“Back to Black” este un film biografic bazat pe viața cântăreței și compozitoarei britanice Amy Winehouse, interpretată de Marisa Abela (serialul Industry).
După moartea lui Amy Winehouse în 2011, s-au născut mai multe proiecte de film despre incredibila cântăreață, dar niciunul nu a ajuns să fie produs. Iată că în iulie 2022 StudioCanal a început producția, cu filmările realizate la Londra în 2023.
Filmul este programat să fie lansat în cinematografele din Regatul Unit pe 12 aprilie 2024. În România va avea premiera la aceeași dată, 12 aprilie 2024.
Am ales 30 filme din 2022 pe care ți le recomandăm. Din tot ce am văzut au fost cele mai bune și cele mai distractive filme lansate în 2022. Sperăm să găsești cât mai multe titluri care să-ți facă cu ochiul 🙂 Pe 26 dintre ele le găsești pe platformele de streaming din România: Netflix, HBO Max, SkyShowtime, Amazon Prime Video.
1. The Son / Fiul (2022) – din 26 ianuarie 2024 pe HBO Max
De la regizorul și scenaristul filmului The Father, Florian Zeller, cu Anthony Hopkins, avem o producție nouă, un prequel al The Father, cu Hugh Jackman, Laura Dern și Vanessa Kirby în rolurile principale. Anthony Hopkins apare de asemenea în The Son. Rolul pe care îl face Hugh Jackman a fost lăudat de critici, primind, de altfel, și o nominalizare la Globurile de Aur pentru cel mai bun actor.
Peter (Hugh Jackman), recent căsătorit cu cea de-a doua soție, interpretată de Vanessa Kirby, cu care are un nou-născut, se vede nevoit să îl găzduiască pe fiul adolescent, provenit dintr-o căsătorie anterioară. Peter are la rândul lui o relație teribilă cu tatăl lui (Anthony Hopkins), iar propriul fiu trece prin depresie și a renunțat la școală la 17 ani.
A intrat pe HBO Max vineri, 26 ianuarie 2024. Vezi trailerul The Son.
2. The Wonder / Minunea (2022) – pe Netflix
Netflix a dat lovitura cu The Wonder. Am văzut multe filme Netflix, dar Minunea este cu adevărat o minune 🙂 Cel mai hipnotizant film pe care l-am văzut în 2022, de departe. Iar Florence Pugh, actrița britanică din rolul principal, ne-a convins total de talentul ei. Inteligența și forța cu care își dozează și interpretează acest rol la doar 26 de ani ne fac să spunem că este noua Kate Winslet sau Scarlett Johansson.
Acțiunea se petrece în Irlanda, după Marea Foame a Cartofului din secolul al XIX, când un milion de irlandezi au murit. O infirmieră din Londra (Florence Pugh) este chemată într-un sat pentru a supraveghea o fată de 11 ani, care nu a mai mâncat de 4 luni și e considerată de comunitate o sfântă. Un film despre credințe și cât de departe sunt dispuși oamenii să meargă pentru certitudinile lor…
3. Armageddon Time (2022) – pe SkyShowtime
Unul dintre cele mai intime, calde și umane filme pe care le-am văzut în 2022, Armageddon Time îi are pe Anne Hathaway, Anthony Hopkins și Jeremy Strong în rolurile principale. Povestea îl are în centru pe un adolescent new-yorkez care pare să poată comunica doar cu bunicul lui (Anthony Hopkins).
Armageddon Time este o dramă în care se poate regăsi orice familie, părinte și copil, surprinzând foarte bine și cu multă empatie relațiile, căutările și dinamica dintre membrii acestei familii americane. De fapt, este familia de oriunde din lume și din orice timp.
4. Stars at noon (2022) – nu e încă pe streaming
Un thriller romantic cu două dintre starurile în devenire de la Hollywood: Margaret Qualley – fata actriței Andie MacDowell – și britanicaul Joe Alwin, iubitul lui Taylor Swift. Creația regizoarei franceze Claire Denis, Stars at noon e o combinație de film politic, erotic, film de autor și film de spionaj și a luat Marele Premiu la Festivalul de Film de la Cannes din acest an.
O americancă rămâne blocată în Nicaragua zilelor noastre și începe o relație cu un investitor britanic, ce pare cea mai bună șansă a ei să scape din situația în care se află. Dar totul se schimbă rapid și dramatic pentru amândoi, iar atracția și comunicarea erotică dintre cei doi rămân constantele care îi ajută în haosul care urmează.
5. Don’t worry darling / Nu îți face griji, dragă (2022) – pe HBO Max și Netflix
Semnat de super talentata Olivia Wilde (cunoscută ca actriță dar, mai nou, și regizoare – dacă nu ai văzut-o, caută comedia Booksmart), Don’t worry darling a fost cam luat în balon de critici și nu aveam așteptări prea mari. Dar ce surpriză plăcută! E un film cum nu prea mai vezi, un film american ambițios, care încearcă să treacă dincolo de nivelul obișnuit al Hollywoodului. Un film cu idee interesantă, scenariu bine legat, bine executat și bine jucat. Nu suntem fani teorii ale conspirației dar o bănuială ar fi că filmul, la fel ca și regizoarea Olivia Wilde, sunt victimele unei campanii de defăimare, poate și pentru că are un mesaj puternic feminist. 🙂
Alice (Florence Pugh) și Jack (Harry Styles) sunt un cuplu de tineri fericiți din anii ’50, în California. Jack lucrează la un proiect secret care ajunge să o intrige din ce în ce mai mult pe Alice, în timp ce cercetările ei în privința proiectului provoacă tensiuni în comunitate. Șeful companiei lui Jack este interpretat de Chris Pine.
Thrillerul psihologic Don’t worry darling are în distribuție o prezență neobișnuită: cântărețul Harry Styles, care este și iubitul Oliviei Wilde. 😀 Fără experiență în actorie, probabil Harry Styles e singurul din distribuție care nu se ridică tocmai la nivelul misiunii sale 🙂
Vestea bună este că Don’t worry darling este pe HBO Max și Netflix.
6. Tár (2022) – pe SkyShowtime
Continuăm lista cu filme bune din 2022 și 2023 cu Tár. Un tur de forță pentru Cate Blanchett, Tár este un film despre cât de ușor devenim irelevanți, chiar și cei mai puternici și influenți dintre noi.
Lydia Tár, una dintre cele mai apreciate dirijoare, creativă, profesionistă și impresionantă în modul în care se impune în fața tuturor ajunge mică, neinteresantă, nebăgată în seamă, în ciuda talentului. Mai devreme sau mai târziu cu toții suntem depășiți de lumea în care trăim, care avansează în gusturi, tehnologie, valori, în timp ce generațiile relevante până atunci cad în desuetudine și bătrânețe… Este o lege a firii de care uităm de foarte multe ori.
Todd Field, care nu a mai lansat un film tocmai din 2006, de la Little Children, ne oferă prin Tár unul dintre cele mai elocvente și greu de uitat filme bune din 2022, pe care ți-l recomandăm fără rezerve, dacă vei avea ocazia să îl vezi. Singurul minus este lungimea lui considerabilă, aproape 2 ore și 40 de minute 🙂
7. The unbearable weight of massive talent (2022) – nu e încă pe streaming
O comedie de acțiune total nebună și sărită de pe fix 🙂 pe care, dacă nu ai văzut-o încă, e musai să-i dai o șansă într-o seară când ai nevoie de bună dispoziție și râsete.
Nicolas Cage se joacă pe el însuși în această comedie, într-o variantă a sa dramatizată, în care cariera nu merge prea bine, iar ego-ul său imens stă în calea comunicării cu propria fiică. Demoralizat și demotivat, Cage renunță la actorie și pleacă la o petrecere în Mallorca. Aici are o chimie cu un mafiot, jucat extraordinar de Pedro Pascal – îl știi din Game of Thrones, Narcos și Triple Frontier.
Chimia nu se întâmplă doar în film, ci și pe platourile de filmare. Filmul funcționează atât de bine în primul rând datorită celor doi actori, care se distrează de minune împreună și ne iau și pe noi în “călătoria” lor. O singură critică, filmul putea fi ceva mai scurt, măcar cu 20 minute 🙂
8. See how they run / Uite-i cum fug (2022) – Disney+
După succesul comediei polițiste britanice Knives Out, apar și alte comedii cu detectivi care vor să îi copieze rețeta. Uite-i cum fug reușește să se detașeze ca o comedie reușită și cu un mister demn de urmărit, dar nu are, din păcate, aceeași “carismă” precum Knives Out 🙂
Sam Rockwell și Saoirse Ronan sunt în rolurile a doi detectivi britanici ce investighează crime succesive din distribuția unei piese de teatru… Dar cel mai cool și flamboaiant personaj este cel al lui Adrien Brody, de care ne era dor să-l vedem într-o asemenea formă de zile mari 🙂
9. The lost city / Orașul pierdut (2022) – pe Netflix
O combinație de comedie romantică și film de aventură care merge ca uns în primul rând datorită celor doi actori din rolurile principale, Sandra Bullock și Channing Tatum. Să nu uităm și de Brad Pitt într-un rol secundar care e cât pe ce să fure show-ul.
Sandra Bullock, o scriitoare de cărți romantice, ca să nu zicem de-a dreptul erotice, e cam debusolată. Ecranizările cărților ei îl au în rolul de erou pe Alan, adică Channing Tatum, un actor superficial, dar cu sex-appeal cât carul. Lui îi place de ea, ea refuză ideea, dar după ce ajunge în junglă printr-un concurs de împrejurări, Alan pleacă în căutarea ei…
Orașul pierdut e neașteptat de simpatic și haios, așa că nu îl rata dintre filmele din 2022 de comedie lansate până acum.
Vești bune, The Lost City a intrat de ieri în grila HBO Max. 🙂
10. Ticket to Paradise / Bilet pentru paradis (2022) – pe SkyShowtime
O comedie romantică cu Julia Roberts și George Clooney în rolurile principale e de văzut :D. Filmul nu strălucește prin glume sau scenariu, dar e bine jucat, are peisaje frumoase și e reconfortant de urmărit. 🙂
Cei doi părinți divorțați merg în Bali pentru a sabota nunta fiicei cu un localnic pe care de abia l-a cunoscut. 😀 Regizorul Ol Parker a scris și regizat și comedia Mamma Mia! Here We Go Again.
11. The Lost King / Regele pierdut (2022) – HBO Max
Un film biografic despre o femeie obișnuită, aflată într-o criză existențială, din care reușește să iasă fiind inspirată de o misiune: identificarea rămășitelor Regelui Richard al III-lea. Misiunea pare nebunească pentru toată lumea, de la fostul soț, până la istorici sau arheologi. Ridiculizată și neluată de nimeni în seamă, ea și continuă documentarea și strângerea de fonduri pentru a-și duce la bun sfârșit obiectivul :).
Povestea adevărată din The Lost King e emoționantă și inspirațională, la fel ca și interpretarea lui Sally Hawkins (The Shape of Water, Spencer). Filmul este realizat după o carte biografică, fiind coscris de Steve Coogan, care de asemenea joacă un rol secundar în The Lost King. Regizorul este Stephen Frears, cunoscut pentru poveștile lui emoționante și umane: Victoria & Abdul, Florence Foster Jenkins, Philomena, High Fidelity, Dangerous Liaisons.
12. She Said (2022) – pe SkyShowtime
Continuăm lista de filme bune cu un super film despre ce înseamnă jurnalismul de investigație și cum poate ajunge chiar să schimbe lumea.
Două jurnaliste de la The New York Times, interpretate de Zoe Kazan și Carey Mulligan, încep să zgândere un secret bine păstrat la Hollywood, care pare de neatins de zeci de ani: abuzurile față de actrițe ale producătorului Harvey Weinstein.
Filmul urmărește pas cu pas dificultățile pe care cele două jurnaliste și echipa editorială, dar și departamentul juridic al New York Times, le depășesc. În același timp, She Said ne sugerează procesele interne prin care trec femeile care vor să spună ce au pățit din partea unor bărbați aflați în poziții de putere: cât de greu le este și cât de mult riscă.
Investigația The New York Times a condus la expunerea abuzurilor sexuale ale lui Weinstein, i-a pus pe butuci cariera, a fost primul pas spre o condamnare de peste 20 de ani de închisoare pentru viol și lansarea campaniei Me Too. Dacă te interesează subiectul, un alt film remarcabil din această zonă este The Assistant, din 2020, cu Julia Garner în rolul principal.
Carey Mulligan a primit o nominalizare la Globurile de Aur 2023 pentru rolul din She Said.
13. Rogue Agent (2022) – HBO Max
Dacă ești în căutarea unui film nou, avem pentru tine o recomandare proaspătă, Rogue Agent, pe HBO Max. Ne-a ținut până la final pe canapea, nu chiar fascinați de poveste, dar mirați până unde pot merge unii oameni pentru a-i păcăli pe alții. 🙂
Este o dramă britanică și thriller inspirat dintr-o poveste adevărată: un escroc păcălește tineri și femei, dându-se agent MI5. Dar una dintre aceste femei se hotărăște să riposteze. Vezi aici trailerul Rogue Agent.
14. All Quiet on the Western Front / Nimic nou pe frontul de vest – Netflix
Câștigător a 4 Oscaruri în acest an, Nimic nou pe frontul de vest e un film anti-război adaptat după romanul celebru, cu același nume, semnat de Erich Maria Remarque, cu Daniel Bruhl în rol secundar. Povestea urmărește un soldat pe măsură ce experimentează ororile Primului Război Mondial.
E o dramă puternică, cu imagini impresionante și o cinematografie de nota 10. Singurul minus este imaginea grafică a războiului, puteam să înțelegem perfect mesajul filmului și fără atâta sânge, cadavre dezmembrate și aruncate prin copaci.
Filmările au avut loc în Praga anul trecut, lansarea a fost la Festivalul de Film de la Toronto din acest an, iar pe platforma Netflix a fost lansat la sfârșitul lui octombrie 2022.
15. The Outfit (2022) – pe Netflix
De asemenea unul dintre cele mai bune filme din 2022 – apărut în martie 2022 în SUA. Un thriller cu gangsteri neobișnuit prin faptul că totul se joacă destul de static, fără multe împușcături, urmăriri etc. Totul se joacă din scenariu, care este foarte bun prin modul în care leagă ițele poveștii, și din chimia și măiestria actorilor, excepționali toți. Că tot am pomenit de scenariu, este co-scris de Graham Moore, cel responsabil de scenariul The Imitation Game, care a luat de fapt și Oscarul pentru cel mai bun scenariu adaptat. Actorul principal este Mark Rylance, căruia i se alătură Zoey Deutsch, Dylan O’Brien și Johnny Flynn.
Mark Rylance este un croitor în Chicago-ul anilor ’50, a cărui clientelă este alcătuită în special din membrii mafiei irlandeze care controlează cartierul. Dar pacea și liniștea boutique-ului de croitorie stau să facă implozie, atunci când intră pe fir FBI-ul, dar și o bandă rivală. Filmul e destul de stilizat și elegant, cam la fel ca hainele perfect croite ale lui Leonard Burling (Mark Rylance), dar asta nu îl face mai puțin plăcut de urmărit, din contră. Câteodată vrei să admiri o bijuterie și să iei o pauză de la filmele prea realiste, dar și de la realitatea în sine, de multe ori brutală, în ultimul timp în special.
16. Living / A trăi (2022) – pe HBO Max
Living este o producție britanică nominalizată la Oscaruri pentru cel mai bun actor în rol principal (Bill Nighy) și cel mai bun scenariu adaptat – scris de câștigătorul Nobelului pentru Literatură Kazuo Ishiguro și a intrat pe HBO Max de săptămâna trecută.
Filmul este un remake al capodoperei lui Akira Kurosawa, Ikiru, despre o persoană consumată de rutină, fără bucuria de a trăi, dar și fără sens. Spre finalul vieții, personajul nu a simțit rotunjimea unei vieți bine trăite. Cum poți remedia acest lucru când primești un diagnostic medical nefericit, în timpul puțin rămas?
Living nu e un film trist, ci mai degrabă este un memento pentru a ne trăi viața așa cum ne dorim, cu sens și cu bucurie în fiecare zi în care suntem aici, pe Pământ. Vezi aici trailerul filmului Living.
17. Elvis (2022) – pe HBO Max și Netflix
Regizorul Baz Luhrmann pare regizorul perfect pentru un film despre Regele Rock’n’Roll-ului, Elvis Presley. Mare iubitor de vizualuri extravagante, doar amintește-ți de Marele Gatsby sau Moulin Rouge!, tot creațiile lui Baz Lurhmann, acesta a transpus pe ecran întreaga strălucire a costumelor, machiajului și, în general, a imaginii de scenă a lui Elvis Presley.
A reușit de asemenea să creeze scene muzicale electrizante. Scenele muzicale sunt montate excepțional, dar dincolo de știința creării acestor scene, filmul nu reușește să ajungă la substanța la care te-ai aștepta și rămâne schematic.
Până și Tom Hanks, în rolul impresarului lui Elvis, care este de obicei stelar în rolurile sale, nu reușește de această dată să ne transmită mare lucru, pentru că scenele sunt montate într-o asemenea viteză iar filmul sare atât de repede de la o idee la alta, încât rămâne superficial.
Până și Austin Butler, cel care îl joacă pe Elvis, și pe care de abia așteptam să îl vedem după ce citisem cât de mult s-a dedicat rolului, nu reușește să transmită mare lucru. Suntem ca într-un videoclip muzical sau un joc video de aproape 3 ore, nu într-un film. Dar Elvis tot merită văzut, mai ales pentru prima lui oră, pentru Austin Butler și scenele muzicale.
18. Good luck to you, Leo Grande! (2022) – a fost pe HBO Max
O comedie-dramă în care Emma Thompson dă ce are mai bun. Un film în care simți că ambii actori din rolurile principale, Thomson și tânărul Daryl McCormack, fac echilibristică pe un fir de ață.
Ea este o femeie în vârstă, el un gigolo la care Nancy (Emma Thompson) apelează pentru a-i da senzația că încă mai are o șansă să trăiască emoții sexuale noi… Echilibristică pentru că filmul poate să cadă oricând în sordid și prost gust, tocmai din cauza subiectului. Dar, datorită talentului celor doi actori, a dialogului reușit și al regizoarei, Good luck to you, Leo Grande! reușește să-și ducă cu bine misiunea până la sfârșit. Iar imaginea de la final este wow, datorită curajoasei și lipsitei de compromisuri Emma Thompson. A fost disponibil pe HBOMax.
19. The Eternal Daughter / Fiica eternă (2022) – pe HBO Max
Un film din 2022 care a avut premiera în România pe 4 august 2023 pe HBO Max. Un film atât de simplu, aproape exclusiv în două personaje, interpretate de aceeași actriță, Tilda Swinton, dar atât de expresiv și captivant. I-am dat play cu o oarecare strângere de inimă, de obicei filmele în care un actor joacă mai multe roluri fie sunt făcute cu dedicație pentru a pune în valoare actorul respectiv și doar atât, fie sunt pur și simplu slăbuțe în sine :).
Dar The Eternal Daughter te prinde foarte repede, inclusiv, bineînțeles, datorită jocului Tildei Swinton. Tilda Swinton este în rol dublu: de mamă și fiică, cazate la un hotel misterios. Fiica are grijă de mamă, într-un amestec de vinovăție pentru că nu este o fiică destul de bună, dar și de frustrare pentru că nu alocă suficient timp pentru alte aspecte ale vieții personale, din cauza atenției constante oferite mamei. O temă foarte relevantă pentru mulți dintre noi, dar o surpriză să o vezi tratată într-un film cu atât de multă discreție și delicatețe. Într-un fel, cu toții suntem fiica sau fiul etern(ă) pentru părinții noștri, dar și în imaginea noastră despre noi înșine.
O dramă gotică, fără să fie film horror, The Eternal Daughter a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneția din 2022, cu 96% recenzii pozitive din partea criticilor pe site-ul de specialitate Rotten Tomatoes. Vezi aici trailerul The Eternal Daughter.
20. Triangle of Sadness (2022) – pe HBO și HBO Max
Dacă vreți să vedeți un film cu ștaif, care poate fi subiectul unei conversații la birou, luni, după weekend, atunci trebuie să știi că Triangle of Sadness, câștigătorul celui mai important premiu la Festivalul de Film de la Cannes din 2022, Palme D’Or, a intrat pe platforma de streaming HBO Max.
După Forță Majoră și The Square, suedezul Ruben Östlund a revenit în 2022 cu un film la fel de nebun și acid la adresa vremurilor pe care le trăim. Comedia parodică Triangle of Sadness te va face să râzi în hohote, atunci când oglinda pe care ne-o pune tuturor în față nu te va îngrozi.
La bază, Triangle of Sadness este despre pături sociale. Este despre nevoia bogaților de a-și arăta acumulările bănești, de a se impune cu orice preț în fața celorlalți, în timp ce, cei mai puțin norocoși sunt obligați să mimeze aprecierea și solicitudinea față de prima categorie… Imigranți modești care, dacă s-ar afla în aceeași poziție de putere, ar abuza la fel de mult de ea…
Un cuplu de modele merge într-o croazieră pe un iaht luxos, împreună cu diverși bogătași. Haosul care urmează, bine condimentat cu grotesc cât cuprinde, te va încânta și îngrețoșa în același timp 🙂 La fel ca și prima recomandare din lista de filme bune din 2022, nu vei uita prea curând Triangle of Sadness 🙂 Având în vedere cât de șterse sunt majoritatea filmelor, chiar dacă genul acesta de comedie nu e tocmai slăbiciunea ta, Triangle of Sadness tot merită văzut măcar pentru a avea ce să comentezi când te vezi cu colegii după weekend 😀 😀
21. The Good Nurse (2022) – Netflix
Continuăm lista de filme din 2022 de văzut cu un thriller bazat pe fapte reale și care a avut premiera în grila Netflix la sfârșitul lui octombrie 2022.
Jessica Chastain și Eddie Redmayne sunt actorii principali din The Good Nurse, un thriller bun, bine jucat, dar care are un final care vine brusc și nenatural. Un film, de asemenea, despre cât de mult se acoperă cu hârtii și lipsă de responsabilitate sistemul medical în Statele Unite, la fel ca și în România. Un fel de stat în stat.
Un asistent fără scrupule, interpretat de Redmayne, ucide în decursul mai multor ani peste 300 de pacienți. O altă asistentă medicală, jucată de Jessica Chastain, ajută la prinderea ucigașului… Thrillerul se bazează pe fapte reale și pe documentarea best-sellerului din 2013 cu același nume, semnat de Charles Graeber, despre criminalul în serie Charles Cullen…
Sequel-ul Top Gun: Maverick e cu totul altă poveste față de Elvis. Un veteran al Hollywoodului și al filmelor de acțiune, Tom Cruise este atât de dedicat misiunii de a face în continuare filme hollywoodiene de succes, încât poți fi sigur că asta va livra de fiecare dată când își va asuma un proiect.
Acțiunea se petrece la distanță de 30 de ani față de primul Top Gun. Și îi are în distribuție, pe lângă Tom Cruise, pe Miles Teller, Jennifer Connelly și Jon Hamm. Laudele noastre nu își mai au rostul, a fost aplaudat și apreciat în egală măsură de public, cât și de critică.
Până și Quentin Tarantino, regizorul Pulp Fiction, l-a apreciat: “Mi-a plăcut la nebunie Top Gun: Maverick. Mi s-a părut fantastic. …A oferit o experiență cinematografică adevărată, ceva ce aproape nu credeam că voi mai vedea vreodată. A fost fantastic.”
23. The Gray Man (2022) – Netflix
Un film de acțiune Netflix cu super distribuție, care livrează ce promite, adică scene care te țin cu sufletul la gură. Dacă ar fi să facem un top Postmodern al celor mai bune filme lansate de Netflix în 2022, The Gray Man ar intra în top 3, după Hustle / Marea încercare și Munich: The Edge of War.
The Gray Man este agentul CIA Court Gentry (Ryan Gosling), alias Sierra Six. Scos dintr-un penitenciar federal și recrutat de mentorul său, Donald Fitzroy (Billy Bob Thornton), Gentry a fost cândva un mercenar iscusit, dar sancționat de Agenție. Acum însă situația s-a schimbat, iar ținta este chiar Six, vânat pe tot globul de Lloyd Hansen (Chris Evans), parte dint-un fost grup CIA, căruia nu-i va sta nimic în cale pentru a-l elimina. Însă agentul Dani Miranda (Ana de Armas) îi vine în ajutor. Și va avea nevoie. Vezi aici trailerul The Gray Man
24. The Tender Bar (2022) – pe Prime Video și HBO Max
The Tender Bar e unul din acele filme biografice care sunt o plăcere totală să le vezi. Un film realizat după memoriile lui J.R. Moehringer, Tender Bar spune povestea acestuia despre creșterea în Long Island-ul anilo ’70 și trecerea la viața adultă. Filmul este realizat de nimeni altul decât George Clooney și asta se simte prin toți porii filmului. Are un umor specific și un mod jucăuș de a vedea viața.
Personajul principal e J.R. Moehringer, care visează să devină scriitor, plecat dintr-o familie destrămată fără posibilități financiare. Celălalt personaj cu aproape la fel de multă greutate în poveste este barul care dă numele filmului, cu bărbații care îl frecventează și Unchiul Charlie – proprietarul barului. Unchiul Charlie (un Ben Affleck de zile mari) și cei care-și fac veacul aici sunt figurile paterne care îl sfătuiesc pe JR despre pașii pe care să-i facă în viață, sunt cei care îl susțin și îl încurajează atunci când are nevoie sau care îl felicită atunci când are o reușită oricât de mică.
The Tender Bar e un film care-ți încălzește inima și te emoționează, un film care te face să zâmbești și să iubești viața, în ciuda a orice. 😀
Disponibil pe Amazon Prime Video și HBO Max.
25. Munich: The Edge of War / Munchenul în fața războiului (2022) – îl găsești pe Netflix
Dacă nu ați văzut-o încă, producția The Edge of War preluată în grila Netflix, merită văzută. Filmul, din păcate, e mai actual ca oricând, după începerea războiului de lângă noi.
Munich: The Edge of War este în primul rând un film despre dilemele morale pe care le-ar naște războiul în fiecare dintre noi. Cum ar fi cel mai bine să facem față acestei traume, cât de departe sau nu putem merge cu compromisurile morale pentru a ne “salva” pielea. E, în același timp, un film despre cum negociezi cu un autocrat adulat de propriul popor. În acest caz e vorba despre Al Doilea Război Mondial și negocierile dintre Hitler și prim-ministrul britanic Neville Chamberlain, interpretat cum altfel decât exemplar de Jeremy Irons.
26. Death on The Nile (2022) – disponibil pe Disney+
Un film polițist, al doilea din seria de ecranizări realizate de Kenneth Branagh după Agatha Christie. Nouă ne-a plăcut mai mult față de prima producție din 2017, Murder on The Orient Express. Kenneth Branagh revine în rolul detectivului Hercule Poirot care investighează crimă după crimă la bordul unui vas de croazieră de pe Nil. În film joacă și Annette Bening, dar și două dintre starurile momentului de la Hollywood, Gal Gadot și Armie Hammer, dar și Emma Mackey pe care o știi din Sex Education, Russell Brand și Rose Leslie din Downton Abbey și Game of Thrones.
