of Youth.

Rosie (Lily Collins) și Alex (Sam Claflin, The Hunger Games) s-ar plăcea, doar că știu, ca orice om care a văzut When Harry Met Sally, că prietenia și sexul nu fac casă bună. Preferă să invite la balul de absolvire perechi inofensive, dacă treci cu vederea faptul că Rosie rămâne însărcinată în seara cu pricina. Vor trece ceva ani și căsnicii nereușite până la finalul previzibil.

În film apar și Suki Waterhouse (Insurgent), Tamsin Egerton (Grand Piano) și Art Parkinson (Dracula Untold).
 

Produse Domestice- Bonele filipineze, umanitate si consum

Situația bonelor filipineze în Romania a devenit un subiect odată cu investigațiile și articolele Laurei Ștefănuț. Produse Domestice este un spectacol care documentează un astfel de caz și îl pune în scenă într-un mod senzorial, din mai multe perspective, cu schimbări de roluri și cu un fir al acțiunii foarte bine urmărit.

Dincolo de abuzurile ce pot fi enumerate sau de situațiile ce pot fi descrise, în Produse Domestice vedem ceva în plus – modul în care o persoană pusă în această ipostază simte și mai ales modul în care se adaptează la o subcultură hilară în care este plantată dintr-o dată, un mediu în care regulile apar și dispar oricând, o lume închisă și ruptă de realitatea pe care noi o trăim în fiecare zi. Calitatea umană devine întrebarea centrală în acest spectacol. 

In general oamenii vor să afle cine este vinovatul pentru o situație sau alta, mai ales atunci când vorbim de un fenomen social, însă aici nu este vorba de vina cuiva anume, ci mai degrabă de mentalitatea unei societăți și modul în care aceasta consumă oameni ca pe niște produse oarecare.  

Interesantă este de asemenea alegerea de povesti, de a nara pe scenă, laolaltă cu exemplificarea actiunii in sine- acel “and she said” care se repetă sau “he did” caruia ii urmeaza o interpretare rapida. Dar asta nu afectează dinamismul întâmplărilor care se succed. Dimpotrivă, accelerează ritmul redărilor și predispune spectatorul să fie cu atât mai mult implicat în cele ce se derulează în fața ochilor săi- i se povestește și i se arată deopotrivă.

Coregrafia și sunetul  sunt esențiale pentru modul în care se conturează atmosfera. Și mai este si orezul- care se revarsă peste Joy odată ce își începe munca de bonă filipineză într-o familie de români, dar si peste publicul masculin care este adus pe scenă la sfarșitul spectacolului și folosit pentru a demonstra câteva statistici despre muncile casnice.

Produse Domestice este o expunere brută și fără ocolișuri, este o prezentare  a situației cumplite pe care a experimentat-o și o experiementează un sector de populație de imigranți, rezumat prin ”bone filipineze”. Este de asemenea și o redare mai mult sau mai puțin delicată a modului în care angajatorii români se comportă, a mentalităților și într-un mod hilar, dar trist, al sclaviei contemporane și relațiilor de dominație și subjugare care se nasc atât de ușor între oameni. Este inevitabil să nu te determine să meditezi asupra drepturilor și libertăților umane.

Spectacolul începe și se finalizează impersonal, cu vocea suavă și liniștitoare din avion care informează despre condițiile de zbor și locul unde urmează să aterizeze.

Textul este semnat de Xandra Popescu, regia de Ioana Păun– după o investigație realizată de Laura Ștefănuț.

Coregrafia- Carmen Coțofană, sunet-Cătălin Rulea, voce-Diana Miron.

Cu Ynia și Smaranda Nicolau.

Spectacolul Produse Domestice a avut premiera la WASP, în cadrul Explore Dance Festival 2014.

Ziua in care nu se cumpara nimic sau distrugerea care mocneste in noua generatie

0

De câte ori nu ai simțit că lumea e nedreaptă, crudă și inconștientă și că oricât de bun ai fi, ea nu se va schimba? Chiar dacă tu nu arunci gunoaie pe jos, milioane de alți citadini da, chiar dacă tu faci loc oamenilor să iasă în stație la metrou, încă zece se așază în față ușilor și îi împiedică pe cei care vor să iasă, chiar dacă ai considerat că atitudinea ta e un exemplu în general, majoritatea îl ignoră… Nu-i așa că ți-a trecut prin cap măcar o dată o măsură radicală de trezire a conlocuitorilor orașului?


