Ricky Gervais: Armageddon (2023) – trailer – în curând pe streaming

Noul spectacol de stand-up al lui Ricky Gervais este despre sfârșitul omenirii, corectitudine politică și inteligența artificială, printre altele. Nici nu așteptam la altceva. 😀

Spectacolul Armageddon a făcut parte din turneul mondial cu același nume, cu care Gervais a susținut 85 de spectacole în arene cu vânzare completă în întreaga lume.

“Armageddon” marchează al treilea special de stand-up al lui Gervais pentru Netflix, după “Humanity” din 2018 și “SuperNature” din 2022. Gervais: “Pentru următoarele 2000 de ani, oamenii își vor aminti 25 decembrie ca ziua în care ‘Armageddon’ a fost lansat pe Netflix”. 😀

Din păcate fragmentul publicat de Netflix nu e uau, dar sperăm să fi fost aiurea ales. 🙂

Ah, era să uităm, Armageddon tocmai ce a primit ieri o nominalizare la Globurile de Aur pentru cel mai bun show de stand-up.

Show-ul va fi lansat pe NETFLIX în ziua de Crăciun.

Globurile de Aur 2024 – Lista completă a nominalizărilor

Din start, vă spunem că Barbie domină nominalizările din anul acesta la Globurile de Aur, cu 10 nominalizări. Este, astfel, al doilea cel mai nominalizat film din istoria Globurilor de Aur (după filmul Cabaret). Îi urmează Oppenheimer, cu 8.

Dar Globurile de Aur sunt mai interesante pentru categoriile de premii dedicate serialelor și TV-ului, fiind un fel de Oscaruri pentru acest tip de producții. În plus, anul acesta au fost introduse două noi categorii, una care recunoaște succesul de box-office și a doua pentru stand-up comedians. Așa că vom începe cu nominalizările pentru seriale:

Cel mai bun serial dramă

“1923” (Paramount+)
“The Crown” (Netflix)
“The Diplomat” (Netflix)
“The Last of Us” (HBO)
“The Morning Show” (Apple TV+)
“Succession” (HBO)

Cel mai bun serial de comedie sau musical

“The Bear” (FX)
“Ted Lasso” (Apple TV+)
“Abbott Elementary” (ABC)
“Jury Duty” (Amazon Freevee)
“Only Murders in the Building” (Hulu)
“Barry” (HBO)

Cel mai bun actor într-un serial de tip dramă

Pedro Pascal — “The Last of Us”
Kieran Culkin — “Succession”
Jeremy Strong — “Succession”
Brian Cox — “Succession”
Gary Oldman — “Slow Horses”
Dominic West — “The Crown”

Cea mai bună actriță într-un serial de tip dramă

Helen Mirren — “1923”
Bella Ramsey — “The Last of Us”
Keri Russell — “The Diplomat”
Sarah Snook — “Succession”
Imelda Staunton — “The Crown”
Emma Stone — “The Curse”

Cel mai bun actor într-un serial de comedie sau musical

Bill Hader — “Barry”
Steve Martin — “Only Murders in the Building”
Martin Short — “Only Murders in the Building”
Jason Segel — “Shrinking”
Jason Sudeikis — “Ted Lasso”
Jeremy Allen White — “The Bear”

Cea mai bună actriță într-un serial de comedie sau musical

Ayo Edebiri — “The Bear”
Natasha Lyonne — “Poker Face”
Quinta Brunson — “Abbott Elementary”
Rachel Brosnahan — “The Marvelous Mrs. Maisel”
Selena Gomez — “Only Murders in the Building”
Elle Fanning – “The Great”

Cel mai bun actor secundar într-un serial 

Billy Crudup — “The Morning Show”
Matthew Macfadyen — “Succession”
James Marsden — “Jury Duty”
Ebon Moss-Bachrach — “The Bear”
Alan Ruck — “Succession”
Alexander Skarsgård — “Succession”