Dacă vrei să vezi un film cu patină vintage și aer exotic, cu mister cât cuprinde, atunci Death on The Nile este pentru tine. E unul din filmele din 2022 cele mai distractive de urmărit, un film care te atrage în poveste și te duce departe-departe, în alte timpuri și pe alte meleaguri.
Adam Sandler descoperă talente în basket, dar perioada lui de glorie a trecut de ceva timp. Asta până când cunoaște într-o călătorie un talent promițător cu care și-ar putea face revenirea în NBA…
Așteptam Hustle mai ales după excepționalul Uncut Gems, tot cu Adam Sandler și tot pentru Netflix. La fel ca și în Diamante neșlefuite, Adam Sandler joacă rolul unei persoane căreia nu prea i s-au așezat ploile, este în burn-out, dar care încearcă o ultimă “lovitură”, care îi poate readuce bucuria și pasiunea pentru ceea ce face. Nu suntem fani basket și nici filme “sportive”, dar Hustle ne-a absorbit în poveste. O poveste de ficțiune, dar în care joacă multe foste sau actuale staruri din basketul american.
28. Deep water (2022) – a fost pe Prime Video
Un thriller psihologico-erotic din 2022 cu Ana de Armas (ai văzut-o ultima dată în James Bond) și Ben Affleck în rolurile principale. Ea, o tipă liberă, mai tânără decât el, care vrea să-și trăiască viața și pasiunile, inclusiv când vine vorba despre alți bărbați. El, un tip retras, introvert, îl amenință pe noul prieten al nevestei… O să tot auzim de Ana de Armas, acum filmează o producție despre Marilyn Monroe în care o interpretează chiar pe Monroe. Are sex-appeal cât cuprinde, dar și inteligență și naturalețe în modul în care-și joacă rolurile. De urmărit 🙂
A fost mult timp pe Amazon Prime Videos, și în România.
29. All the old knives (2022) – pe Prime Video și HBO Max
All The Old Knives este un thriller de spionaj. Doi foști iubiți spioni CIA se revăd cu ocazia unei anchete despre un eșec din activitatea lor. Chris Pine este Henry, încă activ în CIA. Iar Thandiwe Newton, pe care o știi probabil din serialul Westworld, este Celia Harrison.
Henry și Celia au lucrat împreună ca spioni în Austria, unde au făcut parte din echipa care a gestionat cazul unui avion deturnat de teroriști. Henry este trimis în California pentru a o interoga pe Celia, suspectată că a divulgat secretele operațiunii către grupările teroriste active în Viena la acel moment.
All the old knives combină destul de bine cele două genuri, de dragoste și spionaj, rezultând un film introvertit, mai mult despre ce se întâmplă sub epidermă și despre loialitate și mai puțin despre împușcături, urmăriri, intrigi de stat.
Ralph Fiennes,Anya Taylor-Joy (The Queen’s Gambit) și Nicholas Hoult strălucesc în această comedie neagră cu accente horror, care nu este un foodie movie, așa cum te-ai aștepta din titlu. Ba, din contră, este o critică socială a celor care se sparg în figuri mergând la restaurante scumpe, aroganți cu mulți bani și auto-declarați cunoscători în ale fine-dining-ului. Pe de altă parte, lucrătorii din această branșă sunt extenuați, în fiecare seara sub stresul Chef-ului sau stresul autoimpus de a se ridica la înălțimea cerințelor clienților…
Nicholas Hoult o invită pe Anya Taylor-Joy pe o insulă unde funcționează unul dintre cele mai apreciate restaurante din lume… Dar ceea ce ar trebui să fie o experiență unică în ale mâncării devine o experiență horror. Nu vă spunem mai multe…
În peisajul anost al filmelor noi din ultimele luni, The Menu nu trebuie ratat, chiar dacă nu e un film de nota 10. Are câteodată tușe cam groase și evidente în critica socială, fără să ofere neapărat o soluție cinematografică suficient de legată sau distractivă.
Acestea sunt 30 filme din 2022 pe care ți le recomandăm. Nu sunt neapărat filme care vor intra în istoria artei, dar cele mai bune sunt filme de entertainment de nota 10. Voi ce filme 2022 ați văzut și v-au plăcut?
Aceasta e lista noastră cu filme 2021. Am ales pentru tine peste 50 de filme din 2021 care merită văzute: comedii, filme de acțiune, filme de dragoste, drame, filme istorice, filme de spionaj etc. Vei găsi titluri pentru toate gusturile, fie că vrei un film pentru distracție, fie că vrei o experiență cinematografică mai cu greutate. La fiecare dintre titluri am precizat unde poate fi văzut, acolo unde filmele sunt disponibile în rețelele de streaming: Netflix, HBO, HBO Max, Disney+ etc.
1. Promising Young Woman (2021) – pe HBO Max
Filmul Promising Young Woman reușește să combine cu succes ce au mai bun două genuri clasice cinematografice: suspansul din thrillere cu umorul din comedii. Iar super talentata Carey Mulligan face un rol de zile mari, ca de vârf de carieră.
Un thriller care o urmărește pe o tânără de 30 de ani în încercarea de a procesa pierderea celei mai bune prietene, pedepsindu-i pe toți cei implicați activ sau prin nepăsare în suferința prietenei ei.
E un film bine scris de tânăra britanică Emerald Fennell, recunoscută până acum pentru serialul BBC Killing Eve. Dacă știi abordarea subversivă din Killing Eve, un thriller în care senariștii, și nici actorii, nu se iau prea în serios, atunci poți să-ți faci o idee despre abordarea din Promising Young Woman.
2. Nobody / Erou de serviciu – pe HBO Max
Filmele de acțiune par să fie un sub-gen pe moarte. Dar Nobody e unul din acele filme care îți dau speranțe că încă poți vedea un film de acțiune bun. Nobody nu pleacă de la o premisă neexplorată în filmele de acțiune (un tată de familie cu un trecut secret violent).
Dar atenția cu care își construiește scenele, mai ales cele de acțiune, plus actorul Bob Odenkirk care n-are nici față și nici mușchi “de Sylvester Stallone”, dar joacă cu atât mai credibil rolul, fac din Nobody un film care te umple de adrenalină și care te distrează pe cinste. Pentru că nu-i lipsește nici umorul. 😉
Nobody spune povestea unui personaj complex care salvează victime din mâinile mafiei, ceea ce îl va pune pe lista neagră a unui om foarte periculos. Un bărbat de casă și tată de familie se dezlănțuie după ani de represiune a propriilor porniri de a face dreptate. Vezi trailerul Nobody.
3. The Last Duel / Ultimul duel – pe Disney+
Super poveste, super bine spusă și interpretată. Filmul lui Ridley Scott adaptat după un fapt real într-un scenariu semnat de Ben Affleck și Matt Damon este o poveste de Ev Mediu, dar mai adevărată ca oricând.
O femeie susține că a fost violată de cel mai bun prieten al soțului ei, Jean de Carrouges. Dar când nimeni nu crede acuzația ei, soțul îl provoacă pe prietenul său la duel, ultimul duel legal din istoria Franței. MattDamon joacă rolul principal alături de Adam Driver și Jodie Comer, cu BenAffleck într-un rol secundar.
Povestea e spusă, pe rând, din perspectiva celor trei personaje principale: Jean de Carrouges, Jacques Le Gris și Marguerite de Carrouges, în stilul Rashomon al lui Akira Kurosawa.
Deși la început povestea pare destul de simplă, așa cum e prezentată de Jean de Carrouges, ea capătă noi nuanțe și adevăruri pe măsură ce vedem și celelalte două perspective, cea a prietenului lui Carrouges și cea a soției lui Carrouges. Deși nu e un thriller și povestea e spusă pe îndelete, fără grabă, The Last Duel te va țintui în fața ecranului. La final, te vei minuna de această bijuterie cinematografică atât de bine șlefuită și captivantă.
4. Being The Ricardos (2021) – disponibil pe HBO și Prime
La fel ca și King Richard, Being The Ricardos este un film biografic, acesta despre legendara actriță americană Lucille Ball (interpretată de Nicole Kidman), serialul ei TV de mare succes I love Lucy și relația cu soțul Desi Arnaz, un american cuceritor de origine cubaneză – interpretat fenomenal de Javier Bardem.
Filmul a fost produs de Amazon Studios, așadar îl poți vedea și în România pe Amazon și HBO Max.
5. The Worst Person in The World (2021) – pe HBO Max
O comedie neagră romantică, The Worst Person in The World, reușește să navigheze cu multă măiestrie și umor clișeele genului, fără să cadă în plasa niciunuia. Considerată pe bună dreptate una dintre cele mai haioase și fresh comedii romantice din ultimii ani, a fost nominalizată la Oscaruri pentru premiul pentru cel mai bun film și cel mai bun scenariu.
6. Nightmare Alley / Aleea groazei (2021) – pe Disney+
Un neo-noir cu o distribuție de milioane, de la Bradley Cooper și Cate Blanchett la Rooney Mara și Willem Dafoe, regizat de Guillermo del Toro (The Shape of Water, Pan’s Labyrinth, Pacific Rim). Povestea cum poate fi decât neagră: personajul lui Cooper urcă scara socială rapid de la zilier la medium în hoteluri luxoase, bazându-se pe înșelătorie și înțelegerea profundă a naturii umane. Pe noi însă nu ne-a prins la fel de mult ca ultimul film al lui del Toro, The Shape of Water.
7. No Sudden Move (2021) – film HBO Max
Ce ziceți de un film cu gangsteri care e mult mai mult de atât? E un thriller deștept, care te va provoca să pui cap la cap toate ițele poveștii și care în mod constant reușește să schimbe raportul de putere între personaje și să le pună în situații limită. Da, No Sudden Move reușește aceste lucruri, în mod special datorită regizorului Steven Soderbergh (Ocean’s Eleven), care spune povestea atât de concentrat (plus prin originalitatea imaginii), încât te ține și pe tine bine prins în ițele filmului.
Nu intru în detalii legate de subiect, pentru a nu face spoiler. Dar puteți descoperi singuri povestea pe HBO Max.
8. Below Zero (2021) – Netflix
Dacă vrei să vezi un thriller Netflix, combinat cu film de acțiune, Below Zero e o propunere bună pentru tine. Un film spaniol lansat în 2021 de Netflix și care pe noi ne-a ținut în suspans. Unde mai pui că e vorba și despre români în poveste (nu știu dacă ați observat dar mafioții români sunt la ordinea zilei în filmele și serialele spaniole din ultimii ani).
Un polițist (jucat excelent de Javier Gutierrez, pe care probabil l-ai mai văzut pe Netflix și în thrillerul The Motive/Autorul) însoțește un transport de deținuți periculoși în mijlocul nopții către o nouă închisoare. Transportul este deturnat violent de cineva care îl vrea pe unul dintre deținuți. Iar răsturnările de situație se țin lanț… Nu e o capodoperă, dar e un film de văzut la sfârșitul zilei, când vrei o experiență escapistă. 🙂
9. I Care a Lot– Netflix
E un thriller comedic Netflix, cu Rosamund Pike și Diane Wiest în rolurile principale. Rosamund Pike o joacă pe Marla Grayson, o femeie de afaceri pe care nu poți decât s-o disprețuiești pentru modul în care se folosește de bătrâni pentru banii lor. Dar pe care, în același timp, îți place să o urmărești, pentru că e fun.
E distractivă în nebunia ei de a se pune cu un mare traficant de droguri, atunci când o internează într-un azil pe mama acestuia. Puteți vedea I care a lot pe Netflix. Știm, Marla e îngrozitoare și știm că unii dintre voi nu ați apreciat glumele lui deloc. Dar noi preferăm să îl vedem și apreciem prin lentila umorului lui negru.
Alături de filmul din seria James Bond, SF-ul Dune a fost probabil cel mai așteptat film al anului 2020, în timp ce ambele filme au fost amânate pentru lansare în 2021. Iar extraordinarul regizor Dennis Villeneuve (Incendies, Sicario, Blade Runner 2049) nu ne-a dezamăgit în această încercare de adaptare a creației lui Frank Herbert – la peste 30 de ani de la încercarea lui David Lynch care nu i-a mulțumit pe mulți fani. E un film profund, impresionant vizual și cu o distribuție la fel de impresionantă: Timothée Chalamet, Josh Brolin, Rebecca Ferguson, Oscar Isaac, Javier Bardem, Jason Momoa, Dave Bautista, Zendaya. Îl găsești pe HBO Max.
Filme din 2021 de văzut pe Netflix
11. Fiica ascunsă / The Lost Daughter (2021) – film Netflix
Lansat fără tam-tam pe ultima sută de metri din 2021, filmul de debut regizoral al actriței Maggie Gyllenhaal are în centru frustrările și regretele noilor generații. Personajul principal este un profesor respectat aflat în vacanță, care nu regretă tinerețea netrăită la maxim, ci chiar invers. Într-o societate în care carpe diem e principiul după care trăim, datoria față de copii e cea care are de suferit.
Leda (Olivia Colman) e în vacanță solo în Grecia, unde observă relațiile din familia personajului lui Dakota Johnson. Între cele două femei se creează o intimitate bazată pe înțelegerea a ce înseamnă să fii mamă. În timp, Olivia Colman are din ce în ce mai multe flash-back-uri cu ea tânără, când, încercând să-și creeze o carieră și să-și trăiască viața, și-a neglijat într-o oarecare măsură fetele. Filmul se transformă încet într-un thriller psihologic, dar cel mai intens conflict are loc în inima Ledei (Olivia Colman).
Îl poți vedea pe Netflix.
12. Sunetul dragostei (2021) – Netflix
O comedie romantică spaniolă pe care o găsești pe Netflix. Nu e o capodoperă cinematografică, dar e un film bun pentru relaxare la sfârșitul zilei. Dacă nu ți-a apărut încă în recomandările Netflix, caută-l și încearcă-l. 🙂
Maca e o tânără de 30 și ceva de ani care lucrează ca asistentă personală pentru o influenceriță enervantă și pretențioasă. În același timp, nici la capitolul dragoste nu prea are cu ce să se laude. Atunci când fostul iubit Leo, marea dragoste a vieții ei, revine la Madrid, Maca intră într-un vertij autodistructiv. Încrederea în ea însăși, deja aflată foarte jos, scade și mai mult. Dar, ca mai mereu în viață, atunci când crezi că toate corăbiile s-au înecat, ești poate mai aproape ca oricând să te redescoperi.
13. Spune-mi când…(2021) – Netflix
E un film din 2021 pe care noi l-am descoperit de curând pe Netflix. La fel ca și Sunetul dragostei este o comedie romantică, de data aceasta mexicană, deci tot în limba spaniolă. Dar e mult mai fresh și simpatic în glume și situații, dar și mai bine jucat.
Un tânăr american de origini mexicane pleacă într-o călătorie de autodescoperire în Mexico City. Will o cunoaște aici pe Dani, o tânără actriță carismatică. Bineînțeles că Will se îndrăgostește de ea, dar lucrurile sunt mult mai complicate. El, introvertit, ea – extrovertită, el – fără experiență amoroasă, ea deja după o despărțire de marea iubire…
Verdict: e un film Netflix pe care să nu-l ocolești, mai ales într-o seară ploioasă de primăvară când nu poți sta la terasă 😀
14. Munich: The Edge of War / Munchenul în fața războiului (2021)-Netflix
Dacă nu ați văzut-o încă, producția The Edge of War din 2021 preluată în ianuarie 2022 de grila Netflix, merită văzută. Filmul, din păcate, e mai actual ca oricând, după începerea războiului din Ucraina la sfârșitul lunii februarie.
Deși îmbrăcat în hainele unui film de spionaj, Munich: The Edge of War este în primul rând un film despre dilemele morale pe care le naște războiul în fiecare dintre noi. Cum ar fi cel mai bine să facem față acestei traume, cât de departe sau nu putem merge cu compromisurile morale pentru a ne “salva” pielea. E, în același timp, un film despre cum negociezi cu un autocrat adulat de propriul popor. În acest caz e vorba despre Al Doilea Război Mondial și negocierile dintre Hitler și prim-ministrul britanic Neville Chamberlain, interpretat cum altfel decât exemplar de Jeremy Irons.
15. The Hand of God / Mâna lui Dumnezeu (2021) – producție Netflix
Credit: Photo by Gianni Fiorito/Netflix
Unul din filmele Netflix din 2021, The Hand of God e un film frumos și de multe ori cu note umoristice despre familie, maturizare, pierdere, atracție fizică, realizat de câștigătorul Oscarului pentru cel mai bun film străin, Paolo Sorrentino.
Unele filme sunt un univers în sine. Sau reușesc să oglindească o lume întreagă. Așa este Mâna lui Dumnezeu. Da, este despre adolescența unui tânăr din Napoli-ul anilor ’80. De fapt, este un film inspirat chiar din viața regizorului, dar e mai mult de atât. Vei trăi pentru două ore, prin mici scene, gesturi, schimburi de replici, chiar în Italia anilor 80. Mâna lui Dumnezeu are această putere extraordinară de a te absorbi în universul cinematografic, așa cum o fac filmele lui Fellini dar în Italia altei perioade.
După ce a realizat două seriale pentru HBO The Young Pope și The New Pope, regizorul Paolo Sorrentino a fost cooptat pentru acest film incredibil, cel mai personal film al său de până acum. Cine e Sorrentino? Posibil să-i fi văzut unul dintre filmele cele mai recente: La Grande Bellezza sau Tinerețe.
16. Aroma iubirii / Love hard (2021) – Netflix
Un film Netflix 2021, gândit mai ales pentru Crăciun. Nu e o capodoperă, dar e o comedie romantică feel good, cu interpretări bune și glume destul de acide, un pic peste media unor astfel de producții de sezon. Așa că încercați să-l vedeți, s-ar putea să-mi dați dreptate 🙂
O tipă de 30 și ceva de ani din Los Angeles, cu un istoric de întâlniri romantice dezastruoase, se hotărăște să întâlnească prin intermediul unei aplicații de dating și bărbați din alte orașe. Așa încep conversațiile lungi cu un băiat care arată foarte bine și cu care pare să se înțeleagă perfect. Tocmai pentru că Natalie se înțelege atât de bine cu Josh, zboară în preajma Crăciunului la New York să îl întâlnească în carne și oase 🙂 Doar că descoperă că nu era chiar ce-și imagina ea. Nu vă spun mai multe ca să nu vă stric surpriza.
17. The Power of the Dog / În ghearele câinilor (2021) – film Netflix
The Power of The Dog e un film cu multe chei, fiecare va lua din el ceva diferit: fie misterul, fie lupta pentru putere, fie masculinitatea brută și camaraderia dintre bărbați, natura și peisajele care-ți taie răsuflarea, alții vor lua expresivitatea extraordinară a actorilor, de la Benedict Cumberbatch până la Jesse Plemons și Kirsten Dunst, ale căror priviri și emoții spun mai multe decât o mie de scene de dialog. E un film nou cu aer de vechi, pentru că e Western, dar nu numai. Are ceva clasic și tradițional, dar în același timp e un film pe care-l simți inovativ, pentru modul în care misterele personajelor se arată dar doar pentru a se ascunde și mai mult.
Regizoarea e Jane Campion, ale cărei filme le cunoști cu siguranță (de ex Pianul), chiar dacă numele ei poate nu-ți sună cunoscut; de altfel Jane Campion a luat cu acest film Oscarul pentru cea mai bună regie și premiul pentru regie la Festivalul de Film 2021 de la Veneția.
Benedict Cumberbatch îl joacă pe Phil, care împreună cu fratele său crește vaci în stepa americană. Sunt oameni de succes, cu două temperamente diferite. Când fratele se căsătorește, trădând relația de camaraderie dintre cei doi, Phil se răzbună pe noua soție și copilul acesteia intimidându-i în mod constant. Dar relația de putere stă să se schimbe… Și nu merge deloc spre ceea ce v-ați putea gândi 🙂
18. Jurnalul unei studente în străinătate / Secret diary of an Exchange Student (2021) – Netflix
E o comedie despre tineri care își caută drumul în viață, cu multă zăpadă și mult frig. Dar mai ales cu foarte multă voie bună, veselie, energie pozitivă transmise de cele două personaje principale: Barbara și Taila. Cele două pleacă din Brazilia ca studente ce stau în casele a două familii americane pentru a studia și a avea grijă de copiii familiilor.
Nu e o capodoperă cinematografică, dar e o comedie potrivită dacă ești în căutare de zâmbete și interpretări decente.
19. Worth / Cu ce preț? (2021) – film Netflix
Un film biografic cu Michael Keaton în rolul principal, un film greu, apăsător, despre familiile victimelor atacului terorist din septembrie 2001 de la Turnurile Gemene. Worth este despre cum poți găsi un compromis mulțumitor, cum poți lua alegeri cu care să poți trăi ulterior și despre cât de important este să-l asculți pe celălalt cu adevărat. Îl poți vedea pe Netflix.
20. Tick Tick … Boom! (2021) – film Netflix
Tick tick … Boom! e un film cu multă energie pozitivă și se concentrează pe procesul de creație – despre cât de încâlcit, dificil, deprimant dar și minunat, optimist și divin poate fi să creezi ceva de la zero.
E o dramă, mai mult chiar, o dramă biografică. Ba chiar una muzicală realizată de creatori de pe Broadway (regizat de super talentatul Lin Manuel Miranda cunoscut pentru Hamilton) despre unul de al lor: un compozitor și scriitor american pe nume Jonathan Larson. Acesta din urmă crea și se lupta pentru a pune în scenă un spectacol pe Broadway în timp ce lucra într-o cafenea pe timpul zilei, într-un New York fără suflet, ca orice oraș mare. După ani de încercări, Larson moare la doar 35 de ani din cauza unui anevrism de aortă în dimineața zilei în care musicalul său, Rent, urma să își aibă premiera pe Broadway. Rent a fost un succes, jucându-se timp de 12 ani pe Broadway.
Poate nu sunteți fani musicaluri, nici noi, dar filmul ăsta are atâta voie bună și substanță încât merită văzut oricum. Iar momentele muzicale sunt foarte bune și nu au artificialitatea obișnuită din musicaluri. Așa că treceți peste această reținere și încercați să-l vedeți. Ah, și am uitat să vă spun cine interpretează rolul principal: e vorba despre Andrew Garfield (cunoscut pentru filmele Spider-Man), care ne-a cucerit total cu acest personaj.
21. The Dig / Situl (2021) – Netflix
E un film care face ideea de a “săpa” în căutarea unor descoperiri istorice să pară de-a dreptul romantică și aventuroasă. După succesul pe care l-a avut Queen’s Gambit în a inspira noile generații să joace șah, ne așteptăm după Dig să apară noi pasionați de arheologie. 🙂
Ți-era dor să-l vezi pe Ralph Fiennes într-un rol nou? Și nouă. 🙂 Este acompaniat în distribuția The Dig de Carey Mulligan (deja la a doua apariție în lista noastră cu filme noi), Lily James și alți actori la fel de buni.
Când o văduvă bogată angajează un arheolog amator pentru a se ocupa de săpături la mormintele de pe proprietatea ei, cei doi fac o descoperire care schimbă istoria… La propriu, pentru că The Dig este inspirat din fapte reale!
Aceasta este intriga filmului, dar este dublată de două intrigi romantice în această dramă foarte englezească.
22. Red Notice – comedie polițistă Netflix 2021
După o luptă între cei mai mari distribuitori de film din State, Netflix a câștigat drepturile de distribuție pentru Red Notice. Ce este mai exact Red Notice? O comedie care combină genurile thriller și film polițist de acțiune, cu îndrăgitul Dwayne Johnson în rolul principal. I se alătură în distribuție Gal Gadot (cunoscută pentru Wonder Woman) și Ryan Reynolds. Dwayne Johnson este agentul FBI care se joacă de șoarecele și pisica cu cuplul de rău-făcători Gal Gadot – Ryan Reynolds.
23. Ferry (2021) – îl găsești pe Netflix
Dacă nu l-ai văzut încă, poate pentru că e o producție europeană (belgiano-olandeză), fără nume mari în distribuție, noi îți recomandăm să îi dai o șansă. Este un film cu gangsteri de acțiune foarte simpatic. Are nu doar suspans, ci și umor, actori super buni și imagine de nota zece. Toate elementele filmului funcționează excelent între ele, așa că nu îl ocoli dacă vrei a fun night în fața televizorului cu niște gangsteri originali. 🙂
24. Kate (2021) – thriller cu mafia japoneză pe Netflix
E un film cu gangsteri cu o super femeie în rolul principal, în genul Atomic Bomb, dar ceva mai slab. Actrița principală, însă, Mary Elizabeth Winstead face o treabă excelentă. Așa că rezultă un film de acțiune care merită văzut seara după serviciu 🙂 Kate e asasin plătit, al cărei șef, interpretat de Woody Harrelson, îi încredințează misiunea uciderii unui șef al yakuza, mafia japoneză. Inutil de adăugat, acțiunea se desfășoară în Japonia 😉
Filme 2021 de artă
25. Drive My Car (2021) – Oscarul pentru cel mai bun film străin – HBO Max
E unul dintre cele mai apreciate filme din 2021 – o producție japoneză, realizată după scrierile lui Haruki Murakami, despre acceptare și regret. O dramă puternică, ce te absoarbe. Personajul principal, Yusuke Kafuku vine în Hiroshima pentru a regiza o piesă de teatru, dar e în proces de metabolizare a pierderii soției.
Drive My Car a fost primul film japonez nominalizat la Oscaruri pentru premiul Cel mai bun film. A câștigat însă Oscarul pentru cel mai bun film străin, la fel ca și premiul pentru cel mai scenariu la Festivalul de Film de la Cannes 2021. De asemenea, a intrat în majoritatea topurilor cu cele mai bune filme 2021.
Ultimul film al lui Paul Thomas Anderson (Phantom Thread, There Will Be Blood), Licorice Pizza, este o poveste despre maturizare și dragoste. Când se întâlnesc el are doar 15 ani, în timp ce ea, 25… Dar de-a lungul anilor, relația dintre ei evoluează și se adâncește.
A fost ales de American Film Institute printre cele mai bune filme din 2021, iar la Oscaruri a primit trei nominalizări, inclusiv pentru cel mai bun film.
27. Parallel Mothers (2021)
Da, e vorba despre două mame care fără să-și dorească ajung să-și întretaie viețile prin copiii lor. Un film cu Penelope Cruz în rolul principal semnat de Pedro Almodovar, pentru care nu poți să nu simți recunoștință, pentru că este, ca mai toate creațiile lui, un dar de emoție și poezie pură, ambalate sub forma unui film.
28. The Card Counter (2021) – a fost pe HBO Max
Dacă vrei să vezi un film care să te pună pe gânduri, dar fără să te întristeze, atunci The Card Counter este alegerea potrivită. E un film care meditează, printre altele, la ce înseamnă o viață bine trăită, la regrete și cum să-ți câștigi propriul respect de sine.
The Card Counter e un film special. E atât de diferit, încât ai crede că Martin Scorsese a girat ca producător executiv un nou venit în ale filmului. De fapt, The Card Counter este scris și regizat de Paul Schrader, un cineast din aceeași generație cu Martin Scorsese și Steven Spielberg.
