Multe dintre cǎrţile scrise de Eric-Emmanuel Schmitt devin un pansament pentru cei ce percep istoria sau prezentul sub forma unei defilări de atrocităţi comise împotriva semenilor, de traume personale sau transgeneraţionale nedepășite (încă) în totalitate. Mizând pe niște personaje inventive, ghidușe, înzestrate cu duioșia molipsitoare ce pare ireală, Eric-Emmanuel Schmitt picură speranţă și în lumea celor ce aleg să descopere povestea din Copilul lui Noe.
Noe impresionează prin dorinţa de a salva lumea urcând pe arca lui câte o pereche din fiecare specie. Un copil evreu pe nume Joseph este salvat în timpul Holocaustului de un preot care dorea să împiedice dispariţia unui popor, a unei culturi. De câte ori afla despre persecutarea unui popor, părintele Pons începea să colecţioneze obiecte reprezentative pentru cultura acelui popor.
Arca preotului din Copilul lui Noe era Vila Galbenă. Aici erau adapostiţi zeci de copii evrei ce obţinuseră acte false pentru a scăpa de naziști. La rândul său, Joseph ajunge să locuiască în Vila Galbenă în timpul războilui, pentru a nu fi trimis în lagărele exterminării.
Deși timp de mai mulţi ani este despărţit de părinţii săi, lumea lui Joseph devine mai bogată, lǎrgindu-și perspectivele tocmai în vremuri claustrofobe. El câștigă un prieten pe viaţă si un al doilea tată, nimeni altul decât părintele Pons, îngerul salvator al multor copii evrei. Întâlnirea cu el va schimba traiectoria lui Joseph, dar mai ales mintea lui. Părintele Pons îl va încuraja să-și pună întrebări despre cei diferiti de el, despre identitatea lui, despre cultura ebraică, despre motivele invocate de antisemiţi pentru a-și justifica ura.
Personajul salvator din roman corespunde imaginii ideale a unui preot deschis la minte. Este dornic de a înţelege alte culturi, chiar și pe cele etichetate drept păgâne. Consideră că păstrarea unei credinţe străvechi este mai importantă pentru salvarea omenirii decât preocuparea pentru convertirea la religia cea dreaptă. Așadar, înlocuiește dogma cu dialogurile captivante despre diferenţele și asemănările dintre anumite religii.
Discuţiile dintre Joseph și preotul din Rezistenţă te vor atrage cel mai mult la acest roman, determinându-te să-l recomanzi și altora. Printr-o infinită curiozitate dublată de umor și vorbe cu tâlc devenite un adevărat balsam, părintele Pons răspunde înţelept și mângâietor la multe întrebări dureroase referitoare la prigonirea evreilor în anii ’40.
Te va impresiona modul în care Schmitt îl construiește pe Joseph. Personajul său este conturat astfel încât să reflecte gândurile unui copil atras de mai multe culturi, la vârsta primelor descoperiri și întrebări despre lume și viaţă.
Joseph trece printr-un amalgam bulversant de stări și emoţii. Simte frica de moarte, dar și entuziasmul venit odată cu descoperirea unor prieteni noi, a unor persoane necontaminate de ură. Mai simte și o mare sete de cunoaștere, de a se aventura într-o lume diferită când ajunge să descopere universul clandestin din Vila Galbenă, locul unde s-au conservat atașamentul, loialitatea asociată prieteniei, compasiunea. Totuși, Joseph nu este ocolit de ura de sine a celui respins, transformat într-un cetăţean indezirabil.
Eric-Emmanuel Schmitt surprinde realist și incomod de sincer capcana ce îl pândește pe cel prigonit. Această capcană este reprezentată de încercarea de a tăia legăturile cu propria identitate, de a-și distruge unicitatea, așa cum nici măcar cei ce-l prigonesc nu reușesc să facă. Joseph se urăște pe sine, se teme de propria identitate evreiască. Ura lui reflectă ura naziștilor, ce amplificau miturile înfricoșătoare despre evreii transformaţi în dușmanii lumii de către propaganda hitleristă. Joseph este scos din capcana înstrăinării faţă de sine de către părintele catolic fascinat de alte culturi, mai ales de Iudaism.
Joseph ajunge să poarte dialogurile deschizătoare de minţi chiar în anii în care se ivesc mugurii cunoașterii de sine. Răspunsurile preotului inteligent și tolerant îl vor ajuta să își salveze identitatea, pe măsură ce descoperă legătura dintre Iudaism și Creștinism (pe care fanaticii și ignoranţii le-au vrut despărţite de prăpastia intoleranţei și a fricii).
Copilul lui Noe poartă un mesaj pacifist bazat pe sprijinirea diversităţii. Nimeni nu încearcă să covertească pe altcineva considerat diferit, ci mai degrabă să înţeleagă. Preotul catolic îl ajută pe Joseph să își cunoască mai bine religia (Iudaismul) și rădăcinile. La rândul său, Joseph își urmează fascinaţia pentru spiritualitatea asociată unei religii diferite de cea a părinţilor săi.
Copilul lui Noe promovează un pacifism pe care pesimiștii l-ar considera nerealist, naiv. Totuși, discuţiile dintre Joseph și părintele Pons îi domolesc până și pe cinici. Schmitt nu crede nici el în pacea precum un tablou idilic în care oamenii din rase, ţări sau culturi diferite se îmbrăţișează. Pledează în schimb pentru vitala reîntoarcere la dialog, la întrebările incomode, dar care nasc răspunsuri ce alină. Preotul din roman evită răspunsurile categorice, lăsând loc unei breșe ce permite infiltrarea unor interpretări multiple, a unei confuzii ce poate duce la conflictul cu sine, de o mie de ori mai sănătos decât nevoia de certitudini iluzorii și monstruoase încurajate în epocile dictaturii, ale fanatismului. Poţi cumpăra acest roman de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro
Citește și Răzbunarea iertării – Tandră și răscolitoare
Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodata – Intelepciunea mincinosilor
