Facebook
Acasă Articole Editor's pick Pagină 17

Editor's pick

Ultimele

Unisex – Razbunarea celui parasit

Adriana Gionea
-
0
Unisex – Razbunarea celui parasit

Unisex este dovada că genul acela de scriitură lejeră vecină cu simplitatea poate ascunde mesaje adânci, perturbatoare, care întreţin abil ritmul accelerat al lecturii.

Unisex poate fi citit împreună cu alt roman scris de Amelie Nothomb – Lovește-ţi inima!. În Lovește-ţi inima! era vorba despre legătura toxică dintre o mamă indiferentă și fiica însetată de afecţiune. În Unisex este vorba despre o fiică mult prea inteligentă și precoce pentru a-și mai iubi necondiţionat unul dintre părinţi (tatăl), după ce descoperă de timpuriu că acesta este o fiinţă lipsită de empatie, manipulatoare și înfiorator de egoistă.

În centrul romanului se află un cuplu și fata acestora. Cuplul este format din tipologia bărbatului născut în afara Parisului, dar care se visează un burghez apreciat în cartierele selecte ale capitalei, și din naiva pe care lipsa experienţei de viaţă o face să vadă un bărbat șarmant acolo unde alte femei nu ar fi văzut decât un fanfaron antipatic și penibil, cu aere de parvenit plictisitor. Pe ea o cheamă Dominique, iar pe el Claude. Au o fiică pe nume Epicene.

Toate cele trei nume ale personajelor au atât rezonanţă feminină, cât și masculină, reflectând astfel titlul romanului Unisex. De fapt, prin numele fiicei – Epicene – Amelie Nothomb stârnește apetitul cititorului pentru alte cărţi, folosind referinţele culturale într-un mod captivant.

Una dintre cele mai apreciate autoare din spaţiul francofon pare să fi scris un roman previzibil despre familia dominată de un psihopat. Capul familiei din acest roman se mulează perfect pe tipologia francezului provincial, copleșit de vraja Parisului și complexat ori de câte ori se raportează la cei ce au avut privilegiul de a fi, cu mult înaintea lui, mai aproape de înalta societate pariziană. Pentru el, soţia și fiica nu sunt decât niște pioni în jocurile cu mize ascunse.

Claude își obligă fiica să renunţe la cea mai bună prietenă (deoarece era fata unui marocan), hotărând să își mute familia într-un cartier mai potrivit aspiraţiilor sale de parvenit ce a reușit în afaceri. Își obligă apoi soţia să se bage pe sub pielea unei femei bogate pentru a-i facilita lui prietenia cu influentul soţ al acestei femei bogate.

Modul în care decurge prima jumătate a microromanului te face să te gândești la un portret meschin al societăţii franceze scindate între privilegiaţi și plebe, exact ca-n vremea regilor și a nobililor ghilotinaţi. La fel ca-n Franţa marilor Ludovici, bogaţii au saloane unde nu intră decât cei aleși. Afacerile se fac doar între cei ce provin din același cerc închis al privilegiaţilor. Cei din afara burgheziei sau a cercurilor influente vor să intre în graţiile celor mai avuţi. Ei adoptă comportamentul duplicitar specific personajelor manipulatoare ce lasă de-o parte simţul penibilului, scrupulele și demnitatea pentru a se apropia de cei privilegiaţi, pentru a le parazita strălucirea și a le imita stilul de viaţă.

Modul în care soţia devotată și oarbă își ajută partenerul să ajungă în preajma unui afacerist influent îţi aduce aminte de ceremonialul acaparării privilegiilor de la curţile regale, unde plebeii scăpătaţi ar fi făcut orice pentru a intra în graţiile nobililor. Tentativa personajului masculin manipulator de a se face plăcut de un mare afacerist parizian ascunde niște gânduri sumbre, nebănuite la început.

Singura care poate detecta adevăratele intenţii ale lui Claude este fiica acestuia, Epicene. Deși Epicene este o fiică de care tatăl s-a îndepărtat de cum a văzut-o, aceasta devine singura care îl poate vedea așa cum este: un egoist manipulator incurabil. Totuși, nu își dezvăluie gândurile și trăirile deoarece mama ei îl idealizează. Fiind înzestrată cu acea precoce și incisivă putere de observaţie, Epicene va dezvolta o viaţă interioară secretă, paralelă cu a familiei.

La început, romanul îţi dă impresia că poţi anticipa mult prea ușor evoluţia personajelor și a evenimentelor. Te surprinde apoi prin explorarea amănuntelor devenite clișeistice despre copiii neglijaţi din familiile atinse de bunăstare sau despre superficialitatea anumitor burghezi din Paris. Introducând elemente ce ţin de atmosfera apăsătoare a unui thriller psihologic, Amelie Nothomb produce stupefacţie când scoate asul din mânecă. Asul nu este legat de un eveniment spectaculos sau de modificări la nivelul naraţiunii simple, ci de stil. Nu dezvăluirea unui eveniment dureros din trecutul capului de familie schimbă traiectoria personajelor sau raportul de forţă dintre ele, ci modul în care se face această dezvăluire.

Stilul în care sunt date în vileag intenţiile tatălui deviază reacţiile personajelor și mai ales interpretările oferite evenimentelor spre o zonă vecină cu poveștile întunecate. Până și modul în care sunt prezentate evenimentele amintește mai degrabă de fluiditatea unui basm cu tâlc revelator decât de un roman psihologic dens.

Amelie Nothomb știe cum să acapareze interesul unui adult așa cum o făceau povestitorii de basme. Îi oferă acea poveste bine spusă, în cuvinte accesibile. Este o poveste adaptată la pretenţiile unui cititor foarte receptiv la romanele psihologice, dar care preferă mai degrabă să fie ghidat de vocea unui narator cameleonic decât să fie pus în faţa unor pasaje statice, dominate de observaţiile psihologice sofisticate, dar care ajung să încetinească ritmul dinamic.

În postura de povestitor, autoarea întreţine interesul cititorului înlocuind privirea gravă asupra legăturilor toxice printr-un sarcasm rafinat. Își privește personajele fără milă sau admiraţie, dorind să îţ arate cât de mici sunt și vor rămâne de fapt (cu excepţia fiicei inteligente).

Unisex este un roman cu multiple interpretări. Unele sunt legate de efectele răzbunării devenite otrava care intoxică mai multe generaţii. Altele vorbesc despre strategiile de supravieţuire (mai mult sau mai putin benefice) adoptate de o persoană care se simte abandonată (de un partener sau de un tată). Cei familiarizaţi cu filmele de artă și romanele actuale vor detecta observaţii acide la adresa inegalităţii din societatea franceză. Autoarea te face să te întrebi dacă nu cumva soţia din acest roman ar fi putut evita capcanele unui bărbat egoist dacă s-ar fi născut într-un oraș mai mare și cosmopolit, plin de alternative care să pună în valoare calităţile unei tinere abia ieșite din adolescenţă.

La finalul romanului vei avea impresia că ai urmărit mai degrabă un film ce îmbină eficient drama dintr-o familie cu satira la adresa întregii societăţi. Unisex are calităţile unui film cu elemente bine dozate. Întorsăturile de situaţie promit suspansul unui thriller, dar iau forma unei farse vecine cu tragedia. Poţi spune despre Amelie Nothomb că ar putea oferi cu succes un scenariu ce include trădări, ipocrizii burgheze și drame de familie.

Unisex poate sta la baza unui scenariu demn de un film tipic franţuzesc, în care problemele apăsătoare sunt livrate în doze suportabile ce nu exclud și umorul. Este vorba de acel tip de umor de care se bucură doar spectatorul, în timp ce personajele cunosc doar tristeţea, îngheţul afectiv și dispererea, fiind precum niște caricaturi ignorante, ce băltesc în propriile iluzii, în timp ce doar spectatorul poate vedea imaginea de ansamblu ce ascunde mesajele înţelepte care să permită eliberarea acestora.

Romanul poate fi comandat și de pe Libris sau Cărturești

Citește și Barbă Albastră – Un spectacol irezistibil al dialogurilor sofisticate

Barba Albastra – Un spectacol irezistibil al dialogurilor sofisticate

50 de carti noi, pe care le vom cauta la Gaudeamus 2019

Adriana Gionea
-
0
50 de carti noi, pe care le vom cauta la Gaudeamus 2019

După lista prezentată în articolul 26 de cărţi noi, de citit în noiembrie, ne-am gândit să mai alcătuim una, dedicată noutăţilor de la târgul de carte Gaudeamus. Târgul de carte va avea loc între 20 şi 24 noiembrie 2019, la Romexpo. Program de vizitare: 10:00 – 20:00.

 

 Volume de proză scurtă

 

În buricul pământului

Dacă preferi miniaturile, poţi alege cele nouă povestiri incluse în volumul În buricul pământului. Vei descoperi nişte poveşti răvăşitoare despre oameni forţaţi de istorie să îşi caute o viaţă nouă, pe teritorii îndepărtate de ţinutul natal. Povestirile sunt tandre, stranii, pline de neprevăzut şi de empatie.

 

Ştii bine că vrei. Iubitorul de pisici şi alte povestiri

Dacă preferi prozele scurte ce îmbină realitatea şi fantasticul alegoric, poţi alege şi volumul Ştii bine că vrei. Iubitorul de pisici şi alte povestiri. Vei descoperi o nouă scriitoare care alege simbolurile, notele dark şi originalitatea pentru a reinterpreta problemele omului modern.

 

Chemarea lui Cthulhu şi alte povestiri

Lovecraft îmbină în povestirile sale mitul şi thrillerul cu accente de horror suprarealist. Îţi oferă 12 proze scurte care să te ţină cu sufletul la gură dacă îţi plac istorisirile ce ascund o latură tenebroasă, un haos la graniţa cu fantasticul pregătit să ia cu asalt viaţa previzibilă. Dacă nu ajungi la Gaudeamus 2019, poţi comanda această carte de pe Libris 

 

Pe o singură voce – Susana Tamaro

 

Fanii Susannei Tamaro o vor descoperi şi în ipostaza autoarei de proză scurtă. Cele cinci povestiri incluse în volumul Pe o singură voce pot fi considerate şi nişte romane condensate. Autoarea explorează efectele întâmplărilor din copilărie şi emoţiile răvăşitoare.

 

Cărţile autorilor distinşi cu Premiul Nobel în 2018 şi în 2019

 

Călătoria oamenilor Cărţii

 

Având un titlu irezistibil pentru dependenţii de lectură, Călătoria oamenilor Cărţii vorbeste despre puterea de a rezista în faţa barbariei. Vei citi despre o carte unică, lăsată oamenilor, însă bine ascunsă în munţi. Aceşti munţi sunt zguduiţi de războaie. Cartea supravieţuieşte, iar locul unde se află este un secret pe cale de a fi dezvăluit. Va supravieţui Cartea? Dacă nu ajungi la Gaudeamus 2019, poţi comanda această carte de pe Cărtureşti sau Elefant.ro

 

Frica portarului înaintea loviturii de la 11 metri

 

Câştigator al Premiului Nobel pentru Literatură în 2019, Peter Handke s-a făcut remarcat datorită romanului Frica portarului înaintea loviturii de la 11 metri. Romanul prezintă aventurile unui bărbat care se trezeşte în mijlocul unui haos existenţial după ce află că a fost concendiat. Ajunge să cutreiere străzile oraşului, intrând apoi într-o sală de cinema. Întâlnirea cu o femeie atrăgătoare îl va face să descopere o latură întuncată a personalităţii sale.

 

Scurtă scrisoare pentru o lungă despărţire

 

Scurtă scrisoare pentru o lungă despărţire este o poveste despre un cuplu aflat în criză. El încearcă să fugă de ea, călătorind în America. Ea îi scrie obsesiv, ameninţându-l. Povestea lor va fi una plină de trimiteri literare şi cinematografice la cultura americane.

 

Romane despre Vincent van Gogh

 

Vincent şi Theo. Fraţii van Gogh

 

Scrisorile dintre pictorul Vincent van Gogh şi fratele său, Theo, devin sursa de inspiraţie pentru acest roman. Vei fi invitat să-l redescoperi pe Vincent van Gogh din perspectiva relaţiei fraterne complicate, dar în acelaşi timp securizantă.

 

Vincent asasinat

 

Tot van Gogh devine protagonistul romanului Vincent asasinat. Cititorul este invitat să descopere lumea pictorului din perspectiva relaţiilor avute cu persoanele apropiate în ultimii săi ani de viaţă.

 

Dragostea în epoci dificile

 

Zmeie de hârtie

 

Romanele scrise de Romain Gary au rămas în ateţia cititorilor datorită observaţiilor psihologice fascinante. Zmeie de hârtie este considerat unul dintre cele mai bune romane ale autorului. Zmeie de hârtie explorează maturizarea unui tânăr pe fundalul unei Europe ameninţate de război. Acesta se îndrăgosteşte de o tânără aristocrată, devine secretarul tatălui ei, se înrolează, intră în Rezistenţă şi încearcă să accepte partea mai puţin luminoasă a femeii adorate în secret.

 

Soldatul iernii

 

Tot o poveste de iubire în vreme de război vei descoperi şi în Soldatul iernii. Acţiunea se petrece în timpul Primului Război Mondial şi îi are ca protagonişti pe un tânăr medic ajuns pe front şi o curajoasă asistentă medicală. Vieţile celor două personaje sunt schimbate de un soldat rânit, a cărui salvare presupune asumarea unor decizii riscante din partea medicului. Dacă nu ajungi la Gaudeamus 2019, poţi comanda această carte de pe Libris

 

Să-mi trimiţi un cuvânt din când în când

 

Nimic nu poate distruge o mare iubire. Nici măcar un lagăr stalinist. O dovedesc scrisorile semnate de Svetlana şi Lev. Vei citi rânduri din aceste scrisori, în care mica şi marea istorie se împletesc într-un portret al tandreţii supravieţuitoare. Sfidând marea istorie, Svetlana şi Lev din Moscova au lăsat în urma lor peste o mie de scrisori, martore ale unei despărţiri forţate care a durat 14 ani, dar care nu a dus la ruptura cuplului.

 

Literatură asiatică

 

Nu mi-am omorât bărbatul 

 

Cinefilii vor dori să citească romanul Nu mi-am omorât bărbatul, care a stat la baza filmului I Am Not Madame Bovary, distins cu marele premiul al Festivalului de Film de la San Sebastian. Romanul îmbină umorul şi drama într-o satiră absurdă. Vei descoperi încercările bizare ale unei femei de a scăpa nepedepsită într-o ţară unde a naşte mai mult de un copil este un delict grav. Aceasta va păstra al doilea copil găsind o portiţă de scăpare sub forma divorţului temporar. Decizia ei va afecta viaţa de cuplu şi va declanșa nişte evenimente tragicomice.