Rolul principal e interpretat, cum altfel decât foarte bine, de Oscar Isaac. Fost militar la închisoarea Abu Ghraib unde torturase deținuți și pentru care făcuse apoi închisoare, așa zisul William Tell (Oscar Isaac) se întreține din jocuri de noroc și duce o viață măruntă și seacă, dar foarte disciplinată. În viața lui apare Cirk – fiul unui fost camarad, hotărât să-și răzbune tatăl și propria copilărie chinuită. William își face un scop din a-l salva pe Cirk, dar mai mult pentru a se salva pe sine. Într-un final lucrurile se precipită, fără însă ca William să-și piardă vreun moment cumpătul. Alegerile lui sunt complet asumate, în ciuda gravității și radicalismului lor.
29. The Father (2021) – a fost pe HBO Max
Filmul îl are în rol principal pe Anthony Hopkins și Olivia Colman care joacă într-o poveste dramatică despre un bărbat care se luptă cu pierderi din ce în ce mai grave de memorie. Pentru a-l putea ajuta, fiica lui se mută cu el.
The Father a fost apreciat și lăudat în mod special pentru rolurile pe care le fac cei doi actori principali și pentru modul în care reușesc, împreună cu regizorul, să portretizeze cum cei care se luptă cu demența reușesc să raționalizeze ce li se întâmplă și să facă față acestei boli. Și nu putem decât să ne alăturăm corului de aprecieri. Și să adăugăm că subiectul merita cu siguranță atenția obținută printr-un film de acest calibru, cu Anthony Hopkins în rolul principal.
O producție despre Prințesa Diana așa cum nu te-ai aștepta. Văzând modul ireverențios în care filmul portretizează atât starea de spirit și comportamentul Dianei, cât și monarhia britanică, îți dai seama cât de cuminte și ne-provocator este de fapt serialul The Crown.
Dacă vrei să îți imaginezi starea psihică a Prințesei Diana, hăituită de paparazzi, plus analizată și judecată continuu de ochiul rece al familiei regale, intră în universul fascinant pe care-l construiește cu atenție Spencer.
31. The French Dispatch (2021) – pe Disney+
A fost unul dintre cele mai așteptate filme din 2021 la capitolul filme de artă. Nu-i așa că v-a fost dor de un nou film semnat de Wes Anderson? 🙂 Dacă nu-ți sună cunoscut, cu siguranță ai văzut cel puțin unul dintre filmele sale: The Grand Budapest Hotel, Moonrise Kingdom sau Rushmore.
Filmul a fost descris ca o scrisoare de dragoste pentru jurnalism și are la bază trei povești paralele, inspirate din articole apărute în revista The New Yorker.
Distribuția e pur și simplu incredibilă, de la actorii principali, la cei secundari, toți sunt unul și unul: Benicio del Toro, Adrien Brody, Tilda Swinton, Lea Seydoux, Frances McDormand, Timothee Chalamet, Jeffrey Wright, Mathieu Amalric, Bill Murray, Owen Wilson, Edward Norton, Willem Dafoe, Saoirse Ronan etc… 🙂
Cu un umor sec care se alimentează din același izvor cu cel al lui Bill Murray, el însuși prezent în The French Dispatch, ultimul film al lui Anderson spune povești în miniatură, le lucrează în filigran ca un bijutier sau ca un autor la o carte. Unde mai pui imaginea filmului, care te lasă mască. E ca și cum te-ai afla tot timpul filmului în fața unei vitrine minunate a unei cofetării artizanale. Altfel spus filmul e delicios ca o prăjitură fină franțuzească. Savurează-l în tihnă.
E un film despre tinerețe și posibilitățile infinite ale acestei vârste. Când totul pare realizabil dar, în același timp, frica de a nu te rata e mai apăsătoare ca oricând. My Salinger Year e un film simpatic, despre viața literară a anilor ’90 din New York și, bineînțeles, așa cum o arată titlul, despre întâlnirile scurte dar influente cu unul dintre cei mai discreți scriitori din toate timpurile, J.D. Salinger. Dacă vrei să simți din nou pulsul tinereții 😀 😀 sau ești un tânăr în pline căutări, My Salinger Year e un film care-ți va plăcea.
33. Palmer (2021)
Un film serios și greu, în care Justin Timberlake face un rol excelent, despre viața celei mai de jos pături sociale din Statele Unite și lupta pentru a o scoate la capăt cu demnitate, dar și cu sens, fix atunci când totul pare să fie sortit eșecului.
34. Passing / Mirajul identității (2021) – film Netflix
Un film de artă, Mirajul identității se concentrează asupra afro-americanilor cu pielea destul de deschisă care, în perioada segregației, se “dădeau” albi. Regizoarea Rebecca Hall, cunoscută ca actriță, își face debutul cu un film complex despre identitate, secrete și ce înseamnă o viață bine trăită. Dacă ai energie pentru un film cu accente istorice, dar mai ales personale, și care te va pune pe gânduri, nu ocoli Passing. Debutul regizoral al Rebeccăi Hall a primit multe laude din partea criticii de specialitate.
Îl poți vedea pe Netflix.
Alte filme 2021 de văzut
35. Here Today (2021) – comedie – a fost pe HBO și Netflix
E unul dintre cele mai simpatice și feel good movies ale anului 2021, co-scris, regizat și jucat de Billy Crystal. Partenera lui în acest film e una dintre revelațiile anului 2021 pentru noi, haioasa Tiffany Haddish (pe care o puteți vedea și în The Card Counter, vezi mai jos).
36. King Richard – film 2021, a fost pe HBO Max
E un film motivațional din 2021 de văzut. King Richard este Richard Williams, tatăl surorilor Williams, marile tenismene americance. Un film biografic, King Richard reușește să ne arate provocările depășite de familia Williams, ca americani de culoare, fără posibilități financiare, în drumul spre performanța sportivă a celor două tenismene.
Filmul a primit șase nominalizări la Oscar, iar Will Smith a câștigat Oscarul pentru interpretarea rolului principal, Richard Williams.
37. Coda (2021) – Oscarul pentru cel mai bun film – Apple TV
Câștigătorul Oscarului pentru cel mai bun film 2021, Coda este unul dintre cele mai emoționante și calde filme din 2021. Un film accesibil, fără pretenții artistice, dar un film cu o poveste care-ți încălzește inima și care-ți readuce încrederea în oameni și în propriile forțe.
O familie de persoane fără auz încearcă să-și păstreze afacerea de pescuit undeva în Massachusetes, deși sunt marginalizați, iar intermediarii amenință să acapereze și mai mult din profiturile pescarilor. Singurul copil al familiei fără probleme de auz, adolescenta Ruby, încearcă să-și ajute familia și, în același timp, să-și urmeze propriile vise. Drepturile de distribuție sunt ale Apple TV.
38. Last Night in Soho (2021)
Last Night in Soho este un film din 2021 de groază și psihologic care urmărește povestea unei tinere din Londra. Povestea se întunecă rapid, pentru că fata începe să aibă vedenii, călătorind în timp în Londra anilor ’60, unde își întâlnește idolul, o cântăreață. Dar nu totul este la fel de roz pe cât își imaginează ea…
Filmul îi are în rolurile principale pe Anya Taylor-Joy din Queen’s Gambit și Matt Smith din The Crown.
39. The Courier / Umbra spionului (2021) – nu mai este pe Netflix
Cine-ar fi zis că îl vom putea vedea pe Benedict Cumberbatch în două filme din 2021 pe Netflix? 🙂 Aș fi pariat poate pe un actor sau o actriță americană, dar nu pe Cumberbatch, care are 3 copii mici de crescut în viața reală 🙂 Și nici că ar putea fi două roluri mai diferite în cele două filme.
Dacă te gândești la Cumberbatch ca la spilcuitul Sherlock Holmes, mai gândește-te o dată, pentru că în The Power of The Dog este un văcar murdar din cap până în picioare cam tot filmul care apreciază mai mult tăiatul a știți voi ale taurilor decât conversațiile de salon, în timp ce în The Courier e un comerciant mai șters decât orice v-ați putea gândi. Însă în ambele roluri, ca și în rolul Sherlock Holmes, personajele lui Cumberbatch nu duc deloc lipsă de curaj.
The Courier e un film istoric de spionaj, bazat pe fapte reale, în care Cumberbatch joacă rolul unui comerciant britanic devenit spion pentru MI6, în scopul de a obține pentru Vest informații prețioase despre programul nuclear sovietic. Nu vreau să vă divulg prea multe despre poveste, dar Cumberbach merită văzut în acest rol.
40. The Little Things (2021) – a fost pe HBO MAX
Un thriller care merită văzut cel puțin pentru rolurile celor trei actori principali, toți trei câștigători de Oscar: Denzel Washington cu 2 statuete în portofoliu :), Rami Malek (câștigător al Oscarului pentru interpretarea lui Freddie Mercury în Bohemian Rhapsody), și Jared Leto (pentru rolul din Dallas Buyers Club). Jared Leto a fost de altfel nominalizat la Globurile de Aur 2021 pentru prestația din The little things.
Dacă vrei să vezi o biografie reușită, atunci acesta este filmul pentru tine. Povestea o urmărește pe Billie Holiday, una dintre cele mai mari cântărețe de jazz din toate timpurile, dar discriminată de guvernul american. Andra Dray a câștigat Globul de Aur pentru cea mai bună interpretare feminină în The United States vs Billie Holiday.
De când a apărut filmul Joker am început să apreciem noi perspective asupra răufăcătorilor. Această comedie urmărește povestea personajului Cruella de Vil, jucată de Emma Stone. Cruella este un designer din anii 70′ care ajunge să fie obsedată de pielea dalmațienilor…E un film de entertainment, care te va distra pe măsură.
Un thriller nou Netflix realizat parcă pentru a-l pune în valoare pe Jake Gyllenhaal. Bineînțeles, Gyllenhaal se ridică la înălțimea misiunii și oferă un rol care te prinde rapid, deși cam tot filmul nu vezi altceva decât scene cu Gyllenhaal vorbind la telefon… Un remake după un thriller danez, după un scenariu de Nic Pizzolatto – poate nu-l știi după nume, dar știi sigur serialul True Detective, al cărui creator și scenarist este.
Gyllenhaal este un detectiv cu probleme, detașat pentru a răspunde apelurilor de urgență. O femeie răpită de propriul soț sună disperată. De aici lucrurile se precipită rapid, în timp ce personajul lui Gyllenhaal se luptă cu proprii demoni.
Ar mai fi de spus ca argument în plus pentru a-i da o șansă acestui film că se bazează pe un apel real la numărul de urgență 911.
44. The Woman in The Window / Femeia de la fereastră – (2021) – Netflix
Lansat de Netflix în România în mai 2021, The Woman in the Window e un thriller psihologic de văzut. Femeia de la fereastră pleacă de la premisa clasicului hitchcockian Rear Window, cu Grace Kelly și James Stewart în rolurile principale.
O psiholoagă care suferă de agorafobie (jucată de Amy Adams) se împrietenește cu vecina din clădirea de vizavi (interpretată de Julianne Moore), doar ca să fie martora a ceea ce pare moartea ei suspectă… Sau de fapt psiholoaga nu mai discerne între vis și realitate? În această producție joacă și un alt actor mare, Gary Oldman.
45. Old (2021) – pe HBO Max
E un thriller psihologic și supranatural și horror 🙂 , cu Gael Garcia Bernal în rolul principal. O familie aflată într-o călătorie exotică își vede viața concentrată într-o singură zi, din cauza capacității plajei pe care se relaxează de a-i îmbătrâni rapid…
46. Jungle Cruise / Croazieră în junglă (2021) – Disney+
Vrei să pleci într-o aventură alături de Dwayne Johnson, Emily Blunt și alți actori cunoscuți? Atunci trebuie să ai acest film din 2021 în vedere. Povestea este bazată pe parcul tematic din Disneyland cu același nume. Personajele vor pleca într-o misiune periculoasă la începutul secolului al XX-lea într-o junglă pentru a găsi Arborele Vieții. Ce se va întâmpla până ajung acolo este povestea filmului….
47. The Green Knight (2021) – HBO Max
Un film de fantezie medievală cu Alicia Vikander și Dev Patel în rolurile principale. Nepotul regelui Arthur, Sir Gawayan (Dev Patel) pornește în aventura care va culmina cu confruntarea cu un monstru de temut, The Green Knight.
48. Don’t Look Up / Nu priviți în sus (2021) – Netflix
Un film de satiră politică care a născut multe discuții. Nu pentru că ar fi o capodoperă 🙂 Dar tot merită văzut, măcar pentru a-ți face propria părere despre acest film. 😀
Don’t look up aduce în centru cuplul de actori: Jennifer Lawrence și Leonardo DiCaprio, care interpretează doi astronomi în încercarea de a avertiza omenirea despre un asteroid care va distruge Pământul. Alte staruri ale Hollywoodului și nu numai care apar în acest film de top sunt Timothée Chalamet, Ariana Grande, Chris Evans, Cate Blanchett și Meryl Streep.
Îl poți vedea pe Netflix.
49. No Time to Die (2021)
Bond nu mai lucrează ca agent și îl găsim bucurându-se de o viață liniștită în Jamaica. În încercarea de a-l ajuta pe un vechi prieten din CIA, Bond intră într-o conflict major. Astfel, e nevoit să dezlege ițele unei misiuni complexe. E ultima ocazie să îl vezi pe Daniel Craig în rolul lui 007, așa că nu o rata.
Contraponderea negativă a lui Bond va fi interpretată de Rami Malek pe care îl știți din serialul Mr. Robot, pentru care a luat un premiu Emmy și din interpretarea lui Freddie Mercury din filmul Bohemian Rapsody, pentru care a luat Oscarul. Celelalte roluri importante sunt reluate de actorii din seria precedentă: Lea Seydoux – iubita lui Bond, Naomie Harris, Jeffrey Wright, Christoph Waltz și Ralph Fiennes.
Black Widow este film cu supereroi produs de Marvel care urmărește povestea Natashei (Scarlett Johansson) care se confruntă cu o conspirație periculoasă din trecutul ei. Black Widow a fost unul dintre cele mai așteptate filme din 2021 cu supereroi, mai ales după amânarea de un an. Vezi trailerul Black Widow.
51. The Eternals (2021) – Disney+
Eternals este film din 2021 de supereroi bazat pe benzille Marvel Comics cu același nume. Produs de Marvel Studios și distribuit de Walt Disney Studios Motion Pictures, este al 26-lea film din Marvel Cinematic Universe (MCU). În rolurile principale se numără Angelina Jolie, Richard Madden, Salma Hayek și alți actori cunoscuți.
Eternii, care s-au ascuns de mii de ani, trebuie să se reunească pentru a proteja Pământul de dușmanii lor, Devianții.
52. Venom: Let There Be Carnage (2021) – pe Netflix
Venom 2 e un film plin de umor și acțiune, ca și prima variantă. În rolurile principale îi veți regăsi pe Tom Hardy, Michelle Williams și Woody Harrelson. Vezi trailerul Venom: Let there be carnage
Acestea sunt câteva din filmele lansate în 2021. Mai sunt câteva pe care nu le-am notat în acest articol, dar le veți găsi în altele, ca de exemplu Belfast, West Side Story sau The Eyes of Tammy Fae. Dar dacă premiile Oscar își permit să treacă cu privirea filme valoroase dintr-un an, ne veți scuza și pe noi dacă am sărit câteva producții într-un articol 😊.
Top filme 2019, pentru că în fiecare an apar sute de filme și devine dificil să le alegem pe cele pe care merită să le vedem. Așa că iată lista noastră de recomandări cu filme din 2019 pe care să nu le ratezi, multe dintre ele disponibile pe Netflix,HBO, Disney+ sau alte platforme de streaming.
1. În umbra lunii / In Shadow of The Moon (2019) – Netflix
Un thriller polițist SF din 2019 pe care-l găsești pe Netflix, cu un început excelent care te prinde foarte repede. Povestea se desfășoară pe parcursul mai multor zeci de ani, într-un puzzle interesant. Un polițist aflat la începutul carierei încearcă să dezlege moartea subită și sângeroasă a mai multor locuitori ai Philadelphiei. După încă 9 ani, povestea se repetă. Există tot felul de coincidențe și ucigașul pare că îl cunoaște îndeaproape… Pentru modul original în care e structurată povestea și nu numai, În umbra lunii e un thriller care merită văzut.
2. Uncut Gems / Diamante neșlefuite – Netflix
E unul din acele filme 2019 de neratat, pe care-l găsești la un click distanță pe Netflix – unul din cele mai bune thrillere ale acelui an. Adam Sandler face probabil rolul carierei lui în Diamante neșlefuite.
Un evreu implicat în comerțul cu diamante din New York, Howard este dependent de jocuri de noroc. Așa că își asumă niște riscuri imposibile pentru mulți dintre noi. Dar anxietatea riscului de a pierde totul nu îl paralizează, ci îl catalizează într-o cursă contra cronometru. În fiecare zi plusează mai mult și mai mult. Prin acest joc de asumare a unor riscuri uriașe și a eforturilor de a face ca pariurile să i se îndeplinească, filmul dă la rândul lui dependență. Și nu poți să pleci de lângă ecran până la final. Producția a fost primită foare bine și de critici, fiind lăudate în mod special regia, scenariul și jocul actoricesc al lui Adam Sandler.
3. Seberg – a fost mult timp pe Netflix
O producție din 2019 care ne scăpase, dar care a fost inclusă de câteva săptămâni în grila Netflix. Unul dintre cele mai bune filme 2019 psihologice care are în centru o femeie, iubirile și căutările ei, într-o lume a bărbaților. Într-o lume structurată după chipul și asemănarea lor, în care nu prea e loc pentru sensibilitățile ei tipic feminine. În care e judecată la fiecare pas pentru alegerile pe care le face.
Seberg e un thriller despre excentrica actriță americană Jean Seberg, care a trăit mare parte din viață în Franța și cunoscută mai ales pentru rolul din filmul cult Breathless / A bout de souffle/ Cu sufletul la gură.
Filmul funcționează mai ales datorită interpretării excelente a lui Kristen Stewart, care reușește să redea complexitatea personajului, atât forța și curajul, cât și finețea și delicatețea lui Jean Seberg.
Apropo de ideea de thriller, Seberg are într-adevăr o componentă de suspans binevenită. Actrița americană pleacă în Statele Unite, unde ajunge să se implice în lupta pentru drepturile negrilor, prin participarea la activitățile Black Panther Party. Dar se “implică” și altfel, prin relația amoroasă cu membrul Black Panther, Hakim Jamal. FBI intră pe filieră și ajunge să o urmărească și șicaneze pentru afilierea ei cu mișcarea pentru drepturilor negrilor. De unde se dezvoltă tensiunea filmului.
4. Dark Waters (2019) – a fost mult timp pe HBO
rei să vezi o poveste inspirațională despre ce poate face chiar și un singur om atunci când este de partea binelui, în lupta cu o corporație gigantică? O poveste despre rezistență și loialitate? Dar și una în care vei afla multe despre substanțe chimice cu care luăm contact în fiecare zi și nu știm cât sunt de periculoase.Dark Waters e un thriller juridic produs de actorul Mark Ruffalo, care joacă și rolul principal. Filmul spune povestea reală a avocatului Robert Bilott, care aproape singur a dus o luptă juridică de proporții impresionante, de tipul David și Goliath. Robert s-a luptat și încă o face de zeci de ani cu mamutul DuPont pentru a-l trage la răspundere pentru deversarea de substanțe chimice periculoase într-un orășel din Virginia.Mark Ruffalo face un rol de zile mari. Rolul parcă e făcut pentru el, tipul cu inimă de aur din orice film în care-l vei vedea. 🙂 Alți actori care joacă în Dark Waters sunt Anne Hathaway, Tim Robbins și Bill Pullman. Îl găsești online.
Top comedii 2019
2019 a fost un an bun pentru comedii, mai ales pentru comedii romantice. Dar filmul nostru favorit la acest capitol rămâne fără drept de apel Booksmart. Ați văzut această comedie?
5. Late Night (2019) – a fost pe Netflix
Vrei să vezi o dramă-comedie deșteaptă cu minunata Emma Thompson în rol principal? Emma e șefa dură, directă, care vrea ca totul să fie perfect. Doar că totul se va schimba atunci când job-ul îi este pus sub semnul întrebării. Ea e gazda unuia dintre cele mai cunoscute talk-show-uri de comedie americane. Însă în ultimii 10 ani audiența a scăzut dramatic, glumele nu mai sunt relevante și postul de televiziune se pregătește să o înlocuiască… Îl găsești pe Netflix.
6. 4L (2019) – road movie-ul anului 2019 – pe Netflix
E unul din acele filme 2019 excelente pe care nu am fi ajuns să îl vedem dacă nu era preluat de Netflix în grila sa. Asta pentru că nu a avut parte de prea mare promovare. Cum să nu merite să vezi un film cu Jean Reno în rolul principal traversând într-o mașină de raliuri împreună cu prieteni vechi o parte din Africa? Producția spaniolă este un road movie în toată regula, despre patru prieteni și fiica unuia dintre ei, care merg până în Timbuktu cu o mașină din 1975 din raliul Paris – Dakar. Vei avea parte de nenumărate aventuri, râsete, mult deșert și vei fi emoționat de acest film despre prietenie și prieteni vechi. Cu siguranță un must see dintre filmele 2019 disponibile pe Netflix.
7. Mă încred în familie (2019) – Netflix
O comedie romantică spaniolă pe care o găsești pe Netflix și care te va încânta, dacă nu ai văzut-o până acum! O arhitectă se întoarce în orașul natal după ce logodnicul o înșeală. Se întoarce pentru a se regăsi în sânul familiei sale cam sărită de pe fix :). Dar va avea parte de mai mult de atât. E un film la care râzi și te distrezi, dar care are și o anumită profunzime, ca mai toate filmele europene.
8. Booksmart – comedia anului 2019 – a fost pe HBO, este pe FilmBox+
Nu e dramă-comedie, nu e comedie cu accente de dramă. E o comedie pur sânge, care inspiră și expiră umor de la un capăt la altul. În listele de specialitate apare ca unul dintre cele mai reușite filme din 2019. (Wikipedia a numărat chiar 68 de liste de top 10 filme 2019 în care a fost inclus această producție). Cu siguranță, nu am regratat nicio secundă că i-am dat o șansă. Și am râs cu poftă la multe scene și replici.
E o comedie deșteaptă de trecere de la adolescență la vârsta adultă, care are în centru două tocilare. 🙂 Tot liceul au fost ocupate cu învățatul, ca să-și asigure un loc într-o facultate de prestigiu. Dar află că toți colegii care păreau cam idioți și puși doar pe distracții adolescentine au intrat la super universități. Așa că se hotărăsc să recupereze timpul petrecut pe învățat mergând la petrecerea petrecerilor. Ce urmează este o comedie despre care Wall Street Journal spune că e cea mai haioasă, deșteaptă, dinamică de pe marile ecrane de mult timp încoace. Și suntem total de acord cu această caracterizare.
Așa că recomandarea noastră e s-o căutați online și să îi dați play. 🙂
9. Knives Out / La cuțite (2019) – pe Netflix
Vrei un film polițist cu aer englezesc, la care să te și distrezi? Knives Out e o comedie detectivistică cu o distribuție impresionantă. De la Daniel Craig și Chris Evans până la Don Johnson, Toni Collette și Christopher Plummer. Și mulți alții. A fost lansat în State cu mare succes la public, dar și la critica de film, plus o nominalizare la Premiile Oscar pentru cel mai bun scenariu de film. Filmul e american, dar cu o distribuție foarte britanică și cu stil detectivistic a la Agatha Christie de whodunit (găsește criminalul), încât se simte foarte englezesc. Așadar, te prinzi cine e criminalul? 🙂 Poți să-l găsești pe Netflix, care a comandat o continuare pentru acest film din 2019, pe care e posibil să o vedem în acest an.
E o comedie ușoară, dar foarte simpatică cu Jennifer Aniston și Adam Sandler. Cele mai multe glume sunt pe seama celor doi și a relației lor de lungă durată. Audrey și Nick sunt doi americani obișnuiți care pleacă în luna de miere după 15 ani de căsătorie 🙂 Doar că vacanța se transformă dintr-un tur cu autobuzul într-una de vis pe un iaht al unor bogătași. Însă totul vine cu un preț, corect? Așa că ajung să pice ca musca în lapte într-un conflict de familie în care capul familiei e ucis. Urmează o cursă contracronometru și super haioasă pentru a identifica ucigașul. Poți vedea Vacanță criminală pe Netflix.
11. The Hustle / Ticăloasele (2019) – FilmBox+
O comedie destul de simpatică despre două escroace. Una foarte sexy, elegantă și foarte încrezută (jucată de Anne Hathaway), cealaltă arată ca un butoi și e cam grosolană (Rebel Wilson), dar datorită ei cuplul escroacelor prinde viață și dinamism. Cele două sunt rivale și încearcă prin toate mijloacele să-și dovedească superioritatea față de cealaltă. Așa că fac un pariu: care dintre ele va reuși să îl păcălească pe un tânăr bogat pentru a-l escroca de jumătate de milion de dolari. Pe lângă glumele din The Hustle, merită să vezi comedia și datorită locurilor cool de pe Riviera Franceză unde se petrece acțiunea. Poți vedea comedia The Hustle pe Netflix.
12. Marea spălare de bani / Laundromat (2019) – Netflix
E un film cu pretenții care nu se ridică neapărat la înălțimea propriilor așteptări. Dar totuși în marea de filme 2019 de pe Netflix, Marea spălare de bani e un film de văzut.
Ellen (Meryl Streep) își pierde soțul într-un accident. Încercând să obțină banii care i se cuveneau din asigurare, nu reușește, pentru că firma de asigurări ascundea o escrocherie. Din aproape în aproape Meryl Streep demască o întreagă schemă de firme create în paradisuri fiscale și care de fapt spală banii clienților. Cele două personaje din spatele firmei sunt jucați super haios de Antonio Banderas și Gary Oldman.
Top comedii romantice 2019
Am ales câteva comedii romantice bune din 2019 care nu se iau prea tare în serios. Toate oferă distracție de calitate, dar dacă ar fi să alegem una singură, atunci am alege Long Shot, cu Charlize Theron.
13. Long shot (2019) – o comedie romantică cu Charlize Theron
Ce zici de o comedie în care scânteile romantice sar între Charlize Theron – superbă, înaltă, sexy, elegantă, influentă – și Fred (Seth Rogen) – grăsuț, neinteresant, neîngrijit? 🙂 Da, comedia asta s-a făcut deja și e foarte simpatică. Ea e una dintre cele mai puternice femei din lume, el e un jurnalist oarecare, pe care îl știe încă din copilărie. Se înțeleg din priviri, se cunosc perfect și uite că dragostea se înfiripă prin gesturi de multe ori ascunse. E o comedie romantică pe care o poți urmări și cu prietenul, o să-i placă :D. Nu mai e pe streaming deocamdată.
14. Plus one (2019) – pe FilmBox+
În Plus one e vorba despre relațiile de dragoste care apar datorită nunților frecventate 🙂 . Cei doi sunt prieteni de mult timp și hotărăsc să se ajute reciproc, fiind partener unul celuilalt în sezonul nunților. 🙂 Rotten Tomatoes îi dă o notă mare, pentru că, într-adevăr, nu cade în clișeele cu care ne-am obișnuit atunci când vine vorba despre comedii romantice.
