Carti de citit in 2020 – Cele mai asteptate carti ale anului

Anul acesta este unul promiţător pentru iubitorii de lectură. Iată topul nostru ce include cărți de citit în 2020, din titlurile anunțate de edituri în acest an. Vei avea de unde alege, de la noi traduceri ale romanelor-cult la cărţi premiate recent. Vei descoperi autori în plină ascensiune și te vei bucura de noile cărţi traduse ale unor autori deja cunoscuţi, precum Amos Oz, Julian Barnes, Isabel Allende, Ismail Kadare sau Tracy Chevalier. Nu lipsesc nici eseurile care să te inspire sau poveștile din ţinuturi însorite, potrivite pentru vacanţe.

Cuprins

Romane despre călătorii și libertate 

O lungă petală de mare 

carti de citit 2020 isabel allende

Isabel Allende este una dintre preferatele celor dependenţi de povești memorabile, cu personaje care înfruntă vremuri tulburi. Noul său roman, O lungă petală de mare, este inspirat din versurile lui Pablo Neruda și din trecutul recent al unor ţări precum Spania și Chile. Vei descoperi istoriile de viaţă ale unor personaje care pendulează între două continente pentru a-și păstra libertatea. Poţi comanda volumul de pe LibHumanitas, Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Pământ american 

Pămant american este un roman despre încercările unei femei de a lupta împotriva cartelurilor din lumea drogurilor. Înainte de a deveni o ţintă a traficanţilor, protagonista avea o viaţă liniștită în idilicul Acapulco. Deţinea o micuţă librărie. Din păcate, ea va fi obligată să fugă din Mexic în Statele Unite, după ce soţul ei scrie un articol despre traficanţii de droguri din regiune. Poţi comanda romanul de pe Libris, Cărturești, Elefant.ro

 

Fără să ajungi vreodată în vârf 

carti de citit 2020 cognetti

Noul roman tradus – Fără să ajungi vreodată în vârf al lui Paolo Cognetti– reia subiectul expediţiei sale riscante (și pline de revelaţii) pe Himalaya. Vei citi despre importanţa prieteniei, despre curiozitatea faţă de o altă cultură și mai ales despre solidaritatea în situaţii extreme. Poţi comanda romanul de pe LibHumanitas, Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Apicultorul din Alep 

Apicultorul din Alep vorbește despre frumuseţe și rezistență în inima unei ţări devastate de război. Vei descoperi povestea unui cuplu format din apicultorul Nuri și din pictoriţa Afra. Când orașul lor de suflet este distrus, cei doi fug în Europa. Aici speră să își reconstruiască viaţa. Călătoria lor spre casa unei rude stabilite deja în Occident îi poartă prin Turcia și Grecia. Poţi comanda romanul de pe Libris, Cărturești, Elefant.ro

 

Cărți de citit în 2020 despre personaje originale

 

Leii Siciliei 

carti de citit 2020 leii siciliei

Pasiunea meridională, secretele, iubirile pătimașe, lupta pentru avere și curajul se îmbină în povestea despre gloria unei familii din Palermo. Leii Siciliei este un roman a cărui acţiune se întinde pe mai multe generaţii. Este romanul despre una dintre cele mai bogate familii dintr-o Sicilie în schimbare. Unde noua burghezie vizionară cumpără palatele nobililor și răstoarnă ierarhii stabilite cu secole în urmă. Poţi comanda romanul de pe LibrisCărturești

 

Cântecul lebedelor 

Femeile din înalta societate care l-au inspirat pe Truman Capote devin personajele romanului Cântecul lebedelor. Le vei însoţi, alături de Truman Capote, în Mexic, Jamaica sau în croazierele pe Mediterana. Poţi comanda romanul de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Cărți de citit 2020: Proză scurtă

 

Călăreţul cu șoim 

Călăreţul cu șoim include unele dintre cele mai frumoase pagini scrise de Ismail Kadare. Vei descoperi patru nuvele în care se îmbină irezistibil suspansul, legendele balcanice, fascinaţia pentru feminitate și misterul. Poţi comanda volumul de pe LibHumanitas, Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Povestea cu elefantul vizirului 

carti de citit 2020 ivo andric

Tot despre povești memorabile este vorba și în cartea scrisă de Ivo Andric. Istoria, fabulosul și alegoria se îmbină în prozele din Povestea cu elefantul vizirului. Elefantul devine atât simbolul nesupunerii, cât și al puterii etalate intimidant pe un tărâm balcanic stăpânit de otomani. Elefantul distruge tarabele unui târg, în timp ce locuitorii se revoltă. Unii trădează, iar alţii visează la atingerea unei libertăţi din ce în ce mai îndepărtate. Poţi comanda volumul de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Meridianul și alte proze 

Nu sunt uitati nici admiratorii lui Paul Celan. Ei vor putea citi Meridianul și alte proze. Volumul reflectă limbajul poetic prin care Paul Celan a cucerit milioane de cititori. Poţi comanda volumul de pe Libris, Cărturești, Elefant.ro

 

Cărți de citit 2020: Non-ficţiune 

 

Din ce este făcut un măr? 

carti de citit 2020 amos oz

Nu ne mai săturăm de cuvintele scrise de Amos Oz. Ideile sale despre cuplu, feminitate, masculinitate, libertate, dragoste paternă sau toleranţă se transformă în dialoguri de neuitat. Din ce este făcut un măr? are la bază dialogurile dintre Amos Oz și editoarea sa, pe nume Shira Hadad. Din ce este făcut un măr? este o carte asemenea unei invitaţii în lumea unuia dintre cei mai iubiţi scriitori. Poţi comanda volumul de pe LibHumanitas, Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Alegerea 

Alegerea este o carte așteptată mai ales de cei pasionaţi de psihologie. E o sursă de inspiraţie pentru oamenii care au trecut prin traume. Dr. Edith Eva Egers a supravieţuit Holocaustului, Azi îi ajută pe soldaţii americani să lupte împotriva amintirilor cumplite. Poţi comanda volumul de pe Libris ori Cărturești

 

Prăbușirea 

carti de non-ficțiune de citit 2020

Lumea lui Fitzgerald continuă să cucerească generaţie după generaţie. Prăbușirea este o colecţie de texte inedite, în care vei găsi eseuri, scrisori, articole și amintiri despre marile prietenii din Parisul interbelic. Toate aceste pagini au fost descoperite recent. Poţi comanda volumul de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Lady Sings the Blues 

Una dintre cele mai puternice voci ale tuturor timpurilor se destăinuie în autobiografia intitulată Lady Sings the Blues. Zeiţa jazz-ului și a blues-ului, Billie Holiday, își derulează amitirile de parc-ar scrie un roman despre o existenţă tumultuoasă. Viata lui Billie Holiday pendulează între atmosfera cartierelor cu bordeluri unde se auzeau primele acorduri de jazz și clipele de strălucire petrecute alături de starurile epocii de aur a Hollywoodului. Poţi comanda volumul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești

 

Va veni focul 

Va veni focul este o carte-manifest așa cum le place admiratorilor lui James Baldwin. Cuvintele unuia dintre cei mai buni autori americani au susţinut dreptul fiinţei umane la demnitate, mai ales în deceniile segregării. Atunci când americanii având origini africane erau ţinta rasiștilor. Poţi comanda volumul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro 

Thrillere de citit în 2020

Ce romane ne vor ține în suspans în 2020? Iată lista cu cărți de citit în 2020 de tip thriller.

Cine l-a ucis pe Palomino Molero?

thrillere de citit 2020

Peru devine fundalul pentru un crime thriller imprevizibil, ce abordează teme secundare precum: obsesia carnală, neocolonialismul, corupţia, segregarea. Cine l-a ucis pe Palomino Molero? folosește suspansul ca pretext pentru o călătorie în ţinuturile atât de dragi lui Mario Vargas Llosa. Povestea chitaristului asasinat după ce alege o carieră militară are multe enigme și ramificaţii. Unele duc spre o poveste de iubire interzisă, altele spre afaceri necurate la nivel înalt. Poţi comanda romanul de pe LibHumanitas, Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Berta Isla 

Thrillerul cu spioni și povestea unei mari iubiri se îmbină ispititor în Berta Isla, considerat unul dintre cele mai bune romane scrise de Javier Marias. În centrul romanului este un personaj feminin care își indeplineste visul de a se căsători cu marea iubire încă din liceu. Însă bărbatul ales are multe secrete. Ele încep să fie dezvăluite palpitant după întoarcerea acestuia de la Oxford la Madrid. Poţi comanda romanul de pe Libris, Cărturești, Elefant.ro

 

Viaţa secretă a scriitorilor

Guillaume Musso este unul dintre cei mai citiţi autori. Fanii lui vor putea citi din 2020 și Viaţa secretă a scriitorului. Romanul este un thriller a cărui acţiune are loc pe fundalul unei frumoase insule meditareneene. Insula devine refugiul unui personaj scriitor faimos, ce dorește să trăiască anonim. Refugiul îi este tulburat de găsirea unui cadavru și de apariţia unei jurnaliste intruzive. Poţi comanda romanul de pe Libris, Cărturești, Elefant.ro

 

Cărți de citit în 2020 despre personaje feminine în istoria recentă 

 

Lăptarul 

carti de citit 2020 despre femei

Recompensat cu Man Booker Prize în 2018, Lăptarul aduce în prim-plan lupta unei femei împotriva acţiunilor distructive ale unei societăţi închise. Ea refuză avansurile unui bărbat devenit liderul unei grupări paralimitare din Irlanda de Nord. Existenţa ei este puternic influenţată de anii în care o parte din Marea Britanie se confrunta cu tensiunile ce ar fi putut duce la un război civil. Poţi comanda romanul de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

De mine viaţa și-a tot râs

Alături de Amos Oz, David Grossman este unul dintre cei mai iubiţi scriitori israelieni. În romanul De mine viaţa și-a tot râs alege povestea unei femei din Iugoslavia anilor ’50. Protagonista romanului a fost acuzată pe nedrept de spionaj. Povestea ei va fi deslușită peste decenii, de nepoata ei. Poţi comanda romanul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești sau Elefant.ro

 

În ţara celor puri

India și Pakistanul devin personajele centrale din romanul În ţara celor puri. Atmosfera palatelor somptuoase, istoria și elementele unui thriller politic se îmbină în tabloul unui Orient ce se despărţea de influenţa foștilor coloniști. Poţi comanda romanul de pe Cărturești, Libris

 

Un singur fir

Tracy Chevalier revine printr-un roman despre femei puternice. Un singur fir este o intersecţie de istorii de viaţă captivante. Vei descoperi niște personaje feminine în zorii emancipării postbelice, hotărâte să înfrunte prejudecăţile. Poţi comanda romanul de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Istorii de viaţă povestite cu nostalgie

 

Oase solare 

 

carti de citit 2020

Se poate scrie un roman dintr-o singură frază. A dovedit-o și Mike McCormack în romanul Oase solare. O singură frază devine asemenea unui fluviu în care se adună evenimentele importante din viaţa unui bărbat. Copilăria, adolescenţa, prima iubire, căsnicia, profesia, toate se întind pe firul unei existenţe care ne face să ne punem întrebări despre noi, despre sensul vieţii. Poţi comanda romanul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești sau Elefant.ro

 

Neliniște 

 

Cineastul Ingmar Bergman și a lui muză – actriţa și regizoarea Luv Ullmann – sunt văzuţi prin ochii fiicei lor, Linn, în romanul Neliniște. Cinefilii vor descoperi o mărturisire neașteptată și profundă legată de viaţa alături de cei doi mari artiști iconici. Poţi comanda romanul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești sau Elefant.ro

Titluri captivante despre vieţi care se intersectează

 

Mâine poate am să rămân 

 

După ce ne-a cucerit cu romanul Tentaţia de a fi fericit, napolitanul Lorenzo Marone vine cu povestea unei avocate nonconformiste. Ea se va răzvrăti împotriva tuturor celor dornici de a-i impune concepţia lor despre viaţa împlinită. Fuge de sfaturile unei mame conservatoare și de tristeţea provocată de iubitul care o părăsește. Existenţa ei va începe să capete un alt sens datorită noilor prieteni. Poţi comanda romanul de pe LibHumanitas, Libris, Cărturești, Elefant.ro

 

Evvie Drake o ia de la capăt

Prietenia vindecătoare transformată în iubire este subiectul tentant abordat în bestsellerul Evvie Drake o ia de la capăt. În centrul romanului se află o văduvă intrată în depresie și un fost star de baseball. Poţi comanda romanul de pe Libris sau Cărturești

 

Către frumuseţe 

Cei pasionaţi de artă au așteptat nerădători Către frumuseţe. Scriitorul cunoscut datorită romanului Potenţialul erotic al soţiei mele te invită de data aceasta să descoperi trei personaje ale căror vieţi se schimbă datorită iubirii pentru frumos. Este vorba despre un profesor de istoria artei, o pictoriţă și o mamă singură. Cele trei personaje au parte de aventuri în care arta joacă un rol vindecător. Poţi comanda romanul de pe LibHumanitas, Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Cărți de citit în 2020 ce sunt continuarea unor serii de romane

 

Tranziţie 

După ce au citit romanul Schiţă, mulţi cititori au devenit admiratorii scriitoarei Rachel Cusk. Tranziţie face parte din același ciclu de romane început cu Schiţă. Vei citi despre încercarea unei femei de a păstra echilibrul între viaţa de mamă divorţată și cea de scriitoare, după ce decide să se mute în Londra. Poţi comanda romanul de pe Cărturești, Elefant.ro, Libris

 

Iarna 

Una dintre cele mai bune sciitoare britanice, Ali Smith a început o tetralogie formată din romane ce au titluri inspirate de numele anotimpurilor. Toamna a fost primul roman din tetralogie. Al doilea roman – Iarna – este o poveste despre secrete și legături puternice. Acţiunea se petrece într-un conac pitoresc. Frumosul conac devine scena unor dezvăluiri și conflicte privite prin ochii unui martor străin. Poţi comanda romanul de pe Libris sau Cărturești 

Voi ce noi cărți de citit în 2020 așteptați să se lanseze?

TOP 15 seriale coreene emoționante care te vor captiva în 2020

Vrei să vezi seriale cu adevărat tulburătoare și emoționante? Noi am descoperit de ceva timp producțiile TV coreene și nu ne mai putem opri din văzut 🙂 Sunt emoționante, umane, calde, profunde, nu mai zicem romantice și misterioase. Plus captivante, cu riscul să rămâi noaptea până târziu pentru un episod-două în plus. Se întâmplă și pentru că există câteva caracteristici tipice pentru aceste seriale coreene.

În general au cam 12-16 episoade, fiecare de minim o oră 🙂 Vă dați seama, o serie durează cam cât 7-10 filme de lung metraj. Tocmai pentru că sunt atât de extinse și au timp suficient pentru a expune povestea și de a construi personaje credibile, serialele coreene nu prea primesc reînnoiri cu noi sezoane. Poate și pentru că sunt mai corecți cu cei care îi urmăresc și nu întind pelteaua cât nu face, doar pentru a se folosi de conexiunea pe care privitorii au format-o cu personajele pentru a mai turna încă 2-3 sezoane.

Ce-ar mai fi de spus despre serialele coreene, cărora le mai spune și kdrama, în engleză? Bărbații sunt în general sobri și introvertiți, foarte eleganți. Ah, dar plâng la fel de mult aproape ca femeile 🙂 Stați liniștiți, și voi o să plângeți. 🙂 Pentru că vor fi multe scene care vă vor emoționa. Dar o să și râdeți. 🙂 Cât despre personajele feminine, sunt de cele mai multe ori femei puternice, care depășesc orice situație pentru a-și împlini dragostea și care încearcă să depășească prejudecățile societății coreene, destul de tradiționalistă, de altfel.