Ziua în care nu se cumpără nimic exploatează aceste mici și mari deranjări de zi cu zi. Ea propune să schimbe lumea într-un loc mai bun, fiindcă naște oameni alienați, meschini, supramunciţi dar și neputincioși, iar maniera prin care vizualizează atingerea acestui scop filtrat prin mințile tinerilor constă în atentate care atrag în mod real atenția lumii, dar mai ales care stopează consumul comercial chiar și pentru o zi. 


Piesa îi aparține tânărului dramaturg norvegian Kim Atle Hansen și este inspirată de ziua internațională de protest împotriva consumerismului care se sărbătorește spre sfârșitul lui noiembrie, Buy Nothing Day (BND). Deși în acest caz vorbim de tineri cu un background ușor diferit de al nostru, e ușor să rezonezi ca locuitor al României cu nemulțumirile lor.

Astfel avem un cuplu de tineri activiști, Petra și Andrei, care se hotărăsc să acționeze cumva după ce află că mama biologică a fetei este dată afară din fabrică pe nedrept fix în ziua în care se întâlnesc și o fac plasând o bombă în mall. Irina și Kati sunt două surori într-o trupă de muzică pop (un fel de Andre, dar mature), care urmează să cânte un cântec total nepotrivit la un concert pentru salvarea urșilor polari, la același centru comercial. Prima dintre surori este starul, pe când cea de-a doua nu posedă același talent și uneltește împotriva surorii ei. Ana, o vânzătoare într-un magazin de haine, fostă colegă de școală cu Irina, pur și simplu simte că nu are ce căuta pe lume așa că decide să împuște câțiva oameni, dintre care unul sigur să fie Irina. În fine, Petru și Toma sunt singurii infirmieri rămăși în urma disponibilizărilor la o casă de bătrâni, care trebuie să se ocupe cum pot de toți acei oameni în vârstă, însă munca se dovedește a fi copleșitoare. Ca atare, cei doi îi iau pe bătrânei la un protest la primărie și apoi îi duc la o înghețată la mall. 


Toate aceste neputințe personale și dorințe de mai bine converg evident, la mall, care marchează acel moment în care s-a umplut paharul și tensiunea explodează la propriu și la figurat: de la planul malițios al lui Kati de a-i provoca surorii sale o reacție alergică, la atentatul Anei care este unul pur distructiv, fără sens, în care toate frustrările și inabilitatea de a avansa în viață se strâng în vârful unui tub de pistol, la ceea ce fac Petra și iubitul ei reprezentad o distrugere cu scop, care atrage atenția în general (nu-și doresc că oameni să moară), însă trădând și o lipsă de direcție de acțiune a noii generații, care e dispusă să acționeze însă nu dețin un program clar al schimbării eficiente. 


Scenografia se folosește de mai multe elemente pentru a crea acea vervă și energie a generației noastre, a cluburilor în care ne învârtim, cluburi cu muzică interesantă și video-proiecții cu conținut relevant social uneori. Prin intermediul celor din urmă se completează sau amplifică caracterul personajelor. Un element de noutate este și faptul că ne deplasăm foarte mult în afara scenei de teatru și chiar ni se proiectează un clip stil reportaj de la TV cu comentariile personajelor în prezența unui reporter cu privire la explozia de la mall. 


Kim Atle Hansen a creat o piesă-protest împotriva tuturor nedreptăților lumii prin prisma tinerilor direct afectați și care pot, în virtutea vârstei și energiei să se opună, însă această tentativă, prost gestionată de avântul lor încă netrecut prin viață are consecințe grave. 

Distribuția:

Ana: Simona Cuciurianu

Kati: Cristina Găvruș

Petra: Ilinca Hărnuț

Andrei: Rolando Matsangos

Petru: Emil Măndănac

Toma: Andrei Morariu

Irina: Olivia Niță
DJ: Andreea Veder

 

Ziua în care nu se cumpără nimic de Kim Atle Hansen, în regia lui Horia Suru, este un proiect în cadrul Programului 9G la TNB.