15. Isn’t it romantic / Cât romantism! (2019) – Netflix
E ceea ce Netflix numește “un Netflix original”. O comedie romantică din 2019 ce satirizează comediile romantice 🙂 Deși sceptică la început, trebuie să recunosc că distribuția foarte bine aleasă (Rebel Wilson, Liam Hemsworth, Priyanka Chopra), dar și scenariul plin de umor de situație se întâlnesc fericit în această comedie. Ea e o tipă foarte grăsuță și neîncrezătoare în ea, de asta nici nu iubește comediile de dragoste. Doar că într-o zi se trezește într-o lume perfectă, în care toate clișeele romantice se împlinesc unul după altul: cine romantice cu lumânări, buchete mari de flori, un bărbat super sexy înnebunit după ea etc.
Total neîncrezătoare în realitatea a ceea ce se întâmplă în jurul ei, Natalie încearcă să se trezească din acest vis. Visul include și o relație de dragoste cu personajul lui Liam Hemsworth 🙂, clientul firmei la care lucrează Natalie. E o comedie bine scrisă, cu glume dintr-o bucată, așa că sunt șanse mari să placă și bărbaților.
16. Poate pentru totdeauna (2019) – dragoste fără vrăjeală 🙂 – Netflix
Iată încă o comedie produsă de Netflix. Filmul Poate pentru totdeauna/Always be my maybe, lansat în 2019, a fost creat de doi comici de tip stand-up din Statele Unite. Cele două personaje au fost prieteni foarte apropiați în copilărie și adolescență, dar relațiile dintre ei s-au răcit. La revenirea după mulți ani în San Francisco a Sashei (interpretată de Ali Wong), cei doi se reconectează.
E un film cu glume foarte dintr-o bucată și directe, așa cum se pricep atât de bine stand-up comediants să născocească. Așa că puteți să-l vedeți liniștiți în cuplu, sunt șanse foarte mari să placă și iubiților/prietenilor/soților voștri. 🙂
17. A rainy day in New York (2019) – comedie romantică marca Woody Allen
Regizorul Woody Allen e creatorul unora dintre cele mai frumoase și poetice filme de dragoste realizate vreodată. Să ne gândim numai la Annie, Manhattan, Vicky, Cristina, Barcelona sau Midnight in Paris. Comedia lui romantică din 2019 nu e cea mai bună creație a sa, dar tot e plăcut să urmărești o comedie marca Woody Allen. O poveste simpatică, dialoguri bune, actori minunați, un oraș ca niciun altul, New Yorkul, sunt ingredientele din A rainy day in New York.
Personajele principale sunt interpretate de noul star sexy de la Hollywood, Timothée Chalamet, și de Elle Fanning. Lista de super actori din distribuție este completată de Jude Law și Liev Schreiber, amândoi interesați de tânăra, naiva și atrăgătoarea Ashleigh (Elle Fanning). Ashleigh a venit la New York pentru un interviu pentru revista școlii, cu regizorul de film interpretat de Liev Schreiber. Doar că lucrurile se complică, interesele amoroase se schimbă și iubitul ei, Timothee Chalamet, descoperă că nu poate trăi fără frumusețea aparte a New Yorkului.
18. Perfect Date (2019) – Netflix
E o comedie romantică pentru adolescenți, dar poți să-l vezi și dacă ai trecut de 20 de ani. 🙂 Noi am trecut bine de vârsta asta și ne-a plăcut. Are glume bune și sare bine de superficialitatea pe care o găsești în unele filme pentru copii de 16 ani. În plus, actorii joacă bine. Așa că e un film din 2019 potrivit pentru o seară relaxată, pe care să-l vezi pe Netflix.
Brooks e un adolescent care vrea neapărat să intre la Universitatea Yale. În ciuda notelor super bune care îi va asigura o oarecare bursă dacă va intra, va avea nevoie și de o finanțare substanțială ca să poată face față cheltuielilor. Așa că împreună cu un prieten lansează o aplicație de întâlniri amoroase.
E un fel fel de gigolo, dar cât se poate de platonic. Se întâlnește cu diverse fete care au nevoie de o escortă pentru a face față unui bal, unei întâlniri cu părinții, pentru a face o figură frumoasă în fața prietenilor etc. Doar că își găsește nașul în una dintre cele mai cinice și smart tipe cu care își dă întâlnire.
Filme 2019 – cele mai bune drame, cel mai bun SF, cea mai bună producție biografică:
Top drame 2019
Anul 2019 a fost unul excelent la capitolul drame. Am adunat foarte multe filme bune din 2019 de tip dramă care merită văzute. Și am inclus aici filmele care nu poate fi incluse în categorii de genul thriller, film de dragoste, film de acțiune etc.
19. Georgetown (2019) – îl găsești pe Netflix și FilmBox+
Georgetown merită văzut pentru spectacolul actoricesc pe care doi mari actori ni-l oferă: Christoph Waltz și Vanessa Redgrave. Când Hollywood-ul ajunge să facă numai superproducții de zeci și sute de milioane de dolari, ajungem să vedem mici bijuterii de film în genul Georgetown pe Netflix.
Georgetown, un cartier select al Washington-ului, dă numele acestui film, despre parvenire socială și escrocherie. Christoph Waltz, aflat în acest film în rolul principal, dar și pentru prima dată în postura de regizor, joacă rolul unui intern trecut de prima tinerețe ajuns în lumea politică a Washington-ului. Fără să aibă prea mare succes, în ciuda pasiunii și energiei de care dă dovadă, Ulrich ajunge să parvină prin soția lui.
Elsa (Vanessa Redgrave) are foarte multe conexiuni în lumea politică și reușește să îl lanseze pe Ulrich într-o încrengătură în care nu mai știi dacă el chiar are o contribuție efectivă sau e un mare escroc. Dacă-ți plac poveștile de genul Talentatul Domn Ripley, dar mai la senectute :D, încearcă Georgetown, e un film pe care-l găsești pe Netflix (nu știm pentru cât timp, dar deocamdată e în grila lor).
20. O fată ușoară / Une fille facile (2019) – Netflix
Vei sorbi pe nerăsuflate acest cocktail exploziv de frumusețe pură, senzualitate, tinerețe și vară din Une fille facile. Corpurile încălzite de soare, Riviera Franceză mereu însorită, plajele, apa azurie, mesele pe terasă lângă mare o să-ți ofere o doză de frumusețe și hedonism de care avem cu toții nevoie din când în când.
Dar filmul nu e superficial, nu e doar o poveste de vară. Naima e o adolescentă care locuiește la Cannes, făcând parte dintr-o familie foarte modestă. Peste noapte se trezește atrasă în lumea senzuală, dar foarte materialistă a verișoarei ei Sofia, care sosește de la Paris. Cele două încep să petreacă din ce în ce mai mult timp împreună, pe iahturi, în restaurante luxoase, în compania unor bărbați atrăgători atrași de nurii tinereții.
Une fille facile e un film despre auto-descoperire și maturizare, dar senzualitatea joacă un rol aproape palpabil în film, așa că îl face să se apropie de un film despre atracții și legături amoroase de vară. Une fille facile îți amintește în același timp de filmele lui Brigitte Bardot și de senzualitatea ei debordantă, dar și de filmele lui Rohmer, în care dialogul joacă un rol central. În care discuțiile conceptuale și filosofice despre viață și sensul ei fac deliciul minutelor petrecute în fața televizorului. Disponibil pe Netflix.
21. 1917: Speranță și moarte (2019) – filmul de război al anului 2019 – Netflix
Considerat unul dintre cele mai bune filme ale anului 2019, drama de război 1917: Speranță și moarte a primit nu mai puțin de 10 nominalizări la premiile Oscar. Doi soldați britanici trebuie să transmită în timp record și traversând liniile inamice un ordin de anulare a unui atac sortit eșecului, în care ar fi murit 1600 de soldați. Îl găsești pe Netflix.
22. Ford vs. Ferrari – drama sportivă a anului 2019 – pe Disney+
O dramă care urmărește o poveste reală din lumea sportului: este vorba despre echipa de mașini de curse Ford care încearcă să o învingă pe etern câștigătoarea echipă Ferrari. Nu sunt fan curse, nu sunt nici măcar fan mașini 🙂 dar filmul mi-a plăcut. Are o poveste bine spusă, cu personaje cu conflicte reale și actori buni. O să te țină conectat cu siguranță și o să-i vezi în două roluri bune pe Christian Bale și Matt Damon.
Ford v. Ferrari a fost nominalizat la Oscaruri 2019 pentru cel mai bun film.
23. Little Women / Fiicele doctorului March (2019) – revenit în grila Netflix
E unul din acele drame de dragoste pozitive, așa cum nu a mai produs Hollywoodul de mult timp. Dacă în ultimii ani suflul filmelor drama a fost din ce în ce mai grav, iată că regizoarea și actrița Greta Gerwig ne scoate din această stare cu Little Women.
E ecranizarea unui roman clasic american, despre maturizarea a patru surori, surorile March. Little Women adună laolaltă o distribuție incredibilă: de la Meryl Streep, Emma Watson, Saoirse Ronan, Laura Dern, până la unii dintre cei mai interesanți și sexy actori din ultimii ani: Timothée Chalamet și francezul Louis Garrel. Îl găsești pe Netflix.
24. The two popes / Cei doi papi – cel mai bun film biografic din 2019 – Netflix
Ambii giganți TV HBO și Netflix au produs seriale și filme bune care au în centru Vaticanul. Dacă HBO a ales o abordare mai neobișnuită și poetică, cu The Young Pope și The New Pope, Netflix a ales o cale mai clasică. Dar rezultatul nu e mai puțin demn de a fi urmărit. E un film despre doi bătrânei 🙂 Papa Benedict și Papa Francisc. Fiecare are idei foarte diferite despre ce înseamnă o viață merituoasă, trăită conform virtuților creștine. Benedict e foarte conservator, Francisc e foarte uman și săritor. În ciuda diferențelor de viziune cei doi ajung să fie prieteni.
E o dramă biografică, dar care te va prinde chiar și dacă nu ești interesat de catolicism. Pentru că dincolo de cele două figuri, filmul vorbește despre alegerile pe care le face fiecare dintre noi în viață și încărcătura morală pe care o are fiecare opțiune. O să-ți placă pentru că e un film umanist și pe alocuri super haios. În plus, jocul celor doi actori în rolurile principale este excepțional. Anthony Hopkins face unul dintre cele mai bune roluri ale lui din ultimii 20 de ani. Bineînțeles, îl poți vedea oricând pe Netflix.
25. Marriage Story / Poveste despre căsnicie (2019) – Netflix
Netflix investește sume foarte mari și adună talente din industria cinematografică pentru a produce filme de Oscar. Nu îi iese de fiecare dată, dar pariul pe Marriage Story a fost unul câștigător. Este unul dintre cele mai apreciate filme produse vreodată de Netflix. Și va intra probabil în istoria filmului, lângă un alt film pe aceeași temă: Kramer vs Kramer. Tema: ce drame declanșează un divorț, mai ales atunci când la mijloc există un copil.
Ea, jucată de Scarlett Johansson, este o actriță de teatru din New York. El, jucat de Adam Driver, este soțul regizorul de teatru. Deși își propun să ajungă la o despărțire amiabilă, inevitabil apar certuri, neînțelegeri, vorbe dureroase aruncate de o parte și de cealaltă. E un film pe alocuri simpatic, pe alocuri trist, jucat foarte bine de întreaga distribuție, cu dialoguri și situații credibile. Ce se va întâmpla cu toată tandrețea pe care o au unul pentru celălalt personajele, cu dragostea trăită între cei doi, cu copilul lor? Veți afla urmărind filmul pe Netflix, bineînțeles. Îl găsești aici.
26. Joker (2019) – HBO Max și Netflix
Probabil cel mai discutat și cunoscut film al anului 2019, thrillerul Joker poate fi văzut pe HBO și HBO Max, dacă aveți dispoziție pentru o astfel experiență cinematografică deloc comodă. Joker e un thriller psihologic despre un fost clovn și standup comedian care alunecă încet-încet în nebunie și nihilism.
27. Midway (2019) – a fost mult timp pe Netflix
Midway e unul din acele filme istorice care se încadrează în sub-genul filme de război epice. Ce înseamnă asta? Înseamnă desfășurări de forțe impresionante, iar în mod special pentru Midway, sute de soldați, zeci de avioane, crucișătoare, submarine, portavioane și multe-multe bombe și gloanțe trase. În ciuda desfășurărilor de forțe implicate, deci a bugetului foarte mare (100 milioane USD), Midway e un film independent, unul dintre cele mai scumpe filme independente făcute vreodată. Poate tocmai de asta s-ar putea să nu fi aflat de el.
Dacă cumva ți-a scăpat, îți spunem că merită văzut pentru prezentarea unei secvențe din Al Doilea Război Mondial poate mai puțin cunoscută de noi, pentru că a avut mai puține implicații în zona noastră geografică. E vorba despre luptele din Oceanul Pacific dintre americani și japonezi. Povestea începe cu atacul de la Pearl Harbor, dar acesta e doar începutul. Pentru că filmul urmărește pe parcursul mai multor ani personaje și evenimente centrale din teatrul de operațiuni din Pacific.
Midway nu e o capodoperă cinematografică, concentrându-se parcă mai mult pe corectitudinea evenimentelor prezentate, decât pe dramatizarea lor, dar e un film bun de pe Netflix care merită văzut. Cu siguranță vei urmări cu sufletul la gură plonjeurile avioanelor americane în plin atac al portavioanelor japoneze, urmăririle în aer, rafalele de mitraliere și loviturile artileriei anti-aeriane.
Și Midway e unul din acele filme fără succes extraordinar la box-office, de aceea e bine că există Netflix, ca să ni-l aducă în prim plan.
28. Radioactive (2019) – a fost pe Netflix
Marie Curie a fost prima femeie care a câștigat premiul Nobel (în ciuda unei nominalizări care inițial îl numea doar pe soțul ei, Pierre Curie) și singura femeie care l-a câștigat de două ori. Expunerea prelungită la radiații pe parcursul carierei i-a adus în cele din urmă moartea din cauza anemiei aplastice, o boală care se manifestă ca o producție insuficientă de celule sanguine de către organism.
Acest film biografic e doar un instantaneu al numeroaselor obstacole științifice sau care țineau de societate, cu care s-a confruntat Marie Curie. I-a fost refuzată recunoașterea contribuțiilor sale la cercetarea științifică și nu i s-a făcut loc în spațiul profesional în care, ca femeie, Curie nici măcar nu și-a putut prezenta propria lucrare.
Și pe plan personal a avut parte de tragedii. Soțul ei, Pierre a murit în 1906, după ce craniul său a fost zdrobit sub o căruță trasă de cai, iar Marie a rămas văduvă cu două fiice. Atitudinea predominantă față de Curie în rândul francezilor era și ea una nefavorabilă: născută la Varșovia, o suspectau a fi evreică și astfel își justificau atitudinea discriminatorie.
Regizoarea (și a Persepolis din 2007) spunea despre acest film biografic că „vrem să dăm sens acestei femei geniale care a refuzat să trăiască în umbra unui bărbat – știa că este mai inteligentă decât soțul ei și a spus-o. Vrem să aflăm mai multe despre această femeie care oscilează între excentricitate arogantă și depresie completă, care refuză să fie redusă la maternitate, având în același timp mare grijă de propriile fiice, până la urmă dorindu-și a-și folosi mereu mintea”. A fost disponibil pe Netflix.
29. Once upon a time in … Hollywood (2019) – revenit pe Netflix
E ultima producție a regizorului Quentin Tarantino (Pulp Fiction, Django Unchained, Kill Bill). Am avut de așteptat patru ani pentru un nou film semnat de el, după The Hateful Eight, din 2015. Și are în pregătire acum Kill Bill 3.
În ultimii ani ne-a obișnuit cu abordarea unui subiect foarte serios, ca de exemplu exterminarea evreilor de naziști sau sclavia din SUA, dar tratat cinematografic ca un fel de răzbunare împotriva vinovaților. Once upon a time in Hollywood nu face excepție, deși subiectul din viața reală nu e la fel de evident. E vorba despre cultele din State care au condus la sinucideri și omoruri în numele credinței. Așa cum îi spune și numele, Once upon a time in Hollywood e o mare reverență adusă Hollywoodului, dar spune în paralel povestea cultului Familiei Manson. Actul de violență cel mai cunoscut al acestuia este uciderea actriței Sharon Tate, soția regizorului Roman Polanski.
Ca și celelalte filme bune ale lui Tarantino, și acesta e foarte distractiv și folosește violența ca un gest de “fun”. Violența din filmele lui nu are nimic real, e stilizată și exagerată fiind strict folosită pentru a distra audiența. Și, cu siguranță, modul în care personajele livrează răzbunarea asupra ucigașilor din cultul Manson este foarte satisfăcător și distractiv pentru noi, privitorii.
Filmul a primit 10 nominalizări la Oscaruri, iar Brad Pitt, cel care joacă unul dintre cele mai importante roluri, alături de Leonardo DiCaprio, a câștigat Oscarul pentru rol secundar.
30. Ad Astra – SF-ul anului 2019 – pe Netflix, HBO Max, Film Box+
Tot Brad Pitt joacă și în Ad Astra. Dacă ți-au plăcut Interstellar, Solaris sau 2001: A Space Odyssey, sunt mari șanse să apreciezi și Ad Astra. E o aventură în spațiul intergalactic care de fapt analizează subtilitățile relației copil-părinte. Brad Pitt este astronautul aflat pe urmele tatălui său, care amenință Sistemul Solar prin experimentul științific pe care îl dezvoltă. Dacă mai ai nevoie de un argument în plus, vă spunem că producția Ad Astra este și foarte frumoasă vizual. Îl găsești pe Netflix.
31. Downton Abbey (2019)
E un film drama de epocă realizat ca și continuare după serialul britanic cu același nume. Așa cum Sex and The City a avut filmul lui, de ce nu l-ar avea și serialul despre aristocrația britanică? Începe cu multe conversații, fiind gândit în special pentru cei care deja au văzut serialul. Dar, stați fără grijă, o să vă intre repede pe sub piele chiar dacă nu sunteți familiarizați cu acesta. Este povestea familiei aristocratice Crawley și a servitorilor familiei, la începutul secolului al XX-lea, în era post-edwardiană.
Serialul de epocă Downton Abbey a fost unul dintre cele mai premiate seriale britanice din ultimii 10 ani. La fel ca și serialul, filmul vă va transporta într-o lume luxoasă și elegantă, dar nu lipsită de intrigi și dileme de viață.
32. Bad Education
Trecem la două filme bune din 2019 inspirate din povești reale. Practic sunt mici bucățele din istoria recentă americană. Un scandal monstruos din State, de data asta din educație, își are ițele desfăcute în Bad Education. Cu Hugh Jackman în rolul principal. Este povestea delapidării de fonduri din sistemul public de educație, printr-o schemă pusă la punct de un inspector școlar foarte atent cu nevoile elevilor și părinților, dar mai mult cu ale lui… Filmul e o dramă-comedie bună, dar n-o să-ți dea universul peste cap. 🙂 Merită urmărit mai ales pentru rolul lui Hugh Jackman.
33. Bombshell / Bombshell: Scandalul – pe Netflix, FilmBox+
Bombshell e povestea magnatului de presă Roger Ailes, cel care a creat Fox News. El e acuzat de jurnaliste și prezentatoare de la Fox News de agresiuni sexuale greu de cuprins cu mintea în secolul nostru. Filmul e interesant și bine jucat, dar cam haotic. Trei super actrițe interpretează rolurile principale. Margot Robbie, Nicole Kidman și Charlize Theron – ultima aproape de nerecunoscut prin transformarea facială, astfel încât să semene cu news anchor-ul Megyn Kelly. Îl poți vedea pe Netflix.
Top filme de dragoste 2019
Hmm, deși ne-am distrat la câteva comedii romantice în 2019, nu putem spune că în 2019 am văzut filme de dragoste excelente, în afară de cele trei de mai jos.
34. Portrait of a Lady on Fire
Acest film premiat la Cannes în 2019 este un răsfăţ vizual. Scenele de interior și peisajele marine te invită să-ţi imaginezi atmosfera din secolul al XVIII-lea. Acţiunea se petrece în anii ce anunţau Revoluţia Franceză, când mentalităţile se schimbau într-un ritm ameţitor.
Nu și într-un castel de pe malul mării, unde o pictoriţă nonconformistă este chemată pentru a realiza portretul unei tinere. Portretul urma să-i fie trimis viitorului soţ al tinerei, ca dovadă a frumuseţii ei. Însă aceasta inventează tot felul de tertipuri pentru a întârzia finalizarea tabloului.
Filmul lui Celline Sciamma este asemenea unei picturi cu mesaje ascunse. La suprafaţă vezi o poveste interzisă, despre artă și emancipare feminină. Dar în spatele cadrelor picturale se ascunde invitaţia de a reinterpreta modul în care sunt reprezentate femeile în peliculele de epocă. Poţi vedea trailerul și citi recenzia.
35. Atlantique / Atlantics (2019) – Netflix
Este unul dintre cele mai frumoase și hipnotizante vizual filme văzute de noi, deși acțiunea se petrece în sărăcăciosul și aridul Senegal.
Vei vedea o poveste de dragoste în stilul Romeo și Julieta, dar și o poveste în care realismul social și elementele magice fac casă bună împreună. Cum spuneam, acţiunea se petrece în Senegal, într-o comunitate săracă de pe malul oceanului. Aici locuiește personajul central- o tânără care își pierde iubitul. Acesta dispare în mare, încercând să ajungă în Spania, pentru a-și câștiga existența. Chiar în perioada în care ea este obligată să devină soţia altui bărbat, fostul iubit înecat se întoarce sub forma unei fantome.
Atlantique este un debut regizoral, dar a luat unul dintre cele mai râvnite premii ale filmului, Grand Prix la Festivalul de Film de la Cannes în 2019. În mod neașteptat poate, acest film bun se găsește pe Netflix!
36. The Aftermath – pe Disney+
Mai poți iubi după ce ce ai iubit mai mult pe lume a dispărut? Răspunsul dramei The Aftermath – da, poate tocmai pentru că ai pierdut ceva drag. Iubirea poate face parte din procesul de vindecare.
După încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, Rachael (Keira Knigtley) i se alătură soțului în Hamburgul ruinat. Aici el ajută la reconstrucția Germaniei ocupată de aliați. Locuiesc într-o casă rechiziționată, fosta casă a arhitectului Stephen Lubert, jucat de Alexander Skarsgard. Acesta, împreună cu fiica lui, rămân să locuiască în vilă. Rachael îl tratează cu multă răceală, de-a dreptul cu antipatie. Dar amândoi au pierdut pe cineva drag în acest război. Și pierderea îi aduce oarecum mai aproape pe acești doi dușmani. Atracția dintre ei ajunge într-un final să îi pună în pericol.
Top filme de groază 2019
2019 a fost un an bun pentru filmele horror. Așa că v-am ales câteva filme de groază care să vă dea o sperietură bună. 🙂 Nu stați departe de ele 🙂
37. The Platform (2019) – Netflix
The Platform e o parabolă pentru natura umană și cum ne schimbăm într-o criză. Înțesat cu scene violente, grotești, cu mult sadism, dar și cu dovezi ale altruismului uman, acest thriller psihologic și distopic spaniol este disponibil pe Netflix din martie 2020.
Un film SF-horror care se vrea în esență un film de critică socială și care spune povestea unor rezidenți intr-un fel de bloc. Aici, cei care au norocul să stea la etajele superioare mănâncă pe săturate. În timp ce restul rezidenților, în mod special cei de la nivelele cele mai de jos, mor de foame. Pentru că singurul sistem prin care primesc hrană este “platforma”. Aceasta e înțesată cu mâncare, dar pe măsură ce coboară de la etaj la etaj mâncarea se transformă în resturi. Până când nu mai rămâne deloc…
38. Scapă cine poate / Ready or not (2019) – pe Disney+
E unul din acele filme de groază cu castele întunecate oarecum bântuite, cu monștri cu chip uman pus pe ucis, cu fetița inocentă urmărită de cei care-i vor răul, cu mult sânge etc. Cât se poate de clasic, cât se poate de horror. Pe cât de obișnuit și clasic, totuși Ready or not reușește să livreze toate acele tresăriri de groază, fiori și piele de găină. 🙂 Pentru că e mai mult decât un film ușurel de groază și are o abordare mai subversivă de atât. Și uite așa ajungem să vedem critică socială făcută prin filme horror 🙂 Cine-ar fi crezut 🙂
Filmul e un fel de răzbunare pe clasa socială bogată. E o luptă pe viața și pe moarte între cei de jos și cei îmbogățiți de generații, cu toate ritualurile și ideile lor fixe, dar și o comedie neagră.
39. Furie / Get In / E casa mea! (2019) – Netflix
Un thriller de groază nebun cum numai filmele franțuzești pot fi. O familie cu un copil se întoarce din vacanță doar pentru a afla că aceia pe care i-au lăsat să aibă grijă de casă nu îi mai lasă să intre în propria locuință…Semnaseră un contract prin care ocupanții se angajau să plătească facturile de utilități… Și atâta timp cât aceștia sunt niște “chiriași” model, nu pot fi dați afară… Și, uite așa, familia liniștită rămâne pe drumuri și se refugiază într-un parc de rulote…Dar ăsta e doar începutul nebuniei… Disponibil pe Netflix.
40. Midsommar (2019)
Face parte din categoria filme de groază folk 🙂 Asta am citit înainte să-l vedem și ne-a făcut curioși. Cum adică folk? Ei bine are legătură cu ritualurile păgâne ale unor popoare. Nu vă lăsați înșelați de început. Pe cât de terifiant e începutul, groaza adevărată va veni de abia după plecarea personajelor principale într-o călătorie în Europa. Pregătiți-vă pentru câteva scene oribile, pline de sânge, de încălcare a tabuurilor, de nebunie totală.
Omenirea în cea mai proastă zi a ei, spălată pe creier cu idei despre ritualuri purificatoare și aducătoare de liniște. De obicei străinii sunt văzuți ca aducători de pericole, ca figura înspăimântătoare. Ceea ce am văzut de multe ori în filme, pentru că de cele mai multe ori veneticul e cel care aduce răul într-o comunitate. Ei bine, aici e invers. Veneticii sunt văzuți ca sânge proaspăt…
41. I am mother (2019) – super thriller SF – Netflix
Oare cum ne-am dezvolta ca oameni dacă am fi crescuți de roboți?
I am mother e unul dintre filmele de mister din 2019 pe care le găsești pe Netflix și ar fi bine să nu îl ratezi 🙂 E genul de producție deșteaptă și bine jucată care se leagă frumos, chiar dacă nu e o capodoperă cinematografică. Un film SF post-apocaliptic în care suspansul se construiește lent dar autentic. Cine e personajul negativ? Este sau nu mediul exterior toxic? Mai există și alți oameni supraviețuitori sau Daughter e primul om al unei noi generații umane post-Apocalipsă? Răspunsurile nu vin foarte greu și nu pot fi prea complexe, având în vedere că e un film în 3 personaje, dar reușește să te țină în suspans și acordat la atmosfera filmului.
După un eveniment post-apocaliptic un bunker se autoactivează pentru salvarea speciei umane. Un robot denumit Mama “crește” embrioni umani și apoi copii în adulți… Fiica ei care nu are efectiv un nume, ci e doar Daughter (Fiica), e învățată cu răbdare de robotul mamă care e diferența între bine și rău… Dar e din ce în ce mai greu de spus dacă nu cumva ea reprezintă Răul. Îl găsești pe Netflix.