Gata, v-am pus în gardă, puneți-vă timp deoparte și da-ți click pe primul serial coreean pe care alegeți să-l vedeți din listă. Asta dacă nu sunteți deja cunoscător în producțiile din Coreea și ați ajuns pe articol pentru idei noi de seriale de văzut. 🙂

Top seriale coreene de dragoste

  1. Ciocolata din copilărie / Chocolate (2019) – serial romantic

ciocolata din copilarie top seriale coreeneE primul serial coreean pe care l-am văzut, dar rămâne cel mai bun după multe alte experiențe cu seriale din Coreea de Sud. Dacă vrei să vezi o poveste de dragoste care te va face să râzi și să plângi și de ale căror personaje să te îndrăgostești, atunci Ciocolata din copilărie e alegerea cea mai bună. Deși în format de telenovelă, cu multe răsturnări de situație de gen tragedie grecească, serialul ăsta e foarte înțelept și profund. E despre o dragoste matură, dar și jucăușă, în care cei doi au deja în jur de 40 de ani și își alină reciproc sufletele rănite.

Cele mai importante personaje nu au nimic frivol, au trecut prin multe încercări și cel mai important principiu din viața lor este să îi ajute pe cei care au nevoie. Aș mai adăuga un lucru. Ciocolata din copilărie e despre dragoste și bunătate, la fel de mult cât e despre mâncare. Se gătește foarte mult și spectaculos, încât o să vrei să încerci mâncarea coreeană dacă nu ai făcut-o deja.

El e doctor, ea face cele mai bune mâncăruri din lume, făcându-i fericiți pe cei din jur prin felurile pe care le gătește și bunătatea ei. Amândoi au un trecut trist și nu privesc cu multă speranță spre viitor, dar dragostea se înfiripă fără să-și dea seama în sufletul lor. Kang face parte dintr-o familie bogată, dar simte că locul lui nu e acolo. Cha-young a ajuns bucătar pentru că prima ei dragoste îi pregătise o masă delicioasă. Să fie doctorul care o tratează chiar acel băiat de care s-a îndrăgostit acum mult timp?

Îl poți vedea oricând pe Netflix.

2. Aterizare forțată în brațele tale / Crash landing on you (2019) – dramă romantică


crash-landing-on-you-hyun binE greu de ales serialul coreean pentru locul al doilea, pentru că sunt două seriale foarte apropiate ca valoare: Aterizare forțată în brațele tale și Prietena surorii mele. Aterizare forțată în brațele tale are o poveste foarte originală, cu doi actori extraordinari de carismatici care o să-ți placă negreșit. Așa că o să-ți recomandăm mai jos și alte seriale în care joacă cei doi. 🙂 Sunt de altfel două staruri coreene. Iar serialul pe care îl construiesc împreună are o intensitate emoțională foarte mare, care trece ușor de ecran. În plus, serialul are și scene de comedie foarte reușite, care îi fac pe cei doi și mai umani și calzi.

Povestea din Aterizare forțată în brațele tale

El e jucat de Hyun Bin, un tip pe la 37 de ani, atât în viața reală cât și în serial, cu un chip sculptat pe care nu lasă să se vadă prea multe emoții… Dar chiar și el se va lăsa înmuiat de drăgălășenia, naivitatea, dar și duritatea atunci când o cere, a lui Son Ye-jin. Ea e una dintre cele mai iubite actrițe din Coreea de Sud, pe bună dreptate. Fină ca un porțelan, frumoasă, care poate juca la fel de bine scene haioase, ca și scene foarte serioase și profunde. Ea joacă în Aterizare forțată rolul unei femei de afaceri care printr-un accident, unii ar spune scris în stele, ajunge să aterizeze cu parapanta în Coreea de Nord. El e căpitan în armata Coreei de Nord și împreună cu camarazii păzește granița cu Coreea de Sud.

Așa o întâlnește pe Son Ye-jin care nu înțelege unde e și ce s-a-ntâmplat exact. Hyun Bin devine apărătorul ei, are grijă de ea să nu fie descoperită de dușmanul lui de moarte și să fie încarcerată. Și se concentrează pe soluții pentru a o întoarce în siguranță în Coreea de Sud. Îl poți vedea oricând pe Netflix sau site-urile cu seriale traduse. Este al doilea cel mai urmărit serial coreean din toate timpurile.

3. Prietena surorii mele / Something in the rain (2018) – serial romantic

prietena surorii mele seriale coreene


Iată deja un serial în care joacă din nou simpatica și delicata Son Ye-jin. Ea are peste 35 ani, el e fratele prietenii ei cele mai bune. El e mai mic decât ea cu câțiva ani, dar asta nu-l împiedică să înceapă să o îndrăgească din ce în ce mai mult. Știe foarte bine ce vrea și cât de mult o dorește. Pentru ea însă nu e așa de evident, mai ales din cauza rezistenței familiei ei, foarte tradiționalistă și care își dorește un ginere bogat cu o educație foarte aleasă. Serialul nu are o poveste la fel de spectaculoasă precum Aterizare forțată în brațele tale, practic tot serialul prezintă modul în care cei doi ajung să se îndrăgostească și conflictul cu familia ei.

Dar sunt atât de multe gesturi, glume, întâlniri, cuvinte furișate sau directe între cei doi, atâtea zâmbete (sau lacrimi) împărtășite, încât serialul te prinde în mrejele lui și nu te lasă până la final. Intimitatea dintre cei doi e un personaj în sine în acest serial. Ce credem despre personajul masculin? Că va deveni cel mai apreciat actor din filmele și serialele coreene romantice în următorii ani. Zâmbetul și candoarea cu care își interpretează rolurile nu pot să lase pe nimeni neînduplecat. Ca o dovadă, încercați și celălalt serial în care joacă pe Netflix, O noapte de primăvară, prezentat mai jos.

4.  Goo Hae Ryung, ucenică la istorie (2019) – comedie romantică de epocă

Rookie Historian Goo Hae-ryungEra timpul și pentru o comedie romantică, cu doi protagoniști super simpatici și cu lipici. Goo Hae Ryung nu e o comedie romantică oarecare, e un serial istoric. Bifează cu brio și la categoria serial de dragoste, și la comedie, dar și serial istoric. Ceea ce, trebuie să recunoști, nu e puțin lucru. Ca multe alte povești de dragoste din serialele de tip telenovelă și acesta pleacă de la premisa a două personaje din medii sociale foarte diferite care se intersectează și ajung prin voia sorții să se îndrăgostească și să-și lege destinele pentru totdeauna.

Ea este un personaj foarte dintr-o bucată, o femeie foarte puternică. Acestei eroine veritabile îi face contrapondere prințul, de o frumusețe care pare pur și simplu imposibilă. Frumusețea îi este completată de o candoare și căldură îndoiășătoare. Nu este deloc the bad boy. 🙂 Ceea ce e reconfortant de văzut și urmărit.

Acțiunea se petrece în perioada dinastiei Joseon, cea care a definit în mare parte ce înseamnă să fii corean astăzi. Ca orice serial care se respectă de epocă, vei vedea interioare superbe, vestimentații luxuriante și obiceiuri și cutume ale vremii multe dintre ele foarte interesante. De exemplu, ea este cronicar, adică istoric la curte. Ceea ce înseamnă că face parte din tagma celor nu foarte iubiți de cei care fac jocurile la curte. De ce? Pentru că acești cărturari au dreptul să intre la orice reuniune oficială pentru a nota pentru posteritate discuția și hotărârile luate acolo. Și mai important, oamenii puterii nu au voie să afle ce anume au notat cronicarii. De aici se nasc tot felul de conflicte între putere și cronicari, în care e atrasă și Hae-ryung, eroina seriei.

5. Amintiri din Alhambra / Memories of the Alhambra (2018) – serial SF, thriller, de dragoste

memories of the alhambraDragostea reușește să se înfiripe și în acest serial SF de tip thriller care te va ține cu sufletul la gură atât pentru că acțiunea e foarte rapidă și nu știi ce se va întâmpla cu personajele principale, dar și pentru povestea de dragoste între ea, o coreeancă plecată cu familia de acasă și mutată în Spania la Granada, unde administrează un hostel. Și el, jucat la fel de misterios și cuceritor ca în Aterizare forțată în brațele tale, de Hyun Bin. El e un om de afaceri de mare succes care urmărește să câștige un joc de realitate virtuală care ajunge să întretaie periculos realitatea adevărată, până chiar la crimă. Dacă ești pregătită să te urci în acest carusel de acțiune, bătăi și urmăriri, pentru a vedea ce se întâmplă cu emoționanta poveste de dragoste, atunci nu sta departe de Amintiri din Alhambra.

6. O noapte de primăvară – serial de dragoste


one spring night seriale coreene

Poate fi iubire acolo unde prejudecățile societății îi scad șansele până la a le anula? El este tânăr dar are un copil dintr-o relație anterioară. Situația e complicată, mama a fugit și acum părinții lui cresc băiețelul adorabil. Ea este într-o relație de lungă durată și fără scântei cu un bărbat de familie foarte bună și cu carieră în ascensiune. Îl întâlnește pe Yoo Ji Ho într-o farmacie și din acel moment vieța lor sentimentală și nu numai se schimbă dramatic.

Deși mai puțin pregnante, multe dintre prejudecățile societății tradiționaliste coreene sunt prezente și la noi, în România. De aceea vei rezona cu siguranță cu multe dintre conflictele pe care personajele principale din O noapte de primăvară și din celelalte seriale le expun. Serialul e convingător și romantic și are ca un argument important în favoarea lui faptul că îl are în rol principal pe Jung Hae-in, de care vă povesteam mai sus că va fi cu siguranță starul cinematografiei coreene și pe care vi-l recomandam în Prietena surorii mele.

Dar are și un minus important, traducerea destul de slabă care face câteodată unele schimburi de dialog greu de înțeles în profunzime. Spre deosebire de seriale precum Ciocolata din copilărie sau Goo Hae Ryung, ucenică la istorie, care au o traducere incredibil de bună și de expresivă, asigurată de Clara Lițescu, pe care am descoperit-o cu plăcere ca o traducătoare din coreeană ce pune mult suflet și profesionalism în munca dânsei. Ar mai fi de spus că această poveste de dragoste e destul de sobră, nu vă așteptați la multe scene jucăușe, ci mai degrabă la momente dramatice.

7. Mr. Sunshine (2018) – dramă TV de epocă romantică

Mr-Sunshine-seriale coreeneE unul dintre cele mai urmărite seriale coreene ale tuturor timpurilor. E o melodramă istorică foarte reușită și minuțios lucrată, atât ca poveste, cât și interioare și costume. Cu siguranță a avut un buget considerabil pentru a recreea atmosfera din Coreea sfârșitului de secol al XIX-lea, în care noul și vechiul, dar și mai multe puteri străine, se luptă pentru a a domina societatea coreeană.

El este fiul unor sclavi ce scapă de furia stăpânilor cu ajutorul unui misionar care îl ia în Statele Unite pe când era doar un mic copil. Se întoarce peste ani în calitate de căpitan al Marinei Americane ce lucrează în cadrul Ambasadei Americane la Seoul. Ea este o aristocrată ce face parte din Miliția care luptă pentru independența Coreei. Între veneticul Choi și frumoasa ca o floare dar aprigă ca un tunet Go se naște încet o legătură romantică intensă.

Dar serialul nu spune doar povestea celor doi, pentru că descrie cu multă atenție mai multe planuri ale acțiunii și construiește temeinic mai multe personaje, cel puțin la fel de interesante ca protagoniștii. Pe care personaje vi le lăsăm să le descoperiți voi. Atât vă mai spunem, serialul e cu siguranță captivant, dar are destul de multe scene de acțiune dure. Dacă vreți să vedeți ceva mai relaxant, alegeți un alt serial din listă care nu implică violență. Îl poți vedea pe Netflix, la fel ca multe alte seriale coreene incluse în lista noastră.


8. Dragoste printre rânduri / Romance is a bonus book (2019) – serial de dragoste

dragoste printre randuri productie TVTot despre o dragoste matură ca în toate serialele recomandate până acum e vorba și în Dragoste printre rânduri. Cha Eun Ho e scriitor și redactor, de o frumusețe de-a dreptul sculptată. Ea e Dan, o mamă singură, ce încearcă din greu să revină în câmpul muncii fără prea mare succes. Se cunosc de mult timp, lui i-a plăcut de ea, până când Dan s-a căsătorit… În disperare de cauză, Dan află de un loc de muncă la editura la care lucrează Cha și aplică pentru postul temporar.

De aici apare între cei doi intriga romantică. Dragoste printre rânduri e foarte frumos vizual, multe dintre scene sunt foarte atent lucrate vizual, dar din păcate la capitolul substanță nu marchează la fel de multe puncte precum celelalte seriale. De aceea de fapt intră doar pe locul 7 în topul nostru. El pare destul de rece și incapabil de o dragoste adevărată, pentru altcineva decât persoana lui… Îl poți vedea pe Netflix.

Seriale coreene de acțiune, thrillere, mister, fantezie

9. Magia din Abis / Abyss (2019) – serial coreean de fantezie

Abyss_magia din abis seriale coreeneTrecem de la seriale coreene de dragoste la alte tipuri de programe TV coreene. Primul în listă este serialul Magia din Abis care se aseamănă destul de mult ca atmosferă și abordare cu multe filme coreene apreciate în Occident. Go Se-yeon e o tânără carieristă superficială, iar Cha Min un tânăr cam urâțel și fără calități remarcabile. Cei doi mor, dar se reîncarnează: ea din frumoasă devine o tipă banală, în timp ce el ia forma unui tip super atrăgător.

Dar ăsta e doar începutul intrigii amoroase dintre cei doi, pentru că intriga cu greutate constă în aflarea adevărului despre ucigașul lui Go Se-yeon. Pregătiți-vă pentru un carusel de ucideri și reîncarnări care vă vor face pielea de găină și vă vor ține lipiți de canapea până la finalul seriei. Magia din Abis (Abyss) e cu atât mai captivant, cu cât este jucat impecabil de echipa de actori.


10. Omul rătăcitor / Vagabond (2019) – serial coreean de tip thriller

vagabond omul rătăcitor

La fel de captivant precum Magia din Abis este și Vagabond, tot o producție coreeană din anul 2019. Serialul îți dă senzația că ești tot timpul într-o cursă contra-cronometru, la fel ca în filmele de acțiune foarte reușite. Așadar pune-ți un weekend deoparte pentru acest serial coreean, ca să nu pierzi nopțile în timpul săptămânii 🙂 În urma unui accident aviatic suspect în care mod peste 200 de persoane, Cha Dal-gun face tot posibilul să descurce ițele pentru a afla de ce a murit nepotul lui. Că tot spuneam că-ți dă senzatia de film de acțiune reușit, vrem să punctăm aici și faptul că este filmat parțial în Maroc și Portugalia. Ce să mai, un fel de Misiune imposibilă a serialelor coreene 🙂 O să vă placă dacă vreți multă acțiune și suspans.