 

Cartea albă 

 

Cartea albă este un roman despre sentimentele unei femei care încearcă să dea sens unei traume. Trauma este legată de pierderea surorii sale. Romanul semnat de Hang Kang – autoarea sud-coreeană devenită faimoasă datorită cărţii Vegetariana – ia forma unei scrisori adresate surorii dispărute. Cartea albă se transformă într-o călătorie spre vindecare de-a lungul mai multor continente. Dacă nu ajungi la Gaudeamus 2019, poţi comanda această carte de pe Libris

 

M-am săturat de tine 

 

Literatura coreeană actuală este marcată de voci feminine excentrice şi puternice. Una dintre ele este şi cea a lui Bae Suah. Aceasta a scris un roman despre o femeie ce refuză căsătoria şi relaţiile de lungă durată. Protagonista romanului M-am săturat de tine lucrează într-o corporaţie, însă visul ei este acela de a deveni medic veterinar în Africa, pentru a fi în preajma leilor.

 

Invitaţii la discuţii despre cuplu

 

Renovări. Amenajări interioare 

 

Mara Wagner a revenit cu un nou volum în care explorează cuplurile aflate în criză. Vei descoperi o îmbinare de proze scurte, poezie şi monolog dramatic, prin care se redeschide o veche discuţie despre cuplurile în care partenerii au ajuns la vârsta de 40 de ani.

 

Schiţă 

Schiţă este un roman care se bazează pe zece discuţii profunde între un bărbat şi o femeie care se întâlnesc într-un avion. Cei doi călătoresc în Grecia. Pe fundalul idilic al Mării Ionice, vei descoperi nişte dialoguri captivante despre cuplu, relaţiile de familie şi divorţuri. Dacă nu ajungi la Gaudeamus 2019, poţi comanda această carte de pe Libris ori Elefant.ro

 

Romane istorice

 

Soţia imperială 

 

Soţia imperială este genul de roman dedicat celor fascinaţi de personalităţile feminine ce au influenţat istoria. Împărăteasa Ecaterina cea Mare a Rusiei a fost o femeie controversată, însă admirată datorită inteligenţei folosite pentru a supravieţui în lumea bărbaţilor. Povestea ei se derulează în paralel cu tentativa unei femei din zilele noastre de a scoate la iveală micile istorii legate de un medalion din secolul Ecaterinei. Această bijuterie ajunge la o faimoasă casă de licitaţii din New York. Dacă nu ajungi la Gaudeamus 2019, poţi comanda această carte de pe Libris 

 

Glasul de taină 

 

Cei ce au descoperit-o pe Geraldine Brooks datorită romanului Poporul cărţii, vor alege şi Glasul de taină. Noul roman tradus reinterpretează povestea biblică a regelui David.

 

Viaţa şi întoarcerea unui Halle

Viaţa şi întoarcerea unui Halle îmbină calităţile demne de o saga şi ale cele asociate unui serial de epocă. Vei citi despre un bărbat născut într-o familie din Imperiul Austro-Ungar, ajuns într-o Timişoară elegantă. Povestea lui se împleteşte cu povestea oraşului şi cu secretele ascunse în hotelurile de lux unde lucrează. Vei asista la o succesiune de evenimente istorice, privite prin ochii anonimilor care s-au încăpăţânat să-şi păstreze pofta de viaţă chiar şi in momentele în care simţeau ameninţarea sfârşitului.

 

Romane palpitante

 

Un an şi o zi 

 

Pascal Bruckner are talentul de a capta problemele societăţii actuale printr-un stil ce apropie realitatea de alegorie. În noul roman tradus –Un an şi o zi – Pascal Bruckner transformă decorul unui hotel într-un labirint suprarealist, în care timpul se dilată, ignorând regulile cotidianului. În acest hotel ajunge personajul feminin, care trebuie să livreze un ceas bizar, lăsat tatăl său. Dacă nu ajungi la Gaudeamus 2019, poţi comanda această carte de pe Libris sau Cărtureşti 

 

Mâine 

 

Fanii thrillerelor scrise de Guillaume Musso vor primi cu entuziasm şi romanul Mâine. Acţiunea se petrece în New York, unde un bărbat şi o femeie îşi dau întâlnirea online. Decid să ia cina într-un restaurant italian, însă până la urmă nu se vor mai vedea, chiar dacă trec unul pe lângă altul în restaurant. Cauzele întâlnirii nereuşite declanşează evenimentele ce vor alimenta suspansul. Dacă nu ajungi la Gaudeamus 2019, poţi comanda această carte de pe Libris 

 

Kids are not OK

 

Un thriller într-un peisaj rustic paradisiac, o dramă de familie şi un portret al isteriei colective. Iată ce vei găsi în Kids are not OK, un roman despre o familie fericită, dar ameninţată de acuzaţiile de pedofilie ce duc la arestarea multor locuitori dintr-o aşezare idilică.

 

Rusalka 

 

Rusalka este un roman în care se îmbină intriga poliţistă, iubirea şi istoria secolului XX. Vei călători alături de personajul principal din Elveţia până în Praga, în căutarea unei femei care a dispărut brusc în timp ce iubitul ei se ocupa de anchetarea unei crime din Alpi.

 

Aşteptând iar 

 

Fost ambasador al Franţei la Bucureşti, Pierre Menat a scris un thriller politic având acţiunea chiar în România. Aşteptând iar este genul de roman în care spionajul şi intriga la nivel înalt nu sunt decât nişte pretexte pentru observaţii mai profunde asupra naturii umane, în care vei regăsi ecouri din Italo Calvino, Proust sau Eugen Ionesco.

 

Soţia aviatorului 

 

Cei ce preferă acele romane având în centru un personaj feminin ce părăseşte zona de confort pentru a fi alături de un bărbat vizionar pot alege şi romanul Soţia aviatorului. În centrul romanului se află o tânără din lumea bună care începe să îşi asume riscuri nebănuite după ce întâlneşte un excentric şarmant.

 

Prietenie trădată

 

Prietenie trădată este un roman care promite să îţi ofere un thriller pe care să îl devorezi de la prima până la ultima pagină. Vei citi despre capcanele prieteniilor vechi şi despre secerete ce se transformă în intenţii distructive.

 

Scriitori ce au un stil aparte

 

Intuiţionista 

 

Ruta subterană l-a apropiat pe Colson Whitehead şi de cititorii din ţara noastră. Noul roman tradus în limba română – Intuiţionista – îmbină calităţile unui film noir, realismul magic şi distopia într-o satiră originală. Personajele romanului trăiesc într-o metropolă americană semănând cu New Yorkul. În acest oraş, ele trebuie să înfrunte o realitate unde halucinantul se camuflează în banal. Dacă nu ajungi la Gaudeamus 2019, poţi comanda această carte de pe Libris

 

Milioanele arlechinului

 

Fanii lui Hrabal vor citi Milioanele arlechinului, un roman despre încercările unor bătrâni de a supravieţui psihologic într-o lume unde trecerea anilor este o condamnare la uitare şi neputinţă. Trăindu-şi ultimele zile într-un sanatoriu amenajat într-un castel, personajele romanului vor încerca să îşi regăsescă locul în lume. Vei redescoperi talentul lui Hrabal de a îmbină comicul şi tragicul.

 

Spiritul literaturii ştiinţifico-fantastice 

 

Considerat unul dintre cei mai apreciaţi autori sud-americani, Roberto Bolano te invită să descoperi viaţa boemă din capitala Mexicului. Ciudad de Mexico devine un labirint al pasiunilor, al ideilor inovatoare expuse în cenaclurile literare şi al tinerilor ce doreau să schimbe politica unui întreg continent.

 

Comedia ororii în Franţa 

 

Roberto Bolano le aduce un omagiu artiştilor interbelici prin romanul Comedia ororii în Franţa. În centrul evenimentelor este un poet din America Latină care este invitat să facă parte din Grupul Suprarealiştilor Clandestini. Acesta află că subteranele Parisului este locul unde cinci scriitori lucrează la un roman, sub îndrumarea lui Andre Breton, nimeni altul decât liderul suparealiştilor interbelici.

 

A fost odată un râu 

 

A fost odată un râu îi va atrage pe cei dornici de a citi poveşti pline de secrete şi iubiri interzise. Acţiunea se petrece pe un mal mai puţin cunoscut al Tamisei, la hanul Lebăda. În acest loc, un necunoscut aduce o fetiţă scăpată de moartea doar prin minune. Apariţia fetiţei stârneşte pofta de istorisiri bizare, dublată de aflarea adevărului legat de familia micuţei.

 

Cartea iluziilor 

 

Cartea iluziilor vorbeşte despre puterea artei de a ne scoate din apele depresiei. Personajul central este un profesor care încă nu a ieşit dintr-o despresie provocată de moartea soţiei sale. Într-o zi vede un film al regizorului şi actorului Hector Mann. Filmul readuce umorul în viaţa protagonistului. Acesta începe o călătorie în căutarea tuturor filmelor pierdute ale lui Hector Mann.

 

 Umbrela 

 

Nominalizat la Man Booker în 2012, romanul Umbrela prezintă povestea unei femei devenită martora istoriei. Povestea ei este descoperită de un medic psihiatru, după ce protagonista a trăit jumătate de secol într-un sanatoriu. Trecutul ei este legat de evenimentele ce au schimbat viaţa femeilor emancipate din secolul trecut.

 

Grădinarul din Oceakov 

Realitatea şi distopia SF se împletesc în romanul Grădinarul din Oceakov. Acest roman le va plăcea admiratorilor lui Andrei Kurkov datorită modului în care îmbină satira halucinantă şi observaţiile despre societăţile dominate de umbra Uniunii Sovietice.

 

Babilon 

 

Aşa cum ne-a obişnuit, Yasmina Reza aduce în acelaşi spaţiu tipologii umane diferite. Romanul îmbină dramele personale cu nişte observaţii sofisticate despre situaţia social-politică din Franţa.

 

Toamna

Dacă îţi era dor de romanele lui Karl Ove Knausgard, poţi alege Toamna, primul volum din cvartetul Anotimpuri. Cartea este considerată o enciclopedie personală, scrisă de un tată pentru fiica lui nenăscută.

 

Redescoperirea inovatorilor

 

Ezra Pound-Opere II

 

Cei fascinaţi de personalităţile ce au revoluţionat arta secolului XX pot alege un volum de colecţie. Este vorba despre Opere II, ce îl dezvăluie pe Ezra Pound în ipostaza poetului ce a dus la o schimbare uimitoare a limbajului poetic din perioada interbelică.

 

Caragiale e de vină. Despre tandreţe. Teatru vag

Matei Vişniec îi aduce un omagiu acelui Caragiale autor de schiţe şi povestiri. Propunând la rândul său nişte miniaturi, Matei Vişniec îl redescoperă pe Caragiale vizionarul ce deschidea o fereastră către un teatru innovator.

 

Dragă Virginia. Scrisori din ţara mea

 

La aproape un secol de la publicarea unei cărţi emblematice – O cameră doar a ei – 15 scriitoare din România i se adresează Virginiei Woolf. Adela Greceanu, Adina Rosetti, Ana Maria Sandu, Angela Marinescu, Cosmina Moroşan, Diana Bădica, Elena Stancu, Elena Vlădăreanu, Ioana Bâldea Constantinescu, Lavinia Branişte, Mihaela Michailov, Rucsandra Pop, Svetlana Cârstean, Teona Galgoţiu, Tatiana Ţîbuleac îşi împărtaşeşc gândurile şi experienţele ce au ca temă relaţia feminităţii cu arta.

 

Non-ficţiune

Alte culori

 

Orhan Pamuk îţi oferă o parte din universul său interior, concentrat în eseurile din volumul Alte culori. Vei citi despre Istanbul, despre bucuriile vieţii, despre o lume aflată între două continente.

 

Actuale

 

Deşi a fost scrisă acum câteva decenii, această carte este un avertisment pentru lumea noastră din prezent. Albert Camus demonstrează că suntem afectaţi de evenimente ce au loc pe continent îndepărtat de al nostru. Vei descoperi nişte reflecţii puternice despre destinul Occidentului şi despre modul în care au evoluat societăţile după anii ’40.

 

Arta de a asculta şi alte lecţii de viaţă

 

Michael Caine a devenit un simbol asociat cinematografiei de artă şi rolurilor consistente. Volumul Arta de a asculta şi alte lecţii de viaţă include amintiri, impresii, gânduri, toate învelite într-un umor plin de tâlc.

 

 Viaţa, moartea şi iar viaţa criticii de film

 

Andrei Gorzo este un reper pentru cinefili. Eseurile şi cronicile sale sunt citite cu aviditate datorită modului în care Andrei Gorzo ştie să îmbine analiza unui critic şi acel stil accesibil ce ajunge şi la cei ce nu au studiat cinematografia, dar care vor să citească pagini de calitate despre filmele preferate şi regizorii inovatori. Noua sa carte este o călătorie în lumea criticii şi a criticilor de film, aşa cum le place acelor dornici de a redescoperi mesajele pătrunzatoare ale unui film după ieşirea din sala de cinema.

 

Viaţa fără frică

 

Bertrand Russell a fost unul dintre cei mai influenţi filosofi ai secolului XX. Cartea Viaţa fără frică este considerată un testament plin de mesaje pătrunzătoare și mereu actuale.

 

Pompeii. Viaţa unui oraş roman 

 

Pompeii nu încetează să ne fascineze, aşadar nu vom rezista în faţa unei noi cărţi scrise despre el. Oraşul antic este redescoperit prin analiza miturilor legate de prosperitatea şi decandenţa lui. Vei citi despre viaţa cotidiană şi despre obiceiurile celor ce l-au făcut să intre în istorie drept cel mai libertin oraş al vremurilor sale.

 

Familia Romanov 

 

Romanovii au avut un destin demn de un roman despre gloria şi prăbuşirea conducătorilor înconjuraţi de lux. Ultimii ani ai domniei lor peste Rusia devin subiectul acestei cărţi. Vei descoperi povestea unui cuplu regal înconjurat de iluzii şi căzut apoi în capcana propriei ignoranţe legate de adevăratele probleme ale imperiului peste care stăpânea.

 

O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei

 

Personajul feminin din umbra unuia masculin este redescoperit. Nu vei citi doar despre Molly Bloom a lui James Joyce. Vei găsi de fapt un portret al feminităţii din toate timpurile, cu mii de ipostaze. O noapte cu Molly Bloom este o explorare a percepţiei despre femeie şi feminitate, modelată în marea literatură.

 

Wabi-Sabi pentru artiști, designeri, poeţi și filosofi

 

Wabi-Sabi este conceptul inventat de japonezi pentru a defini frumuseţea lucrurilor imperfecte, asimetrice. Artiștii și filosofii occidentali au încercat să exploreze idealul estetic nipon. Citind volumul scris de Leonard Koren vei descoperi influenţa culturii japoneze asupra lumii noastre.

