Unde iesim

Frédéric Beigbederşi Pascal Bruckner. Probabil doi dintre cei mai cunoscuţi autori francezi contemporani, prin romane precum Dragostea durează trei ani, Copilul divin sau Paradoxul iubirii, puse în scenă în România de-a lungul timpului de către Chris Simion. Se adaugă seriei Hoţii de frumuseţe, adaptare după romanul cu acelaşi nume al lui Bruckner, produsă de Compania de Teatru D'AYA și găzduită la  Teatrul Evreiesc.

Dacă nu ai citit deja cartea, ideea piesei ţi se va părea cu siguranţă originală: la graniţa dintre Franţa şi Elveția soţii Steiner (Radu Micu şi Ştefana Samfira), împreună cu majordomul lor Raymond (Ionuţ Niculae) răpesc femei frumoase pentru a le fura tinereţea. Oricât ar părea de ciudat, cei trei folosesc această metodă pentru a-şi păstra vitalitatea, răzbunându-se totodată pe o societate în care, după ce ai înaintat în vârstă, eşti dat la o parte. În mijlocul acestei poveşti halucinante nimeresc, în urma unei excursii la schi în Alpi, Benjamin (Florin Zamfirescu) şi Hélène (Medeea Marinescu), noile victime ale familiei Steiner.

Paralel cu întâmplările propriu-zise funcţionează un al doilea plan, în care Benjamin, de această dată într-o şedinţă de terapie, rememorează împreună cu psihiatra lui (Ioana Pavelescu) întreaga poveste. Trecerile între trecut şi prezent se fac prin intermediul a trei ecrane pe care sunt proiectate scene filmate anterior de actori, intercalate, bineînţeles, cu jocul propriu-zis. Scenografia (semnată Adina Mastalier) reuşeşte din acest punct de vedere să funcţioneze, dar alternanţele foarte frecvente de la o poveste la cealaltă creează un efect excesiv de colaj și fragmentare.

Deşi piesa beneficiază de pe urma subiectului interesant, la capitolul interpretare există unele minusuri.  Cuplul Francesca – Jérome apare mai degrabă într-o lumina grotescă, nu atât demonică, aşa cum transpare din romanul lui Bruckner sau cum sugerează peruca purtată de Ştefana Samfira pe scenă. Nebunia de care se presupune că suferă Francesca capătă note stridente, amintind mai curând de o vrăjitoare.

Există, apoi, unele episoade cărora nu le-am văzut rostul în economia piesei. Mă refer în special la secvenţele cu Medeea Marinescu de la început, în care încearcă să îl seducă pe Benjamin, iniţial îmbrăcată în călugăriță, apoi în desuuri negre şi ciorapi cu plasă. Este adevărat că replicile apar ca atare în roman („Benjamin, vrei să mă dezbraci te rog? Am chef să stau goală în făţa dumitale”), dar nu ştiu dacă era nevoie de un dans în toată regula pentru a ilustra situaţia.

Proiectul lui Chris Simion (deşi lăudabil pentru curajul de a dramatiza în premieră mondială cartea lui Bruckner sau de a folosi un decor virtual) demonstrează totuşi că este nevoie de mai mult de un roman bun pentru a obține un spectacol reuşit.

Aşa cum îţi promiteam cu ceva vreme în urmă, revenim cu alte cinci piese de teatru la care merită să mergi în această stagiune, după articolul cu prima parte a recomandărilor:

Absolut!

Demoni

Am fost la premiera acestui spectacol cu și fără așteptări. Cu așteptări pentru că era un spectacol de la Teatrul Act (unde cam toate spectacolele sunt reușite), fără pentru că era prima dată ca regizor a unui actor (Lorena Zăbrăuțanu). După primele minute, în care parcă totuși ceva nu te lăsa să intri în convenția de teatru (o anumită artificialitate în joc peste care înșiși actorii nu puteau să treacă), spectacolul s-a transformat într-o dramă reușită despre alegerile pe care le facem și despre compromisurile intimității dintr-un cuplu. Dacă de multe ori în ultimul timp mergi la teatru și te întrebi: oare ce a recomandat textul respectiv să fie pus în scenă, piesa Demonii are un dialog care susține atenția timp de 100 minute cu ironii, glume, dar mai ales adevăruri despre viața matură spuse fără emfază, fără accente inutile și cu potențialul de a te pune pe gânduri.

Capra cu trei iezi

A treia recomandare consecutivă de la Teatrul Act este tot un spectacol în regia lui Alexandru Dabija și tot după o poveste de Ion Creangă, la fel ca și Absolut!. De data aceasta este vorba despre Capra cu trei iezi. Crima este răscumpărată prin răzbunare în miros de festin moldovenesc: sarmale fierte în vin, ciorbă de potroace, colivă, cârnăciori cu mămăliguță. Gospodinele ar putea să discute despre spectacol la fel de înfocat ca un critic de teatru. Dincolo de mâncare, la mijloc este o crimă pentru care se caută pedeapsa, așa că mâncărurile fierte la propriu, apoi așezate pe masă, și accentele dramatice fac din spectacolul lui Dabija unul potrivit pentru oameni maturi. Pe lângă controversele gurmande în ce trebuie fierte sarmalele, în borș sau în vin, discuțiile după piesă pot la fel de bine să cârmească spre variante ale poveștii, așa cum fiecare dintre noi și-o amintește din copilărie.

Moartea unui comis voiajor

La Bulandra, cu Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc, Şerban Pavlu, Marius Chivu, Dana Dogaru, Claudiu Stănescu, Dan Aştilean şi Valentin Popescu poți vedea clasicul spectacol Moartea unui comis voiajor.

Piesa, regizată de Felix Alexa, urmăreşte deconstrucţia visului american, redus la ideea de a câştiga bani cu orice preţ. Principiul îşi găseşte acoperire pe final, când familia îşi achită datoriile cu banii încasaţi din asigurarea lui Willy (Victor Rebengiuc), care alege să se sinucidă.

Trei femei înalte

Lăsăm, la sfârşit, din nou loc teatrului independent şi includem în listă Trei femei înalte, regizată de Andrei şi Andreea Grosu la Unteatru. Folosindu-se de un spaţiu neconvenţional şi de resurse limitate, piesa mizează foarte mult pe interpretare. Cristina Casian, Florina Gleznea şi Nicoleta Lefter le întruchipează pe cele trei femei înalte– prima este o nonagenară care îşi rememorează tinereţea, a doua este îngrijitoarea acesteia, iar ultima este o tânără măcinată de curiozitate, cu aer de copil. Spectacolul are naturaleţe şi firesc și este echilibrat.