11. Străinul / Stranger (2017) – serial TV polițist și thriller

strainul kdrama seriale coreene

A fost inclus de celebra revistă The New York Times în lista celor mai bune seriale din 2017. Și cu asta cred că am spus tot, nu mai e nevoie de argumente în plus 🙂 E impresionant ca din atâtea producții mondiale unul sau chiar mai multe seriale coreene să fie incluse în topul Times. Un procuror fără prea multe subtilități emoționale ajunge să facă echipă cu o femeie detectiv pentru a desluși o serie de crime și a scoate la iveală corupția care căpușează instituțiile statului. Dacă nu s-ar vorbi în coreeană și dacă nu ar fi atât de localizat ca principii și valori morale în societatea coreeană, ai putea crede cu ușurință că e un serial american reușit. În 2020 urmează să se lanseze un nou sezon al acestui serial.

12. Regatul / Kingdom (2019) – serial SF, politic, thriller și de epocă

kingdom regatul seriale coreeneE un serial complex produs de Netflix în Coreea. Are elemente de serial de epocă, serial politic, supranatural și thriller, totul adus împreună în aceeași producție. Deși pare mult și riscant, Netflix a reușit un rezultat remarcabil, recunoscut ca atare și de criticii de film. De aceea a fost reînnoit pentru o a doua serie ce va apărea în 2020. Acțiunea se petrece în perioada istorică Joseon, unde apare o invazie de zombies. Prințul moștenitor se implică în aflarea cauzei și a opririi fenomenului îngrijorător. Pregăteș-te așadar pentru o călătorie în lumea supranaturalului, dar și a intrigilor politice…

13. Fauna din Itaewon / Itaewon Class (2020)

Itaewon_ClassDin nou de o încleștare între personaje din clase sociale diferite vom avea parte și în acest serial coreean lansat în 2020. El, Sae-Roy, a rămas fără tată în urma unui accident rutier produs de fiul unui important om de afaceri. În plus, intră la închisoare pentru câțiva ani după ce îl atacă la școală pe același personaj… La 7 ani după ce iese din închisoare, își deschide un bar în vibrantul Seul. Managerul barului se oferă să fie o tipă foarte inteligentă, dar ciudată, care are o slăbiciune pentru Sae-Roy. Dar povestea nu se termină aici, pentru că Sae Roy e extrem de ambițios și dornic de răzbunare… Îl vei putea vedea pe Netflix în curând, deocamdată încă este difuzat la TV în Coreea.


14. Encounter (2018) – dramă romantică

encounter-seriale coreeneSong Hye-Kyo interpretează rolul unui manager de hotel foarte ocupat care nu are timp să se bucure cu adevărat de viață. Dar toate planurile ei sunt date peste cap când întâlnește un tip fără program fix, liber ca pasărea cerului… Encounter a fost unul dintre cele mai urmărite și apreciate seriale coreene romantice ale anului 2018.

15. Cronicile din Arthdal / Arthdal Chronicles (2019) – serial coreean de fantezie

Arthdal-Chronicles cronicile din arthdalÎn topul nostru de seriale coreene își face loc un al doilea serial de fantezie. Acțiunea se petrece într-un tărâm mitic, pe nume Arth. Aici, luptele pentru putere în cadrul tribului și între triburi iau proporții dramatice. Mai mult, lupta pentru putere se dă și în familie, între tată și fiu. Fiul, un mare strategist și considerat un erou al tărâmului, devine o amenințare pentru supremația tatălui. De unde o luptă între cei doi. Dar acțiunea e mult mai complexă de atât. Vă lăsăm pe voi să îi descoperiți toate detaliile.

Îl poți vedea pe Netflix.

Seriale coreene – ce ne așteaptă în viitor

Cele mai multe dintre aceste seriale coreene incluse în topul nostru pot fi văzute pe Netflix. Și toate pot fi văzute pe site-urile specializate cu seriale traduse în română. De ce așa multe seriale coreene pe Netflix? Pentru că au văzut potențialul uriaș al acestor producții. Au văzut că au povești foarte bune, actori excelenți, multă sensibilitate, profunzime și autenticitate. Ultimele trei lipsesc de multe ori din ingredientele filmelor și producțiilor occidentale, în goana după entertainment destul de superficial.

Așa că Netflix investește mulți bani în aceste programe TV coreene, pentru a le împinge nu doar către piețele asiatice. Mai puțin China, unde gigantul american nu este prezent și nu are planuri să intre. Așadar nu îi interesează doar piețele asiatice, unde serialele coreene sunt foarte iubite, dar piața americană. E, bineînțeles, cea mai mare din industria de profil.  Și s-ar putea să le iasă. Mai ales că filmul coreean Parasite a câștigat premiul pentru cel mai bun film la premiile Oscar 2019. Ceea ce a crescut notorietatea producțiilor coreene peste noapte.

Citește și

10 filme coreene super bune, de văzut când vrei să încerci ceva nou

40 de seriale bune de văzut în 2020. Atenție, dau dependență 🙂

TOP 34 seriale turcesti de văzut în 2020: emoționante, cu pasiuni și iubiri intense

Seriale Netflix – 50 de seriale bune pe care le poti vedea pe Netflix

TOP 21 seriale de dragoste din ultimii ani de neratat

TOP 34 seriale turcesti de văzut în 2020: emoționante, cu pasiuni și iubiri intense

Vrei să vezi un serial de suflet? Mai jos vei găsi 34 dintre cele mai simpatice comedii de dragoste și unele dintre cele mai tulburătoare seriale turcesti romantice. Plus câteva thrillere și drame. Pe cele mai multe le poți vedea la TV, la posturile de televiziune românești precum Kanal D sau Happy Channel, sau pe Netflix. Sau le poți vedea pe Youtube traduse in romana ori pur și simplu online subtitrate pe site-urile care s-au dedicat acestui lucru. Cele mai multe sunt seriale turcești noi, din 2019, 2018 sau chiar 2020. Iată preferatele noastre sau pe cele pe care le așteptăm cu nerăbdare, in lista de mai jos.

Serialele turcesti au pe bună dreptate un succes extraordinar în lumea întreagă, depășindu-le pe cele din America Latină în popularitate de câțiva ani. Care e secretul lor? Ne înțeleg și ne exprimă dorințele, pasiunile, ne fac să visăm și să trăim emoții puternice. Producătorilor nu le place să le numească telenovele turcești, ci dizi, un stil TV care încă se definește.

Cuprins

  1. Seriale lansate în 2020 în Turcia
  2. Seriale turcesti 2019, care continuă cu sezoane noi în 2020
  3. Producții turcești care urmează să fie difuzate de televiziunile românești
  4. Seriale turcești pe care le poți vedea acum la TV
  5. Seriale produse în Turcia de văzut pe Netflix
  6. Filme seriale turcești de dragoste de (re)văzut în 2020

Seriale lansate în 2020 în Turcia

1. Iarnă neagră (Zemheri) – 2020 – încă se difuzează la TV în Turcia

iarna neagra zemheri serial

E un serial nou, care a început să se difuzeze în Turcia în luna ianuarie 2020. Ce faci când destinul te aduce într-un mare impas? Îl accepți și mergi mai departe sau te lupți cu tot ce ai pentru marea ta dragoste? Aceasta este și dilema din noul serial turcesc Iarnă neagră. Firuze (Ayça Aysin Turan) și Ayaz (Alperen Duymaz) se iubesc din tot sufletul și se bazează pe dragostea lor pentru a depăși orice obstacole. Dar viața are alte planuri și îi desparte. Se va mai alina vreodată inima lui Firuze cu dragostea lui Ayaz sau va rămâne pietrificată de durere pentru tot restul vieții.

2. Pasărea de smarald (Zumruduanka) – 2020 – încă se filmează

zümrüdüanka-pasarea de smarald

În ianuarie 2020 a început difuzarea în Turcia a unei drame intense, în care personajele principale sunt interpretate de Alp Navruz, Ceren Yılmaz, Miray Akay și Hatice Aslan. Zumrut provinde dintr-o familie fără posibilități materiale. Mama lui Zumrut țese tot felul de intrigi pentru a-și căsători fiica într-o familie bogată, cea care dețin fabrica în care lucrează. Deși a primit o cerere în căsătorie de la moștenitorul familiei Demirkan, Zumrut nu îi spune mamei ei. Totul pentru că inima ei încă arde pentru un alt bărbat, ucis în serviciul militar în Siria. Cum își va alina Zumrut pierderea și cum va face față presiunilor mamei ei, vei putea afla doar urmărind Pasărea de smarald. În Turcia se difuzează la televizor, la noi deja au fost traduse în română episoadele pe net.

Seriale turcesti 2019, care continuă cu sezoane noi în 2020

3. Promisiunea/Jurământul (Yemin) – 2019-și continuă în 2020

YEMIN seriale turcești

Vrei să vezi un serial despre dragostea care depășește orice obstacole pentru a se împlini? Atunci încearcă serialul Yemin. O tânără modestă, crescută în provincie, ajunge printr-o încrengătură de situații să se căsătorească cu un tânăr bogat din Istanbul care are lumea la picioare. Tatăl lui îi smulge promisiunea fetei că se va căsători cu fiul lui, Emir (jucat de Gökberk Demirci). Frumoasa Reyhan (interpretată de Özge Yağız) refuză, nu din vanitate, ci pentru că nu vrea să se căsătorească cu cineva pe care nu-l cunoaște. În plus, consideră că nu ar fi corect nici față de Emir. Dar e forțată aflând despre boala care îl macină pe tatăl lui Emir. Se vor îndrăgosti cei doi? Mama lui Emir va fi de acord sau va face totul ca să o despartă de Emir?

Urmărește această nouă telenovelă romantică, ce a avut deja două sezoane lansate în 2019 și care continuă în 2020. Îl poți vedea subtitrat în limba română pe YouTube și pe site-urile de profil.

4. Inimă schimbătoare (Hercai) – 2019-încă se filmează

hercai seriale romantice turcestiVrei un serial romantic care să te facă să visezi? Atunci serialul nou turcesc Hercai este perfect pentru tine. Dragostea celor două personaje principale te va lua pe sus și te va duce departe, într-o lume a iubirii. Dar poate dragostea să coexiste cu dorința de răzbunare? Părinții lui Miran (jucat de Akın Akınözü) au murit. Iar Miran plănuiește să o seducă pe fiica celui vinovat de moartea acestora. Ea este Reyyan (Ebru Sahin), și pur și simplu Miran vrea să o distrugă. În acest fel dușmanul lui de moarte ar pierde cel mai drag lucru pe lume, pe fiica lui… Oare ce se va întâmpla? Ca să afli trebuie să vezi serialul, care are deja două sezoane lansate în 2019. Poți să le vezi pe site-urile cu seriale turcești subtitrate în limba română.

5. Inelul (Halka) – 2019-și continuă în 2020

halka seriale de actiune turcestiHalka (Inelul) e un alt serial turcesc lansat în 2019 și care datorită succesului pe care l-a avut va continua și în 2020 cu un nou sezon și un nou format. Este un serial de acțiune, pe care-l veți îndrăgi dacă vă place să urmăriți subiecte precum legăturile de putere și bani dintre membrii clanurilor subterane și ai mafiei. Doi bărbați curajoși, provenind din două medii cât se poate de diferite, se luptă cu aceste încrengături periculoase. Cele două personaje principale sunt interpretate de Hande Erçel şi Serkan Çayoğlu. Poate fi urmărit pe site-urile specializate de seriale turcești online cu subtitrare in romana, și chiar și pe YouTube, de asemenea cu subtitrare în română. Aici puteți vedea primul episod.


6. Dragoste Stelară (Afili Aşk) – 2019-2020

afili-ask serialeȚi-e dor de un nou serial romantic turcesc? Atunci nu sta departe de Dragoste stelară. A fost numit nu o singură dată cel mai bun serial al anului 2019. Vei iubi personajele pentru că sunt sensibile și haioase, în același timp. Pentru că vorbim, da, despre o comedie 🙂 Burcu Özberk este personajul principal feminin. Ea se căsătorește cu un bărbat bogat, Kerem. Care este jucat de nimeni altul decât Caglar Ertugrul. Îl știi cu siguranță din Yaman și Fiicele doamnei Fazilet. Ultimul a fost difuzat de Pro 2 în toamna anului trecut. Poți să-l vezi online, pe mai multe site-uri cu filme turcești subtitrate în română.

7. Casa mea (inițial numit Evim, acum Doğduğun Ev Kaderindir) – 2019-2020

Doğduğun Ev Kaderindir seriale turcesti 2019După Vis de iubire, superba și talentata Demet Ozdemir joacă într-un nou serial care a început să fie difuzat în Turcia pe 25 decembrie 2019 și continuă în 2020. De notat faptul că povestea serialului se bazează pe o poveste adevărată, ceea ce face serialul cu atât mai interesant, pentru că nu e doar rodul imaginației scenariștilor. În plus, a fost adaptat după un roman, ceea ce adaugă cu siguranță la cât de bine se îmbină elementele poveștii și îl fac mai credibil și emoționant.

Alături de Demet, joacă un alt star al televiziunii turce, İbrahim Çelikkol. Ibrahim și Demet interpretează rolurile a două suflete rănite, care au trecut prin multe de-a lungul vieții. Dar încearcă să o ia de la capăt și să aibă încredere în ei și în oameni. Cu siguranță, în curând vom putea urmări și episoade traduse în limba română pe net.

8. Prețul fericirii (Yasak Elma) – 2018-și continuă

Yasak Elma seriale turcesti 2018Includem aici și o producție care a fost lansată în 2018 dar are o serie nouă ce este difuzată deja in Turcia. Ultimul episod din sezonul al doilea al serialului turcesc de dragoste Prețul fericirii a pus Kanal D în topul televiziunilor din România, ca lider de audiență. Ceea ce spune multe despre cât de iubit este acest serial și cât de mult i-a fascinat pe iubitorii de seriale turcești de dragoste. Vestea bună este că urmează o nouă serie, cea de a treia, care este deja difuzată în Turcia din toamna lui 2019.

Starurile absolute din Prețul fericirii sunt Talat Bulut and Şevval Sam, care joacă rolurile de soț și soție. Ender (Şevval Sam) vrea să scape de Halit (jucat de Talat Bulut), folosindu-se de Yıldız Yılmaz (interpretată de Eda Ece). Yildiz are o soră de care este foarte legată. Cum vor acționa cele două surori și cum li se va schimba viața după ce Ender îi pune gând rău lui Yildiz este conflictul de la care se pune în mișcare povestea din Prețul fericirii.

9. Reuniunea (Vuslat) – 2019 – încă se filmează

program tv vuslat reuniunea

Cum e să-ți pui sub semnul întrebării alegerile importante care ți-au definit viața? Aziz (Kadir Dogulu) conduce firma fondată de părinții lui. Dar din momentul în care se îndrăgostește de Feride (Devrim Özkan) totul se schimbă. Ea e o femeie fără posibilități materiale, care lucrează de dimineața până seara pentru a-și întreține familia. Feride e martora unei crime în care e implicat și Aziz. Îl va denunța, oare? Ce va face Aziz, o va nimici știind riscul de a fi denunțat? Personajele principale sunt interpretate de Kadir Doğulu, Devrim Özkan, Mehmet Özgür, Ümit Kantarcılar, Pelin Uluksar și Gamze Süner Atay. Primul sezon al acestui serial de acțiune, dar și de dragoste, a fost lansat în ianuarie 2019, fiind continuat de al doilea începând cu ianuarie 2020.

