7 filme de vazut pe streaming în decembrie 2023

7 filme de vazut până la sfârșitul anului, ca să nu mai pierzi timpul răscolind platformele de streaming. 🙂 Așadar, să nu mai pierdem timpul și să vedem ce au în tolbă pentru voi Netflix, HBO Max, Disney+ și Prime Video în ultima lună din acest an. 7 producții de la care ne așteptăm să fie niște super filme:

1. Leave the World Behind (2023) – cu Julia Roberts – din 8 decembrie pe NETFLIX

leave the world behind filme noi netflixLeave the World Behind e un thriller psihologic cu Julia Roberts, Ethan Hawke și Kevin Bacon, despre două familii a căror vacanță în Long Island se transformă în ceva total neprăvăzut.

Filmul are la bază romanul cu același nume, semnat de Rumaan Alam, o carte foarte bună. De altfel, a fost finalistă pentru unul dintre cele mai valoroase premii literare, National Book Award for Fiction, în anul 2020, și a fost inclusă în nenumărate liste cu cele mai bune cărți publicate în 2020.

Filmul este programat pentru lansare pe 8 decembrie 2023.

2. Asteroid City (2023) – din 12 decembrie pe Prime Video

asteroid city filme de vazut decembrieFilmul “Asteroid City” reprezintă o nouă incursiune în universul regizorului Wes Anderson, cu stilul lui vizual unic, dialoguri smart și distribuții incredibile.

Este o comedie romantică SF, a cărei acțiune se petrece în 1955, la o convenție pentru copii și părinți pentru observarea astrelor 🙂 Iar distribuția este pur și simplu copleșitoare. Și mai numeroasă, și mai interesantă față de ce ne-a obișnuit Wes Anderson până acum.

Iată doar câteva nume din distribuție: Scarlett Johansson, Tom Hanks, Tilda Swinton, Edward Norton, Adrien Brody, Rupert Friend, Steve Carell, Willem Dafoe, Margot Robbie, Jeff Goldblum, Jeffrey Wright.

Filmul a fost lansat în 2023 (iunie), dar nu și în România. Dar, hei, nicio problemă, ne ajută platformele de streaming să vedem filmele lui Wes Anderson :). Și anume Prime Video, începând cu 12 decembrie. Sperăm ca această premieră să nu ocolească piața românească. În ultimul timp Prime Video a arătat un interes crescut pentru publicul local, lansând și aici premierele sale.

Vezi trailerul Asteroid City.

3. Barbie  (2023) – din 15 decembrie pe HBO Max

barbie-movie-ken-wardrobeFilmul cu cele mai mari încasări în cinematografe din 2023, 1,4 miliarde USD, și filmul cel mai de succes din istoria studioului Warner Bros. intră pe streaming.

Barbie începe, în mod neașteptat, cu o scenă care citează scena de deschidere (The Dawn of Man) din 2001: The Space Odyssey, a lui Stanley Kubrick. Simpatică scena, la fel ca și filmul, dar Barbie rămâne de multe ori la nivelul unui discurs moralizator referitor la patriarhat și la standarde nerealiste de frumusețe feminină.

Dar tot un bărbat, Ryan Gosling, în rolul lui Ken, are cea mai simpatică scenă și cel mai bun cântec din film (I’m just Ken – noi l-am fredonat și a doua zi, în mod spontan).

Barbie (jucată de Margot Robbie) e un film ambițios, care pune în discuție prejudecățile societății, la fel și corporația Mattel, producătorul Barbie, este ambițioasă pentru modul în care a acceptat să pună pe tapet o astfel de discuție critică despre Barbie. Recomandarea noastră este: având în vedere fenomenul cultural în care s-a transformat Barbie, nu îl ocoliți. 🙂

Filmul a fost lansat pe 21 iulie 2023, inclusiv în România. Va intra pe streaming, pe HBO Max, pe 15 decembrie 2023.

4. Indiana Jones and the Dial of Destiny (2023) – din 15 decembrie pe Disney+


indiana jones filme de actiuneÎn cel de al cincilea film al seriei, lui Harrison Ford i se alătură în distribuție Antonio Banderas, Mads Mikkelsen, Phoebe Waller-Bridge și Toby Jones.  Filmul trebuia să fie regizat de Steven Spielberg, la fel ca și celelalte producții Indiana Jones, dar a rămas în final doar producător. Vezi aici trailerul Indiana Jones and The Dial of Destiny.

Premiera a avut loc pe 30 iunie 2023, inclusiv în România, și va intra pe streaming pe 15 decembrie 2023, pe Disney+.

5. Maestro (2023) – cu Bradley Cooper și Carey Mulligan, pe NETFLIX din 20 decembrie

maestro 3

Continuăm lista noastră cu filme de vazut pe streaming în decembrie cu Maestro. Îl recunoașteți pe actorul din fotografie? Este Bradley Cooper în rolul compozitorului și dirijorului Leonard Bernstein. Cooper nu doar îl interpretează pe celebrul Bernstein, dar a co-scris scenariul și regizează filmul biografic Maestro – pe care vom avea ocazia să-l vedem în acest an pe NETFLIX. Spielberg l-a lăsat pe el să-l regizeze, după ce a văzut ce treabă bună a făcut în A star is born 🙂 Cool, nu? 🙂

Maestro este programat pentru lansare pe NETFLIX pe 20 decembrie 2023.

6. Saltburn (2023) – din 22 decembrie pe Prime Video

saltburn 23-09-29-jacob-elordi-saltburn-1200x900Saltburn este o combinație de thriller psihologic și comedie neagră scrisă, regizată și produsă de Emerald Fennell. Emerald e o tipă mega talentată, de care o să tot auzim. A început ca actriță (Anna Karenina, Danish Girl, The Crown), ca apoi să se impună ca scenaristă, regizoare și chiar showrunner – cel care ia deciziile cele mai importante în producția unui serial (Killing Eve sezonul al 2-lea). Și-a făcut debutul regizoral în lungmetraj cu thrillerul Promising Young Woman (2020), pentru care a câștigat Oscarul pentru Cel Mai Bun Scenariu Original.

Revenind la Saltburn, acesta îi are în rolurile principale pe Barry Keoghan, Jacob Elordi, Rosamund Pike, Richard E. Grant și Carey Mulligan. Plasat în Anglia la mijlocul anilor 2000, filmul urmărește povestea unui tânăr student care devine obsedat de un coleg de școală bogat, care îl invită să-și petreacă vara în extravagantul domeniu al familiei sale.

Vezi aici trailerul Saltburn.

Saltburn a avut premiera mondială la Festivalul de Film Telluride pe 31 august 2023 și a fost lansat în Marea Britanie și State pe 17 noiembrie 2023. Îl așteptăm și la noi pe streaming, pe Prime Video pe 22 decembrie.

7. Candy Cane Lane (2023) – din 1 decembrie pe Prime Video




eddie-murphy-candy-cane-lane
Candy Cane Lane e o comedie cu tematică de Crăciun cu Eddie Murphy în rolul principal și singura comedie de sezon simpatică de anul ăsta, din câte am văzut sau am încercat să vedem. 😀 Ne-am uitat până la sfârșit, fără să simțim că facem un efort să stăm în fața televizorului.

Filmul urmărește povestea lui Chris Carver (interpretat de Eddie Murphy), un bărbat hotărât să câștige concursul de decorațiuni de Crăciun din cartierul său. În încercarea sa de a obține victoria, Chris face un pact cu un elf răutăcios, Pepper (jucat de Jillian Bell), care provoacă haos în familia sa.

Alte filme de văzut până la sfârșitul anului, inclusiv la cinema

1. Anatomy of a Fall / Anatomie d’une chute (2023) – din 3 noiembrie la cinema

anatomie_d_une_chute filme de vazutDeschidem lista noastră de recomandări cu filme de vazut cu Anatomy of A Fall, care a căștigat în acest an cel mai valoros premiu la Festivalul de Film de la Cannes, Palme d’Or. Și cu asta am spus destul de multe :).

În ultimul an, scriitoarea germană Sandra, împreună cu soțul francez Samuel și fiul lor Daniel de 11 ani au trăit într-un orășel izolat din Alpii Francezi. Când Samuel este găsit mort, poliția nu este sigură de varianta sinuciderii acestuia. Având în vedere caracterul izolat al cabanei unde locuiesc, Sandra devine principalul suspect. Urmează o călătorie psihologică tulburătoare în faldurile relației celor doi, pentru a rezolva cazul.

Filmul va avea premiera și în România, pe 3 noiembrie 2023. Până atunci, poți vedea trailerul Anatomy of a Fall.

2. Next Goal Wins (2023) – din 22 decembrie în cinematografe

next goal wins comedii noiTalentatul Michael Fassbender, care n-a mai jucat într-un film de 4 ani, ne pregătește o comedie, co-scrisă și regizată de simpaticul Taika Waititi. Filmul este inspirat dintr-o poveste reală, despre un antrenor de fotbal care încearcă să califice o echipă dezastruoasă la Cupa Mondială FIFA din 2014. Tot în această comedie veți putea vedea un alt actor talentat, este vorba despre actrița Elisabeth Moss.

Cât despre Michael Fassbender, a apărut în ultimii 6 ani într-un singur film, X-Men: Dark Phoenix, în 2019, luând ceea ce s-ar putea numi o pauză de carieră foarte generoasă. Dar anul acesta îl vom putea vedea în încă două filme, pe lângă Next Goal Wins: Kung Fury 2, alături de Arnold Schwarzenegger, și The Killer, un film NETFLIX care promite.

Filmul Next Goal Wins este programat pentru premiera internațională pe 17 noiembrie 2023. În România intră în cinematografe pe 22 decembrie 2023. Vezi trailerul Next Goal Wins.

3. Nu astepta prea mult de la sfârșitul lumii (2023) – din 27 octombrie la cinema

nu-astepta-prea-mult-de-la-sfarsitul-lumii_filme octombrieUn film care ar merita să fie fenomenul cinematografic al anului în România, nu Oppenheimer sau Barbie. 🙂 Dacă nu ești fan filme românești, trebuie să știi că filmul ăsta nu e cu sorbit de ciorbe :), nu e lent și zaharisit, nu e pedant și prețios, este fix invers, cu zvâc, radical, acid, “adevărat”.
Cel mai nou film scris și regizat de Radu Jude este un film original și autentic, cu limbaj licențios care s-ar putea să nu placă unora. Dar dacă iei parte la traficul din București, înjurăturile din film sunt de mult timp în ADN-ul tău. 😀
O satiră radicală despre viața actuală, Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii e și road-movie, comedie, film de montaj și film documentar. Iar umorul baleiază continuu între umor de autobază și umor cu referințe cinematografice și nu numai.

4. Napoleon – din 24 noiembrie 2023 la cinema


napoleon filme de vazutE noul film al lui Ridley Scott, cu Joaquin Phoenix în rolul lui Napoleon. Și, cu asta, credem că am spus tot ce era de spus ca să vă convingem să-l vedeți 🙂 Aruncați totuși o privire și asupra trailerului Napoleon. Pe 22 noiembrie are loc premiera mondială, iar pe 24 noiembrie 2023 intră în cinematografele din România.

5. The Killer – film NETFLIX, din 10 noiembrie 2023

the killer film netflix 2023The Killer este un thriller Netflix, cu Michael Fassbender și Tilda Swinton în rolurile principale. După ce a rămas într-o stare incertă timp de 10 ani, scenariul a fost cumpărat de Netflix de la Paramount, cu David Fincher ca regizor. Cu siguranță, ai văzut cel puțin un film de David Fincher, precum Gone Girl, Mank, The Social Network, Zodiac, Se7en.

Fassbender va juca rolul unui ucigaș plătit, care începe să își pună probleme legate de moralitate… deși clienții săi continuă să aibă nevoie de serviciile lui. Pe Fassbender nu l-am mai văzut de multișor într-un film, dar cu siguranță vi-l amintiți din 12 Years a Slave, Steve Jobs, Macbeth, Inglorious Basterds, Jane Eyre, A Dangerous Method și multe alte titluri. Vezi aici de ce ne place Michael Fassbender.

Scenariul a fost scris de Andrew Kevin Walker, scenaristul lui Se7en. Noi zicem că sunt suficiente argumente ca să așteptăm cu nerăbdare acest film Netflix. 😉 Vezi trailerul The Killer.

The Killer de la Netflix se bazează pe romanul grafic francez cu același nume al autorului Alexis Nolent, semnat sub pseudonimul Matz, și al artistului Luc Jacamon. Primul volum a fost publicat în 1998, iar cel mai recent, în 2017.

Pe Netflix din 10 noiembrie 2023.

6. Fallen Leaves (2023) – din 1 decembrie la cinema

fallen leaves filme de vazut

Foarte plăcut surprinși de distribuția în cinematografe a filmului de autor Fallen Leaves. 🙂 Aveam speranțe zero să îl vedem distribuit, iar să-l vedem distribuit atât de aproape de lansarea la nivel mondial (septembrie) aveam speranțe care tindeau la minus infinit. 😀

O tragicomedie finlandeză despre două persoane singuratice și deziluzionate care fac totuși efortul de a construi împreună o relație târziu în viață. Propunerea Finlandei la Oscarul pentru film străin de la anul, Fallen Leaves este creația unuia dintre cei mai umani și simpli, dar cu efect maxim, regizori actuali, finlandezul Aki Kaurismaki.

Să mai adaugăm că a luat Premiul Juriului la Festivalul de Film de la Cannes în acest an. Un must-see pentru noi, această intrare în lista noastră cu filme de vazut până la finalul lui 2023.

7. Dream Scenario (2023) – din 29 decembrie la cinema


dream scenario filme de vazutCe ziceți de o comedie cu Nicolas Cage în rolul principal, suprarealistă și cu accente de groază? 🙂 Noi o așteptăm cu nerăbdare, după ce am văzut trailerul Dream Scenario, care se anunță mortal de absurd. 🙂

Nicolas Cage este un profesor ratat care devine peste noapte o celebritate, după ce apare în visele tuturor. 😀 Cam aceasta e premisa filmului, care va avea lansarea mondială pe 10 noiembrie 2023. În România se va lansa pe 29 decembrie 2023.

9. Killers of the Flower Moon – cu Leonardo DiCaprio, din 20 octombrie 2023 în cinematografe


killers of the flower moon_filme de vazut

Continuăm recomandările de filme de vazut cu cel mai recent film al lui Scorsese. 

Killers of the Flower Moon este un film polițist american regizat de Martin Scorsese, cu un scenariu de Eric Roth și Scorsese. Eric Roth a primit de-a lungul timpului 6 nominalizări la Oscar, pentru scenarii precum Forrest Gump, Munich, A star is born, The Curious case of Benjamin Button și Dune (2021).

Bazat pe cea mai bine vândută carte de non-ficțiune din 2017, Killers of the Flower Moon: The Osage Murders and the Birth of the FBI, de David Grann, filmul îl are pe Leonardo DiCaprio în rolul principal, dar și co-producător.

Killers of the Flower Moon are loc în Oklahoma anilor ’20 și descrie uciderea în serie a membrilor Osage Nation, o comunitate bogată în petrol – un șir de crime brutale care au ajuns să fie cunoscute sub numele de Reign of Terror. Filmul ne așteptăm să fie nu doar fidel cărții, ci și adevărului istoric.

Actrița principală Lily Gladstone, americancă din populația indiană aborigenă, a pus chiar în contrast producția lui Scorsese cu producțiile lui Taylor Sheridan super de succes precum Yellowstone, pe care le-a numit “deplorabile” și “neverosimile”. 😀

Leonardo DiCaprio joacă alături de Robert De Niro, Jesse Plemons, Lily Gladstone și Brendan Fraser. Filmul marchează cea de-a șaptea colaborare dintre Scorsese și DiCaprio, precum și cea de-a unsprezecea colaborare dintre Scorsese și De Niro. 🙂 Vezi trailerul Killers of the Flower Moon.

Cu un buget generos de 200 milioane dolari, Killers of the Flower Moon este o producție Apple TV, dar care va veni în cinematografele din România, începând cu 20 octombrie.

10. Tár (2022) – din 30 octombrie pe SkyShowtime

Tar - filme noi
TAR, Cate Blanchett, 2022. ph: Florian Hoffmeister / © Focus Features / courtesy Everett Collection

În sfârșit, filmul Tár, pe care îl așteptam în România din 2022, dar nu a fost distribuit în cinematografe, va fi disponibil pentru streaming.

Un tur de forță pentru Cate Blanchett, Tár este un film despre cât de ușor devenim irelevanți, chiar și cei mai puternici și influenți oameni.

Lydia Tár, una dintre cele mai apreciate dirijoare, creativă, profesionistă și impresionantă în modul în care se impune în fața tuturor ajunge mică, neinteresantă, nebăgată în seamă, în ciuda talentului. Mai devreme sau mai târziu cu toții suntem depășiți de lumea în care trăim, care avansează în gusturi, tehnologie, valori, în timp ce generațiile relevante până atunci cad în desuetudine și bătrânețe… Este o lege a firii de care uităm de foarte multe ori.

Todd Field, care nu a mai lansat un film tocmai din 2006, de la Little Children, ne oferă prin Tár unul dintre cele mai elocvente și greu de uitat filme din 2022, pe care ți-l recomandăm fără rezerve. Singurul minus este lungimea lui considerabilă, aproape 2 ore și 40 de minute 🙂

Acestea sunt 10 filme de vazut în următoarele săptămâni, până la sfârșitul anului. Dar sperăm să se anunțe și alte titluri pentru lista noastră. Voi ce filme vreți să vedeți în perioada următoare?

