Recenzie – Zilele abandonului – Cum te vindeci de barbatul infidel

Zilele abandonului poate fi considerat cel mai incandescent și pătimaș roman scris de Elena Ferrante. Reia captivant mult-folositul subiect despre vindecarea emoţională a unei femei aruncate în spirala ameţitoare a unor stări contradictorii și explozive după ce descoperă stupefiată infidelitatea soţului.

Aparent este o poveste previzibilă. Clasica poveste despre soţia devotată, care nu se mai regăsește după ce a fost înșelată timp de ani de zile, apoi abandonată peste noapte. Însă are ea, Elena Ferrante, ceva sfredelitor și irezistibil de impetuos în scriitura ei, încât nu te lasă până ce nu afirmi că n-ai mai citit așa ceva până acum.

Elena Ferrante își consolidează reputaţia

Prin Zilele abandonului, faimoasa Elena Ferrante își consolidează reputaţia de scriitoare care te face să-i devorezi în ritm febril romanele. Nu întâmplător a fost pomenit cuvântul febril. În acest roman poate căpăta destul de ușor sensul propriu. Olga, protagonista romanului, pare cuprinsă de febră. Doar că-n locul frisoanelor apare furia. Este o furie care o zguduie. O face să-și piardă nevoia de a-și cenzura gesturile necugetate, să rătăcească fără ţintă prin propria viaţă. Furia durează o vară, în care va trece de la vulnerabilitate la nevoia de a prelua controlul asupra vieţii ei.

Vulcanul din femeia trădată

Furia pune stăpânire pe viaţa Olgăi după ce Mario, soţulul ei, o anunţă că vrea să plece de acasă. Fără explicaţii, fără a-și pune cenușă-n cap, fără a părea vinovat, lăsând-o perplexă în faţa faptului împlinit. Așadar, Olga se trezește brusc în ipostaza mamei singure și fără o sursă de venit, deoarece soţul ei o convinsese că nu are nevoie de un job. Primește reproșurile adresate de obicei nevestei căreia i se dă de-nţeles că a uitat să fie și femeie, copleșită de îndatoririle casnice și de cei doi copii – Giovanni și Ilaria.

Descoperiri nebănuite despre identitatea rivalei

Mario este destul de evaziv când i se cer explicaţii sau i se pun întrebări. Uluită de tăcerea lui, Olga începe să facă propriile investigaţii. Este confuză, deoarece soţul ei a refuzat să-i spună unde pleacă sau dacă are vreo amantă. În schimb, o prietenă de familie specializată în bârfe ar ști de fapt cine ar fi amanta.

Rivala este fiinca unei femei emancipate, despre care, initial, Olga crezuse că ar fi de fapt adevărata amantă. Prietenii familiei dau de-nţeles c-ar ști și unde locuiește soţul cu noua cucerire, însă par să fie complicii lui. Olga simte că toţi sunt de partea celui liber, capabil de a-și căuta fericirea. Nevasta umilită este considerată isterică, nechibzuită. Ea este acuzată de imaturitate când își lasă emoţiile provocate de durere să izbucnească.

Prietenii de familie deveniţi complicii infidelului

Relaţia clandestină are în ochii celor din jur nimbul prospeţimii. Nevestei părăsite nu-i mai rămân decât aspiraţiile considerate primitive și ura (mai ales de sine). Olga simte cum emoţiile puternice provocate de abandon îi consumă timpul și frumuseţea, lipindu-i eticheta de soţie care a uitat cum să mai fie femeie. Ea este perdanta, una schimonosită de propria durere, de reacţiile patetice. O femeie din zilele noastre, dar care n-a mai ţinut pasul cu vremurile. S-a neglijat. A renunţat la job, la visurile de scriitoare, pentru a-și susţine partenerul necondiţionat, pentru a i se dedica pe de-a-ntregul.

Răzbunarea celei neglijate

Asemenea unei femei care se știe părăsită pentru una mai tânără, Olga începe să deruleze imaginar un film despre noua legătura fericită a soţului ei. Vede cu ochii minţii scene de sex demne de un film porno, așa cum ea nu-i putuse oferi niciodată bărbatului pe care ar fi trebuit să-l ţină cu orice preţ lângă ea. Ar vrea să i-o plătească. Să se răzbune prin propria aventură sexuală apelând la un vecin muzician ce locuiește în același bloc.

După o zi cumplită din perspectiva emoţională, când simţea că durerea o făcea să-și piardă minţile, Olga îi face o vizită vecinului muzician, pe care iniţial nu-l putea suferi. Vizita urmează chiar după ce ea se dăduse în spectacol, în plină stradă, sărind la gâtul infidelului soţ ce se plimba senin cu noua cucerire la braţ. Era gata să se repeadă și la rivală, precum o veritabilă femeie pasională care se trezește înșelată și-și recunoaște bijuteriile în urechile amantei.

Trofeul oferit amantei

Soţul infidel își cunoscuse amanta când o medita la știinţe exacte. El era un inginer matur, ea avea doar 15 ani. După cinci ani de iubire clandestină, el se mută cu amanta. Mai mult, intră pe furiș, precum un hoţ, în fostul apartament conjugal, pentru a lua trofeul preţios destinat cândva celei alese pentru a-i fi nevastă: niște bijuterii scumpe, moștenite de la mama lui, pe care devotatei Olga nu-i permitea să le poarte, pentru a nu le pierde.

Când vede că amantei i se permite să urce pe o treaptă superioară în ierarhia transgeneraţională a familiei, uzurpându-i locul prin folosirea bijuteriilor considerate o moștenire ce i se cuvenea doar soţiei, apoi fiicei ei, Olga ajunge în pragul disperării. Iar disperarea înseamnă furie, nicidecum resemnare.

Revitalizarea unor trăiri afective negate

Foarte multe pagini din roman devin o sofisticată expunere și explorare a furiei. Olga este posedată de acea furie precum o aversă de gesturi necontrolate, autodistructive. Va avea parte de căderea în magma clocotitoare a instinctelor primitive ce se trezesc și preiau controlul în viaţa celui rănit, cu stima de sine făcută ferfeniţă, cu orgoliul și demnitatea pângărite.

Olga simte o furie precum o furtună care ia totul pe sus, care sfâșie certiduni. Iar furia se mai întâlnește și cu vulcanul interior. Este vulcanul pe care Olga l-a ascuns mereu, pentru a nu părea o femeie primitivă din Sud. Însă lava iese din abisuri, apoi se întâlnește cu puterea furtunii și pârjolește simţul rușinii și teama de ridicol.

Comunicarea afectivă dintre cititori și personaje

Nu trebuie să te identifici neapărat cu Olga pentru a-i simţi furia. Ţi-o transmite și ţie chiar dacă nu te regăsești în povestea ei. Nu de alta, dar Elena Ferrante știe cum să descrie stările personajelor sale astfel încât să te contamineze și pe tine. Autoarea te face să intri în pielor lor, să vezi lumea prin ochii lor.

Noile semnificaţii ale trăirilor

Furia încetează să mai fie o simplă trăire afectivă necontrolată, des întâlnită la oamenii care trec prin experienţa abandonului. Pentru Olga, reacţiile impetuoase, pe care își dă în sfârșit voie să le simtă, apoi să le exteriorizeze cu preţul dezaprobării celor din jur, devin o reconectare necesară cu trecutul. Prin reacţiile vulcanice provocate de furie, Olga se întoarce la rădăcinile sale meridionale.

Revenirea la identitatea negată

Reîntoarcerea la trecutul meridional înseamnă confruntarea cu fantomele, cu miturile despre femeia abandonată. Olga se născuse, apoi copilărise în Napoli. După căsătorie ajunsese în Nord, la Torino. Mai bine zis în acel Nord pe care meridionalii îl considerau al oamenilor mai rafinaţi, chipurile mai civilizaţi.

Ea își dă seama că se simte deodată străină, claustrată în orașul cu turnuri dintr-un Nord autoconsiderat mai evoluat. Aici, mulţi meridionali cred că ajung să fie acceptaţi doar după ce-și neagă rădăcinile, după ce învaţă să-și controleze pornirile pătimașe, apoi să renunţe la o parte din sine așa cum renunţi la o piele veche.

O dezlănţuire necesară

Ajunsă-n ipostaza nevestei părăsite, Olga devine precum vulcanul napolitan ce ameninţă liniștea unei lumi. Doar că-n loc de lavă, ea aruncă în stânga și-n dreapta cuvinte obscene, zădărnicind eforturile de a se disciplina încă de mică, pentru a nu se comporta precum femeile din mahalaua meridională, unde crescuse.

Nimerită-n prăpastia durerii, Olga uită de autocenzură. Se lasă astfel controlată de spontaneitatea de care fugise ani de zile. Se prezintă în miez de noapte, cu o sticlă de vin, la ușa unui vecin despre care spunea că-l antipatiza. Are niște reacţii ce-i pulverizează stabilitatea. Își sperie fostul partener de zici că s-au întâlnit femeile din filmele neorealiste cu zeiţele geloase din panteonul greco-roman.

Reacţiile primitive urmate de niște revelaţii sofisticate

Vei fi uimit să vezi cum adâncirea Olgăi în emoţiile primitive poate da naștere de fapt unora dintre cele mai complicate analize despre universul feminin și despre trauma separării în cuplu. Folosind ritmul fluid și cuvintele simple, Elena Ferrante ajunge la un rezultat sofisticat.

Personajul feminin demonstrează cum primitiva furie permite, spre final, maturizarea prin regăsirea identităţii. Conștientizarea emoţiilor impetuoase reprimate o ajută pe Olga să ajungă la cauzele stărilor ei și ale prăbușirii încrederii în propria feminitate, după fuga infidelului Mario.

Sudul din interior

La fel cum se întâmplă în cazul personajelor feminine create de Elena Ferrante, Olga este legată de orașul meridional printr-un cordon ombilical afectiv, identitar. Este o relaţie de iubire și ură, de acceptare și rușine. Această legătură este dublată de oscilaţia între nevoia de reconectare la spaţiul natal și de fugă. Ea nu se poate vindeca fără a-și aminti de copilăria napolitană.

Multe dintre personajele feminine mature din romanele Elenei Ferrante se întorc la Napoli. Unele doar în gând, cum face și cel din Fiica ascunsă. Altele ajung să rătăcească pe străduţele din Napoli, prin cartierele sărace, pentru a găsi niște răspunsuri, pentru a recupera piesele ce lipsesc din marele puzzle al istoriei personale și familiale, cum se întâmplă în romanul Iubire amară.

Mitul femei părăsite

Reîntoarcerea spre trecut a Olgăi pare mai degrabă expediţia unui arheolog. Când începe să deruleze scene din copilăria petrecută în Napoli, ea sapă adânc pentru a dezgropa ceva. Nu este un secret, ci o imagine, un arhetip împietrit, precum un idol sculptat. Mai bine zis, este imaginea arhetipală a femeii învise. Această femeie a fost întruchipată de vecina ei plină de viaţă, care ajunge să se sinucidă înecându-se, după ce soţul ei a părăsit-o.

În loc s-o aline pe femeia părăsită, vecinele din copilăria Olgăi, inclusiv mama ei, o bârfeau pe femeia abandonată, învinsă de tristeţe. O învinovăţeau aspru de incapacitatea de a fi o femeie adevărată, una care știe cum să-și ţină soţul acasă. Pentru ele, cea părăsită era de vină. Se bucurau că nu erau ele în locul ei. Prezenţa bărbatului făcea diferenţa între tabăra învinselor și a celor ce meritau cu adevărat să fie considerate femei.

Rușinea de a fi abandonată

Femeia părăsită era exclusă din viaţa celorlalte. O priveau, dar nu i se mai adresau. Doar îi tolerau prezenţa, știind că nu mai era de mult timp una de-a lor. Bârfa lor o deposedau de feminitate, domolindu-și astfel propria lor teama de o viaţă (considerată) lipsită de sens în absenţa bărbatului devenit soţ. Cea părăsită lua asupra ei pericolul ce le pândea pe fiecare dintre ele. Pericolul de a rămâne fără soţ echivala cu existenţa fără sens, cu abisul, cu vidul.

Femeia care bântuie

Vecina abandonată, din care viaţa și frumuseţea se scurseseră ca dintr-un vas crăpat, nu era o simplă prezenţă ce stârnea mila. Dezgropând-o precum un arheolog, Olga făcuse din ea o prezenţă nefastă, o statuetă rău-prevestitoare, ce-și înfige blestemele și mai adânc odată scoasă la suprafaţă.

Amintindu-și de soţia ce-și luase viaţa, Olga se temea să nu ajungă la rândul ei o epavă. Abia când Mario plecase de acasă peste noapte și fără pic de regret, cum a facut și partenerul vecinei din Napoli, Olga ajunge să conștientizeze efectul pe care l-a avut asupra ei tragica poveste de viaţă a femeii abandonate. Ea se temuse mereu să nu ajungă să împartă aceeași soartă, să nu ia aceleași decizii morbide.

Vindecarea de trecut

În loc s-o paralizeze, frica de a deveni precum femeia ce și-a pus capăt zilelor, după ce mai întâi și-a văzut trupul ruinat de tristeţe, o resuscitează pe Olga. Ea nu se vrea învinsă. Începe să recurgă la propriile măsuri, după câteva scene de viaţă în care parea că-și pierduse minţile. În aceste scene, în care simte că pierde controlul, își dă cu adevărat seama de puterea pe care i-o atribuise femeii din trecut. Frica de a sfârși tragic, asemenea ei, ajunge să le lege pentru mult timp. Olga se lăsase condusă de prejudecăţile femeilor primitive, ce le blamau pe soţiile parasite, mai ales că propria mamă ei făcea parte din corul acuzator.

Despărţirea de fantome

Cititorii pasionaţi de psihologie ar spune că trauma divorţului devine pentru Olga marea șansă de a se regăsi, de a scăpa de un partener toxic. Soţul Olgai poate fi considerat un astfel de partener. Pentru el, femeia odată căsătorită nu avea dreptul la aspiraţii, la viaţă proprie, la autonomie. Însă cel mai bun lucru ce i se putea întâmpla Olgăi a fost desprinderea de fatoma vecinei cu destin tragic. Fantoma din trecut fusese adoptată, apoi interiorizată. Olga devenise precum o gazdă ce se lăsase parazitată de o altă fiinţă. Abandonul devine astfel posibilitatea unei (re)apropieri de adevăratul sine.

Lumea interioară imprevizibilă

Romanul se dovedește a fi unul cât se poate de sofisticat, în ciuda unui personaj feminin care se lasă în voia emoţiilor primitive înainte de a-și regăsi drumul. Vei fi uimit de metamorfozele protagonistei. De fapt, chiar și atunci când explorează lumea unei femei care s-a îndepărtat de multă vreme de latura ei complexă, Elena Ferrante uimește prin observaţiile complicate menite să transforme viaţa afectivă a protagonistei ei într-un labirint.