 

Wabi-sabi. Consideraţii suplimentare

Această carte este de fapt o completare la Wabi-sabi pentru artiști, designeri, poeţi și filosofi. Cei îndrăgostiţi de cultura niponă vor gasi astfel o adevărată sursă de inspiraţie.

 

In Event of Moone Disaster – Intre a ramane si a pleca pentru a-ti indeplini visurile

Adriana Gionea
-
0
In Event of Moone Disaster – Intre a ramane si a pleca pentru a-ti indeplini visurile

Teatrul unteatru este asociat nu doar cu viziunile nonconformiste care au reîmprospătat mesajele clasicilor sau cu aducerea pe scena autohtonă a unor piese noi semnate de mari dramaturgi contemporani. Mulţi spectatori vin la unteatru pentru a se bucura de un spectacol al creativităţii scenografice. Alegerea inspirată a obiectelor şi plasarea lor pentru a da un nou sens lumii personajelor, sincronizarea luminilor, a muzicii şi a experimentelor ce implică proiecţii video sau adaptarea unor decoruri din secolele trecute la decorul minimalist asociat unui spaţiu neconvenţional devin adesea un tur de forţă al inventivităţii. Spectacolul In Event of Moone Disaster demonstrează încă o dată ca spaţiul limitat nu înseamnă şi limite.

In Event of Moone Disaster este genul de spectacol ce îi permite unui scenograf libertatea totală până într-acolo încât decorurile, luminile şi obiectele să dicteze asupra jocului actoricesc. Într-un decor desprins parcă dintr-un film de artă experimental cu tentă SF, actorii Cătălina Moga, Mihai Smarandache, Emil Măndănac şi Mădălina Anea interpretează partenerii unor cupluri ce trăiesc în perioada cuceririi spaţiului cosmic. Personajele aparţin unor decenii diferite. De-a lungul acestor decenii, lumea exterioară s-a tot schimbat, la fel şi aspiraţiile personajelor feminine. Însa dramele unui cuplu rămân aceleaşi.

In Event of Moone Disaster este debutul dramaturgului Andrew Thompson. Titlul este inspirat dintr-un discurs redactat în 1969 de către William Safire pentru a fi citit de presedintele Nixon dacă aselenizarea s-ar fi dovedit un eşec. În prezentul rachetelor care ajung să cucerească Spaţiul, lipsa comunicării, teama bărbatului alfa în faţa unei femei dependente doar de propria libertate, conflictul visuri-pragmatism sau relaţiile încordate dintre copii şi părintele absent mulţi ani s-au conservat, de parcă nu ar fi trecut secole de progres peste omenire.

Regizoarea Alexandra Penciuc îşi uimeşte spectatorii. Ajutată de scenograful Tudor Prodan, a reuşit ceea ce un regizor experimentat de film realizează doar cu bugete colosale. A folosit un decor futurist simplu, dar având ecouri sofisticate pentru a da stranietate şi farmec nelumesc unor trăiri vechi de când lumea. De fapt, fără decorul futurist acaparant precum o expoziţie de artă contemporană ce îmbină instalaţiile video şi iluziile optice obţinute prin jocul de oglinzi, transparenţe, reflexii şi dozări ale neoanelor, sentimentele şi replicile personajelor ar fi fost încă o repetiţie cu iz de clişeu obositor.

Foto: Sorin Florea/unteatru

Odată plasate în contextul aselenizării şi al călătoriilor în Spaţiu, declaraţiile de iubire ale personajelor, discuţiile în contradictoriu, disperarea neînţelesului, însingurarea în cuplu, abandonul, teama în faţa banalizării existenţei sub forma unei vieţi domestice prescrise de un model social inautentic şi dilemele femeii prinse între împlinirea visurilor de una singură sau renunţarea la propriile aspiraţii pentru a păstra o relaţie de cuplu transformată în obligaţii domestice meschine capătă magie. Este acea magie confundată cu o inexplicabilă frumuseţe a trăirilor plasate în contextul călătoriei în viitor. Scenograful te plasează într-un viitor în care sunt posibile călătoriile spre alte planete şi în care exaltarea şi frica de necunoscut odată cu extinderea universului uman dau o notă insolită sentimentelor apăsătoare, copleşitoare.

În timp ce urmăreşti relaţiile dintre cele două cupluri din piesă, cu neputinţele şi conflictele acestora, vei avea impresia că decorul avangardist şi iluziile optice favorizate de proiecţiile video şi de cuburile cu oglinzi şi neoane degajă splendoare. Această splendoare plină de stranietatea asociată de obicei unui decor futurist vine în contradicţie suprarealistă cu apăsările sufocante ale personajelor, mai ales ale celor feminine.

Personajele feminine sunt fascinate de călătoriile spre alte planete. Îşi leagă existenţa de nevoia de a explora alte spaţii. Trăiesc pentru a călători. Din păcate, ele sunt frânte emoţional de probleme nerezolvate nici după evoluţia ce i-a permis omului să ajungă pe Lună şi pe Marte. Ele încă se mai confruntă cu obtuzitatea partenerilor ce le vor prinse în chingile unui conformism burghez, cu drama infertilităţii, cu teama de a eşua, de a fi obligate să renunţe la visuri, la călătoriile iniţiatice, la planurile curajoase de viitor.

Protagonistele piesei sunt înconjurate de acelaşi nimb de stranietate. Îşi consumă relaţiile decisive într-un cub de sticlă. Introducând acest cub de sticlă, regizoarea lărgeşte spaţiul scenei şi permite modificarea percepţiei asupra timpului. S-a creat o fragmentare a timpului. Vei avea impresia că personajele trăiesc într-un alt timp decât al tău. Prezentul tău se desfăşoară în paralel cu trecutul şi viitorul personajelor, simbolizate ingenios de obiectele folosite în scenografie.

Fragmentarea la nivel perceptiv a timpului poate fi uşor confuză pentru spectator, mai ales din cauza graniţelor extreme de fluide între diversele perioade din viaţa personajelor. Totuşi, este o confuzie asumată de regizoarea Alexandra Penciuc, dornică de a explora haosul interior într-o lume din viitor, în care progresul este asociat de multe ori cu prezenţa ordinii, cu desprinderea de vechile furtuni emoţionale considerate nişte relicve ale unei lumi arhaice, ale unor generaţii anterioare ce au fost ţinute în loc de propriile drame interioare şi de viziuni conservatoare asupra existenţei.

Decorul şi compoziţia muzicală tot de inspiraţie avangardistă schimbă perceptia şi asupra sentimentelor fireşti aşa cum atmosfera din spaţiu schimbă gravitaţia, obligând fiinţele umane să îşi renegocieze obişnuinţele. Personajele ce trăiesc într-o lume a viitorului ce nu mai păstrează obiectele recognoscibie din prezentul nostru continuă să exprime totuşi aceleaşi sentimente cu ale noastre, de parcă acestea nu s-au adaptat la schimbările din viitor.

Replicile dintre personajele feminine şi cele masculine par banale. Reproşurile sunt unele ce flirtează cu vechile clişee, încât ai impresia că vezi transpunerea în spaţiu cosmic a unui film despre cuplul forţat de regizor să îşi împărtăşeaşca dureros frustrările în spaţiul claustrofob al unui apartament. Şi, totuşi, vei afirma că toate aceste dialoguri şi gesturi comune alcătuiesc un spectacol despre care vei spune că este unul original datorită jocului de lumini. Jocul de lumini este deviat spre acel nelumesc exprimat prin folosirea oglinzilor care, prin iluziile optice, schimbă proporţiile spaţiului scenic şi relaţia lui cu personajele.

Datorită acestui decor inspirat, asociat cu viitorul călătoriilor în spaţiu, banalul capătă o nota insolită. Tot ce părea banal, familiar şi previzibil devine misterios. Personajele asociate unor tipologii uşor de identificat în viaţa de zi cu zi devin din ce în ce mai greu de citit. Le vedem desfăşurându-şi viaţa într-un cub transparent, pe ai cărui pereţi sunt proiectate imagini video despre trecutul lor sau despre aselenizare, interpretate în cheie suprarealistă. În anumite momente, câte un perete de sticlă se transformă într-o oglindă, în funcţie de modul în care este dozată intensitatea luminii.

Doar cubul în care personajele îşi desfăşoară existenţa rămâne transparent. În rest, semnificaţiile gesturilor, ale sentimentelor şi personajele devin din ce în ce mai opace, mai enigmatice. Este fascinant mesajul contradictoriu transmis cu ajutorul scenografului Tudor Prodan. Vezi multe forme geometrice transparente în decor, însă ai impresia că exista un zid ce nu îţi permite să descifrezi clar motivele din spatele sentimentelor şi deciziilor luate de personaje. De fapt, personajele devin mai enigmatice pe măsură ce decorul le interzice găsirea unui spaţiu de refugiu care să exprime intimitatea. Spaţiul în care trăiesc, iubesc, se despart, se epuizează unele pe altele şi îşi exprima dorinţele seamănă cu decorul unui film despre cuplul explorat în spaţii construite avangardist, ce exprimă o anihilare a legăturii cu trecutul, nişte spaţii în care existenţa pare artificială, dar mai este salvată de intensitatea sentimentelor considerate arhaice.

Ajungi să te întrebi dacă nu cumva dialogurile despre aselenizare şi fascinaţia personajelor, mai ales a celor feminine, faţă de spatiul cosmic şi de călătorii sunt doar un pretext pentru a ne invita să reflectăm la modul în care percepem viitorul. De multe ori, viitorul este asociat cu decorurile SF şi cu debarasarea (aproape) radicală a tot ce ţine de trecut, mai ales de cel devenit depozitarul unor trăiri universale, repetate de fiecare generaţie.

Viitorul este văzut asemenea unei depăşiri a limitelor şi a vechilor credinţe şi valori. Aselenizarea a avut loc la finalul anilor ‘60, când începuse emanciparea socială a femeilor. Deşi eroul ce a păşit pe Lună era bărbat, în piesa lui Andrew Thompson nu bărbaţii visează la expansiunea propriului univers interior prin călătorii, ci femeile. Este o răsturnare a perspectivei. Femeile nu mai reprezintă obsesia de a păstra ordinea securizantă a lumii vechi. Personajele feminine interpretate de Cătălina Moga şi Mădălina Anea se uită spre viitor, spre ceea ce ar putea cunoaşte dacă şi-ar urma visurile. Nu se tem. Nu îşi pun limite şi nici nu le acceptă pe ale partenerilor.

Trăirile acestor personaje feminine, ce ajung să le eclipseze pe cele masculine, devin gânduri despre viitorul reflectat la nivelul vieţii interioare. Vom simţi la fel? Vom avea aceleaşi aşteptari de la relaţiile interumane, mai ales de la cele de cuplu? Vom fi la fel de vulnerabili în faţa pierderilor?

 

 

26 de carti noi, de citit in noiembrie 2019

Adriana Gionea
-
0
26 de carti noi, de citit in noiembrie 2019

Noiembrie aduce poveşti care ne fac să visăm, ne dau fiori dacă ne plac thrillerele şi ne invită să ne punem întrebări incomode, explorând lumea unor personaje curajoase. Îţi propunem 26 de noutăţi pe care să le căuţi în librăria preferată.

 

Muzicieni-scriitori şi romane cu personaje îndrăgostite de muzică

 

Flacăra

 

Cei îndrăgostiţi de versurile cântate de Leonard Cohen vor găsi în Flacăra poeme inedite, fragmente de jurnal, texte, ilustraţii şi fragmente de proză. Vei redescoperi un Leonard Cohen îndrăgostit de scris, având un mare talent literar. Cartea poate fi comandată de pe Libris

 

Doamna Pylinska şi secretul lui Chopin

 

Eric-Emmanuel Schmitt alege să îmbine muzica şi povestea iniţiatică în Doamna Pylinska şi secretul lui Chopin. În centrul poveştii se află un tânar fascinat de Chopin. El începe să ia lecţii de pian cu doamna Pylinska, o poloneză stabilită la Paris. Însă lecţiile de pian se prelungesc în lecţii despre viaţă şi iubire.

 

Pianistul

 

Tot Chopin este şi compozitorul preferat al personajului central din Pianistul. Fiind reputat muzician evreu, acesta devine martorul evenimentelor ce duc la invazia nazistă din Polonia şi apoi la instalarea comunismului. Pianistul este o recuperare a unei pagini din literatura universală. Publicat în 1946, în Polonia, romanul a fost iniţial interzis de autorităţile comuniste. Romanul a stat la baza filmului omonim regizat de Roman Polanski, distins cu Palme d’Or şi cu trei premii Oscar în 2003.

 

Povestea asta este despre Sarah

 

Ramânem în universul muzicii pentru a citi despre povestea de iubire dintre o profesoară şi o tânără violonistă având un farmec plin de mister. Povestea asta este despre Sarah se desfăşoară pe fundalul Parisului cultural, atât de efervescent şi fascinant. Nominalizată la Premiul Goncourt, Pauline Delabroy-Allard explorează trăirile mistuitoare într-un stil acaparant. Romanul poate fi comandat de pe Libris, Cărtureşti şi Elefant.ro

 

Scriitoare care ne fac să privim lumea diferit

 

Clubul Mars Room

Clubul Mars Room îţi dezvăluie călătoria personajelor feminine dintr-un club de striptease într-o închisoare. Finalist al Man Booker Prize şi National Book Critics Circle Award şi câştigător al Prix Medicis Etranger, romanul Clubul Mars Room loveşte puternic în miturile pe care s-a clădit visul american. Cartea poate fi comandată de pe Libris, Cărtureşti şi Elefant.ro

 

Cei rămaşi şi cei plecaţi

 

Există un Iran emancipat datorită artiştilor săi. Parinoush Saniee scrie, în Cei rămaşi şi cei plecaţi, despre un Iran complex, mai puţin cunoscut. Le dă glas celor având opinii diferite pentru a te invita să descoperi o ţară dincolo de prejudecăţi. Cei rămaşi şi cei plecaţi este o carte despre libertate şi despre toleranţă într-o societate adesea percepută ca scindată. Cartea poate fi comandată de pe Libris

 

Inima cedează ultima

Fanii romanelor distopice scrise de Margaret Atwood vor alege Inima cedează ultima. Romanul spune povestea unui cuplu aflat într-o lume urbană în derivă. Pentru a scăpa de temerile în faţa unei vieţi instabile dintr-un oraş având o criminalitate ridicată, partenerii cuplului aleg să facă parte dintr-un experiment care le promite intrarea într-o lume sigură, dar care se dovedeşte a fi o capcană.

