24 carti pentru copii de la 1 la 14 ani, pe care să nu le ratezi

Fie că eşti părinte în căutare de cărți bune pentru copilul tău, fie că ai nevoie doar de un cadou ocazional, ai nevoie de timp pentru a găsi cele mai potrivite carti pentru copii. De aceea ne-am gândit să vă ajutăm cu o selecție de 24 de cărți pentru cititori mai mici, unele cu poveşti minunate, altele foarte interactive sau educative. De la cărți pentru bebeluși până la enciclopedii pentru copii, veți găsi recomandări pentru orice gusturi și orice buzunar. Toate merită citite și explorate. În plus, îi vor ajuta pe părinţi să se conecteze uşor cu copiii lor.

Cărțile sunt prezentate pe categorii de vârstă. De asemenea, veți afla ce aduce nou și ce o recomandă pe fiecare dintre ele.

Carti pentru copii de 1-2 ani

Cărticelele pentru bebeluși sunt distractive pentru cei mai mici cititori. E primul contact cu lumea cărților și, de multe ori, “cititul” e în primul rând pentru copiii de 1-2 ani o explorare senzorială. Mai jos aveți câteva recomandări de cărți pentru copii mici, care-s așa de drăguțe c-o să vă placă și vouă. 🙂

1. Colecţia Anotimpurile

– ilustrată de Albert Asensio (editura Lizuka Educativ)

Anotimpurile carti pentru copii

Conţine patru cărţulii care prezintă natura de-a lungul celor patru anotimpuri. Cărţile sunt potrivite pentru mânuţele mici ale copiilor. Au format mic, pagini puţine, text scurt, iar desenele deosebit de frumoase sunt foarte fidele realităţii.

2. Ghici cine sunt?

(editura Meteor Publishing)

Ghici cine sunt_Viata in padure

Este o serie de cărticele interactive şi simpatice cu ilustraţii care amintesc de desenele animate clasice. Seria cuprinde: Viaţa în pădure, Viaţa pe lac și Viaţa în ocean.
Cei mici fac cunoştinţă cu ajutorul unor ghicitori în versuri cu animale pitite în pădure, pe lac şi în ocean. Răspunsul pentru fiecare ghicitoare poate fi aflat prin acţionarea unei mici clapete, care apăsată scoate la iveală imaginea animalul ghicit.

3. The Four Seasons with music by Vivaldi

The Four Seasons_Vivaldi– text de Fiona Watt, ilustraţii de Juliette Oberndorfer (editura Usborne)

Este o carte cu ilustraţii foarte frumoase şi detalii tactile prin care copiii foarte mici înţeleg diferenţa dintre anotimpuri. În plus, se pot familiariza cu muzica lui Antonio Vivaldi. Pentru copiii mai mari asocierea muzicii cu imaginile face melodiile memorabile. Cartea este de fapt potrivită pentru toate grupele de vârstă, iar ilustraţiile sunt atât de reuşite încât creează senzaţia că eşti în natură şi te bucuri cu toate simţurile de mireasma primăverii, de dogoarea verii, de adierea toamnei şi de răcoarea iernii.

4. Don’t tickle the hippo!

Don_t tickle the hippo carti de copii– de Sam Taplin, ilustrator Ana Martin Larranaga (editura Usborne)

Nu gâdila hipopotamul! este o combinaţie de carte senzorială şi carte cu sunete, foarte frumos şi simplu ilustrată. Copilul este sfătuit să nu gâdile animalele, dar bineînţeles că nu se va putea abţine şi atunci va auzi sunetul pe care îl scoate fiecare animal: hipopotamul, papagalul, ursul, maimuţa şi la final toate deodată. Cartea are inserţii din materiale foarte plăcute la atingere, care o fac irezistibilă pentru copiii de 1 an.

 

Carti pentru copii de 2-3 ani

Când sunt un pic mai mărișori, copilașii sunt pregătiți pentru povești mai închegate și interacțiuni mai complexe cu lumea cărților, așadar vă recomandăm câteva cărți care nu sunt doar distractive, ci care au un mesaj și în care copiii se pot identifica cu personajele principale. Iată așadar câteva cărți de copii de 2 ani și 3 ani.

5. Olivia

Olivia carti copii

scrisă şi ilustrată de Ian Falconer (editura Arthur)

Olivia este o purceluşă independentă şi voluntară, pasionată de modă şi artă şi are ca animale de companie un căţel şi o pisică. Textul scurt şi ilustraţiile simple şi frumoase sunt potrivite pentru copiii mici, care se pot identifica uşor cu eroina: Olivia face tot felul de năzbâtii, nu are chef să doarmă la prânz, seara negociază câte poveşti să îi citească mama şi este iritată de faptul că fratele mai mic o copiază mai mereu.

Olivia este o carte care se adresează în egală măsură prichindelului şi adultului care îi citeşte acestuia. Având în vedere că părintele va reciti aceeaşi carte copilului de nenumărate ori, este important ca acea carte să fie atrăgătoare şi pentru el, nu doar pentru prichindel. În acest caz ironia unor replici sau situaţii poate fi sesizată doar de adult: Olivia de exemplu se pricepe la multe lucruri, dar cel mai bine se pricepe să stoarcă de vlagă adulţii din jur. 🙂

6. Colecţia Descopera anotimpurile

-text: Charles Ghigna, ilustraţii: Ag Jatkowska (editura Univers Enciclopedic)

Descopera anotimpurile cărți pentru copiiO serie de patru cărţi despre anotimpuri, cu peisaje urbane sau peisaje de vacanţă, copii şi adulţi în scene din viaţa cotidiană. Ilustraţiile care amintesc de pictura naivă nu sunt încărcate şi aduc multă culoare şi dinamism cărţilor. Descrierile sunt în formă de versuri simple care rimează, câte unul pe fiecare pagină. Desenele şi versurile surprind şi lucruri mărunte pe care de multe ori doar copiii mici le remarcă: dâre lăsate de melci, scoici găsite pe plajă, bălţi strălucitoare, buburuze şi gâze, frunze aurii, flori de gheaţă.

7. Licurici îşi caută amici

-scrisă şi ilustrată de Eric Carle (editura Cartea Copiilor)

Licurici isi cauta amici carti pentru bebelusiEste o carte potrivită pentru copiii care încep să meargă la grădiniţă, prima experienţă în care majoritatea copiilor se confruntă cu teama de necunoscut. Un licurici abia venit pe lume se simte singur şi pornește în noapte să-și caute prieteni. Întrezăreşte lumini îndepărtate către care se îndreaptă plin de speranță, dar acestea se dovedesc a nu fi ale altor licurici: o lanternă, o lumânare, farurile unei mașini, ochii unei pisici, focurile de artificii. În cele din urmă găseşte ceea ce căută: îşi găseşte prieteni şi nu se mai simte singur. Călătoria licuriciului este precum incursiunea copilului mic într-un mediu pe care îl simte necunoscut şi periculos. Eric Carle încearcă prin această poveste simplă şi fermecătoare să combată această teamă a copilului, pentru a lăsa locul curiozităţii instinctive de a descoperi noul.

Pe lângă mesajul legat de nevoia de prieteni, această carte îi ajută pe copii să înveţe lucruri noi despre natură şi lumea înconjurătoare. Textul este foarte scurt, repetitiv, iar ilustraţiile au un aspect aparte: În plus, ultima pagină conține un insert din led-uri care luminează intermitent, ca un grup de licurici.

8. Little Children’s Music Book

de Fiona Watt, ilustraţii: Elisa Squillace, muzica: Anthony Marks (editura Usborne)

Little Children's Music Book carti usborneFarmecul acestei cărţi constă în combinarea muzicii cu ilustraţiile şi va avea cu siguranţă viaţă lungă în biblioteca familiei.

Este o carte muzicală, care prezintă copiilor diferite instrumente muzicale: vioară, pian, glockenspiel, flaut şi chitară. Are o poveste simplă şi imagini încântătoare. Veveriţa, cârtiţa, nevăstuica, bursucul şi vulpoiul exersează fiecare la propriul instrument, apoi se întâlnesc pentru repetiţii, iar seara cântă împreună în faţa tuturor animalelor sub bagheta ratonului.

Copiii mai mici de 2 ani vor asculta cu plăcere muzica, iar cei de 4-5 ani vor observa detalii semnificative în ilustraţii: bursucul are o vizuină luxoasă cu şemineu, tablouri ale strămoşilor şi bibliotecă impunătoare, în timp ce nevăstuica pare hoinară şi cântă sub cerul liber, iar vulpoiul locuieşte într-un şopron ponosit. Cu toate astea talentul şi virtuozitatea nu ţin seama de detalii materiale, iar pasiunea pentru muzică conectează artiştii din medii diverse.

 

Carti pentru copii de 3-5 ani

9. Ăsta e al meu!

-scrisă şi ilustrată de Michel Van Zeveren (editura Cartea copiilor)

Asta e al meu carti pentru copii

Cartea e un fel de fabulă în imagini, textul e foarte scurt, iar desenele foarte expresive. Un brotac, un şarpe, un vultur şi un varan îşi dispută un ou găsit în junglă. Bineînţeles că întâietate nu are cel care l-a găsit primul, ci cel mai mare şi mai puternic. Din cearta lor oul ajunge în capul unui elefant. Speriat de posibile consecințe, nici unul nu recunoaşte că a scăpat oul. Finalul disputei şi finalul poveştii sunt ambele pe cât de neaşteptate, pe atât de amuzante. Copiii se vor distra pentru că le plac surprizele. Mai ales când cele neplăcute se întâmplă altora.

Morala este destul de profundă și i se poate explica prichindelului că o atitudine cooperantă şi asumarea responsabilităţii pot ajuta mai mult decât individualismul şi folosirea forţei.

10. Trolul furios

– de Aprilkind şi Barbara van den Speulhof, ilustraţii Stephan Pricken (editura Univers)

Trolul furios carti copii

Micul trol este un personaj în care copiii se pot regăsi atunci când au crize de furie. Un personaj simpatic, care îi poate ajuta pe copii să-şi înţeleagă emoţiile puternice şi să-şi gestioneze mai bine frustrarea şi furia.

Micul trol este foarte simpatic şi vesel, se bucură de natură şi trăieşte fericit la marginea pădurii, alături de prietenii săi. Dar când ceva nu-i iese cum vrea, începe să se enerveze: căsuţa pe care încearcă s-o construiască se tot dărâmă, bărcuţele pe care le face din hârtie nu vor să plutească. Aşa că micul trol se înfurie. Şi cu cât se mânie mai tare, cu atât mai anapoda îi merge totul. Renunţă repede la iniţiativele sale, dar ajunge să se înfurie pe orice: pe merele care nu vor să cadă din pom când le scutură sau pe bolovanul care îi stă neclintit în cale. De nervi nu vrea să adoarmă, iar oboseala îl face şi mai mânios. Bombăne, ţipă, urlă, tună şi fulgeră. Atitudinea asta îi îndepărtează pe prietenii săi. Rămas singur îşi dă seama că nu-i place singurătatea şi că trebuie să facă ceva să-şi aducă prietenii înapoi.

11. Adevărul gol-goluţ

de Ioana Chicet-Macoveiciuc şi ilustrată de Ionuţ Robert Olaru, (editura Univers)

Adevarul gol golut carti de citit pentru copii

Adevărul gol-goluț oferă într-o manieră jucăuşă răspunsuri la întrebarea cum pregătim copiii mici să se raporteze la propriul corp şi la intimitate.

Evi – un băieţel de 3 ani – și porcuşorul său de pluş devin prieteni nedespărţiţi și trec prin diverse întâmplări în urma cărora Evi își înțelege mai bine corpul şi ce înseamnă spaţiul personal al fiecăruia. Regulile explicate simplu şi clar de purceluş sunt acceptate cu interes de copil pentru că sunt sfaturi venite de la un prieten de încredere. Astfel cartea este un ajutor pentru părinţi în abordarea unor teme delicate cu copiii foarte mici fără a intra în prea multe detalii neadecvate vârstei.

Cartea pregăteşte copiii mici pentru situaţiile riscante în care sunt abordaţi de persoane necunoscute în lipsa părinţilor. Dar aduce în prim plan şi situaţii mai puţin evidente când copiii sunt deranjaţi sau nu se simt în siguranţă din cauza interacţiunii prea apropiate cu alte persoane. Astfel copilul mic învaţă că are dreptul să refuze oricând să fie pupat sau îmbrăţişat, să respecte la rândul său refuzul altora şi să nu ţină secrete faţă de părinţi.

12. Wind-up train book with slot-together tracks (în engleză)

– de Fiona Watt, design Helen Lee, ilustraţii Alistar (editura Usborne)

Wind up Train carti educative

Este o carte interactivă şi educativă cu o locomotivă cu aburi de jucărie inclusă şi ilustraţii de excepţie. Trenul duce călătorii peste munţi şi văi, prin sate şi oraşe, peste poduri şi viaducte, până la destinaţia finală: muzeul trenurilor. Muzeul are expuse trenuri şi locomotive din toate timpurile – de la primele trenuri cu aburi, la locomotive electrice, până la trenuri japoneze de mare viteză şi trenuri cu levitație magnetică. Locomotiva-jucărie acţionată cu cheiţă are patru trasee, care se pot desprinde din carte pentru a construi precum piesele unui puzzle un traseu mai lung.

Interesant este şi faptul că sub planşele detaşabile care conţin explicaţii, sunt alte imagini cu detalii suplimentare despre trenuri şi transportul feroviar. Astfel părinţii pot folosi planşele de deasupra cu copiii mai mici, iar cu copiii mai mari pe cele de dedesubt. Pentru copiii mai mici nu este necesar să le fie citite informaţiile în engleză, pentru că pot povesti cu părinţii despre ce se întâmplă de-a lungul călătoriei în oraşele şi satele întâlnite pe drum.