Cea mai bună actriță secundară într-un serial

Elizabeth Debicki — “The Crown”
Abby Elliott — “The Bear”
Christina Ricci — “Yellowjackets”
J. Smith-Cameron — “Succession”
Meryl Streep — “Only Murders in the Building”
Hannah Waddingham — “Ted Lasso”

Cel mai bun serial de tip serie limitată, antologie sau film realizat pentru televiziune

“Beef”
“Lessons in Chemistry”
“Daisy Jones & the Six”
“All the Light We Cannot See”
“Fellow Travelers”
“Fargo”

Cel mai bun actor într-un serial limitat, antologie sau film pentru TV

Matt Bomer — “Fellow Travelers”
Sam Claflin — “Daisy Jones & the Six”
Jon Hamm — “Fargo”
Woody Harrelson — “White House Plumbers”
David Oyelowo — “Lawmen: Bass Reeves”
Steven Yeun — “Beef”

Cea mai bună actriță într-un serial limitat, antologie sau film pentru TV

Riley Keough — “Daisy Jones & the Six”
Brie Larson — “Lessons in Chemistry”
Elizabeth Olsen — “Love and Death”
Juno Temple — “Fargo”
Rachel Weisz — “Dead Ringers”
Ali Wong — “Beef”

Cel mai bun film de tip dramă

“Oppenheimer” (Universal Pictures)
“Killers of the Flower Moon” (Apple Original Films/Paramount Pictures)
“Maestro” (Netflix)
“Past Lives” (A24)
“The Zone of Interest” (A24)
“Anatomy of a Fall” (Neon)

Cel mai bun film de tip comedie sau musical

“Barbie” (Warner Bros.)
“Poor Things” (Searchlight Pictures)
“American Fiction” (MGM)
“The Holdovers” (Focus Features)
“May December” (Netflix)
“Air” (Amazon MGM Studios)

Cel mai bun regizor de film

Bradley Cooper — “Maestro”
Greta Gerwig — “Barbie”
Yorgos Lanthimos — “Poor Things”
Christopher Nolan — “Oppenheimer”
Martin Scorsese — “Killers of the Flower Moon”
Celine Song — “Past Lives”

Cel mai bun scenariu de film

Bradley Cooper — “Maestro”
Greta Gerwig — “Barbie”
Yorgos Lanthimos — “Poor Things”
Christopher Nolan — “Oppenheimer”
Martin Scorsese — “Killers of the Flower Moon”
Celine Song — “Past Lives”

Cel mai bun actor într-un film dramatic

Bradley Cooper — “Maestro”
Cillian Murphy — “Oppenheimer”
Leonardo DiCaprio — “Killers of the Flower Moon”
Colman Domingo — “Rustin”
Andrew Scott — “All of Us Strangers”
Barry Keoghan — “Saltburn”

Cea mai bună actriță într-un film de tip dramă

Lily Gladstone — “Killers of the Flower Moon”
Carey Mulligan – “Maestro”
Sandra Hüller – “Anatomy of a Fall”
Annette Bening — “Nyad”
Greta Lee — “Past Lives”
Cailee Spaeny — “Priscilla”

Cel mai bun actor într-o comedie sau musical

Nicolas Cage — “Dream Scenario”
Timothée Chalamet — “Wonka”
Matt Damon — “Air”
Paul Giamatti — “The Holdovers”
Joaquin Phoenix — “Beau Is Afraid”
Jeffrey Wright — “American Fiction”

Cea mai bună actriță într-o comedie sau musical

Fantasia Barrino – “The Color Purple”
Jennifer Lawrence – “No Hard Feelings”
Natalie Portman – “May December”
Alma Pöysti – “Fallen Leaves”
Margot Robbie – “Barbie”
Emma Stone – “Poor Things”

Cel mai bun actor într-un rol secundar de film

Willem Dafoe — “Poor Things”
Robert DeNiro — “Killers of the Flower Moon”
Robert Downey Jr. — “Oppenheimer”
Ryan Gosling — “Barbie”
Charles Melton — “May December”
Mark Ruffalo — “Poor Things”