10. Copilul (Cocuk) – 2019 – încă se filmează




Să devii părinte e o mare bucurie, dar și un test continuu. Cele patru personaje feminine din Copilul simt asta în fiecare zi, cum alegerile lor afectează viața copiilor lor. Akca crede că va fi o mamă bună dacă renunță la propriul copil pentru a-i oferi un trai mai bun. Sule, căsătorită într-o familia bogată, promite să aibă grijă de el. Dar situația se schimbă total când dă la rându-i naștere propriului copil. Din distribuția acestui serial dramă de familie fac parte: Mehmet Emin Güney, Nazan Kesal, Merve Cağıran și Serhat Teoman.

11. Fiica ambasadorului (Sefirin Kizi) – 2019 – încă se filmează

fiica ambasadorului sefirin kizi
Tot o poveste de dragoste în care cei doi îndrăgostiți sunt extrem de diferiți este și serialul Fiica ambasadorului. Provin din medii sociale cum nu se poate mai diferite. Pe ea o cheamă Nare (Neslihan Atagül) și este fiica ambasadorului, foarte răsfățată și superficială. Tatăl lui Nâre era Ambasadorul Turciei la Paris atunci când a dispărut fratele lui Sancar. Sancar (Engin Akyürek), un inginer cu un trai modest, își caută fratele dispărut și văzut ultima oară la Ambasada Turciei la Paris. Cei doi se vor întâlni, pentru că Sancar va face tot posibilul după ce află de o conexiune între fratele lui dispărut și Nare.

Producții turcești care urmează să fie difuzate de televiziunile românești

12. Dragoste în alb-negru (Siyah Beyaz Aşk) – 2017-2018

Siyah Beyaz AşkCe se întâmplă când un medic devine prizonierul unui ucigaș în serie? Aceasta este premisa noului serial turcesc care va rula la Pro din martie 2020. Este un serial romantic, dar și de acțiune, care a avut un singur sezon ce a început în 2017 și s-a terminat în 2018 la televiziunea turcească Show TV. Rolurile principale sunt interpretate de İbrahim Çelikkol, Birce Akalay, Muhammet Uzuner, Arzu Gamze Kılınç, Ece Dizdar și Deniz Celiloğlu. Dacă nu aveți răbdare până în martie, există întotdeauna varianta să îl vedeți online pe site-urile cu seriale turcesti subtitrate in romana.

13. Corbul (Kuzgun) – (2019)

kuzgun producții tv turcesti 2019A fost unul dintre cele mai îndrăgite seriale turcești din 2019. A avut două sezoane, ambele lansate în 2019. Povestea este una aproape inspirată din tragediile antice. El, jucat de Barış Arduç, vrea să îți răzbune tatăl și ajunge să se iubească cu fiica celui pe care vrea să se răzbune. Ea, pe nume Dila, este jucată de Burcu Biricik.  Kuzgun își iubește femeia, dar vrea să răzbune cu orice preț memoria tatălui, după ani în care a așteptat cu răbdare să se răzbune. Cum va rezolva oare drama pe care o trăiește? Barış Arduç a câștigat pentru rolul din Corbul premiul de cel mai bun actor internațional, la Festivalul de Film din Beirut. Vestea bună este că serialul de dragoste și acțiune Corbul va fi difuzat în România în această iarnă (2020), de Pro. Așadar, îl veți revedea în curând într-un nou serial turcesc pe Barış Arduç.




Seriale turcești pe care le poți vedea acum la TV

14. Vis de iubire / Pasăre matinală (Erkenci Kus) – 2018-2019

Erkenci Kus top seriale turcestiO comedie romantică extrem de reușită și urmărită de milioane de oameni în întreaga lume. Așa am putea să rezumăm în câteva cuvinte serialul Vis de iubire. Are toate ingredientele pentru a vă atașa de acest serial din ce în ce mai mult cu fiecare episod: o poveste frumoasă, actori superbi și talentați și o emoție pozitivă, pe care reușește să o transmită spectatorilor aflați de cealaltă parte a ecranului TV. Demet Ozdemir (a jucat în Camera 209) a devenit și mai cunoscută pentru rolul din Vis de iubire, unde joacă alături de Can Yaman.

Tânăra Sanem (Demet Ozdemir) vrea să devină scriitoare, dar familia îi pune în vedere ori să accepte o căsătorie aranjată, ori să își ia un job. Așa că Sanem alege a doua variantă și în curând găsește dragostea, chiar la firma unde lucrează… Ce urmează? Vă spunem doar atât, între cei doi tineri actori este o chimie extraordinară! Poți vedea Vis de iubire din 22 ianuarie 2020 pe Happy Channel.

15. Ține-mă de mână (Elimi Birakma) – 2018-2019

Elimi Birakma seriale turcesti 2018Azra (Alina Boz) vrea să ajungă bucătar chef și, bineînțeles, este pasionată de gastronomie. Dar se luptă cu amintirea dispariției tatălui ei. Totul se schimbă însă. La revenirea din Statele Unite, unde s-a perfecționat ca chef, întâlnește pe un tip carismatic și bogat, Cenk (Alp Navruz). Ce se va întâmpla mai departe între cei doi poți afla urmărind serialul pe site-urile dedicate serialelor turcești cu subtitrare în limba română sau la TV. Serialul s-a încheiat în Turcia în 2019, după cel de al doilea sezon, iar la noi este difuzat din vara lui 2019 pe Happy Channel.

16. Mă numesc Züleyha (Bir Zamanlar Çukurova) – 2018-încă se filmează în 2020

Bir Zamanlar Çukurova lista seriale turcestiȚi-e dor de o poveste intensă de iubire și loialitate? Atunci poți urmări minunatul serial Mă numesc Züleyha pe Kanal D. În Istanbulul anilor ’70, Yilmaz Akkaya (interpretat de Uğur Güneș) și Züleyha (interpretată de Hilal Altınbilek) trăiesc o poveste de dragoste care aduce a Romeo și Julieta. În ciuda mentalităților vremii și a așteptărilor tradiționale ale societății, cei doi se luptă cu disperare pentru dragostea lor. Vor reuși să învingă? Este dragostea eternă? Vom vedea urmărind acest serial dramatic și cât se poate de romantic pe Kanal D. Este difuzat din ianuarie 2020. În Turcia, continuă să se difuzeze în 2020 cel de al doilea sezon, început în 2019.

17. In numele fericirii (Hayat Sarkisi) – 2016-2017

Hayat Sarkisi


Te-ai gândit vreodată cum ar fi fost dacă ți-ar fi (fost) aranjată căsătoria de părinți? În numele fericirii explorează această ipoteză. Doi frați își promit că își vor căsători copiii unul cu celălalt la vârsta maturității. Cei doi tineri nu se cunosc în tot acest timp, dar după terminarea liceului, el se mută din Istanbul lângă ea. Poți urmări ce se întâmplă cu cei doi pe site-urile specializate cu seriale turcești sau poți să îl vezi pe canalul Pro, care îl difuzează din luna octombrie 2019. Îți spunem doar că e un serial de dragoste excelent. Din distribuție fac parte Burcu Biricik, Birkan Sokullu, Tayanc Ayaydin, Ecem Ozkaya, Ahmet Mumtaz Taylan și Seray Gozler.

18. Legea familiei (Çukur) – 2017-și continuă

Çukur_Dragoste, suspans, mister, acțiune, umor sunt unele dintre cele mai importante ingrediente ale serialului Legea familiei. E unul dintre cele mai bune seriale turcesti din ultimii ani. Filmat într-un ritm alert și cu multe răsturnări de situație, este cu adevărat palpitant. Serialul spune povestea unuia dintre cele mai periculoase cartiere din Istanbul, controlat de o familie puternică, numită Koçova. Legea instaurată aici de această familie, de a nu se vinde droguri, vrea să fie încălcată de un nou venit. Fiul lui Koçova (jucat de Aras Bulut İynemli) trebuie să se întoarcă în Cukur pentru a rezolva situația. Dar asta înseamnă să lase deoparte viața pe care și-a făcut-o. Fără să-și dea seama, viața lui și a iubitei (jucată de Dilan Çiçek Deniz) vor fi complet date peste cap.

Legea familiei este încă unul dintre cele mai de succes seriale turcesti, deși a fost lansat în 2017 și au fost filmate deja 3 sezoane. În Turcia a început din toamnă al treilea sezon. În România este difuzat de Happy Channel din ianuarie 2019.

Filme seriale turcesti de văzut pe Netflix

19. Iubește-mă așa cum sunt (Beni Boyle Sev) – 2013-2015

Beni Boyle Sev

De multe ori în filmele și serialele romantice, iubirea este ideală. După mai multe conflicte depășite, dragostea își urmează liniștit un curs ideal. De unde și expresia: dragoste ca-n filme. Love me as I am este un serial romantic diferit, prin faptul că povestea serialului începe atunci când cei doi protagoniști își dau seama că dragostea ideală se transformă sub presiunea rutinei zilnice și a vieții de adult. Ea, Aysem, provine dintr-o familie modestă dintr-un oraș de provincie. Aysem (interpretată de Zeynep Çamci), vine la facultate în Istanbul și se îndrăgostește nebunește de un student chipeș, Omer (jucat de Alper Saldiran). El vine dintr-o familie foarte înstărită, dar în ciuda diferenței de clase sociale, cei doi se decid în fugă să se căsătorească. Poți să vezi pe Netflix toate cele trei sezoane ale  Iubește-mă așa cum sunt.

20. Curtea închisorii (Avlu) – 2018-și continuă

avluArhitecta Deniz (jucată de Demet Evgar) este căsătorită și are o fiică, pe Ecem. Într-o noapte, când soțul devine violent și le amenintă că le împușcă, printr-un accident fiica își omoară tatăl. Pentru a-și apăra copilul, Deniz ia asupra ei toată vina pentru moartea soțului și ajunge astfel la închisoare. Unde trebuie să se adapteze și să se facă acceptată de celelalte femei. Tot ce face, face cu speranța că într-o zi se va reuni cu fiica ei, Ecem. Curtea închisorii a avut două sezoane până acum, ambele disponibile la un click distanță pe Netflix, cu subtitrare în limba română. Se lasă încă așteptat un al treilea sezon, dar se pare că există niște neînțelegeri între producători și canalele care l-ar putea transmite. Avlu este unul dintre cele mai urmărite producții TV turcesti din 2018.


21. Ultimul protector al orașului (Hakan: Muhafız) – 2018-continuă

hakan_muhafiz

Ați văzut până acum un serial turcesc cu supereroi? Este o abordare nouă pentru industria de seriale din Turcia, dar le-a ieșit. Serialul început în 2018, urmat de o a doua serie, a avut succes și acum se filmează a treia serie, ce va fi lansată în 2020. Tânărul Hakan, jucat de Çağatay Ulusoy, descoperă că are puteri speciale cu care trebuie să apere Istanbulul de puterea răului care pune stăpânire pe oraș… Actorii principali distribuiți în această mega-producție sunt Hazar Ergüçlü, Ayça Ayşin Turan, Mehmet Kurtuluş și Okan Yalabık. Este primul serial turcesc original Netflix. Puteți vedea aici Ultimul protector al orașului, cu ambele sezoane.

22. Leyla si Mecnun (Leyla ile Mecnun) – 2011-2014

Leyla ile Mecnun

Completăm lista de producții turcesti de pe Netflix cu un serial de comedie și aventură, Leyla și Mecnun. Leyla și Mecnun s-au născut în aceeași zi și în aceeași maternitate. Dar destinele lor nu ar putea fi mai diferite. Mecnun (jucat de Ali Atay) provine dintr-o familie modestă, în timp ce ea (interpretată de Ezgi Asaroğlu) e dintr-o familie foarte bogată. În ciuda diferențelor de statut social, cei doi se îndrăgostesc nebunește și fac tot posibilul să se căsătorească, depășind refuzurile familiei ei. Serialul a fost difuzat în Turcia între anii 2011-2014, dar poate fi vizionat în totalitate oricând pe Netflix aici.

23. Putere și glorie (Resurrection: Ertugrul) – 2014-2019

Resurrection Ertugrul seriale turcesti netflixEste un serial istoric și de aventură care a ajuns la nu mai puțin de 5 sezoane. Resurrection: Ertugrul urmărește povestea unor triburi de origine turcă în secolul al XIII-lea, înainte de crearea Imperiului Otoman. Ertuğrul (jucat de Engin Altan Düzyatan) este personajul principal, un cavaler în toată regula ce salvează de la moarte trei prizonieri. Fără să știe identitatea lor și fără să-și dea seama că un astfel de gest va complica situația tribului din care face parte. Istoric vorbind, Ertugrul este tatăl lui Osman I, cel care a pus bazele Imperiului Otoman. De altfel, continuarea acestui serial,  Kuruluş: Osman, spune povestea lui Osman I și începuturile Imperiului Otoman.

Ceea ce este mai puțin știut este că aceste producții au fost realizate de televiziunea publică de stat din Turcia, cu binecuvântarea puterii politice de la Ankara. Practic, acest serial dar și altele sunt folosite în scopuri politice, atât în Turcia, dar și în afara ei, pe măsură ce succesul extraordinar al telenovelelor turcesti le face disponibile din ce în ce mai multor spectatori din lumea întreagă. Practic, prin aceste seriale, influența culturală a Turciei crește, așa cum influența culturală a Statelor Unite a crescut prin producțiile filmate la Hollywood de-a lungul anilor. Ca dovadă, Resurrection: Ertugrul/Putere și glorie a fost cumpărat de Netflix și acum îi poți vedea toate cele 5 sezoane aici în rețeaua Netflix.

24. Drumuri incrucisate (Kördüğüm) – 2016

KördüğümDrumuri încrucișate este un alt serial turcesc ce te așteaptă să-l vezi pe Netflix. 🙂 Serialul are două sezoane și a fost difuzat și în România de canalul TV Pro2, în 2017, dar cu un titlu diferit: Vieți la răscruce. Omul de afaceri Ali Nejat (Ibrahim Çelikkol) o cunoaşte în timpul unei călătorii în străinătate pe superba Naz (Belçim Bilgin). Dar destinul nu îi ține departe unul de altul, pentru că Ali şi Naz se vor reîntâlni la Istanbul. Și, inevitabil, se vor îndrăgosti nebunește unul de celălalt… Însă Naz este căsătorită cu Umut (Alican Yücesoy)… Pe actorul Ibrahim Çelikkol îl știți din seriale precum „Iertare’ şi „Iffet’. Iar Belçim Bilgin a devenit celebră în Turcia cu filmul Dragostea adoră coincidenţele (2011), în care a făcut pereche cu Mehmet Günsur (pe care îl știți din Suleyman Magnificul). Poți vedea pe Netflix aici Drumuri încrucișate.




Filme seriale turcești de dragoste pe care să le (re)vezi în 2020

25. Dragoste infinită (Kara Sevda) – 2015-2017

Kara Sevda seriale de dragoste turcesti

O tânără artistă trebuie să își sacrifice dragostea din cauza unui important secret de familie. Acesta este punctul de plecare al serialului Kara Sevda (Dragoste infinită). Care a intrat în istoria serialelor turcești fiind primul serial care primește un prestigios premiu: Emmy International, pentru cea mai bună telenovelă. S-a întâmplat în 2017. Premiul, pentru care Kara Sevda s-a bătut cu telenovele din întreaga lume, și, în finală, cu o telenovelă din Brazilia și cu una din Canada, demonstrează valoarea acestui serial. A fost de altfel urmărit de milioane de telespectatori în Turcia și peste 60 de țări, timp de două sezoane și 74 de episoade. Actorii principali sunt Neslihan Atagul, Burak Ozcivit și Kaan Urgancioglu. Poți vedea acest serial pe site-urile cu seriale turcești online subtitrate în limba română.