Top filme 2019 de acțiune
42. The Operative (2019) – a fost pe Netflix, acum e pe Prime Video
Este un thriller din 2019 cu spioni, cu Diane Kruger în rolul principal. Puțin cunoscut, pentru că nu a fost foarte promovat la momentul lansării, The Operative e un film pentru cei care-și doresc thrillere care nu sunt trase la indigo cu alte zeci de asemenea filme făcute pe bandă rulantă. Veți vedea viața de spion portretizată într-un mod mult mai autentic decât în James Bond sau Misiune Imposibilă. Cu atât mai mult cu cât filmul este realizat după cartea unui fost spion. Suspansul e acolo, doar finalul pe noi ne-a lăsat un pic în aer.
Cât despre sinopsis, Diane Kruger joacă rolul unui spion Mossad infiltrat în lumea arabă. E atât de bine infiltrată încât începe o relație cu bărbatul pe care îl urmărește, doar că lucrurile iau pe lângă o turnură periculoasă, și una tensionată la nivel de alegeri de viață și etică. Îl găsești pe Prime Video.
Un film de acțiune bine dozat și realist. În rolurile principale joacă Ben Affleck, Oscar Isaac și Garrett Hedlund. Cu o poveste închegată și personaje bine conturate, Triple frontier este încercarea unor foști luptători din Armata Americană de a-și reface bugetul personal. 🙂 Cum? Prin pedepsirea unui șef de cartel columbian și prăduirea acestuia. În general nu prea îți pasă de soarta celor care împușcă și descind în forță în filmele de acțiune. Aici, tocmai pentru că ai văzut mizele personale din viețile acestor personaje, filmul câștigă în suspans. Îl poți vedea pe Netflix.
44. The Gentlemen / Gangsteri cu stil – disponibil pe Netflix și Prime Video
E ultima producție a regizorului englez Guy Ritchie – cunoscut pentru alte două filme super simpatice și antrenante Snatch și Lock, Stock and Two Smoking Barrels, pe care sperăm că le-ai văzut deja, altfel ai pierdut o distracție pe cinste. Acțiunea din Gangsteri cu stil se petrece în Londra, unde un lord al marijuanei vrea să iasă din afacere, dar nu prea e lăsat. Unii vor să-i ia afacerea cu forța, alții vor să-l șantajeze ca să tacă. Britanic-britanic, dar filmul îl are ca protagonist pe un american 🙂 Nimeni altul decât Matthew McConaughey, în formă ca întotdeauna. La fel și Hugh Grant și Colin Farrell. Alți actori din distribuție nu livrează însă dialogul spumos în ritmul și cu șmecheria cerute de rol…
Verdictul nostru pentru The Gentlemen: nu e cel mai bun film pe care l-ai putea vedea, nici al lui Guy Ritchie, nici în general, dar merge de o distracție de seară. Are un dialog haios și foarte jucăuș, mai ales dacă înțelegi engleză, e jucat în general bine, dar e prea static și vrea să pară mai deștept decât este. Îl poți vedea pe Netflix.
45. Close / Tot mai aproape (2019) – Netflix
E un film de acțiune distribuit de Netflix, cu o femeie în rolul principal. Ceea ce poate fi interesant de văzut, după atâtea filme de acțiune cu bărbați în rolurile principale. Iar actrița Noomi Rapace (The Girl with the dragon tatoo, Prometheus) face o treabă foarte bună. Rolul ei este construit după personajul Jacquie Davis, o femeie bodyguard care i-a avut ca și clienți pe Nicole Kidman și familia regală britanică, printre alții.
Ea e angajată de o familie foarte bogată să o apere pe fiica rebelă. Ajung în Maroc, unde toată lumea pare să își dorească să o răpească sau ucidă pe aceasta. Doar bodyguard-ul ei poate să o salveze din situațiile super periculoase în care ajunge. Close nu e o capodoperă, dar e un film de acțiune potrivit pentru vineri seara. Poate fi văzut pe Netflix.
46. Polar – Viforul morții (2019) – Netflix
E un thriller de acțiune cu super actorul Mads Mikkelsen. Mikkelsen e un asasin plătit care vrea să se retragă într-un sătuc uitat de lume… Doar că fix angajatorul lui îl vrea mort înainte de pensionare… Mads emană mister, cum altfel? Dar filmul nu e chiar la înălțimea talentului lui. Dar e o distracție bună pentru o seară acasă. Mai ales dacă ești fan Mads Mikkelsen. 🙂 Îl poți vedea pe Netflix.
47. Scufundări la Marea Roșie / Red Sea Diving Resort (2019) – Netflix
Pentru că rareori avem ocazia să vedem thrillere de acțiune extraordinare, precum No country for old men sau Se7en, se fac 1-2 pe decadă, ne mulțumim și cu thrillere mai călduțe, dar care sunt suficient de bune pentru o seară distractivă.
Scufundări la Marea Roșie, cu Chris Evans în rolul principal, intră cu brio în această ultimă categorie. Pe noi ne-a ținut în suspans, în timp ce am aflat noi moduri de operare reale ale serviciului de spionaj israelian, Mossad, în încercarea de a salva evrei etiopieni – așa cum din România îi scoteau pe românii evrei prin răscumpărarea de la regimul comunist.
Filme 2019 – producțiile fanion ale anului
48. Parasite – filmul hit al anului 2019
Se poate vorbi despre Parasite ca despre hitul anului 2019. Nu numai datorită mult-râvnitului trofeu Palme d’Or de la Cannes — un fel de Oscar pentru filmele de artă independente — dar și a Oscarului pentru cel mai bun film. Mai mult decât atât, cel mai râvnit premiu Oscar dintre Oscaruri fiind luat de o producție sud-coreeană. 🙂 Parasite e un cocktail irezistibil de comedie neagră, satiră şi răsturnări de situaţie în stilul unui thriller. Regizorul sud-coreean Bong Joon-ho ştie că un astfel de amestec are mare priză la public.
Parasite e un film amuzant și dinamic. Dar care reușește să vorbească în aceleaşi timp serios, lucid şi convingător despre inegalităţile sociale. Familia săraca din film locuieşte într-un apartament improvizat la subsolul unei clădiri. Părinţii au joburi mărunte (când le au) şi trăiesc de pe o zi pe alta. Au totuşi smartphone, dar tot sunt nevoiţi să fure din conexiunea la internet a vecinilor. Această familie are totuşi o resursă deloc de neglijat. Exploatată cu perseverenţă, resursa o poate ajuta să urce pe scara socială, să ajungă din subsol până în sufrageria elegantă şi apoi în grădina perfectă a familiei bogate… Ea este inventivitatea celor doi copii… Citește recenzia Postmodern a filmului din 2019 Catchy.
49. American Factory – documentarul anului 2019 – Netflix
Dacă ar fi să vezi un singur documentar din anul 2019, atunci acesta vă recomandăm să fie. Seamănă destul de mult cu un film artistic, pentru că dramatizează destul de mult subiectul. Dar rămâne un documentar în carne și oase. Fabrica americană e prima producție a companiei lui Barack și Michelle Obama și a luat Oscarul pentru cel mai bun documentar în anul 2019.
Povestea și atmosfera se construiesc cu răbdare, ceea ce necesită o mică investiție de timp din partea ta. Dar încet-încet povestea prinde contur și te va prinde și pe tine în mreje.
Documentarul are în centru o investiție chineză în Statele Unite. Un mare producător de parbrize pentru autoturisme din China redeschide o fabrică General Motors. Și angajează în mare parte foștii muncitori ai fabricii. Vei înțelege mai bine atât cultura și societatea americană, cât și pe cea chineză. Diferențele sunt șocante și greu de acceptat de ambele părți, dar umanitatea muncitorilor din ambele țări te va emoționa. American Factory deschide o ușă către realități sociale atât din China, cât și din SUA. Îl poți vedea pe Netflix.
50. Dolor y gloria – filmul de artă al anului 2019
Filmul regizorului spaniol Pedro Almodovar poate însemna multe, în funcție de spectatorul care îl urmărește. Este, printre altele, o voluptoasă întâlnire cu trecutul a unui om aflat deja la vârsta a treia. E amintirea copilăriei. E strigătul de regret după o iubire pierdută. Dar e, mai ales, filmul unui mare creator aflat la o vârstă când spectrul morții începe să dea târcoale depresiv și amenințător.
De ce o poză cu Penelope Cruz? Pentru că o vei vedea aici în scene rurale picturale, spălând rufele pe malul râului, arătând apetisant precum o Sophia Loren. Ea va deveni aici simbolul forţei feminine din Spania săracă a deceniilor trecute, în care mamele ţineau casa, erau adevăratul stâlp al familiei şi luau deciziile vitale pentru viitorul copiilor. Citește întreaga recenzie la Dolor y gloria.
Filme 2019 – concluzie
În concluzie, 2019 a fost un an bun pentru filme, față de anul care urma, unul dintre cei mai slabi ani pentru filme, din cauza pandemiei.
Acestea sunt filmele 2019 pe care vi le recomandăm, multe disponibile pe Netflix sau HBO. Nu uita, însă, grilele cu conținut ale giganților americani se pot schimba în fiecare zi și unele filme pot dispărea fără o atenționare prealabilă. Încercăm să actualizăm cât mai des articolele noastre, dar vă rugăm să țineți cont de această limitare.
Familia este şi ne va fi mereu apropiată. Sunt cei care ne iubesc necondiționat și care ne sunt alături la bine și la greu. Datorită părinților și fraților noi suntem azi cine suntem și datorită nouă copiii noștri vor crește oameni în toată firea. Colecția de citate despre familie de mai jos surprinde ce înseamnă pentru fiecare dintre noi acasă, sunt despre iubirea și liniștea din sânul familiei, despre iubirea de mamă și copii.
Familia este vesta de salvare în marea zbuciumată a vieții. – J. K. Rowling
2. Dragostea părintească e singura dragoste cu adevărat lipsită de egoism și necondiționată.
3. O familie înseamnă că faci parte din ceva minunat. Înseamnă că vei iubi și vei fi iubit pentru tot restul vieții. – Lisa Weed
4. Ceea ce mă susține este dragostea familiei. – Maya Angelou
5. Dragostea este cel mai mare dar pe care o generație îl poate lăsa următoarei. – Richard Garnett
6. Familia este una dintre minunile naturii. – George Santayana
7. – Spune-mi ceva pentru care merită să trăiești. – Iubirea părintească.
8. Fericirea înseamnă să ai o familie mare, iubitoare, grijulie, strâns-legtă – într-un alt oraș. – George Burns 🙂
9. O familie fericită nu e nimic altceva decât un rai pământesc. – George Bernard Shaw
10. Familia nu este doar importantă, e totul. – Michael J. Fox
11. Să ai la cine să mergi se numește acasă. Să ai pe cine să iubești înseamnă că ai o familie. Iar să le ai pe amândouă este o binecuvântare.
12. Tu ești arcul din care copiii tăi sunt trimiși în lume ca săgeți vii. – Khalil Gibran
13. Bucură-te cu familia ta de tărâmul minunat al vieții. – Albert Einstein
14. Familiile sunt compasul care ne ghidează. Sunt inspirația pentru a atinge mari înălțimi și cele care ne consolează atunci când din când în când ne clătinăm. – Brad Henry
15. Familiile sunt precum ramurile copacilor. Creștem în direcții diferite dar rădăcinile noastre rămân aceleași.
16. Nimic nu e mai bine decât să te întorci acasă la familie, să mănânci mâncare bună și să te relaxezi. – Irina Shayk
17. Părinții sunt coloana mea vertebrală. Încă sunt. Ei sunt singurii care te vor susține indiferent ce reușești sau nu să faci. – parafrazare Kobe Bryant
18. Puterea familiei, ca puterea unei armate, stă în loialitatea pe care o au membrii ei unii în alții. – Mario Puzo
19. Acasă este locul în care ești iubit cel mai mult și te comporți cel mai urât. – Marjorie Pay Hinckley
20. Familia mea este viața mea și orice altceva este pe locul doi din punctul meu de vedere. – Michael Imperioli
21. Părinții sunt oasele pe care copiii își ascut dinții. – Peter Ustinov
22. În viața de familie, dragostea este uleiul care reduce fricțiunea, este cimentul care leagă totul împreună și este melodia care creează armonie. – Friedrich Nietzsche
23. Familia îți dă rădăcinile care te pregătesc pentru viață și pentru a fi puternic.
24. Familia și prietenii sunt comori ascunse, caută-le și bucură-te de bogățiile lor. – Wanda Hope Carter
25. Avem neînțelegerile noastre, dar nimic nu e mai importantă ca familia. – Coco
26. Nu ne alegem familia. Familia este cadoul lui Dumnezeu pentru noi, așa cum noi suntem cadoul lui Dumnezeu pentru familia ta. – Desmond Tutu
27. Niciodată nu neglija familia pentru afaceri. – Walt Disney
28. Rămâi concentrat pe ceea ce e important cu adevărat, stai lângă familia și prietenii tăi, nu se vor demoda niciodată. – Niki Taylor
29. Nu există niciun dubiu: în jurul familiei și al casei se creează, întăresc și mențin toate cele mai importante virtuți. – Winston Churchill
30. Nu conta cât de mare este casa noastră, dar conta că era plină de iubire. – Peter Buffett
31. Nu vom ști niciodată iubirea de părinte până când nu devenim la rându-ne părinți. – Henry Ward Beecher
32. Comportă-te cu familia ta la fel ca și cu prietenii și cu prietenii la fel ca și cu familia.
33. Cu fiecare cuvânt pe care îl rostim, la fiecare acțiune pe care o întreprindem, suntem conștienți că suntem priviți de copiii noștri. Noi ca părinți suntem cele mai importante modele pentru ei. – Michelle Obama
34. O familie disfuncțională este orice familie cu mai mult de un membru. 🙂 – Mary Karr
35. La sfârșitul vieții nu vei regreta niciodată că n-ai trecut încă un test sau că nu ai câștigat încă un proces sau că nu ai făcut o tranzacție nouă. Vei regreta că nu ai petrecut mai mult timp cu soțul, prietenul, copilul sau părintele tău. – Barbara Bush
36. Părinții sunt singurii obligați să te iubească 🙂 celorlalți trebuie să le câștigi dragostea. – Ann Brashares
Citate scurte despre familie
Uneori citatele pot surprinde în cuvinte puține multă înțelepciune. De aceea ți-am pregătit o serie de citate scurte despre familie care te vor ajuta să exprimi cât mai bine esenţa relaţiilor de familie.
37. Femeia este inima familiei. – Maica Tereza
38. Pentru a te bucura cu adevărat trebuie să ai pe cineva cu care să împarți bucuria. – Mark Twain
39. Descoperim în timp că nimeni nu te iubește așa cum te iubește familia ta. – Louis Zamperini
40. Cu toții avem nevoie de o casă în care să trăim, dar o familie care te încurajează și te sprijină este ceea ce o transformă în “acasă”. – Anthony Liccione
41. Nimeni pe lume nu te va iubi mai mult decât părinții tăi.
42. Iubirea dintre părinți și copii este dintotdeauna și pentru totdeauna.
43. Cum poți să te lupți pentru pacea mondială? Mergi acasă și iubește-ți familia. – Maica Tereza
44. Familia nu este un lucru important, este totul. – Michael J. Fox
45. Singura piatră care știu că rămâne neclintită, singura instituție despre care știu că funcționează, este familia. – Lee Iacocca
46. Amintirile pe care ni le facem cu familia sunt totul. – Candace Cameron Bure
47. Femeia este inima familiei. – Maica Tereza
48. E ușor să te însori, dar e greu să faci o familie.
49. Nu contează ce fel de probleme are o familie; ele trebuie să rămână în familie. – Scott Weiland
50. O căsnicie nu trebuie să fie perfectă, dar puteți fi perfecți unul pentru celălalt. – Jessica Simpson
51. Viața fără dragoste este precum copacul fără muguri sau fructe. – Khalil Gibran
52. Știi că e vorba de dragoste atunci când puteți merge împreună la cumpărături :). – Woody Harrelson 🙂
Citate frumoase despre familie
Viaţa de familie este deseori plină de urcuşuri şi coborâşuri. Dar rămâne locul unde ne relaxăm și ne găsim liniștea. Nicio familie nu e perfectă, așa cum nicio persoană nu e perfectă, dar dragostea și loialitatea familiei sunt de neînlocuit.
53. Familia este o mică lume născută din iubire.
54. Acasă este acolo unde sufletul îşi găseşte liniştea.
55. A învăţat acum mult timp: familia nu este doar despre perfecţiune. – Jamie Ford
56. Puterea unei familii, la fel ca puterea unei armate, constă în loialitatea faţă de ceilalţi. – Mario Puzo
57. De fapt, familia este ceea ce faci din ea. Este puternică nu datorită numărului de oameni de la masa de seară, ci de ritualurile pe care îi ajuți pe membrii familiei să le creeze, de amintirile pe care le împărtășiți împreună, de timpul dedicat, de îngrijire și iubire… – Marge Kennedy
Citate despre casa si familie
Familia este cea mai importantă. De aceea ți-am pregătit următoarele citate pentru a le transmite celor dragi cât de mult îi prețuiești și bucuria de a-i avea în viaţa ta.
58. Prietenii şi membrii familiei se contrazic şi se ceartă, dar asta nu înseamnă nimic. Este natura umană. Iubirea nu este complet răbdătoare ori bună ori senină. Iubirea este volatilă şi vijelioasă şi iertătoare. – Alyssa Day
59. Nu îţi alegi familia. Ea este darul lui Dumnezeu pentru tine, aşa cum şi tu eşti pentru ea. – Desmond Tutu
60. Nu există nicio șansă de a fi o mamă perfectă, dar sunt un milion de șanse pentru a fi o mamă bună. – Jill Churchill
61. Trebuie să îţi faci timp pentru familie orice s-ar întâmpla în viaţa ta. – Matthew Quick
62. Secretul unei căsnicii fericite este să fii liniștit stând cu altcineva între patru pereți, să fii mulțumit că persoana pe care o iubești este aproape de tine, fie la etajul de sus sau la parter sau în aceeași cameră, și simți o căldură interioară care nu e des întâlnită, despre asta este dragostea. – Bruce Forsyth
63. Toate familiile fericite sunt la fel; fiecare familie nefericită este nefericită în propriul fel. – Leo Tolstoi (Anna Karenina)
64. Ai nevoie întotdeauna de o fundaţie foarte solidă de prieteni şi familie pentru a te susţine să ajungi acolo unde ți-ai propus. – Lilly Singh
65. Familia este aceea care face ca omul sa treacă de la egoism la altruism. – Auguste Comte
66. Mama este comoara dumnezeiască, o comoară pe care nici un om n-ar îndrăzni s-o târguiască. – Helen Hunt Jackson
Citate despre iubirea familiei
Nicio iubire nu se compară cu cea primită din familie. Indiferent că este cea a părinţilor, a copiilor ori a bunicilor, aceasta va fi mereu importantă. Arată-le celor dragi cât de mult îi preţuieşti cu aceste citate despre iubire în familie.
67. Părinţii sunt singurii obligaţi să te iubească; de la restul lumii dragostea trebuie câștigată. – Ann Brashares
68. Să simți dragostea celor pe care îi iubim este focul care ne hrănește viața.
69. Ce au nevoie copiii sunt acele lucruri esențiale pe care bunicii le oferă din belșug. Oferă dragoste necondiționată, bunătate, răbdare, umor, alinare, lecții despre viață. Și, cel mai important, biscuiți și prăjituri. 🙂 – Rudolph Giuliani
70. Cu cât mai mică este casa, cu atât familia se va iubi mai mult. – Colleen Hoover
71. Bunicii sunt un amestec minunat de râsete, grijă, povești minunate și dragoste. – autor necunoscut
72. Bunicii sunt comoara familiei. Vă rog, aveți grijă de bunicii voștri: iubiți-i și lăsați-i să petreacă timp cu nepoții lor. – Papa Francisc
73. Bucură-te de fiecare moment cu cei pe care îi iubeşti, în orice etapă a călătoriei tale te-ai afla. – Jack Layton
Citate despre familie si copii
Deşi uneori poate fi dificilă, nimic nu este mai frumoasă ca iubirea dintre copii şi părinţi. Oricât de mult timp ar trece, e cea mai trainică şi răbdătoare iubire.
74. În timp ce încercăm să ne învăţăm copiii despre viaţă, ei ne învaţă ce este viaţa. – Angela Schwindt
75. Familia este comoara copilului. – Alexandra Ivan
76. Am avut un copil în pântecul meu. Am dormit cu el pe pieptul meu. Am sărutat la infinit degetele de la picioare și am petrecut nopți fără somn legănându-l. Dar nu m-aș lipsi de nimic din toate astea. Nu există onoare, iubire sau binecuvântare mai mare.
77. Treci prin viaţă întrebându-te care e esența vieții, dar, la sfârşitul zilei, totul este despre familie. – Rod Stewart
78. Sunt locuri în inima ta despre care nici nu știi că există până când nu ai un copil.
79. Când crești înconjurat de iubire, imaginația este lăsată liberă să creeze ceva ce realitatea nu ar lăsa niciodată să se întâmple. – Jamie Weise
80. Nu există legătură mai puternică în întreaga lume ca aceea dintre mamă și copil. Nicio iubire nu este mai instantanee şi iertătoare. – Gail Tsukiyama
81. Copiii sunt cheile paradisului. – Eric Hoffer
82. Nu există legătură mai puternică în întreaga lume ca aceea dintre mamă și copil. Nicio iubire nu este mai instantanee şi iertătoare. – Gail Tsukiyama
83. Copiii nu au nevoie de lucruri. Copiii au nevoie de părinţi care petrec timp cu ei.
84. Cred că cel mai frumos dar pe care poți să îl oferi familiei tale și lumii este să fii sănătos. – Joyce Meyer
85. Înveți la un moment dat că sănătatea și familia sunt tot ceea ce contează. – Mike Adametz
86. Bunicii ar trebui să joacă același rol în familie ca un om de stat mai în vârstă în guvernul unei țări. Au experiența și cunoștințele care vin din mulți ani de viață și lupte și au, sperăm, și înțelepciunea să recunoască cum nepoții lor pot să beneficieze de toate acestea. – Geoff Dench
87. Bunicii sunt comoara familiei. Vă rog, aveți grijă de bunicii voștri: iubiți-i și lăsați-i să petreacă timp cu nepoții lor. – Papa Francisc
88. Prietenii sunt familia pe care ți-o alegi. -Jess C. Scott
89. Cele mai fericite momente din viață au fost puținele momente pe care le-am petrecut împreună cu familia mea. – Thomas Jefferson, președinte american
90. Ia o pauză și gândește-te la familie și prieteni. Întotdeauna prețuiește ceea ce ai.
91. Cât de bun este un tată se vede în obiectivele, visele și aspirațiile pe care le alege nu doar pentru el, ci și pentru familia lui. – Reed Markham
92. Toate familiile fericite seamănă între ele, dar fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei propriu. – Lev Tolstoi, Anna Karenina
93. Pentru lumea din jur ești o mamă, dar pentru familia ta tu ești întreaga lume.
Acestea sunt cele mai frumoase și expresive citate despre familie pe care le-am ales pentru tine. Pentru mai multă inspirație citește și articolele de mai jos.
Anul 2020 a fost unul special, cu foarte multe filme anunțate pentru 2020 dar amânate pentru lansare în 2021 din cauza pandemiei (noul James Bond, Dune, BIOS, The French Dispatch etc). Cu siguranță pandemia a fost foarte perturbatoare pentru industria de divertisment și asta se vede pregnant în lista cu top filme 2020 pe care v-am pregătit-o.
Iată așadar topul nostru cu filmele preferate din 2020:
1. Hamilton (2020) – pe Disney+
Dacă ai nevoie de o doză de energie, cât să te țină o lună întreagă, Hamilton e perfect. E o producție Disney care filmează spectacolul Broadway Hamilton, devenit un fenomen cultural în Statele Unite în ultimii ani. La fel ca și spectacolul în sine, și filmul a primit numeroase laude din partea criticii și este cel mai vizionat film din 2020 pe platformele de streaming.
Melodiile, interpretările și întreaga mișcare scenică sunt absolut molipsitoare. Este atâta talent pe cm pătrat pe scenă încât e foarte probabil că vei începe și tu să cânți și să dansezi în timpul filmului. 🙂 Noi așa am pățit. De la muzică pop, hip-hop, rap și R&B, musicalul Hamilton va rămâne probabil musicalul cel mai influent al generației noastre.
Care e ideea din spatele Hamilton? Este povestea fondatorilor Statelor Unite, de la George Washington la Thomas Jefferson, dar care are în centru o figură mai puțin cunoscută a acestora, Alexander Hamilton.
2. The Lovebirds / Porumbeii (2020) – Netflix
Intră în topul nostru cu filme 2020 și o comedie Netflix bine făcută, pentru că nu vrem să vedem doar filme cu pretenții, nu? Ci și filme care să ne distreze copios 🙂 Nu are glume de prost gust și e destul de fresh ca abordare, în universul destul de plictisitor al comediilor.
Vrei să vezi o comedie care e și romantică și de acțiune? Atunci Lovebirds e perfectă pentru tine. Jibran și Leilani sunt împreună de ceva timp, așa că viața sexuală nu mai e chiar la fel de intensă. Și micile certuri din tot felul de motive hilare apar la tot pasul. Dar fix când sunt hotărâți să se despartă, cuplul ajunge în centrul unei intrigi criminale. 🙂 În ciuda micilor neînțelegeri super simpatice, vor reuși să supraviețuiască și să dea de cap răufăcătorilor? 🙂
3. Never. Rarely. Sometimes. Always (2020) – pe HBO Max
E un film american cât se poate de european. 🙂 Cu un ritm lent, multe lucruri lăsate nespuse, dar cu atât mai intens și mai apăsător. Simplist spus, este vorba despre drama unei adolescente care rămâne însărcinată. Dar povestea e spusă cu atâta delicatețe, discreție și sensibilitate, încât e mai convingătoare decât dacă ar fi fost mult mai directă și ar fi arătat abuzuri fizice sau psihologice. Din lista noastră cu filme din 2020, Never Rarely Sometimes Always e o recomandare fără nicio ezitare. Dar depinde foarte mult ce vrei să vezi, pentru că nu e un film confortabil, la care să te relaxezi seara după o zi de muncă.
4. The Invisible Man / Omul invizibil (2020) – a fost pe streaming
Nu suntem cei mai mari fani ai filmelor de groază, pentru că de cele mai multe ori sunt ridicole și pline de clișee. Dar acest film din 2020 e altceva, o să vă surprindă într-un mod plăcut. Adică o să vă bage în sperieți, exact ce trebuie să facă un film horror bun. O să se joace cu așteptările voastre, fără nu știu ce strigoi, fără zombie, fantome și altele asemenea. Este oarecum în stilul filmelor de groază ale lui Hitchcock.
Filmul pleacă de la premisa romanului clasic de groază al lui H.G. Wells, Omul invizibil, din 1897. Dar acțiunea se petrece în zilele noastre. Ar mai fi de adăugat că filmul n-ar fi funcționat atât de bine fără o actriță de primă mână, precum Elisabeth Moss, în rolul principal.