Carti pentru copii de 5-7 ani

Vă recomandăm câteva carti in engleza pentru copii de 5-7 ani, care sunt și educative. Avem de asemenea o carte pentru copii despre intimidare (bullying), dar și una extraordinar de frumoasă despre puterea imaginației.

13. Harold şi creionul mov

– autor şi ilustrator Crockett Johnson (editura Arthur)

Harold si creionul mov Wind up Train carti educative

Este o carte ingenioasă şi inteligent ilustrată despre puterea imaginaţiei.

Harold este nedespărţit de creionul său magic care îl ajută să-şi imagineze tot felul de aventuri. Harold e inventiv: dacă vrea să se plimbe sub clar de lună, desenează luna şi porneşte la plimbare; dacă i se face foame, desenează câteva plăcinte. Harold e generos: dacă îi mai rămân plăcinte, desenează un elan şi un porc spinos cu care să le împartă. Și e precaut: pentru că nu vrea să se rătăcească în pădure, desenează un singur copac. Are prezenţă de spirit: când cade în apa oceanului, desenează o barcă, iar când alunecă în gol din vârful muntelui neterminat, desenează un balon cu aer cald în care să se salveze.

Mesajul cărţii este puternic: orice copil poate face faţă oricăror obstacole folosindu-şi imaginaţia.

14. Crizantema

– scrisă şi ilustrată de Kevin Henkes (editura Arthur)

Crizantema carti educative

Este o carte încântatoare despre bullying între copii şi cum gestionează adulţii situaţia.

Crizantema este o șoricică care se confruntă la şcoală cu tachinări şi răutăţi repetate din partea colegilor din cauza numelui ei mai aparte. Cuvintele răutăcioase ale celorlalţi copii au un impact emoţional foarte puternic asupra ei şi o fac să se simtă inadecvată şi să aibă coşmaruri legate de propria identitate. Părinţii deşi sunt cât se poate de atenţi şi bine intenţionaţi nu reuşesc s-o ajute să se simtă mai bine. Profesorii au abordări cu totul diferite ale problemei bullying-ului, dar finalul este unul fericit.

Crizantema este o carte simplă, dar nu simplistă. Limbajul simplu, textul scurt, ilustraţiile prietenoase şi situaţiile familiare o fac accesibilă copiilor mici. Şi totuşi se adresează în aceeaşi măsură şi părinţilor, pentru că îi provoacă să se gândească la cât de periculoase sunt pentru copii răutăţile spuse în joacă de alţi copii şi cum ar reacţiona ei în eventuale situaţii similare.

15. Giraffe in the bath and other tales with CD (în engleză)

-autori: Lesley Sims şi Russell Punter, ilustraţii: David Semple (Editura Usborne)

Giraffe in the bath carti usborne

Este o colecţie de istorioare scurte în limba engleză, puse în valoare de ilustraţiile amuzante. Cele şase povestiri cu final neaşteptat au în comun ideea că atât faptele bune, cât şi cele rele sunt întotdeauna recompensate după merit.

O girafă ghinionistă nu are parte de baia cu spumă bine-meritată. Cimpanzeul inventează poveşti de vitejie atribuindu-şi rolul principal. Păianjenul ambiţios îşi împlineşte visul de a zbura. Hiena se visează dansatoare, în timp ce foca vitezomană îşi găseşte în cele din urmă chemarea. Gorila lipsită de perspicacitate îşi zădărniceşte planul de evadare… Toate sunt personaje haioase în situaţii inedite şi oferă prilej de a discuta cu copilul teme precum corectitudinea, adevărul, responsabilitatea, respectul pentru ceilalţi, fructificarea oportunităţilor, tenacitatea, urmărirea aspiraţiilor, găsirea soluţiilor în momente de criză.

Cartea este însoţită de un CD, poveştile pot fi ascultate în lectura unui vorbitor nativ, dar sunt perfecte şi pentru copiii care învaţă să citească în engleză, pentru că are texte scurte, cuvinte simple care rimează. Cartea este recomandată copiilor care au deja cunoştinţe de engleză de nivel mediu.

16. First sticker book Venice (în engleză)

-autor: James Maclaine, ilustraţii: Fermin Solis (Editura Usborne)

First Sticker Book Venice carti usborne

Face parte dintr-o colecţie care prezintă copiilor oraşe celebre. Este o carte interactivă cu multe abţibiluri şi text puţin, plină de culoare şi de detalii simpatice. Copiii au la dispoziţie peste 250 de abţibilduri pentru a anima diverse scene veneţiene. Sunt invitaţi să amplaseze pe harta oraşului principalele puncte de atracţie pentru turişti, să adauge gondole, vaporetti şi alte ambarcaţiuni pe Canal Grande. De asemenea, să populeze piaţa San Marco cu turişti, vânzători de suveniruri, artişti ambulanţi şi porumbei. Dar și să observe turiştii plimbându-se în gondole pe canalele înguste sau mergând agale pe străduţele strâmte. Să urmărească parada gondolelor şi a gondolierilor în timpul festivalului Regata Storica, să admire insula Burano cu magazine de suveniruri şi clădiri colorate. Să viziteze piaţa de peşte Rialto. Sau să admire în faţa Palatului Dogilor costumele şi măştile în culori strălucitoare purtate în timpul Carnavalului veneţian.

 

Carti pentru copii de 7-11 ani

Continuăm să ne distrăm și să ne educăm copiii. Dar cu câteva recomandări de cărți pentru vârsta de  7-11 ani. Fie că sunt cărți Usborne sau cărți de la editurile românești, toate sunt minunate și gata de a fi explorate de copii.

17. Povestea absolut adevărată despre cum a fost creat cel mai minunat lucru din tot universul

-autor: Maja Lunde, ilustraţii: Hans Jørgen Sandnes (editura Univers)

Cel mai minunat lucru carti pentru copii de 9 ani

Este o poveste foarte simpatică însoţită de ilustraţii haioase şi pline de tâlc, despre prietenie şi ingeniozitate. Şi despre ciocolată. 🙂

Ilustraţiile aduc în prim plan un sat liniştit din secolul 16, undeva în Elveţia, între Franţa şi Italia. Ninon, o fetiţă aventuroasă şi inventivă, tânjește după un semn de la prietenul ei Choco. Choco e plecat la celălalt capăt al lumii, tocmai în Mexic. Semnul vine, neaşteptat, în forma unor boabe de cacao, complet necunoscute pe atunci în Europa. În timp ce asistă la o întrecere în care bucătaria franţuzească şi cea italiană se luptă pentru întâietate, lui Ninon îi vine o idee. Așa că prepară cel mai minunat lucru din boabele de cacao primite de la Choco. Ca fapt divers, pare-se că ilustraţiile au fost pictate cu ciocolată adevărată. Bineînţeles că povestea nu este “absolut adevărată” cum indică titlul, dar poate aduce în discuţia cu copiii concepte precum influenţe culturale sau evenimente istorice ca descoperirea Americilor şi interacţiunea europenilor cu “Lumea nouă”.

18. E şi treaba mea!

– autor: Mihaela Coşescu, ilustraţii: Ionuţ Robert Olaru (editura Creştem oameni)

E si treaba mea carti educative

Este în aceeaşi măsură o carte despre puterea fiecăruia de a schimba ceva în comunitatea în care trăieşte, despre implicare civică și despre puterea exemplului bun.

Este o carte pe care orice familie cu copii ar trebui s-o aibă în bibliotecă. Sofia este o fetiţă cu un puternic simţ al dreptăţii care observă situații în care părinții ei nu intervin de teamă, ba chiar îi spun să se uite în altă parte când vede o nedreptate, pentru că nu o priveşte ce se întâmplă în jur. Spiritul de observaţie şi revolta faţă de nedreptate o fac pe fetiţă să ia atitudine, să găsească soluţii şi să-i motiveze şi pe colegii ei să se implice civic. Este o carte despre vocea interioară pe care părinţii o construiesc în mintea copiilor lor prin vorbele şi atitudinea lor în raport cu lumea din jur, precum şi prin implicarea sau neimplicarea socială. Ilustraţiile completează perfect frumuseţea mesajului cărţii.

19. The Odyssey (roman grafic în engleză, 104 pagini)

-autor: Russell Punter, ilustraţii: Fabiano Fiorin (editura Usborne)

Odyssey Graphic Novel Cel mai minunat lucru carti pentru copii de 9 ani

Acest roman în format de bandă desenată este o adaptare a celebrei opere literare Odiseea de Homer.

Regele Ulise a fost blestemat de zei să rătăcească timp de 20 de ani înainte de a ajunge înapoi acasă după războiul troian. Romanul prezintă călătoria plină de aventuri a lui Ulise și a însoțitorilor săi pe drumul de întoarcere acasă. Imaginile detaliate sunt însoţite de texte scurte în bule de dialog. Volumul este potrivit pentru copiii interesaţi de aventură şi de benzi desenate, precum şi pentru cei care sunt începători într-ale lecturii în engleză şi au nevoie de cărţi cu text puţin şi ilustraţii multe. Poate fi de asemenea o primă lectură pentru familiarizarea cu mitologia greacă: zeii răzbunători sau părtinitori, ciclopii, monştrii, sirenele şi nimfele, toţi îi pun beţe-n roate eroului.

20. Pierre, detectiv în labirint

-ilustraţii Hiro Kamigaki, text Chihiro Maruyama (editura Litera)

Pierre, detectiv in labirint Odyssey Graphic Novel Cel mai minunat lucru carti pentru copii de 9 ani

Este o carte interactivă pentru micii detectivi pregătiţi să caute cu răbdare indicii pentru rezolvarea unor enigme.

Cititorul este invitat la o vânătoare de comori şi la descoperiri detectivistice în contexte diferite: pe străzile unui oraş în plin carnaval, într-un muzeu, la un concurs de baloane cu aer cald, într-un port, într-un castel, într-un conac bântuit, într-o mină, într-o pădure. Minuţiozitatea imaginilor şi provocărilor introduce micii cititori în povestea detectivului Pierre, dar în acelaşi timp le provoacă imaginaţia celor mai creativi să-şi imagineze poveşti noi. Detaliile din cele 16 labirinturi pot constitui un punct de plecare pentru observaţii şi discuţii despre vestigii istorice, despre arhitectura, vestimentaţia şi mijloacele de transport din alte vremuri (maşini de epocă, baloane cu aer cald, zepeline, ambarcaţiuni vechi) sau despre specii dispărute.

Povestea este antrenantă, dar punctul forte al cărţii îl constituie grafica. Jocul propus de autori exersează răbdarea, atenţia la detalii şi perseverenţa, de aceea este recomandat copiilor de peste 7 ani. Desenele luate separat pot fi însă explorate şi de copii mai mici. Pe de altă parte ilustraţiile elaborate, ingenioase şi surprinzătoare pot ţine implicaţi în căutarea soluţiilor chiar şi părinţii sau fraţii mai mari, astfel cartea poate aduce toată familia împreună.

Carti pentru copii si adolescenti de 11-14 ani

Deja la vârsta de 11-14 ani vorbim despre mini enciclopedii pentru copii și carti de citit cu destul de multe pagini. 🙂 Haideți să îi ajutăm să învețe cât mai multe despre lume, distrându-se în același timp, cu recomandările de mai jos.

21. Timm Thaler sau râsul vândut

– de James Krüss, ilustraţii de Bilyana Velikova

Timm Thaler carti pentru copii de 13 ani

Timm Thaler sau râsul vândut este un roman despre ce ai de pierdut atunci când renunţi la bucuria de a râde. Concluzia cărţii este surprinzătoare şi plină de optimism: râsul îţi apropie oamenii, dar în acelaşi timp îţi dă libertate interioară pentru că este un antidot împotriva încrâncenării.

Timm Thaler este un băiat sărac, cu un râs fermecător. Rămas orfan, Timm merge pe hipodrom pentru a-şi aminti de duminicile petrecute cu tatăl său. Un bărbat misterios îl urmăreşte de la distanţă în timpul curselor de cai, îl abordează şi îi propune un târg: să poată câştiga orice pariu în schimbul renunţării la râsul său. Fără să înţeleagă consecinţele unui astfel de pact, băiatul acceptă. Pentru că se gândește la banii care i-ar face viaţa mai frumoasă şi mai uşoară. Aventurile care urmează îl transformă pe băiatul naiv într-un tânăr precaut şi cizelat. Face cunoştinţă cu lumea marinarilor, apoi cu cea a afacerilor, călătoreşte pe toate continentele şi învaţă multe despre lume şi despre viaţă.

Deşi tema este una profundă, cartea este uşor de citit, are mult dialog, dinamism, suspans, neprevăzut, răsturnări de situaţie. În ediţia ilustrată desenele calde şi prietenoase surprind scenele mai importante din fiecare capitol. Timm Thaler sau râsul vândut te ţine conectat şi te pune pe gânduri totodată, de aceea este o lectură plăcută pentru adolescenţi, dar şi pentru adulţi.

22. Coco, povestea filmului

– editura Litera, publicată sub licenţă Disney

Coco. Povestea filmului Timm Thaler carti pentru copii de 13 ani

Temele abordate merită să fie discutate cu adolescenţii: legătura cu familia şi legătura dintre generaţii, pasiune versus loialitate, prietenie versus urmărirea interesului propriu.