Surprinzătorul personaj feminin

Mulţi ar fi tentaţi să afirme că Zilele abandonului captează agonia un personaj feminin ce pare mai degrabă unul simplificat. Într-adevăr, multe dintre gândurile și reacţiile protagonistei, o fac să pară venită din secolele în care femeia nu trăia decât pentru a-și mulţumi soţul, pentru a păzi casa precum o zeiţă casnică, abandonându-și până la urmă visurile. Este vorba în special despre gândurile nerealiste privind o posibilă împăcare după ce bărbatul rătăcit își va băga minţile-n cap.

Totuși, parcursul interior al Olgăi, de la infernul mistuitor al urii și al dispreţului faţă de sine la recăpătarea forţei psihice, nu o face deloc să pară mai prejos decât protagonistele cu trăiri și gânduri profunde întâlnite în alte romane psihologice semnate de Elena FerranteIubire amară și Fiica ascunsă. Poţi comanda romanul de pe Libris, Cărturești, Elefant.ro

Citește și recenzia cărţii Fidelitate

Recenzie – Fidelitate – Lumea secreta a fiecaruia

Recenzie – Fidelitate – Lumea secreta a fiecaruia

Distins cu premiul Strega Giovani în 2019 și ales pentru a fi ecranizat de Netflix, Fidelitate poate fi considerat genul de roman care se dovedește a fi mult mai sofisticat și complex decât te-ai fi așteptat la început.

Calităţile romanului îţi sunt dezvăluite pe măsură ce te scufunzi în lumea interioară secretă a personajelor. Marco Missiroli își transformă romanul într-o experienţă afectivă intensă, ce ţi se infiltrează apoi în gânduri, pentru a te încuraja să-ţi redefinești opiniile despre cuplu și devotamentul partenerilor.

Un cuplu din Milano

Încă de la primele pagini îţi dai seama că titlul este ironic. Fidelitate este de fapt un roman despre infidelitate, despre motivele ce alimentează forţa tentaţiei. Marco Missiroli explorează subtil acele resorturi sufletești nebănuite, mult mai complicate și mai greu de redus la etichetări, la blamări și la identificarea unui vinovat.

Cuplul din roman este alcătuit din Margherita și Carlo. Ei locuiesc în Milano. Carlo visează de ani de zile să devină scriitor, dar tot amână primul roman. Își câștigă existenţa scriind ghiduri turistice despre destinaţii la modă și predând un curs de creative writing la universitate. Margherita este un tenace agent imobiliar, având propria agenţie.

Infiltrarea ispitei

Margherita și Carlo par să formeze cuplul perfect, bine închegat, legat de o intensă pasiune și trăind într-un oraș italian la care mulţi visează. Însă relaţia lor alunecă spre un vârtej al stărilor ambigue. Acest vârtej de voluptăţi redescoperite îi poartă între mai multe perioade ale existenţei, aducându-i în acele zone ale personalităţii de care nu prea știau. Ce le tulbură viaţa? Un incident rușinos în care a fost implicat (până atunci) fidelul Carlo și una dintre studentele sale, pe nume Sofia.

Carlo se simte din ce în ce mai atras de Sofia. Dorinţa preia controlul asupra existenţei lui, precum obsesia. La un moment dat, ajunge să fie surprins într-o postură compromiţătoare în toaleta universităţii, alături de Sofia. Află conducerea, apoi soţia lui. Carlo găsește repede o scuză, mai mult sau mai puţin plauzibilă. Nu era vorba de nici un act indecent. Sofia era pe punctul de a leșina, iar el încercase grijuliu să o sprijine.

Cine trezește fanteziile soţiei

După ce află despre incidentul compromiţător, Margherita își dă voie să plonjeze la rândul ei în dorinţa nestăvilită. Tinta dorinţei este mai tânărul ei fizioterapeut, pe nume Andrea. Dacă Sofia pare inofensivă, fiind mai degrabă genul de tânără visătoare, care face tot ce poate pentru a ignora avansurile făcute de profesorul ei, Carlo, Andrea pare înclinat spre a duce o viaţă dublă, după apusul soarelui. Această latură ascunsă a lui Andrea este o incursiune în lumea de la periferia marilor orașe italiene elegante, unde se ascund marginalii.

Evitarea previzibilului

Fidelitate devine un roman surprinzător, pe măsură ce dai paginile. Autorul introduce niște pasaje ce-ţi scot așteptările de pe traiectoria iniţială exact când ai fi tentat să afirmi că nu-i lipsesc vechile clișee. Nici profesorul stârnit de tinereţea studentei nu cedează în modul clasic, și nici femeia matură negligată, care se simte atrasă de un tânăr specializat în arta atingerilor vindecătoare, autorul introduce niște pasaje ce-ţi scot așteptările de pe traiectoria iniţială.

Trucurile scriitorului

Pentru a salva romanul de la previzibil, Marco Missiroli recurge la câteva trucuri eficiente, ce-i dau adâncime psihologică. În primul rând, forează în lumea interioară a personajelor fără a le dezvălui ostentativ secretele. În al doilea rând, evită suculenţa conflictelor ce duc spre concluzii pripite, care să mute evenimentele într-o zonă a previzibilului. Deși personajele își consumă intens relaţiile (oficiale sau clandestine), nu asiști la confruntări furtunoase, din care sar acele scântei ce întreţin vie atenţia cititorului.

Misterul ce învăluie motivele personajelor

Romanul îţi va capta interesul prin cu totul alte mijloace. În locul acţiunilor incandescente, asociate de obicei ispitei ce duce spre infidelitate, vei avea parte de explorarea mult mai delicată. Motivele din spatele tentaţiei, sentimentelor și gândurile sunt învăluite în mister. Personajele infidele rămân o enigmă, lăsându-ţi plăcerea de a-ţi proiecta asupra lor propriile scenarii, alimentate de experienţa ta de viaţă.

Unul dintre personajele ale cărui motive sunt scufundate într-o umbră de mister este amantul Margheritei, Andrea. Prin acest personaj, autorul te invită în zona întunecată, abisală, atât a umanităţii, cât și a unui oraș. Andrea este prins între viaţa trăită la lumina zilei și viaţa nocturnă. Ziua este un terapeut cu abilităţi impecabile, devenind și un prieten de nădejde al Margheritei și al mamei acesteia. Noaptea se scufundă în lumea tenebroasă, luptând în meciuri de box ilegale. Ar putea fi considerat varianta mai soft și mai puţin nihilistă a personajului central din Fight Club.

Personajul între lumini și umbre

Datorită personajului Andrea, romanul capătă mai multă adâncime psihologică. În ciuda aventurilor avute cu Margherita și cu tânăra ce l-a introdus în lumea câștigurilor ilegale, de la periferia orașului, Andrea nu ezită să-și descopere adevărata orientare sexuală. Când nu luptă-n ring, lăsându-se pradă laturii sale întunecate, el caută seninătate reconfortantă a iubirii, în prezenţa unui partener stabil.

Te întrebi dacă nu cumva prin Andrea, cu a lui oscilaţie între lumile ce alcătuiesc mozaicul unui oraș, autorul a vrut să redea portretul omului din zilele noastre, cu al său curaj de a se arunca în apele subterane ale propriei lumi interioare ascunse. Andrea își acceptă contradicţiile. El nu își neagă tentaţiile. Nu are pe cine dezamăgi. Își urmează, fără a fi tentat să tragă de frâna cenzurii, toate pulsiunile ce-l duc spre zona rău famată a orașului.

Acel Milano ascuns în personaje

Andrea reflectă portretul unui Milano scindat. De-o parte este un Milano al strălucirii și al prosperităţii. Spre acest Milano se îndreaptă și cuplul din roman. De cealaltă parte se află mizeria din măruntaiele periferiei, unde ajung să eșueze marginalii. El nu este un marginal, însă cei ce stau în umbra societăţii îi furnizează niște mijloace violente, barbare, de a-și umple un gol emoţional.

Prin frecventarea lumii interlope, Andrea îţi dă de înţeles că fuge de sine. Totuși, nu îţi sunt furnizate indiciile privind motivele din spatele dorinţei lui de a se expune pericolului reprezentat de meciurile ilegale, și nici cruzimii, asistând la niște lupte între câini (deși ajunge să se atașeze de unul dintre aceștia).

Din efervescentul Milano într-un Rimini melancolic

Interesul viu al cititorului este întreţinut și de alternanţa dintre tensiunea erotică pregnantă și momentele de acalmie. Aceste momente de atenuare a tensiunii sunt îmbibate într-o nostalgie și o melancolie când răvășitoare, când tandră. Lentoarea din pasajele acaparate de nostalgie și melacolie transformă scenele romanului într-unele demne de un film italian memorabil.

Scena în care personajul masculin rătăcește pe străzile din Rimini pentru a-și limpezi gândurile și pentru a purta un dialog lămuritor cu trecutul amintește de anumite cadre pline de melancolie, în care personajele lui Fellini din I Vitelloni privesc marea după trecerea verii, pentru a discuta despre propria viaţă. De fapt, în momentele decisive ale existenţei lor sau în pragul unei decizii, personajele fac trimteri cinefile și literare. Sunt niște referinţe bine închegate în metamorfozele interioare ale personajelor.

Dependenţii de cărţi vor fi răsfăţaţi

Datorită obsesiei pe care o au personajele pentru anumite romane și autori iconici, îţi vine să intri în prima librărie pentru a căuta noi titluri. Multe dintre aceste trimiteri literare vor fi o revelaţie pentru cei interesaţi de literatura italiană din zorii modernismului. Vei avea tendinţa de a sublinia titluri de cărţi și nume de autori menţionaţi.

Referinţele cinefile și literare joacă un rol vital în reușita lui Marco Missiroli de a evita acele dezvăluiri ostentative, ce ar simplifica lumea interioară a personajelor, răpindu-le unicitatea. Cărţile despre care vorbesc personajele și filmele pe care le văd ascund mesaje cu sens în drama lor.

Filmul italian în proză

Marco Missiroli recurge la minimalism și la tonul evaziv în abordarea oricărei reacţii emoţionale. Refuză astfel pasajele în care sentimentele se dezvăluie generos prin acrobaţiile analizei psihologice. Totuși, romanul pare mult mai vast și mulistratificat. Ai impresia că te determină să te implici așa cum o face de obicei un film italian cu destine intersectate, căruia nu-i lipsesc frumuseţea și acea trăire ce te răscolește.

Nu de puţine ori vei avea impresia că vezi un film italian în care povestea personajelor principale – Carlo și Margherita – este alimentată de poveștile unor personaje secundare. Aceste povești secundare au ecouri ce luminează, asemenea unor reflectoare, anumite motive ale personajelor sau, dimpotrivă, le adâncesc și mai mult în mister.

Rolul personajelor secundare

Un astfel de personaj secundar, având un rol esenţial în accentuarea celui principal, este Anna, mama protagonistei. Cele două par să joace într-un film ale cărui scene sunt despărţite de o prăpastie temporală. Margherita face parte din Italia modernă, emancipată, a zilelor noastre. Reprezintă generaţia care a simţit avantajele prosperităţii și ale unei libertăţi ce-i dă femeii dreptul de a căuta alinare în exterior când simte colţii infidelităţii masculine mușcându-i hulpav din stima de sine.

Anna, mama protagonistei, considerată una dintre cele mai apreciate croitorese din Milano, aminește de femeile din filmele neorealiste. Dar nu de cele pătimașe, ci de eroinele a căror existenţă s-a redus la datoria faţă de cămin, muncă, familie. Asta nu înseamnă c-ar fi vreo încuiată ignorantă. Dimpotrivă, apariţia ei deschide calea spre multiple interpretări asupra fidelităţii și tentatiei, Anna descoperind la rândul ei niște dovezi ale unei posibile infidelităţi a soţului ei, dar abia după moartea acestuia.

Fiecare partener cu timpul său

Întâlnirea dintre prezent și trecut nu se rezumă doar la inspirata alăturare a unor personaje ce vin din decenii diferite. Pendularea între mai multe perioade are loc mai ales în interiorul aceluiași personaj. Carlo se vede captiv în trecut după ce, la mai bine de zece ani de la incidentul cu studenta Sofia, interesul pentru ea i se retrezește brusc.

Sofia revine în viaţa lui Carlo, revitalizând un trecut neîncheiat. De vină ar fi niște cărţi expediate de aceasta, La rândul ei, Sofia este pierdută într-o capsulă a trecutului. Acolo zac aspiraţii literare abandonate după ce ea părăsise Milano pentru a locui din nou în orașul natal, Rimini.

Declaraţia de iubire pentru orașe

Prăpastia dintre decade nu este reflectată doar la nivelul personajelor. La rândul lui, orașul poartă urmele schimbărilor, sincronizate în roman cu vârstele personajelor. Cei dornici de a cunoaște Italia vor descoperi o invitaţie la explorarea diferitelor zone din Milano, dar și un Rimini înconjurat de nimbul unei melancolii duioase, demne de scenele unui film alb-negru poetic.

Plimbări autentice prin Milano

Sincronizarea dintre stările afective, diversele tonalităţi emoţionale și decorul urban sporesc farmecul romanului. Revelaţiile personajelor au loc pe fundalul unui Milano în continuă schimbare. Alături de ele traversezi de străzi, intersecţii, cartiere. Intri în apartamente, unele burgheze, din clădiri elegante, altele desprinse din filmele neorealiste. Prin ochii personajelor vezi un Milano viu, între farmecul glorios, rafinamentul deja legendar și cartierele transformate în oaze căzute din timp ori mai bine zis rămase într-un timp ce se pliază în funcţie de amintirile personajelor. Poţi comanda romanul de pe Libris, Cărturești, Elefant.ro

Te invităm să citești și articolul 13 romane despre iubiri pătimașe

13 romane despre iubiri patimase

70 mesaje de bună dimineața superbe pentru iubit, iubită, cei dragi

Atunci când primești mesaje de bună dimineața știi că cineva se gândește la tine și îți vrea binele. E un sentiment unic. Așa că oferă-i această bucurie iubitului, iubitei sau celor dragi ție. Trimite-le un mesaj surpriză dis de dimineață sau chiar mai târziu. Important e să prinzi orele dimineții, ca să dai tonul zilei. 🙂 Trimite-i iubirea ta și toate urările de bună dimineața, transmite-i energia ta pozitivă. Va aprecia cu siguranță!

Noi ți-am pregătit în acest articol nenumărate mesaje de bună dimineața pt iubită, pentru iubit, urări de buna dimineata, mesaje de bună dimineața pentru persoanele drage. Toate sunt mesaje de bună dimineața noi, tot ce trebuie să faci este să le alegi pe cele mai potrivite persoanei căreia vrei să-i trimiți gândurile tale de bine. Așadar citește-le în liniște și hotărăște-te care i-ar face cea mai mare plăcere.

Poți reveni apoi, dimineață de dimineață, pentru a alege noi și noi mesaje de dimineață cu care să-i faci ziua mai frumoasă prietenului sau prietenei. Sau pur și simplu cuiva drag și important pentru tine.