The Invisible Man a fost foarte bine primit atât de public (este al cincilea film după încasări în State în 2020) și, de asemenea, foarte lăudat de critica de film. Așa că nu ratați Omul invizibil și adăugați-l pe lista cu filme bune de văzut din 2020.
5. Rapperiță la 40 de ani / The 40-year-old version (2020) – Netflix
E o comedie fresh și plină de viață și energie despre viața de artist, cu toate părțile ei pozitive dar și despre lupta pentru a-ți câștiga existența ca artist. Mai larg de atât, Rapperiță la 40 de ani este despre căutarea sensului și a împlinirii.
Acțiunea se petrece la New York, unde o versiune ficțională a artistei Radha Blank se luptă pentru scrierea și producerea unei noi piese de teatru. Căzută într-un con de umbră după un relativ succes de acum mulți ani, Radha se apropie de 40 de ani, nu are bani să-și plătească chiria, iar creativitatea pare că a părăsit-o. Dar forța interioară a Radhei nu o lasă la greu și descoperă ca supapă transpunerea vieții prin rap.
6. Totul va fi bine Crăciunul care vine / Just another Christmas (2020) – Netflix
Tot o comedie. Nu știm voi, dar noi am descoperit cu mare plăcere comediile braziliene de pe Netflix. Sunt incredibil de simpatice și fiecare are energie pozitivă cât pentru trei comedii americane.
Povestea e frumoasă și poți să te conectezi ușor cu ea. Jorge se pregătește de Crăciun, aleargă după cadouri, are tot felul de discuții cu soția “de sezon” :D, primește invitații etc. Doar că a doua zi se trezește din nou în ziua de Crăciun. Nu este ca în ziua Cârtiței, ci își pierde amintirile ultimului an doar în ziua de Crăciun. Așa că pentru o zi are impresia că trăiește la infinit un nou Crăciun la un an distanță: cu aceleași drame, aceleași râsete și îmbrățișari. Dar, cu timpul, lucrurile se schimbă destul de mult… Vă spun doar atât, ca să nu vă stric surpriza.
Rolul principal e jucat de un star brazilian de comedie, Leandro Hassum, de care te vei îndrăgosti, la fel ca de întreaga distribuție. Nu e singura comedie braziliană de pe Netflix care merită văzută. Dacă îți va plăcea Just Another Christmas, caută și altele.
7. The Assistant
Vrei să vezi cam cât de mult se muncește într-o firmă competitivă? Aruncă-ți un ochi la The Assistant. Dar dincolo de aspectul ăsta, The Assistant merită văzut pentru că e extraordinar de bine scris, jucat, regizat și editat. The Assistant e primul film care abordează din interior atmosfera de hărțuire și abuz sexual din cadrul companiei producătorului Harvey Weinstein.
Totul se întâmplă într-o singură zi, noi urmărind-o pe o secretară foarte tânără intrată în echipa lui Weinstein de câteva săptămâni. Obosită și muncită, dar atentă la toate nevoile colegilor de birou, ea ajunge să observe tot felul de mici semne care par să ducă la ideea că șeful ei întreține relații sexuale cu actrițe și femei foarte tinere chiar în birou. Atmosfera e minuțios construită de regizoarea Kitty Green încât efectiv ai impresia că muncești și tu în aceeași corporație toxică.
Dincolo de faptul că subiectul e foarte la modă, vezi mișcarea Me too, filmul The Assistant e o realizare remarcabilă cinematografică. Un film care te pune pe gânduri și care te poate face pe alocuri chiar să-ți revezi anumite alegeri de viață…
8. Blow The Man Down – pe Prime Video
E un film Amazon Original, lansat în martie 2020. Un thriller cu accente de comedie neagră, e unul dintre acele filme despre oamenii mării, oameni care trăiesc lângă ocean sau mare, obișnuiți cu condițiile dure și vântul necruțător. Dar și cu lipsurile vieții libere. Oceanul joacă și el un rol bine definit, imaginile cu apa învolburată adăugând dramatismului poveștii.
Blow The Man Down e o poveste detectivistică mai degrabă în stilul Agatha Christie sau Angela Lansbury și mai puțin în stilul Hitchcock. Suspansul nu te face să sari din canapea, dar povestea e bine spusă. E genul acela de film care nu-ți dezvăluie totul și îți pune logica și imaginația să umple detaliile nerostite. Practic, după ce se termină filmul, completezi singur puzzle-ul din piesele deja arătate în film, dar nemontate. Pentru că regizorul îți lasă ție, ca privitor, această plăcere.
9. Ultimul lucru pe care l-a dorit / The last thing he wanted (2020) – Netflix
Ben Affleck e singurul actor de gen masculin care intră în topul nostru cu două filme. The Last Thing He Wanted e un thriller politic cu multă acțiune și dinamism, adaptat după romanul cu același nume al lui Joan Didion. Scenariul e bine gândit și construit cu atenția unui puzzle. Rolurile principale sunt interpretate de Anne Hathaway,Ben Affleck și Willem Dafoe.
Anne Hathaway joacă rolul unei jurnaliste care are grijă de tatăl ei bolnav. Despre care află că este implicat în traficul de arme în America Centrală. Anne Hathaway ajunge astfel să joace rolul tatălui său, prea bolnav pentru a se deplasa și a realiza schimbul de arme. Lucrurile se complică. Și Anne Hathaway intră într-o intrigă în care nu mai știe în cine să aibă sau nu încredere, nici măcar când vine vorba de diplomații americani. Îl poți vedea pe Netflix.
10. The Way Back (2020) – a fost pe streaming, așteptăm să revină
E o dramă sportivă cu Ben Affleck, despre viața adultă cu momentele ei dramatice, cu pierderea busolei și lupta pentru regăsirea sensului și echilibrului. The Way Back nu e un film cum n-ai mai văzut, dar e un film bun, care reușește să te atingă emoțional, fără să fie melodramatic. Din contră, e foarte reținut, modest, sobru.
Ben Afleck îl joacă pe Jack, un lucrător în construcții care suferă de alcoolism. Este despărțit de soție și pare că se luptă cu demonii lui interiori pentru a ieși din nou la liman. O șansă nesperată i se oferă când liceul la care a învățat și unde a fost un star al echipei de basket îi propune să antreneze actuala echipă…
11. Bacurau (action thriller din 2020) – a fost pe HBO Max
Face parte pentru oni din top 5 cele mai originale filme 2020. Vrei să vezi un film western diferit? 🙂 Atunci Bacurau e pentru tine. Dar pregătește-te pentru o experiență cinematografică diferită. Un thriller de acțiune în care personajele sunt construite cu atenție și care te va surprinde prin abordare. Cu siguranță toți am alege să vedem astfel de filme surprinzătoare dacă s-ar face mai multe. Nimeni nu vrea să vadă filme în care ne prindem din primele 5 minute cam încotro se duce povestea și cam care sunt opțiunile finalului.
Bacurau e un western modern, în care acțiunea se petrece în zilele noastre. Mai mult, deși acțiunea are loc în America, nu se desfășoară în Statele Unite, ci în deșertul brazilian… După moartea uneia dintre cele mai importante membre ale comunității unui mic sat din Brazilia, Bacurau, încep să se întâmple tot felul de fenomene ciudate. Urmează o vânătoare de oameni cum numai în cele mai tari filme ai văzut.
Două dintre personajele principale sunt interpretate de Sonia Braga și Udo Kier.
12. Shirley (2020)
Vrei să vezi un film misterios, despre complicitățile intimității de cuplu și despre trădare? Atunci Shirley e filmul din 2020 pe care ți-l recomandăm cu toată convingerea. Personajele sunt atât de alunecoase și complexe încât, deși scenariul nu e complicat, atmosfera, schimburile de cuvinte și priviri te fac să stai lipit de canapea până la final. Dacă ești femeie, o să te regăsești și mai mult în filmul Shirley, așa că am zice că e un must-see pentru genul feminin.
O dramă biografică, coprodusă de Martin Scorsese, Shirley urmărește interacțiunile dintre scriitoarea Shirley Jackson, soțul acesteia și un cuplu tânăr pe care cei doi îl “adoptă” în casa lor. Shirley e o tipă a cărei stare emoțională și fizică se schimbă foarte ușor. Concentrată 100% asupra nuvelelor pe care le scrie, ajunge să îi fie frică să iasă din casă. Nu coboară la masă, iar dacă e totuși convinsă oarecum cu forța, devine foarte acidă cu cei doi tineri găzduiți în casa cuplului. Oare filmul se va transforma într-un film de crimă și mister, în unul de groază sau va rămâne o dramă profundă despre implicațiile vieții de cuplu și ale vieții de femeie?
Dacă vă hotărâți să-l vedeți, e bine de știut că Shirley e de fapt Shirley Jackson, o scriitoare cunoscută de literatură de groază și suspans, care a influențat mulți scriitori ai genului, printre care chiar și pe Stephen King. O mențiune specială merită și actrița care o interpretează în film, nimeni alta decât super talentata Elisabeth Moss, pe care ați regăsit-o și într-un alt film cu care am deschis top filme 2020 Postmodern, The Invisible Man.
13. La daronne / Mama Weed (2020)
Dacă te întrebai ce “vrăji” a mai făcut una dintre cele mai prolifice actrițe ale cinematografului francez, Isabelle Huppert, atunci trebuie să cauți Mama Weed. E o comedie franțuzească din 2020, cu accente de thriller. Isabelle Huppert joacă rolul unui interpret angajat de poliție full-time pentru a le traduce interceptările discuțiilor dintre traficanții arabi de droguri.
Cu câștiguri insuficiente, presată de azil, unde este mama ei cazată, să plătească sumele restante, i se ivește ocazia de a face mulți-mulți bani din traficul cu hașiș. Situațiile sunt foarte amuzante și plină de suspans. Iar Isabelle Huppert îmbrăcată ca femeie arabă aproape în haine complete burka e o apariție pe care trebuie neapărat s-o vezi. Unde mai pui că jocul ei actoricesc dead pan e de nota 10.
Filme 2020 – alte producții care merită menționate
14. Povestea incredibilă a Insulei Trandafirilor (2020) – Netflix
E o comedie dramă din 2020 creată de Netflix Italia despre puterea imaginației și a curajului de a te lupta cu sistemul. Un inginer idealist construiește propria insulă în largul coastei italiene a Mării Adriatice. Când o ridică la rangul de națiune, devine problematică pentru Uniunea Europeană și guvernul italian.
E un film simpatic, care merită văzut pentru glume, scenariu și pentru că e bazat pe o poveste reală. 🙂 Noi zicem că e unul dintre cele mai simpatice filme din 2020 de pe Netflix 🙂
15. Aici e acasă (2020) – Netflix
E povestea degradării psihologice și umane a unui fost director. Un thriller spaniol Netflix cu Javier Gutierrez (Sub Zero, Autorul) în rolul principal. Celălalt actor în rol principal, Mario Casas, pentru cunoscătorii de filme spaniole și nu numai, joacă de asemenea în Aici e acasă, într-un rol secundar.
Javier este un fost executiv care își pierde statutul social. Zilele succesului par să se îndepărteze din ce în ce mai mult, așa că renunță la apartament și ajunge să accepte joburi mult sub experiența lui. Dar încet-încet se înfiripă în mintea lui un plan diabolic de a recupera tot ce a pierdut printr-o încrengătură de minciuni bolnave, prin familia care tocmai ce s-a mutat în fostul lui apartament…
16. Let them all talk! / Lasă-i să vorbească (2020)
Let them all talk! e un film care te bucură prin înțelepciunea și naturalețea lui. Și îți dă energie și o stare de bine, atât de dorite la finalul unei zile sau într-un weekend cu vreme mohorâtă. Are acea magie care-ți transformă starea de spirit fără efecte speciale sau nu știu ce cascadorii și scene de acțiune.
E un film lansat pe finalul anului 2020, pe HBO. Între timp, a dispărut de pe platformă. 🙁 O producție cu buget mic, dar cu distribuție mare și cu un regizor la fel – Steven Soderbergh. Așa că așteaptă-te la un film care radiază acel coolness pe care îl au filmele din seria Ocean’s Eleven, regizate in mare parte tot de Soderbergh, dar și la aerul de film european pe care-l degajă filmele lui precum Sex, lies and videotape.
Distribuția e fenomenală, în frunte cu Meryl Streep și completată de alte două actrițe de primă clasă din generația ei: Candice Bergen și Diane Wiest și care improvizează mare parte din dialogurile din film. Cele trei sunt prietene din tinerețe care acum merg într-o călătorie de reconectare și regăsire cu un vapor de croazieră transatlantic.
17. Tenet (2020)
Tenet e unul dintre cele mai ambițioase filme din 2020. Așa că dacă vreți să vedeți ceva inovativ în materie de cinema și provocator, Tenet e una dintre cele mai bune alegeri.
Vei fi atras într-un univers care-ți va pune imaginația la încercare. Regizorul practic a încercat să filmeze ceva de negândit și neimaginat: cum ar fi viața în marșarier, întoarcerea în timp cu adevărat, viața în universuri paralele și multe altele. Este punerea în scenă a unui experiment de gândire, burdușit cu multe idei filosofice și cu scene de acțiune cum n-ați mai văzut.
Deși, printre altele, e un film de acțiune, pare mai degrabă o ironie la adresa filmelor de acțiune hollywoodiene, un fel de James Bond luat în derâdere. Se pot spune multe despre Tenet, interpretările sunt nelimitate, ca pentru orice operă artistică, dar înarmați-vă cu multă răbdare dacă vreți să îl înțelegeți sau priviți-l ca o experiență misterioasă, pentru că va fi la fel de revelatoare și cathartică.
Noua producție a originalului Christopher Nolan e una dintre puține producții majore care nu a fost amânată pentru 2021. Cunoscut pentru drame întunecate și deștepte precum Memento, The Prestige, Inception, Interstellar sau Dunkirk, Nolan a scris și regizat pentru 2020 un nou film care are în centru, la fel ca și alte filme ale sale, călătoria în timp. Astfel, un agent secret trebuie să se întoarcă în timp pentru a împiedica izbucnirea unui al Treilea Război Mondial.
E un film exploziv, cu multe răsturnări de situație, care te va pune cu siguranță pe gânduri.
18. The Trial of the Chicago 7 / Procesul celor șapte din Chicago – producție Netflix 2020
E o dramă juridică și istorică antrenantă cu o distribuție excepțională: Sacha Baron Cohen, Joseph Gordon-Levitt, Michael Keaton, Eddie Redmayne, Frank Langella și Yahya Abdul-Mateen (Aquaman). Da, cam mulți bărbați, dar asta pentru că filmul urmărește povestea a șapte protestatari împotriva Războiului din Vietnam.
Scenariul a fost scris acum peste 10 ani și trebuia să fie regizat de Steven Spielberg, dar din cauza unei greve a scenariștilor, planul a picat. Și ghinionul nu a părăsit complet proiectul, pentru că în 2020, când trebuia să fie lansat în cinematografe de Paramount, a venit pandemia. Dar cum ghinionul cuiva e norocul altuia, Netflix a cumpărat drepturile de distribuție, așa că putem să-l vedem pe Netflix. A fost bine primit de critici și a intrat și în topul nostru cu filme din 2020 de văzut :D. Vezi aici trailer-ul The Trial of the Chicago 7.
19. Ai toată viața înainte / The life ahead (2020) – Netflix
O producție Netflix lansată în toamna lui 2020, The life ahead este o adaptare a romanului lui Romain Gary – Ai toată viața înainte. O recomandare pentru optimiștii mai sensibili dintre noi 🙂 The life ahead e un film despre rezistență și speranță, cu Sophia Loren în rolul principal, la fel de magnetică și magică la cei 86 de ani ai săi ca la 30.
Supraviețuitoare a Holocaustului și fostă prostituată, Madam Rosa are grijă de copiii prostituatelor din cartier cât ele sunt la muncă. Pe “capul” ei cade un mic senegalez, copil al străzii, cu care deși începe relația cu stângul, ajunge să dezvolte o legătură profundă, în timp ce Rosa încearcă să îl ajute și să îi ghideze creșterea.
20. The Call of The Wild – pe Disney+
A venit primăvara, așa că mulți simțim chemarea naturii și a aventurii. 🙂 Așa că vă propunem un film nou de aventură, în care joacă cel mai cunoscut actor al filmelor de aventură: Harrison Ford.
Ce-i drept, nu mai e chiar la prima tinerețe, și nici la a doua :), dar The Call of The Wild merită văzut pentru senzația de libertate, pentru spiritul de aventură și pentru umanitatea și empatia lui. E un film destul de convențional (e de fapt o adaptare după un roman), dar minusul lui semnificativ este faptul că exagerează cu imaginile create pe calculator, inclusiv cu cele ale personajului principal, câinele Buck.
Buck e un St Bernard imens, cu suflet mare, super blând, care trăiește cu stăpânii lui undeva în California. Doar că într-o noapte este răpit de hoți fără scrupule care îl vând pentru profit. Așa că Buck ajunge să tragă la sania unui poștaș din Canada, într-o regiune super îndepărtată, sălbatică și friguroasă. Așa începe aventura lui Buck, care se va intersecta la un moment dat cu destinul lui John Thornton (Harrison Ford).
21. Another round (2020)
Mads Mikkelsen – Another Round
O comedie-dramă cu Mads Mikkelsen în rolul principal. Dacă nu l-ați mai văzut în ultimul timp decât în reclamele la bere să știți că tot pe lângă băutură își face veacul și în Another Round.
Filmul aruncă o privire în criza de vârstă mijlocie, în care cei mai mulți dintre oameni simt că nu se mai pot bucura de viață la intensitatea pe care o făceau la 20 sau 30 de ani. Simt că viața lor a trecut de jumătate, relația cu partenerul de viață nu mai e ca la început, copiii sunt destul de mari și părinții pierd din relevanță și din conexiunea cu ei. La serviciu apare plictiseala și plafonarea etc. Pe toate acestea de mai sus le experimentează patru colegi și prieteni – profesori la o școală din Copenhaga.
Ajungând la o aniversare să își împărtășească anxietățile, unul dintre ei le povestește despre ideea unui filosof, și anume că alcoolul băut într-o anumită măsură te face mai creativ și inspirațional. Te relaxează și te ajută să-ți trăiești mai intens viața. Nu departe de acest moment Martin începe să bea înainte să vină la școală. Cursurile devin mai interesante, elevii sunt mult mai implicați, totul pare să meargă mult mai bine ca înainte. Ceea ce îi motivează și pe ceilalți să se apuce de același exercițiu. Toți beau dar își măsoară cu strictețe nivelul de alcool din sânge și nu beau niciodată după ora 8 seara. Dar lucrurile încep încet-încet să devieze…
Dacă mai vrei un motiv în plus pentru a urmări acest film, trebuie să știi că vei avea ocazia să-l vezi pe Mads Mikkelsen dansând. Poate nu știai, dar el s-a format la începutul carierei ca dansator profesionist. 🙂
Another round e cel mai nou film al lui Thomas Vinterberg, dar totuși parcă nu la fel de bun precum The Hunt, tot un film semnat de Vinterberg cu Mads Mikkelsen în rolul principal. La fel de filosofic însă în modul în care problematizează tema aleasă, lipsa de vitalitate și inspirație.
22. News of The World (2020) – disponibil din februarie 2021 pe Netflix
Lansat în ziua de Crăciun a lui 2020 în cinematografele din State, News of The World a intrat în grila Netflix în februarie 2021. Un film western cu Tom Hanks în rolul principal, News of The World urmărește un veteran al Războiului Civil care conduce o fetiță înapoi la familia ei, după ce fusese răpită și crescută de indieni. Critica s-a exprimat favorabil pe subiectul acestui film, lăudând jocul actoricesc al lui Tom Hanks și al actriței care o interpretează pe fetiță, plus regia și coloana sonoră. Și adevărul este că un film cu Tom Hanks în rolul principal nu poate fi nicicum unul slab 🙂
23. Cerul de la miezul nopții / The Midnight Sky (2020) – Netflix
Lansat de Netflix pe 23 decembrie 2020, Cerul de la miezul nopții e penultimul film al lui George Clooney, regizat de el și în care joacă rolul principal. Nu este un film perfect, dar are meritele lui, pe lângă faptul că îl vedem pe Clooney într-un super rol. 🙂 Are o poveste emoționantă și plină de dramatism, plus interpretări excelente.
Ce face un om de știință într-o lume post-apocaliptică? Încearcă să salveze o navă care se întoarce pe Pământ, întorcând-o din cale. George Clooney e Augustine, singurul om care mai trăiește pe suprafața Pământului, undeva în zona arctică. Înainte ca atmosfera Pământului să devină complet irespirabilă, va trebui să se lupte cu frigul îngrozitor și alte adversități pentru a salva și o fetiță ce a fost lăsată în urmă la evacuarea planetei.
24. Mank (2020) – Netflix
Vrei un bilet către o călătorie în timp în strălucitorul și creativul Hollywood în anii lui de glorie? Atunci Mank e biletul pe care îl cauți.
Mank nu e prima producție Netflix din 2020 care e o reverență la Hollywoodul din Epoca lui de Aur. Cu un dialog extraordinar de deștept, acid și haios și interpretări remarcabile, Mank este un film biografic care îl urmărește pe scenaristul Herman Mankiewich în procesul creativ prin care s-a născut povestea unuia dintre cele mai bune filme făcute vreodată, Cetățeanul Kane/Citizen Kane.
Filmul este regizat de David Fincher, cunoscut pentru Se7en, Zodiac, Fight Club, The Curious Case of Benjamin Button și altele, după un scenariu scris de tatăl acestuia. Planul inițial al lui David Fincher era să îl filmeze imediat după The Game, din 1997, dar filmul a ajuns să vadă lumina zilei de abia în 2020.
25. Hillbilly Elegy / Elegia celor bătuți de soartă (2020) – Netflix
Un film Netflix din 2020 despre o poveste de familie, în care un tânăr provenit dintr-o zonă extrem de săracă a Americii reușește să ajungă la una dintre cele mai bune universități din lume, Yale. Filmul e regizat de Ron Howard, cel care a realizat și A Beautiful Mind / O minte sclipitoare. E un film despre cum poți depăși dificultățile vieții atunci când nu te-ai născut cu prea multe oportunități și cu părinți echilibrați care să aibă grijă de tine. O să te impresioneze povestea lui J.D. Vance, care este chiar adevărată, Hillbilly Elegy fiind ecranizarea biografiei cu același nume apărută acum câțiva ani.
Ca o ultimă notă, Glenn Close și Amy Adams fac două roluri impresionante în Hillbilly Elegy, filmul merită văzut inclusiv pentru rolurile lor.
26. Rebecca (2020) – Netflix
E un thriller romantic produs de Netflix, cu atmosferă de belle epoque, decoruri și costume luxoase, scene de dragoste, riviera engleză. Dacă v-a plăcut romanticul Call me by your name din 2017, o să vreți să vedeți și Rebecca.
Asta pentru că unul din rolurile principale e jucat de același actor ca și în Call me by your name, Armie Hammer. Hammer interpretează rolul lui Maxim de Winter, ce o seduce pe tânăra Lilly James pentru a-i fi soție. Ajungând la moșia acestuia, Lilly James începe să fie bântuită de prezența fostei soții a lui Maxim.
27. The Wrong Missy (2020) – Netflix
E ceea ce se numește a raunchy comedy, adică una mai din topor 🙂 Cu glume mai grosolane și nebune, dar care ajung să te distreze copios după ce te obișnuiești cu stilul dintr-o bucată al umorului din The Wrong Missy.
Tim Morris (David Spade) are o întâlnire romantică dezastruoasă cu Melissa, care pare de-a dreptul scăpată de la casa de nebuni. Ideile ei sunt atât de sărite de pe fix și e atât de directă și fără filtre sociale, încât îl sperie de moarte pe Tim. Între timp, Tim cunoaște o altă Melissa și cei doi par făcuți unul pentru celălalt. Așa că Tim se hotărăște să o invite în retreat-ul firmei lui în Hawaii. Doar că își dă seama de abia în avion că a invitat-o pe prima Melissa, cea super stranie și care te pune în cele mai ciudate situații…
Așa că vacanța în Hawaii o ia complet razna și toată lumea e oripilată de Melissa…
28. Baietii din trupa / The Boys in the Band (2020) – Netflix
Din septembrie 2020 a intrat în grila Netflix un film nou despre comunitatea LGBTQ din New York din anii ’60. Când homosexualii încă erau persecutați social și a fi openly gay era văzut ca un act de curaj.
Șase prieteni gay se întâlnesc la o petrecere de aniversare, care va scoate la iveală foarte multe intimități și dileme interioare, pentru fiecare dintre cei prezenți. Băieții din trupă are un ritm al dialogului foarte susținut, schimburi de replici inteligente și tăioase. Nu e o capodoperă cinematografică, dar este peste media filmelor pe care le poți vedea pe Netflix.
Filmul are o distribuție excelentă, de la Jim Parsons (personajul principal din serialul Big Bang), până la Matt Bomer (pe care noi l-am îndrăgit peste măsură în comedia Papi Chulo). De fapt, The Boys in The Band este o adaptare a unei piese de teatru, care este jucată pe Broadway de aceeași distribuție ca și în filmul Netflix. Așa că poți să consideri când îi dai play că ți-ai luat bilet pe Broadway și ești în New York. 😀
29. I’m thinking of ending things / Mă gândesc să-i pun capăt (2020) – Netflix
Vrei să vezi un film cu totul diferit? În septembrie 2020, gigantul american de streaming a lansat unul dintre cele mai originale filme Netflix produse vreodată de acesta. Dar și unul dintre cele mai originale și neașteptate filme lansate în 2020. Și cu asta am spus cam tot. Povestea e simplă. Un cuplu merge în vizită la părinții lui… Drumul cu mașina și tot ce se întâmplă în film e în același timp metafizic, dar și cât se poate de visceral. E ca și cum ți-ai schimbat corpul și acum ești complet mutat în corpul și mintea personajului principal, tânăra din cuplu.
Ca să vorbim în genuri, I’m thinking of ending things e un horror psihologic sau thriller psihologic. De fapt, e mai mult de atât. E greu de pus într-o categorie. Dar dacă ai văzut alte nebunii de filme ca Being John Malkovich sau Adaptation/Hoțul de orhidee, atunci sigur o să apreciezi și I’m thinking of ending things. Pentru că are în spate gândirea aceluiași Charlie Kaufmann. Scenarist în primele două filme, Charlie Kaufmann a adaptat romanul I’m thinking of ending things pentru film și a regizat această producție care te va ului…
30. Toate acele locuri minunate (2020) – Netflix
All the bright places e un film de dragoste 2020 produs de Netflix, un film delicat și poetic despre dragostea dintre doi adolescenți. Ea, interpretată de talentata Elle Fanning, încearcă să depășească pierderea surorii. În timp ce el, colegul de liceu, Theodore, încearcă să o ajute. Chiar dacă e un film cu adolescenți, îi va emoționa și atinge pe romanticii de orice vârstă. Filmul este adaptarea romanului de succes cu același nume.
31. Cel mai cel / Out of my league (2020) – Netflix
Vreți să vedeți o comedie romantică? Nu mai căutați, pentru că avem pentru voi o recomandare simpatică. Cel mai cel e o comedioară despre o italiancă ciudățică, cu o boală genetică rară, care se hotărăște să țintească foarte sus în viața amoroasă. Tipul este mai mult decât hot, în timp ce ea nu e doar ciudățică, ci și cam urâțică, dar extraordinar de carismatică și creativă. Veți zâmbi, râde, plânge – într-un cuvânt, e un feel-good movie, pe care să-l (re)vedeți de Sărbători sau oricând aveți timp.