Cea mai bună actriță într-un rol secundar de film

Emily Blunt — “Oppenheimer”
Danielle Brooks — “The Color Purple”
Jodie Foster — “Nyad”
Julianne Moore — “May December”
Rosamund Pike — “Saltburn”
Da’Vine Joy Randolph — “The Holdovers”

Cea mai bună coloană sonoră dintr-un film

Ludwig Göransson — “Oppenheimer”
Jerskin Fendrix — “Poor Things”
Robbie Robertson — “Killers of the Flower Moon”
Mica Levi — “The Zone of Interest”
Daniel Pemberton — “Spider-Man: Across the Spider-Verse”
Joe Hisaishi — “The Boy and the Heron”

Cel mai bun film străin

Anatomy of a Fall” (Neon) — France
“Fallen Leaves” (Mubi) — Finland
“Io Capitano” (01 Distribution) — Italy
“Past Lives” (A24) — United States
“Society of the Snow” (Netflix) — Spain
“The Zone of Interest” (A24) — United Kingdom

Cel mai bun cântec dintr-un film

“Barbie” — “What Was I Made For?” by Billie Eilish and Finneas
“Barbie” — “Dance the Night” by Caroline Ailin, Dua Lipa, Mark Ronson and Andrew Wyatt
“She Came to Me” — “Addicted to Romance” by Bruce Springsteen and Patti Scialfa
“The Super Mario Bros. Movie” — “Peaches” by Jack Black, Aaron Horvath, Michael Jelenic, Eric Osmond, and John Spiker
“Barbie” — “I’m Just Ken” by Mark Ronson, Andrew Wyatt
“Rustin” — “Road to Freedom” by Lenny Kravitz

Cea mai bună animație

“The Boy and the Heron” (GKids)
“Elemental” (Disney)
“Spider-Man: Across the Spider-Verse” (Sony Pictures)
“The Super Mario Bros. Movie” (Universal Pictures)
“Suzume” (Toho Co.)
“Wish” (Disney)

Cel mai bun show de stand-up

Ricky Gervais — “Ricky Gervais: Armageddon”
Trevor Noah — “Trevor Noah: Where Was I”
Chris Rock — “Chris Rock: Selective Outrage”
Amy Schumer — “Amy Schumer: Emergency Contact”
Sarah Silverman — “Sarah Silverman: Someone You Love”
Wanda Sykes — “Wanda Sykes: I’m an Entertainer”

Realizări extraordinare la box-office

“Barbie” (Warner Bros.)
“Guardians of the Galaxy Vol. 3” (Disney)
“John Wick: Chapter 4” (Lionsgate Films)
“Mission: Impossible — Dead Reckoning Part One” (Paramount Pictures)
“Oppenheimer” (Universal Pictures)
“Spider-Man: Across the Spider-Verse” (Sony Pictures)
“The Super Mario Bros. Movie” (Universal Pictures)
“Taylor Swift: The Eras Tour” (AMC Theatres)

Netflix (Maestro, The Crown, The Diplomat) este producătorul cu cele mai multe nominalizări, ceea ce e cu adevărat incredibil (28 nominalizări), urmată de Warner Bros. Discovery (Barbie, Succession, Barry), cu 27 de nominalizări. Vom afla câștigătorii, votați de aproximativ 300 de jurnaliști străini, destul de curând, pe 7 ianuarie 2024.

Maria (2024) – Angelina Jolie în rolul Maria Callas

Am tot zis să așteptăm trailerul ca să vă povestim despre acest film. Dar eleganța desăvârșită a Angelinei Jolie în rolul Mariei Callas nu ne mai lasă să așteptăm. Iar acest citat din regizorul Pablo Larrain (cunoscut pentru Jackie, filmul biografic despre Jackie Kennedy) este prea frumos:

“A avea șansa de a combina cele mai profunde și personale două pasiuni ale mele, cinema-ul și opera, a fost un vis mult așteptat. Să fac asta alături de Angelina, o actriță curajoasă și curioasă la modul superlativ, este o oportunitate fascinantă. Un adevărat dar.”