Vezi și

7 Filme noi de văzut pe platformele de streaming și la cinema

TOP 25 thrillere care te țin cu adevărat în suspans

Filme de Crăciun perfecte pentru aceste zile

Parcă sărbătorile de iarnă nu sunt la fel dacă nu vedem și câteva filme de Crăciun :). Unii ar merge atât de departe că ar spune că nu există Crăciun fără Home Alone sau Jack Frost. Anul acesta ne-am propus să adunăcm o listă cu filme de Crăciun noi și vechi pentru voi.

Recomandările noastre sunt organizate astfel:

  1. Filme de Crăciun 2023
  2. Cele mai simpatice filme de Crăciun
  3. Filme care se potrivesc cu spiritul Crăciunului dar care nu sunt despre Sărbători
  4. Filme de Crăciun pentru întreaga familie

Filme de Crăciun din 2023 

Candy Cane Lane (2023) – din 1 decembrie pe Prime Video

eddie-murphy-candy-cane-laneCandy Cane Lane e o comedie cu Eddie Murphy în rolul principal și singura comedie de sezon simpatică de anul ăsta, din câte am văzut sau am încercat să vedem. 😀 Ne-am uitat până la sfârșit, fără să simțim că facem un efort să stăm în fața televizorului.

Filmul urmărește povestea lui Chris Carver (interpretat de Eddie Murphy), un bărbat hotărât să câștige concursul de decorațiuni de Crăciun din cartierul său. În încercarea sa de a obține victoria, Chris face un pact cu un elf răutăcios, Pepper (jucat de Jillian Bell), care provoacă haos în oraș.

Best. Christmas. Ever! / Un Crăciun ca niciodată – de joi, 16 noiembrie 2023, pe NETFLIX

best christmas ever filme noi _O producție proprie NETFLIX nou-nouță, cu un început greoi, dar care își revine pe parcurs. Așa că rezultatul e destul de simpatic. 🙂

După ce soarta le reunește familiile de Crăciun, Charlotte, jucată de Heather Graham, decide să arate tuturor că viața lui Jackie, o veche prietenă, e prea bună ca să fie adevărată. Vezi aici trailerul Best. Christmas. Ever!

Dashing through the snow / Magie de Crăciun (2023) – din 17 noiembrie pe Disney+

O comedie și film fantastic despre aventura unui asistent social și a fiicei sale în Ajunul Crăciunului, care îl ajută să regăsească magia și bucuria sezonului. Eddie Garrick este un om cu inimă bună care nu mai crede în magia Crăciunului din cauza unei traume din copilărie.

Wonka (2023) – din 15 decembrie la cinema

wonka filme de Crăciun

Wonka se profilează a fi producția de neratat a acestui Crăciun, cu multe emoții pozitive și glume, cu multă ciocolată și un spectacol vizual care promite să ne încânte. Ce să mai zicem de distribuție, care îi include pe Timothee Chalamet – în rolul maestrului ciocolatier în devenire Willy Wonka, pe Olivia Colman (în foto), Hugh Grant, Rowan Atkinson și Sally Hawkins – pentru a numi doar câțiva dintre actori.

În 2016, Warner Bros. a cumpărat drepturile de proprietate intelectuală legate de personajul Willy Wonka din romanul lui Roald Dahl Charlie and The Chocolate Factory, din 1964. Ulterior a început producția la filmul Wonka, o poveste despre cum Willy Wonka a devenit maestru ciocolatier.

Tot Warner Bros. a produs și filmul lui Tim Burton Charlie and The Chocolate Factory,  cu Johnny Depp în rolul lui Willy Wonka, din 2005.

Premiera în România va avea loc în aceeași zi cu cea din State, 15 decembrie 2023. Vezi aici trailerul Wonka.


Red One – în curând pe Prime Video 

red one dwayne-johnson-chris-evans-red-one-prime-video-first-look

Red One e un film nou de acțiune-aventură cu tematică de Crăciun, cu Dwayne Johnson și Chris Evans în rolurile principale și o distribuție secundară impresionantă – Kiernan Shipka, Lucy Liu, Mary Elizabeth Ellis, J.K. Simmons, Nick Kroll.

Jake Kasdan, cunoscut pentru filme sale cu Dwayne Johnson, cum ar fi “Jumanji: Welcome to the Jungle” și “Jumanji: The Next Level”, a regizat filmul. Kasdan are experiența necesară pentru a crea un film de aventură de familie de succes, având în portofoliul său comedii ca “Walk Hard: The Dewey Cox Story”, “Sex Tape” și “Bad Teacher”​.

Îl așteptăm pe Prime Video.

Meet me next Christmas (2023) – în curând pe NETFLIX

Nu avem o dată de lansare, dar cu siguranță această nouă comedie romantică de Sărbători nu are cum să apară mai târziu decât ziua de Crăciun. 😀

Layla e o femeie a cărei căutare a unei povești de dragoste de basm cu bărbatul visurilor ei o conduce într-o cursă contra cronometru pentru a obține bilete la cel mai căutat eveniment din New York City: concertul de Ajun de Crăciun al Pentatonix, grup muzical american a cappella, deja sold-out.

What happens later (2023) 

what happens laterNu e neapărat cu tematică de Crăciun, dar e o comedie romantică și se întâmplă iarna, pe o furtună de zăpadă. 🙂

Meg Ryan revine la genul comediilor romantice, pentru care este cunoscută – When Harry met Sally, You’ve got email, Sleepless in Seattle – în comedia What happens later. În care nu doar joacă rolul principal, alături de David Duchovny (Californication, X Files), ci l-a și produs, regizat și co-scris.

Willa (Meg Ryan) se întâlnește din întâmplare cu fostul iubit Bill (David Duchovny) după câteva decenii de la despărțire și pare că scânteile sunt încă acolo. 🙂

What happens later a avut deja premiera internațională pe 3 noiembrie 2023, în România nu a fost încă anunțată de niciun distribuitor. Vezi aici trailerul What happens later.

Filme de Crăciun 2022

1. Something from Tiffany’s (2022) – pe Amazon Prime Video


something from tifany s filme noiO comedie romantică de Crăciun lansată acum câteva zile de Amazon Prime Video, cu Zoey Deutsch și Kendrick Sampson în rolurile principale. Este o comedie simpatică, umană, fără pretenții de mare film, dar un pic peste filmele de Crăciun obișnuite, de genul Hallmark.

Acțiunea se petrece în New York și se declanșează într-un magazin Tiffany’s. Doi bărbați cumpără o bijuterie, fiecare pentru iubita lui. Doar că se ivește o încurcătura și planurile lor sunt complet date peste cap…

2. Urăsc Crăciunul (2022) – Netflix

odio-il-natale-serie-tv-netflix-2022-seriale netflix noiUn remake italienesc al mini-serialului norvegian Un iubit de sezon / Home for Christmas (2019), Urăsc Crăciunul e aproape la fel de simpatic ca serialul nordic.

Un serial romantic de comedie la care râzi și te emoționezi, cu ale cărui situații te poți identifica, mai ales dacă toată lumea te bate la cap să te așezi la casa ta? 🙂

Se apropie acea perioadă a anului, dar asistenta medicală Gianna nu mai are chef să fie din nou subiectul glumelor și apropourilor pentru că nu are un iubit. E singură la 30 de ani. Dar nu pentru mult timp. Pentru că s-a hotărât să-și facă prieten până la seara de Crăciun și masa cu familia. E o producție originală Netflix.

3. The Noel Diary / Jurnalul lui Noel (2022) – Netflix

the noel diary_filme netflix de craciunO comedie romantică de Crăciun nouă, produsă de Netflix, un pic peste media filmelor de sezon obișnuite. Așa că poate fi urmărit cu interes până după jumătatea lui, când lucrurile se precipită și soluțiile alese de scenariști vin brusc și clișeic.

El, un scriitor de succes, cu probleme de atașament emoțional, întâlnește o tânără interesantă în preajma Crăciunului. În ciuda atracției reciproce, relația lor este sub semnul întrebării.

4. Happiest Season / Cel mai fericit anotimp – nou pe Netflix

happiest season filme de craciun netflixCu Kristen Stewart în rolul principal, această comedie de Crăciun este mult peste nivelul unui film de Crăciun ca interpretare, doar că nu e pe cât de haioasă ne-am fi dorit. Un alt punct mare în plus al Happiest Season este faptul că are suficiente decorațiuni, haine și mâncare de Crăciun, dar fără să pice în kitsch și dulcegării exagerate.

Cele mai simpatice filme și seriale de Crăciun

5. Totul va fi bine Crăciunul care vine / Just another Christmas (2020) – Netflix

just another christmas filme de crăciun netlfix_2


Nu știm voi, dar noi am descoperit cu mare plăcere comediile braziliene de pe Netflix. Sunt incredibil de simpatice și fiecare are energie pozitivă cât pentru trei comedii americane.

Povestea e frumoasă și poți să te conectezi ușor cu ea. Jorge se pregătește de Crăciun, aleargă după cadouri, are tot felul de discuții cu soția “de sezon” :D, primește invitații etc. Doar că a doua zi se trezește din nou în ziua de Crăciun. Nu este ca în ziua Cârtiței, ci își pierde amintirile ultimului an doar în ziua de Crăciun. Așa că pentru o zi are impresia că trăiește la infinit un nou Crăciun la un an distanță: cu aceleași drame, aceleași râsete și îmbrățișari. Dar, cu timpul, lucrurile se schimbă destul de mult… Vă spun doar atât, ca să nu vă stric surpriza.

Rolul principal e jucat de un star brazilian de comedie Leandro Hassum de care te vei îndrăgosti, la fel ca de întreaga distribuție. Nu e singura comedie braziliană de pe Netflix care merită văzută. Dacă îți va plăcea Just Another Christmas, caută și altele. ei găsi una și mai jos.

6. Dash și Lily (2020 – ) – Netflix

Dash-Lily filme de craciun 2020E un serial de Crăciun Netflix, realizat după o carte pentru adolescenți. Dar e la fel de reconfortant de văzut în perioada Crăciunului și de adulți 🙂 Doi tineri din New York care nu se cunosc își trimit bilețele cu diverse provocări și ajung să se îndrăgostească unul de altul prin emoțiile și gândurile pe care și le împărtășesc în scris. Pe lângă latura romantică, Dash & Lily o să-ți placă pentru că vei descoperi pe îndelete prin el New York-ul și mai ales New York-ul în preajma Sărbătorilor de iarnă. 🙂

7. Spărgătorul de Nuci (1993) – a fost pe Amazon Prime Video

spargatorul de nuci filme de craciun_Dacă vreți un Crăciun clasic, Spărgătorul de Nuci este perfect. Pe Amazon Prime Video puteți vedea această producție clasică de balet dedicată Crăciunului. Filmarea disponibilă pe Amazon este din 1993, de la Baletul din New York, cu nimeni altul decât Macaulay Caulkin în rolul principal. Așa e, nu e o producție la fel de cunoscută de Crăciun precum Singur acasă, dar noi zicem că merită văzută pentru poveste, costume, actori, minunata muzică și balerinii de nota 10. Pentru noi a fost o surpriză foarte plăcută.

8. Un iubit de sezon / Home for Christmas (2019-2020) – pe Netflix


home-for-christmas-serial de craciun

Vrei un serial romantic de comedie de Crăciun la care să râzi și să te emoționezi? Cu ale cărui situații să te poți identifica, mai ales dacă ești singur și toată lumea te bate la cap să te așezi la casa ta? 🙂 Atunci o să-ți placă Un iubit de sezon. E atât de bine făcut încât personajele par desprinse din viața reală.

E un mini-program TV norvegian cu 6 episoade, cu două sezoane, foarte simpatic, de văzut oricând, dar mai ales în preajma Crăciunului. Se apropie acea perioadă a anului, dar asistenta medicală Johanne nu mai are chef să fie din nou subiectul glumelor și apropourilor pentru că nu are un iubit. E singură la 30 de ani. Dar nu pentru mult timp. Pentru că s-a hotărât să-și facă prieten până la seara de Crăciun și masa cu familia. E o producție originală Netflix.

9. Aroma iubirii / Love hard (2021) – Netflix

love-hard-filme netflix de CrăciunUn film Netflix, gândit mai ales pentru Crăciun. Nu e o capodoperă, dar e o comedie romantică feel good, cu interpretări bune și glume destul de acide, un pic peste media unor astfel de producții de sezon. Așa că încercați să-l vedeți, s-ar putea să-mi dați dreptate 🙂

O tipă de 30 și ceva de ani din Los Angeles, cu un istoric de întâlniri romantice dezastruoase, se hotărăște să întâlnească prin intermediul unei aplicații de dating și bărbați din alte orașe. Așa încep conversațiile lungi cu un băiat care arată foarte bine și cu care pare să se înțeleagă perfect. Tocmai pentru că Natalie se înțelege atât de bine cu Josh, zboară în preajma Crăciunului la New York să îl întâlnească în carne și oase 🙂 Doar că descoperă că nu era chiar ce-și imagina ea. Nu vă spun mai multe ca să nu vă stric surpriza.

10. The Holiday (2006) – pe Netflix și Amazon

O altă comedie romantică? Probabil o să ma credeți o romantică incurabilă, dar de fapt am ales povești romantice care chiar mi-au stârnit interesul. Nu am fost o fană a comediilor romantice, până de curând când am descoperit că uneori ai nevoie de o poveste de speranță și iubire ca să te simți bine. Așa mă face să mă simt și această comedie romantică care descrie povestea a două fete care fac schimb de țară pentru a evada din relațiile lor nereușite. La ce nu se așteaptă ele de fapt este că își vor schimba viața când se vor îndrăgosti de doi băieți din acele orașe. Vezi trailerul filmului de Crăciun The Holiday .

11. Fanny si Alexander

Fanny och Alexander trebuia sa fie ultimul film al lui Ingmar Bergman (dar au urmat si alte filme). Spre deosebire de Eyes Wide Shut, mostenirea altui mare regizor, Kubrick , controversat despre cat de reusit sau nu este, Fanny si Alexander este o capodopera.

Interesant de vazut de Craciun, datorita scenelor dedicate pregatirii acestuia si zilei de Craciun,  filmul dezvolta dincolo de orice cliseu si in modul cel mai natural un mesaj umanist. Este povestea de inceput de secol al XX-lea a unei familii suedeze care in preajma Anului Nou traieste despartirea de tatal lor, urmata de recasatorirea mamei cu o persoana extrem bigota si stricta. Intr-un fel, Fanny och Alexander este si povestea lui Bergman si a surorii acestuia, crescuti de un tata foarte sever – preot luteran.

Pentru ca s-a vrut in prima instanta o mini-serie TV, filmul circula in doua versiuni: una mai lunga, de 312 minute, si una de 188 minute.

12. Bad Santa (2003)


O comedie clasică de Crăciun în care Moșul se va pune singur pe lista de obraznici. Filmul îl prezintă pe Willie, un hoț care se îmbracă în Moș Crăciun pentru a jefui un mall alături de partenerul său elf. Vezi dacă el va reuși să ducă planul până la capăt sau va fi oprit de un băiețel  de opt ani. Este o poveste simplă cu înjurături și glume proaste și bune, dar este un film care trebuie să-l aveți în vedere pentru lista voastră de Crăciun. Vezi trailerul filmului de Crăciun Bad Santa pe Youtube .

 

Filme perfecte pentru Crăciun care nu sunt despre Sărbători

Sunt filme care se potrivesc atmosferei de Crăciun fără să aibă ca tematică Sărbătorile. Nu au reni, Moși și decorațiuni, nici mese festive. Dar au multă energie pozitivă și optimism, așa că vi le recomandăm pentru serile de Crăciun și în general pentru vacanța de sfârșit de an.

13. Fiicele doctorului March – pe Netflix

Little-Women-1994 filme netflix buneUnele dintre cele mai frumoase și de bun gust imagini de Crăciun, cu zăpadă, brazi și mese frumos împodobite, dar și unul dintre filmele în care spiritul Crăciunului trăiește cu adevărat este Little Women/Fiicele doctorului March. Dar filmul nu are în centru doar Crăciunul.

Netflix a înlocuit ecranizarea romanului Little Women / Fiicele doctorului March a regizoarei-actrițe Greta Gerwig din 2019, cu ecranizarea clasică, din 1994.

Ecranizarea unui roman (semi)autobiografic american, despre maturizarea a patru surori, Little Women a adunat laolaltă o distribuție incredibilă și în 1994: de la Winona Ryder, Kirsten Dunst și Christian Bale până la Susan Sarandon și Claire Danes.

Fiicele doctorului March e unul din acele drame pozitive despre familie, despre dragoste și găsirea drumului în viață, așa cum Hollywoodul nu prea mai produce de ceva timp.

14. Hamilton (2020) – Disney Plushamilton filme optimiste

Vrei să dansezi de Crăciun? 🙂 Dacă ai nevoie de o doză de energie, cât să te țină o lună întreagă, ba chiar până la sfârșitul Sărbătorilor, Hamilton e perfect. Hamilton e o producție Disney care filmează spectacolul Broadway Hamilton, care a devenit un fenomen cultural în Statele Unite în ultimii ani. La fel ca și spectacolul în sine, și filmul a primit numeroase laude din partea criticii și este cel mai vizionat film din 2020 pe platformele de streaming.