Coco este povestea tânărului Miguel, un băiat de 12 ani care visează să ajungă muzician. Însă chemarea lui către muzică este împotriva dorinţei familiei sale. În ajunul sărbătorii mexicane dedicate zilei morţilor, Miguel ajunge pe tărâmul morţilor şi întâlneşte spiritele rudelor trecute dincolo. Aventurile care îl aşteaptă prilejuiesc o incursiune în cultura mexicană. Aici există convingerea că strămoşii, deşi trecuţi în nefiinţă, nu mor definitiv dacă urmaşii se gândesc la ei. Protagonistul face cunoştinţă cu o lume simpatică și trece prin situaţii amuzante. Dar în același timp cunoaşte profunzimea lucrurilor şi înţelege care sunt valorile cu adevărat importante pentru el.

În plus, ca în orice creaţie semnată Disney-Pixar, ilustraţiile sunt fără cusur. Sunt pline de culoare şi imprevizibil, iar povestea este foarte emoţionantă.

23. Politics for beginners (în engleză)

-autori: Alex Frith, Rosie Hore, Louie Stowell, ilustraţii: Kellan Stover (Editura Usborne)

Politics for beginners cărți usborne

Este un ghid pe înţelesul copiilor şi adolescenţilor, cu ilustraţii în stil infografic despre concepte politice și evoluţii istorice.

Iată câteva exemple de astfel de concepte: tipurile de guvernare, sistemele politice, democraţia şi dictatura, imperialismul, feudalismul, monarhia absolută, sistemul federal. Dar și constituţia, alegerile şi sistemul electoral, naţionalismul, doctrinele de dreapta şi de stânga. Ca și cenzura, libertatea de exprimare, ştirile false, terorismul, migraţia, corupţia, mitingurile, feminismul, drepturile omului.

Cartea explică simplu concepte complexe, folosind exemple potrivite şi personaje cu care micii cititori se identifică. Arată impactul deciziilor politice în viaţa fiecăruia dintre noi şi include sfaturi despre cum se poate argumenta într-o dezbatere. Mesajul transmis este că indiferent de vârstă toţi cetăţenii trebuie să fie bine informaţi pentru a-şi putea aduce contribuţia.

24. Explorers sticker book și See Inside Exploration and Discovery

Explorers sticker book – de Fiona Watt, ilustraţii: Paul Nicholls. Și See Inside Exploration and Discovery – de Emily Bone, ilustraţii: Steve Scott (ambele în engleză și apărute la editura Usborne)

Sticker Book Explorers carti pentru copii de 13 ani

Cele două cărți aduc istoria şi geografia în faţa ochilor copiilor într-un mod amuzant şi memorabil. Pot fi explorate cu succes împreună cu alţi membri ai familiei, sau împreună cu colegi/prieteni de aceeaşi vârstă.

Au ilustraţii foarte reuşite şi se completează frumos una pe alta. Prima (sticker book) este interactivă şi conţine abţibiluri. Astfel, copiii mai mari pot recrea într-un mod vizual scene din istoria marilor descoperiri. Ca de exemplu: călătoriile vikingilor, Drumul Mătăsii, expediţiile la Polul Sud şi cele în adâncul Pacificului. De asemenea, fac cunoştinţă cu Marco Polo, Vasco da Gama, Cristofor Columb, Ferdinand Magellan, James Cook, Alexander von Humboldt.

A doua carte (lift-the-flap) este mult mai detaliată şi pune într-un context mai larg evenimentele din prima. Exploratori de pe toate continentele şi descoperirile lor sunt urmărite începând din antichitate până la misiunile în spaţiu cosmic. Aceasta mini-enciclopedie are multe informaţii, desene și hărţi pentru a scoate la iveală şi mai multe desene şi detalii interesante.

Nu este niciodată prea devreme pentru a îndrăgi cărţile. Haideți să-i ajutăm pe copii să citească și să se bucure de poveștile și aventurile minunate care îi așteaptă în cărțile dedicate fiecărei vârste.

Citește și

5 carti pentru copilul din tine sau de langa tine

It Must Be Heaven – Umorul, adevaratul cetatean al lumii

It Must Be Heaven este cadoul facut de multipremiatul Elia Suleiman celor ce tânjesc după comedii originale și inteligente, în care scenele să devină o voluptate pentru cinefilii dependenţi de acel farmec găsit în filmele lui Sorrentino sau în marile capitale văzute prin ochii lui Woody Allen.

Sub pretextul unei călătorii lămuritoare peste mări și ţări, Elia Suleiman face un portret al lumii noastre. Acest portret nu ia forma unui diagnostic. Devine mai degrabă o defilare de scene alegorice prin care micile ritualuri ce alcătuiesc rutina cotidiană capătă un haz dublat de un puternic mesaj umanist.

image: Carole Bethuel/Independenta Film

It Must Be Heaven este o călătorie pe mai multe continente. Începe din Palestina, continuă bonom și trândav sub vraja Parisului și își dezvăluie sensul în agitatul New York. Prin acest periplu cinematografic, Elia Suleiman strecoară zeci de minute de încredere în forţa umorului de a combate dezumanizarea și ura alimentată adesea de nedreptate. Vei savura o înlănţuire de scene ingenioase (una mai spumoasă decât cealaltă!), pline de aluzii sofisticate ce poartă masca lejerităţii agreabile și a unui stil de o naturalete cald-sentimentală.

Umorul este atracţia și elementul-cheie al acestei pelicule. Umorul regizorului are o mie de chipuri. Unele întreţin luminozitatea specifică unui film estival semnat de un cineast venit dintr-un spaţiu meridional. În alte scene, umorul devine o coregrafie năstrușnic-aberantă, care fie este luată ca atare, fie solicită intervenţia reflecţiei pentru a fi descifrată.

image: Carole Bethuel/Independenta Film

Profunzimea comicului va crește gradat. De la hilarul accesibil (dar nu facil) se va trece abrupt la consistenţa tăioasă a unei alegorii ale cărei semnificaţii cunosc numeroase metamorfoze, în funcţie de apartenenţa cultural-geografică a spectatorului. Gradarea umorului de la tonul lejer la aluziile incomode strecurate nemilos în anumite scene are ecouri contraductorii în rândul spectatorilor.

Asemenea oricărui cineast ce își impune o amprentă proprie și un stil insolit, Elia Suleiman apelează la umorul care pune spectatorul pe gânduri, pe măsură ce îi promite că-l va decupla tocmai de la obsesia pentru găsirea explicaţiilor. Vei depista, pe măsură ce periplul protagonistului se apropie de final, o linie fină între comicul senin și abisul pesimismului – un pesimism care nu se dezlănţuie ci va coexista pașnic și manierat cu luminozitatea sentimental-estivală a scenelor.

Umorul indispensabil capătă în mâinile lui Elia Suleiman savoarea plină de contraste a unui fruct având miezul zemos, dar învelit într-o coajă ce permite infiltrarea unei miresme ușor amare printre dulcegele nuanţe revigorante. De fapt, ai putea compara filmul cu fructele ce atârnă îmbietor în micuţa livadă cu lămâi din curtea unei pitorești case palestiniene, din balconul căreia privește lumea personajul central interpretat memorabil chiar de regizor.

Genul aparte de umor din film – în care s-au întrepătruns acel spirit mucalit-satiric al unui scriitor evreu și apetitul pentru alegorie a unui povestitor arab – avea nevoie de un personaj pe măsură. Rar ţi-a fost dat să vezi un asemenea personaj adorabil, a cărui mimică expresivă să facă inutil orice cuvânt rostit.

image: Independenta Film

Dacă s-ar alcătui un top dedicat celor mai expresive personaje apărute în ultimii ani pe marele ecran, capabile să te farmece încă de la prima scenă, protagonistul filmului ar ocupa un loc important. Privirea lui armonizează un amalgam de sentimente, gânduri si emoţii disonante, care de obicei se războiesc de zor în conștiinţa unui om ce vrea să înţeleagă lumea în care trăiește. De fapt, mimicile personajului tăcut, dar a cărui privire spune mii de cuvinte, reflectă perfect tipul de umor din film.

Vezi scene hilare în care mimicile reflectă absurdul înzestrat cu zâmbet pișicher. În altele, apăsătoarea luciditate capătă blândeţea candorii, iar sarcasmul devine sentimental. Totuși, în mai toate scenele, hohotele de râs nasc profunzimea inundată de acea frumuseţe vizuală pe care doar însoritele ţărmuri mediteraneene o mai păstrează.

Există, așadar, mult soare în raiul căutat de personajul călător al filmului. Este un soare ce inundă poetic ecranul transformând livezile Palestinei într-un tărâm de vis. Un soare care însoţește reveriile din cafenelele după-amiezilor pariziene sau care dezvăluie caustic distanţa alienantă dintre oamenii aduși împreună de uriașele metropole ale prosperităţii occidentale.

image: Independenta Film

Privind It Must Be Heaven, vei admira impecabila echilibristică între elementele unui film realizat pentru a încânta, pentru a descreţi frunţile și pentru a-i bucura astfel pe cei ajunși în sala de cinema împinși de nevoia de a se deconecta de la propriile apăsări, și calităţile unui film care te invite, paradoxal, tocmai la inevitabila reflecţie asupra unei realităţi apăsătoare. Asemenea unui regizor uns cu toate alifiile, Elia Suleiman știe când să introduca aspectele profunde astfel încât să îi dea spectatorului dreptul de a regla intensitatea implicării emoţionale în drama personajului-călător (o dramă doar sugerată, nicidecum spusă răspicat) dar și proporţia dintre implicarea emoţională și raţională.

Anumiţi spectatori vor analiza trimiterile evidente la drama colectivă a palestinienilor. Alţii vor descoperi o meditaţie asupra degringoladei social-politice în care se zbate azi omenirea. Unii vor aprecia spectacolul hibrid în care se îmbină elementele unui film actual cu tendinţa de a revizita și de a revigora elementele estetice de la începutul cinematografiei. De altfel, nu puţini vor fi aceia care vor considera acest film un omagiu adus actorilor talentaţi din filmele mute sau o reinterpretare postmodernă ce îmbină elementele autobiografice, satira politică puternic îmbibată în alegorie, meditaţia asupra destinului unui cineast și reciclarea cu sens a unor genuri cinematografice adesea considerate demodate ori incompatibile cu filmele având mesaje profunde.

It Must Be Heaven mai are o calitate: acel dinamism bine dozat al scenelor eferverscente, care le va plăcea și celor dependenţi de filmele de acţiune. Chiar dacă nu există un fir narativ ce duce spre închegarea unei povești clare, filmul nu plictisește. Frumuseţea și dinamismul filmului se datoarează modului în care Elia Suleiman construiește satira și găsește imagini care să facă sala să explodeze în hohote de râs, găsind un comic aparte acolo unde alţii ar vedea mai degrabă scene banale.

image: Independenta Film

Filmul lui Elia Suleiman demonstrează că destinul de călător al fiinţei umane este de fapt o întâlnire cu neprevăzutul din cotidian. Neprevăzutul nu trebuie să-i sară în ochi. El se dezlănţuie comic, absurd și plin de revelaţii doar pentru cel ce poate găsi unghiul potrivit prin care să privească banala trecere a unei patrule de poliţie, mișcările repetitive făcute de o femeie ce lustruiește de zor vitrina unui magazin de lux parizian ori atitudinea unui șofer de taxi în faţa unui pasager exotic, venit din ţinuturi biblice.

În filmul său, Elia Suleiman arată o realitate devenită mai degrabă un alibi al straniului cu accente comice integrate într-o coregrafie impecabilă pentru o scenă de teatru absurd. Vei aprecia mai ales cadrele fotografice în care, pentru a camufla suprarealismul în real, este suficientă distanţarea siluetei umane de un anumit obiectiv turistic monumental sau o anumită încadrare a unei clădiri/cafenele pentru a încuraja sarcasmul, observaţia satirică deghizată în imagini poetice ori aluziile pline de acel umor ascuţit. De fapt, Elia Suleiman vede un spectacol fără sens, un haos ce abia așteaptă sa se manifeste exuberant și deloc lipsit de tâlcul spiritual tocmai în imaginile urbane de o frumuseţe-clișeu, ce inspiră ordine și eleganţă. Își obligă astfel spectatorul să detecteze infiltrarea absurdului în ritualurile cotidiene devenite automatisme.

Prin modul în care asamblează contemplativ scenele cotidiene privite prin lentila absurdului, cu multă melancolie, uimire la graniţa cu stupefactia și empatie de către personajul său, Elia Suleiman face un salt dintr-un secol în altul. Regăsești în filmul său ecouri ale burlescului avangardist de la începuturile cinematografiei, comicul savuros al filmelor mute și acel insolit alegoric, greu de pătruns, al peliculelor neconvenţioanele semnate de cineaști actuali precum Roy Andersson. De fapt, o unele scene ale filmului, ce descriu hilarul trist al banalităţii din zilele noastre și irosirea într-o existenţă acaparată de iluzia confortului, apoi debarasată de metafizic, amintesc de succesiunea de vignete specifice filmelor lui Roy Andersson, doar că mesajul existenţialist, dezolant-perturbator, este scufundat generos în caldele și vindecătoarele nuanţe ale ţărmurilor din partea îndepărtată a Meditaranei.

It Must Be Heaven va rămâne multă vreme un film de referinţă pentru generaţiile de cinefili ce preferă umorul ca formă de complicitate spirituala între spectatorul iniţiat și regizor, o complicitate întreţinută pentru a transmite clandestin un mesaj perturbator în timp ce multi alţii se lasă în voia hohotelor de râs.