Mesaje de bună dimineața noi

Când nu ai inspirație ce mesaj bun de bună dimineața să trimiți, vei găsi cu siguranță gânduri frumoase în acest articol din care să alegi câteva pentru mesajul tău. Fie că vrei să-i trimiți un SMS, un Whatsapp message sau un mesaj pe Facebook. Îți trebuie doar puține răbdare ca să le citești și să alegi cel mai bun gând de transmis.

  1. Îți doresc o dimineață minunată, cu o cafea bună și energie pozitivă!

2. Bună dimineața! Să ai o zi cu gânduri bune, oameni frumoși și momente fericite!

3. Fiecare zi începe cu multe așteptări și se încheie după ce ai câștigat ceva experiență. Așa e viața. Așa că haideți să ne bucurăm de fiecare zi. Bună dimineața!!

4. Dimineața e un moment perfect al zilei să ne bucurăm unii de alții, să iubim, să zâmbim, să ne relaxăm și să fim recunoscători pentru această zi. Bună dimineața! 🙂

5. Fiecare dimineață este o pânză goală… poate să devină orice îți dorești tu să fie. Bună dimineața!!

6. În spatele oricărei femei de succes se află o cantitate considerabilă de cafea. Bună dimineața! 🙂 ❤️

7. Bună dimineața prieteni! Stai, de ce sunt treaz așa de dimineață?

8. Ziua de ieri a trecut, ziua de mâine este un mister, iar ziua de azi este o binecuvântare. Bună dimineața, din toată inima!!

9. Nu începe ziua cu gândurile de ieri. Fiecare dimineață ne aduce prima zi din restul vieții noastre. Bună dimineața, dragilor!

10. Dimineaţa este primăvara zilei. Bună dimineața tuturor!

11. Viața e o serie de mii de miracole mici. Observă-le și bucură-te de ele și astăzi. Bună dimineața!

12. Sper că-ți vei umple ziua cu mult soare, dragoste și râsete. Bună dimineața, have a blast!

13. Îți trimit un mic citat de dimineață ca să ai o zi inspirată!  Când faci un gest frumos și nimeni nu observă, nu fi trist(ă)! Soarele oferă un spectacol grandios în fiecare dimineață atunci când răsare dar totuși cei mai mulți dintre noi nu-l observăm, pentru că încă dormim. – John Lennon 🙂

14. Bună dimineața! Nu uita, fericirea depinde de gândurile noastre. Așa că fii fericită și optimistă!

15. Bună dimineața!! Viața e prea scurtă ca să nu apreciem oamenii minunați din viețile noastre. Nu contează ce avem în viață, ci oamenii care sunt alături de noi. ❤️❤️❤️




Mesaje de bună dimineața pentru iubită sau iubit

mesaje de bună dimineața

Vrei să-i transmiți cât mai devreme cu putință cât de mult îl sau o iubești? Și cât de mult te gândești la el/ea? Cât de important e pentru tine și cât de mult ți-ai dori să aibă o zi minunată? Atunci citește mai jos aceste mesaje de bună dimineața pentru iubită sau iubit. În funcție de situație, tot ce trebuie să faci este să schimbi modalitatea de adresare și, gata, ai un mesaj pregătit pentru a fi trimis și a bucura persoana iubită.

16. Trezește-te și ascultă liniștea. Are așa de multe de spus!

17. Bună dimineața! Sper că dimineața ta e la fel de strălucitoare ca zâmbetul tău. ‘Neața! Te pup tare-tare.

18. Bună dimineața! Mă gândesc la tine și ești în inima mea!!

19. Vreau să fiu prima voce pe care o auzi dimineața și ultima pe care o auzi seara. Așa că, fii pe fază, pentru că te sun în 5 minute 🙂

20. Heii, trezirea! E o dimineață superbă. Voiam doar să-ți spun că te iubesc. 🙂

21. Bună dimineața! Știu că erai îngrijorată pentru ziua de azi. Îți țin pumnii! Și fii liniștită, totul va fi bine!

22. Zâmbetul tău e o inspirație care mă ține motivat și zâmbitor toată ziua. Și datorită lui pot să fac tot ce mi-am propus. Bună dimineața!

23. Ești așa simpatică și frumoasă încât soarele nu se poate abține să nu-ți trimită săruturi și raze de soare. Și eu la fel. 🙂 Să ai o zi minunată!

24. Bună dimineața! Îmi beau cafeaua de dimineață și mă gândesc la tine! Îți doresc o zi frumoasă! Ne vedem diseară.

25. E timpul să te trezești! 🙂 Deschide ochii și zâmbește acestei zile frumoase. Sper să ai o zi superbă și să ai motive să-ți păstrezi zâmbetul întreaga zi.


26. Aștept cu mare nerăbdare două lucruri în fiecare dimineață: zâmbetul tău și latte-ul pe care-l facem împreună.

27. Bună dimineața, iubito! Îmi pare rău că a trebuit să plec așa devreme în dimineața asta. Ne vedem mai pe seară! Te iubesc ❤️

28. Citești un nou mesaj în care îți spun cât de norocos mă simt că ești în viața mea 🙂 🙂 Bună dimineața, dragostea mea!

29. Încă o dimineață plină de dragostea noastră. Ai grijă de tine azi și să ne vedem cu bine diseară!

30. Primul meu gând în fiecare dimineață e la tine. Așa că, bună dimineața! Să ai o zi superbă ca tine!

31. Ești singura persoană care mă știe cu adevărat. Mulțumesc că ești în viața mea! Bună dimineațaaa!

32. Ești frumoasă, pentru modul cum gândești, pentru sclipirea din ochii tăi când vorbești despre ce te pasionează, pentru că poți să-i faci pe alții să zâmbească chiar și când n-ai avut cea mai bună zi. Ești frumoasă pentru sufletul tău, nu doar pentru că ești frumoasă. Am vrut să-ți spun asta când te trezești. Bună dimineața!

33. De abia aștept să te strâng în brațe!  Bună dimineața!❤️❤️❤️

34. Mi-ar fi plăcut să fiu lângă tine când te trezești și să te sărut de sus până jos! Și să avem o dimineață memorabilă. Bună dimineața, iubito! ❤️

35. Mi-ar fi plăcut să te trezesc cu mirosul de cafea proaspătă și cu muzica preferată. Din păcate a trebuit să plec devreme azi. Dar te pup de la distanță și îți urez o dimineață liniștită.

36. Cafeaua de dimineață cu tine e ceea ce numesc fericire. Bună dimineața, iubito!

37. Bună dimineața! Nu ți-am spus azi cât de minunată și frumoasă ești. Așa că îți spun acum, prin acest mesaj 🙂 Sper să ai o zi la fel ca tine!

38. Bună dimineața, prințeso! Aranjează-ți coroana pe cap și începe-ți ziua cu stil :)Viața e prea scurtă ca să ne certăm. Iartă-mă dacă am greșit. Bună dimineața! Să ai o zi minunată!Îți trimit un mic salut de dimineață și multă dragoste ca să-ți începi ziua cu bine!

Citește și

Mesaje de dragoste – cele mai frumoase gânduri de iubire pentru el sau ea

 

Urări de bună dimineața faine

mesaje de dimineață

Când vrei să-ți transmiți urările de bine, prin care îi dorești tot binele din lume și gânduri calde mamei tale sau cuiva drag, poți alege o urare de bună dimineața din cele de mai jos. O sugestie? Fă-ți un obicei din a transmite astfel de urări de bună dimineața, îi va face fericiți pe cei care le primesc și acest gest se va întoarce însutit către tine cu voie bună și  fericire.

39. Hei, bună dimineața! Azi va fi o zi minunată! Așa că trezește-te, zâmbește și bucură-te de o cafea bună!

40. Fiecare zi e un nou început, trage aer adânc în piept, zâmbește și începe-ți dimineața cu optimism. 🙂 Bună dimineața, îți doresc o zi minunată!

41. Ieri a trecut, mâine e un mister, azi e o binecuvântare. Hai să ne bucurăm de ea! De abia aștept să te văd mai târziu.

42. Crede în misiunea ta, pentru că meriți să trăiești o viața extraordinară. Bună dimineața!

43. Bună dimineațaaa! Să ai o zi superbă! O minte pozitivă, vibrații pozitive, o viața pozitivă!

44. Ziua fiecăruia dintre noi e pe atât de bună pe cât o facem noi. Așa că hai s-o facem superbă!

45. Bună dimineața! O nouă zi, o nouă experiență, fii recunoscător pentru ea!

46. Să ai o dimineață bună! Să ai în jurul tău numai oameni optimiști și pozitivi!


47. Pregătit(ă) pentru ziua de azi? Să fii fericită nu pentru că totul e perfect, ci pentru că vezi partea bună în totul! Bună dimineața!!

48. Ți-a spus cineva astăzi cât de minunată ești? Bună dimineața, să ai o zi extraordinară!

49. Nu te gândi azi la ce poate să mearga prost. Concentrează-te pe ce poate merge bine! Să ai o zi de poveste! Bună dimineața, să ai o zi superbă! Și nu uita, zâmbește, te face și mai atrăgătoare, îți schimbă starea, îți eliberează stresul. Și rămâi optimistă! 🙂

 

Mesaje de bună dimineața pentru iubit

Evident că te gândești la el deja de la prima oră. Evident că ai vrea să-i spui asta. Dacă ți se pare că nicio formulare nu se potrivește, citește mai jos mesajele noastre de bună dimineața și alege din ele unul sau câteva cu care să-l impresionezi și cu care să-l faci să se gândească la tine cu dor.

50. Un mesaj de “bună dimineața” nu este doar un salut. Este un mesaj ascuns care spune “Mă gândesc la tine când mă trezesc.” Bună dimineața!

51. În fiecare dimineață când mă trezesc, realizez că  tu ești cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Bună dimineața!

52. Bună dimineața! Nu te schimba doar de dragul altora. Fii tu însuți, ești cel mai tare! 🙂

53. Nu te trezi cu gândul la ce ai fi putut să faci ieri și n-ai reușit. Trezește-te cu gândul câte poți face astăzi. Bună dimineața!

54. Îți trimit un citat de dimineață, ca să te motiveze pentru întreaga zi. De la unul dintre cei mai mari poeți englezi: “Gândește dimineața. Lucrează la amiază. Dormi noaptea. -William Blake”

55. Un căscat este un țipăt mut pentru cafea! 🙂 Așa că te așteaptă o cafea bună caldă dacă te ridici și mergi până la bucătărie.

56. Cât timp există cafea în lume, cum ar putea exista lucruri rele? Ți-am lăsat o cafea pe noptieră. Bună dimineața! 🙂 ❤️

 

Mesaje de bună dimineața inspiraționale

Câteodată cei din jurul nostru și chiar și noi nu avem cel mai bun start de zi. Pentru acele zile nu atât de bune, sunt aceste mesaje de bună dimineața inspiraționale de mai jos. Combinate cu gânduri înțelepte despre viață și psihologia umană, ele vor avea efectul dorit. Și anume să-i transmiți motivație și energie celui drag, astfel încât să aibă un nou început de zi minunat. Haideți să fim noi raza de soare a celor dragi nouă, cu un mesaj frumos în fiecare dimineață.

57. Lucrurile bune vin la cei care cred, lucruri și mai bune vin la cei care au răbdare iar cele mai bune lucruri vin la cei care niciodată nu renunță. Bună dimineața!

58. Fiecare zi e o nouă ocazie să reușești mai bine la ce ți-ai propus să realizezi. Bună dimineațaaa!

59. Începe-ți ziua fiind recunoscător pentru fiecare lucru oricât de mic care ți se întâmplă și vei încheia ziua simțindu-te profund recunoscător pentru viața pe care o ai. Bună dimineața!!

60. Pasiunile tale nu sunt întâmplătoare, sunt chemarea ta. Urmează-le! Fiecare zi e o ocazie să te apropii mai mult de ea. Bună dimineața!

61. Când ai nevoie de ceva în care să crezi, începe cu tine. Ai încredere în tine, așa cum am și eu în tine. Bună dimineața! Să ai o zi extraordinar de bună!


62. Bună dimineața!! Repetă după mine: promit ca azi să nu mă stresez din cauza lucrurilor pe care nu le pot controla.

63. Dimensiunea problemelor tale e minusculă în comparație cu capacitatea ta de a le rezolva. Nu-ți exagera problemele și nu te subestima. Bună dimineața!

64. Soarele e sus pe cer, cerul e albastru, totul e perfect și tu la fel. Bună dimineațaaa, trezește-te! 🙂

65. Să nu-ți fie frică să greșești sau să o dai în bară 🙂 Să-ți fie frică să nu încerci! Ai curaj și încearcă! Bună dimineața 🙂

66. Întotdeauna e ceva în viața noastră pentru care să fim recunoscători. Așa că bună dimineața și hai să bem o cafea bună când ajungi la birou!

67. Oamenii cu o misiune în viață, cu obiective, viziune nu au timp de drame. Își investesc timpul și energia în a trăi o viață pozitivă. Tu ești unul dintre acești oameni, care mă inspiră în fiecare zi să am viața pe care mi-o doresc. Bună dimineața!

68. Pregătit(ă) pentru o nouă zi? Nu regreta nicio zi. Zilele bune te fac fericit, zilele proaste aduc experiență, cele mai proaste zile vin cu lecții și cele mai bune cu amintiri de neuitat. Bună dimineața!!

69. Bună dimineața! Nu uita, totul începe și se termină în mintea noastră. Orice lucru, dacă îi dai putere asupra ta, te va controla. Deci nu da nimănui și la nimic ocazia să controleze ce simți și ce faci.

70. Bună dimineața nu e doar o expresie. E o acțiune și o credință ca să-ți trăiești întreaga zi bine. Dimineața e momentul în care stabilești tonul pentru întreaga zi. Să ai o zi minunată!

Acestea sunt câteva din zecile de mesaje de bună dimineața pe care le-am ales pentru voi pentru a le trimite iubitului sau iubitei sau pur și simplu unei persoane dragi. Am fi curioși să ne spuneți pe care le-ați ales și, mai ales, cum au fost primite. V-au răspuns cu un mesaj de bună dimineața la fel de frumos, i-ați făcut fericiți, v-au sunat înapoi ca să vă spună cât de mult vă iubesc, poate chiar au plâns de fericire? 🙂

Sperăm oricum că aceste mesaje au făcut cu un gram mai frumoasă bună dimineața cuiva 🙂 Vom adăuga periodic noi și noi mesaje de bună dimineața, pe măsură ce ne spuneți că acestea au fost deja utilizate de voi. 🙂 Să aveți și voi o bună dimineața minunată!

Citește și

Mesaje de dragoste – cele mai frumoase gânduri de iubire pentru el sau ea

Mesaje de iubire și dor – 50 mesaje când te arde dorul de persoana iubită

Mesaje de dragoste – cele mai frumoase gânduri de iubire pentru el sau ea

Iubirea merită celebrată cu cele mai frumoase mesaje de dragoste. 🙂 Dar, când nu suntem unul lângă celălalt ca să oferim sau să primim o îmbrățișare sau un sărut prin care să ne exprimăm iubirea, putem să îi trimitem un mesaj scris din inimă.  Cu un singur mesaj o să-i faci ziua mai frumoasă. O să-l primească și o să zâmbească citindu-l, iar inima o să simtă cum îi bate mai tare.