 

Şefa

Autoare celebrului roman Trei femei puternice (Premiul Goncourt) revine cu Şefa. În acest roman, Marie Ndiaye prezintă încercările unei femei de a răzbate într-o lume a bărbaţilor. Acţiunea se petrece în paradisul deliciilor culinare, unde protagonista romanului ajunge o maestră a inventivităţii rafinate. Povestea ei este amintită de bărbatul ce a iubit-o din umbră. Cartea poate fi comandată de pe Libris, Cărtureşti şi Elefant.ro

 

Romane stranii

 

Ada sau ardoarea

 

Ada sau ardoarea este considerat a fi unul dintre cele mai bune romane scrise de Nabokov. Vei descoperi o poveste mistuitoare în care sexulitatea trece dincolo de tabuuri. Pentru Ada şi Van, protagoniştii romanului, nimic nu poate sta în calea explorării erotice, nici măcar faptul că sunt veri primari. Cartea poate fi comandată de pe Libris

 

Pacientul H.M.

Considerată una dintre cele mai bune cărţi apărute în ultimii ani, Pacientul H.M. pleacă de la un caz real din secolul XX şi ajunge până în Egiptul antic pentru a reda pagini importante din istoria neurologiei.

 

Tot ce este

 

Pentru cei ce preferă literatura americană a fost tradus romanul Tot ce este. Scris de James Salter, acest roman explorează trăirile unui bărbat în a cărui existenţă se întâlnesc micile plăceri şi marea ameninţare a singurătăţii. Criticii au comparat scenele din roman cu picturile lui Edward Hopper.

 

Contaminare

 

Contaminare este un thriller care uneşte poveştile de viaţă a unor personaje aparţinâd unor epoci diferite. Acestea se intersectează dincolo de timp atunci când personajul feminin central începe o documentare pentru o emisiune TV.

 

Titluri ce invită la evadarea din realitate

 

Anul de graţie

Citind Anul de graţie, vei intra într-o lume unde adolescentele emană un miros afrodiziac. În ziua în care împlinesc şaisepreze ani, ele sunt obligate să petreacă următorul an în pădure, pentru a se purifica. Unele nu se mai intorc, iar altele sunt vânate pentru a fi vândute pe piaţa neagră. Fetele care se întorc ar trebui să fie considerate nişte soţii ireproşabile, însă multe dintre ele ajung să fie respinse. Vei descoperi astfel un roman care transpune dramele feminităţii printr-un realism magic.

 

Mica librărie de pe Sena

Unii consideră lectura cel mai bun medicament. La fel şi domnul Perdu. El şi-a transformat bărcuţa de pe Sena într-o veritabilă farmacie literară. Ştie ce titluri să recomande pentru a-i ajuta pe cei din jur. Singura persoană pe care nu o poate ajuta este el însuşi. Librarul de pe Sena mai suferă încă dupa marea lui iubire, care a dispărut lăsând în urma ei o scrisoare. Într-o zi, librarul decide să ridice ancora pentru a pleca în Provence, pe urmele acestei iubiri pierdute. Cartea poate fi comandată de pe Libris şi Elefant.ro

 

Proză scurtă

 

O dimineaţă de iubire pură

 

Cei fascinaţi de literatura japoneză vor avea şansa de a-l descoperi pe Yukio Mishima şi în ipostaza de autor de proză scurtă. Volumul O dimineaţă de iubire pură include şapte povestiri despre cuplu. Una dintre aceste povestiri a fost scrisă înainte ca marele scriitor să împlinească douăzeci de ani. Povestirile oscilează între delicateţe şi emoţiile răscolitoare. Cartea poate fi comandată de pe Libris, Cărtureşti şi Elefant.ro

 

Varşava

 

Varşava le va plăcea în special celor ce preferă universul lui David Lynch. Ana Donţu îşi aruncă personajele într-o lume ciudată, plină de evenimente halucinante. Îmbină suprarealismul, visul şi elementele unui horror stilizat. Vei descoperi povestiri în care feminitatea devine poarta spre o (i)realitate greu de povestit, în care personajele ar vrea să te scufunzi cu totul. Cartea poate fi comandată de pe Libris şi Elefant.ro

 

Câteva feluri de a dispărea

 

Câteva feluri de a dispărea le este dedicată celor ce devorează poveştile care le dau fiori, însă care se apropie de un film de artă ce stârneşte reacţii greu de tradus. Flavius Ardelean îţi oferă şapte povestiri care îmbină thrillerul cu detaliile horror având accente suprarealiste.

 

Omul care mută norii

Radu Paraschivescu atrage cititorii prin umorul molipsitor în care îmbracă adesea observaţiile acide. Noua sa carte – Omul care mută norii – este o colecţie de şapte povestiri. Aceste povestiri te poartă prin mai multe ţări, printre care Franţa şi Italia. Umorul se îmbină de, data aceasta, cu nişte întâmplări bizare. Cartea poate fi comandată de pe Libris 

 

Clasici redescoperiţi

 

Declin şi prăbuşire

 

Evelyn Waugh este considerat unul dintre cei mai buni scriitori ai secoluli XX. Romanele sale au devenit reprezentative pentru cei dornici de a citi despre schimbările sociale şi clasele privilegiate într-un stil ce îmbină satira şi observaţia psihologică. Declin şi prăbuşire este unul dintre cele mai citite romane ale sale. În centrul romanului se află un student exmatriculat de la Oxford din cauza unui comportament indecent. Acesta ajunge să predea la o şcoală din Ţara Galilor, unde majoritatea profesorilor sunt nişte personaje comic-bizare. Viaţa protagonistului se va schimba total după ce va întâlni o femeie provocatoare.

 

 Omul invizibil

 

Cei ce preferă poveştile stranii pot (re)citi şi clasicul roman Omul invizibil. Vor întâlni un personaj enigmatic, ajuns într-un oraş pe care începe să-l schimbe. Localnicii asociază prezenţa acestui personaj misterios cu maleficul. Este un personaj care ajunge să capete nişte însuşiri neobişnuite ce îi pot permite să devină invizibil pentru a duce la bun sfârşit un plan sumbru. Cartea poate fi comandată de pe Libris şi Elefant.ro

 

 Agentul secret

 

Admiratorii lui Joseph Conrad vor fi atraşi de Agentul secret. Cartea îmbină elementele unui roman cu spioni şi umorul cu tentă satirică. Vei descoperi povestea unui spion care trăieşte într-o societate britanică ameninţată de anarhişti. Cartea poate fi comandată de pe Libris  şi Elefant.ro

 

 

Non-ficţiune

 

Chemarea tribului

În Chemarea tribului, scriitorul peruan Mario Vargas Llosa aminteşte de intelectualii ce i-au deschis mintea şi i-au şlefuit ideile despre artă, libertate şi politică. Vei citi eseuri despre Albert Camus, George Orwell, Arthur Koestler, Adam Smith, José Ortega y Gasset, Friedrich von Hayek, Karl Popper, Isaiah Berlin, Raymond Aron şi Jean-François Reve. Cartea poate fi comandată de pe Libris şi Elefant.ro

 

Naufragiul civilizaţiilor

 

Amin Maalouf este unul dintre autorii preferaţi ai celor dornici de a cunoaşte mai profund legăturile şi conflictele dintre Occident şi Orient. Naufragiul civilizaţiilor include şi o analiză în care evenimentele din lumea arabă influenţează Occidentul.

 

Creatorii

 

Dacă te fascinează cărţile despre inovatorii ce au revoluţionat artele, vei trece pe listă şi Creatorii. Vei (re)descoperi personalităţi din pictură – Pablo Picasso, Hokusai, Turner, scriitoare nonconformiste şi designeri de modă. Paul Johnson le analizează ideile şi modul în care le-au pus în practică. Volumul poate fi comandat de pe Libris şi Cărtureşti

 

Darul mâniei şi alte lecţii de la bunicul meu Mahatma Gandhi

 

Mahatma Gandhi a scris istorie în secolul XX, devenind un simbol al luptei pentru libertate. Nepotul său aminteşte de cele mai frumoase lecţii primite de la Mahatma Gandhi. La rândul său, Arun Gandhi a devenit un important activist pentru toleranţă. Cartea poate fi comandată de pe Libris, Cărtureşti şi Elefant.ro

 

Anxietatea

 

Despre anxietate se vorbeşte adesea ca despre un tabu: cu teamă şi ruşine. Scott Stossel o explorează sofisticat. Îmbină elemente din istorie, filosofie, psihologie, genetică, medicină. Anxietatea este o carte dedicată unui cititor dornic de a se apropia de latura mai puţin comodă a universului interior. Cartea poate fi comandată de pe Libris ori Cărtureşti

 

Tot binele si tot raul – Secretele dintre parinti si copii

Adriana Gionea
-
0
Tot binele si tot raul – Secretele dintre parinti si copii

Care Santos îşi consolidează reputaţia de care se bucură autoarele capabile de a scrie romane citite pe nerăsuflate. În Tot binele şi tot răul vei regăsi aceeaşi pricepere de a transforma fiecare pagină în promisiunea unui secret deconspirat furtunos în următoarele sau a unui eveniment ce îţi va schimba incitant perspectiva asupra finalului şi a personajelor.

În noul roman tradus în limba română, Care Santos explorează relaţiile solicitante emoţional dintre o mamă şi copilul ei adolescent, dar şi dintre aceasta şi propria sexualitate. Reina, personajul central din Tot binele şi tot răul, este aruncată într-un vârtej de întâmplări. Vârtejul evenimentelor dramatice îi tulbură claritatea asupra vieţii aşa cum tulbură o furtună de zăpadă vizibilitatea. Comparaţia cu furtuna de zăpadă nu este întâmplătoare. Reina este nevoită să îşi reorganizeze viaţa în timp ce rămâne blocată pe aeroportul din Bucureşti, din cauza unei ierni aprige.

Ce face Reina în Bucureşti? Speră să se relaxeze în compania amantului său, îmbinând utilul cu plăcutul. Fiind o expertă în citirea limbajului non-verbal, ea acceptă să ia parte la procesul de selecţie a unor manageri de top din domeniul farmaceutic. Business trip-ul este condimentat de relaţia extraconjugală. Este o relaţie intensă, dar lipsită de implicarea emoţională pe termen lung.

Legătura clandestină este consumată în hotelurile de lux ori de câte ori protagonista acceptă ofertele unor multinaţionale ce plătesc sume generoase pentru sfaturile ei. Însă plăcerea se transformă într-un supliciu psihologic după ce primeşte un telefon din Barcelona. Află astfel că fiul ei a încercat să se sinucidă cu puţine zile înaintea majoratului.

Vestea despre fiul adolescent copleşit de gânduri suicidare şi neputinţa de a-i fi alături din cauza zborurilor amânate într-o zi de iarnă ce nu pare să se mai termine declanşează o succesiune de amintiri. Datorită amintirior derulate în mintea Reinei, vei descoperi un puzzle înşelător şi vei face o călătorie în labirintul interior al acesteia.

După ce Reina află că fiul ei a încercat să se sinucidă, romanul se împarte în doua planuri. Într-un plan descoperi evenimentele ce au modelat comportamentul Reinei şi i-au influenţat deciziile vitale pentru legăturile de cuplu. Îi vei descoperi familia, copilăria şi adolescenţa. În celălalt plan se va derula investigaţia palpitantă a motivelor ce au dus la tentativa de suicid a fiului ei.

Atuul folosit de Care Santos pentru a-şi atrage cititorii şi pentru a-i fideliza este introducerea inspirată a secretelor. Fiecare secret din romanele scriitoarei este dublat de investigaţii. Acestea prelungesc mai degrabă suspansul, implicit şi plăcerea unui cititor dornic de a folosi emoţiile personajelor pentru a se scufunda mai bine în ale lui. Secretele declanşează evenimente alerte şi mistuitoare, de care personajele se folosesc pentru a le deconspira. Totodată, fiecare secret ascunde o capcană, iar elucidarea lui este bine dozată, astfel încât să aţâţe curiozitatea unui cititor ce prefera mai degrabă voluptatea amânării unui răspuns ferm.

Tentativa Reinei de a descoperi identitatea persoanei ce a dat peste cap existenţa fiului ei demonstrează o altă mare calitate a lui Care Santos. Aceasta ştie cum să adapteze ingredientele unui roman detectivist la universul relaţiilor din interiorul unei familii. Adesea, în romanele scrise de Care Santos, legăturile de întind pe mai multe generaţii. Există o stratificare a relaţiilor din aceeaşi familie, aşadar şi a secretelor.

Secretul ascuns de fiul ei se va suprapune peste un alt secret masculin, deţinut de tatăl Reinei. Acesta pare să fi avut o viaţă dublă în anii tenebroşi ai dictaturii lui Franco. Viaţa ascunsă a tatălui dezvăluie o altă componentă esenţială din romanele lui Care Santos: pasiunea pentru literatură, mai ales pentru biografiile unor artişti uitaţi.

Reina este contactată de un intelectual care vrea să readucă la suprafaţă imaginea unei femei de litere catalane, azi uitată. Pentru a reuşi, el trebuie să găsească nişte scrisori semnate de această autoare pline de enigme. Se pare că secretele din trecutul tatălui ei o pot ajuta pe Reina să gasească scrisorile.

Interesant în Tot binele şi tot răul este modul în care autoarea catalană întreţine ritmul alert, chiar şi atunci când anumite evenimente cer domolirea lui. Ai crede că femeia captivă în spaţiul alienant al unui aeroport îşi va opri ritmul vieţii pentru a se abandona gândurilor ce aşteptau să fie analizate meticulos. Însă Reina este capabilă de o introspecţie în ritm alert. În locul unor îndelungi şi lente reflecţii asupra trecutului şi deciziilor ei sau asupra tentaţiei de a-şi înşela partenerii, cititorul are parte de nişte mici explozii, ce tulbură legăturile dintre personaje şi accelerează toate întâmplările.

Revelaţiile şi analiza psihologică a legăturilor din familia transgeneraţională a Reinei nu cunosc timpi morţi. Lentoarea îi este total străină Reinei, chiar şi atunci când ritmul cotidian este înlocuit de cel interior. Gândurile ei nu rămân suspendate, ci devin focarele unor evenimente incandescente. Fiecare gând se transformă într-o acţiune decisivă din cursa pentru identificarea, în timp record, a persoanei ce a influenţat gestul suicidar al fiului ei.

Mesajele romanului nu se opresc la universul unei familii, ci vizează probleme globale. Încercarea unui manager de top de a se apropia de Reina pentru a influenţa procesul de recrutare te face să crezi că anumite scene pot deveni începutul unui thriiler cu mesaje anti-corporatiste.

Ritmul alert al romanului nu face parte doar dintr-o strategie folosită de Care Santos pentru a menţine vie atenţia cititorului. În Tot binele şi tot răul naraţiunea accelerată conturează de fapt un portret al omului modern, conectat în permanentă la ştiri şi la tehnologie.