Melodiile, interpretările și întreaga mișcare scenică sunt absolut molipsitoare. Este atâta talent pe cm pătrat pe scenă încât e foarte probabil că vei începe și tu să cânți și să dansezi în timpul filmului. 🙂 Noi așa am făcut. De la muzică pop, hip-hop, rap și R&B, musicalul Hamilton va rămâne probabil musicalul cel mai influent al generației noastre.

Care e ideea din spatele Hamilton? Este povestea fondatorilor Statelor Unite, de la George Washington la Thomas Jefferson, dar care are în centru o figură mai puțin cunoscută a acestora, Alexander Hamilton. Nu are tematică de Crăciun, dar pentru energia lui pozitivă și optimismul molipsitor, e perfect și pentru perioada Sărbătorilor. Este pe Disney Plus.

15. Julie & Julia (2009) – pe HBO Max


julie julia filme optimiste dNu e despre Crăciun dar e despre mâncare bună 🙂 Unul dintre aspectele importante ale Sărbătorilor. Și este despre optimism și o atitudine pozitivă în viață.

Ce faci când viața ta pare că nu merge nicăieri, în timp ce cunoscuții par să fi obținut tot ce și-au dorit în viața? Unii dintre noi s-ar putea apuca de gătit, pentru că asta ne motivează și ne relaxează. Alții ar începe să facă sport sau să citească. Julie a noastră, din comedia Julie & Julia hotărăște să pregătească toate cele peste 500 de rețete din cartea de gătit a Juliei Child într-un singur an și să documenteze toată experiența pe un blog.

Cum cine e Julia Child? Este cea care a introdus publicului american bucătăria franțuzească, prin cărțile și show-urile ei TV :). Interpretată în acest film super optimist de Meryl Streep, Julia e acel personaj despre care vorbeam mai sus, la Zorba Grecul. Personajul din viețile noastre care nu se dă bătut, care pare că are un izvor nesfârșit de optimism și energie.

Filmul spune în paralel povestea ambelor personaje – Julie în New York căutându-și drumul în viață prin blogging și gătit și Julia, cu ani în urmă în Franța împreună cu soțul ei, descoperind bucătăria franțuzească și învățând să gătească. E un film de văzut atunci când ai nevoie de o doză de optimism și energie pozitivă. Îl găsești pe HBO Max.

16. Pinocchio (2022) – lansat pe 9 decembrie 2022 pe Netflix

pinocchio filme netflix noi_Sunt două filme noi Pinocchio, adică lansate în 2022 😀 Îți spunem asta doar pentru a nu le confunda și a nu rata varianta realizată de Guillermo del Torro pentru Netflix :). Acest Pinocchio merită văzut de copii (peste 7 ani), dar la fel de mult și de adulți, pentru că este pur și simplu o bijuterie: de la animația stop-motion, la jocul actoricesc (de exemplu Ewan McGreggor și Cate Blanchett, dar sunt mulți alți actori buni), la muzică, etc – totul se împletește într-o experiență extraordinară care te va emoționa și inspira…

Guillermo del Torro are o sensibilitate incredibilă pe care ne-o pune pe tavă fără niciun fel de platoșă, așa cum am făcut-o și în The Shape of Water.  Verdictul PostModern: nu ratați această variantă a lui Pinocchio 🙂

Îl găsești pe Netflix.

17. Babette’s Feast / Festinul Babettei

Babette's Feast filme de oscar

Tot despre mâncare dar de fapt e mult mai mult de atât .E genul de film de care îți e frică să scrii pentru că știi că orice ai spune nu va exprima magia lui. Este filmul preferat al Papei Francisc. Bineînțeles că această preferință nu e întâmplătoare, pentru că Babette’s Feast deși superficial este despre gătit, în profunzime surprinde bucuria de a fi viu, de a fi cu ceilalți și de a trăi fiecare experiență a vieții ca pe un dar. E un film de o modestie și o austeritate a mijloacelor de exprimare care te scoate din ritmul și experiența cu care ne-am obișnuit atunci când vedem o producție obișnuită. Dar care de fapt îți oferă atât de multă bucurie până la final, încât simți când se termină că ai atins parcă aripa unui înger.  🙂 Perfect pentru Crăciun!




Filme de Crăciun pentru toată familia

18. Klaus (2019) – Netflix

Gândiți-vă la toate desenele animate de la care nu vă puteați lua ochii în ziua de Crăciun. Poveștile bune și animația te țineau lipit de scaun cu o ciocolată caldă în mână. Același sentiment îl am și cu acest film. O poveste care-ți oferă speranță, dar care este destul de complexă ca să te pună pe gânduri când filmul se apropie de final. Animația și design-ul caracterelor sunt extrem de bine gândite și dau o nuanță amuzantă filmului. Obrăjori roșii și construcțiile hilar de anormale ale personajelor, dar și atenția la detalii sunt elemente care fac filmul de Crăciun complet.

Povestea nu este centrată pe legenda lui Moș Crăciun. Filmul arată un personaj în care ne putem regăsi, un personaj leneș, iresponsabil și oportunist. Urmărește-l pe Jesper în aventura vieții sale. Fiul unei familii înstărite care își trimite fiul într-un oraș înghețat din nord pentru a-l învăța o lecție.  Aroganța și indiferența de la început vor deveni treptat empatie și altruism.

Vezi animația de Crăciun Klaus pe Netflix .

19. Miracle on 34th Street (1947)

Un alt film clasic peste care nu am putut sări. Miracle on 34th Street  este un film de comedie și dramă americană care a fost lansat în 1947. Povestea filmului are loc între ziua Recunoștinței și ziua de Crăciun. În acest clasic, vei vedea ce urmări vor avea acțiunile unui bătrân pe nume Kris. El apare regulat la un magazin din centrul orașului Manhattan și pretinde că este cu adevărat Moș Crăciun.  Dacă nu ai văzut încă acest film clasic de Crăciun și îți plac poveștile emoționante de Sărbători, îți recomand să-l pui în capul listei. Îl poți vedea alături de persoanele dragi😊

20. și 21. The Christmas Chronicles 1 și 2 (2018 și 2020) – Netflix

De câte ori ai încercat să-l prinzi pe Moș Crăciun când îți strecura cadouri sub brad? Păcat că magia se termină când chiar îl prinzi în acțiune. Sau poate că nu.. Retrăiește suspansul unei aventuri de Crăciun cu filmul The Christmas Chronicles. Filmul este unul emoționant, de familie și aventură care urmărește povestea a doi copii care încearcă să-l prindă pe Moș Crăciun în seara în care livrează cadourile. Planul lor nu funcționează. Ba chiar, ei vor fi nevoiți să salveze Crăciunul de încurcătura pe care au creat-o. Cu toate ca este un film cu o poveste simplă, personajele salvează acest lips. Am văzut multe interpretări a lui Moș Crăciun în filme, dar aproape niciunul ca aceasta. Kurt Russell îl joacă pe Moș cu emoție și credibilitate, în același timp aducând povestea într-o eră actuală.

La fel ca filmul anterior, aceast film de Crăciun și aventură ne aduce aminte de adevărata valoare a Crăciunului: importanța actelor de bunătate. Îl poți vedea pe Netflix.




Ai îndrăgit acest film de Crăciun pe care îl găsești pe Netflix? Urmărește și continuarea care a apărut pe 25 Noiembrie.

22. The Man Who Invented Christmas / Omul care a inventat Crăciunul (2017)

Un film inspirațional de Crăciun, care îl urmărește pe Charles Dickens (Stevens) în timp ce scrie cartea sa faimoasă „Colind de Crăciun” (în engleză A Christmas Carol). Filmul oferă o perspectivă nouă asupra procesului de creație al autorului. Reușeste să facă acest lucru printr-o poveste cu adevărat emoționantă. Drama și umorul se îmbină perfect pentru a crea o poveste cât se poate de adevărată, dar și magică. Ce face și mai fascinant filmul este interpretarea impecabilă a lui Christopher Plummer în rolul Scrooge. Am iubit dintotdeauna acest personaj apatic care este vedeta principală în cartea „A Christmas Carol”). Jocul actoricesc plin de umor aduce un plus când interacționează cu Dickens, creatorul său.

Dacă ești un fan Charles Dickens și vrei să vezi cum creațiile lui prind viață și aduc magie în realitatea lui atunci uită-te neapărat la acest film. Vezi  trailerul The Man Who Invented Christmas (2017).

23. Arthur Christmas (2011) – pe Netflix

Personal, anul acesta de Crăciun cred că o să văd numai animații. Sunt pline de personaje de Crăciun de care nu poți să te desparți. Așa este și Arthur din desenul animat Arthur Christmas. Te-ai întrebat vreodată cum ar arăta fiul lui Moș Crăciun? Acum o să afli că el este total opus personalității tatălui său. Neatent, dar la fel de iubitor ca Moș Crăciun, Arthur pleacă să livreze un cadou pierdut înainte să fie prea târziu. O poveste al cărui sfârșit îl poți anticipa, desigur. Totuși, în final, Arthur Christmas (2011) rămâne o animație de Crăciun plină de haz și căldură, care este atrăgătoare atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Poți vedea Arthur Christmas (2011) pe Netflix .

24. A Christmas Carol (2009) – pe Disney Plus

Dacă tot am vorbit mai sus de poveștile lui Charles Dickens, nu am putut omite acest film de Crăciun care mi-a marcat copilăria. De când l-am văzut am jurat că o să fiu o persoană bună ca să evit toată aventura prin care a trecut Scrooge. A Christmas Carol este o animație de Crăciun care spune povestea unui om avar și rău, care întâlnește în ajunul Crăciunului trei spirite. Acestea încearcă cu orice putință să-l facă să realizeze cât de important este să fii o persoană bună. Vor reuși oare să-l convingă la timp?

Cu acesta nu o să ai nevoie de o ciocolată caldă ca să-ți încălzești sufletul de Crăciun. O să îndrăgești această poveste de Crăciun despre descoperirea magiei și valorii adevărate a acestei sărbători. Poți vedea aici trailerul filmului „A Christmas Carol” .




25. The Polar Express (2004)  – pe Netflix și HBO Max

Aveți chef de aventură în seara de Crăciun? Urcați-vă alături de băiatul erou, personajul principal al acestei povești. El pleacă într-o aventura nemaivăzută către Polul Nord pentru a-l întâlni pe Moș Crăciun. Ce nu știe el este că va întâlni personaje memorabile care o să-i schimbe viața… Filmul este perfect pentru orice perioadă din an. Ai grijă totuși, s-ar putea să-ți dorești să existe un al doilea Crăciun în mijlocul verii😊. Acest film este cu adevărat magic și este foarte bine animat, având în vedere vremea la care a fost lansat.

26. Elf (2003) – pe HBO Max

Elf este un film de Crăciun aproape clasic. Aproape.  Este o comedie care o să te facă să râzi și care o să te facă să intri în atmosfera sărbătorilor. Dar povestea este una unică în lumea filmelor de Crăciun. La prima vede Buddy, personajul principal, pare o persoană normală. Dar, când ești crescut de elfi și ești de 3 ori mai mare ca ei, ce este de fapt normal pentru tine? Când descoperă că nu este elf, Buddy pleacă la New York pentru a-și căuta adevăratul tată. Vă mai spunem că actorul Will Ferrrel este cu adevărat hilar în rolul lui Buddy.

Elf este genul de film la care te uiți când parcă nu ai chef de un clasic. Poți vedea aici  trailerul filmului Elf. Îl găsești pe HBO Max.

27. How the Grinch Stole Christmas (2000) – pe Netflix și HBO Max

Un dezgust nemărginit pentru Crăciun. E nevoie să spun mai mult? Am inclus acest clasic pentru că, sincer, m-am regăsit la un moment dat în mulțimea care urăște aceste sărbători de iarnă. Poate că am avut un motiv întemeiat. Am fost bombardată în fiecare an de mesaje de Crăciun fără sentiment și sens. În ultimii ani am descoperit că adevărata valoare a acestor sărbători este să te bucuri de cei dragi și să petreci timp cu ei, chit că asta înseamnă să pui decorațiuni sau să gătești. Dacă încă urăști Crăciunul sau vrei să vezi cum un suflet rece este mișcat de adevărata natură a acestei sărbători, atunci trebuie să vezi acest film de Crăciun. Povestea filmului: Grinch, un personaj neobișnuit, locuiește în singurătate în afara orașului și urăște oamenii din oraș. Dar, o ură și mai mare poartă pentru Crăciun. Va reuși oare o fetiță inocentă să schimbe opinia acestui personaj încăpățânat și să-l facă să creadă în spiritul Crăciunului?

 Sperăm că lista noastră cu filme de Crăciun vă va fi de folos pe parcursul Sărbătorilor.😊

Vezi și

17 Filme emoționante perfecte pentru o seară de iarnă

Idei de cadouri de Craciun inspirate pentru cei dragi, iubit, prietena

Premiere NETFLIX – filme și seriale noi în minivacanța 30 noiembrie – 3 decembrie 2023

Dacă vă întrebați ce filme și seriale noi intră pe NETFLIX în această mini-vacanță, între 30 noiembrie – 3 decembrie, găsiți premierele platformei mai jos:

Film nou: Family Switch / Schimb în familie (2023) – premieră azi, 30 noiembrie

Family SwitchEste un film de familie cu tematică de Crăciun, produs de Netflix, cu Jennifer Garner și Ed Helms (filmele Hangover, serialul The Office) în rolurile principale. În prag de Crăciun, într-o familie se dezlănțuie haosul. După un eveniment cosmic rar, părinții fac schimb de corpuri cu copiii lor adolescenți. 🙂

Film nou: Hard Days / Zile grele (2023) – premieră azi, 30 noiembrie 2023

O dramă japoneză despre un polițist disperat, care crede că a scăpat de răspundere fugind de la locul unui accident. Dar există un martor… Filmul este un remake al filmului sud-coreean din 2014 A Hard Day.

Serial nou: Obliterated / Praf și țăndări (2023) – din 30 noiembrie

Un serial de comedie, acțiune și aventură produs în State, de creatorii serialului „Cobra Kai”, despre o echipă de elită a forțelor speciale care trebuie să contracareze o amenințare mortală în Las Vegas. 

Scurt metraj nou: The Bad Guys: A Very Bad Holiday / Băieții răi: Sărbători foarte rele (2023) – din 30 noiembrie

O animație “Christmas special” de 22 de minute, cu personajele cunoscute din The Bad Guys.

Un film pentru copii și familie despre domnul Lup și echipa sa de animale nelegiuite, care realizează că vor trebui să readucă spiritul Crăciunului în oraș pentru a-și duce la îndeplinire jaful anual de sărbători.

Serial nou: Virgin River: Sezonul 5 Partea a 2-a  – din 30 noiembrie 

virgin-river-serial reînnoitSerialul NETFLIX tip telenovelă se întoarce cu a doua parte din al 5-lea sezon. Mel se acomodează cu un nou ritm al vieții, Jack își dezvoltă afacerea, dar în Virgin River secretele încep să iasă la iveală.

Serial nou: Sweet Home / Casă, dulce casă – Sezonul al 2-lea (2023) – din 1 decembrie 2023

Un serial coreean dramă cu accente horror, despre un om, monstru sau hibrid? Miza e mai mare ca niciodată, iar lucrurile nu mai sunt deloc clare și oricine se poate infecta.

Serial nou: Welcome to Samdalri /  Bun-venit în Samdalri – din 2 decembrie 2023

Tot un serial sud-coreean, la fel ca și Sweet Home. După ce a țintit prea sus, Sam-dal pierde totul și se întoarce la începuturile sale umile. Serialul povestește urmările ascensiunii și căderii sale.

FILME LICENȚIATE noi din 1 decembrie

La categoria titluri licențiate, NETFLIX aduce în 1 decembrie filmele, printre care multe de acțiune: 1408, 2 Fast 2 Furious, American Psycho, An Unfinished Life, Bad Luck Banging or Loony PornDonnie BrascoFast & Furious, Fast Five, Fast & Furious 6, Furious 7, Life, The Equalizer, The Fast and the Furious, The Fast and the Furious: Tokyo Drift, The Fate of the Furious.

American Psycho (2000) – din 1 decembrie


american psycho filme psihologiceJucat de Christian Bale, Patrick Bateman este un personaj cu viata dubla: bancher la o bancă de investiții in Manhattan si criminal in serie in timpul liber. Personajul este portretul tipic al unui carierist newyorkez: nesigur pe el in ciuda imaginii, pedant, atent pana la obsesie cu modul cum arata.

Traiește într-o lume dominată de hedonism, lacomie si egocentrism. Lunga lista de branduri enumerate de-a lungul filmului denota un materialism de care Bateman are nevoie pentru a construi o imagine perfecta pe care sa le-o arate celorlalti. Pe cand identitatea sa de criminal in serie ii da posibilitatea de a se conecta la ceva real dincolo de superficilitatea brandurilor.

Dressed to kill capata sens la propriu in American Psycho. Și nu poți nega ce-i al lui. 🙂 Bateman, în ciuda duplicitații lui si a inclinatiilor ucigase, se îmbracă impecabil.

Acestea sunt filmele și serialele care intră pe NETFLIX în minivacanța de 1 decembrie, adică în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie 2023.

Vezi și:

48 seriale Netflix pe care merită să le vezi

Cele mai bune filme Netflix – 25 filme de top pe Netflix

The Crown – Adevăr sau ficțiune în Sezonul al 6-lea? :)

Prima parte a sezonului al 6-lea The Crown este dedicat Prințesei Diana. Unii spun că e dedicat într-un mod de-a dreptul morbid. Noi nu am văzut încă decât un fragment din primul episod și singura impresie pe care ne-am format-o este că actrița care o joacă pe Diana, australianca Elizabeth Debicki, face un rol extraordinar de bun :).