26. Povestea noastră (Bizim Hikaye) – 2017-2019

Bizim HikayeSerialul Povestea noastră este un serial romantic și de comedie cu două sezoane ce au fost lansate în anii 2017, 2018 și iarna-primăvara lui 2019. Este povestea Cenușăresei spusă în versiune modernă. Hazal Kaya, pe care spectatorii din România o știu din Ferija și Iubire ascunsă, o joacă pe Filiz. După ce mama își abandonează familia, toată responsabilitatea creșterii fraților mai mici revine surorii mai mari, Filiz. Care își asumă fără să crâcnească această sarcină ce îi depășește cu mult vârsta. Doar că la orizont apare și dragostea, deși nu și-ar fi închipuit vreodată că destinul i-a pus deoparte o mare poveste de dragoste. Filiz este curtată de cel puțin doi bărbați, unul dintre ei fiind interpretat de carismaticul și sexy-ul Burak Deniz. Din 2018, serialul a fost difuzat în România de Kanal D.

27. Mireasa din Istanbul (Istanbullu Gelin) – 2017-2019

Istanbullu GelinSuperba cântăreață Süreyya (jucată de Asli Enver) este soția fiului cel mare Faruk (Özcan Deniz) al familiei Boran. Din dragoste pentru Faruk, Süreyya îl urmează din Istanbul în Bursa, în casa părintească. Aici, soacra ei conduce familia și gospodăria după valori foarte tradiționale. Cum se va integra Süreyya și cum o va face pe soacra ei s-o accepte? Dacă nu ai văzut încă Mireasa din Istanbul pe Kanal D, poți să vezi pe internet cele trei serii ale acestei producții de mare succes. Ce are în plus față de multe alte seriale turcești de dragoste este faptul că e adaptat după un roman. De unde meritul unui scenariu extrem de bine scris. Situațiile dramatice prin care trec protagoniștii sunt foarte bine închegate, fiind construite până la cele mai mici detalii.


28. In dragoste si in razboi (Kurt Seyit ve Sura) – 2014

Kurt Seyit ve Sura seriale turcesti

În dragoste și în război parcă te captivează și mai mult printr-un detaliu important: este bazat pe o poveste adevărată de dragoste dintre un locotenent turc și o frumoasă rusoaică. Ca într-o reeditare a poveștii lui Romeo și a Julietei, cei doi luptă împotriva opoziției celor două familii și a presiunii sociale pentru a-și trăi dragostea. Carismaticul locotenend din Crimeea, Kurt Seyit Eminof este interpretat de  Kıvanç Tatlıtuğ), iar frumoasa nobilă rusă Şura a fost interpretată de Farah Zeynep Abdullah. Serialul de dragoste Kurt Seyit ve Sura a avut în total 22 de episoade și două sezoane, ambele difuzate în anul 2014. Serialul a fost disponibil și pe Netflix și, cel mai probabil, va reveni. Așadar, dacă vreți să îl vedeți acolo, urmăriți când reapare în lista de seriale produse în Turcia.

29. Prețul dragostei (Kiralik Ask) – 2015-2017

Kiralik Ask pretul dragostei

Ce poate fi mai plăcut de (re)văzut decât un serial romantic despre o dragoste cu năbădăi, dintre doi tineri din pături sociale diferite, dar care se îndrăgostesc lulea? Defne (Elçin Sangu) este o orfană care își întreține întreaga familie. Omer (Barış Arduç), și el orfan, are o afacere de succes cu pantofi. Cei doi se întâlnesc la restaurantul unde lucrează Defne şi destinul li se schimbă pentru totdeauna. Pe Elçin Sangu o ştii din Trădarea, În dragoste şi în război şi din O poveste de iubire). Pe Barış Arduç l-ai mai vazut în Îngeri şi nobili. El a devenit cunoscut chiar datorită serialului Prețul dragostei. Postul Acasă a adus acest serial în România în 2017, dar poți să-l revezi pe site-rile cu seriale turcești subtitrate în limba română.

30. Nu știe nimeni (Kimse Bilmez) – 2019

Un triunghi amoros periculos. Șeful tatălui ei, Uygar, face o pasiune nebună pentru frumoasa Sevda  (Özgü Kaya)… Ea, pentru a-și salva fratele răpit, e nevoită să ia bani de la Uygar. După ce își salvează fratele se ascunde într-o casă, intrând pe fereastra deschisă… Așa ajunge să-l cunoască pe Ali (Kerem Cem), un tip introvertit și întunecat. Pe cât sunt de diferiți, pe atât sunt de atrași sunt unul de celălalt. Vrei un alt serial de dragoste care să te țină în suspans? Atunci programul TV turcesc Nu știe nimeni este potrivit pentru tine, pentru că are multe întorsături de situație și multă acțiune.

31. Luna plină / Dulce-amărui (Dolunay) – 2017

La fel ca Reuniunea, Fiica ambasarodului și Nu știe nimeni, Lună plină / Dulce-amărui explorează o relație de dragoste între doi parteneri foarte diferiți, care depășesc prejudecăți sociale pentru a fi împreună. Omul de afaceri Ferit Aslan (Can Yaman) are o viață extrem de organizată, până când totul este dat peste cap de întâlnirea cu frumoasa și încăpățânata Nazli (Ozge Gurel). Ea studiază pentru a deveni șef bucătar, dar muncește deja pentru a-și putea întreține familia… Diferența față de celelalte trei seriale este că acesta e o comedie romantică, nu un film de acțiune. Deci dacă vreți să urmăriți ceva mai relaxat, alegeți Lună plină / Dulce-amărui.

Alte producții turcești de televiziune

32. Ferhat şi Şirin (Ferhat ile Şirin) – 2019

Ferhat ile Şirin

La sfârșitul lui 2019 a început difuzarea în Turcia a unui nou serial romantic. Ferhat și Șirin e o poveste de dragoste care ne va încânta, ne va face să visăm, să ne bucurăm, dar și să ne întristăm pe măsură ce trădarea, dar și răzbunarea își fac loc în frumoasa poveste de dragoste dintre Ferhat – interpretat de Tolga Saritas și Sirin – jucată de Leyla Tanlar. Serialul a ajuns la 7 episoade.


33. O poveste de familie (Bir Aile Hikayesi) – 2019

Bir Aile HikayesiViața ne pune la încercare de multe ori. Dacă vrei să vezi cum patru personaje și familiile lor se confruntă cu situații de viață la limită, atunci serialul nou O poveste de familie este pentru tine. E un serial diferit față de structura multor producții turcești. Urmărește nu o poveste, ci patru povești despre patru personaje separate.

Toate s-au născut în aceeași zi, dar destinul le-a condus în situații foarte diferite. Și toate sunt pe cale să trăiască cea mai decisivă zi din viața lor. Cem urmează să devină tată, în urma unei nașteri riscante. Berk trebuie să ia o decizie extrem de importantă în cariera de actor. Mahur urmează să își întâlnească pentru prima dată tatăl biologic. În timp ce Beste, care s-a luptat cu kilogramele în plus de când se știe, trebuie să ia o hotărâre la 35 de ani pentru a-și schimba viața.

Din distribuție fac parte:  Songül Öden, Celil Nalçakan, Birkan Sokullu, Olgun Toker, Elçin Afacan, İrem Sak, Alper Saldıran, Ali Seçkiner Alıcı, Serkan Ercan și Seren Şirince. O poveste de familie este adaptare după serialul american ‘’This Is Us’’. Și poți să-l urmărești pe site-urile cu seriale turcești subtitrate în română.

 

34. Lacrimi la Marea Neagră (Sen Anlat Karadeniz) – 2018-2019

Sen Anlat KaradenizLacrimi la Marea Neagră e o dramă foarte emoționantă, așa cum ne-au obișnuit multe din producțiile turcesti. Nefes, interpretată de İrem Helvacıoğlu, are de 8 ani o căsnicie marcată de violență. Singurul lucru bun din acești ani este băiețelul cuplului. Nefes a încercat de mai multe ori să scape, dar nu a reușit. Până când îl cunoaște pe Tahir, venit în vizită în casa familiei. Tahir, jucat de Ulaş Tuna Astepe, observă ce se întâmplă și o ajută pe Nefes să scape. Povestea eliberării ei și creării unei noi vieți este în primul rând cea a puterii feminine de a trece peste orice obstacole pentru a-și pune la adăpost copiii și pe cei dragi. Este despre puterea pe care orice femeie trebuie să o găsească în sine pentru a putea duce o viață împlinită.

Serialul turcesc Lacrimi la Marea Neagră s-a bucurat de un mare succes nu doar în Turcia, ci și în alte țări unde a fost difuzat, inclusiv în România. La noi a rulat pe Kanal D. A avut 3 sezoane, filmările încheindu-se în toamna lui 2019. Dacă vrei să-l (re)vezi, ai această ocazie pe site-urile de seriale turcești online subtitrate.

În loc de concluzie

Ce putem spune despre serialele turcesti? Aproape întotdeauna pleacă de la o poveste în care vechiul și noul se află în conflict.  În care personajele au de ales între tradiție și visele și aspirațiile lor proprii. Astfel, cu actori șarmanți și carismatici și o poveste bine scrisă, s-au născut unele dintre cele mai pasionale seriale de dragoste, dar și drame și comedii turcești.

Dacă nu ai încercat până acum, neapărat trebuie să vezi și seriale coreene. Citește și

TOP 15 seriale coreene emoționante care te vor captiva în 2020

Citește și:

40 de seriale bune de văzut în 2020. Atenție, dau dependență 🙂

Seriale Netflix – 40 de seriale bune pe care le poti vedea pe Netflix

Top 21 seriale de dragoste din ultimii ani de neratat

Recenzie – Monsieur Karenin – Povestea Rusiei continua in inima Londrei

Ce s-a ales de fiul Annei Karenina? A călătorit peste veacuri pentru a se transforma într-unul dintre cele mai încântătoare personaje. Monsieur Karenin este un exerciţiu de imaginatie transformat într-o poveste credibilă, tandră și nostalgică despre efectul vindecător al prieteniei.

În romanul scris de Vesna Goldsworthy, fiul Annei Karenina răspândește o candoare și o compasiune pentru umanitatea unui deceniu al derivei, cum rar mai întâlnești. El fugit din Rusia bolșevică, apoi s-a refugiat în Londra cosmopolită. Aici a devenit cel mai bun prieten al unei femei la rândul său nevoite să-și lase în urmă orașul natal. Este vorba despre Albertine, care părăsește brusc Parisul ocupat de naziști. Domnul Karenin și Albertine se intersectează în Londra anului 1947.

După ce în Marele Gorsky a rescris povestea lui Gatsby, plasând-o în Londra actuală, în Monsieur Karenin Vesna Goldsworthy îi aduce un tribut cuceritor vechii Rusii. Este Rusia aristocraţiei în declin, refugiată în Vest. Din tristeţea aceastei artistocraţii, Monsieur Karenin ţese o poveste dedicată celor îndrăgostiţi de acel tărâm al marilor clasici.

Din dragoste pentru o Rusie apusă

Domnul Karenin este un simbol al vechii Rusii exilate. El a fost nevoit să se adapteze la viaţa din Londra, alături de soţia și de fiul său. Însă Rusia îl bântuie cu poveștile ei în care parfumul nostalgiei și oroarea împrăștiată de bolșevici se împletesc dureros. Lui nu i-a fost ușor până a găsit un refugiu confortabil în Londra exilului.

Drama din familia lui Monsieur Karenin se transformă în subiectul unui film cu Vivien Leigh. Povestea lui de viaţă stârnește și curiozitatea lui Albertine. Asemenea lui Monsieur Karenin, Albertine a fost mai întâi refugiată, apoi o nouă locuitoare a Londrei. Ajunge să cunoască Londra dupa ce devine soţia unui militar britanic. După 1945, soţul lui Albertine este implicat în misiuni secrete din Berlinul postbelic.

O întâlnire necesară

La rândul ei, Albertine se simte străină în Londra victorioasă, dar care se refăcea lent după traumele provocate de Al Doilea Război Mondial. Căutându-și un loc de muncă, pariziana Albertine ajunge confidenta lui Monsieur Karenin.

Monsier Karenin era povestitorul ideal pentru oricine dorea să afle detalii despre o Rusie care nu mai exista. Așadar, Albertine era vrăjită de cuvintele acestuia. Coversaţiile dintre ei degajau o duioșie și o melancolie precum o reverie sentimentală, asociate de obicei scenelor învăluite în parfumul ceaiului din samovar. Vizitele în casa lui Karenin aminteau de ritualurile eleganţei aristocrate și de visătorii stimulaţi de aromele ce vin din lumile îndepărtate, de la graniţele orientale ale Rusiei.

De lumi îndepărtate fusese atras cândva și Monsieur Karenin. Prima oară devenise un refugiat în propria familie. Se adăpostise în bibliotecă. Aici se putea scufunda în studiul limbilor din trecut pentru a se îndepărta de un prezent dominat de tată rigid. El făcuse tot ce putuse pentru a șterge amintirile ce-i lega familia de Anna Karenina. Nu contau sentimentele fiului său pentru aceasta, dorul ce avea să-i marcheze existenţa.

Povestitorul însingurat și ascultătoarea potrivită

Monsieur Karenin i se confesează lui Albertine, alinându-i acesteia singurătatea. Amintirile dureroase încep să fie înlocuite de bucuria târzie de a descoperi un ascultător de încredere. Albertine devine ascultătoarea perfectă pentru un rus care și-a pierdut mama, apoi lumea.

La rândul său, Monsieur Karenin are candoarea învăluitoare a celui răbdător. Intuiește durerea lui Albertine care și-a pierdut familia odată fugită din Franţa. Dar nu îi pune întrebări intruzive. De fapt, amintirile celor doi se împletesc natural, se oglindesc într-o nevoie de vindecare, fără prea multe întrebări lămuritoare.

După-amiezile întâlnirilor au farmecul unei prietenii ce unește două suflete rătăcite în dezrădăcinare. Atât Monsieur Karenin, cât și Albertine încearcă să umple goluri, să repare niște biografii fărâmiţate de război. Datorită lui Monsieur Karenin, Albertine va cunoaște un bărbat ce o va face să își reanalizeze legătura cu soţul ei. Devine mai curajoasă, mai preocupată de propria vindecare și autonomie în efervescenta Londră.

Casa din alt secol

Plăcerea lecturii este amplificată și de modul în care Vesna Goldsworthy reușește să te scoată din prezentul tău pentru a te face să aluneci molcom în timpul celor două personaje. Vei descoperi un timp volatil, care pendulează între o Londră hotărâtă să își reia prezentul și o Rusie căruia îi este dor de trecut.

Când intră în casa londoneză a lui Monsieur Karenin, Albertine te ia cu ea într-un alt secol. Oricât de apăsătoare i-a fost existenţa marcată de exil, povestitorul Karenin învăluie amintirile în delicateţea unor sunete ușoare de pian. Salonul din locuinţa londoneză, din care nu lipsesc samovarul și prăjiturile nobililor, devine asemenea unei capsule unde s-a păstrat intactă o Rusie pe care o regăsești azi doar în filmele de epocă ale marilor cineaști.