LYTE video

Citește și 10 filme de la Cannes despre care vor povesti și generaţiile viitoare

120 BPM (120 de batai pe minut) – Iubire si proteste

Pasi simpli ca sa fii fericit in fiecare zi

Cu totii vrem sa fim fericiti. Dar de multe ori sacrificam fericirea pe “altarul” stresului zilnic. De cele mai multe ori e vorba de stresul de la munca. Am fost invatati si formati sa credem ca fericirea vine dupa succes. Mai intai trebuie sa ne sacrificam pentru a deveni “oameni de succes”. De fapt ordinea e inversa, mai intai suntem fericiti si apoi urmeaza succesul. Pentru ca fericirea si optimismul ne ajută să avem succes.

Psihologia si neurostiinta au ajuns la concluzii care sustin ceea ce am simtit fiecare dintre noi. Si nu o singura data. Anume ca atunci cand te simti bine si nu te stresezi reusesti mai usor. Fie ca e vorba sa iei un examen, sa obtii o promovare sau prietenia cuiva. Pur si simplu acel lucru pare sa se realizeze de la sine cand suntem relaxati. Fara un consum excesiv de resurse si nervi. Si cu cat ne chinuim si strofocam mai mult, cu atat nu ne iese ce ne-am propus. Dar cu cat suntem mai relaxati, cu atat avem mai mult succes. Starea de fericire ne creste pur si simplu potentialul si ne imbunatateste rezultatele.

Care este legatura dintre fericire si succesul nostru personal?

Nu trebuie sa ne sacrificam starea de bine si fericirea pentru succes. Asa cum multi dintre noi am fost invatati. Ci chiar invers. Cu cat suntem mai fericiti si pozitivi cu atat vom avea mai mult succes. Ca dovada, autorul Shawn Achor povesteste in cartea Avantajul fericirii rezultatele unor experimente psihologice. Astfel, medicii bine dispusi au pus diagnosticul corect cu 19% mai repede decat medicii intr-o stare psihologica neutra. De asemenea, agentii de vanzari optimisti vand mai mult cu 56% fata de cei pesimisti. Studentii care s-au gandit la cea mai frumoasa zi din viata lor au avut rezultate mai bune la examene.

Ce se intampla de fapt? Se pare ca atunci cand suntem bine dispusi suntem pur si simplu mai inteligenti si creativi. Tine de biologia noastra dezvoltata in milioane de ani. Stim deja ca emotiile negative ne limiteaza gandurile si actiunile, ca parte a adaptarii noastre la mediul inconjurator. In timpuri preistorice, atunci cand eram atacati de animale salbatice, corpul nostru reactiona la stres si frica. Organismul elibera diversi compusi chimici (precum adrenalina). Si astfel eram mai pregatiti sa reactionam in fata pericolului. Eram mai abili in confruntare sau mai rapizi in fuga din calea pericolului. Nimic altceva nu mai conta.

Pe de alta parte, ce rol evolutiv puteau sa aiba gandurile si starile pozitive? Conform cercetărilor din ultimii 20 de ani, emotiile pozitive ne fac sa fim mai deschisi la idei noi. Efectul consta in cresterea creativitatii si a puterii cognitive. Dopamina si serotonina eliberate in creier ne fac sa ne simtim mai bine. Dar ne activeaza si centrii nervosi ai invatarii. Ne ajuta sa organizam informatia noua, sa o retinem mai mult timp si sa o accesam mai rapid. Cream mai multe conexiuni neuronale care ne fac mai rapizi in gandire si mai creativi. Rezolvam mai eficient problemele. Practic, devenim mai inteligenti atunci cand ne simtim bine. Astfel, oamenii, atunci când nu se simteau in pericol, puteau să gaseasca solutii potrivite pentru o viata mai buna. Si astfel specia noastra a supravietuit si a crescut ca numar.

Pentru ca gandurile pozitive au un efect atat de bun, Shawn Achor ne recomanda in Avantajul fericirii sa fim realisti. Dar sa cultivam o atitudine pozitiva fata de lume. Cum? Prin comportamente simple si de bun simt, dar de care uitam de multe ori, desi si-au dovedit eficacitatea in cresterea starii de bine si a fericirii generale.

Cum sa fii fericit zi de zi, cu 6 obiceiuri simple

  1. Fericirea si activitatea preferata – Planifica-ti ceva care te face sa te simti bine

De exemplu, programeaza o iesire la film. Studiile au aratat ca doar gandul ca urmeaza sa vezi un film preferat iti creste nivelul endorfinelor cu 27%. Planifica-ti vacanta din timp. Anticiparea vacantei te va face mai fericit. Doar gandul la vacanta si centrii nervosi ai placerii se activeaza similar cu trairea experientei respective.

  1. Fericirea prin fapte bune – Fa 5 fapte bune in fiecare zi

Nu e nevoie de mari gesturi, dar trebuie sa decizi sa le faci. Nu sa le declari ulterior ca fiind fapte bune. Un studiu realizat 2000 de oameni a constatat ca altruismul scade stresul si imbunatateste starea de bine. Nu conteaza daca sunt fapte bune fata de cunoscuti sau straini. Conform cercetatorilor, cei care aleg sa faca 5 fapte bune intr-o zi sunt mai fericiti. Care e mica ta fapta buna? Ajuti doamnele sa care bagajele? Dai de mancare pisicii de la bloc? Iti oferi timpul ca voluntar?

  1. Fericirea prin mici schimbari ale locului in care-ti petreci timpul

Cu siguranta nu putem schimba prea multe la birou. Dar putem de exemplu sa ne aducem la serviciu o fotografie cu familia sau o fotografie din vacanta preferata. Fii creativ si gandeste-te ce te-ar face fericit schimband ceva la birou. Sau, si mai simplu, fa-ti un obicei din a te plimba 30 minute in pauza de pranz. Sau la finalul programului. S-a dovedit ca o plimbare de 20 minute imbunateste starea mentala. De asemenea, intareste puterea de concentrare si imbunatateste memoria.

Iar daca vorbim despre ce putem schimba acasa: stinge televizorul si ia o pauza de la Facebook. Aceasta pauza de la actualitate iti va imbunatati starea si te va face mai fericit.

  1. Fericirea prin miscare – Fa sport

Daca mai era nevoie de un argument sa faci sport, iată unul: sportul ne ajuta să ne reglăm starea interioara. Conform unui studiu, sportul e la fel de eficient ca tratamentul cu anti-depresive.

  1. Fericirea prin excelenta – Nu lasa sa treaca nicio zi fara sa faci ceva la care te pricepi

Cu totii avem lucruri la care ne pricepem mai bine decat prietenii sau cunoscutii nostri. Poate faci un tiramisu fabulos, ai un talent recunoscut la povestit sau faci fotografii foarte bune. Nu lasa sa treaca timpul fara sa exersezi aceste talente. O sa te faca fericit.

Mai mult, cu totii avem trasaturi de care trebuie sa tinem cont daca vrem sa fim fericiti. Intra pe viacharacter.org si afla care sunt ele, daca nu le stii deja. Fie ca e vorba despre curaj, modestie, recunostinta, umor sau bunatate. Fie că e dorinta de a cunoaste sau onestitate, vei fi mai fericit daca o practici in fiecare zi. Nu trebuie sa salvezi omenirea sau sa faci gesturi grandioase, doar sa folosesti aceasta trasatura intr-un context oricat de mic. De exemplu, daca iti place sa inveti lucruri noi si trebuie sa calatoresti mult cu job-ul… Propune-ti sa inveti ceva nou despre fiecare oras in care ajungi.

  1. Fericirea prin recunoștință – Gandeste-te la 3 lucruri bune care ti s-au intamplat astazi

Am vazut cu totii exercitiul ăsta in filmele americane. Inainte de a lua masa, cei prezenti menționează cateva din lucrurile pentru care sunt recunoscatori. Se pare ca genul acesta de exercitiu te ajută sa te concentrezi mai mult pe lucrurile pozitive. Si astfel sa observi mai multe oportunitati in jurul tau.

Pare prea simplu ca sa fie adevarat. Dar, conform mai multor studii, atunci cand ne gandim la 3 lucruri bune, creierul nostru este fortat sa scaneze ultimele ore traite. Astfel, identifica ce ne-a facut sa radem, sa ne simtim bine, sa ne simtim multumiti. In felul acesta, in timp, creierul nostru va recunoaste mai usor oportunitati personale si profesionale care ne apar in cale. Mai mult, un grup de participanti intr-un experiment si-au notat 3 lucruri bune in fiecare zi timp de o saptamana. Acest mic gest i-a ajutat sa-si pastreze nivelul de fericire nu o zi sau o saptamana, ci timp de 6 luni!

Aceste trei “lucruri” nu trebuie sa fie complicate, pot fi de exemplu zambetul copilului tau inainte de culcare. Sau “multumesc”-ul primit in tramvai de la doamna recunoscatoare ca i-ai oferit locul tau pe scaun. Sau cat de placuta a fost ultima iesire cu prietenii etc.

Citește și

TOP 60 cele mai frumoase și calde mesaje de mulțumire

Fericirea nu e de neatins

Dacă vei transforma cele șase propuneri de mai sus în obiceiuri, iti vei imbunatati starea de spirit pe termen lung. Vei fi mai fericit și mai de succes. Dacă le vei face doar cand si cand, te vor ajuta sa-ti imbunatatesti starea de spirit pe moment. Poate parea o reteta artificiala. Daca vei sta insa de vorba cu oamenii fericiti, vei constata ca practica obiceiurile de mai sus. Sau ca nu sunt fericiti… Cei fericiti aleg sa aiba aceste obiceiuri sau pur si simplu le practic din intuitie.

Singura diferenta e ca acum aceste “trucuri” incep sa fie din ce in ce mai cunoscute. Pentru ca din ce in ce mai multi dintre noi vrem sa fim fericiti. Astazi fericirea este urmarita in unele tari ca obiectiv national. Tarile nordice au politici publice de crestere a starii de fericire (“happiness engineering”). Subiectul e luat in serios inclusiv de Universitatea Harvard. Cel mai popular curs Harvard este despre fericire…

Citeste si articolul despre cum sa tii mai bine sub control starile de stres.

Citeste si

Citate despre fericire

Citate celebre despre fericire si succes.

Dolor y Gloria – Intre primele semne ale dorintei si arta salvatoare de la maturitate

O tentativă reuşită de a infiltra o doză de frumos în cotidianul spectatorului. O voluptuoasă, dar şi răvăşitoare întâlnire cu trecutul. O retrospectivă a imaginilor ce marchează o evoluţie afectivă, de la calda lumină din verile copilăriei până la senzualele tonuri şi nuanţe ale erotismului asociat diferitelor vârste – un erotism senin-molcom, tandru, melancolic şi vindecător, care provoacă mirare, apoi devine o nesecată sursă de inspiraţie artistică, până şi în clipele ce nu anunţau decât apropierea sfârşitului. O declaraţie de iubire adusă artelor vizuale şi cinematografiei în special, care poate domoli teama de moarte şi tentaţia autodistrugerii. O descriere seducătoare, din punct de vedere cromatic, a unei agonii interioare ce însoţeşte lipsa inspiraţiei artistice. Un strigăt de regret după o iubire pierdută, transformat în artă. Un omagiu adus primei prezenţe feminine hotărâtoare pentru destinul unui băiat sărac, devenit apoi un cineast vizionar. Şi nu în ultimul rând, o promisiune şi o reverenţă adresate de Almodovar cinefililor ce i-au privit şi adorat lacom filmele: aceea de a pune dependenţa de cinematografie mai presus de orice tentaţie de a se lăsa pradă unui abis ce ameninţă la un moment dat fiecare mare creator. La toate acestea ajungi să te gândeşti când vezi Dolor y Gloria.

Ceea ce vei trăi şi vedea în timpul filmului este sintetizat şi anticipat perfect în primele imagini. Aceste imagini par nişte picturi poetic-hipnotice în nuanţe puternice, incandescente. Îţi dau iluzia că pot lichefia ecranul precum nişte compoziţii psihedelice deturnate într-o direcţie mult mai profundă, care apasă nişte pedale abisale, menite să trezească mai ales acea memorie ce se preface adormită.

Memoria personajului principal, Salvador Mallo – un cineast zeificat, interpretat convingător şi fascinant de Antonio Banderas – este precum nuanţele din aceste imagini de început. Datorită amintirilor pe care începe să le deruleze precum cadrele unui film cu acţiune fragmentată, personajul îi oferă spectatorului acel amestec irezistibil şi evaziv-enigmatic de stări greu de explicat. Sunt acele stări şi emoţii năucitoare, ambigue, stimulante şi uneori copleşitoare, în care ne place mai degrabă să ne scufundăm total decât să ni le explicăm.

La farmecul vizual din Dolor y Gloria contribuie şi forţa culorilor. Îl vei regăsi pe acelaşi Almodovar care potriveşte culorile într-un mod care te provoacă să le reinterpretezi sensurile. Roşul aprins, precum şi alte culori primare sau nuante supra-expuse în istoria cinematografiei ajung să creeze în acest film (ca-n toate filmele lui Almodovar) efecte neaşteptate, coagulate în acea stranietate melancolic-senzuală ce străpunge cotidianul. De fapt, Almodovar poate aduce stranietatea captivantă şi într-o austeră şi angoasantă scenă de spital.

Deşi multi au spus că Dolor y Gloria este un film în care temele şi obsesiile lui Almodovar devin mult mai terne, dezamăgind anumiţi fani, vei continua să admiri acelaşi talent în a găsi adâncimi difuze chiar şi în culori primare folosite de obicei pentru a exprima stări evidente, pentru a demasca, nicidecum pentru a învălui în mister. Aşa cum se întâmplă în filmele-cult ale lui Almodovar, culorile pop, ţipătoare sau electrizante îşi pierd fixitatea şi alunecă spre sensuri ori stări mult mai volatile.