Angelina Jolie va juca rolul La Divina, celebra soprană de coloratură Maria Callas, într-un nou film biografic regizat de chilianul Pablo Larraín.

Filmul intitulat “Maria” se desfășoară în ultimele zile ale artistei în Parisul anilor ’70, la finalul unei vieți marcate de muzică, pasiune și tragedie.

Biografia este regizată de Larraín (cunoscut pentru filmul “Jackie”, “El Conde” – pe NETFLIX) și are un scenariu scris de Steven Knight (creatorul serialului “Peaky Blinders“). Larraín și Knight au colaborat anterior la filmul biografic din 2021 “Spencer,” în care Kristen Stewart a interpretat rolul Prinețesei Diana.

Filmul urmează să fie lansat în 2024.

Noutăți din lumea filmelor în a 2-a săptămână din decembrie 2023

Iată câteva știri despre filme, seriale și, în general, industria de divertisment, care nu au “încăput” în articolele noastre, dar asta nu înseamnă că nu sunt foarte interesante.

Russell Crowe, Rami Malek și Michael Shannon vor juca în filmul Nuremberg

Malek va interpreta rolul unui psihiatru care trebuie să determine dacă prizonierii naziști sunt apți să fie judecați pentru crimele de război. Russell Crowe este fosta mână dreaptă a lui Hitler, iar Shannon va juca rolul judecătorului Curții Supreme, Robert H. Jackson, procurorul-șef în procesele de la Nuremberg.

Regizorul filmului este James Vanderbilt, cunoscut pentru scenariul filmului “Zodiac“, înainte de debutul său regizoral “Truth”. Tot el a scris și scenariul, bazat pe cartea “The Nazi and the Psychiatrist“, de Jack El-Hai.

Noul star din Hunger Games, Tom Blyth, va juca rolul principal într-o adaptare A Farewell to Arms – Ernest Hemingway

Tom Blyth, cunoscut pentru rolul său în “Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes”, va juca rolul principal într-o nouă adaptare cinematografică a romanului lui Ernest Hemingway, “Adio, arme”.

Romanul lui Hemingway, unul dintre cele mai bune romane de război, se bazează pe experiența personală a lui Hemingway ca șofer de ambulanță în Italia, în timpul Primului Război Mondial. Adio, arme este atât un roman despre război, cât și o poveste dramatică de dragoste.

Pixar va lansa în cinematografe trei filme disponibile deja pe Disney+

soul filme animate 2020Va fi un test interesant, pentru a vedea dacă spectatorii merg la cinema pentru filme pe care le pot viziona acasă. Filmele Soul, Turning Red și Luca vor fi în cinematografe anul viitor, acestea nefiind lansate în cinematografe, din cauza pandemiei Covid-19.

Saoirse Ronan joacă într-un nou film, The Outrun, ce va avea premiera la Sundance

Talentata Saoirse Ronan joacă rolul principal din The Outrun, care va avea premiera mondială la Festivalul de Film Sundance la începutul lui 2024.

Filmul se bazează pe cartea de memorialistică The Outrun, semnată de Amy Liptrot, despre o femeie care își pierde busola în Londra și revine în casa părintească din provincie pentru a se regăsi și a scăpa de alcoolism. Cartea bestseller, foarte bine primită de critică, este o combinație de scriitură despre natură și introspecție.

La puțin timp după Sundance, The Outrun va fi lansat în Germania, Marea Britanie și Franța. Îl așteptăm și în România.

Numărul de seriale “originale” ale televiziunilor prin cablu a scăzut cu 39% din 2015 până azi

tv televizor

Cifra vehiculată de New York Times (NYT), într-un articol preluat și de Yahoo, este șocantă. Astfel, multe dintre cele mai populare canale TV au renunțat în mare parte să producă noi seriale, reluând la nesfârșit seriale vechi… NYT denumește aceste canale: “canale TV zombie”.