Dar dacă voi l-ați văzut deja și vă întrebați ce e adevărat și ce nu din acest sezon, iată câteva răspunsuri oferite de IndieWire.com. E normal să ne întrebăm, pentru că The Crown nu a fost niciodată concentrat asupra adevărului istoric, așa cum poate a oferit impresia. Atenție, spoilere! 🙂

A organizat Prințul Charles o petrecere pentru Camilla la aniversarea a 50 de ani? 

TheCrown_S06_Image_CamillaBirthday_6Adevărat! Da, o petrecere care a ajutat la schimbarea percepției publice în privința relației lor. Petrecerea de 50 de ani a Camillei a fost prima recunoaștere publică că aceștia erau încă într-o relație, de când aceasta fusese dezvăluită la momentul despărțirii dintre Charles și Diana. Conform IndieWire, mulți britanici erau în favoarea cuplului, dorindu-și ca viitorul lor rege al Angliei să fie fericit. Dar impresia publică s-a întors repede în favoarea Dianei, când părea că aceasta își va găsi fericirea cu Dodi Al Fayed.

L-a dat în judecată fosta logodnică pe Dodi Al Fayed?

Adevărat! Kelly Fisher l-a dat în judecată pe Dodi pentru 500.000 de dolari, după ce a rupt logodna. (Ea a renunțat la proces după moartea lui.) În timpul unei conferințe de presă privind procesul, Fisher a răspus „Nu” la întrebarea unui reporter dacă s-ar împăca sau ar rămâne prietenă cu Dodi.

Mohammed Al Fayed, tatăl lui Dodi, le-a devoalat paparazzilor locația fiului său și a Prințesei?

(Probabil) ficțiune! Nimeni nu știe cine l-a angajat pe fotograful Mario Brenna pentru a obține fotografia celebră, cu Dodi și Diana pe iaht. „The Crown” pare să susțină că Mohammed Al Fayed le-a spus fotografilor, pentru a forța relația Diana-Dodi, dar Tina Brown — care a scris cartea „Cronicile Dianei”, despre Prințesa Diana – crede că Diana însăși l-a angajat pe paparazzo pentru a-l face gelos pe fostul ei iubit, chirurgul cardiolog Hasnat Khan (pe care l-ați văzut în sezonul al 5-lea).

A cerut-o în căsătorie Dodi pe Prințesa Diana?

the crown s6

(Cel mai probabil) nu! Nimeni nu știe exact ce s-a întâmplat între cei doi, înainte de accidentul de mașină, dar, deși a fost găsit un inel printre lucrurile lui Dodi, nu există dovezi concludente că i-ar fi cerut mâna Dianei. Paul Burrell, majordomul și confidentul Dianei, a sugerat că Diana îl vedea pe Dodi doar ca pe un iubit care să o ajute să își revină după despărțirea de doctorul Khan.

A fugit Prințul William când a aflat vestea despre Diana?

Fals! Ideea că un membru al familiei regale ar putea dispărea de pe “radarele” gărzilor de corp și restului suitei, timp de 14 ore, este greu de crezut. 🙂

Regina Elisabeta a II-a a ținut un discurs emoționant* după moartea Dianei?

Adevărat! Un discurs emoționant după standardele Reginei Elisabeta a II-a… Inițial anunțat ca un mesaj preînregistrat, Elisabeta a ieșit pe balconul Palatului Buckingham și a vorbit în direct. Acest moment a marcat a doua oară în timpul domniei sale când a ținut un discurs special națiunii.

Vezi și alte detalii despre și trailerul sezonului al-6-lea The Crown.

Darren Aronofsky va regiza un biopic despre Elon Musk

Filmul biografic se va baza pe biografia autorizată scrisă de Walter Isaacson, cunoscut pentru biografia despre Steve Jobs, de asemenea adaptată într-un film, în 2015, cu Michael Fassbender în rolul principal și Kate Winslet.

Biografia lui Elon Musk, cel mai bogat om din lume și una dintre cele mai influente și controversate personalități publice, a fost subiectul unei competiții intense între studiourile de film.

Darren Aronofsky este cunoscut pentru „Black Swan”, pentru care a primit o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun regizor, și „Requiem for a Dream”. Acesta a semnat și „The Wrestler”, „Mother!” și „Noah”.

Detaliile despre distribuția filmului nu au fost încă dezvăluite, iar procesul de producție este în fazele inițiale. Cu Aronofsky la conducere și o sursă narativă bogată în detalii oferită de Isaacson, se așteaptă ca filmul să ofere o perspectivă complexă și nuanțată asupra vieții și carierei lui Elon Musk, dar nu știm și cât de obiectivă :).

Elon Musk a răspuns la știrea că Darren Aronofsky va regiza filmul, spunând “Mă bucur că Darren va regiza. Este unul dintre cei mai buni.” Să nu uităm că Darren Aronofsky a regizat și co-scris The Fountain, adaptarea romanului lui Ayn Rand The Fountainhead, ceea ce ne face să credem că Aronosfky are “simpatii” libertariene, adică radical liberale :D.

Ayn Rand este unul dintre autorii preferați ai celor cu concepții libertariene, așa cum sunt mulți dintre miliardarii din Silicon Valley, inclusiv Elon Musk. De unde, probabil, și aprobarea alegerii regizorului de către Musk. Dar asta ne face să ne întrebăm cât de mult va cuprinde filmul din zonele de umbre și controverse din jurul lui Elon Musk sau va fi în mare parte un film biografic laudativ.

Cum aduci cinematograful acasă? Videoproiector XGIMI MoGo 2 Pro

Dacă citești PostModern, înseamnă că ești abonat la cel puțin o platformă de streaming. 😊 Marile studiouri de film spun însă că nu vom putea înlocui experiența de la cinema cu cea de acasă.

Nu intrăm în dezbateri pe tema asta, dar ce ai zice dacă te-ai apropia de această experiență, cu un minim efort? Vei ajunge acasă, vei apăsa play și vei putea vedea filmele și serialele preferate pe un ecran mai mare, observând detalii pe care televizorul nu ți le oferă, într-o experiență cu adevărat imersivă.

Videoproiectoarele “pentru acasă” există de foarte mult timp. Însă sunt voluminoase și grele, deci nu foarte prietenoase și versatile când vine vorba de poziționat și utilizat, mâncându-ne timp valoros.

Mai mult, sunt zgomotoase, pentru că au o lampă clasică de proiectare a imaginii (de înaltă presiune cu mercur, de cele mai multe ori), care se încălzește foarte mult în timpul utilizării. Așadar, zgomotul ventilatorului e destul de enervant și diminuează din experiența vizionării. Din toate aceste motive, videoproiectorul “pentru acasă” nu a devenit un standard pentru consumatori, așa cum e televizorul.

Dar există o alternativă la videoproiectoarele “clasice”: cele cu lampă LED. Noi am testat videoproiectorul XGIMI MoGo 2 Pro și experiența a fost mult peste cea a videoproiectorului cu lampă obișnuită.

Mic și ușor

Fiind mic și ușor (doar 800g), poate fi manevrat cu ușurință și poziționat unde dorești. N-are nicio legătură cu proiectoarele greoaie pe care le știi de la birou, de exemplu. 😊 Recomandarea noastră este să fie montat pe un trepied (costă 50-100 lei), proiectorul dispunând de sistem standard de prindere, așa cum găsești pe orice aparat de fotografiat. Un videoproiector clasic n-ar fi putut fi montat niciodată astfel.

videoproiectorul fotografiat din spate

Imagine foarte bună + e foarte silențios

Are lampă cu LED, deci nu se încălzește și este silențios în timpul utilizării. Imaginea este foarte clară, culorile sunt vii, XGIMI MoGo 2 Pro având o rezoluție nativă de 1080P (1920X1080 pixeli).

Portabil cu adevărat

Fiind atât de mic, este cu adevărat portabil: îl poți lua cu tine și poți transforma sufrageria părinților, curtea de la țară, camera de hotel, etc în propriul cinematograf. Poate fi folosit și cu o baterie externă, dacă vrei să îl scoți în curte fără să-ți bați capul cu cablul de alimentare.

Focalizare și reglare automată a imaginii

Este smart, deoarece funcțiile de reglare a imaginii sunt automate. Adică focalizarea și corecția de trapez, corecţii care sunt necesare la orice videoproiector înainte de a începe vizionarea, la XGIMI MoGo 2 Pro se fac automat.

Sunet foarte bun

Sunetul încorporat videoproiectorului este foarte bun, la fel ca și detaliile vocilor, neavând nevoie de conectarea la un sistem audio extern.

Instalare directă a platformelor de streaming

Permite instalarea directă a tuturor serviciilor de streaming. Doar la NETFLIX am avut nevoie de un pas în plus, prin instalarea unei aplicații intermediare – vezi ghidul de instrucțiuni al produsului pentru pașii de urmat. Poți conecta smartphone-ul prin funcția de wi-fi direct, pentru a face mirroring ecranului telefonului. Bineînțeles, îl poți conecta la un dispozitiv extern (DVD, Blue Ray, laptop), suportand toate rezolutiile, inclusiv 4K.

Ce este XGIMI?

– XGIMI (se citește ics-gi-mi) este un brand global dedicat videoproiectoarelor.

– Este un brand centrat pe utilizator, care face produse all-in-one : AndroidTV + difuzoare + tehnologie de ultimă generație (ISA, lumini LED/Laser).

Specificații XGIMI MoGo 2 Pro

Dimensiuni: 161 × 119 × 108mm.

Folosește tehnologia DLP pentru formarea imaginii, cu un singur cip (la cinematograf proiectoarele au 3 cipuri). Tehnologia DLP a fost inventată la sfârșitul anilor ’80 și este folosită în aproape toate sălile de cinema, înlocuind cu succes proiectoarele clasice care utilizau pelicula.

Rezoluție nativă de 1080P (1920X1080 Pixeli) şi o luminozitate a lampei LED de 400 ISO Lumeni, mai mult decât suficiente pentru o vizionarea oricărui conținut la o calitate înaltă.

Suportă tehnologia HDR 10, format în care este filmat conținul modern, ce îmbunătăţeşte detaliile aflate în umbre și contrastul, pentru a crea o imagine cât mai apropiată de imaginea pe care o vede ochiul uman – idealul către care se tinde. Tehnologia 3D este de asemenea suportată, ceea ce permite vizionarea conținului tridimensional, prin folosirea unor ochelari speciali care folosesc standardul DLP, achizitionaţi separat.

Sunetul este asigurat de două difuzoare de 8W și un radiator de bas, prin care se obțin frecvențe joase fără difuzor dedicat. Suportă tehnologiile Dolby Audio, Dolby Digital si Dolby Digital Plus.

Poate fi alimentat de la o baterie externă de capacitate mare, cu o putere de cel puțin 65W (costă în jur de 300 lei).

Conectori: USB-C PD (power delivery), adică noul tip de conector (mufă) impus de Uniunea Europeană pentru alimentarea și încărcărea tuturor dispozitivelor electronice vândute în UE; HDMI 2.0 pentru legarea la un dispozitiv extern (dvd, blue ray, laptop), suportând toate rezoluțiile, inclusiv 4K, care sunt reduse intern la rezoluția nativa de 1080P, și formate 3D (folosind ochelari speciali care folosesc standardul DLP-Link); USB-A pentru conectarea de dispozitive externe de memorie (USB sau hard disk extern; Wi-Fi pentru folosirea serviciilor de streaming; Wi-Fi Direct pentru streaming de pe alte dispozitive; bluetooth pentru conectarea fara fir la difuzoare externe; conector jack de 3.5mm pentru conectarea cu fir a unor casti sau a unui sistem audio.

videoproiectorul XGIMI și telecomanda din dotare

Rulează sistemul de operare Android TV 11 si setarea inițială se face foarte rapid daca ai un telefon cu Android. Setările se accesează prin telecomandă, care are microfon încorporat, ajutându-te să faci ușor orice căutare folosind Google Assistant.

Are o funcție automată de protejare a ochilor, întrerupând proiecția dacă detectează o persoană sau animal în fața obiectivului, care își îndeplinește rolul foarte bine.

Lampă de tip LED cu o durată de viață de 25.000 de ore. Adică îl vei putea folosi, de exemplu, câte 4h pe zi, timp de 16 ani 😊. Videoproiectoarele cu lampa clasică sunt mai puternice, dar au o durată de viață de aproximativ 5000 – 6000 ore.

 

În concluzie, acest videoproiector a fost pentru noi o revelație, ușurința în utilizare, pe lângă calitatea imaginii, făcând diferența. Așa că zicem că ar merita ca toți iubitorii de filme și seriale să aibă unul. 😊 Ce-i drept, prețurile pentru proiectoarele cu LED sunt mai mari decât la cele clasice, dar produsele XGIMI vor avea o reducere considerabilă, de până la 40%, între 10-20 noiembrie (pe eMAG).

Vezi și

Cum îmbunătățești experiența de vizionare de acasă? Soundbar + boxe Sonos

26 filme de spionaj de neratat

Secrete, spioni și mai ales spioni dubli, micro-filme, date valoroase furate, agenții de informații precum CIA, KGB, MI5, lupta antiteroristă și multe altele. Toate fac parte din arsenalul celor mai bune filme de spionaj pe care le-am inclus în lista noastră.

Nota bene, aproape toate, dacă nu toate, filmele James Bond au intrat de câteva zile pe Prime Video.

1. The Infiltrator / Operațiunea Escobar (2016) 

the infiltrator program filme la tv_Un film cu spioni și gangsteri biografic despre mafia columbiană, cu Bryan Cranston (Breaking Bad) și Diane Kruger în rolurile principale. Dacă nu l-ai văzut, ți-l recomandăm pentru scenariu, jocul actoricesc și suspans. E un film entertaining în adevăratul sens al cuvântului. Cranston joacă rolul unui agent infiltrat în cartelurile columbiene care aduc droguri în State și care vrea să ajungă cât mai aproape de Pablo Escobar.

2. All the old knives (2022) – îl găsești pe Amazon Prime Video și HBO Max

All-the-Old-Knives-filme de spionajAll The Old Knives este un film de dragoste combinat cu film de spionaj. Doi foști iubiți spioni CIA se revăd cu ocazia unei anchete despre un eșec din activitatea lor întâmplat cu mulți ani înainte. Chris Pine este Henry, încă activ în CIA. Iar Thandiwe Newton, pe care o știi probabil din serialul Westworld, este Celia Harrison. Henry și Celia au lucrat împreună ca spioni în Austria, unde au făcut parte din echipa care a gestionat cazul unui avion deturnat de teroriști. Henry este trimis în California pentru a o interoga pe Celia, suspectată că a divulgat secretele operațiunii către grupările teroriste active în Viena la acel moment.

All the old knives combină destul de bine cele două genuri, de dragoste și spionaj, rezultând un film introvertit, mult mai mult despre ce se întâmplă sub epidermă și despre loialitate și mai puțin despre împușcături, urmăriri, intrigi de stat.

Aici poți urmări trailerul All The Old Knives. Îl poți vedea pe Amazon Prime Video și HBO.

3. Bridge of Spies (2015)

bridge of spies filme spionajCe zici de un film de spionaj reușit, inspirat din fapte reale? Mai mult, este regizat de nimeni altul decât Steven Spielberg, iar rolul principal i-a revenit lui Tom Hanks. Da, e o ofertă de nerefuzat. Filmul e un thriller clasic cu spioni, acțiunea petrecându-se în timpul Războiului Rece.

Bridge of Spies este un thriller dramatic, după un scenariu scris de Matt Charman și frații Coen, care spune povestea lui James Donovan (Tom Hanks), un avocat din Brooklyn recrutat pentru o misiune CIA în timpul Războiului Rece.

Donovan primește sarcina de a negocia eliberarea pilotului Francis Gary Powers, după ce avionul său a fost doborât pe teritoriul Uniunii Sovietice. Podul la care face referire titlul filmului este unul real, care face legătura între periferia fostului Berlin de Vest și centrul orașului Postdam, aflat sub controlul Germaniei de Est. A primit numele de „pod al spionilor” în anii ’60, datorită faptului că serviciile secrete americane și sovietice faceau schimb de prizonieri în aceea zonă. Bridge of Spies, este inspirat de fapte reale și prezintă povestea pimului schimb de prizonieri facut pe acest pod. Vezi trailerul Bridge of Spies.

4. Hanna (2011) – îl găsești pe Netflix

hanna cate blanchett filme de spionaj netflix

Un thriller cu spioni bine construit, care te tine lipit de scaun si cu adrenalina pompand la maxim din primele minute pana la final. Actorii sunt excelenți, atat Cate Blanchett, cat si Saoirse Ronan (ai mai vazut-o in Atonement), care joaca rolul principal. Merita vazut pentru ca ofera entertainment de calitate.

O adolescenta de 16 ani, crescuta sa devina asasinul perfect, este trimisa intr-o misiune in Europa, urmarita de un contra-agent si echipa acestuia.

5. Red Sparrow / Vrabia roșie (2018) – pe Disney Plus

red sparrow filme spionajJennifer Lawrence în rol de spion și de balerină? 🙂 Pare greu de crezut la cât de vorbăreață și extrovertă este și cât de misterioasă e în general imaginea spionului în filme. Dar Lawrence reușește să producă un personaj credibil, fiind lăudată pentru rolul pe care îl face în acest thriller de spionaj.