32. Palm Springs (2020)
Palm Springs e o comedie romantică din 2020 cu Andy Samberg (Brooklyn Nine-Nine) în rolul principal. Lansată în iulie 2020, pe Hulu, a fost bine primită de critică, pentru jocul actoricesc dar și pentru modul în care exploatează premisa SF a unei bucle a timpului. Mai simplu spus, Palm Springs este o Ziua Cârtiței, dar în care acțiunea nu se petrece în anii 90, ca în comedia romantică cu Bill Murray și Andie MacDowell, ci chiar în 2020.
Mai e o diferență, de data asta și el, și ea rămân blocați în timp, condamnați să își petreacă mereu și mereu aceeași zi, la infinit. (În Ziua Cârtiței cu Bill Murray doar el era blocat în timp.)
Diferența de abordare venită din modul în care relațiile de dragoste au evoluat din anii 90 până azi e destul de pregnantă. Râsetele, ca și emoțiile, ne sunt provocate de alte situații, mai pragmatice, mai lipsite de iluzii și mai concentrate pe dictonul trăiește clipa. Sexul e mult mai tranzacțional, dar într-un final comedia atinge un grad de profunzime, la fel ca și relația dintre cei doi.
33. Jungla tragică (2020) – Netflix
E un film de artă de fantezie, care are șanse mari să te prindă în mrejele lui. Misterul junglei de la limita dintre Mexic și Belize se împletește cu misterul femeii virgine care-și descoperă puterea senzualității și miturile mayașe despre un demon feminin care pândește în junglă și atrage bărbații la pieire.
Jungla tragică nu e un film care să ofere satisfacție rapidă, e un film încet, cu personaje nu suficient de dezvoltate, fără o poveste complexă, dar asta nu îl face mai puțin magic. Misterul junglei, la fel ca în alte filme de referințe ca Aguirre, The Wrath of God sau Apocalypse Now, e întotdeauna la fel de puternic și nu îi poți rezista, trebuie să te lași absorbit de acest univers în sine, atât de străin nouă, celor așa zis “civilizați”. Jungla e cu siguranță cel mai puternic și expresiv personaj al filmului.
34. Underwater (2020) – Disney+
Dacă îți plac filmele horror cu creaturi înfricoșătoare, atunci îți recomandăm un film de groază lansat în 2020 fără mare succes în State. Dar comparativ cu marea masă de filme de groază, Underwater e o capodoperă 🙂
Dacă ți-a plăcut Alien, sunt șanse mari să-ți placă și Underwater. Doar că acțiunea nu se petrece în spațiu, ci în adâncurile Gropii Marianelor. Cam așa începe acest film de groază de acțiune în care senzația de claustrofobie te apasă. Cine va scăpa din această cursă contra cronometru pentru supraviețuire din cei 6 membri ai echipajului? Într-un centru de forare în adâncul oceanului, un cutremur aproape distruge întreaga baza de cercetare. Kristen Stewart și Vincent Cassel sunt doi dintre supraviețuitori, care se luptă să găsească o soluție pentru a ieși la suprafață înainte de colapsul centrului. Doar că supraviețuitorii nu știu că se mai confruntă cu ceva: un monstru hidos care se pare că trăia nederanjat în adâncuri până la acest cutremur…
Underwater e un film de groază care, poate paradoxal, nu vine cu ceva nou. 🙂 Sună de multe ori destul de familiar, mai ales cu Alien și atmosfera de acolo. Actorii joacă foarte bine și îl fac destul de credibil, dar asta nu reușește să insufle filmului originalitate. Dar, așa cum spuneam, merită văzut ținând cont de penuria de filme 2020 reușite.
35. The Lodge (2020)
Dacă Underwater era pentru fanii filmelor de groază SF de acțiune, The Lodge o să-ți placă în mod special dacă te prind filmele horror psihologice. La fel ca și Underwater, The Lodge e derivat din alte filme horror. Aici, în mod special The Lodge aduce cu The Shining.
O femeie cu probleme psihologice ajunge într-un mediu ostil atât fizic, cât și psihologic. La fel ca-n The Shining iarna are și ea un rol de jucat în senzația de claustrare. Ai senzația că ești prins într-o situație fără ieșire. Afară frigul nu te va lăsa să ajungi prea departe, iar înăuntru riști s-o iei razna, dacă nu cumva ajungi să nu fii omorât de personajul negativ…
The Lodge a fost destul de bine primit de critici, pentru modul în care se joacă cu așteptările privitorului, încercând să îl surprindă. Lansat pentru publicul larg în februarie 2020, The Lodge nu a reușit să adune la box office mult peste 3 milioane de dolari, probabil și din cauza restrictiilor legate de pandemie.
Două dintre rolurile principale sunt interpretate de Alicia Silverstone și Richard Armitage.
36. Chemical Hearts (2020) – Amazon Prime Video
Lansat în august 2020 de Amazon Studios, Chemical Hearts e o poveste de dragoste care se întâmplă pe fondul confuziilor și căutărilor adolescenței, dar și a unei traume pe care ea a suferit-o de curând. Cei doi sunt liceeni în ultimul an, se cunosc de curând și încep să se apropie încet-încet, descoperind unul celuilalt sensibilități, emoții, zone din suflet foarte delicate sau unele deja calcifiate, după durerea resimțită la pierderea unei ființe iubite.
Într-un univers nu prea bogat cu filme de dragoste în 2020, Chemical Hearts e binevenit. Nu e o capodoperă, dar nu e niciun film de duzină. Așa că te va face să te gândești la dragoste, la prima ta dragoste, te va emoționa și te va face să visezi la noi emoții romantice.
37. You Should Have Left (2020)
Dacă vrei să vezi un film de groază psihologic în care elementul central este o casă bântuită, încearcă You should have left. Kevin Bacon și Amanda Seyfried interpretează rolul unui cuplu cu un copil. Ea e actriță și pentru că jobul o cere se hotărăsc să închirieze o casă în Europa în timpul filmărilor la noul ei film. Situația se deteriorează rapid însă și, dintr-un cuplu fericit, ajung să se despartă. Iar demonii trecutului dau târcoale sănătății mintale a personajului central…
You should have left nu e un film de nota 10, dar merge de o seară de film. E autentic de groază :). În plus, ai argumentul în plus al jocului celor doi actori: Kevin Bacon – sex-simbolul etern 🙂 și Amanda Seyfried, eterna dragoste cu ochi albaștri 😛
Filme 2020: Alte producții lansate în 2020
38. Onward / Tot înainte (primăvara lui 2020) – film animat – Disney+
E una dintre cele două producții Pixar din 2020. Onward s-a lansat la nivel mondial, cu recenzii pozitive din partea criticilor. Povestea este aventura a doi frați elfi în încercarea de a-și găsi propria identitate, după ce copilăria le-a fost marcată de pierderea tatălui și de căderea în uitare a calităților de magicieni ale elfilor din comunitate. Așa cum ne-a obișnuit studioul Pixar, pregătiți-vă pentru o animație distractivă, care vă emoționa în cel mai plăcut mod. Vocile personajelor sunt asigurate de Tom Holland, Chriss Pratt, Julia Louis-Dreyfus și Octavia Spencer.
39. The Rhythm Section (2020)
Nu e cel mai reușit film al anului 2020, dar e bazat pe o carte, deci scenariul e destul de complex și mai plin de suspans decât producțiile obișnuite. În plus, rolurile principale sunt jucate de Blake Lively și Jude Law. Blake Lively și-a pierdut familia într-un accident aviatic ce pare să nu fi fost totuși un accident. Personajul lui Blake pornește în căutarea vinovaților și răzbunarea dispariției membrilor familiei…
40. Scoob! (2020) – film de animație
Al doilea film animat din 2020 urmărește aventurile câinelui Scooby, un mare danez, împreună cu cel mai bun prieten al său, Shaggy. Cei doi, ajutați de tinerii detectivi Fred, Velma și Daphne, trebuie să dezlege cel mai mare mister de până acum, pentru a împiedica o câine-apocalipsă :), adică lansarea câinelui fantomă Cerberus asupra umanității. Scoob! e o producție Warner Bros. Vocile sunt interpretate de Zac Efron, Amanda Seyfred, Gina Rodriguez și Mark Wahlberg.
41. Greyhound (vara 2020) – este distribuit de Apple pe platforma lor
Un film cu acțiunea în Al Doilea Război Mondial? Da, vrem. 🙂 Cu Tom Hanks în rolul principal? Da, vrem. 🙂 Tom Hanks reușește să dea viață oricărui film în care joacă. Are un talent atât de natural, încât orice poveste prinde viață atunci când e interpretată de el. Mai mult, Hanks este și scenaristul acestei noi producții hollywoodiene. Comandantul Ernest Krause conduce un convoi de nave în traversarea Atlanticului, în prima sa misiune de acest gen.
Acțiunea filmului se petrece în ceea ce poartă denumirea Lupta pentru Atlantic, cea mai lungă campanie militară din cel de Al Doilea Război Mondial. Imediat după declararea războiului, aliații au lansat o blocadă navală împotriva Germaniei naziste, urmată de o contra-blocadă a armatei germane. Astfel, convoaie militare sau comerciale deplasându-se spre Marea Britanie sau Rusia erau păzite și escortate de nave și avioane ale aliaților, pentru a nu deveni victimele submarinelor sau navelor nemțești.
42. Wonder Woman 1984 (25 decembrie 2020)
Lucrurile se pare că se schimbă la Hollywood dacă deja în 2020 avem două filme cu supereroi în care personajul principal este o femeie. Mai mult, povestea și regia sunt semnate tot de o femeie, Patty Jenkins. De data asta este vorba de Wonder Woman, din universul DC Comics. Gal Gadot revine în rolul Wonder Woman, în acest sequel după primul film din serie. Celelalte personaje sunt interpretate de aceeași distribuție ca și în primul film: Chris Pine – iubitul lui Wonder Woman și Robin Wright, mătușa acesteia. Primul film din serie ne-a plăcut foarte mult. La fel ca și acest sequel bine jucat, cu umor și autoironie și fără prea multă violență.
43. Soul / Suflet (25 decembrie 2020) – Disney+
Al doilea film de animație de la Studiourile Pixar din 2020 este o comedie în care vei auzi vocile lui Jamie Foxx și Tina Fey, printre altele. Joe Gardner, un profesor de muzică de gimnaziu primește o șansă nesperată de a cânta pe scenă într-un ansamblu de jazz. Printr-un accident, sufletul lui Joe se desprinde de corp și planurile de a debuta muzical par să îi fie complet date peste cap…
44. The Witches / Vrăjitoarele (toamna 2020)
E a doua adaptare a romanului lui Roald Dahl, după filmul din 1990 Vrăjitoarele (cu Anjelica Houston și Rowan Atkinson). Astfel, e rândul lui Robert Zemeckis (Forrest Gump, Flight) să își încerce norocul cu povestea din carte. Veți vedea o comedie fantezistă, în care un copil ajunge fix în mijlocul unei convenții de vrăjitoare. Iar Marea Vrăjitoare 🙂 îl transfromă într-un șoricel. Marea Vrăjitoare e interpretată de energica Anne Hathaway. În timp ce celelalte personaje sunt interpretate de Octavia Spencer, Stanley Tucci și Chris Rock. A fost pe HBO Max.
45. Happiest Season (toamna lui 2020)
Este una din puținele comedii romantică din lista de filme 2020. 🙂 E vorba despre dragostea dintre două fete, jucate de Kristen Stewart și MacKenzie Davis. O tânără vrea să o ceară în căsătorie pe iubita ei, dar își dă seama că există un impediment major. Familia conservatoare. Din nou ar fi de remarcat faptul că e încă un film scris și regizat de femei. Iar rolurile principale sunt interpretate de femei.
Acesta e topul nostru cu filme din 2020. Vouă ce filme din 2020 v-au plăcut cel mai mult?
Gladiator 2 este unul dintre cele mai așteptate filme din 2024, iar presa internațională scrie constant despre producția regizată de Ridley Scott. Într-un interviu acordat recent, actrița Connie Wilson, care o interpretează pe Lucilla, s-a arătat încântată de rezultatul producției.
Connie Wilson s-a declarat onorată că a avut ocazia să lucreze cu Ridley Scott și spune că filmul Gladiator 2 va fi magnific.
“Nu știam la ce să mă aștept când a început povestea și, în retrospectivă, am făcut o alegere excelentă. A fost incredibil. Ridley a alcătuit o distribuție incredibilă și a reieșit un spectacol magnific care mi-a ajuns direct în inimă. Tot ce am de spus este la superlativ”, a spus Connie Wilson.
Filmul Gladiator 2 nu-l va avea în distribuție pe Russell Crowe, care a interpretat rolul principal în precedenta producție. Acțiunea se va axa pe personajul Lucius, interpretat de Paul Mescal. Acesta este fiul Lucillei și a fost salvat alături de mama sa în precedenta producție. Personajul Lucius este o legătură între fostul film și următorul, însă va oferi o nouă acțiune dintr-un unghi diferit, conform informațiilor făcute publice de echipa de producție.
LYTE video
Gladiator 2 va fi lansat pe 22 noiembrie 2024 și este unul dintre cele mai așteptate filme din acest an. Din distribuție vor mai face parte Derek Jacobi, Djimon Hounsou, Joseph Quinn, Fred Hechinger și Pedro Pascal. O apariție surpriză este și cea a lui Denzel Washington, despre care Ridley Scott a oferit mai multe detalii.
„Este proprietarul unei afaceri. El a furnizat arme pentru romani, le-a oferit vinul pe care îl beau. În plus, era un traficant de arme din acea perioadă. Este bogat deja din acest domeniu. Are o echipă de 30 sau 40 de gladiatori. Îi place să îi vadă luptând și îi aduce aminte de perioada în care și el a făcut asta. A fost capturat în Africa de Nord și a devenit om liber pentru că era un gladiator bun. Dar acum el ascunde asta pentru că este conștient de potențialul puterii sale reale. Este mai bogat decât majoritatea senatorilor, astfel că are gânduri și planuri despre cum ar putea prelua puterea de la aceștia”, a afirmat Ridley Scott, conform Collider.
Gladiator a avut un succes fenomenal
Gladiator este considerat unul dintre cele mai bune filme din istorie. Lansat în 2000 cu un buget de 103 milioane de dolari, el a avut încasări de 503 milioane de dolari. A câștigat nu mai puțin de 5 premii Oscar, 4 premii BAFTA și 2 Globuri de Aur. Despre o continuare s-a discutat intens în ultimele două decenii, dar aceasta va fi lansată abia în toamna acestui an.
Între timp, fanii seriei au avut ocazia să se delecteze cu jocurile video rezultate din filmul Gladiator. În 2003 a apărut jocul video Gladius, iar subiectul nu a fost ignorat nici de dezvoltatorii de jocuri de conținut pentru casino. Compania Playtech a lansat în 2012 slotul Gladiator JP, în care simboluri sunt chiar personajele din film. Deși este unul din primele jocuri cu jackpot, Gladiator JP rămâne un joc foarte popular și în prezent.
LYTE video
Fiind un film despre care se discută intens de mai bine de două decenii, Gladiator 2 va stârni cu siguranță interes, chiar dacă Russell Crowe nu va face parte din distribuție. Ridley Scott a explicat că i-a fost imposibilă readucerea personajului într-un nou film pentru a păstra un fir fluent. În schimb, Russell Crowe s-a arătat iritat de întrebările repetate primite pe tema Gladiator și a afirmat că ar trebui să fie plătit pentru a promova un film în care nu are niciun rol.
Geaca de piele, este fără îndoială icon al stilului masculin. De la scena de film la podiumul modei, această piesă a rămas o variantă clasică și rafinată. Este simbolul al virilității fără efort și al atitudini rebele care a inspirat generații întregi.
Diversitate în detaliu – alege o geacă din piele care te reprezintă
Cu numeroase designuri și finisaje, geaca de piele este haina care oferă libertatea de a alege ce se potrivește cel mai bine stilului tău. De la modelele moto clasice la cele modernizate, opțiunile sunt nelimitate. Iar când vine vorba de confort, nonconformism și accesibilitate, modelele Bolf reușesc să facă impresie. Atât variantele scurte simple ce îmbracă trupul în mod inedit, cât și modelele de geci biker cu design asimetric şi detalii metalice, toată colecția reușește să impresioneze şi să ofere un look de star de cinema autentic.
Inspiră-te din stilul vedetelor de cinema
Eleganță Retro – canalizează spiritul lui James Dean
Îmbrăcă-te într-o geacă de piele neagră, cu croială clasică, pentru a reînvia aura lui James Dean. Optează pentru modelele Bolf cu croi simplu și cu detalii minime. Adaugă o pereche de blugi cu talie înaltă și un tricou alb simplu pentru un look retro, cu siguranță care va atrage privirile.
Minimalism urban – urmărește-l pe Ryan Gosling
Pentru un look urban, te poți inspira din stilul simplu al lui Ryan Gosling. O geacă de piele bomber în nuanțe de maro sau gri, combinată cu o cămașă albă și pantaloni chino, este opțiunea perfectă pentru momentele cand vrei să strălucești fără efort. Cum observi, cu puțin faci mult, un ceas cu brățară metalică și o pereche de ochelari de soare sunt accesoriile care completează perfect un look urban.
Rockstar excentric – în pas cu Johnny Depp
Poți să adoptați excentricitatea lui Johnny Depp cu o geacă de piele cu detalii în relief sau cu multe aplicații metalice. O asemenea piesă își va face treaba excelent. Dacă îți dorești mai mult confort, poartă jacheta preferată cu o pereche de blugi, așa vei avea un look original.
Accesorii de impact – detalii care completează ținuta cu geacă de piele
Ceasuri army sau funcționalitate în mișcare
Un ceas army cu o curea rezistentă este accesoriul care definește funcționalitatea modernă și durabilă. Alege un model robust pentru a completa cu perfect ținuta inspirată din stilul celebrităților.
Ochelari de soare iconici – stil și originalitate
Pentru un mister și un plus de stil șarmant, achiziționează ochelari de soare. Te poți orienta către modele cu design iconic sau poți să alegi un design clasic, cu ramă din metal, pentru a adăuga un strop de mister și eleganță oricărui look creionat în jurul unei geci negre de piele.
Eliberează-ți stilul interior
Alegerea unei geci de piele pentru bărbați este mai mult decât un act de îmbrăcăminte – este o declarație de stil și individualitate. Inspirandu-te din stilurile iconice ale vedetelor din cinematografiei și cu o accesorizare inteligentă, veți străluci cu fiecare ocazie. Așadar, să nu îți fie teamă să îți exprimi personalitatea și să te bucuri de fiecare moment într-un mod care este doar al tău.
Îmbinând eleganța clasică cu tonuri moderne, poți să creezi cu ușurință ținute de modă care să-ți definească stilul cu încredere și rafinament.
Citate despre iubire pentru că viața n-ar avea sens fără dragoste. 🙂 Pentru că iubirea e cel mai frumos și profund sentiment. Dar tocmai de aceea nu e ușor de exprimat în cuvinte. Așa că am adunat cele mai frumoase citate despre iubire. În ele te vei regăsi când iubești și vei găsi cuvinte de dragoste pentru persoana iubită.
Citate despre iubire
1. Cel mai important lucru în viață este să învățăm cum să iubim și să ne lăsăm iubiți. – Morrie Schwartz
2. Ce e pentru inima noastră o lume fară iubire? E ca o lanternă fără lumină. – Johann Wolfgang von Goethe
3. Dacă trebuie să te forțezi, nu e pentru tine. Dragostea trebuie să vină ușor, cu libertate și spațiu suficient pentru a crește. – Alex Elle
4. Dragostea e destinul nostru adevărat. Nu găsim sensul vieții de unii singuri, îl găsim împreună cu celălalt. – Thomas Merton
5. Cu cât ești mai motivat de dragoste, cu atât vei fi mai neînfricat și liber în acțiunile tale. – Dalai Lama
6. Iubirea nu înseamnă să te uiți unul la celălalt, ci să privești împreună cu celălalt în aceeași direcție. – Antoine de Saint-Exupery, Airman’s Odyssey
7. Iubirea este acea condiție în care fericirea unei alte persoane este esențială fericirii tale. – Robert Heinlein
8. Dragostea adevărată începe acolo unde nu se așteaptă nimic în schimb. – citat de Saint-Exupery
9.”În toate poveștile de dragoste există întotdeauna ceva care ne apropie de eternitate și de esența vieții, pentru că poveștile de dragoste conțin toate tainele lumii.” -Paulo Coelho
10. Dragostea este totul. Noi suntem doar elemente ale acestui tot. – Rumi
11. Viața este floarea al cărei nectar este dragostea. – Victor Hugo
12. Dragostea înseamnă un singur suflet care sălășluiește în două corpuri. – Aristotel
13. Știu ce e dragostea și ție îți datorez asta. – Hermann Hesse
14. Îndrăgostește-te de cineva care nu te face să te gândești că dragostea e ceva complicat.
15. Omul are nevoie de dragoste. Viața fără duioșie și fără iubire nu e decât un mecanism uscat, scârțâitor și sfâșietor. – Victor Hugo
16. A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi. – Octavian Paler
17. Viața fără dragoste este ca un copac fără flori sau roade. – Khalil Gibran
18. Dragostea este cel mai mare dar pe care o generație îl poate lăsa următoarei. – Richard Garnett
19. Iubește-i pe ceilalți așa cum te iubești pe tine însuți, judecă-i așa cum te-ai judeca pe tine, prețuiește-i așa cum te-ai prețui pe tine însuți. Atunci când ții la ceilalți așa cum ții la tine însuți și când îi protejezi așa cum te-ai proteja pe tine însuți atunci poți vorbi de dragoste adevărată. – Confucius
20. Dragostea nu are limite. – Maya Angelou
21. Dragostea este o forță formidabilă, mai puternică decât oricare alta. – Barbara de Angelis
22. Suntem cu toții puțin ciudați. Și viața e puțin ciudată. Și când găsim pe cineva a cărui ciudățenie este compatibilă cu a noastră, ne unim forțele într-o ciudățenie satisfăcătoare pentru ambii dintre noi și o numim iubire – iubire adevărată. – Robert Fulghum, True Love
23. Mergi în grădină atunci când ai nevoie să-ți amintești că totul este dragoste…
24. Nu uita să te îndrăgostești în primul rând de tine însăți. / Don’t forget to fall in love with yourself first. – personajul Carrie Bradshaw
25. Dragostea este nimic fără acțiune. Încrederea e nimic fără dovadă. Părerea de rău nu e nimic fără schimbare. – Dalai Lama
26. Cu cât ești mai motivat de dragoste, cu atât vei fi mai neînfricat și liber în acțiunile tale. – Dalai Lama
27. Trebuie să învățăm să ne ridicăm de la masa la care nu se mai servește dragoste. – Nina Simone
28. Cei mai frumoși ochi sunt cei care te privesc cu dragoste.
29. Cele mai frumoase haine pe care le poate purta o femeie sunt brațele bărbatului pe care îl iubește. – Yves Saint-Laurent
30. De fiecare dată când te văd mă îndrăgostesc din nou de tine. – autor necunoscut
31. Femeile independente sunt cele mai dificil de iubit, par reci ca gheața. Dar dacă găsești focul ascuns din sufletul lor, dragostea lor va fi fără margini.
32. Până când te-am cunoscut nu experimentasem decât dorința. Dragostea, niciodată. – Vicontele de Valmont
33. Dragostea e o ca o doctorie: dacă e prea multă, te omoară.
34. Corpul tău ar trebui să aparțină doar celui care se îndrăgostește de sufletul tău. – Charlie Chaplin într-o scrisoare către fiica lui, Geraldine / Your naked body should belong only to those who fall in love with your naked soul.
35. Acolo unde e dragoste este și viață.
36. Să fii iubit cu adevărat de cineva îți dă putere, în timp ce dragostea ta profundă pentru cineva îți dă curaj. – Lao Tzu
37. Nu este greu să te îndrăgostești. Este greu să-ți declari dragostea. – Alfred de Musset
38. Cel mai bun sentiment din lume este atunci când ești cu cineva care te vrea la fel de mult pe cât și tu îl vrei.
39. O dragoste apusă e ca un vulcan, niciodată nu poți zice că a trecut pericolul de a izbucni din nou. – Octavian Goga
40. Iubirea este ca un copil care tânjește după tot ce poate atinge. – William Shakespeare
Citate despre iubire ca dăruire de sine
41. Nu este vorba de cât de mult dăruim, ci despre câtă dragoste punem în ceea ce dăruim. – Maica Tereza
42. Dragostea este dorința de a contribui la fericirea celuilalt. – Max Jacob
Durerea e un preț mic de plătit pentru dragoste. – Regina Elizabeta a IIa
43. Dragostea adevărată începe acolo unde nu se așteaptă nimic în schimb.
44. Reuşita în dragoste înseamnă mai mult decât a găsi omul potrivit. Înseamnă a fi omul potrivit. – Robert Browning
45. Ține minte: cea mai bună relație este cea în care iubirea reciprocă depășește nevoia fiecăruia. – Dalai Lama
46. Nu există leac pentru dragoste decât să iubești și mai mult. – Henry David Thoreau
Citate despre iubire ca mister
47. Dragostea e un extaz; ne scoate din noi înșine. – Miguel de Unamuno
48. În toate poveștile de dragoste există întotdeauna ceva care ne apropie de eternitate și de esența vieții, pentru că poveștile de dragoste conțin toate tainele lumii. – Paulo Coelho
49. Când plecam unul de lângă celălalt nu ni se părea că ne despărţim, ci că mergem să ne aşteptăm altundeva. -Cesare Pavese
50. Nu iubești o femeie pentru că e frumoasă, ci ea e frumoasă pentru că o iubești. – Arthur Schopenhauer
51. Dar legea iubirii nu poate fi descoperită prin rațiune, pentru că este irațională. – Anna Kareninah
52. Cand iubești profund, găsești întotdeauna ceva nou în persoana iubită. – Blaise Pascal
53. Înmugurea dragostea precum florile, creștea o grădină în mintea ei și, chiar și în cele mai întunecate zile, în zâmbetul ei tot strălucea soarele. – Erin Hanson
54. Câtă vreme iubim, servim la ceva; câtă vreme suntem iubiți de alții, aș spune aproape că suntem indispensabili. -Robert Louis Stevenson
55. Orice iubești este centrul unui paradis. – Novalis
56.”Iubirea este ca un copil care tânjește după tot ce poate atinge.” -William Shakespeare
57. Așa cum la început dragostea se formează datorită dorinței, ea e ținută în viață apoi de o anxietate dureroasă. – Marcel Proust
58. A coborât încercând să nu o privească prea mult, ca și cum era soarele. Și totuși a văzut-o, la fel cum vezi soarele, fără să te uiți la el. – Anna Karenina, Lev Tolstoi
Citate despre iubire – dragostea familiei și iubirea trainică
59. Dragostea înseamnă doi oameni imperfecți care refuză să renunțe unul la celălalt.
60. Dragostea adevărată nu se gasește. Se construiește.
61. Maternitatea este ceva unic. Îți dă puterea de a te îndrăgosti de cineva înainte de a-l vedea. Îți dă instincte extraordinare pentru a avea grijă de cel mic. Îți dă energie să mergi mai departe oricât de obosită ai fi. Și îți crește inima și o umple cu mai multă dragoste decât ai simțit vreodată.