Să te simți iubit e unul dintre cele mai frumoase emoții din lume. Așa că nu ezita, dacă sunteți în acea etapă a relației în care vă transmiteți astfel de SMS-uri, mesaje de tip Whatsapp sau Facebook Messenger. Bucur-o sau bucură-l cu un mesaj de iubire frumos compus. Noi ți-am pregătit mai jos mai multe astfel de mesaje de dragoste, gata de trimis ca atare.

Dar poți și să le combini în așa fel încât să se potrivească și mai bine cu ceea ce simți în momentul ăsta. Pot fi mesaje de dragoste scurte sau lungi, mesaje haioase sau unele extrem de romantice, mesaje de trimis dimineața sau seara, ca să se gândească la tine înainte de culcare :D. Alege-l pe cel mai bun și mai frumos prin care să-ți exprimi dragostea.

Mesaje de iubire frumoase, de trimis oricând persoanei iubite

Ce poate fi mai frumos decât să primești un mesaj de dragoste de la persoana iubită? Simți cum inima îți tresară și se umple de bucurie și plăcere. Așa că fă-l sau fă-o fericită trimițindu-i un mesaj de iubire frumos. Îl sau o va face să uite de tot pentru câteva momente și să se gândească numai la tine și sentimentele dintre voi. Mai mult, sunt șanse foarte mari să primești un răspuns la fel de romantic 🙂 Iată câteva mesaje de iubire care pot fi trimise oricând, dimineața, seara, în timpul zilei. 🙂 Îl/o va face să lase deoparte orice face și să se piardă într-o reverie despre tine. 🙂

  1. Sunt total, complet, iremediabil, spectaculos, pasional, delicios de îndrăgostit de tine! 🙂

2. Te iubesc așa cum anumite lucruri trebuie iubite, în secret, în adâncul sufletului și în fiecare bătaie a inimii mele.

3. Îmi place cât de bine ne simțim împreună și cât de bine ne potrivim. Nu m-am simțit niciodată atât de bine cu nimeni. 🙂

4. Într-un sărut vei afla tot ce nu ți-am spus astăzi. De abia aștept să te văd diseară.

5. Te iubesc nu doar pentru ceea ce ești, ci și pentru cine sunt eu atunci când sunt cu tine.

6. Când sunt cu tine, singurul loc unde mi-aș dori să fiu este și mai aproape de tine. 🙂

7. Mi-ar plăcea să ne giugiulim un pic chiar acum. 🙂

8. Sper că mă vei săruta nebunește când ne vom întâlni diseară. 🙂

9. Vocea ta e sunetul meu preferat. 😀

10. Te iubesc!! Când te văd, toate răurile se varsă în mine ca într-o deltă și o muzică frumoasă umple lumea.

11. Orice lucru care mi se întâmplă mă duce cu gândul la tine. Ca și cum toate aromele, gusturile, texturile, culorile sunt mici bărci care mă duc spre tine.

Citește și

Declaratii de dragoste emotionante – alege cea mai buna declaratie de dragoste pentru iubit sau iubita

 

Mesaje de dragoste frumoase de transmis dimineața 🙂

mesaje de iubire și dor pentru iubit

Te trezești și primul tău gând este la iubitul sau iubita ta. Așa că vrei să fii prima persoană care îi urează bună dimineața 🙂 Chiar dacă nu sunteți unul lângă celălalt, un mesaj de iubire îl va face să se gândească la tine și să trăiască aceleași sentimente intense pentru tine. Arată-i cât de mult îl sau o iubești și oferă-i inspirație pentru întreaga zi cu un gând frumos de dragoste.

12. Bună dimineața, iubito! Am o zi foarte ocupată și nu vreau să te gândești că te ignor cumva. 🙂 Sper să ai o zi minunată. O să-ți scriu un nou mesaj imediat ce pot. Love you!

13. Ziua mea nu poate începe perfect fără să îți spun cât de mult te iubesc. 🙂 Te sărut!

14. În fiecare dimineață îmi spun că sunt mai aproape de ziua în care te voi vedea, pentru că a mai trecut o zi. Și gândul ăsta mă face să trec cu bine peste încă o zi fără tine 🙂

15. Bună dimineața! Doar voiam să-ți spun că mă gândesc la tine și că ești tot timpul în inima mea.

16. E minunat când mă trezesc în fiecare dimineață și știu că tu ești a mea și eu sunt al tău.

17. Bună dimineața! M-am trezit gândindu-mă la tine, cum te-aș săruta chiar acum.

18. A fost o dimineată minunată. 🙂 Îmi place să mă trezesc știind că bărbatul viselor mele e chiar lângă mine. 🙂

19. Iubitul meu, ești prima persoană la care mă gândesc dimineața și ultima persoană cu care adorm în gând. Te iubesc!


20. Te iubesc și ăsta e începutul și finalul. Nimic altceva nu mai contează.

21. Mi-e foame de gura ta, de vocea ta, de zâmbetul tău… Te doresc!

 

Mesaje de iubire simpatice

Câteodată parcă vrei să ai o altă abordare în mesajele tale romantice. Vrei să fii mai jucăușă/jucăuș, să nu te iei prea tare în serios. Vrei să îi trimiți un mesaj simpatic, chiar haios. Așa că trimite-i un mesaj de dragoste cu o notă de umor. Iubirea nu e doar serioasă, pentru că ne-am plictisi de moarte, e și foarte jucăușă. Așa că nu sta pe gânduri și ticluiește-i un mesaj simpatic, fie din cele de mai jos, fie fiind inspirat de ele, scrie-i tu unul care să i se potrivească.

22. După ce am dormit împreună, îmi dau seama că dormitul singură nu-mi priește deloc. :))

23. Te iubesc atât de mult, la fel cum copiilor le place ciocolata. :))

24. Tot ce avem nevoie este dragostea noastră. Dar câteodată nu strică și puțină ciocolată… 🙂 Ce zici, iei o ciocolată în drum spre casă?

25. Se zice: faceți dragoste, nu război. Eu zic să le facem pe amândouă. Ce zici de propunerea mea de a ne căsători?

26. Câteodată mă scoți din minți, dar vreau să petrec fiecare minut cu tine, chiar și atunci. 😀

 

Mesaje de dragoste pentru ea sau el, foarte romantice

Romantismul nu va muri niciodată. Chiar dacă pentru unii poate fi un pic prăfuit. Poate n-au trăit încă o dragoste mare. O iubire intensă, în care simți că te dizolvi. O iubire care e totul, ceva care depășește orice alt sentiment și orice problemă oricât de mică sau mare din viața ta. Dacă vrei să-i trimiți iubirii tale mesaje de dragoste romantice, atunci avem câteva sugestii bune pentru tine. Alege mesajul cel mai frumos și expresiv.

mesaje de dragoste

27. Ești tot ce mi-am dorit vreodată. Visul meu a devenit realitate. Nu e dar mai valoros decât să fiu iubită de tine. 🙂

28. Vreau să fiu oceanul și să te sărut de la fel de multe ori precum oceanul sărută țărmul.

29. Te iubesc. În moduri în care n-ai fost niciodată iubit, pentru motive niciodată rostite până acum și cu tot sufletul meu.

30. Când vreau să zâmbesc știu ce am de făcut. Închid ochii și mă gândesc la tine. 🙂 Bună dimineată, iubirea mea!

31. Vreau să mă înnec împreună cu buzele tale în oceanul sărutului nostru.

32. Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am făcut în viața asta a fost să îți ofer inima mea. 🙂 Te iubesc!!

33. Inima mea îmi vorbește numai despre tine 🙂

34. Care e diferența între a place pe cineva și a o iubi pe persoana respectivă? Când îți place o floare, pur și simplu o rupi. Când o iubești ai grijă de ea în fiecare zi, îi oferi nutrienții și apa de care are nevoie. Te iubesc 🙂

35. Ce înseamnă o căsnicie fericită? Să te îndrăgostești de multe ori, de fiecare dată de aceeași persoană. 🙂 Te iubesc, dragul meu!


36. Unii caută o viață întreagă și nu găsesc ce-am găsit eu în tine. Te iubesc!

37. Îmi place de tine. Mult. Și asta mă sperie. Pentru că n-aș vrea să pierd ce e între noi.

38. Mâna ta se potrivește în mâna mea ca și cum a fost făcută special pentru ea. 🙂

39. Sunt foarte indecisă. Întotdeauna mi-e greu să aleg orice. Dar știu sigur că tu ești alesul. 🙂

 

Mesaje emoționante de iubire și dor

Relațiile la distanță pot fi problematice. Dar gândește-te, dacă nu putem iubi, respecta și putem avea încredere unul în celălalt când suntem departe unul de celălalt, gândește-te cât de bine va funcționa relația noastră când vom fi împreună. 🙂

40. Să auzi cuvintele Mi-e dor de tine de la persoana pe care o iubești îți dă o emoție ca nicio alta. Te iubesc.

41. Faptul că suntem departe unul de celălalt nu înseamnă nimic. Ești aici în inima mea și te iubesc mai mult ca oricând.

42. Nu contează cât de departe sau aproape suntem fizic. Sunt al tău/a ta.

43. Faptul că suntem departe unul de celălalt m-a făcut să apreciez și mai mult relația noastră.

44. Să spun că mi-e dor de tine ar fi prea puțin spus!! Când te întorci? 🙂

45. Dintre toate lucrurile pe care le-am ținut în brațele mele, tu ești de departe cel mai plăcută. 🙂

Citește mai multe mesaje de dragoste și dor:

Mesaje de iubire și dor – 50 mesaje când te arde dorul de persoana iubită

 

Mesaje de dragoste de trimis seara 


Seara, după ce te liniștești după alegătura de peste zi, te gândești la iubirea ta și vrei să îi trimiți un mesaj frumos de iubire. Ea va ști că te gândești la ea. Gândul tău o va emoționa și îi va încălzi inima. Fă-o să se gândească la tine și arată-i că inima ta e lânga a ei, cu un mesaj sau mai multe mesaje de dragoste frumos compuse. Ai câteva variante din care să alegi și pe care să le combini după pofta inimii.

46. Noapte bună, celui mai fain tip pe care-l știu! 🙂

47. Erai perfectă, așa că m-am îndrăgostit de tine. Apoi mi-am dat seama că nu ești perfectă, și m-am îndrăgostit și mai tare de tine.

48. Visele mele ar fi și mai plăcute cu tine lângă mine.

49. Mi-ar fi plăcut să fiu lângă tine, în loc să-ți trimit acest mesaj de noapte bună. 🙂

50. Vreau să-ți simt corpul lipit de al meu. Noapte bună!

51. Mi-ar plăcea să mă răfeți în seara asta cu săruturile tale.

52. Nimeni nu va dormi în visele mele în afară de tine. Noapte bună!

53. Am nevoie de îmbrățișarea ta. Cu o singură îmbrățișare tot stresul dispare. 🙂 Nu am cuvinte să descriu cât de bine mă faci să mă simt.

Dragostea ne dă aripi, ne face mai buni, ne eliberează de stres. Și mesajele de dragoste sunt un mare ajutor din arsenalul iubirii. Cu astfel de mesaje îți ții dragostea pe jar atunci când e plecată din oraș 🙂 sau când nu stați împreună dar vrei să îl/o face să se gândească la tine. Iubirea e ca un foc, trebuie tot timpul întreținut, altfel se stinge. Așa cum spune și un proverb românesc ochii care nu se văd, se uită. Atâta timp cât îl/o faci să se gândească la tine, fără să îl presezi prea mult, iubirea ta va înflori. Va dori să te vadă cât mai repede ca să te strângă în brațe.


Arată-i cât de mult îl iubești și cât de mult te gândești la el. Trimite-i cele mai frumoase mesaje de iubire, încântă-l cu perspectiva de a fi împreună cât de curând, întreține-i așteptările și sentimentele. Iubirea, ca orice lucru bun de pe lumea asta, necesită efort. 🙂 Așa că hai să trecem la treabă și să-i transmitem cele mai romantice gânduri. Alege din aceste mesaje de dragoste sau compune-i altele, plecând de la sugestiile noastre.

Când rămâi în pană de idei, sugestia noastră e să citești poezii de dragoste. Sau în engleză, aici. Nimic nu se compară cu o poezie de dragoste bună. Poți să îi trimiți mici fragmente din astfel de poezii sau poți adapta metaforele din acele poezii pentru a le transforma în mesaje de dragoste. Nu e deloc complicat, trebuie doar să fim deschiși și creativi.

Ție ce mesaje ți-au plăcut cel mai mult și care dintre ele au avut cel mai mare succes la iubitul sau iubita ta? 🙂 Așteptăm sugestiile voastre, pentru a crește reportoriul de mesaje de dragoste și a-i ajuta și pe alți îndrăgostiți să își încânte prietenul sau prietena cu mesaje incredibil de frumoase de iubire.

Citește și

Declaratii de dragoste emotionante – alege cea mai buna declaratie de dragoste pentru iubit sau iubita

Cele mai emotionante citate despre iubire si dragoste

Mesaje de iubire și dor – 50 mesaje când te arde dorul de persoana iubită

27 de carti noi, de citit in martie (2020)

În martie citim despre oameni îndragostiţi de artă (și vindecaţi de ea). Călătorim prin ochii minţii în Sicilia și Napoli. Savurăm un jazz de altădată citind autobiografia lui Billie Holyday. Ne aventurăm în ţinuturi îndepărtate alături de femei curajoase. Suntem inspiraţi de personaje care iau viaţa de la capăt. Alegem  suspansul în decorul specific unor filme de epocă sau al unei insule mediteraneene.

