Un spectacol în care teatrul și muzica sunt la fel de importante este destul de rar întâlnit la noi. Regizorul Felix Alexa a ales această soluție pentru punerea în scenă a nuvelei gogoliene – Însemnările unui nebun, probabil mai ales datorită formulei deja testate în care violonistul și compozitorul Alexander Bălănescu a colaborat cu Ada Milea în spectacolul Insula.
Piesa de la ArCub, în care Marius Manole este one-man show, iar violonistul Alexander Bălănescu creează atmosfera piesei prin muzică și câteva intervenții actoricești, sondează căderea în nebunuie a unui funcţionar mărunt din Rusia, urmărit de o serie de frustrări: râvneşte la fata şefului departamentului, ar vrea să se îmbrace mai bine şi, în general, să fie luat în serios de către cei din jurul său. Toate pornesc din acelaşi punct: sentimentul de inferioritate, alimentat de diferenţele sociale.
Existenţa lui Poprişkin este una banală, desfăşurându-se mereu după aceleaşi coordonate – merge la birou, transcrie hârtii, ascute creioane pentru şef, face zilnic însemnări în jurnal. Această monotonie este cea care stă la baza nebuniei. Dându-şi seama de lipsa interesantului în viața sa, personajul va căuta în imaginaţie un univers compensatoriu. Degradarea mentală se instalează progresiv: la început i se pare că poate înţelege limbajul animalelor, trece apoi la refacerea aproape detectivistică a „corespondenţei” dintre doi câini, pentru ca în final să se creadă regele Spaniei şi să fie internat într-un spital de boli nervoase. Îşi croieşte singur o mantie demnă de noul său statut, vorbeşte cu o găleată în cap, se târăşte pe jos – în fine, nimic nu lipseşte pentru a-l include pe Poprişcin în categoria nebunilor.
Toate elementele din spectacol converg către constituirea acelei idei de monotonie despre care vorbeam mai sus, devenită nucleul dur al piesei. Pe lângă anumite replici repetate când şi când de personaj, un rol semnificativ în această poveste îl are muzica. Tema muzicală, compusă şi interpretată de Alexander Bălănescu este reluată obsedant, accentuând momentele de cădere psihică pe care le traversează Proprişcin. Tonul grav, melodia pe alocuri stridentă, sonoritatea aproape violentă completează foarte bine accesele de nebunie ale personajului.
Rolul lui Bălănescu nu se reduce numai la mânuirea viorii. El este şi un dublu al personajului, intervenind de mai multe ori pe parcursul piesei pentru a-i da replica. Mai mult decât atât, împrumută masca deferitelor persoane pe care Proprişcin le aminteşte, astfel că între cei doi se stabililește un dialog imaginar.
Cât despre rolul pe care îl face Marius Manole, acesta se achită de el într-o manieră decentă, mai ales dacă ţinem cont cât de solicitant este să joci într-un "aproape" one-man show (primul din cariera sa).
Se simte totuși lipsa unei chimii și o diferență de abordare între cei doi. Dacă Bălănescu se simte în absurd ca peștele în apă, intervențiile lui fiind entuziasmante de multe ori (atât muzical, cât și teatral), Marius Manole trăiește piesa ultra-dramatic și sentimental, mizând pe reacția emoțională a publicului la gesturile largi și lacrimile care curg aproape tot spectacolul.
Ceea ce te face să meditezi asupra sensului unei reprezentații a nebuniei înecate în efuziuni emoționale… Dacă te aștepți la un spectacol în genul Insulei cu Ada Milea și Alexander Bălănescu, mai așteaptă o rundă.