O balerină de succes în Rusia, Dominika, suferă un accident care îi pune capăt carierei de dansatoare. În lipsă de bani și mijloace de subzistență, acceptă oferta unui apropiat de a încerca periculoasa și fără scrupule meserie de spion… Urmează școlirea ei dură în sexpionaj – o metodă de a folosi seducția și intimitatea fizică pentru a obține secrete compromițătoare.  Și implicarea într-o misiune foarte dificilă, de găsire a unei cârtițe/agent dublu din cadrul organizației.

Îl găsești pe Disney Plus.

6. The Angel (2018) – disponibil pe Netflix

the_angel_filme spionaj netflixUn film de spionaj de pe Netflix inspirat din fapte reale, pe care e musai să-l vedeți. E sofisticat în modul în care prezintă dilemele morale și pozițiile spionilor și oamenilor de stat, dar nouă ne-a plăcut și  pentru atmosfera exotică de lume arabă, prin obiceiuri, interioare luxuriante și limbile vorbite, de la arabă la idiș.

Filmul este povestea lui Ashraf Marwan, un egiptean moderat care a ajutat ca spion partea israeliană în conflictul arab din anii ’70. Dar, mai mult de atât, Ashraf transpare din film ca un strateg extrem de abil, care a jucat la ambele capete, și pentru partea egipteană, și pentru cea israeliană… Trebuie să vedeți filmul ca să înțelegeți exact povestea.

The Angel este adaptarea cărții de non-ficțiune The Angel: The Egyptian Spy Who Saved Israel.

7. Duplicity (2009) – SkyShowtime

Dacă vrei să vezi un film James Bond pe Netflix, dar mai relaxat, îți recomandăm Duplicitate. Doi fosti agenti secreti, Ray (Clive Owen) si Claire (Julia Roberts), au parasit lumea spionajului si sunt acum angajati pentru multinationale rivale obsedate de securitate. Misiunea lor este de a proteja un produs al carui patent va aduce profituri uriase.

Filmul nu este de Oscar, dar merita vazut pentru că e distractiv, dar și pentru a-l admira pe Clive Owen pentru modul nonsalant dar sofisticat cu care poarta costumele Armani. 😀 Pentru că Owen este la fel de bine îmbrăcat în acest film precum James Bond. Hainele lui sunt asortate perfect cu o pereche de ochelari de soare Dior 0049 Aviator si parca sunt special scaldate in lumina care le pune perfect in valoare, fie cea din Bahamas, New York, Roma sau Dubai. Desi la lucru, Clive Owen iti da senzatia datorita stilului relaxat dar si a hainelor deschise (la culoare si la nasturi), ca se afla intr-o vacanta perpetua. 🙂 Însusi Clive Owen a declarat: Nu am fost mai bine imbracat in nici un alt film. 🙂

8. OSS 117: Alerte rouge en Afrique noire (2021), Cairo, nest of spies (2006) și Lost in Rio (2009) – parodii ale seriei James Bond

OSS 117 jean dujardin filme de comedieSă mai și râdem de spioni, nu? Dar mai ales de varianta James Bond, foarte polișată și scrobită și de multe ori îndepărtată de activitatea reală de spionaj.

Seria de parodii comedice OSS 117 reușește să-l facă pe James Bond super haios. Unde mai pui că buna dispoziție a James Bond-ului francez (Jean Dujardin) e molipsitoare. Ultimul film din serie a apărut în 2021: Alerte rouge en Afrique noire. După el, vă sugerăm să vedeți OSS 117: Cairo, nest of spies, și continuarea, OSS 117: Lost in Rio (2009).

9. Munich: The Edge of War / Munchenul în fața războiului (2021) – Netflix


Munich-the-edge-of-war-filme netflix noiDacă nu ați văzut-o încă, producția The Edge of War din 2021, preluată în 2022 în grila Netflix, merită văzută. Filmul, din păcate, e mai actual ca oricând, după începerea războiului din Ucraina la sfârșitul lunii februarie.

Deși îmbrăcat în hainele unui film de spionaj, Munich: The Edge of War este în primul rând un film despre dilemele morale pe care le-ar naște războiul în fiecare dintre noi. Cum ar fi cel mai bine să facem față acestei traume, cât de departe sau nu putem merge cu compromisurile morale pentru a ne “salva” pielea. E, în același timp, un film despre cum negociezi cu un autocrat adulat de propriul popor. În acest caz e vorba despre Al Doilea Război Mondial și negocierile dintre Hitler și prim-ministrul britanic Neville Chamberlain, interpretat cum altfel decât exemplar de Jeremy Irons. Disponibil pe Netflix.

10. The Courier / Umbra spionului (2021) – ieșit de pe Netflix de curând

the courier filme netflix noi

Un film despre biografia unui spion devenit un pion important în Războiul Rece fără să vrea?

Da, The Courier e un film istoric de spionaj, bazat pe fapte reale, în care Benedict Cumberbatch joacă rolul unui comerciant britanic devenit spion pentru MI6, în scopul de a obține pentru Vest informații prețioase despre programul nuclear sovietic. Nu vreau să vă divulg prea multe despre poveste, dar Cumberbach merită văzut în acest rol.

A fost pe Netflix mai mult de un an, dar a ieșit de curând din grila lor.

11. The Operative (2019) – Amazon Prime Video

the operative filme bune pe netflixEste un thriller de spionaj, cu Diane Kruger în rolul principal. Puțin cunoscut, pentru că nu a fost foarte promovat la momentul lansării, The Operative e un film pentru cei care-și doresc thrillere care nu sunt trase la indigo cu alte zeci asemenea făcute pe bandă rulantă. Veți vedea viața de spion portretizată într-un mod mult mai autentic decât în filme de genul James Bond sau Misiune Imposibilă. Cu atât mai mult cu cât este realizat după cartea unui fost spion. Suspansul e acolo, doar finalul pe noi ne-a lăsat un pic în aer.

Cât despre sinopsis, Diane Kruger joacă rolul unui spion Mossad infiltrat în lumea arabă. E atât de bine infiltrată încât începe o relație cu bărbatul pe care îl urmărește, doar că lucrurile iau, pe lângă o turnură periculoasă, și una tensionată la nivel de alegeri de viață și etică.

 

———————————————————————————–

Acum depinde multe ce filme cu spioni preferi, pentru că tot ce trebuie e să alegi. Noi avem filme bune din ambele tabere. Așadar, există povești de spionaj de tip Martini, a la James Bond sau povești cu spioni de tipul bere răsuflată. 🙂 Din prima categorie fac parte spionii spilcuiți care aproape că nu ies din smoching, conduc numai mașini rapide, au la dispoziție femei fatale gata să le cadă la picioare și se învârt în cercuri luxoase. Bineînțeles, și ei la rândul lor sunt niște bărbați bine, care emană sex-appeal cu duiumul. În zona asta exemplul clasic este spionul James Bond.

Pe de cealaltă parte, din zona “bere răsuflată”, fac parte filmele cu spioni inspirate mult mai mult din realitate. În care agenții secreți nu sunt nici pe departe atât de fermecători și eleganți ca în categoria Martini. 🙂 Dar poveștile sunt mult mai palpitante. Și aici romanele lui John Le Carre, fost spion în viața reală, au reprezentat puncte de plecare bune pentru câteva din filmele spionaj din lista noastră.

12. A most wanted man / Vânătoarea de spioni (2014)


E un film realizat după un roman al scriitorului John Le Carre, autorul care chiar a lucrat în serviciile secrete și oferă povești anti-Bond, cu spioni așa cum sunt ei de fapt. Personaje care par destul de șterse la prima vedere, dar care sunt antrenate să obțina date și informații valoroase prin orice mijloace.

Un imigrant pe jumătate cecen, pe jumătate rus, ajunge în comunitatea islamică din Hamburg, după o perioadă ce pare să fi fost de detenţie şi tortură. Agenţiile de securitate din Germania şi Statele Unite îl monitorizează. Pe măsură ce timpul trece şi miza devine din ce în ce mai mare, începe o cursă contracronometru pentru a stabili adevărata identitate a acestui bărbat. E victimă oprimată a regimului sau terorist într-o misiune de devastare?

Continuând tema ultra cunoscută a luptei împotriva terorismului cu savoare islamică, A Most Wanted Man, ecranizare a romanului cu acelaşi nume a lui John le Carré, oferă o perspectivă relativ nouă. Povestea e inspirată din cazul real al lui Murat Kurnaz, cetăţean german de naţionalitate turcă arestat în Pakistan în 2001. Care, ulterior, a fost reţinut şi torturat în două centre militare de detenţie americane, înainte de a fi eliberat în 2006.

Filmul regizat de Anton Corbjin (The American) are o distribuţie cu multe nume sonore printre care Rachel McAdamsRobin Wright (House of Cards), Philip Seymour Hoffman și Willem Dafoe.

13. The Conversation (1974)

the-conversation filme cu spioni

Pe lângă seria genială cu mafioți The Godfather/Nașul, a avut timp Francis Ford Coppola și de un film cu spioni? Da, și unul încă foarte bun, realizat chiar între două filme din Nașul. E un film de spionaj cu ceva ani în spate dar care a rămas la fel de proaspăt. Povestea o să te prindă în mreje pentru că reușește să creeze un personaj foarte autentic.

Gene Hackman e un specialist în ascultare ambientală. Care reușește în mod extraordinar să surprindă pe magnetofon niște sunete care îl pun pe gânduri. Zgomotele respective ajung să-l bântuie și să se întrebe dacă nu cumva și el e ascultat…Gene Hackman e un om singuratic, apăsat de propria singurătate. Și asta se simte aproape palpabil în film, făcându-l autentic și transformând producția în mai mult decât un film de spionaj.


14. The Black Book (2006)

The Black Book este un film despre rezistenţa din Olanda ocupată de nazişti, un război dus pe furiş cu ajutorul spionilor infiltraţi în Gestapo. In loc de James Bond,  Paul Verhoeven (autorul Basic Instinct) alege o Mata Hari capabilă să seducă inamicul, și anume pe căpitanul SS Ludwig Müntze (Sebastian Koch).

Filmul, plin de răstunări de situaţie, este o poveste despre trădări neaşteptate, minciuni şi poveşti de dragoste tragice, în care aparenţele nu sunt niciodată demne de încredere. Iar spionul din centrul acţiunii e până la urmă mult mai puţin duplicitar decât celelalte personaje. Vezi trailerul Black Book.

15. The Lives Of Others (2006)

E un film de spionaj în care agenții își spionează proprii cetățeni. Da, e un film în care Securitatea comunistă umple de microfoane apartamentul unei persoane contra-sistemului.

În RDG-ul comunist, absurdul urmăririi oricărei mișcări și al oricărui cuvânt rostit de un dramaturg de succes te face să te simți tu însuți furat și trăind fără intimitate și zonă personală. În timp însă, securistul care este însărcinat cu ascultarea și urmărirea dramaturgului ajunge, printr-un sindrom Stockholm inversat, să capete încredere și admirație față de obiectul spionării.

Intimitatea dintre cei doi devine din ce în ce profundă, fără ca personajul spionat să știe acest lucru. Securistul ajunge, de exemplu, să împrumute volume de cărți din biblioteca celui pe care îl spionează. Filmul este foarte apăsător și datorită faptului că noi știm că personajele sunt urmărite la modul cel mai absurd și fără scrupule. Și faptul că li se ascultă fără menajamente discuții intime din viața de cuplu ne transmite un sentiment de neputință și apăsare spre pragul anxietății. The Lives of Others nu e doar un thriller de spionaj foarte bun, ci și o dramă excelentă. Vezi trailerul The Lives of Others

16. Tinker Tailor Soldier Spy (2011)

Tinker Tailor Soldier Spy filme spionajE un film anti-Bond cu spioni de scoala veche, care ii au ca oponenti pe spionii KGB. Așa că e imposibil sa rezisti la nostalgia de a vedea un film in care si arta cinematografica, si spionii, sunt clasici.

Serviciul de spionaj englez, numit codificat Circul, este în pericol din cauza suspiciunii tradarii. Se pare ca in varful ierarhiei exista un agent dublu, A Mole. Seful Circului este destituit dupa ce prima incercare de a-l demasca pe tradator esueaza. Urmeaza “spionarea spionilor”, realizata de Smiley (interpretat de Gary Oldman), un spion retras din activitate.

Tinker Tailor Soldier Spy este o ecranizare dupa John le Carré in care nu doar titlul este straniu de melodios potrivit (meritul scriitorului care a inspirat filmul). Ci totul este armonizat cu o minutiozitate admirabila in mecanismul cinematografic: actiunea, actorii , imaginea (Hoyte van Hoytema), scenografia (Maria Djurkovic, cunoscuta si pentru The Hours), costumele (Jacqueline Durran), muzica (Alberto Iglesias).

Revenind la interpretare, rolul principal ii revine unui actor care nu dezamageste niciodata nici macar un strop, britanicul Gary Oldman. In general s-a remarcat in roluri secundare spectaculoase, gen Locotentul Gordon din Batman si reprezentantul raului din Al cincilea element. Este acompaniat de actori cel putin la fel de buni: Colin Firth (The King’s Speech, A Single Man), John HurtTom HardyBenedict Cumberbatch si lista nu e epuizata. Vezi trailerul

17. Argo (2012)


Povestea din Argo este bazata pe dosare reale, facute publice de CIA in 1997, si trateaza colaborarea guvernelor Canada si SUA in vederea salvarii a 6 diplomati americani pe fundalul crizei ostaticilor din Iran din 1979.

Expertul CIA Tony Mendez (Affleck) concepe un plan ingenios pentru extragerea celor 6 americani de pe teritoriul Iranului, punandu-si in pericol atat cariera, dar si propria viata.  Impreuna cu un grup de agenti,  Mendez aterizeaza in Iran si pozeaza ca producator al unui film SF fictiv, ostaticii urmand sa isi asume roluri de scenaristi, regizori si co-producatori pentru a putea parasi tara in siguranta.

Tot in Argo joaca John Goodman (The Big LebowskiThe Artist) si Bryan Cranston (cunoscut pentru serialul Breaking Bad). Vezi trailerul Argo și recenzia Argo.

18. Kingsman: The Golden Circle (2017) – pe Disney Plus

Kingsman+2 filme de spionajLa trei ani de la Kingsman: The Secret Service a apărut şi Kingsman: The Golden Circle. În noul film, se mizează pe distribuţia din care fac parte, printre alţii, Colin FirthJulianne MooreChanning Tatum și Halle Berry.

De data aceasta, inventivii agenţi secreți pornesc o luptă împotriva personajelor negative conduse de o femeie malefică, interpretată de Julianne Moore. După ce inamicii le-au provocat nişte pagube materiale considerabile, agenţii descoperă că de fapt nu numai ei sunt vizaţi, ci întreaga omenire. Băieţii răi par să facă parte dintr-o reţea foarte bine organizată, aşadar noua misiune le va testa limitele şi inteligenţa, dând naştere unor aventuri ce promit să te ţină atent de la prima până la ultima scenă.

19. Three Days Of The Condor (1975)

three days of the condor_filme spionajE un thriller în care Robert Redford, un obișnuit al filmelor de spionaj, joacă rolul unui agent CIA. Acesta tocmai ce a trimis către sediul central al agenției un raport la care așteaptă un răspuns. Părăsește biroul ca să cumpere prânzul echipei, dar când se întoarce îi găsește pe toți morți. Urmează o cursă nebună pentru supraviețuire în timp ce toată lumea pare să-l vrea mort, în frunte cu mai marii CIA-ului.

Un film realizat post-Watergate, thrillerul de spionaj Three Days of The Condor, reușește să surprindă foarte bine spiritul vremii care trăia intens senzația că politica și corupția au pătruns adânc în toate instituțiile americane.

20. The Man from U.N.C.L.E. (2015)

The Man from U.N.C.L.E. comedii netflixFilmul The Man from U.N.C.L.E. e un mix promițător de aventură, acțiune și comedie cu spioni spilcuiți și cool. Acțiunea se petrece în anii ’60, când un spion american face echipă cu unul rus pentru a dejuca planul diabolic al unui fost nazist. Filmul e ușurel, dar are mult farmec și fler și oferă distracție de calitate mai ales în scenele de acțiune. Poate și pentru că e semnat de Guy Ritchie, regizorul din spatele filmelor Sherlock Holmes și Snatch.

Perechea de agenți secreți interpretată de Henry Cavill (cunoscut din Superman) și Armie Hammer (The Lone Ranger) face tot posibilul să oprească o organizație criminală internațională. Aceasta urmărește destabilizarea lumii prin răspândirea armelor nucleare. Citește aici mai multe și vezi trailerul.

21. Casino Royale (2006) – Prime Video


Ce film din seria James Bond să alegi pentru topul nostru cu filme de spionaj? Foarte, foarte grea alegerea. Sinceri să fim, Bondul nostru preferat este Sean Connery. Și probabil favoritul nostru din serie e From Russia with Love. Dar avem deja destule filme cu spioni din timpul Războiului Rece în top.

Așa că alegem un James Bond mai nou, care urmărește răufăcători pe tot Mapamondul. Casino Royale e un exemplu bun din seria James Bond de super film de acțiune. Încleștările, urmăririle, bătăile sunt de clasă. În plus, personajul negativ îi face o contraponderă serioasă lui Bond (Daniel Craig). Le Chiffre e jucat de Mads Mikkelsen. Dacă nu l-ai văzut încă, Casino Royale e unul dintre cele mai antrenante filme din seria James Bond.