Povești din Italia meridională

Leii Siciliei 

Vraja Siciliei și pasionanta istorie a unei familii influente se îmbină irezistibil în Leii Siciliei. Acţiunea începe în 1799, într-un Palermo al schimbărilor. Aici, doi fraţi ajung să deţină cea mai bună prăvălie de mirodenii. Profitul se transformă într-o avere care le permite să cumpere proprietăţile nobililor împotmoliţi în datorii. Vieţile celor doi vor fi tulburate de femeile temperamentale, unele având idei progresiste. Poţi cumpăra acest roman de pe Nemira, Libris, Cărturești 

 

Mâine poate am să rămân 

După ce au citit și Tentaţia de a fi fericit, mulţi au așteptat și alte cărţi scrise de Lorenzo Marone. În romanul Mâine poate am să rămân vor întâlni un personaj feminin a cărui poveste este strâns legată de orașul Napoli. Protagonista, de profesie avocată, va începe o altă viaţă după ce este părăsită de iubitul ei. Această schimbare include niște prietenii vindecătoare, neașteptate. Poţi cumpăra acest roman de pe Cărturești sau Elefant.ro

 

Japonia fascinantă 

Ultimii copii din Tokio

Scriitoarele japoneze sunt din ce în ce mai citite în România. Dacă vrei să descoperi autori niponi actuali, poţi alege și romanul distopic Ultimii copii din Tokio. Legătura plină de candoare dintre bunici și copii este reinterpretată pe fundalul unei Japonii zguduite de un dezastru ecologic. Poţi cumpăra acest roman de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Ichigo-Ichie. Arta japoneză de a te bucura de fiecare clipă

Japonia este o nesecată sursă de inspiraţie pentru occidentali. Foarte mulţi au încercat să adapteze principiile vechii Japonii la nevoia omului actual de a găsi implinirea sau măcar alinarea într-o lume considerată adesea dezumanizantă. Cartea Ichigo-Ichie. Arta japoneză de a te bucura de fiecare clipă are la bază o astfel de încercare. Unul dintre autorii ei, Francesc Miralles, s-a lăsat inspirat de Japonia și pentru a scrie simpaticul și candidul roman Wabi-Sabi. Poţi cumpăra acest volum de pe Libris, Cărturești 

 

Romane despre niște personaje curajoase

În ţara celor puri 

Frumuseţea opulentă a palatelor orientale, poveștile pline de aventuri cu spioni, aristocraţi decăzuţi, secrete politice și femei curajoase sunt ingredientele ce intreţin curiozitatea faţă de romanul În ţara celor puri. Vei merge pe urmele lui Anne, o jurnalistă ce ajunge tocmai în India și Pakistan pentru a investiga grupările ce ameninţă stabilitatea mondială. Poţi cumpăra acest roman de pe Nemira, Libris, Cărturești 

 

De mine viaţa și-a tot râs 

Unul dintre cei mai iubiţi scriitori contemporani și bun prieten al lui Amos Oz, David Grossman scrie despre importanţa legăturilor feminine transgeneraţionale. Secretele unei femei având o existenţă tumultuoasă încep să fie devoalate de nepoata acesteia. Protagonista romanului De mine viaţa și-a tot râs a trăit în Iugoslavia, unde a fost acuzată de spionaj pentru Stalin. Poţi cumpăra acest roman de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Florile pierdute ale lui Alice Hart 

Dependenţa de lectură și dragostea faţă de natură se întâlnesc în Florile pierdute ale lui Alice Hart. Romanul vorbește despre o tânără care începe să se desprindă dintr-un mediu abuziv și primitiv după ce descoperă o bibliotecă. Lectura o va ajuta să înţeleagă istoria familiei sale. Este o istorie în care florile au semnificaţii adânci. Poţi cumpăra acest roman de pe Elefant.ro

 

Puterea femeilor

Feministele (și nu numai) vor fi interesate și de romanul Puterea femeilor. Autoarea unui alt roman faimos, ecranizat (Soţia), amintește de data aceasta de femeile emancipate care și-au propagat ideile în campusurile universitare. O astfel de femeie îi va schimba viaţa unei studente din anul I. Studenta va ajunge să își reanalizeze planurile de viitor, dar mai ales relaţia de cuplu. Poţi cumpăra acest roman de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Pământ american

Protagonista romanului Pământ american ducea o existenţă de invidiat. Era proprietara unei librării din însoritul Acapulco, iar familia ei părea una perfectă. Este însă nevoită să fugă din Mexic. Motivul deciziei? Soţul ei este ameninţat după ce începe să investigheze grupările de narcotraficanţi din zonă. Poţi cumpăra acest roman de pe Libris, Cărturești 

 

Fără să ajungi vreodată în vârf 

Cei ce aleg adrenalina eliberată după lupta cu vârfurile montane greu de cucerit vor fi atrași de cartea Fără să ajungi vreodată în vârf. O călătorie pe Himalaya devine pretextul pentru autoexplorare și întâlnirea cu alte culturi. Poţi cumpăra acest roman de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Cântecul lebedelor

Multe dintre scrierile lui Truman Capote au fost inspirate din vieţile femeilor mondene din înalta societate. Le poreclise Lebedele. Acestea aveau faima unor staruri de cinema, duceau o viaţă fabuloasă, plină de lux. Cântecul lebedelor este despre muzele scriitorului și despre călătoriile acestora, din Mexic până în insulele mediteraneene. Poţi cumpăra acest roman de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Literatura română  contemporană 

Femeia cu mască 

Dacă îţi plac suspansul, filmele de epocă, misterele demne de un crime thriller, decourile interbelice sau obiectele vintage devenite puntea de legătură între evenimente din secole diferite, atunci vei devora cele paisprezece povestiri din Femeia cu mască. Scriitoarea Miruna Vasiliţă știe cum să își atragă cititorii visători, cărora le place să exploreze străduţele pline de case vechi, pentru a-și imagina tot felul de istorii de viaţă trepidante ascunse în spatele ferestrelor.

 

Băgău 

Dacă îţi place să descoperi voci feminine nonconformiste din literatura română contemporană, poţi alege și cartea Băgău. Ioana Bradea pleacă de la niște dialoguri nocturne copleșitoare pentru a te acapara. Poţi cumpăra acest roman de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Viziuna de Aur 

Ce face un student care vrea de fapt să își petreacă existenţa cântând la tobe? Urmează un plan secret care îl va ajuta să devină toboșar într-o formaţie. Însă planul trebuie să ţină cont de imprevizibilul alimentat de evenimentele din România anilor ’80. Vizuina de Aur este un tribut adus tinerilor curajoși din Est. Poţi cumpăra acest roman de pe Libris, Cărturești 

Thrillere cu scriitori

Viaţa secretă a scriitorilor 

Guillaume Musso a sedus cititorii dependenţi de thrillere. În viata secretă a scriitorilor, misterul tenebros este plasat pe o insula din Mediterana. Aici s-a retras în anonimat un mare autor. Succesul devenise pentru el o povară. Însă anonimatul dispare când pe insulă este descoperit cadavrul unei femei. Ancheta din jurul crimei atrage o jurnalistă intruzivă. Poţi cumpăra acest roman de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Secretele pe care nu le-am spus

Faimosul roman Doctor Jivago devine adevăratul personaj central din Secretele pe care nu le-am spus. Spionii occidentali vor să-l folosească pentru a distruge reputaţia Rusiei comuniste. În schimb, cei fideli dictaturii vor să blocheze publicarea lui. Vei citi astfel un thriiler având ramificaţii politice. Poţi cumpăra acest roman de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Romane despre cum se pot depăși momentele dificile

Evvie Drake o ia de la capăt

Romanele despre oamenii care se refac după momente grele sunt mereu la modă. Un astfel de roman este și Evvie Drake o ia de la capăt. Vei citi despre o prietenie transformată într-o poveste de iubire salvatoare. Protagoniștii sunt o femeie intrată în depresie după moartea soţului și un jucător de baseball aflat în plină criză, dar încă destul de atrăgător pentru cei dependenţi de tabloide. Poţi cumpăra acest roman de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

O să-nţelegi când o să fii mai mare

Tot despre încercările de a depăși trauma pierderii celor dragi este vorba și în romanul O să-nţelegi când o să fii mai mare. În centrul romanului este Julie, de profesie psiholog. Ea își pierde tatăl, apoi iubitul. Renunţă la viaţa din Paris, alegând o localitate retrasă. Aici, va descoperi un alt sens la existenţei. Romanul îmbină tandreţea și umorul. Poţi cumpăra acest roman de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Autopsia unei așa-zise căsnicii banale

Autopsia unei așa-zise căsnicii banale este considerat varianta canadiană a bestsellerului Jurnalul lui Bridget Jones. Vei citi despre aventurile unei femei părăsite de soţul ei. Încercarea ei de a trece peste drama unei căsnicii ratate o va încuraja să accepte soluţii îndrăzneţe. Poţi cumpăra acest roman de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Către frumuseţe

Către frumuseţe este genul de roman scris pentru cei pasionaţi de artă. Această pasiune le va aduce împreună și pe cele trei personaje avand povești de viaţă intense. Ce poate face arta din existenţa unui profesor care decide să devină un agent de pază, din a unei mame singure care se redescoperă sau din a unei pictoriţe aflate în căutarea inspiraţiei? Poţi afla citind romanul lui David Foenkinos. Autorul este cunoscut și datorită romanului Potenţialul erotic al soţiei mele. Poţi cumpăra acest roman de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Non-ficţiune

Lady Sings the Blues

Lady Sings the Blues este o cadoul pentru admiratorii lui Billie Holiday. Una dintre cele mai puternice voci ale jazz-ului și blues-ului vorbește despre o viaţă demnă de un roman. I-a descoperit pe zeii jazz-ului într-un bordel, a cântat pentru boemii din Harlem și a cunoscut apoi strălucirea alături de starurile de la Hollywood. Poţi cumpăra acest volum de pe Libris

 

Va veni focul

Va veni focul este una dintre cărţile prin care James Baldwin a marcat o generaţie. Era generaţia care lupta pentru drepturile civile ale afro-americanilor. Conţine două scrisori adresate americanilor, indiferent de rasă. Cele două scrisori amintesc de marea datorie de a lupta împreună împotriva rasismului. Poţi cumpăra acest volum de pe Libris, Cărturești 

 

Elogiul mersului

Cartea Elogiul mersului va fi preferată de cei dornici de a citi despre evoluţia omenirii. De la apariţia primelor fiinţe bipede până la oamenii metropolelor, mersul a căpătat semnificaţii infinite. A fost necesitate, formă de păstrare a sănătăţii, metaforă, avantaj. Elogiul mersului devine astfel și o invitaţie la reflecţie despre viitorul umanităţii. Poţi cumpăra acest volum de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Fericit până la adânci bătrâneţi. Cum să evadăm din mitul vieţii perfecte

Cei ce nu cred în clișee și nici în reţete universal valabile vor căuta în librărie și cartea Fericit până la adânci bătrâneţi. Cum să evadăm din mitul vieţii perfecte. Este o carte menită sa alunge iluziile construite pe baza unor mituri despre împlinire, succes, fericire. Paginile cărţii pun la îndoială valabilitatea unor sfaturi și povești despre oamenii de succes. Poţi cumpăra acest volum de pe Cărturești 

 

Despre minciună 

Despre minciună este o lectură irezistibilă precum acea veche discuţie referitoare la diferenţele dintre minciuna inofensivă și marea minciună având efecte devastatoare. Când este minciuna un mod prin care îi poţi scuti pe alţii de suferinţă și când începe să devină toxică? Iată întrebarea ce stă la baza cărţii. Poţi cumpăra acest volum de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Să nu te căsătorești cu o femeie cu picioare mari

Prejudecăţile, miturile și defectele puse pe seama femeilor sunt adesea transmise prin vechile proverbe. Să nu te căsătorești cu o femeie cu picioare mari este o călătorie în memoria colectivă, acolo unde stau depozitate multe minciuni despre feminitate. Poţi cumpăra acest volum de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Sfârșitul e mereu aproape

Teoriile despre sfârșitul lumii sunt explorate din perspectiva problemelor colective. Sfârșitul e mereu aproape propune o altă viziune asupra istoriei umanităţii. Vei privi altfel trecutul marilor civilizaţii sau dinamica din marile orașe ale zilelor noastre. Poţi cumpăra acest volum de pe Libris sau Elefant.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Carti de citit in 2020 – Cele mai asteptate carti ale anului

Anul acesta este unul promiţător pentru iubitorii de lectură. Iată topul nostru ce include cărți de citit în 2020, din titlurile anunțate de edituri în acest an. Vei avea de unde alege, de la noi traduceri ale romanelor-cult la cărţi premiate recent. Vei descoperi autori în plină ascensiune și te vei bucura de noile cărţi traduse ale unor autori deja cunoscuţi, precum Amos Oz, Julian Barnes, Isabel Allende, Ismail Kadare sau Tracy Chevalier. Nu lipsesc nici eseurile care să te inspire sau poveștile din ţinuturi însorite, potrivite pentru vacanţe.

Cuprins

Romane despre călătorii și libertate 

O lungă petală de mare 

carti de citit 2020 isabel allende

Isabel Allende este una dintre preferatele celor dependenţi de povești memorabile, cu personaje care înfruntă vremuri tulburi. Noul său roman, O lungă petală de mare, este inspirat din versurile lui Pablo Neruda și din trecutul recent al unor ţări precum Spania și Chile. Vei descoperi istoriile de viaţă ale unor personaje care pendulează între două continente pentru a-și păstra libertatea. Poţi comanda volumul de pe LibHumanitas, Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Pământ american 

Pămant american este un roman despre încercările unei femei de a lupta împotriva cartelurilor din lumea drogurilor. Înainte de a deveni o ţintă a traficanţilor, protagonista avea o viaţă liniștită în idilicul Acapulco. Deţinea o micuţă librărie. Din păcate, ea va fi obligată să fugă din Mexic în Statele Unite, după ce soţul ei scrie un articol despre traficanţii de droguri din regiune. Poţi comanda romanul de pe Libris, Cărturești, Elefant.ro

 

Fără să ajungi vreodată în vârf 

carti de citit 2020 cognetti

Noul roman tradus – Fără să ajungi vreodată în vârf al lui Paolo Cognetti– reia subiectul expediţiei sale riscante (și pline de revelaţii) pe Himalaya. Vei citi despre importanţa prieteniei, despre curiozitatea faţă de o altă cultură și mai ales despre solidaritatea în situaţii extreme. Poţi comanda romanul de pe LibHumanitas, Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Apicultorul din Alep 

Apicultorul din Alep vorbește despre frumuseţe și rezistență în inima unei ţări devastate de război. Vei descoperi povestea unui cuplu format din apicultorul Nuri și din pictoriţa Afra. Când orașul lor de suflet este distrus, cei doi fug în Europa. Aici speră să își reconstruiască viaţa. Călătoria lor spre casa unei rude stabilite deja în Occident îi poartă prin Turcia și Grecia. Poţi comanda romanul de pe Libris, Cărturești, Elefant.ro

 

Cărți de citit în 2020 despre personaje originale

 

Leii Siciliei 

carti de citit 2020 leii siciliei

Pasiunea meridională, secretele, iubirile pătimașe, lupta pentru avere și curajul se îmbină în povestea despre gloria unei familii din Palermo. Leii Siciliei este un roman a cărui acţiune se întinde pe mai multe generaţii. Este romanul despre una dintre cele mai bogate familii dintr-o Sicilie în schimbare. Unde noua burghezie vizionară cumpără palatele nobililor și răstoarnă ierarhii stabilite cu secole în urmă. Poţi comanda romanul de pe LibrisCărturești

 

Cântecul lebedelor 

Femeile din înalta societate care l-au inspirat pe Truman Capote devin personajele romanului Cântecul lebedelor. Le vei însoţi, alături de Truman Capote, în Mexic, Jamaica sau în croazierele pe Mediterana. Poţi comanda romanul de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Cărți de citit 2020: Proză scurtă

 