Dolor y Gloria devine o derulare a trecutului, în care şuvoiul amintirilor este declanşat de la anumite detalii din prezent, expuse uneori prin imagini metaforice sau prin traversări vizuale poetice de la o perioadă la alta. O scufundare a personajului central într-o piscină (ce pare mai degrabă o tehnică de meditaţie subacvatică) inundă ecranul printr-un albastru ce va tulbura abisurile memoriei. Se trece apoi brusc la scene din copilărie.

O vei revedea pe actriţa Penelope Cruz în scene rurale picturale, spălând rufele pe malul râului, arătând apetisant precum femeile interpretate de actriţele italiene alese de neaorealiştii anilor ’60. Penelope Cruz intra expresiv în rolul mamei latine aprige şi descurcăreţe. Ea va deveni aici simbolul forţei feminine din Spania săracă a deceniilor trecute, în care mamele ţineau casa, erau adevăratul stâlp al familiei şi luau deciziile vitale pentru viitorul copiilor. Unele îşi trimiteau copiii să fie instruiţi de preoţimea obtuză la minte când nu îşi permiteau să îi dea la alte şcoli.

Copilăria plină de lipsuri a regizorului-personaj Salvador Mallo este salvată de imaginaţia puternică şi de iubirea pentru filme şi muzică. Amintirile despre verile copilăriei, petrecute în faţa cinematografului improvizat în aer liber, care mirosea a iasomie, urină şi a briză se întorc obsesiv şi revigorant în memoria cineastului adult.

Aflat în plină criză existenţială şi artistică, Salvador începe să scrie o povestire despre marea lui iubire din tinereţe – un bărbat dependent de heroină. Povestirea va fi transformată într-o piesă de teatru de tip one-man-show în care protagonistul – iubitul din trecut – va fi interpretat de un alt bărbat ce i-a marcat existenţa şi pe care Salvador l-a distribuit în filmul ce i-a adus gloria şi foarte mulţi admiratori.

Filmul este construit sub forma unei permanente şi fascinante suprapuneri a trecutului peste prezent. Prezentul este acaparat de oscilaţia lui Salvador între apatie, izolarea dezolantă cauzată de un episod despresiv şi trepidaţiile provocate de reapropierea uşor conflictuală de bărbatul care devenise actorul din filmul ce i-a adus consacrarea. În schimb, trecutul devine pentru Salvador Mallo o fertilă scufundare în imagini luminate de primele forme ale unei dorinţe interzise, dar mai ales de pasiunea pentru film. Pasiunea pentru cinematografie şi pentru muzica subversivă nu este deloc strivită de ignoranţa promovată în scolile strice ale preoţimii devotate lui Franco (scenele cu preoţi sunt mai degrabă amuzant-parodice în acest film).

Înzestrat cu o putere a imaginaţiei cum doar la viitorii artişti crescuţi în medii foarte sărace mai găseşti, cineastul din film îşi transformă copilăria dintr-o sursă de frustrări, ce pot alimenta viitoarele resentimente, într-o perioadă a marilor descoperiri. Una dintre ele este vitală pentru autenticitatea în relaţia cu sine, de care are nevoie un artist inovator. Această revelaţie este legată de identitatea sexuală.

Într-o eră a stricteţii, cineastul aflat cândva la graniţa dintre copilărie şi pubertate descoperă atracţia faţă de corpul masculin atunci când ajunge să-l alfabetizeze pe un vecin cu talent de pictor naiv, care promite să zugravească amărâta casă a mamei sale. Nu te aştepta la o desfăşurare excentric-dezlănţuită a primilor fiori erotici. În Dolor y Gloria, primele conştientizări ale erotismului rămân doar la nivelul admirării unui trup. Nu este nimic pătimaş, ci mai degrabă o ultimă urmă de inocenţă şi de seninătate, care va deveni refugiul şi alinarea din memoria unui adult căruia trecerea anilor nu i-au adus doar împlinirea în lumea filmului, ci şi multe boli ale trupului.

Există multe trimiteri la trup în acest film. Însă carnalul este înlocuit de reflecţie, de o pendulare între amintirea plăcerilor şi decăderea fizică. Este genul de pendulare epuizantă şi totodată stimulantă din perspectiva aristică. Îl revei vedea pe Antonio Banderas cum îşi asumă cu multă pricepere un rol ce îi contrazice imaginea de sex-symbol, reamintindu-i publicului că poate gestiona un rol demn de fineţea sofisticată cerută de filmele de autor. Banderas împrumută autentic şi profund mimicile unui chip obosit şi gesturile atribuite unui artist de succes ce ar vrea liniştea sinistră pe care o caută de obicei vieţuitoarele în agonie, ce se apropie de fundul unei ape adânci pentru a întrerupe orice legătură cu viaţa.

Regizorul interpretat de Banderas se zbate între capitularea în faţa sfârşitului şi legăturile umane ce îi mai resuscitează statutul de mare inovator în lumea cinematografiei –  are nişte reacţii (auto)ironice atunci când este invitat la proiecţia care aniversează treizeci de ani de la premiera unuia dintre filmele sale ce au făcut furori. Dar această zbatere interioară a lui Salvador nu devine agonizantă şi pentru spectator. Dimpotrivă, Almodovar redă înotarea în depresia tratată din când în când şi cu heroină printr-o succesiune de imagini vibrante, intense.

Nimic nu devine tern odată cu prăbuşirea personajului în propriul abis, ci ajunge să capete o anumită langoare. Somnolenţa indusă de heroină face trecerea de la prezentul trist la amintirile despre energia din anii copilăriei. Ori de câte ori se lasă pe spate, păcălit de iluzia calmului indus de heroina oferită de actorul alături de care a trăit momente decisive din cariera lui de regizor, personajul central se abandonează de fapt amintirilor puternice din anii în care a redescoperit dorinţa sexuală şi forţa ei de a transforma lumea interioară, de a-l obliga pe un artist în devenire să îşi asume un stil aparte, să urmeze căi neurmate de nimeni, cu asumarea necesară unui iconoclast provocator.

Dolor y Gloria poate fi interpretat şi în registrul filmelor autobiografice, dar în care secvenţele ce transpun anumite realităţi intime ale regizorului nu sunt neapărat o mărturisire fermă, ci mai degrabă un joc al aluziilor. Filmul este o invitaţie la discuţii despre curaj, unicitate, legătura dintre asumarea de a fi considerat diferit şi inovaţie, despe graniţa dintre ficţiuni si autodezvăluire, despre rolul decisiv pe care îl au legăturile puternice din trecut asupra unui prezent mereu în schimbare, asupra forţei de regenerare împotriva bolii, ce îşi trage sevele din amintirile inundate de lumina primilor zori ai erotismului.

Filmul mai are şi un alt mesaj. Aceste mesaj este legat de modul în care lumea interioară şi intenţiile unui artist ajung să fie receptate de publicul avid să transforme anumite creaţii în fetişuri. Almodovar aduce în discuţie (mai degrabă caustic-demitizant) modul în care filmele contemporane devin unele cult după ce sunt receptate ca provocatoare, şocante, cu efecte puternice asupra vechilor şabloane (în film se face referire mereu la filmul prin care personajul central ajunge să fie adulat de public).

După ce au văzut Dolor y Gloria, fanii lui Almodovar s-au împărţit în două tabere. Unii au început să îi pună la îndoiala vitalitatea artistică, devenind nişte contestatari ai stilului mult mai liniştit de a prezenta legăturile umane, fiindu-le dor de acea excentricitate provocatoare şi iconoclastă din filmele sale cult. Alţii, dimpotrivă, apreciază această nouă direcţie, începută odată cu filmul precedent – Julieta – în care toate sentimentele răvăşitoare capătă un ton elegant, mai subtil şi mai lent, dar cara păstrează acelaşi mesaj liniştitor pentru fani: Almodovar nu va renunţa la insolitul dat de culoarea intensă, devenită un personaj în sine, ce susţine şi potenţează forţa protagoniştilor, acoperind cu mister intenţiile lor şi adăugând magie chiar şi într-un film cu scenariu deloc palpitant.

Chiar şi potolit, Almodovar îşi păstrează talentul de a te ţine captiv în sala de cinema, de a crea filme care să se înfigă în memoria ta, să te farmece într-un mod adesea intraductibil şi indescifrabil. Dolor y Gloria nu mai este neapărat despre patima revărsată original, uneori bizar-exploziv ori spumos-amuzant în filmele sale, ci mai degrabă despre frumuseţea candid-sentimentală, nealterată, care îşi face loc până şi în cotloanele inaccesibile ale disperării, ale declinului.

Filmul va rămâne în primul rând un răsfăţ estetic pentru cei pasionaţi de artă, care nu pot respira fără a se lăsa vrăjiţi de imagine. Dacă te pasionează suprarealismul şi continuarea lui în arta contemporană, vei admira unele dintre cele mai frumoase decoruri de scene interioare văzute în ultimii ani. Arta este un personaj omniprezent în film, iar fiecare obiect – tablou, piesă de mobilier, sculptură – este aleasă pentru a vorbi în locul personajelor despre călătoria între prezentul cineastului sofisticat şi îndrăzneţ, şlefuit de alegerile radicale făcute, şi lumea veche pe care a lăsat-o în urmă, dominată de imaginea mamei şi a satului iberic arhaic. Modul în care Almodovar alege să exprime prin obiecte trecerea de la Spania veche la Madridul progresist, dezgheţat, electrizant-libertin şi efervescent al anilor ’80, de care aminteşte şi în prozele din Patty Diphusa, este unul care să te farmece, convingându-te să te bucuri până şi de scenele apăsătoare.

Dolor y Gloria a putut fi văzut în premieră, la Bucureşti, în cadrul festivalului Les Films de Cannes a Bucarest 2019.

Durere și Glorie | De Almodovar | 18 oct.

LYTE video

Citeşte şi Filme spaniole – Frumuseţea e peste tot

Filme Spaniole – Frumusetea e peste tot

 

32 de carti noi, de citit in octombrie 2019

Octombrie aduce noutăţi scrise atât de autori deja apreciaţi de cititorii din România, cât şi de cei aflaţi la început de carieră, dar care promit o evoluţie menită să îi propulseze în topul noilor scriitori preferaţi. Selecţia noastră include romane istorice, reeditări, thrillere care explorează universul feminin, romane în care masculinitatea este reinterpretată, romane despre maturizare, literatura română contemporană şi cărţi având subiecte şi teme stranii.

Romane istorice   

 

Giacomo Casanova. Sonata inimilor frânte

 

Casanova şi a lui Veneţie devin personajele alese de Matteo Strukul, unul dintre cei mai cititi autori de romane istorice din Italia. Giacomo Casanova. Sonata inimilor frânte este povestea unui pariu amoros, bine strecurat printre intrigi politice, petreceri în palate somptuoase, pericole şi rătăciri prin oraşul-labirint din lagună. Giacomo Casanova. Sonata inimilor frânte are la bază o documentare solidă şi o îmbinare de succes între stilul romanului istoric, al celui de aventuri şi al celui galant din secolul al XVIII-lea. Cartea poate fi cumpărată şi de pe Libris, Cărtureşti sau Elefant.ro

 

Istoria secretă a seniorului din Musashi

 

Istoria secretă a seniorului din Musashi este surpriza toamnei pentru fanii literaturii japoneze care explorează sexualitatea ca poartă de cunoaştere a psihicului uman. Tanizaki, unul dintre cei mai apreciaţi autori japonezi, reinterpretează istoria şi povestea unui personaj emblematic din perspectiva secretelor abisale. Vei descoperi o adâncire în lumea erotismului bizar, expus în stilul nipon, adica sofisticat şi misterios.

 

Acul din sânge

 

După ce a devenit celebră datorită romanului Borgia. Păcatele familiei, autoarea Sarah Bower alege de data aceasta o poveste din anul 1067. În centrul romanului plin de intrigi se află William Cuceritorul şi o femeie irezistibilă. Ea va fi capabilă de a crea una dintre cele mai frumoase tapiserii, dar şi un plan de răzbunare perfect. Romanul poate fi cumpărat şi de pe Libris

 

Romane inspirate din istoria recentă

 

Jurnalul Reniei

 

Cei ce au citit Jurnalul Annei Frank vor dori să o cunoască pe tânăra din Jurnalul Reniei. Acest jurnal redescoperit recent a fost scris de Renia Spiegel. Renia a scris despre lupta pentru supravieţuire şi pentru conservarea iubirii faţă de umanitate în perioada cumplită a Holocaustului. Vei descoperi nu doar o mărturie a terorii, ci şi a dorinţei de a salva tot ce are viaţa mai frumos.

 

Brisbane

 

Admiratorii lui Evgheni Vodolazkin pot alege Brisbane. Romanul este povestea unui mare chitarist pe nume Gleb Ianovski. Gleb s-a născut la Kiev, a studiat în Sankt-Petersburg şi a cunoscut faima la Munchen. Când o boală îi ameninţă existenţa, îşi regăseşte un nou sens povestindu-şi viaţa în faţa unui scriitor dornic de a-i scrie biografia. Cartea poate fi cumpărată şi de pe Libris, Cărtureşti sau Elefant.ro

 

Lumina de veghe

Nominalizat la Man Booker Prize în 2018, Lumina de veghe explorează atmosfera din Londra anilor ’40 văzută prin ochii unui adolescent şi ai surorii lui. Ei au fost lăsaţi de părinţi în grija unui personaj excentric. Michael Ondaatje (Pacientul englez) creează personaje cu lumini şi umbre, asupra cărora îţi vei schimba perspectiva cu fiecare pagină citită.