22. Spy Game / Spioni de elită (2001) – SkyShowtime

spy game filme de acțiune

Da, după cum ați văzut în poză, ne întâlnim cu Robert Redford din nou. Cum ziceam, e un obișnuit al genului filme de spionaj.

Ce poate merge prost chiar în ziua în care ieși la pensie? O să afli din Spy Game. Mai ales dacă ești spion 🙂

Spy Game e ceva mai vechi dar e incredibil de bun ca film de acțiune cu spioni. Multe filme de acțiune mai vechi par făcute ieri. Și ăsta e și cazul Spy Game. Povestea e la fel de plină de suspans și scenele de acțiune sunt fresh. Probabil pentru că pe atunci nu era absolut totul creat pe calculator 🙂

Spionul CIA Tom Bishop, jucat de Brad Pitt e încarcerat în China după ce acționează pe cont propriu. Va risca CIA-ul să-l salveze și să se expună? Politic vorbind, cea mai bună alegere este să nu facă nimic, dar agentul Muir (jucat de Robert Redford), cel care i-a fost mentor și l-a recrutat, pare că încă se gândește să-l salveze, riscându-și întreaga carieră și banii de pensie…

23. Atomic Blonde (2017) 

Sculpturala Charlize Theron în rol de super erou? Da, cu siguranță! Atomic Blonde e un fel de James Bond în care spionul e femeie. Dincolo de frumusețea ei, Theron a demonstrat în nenumărate roluri că poate juca super bine.

E cazul și în Atomic Blonde, unul din acele thrillere cu spioni, în care nu știi cine joacă la dublu și cine, nu. Charlize Theron se folosește de toate armele din dotare pentru a-l identifica pe un spion care a trădat. Totul se întâmplă în 1989, în preajma căderii Zidului Berlinului. Atmosfera e destul de apăsătoare, dar cu atât mai autentică. Iar Charlize Theron, deși subțirică, înaltă și elegantă ca un model de pe coperta Vogue, face față cu brio scenelor dure cu bătaie. E unul dintre puținele filme bune de acțiune primit bine și de critică, nu doar de public.

Cele mai bune filme spionaj pe Netflix

Netflix are câteva filme de spionaj foarte reușite în grilă. Unul este chiar produs de Netflix: The last thing he wanted. E un film cu spioni care-ți dă senzația de clasic. Are atmosfera filmelor vechi de spionaj. Celelalte patru filme de spionaj sunt încă în grila Netflix dar nu știm pentru cât timp. Așa că, dacă nu le-ați văzut încă, grăbiți-vă să o faceți.

24. The last thing he wanted (2020) – Netflix

the last thing he wantedE un thriller politic cu spioni adaptat după romanul cu același nume al lui Joan Didion. Scenariul e bine gândit și construit cu atenția unui puzzle. Rolurile principale sunt interpretate de Anne Hathaway, Ben Affleck și Willem Dafoe.

Anne Hathaway joacă rolul unei jurnaliste care trebuie să aibă grijă de tatăl ei bolnav. Dar află că acesta e implicat în traficul de arme în America Centrală. Anne Hathaway ajunge astfel să joace rolul tatălui său, prea bolnav pentru a se deplasa și a realiza schimbul de arme. Lucrurile se complică și Anne Hathaway intră într-o intrigă cu spioni și politicieni în care nu mai știe în cine să aibă sau nu încredere. Nici măcar când vine vorba de diplomații americani.

The last thing he wanted este un Netflix Original. Îl poți vedea aici.

25. Operation Finale (2018) – Netflix


E un film de acțiune cu spioni și un film de epocă, în același timp. Acțiunea se petrece după terminarea celui de Al Doilea Război Mondial, când agenția de spionaj a Israelului, Mossadul, face tot posibilul pentru a-l captura în Argentina pe Adolf Eichmann, omul din spatele Holocaustului. Punerea în aplicare a planului de capturare te va ține lipit în fotoliu, oferind entertainment de calitate. Nu e o capodoperă cinematografică, dar e un film bun. Foarte bine realizat și foarte bine jucat de Oscar Isaac, Ben Kingsley și Melanie Laurent.

26. Zero Dark Thirty (2012) – îl găsești pe Netflix

zerodarkthirty-filme spionaj netflixCe fac spionii contra terorismului? Printre multe alte misiuni, identifică teroriștii care se ascund pe alte teritorii și îi vânează… Zero Dark Thirty e un thriller de spionaj care te va ține în suspans. Dar, nu doar datorită scenelor excelente de acțiune, ci datorită deducțiilor spionului cheie din acest film, jucat de o femeie, Jessica Chastain.

După Oscarul câștigat în 2010 pentru The Hurt Locker, prima regizoare din istorie care a primit acest premiu – Kathryn Bigelows-a întors cu filmul Zero Dark Thirty. Nu renunță la tematica istorică și reprezentarea violenței nici de data aceasta și tratează povestea uciderii celui mai căutat terorist din lume, Osama Bin Laden, liderul Al-Qaeda. 

Deși primul impuls când auzi subiectul este să îl ocolești, Zero Dark Thirty este un film de spionaj altfel decât te-ai aștepta: în modul în care curge, în modul în care violența este filmată “în toată splendoarea” fără accente moralizatoare, dar și fără efecte și montaje hollywoodiene.

Pentru realizarea acestui film, Bigelow și jurnalistul american Mark Boal, co-scenaritul filmului, au avut la dispoziție documente oficiale clasificate despre urmărirea lideului Al Quaeda. De asemenea, i-a avut drept consulanți chiar pe câţiva dintre soldaţii implicaţi în misiune. Vezi trailerul Zero Dark Thirty. Poți să-l urmărești pe Netflix.

Top filme spionaj clasice

Am inclus aici doar trei filme de spionaj, dar ele sunt mult mai multe. În ciuda producțiilor de gen din ultimii ani, parcă tot The spy who came in from the cold sau North by Northwest rămân preferatele noastre. La care ne întoarcem mereu și mereu cu aceeași plăcere.

The Spy Who Came In from the Cold (1965)


the spy who came in from the cold_filme de spionajCa multe alte filme de spionaj, The Spy Who Came In from the Cold are în centru Războiul Rece dintre Vest și URSS, spionii KGB și spionii occidentali. Deși e unul dintre cele mai bune și mai autentice filme cu spioni realizate vreodată, The Spy who came in from the cold a intrat pe nemeritate într-un mare con de umbră.

Filmul are la bază un roman al cunoscutului John Le Carre, autorul unora dintre cele mai bune povești cu spioni. Agentul britanic Leamas, jucat de Richard Burton, se infiltrează în spionajul est-german pentru a devoala o cârtiță. Adică spionul care joacă dublu și oferă informații ambelor părți, și Estului, și Vestului. Povestea e clasică în genul filmelor spionaj, dar realizarea e excepțională. Scenariul complex nu lasă să fie deloc previzibil finalul. Încrengăturile de interese sunt atât de complicate, încât te vor ține în suspans până la final. Dar nu numai atât, pentru că The spy who came in from the cold e un film foarte uman. Care creează personaje și dileme umane reale. Aici meritul este și al actorilor, cu o mențiune specială pentru incredibilul Richard Burton.

North By Northwest (1959)

north-by-northwest-980x520Filmul ăsta e probabil cel mai bun film de spionaj făcut vreodată, deși personajul principal nu e spion. 🙂 Doar e confundat cu unul și ajunge să fie urmărit prin toată America (de unde și numele La Nord prin Nord-vest) pentru a fi prins de spionii adevărați. North by Northwest e semnat de Alfred Hitchcock care se pare că pe orice punea mâna de regizor transforma în etalon.

Așa s-a întâmplat și cu genul filme de spionaj. Niciun alt film făcut de atunci până azi nu reușește să se apropie de șarmul, misterul, sex-appeal-ul, umorul din North By Northwest. Ca în multe alte filme de spionaj făcute de-a lungul timpului miza e o rolă de microfilm care conține secrete guvernamentale și care ajunge în mâinile unor spioni străini.

Charade – pe Classix


Cine s-ar fi gândit că delicata și eleganta Audrey Hepburn a jucat și într-un film cu spioni? Da, se numește Charade. Cu o intrigă demnă de James Bond, Charade este o poveste de dragoste palpitantă în care identitatea protagonistului, Cary Grant, se schimbă de la o clipă la alta. Reggie Lampert (Audrey Hepburn) e o tânără văduvă urmărită de presupuşii ucigaşi ai soţului ei, trei foşti spioni militari.

Aceștia sunt gata de orice pentru a recupera mica avere furată de domnul Lampert. Dar Reggie nu duce lipsă de apărători. Primul e Peter Joshua (Cary Grant), un străin prietenos apărut la momentul potrivit și care încearcă să o protejeze de asasini. În timp ce Mr. Bartholemew (Walter Matthau), pe care Reggie îl întâlneşte în ambasada americană, îi oferă informaţii despre aceştia şi planul lor. Totuşi, după cum o sugerează şi titlul, în Charade nimic sau, mai bine spus, nimeni nu este ceea ce pare, de-abia deznodământul  dezvăluind ce interese se ascundeau în spatele faţadei prietenoase.

Charade e filmul lui Hitchcock pe care de fapt nu l-a făcut Hitchcock. 🙂 Se simte foarte hitchcockian, dar a fost semnat de Stanley Donen. Și, da, Donen reușește printr-o minune să facă în același timp o comedie romantică și o producție demnă de genul filmelor de spionaj 🙂

Dacă vrei și mai multe filme de spionaj, nu ocoli și alte producții mai vechi ale genului precum: The Odessa File sau The Ipcress File.

Sperăm că ai găsit câteva filme de spionaj care ți-au făcut cu ochiul în lista noastră. 🙂

Citește și

23 Filme de Oscar Netflix, multe cu Oscar pentru cel mai bun film

21 filme polițiste bune – cine e adevăratul criminal?

Cum îmbunătățești experiența de vizionare de acasă? Soundbar + boxe Sonos

Regizorul, scenaristul și producătorul Războiului Stelelor și seriei Indiana Jones, George Lucas, spunea că sunetul reprezintă 50% din experiența cinematografică, de aceea mixajul de sunet, montajul de sunet etc iau în fiecare an premii Oscar 😊.

Dar, dacă luăm în considerare că majoritatea televizoarelor au boxe de o calitate foarte slabă, vă dați seama cât de mult pierdem din experiență urmărind filmele la TV. (Nu pentru că producătorii de televizoare ar vrea să avem un sunet prost, ci pur și simplu pentru că televizoarele sunt din ce în ce mai subțiri și nu au unde să incorporeze difuzoare ok.)

Și mai este un aspect. 75% dintre americani se plâng că au dificultăți în înțelegerea dialogurilor din filme și seriale, așa că foarte mulți activează subtitrările. 😊 Sună surprinzător, dar este adevărat. Dacă vorbitorii nativi au probleme cu dialogul, înseamnă că la noi experiența lasă și mai mult de dorit.

De ce soundbar?

soundbar sonos ray

Ce-i de făcut? Soluția cea mai la îndemână este o boxă denumită soundbar. Se numește bar pentru că este mult mai lungă decât o boxă obișnuită, dar mai mică de înălțime. Are această formă pentru acustică, dar și pentru a putea fi așezată sub televizor sau monitor, fără să deranjeze din punct de vedere vizual. Acest soundbar este practic o multi-boxă, o boxă cu mai multe difuzoare, iar efectul pe care îl are asupra sunetului este uimitor. Pe lângă faptul că sunetul e mult mai calitativ, dialogurile devin mult mai clare. Dacă completezi sunetul soundbar-ului și cu alte boxe, pentru un sunet care te învăluie (surround effect), atunci te apropii și mai mult de senzația de cinema, de unde denumirea de home cinema.

Suntem dintre cei care urmăresc totul cu subtitrări, tocmai pentru a nu pierde nuanțele din dialoguri. 😊 Dar utilizarea unei astfel de combinații, soundbar plus 2 boxe, face diferența, atât pentru înțelegerea dialogurilor, cât și pentru sunetul filmului per ansamblu. Noi am testat soundbar-ul Sonos RAY în combinație cu două boxe Sonos One SL.

Soundbar Sonos RAY și boxe Sonos One SL

Pentru acest scop, ne-am uitat la câteva producții care au câștigat Oscarul pentru cel mai bun sunet, ca de exemplu The Gladiator și The English Patient, pe SkyShowtime, în care dialogurile au devenit mult mai clare cu această configurație de boxe, de parcă auzeam cu alte urechi, dar cel mai interesant și complex sunet pe care l-am experimentat a fost în filme mai noi, ca de exemplu Top Gun: Maverick, tot pe SkyShowtime și, de asemenea, câștigător al Oscarului pentru cel mai bun sunet.

Tehnologia de înregistrare a sunetului a avansat mult în ultimii ani, cu mai multe sunete înregistrate și mai multe piste audio înregistrate separat (voce, fundal, muzica, etc), iar actorii au un mod mai naturalistic de a juca, vorbind mai încet și în microfoane portabile, nu fixe, ca înainte. Asta în timp ce noi urmărim din ce în ce mai mult filmele acasă (unde cu boxele televizorului auzim 2 canale – stânga și dreapta, adică stereo. Cu un sistem ca acela pe care l-am testat noi auzim 5 canale, în timp ce la cinematograf, în anii ’90, aveai 6 canale, iar acum ai 16). 😊

Dacă ați văzut Oppenheimer, sigur ați observat ce rol important joacă sunetul în acest film pentru a crea atmosfera pe care și-a dorit-o regizorul și cât de mult a contribuit la efectul pe care filmul l-a avut asupra voastră. Și mai nou, în filmul NETFLIX The Killer, pe care noi l-am văzut la cinema într-o proiecție în avanpremieră oferită de platforma americană, pe care îl veți putea vedea acasă din 10 noiembrie, regizorul David Fincher se joacă mult cu sunetul, marșând pe audio pentru a crea o senzație de intimitate între privitor și personajele filmului. Așa că fie dacă te uiți la un film de acțiune, fie la unul mai intim, experiența de vizionare acasă merită un upgrade.

Iată mai multe detalii despre ce am testat noi, dar pe piață există și alte produse de tip soundbar și home cinema.

Specificații

Producător: Sonos, lider mondial în furnizarea de experiențe audio premium și inventator al sistemelor audio multi-room wireless pentru acasă.

Soundbar-ul Sonos RAY: are în componență 4 difuzoare, două care se ocupa de frecvențele medii ale sunetului, poziționate în mijlocul boxei si două difuzoare care se ocupă de frecvențele înalte, poziționate spre exteriorul dispozitivului. Toate cele patru difuzoare preiau sarcina canalului central, dedicat vocii, neexistând un difuzor special pentru acest canal. Difuzoarele laterale dispersează frecvențele înalte înainte și spre lateral, pentru a crea un sentiment de spațialitate prin sunet.

boxa sonos one sl 1

2 boxe Sonos One SL: Soundbar-ul Sonos RAY poate fi asimilat unui sistem 3.0 (adică 3 canale). Pentru un upgrade la un sistem 5.0 (adică 5 canale), ai nevoie de 2 boxe Sonos, pentru o senzație de spațialitate și mai intensă.

Pentru a ajunge la configurația 5.1, maximul pe care îl putem obține, se poate completa cu un subwoofer. Fără subwoofer dedicat, frecvențele joase sunt gestionate satisfăcător de porturile de bas (reflex), cu un nivel scăzut de distorsiuni, care ajută la crearea unui bas profund, în mod special datorită adăugării celor două boxe Sonos One SL.

Experiența de ascultare muzică

Dacă vă întrebați cum se aude muzica la soundbar-ul Sonos RAY + boxele Sonos One SL,  am testat fișiere FLAC, adică sunetul cel mai calitativ disponibil online, și ne-a plăcut ce am auzit. Am ascultat atât muzică pop, cât și clasică.

Instalare

Instalarea initială a soundbar-ului, cât si adăugarea difuzoarelor suplimentare, se face ușor, prin aplicatia de mobil Sonos, disponibilă atat pentru Android, cât și pentru iOS.

O mențiune specială aici, soundbar-ul vine cu mufă de cablu optic pentru conectarea la TV. Din cauza faptului că acest tip de contectare nu este standardizată la nivelul producătorilor de televizoare, sfatul nostru este să consultați cu atenție manualul televizorului.

De asemenea, aveți grijă să scoateți căpăcelele protectoare ale cablului optic. Altfel, cablul se mufează, atât în TV, cât și în soundbar, dar nu transmite semnal. 😀

Dimensiuni și aspect general

boxa sonos one sl

Pe lângă calitatea sunetului, atunci când alegeți boxele trebuie să aveți în vedere și dimensiunile lor și cablajul aferent. Cu toții ne-am dori soluții cât mai puțin voluminoase și cât mai puține cabluri, de pe care și pe sub care să ștergem praful. 😊 Plus că e important și aspectul estetic și ambiental al camerei.

În primul rând trebuie spus că atât soundbar-ul Sonos, cât și cele două boxe, sunt wireless. Deodată am scăpat de cele două cabluri care ar fi conectat soundbar-ul la boxe. 😊

În al doilea rând, Soundbar-ul testat are dimensiuni reduse (7cm x 56cm x 10cm). A venit in cutie cu un cablu de alimentare şi un cablu optic (folosit pentru a transmite semnalul audio multi-canal digital de la TV). În partea din spate are un port ethernet (care îți permite conectarea prin fir la rețeaua de „internet” a casei, ceea ce poate fi util în blocurile cu multe apartamente unde sunt foarte mulți utilizatori de internet sau când distanța față de routerul wireless este mai mare), un port optic, portul de alimentare la rețea și butonul necesar instalării inițiale.