De exemplu, în 2015 canalul USA Network lansa super seriale precum Suits sau Mr. Robot – seriale multipremiate și cu audiențe impresionante. Astăzi, la doar 8 ani distanță, din cauza audienței în scădere a canalului, departamentul de seriale și filme noi al USA Network a dispărut. De asemenea, în 2023, USA Network a avut un singur serial nou.

Fenomenul e generalizat, din cauza scăderii numărului de abonamente la televiziunile prin cablu. De exemplu, doar în Statele Unite, din 100 milioane de abonamente, acum au rămas aproximativ 70 milioane.  Astfel, cele mai multe companii de media retrag investițiile din “cablu” și le mută în “streaming”. Fenomenul a fost observat, bineînțeles, și de clienții de publicitate, care își micșorează sau retrag bugetele de pe canalele TV zombie.

Disney se refocusează pe creșterea calității producțiilor, în tandem cu scăderea cantității de programe lansate


Bob Iger, CEO-ul Disney, a reiterat într-un interviu pentru CNN dar și în alte materiale, faptul că Disney lansează prea multe sequels/prequels din universurile MCU și Star Wars, diluând astfel atenția fanilor în prea multe direcții și scăzând, în același timp, calitatea producțiilor.

Bob Iger este de părere că echipele de creație au fost presate să producă prea mult în ultimii ani, pentru a ține pasul cu lansările pe platforma de streaming Disney+, în plus față de lansările din cinematografe. Schimbarea focusului către calitate a început deja să fie implementată și se văd primele semne pozitive în interiorul echipelor, conform lui Bob Iger.

Bob Iger a spus: “Prioritatea mea numărul 1 acum este să ajut studioul să se refocusese pe creație“. Tot acesta a adăugat că este nevoie de un argument artistic valoros pentru a produce sequels, dincolo de argumentul comercial.

Vezi și:

Serialul Lucky Hank (2023), cu Bob Odenkirk, a fost anulat

Un serial nou cu Demi Moore și Naomi Watts, Capote vs. The Swans 

Back to Black (2024) – film artistic despre Amy Winehouse

The Crown – sezonul 6 partea a 2-a (2023) – trailer

Netflix a lansat trailerul sezonului 6, partea a 2-a a ultimului sezon al serialului The Crown. Acest ultim sezon a fost împărțit în două părți: prima parte cu premiera pe 16 noiembrie 2023, cu primele 4 episoade. Ultimele 6 episoade vor urma la aproape o lună distanță, pe 14 decembrie 2023.

Regina Elisabeta a II-a va fi interpretată de Imelda Staunton, Elizabeth Debicki o va interpreta pe Lady Diana, Jonathan Pryce va fi Prințul Phillip, iar Dominic West, Prințul Charles.

Acest ultim sezon va acoperi ultima parte a anilor ’90 și începutul anilor ‘2000, inclusiv moartea Prințesei Diana și iubirea dintre Prințul William și Kate Middleton în timpul anilor de facultate.

Lucky Hank (2023) – cu Bob Odenkirk – serial anulat

Am primit un nou serial de la producătorii Breaking Bad și Better Call Saul :D. Lucky Hank este un serial TV AMC, cu Bob Odenkirk în rolul principal, bazat pe romanul Straight Man de Richard Russo.

Romanul, la fel ca și serialul, este centrat pe criza vârstei mijlocii a lui William Henry “Hank” Devereaux, președintele interimar al departamentului de engleză de la o universitate fictivă, Universitatea West Central Pennsylvania din Railton, Pennsylvania.

Confom producătorilor, “Nemulțumirea lui Hank își are rădăcinile în probleme nerezolvate cu tatăl său, studenți mediocri și foarte îndreptățiți, și în faptul că departamentul său este mai sălbatic divizat decât Balcanii.” 😀 😀

Serialul a avut premiera pe 19 martie 2023 în Statele Unite, la noi a intrat pe HBO și HBO Max în iunie.