Monsieur Karenin are fluiditatea graţioasă, dramatismul și căldura unul film în care un personaj din prezent începe o călătorie spre sine pe măsură ce asistă flasbackurile celuilalt, venit din alt secol. Deși Karenin și Albertine s-au întâlnit în Londra aceluiași prezent, ei trăiesc în timpuri diferite. Vei fi absorbit duios în timpul fiecăruia, dar mai ales în cel locuit de Karenin datorită modului în care autoarea descrie lumea lui.

Atmosfera care stârnește foamea de povești

Londra ceţoasă, umedă, neprimitoare (din cauza lipsurilor) în iernile anilor ’40 și ’50, devine un spaţiu de tranzitie spre o lume nebănuită, spre o reverie slavă. Iarna îmbie la căutarea unui spaţiu care să domolească niște dureri provocate de amintirile răscolite. Acest spaţiu este casa din exil a lui Monsieur Karenin.

Atmosfera unei Londre încremenite iarna în cenușiu și austeritate o împinge pe Albertine spre un refugiu. În acest refugiu o așteaptă amintirile unui Karenin rătăcitor. Pentru a-i salva memoria și odată cu ea o Rusie prigonită, Albertine ia o decizie care îi va da curajul de a salva si propria lume zguduită de război.

Monsieur Karenin poate fi considerat și unul dintre cele mai frumoase romane dedicate prieteniei dintre un bărbat și o femeie. Alături de Albertine, vei descoperi importanţa unei prietenii care poate repara vieţi frânte de teamă, în special de teama de a lua viaţa de la capăt într-un oraș necunoscut, și prin desprinderea de trauma provocată de pierderile ce nu i-au ocolit pe cei doi protagonisti.

Dacă ţi-a plăcut recenzia, poţi comanda romanul de pe Cărturești 

Citeste și recenzia cărţii La marginea apei

 

17 cele mai distractive jocuri de societate de jucat cu familia sau prietenii

1

Jocurile de societate sunt o ocazie bună de a-ți demonstra abilitățile sau de a pierde dureros :), dar nu lamentabil, ci într-o atmosferă plăcută, alături de prietenii cei buni, sau familie. Iată câteva jocuri de grup care garantează distracția, dacă reușești să le stăpânești regulile.

Jocuri în 3 persoane

Pentru că aceasta e cea mai întâlnită situație, începem cu jocurile în 3. Plănuiți o seară cu prietenii foarte apropiați și nu știți ce jocuri în 3 persoane s-ar potrivi pentru o astfel de ocazie? Avem noi răspunsul. Iată câteva propuneri de jocuri interactive și distractive pentru un trio.

1. Cards against humanity – un joc de societate în care poți fi cât de rău vrei, că nu se supără nimeni

Exact cum sugerează numele, acest joc suspendă regulile de politețe și decența cu care suntem obișnuiți :D. Vă dați seama cam cât de distractiv poate fi! Este anume făcut să lezeze sensibilități și să exploreze tabuuri. Poate fi jucat de 3 până la 20 de persoane. Singurul impediment ar fi că sunt în engleză, dar să sperăm că nu pentru mult timp. Categoric acest joc de grup nu e recomandat copiilor.

https://www.squizzas.co.uk/

2. Catan – creați propriile orașe și colonii

Acesta pune jucătorii în postura unor coloniști care trebuie să-și dezvolte propriile orașe și este recomandat pentru minim 3 jucători, iar maximum de jucători poate ajunge la 6, cu extensii. Dacă nu îi dați de cap din prima, puteți să mergeți să îl jucați aici, unde se oferă explicații și sfaturi pentru boardgame-uri.

3. Scrabble – un vocabular peste medie îți garantează victoria

Unul dintre cele mai cunoscute jocuri de societate, dacă nu chiar cel mai cunoscut, Scrabble presupune crearea cuvintelor din literele aleatorii pe care le primește fiecare jucător, fără să te folosești de un dicționar. Pot juca între 2 și 4 persoane, astfel că este recomandat pentru serile în familie sau cu prieteni apropiați.

4. Dungeons and Dragons – joacă-l cu un povestitor bun pentru impact maxim

E o altă propunere din categoria jocuri în 3. Dungeons and dragons este un joc de societate complex care solicită atât istețimea, cât și imaginația jucătorilor (în număr de 3-5). El este prezidat de un game master (maestru al jocului) care narează cu multă chibzuință evenimentele din joc. Ceilalți jucători își construiesc un personaj mitic sau fantezist și participă la evenimentele descrise de game master, realizând astfel o misiune. Este recomandat să mergeți să vedeți măcar o dată cum se joacă un astfel de joc, fiindcă este un spectacol în sine. Puteți asista la jocuri publice de Dungeons and Dragons la Creative Board Gaming.

https://www.polygon.com/

5. Game of Thrones – dă-i finalul pe care îl merită

Dacă te numeri printre persoanele care nu au fost satisfăcute de finalul seriei (și mai mult ca sigur că da) și ți-ai dorit să-l rescrii, jocul de societate Game of Thrones ar fi o soluție în acest sens. E un joc în 3 minim – maxim 6 jucători la fel de pasionați de Ținuturile din Westeros și de după zid. Este un joc la fel de complex ca Dungeons and Dragons, dar dacă ajungi să-l joci, poți obține tronul de fier (sau păstra, după caz). Dacă te descurajează multele elemente din joc (nu că nu ar fi la fel de complicat și serialul) poți să îl joci într-un loc special destinat jocului de boardgame-uri cum e Creative Board Gaming, unde ți se poate arăta cum se joacă, și cu ocazia respectivă poți să cunoști și alți fani ai serialului.

Idei de jocuri de grup pentru un număr mare de persoane

Ce să vă jucați atunci când vă strângeți mai mulți și nu vreți să vă bateți capul cu descifrarea a prea multor reguli? Sunt multe jocuri de grup faine pe care le puteți încerca, de dificultăți diferite și care vă solicită atenția și creativitatea în grade diferite.

6. Activity – altfel cunoscut drept jocul de șarade

Într-adevăr, când ne gândim la jocuri de grup interactive, ne gândim poate prima dată la unul dintre cele mai vechi dintre ele, jocul de șarade și mimă care se regăsește astăzi sub forma jocului de grup Activity. Acesta presupune formarea de perechi de doi în care unul dintre coechipieri trebuie să descrie cât mai aluziv și imaginativ posibil ce se află în imaginea de pe o carte, prin cuvinte, mimă sau desen, iar celălalt trebuie să ghicească la ce se referă primul într-un timp cât mai scurt. Este recomandat în orice context, de la evenimente în familie cu familia apropiată sau îndepărtată, cu prieteni de familie, cu colegi.

7. Dixit – trebuie să te tragi de șireturi cu semantica

Dixit are un principiu similar cu jocul de șarade, doar că nu presupune crearea echipelor de joc. În esență, jocul conține mai multe cărți cu imagini fanteziste care invită jucătorul – povestitor să le descrie cât mai enigmatic (printr-un cuvânt, o expresie, un poem sau orice altă metodă), iar pe ceilalți jucători să caute o carte cât mai apropiată de acea descriere. În cele din urmă, jucătorii trebuie să voteze care dintre cărți aparține celui care a descris cartea. Este atât de simplu și atât de fain. Pentru a câștiga, este necesar un repertoriu cultural bogat sau măcar egal cu al celorlalți jucători. Voi cum ați descrie aceste imagini?

https://acrosstheboardcafe.com/

8. Stai la coadă! – fiindcă nu doar românii au stat la coadă

Acest joc polonez din categoria de jocuri de grup dar care poate fi jucat și în 2 este inspirat de realitățile vieții din Polonia comunistă. Presupune ca jucătorii să stea la cozi interminabile în fața magazinelor pentru a cumpăra produse care se găsesc foarte greu. În timp ce alții sar peste rând, magazinul rămâne fără produse, așa că ai nevoie de cartonașul „amic în guvern” pentru a le obține. Sigur, povești similare avem și noi, dar noi nu ne-am gândit să facem un joc, așa că polonezii merită respect fiindcă evidențiază realități istorice care se sincronizează cu ale noastre.

https://sklep.trefl.com/kolejka

9. Inside hero – pentru unii este intenționat terapeutic

Următorul joc de grup românesc (dar cu denumirea în engleză) din listă nu are premisa tipică a unui astfel de joc, ci mai degrabă se folosește de elemente specifice lui pentru a iniția o sesiune terapeutică sau de dezvoltare personală. Bănuim că undeva printre aceste revelații sau poate după ele, survine și distracția. Este un concept interesant care țintește atât spre adulți, cât și spre copiii mai mari de 7 ani, lucru care îl face un candidat bun pentru relaxarea în familie. Pentru a vă face o idee mai bună despre Inside Hero, puteți viziona acest clip scurt. Poate fi jucat de până la 10 persoane. Spor la evoluție personală!

10. Cluedo – mult mai bun ca serial polițist

Premisa boardgame-ului este destul de pompoasă, fiindcă, în urma uciderii cu sânge rece a unui om înstărit, se găsesc 6 arme în 6 camere din 9, iar scopul jucătorilor este să afle care dintre cei 6 suspecți este criminalul, cu ce arma a fost omorât și în ce cameră. Cluedo a devenit și baza unui scenariu de serial polițist interactiv în care jucătorii erau invitați să ghicească criminalul, arma și crima. De asemenea, jocul s-a regăsit în spectacole interactive sau jocuri interactive de grup unde jucătorii interpretau suspecții. E un joc de grup care poate fi jucat de până la 6 persoane.

cluedo jocuri de societate
https://theweekendedition.com.au/

11. Risk – un joc de societate gândit de un regizor de film

Risk presupune cucerirea teritoriilor regăsite pe harta politică a planetei cu ajutorul armatelor, iar jucătorii (2-6) fac uz de diplomație și confruntări pentru a câștiga. Jocul e un clasic. Și, precum altele la fel de cunoscute, au fost lansate și variante tematice care plasează jocul în universul unor filme (Stăpânul inelelor, Transformers, Star Wars). Acest lucru pare potrivit din moment ce în spatele jocului s-a aflat regizorul francez Albert Lamorisse, mai puțin cunoscut pentru filmele sale. 😀

12. Zestrea – negociază o căsătorie românească 🙂

Ultima intrare în această listă este tot una locală și este inspirată de viață țăranilor din secolele 19 – 21. Jucătorii joacă rolul boierilor care gestionează nevoile țăranilor și evenimentele din viața lor, în același timp încercând să-și mărite fata sau feciorul. Jocul beneficiază de niște ilustrații superbe făcute de Maria Surducan. Mai multe informații despre joc găsiți aici, împreună cu un playlist care se însoțească sesiunea de joc. E un joc în 3 până la maxim 6 persoane.

jocuri de societate zestrea
https://zestrea.net/ro.html

Jocuri de societate care pot fi jucate de minim 2 participanți

Ce faceți atunci când sunteți doar doi prieteni sau frați și vreți să vă distrați încercând niște jocuri de societate care să nu piardă din farmec pentru că sunt prea puțini jucători? Pe lângă jocurile de societate propuse mai sus (Scrabble, Stai la coadă!, Cuedo, Risk), mai avem câteva. Sau ce vă jucați când s-a strâns un grup mic? Nu sunteți 2, nici 3, ca mai sus, ci 4 persoane? Ce jocuri de grup s-ar potrivi cel mai bine în această situație?

13. Dacii și romanii – poți rescrie istoria cu figurine 🙂

Acesta este al treilea boardgame autohton din listă și, după cum e sugerat și în titlu, discutăm de două părți, dacii și romanii, și trebuie să fie doar doi jucători. Jocul este mult mai simplist în design decât unele dintre cele de origini străine, dar are farmecul lui local. Lăsând la o parte scopul evident al jocului, acela că una dintre părți să o învingă pe cealaltă, jocul trebuie apreciat și pentru oportunitatea pe care o oferă de a le clarifica odraslelor aspecte legate de istorie, cu ajutorul unor figurine adorabile din plastic.

14. Nu te supăra frate – dar te vei supăra un pic

Un alt classic în listă cu iz de copilărie care se poate juca în 2 persoane până la 4 persoane. Totuși, cel mai amuzant ar fi să fie frați pentru că în timpul jocului, vei spune totul natural și fără a-ți aminti de numele propriu-zis al jocului: Nu te supără, frate!

jocuri de grup nu te supara frate
http://www.regatuljocurilor.ro/

15. Monopoly – un joc de grup oldie, but goldie

Întregul farmec al acestui joc este acela că te transformă într-un magnat imobiliar. Cui nu îi place să pornească cu sume fabuloase de bani și să achiziționeze proprietăți peste proprietăți. Oricum ar fi, acest joc face deliciul tuturor vârstelor și este o ocazie nemaipomenită pentru a practica un soi de educație financiară cu copiii. E un joc de societate care poate fi jucat de 2-4 persoane, dar depinde și de varianta pe care o jucați. Astfel că puteți ajunge la 8 jucători.

16. La mișto – titlul îl descrie perfect

Un boardgame românesc ce se inspiră din Monopoly care caricaturizează personaje cunoscute din viața noastră urbană. Se joacă între 2 și 4 persoane. Și este destinat doar celor peste 18 ani. Deci nu e genul de joc în care pot fi angrenați și copiii din familie, dimpotrivă, trebuie ascuns de ei. Scopul jocului este achiziționarea cartierelor bucureștene prin diverse metode, unele ilicite.

17. Azul – Jocul de masă cu plăci de faianță

Se numește Azul fiindcă este inspirat de plăcuțele de faianță atât de frumoase din palatul spaniol Alhambra, numite azulejos. Adică un element de faianță cu elemente decorative alb-albastre specifice maurilor. Premisa jocului îl pune în prim-plan pe regele potughez Manuel I care dorește să își decoreze palatul Evora. Iar scopul jucătorilor este să ia (după logica jocului) bucăți de faianță din fabrici și să decoreze un perete al palatului cu ele. Un funfact: azul înseamnă albastru în spaniolă și portugheză. E un joc de societate care se joacă în 2-4 persoane.

jocuri de societate

 

Bonus – Mimează cântecul – Dacă nu doriți să achiziționați unul din aceste jocuri de societate, încercați mimarea cântecelor. Cu cât mai ridicol, cu atât mai bine. Iată un exemplu aici. Acum, imaginați-vă cum ar fi să mimați Oops…I Did It Again de la Britney Spears.

Acestea sunt jocurile de grup pe care ți le propunem noi ca să te distrezi cu prietenii și cunoscuții. Ție ce jocuri în grup îți plac din cele încercate până acum?

Citiți și 5 jocuri video de încercat

Cum sunt căștile Sony WH-1000XM3 cu funcție de anulare a zgomotului

0

Dacă aveți nevoie de un mic ajutor digital pentru a va izola de zgomotul biroului, de zgomotul străzii în timpul navetei sau de vecinii supărați ca ascultați muzica preferată la maxim, căutați cu siguranță o pereche de căști cu noise cancelling, adică funcție de anulare a zgomotului. Ei bine, Sony a lansat o pereche de căști cu noise cancelling. Noi le-am cumpărat din aceleași motive ca și voi și iată care sunt concluziile noastre după ce le-am utilizat mai mult de o lună.

Argumente pro:

  • Anuleaza activ zgomotul de fond, care suporta cele mai noi protocoale de transmitere a datelor pentru a păstra calitatea audio cat mai aproape de cea analogică
  • Au o durata de auditie de 30 ore
  • O cutie de transport rigidă, care contine, un adaptor pentru avion, un cablu jack și un cablu de usb – A  – usb C pentru încărcare.
  • Mai mult, castile sunt construite din materiale de calitate.