Reina nu îşi dă voie să se izoleze cu propriile-i amintiri despre vinovăţii, adulter, minciuni, dezamăgiri şi regrete. Este multi-tasking chiar şi atunci când simte. Se poate concentra asupra mai multor sentimente în acelaşi timp, aşa cum un angajat model duce la îndeplinire mai multe sarcini urgente apărute simultan într-un inbox care se tot umple precum ecranul pe care sunt afişate zborurile într-un aeroport internaţional.

O vezi pe Reina tastând mesaje legate de fiul ei în timp ce pune cap la cap evenimentele din trecut. Trece de la un mesaj legat de probleme administrative sau vizite la psiholog la unul privind trecutul tatălui ei. Existenţa Reinei este de fapt o spirală ameţitoare. Tensiunea din lumea protagonistei îi este adesea transmisă cititorului. Vei fi la rândul tău branşat la ritmul agitat el vieţii ei, mai ales după vestea legată de fiul ei adolescent.

Succesul de care se bucură scriitoarea Care Santos este legat şi de modul în care îşi construieşte personajele. Acestea sunt implicate în evenimente palpitante. Sunt genul de evenimente la care un cititor implicat aspiră ori de care se teme, deşi la rândul lui s-a confruntat cu ele. Evenimentele din viaţa Reinei ating nişte probleme şi trăiri universale, de aceea romanul, deşi este scris într-un stil uşor, accesibil, fără prea multe acrobaţii psihologice, reuşeşte să lase în urmă întrebări profunde şi o mare poftă de a iniţia discuţii răscolitoare pe marginea acestor întrebări. Poţi comanda volumul de pe Libris sau Cărtureşti 

Citeşte şi Jumătate de viaţă – Capcanele prieteniei din adolescenţă

Jumatate de viata – Capcanele prieteniei din adolescenta

Parasite – Un mix catchy

Adriana Gionea
-
2
Parasite – Un mix catchy

Cunoscuţii vor insista să vezi Parasite aşa cum insistă ca tu să asculţi o melodie abia lansată, considerată demenţială. Filmul este precum acea melodie virală, despre care se vorbeşte obsesiv datorită unui amestec de influenţe aparţinând unor genuri diferite, ce se armonizează isteţ şi care stârnesc reacţii, sentimente şi opinii contradictorii.

Se poate vorbi despre Parasite ca despre hitul anului 2019. Nu numai datorită mult-râvnitului trofeu Palme d’Or de la Cannes – un fel de Oscar pentru filmele de artă independente –  ci mai ales datorită unui cocktail irezistibil de elemente accesibile şi catchy. Regizorul sud-coreean Bong Joon-ho ştie că amestecul dintre comedia neagră, satira necruţătoare şi răsturnările de situaţie în stilul unui thriller au mare priză la public.

Parasite va fi lăudat mai ales de spectatorii ce îşi doresc un film antrenant, care să fie şi dinamic, să şi amuze, dar să vorbească în aceleaşi timp serios, lucid şi convingător despre problemele arzătoare ale vremurilor noastre. Problemele abordate de regizor se învârt în jurul inegalităţii sociale acute. Cinefilii vor spune că Parasite ar putea fi replica mai trăznită, spumoasă, trepidantă şi creativ-insolită dată filmelor apăsătoare prezentate de Ken Loach la Cannes.

Filmul arată că de fapt inegalitatea socială uneşte în zilele noastre ceea ce mulţi cărturari spuneau că ar fi de neunit – Orientul şi Occidentul. De fapt, personajele trăiesc într-un Orient occidentalizat, cel puţin în lumea bogaţilor. Aceştia au împrumutat de la occidentali moda luxului stilizat, a pozelor perfecte, a luptei pentru funcţiile înalte din corporaţii şi a cursei pentru înscriere a copiilor la cele mai scumpe şcoli.

Tocmai acest stil de viaţă demn de înalta societate occidentală, copiat şi de sud-coreeni, îi apropie pe săracii şi pe bogaţii din Parasite. Săracii şi bogaţii sunt reprezentaţi de două familii. Acestea locuiesc într-un spaţiu urban bine delimitat, ce reflectă o societate cu graniţe clare. Însă inventivitatea săracilor a dus mereu la o renegociere a graniţelor sau, dacă nu, măcar la sfidarea lor. Exact ca-n poveştile cu mesaj clar despre înalta societate occidentală, bogaţii sunt reprezentaţi în tuşe groase. Ei sunt asemenea unor ignoranţi snobi, cu trăiri superficiale, desprinşi de realitaeta înconjurătoare, baricadaţi într-un mediu steril şi decorat minimalist. Sunt victimele propriei izolări în cartierul de lux devenit o insulă de linişte artificială. Dorinţa lor de a se arăta mereu puternici şi siguri pe ei îi face de fapt vulnerabili în faţa celor având şcoala unei vieţi pline de lipsuri.

Familia săraca din film locuieşte într-un apartament improvizat la subsolul unei clădiri. Părinţii au joburi mărunte (când le au) şi trăiesc de pe o zi pe alta. Au totuşi smartphone, dar tot sunt nevoiţi să fure din conexiunea la internet a vecinilor. Această familie săracă are totuşi o resursă deloc de neglijat. Exploatată cu perseverenţă, resursa o poate ajuta să urce pe scara socială, să ajungă din subsol până în sufrageria elegantă şi apoi în grădina perfectă a familiei bogate.

image: Independenta Film

Resursa este reprezentată de ingeniozitatea copiilor. Abia ieşiţi din adolescenţă, acestia au deja răbdarea şi gesturile calculate ale unui viitor om de succes. Doar că nu urmează calea unui self-made-man venit din pătura de jos, care va deveni modelul promovat de revistele de business. Ei preferă escrocheria sub forma unui plan în care fiecare membru al familiei are un rol bine definit.

Ideile ce vor permite parazitarea cu succes a familiei bogate prin înfruptarea lacomă din resursele acesteia încep să se succeadă într-un ritm nebunesc atunci când familia amărâtă este vizitată de un tânăr ce urmează să plece la studii în străinătate. El este îndrăgostit de fiica unei familii bogate, pe care o şi meditează. Pentru a fi sigur de fidelitatea iubitei, îi propune celui mai bun prieten – nimeni altul decât băiatul din familia săracă – să o mediteze pe aceasta cât el va fi plecat. Băiatul sărac nu este încă student – un statut fără de care un om din pătura de jos nu are voie să se afle în preajma unei familii respectabile din înalta societate decât în calitate de servitor de rând. O diplomă falsă, realizată de sora lui cu aspiraţii de artist şi expertă în Photoshop devine cheia de intrare în casa familiei bogate.

Odată intrat în casa familiei înstărite, băiatul sărac devine noul iubit al fetei pe care o meditează. Următoarea infiltrată este sora lui, prezentată drept expert în terapia prin artă. Ea se va ocupa de educaţia băiatului mic al familiei, o educaţie în ton cu noile descoperiri şi trenduri alternative. Urmează tatăl şi mama din familia săracă. Tatal va juca rolul şoferului şi mama va fi menajera bună la toate. Nimeni nu trebuie să afle că ei fac parte din aceaşi familie.

Copiii săraci sunt adaptabili şi pot interpreta credibil rolul tinerilor ce au avut acces la educaţia pe care doar cei din clasele superioare şi-o permit. Sunt eleganţi, versatili şi reuşesc să îi ducă uşor de nas pe cei din familia bogată. În schimb, părinţii lor ajung tot la statutul de servitori umili.

Fiecare membru din familia bogată reuşeşte să câştige încrederea stăpânilor. Astfel , ajung să se înfigă lacom precum un parazit din resursele corpului-gazdă. Mănâncă pe săturate, dorm în patul stăpânilor când aceştia sunt în concediu, se lăfăie în cada scumpă şi îşi permit să consume băuturi ce ar fi costat aproape cât apartamentul lor improvizat la subsolul din cartierul pentru plebe.

Două ameninţări pot sabota planul de înavuţire. Unul este mirosul. Băiatul cel mic al familiei bogate le spune părinţilor că toţi cei patru noi angajaţi de părinţii lui miros la fel. Cei drept, şi tatăl din familia bogată detectează un miros de subsol, de metrou. Aşa crede el că miros de fapt oamenii săraci, nevoiţi sa folosească metroul pentru a se deplasa. Deşi copiii familiei sărace se dau drept tineri studenţi privilegiaţi, ei au acelaşi miros cu al şoferului şi al menajerei (părinţii lor). Sărăcia se dă de gol prin miros. Este un miros devenit o metaforă dureroasă, un miros al subsolurilor, al cartierelor-furnicar, unde fiinţa umană stă în spaţii înguste, spre deosebire de bogaţii ale căror locuinţe cu aspect avangardist au pereţi de sticlă pentru a le oferi privelişti încântătoare, cu grădini care să imite un colţ de rai din mijlocul naturii.

Al doilea element care poate strica planurile de înavuţire ale săracilor este apariţia fostei menajere, demisă în urma unui plan ţesut de fiica săracilor. Când stăpânii sunt plecaţi, iar familia săracă se poate simţi în largul ei în casa de lux, apare menajera concediată. Ea le spune că a uitat ceva preţios în casă, înainte de a pleca pentru totdeauna din peisajul cartierului bogat. Acel bun de preţ se află în subsolul casei.

Subsolul casei bogate devine un element care îi dă satirei şi luptei de clasă o tentă alegoric-absurdă. Totodată permite infiltrarea unor evenimente ce amintesc de atmosfera unui thriller imprevizibil şi trepidant. Existenţa acestui subsol era un secret chiar şi pentru actualii proprietari. Doar fosta menajeră ştia cum se poate ajunge la subsol, deoarece l-a servit pe însuşi arhitectul ce a proiectat casa, o adevărata bijuterie modernă, considerată un simbol al vizionarismului acum câteva decenii.

Casa devine un personaj important în construcţia scenariului şi în propagarea mesajului. Regizorul ştie cum să facă spaţiul şi mai ales acele simboluri asociate spaţiilor să vorbească. Locuinţa familiei bogate este inspirată din elementele arhitecturale promovate în rândul înaltei societăţi interbelice. Pasionaţii de arhitectură îşi vor aminti de avangardiştii anilor ’20, ce au înlocuit luxul palatelor somptuoase cu stilul minimalist, care începea să exprime radicala desprinderea de tradiţie şi curajul de a privi înainte, spre un progres al pragmatismului dinamic, al ordinii, al proporţiilor. Luxul din Parasite nu înseamnă opulenţă, ci mult calm. Bogaţii trăiesc într-o casă precum un muzeu de artă contemporană, având spaţii generoase, decor stilizat şi în care obiectele autohtone din alte epoci sunt reinterpretate în cheie actuală.

Tocmai la calmul senin al bogaţilor, simbolizat atât de bine de locuinţa lor, aspiră şi familia săracă. Pe bogaţi nu îi scoate nimeni cu forţa din spaţiul lor generos, larg. Nimeni nu îndrăzneşte să urineze în faţa casei lor, aşa cum fac beţivii din cartierele sărace. Nici ploaia nu le inundă casa. Furtuna şi apele revărsate ce transformă cartiere întregi în tabere de sinistraţi nu pătrunde în grădina familiei bogate. Calmul şi armonia din casa elegantă, cu forme geometrice şi pereţi de sticlă ce lărgesc perspectiva poate fi la fel de bine şi un simbol sinistru al izolării, al unei lumi artificiale, inventate, care până la urmă nu îşi mai protejează locuitorii, ci îi prinde în capcana propriilor iluzii.

Personajele din înalta societate sunt precum spaţiul casei lor. Universul lor interior este golit asemenea încăperilor debarasate de obiectele domestice obişnuite, dar care inspiră căldură. Este evident ataşamentul regizorului faţă de personajele amărâte. Săracii sunt vii, calzi. Interacţionează natural unii cu alţii. În schimb, cei bogaţi sunt reprezentaţi precum nişte manechine tâmpe. Amintesc uneori de figurinele din macheta unui arhitect. Par să se pregătească, în fiecare secundă a vieţii lor, pentru o prezentare impecabilă sau pentru o poză perfectă admirată de un privitor nevăzut. Nu îşi permit nici un gest natural, nici o ieşire vulcanică în situaţii de criză, nici o afirmaţie care să trădeze deruta sau lipsa controlului.

Cei ce prefera filmele cu mesaje mai subtile şi personaje cu viaţă interioară ceva mai nuanţată vor fi uşor dezamăgiţi de Parasite. Vor avea impresia, la un moment dat, că scenariul începe să se dilueze, virând spre un mesaj mult prea simplist. Însă apropierea finalului eliberează acel mesaj ce acţionează precum un pumnal în conştiinţa spectatorului hotărât să ia în considerare doar latura comic-accesibilă a filmului.

Organizarea unei petreceri aniversare schimbă total atmosfera filmului, ce ia o turnură gravă. Săracii devin figuranţi în spectacolul cu temă western oferit copilului deghizat în indian şi ascuns într-un cort special comandat din America, după ce aceeaşi săraci au avut o noapte de coşmar deoarece subsolul în care trăiau fusese inundat de ploaia torenţială.

Scena petrecerii aniversare condensează întregul mesaj. Aceste mesaj este exprimat aşa cum i-ar fi plăcut de fapt unui amator de filme de artă: prin gesturi şi cadre menite să permită apropierea de satira socială într-un stil insolit-halucinant, aproape absurd, în care punctul de greutate să nu fie acţiunile explozive care să arunce în aer destinele protagoniştilor, ci exact momentele de dinaintea izbucnirii prăpădului în grădina rafinată a bogaţilor.

Parasite nu este primul film care impresionează la Cannes prin modul în care prezintă societatea sud-coreeană multistratificată şi occidental-cosmopolită. În 2018 Burning – răsfăţat de critici şi (mai ales) de spectatori – aducea în discuţie aceeaşi prăpastie dintre clasele sociale, însă o făcea pornind de la rivalitatea masculină şi de la obsesia pentru aceeaşi femeie misterioasă. Totuşi, în Burning era abandonat mesajul cu tentă de critică socială în favoarea unuia evanescent, opac, insolit. Inegalitatea socială era în planul secund. Stabilea cadrul, dar nu şi desfăşurarea narativă, care se dizolva în ambiguitatea cu tentă alegorică demnă de acel nelumesc adesea camuflat în realitatea urbană din romanele şi povestirile scrise de Haruki Murakami (din care s-a inspirat şi regizorul).

