Unde iesim

Când te gândeşti la viaţa monahală o asociezi de obicei cu tihnă, sobrietate, chiar stricteţe. În orice caz, alăturarea dintre o mănăstire şi o situaţie comică pare din start incompatibilă. Obiceiuri necurate, cea mai recentă piesă a Teatrului Bulandra, vrea să ne demonstreze contrariul.

Regizorul Mihai Constantin pune în scenă o comedie veritabilă în care protagoniste sunt călugăriţele dintr-o mânăstire americană. Augusta (Corina Moise) şi Philamena (Steliana Bălăcianu) au o îndeletnicire care iese din sfera îndatoririlor clericale obişnuite: producţia de vin. Totul se realizează, bineînţeles, în secret, fără ştirea autoritarei Stareţe (Victoria Dicu), total împotriva „apei de gură a lui Satan”. Doar că reţeta lor înregistrează un succes neaşteptat, iar informaţia că vinul măicuțelor a câștigat un mare premiu se transformă într-o adevărată ştire.

Pentru a afla toate detaliile, la mănăstire ajung doi reporteri în căutare de senzaţional. Intrând “sub acoperire”: Sally (Andreea Mateiu) se deghizează în sora Mary Mary, iar Paul (Thomas Ciocșirescu) în părintele Paul, dându-se drept fratele ei. Venirea lor se suprapune însă cu o altă vizită : sora Mary Catherine (Alina Vior), trimisă în control de la Vatican.

Personajele ascund fiecare câte ceva, se suspectează reciproc şi se lansează permanent într-un vârtej al speculaţiilor. Maica Superioară crede că Mary Catherine este spionul cardinalului hotărât să închidă mânăstirea şi le însărcinează pe Augusta şi pe Philamena să o urmărească. Venirea aşa-zisului părinte Paul îl nelinişteşte pe pastorul mânăstirii (Gelu Nițu). În consecinţă, îl pune pe administratorul instituţiei (Andrei Runcanu) să îl spioneze. Sper că nu te-am pierdut, dar refacerea evenimentelor unei piese care durează trei ore nu e tocmai uşoară.

Lăsând la o parte intriga întortocheată, remarcabil mi s-a părut jocul actorilor. Fiecare în parte reuşeşte să susţină ritmul rapid al întâmplărilor şi imprimă piesei o energie contagioasă. Lucru de admirat, mai ales când interpretezi nişte personaje dedate într-ale spionajului monahal. Ca în Jocul dragostei şi al întâmplării a lui Marivaux, protagoniştii recurg frecvent la deghizări. Jurnalistul Paul (Thomas Ciocșirescu), de exemplu, îşi schimbă identitatea în nu mai puţin de trei rânduri, devenind, pe rând, părintele Paul, sora Pauline şi cardinalul Redding.    

Rezolvarea tuturor încurcăturilor nu putea apărea decât în urma unei noi răsturnări de situaţie și, cum era de aşteptat din partea unei comedii, lucrurile se termină cu bine. Dacă iau în calcul scena finală, pot spune că atmosfera e chiar descătuşată: toată lumea de pe scenă cântă şi dansează pe ritmurile lui Aleluia! de gospel. 

Obiceiuri necurate este o comedie tipică la care vei râde mult, iar starea de bine se instalează repede. Piesa a ramas in stagiunea curenta a teatrului Bulandra, urmatoarea reprezentatie avand loc pe 25 octombrie.

De multă vreme încoace voci grave denunţă starea precară în care se găseşte teatrul românesc. Nu spun că spectacolele sunt întotodeauna excelente sau că lucrurile nu ar putea sta mai bine, dar cred că putem reţine din anul care tocmai a trecut câteva spectacole reuşite.

Privind retrospectiv, 2012 a însemnat în primul rând Caragiale. Mult Caragiale. De la teatru-coregrafic (spectacolul-colaj D’ale noastre al lui Gigi Căciuleanu de la Teatrul Naţional) până la deplasarea pieselor în secolul al 21-lea (Năpasta, în regia lui Radu Afrim), s-a încercat totul.