Pe partea superioară are o zonă de control de tip „touch”, prin care se poate interacționa cu conținutul (de exemplu poți da skip la piesele muzicale, nu și la filme) și pentru a regla volumul.

Cele două boxe Sonos One SL sunt de dimensiuni mici spre medii (16,14cm x 11,97cm x 11,97cm), putând fi instalate în locuri convenabile. La fel ca si soundbar-ul, au pe partea superioară o zonă de control de tip „touch”. Se integrează cu soundbar-ul prin aplicația de mobil Sonos, dar pot fi folosite și de sine stător (adică pot fi utilizate în configurație multi-room, cu un difuzor per cameră, sau în configurație stereo – cele două într-o cameră, fără soundbar).

Pentru cei care sunt mai cunoscători în ale boxelor, adăugăm trei aspecte.

Detalii tehnice

Soundbar-ul poate reda formatele Stereo PCM, Dolby Digital 5.1 și DTS Digital Surround, ultimele două fiind formate audio multi-canal folosite in producțiile cinematografice, dar nu și formatul Dolby Atmos, o tehnologie audio care produce un sunet tridimensional, dar care  presupune un număr  mai mare de difuzoare. Dimensiunile reduse ale soundbar-ului testat făceau imposibilă implementarea unei astfel de soluții.

Pentru a obține sincronizarea între comenzile pe care le dăm televizorului cu cele către soundbar și, implicit, boxe (de exemplu pornit/oprit și ajustare volum), trebuie să intrați în aplicația Sonos pentru a sincroniza receptorul infraroșu, cu care vine utilat soundbar-ul, cu telecomanda tv-ului. Aceasta pentru că Sonos RAY nu dispune de conector HDMI e-ARC, ceea ce duce la imposibilitatea utilizării funcției HDMI-CEC, implicit soundbar-ul nu se sincronizează automat cu comenzile televizorului.

Sonos Ray nu are microfoane incorporate pentru controlul vocal al dispozitivului, dar dispune de alte funcții, printre cele mai notabile fiind cea de îmbunătățire suplimentară a dialogului (speech enhancement), față de setările standard ale soundbar-ului – prin care se amplifică frecvențele asociate vocii umane -, și cea pentru sunetul de noapte (night sound) – care echilibreaza sunetul, amplificand sunetele cu volum mic si reducand sunetele puternice pentru o audiție care nu trezește toată casa.

Bineînțeles, e important raportul calitate-preț. Prețul configurației soundbar Sonos Ray plus 2 boxe Sonos One SL este unul competitiv, având în vedere calitatea sunetului oferit, dar și posibilitatea unor configurații multiple (one room, multi-room).

Noi, cu siguranță, nu ne mai putem întoarce la boxele încorporate ale televizorului sau la boxele pe care le utilizam înainte. 😊 Experiența de vizionare e net îmbunătățită.

Vezi și

Idei de cadouri de Craciun inspirate pentru cei dragi, iubit, prietena

8 Filme de groază bune, dar care nu te bagă în sperieți :)

Vrei să vezi niște filme de groază care să nu-ți înghețe sângele în vene? Să te distreze, dar fără să te bage în sperieți? Să zici că ești în ton cu Halloween-ul, dar nu chiar să visezi noaptea monștrii din filmele horror văzute? Atunci această listă e pentru tine. 🙂 Sub cele 8 filme, vei găsi și filme de groază care îți îngheață sângele în vene, de la recente, până la clasice.

1. El Conde (2023) – pe NETFLIX- film horror de artă 😉en_el_conde_filme noi netflix

E potrivit pentru voi dacă vreți să vedeți un film de groază cu pretenții 🙂

El Conde e un film de artă, ceea ce nu înseamnă însă că nu oferă entertainment spumos. O comedie neagră, satiră suprarealistă și de groază în care dictatorul sângeros chilian Augusto Pinochet este un vampir care “trăiește” deja de 250 de ani pe Pământ, suficient cât să realizeze că vrea ca omenirea să își amintească de el altfel decât pentru ororile lui Pinochet…

Filmul este regizat de super talentatul regizor chilian Pablo Larrain, care a semnat Jackie – despre Jackie Kennedy, cu Natalie Portman în rolul principal, dar și Spencer – despre Lady Diana, interpretată de Kristen Stewart.

El Conde a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneția, unde a fost în competiție inclusiv cu încă două filme produse de NETFLIX, The Killer și Maestro, și unde a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu.

2. Bones and all (2022) – film de Luca Guadagnino – pe Prime Video

bones and all filme de groazăDacă nu te poți hotărî dacă vrei să vezi un film de dragoste sau un thriller de groază 😀

Pentru că Bones and all este despre dragostea între canibali 😀 După minunatul și senzualul Call me by your name, Luca Guadagnino s-a gândit să încerce spargerea completă a tiparelor când vine vorba de filme romantice. Așa că ne propune un film horror de dragoste, cu Timothee Chalamet și Taylor Russell în rolurile principale.

Pentru noi a fost ceva cam mult, ne-a provocat prea tare limitele a ceea ce înseamnă un film romantic bun 😀 Dar merge ca film horror. Poate fi văzut în România pe platforma de streaming Amazon Prime Video. Vezi aici trailerul Bones and all.

3. The Conference (2023) – pe NETFLIX

the conference filme noi

Dacă vrei să vezi un film horror și să te simți un pic răzbunat pe “sistem” și funcționarii cu care ai avut de a face în ultimul timp și care te-au enervat și scos din minți. 😀 😀

Așadar, continuăm lista cu filme de groază cu un film original NETFLIX de sezon. O comedie horror produsă de NETFLIX Suedia, despre niște funcționari publici de rea voință vânați de un cetățean frustrat. 🙂 Vă sună cunoscut, minus partea cu vânatul? Așa că, și dacă nu sunteți fani filme horror, experiența vizionării lui e pe alocuri fun și cathartică, din perspectiva cetățeanului frustrat de “sistem”. 😛

Un grup de angajați din sectorul public se luptă nu doar cu propriile neînțelegeri, ci și cu un criminal însetat de sânge într-un teambuilding aparent inofensiv. 🙂

4. Haunted Mansion / Casa bântuită (2023) – pe Disney+


haunted mansion_filme de groază

Dacă vrei să râzi de Halloween, acesta e filmul perfect. E o comedie simpatică și bine jucată, foarte light, în care partea cu speriatul aproape că nu există.

O comedie combinată cu film de groază care îi are în distribuție pe incredibilii Tiffany Haddish, Owen Wilson, Danny DeVito, Rosario Dawson, Dan Levy, Jamie Lee Curtis și Jared Leto. 

5. Exorcistul Papei (2023) – cu Russell Crowe – pe HBO Max

popes exorcist crowe filme noiDacă vrei să vezi un film de groază și nu prea, mai degrabă ai chef să-l vezi pe Russell Crowe într-un rol cool. 🙂

Inspirat din fapte reale, The Pope’s Exorcist / Exorcistul Papei spune povestea preotului Gabriele Amorth, jucat de Russell Crowe. Gabriele Amorth investighează cazul unui băiat posedat, dar ajunge să descopere o conspirație pe care Vaticanul a ținut-o ascunsă timp de sute de ani. Russell Crowe e foooarte bun și haios, The Pope’s Exorcist merită văzut pentru el. 🙂

The Pope’s Exorcist a intrat în cinematografele din România pe 7 aprilie 2023, iar pe 22 octombrie pe streaming, pe HBO Max. Vezi trailerul Exorcistul Papei.

6. The Platform (2020) – pe Netflix


Dacă vrei să vezi un film de groază care e mai mult de atât, The Platform e perfect, pentru că se vrea și film de critică socială.

E un film de groază spaniol pe care-l poți vedea pe Netflix. Filmul e înțesat cu scene violente, grotești, cu mult sadism, dar și cu dovezi ale altruismului uman. E o parabolă pentru natura umană și cum ne schimbăm într-o criză.

La fel ca și Ready or Not de mai jos, e un film horror care se vrea în esență un film de critică socială. Un horror SF și thriller, în același timp, care spune povestea unor rezidenți dintr-un fel de bloc. Aici, cei care au norocul să stea la etajele superioare mănâncă pe săturate. În timp ce restul rezidenților, în mod special cei de la nivelele cele mai de jos practic mor de foame. Pentru că singurul sistem prin care primesc hrană este “platforma”. Aceasta e înțesată cu mâncare, dar pe măsură ce coboară de la etaj la etaj mâncarea se transformă în resturi. Până când nu mai rămâne deloc.

7. Scapă cine poate / Ready or not (2019) – pe Disney Plus

ready or not filme de groazăE unul din acele filme de groază cu castele întunecate oarecum bântuite, cu monștri cu chip uman pus pe ucis, cu fetița inocentă urmărită de cei care-i vor răul, cu mult sânge etc. Cât se poate de clasic, cât se poate de horror. Pe cât de obișnuit și clasic, totuși Ready or not reușește să livreze toate acele tresăriri de groază, fiori și piele de găină. 🙂 Pentru că e mai mult decât un film ușurel de groază. Are o abordare mai subversivă de atât. Și uite așa ajungem să vedem critică socială făcută prin filme horror 🙂 Cine-ar fi crezut 🙂

Filmul e un fel de răzbunare pe clasa socială bogată. E o luptă pe viața și pe moarte între cei de jos și cei îmbogățiți de generații, cu toate ritualurile și ideile lor fixe. E în același timp o comedie neagră.

8. The Eternal Daughter / Fiica eternă (2022) – pe HBO Max


The-Eternal-Daughter-filme noi

Dacă vrei să vezi mai degrabă un film bun și mai puțin un film de groază, dar vrei să fii în rând cu lumea și cu Halloween-ul 😀 😀

O dramă gotică, care promite că se transformă în film horror, dar crește într-o dramă mult mai profundă, The Eternal Daughter a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneția din 2022, cu 96% recenzii pozitive din partea criticilor pe site-ul de specialitate Rotten Tomatoes. Vezi aici trailerul The Eternal Daughter.

Un film despre efectele pe care le are în mintea unei femei grijile continue pentru mama ei de o vârstă înaintată. Fiica se dedică mamei dar linia între prea multă și prea puțină dedicare este foarte fină când vine vorba despre părinți și nevoile unor persoane aflate la vârsta a treia.

The Eternal Daughter te prinde foarte repede, inclusiv, bineînțeles, datorită jocului Tildei Swinton. Tilda Swinton este în rol dublu: de mamă și fiică, cazate la un hotel misterios. Fiica are grijă de mamă, într-un amestec de vinovăție pentru că nu este o fiică destul de bună, dar și de frustrare pentru că nu alocă suficient timp pentru alte aspecte ale vieții personale, din cauza atenției constante oferite mamei. O temă foarte relevantă pentru mulți dintre noi, dar o surpriză să o vezi tratată într-un film cu atât de multă discreție și delicatețe. Într-un fel, cu toții suntem fiica sau fiul etern(ă) pentru părinții noștri, dar și în imaginea noastră despre noi înșine.

Filme de groază care îți îngheață sângele în vene 🙂

Vrei să vezi niște filme horror să-ți înghețe sângele în vene sau să-ți fie frică să ieși din cameră? 🙂 Eventual, să tragi mai bine pătura pe tine când stingi lumina? 🙂 Da, filmele horror își fac treaba de minune, aceea de a ne rupe din cotidian și de a ne proiecta într-o altă realitate.

Atunci când sunt filme de groază cu adevărat reușite. Pentru că poți să iei o țeapă majoră cu acest gen. Multe dintre ele sunt slabe, iar acțiunea și personajele sunt parcă alese doar pentru a justifica scenele șocante. Așa că am ales pentru voi câteva filme de groază bine dozate, în care frica e construită cu atenție, până când ne lovește un adevăr ascuns sau o scenă care ne va îngheța sângele în vine și ne vor trece toți fiorii. 🙂

1. Bull (2021)

bull filme 2022Un thriller de groază feroce, care nu e de văzut dacă nu ai starea necesară. E dur și sângeros, la fel de neîndurător ca violența răzbunătoare din filmele lui Tarantino. Bull se întoarce ca prin minune după 10 ani de absență pentru a se răzbuna pe șeful lui din mafie. Norm nu e doar șeful lui, ci și socrul lui, care ia măsuri excepționale pentru a-l separa pe Bull de fiul lui, Aiden. Acum Bull se întoarce pentru a-i plăti polițele lui Norm, dar și tuturor celor care l-au ajutat în a-și pune în aplicare planul.

2. The Invisible Man / Omul invizibil (2020)


the invisible man filme noiNu suntem cei mai mari fani filme de groază, pentru că de cele mai multe ori sunt ridicole și pline de clișee. Dar acesta e altceva, o să vă surprindă într-un mod plăcut. Adică o să vă bage în sperieți, exact ce trebuie să facă un film horror bun. O să se joace cu așteptările voastre, fără nu știu ce strigoi, fără zombie, fantome și altele asemenea. Este oarecum în stilul filmelor de groază ale lui Hitchcock.

Filmul pleacă de la premisa romanului clasic de groază al lui H.G. Wells, Omul invizibil, din 1897. Dar acțiunea se petrece în zilele noastre. Ar mai fi de adăugat că filmul n-ar fi funcționat atât de bine fără o actriță de primă mână, precum Elisabeth Moss, în rolul principal.

The Invisible Man a fost foarte bine primit atât de public (este al cincilea film după încasări în State, în 2020) și, de asemenea, foarte lăudat de critica de film. Așa că nu ratați Omul invizibil și adăugați-l pe lista cu filme de groază bune de văzut.

3. Midsommar (2019)midsommar filme de groaza

Face parte din categoria filme de groază folk 🙂 Asta am citit înainte să-l vedem și ne-a făcut curioși. Cum adică folk? Ei bine are legătură cu ritualurile păgâne ale unor popoare. Nu vă lăsați înșelați de început. Pe cât de terifiant e începutul, groaza adevărată va veni de abia după plecarea personajelor principale într-o călătorie în Europa. Pregătiți-vă pentru câteva scene oribile, pline de sânge, de încălcare a tabuurilor, de nebunie totală.

Omenirea în cea mai proastă zi a ei, spălată pe creier cu idei despre ritualuri purificatoare și aducătoare de liniște. De obicei străinii sunt văzuți ca aducători de pericole, ca figura înspăimântătoare. Ceea ce am văzut de multe ori în filme, pentru că de cele mai multe ori veneticul e cel care aduce răul într-o comunitate. Ei bine, aici e invers. Veneticii sunt aduși ca sânge proaspăt…

Nu vă așteptați însă la un ritm alert. Dacă vreți un film de groază mai dinamic, încercați Train to Busan, prezentat mai jos.

4. Fără zgomot / A quiet place (2018) – pe Netflix

A+Quiet+Place+filme de groazăCo-scris și regizat de cel pe care-l știți în primul rând ca un actor bun, John Krasinki face o treabă foarte bună în A quiet place. Atât de bună încât anul ăsta e așteptată o continuare: A quiet place 2. Groaza pe care ți-o produce îți intră în sânge datorită liniștei în care se petrece acțiunea, dar și datorită jocului actoricesc al soției lui John Krasinski. Nimeni alta decât Emily Blunt.

Este un film de groază SF post-apocaliptic. Un fel de Alien, dar pe Pământ. Creatura seamănă destul de bine cu extraterestrul din Alien care îi vâna pe cei de la bordul navei. Doar că aici creatura vine atunci când e atrasă de zgomote mai puternice. Groaza și frica îngrozitoare vor trebui așadar să se manifeste într-o liniște mormântală. Ceea ce face filmul și mai apăsător.

Disponibil pe Netflix.

5. Train to Busan (2016)


train to busan filme de groaza

E un film de groază SF în care locuitorii Coreei trăiesc o apocalipsă cu zombie. Unii dintre ei sunt blocați într-un tren și încearcă să scape de toată nebunia luptându-se cu zombie de la bordul trenului și, în paralel, să încerce să călătorească cu trenul într-o zonă protejată. Filmul se ia și nu se ia în serios, fiind pe alocuri de-a dreptul amuzant. 🙂 Cu multe scene de acțiune și mult dinamism, poate fi ușor încadrat și la categoria de filme de acțiune. Așadar, cine va supraviețui și nu va fi transformat în zombie dintre cei care călătoresc cu trenul? 🙂 Rămâne de văzut…

6. The Bad Batch (2016) – pe Netflix

Dacă ți-a plăcut The Platform sau Midsommar, sunt șanse mari să-ți placă și The Bad Batch. Este tot un thriller distopic ca și The Platform, cu multe scene grotești și greu de urmărit, care o să-ți bage frica-n oase.

În Texas, într-o zonă încercuită în afara oricăror legi, sunt aruncați cei care nu mai sunt doriți de societate. Se creează mai multe comunități, fiecare guvernată de o idee nebunească. Tânăra Arlen este aruncată într-o comunitate de canibali, de unde reușește să scape cu viață și să se refugieze într-o altă zonă a deșertului. Filmul se lungește cam mult, dar dacă vrei să vezi un Mad Max sărit de pe fix, atunci The Bad Batch e pentru tine.

Îl găsești pe Netflix.

Filme de groază ceva mai vechi

7. [REC] (2007)

   

Filmul de groaza spaniol REC duce conceptul de zombie la un cu totul alt nivel. In primul rand filmarea in stil documentar ii da un aer realist atat de infricosator, incat te face sa verifici daca ai incuiat usa. Practic filmul urmareste o reportera TV (Manuela Velasco) ce prezinta o emisiune fictiva despre activitatea pompierilor noaptea. Unele scene sunt destul de gore, iar sentimentul de panica ramane activat cam pe tot parcusul filmului.