 

 

Reapariţii

 

Nemurirea

 

Milan Kundera va reveni în atenţia cititorilor datorită reapariţiei în limba română a cărţii Nemurirea. Absurdul ce ameninţă relaţiile interumane şi reflecţiile incisive asupra existenţei rămân elementele-cheie ale unui roman scris aşa cum le place fanilor lui Kundera şi ai literaturii cehe. Romanul poate fi cumpărat şi de pe Libris, Cărtureşti sau Elefant.ro

 

Cartea neliniştirii

 

O altă reapariţie este şi Cartea neliniştirii, semnată de Fernando Pessoa, unul dintre cei mai iubiţi autori porrughezi. Scrisă între 1913 şi 1935, Cartea neliniştirii este o colecţie de gânduri, maxime şi idei despre sensul vieţii şi al creaţiei. Poate fi cumpărată şi de pe Elefant.ro

 

Literatura română contemporană

 

Tonomatul

 

Tonomatul este o colecţie de povestiri scrise pentru cei ce preferă întâlnirile dintre banal şi fantastic. Majoritatea povestirilor au în centru enigme şi întâmplări bizare, ce le apropie de intriga poliţistă cu turnură absurdă. Cartea poate fi cumpărată şi de pe Libris, Cărtureşti sau Elefant.ro

 

Certificat de virginitate

 

Tot o colecţie de proze scurte este şi volumul Certificat de virginitate. Scris de un medic având şi talent literar, povestirile din Certificat de virginitate sunt o călătorie între două ţări şi două lumi – cea reală şi cea suprarealistă. Cartea poate fi cumpărată şi de pe Elefant.ro

 

Cum mi-am petrecut vacanţa de vară

 

T.O.Bobe propune un roman simpatic şi plin de umor despre lumea văzută prin ochii unui copil în varstă de 10 ani. Cum mi-am petrecut vacanţa de vară este un tablou candid şi nonconformist al vulnerabilităţii. Cartea poate fi cumpărată şi de pe Libris, Cărtureşti sau Elefant.ro

 

Constantin

 

Bucureştiul văzut prin ochii unui student devenit chiriaş este personajul romanului Constantin. Iulian Bocai descrie un oraş deopotrivă ispititor şi dificil. Vei (re)descoperi Bucureştiul printr-o succesiune de întâmplări tragicomice. Romanul poate fi cumpărat şi de pe Libris sau Cărtureşti

 

Deborah

Deborah este un roman despre o femeie cu destin demn de un film istoric. Martoră a instalării antisemitismului în România, protagonista va trece dintr-o perioadă istorică în alta, chiar dacă majoritatea evenimentelor vor să îi oprească brusc fireasca înaintare a existenţei. Cartea poate fi cumpărată şi de pe Cărtureşti sau Elefant.ro

 

 Thrillere şi alte romane care explorează universul feminin

 

Soţia bancherului

 

Un thriller din lumea afacerilor, cu anchete, soţii minţite, care trăiesc în lux şi care vor să afle adevărul despre partenerii lor ajunşi în preajma unor persoane dubioase. Iată ce poţi găsi citind Soţia bancherului. Povestea începe cu dispariţia unui avion. La bordul avionului se afla un bărbat influent din lumea financiară. Soţia acestuia bănuieste că nu a fost vorba despre un accident, ci despre o crimă. Singura care o poate ajuta este o jurnalistă ce are acces la secretele înaltei societăţi după ce devine logodnica unui bărbat care moşteneşte o avere colosală.

 

Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor

 

Cinefilii nu vor lăsa romanul Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor să treacă neobservat. Romanul scris de Olga Tokarczuk a inspirat filmul Tablou de vânătoare, premiat şi la Berlinale. Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor este un amestec de thriller suprarealist, critică socială şi protest deghizat în alegorie. Vei descoperi un personaj feminin bine conturat, excentric şi justiţiar. Acest personaj ia dreptatea în propriile mâini când autorităţile corupte devin complicii unor interlopi locali. Forţa vizuală a romanului este sporită de peisajul ce permite întreţinerea atmosferei aflate la graniţa dintre mit şi realitate. Cartea poate fi cumpărată şi de pe Libris sau Cărtureşti 

 

Reţeaua şoaptelor

 

Dacă preferi un thriller cu mesaj feminist, poţi alege Reţeaua şoaptelor. Personajele principale sunt patru femei care se unesc împotriva noului şef, considerat un bărbat misterios, înconjurat de secrete sumbre.

 

Tot binele şi tot răul

Care Santos, alege România pentru a plasa acţiunea cărţii Tot binele şi tot răul. În centrul romanului se află o femeie de succes din Barcelona, al cărei fiu adolescent a trecut printr-o tentativă de suicid. Blocată în aeroportul Henri Coandă, într-o zi cu viscol, protagonista romanului începe să îşi exploreze propria vulnerabilitate. Cartea poate fi cumpărată de pe Libris, Cărtureşti sau Elefant.ro

 

Fetele Căpitanului

 

Una dintre cele mai bune povestitoare iberice – Maria Duenas – alege de data aceasta o poveste inspirată din viaţa imigranţilor spanioli ajunşi la New York. Fetele Căpitanului are în centru nişte surori din Spania care, împreună cu mama lor, se muta in New York pentru a fi alături de tată. După ce tatăl moare în urma unui accident de muncă, surorile descoperă solidaritatea şi personajele excentrice din comunitatea hispanică stabilită în metropola americană. Împreună vor trece prin multe aventuri. Cartea poate fi cumpărată de pe Libris, Cărtureşti sau Elefant.ro

 

Valsul lent al ţestoaselor

 

Valsul lent al ţestoaselor este continuarea bestsellerului Ochii galbeni ai crocodililor. În romanul precedent, cititorii au descoperit povestea unei mame dornice de a-şi reface viaţa după ce soţul ei a fugit în Kenya alături de amanta lui. Protagonista scrie un roman de succes, dar pe care îl publică sub numele surorii ei, care se bucură deja de notorietate în randul publicului. În noul roman Valsul lent al ţestoaselor, personajul central feminin va trebui să iasă din situaţii complicate, declanşate de intrigile surorii ei. Cartea poate fi cumpărată de pe Libris, Cărtureşti sau Elefant.ro

Romane care explorează universul masculin

 

Simetria dorinţelor

 

Romanul Trei etaje este cel prin care autorul israelian Eshkol Nevo a devenit cunoscut în rândul cititorillor din România. Noul roman tradus este Simetria dorinţelor. Vei descoperi ţesătura complicată a unei prietenii marcate de suişuri şi coborâşuri. Personajele centrale sunt patru bărbaţi care, încă din anii de şcoală, se întâlneau pentru a vedea împreună finala Campionatului Mondial de Fotbal. În timpul finalei din 1998, fiecare a scris trei dorinţe pe o foaie de hârtie. Aceste dorinţe ar fi trebuit îndeplinite până la următoarea finală.

 

Regele Solomon

 

Regele Solomon, ultimul roman al lui Romain Gary, spune povestea unui bărbat înstărit, care angajează un tânăr pentru a putea afla de la acesta cum să se bucure din nou de viaţă. Celor două personaje li se vor alătura şi altele având poveşti de viaţă fascinante şi tulburătoare. Cartea poate fi cumpărată de pe Elefant.ro

 

Martor mi-e Dumnezeu

 

Câştigător al Premiului European pentru Literatură în 2014, romanul Martor mi-e Dumnezeu este o abordare tragicomică a poveştii unui bărbat aflat în plină criză. Exploatat de şeful său, apoi concediat, abandonat de iubite şi de familie, personajul central va înota prin existenţa aparent eşuată apelând la nişte soluţii neaşteptate.

 

Romane despre adolescenţă şi maturizare

 

Oameni normali

 

Oameni normali este un roman despre care se tot vorbeşte în blogosfera literară. Îşi ademeneşte cititorii printr-o poveste de iubire care începe în adolescenţă şi continuă în perioada facultăţii. Protagoniştii acestei poveşti sunt fiica unei familii bogate, introvertită şi devenită ţinta răutăţilor în liceu, şi fiul menajerei, un băiat arătos, foarte popular în liceu. Romanul poate fi cumpărat de pe Cărtureşti sau Elefant.ro

 

Unisex

 

După ce au fost invitaţi să exploreze legăturile dificile dintre mamă şi fiică din romanul Loveşte-ţi inima!, cititorii lui Amelie Nothomb vor analiza de data aceasta legătura dintre tată şi fiică. Romanul Unisex prezintă jocurile psihologice dintr-un cuplu, văzute prin ochii unui copil ajuns adolescent. Romanul poate fi cumpărat de pe Libris sau Cărtureşti 

 

Viaţă sălbatică

Unul dintre cei mai buni scriitori americani, Richard Ford, te invită sa descoperi aceeaşi dinamică a cuplului destrămat văzută prin ochii unui adolescent. Viaţă sălbatică este povestea lui Joe, un adolescent al cărui tată , ce a rămas fără slujbă, decide să lupte împotriva incendiilor forestiere, şi a cărui mamă începe să îşi expună relaţia cu amantul. Cartea poate fi cumpărată de pe Cărtureşti sau Elefant.ro

 

Să-i reparăm pe cei vii

 

Multipremiat în spaţiul francofon şi nu numai, romanul ecranizat Să-i reparăm pe cei vii are la baza povestea unui adolescent aflat în comă. Victimă a unui accident de maşină după o zi de surfing, el întră în comă cerebrală. Doar inima îi mai bate. Inima lui urmează să ajungă la o femeie aflată la rândul ei pe moarte. Să-i reparăm pe cei vii este considerat un roman contemplativ, având o scriitură memorabilă. Cartea poate fi cumpărată de pe Libris, Cărtureşti sau Elefant.ro

 

 Cărţi pline de poveşti stranii

 

Din pântecul balenei

 

Când mitul se infiltrează în romanul istoric ia naştere Din pântecul balenei. Inspirat din viaţa cotidiană a islandezilor ce au trăit în secolul al XVII-lea, Sjon a crea un personaj fascinant. Este vorba despre Jonas, un poet, care mai este exorcist şi tămăduitor. Duce un trai deloc lipsit de pericole, într-o Islandă apăsătoare, aflată încă sub conducători autoritari. Viaţa lui a luat o turnură halucinantă dupa ce ajunge să fie exlilat deoarece a refuzat să participle la o acţiune violentă împotriva pescarilor basci ajunşi în apele scandinave. Pe insulă începe să îşi reamintească nişte întâmplări din trecut, ce forţează graniţa dintre adevăr şi închipuire. Cartea poate fi cumpărată de pe Libris, Cărtureşti sau Elefant.ro

 

Păsări în gură

 

După traducerea microromanului cu tentă absurd-suprarealistă Vis febril urmează cea a colecţiei de povestiri Păsări în gură. Scriitoarea Samanta Schweblin promite de data aceasta un amestec între Kafka şi basmele întunecate, păstrând aceeaşi cheie halucinantă.

 

Trei povestiri

 

Geniul lui Umberto Eco plus ilustraţiile semnate de Eugenio Carmi oferă o lectură pe care părinţii şi copiii o pot citi împreună. Trei povestiri este o carte plină de candoare şi originalitate, ale căror personaje sunt năstruşnice.

 

Nonficţiune

 

Aşteptarea Penelopei

 

Aurora Liiceanu a scris o nouă carte. De data aceasta îmbinarea dintre istoria literaturii şi psihologie pleacă de la tema aşteptării. De ce unii pot aştepta chiar şi decenii întregi reîntâlnirea cu persoana iubită, în timp ce alţii refuză până şi o zi de aşteptare, continuându-şi viaţa ? Este întrebarea la care Aşteptarea Penelopei încearcă să răspundă, analizând personaje precum Gatsby, Florentino al lui Garcia Marquez  sau Ulise, dar şi personalităţi precum Hadley, prima soţie a lui Hemingway şi vestitul niponolog Donald Keene. Cartea poate fi cumpărată de pe Libris sau Elefant.ro

 

Dosar permanent

 

Scrisă de unul dintre cei mai vânaţi oameni – Edward SnowdenDosar permanent este una dintre cărţile anului. În 2013, Snowden acuza autorităţile din SUA că pun la cale un plan de supraveghere în masă la nivel planetar. Dezvăluirile sale şi reacţiile autorităţilor au devenit subiectul unor filme precum Citizenfour şi Snowden (Oliver Stone). Dosar permanent conţine declaraţiile şi mărturiile lui Snowden, inclusiv motivele ce l-au determinat să acuze guvernul SUA de spionaj global. Cartea poate fi cumpărată de pe Libris, Cărtureşti sau Elefant.ro

 

Trei femei

 

Bazată pe o documentare ce a durat 10 ani, Trei femei este o explorare a sexualităţii femine. Jurnalista Lisa Taddeo a străbătut America, unde a întâlnit femei din medii şi de vârste diferite. Alege trei poveşti. Protagonistele reale sunt o adolescentă de 17 ani ce are o relaţie cu profesorul ei, o casnică nefericită şi proprietara unui restaurant de lux, al cărei sot adora să o vadă în momentele intime petrecute alături de alţi parteneri. Cartea poate fi cumpărată de pe Libris, Cărtureşti sau Elefant.ro

 

 

La Gomera – Imprevizibil si diferit

Inedit şi ingenios, cu actori carismatici, personaje şi o coloană sonoră bine alese, având imagini ce îl apropie de filmele occidentale capabile de a stârni curiozitatea spectatorului, La Gomera confirmă încă o dată reîmprospătarea cinematografiei autohtone. O reîmprospătare prin originalitate, culoare şi îmbinări neaşteptate de stiluri şi influenţe ce asigură o îmbunătăţire a calităţilor vizuale pe care mulţi spectatori le consideră un element acroşant indispensabil unui film bun.