How to Get Away with Murder

Deși How to Get Away with Murder nu este creat ci doar produs de Shonda Rhimes (Grey's Anatomy, Scandal), serialul are toate ingredientele unui succes marca Shonda: un personaj central feminin, caractere puternice, scandal la locul de muncă și replici kilometrice. 

Deși elementele par familiare, serialul încearcă să abordeze genul dramei legale într-o manieră proaspătă: primele episoade construiesc acțiunea pe două planuri – în timp ce studenții învață cum să ajute un criminal să scape nepedepsit (printre altele), un criminal chiar pare să le scape printre degete.

How to Get Away with Murder o are în centru pe Annalise Keating (Viola Davis), o profesoară cu un stil de predare neobișnuit. Studenților li se oferă spre rezolvare un caz al lui Annalise: primii patru care găsesc o soluție la înălțimea celei oferite de avocată primesc un post în firma ei. Favoriți par a fi Wes (Alfred Enoch, filmele Harry Potter), Michaela (Aja Naomi King, The Rewrite), Laurel (Karla Souza) și Connor (Jack Falahee). Dacă ești fan Grey's Anatomy îți vei aminti, poate, de primele sezoane și de grupul „condus” de Meredith Grey gravitând în jurul lui Dr. Bailey.

TWIN PEAKS – Sezonul 3

De departe unul din cele mai importante anunțuri din acest an pentru cinefili este legat de revenirea serialului cult, responsabil pentru cele mai sinistre coșmaruri provocate celor care l-au urmărit. 

Halucinantul Twin Peaks, creat de celebrul regizor David Lynch (Blue Velvet, Mullholand Dr., The Elephant Man) în colaborare cu Mark Frost, care s-au ocupat și de scenariul show-ului, a fost cel mai discutat serial la debutul său în 1990. Cu toate că nu a rezistat mai mult de 2 sezoane din pricina materialului său, prea îndrăzneț pentru televiziune la acea vreme, serialul și-a lăsat ireparabil amprenta asupra audienței de-a lungul anilor și a deschis drumul multor alte proiecte tv îndrăznețe, devenite la rândul lor seriale cult, precum: The Sopranos, Carnivale, The X-Files, Mad Men, Breaking Bad, Fringe, Lost, Wonderfalls sau Hannibal.

Înainte de toate, să ne amintim puțin cu ce ne-a marcat Lynch și compania. Povestea se învârte în jurul crimei misterioase a unei tinere, Laura Palmer (Sheryl Lee), din orașul Twin Peaks, ce pare mai mult o stare de spirit și un loc care exista doar in mintea unuia din personaje. Locuitorii par că se întrec în bizar, însă nimic nu te înfioară precum scenele suprarealiste și de-a dreptul hipnotice, ce reprezinta visele agentului FBI, Dale Cooper (Kyle MacLachlan), prin intermediul cărora aflăm, odată cu personajul, indicii despre investigația crimei. Oare cine poate uita piticul sinistru din camera roșie, care îi bântuia visele lui Dale? Misterul uciderii tinerei a fost atât de bine păstrat încât nici la finalul sezonului 2, creatorii nu s-au îndurat să dezvăluie criminalul. Ultima scenă i-a înnebunit pe fanii care așteptau o încheiere. În loc de asta, răsunau ca o premoniție ultimele cuvinte ale Laurei Palmer din visul lui Cooper: ,,Ne vedem peste 25 de ani”.

Deși David Lynch confirma la finalul sezonului 2 că nu va mai exista vreo continuare, iată că un al 3-lea sezon e la orizont și îsi va face debutul în 2016, exact la 25 de ani de la ultimul episod, confirmând predicția Laurei Palmer. Daca asta nu vă dă fiori, coloana sonoră compusă de Angelo Badalamenti e imposibil să vă lase rece.

Sezonul 3 va conține 9 episoade regizate de Lynch, contribuind și la scrierea scenariului alaturi de Mark Frost și vor fi special realizate pentru a le oferi fanilor un final revelator mult așteptat. Deocamdată nu se știe câti dintre actorii distribuției originale se vor întoarce, doar că e posibil sa îl revedem pe Kyle MacLachlan (Blue Velvet) în rolul lui Dale.