Călăreţul cu șoim 

Călăreţul cu șoim include unele dintre cele mai frumoase pagini scrise de Ismail Kadare. Vei descoperi patru nuvele în care se îmbină irezistibil suspansul, legendele balcanice, fascinaţia pentru feminitate și misterul. Poţi comanda volumul de pe LibHumanitas, Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Povestea cu elefantul vizirului 

carti de citit 2020 ivo andric

Tot despre povești memorabile este vorba și în cartea scrisă de Ivo Andric. Istoria, fabulosul și alegoria se îmbină în prozele din Povestea cu elefantul vizirului. Elefantul devine atât simbolul nesupunerii, cât și al puterii etalate intimidant pe un tărâm balcanic stăpânit de otomani. Elefantul distruge tarabele unui târg, în timp ce locuitorii se revoltă. Unii trădează, iar alţii visează la atingerea unei libertăţi din ce în ce mai îndepărtate. Poţi comanda volumul de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Meridianul și alte proze 

Nu sunt uitati nici admiratorii lui Paul Celan. Ei vor putea citi Meridianul și alte proze. Volumul reflectă limbajul poetic prin care Paul Celan a cucerit milioane de cititori. Poţi comanda volumul de pe Libris, Cărturești, Elefant.ro

 

Cărți de citit 2020: Non-ficţiune 

 

Din ce este făcut un măr? 

carti de citit 2020 amos oz

Nu ne mai săturăm de cuvintele scrise de Amos Oz. Ideile sale despre cuplu, feminitate, masculinitate, libertate, dragoste paternă sau toleranţă se transformă în dialoguri de neuitat. Din ce este făcut un măr? are la bază dialogurile dintre Amos Oz și editoarea sa, pe nume Shira Hadad. Din ce este făcut un măr? este o carte asemenea unei invitaţii în lumea unuia dintre cei mai iubiţi scriitori. Poţi comanda volumul de pe LibHumanitas, Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Alegerea 

Alegerea este o carte așteptată mai ales de cei pasionaţi de psihologie. E o sursă de inspiraţie pentru oamenii care au trecut prin traume. Dr. Edith Eva Egers a supravieţuit Holocaustului, Azi îi ajută pe soldaţii americani să lupte împotriva amintirilor cumplite. Poţi comanda volumul de pe Libris ori Cărturești

 

Prăbușirea 

carti de non-ficțiune de citit 2020

Lumea lui Fitzgerald continuă să cucerească generaţie după generaţie. Prăbușirea este o colecţie de texte inedite, în care vei găsi eseuri, scrisori, articole și amintiri despre marile prietenii din Parisul interbelic. Toate aceste pagini au fost descoperite recent. Poţi comanda volumul de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Lady Sings the Blues 

Una dintre cele mai puternice voci ale tuturor timpurilor se destăinuie în autobiografia intitulată Lady Sings the Blues. Zeiţa jazz-ului și a blues-ului, Billie Holiday, își derulează amitirile de parc-ar scrie un roman despre o existenţă tumultuoasă. Viata lui Billie Holiday pendulează între atmosfera cartierelor cu bordeluri unde se auzeau primele acorduri de jazz și clipele de strălucire petrecute alături de starurile epocii de aur a Hollywoodului. Poţi comanda volumul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești

 

Va veni focul 

Va veni focul este o carte-manifest așa cum le place admiratorilor lui James Baldwin. Cuvintele unuia dintre cei mai buni autori americani au susţinut dreptul fiinţei umane la demnitate, mai ales în deceniile segregării. Atunci când americanii având origini africane erau ţinta rasiștilor. Poţi comanda volumul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro 

Thrillere de citit în 2020

Ce romane ne vor ține în suspans în 2020? Iată lista cu cărți de citit în 2020 de tip thriller.

Cine l-a ucis pe Palomino Molero?

thrillere de citit 2020

Peru devine fundalul pentru un crime thriller imprevizibil, ce abordează teme secundare precum: obsesia carnală, neocolonialismul, corupţia, segregarea. Cine l-a ucis pe Palomino Molero? folosește suspansul ca pretext pentru o călătorie în ţinuturile atât de dragi lui Mario Vargas Llosa. Povestea chitaristului asasinat după ce alege o carieră militară are multe enigme și ramificaţii. Unele duc spre o poveste de iubire interzisă, altele spre afaceri necurate la nivel înalt. Poţi comanda romanul de pe LibHumanitas, Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Berta Isla 

Thrillerul cu spioni și povestea unei mari iubiri se îmbină ispititor în Berta Isla, considerat unul dintre cele mai bune romane scrise de Javier Marias. În centrul romanului este un personaj feminin care își indeplineste visul de a se căsători cu marea iubire încă din liceu. Însă bărbatul ales are multe secrete. Ele încep să fie dezvăluite palpitant după întoarcerea acestuia de la Oxford la Madrid. Poţi comanda romanul de pe Libris, Cărturești, Elefant.ro

 

Viaţa secretă a scriitorilor

Guillaume Musso este unul dintre cei mai citiţi autori. Fanii lui vor putea citi din 2020 și Viaţa secretă a scriitorului. Romanul este un thriller a cărui acţiune are loc pe fundalul unei frumoase insule meditareneene. Insula devine refugiul unui personaj scriitor faimos, ce dorește să trăiască anonim. Refugiul îi este tulburat de găsirea unui cadavru și de apariţia unei jurnaliste intruzive. Poţi comanda romanul de pe Libris, Cărturești, Elefant.ro

 

Cărți de citit în 2020 despre personaje feminine în istoria recentă 

 

Lăptarul 

carti de citit 2020 despre femei

Recompensat cu Man Booker Prize în 2018, Lăptarul aduce în prim-plan lupta unei femei împotriva acţiunilor distructive ale unei societăţi închise. Ea refuză avansurile unui bărbat devenit liderul unei grupări paralimitare din Irlanda de Nord. Existenţa ei este puternic influenţată de anii în care o parte din Marea Britanie se confrunta cu tensiunile ce ar fi putut duce la un război civil. Poţi comanda romanul de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

De mine viaţa și-a tot râs

Alături de Amos Oz, David Grossman este unul dintre cei mai iubiţi scriitori israelieni. În romanul De mine viaţa și-a tot râs alege povestea unei femei din Iugoslavia anilor ’50. Protagonista romanului a fost acuzată pe nedrept de spionaj. Povestea ei va fi deslușită peste decenii, de nepoata ei. Poţi comanda romanul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești sau Elefant.ro

 

În ţara celor puri

India și Pakistanul devin personajele centrale din romanul În ţara celor puri. Atmosfera palatelor somptuoase, istoria și elementele unui thriller politic se îmbină în tabloul unui Orient ce se despărţea de influenţa foștilor coloniști. Poţi comanda romanul de pe Cărturești, Libris

 

Un singur fir

Tracy Chevalier revine printr-un roman despre femei puternice. Un singur fir este o intersecţie de istorii de viaţă captivante. Vei descoperi niște personaje feminine în zorii emancipării postbelice, hotărâte să înfrunte prejudecăţile. Poţi comanda romanul de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Istorii de viaţă povestite cu nostalgie

 

Oase solare 

 

carti de citit 2020

Se poate scrie un roman dintr-o singură frază. A dovedit-o și Mike McCormack în romanul Oase solare. O singură frază devine asemenea unui fluviu în care se adună evenimentele importante din viaţa unui bărbat. Copilăria, adolescenţa, prima iubire, căsnicia, profesia, toate se întind pe firul unei existenţe care ne face să ne punem întrebări despre noi, despre sensul vieţii. Poţi comanda romanul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești sau Elefant.ro

 

Neliniște 

 

Cineastul Ingmar Bergman și a lui muză – actriţa și regizoarea Luv Ullmann – sunt văzuţi prin ochii fiicei lor, Linn, în romanul Neliniște. Cinefilii vor descoperi o mărturisire neașteptată și profundă legată de viaţa alături de cei doi mari artiști iconici. Poţi comanda romanul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești sau Elefant.ro

Titluri captivante despre vieţi care se intersectează

 

Mâine poate am să rămân 

 

După ce ne-a cucerit cu romanul Tentaţia de a fi fericit, napolitanul Lorenzo Marone vine cu povestea unei avocate nonconformiste. Ea se va răzvrăti împotriva tuturor celor dornici de a-i impune concepţia lor despre viaţa împlinită. Fuge de sfaturile unei mame conservatoare și de tristeţea provocată de iubitul care o părăsește. Existenţa ei va începe să capete un alt sens datorită noilor prieteni. Poţi comanda romanul de pe LibHumanitas, Libris, Cărturești, Elefant.ro

 

Evvie Drake o ia de la capăt

Prietenia vindecătoare transformată în iubire este subiectul tentant abordat în bestsellerul Evvie Drake o ia de la capăt. În centrul romanului se află o văduvă intrată în depresie și un fost star de baseball. Poţi comanda romanul de pe Libris sau Cărturești

 

Către frumuseţe 

Cei pasionaţi de artă au așteptat nerădători Către frumuseţe. Scriitorul cunoscut datorită romanului Potenţialul erotic al soţiei mele te invită de data aceasta să descoperi trei personaje ale căror vieţi se schimbă datorită iubirii pentru frumos. Este vorba despre un profesor de istoria artei, o pictoriţă și o mamă singură. Cele trei personaje au parte de aventuri în care arta joacă un rol vindecător. Poţi comanda romanul de pe LibHumanitas, Libris, Cărturești sau Elefant.ro

 

Cărți de citit în 2020 ce sunt continuarea unor serii de romane

 

Tranziţie 

După ce au citit romanul Schiţă, mulţi cititori au devenit admiratorii scriitoarei Rachel Cusk. Tranziţie face parte din același ciclu de romane început cu Schiţă. Vei citi despre încercarea unei femei de a păstra echilibrul între viaţa de mamă divorţată și cea de scriitoare, după ce decide să se mute în Londra. Poţi comanda romanul de pe Cărturești, Elefant.ro, Libris

 

Iarna 

Una dintre cele mai bune sciitoare britanice, Ali Smith a început o tetralogie formată din romane ce au titluri inspirate de numele anotimpurilor. Toamna a fost primul roman din tetralogie. Al doilea roman – Iarna – este o poveste despre secrete și legături puternice. Acţiunea se petrece într-un conac pitoresc. Frumosul conac devine scena unor dezvăluiri și conflicte privite prin ochii unui martor străin. Poţi comanda romanul de pe Libris sau Cărturești 

Voi ce noi cărți de citit în 2020 așteptați să se lanseze?

Urări de la multi ani pentru mama

Prima persoană pe care o vedem, prima persoană pe care o iubim, prima fiinţă care ne învaţă ce este iubirea este mama. Cu ocazia zilei de naştere sau de 8 martie, să ne amintim cât de importantă a fost dragostea mamei pentru noi și să îi urăm la mulți ani în cel mai emoționant și frumos mod. Inspiraţi-vă din următoarele mesaje de la mulţi ani mama şi transmiteţi fiinţei iubite urări frumoase! Nu în ultimul rând, organizati-i o petrecere frumoasă, cu un tort pe care puteti sa-i scrieți un mesaj scurt de la multi ani, mămico și un cadou de suflet. Și să nu uităm niciodată că fără ea noi n-am fi fost cine suntem astăzi.

Ți-amintești când eram mici și îi confecționam la grădiniță mamei o felicitare? Mai ții minte cum se emoționa și îi dădeau lacrimile de fericire? Hai să o facem fericită de fiecare dată când e ziua ei, fie că e ziua mamei de naștere, ziua ei de nume sau 8 martie. Arată-i că te gândești la ea oriunde ai fi și transmite întotdeauna cele mai frumoase mesaje de la multi pentru mama.

 

La mulți ani mama!

Cu ocazia zilei fiinţei drage, a mamei, transmite-i acesteia gândurile calde pe care cu toţii le avem faţă de părinţi! Ce poate fi mai frumos decât să ne gândim la ea și să îi transmitem cele mai frumoase urări. Iată câteva urărari de la multi ani pentru mama cu care să o faci fericită:

 

1. Nu este o zi obișnuită, ci este ziua ta! Cu această ocazie, îți urez viață lungă, fericire și împlinire, mama!

2. Pentru cea mai bună, frumoasă și iubitoare mamă din lume, un sincer la mulți ani!

3. De ziua ta ce ți-aș putea dori altceva decât sănătate, fericire și iubire! La mulți ani, iubită mamă!

4. Bucuria și sănătatea sunt cele mai importante daruri pe care le poți primi, așa că, dragă mamă, îți urez un călduros la mulți ani!

5. În fiecare an, mămico, iubirea și răbdarea ta îmi amintesc ce frumos este să ai alături oamenii dragi. Îți mulțumesc pentru că ești mereu aproape și îți urez un sincer la multi ani!

6. Mămico, fie ca fiecare zi să îți aducă numai fericire și bucurii, pentru că acolo unde ești tu, este și liniștea și iubirea unei mame minunate. La mulți ani!

la multi ani mama

7. Cuvântul ”mama” este primul pe care l-am spus vreodată, și nimic nu poate fi mai frumos decât să știu că îți era adresat ție! Sper ca anii ce urmează să îți aducă numai bucurii și sănătate, și sper să te am aproape mereu, dragă mamă! La multi ani!

 

Mesaje de la mulți ani mama

 

Chiar dacă câteodată distanţa face ca a-i transmite mamei iubirea şi urările în persoană să fie mai dificil, inspiraţi-vă din mesajele din seria următoare pentru a o bucura, chiar şi prin mediul virtual!

 

8. În fiecare an, mami, privirea ta este mai caldă și mai iubitoare, iar dragostea ta pentru mine este și mai mare. Îți urez ani mulți și frumoși pe care să îi petrecem împreună întotdeauna! La multi ani, mămico!

9. Un suflet bun, mereu răbdător, gata să ajute oricând: mama mea. Sper ca anii ce urmează să îți aducă numai bucurii și fericire! La mulți ani, mami!

10. Dragă mami, fie ca fiecare zi să îți aducă fericire și sănătate, căci nicicând nu a mai existat o mamă atât de bună și de iubitoare. La mulți ani, mămico!

11. Unde aș putea găsi cele mai frumoase urări pentru tine, mămico, dacă nu în inima mea, căci aici vei fi veșnic, alături de iubirea pe care mi-o porți în fiecare zi! La mulți ani!

12. De ziua ta, mămico, vreau să îți urez numai fericire, sănătate și iubire, căci eşti cea mai bună mamă! La mulți ani!

Citește și

Urari de la multi ani pentru tata – mesaje la multi ani

Urari de la multi ani pentru frate

 

La multi ani mama de 8 martie

 

Ziua de 8 martie este una în care apreciem femeile din vieţile noastre. Cea mai importantă persoană care ne-a fost alături încă de la început este mama. Aşa că să nu uităm ca în această zi minunată să îi transmitem mamei urările pe care le merită pe deplin!

 

13. Pentru cea mai bună, frumoasă, iubitoare și înțelegătoare mamă: la mulți ani de 8 martie!

14. 8 martie a venit, și în dar de ziua ta îți ofer toată dragostea din inima mea! La mulți ani, mami!

15. Știu că o floare nu este suficientă pentru a-ți mulțumi, mămico, dar îți urez un dulce la mulți ani de 8 martie!