Prezentat în competiţia pentru marele trofeu Palme d’Or de la Cannes, La Gomera este un film românesc despre care poţi spune că nu pare deloc unul românesc. Este filmat în locuri exotice (unul dintre ele mai puţin exoplorat). Are nuanţe vii, contraste elegante şi eficiente între lumini şi umbre, demne de un crime thriller stilizat, o intensitate bine dozată şi acea turnură palpitantă susţinută de nişte calităţi vizuale ce pompează enigmatic stranietatea în scenele de suspans.

Filmul se deschide memorabil şi totodată seducător cu piesa iconică a lui Iggy Pop (The Passenger) pe un fundal deopotrivă enigmatic şi exotic-paradiziac. Te afli pe un feribot în timp ce privirea îţi este răsfăţată de imaginea unei mări picturale şi a unor stânci misterioase, ce anticipează intrarea într-o altă lume. Această lume este La Gomera, insula pe care vocea difuzorului de pe feribot o numeşte perla Canarelor.

Nu sunt uitaţi aşadar nici spectatorii dornici de a explora culturi noi, filmul având multe scene filmate în La Gomera. Aici există un limbaj vechi şi enigmatic – El Silbo – în care mesajele secrete pot fi transimise prin fluieratul ce imită sunetele păsărilor.

În filmul La Gomera, El Silbo este folosit de o reţea de traficanţi pentru a nu le fi decodificate mesajele. Atras într-o încrengătură dubioasă de către Gilda (Catrinel Marlon), iubita mafiotului Zsolt (Sabin Tambrea), poliţistul Cristi (Vlad Ivanov) este obligat să înveţe rapid acest limbaj. El va trebui să comunice prin fluierat cu Zsolt, pentru a-l ajuta să evadeze din închisoare.

Stilul în care au fost conectate scenele tensionat-decisive şi poveştile mai mult sau mai puţin voalate ale personajelor este unul care îi va face pe spectatori să afirme că pot vad un film altfel, indiferent de categoria din care fac parte. Îl vor considera altfel în primul rând spectatorii ce au tendinţa să afirme că filmele româneşti sunt statice, terne, previzibile, cu multe cadre lungi apăsătoare şi dialoguri simpliste. Cadrele terne lipsesc din acest film, iar detaliile şi dialogurile sunt incluse cu precizie matematică. Nimic nu este în plus, nimic nu plictiseşte. Fiecare obiect, culoare primară, nuanţă insolită, gest, peisaj, decor şi replică sarcastică (spontană sau calculată) îşi are un rol bine definit în transmiterea unui mesaj, a unei stări.

Pelicula regizată de Corneliu Porumboiu ocupă un loc aparte în rândul filmelor autohtone ridicate în slăvi la marile festivaluri internaţionale. Acest aspect ofertant se datorează în primul rând calităţii vizuale. În La Gomera s-a renunţat la estetica tern-minimalistă, înlocuindu-se nuanţele anemic-dezolante cu unele puternice. Se folosesc multe contraste stimulante între fundalul tenebros demn de un film noir şi culorile primare.

Datorită acestui contrast vizual şi prin naraţiunea discontinuă, ambiguă, neconvenţională, mulţi cinefili vor fi tentati să identifice un plan paralel al filmului, plin de referinţe subtile spre alte filme-cult. Tot cinefilii vor mai depista un dialog între clişeele un thriller actual şi cele reprezentative din deceniile trecute.

Vei mai descoperi o calitate a filmului ce îl face să pară original, diferit. Este vorba despre sincronizarea abisală (aparent indescifrabilă) şi perfectă între atmosfera locului, decorurile, mimicile şi dialogurile personajelor. Dialogurile sunt scurte, dar percutante, conţinând replici bine calculate.

Sincronizarea elementelor din film emană acel ceva enigmatic, prelins în toate scenele, astfel încât să anticipeze un pericol nevăzut, dar şi posibilitatea unei soluţii imprevizibile. Pur şi simplu ai impresia că toate elementele filmului, de la cel mai mic detaliu la scenele trepidante, devin piesele unui domino, capabile să ducă la prăbusiri imposibil de anticipat în vieţile personaajelor, precum şi la finaluri cu adevărat insolite.

Farmecul filmului este dat mai ales de suprapunerea acelui ceva enigmatic peste suspans. Suspansul şi enigma devin sinonime, aşa cum se întâmplă într-un experiment cinematografic hibrid. În La Gomera se întâlnesc estetica unui crime thriller plin de referinţe parodice la filmele clasice, substratul social problematic şi extrem de actual, realismul şi halucinantul.

Suspansul şi enigmele sunt accentuate şi revigorate de peisajele din insula numită La Gomera. Locul este un personaj în sine, având un relief ce permite născocirea unei poveşti cu lumini şi umbre. Pe insula numită La Gomera se întâlnesc bucuria de a trăi, exprimată de orizontul marin, şi misterul inaccesibil asociat peisajului muntos. Lumina în care este surprins acest peisaj muntos poate simboliza angoasa, pericolul, claustrarea prin izolarea pe o insulă ce poate deveni dintr-un paradis o capcană sinistră.

La Gomera devine şi locul perfect ce anticipează ispita aventurii dublate de senzualitatea la rândul ei misterioasă a personajului Gilda, precum şi dezlănţuirea tenebrelor ce zac în interiorul celorlalte personaje. Luminii marine i se opune palpitant un potenţial uman malefic, mereu la pândă şi gata să înhaţe. De fapt, în acest film se face o trecere constantă de la culoarea luminoasă la obscuritate, de la claritate la opacitatea legată de intenţiile personajelor.

După constrastul ademenitor între lumină şi umbră, demn de un neo-noir experimental-referenţial, misterul total legat de intenţiile personajelor este al doilea element pe care se bazează reuşita lui Corneliu Porumboiu. Deşi tipologiile personajelor se apropie de clişeele genului, acţiunile şi mimicile lor surprind. Nici mafiotul Zsolt nu este un om dezgustător, dimpotrivă, el degajă un aer misterios-rafinat datorită actorului Sabin Tambrea, nici poliţistul coruptibil interpretat de Vlad Ivanov nu este un libidinos primitiv şi impulsiv, nici femeia seducătoare şi unsă cu toate alifiile pentru a se băga pe sub pielea poliţistului şi a mafioţilor – interpretată de Catrinel Marlon – nu este vampa uşor de citit. La fel de surprinzătoare devine şi procuroarea interpretată de actriţa Rodica Lazăr, într-un stil ce se apropie de stereotipul femeii puternice doar pentru a induce în eroare.

La Gomera va rămâne în mintea spectatorului genul de film greu de caracterizat. Este precum un puzzle în care piesele nu trebuie să respecte o anumită ordine, ci doar să întreţină un joc ameţitor şi greu descifrabil al aparenţelor date peste cap în fiecare scenă. La Gomera este un film în care toate certitudinile – de la cele privind tipologia personajelor la naraţiune şi genul cinematografic – sunt înlăturate exploziv sau evaziv în scena următoare. Stranietatea pe care o degajă acest amestec derutant, vecin cu lipsa de coerenţă narativă (dar una asumată şi bine calculată), se înfige în spectator şi rămâne la nivelul inconştientului, de unde provin multe stări inexplicabile.

Jocurile cinematografice din La Gomera stârnesc nişte stări amestecate, greu de tradus, precum cele stârnite de alternanţa dintre culorile vii şi umbrele de pe chipurile personajelor. Un rol esenţial în branşarea spectatorului la atmosfera filmului îl are şi coloana sonoră, ce îmbină hituri iconice şi ariile de operă.


LYTE video

Citeşte şi Budapest Noir – Intrigă picantă în decoruri interbelice

Budapest Noir – Intriga detectivista suculenta plasata in ispititoarele decoruri interbelice

 

 

Secretul lui Raoul Taburin – O vacanta in Franta idilica

În fiecare vară sunt lansate câteva filme care te fac să consideri biletul de intrare în sala de cinema şansa de a călători în locuri însorite, prietenoase, departe de agitaţia epuizantă. Secretul lui Raoul Taburin este unul dintre ele.

Inspirat de benzile desenate ale lui JeanJacques Sempe, regizorul Pierre Godeau te invită să te bucuri de amiezile inundate de un soare tandru cum numai deasupra unui sat francez pitoresc poate fi. Acest loc se numeşte Saint Ceron şi poate fi considerat al doilea personaj principal. El dă farmecul poveştii, dozându-i ritmul după cel al unei vacanţe de vară. Te vei bucura aşadar de iluzia unei plimbări pe o străduţă care moţăie sub acea lumină magică din sudul Franţei. Nu lipsesc nici irezistibilele imagini cu liniştitele cafenele sau cu brutaria desprinsă dintr-un tablou optimist.

Evenimentele se derulează molcom sub cerul de un azur neperturbat şi armonizat cu nuanţele căsuţelor primitoare. Oraşul pictural mai este înconjurat şi de raiul vegetaţiei în care îţi vine să te scufunzi pentru a redescoperi voluptatea leneviei din copilărie. Aici îşi duce traiul fericit şi Raoul Taburin.

Personajul este interpretat adorabil de actorul Benoît Poelvoorde, celebru datorită expresivitţii sale. Actorul îi dă personajului calităţile derivate din amestecul unei carisme aparte cu trăsăturile amuzante ce ţin de tipologia celui adesea considerat pămpălăul satului.

În ciuda aparenţelor, Taburin este un bărbat de succes în locul natal. N-o fi el înzestrat cu şarmul răpitor al celui născut învingător, dar este însurat cu una dintre cele mai admirate femei. Are doi copii şi toţi îl consideră un pilon al comunităţii sale.

Ce a făcut acest Raoul pentru a fi admirat de toţi, asemenea unui un erou local? El a devenit zeul bicicliştilor datorită calităţilor de mecanic genial. Trebuie menţionat că locul de baştină a lui Raoul Taburin este un punct important pe harta competiţiilor din domeniul ciclismului.

În Saint Ceron, reputaţia unui bărbat adevărat este alimentată mai ales de iscusinţa în manevrarea bicicletei. Nu înveţi să mergi pe bicicletă, nu exişti. Ajungi ruşinea familiei. Nu ai prieteni şi nici de femeia dorită nu te poţi apropia.

Chiar în această comunitate senină, în care bicicleta este preaslăvită, Raoul Taburin a reuşit să păstreze un secret cumplit. Secretul său este precum actele odioase ce duc de obicei la excluziunea socială. Dar nu va gândiţi la vreun act sinistru. Puteţi vizita liniştiţi Saint Ceron. Raoul este inofensiv. Pe el îl bântuie doar faptul că nu ştie să meargă pe bicicletă.

Cum a reuşit cel poreclit Taburin să evite ruşinoasa dare în vileag? Mai ales în orăşelul unde toată lumea cunoaşte pe toată lumea? Vei afla prin flashback-uri comice despre copilăria şi adolescenţa protagonistului.

Afişând expresia facială a unui pămpălău taciturn, Raoul a ştiut să fenteze vigilenţa celor din jur. A găsit mereu soluţii absurde, hilare, însă eficiente. De mic s-a fofilat ingenios din faţa provocărilor. Dar asta nu i-a împiedicat pe vecini să-l creadă un veritabil acrobat pe două roţi. În imaginarul lor, aceştia îi atribuie lui Raoul isprăvi fantasmagorice.

Ar fi trăit mult şi bine Raoul cu secretul său dacă un fotograf care dorea să imortalizeze viaţa simplă, dar fericită a oamenilor din satele pitoreşti ale Franţei nu ar fi vrut să-l pozeze mergând pe bicicletă (i se aduce astfel un omagiu uşor parodic lui Agnes Varda cu al ei Chipuri, locuri). Soţia îl încurajează. Fotograful insistă. Localnicii îl admiră. Aşadar, zeul bicicletei trebuie să îşi reprezinte onorabil satul pentru care pasiunea stârnită de ciclism este de fapt o religie.

Apariţia fotografului carismatic interpretat de Edouard Bael duce la o pendulare între prezentul lui Tabourin şi copilăria alături de tatăl său. În satul unde copiii preluau meseria tatălui, Raoul ar fi trebuit să fie cel mai bun prieten al bicicletei. Tatăl lui fusese poştaşul satului şi folosise tot o bicicletă. Relaţia lui Raoul cu tată-fiu a fost una presărată cu evenimente năstruşnice. Scenele cu ei degajă o candoare dublată de uşoara stângăcie, amintind şi de filmele de altădată.

Secretul lui Raoul Taburin face parte din categoria filmelor care solicită mai degrabă scufundarea în atmosfera jovială a unui loc. Un loc desprins parcă dintr-un basm pentru oameni mari. Pentru cei ce trăiesc într-un mare oraş, Saint Ceron pare ireal. Este un loc scăldat de seninătatea molipsitoare, de un timp îngăduitor. Te întrebi dacă este vorba despre consolidarea unui mit sau de omagiul adus unei Franţe cât se poate de reale, nealterate de globalizare şi de turismul masiv.

Filmul descreţeşte frunţi şi datorită armoniei dintre peisaje şi locuitorii agreabili. Nu sunt nici ei feriţi de metehnele ce se instalează în comunităţile mici: presiunea asupra celui diferit, obsesia pentru omogenizarea devenită unica formă de a fi în armonie cu semenii sau înlocuirea lucidităţii cu miturile despre cutare sau cutare locuitor, ale cărui acţiuni simple sunt distorsionate în memoria colectivă. Însă toate aceste metehne sunt prezentate inofensiv şi duios. Nu vezi răutate, meschinărie, mutre pricinoase.