Parasite a cucerit şi datorită faptului că poate oferi, pe lângă o desfăşurare imprevizibilă în fiecare scenă, şi un mesaj clar, dur, acid şi necruţător, fie el şi îmbrăcat în hainele suportabile ale unei comedii. Tocmai acest mesaj va împărţi spectatorii în două tabere. De-o parte se află admiratorii care afirmă entuziasmaţi că pot vedea un film premiat la Cannes despre care pot spune cu toată sinceritatea că le-a plăcut, nemaifiind nevoiţi să mimeze admiraţia doar pentru a nu părea neştiutori într-ale artei cinematografice de înalt nivel al subtilităţii dublate de mesajele filosofice greu de prieceput şi de explicat. În tabăra contestatarilor sunt cei ce preferă totuşi un film coreean de calibrul lui Burning, în care societatea nu este prezentată în tuşe groase, ci mult mai sofisticat. Ce-i drept, în ciuda mesajului şi desfăşurării narative ce îl plasează în categoria poveştilor accesibile, Parasite a păstrat calităţile unui film stratificat, ce dechide calea spre multe interpretări şi care îi permite acelui tip special de insolit asociat filmelor asiatice să se prelingă răvăşitor, chiar dacă mesajul mai profund (si cutremurator) apare abia în ultimele scene.


LYTE video

Citeşte şi 10 filme de la Cannes despre care vor povesti şi generaţiile următoare

10 filme de la Cannes (2017) despre care vor povesti si generatiile viitoare

Asteptarea Penelopei – Si barbatii pot avea rabdare

Adriana Gionea
-
0
Asteptarea Penelopei – Si barbatii pot avea rabdare

Aurora Liiceanu reuşeşte încă o dată să atragă prin amestecul dintre psihologie şi literatură.

Aşteptarea Penelopei începe cu mitul femeii răbdătoare, care nu încetează să creadă în revenirea celui iubit. Continuă apoi prin căutarea personajului antic în personaje moderne. Autoarea cărţii nu se rezumă la personajele feminine. Aminteşte şi de acei scriitori care au demonstrat că Penelopa ar fi putut fi un bărbat.

Penelopa nu aparţine doar universului feminin. Deşi aşteptarea a fost asociată mai degrabă cu datoria şi devotamentul femeii, marii scriitori s-au încăpăţânat să demonstreze că există mari aşteptători şi în rândul bărbaţilor. Gatsby al lui Fitzgerald şi Florentino din romanul Dragostea în vremea holerei şi-au reconstruit identitatea pe aşteptarea momentului în care o vor putea readuce pe femeia adorată în viaţa lor. Astfel, vei fi tentat să afimi că există sau a existat la un moment dat câte o Penelopa în fiecare dintre noi, indiferent de genul căruia îi aparţinem sau de cultura în inima căreia am fost educaţi.

Penelopa nu apare în toată complexitatea sentimentelor ei. Nu ştim foarte multe despre ce a simţit. Nu prea s-a scris despre ce a gândit şi despre acele trăiri afective sofisticate sau primitiv-otrăvitoare provocate de absenţa bărbatului iubit. Există mai multe variante ale poveştii ţesute în jurul încăpăţânării ei de a ceda, de a nu renunţa la Ulise.

Penelopa este adesea ironizată de femeile emancipate. În ochii lor, ea este prea supusă. Acceptă naiv să fie păcălită de un soţ aventurier. Un soţ inventiv, care s-a bucurat de ceea ce are viaţa mai incitant, sub pretextul rătăcirii pe mare. Alţii, dimpotrivă, o consideră o femeie mult mai isteaţă şi puternică decât o văd majoritatea cititorilor moderni. Cei pasionaţi de literatură vor construi o punte peste milenii. Vor traversa din lumea lui Homer în zilele noastre, demonstrând cât de pregnant este acest mit în imaginarul marilor autori ai secolului XX.

Mitul Penelopei devine un pretext pentru analiza psihologică a lumii unor scriitori precum Fitzgerald, Sandor Marai cu al său roman Moştenirea Eszterei sau Gabriel Garcia Marquez. Nu sunt uitate nici scriitoarele contemporane – Ludmila Uliţkaia şi Margaret Atwood. În cărţile acestora descoperi opinii contradictorii despre lumea interioară a Penelopei. În Penelopiada, Atwood îi face dreptate, scoţând la suprafaţă forţa ei şi curajul de a exprima toate sentimentele blamabile. În schimb, Uliţkaia o consideră limitată, ignorantă.

Când ne gândim la Penelopa, ne gândim de fapt la puterea de a rezista în faţa unor sentimente copleşitoare. Sunt acele sentimente provocate de absenţa celui devenit marea iubire, persoana care ne împlineşte. Aurora Liiceanu aminteşte astfel şi de absenţa celui ce nu mai poate reveni, despre modul în care scriitori şi oameni de ştiinţă au supravieţuit psihologic după moartea partenerului. Există un întreg capitol dedicat unor macanisme prin care persoanele trăiesc după moartea celui iubit. Despre cum îl păstrează lângă ele, despre cum îşi continuă viaţa şi despre legăturile emoţionale ce pot supravieţui dincolo de moarte.

Deşi titlul promite explorarea universului feminin, cele mai frumoase pagini ale volumului Aşteptarea Penelopei le sunt dedicate scriitorilor şi personajelor masculine. Te vei scufunda fascinat şi nostalgic în paginile despre Gatsby şi Florentino din romanul Dragostea în vremea holerei. Se simte în aceste pagini o simpatie faţă de personajul masculin al lui Garcia Marquez. Florentino a ştiut să îi ofere femeii iubite alinarea în ultimii ani ai vieţii. I-a alungat singurătatea într-o perioadă în care mentalitatea colectivă transforma o femeie trecută de 50 de ani într-o purtătoare a tristeţii. Fara el, ea ar fi rămas prizoniera unei exisenţe terne şi dezolante, în care doar angoasa în faţa morţii îşi mai făcea loc.

Aşteptarea Penelopei îţi va face poftă de a (re)citi anumite romane celebre sau de a intra în prima librărie pentru a le găsi pe cele necitite încă. Dacă nu ai citit Iubirile lui Hemingway, vei căuta acest volum după ce vei parcurge şi capitolul dedicat lui. Aurora Liiceanu îi dedică pagini generoase relaţiei dintre marele autor şi prima lui soţie, Hadley. Nu este ignorat nici triunghiul amoros format din cuplul Hemingway-Hadley şi Pauline, moştenitoarea unei bogate familii americane.

Mulţi vor avea o revelaţie citind Aşteptarea Penelopei. Însă revelaţia nu este legată doar de analizarea personajelor celebre. Aurora Liiceanu aminteşte de o aşteptare specială, care uneşte un om cu tărâmul ce îl fascinează. Evocând figura unui american îndrăgostit de Japonia – Donald Keene – Aurora Liiceanu vorbeşte despre nevoia fiinţei umane de a trăi în ţara faţă de care a dezvoltat un puternic ataşament, care nu este neapărat ţara în care s-a şi născut.

Cei îndrăgostiţi de Japonia vor savura paginile dedicate lui Donald Keene, un american îndrăgostit de Japonia. Donald Keene a fost impresionat de Japonia după ce a descoperit primul roman din lume. A fost scris acum mai bine de 1000 de ani, de către Murasaki Shikibu. Romanul se numea Povestea lui Genji. Îl vei admira pe Donald Keene datorită curajului de a privi dincolo de prejudecăţile întărite de ştirile ce povesteau despre atrocităţile comise de armata japoneză în cel de-al Doilea Război Mondial.

Donald Keene a învaţat limba japoneză, a tradus texte vechi şi a redescoperit pagini uitate din literatură niponă. A fost apropiat de Mishima şi de Kawabata. Unii bărbaţi au aşteptat ani de zile reconectarea cu femeia iubită. Renumitul niponolog american a ştiut să aştepte cetăţenia japoneză. La final i s-a confirmat oficial respectul unei ţări pentru străinul ce a iubit-o ca nimeni altul.

Mulţi se aşteaptă ca un psiholog să le ofere nişte răspunsuri. Să le valideze aşteptările sau trăirile. Aurora Liiceanu evită această mare tentaţie. Asteptarea Penelopei este o invitaţie, nu un răspuns. Fiecare pagină lasă în urmă întrebări despre autenticitatea şi legitimitatea pretenţiilor adesea îndreptate către sufletul-pereche. Personajele şi autorii analizaţi deschid uşi către lumea interioara a cititorului. Despre forţa literaturii de a deschide aceste uşi, de a da formă unor emoţii şi curajul de a le exprima aminteşte de fapt Aurora Liiceanu. Citim romane pentru a ne pune întrebări. Ne (re)descoperim. Ne găsim un alter-ego reconfortant sau, dimpotrivă, incomod. Vrem să fim oglindiţi. Să ni se dezvăluie şi ceea ce nu bănuiam când ne gândeam la cum suntem de fapt. Poţi comanda volumul de pe Libris, Cărtureşti sau Elefant.ro

Citeşte şi Putere şi sânge. O aventură indiană – Inteligentele femei ale Imperiului Mogul

Putere si sange. O aventura indiana – Inteligentele femei ale Imperiului Mogul

 

Portrait of a Lady on Fire – Mesajul ascuns intr-un film de epoca

Adriana Gionea
-
0
Portrait of a Lady on Fire – Mesajul ascuns intr-un film de epoca

Imaginează-ţi că descoperi o pictură dintr-un secol trecut. O pictură care te seduce prin culoare, prin frumuseţea personajelor feminine, prin originalitatea nuanţelor din ţinuta acestora. Apoi găseşti un mesaj într-o scrisoare lipită de spatele tabloului. Acest mesaj ascuns îţi schimbă radical perspectiva asupra compoziţiei, asupra interpretării şi mai ales asupra istoriei de viaţă a personajelor. Un astfel de tablou în film, cu mesaj înşelător, a realizat şi regizoarea Celline Sciamma în Portrait of a Lady on Fire (Premiul pentru scenariu şi Queer Palme la Cannes 2019). Pelicula a fost proiectată şi în cadrul Les Films de Cannes a Bucarest 2019.

Acţiunea filmului se petrece în secolul al XVIII-lea, în 1770, cu mai puţin de două decenii înaintea Revoluţiei Franceze. Era o Europă în schimbare pentru nobilimea franceză. Însă nimic din tumultul libertin-politic din Parisul trepidant al acelor vremuri nu răzbate în locul unde se petrece acţiunea. O linişte nefirească înconjoară lumea lui Heloise (Adele Haenel), o tânără nobilă crescută la mânăstire, a cărei mamă vrea să o mărite cu orice preţ.

Găsirea unui pretendent era condiţionată de calităţile fizice ale unei tinere. Pentru a pune în valore aceste calităţi în secolele dinaintea fotografiei, era nevoie de priceperea unui pictor. Însă tânăra nu dorea să pozeze, fiindu-i teamă de căsnicie. Aşadar, mama lui Heloise o angajează pe Marianne (Noemie Merlant).

 

Picture of the film © Lilies Films/ Hold-Up Films / Arte France Cinéma/https://www.festival-cannes.com/en/festival/films/portrait-de-la-jeune-fille-en-feu

Personajul Marianne va cuceri prin curaj şi prin viziunea modernă asupra feminităţii, susţinând şi consistenţa psihologică a scenariului. Marianne este o pictoriţă a cărei feminitate ieşise din tipare. La început, ea îşi ascunde adevărata identitate. Heloise va şti că Marianne va fi de fapt doamna ei de companie. În calitate de doamnă de companie, aceasta o va însoţi peste tot, mai ales în plimbările pe malul mării. În timpul acestor plimbări, Marianne va trebui să observe calităţile şi trăsăturile lui Eloise, pentru a-i face potretul în secret, în atelierul improvizat într-unul dintre vastele saloane ale castelului.

Picture of the film © Lilies Films/ Hold-Up Films / Arte France Cinéma/https://www.festival-cannes.com/en/festival/films/portrait-de-la-jeune-fille-en-feu

Portrait of a Lady on Fire (Portrait de la jeune fille en feu) are toate calităţile vizuale demne de un film de epocă menit să farmece, mai ales dacă spectatorul este pasionat de pictură. Filmul abundă în scene lente, în care se vorbeşte despre artă. În aceste scene, Marianne potriveşte nuanţele în funcţie de lumină şi face schiţă după schiţă, doar, doar va surprinde fidel calităţile modelului său, Heloise. Treptat, schiţele ajung să modifice percepţia spectatorului asupra universului psihologic al lui Heloise.

Trebuie reamintit că vei avea parte de un film în care apar doar personaje feminine misterioase. Unul dintre aceste personaje este o pictoriţă emancipată, interpretată convingător de Noemie Merlant (unii spectatori ar fi vrut-o câştigătoare a Premiului pentru cea mai bună actriţă la Cannes).

În Portrait of a Lady on Fire nu există scenă în care să nu pară un tablou. Picturalitatea nu este însă forţată, artificială. Scenele curg firesc, deoarece elementele care te ancorează în secolul al XVIII-lea – de la costume la mobilier – nu sunt exagerate. Regizoarea nu a vrut să demonstreze ostentativ cât de bine s-a documentat pentru a transpune fidel spiritul şi gusturile unei epoci.

Vezi un castel pe malul mării, care îmbie la visare şi reverie melancolică. Urmăreşti mersul lin al siluetelor feminine de-a lungul reliefului stâncos exprimând solitudinea ce favorizează intensitatea apropierii umane. Rochiile personajelor oferă un spectacol graţios al nuanţelor pe fundalul albastrului marin, în funcţie de momentele zilei, datorită luminii care se răsfrânge diferit asupra lor. Menajera are un ten lăptos amintindu-ţi de un amestec dintre Vermeer, Pierre Chardin şi un maestru al picturii spaniole din secolul XVII-lea, interesat de scene vii, cu oameni ce nu fac parte din aristocraţie.

Picture of the film © Lilies Films/ Hold-Up Films / Arte France Cinéma/https://www.festival-cannes.com/en/festival/films/portrait-de-la-jeune-fille-en-feu

Interioarele sunt bine alese astfel încât să devină decorul ideal pentru scenele picturale cu personaje feminine enigmatice. Personajele nu au la dispoziţie multe replici pentru a-ţi capta interesul. În schimb, obiectele şi penumbrele ce le înconjoară promit o desfăşurare imprevizibilă, amintindu-ţi de atmosfera unei poveşti gotice în decorul unui castel. Lipsa unor dialoguri lămuritoare este compensată de jocul fascinant al tăcerilor, dar mai ales al privirilor. Aceste priviri promit o izbucnire emoţională imediat ce sentimentele reprimate de convenţiile sociale vor da în clocot.

Picture of the film © Lilies Films/ Hold-Up Films / Arte France Cinéma/https://www.festival-cannes.com/en/festival/films/portrait-de-la-jeune-fille-en-feu

Evoluţia scenariului şi a legăturii dintre personaje te face să conştientizezi rapid că nu vezi un simplu film de epocă. De fapt, filmul de epocă este doar o farsă jucată spectatorului ce are fantezii cu femei din secolele trecute. Personajele feminine din film nu sunt unele clasice, adesea considerate mult mai rafinate şi mai pline de mistere devoalate lent, cu pudoarea ispititoare, nu dezlănţuit, ca-n zilele noastre.