Canalul de televiziune Showtime va difuza premiera noului sezon, care e așteptat să debuteze chiar la data aniversării celor 25 de ani (08.04.2016).

Miss Daisy și șoferul său – Un pic despre discriminare și prietenie

Tema rasială este întotdeauna sensibilă. În spectacolul  Miss Daisy și șoferul său ea capătă nuanțe de toate felurile și putem urmări cum se transformă și cum se dizolvă.

În urma unui accident provocat de Miss Daisy, fiul ei, Boolie, decide să îi angajeze un șofer pentru a preîntâmpina orice alte situații neplăcute. Astfel, Hoke ajunge să lucreze pentru ei spre nemulțumirea lui Miss Daisy, care nu poate accepta sub nicio formă că are nevoie de ajutor și mai ales că are un șofer ”din ăla”.

Personajele principale fac parte din grupuri rasiale discriminate și violentate de-a lungul istoriei: Miss Daisy este o evreică sobră și aspră ce provine dintr-o familie înstarită iar Hoke este un șofer de culoare, needucat, cu un accent aproape enervant și cu o personalitate puternică. De adăugat și faptul că fiecare în parte, în vulnerabilitatea lui, descriminează la rândul său și are prejudecăți adânc înrădăcinate despre ceilalți oameni, indiferent de comunitatea sau grupul de proveniență. Pe de altă parte, au umorul care îi unește și ii face să se cunoască, să se accepte unul pe celălalt și, după ani petrecuți împreună, să devină cei mai buni prieteni.

Costumele și mișcarea scenică, precum și tonalitățile și accentul conturează tipologii și stereotipuri până când devin amuzante. Scena este o aglomerare de gânduri și decor – plină de obiecte mari , în dubluri și contraste, cu un podium ce o traversează precum un drum fără o direcție clară.

Este o societate americană de secol XX cât de poate de diversificată și de dinamică. Desfășurarea spectacolului este aproape filmică pe alocuri, iar trecerile de la un segment de timp la altul sunt profund dramatice.

 În final Miss Daisy îmbătrânește și, bolnavă fiind, ajunge inevitabil într-un spital-azil, iar Boolie este un om de afaceri apreciat și premiat. Hoke nu mai poate conduce, a îmbătrânit și el. Însă bucuria și pofta de viață rămâne aceeași, batrânul șofer o vizitează pe Miss Daisy pe cât de mult posibil și își petrec timpul împreună. Barierele convenționale au fost înfrânte definitv.

 Textul îi aparține lui Alfred Fox Uhry și face parte din Trilogia Atlantei.  Spectacolul  este o producție a Teatrului Evreiesc de Stat și este regizat de Claudiu Goga, în rolul lui Miss Daisy o  vedem pe Maia Morgenstern, în rolul șoferului Hoke pe Mircea Rusu, iar în rolul lui Boolie, fiul lui Miss Daisy, pe Mircea Dragomir. A fost prezent și pe scena Teatrului Nottara, în cadrul Fest(in) pe Bulevard.

Pe scurt, Miss Daisy și șoferul său este o comedie despre toleranță și despre o prietenie cu greu construită.

          

Horrible Bosses 2

Toamna aceasta sequel-ul comediei Horrible Bosses se pregătește de lansarea în cinematografe. Ca o continuare firească a evenimentelor din primul film, noile întâmplări îi găsește pe Nick (Jason Bateman), Kurt (Jason Sudeikis) și Dale (Charlie Day) în postura în care decid că e timpul să nu mai dea socoteală șefilor și să își înființeze propria afacere.

Însă, planurile lor sunt date peste cap de un investitor dibaci (Christoph Waltz) care le răpește orice șansă de succes financiar. Înfrânți, disperați și fără nicio modalitate legală de a recupera ceea ce au pierdut, cei trei bărbați născocesc un plan de răpire fantezist al fiului investitorului, pentru a-și recâștiga compania.

Horrible Bosses 2 va intra în cinematografele din România pe 28 noiembrie 2014. 

Ultimele articole