62. Atunci când iubești pe cineva, îl iubești așa cum este, nu cum ți-ai dori să fie. – Tolstoi
63. Dragostea este genul de copac ale cărui fructe nu cresc pe crengi, ci la rădăcină. – Bruce Boyd
64. Bunicii sunt un amestec minunat de râsete, grijă, povești minunate și dragoste. – autor necunoscut
65. Dragostea este rară, prietenia adevărată este și mai rară. -Jean de la Fontaine
66. În viața de familie, dragostea este uleiul care reduce fricțiunea, este cimentul care leagă totul împreună și este melodia care creează armonie. – Friedrich Nietzsche
67. Ceea ce mă susține este dragostea familiei. – Maya Angelou
68. Nu conta cât de mare este casa noastră, dar conta că avea iubire în ea. – Peter Buffett
69. De fapt, familia este ceea ce faci din ea. Este puternică nu datorită numărului de oameni de la masa de seară, ci de ritualurile pe care îi ajuți pe membrii familiei să le creeze, de amintirile pe care le împărtășiți împreună, de timpul dedicat, de îngrijire și iubire… – Marge Kennedy
70. Iubirea dintre părinți și copii este dintotdeauna și pentru totdeauna.
71. – Spune-mi ceva pentru care merită să trăiești. – Iubirea părintească.
72. Am avut un copil în pântecul meu. Am dormit cu el pe pieptul meu. Am sărutat la infinit degetele de la picioare și am petrecut nopți fără somn legănându-l. Dar nu m-aș lipsi de nimic din toate astea. Nu există onoare, iubire sau binecuvântare mai mare.
73. Faptul că am devenit mamă mi-a arătat dragostea așa cum îmi doream cu disperare să știu că există. O dragoste inocentă, pură, necondiționată.
74. Nicio limbă de pe Pământ nu poate exprima puterea, frumusețea și eroismul din dragostea de mamă. – Edwin Chapin
75. Suntem născuți din dragoste, dragostea este mama noastră. – Rumi
Citate despre iubire – declarații de dragoste
76. Vreau două lucruri în această viață: te vreau pe tine și vreau să fim împreună.
77. A fost dragoste la prima vedere, la ultima vedere, pentru toate vederile. – Vladimir Nabokov
78. Am fluturi în stomac de fiecare dată când te văd, deși ne-am văzut de sute de ori.
79. Pentru prima dată am găsit ce pot iubi cu adevărat. Te-am găsit pe tine. – Jane Eyre, Charlotte Bronte
80. Azi te iubesc mai mult decât ieri, dar nu la fel de mult ca mâine.
81. Am închis ochii încet și m-am îndrăgostit de modul cum mi te aminteam: trup, suflet, întreaga ta făptură. – Christopher Poindexter
82. Locul meu preferat este în brațele tale.
83. Ochii tăi au tot ceea ce sufletul meu dorește.
84. Cea mai expresivă tăcere este cea a două guri întâlnite într-un sărut.
85. Îmi străpungi sufletul. Sunt pe jumătate suferință, jumătate speranță. Nu am iubit pe nimeni altul decât pe tine. – Jane Austen, Persuasion
86. Timpul se măsoară pentru mine în orele în care suntem împreună și cele în care nu ești lângă mine.
87. Gatsby a privit-o pe Daisy așa cum orice fată își dorește să fie privită. – F. Scott Fitzgerald, Marele Gatsby
88. Până la urmă eram toți oameni… îmbătați de ideea că dragostea și numai dragostea ne poate vindeca frânturile și rănile. – F. Scott Fitzgerald
89. Te-am iubit întotdeauna. Și atunci când iubești pe cineva îl iubești cu totul, așa cum el sau ea este, nu așa cum îți dorești să fie. – Lev Tolstoi, Anna Karenina
90. Te plac foarte mult. Așa cum ești. – Bridget Jones’ Diary
Acestea sunt câteva dintre cele mai frumoase citate despre iubire din câte au fost spuse vreodată, de la filosofie și literatură, până la replici de dragoste rostite în filme. Pentru mai multe citate despre dragoste, vezi și articolele de mai jos.
Citate despre fericire pentru că, luați de vârtejul vieții, uităm de multe ori ce e fericirea. Uităm de fericirea lucrurilor mărunte și uităm de ceea ce ne face fericiți cu adevărat. Iar dacă treci printr-o perioadă mai grea, nu uita: cuvintele pot vindeca. Așa că bucură-te de citatele de mai jos și nu ezita să le împărtășești persoanelor iubite.
Pentru a identica mai ușor ce te interesează sunt structurate pe tematici: citate despre fericire scurte, despre fericire și iubire, citate despre fericire și zâmbet, citate despre fericire și natură, despre fericirea familială, citate despre căutarea fericirii, despre cum să ne bucurăm de ce avem etc.
Cei mai mulți dintre noi suntem pe atât de fericiți pe cât ne hotărâm să fim. – Abraham Lincoln
2. Oriunde ai merge și oricum ar fi vremea, fii propria rază de soare! – Anthony J. D’Angelo
3. Mulți dintre noi ratează șansa la fericire nu pentru că nu au găsit-o, ci pentru că nu se opresc să se bucure de ea.
4. Cel mai important lucru este să te bucuri de viață – să fii fericit – asta e tot ce contează. – Audrey Hepburn
5. Cea dintâi condiţie a fericirii e liniştea sufletului. Nicolae Iorga
6. Fericirea trăiește în lucruri simple.
7. Există o singură fericire în această viață: să fii iubit și să iubești. – George Sand
8. Dacă vrei ca alții să fie fericiți practică compasiunea. Dacă vrei să fii fericit practică compasiunea. – Dalai Lama
9. Ești fericit atunci când ce gândești, ce spui și ce faci sunt în armonie. – Mahatma Gandhi
10. Adevărata fericire este ieftină: dacă trebuie să plătiți scump pentru ea, atunci să știți că este falsă. – Coco Chanel
11. Succesul inseamna sa obtii ceea ce doresti. Fericirea e sa-ti doresti ceea ce ai obtinut. – Dale Carnegie
12. Fii neînfricat în modul în care urmărești lucrurile care îți fac sufletul fericit și bucuros.
13. Un suflet fericit e cel mai bun scut în fața lumii crude. – Atticus
14. Moderație. Mici întâmplări. Bucură-te câte puțin din toate. Acestea sunt secretele fericirii și ale vieții sănătoase. – Julia Child
15. Să începem fiecare zi fiind recunoscători pentru ceea ce avem.
16. Sunt oameni care și-ar dori să aibă zilele noastre proaste! Să fim recunoscători pentru ceea ce avem.
17. Dacă vrei să duci o viața fericită, leag-o de un scop, nu de oameni și lucruri. – Albert Einstein
18. După mulți ani de experiență, un om poate simula multe lucruri, dar nu și fericirea. – Jorge Luis Borges
19. Când faci lucrurile cu adevărat din suflet, simți cum ți se umple inima de bucurie.
20. Fericirea e noua bogăție. Pacea interioară e noul succes. Iar bunătatea e noul cool. Haideți să fim bogați, de succes și cool.
21. Viața e scurtă și depinde numai de tine s-o faci cât mai dulce.
22. Trăiește, nu mai cere permisiunea nimănui! Fă ceea ce vrei să faci, ce cred alții despre tine chiar nu contează.
23. Am ales să fiu fericit pentru că îmi face bine la sănătate. – Voltaire
24. E o zi bună pentru a fi fericit 🙂 Bună dimineața! 😉
Citate despre fericire scurte și inspiraționale
25. Singurul lucru care o să te facă fericit este să fii fericit cu tine însuți. – Goldie Hawn
26. Când plouă – caută curcubeul, când este întuneric – caută stelele.
27. Pentru fiecare minut în care ești supărat pierzi 60 de secunde de fericire. – Ralph Waldo Emerson
28. Oricine e fericit îi va face și pe ceilalți fericiți. – Anne Frank
29. Fă ceea ce te face fericit și să nu-ți pese de ce cred alții despre tine.
30. Fericirea înseamnă să planifici o călătorie cu cei dragi.
31. Fă-ți întotdeauna timp pentru ceea ce te face fericit.
32. Condiția fizică bună este prima cerință pentru a fi fericit. – Joseph Pilates
33. Primăvara va veni și la fel și fericirea. Ai răbdare. Viața se va încălzi din nou. – Anita Krizzan
34. Fii atât de fericit, încât atunci când te privesc alții să devină și ei la fel de fericiți.
35. Fericirea e adevărată doar atunci când o împarți cu ceilalți.
36. Cele mai fericite momente din viață au fost cele puține pe care le-am petrecut împreună cu familia mea. – Thomas Jefferson, președinte american
Citate despre fericire și zâmbete
37. Râzi din toată inima! Dansează în ploaie, bucură-te de fiecare moment, ignoră durerile! Trăiește, zâmbește, iubește, iartă și uită! Viața e prea scurtă să trăim cu regrete.
38. Întotdeauna vei găsi un motiv ca să zâmbești, caută-l.
39. Dansează ca și cum nu te vede nimeni, iubește ca și cum nu vei fi niciodată rănit, cântă ca și cum nu te aude nimeni și trăiește ca și cum raiul e pe Pâmânt! – William W. Purkey
40. Ridurile ar trebui să arate doar locurile unde au fost zâmbete. – Mark Twain
41. Când ne pierdem zâmbetul, înseamnă că ne-am pierdut în haosul vieții. Să zâmbim, deci!
42. Zâmbește și lasă-i pe ceilalți să se întrebe de ce zâmbești.
43. Niciun om nu este atât de sărac încât să nu poată dărui un zâmbet. Și niciun om nu este atât de bogat încât să nu aibă nevoie de el.
44. Nu râdem pentru ca suntem fericiți – suntem fericiți pentru că râdem. – William James
45. Ajută-i pe ceilalți! Când cineva nu zâmbește, oferă-i zâmbetul tău. – Zig Ziglar
46. Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea. E o minciună. Banii pot cumpăra cafea, iar cafeaua mă face fericit(ă)!
Citate despre fericire și iubire
47. Fii cu cineva care te face fericit. Acesta e secretul.
48. Fericirea se naște din iubire, iar iubirea se naște chiar din inima omului. – Don Miguel Ruiz
49. A iubi şi a fi iubit, iată taina fericirii. – Jacques Bossuet
50. Fericirea se măsoară în dragostea pe care o vezi în ochii celui iubit.
51. A iubi este să-ți găsești propria fericire în fericirea celuilalt. – Gottfried Wilhelm Leibniz
52. Dragostea înseamnă să stai lângă cineva fără să faci nimic, dar să fii fericit. – autor necunoscut
53. Nu exista fericire mai mare decat sa iubesti si sa fii iubit.
54. Pentru prima dată în viață nu trebuie să încerc să fiu fericit. Atunci când sunt cu tine pur și simplu sunt fericit.
55. Cel care pentru dragoste a trecut prin ce e mai rău este de o mie de ori mai fericit ca acela care n-a iubit niciodată. – Richard Monckton Milnes
56. Fericirea supremă a vieții e convingerea că suntem iubiți. – Victor Hugo
57. Femeile fericite sunt cele mai frumoase. – Audrey Hepburn / Happy girls are the prettiest.
58. Mă feresc de acele vorbe mari care ne fac atât de nefericiți. – James Joyce
59. Pentru prima dată în viață nu trebuie să încerc să fiu fericit. Atunci când sunt cu tine pur și simplu sunt fericit.
60. Bunicii sunt combinația perfectă de iubire, râset și amintiri fericite.
Citate despre fericire din literatura universală
61. Trebuie să mă împac cu gândul de a fi mai fericită decât cred că merit. – Jane Austen, Mândrie și prejudecată
62. Bucură-te de momentele de fericire, iubește și fii iubit! Aceasta e singură realitate din lume, restul nu există. – Război și pace, Lev Tolstoi
63. Trebuie să crezi în posibilitatea de a fi fericit pentru a putea fi fericit. – Război și pace, Lev Tolstoi
64. Fericirea e bună pentru trup, dar durerea este cea care dezvoltă mintea. – Marcel Proust
65. Toate familiile fericite seamănă între ele, dar fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei propriu. – Lev Tolstoi, Anna Karenina
66. Fii fericit pentru acest moment! Acest moment este viața ta. – Omar Khayyam
67. Dacă cauți perfecțiunea, nu vei fi niciodată fericit. – Anna Karenina
68. Dacă vii la mine la 4 după-amiaza voi începe să fiu fericit de la ora 3. 🙂 – Micul Prinț, Antoine de Saint-Exupery
69. Ce contează cel mai mult sunt micile plăceri, atât de multe încât cu toții ne putem bucura de ele… Fericirea nu constă în obiecte pe care le adunăm în jurul nostru. Pentru a găsi fericirea tot ce trebuie să facem este să ne deschidem ochii. – Micul Prinț, Antoine de Saint-Exupery
Citate despre fericire și căutarea fericirii
70. Tindem să uităm că fericirea nu constă în a primi ceva ce nu avem, ci mai degrabă în a aprecia ce avem deja. – Frederick Keonig
71. Dacă vrei să fii fericit o oră – trage un pui de somn.
72. Ca să fii fericit o zi – pescuiește,
73. Dacă vrei însă să fii fericit o viață – ajută pe altcineva.
74. Sursa de bază a fericirii mele este liniștea sufletească. Nimic nu o poate strica în afară de mânia mea. – Dalai Lama
75. Urmează-ți inima, ascultă ce-ți spune și să nu-ți mai pese de ce cred alții. – Roy T Bennett
76. Copiii sunt fericiți pentru că nu au o listă cu ce ar putea să meargă prost. 🙂
77. Adevărata fericire… nu este obținută prin mulțumirea de sine, ci prin a fi dedicat unui scop lăudabil. – Helen Keller
78. Oamenii așteaptă toată săptămâna ziua de vineri, tot anul vara și toată viața fericirea.
79. Nu căuta fericirea acolo unde ai pierdut-o.
80. Primul pas spre fericire este să îi tratezi pe ceilalți cu blândețe. – Dalai Lama
81. Dacă fericirea e scopul nostru – și așa ar trebui să fie – atunci aventurile ar trebui să fie o prioritate. – Richard Branson
82. Atunci când ajungem să fim fericiți singuri, toți vor să fie cu noi…
83. Nu te simți prost pentru că iei o decizie în viața ta care îi supără pe ceilalți. Nu ești responsabil pentru fericirea celorlalți. Ci pentru propria fericire.
84. Nu fi trist, nu fi mânios dacă viața te înșeală! Acceptă suferința, va veni și timpul tău de fericire, crede-mă. – Aleksandr Pușkin
85. Joacă-te în râu, mergi desculț prin nisip, dansează la lumina lunii, dormi sub cerul înstelat și vei afla că ai nevoie de atât de puțin ca să fii fericit.
86. Nu-ți irosi viața în mânie, regrete, griji și ranchiună. Viața e prea scurtă să fim nefericiți. – Stee Maraboli
87. Ne chinuim să îi convingem pe alții cât suntem de fericiți în loc să facem așa încât să fim noi înșine convinși de asta.
88. Fundația succesului în viață este sănătatea: acesta e substratul oricărei averi. Este, de asemenea, fundația fericirii. Nimeni nu se poate îmbogăți când este bolnav. – P.T. Barnum
89. Viața e ca o carte. Unele capitole sunt triste, altele sunt fericite și unele sunt pline de provocări, dar dacă nu dai pagina nu vei afla ce îți rezervă următorul capitol.
90. Primăvara va veni și la fel și fericirea. Ai răbdare. Viața se va încălzi din nou. – Anita Krizzan
91. Arta este fără îndoială unul dintre cele mai pure și înalte elemente ale fericirii umane. Instruiește mintea prin ochi și ochiul prin minte. Așa cum soarele colorează florile, arta colorează viața. – John Lubbock
Citate despre fericire cu un strop de umor 😜
92. Când alții te cred fericit și tu crezi ca nu ești, ia-te după ei! –Raymond Ruyer
93. Am doar doua tipuri de zile: fericite si super fericite.
94. Fericirea înseamnă să te culci știind că poți dormi oricât vrei tu. 😀 😀
95. Calea către fericire și pace interioară începe cu patru cuvinte: “Nu e problema mea”.
96. Fericirea este cel mai bun machiaj. 😁 – Drew Barrymore
97. Fericirea înseamnă sănătate și o memorie proastă. 😁 – Ingrid Bergman
98. Dacă faci ceva, nu vei fi întotdeauna fericit; dar nu vei fi niciodată fericit dacă nu faci ceva. – Benjamin Disraeli
99. Știi că ești adult când ești fericit că te îndrepți pur și simplu spre casă. 🤣
100. Nu poți cumpăra fericirea, dar poti cumpara bilete de avion, ceea ce e cam acelasi lucru.
101. Dacă vrei să mă faci fericită: fă-mi o cafea, adu-mi-o și fii cafea. 🤣🤣🤣
102. Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea. E o minciună. Banii pot cumpăra cafea, iar cafeaua mă face fericit(ă)! 😁😁
103. Cea mai bună răzbunare este să trăiești bine și să fii fericit. Oamenii urâcioși urâsc oamenii fericiți. – Confucius
104. Fericirea nu e nimic altceva decât sănătate și o memorie proastă. 😁 – Albert Schweitzer
105. Nu există ierni fără zăpadă, primăveri fără soare și nici fericire fără prieteni. – proverb coreean
106. Atunci când suntem fericiți nici nu băgăm de seamă dacă e iarnă sau vară. – Anton Cehov
107. Nu poți cumpăra fericirea, dar poți cumpăra o cafea bună, ceea ce se apropie destul de mult de fericire. 🙂
Citate despre fericire din cei mai mari filosofi
108. E dificil să găsești fericirea în tine însuți, dar este imposibil să o găsești oriunde în altă parte. – Arthur Schopenhauer
109. Secretul fericirii nu constă în a căuta mai mult ci în a dezvolta capacitatea de a te bucura cu mai puțin. – Socrate
110. Reguli pentru o viață fericită: ceva de făcut, cineva pe care să-l iubești, ceva la care să speri. – Immanuel Kant
111. Fericirea e sensul și scopul vieții, singurul deziderat al existenței umane. – Aristotel
112. Ai nevoie de foarte puțin pentru a avea o viață fericită. Totul ține de tine, de modul în care gândești. – Marcus Aurelius
113. Să ne îmblânzim mintea este calea spre atingerea fericirii. – Dalai Lama
114. Soarta ne oferă fiecăruia dintre noi partea noastră de nefericire și tristețe. – Euripide
115. Toată suferința e cauzată de ignoranță. Oamenii îi fac pe alții să sufere în drumul egoist spre propria fericire și satisfacție. – Dalai Lama
116. Împlinirea materială ne dă numai satisfacția simțurilor, dar ca să fim fericiți pe termen lung trebuie să ne dezvoltăm mintea. Avem nevoie de minți calme. – Dalai Lama
117. Oamenii fericiți își construiesc lumea lor interioară. Oamenii nefericiți dau vina pe ceilalți. – Dalai Lama
Citate despre fericire și natură
118. Florile ne fac întotdeauna mai fericiți, mai buni, mai săritori. Sunt soare și alinare pentru suflet.
119. Plaja este locul fericirii mele. Fericirea înseamnă…o plimbare pe plajă…
120. Dacă vrei să fii fericit întreaga viață fă-te grădinar. 🙂
121. Sfat de la o floare a soarelui: fii strălucitor și pozitiv! Răspândește semințele fericirii. Ridică-te și ține capul sus!
122. Fericirea este să-ți privești florile cum înfloresc primăvara.
123. Pentru mine, florile înseamnă fericire. / To me, flowers are happiness. – Stefano Gabbana
124. Florile fac oamenii întotdeauna mai fericiți, mai buni, mai dornici să ajute. Florile sunt soare, hrană și tratament pentru suflet. – Luther Burbank
125. Sunt fericită aici. Picioarele pline de nisip, părul încâlcit, apă sărată pe piele. Aici e locul meu. – Brooke Hampton
126. Florile fac întotdeauna oamenii mai buni, mai fericiți, mai săritori. Florile sunt soare, hrană și leac pentru minte. – Luther Burbank
Citate despre fericirea în familie
127. Familia este acel loc unde suntem fericiți și liniștiți. Unde ne găsim o stare de mulțumire sufletească intensă și deplină. Este un loc unde iubim și suntem iubiți.
128. Familia este buricul vieții și cheia fericirii.
129. Nu contează cât de mare este casa în care trăim, ci cât de fericiți suntem în ea.
130. Să fiu mamă m-a obosit atât de tare, dar m-a făcut să fiu atât de fericită! – Tina Fey
131. O familie fericită nu e nimic altceva decât un rai pământesc. – George Bernard Shaw
Citate despre fericire și cum s-o apreciezi
132. Fericirea întotdeauna arată mică cât timp o ai în palme, dar dă-i drumul și o să înveți cât de mare și prețioasă era. – Maxim Gorky
133. Mulți oameni pierd momentul lor de fericire, nu pentru că nu l-au găsit niciodată, ci pentru că nu s-au oprit să se bucure de el. – William Feather
134. Câteodată e bine să ne oprim puțin din căutările noastre și pur și simplu să fim fericiți.
135. Să le fim recunoscători oamenilor care ne fac fericiți. Ei sunt minunații grădinari care fac ca sufletele noastre să îmbobocească și înflorească. – Marcel Proust
136. În fiecare dimineață când deschid ochii mă văd pe mine însumi: eu, nu evenimentele din jurul meu, am puterea să mă fac fericit sau nefericit astăzi. Eu pot alege care dintre ele va fi: fericirea sau nefericirea. Ziua de ieri a trecut, ziua de mâine încă nu a venit. Am doar o singură zi, astăzi, și voi fi fericit. – Groucho Marx
137. Dacă ai libertate, cărți, flori și luna deasupra ta, cum ai putea să nu fii fericit? – Oscar Wilde
138. Cât de simplă e fericirea: un pahar de vin, o mâncare bună, sunetul mării. Nimic mai mult.
139. Când îți vei da seama cât de perfect este totul, vei lăsa capul pe spate și vei râde la cer. – Buddha
140. Cele mai fericite amintiri sunt ale momentelor care s-au terminat atunci când trebuiau să se termine. – Robert Brault
141. Cred că cel mai bun lucru pe care-l poți să faci este să trăiești viața la intensitate maximă și să colecționezi amintiri așa cum unii strâng bani. Pentru că în final doar că asta rămâi – amintiri fericite – Sarah Strohmeyer
142. Fericirea este cea mai înaltă formă de sănătate. – Dalai Lama
143. Dă-i unui om sănătate și un curs pe care să-l urmeze și nu se va opri să se întrebe dacă e fericit sau nu. – George Bernard Shaw
144. Când ești fericit te bucuri de muzică. Când ești trist, înțelegi versurile.
145. Sa fii fericit inseamna sa nu te mai gandesti cum ar trebui sa arate viata ta, ci sa te bucuri de ea așa cum este.
146. Fericirea e repetiția frecventă a plăcerii. – Arthur Schopenhauer
147.”Dragostea este dorința de a contribui la fericirea celuilalt.” – Max Jacob
148. Banii nu au făcut niciodată pe nimeni fericit și nici nu vor face. Cu cât cineva are mai mult, cu atât vrea mai mult. În loc să umple un gol, banii creează unul. – Benjamin Franklin
149. Fericirea nu constă în a avea bani, ci în bucuria de a reuși ce ți-ai propus, constă în emoția efortului prin care creezi ceva. – Franklin D. Roosevelt
150. Mai devreme sau mai târziu în viață toți descoperim că fericirea perfectă nu există dar sunt câțiva care stau și cântăresc și opusul: nici nefericirea totală nu există. – Primo Levi, supraviețuitor Auschwitz
151. Invidia noastră durează întotdeauna mai mult decât fericirea celor pe care îi invidiem. – Francois de la Rochefoucauld
152. Emoțiile negative precum singurătatea, invidia și vinovăția joacă un rol important într-o viață fericită. Sunt semne care ne spun că trebuie să schimbăm ceva. – Gretchen Rubin
153. Banii nu-ți aduc fericirea, dar lipsa lor cu siguranță îți aduc nefericirea. – Daniel Kahneman
154. Amor? O, ce amară fericire,
Cât dulce chin e în acest cuvânt!
Un zâmbet e în zile de mâhnire,
Un soare e la-ntunecos avânt.
Mihai Eminescu, Amor? O, ce amară fericire…
155. Fericirea este să simți cu adevărat mulțumirea care vine din muncă asiduă. – Joseph Barbara
156. Nu există oameni mai ne-nduplecați și mai duri decât cei preocupați întruna de nefericirea lor. – Mihai Eminescu
157. Nimic în viață nu mă va face mai fericită, mai tristă, mai obosită dar nici mai mândră precum copilul meu și faptul că sunt mama lui.
158. Fericirea înseamnă atunci când copilul tău vine la tine și te îmbrățișează pur și simplu, fără un motiv anume.
159. Iubește-te pe tine însuți și totul se va aranja de la sine. Trebuie să te iubești pe tine însuți ca să reușești orice în viață. – Lucille Ball
160. E atât de multă nefericire în lume încât e obligația fiecăruia dintre noi să contribuim cu cât de multă bucurie ne stă în putere. —John Sutherland Bonnell
161. Cât de multă nefericire ne-au costat fricile de lucruri care nu s-au materializat niciodată. – Thomas Jefferson
162. Oriunde m-aş afla, dacă am o carte cu mine sunt fericită. – JK Rowling
Acestea sunt câteva dintre cele mai expresive și frumoase citate despre fericire, citate scurte despre fericire, despre ce înseamnă fericirea și cum ne putem bucura de viață la maxim. Și, bineînțeles citate despre fericire și iubire, fericire și zâmbete.
To provide the best experiences, we and our partners use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies will allow us and our partners to process personal data such as browsing behavior or unique IDs on this site and show (non-) personalized ads. Not consenting or withdrawing consent, may adversely affect certain features and functions.
Click below to consent to the above or make granular choices. Your choices will be applied to this site only. You can change your settings at any time, including withdrawing your consent, by using the toggles on the Cookie Policy, or by clicking on the manage consent button at the bottom of the screen.
Necesare
Always active
Cookie-urile necesare ajută la a face un site utilizabil prin activarea funcţiilor de bază, precum navigarea în pagină şi accesul la zonele securizate de pe site. Site-ul nu poate funcţiona corespunzător fără aceste cookie-uri.
Marketing
Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a-i urmări pe utilizatori de la un site la altul. Intenţia este de a afişa anunţuri relevante şi antrenante pentru utilizatorii individuali, aşadar ele sunt mai valoroase pentru agenţiile de puiblicitate şi părţile terţe care se ocupă de publicitate.
Statistici
Cookie-urile de statistică îi ajută pe proprietarii unui site să înţeleagă modul în care vizitatorii interacţionează cu site-urile prin colectarea şi raportarea informaţiilor în mod anonim.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a-i urmări pe utilizatori de la un site la altul. Intenţia este de a afişa anunţuri relevante şi antrenante pentru utilizatorii individuali, aşadar ele sunt mai valoroase pentru agenţiile de puiblicitate şi părţile terţe care se ocupă de publicitate.