Regizoarea Celline Sciamma a preferat un film de epocă atipic, menit nu (doar) să te seducă vizual, prin scene picturale desăvârşite. Scopul ei este de a pune întrebări legate de rolul feminităţii în istoria artei, de modul în care imaginea feminităţii a fost modelată de fanteziile şi viziunea mai mult sau mai puţin obtuză sau ignorantă a pictorilor. În istoria artei au existat puţine pictoriţe cunoscute, acestea neavând acces la cele mai bune şcoli, destinate exclusiv bărbaţilor. De altfel, pictoriţa Marianne îi mărturiseşte nobilei crescute la mânăstire că nu semnează niciodată cu numele ei tablourile în care apar nuduri masculine, deoarece femeilor le era interzis să picteze folosind modele masculine dezbrăcate.

La început, Portrait of a Lady on Fire pare un film contemplativ, static. Majoritatea  scenelor sunt precum nişte picturi realizate meticulos, în care personajele feminine sunt lipsite de dinamism, rolul lor fiind doar acela de a plăcea ochiului. Însă tăcerile misterioase ale personajelor şi gesturile acestora deturnează filmul spre o direcţie cu totul neaşteptată. Pe măsură ce personajele feminine principale descoperă atracţia sexuală care le uneşte, iese la suprafaţă mesajul acuns al picturii şi adevărata intenţie a regizoarei.

Mulţi vor afirma că adevărata intenţie a regizoarei este deconspirată în momentul în care nobila Heloise crescută într-un mediu conservator îi cere lui Marianne să o picteze într-o scenă domestică tabu. Scena dezvăluie un secret al universului feminin pe care nici un pictor sau pictoriţă nu ar fi avut curajul să-l dezvăluie şi nici un salon oficial sau galerie de pictură să-l expună. Era vorba despre un aspect dureros al vieţii feminine. Acest detaliu era ţinut departe de ochii bărbaţilor şi întărea de fapt o complicitate a femeilor din toate categoriile sociale, pe care le unea un singur lucru: oprimarea în societatea masculină.

Odată cu pictarea scenei curajoase al cărei protagonistă doreşte să fie chiar nobila destinată unei vieţi conservatoare, dar securizante, spectatorul va conştientiza dorinţa personajelor feminine de a-şi folosi propria eliberare pentru a da de pământ cu toate convenţiile sufocante, care ţin atât de lumea artei, cat şi de cea domestică. Plecarea mamei lui Heloise pentru câteva zile va transforma castelul într-un bastion al eliberării feminine şi al solidarităţii ce depăşeşte bariera dintre clasele sociale, mai ales când menajera are nevoie de ajutor pentru a ţine un secret ruşinos departe de ochii stăpânei.

Privind scenele care se petrec în semi-obscuritatea camerei luminate doar de văpaia din şemineu (clarobscurul este folosit expresiv în acest film, în momentele-cheie pentru descifrarea mesajului), în mintea spectatorului încep să răsară nişte întrebări ce fac lumină în privinţa adevăratului sens al peliculei. Începi să te întrebi dacă nu cumva pictoriţele curajoase din secolele trecute au descoperit, lovindu-se de tot felul de obstacole şi prejudecăţi, ceea ce abia în anii ’70 s-a transformat în obiect de studiu: conceptul de privire masculină (male gaze) în artele vizuale, adus in discuţie de criticul de film Laura Mulvey.

Portrait of a Lady on Fire (Portrait de la jeune fille en feu) foloseşte vraja unui film de epocă drept momeală. Subiectul este mult mai profund şi aminteşte de reprezentarea erotismului feminin. Heloise ar fi trebuit să fie pictată de un bărbat pentru a fi admirată şi dorită de un alt bărbat. Marianne, în schimb, îi eliberează erotismul de corsetul în care l-ar fi închis imaginarul masculin.

Pictoriţa Marianne îi redă lui Heloise lumea interioară şi îi eliberează sexualitatea de falsitate. Pictată de un bărbat, Heloise ar fi fost golită de sensuri interioare, de gânduri, de personalitate. Ar fi devenit o carcasă având aspect dezirabil, maleabilă pentru a reprezenta doar ceea ce viitorul ei soţ ar fi acceptat să vadă.

Portretul ce ar fi transformat-o pe Heloise într-o femeie dezirabilă pentru viitorul mire nu iese aşa cum şi-ar fi dorit mama acesteia. Marianne şi Heloise nu vor un tablou făcut pentru a descrie (chiar şi subtil) farmecul erotic pentru ochii masculini.

Picture of the film © Lilies Films/ Hold-Up Films / Arte France Cinéma/https://www.festival-cannes.com/en/festival/films/portrait-de-la-jeune-fille-en-feu

Ceea ce pare să fi urmărit Celline Sciamma a fost de fapt deghizarea unei probleme cât se poate de moderne în haine din alte veacuri, întinzând astfel o punte peste timp. Portrait of a Lady on Fire se poate înscrie astfel în categoria filmelor de epocă menite să vorbească de fapt despre timpul nostru, să ascundă un mesaj ce ne priveşte direct pe noi, cei din prezent.

Trimiterea la male gaze nu se rezumă doar la revelaţia oferită de întrebările privind sinceritatea imaginii prin care a fost redată feminitatea în istoria artei occidentale, până în anii emancipării feminine din secolul XX. Prin caracterul şi întrebările vizionare ale personajelor sale, regizoarea ar putea la fel de bine să conteste stereotipurile întărite în filmele de epocă având protagoniste feminine. Multe dintre filmele de epocă regizate de bărbaţi nu ar fi de fapt o prelungire a unei imagini inautentice, nerealiste, legate de universul feminin?

Pictoriţa interpretată de Noemie Merlant simte frustrarea în faţa unui tablou ce îi înfăţişează iubita în ipostaza unei aristocrate ce trebuie să exceleze doar prin frumuseţe. Trebuie ignorate întrebările minţii şi adevăratele intenţii furtunoase ce ard mocnit pentru a nu perturba eleganţa calmă a unui portret desăvârşit. Aceeaşi frustrare poate exista şi în lumea unei regizoare care nu vrea să perpetueze clişeele asociate unui film de epocă agreabil, care să placă ochiului. De aceea alege să facă din Portrait of a Lady on Fire nu (doar) o poveste din alte vremuri, ci o subtilă contestare a canoanelor estetice dintr-un film de epocă.

Filmul se îndepărtează de promisiunea făcută la început. Răstoarnă aşteptările publicului, aşa cum pictoriţa din film contrazice aşteptările mamei ce îşi vrea fiica măritată cât mai repede. Mulţi spectatori vor avea impresia că au văzut un film de epocă frumos, impecabil la nivel vizual-pictural, însă atipic. Atipice sunt şi personajele feminine.

Pictoriţa Marianne are un farmec uşor androgin. Fumează nonşalant o pipă şi nu s-a temut să preia afacerea tatălui ei, un pictor celebru al epocii. La rândul ei, nobila crescută la mânăstire contrazice prejudecăţile. Nu este o ignorantă. Citeşte mult (de fapt se teme că renunţarea la viaţa din mânăstire o va îndepărta de biblioteca din acel loc). Nu se teme de atracţia faţă de o femeie şi nu îşi judecă menajera care îşi începuse viaţa sexuală în afara căsniciei, alegând să avorteze copilul ilegitim.

Nu doar personajele feminine sunt atipice raportate la percepţia noastră despre femeile acelor timpuri, crescute în supunere şi ignoranţă. Actriţele alese nu sunt nici ele compatibile cu stereotipurile despre idealul feminin expus în portretele din secolele trecute. Deşi oferă un joc actoricesc menit să susţină un film de epocă, nici Noemie Merlant şi nici Adele Haenel nu au chipul unor tinere cu priviri gingaşe, care să poată cuceri privindu-şi viitorul soţ dintr-un tablou.

Portrait of a Lady on Fire este un film de epocă aparte şi datorită modului în care este construită relaţia dintre actor şi personaj. Nu este un film care să recupereze nostalgic o feminitate din alte vremuri, atât de glorificată în filmele de gen. Dimpotrivă, regizoarea Celline Sciamma aduce în discuţie şi rolul falsificator al privirii masculine asupra esteticii filmelor ce prezintă niste personalităţi feminine din epocile trecute. Chipul actriţelor şi al personajelor este incompatibil cu fanteziile comune ale bărbaţilor din acele vremuri, dar şi ale celor din zilele noastre, ce aleg să vadă un film ce explorează atracţia dintre femei doar pentru a-şi întreţine fanteziile incandescente. De fapt, mulţi se vor întreba dacă Adele Haenel poate susţine rolul unei femei din secolele trecute, crescută sub clopotul de sticlă al vieţii aristocrate, după ce au văzut-o interpretând rolul unor femei puternice, luptătoare, chiar şi într-un film despre secolul al XVIII-lea (recentul Un peuple et son roi).

Datorită modului în care s-a jucat atât cu aşteptările spectatorului, cât mai ales cu stereotipurile şi canoanele asociate unui film de artă despre legăturile feminine, Portrait of a Lady on Fire va naşte impresii contradictorii în mintea spectatorilor. Unii vor fi dezamăgiţi de lipsa unei consistenţe narative ce dă sarea şi piperul unui film de artă despre atracţia interzisă. Alţii, dimpotrivă, aplaudă entuziasmaţi decizia regizoarei de a lăsa detaliile din scenele picturale să vorbească în locul personajelor despre motivele sau intentiile ascunse în spatele unor gesturi misterioase.

Fără a fi un film feminist în sensul tezist, Portrait of a Lady on Fire (Portrait de la  jeune fille en feu) îţi va face poftă să intri într-o galerie de pictură, să redeschizi albumele de artă preferate, să (re)citeşti biografiile unor pictoriţe celebre, privindu-le tablourile cu alţi ochi. Ar putea fi începutul unor dezbateri despre istoria artei, despre falsificarea adevărului privind universul afectiv şi intelectual feminin reprezentat în pictură, dar şi în cinematografie.

Filmul te va face să te întrebi dacă nu cumva poveştile unor pictoriţe din trecut ascund nişte preocupări vizionare, în care se pot descoperi mugurii teoriilor curajoase, revoluţionare, ce au cutremurat din temelii certitudinile cu privire la relaţia dintre feminitate şi cunoaştere. Oare câte pictoriţe din secolele trecute nu au formulat în surdină întrebările pe care emancipatele secolului XX le-au formulat îndrăzneţ şi percutant în amfiteatrele marilor universităţi?


LYTE video

Citeşte şi Femeile anului, în 8 filme de neuitat

Paula – O pictoriţă prea modernă pentru epoca ei

Femeile anului, in 8 filme de neuitat

Paula – O pictorita mult prea moderna pentru epoca ei

Matthias and Maxime – Atractia mascata de prietenie

Adriana Gionea
-
0
Matthias and Maxime – Atractia mascata de prietenie

În topul filmelor-vedetă ale festivalului Les Films de Cannes a Bucarest 2019 a fost şi Matthias & Maxime, noua peliculă a unuia dintre cei mai apreciaţi regizori tineri – Xavier Dolan.

Matthias & Maxime face parte din categoria filmelor care ajung să te cucerească datorită unui mix bine dozat de elemente care te ancorează afectiv şi empatic în lumea personajelor, trecând printr-un registru larg de stări, de la vulnerabilitate şi ezitare la dezinhibare vulcanic-erotică. Xavier Dolan eliberează în fiecare scenă o sensibilitate reconfortantă şi plină de magnetism. Sensibilitatea este adesea dublată de umorul candid şi de un gen aparte de nostalgie senzuală. Dinamismul este alimentat inspirat de emoţii a căror intensitate creşte treptat şi de reacţii imprevizibile care dau adâncime şi consistenţă psihologică protagoniştilor.

Actorii carismatici (însuşi Xavier Dolan interpretează un rol principal – al lui Maxime) susţin credibil o poveste de iubire şi despre foamea de afecţiune, în stilul unui coming-of-age prelungit. Această povestea de iubire devine şi un tribut adus prieteniei şi acelei prospeţimi post-adolescentine de la 20+, ca antidot împotriva conformismului alienant.

Farmecul peliculei este accentuat şi de coloana sonoră. Aşa cum se întâmplă în toate filmele lui Xavier Dolan, piesele din perioade şi genuri diferite au fost alese inteligent. Ele devin un stimulent afectiv când euforizant, dătător de entuziasm, când nostalgic-răvăşitor. Hiturile selectate activează memoria involuntară a personajelor, dar şi pe a ta. Nuanţează emoţii puternice în absenţa cuvintelor lămuritoare ce ar fi putut deveni intruzive, distrugând farmecul tandru al filmului. Piesele energizează scenele şi branşează într-un mod irezestibil spectatorul la sentimentele năucitoare ale personajelor. Nu în ultimul rând, mixul eclectic de hituri face să pulseze până şi cea mai banală scenă, în care muzica prelinge insinuant o chimie erotică, proaspat- candidă, aşa cum doar lui Xavier Dolan îi reuşeşte. Anumite melodii, printre şi Always On My Mind în varianta Pet Shop Boys declaşează o adevărată explozie de energie cu prelungiri senzuale într-o scenă ce promitea a fi una cât se poate de ternă.

Matthias & Maxime abordează un subiect ofertant şi multistratificat. Straturile multiple sunt îmbibate de observatii subtile şi aluziii ironice, mai degrabă comic-ludice decât grave, asupra societăţii occidentale şi canadiene în mod special. În paralel cu tabloul prieteniei şi al iubirii care maturizează (odată asumată), Xavier Dolan introduce lucid şi empatic nişte întrebări mature despre mersul societăţii. Doar că preferă să le deghizeze în acea nonşalanţă exhibată amuzant prin comportamentul teribilist (însă inofensiv şi plin de sensibilitate) al găştii de prieteni din care fac parte şi personajele principale.

Scenariul porneşte de la clasica temă a oscilaţiei între menţinerea unei relaţii intense în zona safe a prieteniei sau asumarea unei actracţii sexuale care poate dezvălui adevărata identitate a unuia dintre protagonişti: Matthias (Gabriel D’Almeida Freitas). Matthias este un tânăr de succes în lumea bărbaţilor la costum. Are o prietenă oficială şi este bine ancorat în upper-middle class-ul societăţii canadiene. Toate certitudinile sale cu privire la cine este, cine vrea să devină şi ce vrea să facă mai departe sunt brusc spulberate când îl sărută pe Maxime…doar cu scopul de a-şi ajuta sora să regizeze un scurtmetraj.