16. Una dintre cele mai frumoase zile este cea în care îți pot ura la mulți ani, dragă mamă!

17. La fel de frumoasă ca un buchețel de ghiocei, mami, tu te bucuri azi de ziua ta! Un călduros la mulți ani de 8 martie!

18. Cu ocazia zilei de 8 martie, îţi doresc o zi minunată şi multă fericire! La mulţi ani!

 

La multi ani mama soacra

 

O parte importantă din perioada maturităţii din viaţa fiecărui om este relaţia cu familia soţului sau soţiei. Astfel, putem ajunge să cunoaştem şi familia persoanei dragi, în special  mama soacră, o femeie căreia nora sau ginerele îi poartă o grijă şi o iubire deosebită!

 

19. La mulţi ani, mamă soacră! De ziua dumneavoastră, vă doresc sănătate şi bucurii!

la multi ani mama soacra

20. De ziua dumneavoastră vă doresc o zi frumoasă, sănătate şi bucurii! La mulţi ani, mamă soacră!

21. Cu multă căldură şi bucurie vă urez fericire, iubire şi sănătate, mamă soacră! La mulţi ani!

22. Mamă soacră, vă urez ca zâmbetul să vă fie mereu pe chip, ochii mereu fericiţi, iar inima plină de bucurie! La mulţi ani!

23. Dragă soacră, în această zi frumoasă din viaţa dumneavoastră vă doresc să vă bucuraţi mereu de ceea ce v-a dat Dumnezeu, dar cu putere în suflet şi în minte sa tindeţi şi să obţineţi lucrurile la care visaţi. La mulţi ani, soacra mea!

 

La multi ani, baiatul mamei

 

Nimic nu este mai puternic decât iubirea unei mame pentru fiul ei. Inspiraţi-vă din urările următoare şi transmiteţi fiului dumneavoastră căldura şi dragostea pe care o simţiţi pentru el!

 

24. La mulţi ani cu multă sănătate, băiatul mamei!

25. La mulţi ani, băiatul meu frumos! Ai grijă de tine întotdeauna, iubeşte din toată inima şi nu uita că îţi voi fi protectoare şi prietenă oricând vei avea nevoie!

26. Băiatul mamei, azi prinzi în buchetul vieţii încă un trandafir. Să-ţi dea Dumnezeu fericire şi împliniri! La mulţi ani!

27. Fiul meu, de ziua ta îţi doresc ca viaţa ta să-ţi fie frumoasă, liniştită şi plină de împliniri. Niciodată să nu uiţi că, indiferent de ce se întâmplă în jurul tău, voi fi mereu aici pentru tine. La mulţi ani, fiul meu!

Citește și

Urari de la multi ani pentru tata – mesaje la multi ani

Urari de la multi ani pentru frate

TOP 27 seriale turcesti de văzut în 2020: emoționante, cu pasiuni și iubiri intense

65 de citate scurte despre iubire, viaţă și fericire care să te inspire și să te motiveze

Următoarele citate scurte dovedesc că “esenţele tari se ţin în sticluţe mici”. Deseori, în lipsa unor sfaturi de la persoanele apropiate, citatele iau locul acestora. Înţelepciunea lor este mereu accesibilă, indiferent de domeniul pentru care avem nevoie de ele. În general, citatele sunt perfecte pentru sfaturi şi inspiraţie, dar ele şi-au găsit o întrebuinţare şi pe reţelele de socializare. Aşadar, ideile transmise de acestea au ajuns peste tot în jurul nostru.

Astfel, am decis să adunăm o serie de citate frumoase scurte care să vă inspire şi să vă amintească de frumuseţea vieţii şi a iubirii şi să vă motiveze, fiind totodată potrivite pentru a fi folosite pe reţelele de socializare.

 

Citate celebre scurte

Profunzimea următoarelor citate nu are cum să nu te pună pe gânduri. Acestea sunt valoroase atât prin inspiraţia şi motivaţia pe care le transmit, dar şi prin faptul că au fost formulate de minţile luminate pe care cu toţii le cunoaştem.

 

1. Fericirea nu este un dat. Ea vine din lucrurile pe care le faci. Dalai Lama
2. Educaţia este ceea ce rămâne după ce se uită ce s-a învățat la școală. Albert Einstein
3. Fericirea e să ştii să îţi doreşti ceea ce ai deja. Sfântul Augustin
4. Viaţa nu este o problemă care trebuie rezolvată, ci un mister care trebuie trăit. Gandhi
5. Rezolvă problemele cu trecutul ca nu cumva acesta să îţi strice prezentul.
6. Dacă găseşti un drum fără obstacole, probabil că drumul acela nu duce nicăieri. J. F. Kennedy

7. Drumul spre fericire presupune trei secrete: hotărâre, efort şi timp. Dalai Lama
8. Fără iubire e trist să fii om. Voltaire
9. Orice viață de om începe de mai multe ori. Tudor Arghezi
10. Un intelectual rezolvă problemele, însă un geniu le evită. Albert Einstein
11. Destinul prinde formă în momentul în care iei o decizie. Anthony Robbins
12. Fiţi cât se poate de conştienţi de faptul că momentul prezent este tot ce aveţi. Eckhart Tolle

Citeşte şi  Citate amuzante – 44 de citate haioase care te vor înveseli

Citate scurte despre iubire

Deşi redate în puţine cuvinte, următoarele idei rezumă esenţa dragostei. Cel mai cald şi drag sentiment, dintre părinţi şi copii, prieteni, soţ şi soţie, iubiți este ceea ce ne definește de multe ori ca oameni.

Iubirea, prin prezenţa ei, ne motivează şi ne bucură în fiecare zi, ajutându-ne să devenim persoane mai bune. Astfel, am pregătit următoarea selecţie de citate şi vorbe faimoase de iubire scurte care să vă înveselească şi să vă amintească de cei dragi.




13. Suntem bogaţi pentru că putem simţi, vedea, auzi, iubi.
14. Ceea ce nu mă distruge mă face mai puternic. Friedrich Nietzsche
15. Visurile devin realitate când gândurile devin acțiuni.
16. Fericirea vine în casa în care oamenii râd.

17. Dragostea curata si suspiciunea nu pot locui impreuna. Alexandre Dumas
18. Dragostea nu cunoaste legi. Boethius
19. Ce e dragostea? Nevoia de a iesi din tine insuti. Charles Baudelaire
20. Iubirea misca Soarele si celelalte stele. Dante Alighieri
21. Iubirea este o forma de comuniune si de intimitate. Emil Cioran
22. Nu merita sa plangi pentru nimeni, iar cei care merita nu te vor face sa plangi. Gabriel Jose Garcia Marquez

23. Iubirea este arhitectul universului. Hesiod
24. Dragostea este poezia simturilor. Honore de Balzac
25. Nu mai trage cu ochiul, imi vei sageta inima. Ionut Caragea
26. Nu este nevoie de motiv pentru a iubi. Paulo Coelho
27. Dragostea învinge frica. Apostolul Ioan

Ţi-ar putea plăcea şi Cele mai emotionante citate despre iubire si dragoste

 

Citate scurte despre viață

Viața e călătoria noastră cea mai minunată, dar și complicată. Avem atât de multe opțiuni, încât nu o dată ne întrebăm cum merită să ne trăim viața, care sunt valorile și alegerile cele mai bune pentru noi? Cu urcuşurile şi coborâşurile ei, ea ne aduce în cale oameni dragi, situaţii frumoase, haioase, dar şi dificile. Astfel, fiind ceva ce cu toţii experimentăm şi trăim zi de zi, multe personalități, unele geniale, şi-au exprimat învăţăturile proprii despre viață. Următoarele citate scurte surprind lecţii de viaţă şi sfaturi care vă vor aminti cât de important este să trăim fiecare clipă frumos.

 

28. Cea dintâi condiţie a fericirii e liniştea sufletului. Nicolae Iorga
29. Niciodată să nu judeci un om după părerea altora.
30. Rareori ne gândim la ceea ce avem, dar mereu la ceea ce ne lipseşte. Schopenhauer
31. Fericirea te face dulce, încercările te fac puternic, regretele te fac uman, eşecurile te  fac umil, succesul te face să străluceşti. Mahatma Gandhi

32. Atingi fericirea rareori, dar merită să alergi după ea toată viaţa. Stendhal
33. Cu un zambet poţi săruta un suflet. Octavian Paler
34. Nu există frumuseţe decât atunci când mintea şi inima ştiu ce stie iubirea. Jiddu Krishnamurti
35. Cele mai frumoase momente sunt cele neplanificate. Niculescu Teodor
36. Iubirea este când vrei să îmbătrânești cu cineva.
37. Nu ești bogat până nu ai ceva ce nu se poate cumpăra.
38. Lumea aparține celui care se bucură de ea.
39.Secretul înţelepciunii este să ştii ce lucruri să treci cu vederea. Willian James

Ţi-ar putea plăcea şi 21 de citate despre viata ca să treci peste orice situație




Citate frumoase

Experienţa şi dorinţa de a împărţi bucurie şi sfaturi au dat naştere vorbelor ce urmează în această serie de citate scurte si proverbe frumoase şi pline de căldură. Fie că avem nevoie de puţină motivaţie, fie că vrem să ne amintim că viaţa este plină de momente vesele şi pline de iubire, aceste cuvinte vă vor ajuta să găsiţi ceea ce căutaţi.

40. Pune preţ pe viaţa ta că nu-ţi dă nimeni alta. Silviu Silva
41. Nu încerca să devi o persoană de succes, ci o persoană valoroasă. Albert Einstein
42. Nimic nu distruge o persoană atât de mult precum lipsa de acțiune. Aristotel
43. Păsările se ridică mai sus când zboară împotriva vântului. Winston Churchill
44. O persoană înțeleaptă cere de la sine, o persoană proastă – de la alții.
45. Când se termină răbdarea, începe rezistența. Confucius
46. Eșecul este doar o oportunitate de a începe din nou, dar mai înțelept. Henry Ford

47. O persoană este valoroasă atunci când cuvintele ei coincid cu acțiunile ei. Oscar Wilde
48. Crede în viață, pentru că ea te învață mai bine decât orice carte. Goethe
49. Acționați ca și când sunteți deja fericiți și veți deveni cu adevărat fericiți. Dale Carnegie
50.Pentru a ajunge la scop, trebuie mai întâi să mergeți. Honore de Balzac

 

Citate scurte în engleză

Următoarele citate în limba engleză exprimă ideile unor persoane cunoscute şi apreciate pe plan mondial. Fiind într-o limbă de circulaţie internaţională, engleza, aceste citate scurte pot fi înţelese de toată lumea, fiind potrivite pentru orice situaţie.

51. Art speaks where words are unable to explain.
52. There is more pleasure in loving than in being loved.

53. A diamond is a chunk of coal that made good under pressure.
54. A man who never makes mistakes never makes anything.
55. Think today and speak tomorrow.
56. Time is a great teacher, but unfortunately it kills all its pupils. Hector Louis Berlioz
57. What is right to be done, cannot be done too soon. Jane Austen
58. All life is an experiment. Oliver Wendell Holmes Jr.

Ţi-ar putea plăcea şi 56 de citate in engleza despre viata, iubire si dragoste

 

Statusuri de fericire


Întrucât reţelele de socializare ne aduc împreună cu oameni din întreaga lume, ideile şi gândurile noastre pot ajunge în faţa oricărei persoane. Astfel, umătoarele citate pot fi folosite şi pe reţelele de socializare, ele fiind potrivite indiferent de context.

59. Orice început e o continuare, cartea vieţii e întotdeauna deschisă la jumătate. Wislawa Szymborska
60. Libertatea înseamnă a fi ceea ce vrei din ceea ce poţi. Antoine de Rivarol
61. Viaţa devine mai uşoară atunci când înveţi să accepţi scuzele pe care nu le-ai primit. Robert Brault
62. Singura diferență între o zi bună și una rea este atitudinea ta.

63. Acum este rândul meu să fiu fericit.
64. Fericirea trăiește în lucruri simple.
65. Momentul este o măsură a fericirii.

 

Citeşte şi:

Citate despre fericire care te binedispun instant

Citate celebre despre viata, fericire, succes și lucrurile care contează cu adevărat

30 Confucius quotes to live a happy and fulfilling life

Recenzie – Baiatul cel nou – Othello in curtea scolii

Tracy Chevalier te invită să-ţi imaginezi furtuna și ravagiile geloziei din perspectiva unor personaje ajunse la pubertate. Băiatul cel nou îl plasează pe Othello într-o sală de clasă din anii ’70. El este elevul cel nou, cu farmec exotic. Este dorit de cea mai frumoasă colegă și urât de moarte de intrigantul școlii.

Băiatul cel nou devine o călătorie spre schimbările din anii trecerii de la copilărie la adolescenţă. Tracy Chevalier a reușit să redea cutremurător problemele specifice vârstei. Personajele sale pendulează între exuberanţa produsă de întâlnirea cu alteritatea și ostilitatea faţă de cel diferit. Se tem de reacţiile celor din jur, apoi se aruncă împotriva curentului. Se îndrăgostesc pentru prima oară. Şi tot pentru prima oară cunosc durerea respingerii conștientizate.

Proiectul Hogarth Shakespeare

Tracy Chevalier faca parte din rândul scriitorilor conteporani invitaţi să reinterpreteze, într-un roman, una dintre piesele celebre ale lui Shakespeare. Băiatul cel nou este una dintre cărţile incluse în proiectul Hogarth Shakespeare. Din proiect mai fac parte și romanele O paranteză în timp (Jeanette Winterson), Shylock este numele meu (Howard Jacobson), Scorpia (Anne Tyler) și Pui de cotoroanţă (Margaret Atwood).

Din Veneţia renascentistă în America segregării

În Băiatul cel nou, Othello nu mai este un maur nimerit în Veneţia femeilor pictate de Tizian. Îl cheamă Osei Kokote și trăiește în America anilor ’70. Provine dintr-o familie originară din Ghana. Tatăl său, de profesie diplomat, se mută în Washington.

La noua școală din Washington, prezenţa lui Osei stârnește reacţii contradictorii. Elevii rasiști abia își ascund indignarea și dispreţul. Cel ce se visează liderul tuturor îl consideră un rival, mai ales datorită calităţilor sportive. În noua școală există însă o elevă care vrea să-l cunoască mai bine. O cheamă Deea. Pentru Osei, Deea este întruchiparea frumuseţii dublate de bunătate.

Deea este captivată de exotismul asociat lui Osei. El simbolizează și dorinţa acesteia de a cunoaște alte lumi. Osei vine dintr-o ţară despre care Deea nu știe prea multe.

Deea se apropie de Osei admirând vestimentaţia mamei lui, inspirată din folclorul african. Apoi încep să discute despre artiștii afro-americani și despre activiștii pentru drepturile civile ale categoriilor discriminate. Încă din primele clipe, Deea îl întâmpină cu multă căldură. Devin prieteni, apoi își dau seama că de fapt se simt atrași unul de celălalt.