Sunt disponibile în doua culori, gri și negru, avand banda superioară și pernutele pentru urechi din piele.

Controlul volumului și al conținutului se poate face direct de pe suprafața castii drepte, care înglobează un panou de comanda sensibil la atingere. Din păcate panoul are o oarecare latenta, nu știu dacă este intentionata sau nu. În plus, panoul e relativ greu de folosit, necesitand mișcări ample lipsite de un feed-back tactil, suprafața fiind perfect netedă.

Conectarea inițială la dispozitivele mobile este ușoară cu ajutorul tehnologiei nfc. Noi le-am testat cu ajutorul serviciilor de streaming Apple Music si Tidal, VLC (pentru fisierele .flac) si a unui dispozitiv cu android 9.0 (care suporta protocoale de transmitere a datelor de calitate mai mare, respectiv Qualcomm aptX HD si LDAC).  Streamingul de inalta calitate nu este disponibil de la început, acesta trebuind activat fie din aplicația castilor, fie dintr-un meniu al setarilor de bluetooth. 

 Aplicația castilor se deschide automat de fiecare cand sunt conectate castile și se pot seta diverși parametri. 

casti sony cu noise canceling
casti sony cu noise canceling

Primul dintre aceştia este setarea pentru reglarea automată a puterii anulării zgomotului de fond în funcție de tipul activității. De exemplu dacă ești în repaus, mers, alergare sau călătorie cu un mijloc de transport.  Aici utilizatorul poate opta între anulare totala sau zgomot ambiental, castile introducand cu ajutorul microfoanelor zgomot din exterior. 

O altă setare disponibilă este aceea de optimizare a anulării zgomotului de fond în funcție de presiunea atmosferică, ceea ce permite o reglare optimă, în special pentru călătoriile cu avionul.  

Alte opțiuni, sunt cele legate de 360 Reality Audio, care are nevoie pentru a fi configurat de un abonament la o aplicație de streaming compatibilă, precum Tidal. Formatul 360 Reality Audio a fost lansat de către Sony împreuna cu mai multe case de discuri precum Sony Music Entertainment, Universal Music Group sau Warner Music Group, conținutul fiind deocamdată limitat, dar bazându-se pe un format  MPEG-H 3D deschis, este posibil ca acesta sa crească de la an la an. 

O opțiune interesantă este aceea de mapare a butonului unuia dintre butoanele castilor, putand alege funcția de a activa unul dintre asistenții digitali, Google Assistant sau Amazon Alexa

Calitatea audio este foarte buna, basul este pronunțat, nivelul de anulare a zgomotului de fond este ridicat dar nu total, zgomotele spontane, cum sunt discuțiile, claxoanelor mașinilor nu sunt anulate, dar sunt reduse în mare parte, facand audiția foarte placuta, cu o senzatie de izolare, fără a avea nevoie de un volum ridicat. 

Viața bateriei nu dezamageste, fiind de ajuns pentru 3 zile întregi de folosire intensă. 

Concluzie pentru căștile wireless Sony cu noise cancelling Sony WH-1000XM3 

Castile Sony sunt un game changer și le recomandam cu caldura, sub nici o forma nu sunt perfecte, butoane sensitive nu se comporta bine la frig și de asta în ultimul update de firmware a fost introdusă opțiunea de a fi dezactivate, castile nu se pot conecta simultan la doua dispozitive mobile și nu se comporta foarte bine în timpul apelurilor telefonice în spațiile extrem de zgomotoase dar fac perfect lucrul pentru care au fost construite, muzica și anularea zgomotului de fundal.  

Le poți cumpăra de pe Cel.ro.

Recenzie – Asimetric – Un debut in forta

Asimetric marchează un debut în forţă. Nu este exclus ca peste câteva decenii să intre în topul ce include marile romane americane devenite reprezentative pentru secolul XXI.

Lisa Halliday preia nemilos marile probleme ale omenirii, le oglindește apoi empatic și matur în relaţiile dintre personajele romanului și le dă o notă de originalitate necesară. În Asimetric este vorba despre două povești de viaţă paralele, dar influenţate de aceeași societate.

Două povești pe care nu le uiţi

Prima poveste este despre Alice, o tânără angajată a unei edituri. Alice începe o relaţie pasională, dar și intelectuală, cu scriitorul ei preferat. Cealaltă poveste este despre Amar. El este un tânăr irakian crescut în America, bănuit pe nedrept de acţiuni periculoase.

Viaţa lui Amar se complică brusc și inexplicabil atunci când rămâne blocat în Londra. Angajaţii aeroportului nu au încredere în el deoarece află despre intenţia sa de a se reîntoarce în Irak, pentru a-și vizita fratele mai mare.

Asimetric îţi confirmă bănuielile date de scurta prezentare de pe copertă. Este și tandru, și răscolitor, acaparant de bine scris, cu personaje imprevizibile precum contextul geopolitic din anii 2003-2004. Te va bântui, dar așa cum o fac mai ales romanele unui autor ce mizează pe oglindirea unei realităţi colectiv-globale în psihicul individual.

Drama personală, un lux

Vei descoperi nu doar o poveste despre două personaje care provin din culturi diferite. Lisa Halliday a scris despre modul în care nașterea într-o anumită parte a lumii îţi influenţează dreptul la intimitate. Iar acest drept la intimitate este direct proportional de distanţa dintre locul nașterii și o zonă de conflict.

Alice își permite luxul de a trece doar prin niște drame personale. Prima parte a romanului, dedicată ei, curge nostalgic-seducător precum o poveste în care dragostea târzie și pasiunea erotică se îmbină cu pasiunea pentru cărţi. De fapt, ai impresia că prima parte este precum un microroman cuceritor pentru devoratorii de cărţi. Dialogurile și întâlnirile amoroase dintre Alice și autorul preferat abundă în trimiteri literare.

Două Americi

Relaţia dintre Alice și autorul de succes are farmecul poveștii branșate la ritmul unei metropole în care se mai găsesc și oaze boeme. Vei descoperi astfel un New York al visătorilor care își petrec timpul între librării, apartamentul întâlnirilor și băcăniile având un aer vintage, supravieţuitoare glorioase ale vechilor cartiere.

Dacă prima poveste are acel ritm molcom-nostalgic, asociat unei ultime iubiri masculine, a doua te aruncă brusc în vârtejul unei existenţe alerte. Așa este și existenţa unui tânăr venit în Statele Unite alături de familia plecată din Bagdadul lui Saddam. Dramele sale nu sunt niciodată doar individuale. Ele înghit lacom toată degringolada lumii, toate crizele ce trec de la un continent la altul.

Amar își termină studiile, reușind să se adapteze. Are chiar și un doctorat în economie. Pare imigrantul de succes. Doar că ţara natală (Irakul) încă îl mai tulbură. După 2003, când armata americană îl înlătura pe dictatorul irakian, viaţa lui Amar este bântuită de ţara lăsată-n urmă.

Aeroportul absurdului

Dorinţa de a-și revedea fratele reîntors în Irak pentru totdeauna îl va arunca pe Amar în mijlocul unei situaţii bizare. Este vorba despre un control pe aeroportul din Londra. Controlul este desprins parcă dintr-o carte scrisă în tandem de Kafka și Orwell. Fiind ţinta suspiciunilor manifestate de niște angajaţi plini de zel ai aeroportului din Londra, Amar cunoaște absurdul zilelor noastre.

Procedurile de securitate ajung să ia forma unui delir coșmăresc. Ai impresia că vezi un film distopic, premiat la marile festivaluri. Povestea lui Amar începe să fie precum acel film plasat într-un spaţiu minimalist, devenit metafora barierei alienante dintre lumi.

Amintirile prizonierului

Întrebările angajaţilor suspiciosi activează memoria afectivă a lui Amar. Amintirile sale nu sunt expuse la întâmplare. Ele devin emblematice pentru lumea noastră, pentru istoria pe care o trăim chiar acum.

Fiecare amintire este expusă în pasaje memorabile, tulburătoare, demne de un debut literar impresionant. De fapt, aceste flashbackuri ale personajului irakian devin un pretext pentru a te face să conștientizezi o altă realitate din spatele realităţii.

Lisa Halliday reușește să facă prin Asimetric exact ceea ce vrea orice jurnalist care parcurge zonele considerate a fi periculoase. Fără pic de afectare tezistă, apropie lucid și empatic un cititor occidental de realitatea unui spaţiu aflat la mii de kilometri de el (și parcă la secole distanţă). Astfel, cititorul Lisei Halliday ajunge acolo unde au încercat să-l poarte activiștii pentru drepturile omului: la Celălalt, de care se temea, pe care poate l-a respins din cauza unor povestiri alarmante.

Dacă ţi-a plăcut recenzia, poţi comanda romanul de pe Curtea Veche, Libris, Cărturești sau Elefant.ro

Citește și articolul 5 filme despre lumi mai puţin cunoscute

Le miel – O intalnire tandra in Balcanii amari

Recenzie – Conversatii cu prieteni – Un roman al zilelor noastre

Înainte de a cuceri milioane de cititori datorită poveștii de iubire din Oameni normali, Sally Rooney a devenit o voce a noii generaţii de scriitori datorită romanului Conversaţii cu prieteni.

Un roman al studenţiei din zilele noastre

Conversaţii cu prieteni este un roman al tinerilor din zilele noastre. Te vei regăsi în fiecare dialog și în fiecare trăire a personajelor dacă ţi-ai început studenţia după anul 2005. Personajul central, Frances, trece prin emoţiile bulversante și euforia îndrăgostirii de la 21 de ani.

Scris la persoana I, Conversaţii cu prieteni captează efervescent frenezia, vitalitatea și trecerea de la entuziasm la agonia dezamăgirii specifice anilor din postadolescenţă. Viaţa protagonistei Frances se derulează între cursurile universitare din Dublin, lansări de carte, intershipul de la o editură și peregrinările prin barurile unde recită versurile scrise chiar de ea. Integra aceste versuri într-un performance alături de cea mai bună prietenă, Bobbi, care i-a fost și iubită.

Apariţia bărbatului irezistibil (și însurat)

Ritmul existenţei și priorităţile i se schimbă după ce îl cunoaște pe Nick, un actor considerat irezistibil. Nick este însurat cu scriitoarea devenită noua amică a lui Bobbi. Așadar, Frances va începe să penduleze între tentaţiile și frustrările oferite de relaţia cu un bărbat niciodată disponibil în totalitate.

Lagătura dintre Frances și Nick devine un joc al emailurilor trimise la ore târzii sau al dialogurilor bine ţintite, însă cu efecte nebănuite. Se tachinează erotic, se impresionează prin replici incitante ori se rănesc reciproc prin aluzii tăioase.

Frances pare victima perfectă a egoistului imatur, obișnuit să fie râvnit de toate femeile din jur. Totuși, Sally Rooney evită dramatizarea excesivă și desfășurarea previzibilă, implicând-o pe Frances într-un alt tip de relaţie, la fel de intensă. Este relatia dintre ea și Bobbi, una extrem de fluidă, mai ales când se aduce în discuţie bisexualitatea lui Frances.

Prietenie feminină cu suișuri și coborâșuri

Relaţia dintre Frances și Bobbi este presărată cu dialoguri ce îmbină lejeritarea adolescentină și profunzimea unor subiecte serioase. Adesea, discuţiile serioase ajung muniţie verbală sub forma unui sarcasm înţepător. De cele mai multe ori Frances devine ţinta ironiilor lui Bobbi.

Sarcastica Bobbi nu vede cu ochi buni legătura dintre Nick și Frances. Aruncă săgeţi otrăvite ori de câte ori are ocazia. Nu se sfiește nici să o pună de Frances în situaţii jenante la întâlnirile mondene, unde apare și Nick împreună cu soţia lui.

Farmecul unor conversaţii

Conversaţiile sunt esenţiale pentru cele două personaje. Din cauza lor, tensiunile se acumulează destabilizant. Alteori, tocmai datorită conversaţiilor sunt dezamorsate acele tensiuni ce ar putea produce explozii.

Majoritatea conversaţiilor par a fi unele degajate, cu profunzime diluată, mai degrabă imature. Genul de conversaţii începute pentru a umple timpii morţi de la o petrecere, în momente stânjenitoare, la cinele în compania necunoscuţilor sau la evenimente mondene. În clipele tensionate, conversaţiile devin fie usturătoare, fie evazive. Totuși, în ciuda simplităţii, impactul emoţional este unul puternic, implicându-l intens pe cititor.

Înșelătoarea simplitate

După cum a demonstrat și-n romanul ce i-a adus popularitatea – Oameni normali – Sally Rooney are un stil înșelător. Sub stratul de lejeritate fluidă a frazelor și a imaturităţii personajelor se ascund revelaţii adânci despre societatea occidentală.

Deși par să nu ia viaţa prea mult în serios, fiind mai degrabă detașate asemenea tinerilor din generaţia millennials, cele două protagoniste își pun întrebări serioase despre lumea în care trăiesc. Ar putea fi considerate de fapt vocea tinerilor de azi care, sub aparenta nonșalanţă, observă lucid inechitatea din societatea occidentală, instabilitatea economică, lipsa unor oportunităţi pe măsura studiilor absolvite.

Istoria se repetă (?)

Conversaţii cu prieteni a fost scris într-un stil despre care te face să-ţi imaginezi că tinerii din filmele anilor ’60, cu acţiunea în Parisul Nouvelle Vague, s-au reîncarnat în Dublinul actual. Îţi amintește de acei tineri datorită unei camuflări a profunzimii într-o nonșalanţă care pare ireală în momentele dramatice. Asemenea tinerilor din anii ’60, personajele descrise de Sally Rooney (doar) mimează lipsa responsabilităţii vecine cu superficialitatea.

Vei redescoperi la personajele lui Sally Rooney aceeași tendinţă de a masca, prin detașarea celui blocat în adolescenţa prelungită, acea vulnerabilitate a tinerilor care, asemenea celor din anii ’60, trăiesc în mijlocul unei perioade cu schimbări majore. Ai putea spune că Sally Rooney se încăpăţânează să demonstreze că preocupările rămân de fapt aceleași, indiferent de generaţie.

Dacă ţi-a placut recenzia, poţi cumpăra acest roman de pe Curtea Veche, Libris, Cărturești sau Elefant.ro

Citește și recenzia despre cartea Simetria dorinţelor

Recenzie – Simetria dorintelor – Prietenia, cea mai frumoasa relatie

 

 

 

 

 

 

Recenzie – Oameni normali – Prima iubire din adolescenta

Oameni normali este un roman cuceritor mai ales datorită perspectivei optimiste asupra iubirii apărute la o vârstă pe cât de intens trăită, pe atât de perturbatoare în anumite situaţii: adolescenţa. Considerată noul star al literaturii (premiate) despre tinerii din zilele noastre, Sally Rooney știe cum să-și fidelizeze publicul. Marele ei talent este acela de a contura personaje în care mulţi cititori se pot regăsi.

În Oameni normali, vei descoperi o relaţie de iubire care evoluează odată cu trecerea personajelor de la anii de liceu la cei ai studenţiei. Este genul de relaţie care le permite celor implicaţi să se maturizeze și să se (re)descopere împreună, să-și sincronizeze trăirile, chiar și după ce trec prin conflicte și multiple despărţiri.