Sărutul aparent inofensiv scoate la suprafaţă vechea atracţie pe care Matthias o simţea faţă de Maxime, fostul său coleg de liceu. Intensitatea emoţiilor devine din ce mai bulversantă pe măsură ce se apropie ziua plecării lui Maxime în Australia. De fapt, decizia lui Maxime de a pleca intreţine dinamismul filmului deoarece declanşează o ispititoare şi răvăşitoare oscilaţie între dorinţa de a consuma atracţia erotică până în momentul desparţirii şi nevoia lui Matthias de a rămâne încă în zona de confort, chiar şi cu preţul unei vieţi trăite în minciună.

Seducerea spectatorului se bazează tocmai pe caruselul emoţiilor declanşate de cursa anticronometru între nevoia apropierii de celălalt şi îndepărtarea violentă de el. Xavier Dolan are un stil acroşant, cuceritor şi acaparant de a doza tensiunea dintre Matthias şi Maxime. Se tachinează, se jignesc, tânjesc unul după celălalt, se caută, se privesc pe ascuns (vei regăsi aceeaşi apropiere languroasă a camerei de chipul personajului ce emană o senzualitate vulnerabil-confuză). Atracţia este un continuu joc între apropiere şi respingere, între abandonul erotic şi fuga justificată de apelul la falsa maturizare a celui ce se teme de propria sexualitate nonconformistă.

Mai potolit în tratarea legăturilor umane perturbatoare şi a furtunilor afective decât J’ai tue ma mere, Mommy sau Juste la fin du monde şi mai delicat din punct de vedere cromatic decât Laurence Anyways, Matthias and Maxime rămâne totuşi în zona preferată de fanii lui Xavier Dolan. Mizează pe aceleaşi interpretari actoriceşti puternice, naturale şi uneori coroziv-explozive, la care se adaugă de data aceasta efortul reuşit de a crea un film intim, făcut între prieteni. Ai impresia că vezi de fapt un film spontan, fără scenariu prestabilit, în genul celor din arhiva personală. Dolan vrea să îi dea astfel spectatorului iluzia că face parte din gaşca de prieteni ai lui Matthias şi Maxime. De fapt, autenticitatea jocului actoricesc şi mişcările camerei au fost gestionate pentru a-ti accentua impresia că vezi un film făcut de nişte actori între care există mai întâi de toate o veche relaţie de prietenie.

Aparent, Matthias & Maxime este încă un film cald şi agreabil despre uşurătatea postadolescentină a generaţiei Y, atât de blamată pentru dorinţa de a face o petrecere continuă din vârsta primelor planuri de viaţă. Apoi descoperi că tratează unele teme variate şi arzătoare. Doar că o face în stilul mai puţin sobru, ce ascunde profunzimea în scene cu petreceri pline de jointuri, shoturi şi discuţii ce se transformă imediat în glume şi joculeţe infantile.

Deşi pare un film în care personajele o ţin din petrecere în petrecere, Matthias & Maxime tratează nişte subiecte mature. Unul ar fi prăpastia dintre clasele sociale. Matthias face parte din clasa medie înstărită, de unde provin copiii ce urmează şcoli înalte. Această clasă este prezentată caricatural-satiric, la limita absurdului, de personaje artificiale, inautentice, gata să facă din falsitate, snobism şi minciuna în relaţia cu sine o artă a supravieţuirii şi o normă de necontestat. Excepţia este reprezentată de mama lui Matthias, care îl tratează pe Maxim ca pe propriul fiu.

Spre deosebire de Matthias, Maxime provine dintr-o familie săracă. Planurile lui de viaţă se opresc la supravieţuirea imediată. Are un job mărunt. Este nevoit să îşi întreţină mama eşuată în dependenţe şi în propriul refuz de a depăşi problemele de comportament. Vei redescoperi deja clasica relaţie toxică dintre mamă şi fiu, specifică filmelor lui Dolan, doar că nu mai ocupa un rol decisiv în scenariu, nemaifiind explorată sofisticat şi bizar-ambiguu.

Diferenţa socială nu este, totuşi, decât un pretext. Ceea ce pare să urmărească Xavier Dolan este până la urmă contrastul dintre conformism şi autenticitate, dintre încorsetare şi libertate. Matthias mimează siguranţa de sine a bărbatului care şi-a găsit deja drumul în viaţă odată intrat în lumea business-ului din zgârie-norii de sticlă, însă are privirea goală în timpul meetingurilor. Lumea searbădă reprezentată de mobilierul minimalist în care îşi tot consumă zilele în timp ce Maxime rătăceşte pe străzile oraşului este străpunsă poetic de anumite detalii ce se încăpăţânează să îi reamintească de marea lui sete de libertate reprezentată de novoia de a se abandona cu totul în atracţia faţă de Maxime. Sărutul nu a reprezentat pentru el doar a trezire a identităţii sexuale, ci şi o trezire din falsitate. Până în momentul sărutului, Matthias acceptase un model al maturizării prescris de alţii, netrecut apoi prin filtrul propriilor emoţii.

Vei aprecia stilul contemplativ şi uneori imprevizibil prin care Xavier Dolan scoate la suprafaţă adevăratele sentimente ale lui Matthias. Regizorul dozează suav tensiunea, înainte de a rupe barajul autocenzurii pentru a elibera şuvoiul afectiv care disloca definitiv certitudinile. Această eliberare afectivă este mult-aşteptată de spectatorul care preferă demascarea impetuoasă a intenţiilor pentru a savura încă o dată modul ispititor şi fascinant prin care Xavier Dolan îşi obligă de obicei personajele să îşi confrunte adevăratul chip şi adevăratele dorinţe.

Fanii şi critici au observat o temperare a modului în care Xavier Dolan abordează temele grele şi detaliile vizuale ce au devenit un semn distinctiv pentru stilul său. După filme ravasitoare precum Mommy sau Juste la fin du monde, Matthias & Maxime aduce un mesaj optimist. Acest mesaj optimist i se datorează rolului vital, securizant, pe care îl au relaţiile de prietenie din film. În ciuda remarcilor copilăreşti, Maxime este acceptat cu totul în grupul de prieteni. A fi gay nu înseamnă excludere. Relaţiile de prietenie absorb tensiunea dureroasă dintre protagonişti şi vin să compenseze legăturile toxice din familia lui Maxime.

În filmul lui Xavier Dolan, iubirea şi prietenia se completează. Ele creează o simbioză salvatoare. De fapt, succesul de public al filmului Matthias & Maxime şi tot farmecul pe care îl degajă se datorează şi modului în care legăturile dintre personaje activează nişte amintiri despre marile prietenii din existenţa fiecărui om care ajunge să vadă Matthias & Maxime.


LYTE video

Stres și o viata fericita – 10 soluții simple ca să ții stresul sub control

Post Modern
-
0
Stres și o viata fericita – 10 soluții simple ca să ții stresul sub control

Da, putem fi fericiți chiar într-o lume atât de stresantă ca acesta în care trăim. Stresul poate avea efecte pozitive dacă nu depășește un anumit nivel, e deja știut. Ne face mai productivi, energici, eficienți. Dar nu de acest stres ne plângem. Ci de stresul cronic de la serviciu, de stresul de a crește un copil, de dificultăți financiare, lipsa timpului liber etc.

Stresul e, de exemplu, un factor agravant în diabet și nu numai. Ne face asadar mult rău fizic, dar mai ales mental. În prima categorie intră asocierea stresului cu ateroscleroza – foarte periculoasă pentru sistemul cardiovascular, are efecte negative asupra pielii și părului, dar, mai mult de atât, încetinește creșterea oaselor la copii, iar la adulți grăbește procesul de îmbătrânire.

Tot el e vinovat, în anumite condiții, de modificări ale creierului care duc la instalarea depresiei și anxietății. De asemenea, stresul cronic la începutul vieții poate afecta memoria la vârsta adultă. Fără stres nu putem realiza nimic, dar prea mult stres ne face nefericiți, neproductivi, necreativi, practic ne scade IQ-ul.

Așadar, fiți atenți la semnele stresului excesiv și ține-ți-l sub control. Câteva soluții împotriva stresului:

1. Redu-ți nivelul de stres prin ordonarea intr-o lista a treburilor pe care le ai de facut

Gândurile legate de ce ai de făcut vor fi o sursă de stres dacă nu le ai așezate pe hârtie sau într-o listă electronică. Faptul că le ai deja scrise undeva și le-ai ordonat după importanță îți va scădea nivelul de stres. După ce le pui , revino cel puțin săptămânal asupra listei. O listă pe care n-o consulți niciodată devine la rândul ei o sursă de stres, spun psihologii.

2. Stabilește-ți obiective realiste și realizabile și nivelul de stres se va reduce

Nu îți impune obiective de neatins. Trebuie să ai obiective ambițioase dar nu mult prea ambițioase, pentru că te vei stresa inutil. Nu pune presiune pe tine prea mare sau prea brusc, schimbările nu vin peste noapte. Așadar, să începem cu obiective realiste și realizabile.

3. Creează-ți obiceiuri bune care să-ți reducă nivelul de stres

Rutina poate fi o sursă de stres, dar obiceiurile precum sportul regulat, mese regulate și sănătoase, respectarea orarului de somn sunt rutine care reduc stresul.

4. Eliberează-ți viața și casa de lucruri inutile pentru a scădea nivelul de stres

Eliberează-ți biroul și casa de lucruri inutile. Ordinea îți va elibera mintea și te vei putea concentra mai bine. Plus, vei economisi timp și vei fi mai eficient.

5. Întâlnește-te cât mai des cu familia și prietenii –  sunt cheia pentru a tine stresul sub control

Întreține-ți cercul de prieteni, de cunoscuți, în general relațiile sociale. E important să cultivi relații sănătoase, nu toxice, cu colegii, cunoscuții, prietenii. Familia este de asemenea foarte importantă. În cele mai stresante situații, ca de exemplu pregătirea unui examen important, finalizarea unui proiect cu un termen de finalizare strâns, de multe ori considerăm că vom avea rezultate mai bune dacă ne concentrăm exclusiv asupra proiectului/examenului și nu ne mai vedem cu prietenii, lucrăm peste program, etc. Numeroase studii au demonstrat că relațiile sociale sunt cea mai bună investiție pentru a ține stresul sub control. Așadar, nu vă izolați ca să fiți mai eficienți, deoarece veți obține efectul invers. Nivelul de stres va crește.

6. Fii recunoscător pentru ceea ce ești și pentru ceea ce ai

Fiți recunoscători pentru ceea ce sunteți și ați realizat. Psihologul Robert Emmons, care a studiat aproape exclusiv în întreaga sa carieră efectul sentimentului de recunoștință asupra psihicului, spune că puține lucruri sunt la fel de importante pentru a fi fericiți. Nenumărate studii au arătat că persoanele care sunt recunoscătoare în mod consecvent sunt mai fericite, mai optimiste, dorm mai bine și au o rețea socială mai bogată. Gândește-te în fiecare seară înainte de culcare la trei lucruri pentru care merită să fii recunoscător. Apropo de rutine care te vor ajuta în lupta cu stresul, aceasta va fi una care va avea efecte din ce în ce mai bune pe măsură ce îți va intra în reflex.

Citește și

TOP 60 cele mai frumoase și calde mesaje de mulțumire

7. Nu uita de mici gesturi și exerciții fizice de reducere a nivelului de stres

Nu uita de mici exerciții care te vor ajuta în scăderea nivelului de stres, exerciții pe care le poți face oriunde și fără bătaie de cap: respiră adânc, fă stretching, rotește-ți umerii, închide ochii, ascultă o melodie relaxantă.

8. Fii mai eficient cu timpul tău

Lucrează la eficiența cu care îți folosești timpul. Cu cât vei învăța să îți pui mai bine ordine în sarcinile de serviciu și ce vrei să faci în timpul liber, cu atât vei fi mai relaxat și mulțumit.

9. Pune cât mai mulți bani deoparte

Nu în ultimul rând, fă-ți un obicei din a economisi cât mai mult din venitul tău. Siguranța adusă de economii care să-ți permită să trăiești timp de un an de zile fără alte venituri te va ajuta să te simți mai liber și să faci ceea ce îți place. Deci, să te simți mai împlinit și fericit. Gasești mai multe informații în articolul despre economisire si folosirea mai inteligenta a banilor.

10. Plimbă-te în fiecare zi în parc

Mișcarea fizică reduce stresul și eliberează hormonul fericirii, endorfina. Dacă te plimbi în natură va fi cu atât mai bine. Faptul că vei privi copaci, plante, flori, culoarea verde – te va relaxa și mai mult.

Exerciții de mindfulness

Mulți ar trece în această listă exercițiile de mindfulness. Rămâne întrebarea dacă aceste exerciții au ca efect scăderea nivelului de stres. Conform unui studiu realizat în 2017 pe 313 subiecți, efectul resimțit de cei intervievați care au practicat exerciții de mindfulness a fost unul de reducere a stresului, dar măsurarea obiectivă a markerilor de stres nu a confirmat acest lucru.

Rutina de dimineață – o altă soluție pentru reducerea stresului

Unii dintre voi vor spune: dar când am eu timp să fac toate astea? Ei, bine, o rutină zilnică de dimineață poate ajuta. La ce mă refer? La câteva minute pe care să le pui deoparte în fiecare dimineata doar pentru tine. În aceste minute poți să aplici câteva din recomandările de mai sus. De exemplu să te gândești de ce ești recunoscător pentru ceea ce ești. Sau să faci câteva exerciții de relaxare fizică. Sau să dedici 30 minute relaxarii si comunicarii cu soțul/soția/iubitul/iubita și copiii. Mai multe detalii despre rutina de dimineata găsești în acest articol in engleza, dedicat morning routine.

Nivelul de stres si problemele de sanatate

În ultimii zeci de ani, cercetările au demonstrat o legătură de cauzalitate între nivelul de stres și apariția unor probleme de sănătate precum dureri de cap, iritabilitate, oboseală, tulburări de apetit (mâncat prea mult sau prea puțin), tulburări ale somnului, astm, anxietate, probleme digestive, acnee, diabet, tensiune crescută și altele. Deci să nu lăsăm stresul să ne îmbolnăvească și să aibă un efect negativ asupra calității vieții noastre. Iar dacă ești workaholic și poate niciun argument nu ți se pare prea bun pentru a te face să te relaxezi mai des, nu uita că relaxarea și scăderea nivelului de stres vor conduce la o eficiență mai bună și la atingerea mai multor obiective. Un nivel de stres mai scăzut, nu mai înalt, ne va ajuta să avem mai mult succes.

Iar dacă ești deja părinte, trebuie să știi că nivelul tău de stres îți influențează semnificativ copilul, conform unor studii recente. Practic, prea mult stres în copilărie poate avea efecte negative pe termen lung în viața copilului tău. Ca de exemplu sensibilitate mai mare la stres la vârsta adult, predispoziție pentru anxietate și depresie.

Vezi mai multe

Ultimele articole

© Copyright Postmodern 2026