1 Conul Leonida faţă cu reacţiunea

Mă voi opri însă asupra piesei pusă în scenă de Silviu Purcărete, cu Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ în rolurile principale. Cei doi interpretează cuplul Leonida-Efimiţa, iar Purcărete exploatează original tocmai acest aspect. Cu riscul de a cădea în spoiler, îţi spun că cele două personaje sunt jucate, pe rând, de cunoscuţii actori. Mariana Mihuţ, iniţial în rolul Efimiţei, recită apoi replicile lui Leonida, iar Rebengiuc procedează “viceversa”.

O viziune regizorală “răsturnată” şi o scenografie extravagantă semnată Dragos Buhagiar care apropie spectacolul într-o bună măsură de suprarealism.

Important din punct de vedere teatral în 2012 a fost în mod cert şi Festivalul Naţional de Teatru. Am văzut în perioada respectivă mai multe piese – abordări care mai de care mai inedite – dar includ aici Vocea umană.

2 Vocea umană

În realitate un monolog scris de Jean Cocteau şi interpretat de Oana Pellea, spectacolul este simplu. Fără artificii regizorale complicate, fără acţiune propriu-zisă, doar o femeie părăsită şi trăirile ei. Este un spectacol care mizează în totalitate pe interpretare: protagonista îi telefonează pentru ultima dată iubitului ei, dezvăluindu-şi în faţa spectatorului stările sufleteşti, de multe ori contradictorii. Iar într-o perioadă în care montările spectaculoase sunt la modă, punerea în scenă a unei astfel de piese poate fi socotită curajoasă. Aici poţi citi şi recenzia noastră.

Spre sfârşitul anului am avut parte şi de câteva premiere. Reprezentativă mi se pare Obiceiuri necurate, montată de Mihai Constantin la Teatrul Bulandra.

3 Obiceiuri necurate

Nu de puţine ori am resimţit nevoia pe scenele de la noi a unei comedii tipice, dar care să nu abunde în glume vulgare sau total neinspirate. Cred că piesa de la Bulandra reuşeşte să umple acest “gol” şi să transmită energie și bună dispoziţie.

Într-o mănăstire din America două călugărițe – Augusta (Corina Moise) şi Phillamena (Steliana Bălăcianu) produc în secret vin pentru a spori veniturile instituţiei. Secret dificil de păstrat, ţinând cont de autoritara Maică Stareţă (Victoria Dicu) care le supraveghează în permanenţă. Situaţia se complică şi mai mult când la mănăstire ajung doi reporteri (Sally- Andreea Mateiu și Paul – Thomas Ciocșirescu) care cercetează posibila ştire, dar şi o călugăriţă trimisă de Vatican – sora Mary Catherine (Alina Vior).

Ritmul este alert, contrastând profund cu muzica bisericească sobră care se aude uneori pe fundal. Finalul Obiceiuri necurate este şi el unul specific comediei, întărind regula potrivit căreia “totul e bine când se termină cu bine”.

4 Dumnezeul de a doua zi

Schimbând acum registrul, nu pot să nu menţionez aici piesa de la Teatrul Act. O piesă în esenţă tristă, despre viaţă, moarte, părinţi şi copii, dar care prezintă lucrurile firesc. La fel de firesc cum Vlad Zamfirescu prăjeşte cartofi în bucătărie.

Personajele (interpretate de Mirela Oprişor şi de Vlad Zamfirescu) rememorează povestea de dragoste dintre ei cu o naturalaţe care impresionează şi care transformă spectacolul lui Claudiu Goga într-unul de neratat. Citeşte aici şi recenzia Postmodern.

5 Ivanov

Ivanov înseamnă un spectacol tipic cehovian. Având în vedere câtă emoție, nostalgie, stări de cădere și disperare conțin piesele lui Cehov, e fantastic de greu să păstrezi intensitatea și cadența potrivită într-un asemenea spectacol. Dar nu vei fi dezamăgit și nu vei avea ocazia să îți rotești ochii peste cap a exasperare. De ce? Pentru că regizorul care dirijează cu un simț perfect partitura actorilor (Vlad Ivanov, Marius Manole,  Victor Rebengiuc, Mirela Oprișor, Maria Obretin și mulți alții) este Andrei Șerban.

Va urma a doua parte a articolului, cu celelalte cinci spectacole recomandate.