Update: Serialul a fost anulat, AMC luând decizia de a nu-l continua cu un al doilea sezon.

Vezi și

Extrapolations (2023) – serial nou – trailer

Legea Lidiei Poët – serial Netflix – trailer

Mascaradă (2022) – trailer – de azi pe streaming

Mascarade/Mascaradă este o dramă comedică și de mister din 2022, când a avut premiera la Festivalul de la Cannes, în afara competiției.

Un film franțuzesc cu acțiunea pe Coasta de Azur, în care veți recunoaște mulți actori, precum Isabelle Adjani, Pierre Niney și Francois Cluzet.

Un gigolo și o escroacă pun la cale o schemă complexă pe Riviera Franceză.

A intrat de azi, 8 decembrie, pe HBO Max.

Leave the World Behind (2023) – trailer – pe NETFLIX de azi

Leave the World Behind e un thriller psihologic cu Julia Roberts, Ethan Hawke și Kevin Bacon, despre două familii a căror vacanță în Long Island se transformă în ceva total neprăvăzut.

Filmul are la bază romanul cu același nume, semnat de Rumaan Alam. Cartea a fost finalistă pentru unul dintre cele mai valoroase premii literare, National Book Award for Fiction și a fost inclusă în nenumărate liste cu cele mai bune cărți publicate în 2020.

Poți citi romanul și în România, pentru că a fost tradus, la editura Litera aici. Găsești aici romanul Lasă lumea în urmă.

Filmul este programat pentru lansare pe 8 decembrie 2023, pe NETFLIX.

The Brothers Sun (2024) – trailer

Câștigătoarea Oscarului pentru rolul din “Everything Everywhere All at Once“, Michelle Yeoh, revine la rolurile din filmele de acțiune care au consacrat-o. Astfel, interpretează în noul serial Netflix, The Brothers Sun, rolul principal.

Serialul se concentrează pe familia Sun. După moartea soțului, împușcat de un asasin, fiul cel mare al familiei Sun, Charles “Chairleg” Sun (Justin Chien), și el un asasin renumit, se întoarce în Los Angeles pentru a-și proteja mama, Eileen (Yeoh), și fratele mai tânăr, Bruce (Sam Song Li).

După câștigarea premiului Oscar, Yeoh a apărut în serialul Disney+ “American Born Chinese”, în adaptarea lui Kenneth Branagh după Agatha Christie, “A Haunting in Venice” și în filmul “Section 31”.

The Brothers Sun intră pe NETFLIX pe 4 ianuarie 2024.

True Detective – sezonul 4 – trailer oficial

True Detective: Night Country este al patrulea sezon din serialul fenomen True Detective și este primul care nu a fost scris de creatorul serialului, Nic Pizzolatto.

În acest sezon acțiunea se petrece în Alaska, unde detectivii Liz Danvers, interpretată de Jodie Foster, și Evangeline Navarro investighează dispariția a șase bărbați dintr-o stație de cercetare.

Serialul a fost filmat în Islanda, cu un buget estimat de 60 milioane dolari și se va lansa pe 14 ianuarie 2024.

True Detective, noul standard în materie de seriale thrillere, este ceea ce se numește o antologie. Adică fiecare dintre cele 3 sezoane (prima din 2014 și ultima din 2019), urmărește o poveste diferită, dar toate au ca fir comun investigarea unor crime.

Primul sezon, cel din 2014, a devenit un subiect de discuție între prieteni, colegi de serviciu, membri de familie – oriunde în lume te-ai fi aflat. Nebunia cu serialul în care juca Matthew Mcconaughey a fost atât de mare încât au apărut apoi numeroase seriale care au încercat să îl copieze. Dar niciunul nu a reușit până acum să se apropie de nivelul din primul sezon True Detective, nici măcar sezoanele care au urmat. 🙂

Vei putea vedea primul episod din noul sezon, începând cu 14 ianuarie 2024, pe HBO Max.

Ultimele articole