8. Paranormal Activity (2007)


    

Aici e  destul de usor sa empatizezi cu personajele – un cuplu proaspat casatorit care se muta intr-o casa noua – realismul fiind nota principala a filmului. Dar nu este vorba de o casa bantuita, pentru ca demonul care apare in diverse forme are o legatura directa cu familia sotiei (Katie Featherson). Pentru un film de groaza indie cu buget redus, Paranormal Activity a inregistrat un succes neasteptat, insa continuarea (Paranormal Activity 2) nu a fost la fel de promitatoare.

9. Let the right one in (2008)

Let the right one in este un film horror suedez care-ţi îngheaţă sângele în vene. Chiar dacă nu este primul film cu vampiri peste care ai dat. Filmul urmăreşte dilema lui Oskar , un băieţel nu tocmai popular care se împrieteneşte cu o fată misterioasă în întunecatul Stockholm. Eli nu suportă lumina, trebuie invitată într-o cameră pentru a putea intra şi se hrăneşte cu sângele dintr-o canistră, pe care ajutorul ei i-l aduce regulat. Filmat extrem de realist, Let the right one in nu este un film clasic cu vampiri, victimele lui Eli sunt copii, însă nu inocenţi. Iar lui Oskar îi este extrem de greu să se despartă de singura sa prietenă. Este o ecranizare a romanului lui John Ajvide Lindqvist, care a scris și scenariul filmului.

10. Rose Red (2002)


      rose red filme horror

Stilul lui Stephen King se simte mai pronuntat aici, el semnand si scenariul. Spre deosebire de The ShiningRose Red ramane la povestea clasica despre fantomele-proprietari din locuintele bantuite. O cercetatoare (Nancy Travis) profita de locuitorii neoficiali ai casei Rimbauer ca sa isi sporeasca faima: aduna o echipa de oameni dotati cu puteri paranormale si impreuna inregistreaza activitatea neobisnuita din aceasta casa. Ceea ce il face destul de reusit e aerul jazzy pe care il respira familia nou creata, penduland intre seri dansante si clipe terifiante in incaperi excentrice si gradini somptuoase.

Filme de groază clasice

Dacă cumva nu ați văzut aceste filme de groază clasice, încercați-le. Și-au păstrat cu mici excepții prospețimea și își vor face bine treaba de a vă da fiori de groază, repulsie și frică. 🙂

11. The Shining (1980) – filmul horror prin definiție – pe HBO Max

the shining

Când spui film de groază spui The Shining. E greu de spus dacă filmele au popularizat cărţile lui Stephen King sau invers, cert este că The Shining este poate cel mai cunoscut horror din toate timpurile. Regizorul Stanley Kubrick cu gustul său pentru imaginile cu impact vizual puternic a reuşit să creeze personaje şi scene care au rămas întipărite pe retina celor care n-au închis ochii de frică.

Kubrick reuşeşte să facă din sunetul unei trotinete care alunecă pe culoarul unui hotel un sunet de nesuportat, tocmai pentru că bănuim spre ce se îndreaptă copilul. Totuşi, pe parcursul filmului, aşteptările noastre sunt înşelate din nou şi din nou, până când sunt întrecute şi înecate de o baie de sânge. Filmul nu ar fi fost acelaşi fără zâmbetul pe jumătate malefic, pe jumătate nebun al unui Jack Nicholson care încet-încet îşi schimbă personalitatea.

Capodopera lui Stanley Kubrick se afla undeva intre thriller psihologic si ghost story. Dar e mult deasupra cliseelor poltergeistice cu fantome, porti de trecere si cadavre care ies din gradina din spatele casei. La Kubrick totul are o baza solida de psihologie, abordand in special tema izolarii si alcoolismului. Spre deosebire de alte filme inspirate din carti, The Shining reuseste sa cuprinda esenta cartii omonime a lui Stephen King si reda, pe muzica nelinistitoare a lui Bela Bartok, o poveste infioratoare. Una despre o familie care ingrijeste hotelul Overlook, inchis pe timp de iarna, si aproape complet izolat.

Vezi trailerul The Shining. Clasicul horror The Shining e disponibil pe HBO Max.

12. Rosemary’s Baby (1968) – pe Skyshowtime

 

Regizorul Roman Polanski te face sa cauti propriile temeri ascunse in inconstient. Ca toate acele filme de groaza care se respecta, Rosemary’s Baby face apel la jocul psihologic de du-te-vino intre actiunea propriu-zisa si proiectiile noastre. Astfel, Rosemary (Mia Farrow foarte tanara si in apogeul frumusetii) ramane insarcinata dupa un vis foarte straniu in care e molestata de un demon.

Romanul lui Ira Levin după care s-a făcut filmul demonstrează că nu e nevoie de o casă izolată în mijlocul pustietăţii pentru a putea crea o atmosferă înspăimântătoare. Un apartament într-un bloc în care toţi vecinii par a fi membri ai unei secte misterioase este suficient.

In Rosemary’s Baby Mia Farrow joacă rolul unei viitoare mame care devine convinsă că tatăl copilului este nimeni altul decât Diavolul. Filmul lui Roman Polanski nu confirmă bănuielile tinerei mame, povestea fantastică pe care Rosemary o pune cap la cap părând o halucinaţie a unei minţi paranoice. In filmul lui Polanski nimeni nu este decapitat, monştrii nu ţâşnesc de după perdele iar cel mai înspăimântător moment este cel în care angelica Rosemary îşi leagănă prima oară  copilul demonic.

13. The Birds


Nimic nu este mai înspăimântător decât inexplicabilul. Cam acesta pare să fie mesajul pe care regizorul Hitchcock încearcă să-l transmită prin filmul de groază The Birds. In film ameninţarea pluteşte în aer, la propriu, păsările începând să atace oamenii dintr-un mic oraş californian, Bodega Bay. Schimbarea de comportament a animalelor coincide cu sosirea în oraş a frumoasei Melanie Daniels (Tippi Hedren, una dintre muzele lui Hitchcock). Paranoia localnicilor şi comportamentul agresiv al păsărilor par strâns legate. Iar izbucnirile de ură iraţională ale casnicelor faţă de Melanie sunt la fel de înspăimântătoare ca prezenţa permanentă a păsărilor gata să ucidă. Filmul The Birds inspirat de povestirea cu acelaşi nume scrisă de Daphne Du Maurier.

14. The Silence of the Lambs / Tăcerea mieilor – pe Prime Video

Hannibal Lecter este criminalul rece şi calculat care a speriat o întreagă generaţie pe vremea când nu apăruseră încă bulinele de avertizare. Tăcerea mieilor este un film de groază cu atât mai înspăimântător cu cât la final doar răul mai mic este pedepsit. Însă un criminal mult mai periculos evadează.  Filmul care-i prezintă pe Hannibal (Anthony Hopkins) şi tânăra detectiv Clarice (Jodie Foster) când aliaţi, când inamici nu este oficial considerat un horror, însă interpretarea lui Anthony Hopkins care face din criminal un personaj sofisticat, aproape şarmant, te sperie mai tare decât un film cu fierăstraie şi masacre la tot pasul.

15. The Innocents

E greu de crezut că autorul Portretului unei doamne, Henry James, a scris şi o nuvelă neo-gotică în care răul este încarnat de doi copii aparent angelici. In The Innocents, filmul de groază inspirat de Turn of the screw, frica se construieşte încet prin sunete ascuţite, şoapte în vânt şi o muzică bine aleasă. Miss Giddens (Deborah Kerr) o guvernantă loială angajată să se ocupe de doi orfani într-un conac idilic în care florile se usucă imediat descoperă că în spatele comportamentul straniu al copiilor se ascund forţe malefice. Si cele mai mărunte gesturi ale copiilor devin astfel indicii ale unui adevăr sinistru pe care regizorul ne invită încă de la început să-l bănuim, prima scenă prezentând-o pe guvernantă rugându-se pentru salvarea copiilor.

16. Dracula

Dată fiind pasiunea epocii noastre pentru vampiri sentimentali, o întoarcere la cartea lui Bram Stocker, Dracula, este binevenită. Bela Lugosi, cu mişcările sale teatrale, precaute şi privirea în căutare de sânge, a reuşit să fie convingător în rolul contelui Dracula. Iar transformarea personajului Renfield (Dwight Frye) din agent imobiliar într-un nebun care vrea să bea sângele animalelor o să vă facă pielea de găină.

17. The Exorcist

The Exorcist este unul dintre cele mai înspăimântătoare filme din câte s-au făcut până acum. Iar efectul se datorează în parte faptului că povestea unei fete posedate de diavol este inserată într-o realitate care ne pare familiară. Mama fetei nu este vreo habotnică, iar la primele simtome cheamă medicul, nu un preot. Însă semnele devin prea evidente pentru a putea fi negate.

Corpul fetei levitează, îşi răsuceşte gâtul cu 180 de grade, este contorsionat în fel şi chip însă continuă să vorbească.  Doi preoţi vor încerca să-l alunge pe Diavol, riscându-şi viaţa şi sufletul. Filmul devenit un clasic a făcut cunoscut publicului larg romanul scris de William Peter Blatty în 1971.

18. Dr. Jekyll and Mr. Hyde


Ideea că dincolo de aparenţe poate zace un monstru poate fi găsită în aproape toate filmele horror. Însă viziunea lui Robert Louis Stevenson, autorul The Strange Case of Doctor Jekyll and Mr. Hyde, este cu totul originală. Nuvela scrisă la sfârşitul secolului al XIX-lea a beneficiat de multe ecranizări. Însă emblematică a rămas cea din 1931 care incearcă să construiască universul cărţii folosind creativ mijloace rudimentare de a crea frica. Adică prin machiaj, fum şi un râs malefic. 🙂 Filmul din 1932 este un horror mai mult prin nume, şi poate servi drept punct de reper pentru cei care vor să observe cât de mult bombardarea continuă cu scene violente în filme de tot felul ne-a desensibilizat în timp. Așa că ne putem bucura de un vechi film de groază ca de o mica bijuterie a cinematografiei și mai puțin să fim speriați de moarte :).

19. Alien – când genul SF -ul întâlnește genul horror – pe Disney Plus

E considerat unul din cele mai bune filme SF – horror din toate timpurile. În Alien, locotenentul Ripley, jucat de Sigourney Weaver, și echipajul navei spatiale Nostromo se luptă pentru supraviețuire după întâlnirea cu un monstru extraterestru. Un monstru cu două rânduri de dinți, care a rămas bine cuibărit în imaginarul cinefililor de mai mult de 30 de ani.

Seria a inceput in 1979 cu filmul regizat de Ridley Scott, urmat de trei alte filme, regizate de James Cameron in 1986, David Fincher in 1992 si Jean-Pierre Jeunet in 1997. Actrita Sigourney Weaver este firul director din serie, ea interpretand rolul Locotenentului Ellen Ripley. Dar nicio sequel nu s-a ridicat la înățimea primului film al seriei. Vezi trailerul Alien.

20. The Masque Of The Red Death

Încheiem lista cu o ecranizare după un maestru al groazei atent dozate, Edgar Allan Poe. In The Masque of The Red Death rolul principal este asumat de un actor consacrat tocmai graţie abilităţii sale de a încarna răul absolut, Vincent Price.

Filmul urmăreşte câteva zile din viaţa Prinţului Prospero, un conducător despotic. Acesta îşi terorizează supuşii şi aşa înspăimântaţi de ciuma care bântuie prin ţinut. In timp ce în afara castelului său domneşte moartea, în interior invitaţii lui Prospero celebrează viaţa. Se distrează la baluri şi ospeţe stranii. Mask of The Red Death păstrează simbolismul straniu al nuvelei lui Poe, peste care pluteşte un iz de ritual satanic. Filmul excesiv de teatral este destul de diferit de un horror modern. Nu are efecte speciale sau scene de urmărit ascuns de după pernă :).

Cam acestea sunt câteva dintre preferatele noastre la categoria filme de groază bune. Așteptăm să ne spuneți descoperirile voastre în materie :). Sau, dacă nu sunteți fani filme horror, ce alte articole vreți să mai citiți pe Postmodern. 🙂

Citește și

20 Filme de razboi impresionante cu povești extraordinare

50 Filme drama super bune pe Netflix, HBO și online

5 Filme NETFLIX de văzut în noiembrie 2023

5 filme NETFLIX cu premiera în noiembrie 2023 ne-au atras atenția, așa că vă recomandăm să nu le ratați în luna care vine.

1. Voleuses / Wingwomen (2023) – premiera miercuri, 1 noiembrie, pe NETFLIX

voleuses filme netflix de vazutUn film de acțiune produs de NETFLIX Franța, semnat de actrița Melanie Laurent (Inglourious Basterds, Now You See Me, Operation Finale), care este deja la al 7-lea film semnat de ea! Supranumit un “Mission Impossible pentru femei”, Voleuses le are în distribuție pe Isabelle Adjani, Adèle Exarchopoulos și Melanie Laurent.

Poți vedea aici trailerul Voleuses.

2. Nyad (2023) – premiera vineri, 3 noiembrie 2023, pe NETFLIX

nyad anette bening filme noi netflixUn film biografic despre înotătoarea Diana Nyad, interpretată de Annette Bening. Alături de Annette Bening joacă Jodie Foster, care o va interpreta pe antrenoarea și prietena cea mai bună a înotătoarei.

Înotătoarea Diana Nyad a încercat la 60 de ani să înoate 110 mile, între coastele Cubei și Floridei, o cursă ce nu mai fusese realizată niciodată fără o cușcă, pentru a fi în siguranță de mușcăturile rechinilor. Cursa este considerată echivalentul pentru înot al escaladării Muntelui Everest.

Nyad va intra pe NETFLIX pe 3 noiembrie 2023. Vezi aici trailerul Nyad până atunci.

nyad jodie foster filme noi netflix

3. Rustin (2023) – premieră pe 17 noiembrie pe NETFLIX

rustin-netflix-movie-colman-domingo-bayard-rustin-2023

Când credeai că știi pipeline-ul de filme NETFLIX pentru această toamnă, care, apropo, e uimitor de bun, iată că găsești în lista de filme prezentate la Festivalul de Film de la Toronto încă un film din ograda NETFLIX, care se anunță excelent.

Bayard Rustin este arhitectul marșului istoric din 1963 în Washington pentru drepturile civile și economice ale afro-americanilor. Este evenimentul la care Martin-Luther King a ținut discursul celebru “I have a dream”. După cum ne spune NETFLIX: “Rustin a contestat autoritatea, nu și-a cerut niciodată scuze pentru cine a fost, în ce a crezut sau ce a dorit. […] A făcut istorie și, drept răsplată, a fost uitat.”

Dar nicio problemă, vine NETFLIX și îl readuce în memoria colectivă pe Rustin. 🙂 Lăsând gluma la o parte, trailerul arată foarte bine și promite distracție de calitate, pe lângă o lecție de istorie. Vezi aici teaser trailerul oficial Rustin.

Rustin apare pe NETFLIX pe 17 noiembrie 2023.

4. The Killer (2023) – din 10 noiembrie 2023 pe NETFLIX


the killer film netflix 2023The Killer este un thriller Netflix, cu Michael Fassbender și Tilda Swinton în rolurile principale. După ce a rămas într-o stare incertă timp de 10 ani, scenariul a fost cumpărat de Netflix de la Paramount, cu David Fincher (Gone Girl, Mank, The Social Network, Zodiac, Se7en).

Fassbender va juca rolul unui criminal în serie, care începe să își pună probleme legate de moralitate… deși clienții săi continuă să aibă nevoie de serviciile lui. Pe Fassbender nu l-am mai văzut de multișor într-un film, dar cu siguranță vi-l amintiți din 12 Years a Slave, Steve Jobs, Macbeth, Inglorious Basterds, Jane Eyre, A Dangerous Method și multe alte titluri. Vezi aici de ce ne place Michael Fassbender.

Scenariul a fost scris de Andrew Kevin Walker, scenaristul lui Se7en. Noi zicem că sunt suficiente argumente ca să așteptăm cu nerăbdare acest film Netflix. 😉

Este programat pentru a fi lansat pe Netflix în 10 noiembrie 2023. Vezi aici trailerul The Killer.

5. Leo (2023) – animație cu Adam Sandler din 22 noiembrie


leo filme netflix noiUn film de văzut pe NETFLIX împreună cu familia, pentru că ne apropiem cu pași rapizi de perioada Sărbătorilor.

O comedie animată cu Adam Sandler și familia lui Sandler :). Pentru că vocile din această animație vor fi interpretate și de alți membri ai familiei Sandler. Adam Sandler va împrumuta vocea șopârlei de 74 de ani Leo, plictisită și blazată, care trăiește de zeci de ani într-un terrarium dintr-o școală elementară. Când află că mai are doar un an de trăit, se hotărăște să evadeze pentru a trăi din nou viața conform propriilor alegeri. 🙂

Este programată pentru lansare pe 22 noiembrie 2023.

Acestea sunt cele 5 filme care vor avea premiera pe NETFLIX și pe care nu le vom rata. Mai sunt câteva premiere de sezon, cu tematică de Crăciun, precum Best. Christmas.Ever și Family Switch, dar despre ele într-un alt articol, pentru că nu sunt de nivelul Nyad, The Killer sau Rustin. 🙂

Vezi și

5 Seriale noi Netflix de văzut

6 Filme noi Netflix de văzut

Ultimele articole