Contextul social

Acţiunea se petrece în deceniul asociat cu marile mișcări de emancipare din societatea nord-americană. Una dintre aceste mișcări viza drepturile civile ale cetăţenilor afro-americani. Demersurile comunităţii afro-americane pentru dobândirea libertăţii, a demnităţii și a dreptului de a studia la orice școală erau încă atacate violent.

Efectele segregării erau vizibile și dureroase pentru Osei. Nu avea încăpăţânarea și vârsta surorii sale devenite o activistă pentru drepturile afro-americanilor. Sora lui Osei afișase încrederea în sine a celui ce și-a găsit un drum spre afirmarea identităţii. Osei încă era în perioada formării identităţii și a întăririi stimei de sine.

Dacă sora lui se agăţa de ideile emancipaţilor, Osei era ajutat de bunătatea Deei pentru a supravieţui psihologic. Prezenţa ei devenise una securizantă. Cu atât mai mult cu cât atitudinile rasiste erau vizibile și în randul profesorilor.

Pentru cel mai exigent profesor, Osei putea fi ţapul ispășitor. Era african, așadar trebuia considerat un elev imposibil de integrat într-un colectiv de albi.

Invidia naște monștri

Osei și Deea ar fi avut una dintre cele mai frumoase prietenii din acele timpuri dificile. Osei ar fi fost acceptat mai ușor de ceilalţi elevi. Ei ar fi transferat asupra lui simpatia pe care le-o trezea Deea. La rândul ei, Deea ar fi avut un confident și un prim iubit ce i-ar fi deschis ochii pentru a o face să vadă schimbările sociale.

Relaţia dintre cei doi va fi pusă în pericol de Ian. Acesta provenea dintr-o familie ce dăduse elevi-problemă. Era agresiv și dominator. Plăcerea lui consta în tulburarea armoniei, prieteniilor. Brava, intimida și dorea să fie respectat asemenea unui lider. Toţi îi știau de frică, mai ales noua lui iubită, nimeni alta decât cea mai bună prietena a Deeei.

Apariţia lui Osei este o ameninţare pentru Ian. Până atunci, Ian domina terenul de sport. Osei se dovedește a fi un sportiv mai bun decât el. Astfel, intră fără să vrea pe teritoriul cucerit de Ian. Nu știa că sportul menţinea stima de sine a lui Ian pe linia de plutire.

Ian ajunge să-l urască pe Osei. Ura lui pune în mișcare un întreg mecanism al manipulării cu efecte devastatoare. Deși primitiv, Ian este capabil să facă rău precum un om sofisticat. Calculează cu mare precizie efectele mișcărilor sale, precum un maestru al biliardului. În locul bilelor folosește colegi influenţabili pentru a lovi în inamicul vizat. Speculează înfricoșător de eficient fricile și ezitările fiecăruia.

Stârnirea geloziei

Unul dintre elevii influenţabili de care se folosește Ian este Mimi. Aceasta este considerată cea mai bună prietenă a Deei.

Mimi este atrasă de Ian și face tot ce îi cere el. Având un nivel scăzut al stimei de sine, Mimi devine arma perfectă a lui Ian. Momentul în care ea se lasă convisă de Ian să fure penarul Deei declanșează evenimentele dramatice.

Penarul fusese cadoul lui Osei pentru Deea. Îi aparţinuse cândva surorii acestuia. Cadoul ajunge la un bun prieten al Deei. Dispariţia penarului îl va transforma pe Osei într-un ostatic al geloziei. Ian va fi mereu în preajma lui pentru a hrăni focul acestei gelozii, provocând reacţii explozive.

Răul (timpuriu?)

Tracy Chevalier a scris un roman care te face să îţi pui întrebări despre manifestările timpurii ale machiavelismului. Cât de timpuriu apar de fapt semnele acestui machiavelism? Mai poate fi ajutat un băiat precum Ian? Este la rândul său o victimă transformată în agresor? Este violenţa lui o carapace folosită pentru a înveli o mare vulnerabilitate?

Ian poate fi considerat un personaj insuportabil. Naște dispreţ în rândul cititorilor atașaţi de Osei. Mulţi vor proiecta asupra lui Ian emoţiile trezite de acel elev ce intimida prin bullying. La rândul său, Ian era o victimă a respingerii. Lipsit de afecţiunea părinţilor și a fraţilor, acumulase frustrări. Aceste frustrări deveneau sursa ostilităţii. Ian își crease reputaţia celui violent, iar elevii îl evitau. Simţindu-se respins, respingea la rândul lui.

Îţi va fi aproape imposibil să detectezi copilul vulnerabil din Ian. Lui Ian îi plăcea tortura psihologică aplicată celor din jur. Dar o aplica din umbră. Simţea plăcere mai ales când tulbura legăturile pe care le aveau colegii săi cu prietenii lor. Îi este suficient o singură zi de școală pentru a distruge prietenii și pentru a disemina ură.

Analiza schimbărilor din adolescenţă

O altă întrebare care te va urmări multă vreme după citirea acestui roman este legată de influenţa pe care o poate avea un om asupra celuilalt. Poate un om care manipulează să scoată la suprafaţă partea ascunsă a celorlalţi?

Osei nu era malefic. Primise manifestările rasiste păstrându-și calmul. Însă Ian identificase punctul slab. Acel punct care, odată zgândărit, poate duce la manifestări necontrolate, mai ales în anii pubertăţii, când asaltul noilor sentimente nu este însoţit imediat de mijloace pentru gestionarea lor.

În Băiatul cel nou, Tracy Chevalier a redat empatic temerile și avalanșa de emoţii care pot asalta un preadolescent. Personajele ei sunt vulnerabile, dar pot fi și crude. Încep să își dezvolte o lume a lor, pe care vor să o protejeze de atitudinea intruzivă a unor adulţi. Se tem să dezvăluie adevărul pentru a nu fi respinși de către prieteni. Se tem să poarte dialoguri lămuritoare, imaginându-și răspunsuri dureroase.

Portretul incomod al unei epoci

Băiatul cel nou este genul de roman ale cărui ultime pagini îţi pun un nod în gât. Vei fi asaltat la rândul tău de revoltă. Este o revoltă îndreptată mai ales împotriva unui sistem rasist. Osei nu este primit cu ostilitate doar de Ian. Profesorii se dovedesc a fi la rândul lor niște rasiști. Cei ce ar fi trebuit să deschidă minţi au fost de fapt complici ai segregării.

Au existat profesori care s-au opus cât au putut de mult progresului și integrării celor marginalizaţi. Şi în școala din acest roman existau astfel de profesori, unii având chiar o mare autoritate. Pentru ei, Osei era o prezenţă temporară. Abia așteptau să-l vadă transferat la altă școală. Profesorii contaminaţi de rasism aveau o perseverenţă comparabilă adesea cu a vânătorilor de sclavi. Nu oameni vânau ei, ci greșelile lui Osei, prin care să-și justifice ura.

Dacă ţi-a placut recenzia, poţi cumpăra acest roman de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

Citește și articolul având un subiect asemănător Altă ţară – O capodoperă

Acum ne despartim – Surpriza pe care o meritau cititorii lui Truman Capote

 

Recenzie – Povestea unei familii perfecte – Un film italian in proza

Nu poţi scrie o recenzie despre cartea Povestea unei familii perfecte fără să începi prin a le-o recomanda cinefililor pasionaţi de neorealism. Aceștia vor găsi în romanul scris de Rosa Ventrella toată forfota cartierelor din Italia meridională. Romanul este precum un film în care pulsează deopotrivă bucuria de a trăi și dramele apăsătoare, pasiunea și cruzimea. Nu lipsesc nici personajele temperamentale, sentimentale, expresive, pline de contraste.

Povestea unei familii perfecte este genul de roman pe care îl vei citi pe nerăsuflate dacă te atașezi de personajele principale. Acestea sunt Maria, poreclita Soirău, și Michele. Maria este fiica unui pescar din partea veche a orașului Bari. Trăiește într-un cartier pitoresc de pe malul mării, devenit o mahala rău famată. Michele este fiul cuminte al unei familii temute, având o reputaţie proastă. Ai lui își câștigă traiul din afaceri necurate.

În anii copilăriei, relaţia dintre Maria și Michele devine o prietenie securizantă. Însă, în anii adolescenţei, cei doi descoperă atracţia ce ajunge să acapareze relaţia de prietenie. Legătura lor este interzisă de tatăl Mariei, poreclit în cartier Tony Curtis (datorită asemănării). El este impulsiv și incapabil să-și înfraneze mania. Tatăl protagonistei urăște familia lui Michele. Unul dintre motive este legat de afacerile necurate derulate de capul acestei familii, dar și de fratele mai mare al lui Michele.

Relatia dintre Maria și Michele se va înfiripa clandestin. Va fi marcată de confuzie, apropieri și îndepărtări, de temeri și de emoţii dezlănţuite. Schimbările aduse de atracţia erotică sunt explorate din perspectiva Mariei. Ea devine și naratorul acestui roman.

Vei aprecia modul în care personajul feminin își analizeaza stările. Evoluţia sentimentelor ei se va suprapune peste maturizarea emoţională. Maturizarea va duce la descoperirea, apoi la asumarea feminităţii. Totodată, o va face să conștientizeze segregarea marcată de graniţele orașului. Această segregare socială perpetuează dureros niște prejudecăţi moștenite de la generaţie la alta. Maria își da seama că nu poate depăși graniţele inegalităţii fără a profita de oportunităţile care pot apărea odată cu educaţia.

 

Imaginea plină de culoare a orașului Bari

Asemenea multor autori italieni, Rosa Ventrella te invită să descoperi spiritul unui oraș, frenezia lui. Există un fir invizibil, dar extrem de viguros, ce leagă universul afectiv al personajelor de freamătul orașului. Schimbările din viaţa Mariei o vor purta din vechiul Bari, al cartierelor sărace, până pe străzile elegante, moderne.

Povestea unei familii perfecte vorbește despre niște personaje ale căror ipostaze sunt influenţate de chipurile orașului în care trăiesc. Existenţele și dramele oglindesc exuberanţa și transformările sociale din sudul Italiei. De fapt, romanul este și un portret sincer și empatic al celui de-al treilea personaj central: orașul Bari.

Povestea de iubire va reflecta ritmul vieţii din mahalaua în care trăiesc Maria și Michele. Este intensă, tumultuoasă, dar și candidă. Ameninţată de brutalitatea mediului, relaţia are la bază o mare nevoie de afecţiune, de evadare din mediul sufocant.

Ai putea afirma că Rosa Ventrella este pentru Bari ceea ce este Elena Ferrante pentru cititorii fascinaţi de acel Napoli frust, necosmetizat și mai ales neîmblânzit. Asemenea romanelor din Tetralogia Napolitană, Povestea unei familii perfecte are un ritm fluid, antrenant și bransat la furnicarul unui cartier meridional. Paginile precum scenele unui film abundă vibrant de personaje secundare energice și guralive. Prin autenticitate, ele reflectă atmosfera devenită amprenta lăsată de loc asupra celor două personaje centrale.

Descrierea orașului, zarva, trecerea de la străzile elegante la cele în care sunt înghesuite casele vechi, derăpănate, dar cu farmec aparte, și furnicarul mahalalei devin fundalul perfect pentru stările personajelor. Aceste descrieri ale personajelor și ale cartierelor îi oferă poveștii consistenţă și mai ales acea forţă de a pătrunde în conștiinţa unui cititor dornic de a explora un oraș dezvăluit în toate ipostazele sale.

Orașul și formarea identităţii

Personajele încep să-și exploreze sentimentele pe măsură ce își analizează legătura afectivă cu propriul oraș. Relaţia lor se dezvoltă în paralel cu legătura de iubire și ură pe care o au cu mediul din care provin.

Revelaţia propriilor sentimente este dublată de revelaţia despre amprenta pusă de cartier asupra dezvoltării lor. Pe măsură ce te vei apropia de paginile ce redau momentele decisive pentru evoluţia relatiei, vei analiza la rândul tău legătura ombilicală dintre partea veche a orașului Bari, și formarea identăţii acestora.

Maria știe că poate fi înghiţită de marasmul străzilor acaparate rapid de găștile delincvenţilor. La rândul său, Michele știe că la un moment dat va simţi presiunea complicităţii pasive la afacerile necurate derulate de familia lui. Conștientizarea sentimentelor va coincide așadar cu acrobaţia riscantă pe linia subţire dintre candoare și decădere, dintre salvare și coruperea sinonimă cu dezumanizarea.

Orașul, prin cartierele sale multistratificate, reflectă diferenţele sociale. Tot harta nevăzută a orașului, dar cunoscută de toata lumea, decide cât de grea va fi lupta pentru demnitate și libertate. Această luptă este mult mai dificilă pentru femeile din mahala.

Partea veche a orașului Bari nu cunoaște emanciparea. Îi condamnă pe bărbaţi la frustrăile provocate de eșuarea visurilor. Femeile sunt în schimb condamnate la ipostaza de victimă supusă. Protagonista va asista revoltată și neputincioasă la relaţia inegală dintre părinţii săi. Este genul de relaţie în care femeia este mereu temătoare, iar masculinitatea înseamnă dominare.

Pentru a se îndepărta de modelul oferit de mana ei și de capcanele unui mediu periculos, Maria va merge la una dintre cele mai bune școli din Bari. Devine o eleva apreciată. Însă laudele profesorilor sunt mereu însoţite de remarci pesimiste legate de cartierul din care aceasta provine.

Maria conștientizează rapid că locul nașterii poate predispune la ratarea moștenită din generaţie în generaţie. A te naște în partea săracă a unui oraș meridional, unde oamenii vorbesc (doar) în dialect, nestăpânind aproape deloc limba oficială, vorbită în partea civilizată a orașului, devine o grea condamnare, pronunţată cu mult înainte de momentul nașterii și al primelor decizii.

Ar fi greșit să te astepţi la un roman care să te copleșească prin dramele personajelor. În ciuda modului dezolant în care își descrie cartierul, Mari este capabilă să vadă și licărul de bunătate răspândit de vecinele solidare ori de rudele ei. Mahalaua nu înseamnă doar acea degradare morală inevitabilă. Nu toate persoanejele erau condamnate la brutalitate și afundare în mocirlă. Vei găsi printre ele și femei puternice, având o istorie de viaţă adusă la graniţa realismului magic. Acestea sunt cele capabile să aline, să amuze prin remarcile colorate, dar înţelepte.

Rosa Ventrella are talentul scriitorilor care, deși nu se sfiesc să îţi arate o lume pestriţă, de multe ori dură până la insuportabil, te fac să te atașezi de orașul despre care scriu. Mulţi vor dori să viziteze Bari mai ales după citirea acestui roman. Așa cum apare în Povestea unei familii perfecte, Bari este o lume ispititoare tocmai datorită imaginilor sincere, sub care pulsează multe istorii de viaţă precum un mozaic.

Dacă ţi-a plăcut recenzia despre Povestea unei familii perfecte, poţi comanda cartea de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

Citește și articolul cu subiect apropiat – 6 filme actuale care te invită la o hoinareală prin orașe

120 BPM (120 de batai pe minut) – Iubire si proteste

Ultimele articole