Contrazicerea unor clișee

Sally Rooney are curajul de a propune o abordare mai luminoasă a genului de relaţie care poate destabiliza din cauza diferenţelor sociale (și de personalitate). Preia clișeul atracţiei intense dintre fata bogată și băiatul sărac, dar te surprinde. Inversează rolurile și trăsăturile asociate de obicei acestor două tipologii. Nu fata bogată este personajul răsfăţat de viaţă, popular, emanând siguranţa de sine copleșitoare. Pe numele ei Marianne, ea este mai degrabă o timidă respinsă de colegii de liceu. Stă acunsă în propria carapace, mascând traumele provocate de un frate violent, dar și de mama indisponibilă emoţional.

Băiatul din familia săracă – pe nume Connell – pare să aibă totul: popularitate, mulţi prieteni, încredere în sine și o mamă plină de afecţiune. O va întâlni pe Marianne datorită jobului mamei sale. Mama lui Connell este menajera din casa lui Marianne. De la prietenia tandră se ajunge la un flirt evaziv. Nu trece multă vreme până la primele întâlniri sexuale, din categoria friends with benefits.

La început, Connell îi spune lui Marianne că n-ar vrea ca legătura dintre ei să fie cunoscută. Se teme de respingerea celorlalţi. Marianne este ciudata liceului, iar el băiatul popular. Așadar, vrea să își păstreze reputaţia intactă. Marianne acceptă pasivă. Este mereu disponibilă când vrea Connell.

Tipologiile devin imprevizibile

Ai spune că ajungi la povestea previzibilă a fetei cu stimă de sine redusă, îndrăgostită pentru prima oară. Victima unui tip inaccesibil, egoist, care se folosește de ea. Dar Sally Rooney te ia prin surprindere cu fiecare pagină. Personajele ei sunt greu de caracterizat, la fel și evoluţia lor. Motivul din spatele acţiunilor nu sunt cele intuite la început.

Connell se teme de fapt de intruzivitatea vulgară a prietenilor imaturi. Secretul înseamnă de fapt protejarea intimităţii. Alături de Marianne descoperă că sexualitatea poate fi dublată de intimitatea emoţională. Se simte bine alături de ea, dar în același timp se teme. Îi este frică de noile sentimente care îl asaltează și pe care nu le poate defini.

Marianne îl schimbă pe Connell. Îl face să vadă și dincolo de obsesia pentru celebritatea efemeră din liceu. Viaţa începe să reprezinte pentru el mai mult decât nevoia de a corespunde standardelor superficiale impuse de grup. Datorită ei, Cornnell alege un obiectiv curajos: admitarea la reputatul Trinity College din Dublin.

Rolurile se vor schimba

Povestea de iubire se întinde pe durata a patru ani. Începe în ultimul an de liceu și ajunge la maturitate în anul primei decizii importante, din stundenţie.

Legătura din anii de liceu pare una previzibilă. Este presărată cu gelozii, infidelitate, dezamăgiri, trădări și cuvinte necesare, însă niciodată rostite. Connell face un gest prin care ajunge să o rănească puternic pe Marianne. Se despart, apoi se regăsesc în anii petrecuţi la Dublin.

Partea interesantă a romanului începe când personajele devin studenţi. Marianne te va surprinde cel mai mult. Rolurile se inversează. Connell este de data asta cel devastat de sentimentul inadecvării. Marianne, în schimb, atrage toate privirile. Devine exuberantă, mai ales în plan sexual. Are mai mulţi parteneri și ajunge o fată populară printre băieţii de bani gata din campus. Așadar, este rândul lui Connell să simtă apăsarea însingurării, a stimei de sine scăzute.

Dependenţă și maturizare

Odată deveniţi stundenţi, Marianne și Connell intră într-un nou stadiu al relaţiei. Sunt prieteni și buni confidenţi. Se sprijină unul pe celălalt. Din când în când mai fac sex, apoi discută despre subiecte serioase, legate de societate. Regăsesc astfel un confort emoţional nesperat.

Marianne începe să se simtă protejată de noul Connell, gata să o apere de bărbaţii abuzivi. Acesta și mama lui devin singura sursă de afecţiune din viaţa lui Marianne. La rândul lui, Connell își dă voie să-și exprime sentimentele faţă de Marianne. Îi spune tot ce nu avusese curaj în anii de liceu.

Deși fiecare începe să caute alţi parteneri, Marienne și Connell rămân dependenţi de relaţia lor cu status ambiguu, pe care o consideră unică, securizantă. Totuși, noua Marianne, aparent dezinhibată, sociabilă și petrecăreaţă, devine copleșitoare pentru iubitul din liceu. Nemaisimţindu-se atât de stăpân pe sine în prezenţa ei, Connell ajunge să ia decizii care îi despart din nou. Astfel, relaţia lor te va surprinde asemenea unui film despre niște personaje care deși ajung să se despartă, nu pot încă trăi departe unul de celălalt.

Un stil atractiv

Explorând suișurile și coborâșurile din relaţia personajelor, Sally Rooney preferă un stil simplu. În ciuda renunţării la o analiză psihologică având niște concluzii sofisticate, punctează până la urmă esenţialul. Scriitura ei merge direct la ţintă, păstrându-ţi interesul viu. Stilul ei simplu nu exclude acele paragrafe eficiente, care te conectează puternic la emoţiile personajelor, implicându-te și pe tine. De fapt, poţi afirma despre Sally Rooney că deţine talentul de a scoate la suprafaţă trăiri pe care le-ai crezut uitate, depășite.

Oameni normali este genul de roman care îţi activează memoria afectivă. Îţi vei aduce aminte de anii de liceu, de prima iubire și de furtunile emoţioanale din adolescenţă și postadolescenţă. Ajungi să retrăiești emoţii uitate, să-ţi reevaluezi deciziile și răspunsurile oferite în adolescenţă sau în anii studenţiei, când îţi puneai primele întrebări serioase despre viitor, normalitate, adaptare, încrederea în sine (și în celălalt) sau oscilaţia dintre afirmarea individualităţii și nevoia de acceptare din partea grupului, care putea duce uneori la ascunderea adevăratelor opinii.

Noua voce a unei generaţii

Succesul romanului Oameni normali are la bază armonizarea inteligentă de către Sally Rooney a elementelor ce ţin de lejeritatea mainstream și de profunzimea tratării unor teme precum inechitatea socială și revenirea la orientarea de stânga (vădit anti-burgheză), a noii studenţimi occidentale (element mult mai accentuat în primul ei roman Conversaţii cu prieteni). Scriitura este fluidă, însă evenimentele povestite ascund și detalii dureroase din trecutul personajelor. Tocmai această oscilaţie între luminozitate și tentaţiile autodistructive apărute în viaţa personajului feminin resuscitează chiar și interesul cititorului mai pretenţios.

În ciuda unor elemente recognoscibile, ultraexploatate în romanele actuale despre adolescenţi, Oameni normali îţi lasă impresia unei cărţi oarecum diferite. Păstrează acea prospeţime tandră a unui roman despre iubiri vindecătoare, dar se îndepărtează suficient de reţeta romanelor Young Adult lacrimogene.

Aflată la începutul carierei, Sally Rooney a jonglat inspirat cu elementele unui bestseller mainstream despre adolescenţi, perfect pentru un viitor film ori serial marca Netflix. Acestor elemente le-a adăugat niște observaţii psihologice accesibile, dar care pot lovi în plex, exact când ai de gând să afirmi că stilul adoptat îţi oferă o lectură mult prea odihnitoare.

Dacă ţi-a plăcut recenzia, poţi comanda romanul de pe Curtea Veche, Libris, Cărturești sau Elefant.ro

Citește și recenzia despre cartea Heather cu totul

American Honey –Hoinareala si destrabalarea care maturizeaza

 

18 carti noi, de citit in februarie (2020)

Noul roman al lui Isabel Allende, eseurile inedite ale lui Amos Oz, thrillere semnate de Javier Marias și Mario Vargas Llosa, cărţi despre iubire și volume de proză scurtă pe care să nu le mai lași din mână. Pe toate le vei putea găsi în librărie, din februarie 2020.

 

Romane cu povești care se întind pe mai multe generaţii 

 

O lungă petală de mare

Povestea marelui poet Pablo Neruda se împletește cu povestea a doi spanioli care se refugiază în Chile pentru a scăpa de regimul lui Franco. Noul roman al lui Isabel Allende, O lungă petală de mare, este o călătorie pe două continente. Începe în anii ’30, într-un port francez, continuă într-un Chile al transformărilor și se întoarce în Spania. Vei descoperi astfel istoria a două naţiuni care au dat unii dintre cei mai mari artiști din secolul XX. Poţi comanda romanul de pe Libris și rturești sau Elefant.ro

 

Soţia paznicului de far 

Soţia paznicului de far este povestea unor oameni care vor să fugă de un trecut dureros. Ei ajung în locuri îndepărtate precum Tasmania și Antartica. Vor încerca să se adapteze, să își clădească din nimic o nouă viaţă. Poţi comanda romanul de pe Libris sau Cărturești

Romane despre femei captivante 

 

Toţi copiii librăresei

Toţi copiii librăresei este un roman despre depășirea unei traume prin reîntoarcerea în ţinutul natal. Este un ţinut al lipsurilor din perioada comunistă. Aici, o femeie alină viaţa grea a copiilor apropiindu-i de cărţi. La rândul ei, librăreasa are nevoie de alinare. Povestea ei include o iubire apăsătoare și dorinţa de a regăsi bucuria de a trăi. Poţi comanda romanul de pe Libris, Cărturești și Elefant.ro

Tranziţie 

Tranziţie este un roman despre schimbările care apar în viaţa unei mame scriitoare după ce divorţează. Personajul central feminin alege Londra pentru a se redescoperi. Se mută aici alături de cei doi copii ai ei. Efervescenta Londră o va determina să își reanalizeze legăturile familiale și modul în care scrie. Poţi comanda romanul de pe Libris

 

Sărutul pictat 

Muza pictorului Gustav Klimt devine protagonista romanului Sărutul pictat. O cheamă Emillie Flöge și este considerată una dintre marile creatoare de modă ale Vienei. În copilărie a luat lecţii de pictură de la Klimt. Peste ani îl redescoperă pe Klimt și a lui Vienă boem-decadentă. Poţi comanda romanul de pe Cărturești 

Istoria personală și marea istorie 

Oase solare

Istoria personală și marea istorie se întâlnesc în amintirile unui bărbat. Protagonistul din Oase solare îi dă frâu liber memoriei. Din memorie revin la suprafaţă imagini din copilărie, adolescenţă și viaţa adultă. Rând pe rând defilează toate ipostazele personajului central: fiu, soţ, tată, inginer.

Un clasic redescoperit

Dracula 

Dacă vrei să citești un clasic mereu la modă, poţi alege romanul Dracula. Este genul de roman care nu mai are nevoie de prezentare și care naște mereu noi interpretări devenite scenarii de film. Poţi comanda romanul de pe Cărturești

 

Thriller 

Cine l-a ucis pe Palomino Molero?

Cine l-a ucis pe Palomino Molero? este o reîntâlnire cu personaje faimoase din lumea descrisă de Mario Vargas Llosa. Îl vei regăsi pe jandarmul Lituma, de data aceasta în ipostaza anchetatorului. El trebuie să descopere cine l-a asasinat pe tânărul din trupele de aviaţie – Palomino Molero. Ancheta duce spre cercul persoanelor influente. În paralel, jandarmul Lituma trebuie să- și controleze atracţia pentru Adriana, voluptuoasa patroană a unui birt.

 

Berta Isla

Berta Isla este unul dintre cele mai așteptate romane traduse în 2020, în limba română. Javier Marias îmbină inteligent și antrenant o poveste de iubire cu suspansul unui thriller plin de spioni. Personajul central – Berta Isla – descoperă că bărbatul iubit încă din liceu nu e ceea ce pare. Talentul acestuia pentru învăţarea limbilor străine îl duce spre o lume secretă și periculoasă. Viaţa Bertei Isla devine complicată după întoarcerea de la Oxford la Madrid a celui devenit din iubit devotat un soţ misterios.

Proză scurtă 

 

Armata de apus 

Armata de apus include șapte povestiri despre efectele războiului asupra psihicului uman. Acţiunea povestirilor se petrece în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Personajele provin din toate categoriile sociale, însa existenţa lor devine identică pe câmpul de luptă. Poţi comanda volumul de pe Cărturești

 

Iubiri caraghioase

Iubiri caraghioase (recenzie) include unele dintre cele mai bune și amuzante povestiri pe tema cuplului. Milan Kundera este inventiv (și nemilos), mereu gata să te surprindă. Poţi comanda volumul de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

 

Lumi eterice 

Din familia lui Tolstoi vine Tatiana Tolstaia, considerată una dintre cele mai bune autoare contemporane. Lumi eterice include o parte dintre povestirile sale. Admiratorii scriitorilor din Rusia vor găsi un amestec irezistibil între satira cu prelungiri suprarealiste, umorul lui Gogol, profunzimea lui Cehov și teme universale precum: iubirea, identitatea slavă, pierdere, relaţia părinte-copil. Poţi comanda volumul de pe Cărturești și Elefant.ro

 

Non-ficţiune

 

Alegerea 

Înainte de a deveni un psihoterapeut celebru, Edith Eva Eger a fost o supravieţuitoare a Holocaustului. Doctorul Mengele a ţinut-o în viaţă deoarece îi plăcea să o privească dansând. Alegerea este povestea ei, marcată de încercarea de a se vindeca, de a-și continua supravieţuirea psihică. La 92 de ani, Edith Eva Eger îi ajută pe soldaţii americani să gestioneze traumele. Nu a renunţat nici la pasiunea pentru dans.

 

Din ce este făcut un măr?

Amos Oz este invitat de editoarea lui – Shira Hadad – să vorbească despre marile teme ale umanităţii. Vei citi despre viziunea asupta unor teme precum: sexualitatea masculină și feminină, relaţiile de cuplu, inspiraţia în literatură, impactul criticii literare. Din ce este făcut un măr? poate fi considerată o invitaţie în lumea lui Amos Oz. Poţi comanda volumul de pe Cărturești

 

De vorbă cu necunoscuţi

Malcolm Gladwell revine cu volumul De vorbă cu necunoscuţi. Subiectele abordate includ evenimente care au schimbat politica mondială, escrocheriile financiare, agresiunile din campusurile universitare și crizele din vieţile unor mari scriitori. Toate aceste subiecte au în comun dorinţa de a explora modul în care interacţionăm cu necunoscuţii.

Poţi comanda volumul de pe Libris, Cărturești și Elefant.ro

 

Universităţile în Evul Mediu

Poveștile din spatele celor mai vechi instituţii de învăţământ superior au fost explorate în volumul Universităţile în Evul Mediu. Vei citi și despre mentalităţile care au influenţat percepţia asupra intelectualului în Evul Mediu. Poţi comanda volumul de pe Libris și Cărturești

 

Despre adevăr

Eseuri, articole, fragmente, scrieri autobiografice. Toate alcătuiesc un puzzle irezistibil pentru fanii lui Orwell. Despre adevăr este o carte mereu actuală, dedicată celor dornici de a-și pune întrebări despre limitele autorităţii și drepturile cetăţeanului. Poţi comanda volumul de pe Libris și Cărturești

 

Fără. Despre iubire, suferinţă și pierdere

Aurora Liiceanu revine cu noua carte dedicată unor personaje din literatura universală. Este vorba despre acele personaje nevoite să trăiască fără persoana iubită, după moartea acesteia. Personajele sunt alese din cărţi scrise de autori precum Julian Barnes, Joan Didion, Garcia Marquez sau Joyce Carol Oates.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ultimele articole