Secretul lui Raoul Taburin este un film liniştit precum atmosfera atemporală a unui orăşel pitoresc din sudul Franţei. Nu acţiunea îi dă farmecul. Spectatorul este atras mai degrabă de această atmosferă estival-molatică. Regizorul Pierre Godeau mizează cinstit şi echilibrat pe dorinţa spectatorilor visători. de a găsi o capsulă de timp răbdător precum o zi de vară. Pentru ei, un film bun reuşeşte să-i extragă din propriul prezent astfel încât să le valideze credinţa în existenţa unor locuri nealterate de ritmul (uneori) alienant al vieţii de zi cu zi.


LYTE video

 

 

Necunoscuta din Tanger – Un thriller de vacanta inselator

Necunoscuta din Tanger este un crime thriller plasat în decorul Marocului cosmopolit din anii ‘50. Promite, aşadar, o lectură irezistibilă pentru dependenţii de suspans, enigme, jocuri psihologice şi mai ales de călătorii în oraşe labirintice.

Debutul autoarei Christine Mangan a fost comparat cu deja clasicele romane scrise de Patricia Highsmith, Agatha Christie şi Gillian Flynn. Unii şi l-au imaginat pe Hitchcock realizând un film într-un oraş maghrebian. De fapt, Necunoscuta din Tanger jonglează cu aceste influenţe, pe care le plasează seducător într-un oraş în fierbere.

Acţiunea romanului se petrece în acea perioadă în care Marocul îşi dorea independenţa. În anii ’50, Tangerul devenise ultimul bastion al influenţei europene din Maroc. Faima lui era un magnet pentru călătorii visători, pentru intelectualii occidentali nonconformişti şi pentru interlopii de pretudindeni. Cu fiecare se arăta generos, dar şi feroce.

În legendarul oraş ajunge şi Alice împreună cu soţul ei, John. Dar lui Alice Tangerul nu îi prieşte. Nu simte pentru el fascinaţia occidentalilor şi a lui John, care este ademenit de o frumuseţe locală.

Pe cât de incitant era pentru cei dornici de a căuta aventuri, pe atât de înspăimântător era Tangerul pentru Alice. Însă oraşul îşi dezvăluie adevăratele capcane abia când exuberanta Lucy, cea mai bună prietenă a lui Alice, ajune aici.

Alice şi Lucy au fost apropiate în anii studenţiei, fiind apoi legate de un secret dureros. Acest secret devine copleşitor şi ia o turnură aberantă într-un Tanger plin de escroci şi de spioni. Între versatila prietenă şi Alice se instalează brusc neîncrederea. Lucy are propriile planuri. Ea bulveresează fără scrupule existenţa lui Alice şi a lui John, soţul infidel şi arogant a lui Alice.

Necunoscuta din Tanger are potenţialul unui roman de la care ar putea pleca scenariul unui film alert. Paginile se derulează precum scenele în care un oraş istoric este un personaj crucial. Atmosfera Tangerului devine fundalul ideal pentru un thriller în care personajele par să îşi piardă minţile. Fascinaţia şi teama de cădere într-o prăpastie a derutei se învecineaza epuizant pentru psihicul străinului.

Acţiunea se intensifică pe măsură ce Lucy dezvăluie secretele celui devenit soţul lui Alice. Îl urmăreşte pe străzile ameţitoare, până când acesta dispare. Dispariţia lui John retrezeşte amintiri dureroase legate de primul logodnic al lui Alice.

Cutreierând străzile Tangerului, Lucy întâlneşte un localnic enigmatic, înconjurat de o aură de pericol. Introducând acest personaj masculin deopotrivă atrăgător şi întunecat, Christine Mangan îi aduce un omagiu lui Paul Bowles. Asemenea lui Paul Bowles, autoarei îi place să lege vraja exotică a Tangerului de acele dorinţe ascunse ale occidentalilor. De fapt, Tangerul, cu străzile sale întortocheate, reprezintă o altă lume. Aici tot ce este interzis devine posibil. Este lumea îndepărtată, unde legile sunt anulate, cel puţin în mintea occidentalului aflat departe de casă.

Vei aprecia mai ales modul în care Tangerul colonial este reprezentat: între fascinatie şi haos, între măreţie şi reputaţia sordidă. Furnicarul de pe străzilor înguste şi contextului istoric au făcut din vechiul oraş marocan un cuib pentru şarlatani şi aventurieri. O şarlatană pare a fi şi una dintre protagoniste. Gesturile ei vor deveni elementul care poate răsturna mesajele oferite de indicii şi verdictele cu privire la autorul crimei.

Ai spune despre Necunoscuta din Tanger că deţine ingredientele din clasica reţetă pentru un thriller de vară sau care te face să te gândesti la o vară continuă. Are un decor exotic. Atmosfera toridă permite scufundarea în lumea jocurilor psihologice năucitoare. Personajele au câte un secret ce alimentează misterul până la final. Totuşi, pe măsură ce te vei apropia de final vei descoperi că miza este deviată imprevizibil. Dorinţa de a descoperi criminalul este eclipsată de nevoia de a înţelege ce se întâmplă în mintea personajelor.

Cea de-a doua miză este legată de elucidarea altui mister: adevărul despre legătura de prietenie dintre Alice şi Lucy. Ele sunt două personaje opuse, mereu surprinzătoare. Fiecare capitol (scris la persoana I) prezintă alternativ şi derutant varianta fiecăreia asupra evenimentelor. Ai impresia că ajungi să citeşti două jurnale, în care mărturisirile se contrazic. Aşadar, dezvăluirile fiecărui personaj feminin îţi va răsturna percepţia asupra celuilalt.

Succesul acestui roman se bazează pe sincronizarea celor două planuri ale acţiunii. O parte a evenimentelor se învârte în jurul dispariţiei lui John, soţul lui Alice. Cealaltă parte face parte din planul relaţiei pline de secrete şi intenţii ascunse dintre Alice şi Lucy. Una dintre ele îşi va dezvălui o latură sinistră, ce anunţă pericolul.

Necunoscuta din Tanger este genul de roman în care pericolul năucitor ia o turnură aparent delirantă. Ai impresia ca un păpuşar nevăzut se joacă nemilos cu minţile personajelor. Îţi vei aminti astfel de filmele lui Hitchcock, în care maleficul se deghiza în halucinant.

Citeşte şi Femeia din Orient Express – Agantha Christie în ipostaza călătoarei luate prin surprindere

Les trios dames de la Kasbah – O declaraţie de iubire pentru Algeria

Femeia din Orient Express – Agatha Christie in ipostaza calatoarei luate prin surprindere

Les trois dames de la Kasbah – O declaratie de iubire pentru Algeria

 

Dincolo de limita aceasta biletul isi pierde valabilitatea – Ultima statie a masculinitatii

Dacă s-ar face un top despre cele mai sincere (şi incomode) romane care explorează masculinitatea, Dincolo de limita aceasta biletul îşi pierde valabilitatea ar ocupa un loc de invidiat. Este nu doar irezistibil de ofertant prin tema aleasă, dar te mai ia şi prin surprindere precum un thriller cu accente abisale.

Romain Gary a scris o poveste în care sexualitatea ameninţată ia forma unei explorări care te ţine cu sufletul la gură datorită unei tensiuni dătătoare de suspans. Este vorba despre acel suspans provenit din obsesiile care ameninţă că vor surpa existenţa unui bărbat sigur pe el.

Jacques Rainier, personajul central, era întruchiparea succesului absolut. El părea că le avea pe toate. Îşi oferise inclusiv şansa de a trăi o ultimă iubire năucitoare alături de o femeie venită de peste mări şi ţări, la care visează de obicei mulţi occidentali.

Încă de la primele pagini suntem aruncaţi într-o lume a bărbaţilor de succes. Însă ne dăm repede seama că nu despre succes este vorba, ci despre teama de pierdere a lui. O pierdere pe toate planurile ce alcătuiesc mitul virilităţii: sexual, social, financiar. Alături de personajul central, un afacerist trecut de prima tinereţe, dar care nu şi-a pierdut şarmul, asistăm la nişte dialoguri de o francheţe dezinhibantă despre temerile şi angoasele masculine. Toate ne sunt devoalate când impetuos-necruţător, când ironic-sofisticat, dar mereu cu aceeaşi intensitate alertă.

În decorul unui hotel amenajat într-un palazzo veneţian celebru, vei asista la nişte dialoguri despre sexualitate, putere, consum, dorinţă compulsivă, femei şi crepusculul potenţei. Replicile personajelor masculine ar merita un loc privilegiat în muzeul sincerităţii. Din şocant de sincerele dezvăluiri nu lipsesc vulnerabilitatea şi umorul. Se trece năucitor de la autoironia rafinată la exhibarea clinică sau la cea vecină cu bravada celui gol pe dinăuntru.

În Veneţia celor ce îşi trăiesc ultimele zvâcniri pasionale te va întâmpina un dialog între doi oameni de afaceri. Unul se teme că nu va fi în stare de ultima sforţare pentru acapararea pieţei europene. Celălalt, devenit şi personajul central, se teme de insuccesul viril în relaţia cu o femeie mai tânără decât el cu trei decenii.

Subiectul romanului nu este unul nou. Un bărbat se teme că nu-i va face faţă iubitei mai tinere, în timp ce virilitatea este atacată şi pe flancul potenţei financiare. Totuşi, partea captivantă începe acolo unde alţi scriitori ar fi făcut abuz de clişee vulgare. Această evitare a clişeelor se datorează talentului dovedit de Romain Gary, care l-ar fi făcut invidios şi pe Hitchcock. Romain Gary dovedeşte astfel o rară abilitate de a transforma impasul existenţial şi temerile personajelor în labirinturi psihologice de unde răsar umbre ameninţătoare şi fantome ale trecutului.

Prin labirintul propriei minţi rătăceşte şi Jacques Rainier după instalarea fricii în faţa eşecului. Fost combatant al Rezistenţei în anii ‘40 şi devenit apoi un afacerist de succes, acesta se află în faţa inevitabilului: degradarea fizică. Obsedat de noua lui cucerire -Laura, o braziliancă îndrăgostită nebuneşte de el -, Jacques alege căi bizare de recuperare a vigorii din tinereţe. Astfel, el începe un periplu pin Paris, un Paris al marginalilor, de unde îşi trage sevele idealul său de masculinitate arhaice.

La un moment dat, în scenă intră şi două personaje obscure. Ele vor avea un rol vital în dozarea tensiunii irezistibile pentru cei dependenţi de romanul psihologic. Este vorba despre un hoţ având trupul unui toreador şi o vânzătoare de placeri, o veterană a deliciilor interzise.

Jacques îşi imaginează nişte idei absurde pentru salvarea virilităţii. El plănuieşte să le pună în practică apelând la tânărul delincvent şi la experimentata matroană de bordel. Cele două personaje amintesc de un thriller noir. Un thriller  în care obsesiile de natură erotică forţează nu doar graniţa dintre ordine şi haos, ci şi dintre civilizat şi barbar.

Romanul are mai multe planuri, legate de ele de cuvântul declin. Nu este doar un declin al virilităţii, ci mai ales de natură socială. Există un plan al relaţiei de cuplu. Există un plan al relaţiei cu puterea. Mai există şi un plan simbolic. Aici apar mesajele nihilist-apocaliptice legate de posibila dispariţie a culturii şi forţei europene (acţiunea se petrece în deceniul ce a urmat pierderii coloniilor). Declinul are astfel mii de feţe, care îţi vor schimba perspectiva asupra dramei şi compexităţii romanului.

Cu forţa pătrunzătoare a unui psihanalist, dar fără a diseca pentru a vătăma enigmele, Romain Gary urmăreşte proiecţia unei drame individuale asupra societăţii europene. Personajul său masculin proiectează apocalipsa propriei virilităţi asupra imaginii unei Europe neputincioase. Doar că nu vei citi un şir de reflecţii epuizante. Paginile vor fi mai degrabă o desfăşurare precum o farsă a evenimentelor declanşate de obsesie.

Romain Gary face din obsesia pentru vigoarea sexuală o plonjare în lacul fantasmelor. Jacques apelează la fantasmele condamnate de societatea civilizată. El şi le asumă abia când în viaţa lui îşi face apariţia un tânăr andaluz dubios, întruchipând virilitatea intimidantă. Acest tânăr vine de la periferie. Întâlnirea cu el pare un ritual de trecere a lui Jacques spre haosul din propriul psihic.

Jacques simte că imigrantul cu tendinţe obscure ar putea fi atât biletul său către damnare, cât şi spre vindecare. Fără să vrea, andaluzul cu alură de toreador îl invită să se lase condus de pulsiunile violente. Trezeşte astfel impulsurile prin care unii bărbaţi încearcă să îşi resusciteze încrederea în propria virilitate. Totodată, Jacques descoperă cheia eliberării, prin transformarea acestui personaj dubios într-un alter-ego ce are încă vigoarea nediluată.

Întâlnirea cu personajul marginal va duce la reapariţia unei femei decăzute, având un alt rol decisiv în trecutul lui Jacques. Ea îi va oferi o soluţie neaşteptată. Îl înţelege pe Jacques mai bine decât s-ar crede. Are la rândul ei un plan absurd. Jacques nu se mai teme. Ar face totul pentru ieşi din marele impas adus de trecerea anilor în existenţa unui bărbat dependent de propria forţă.

Personajele reflectă lejeritatea prin care se trece de la gând la carnalul gata de a i se sustrage tocmai profunzimii. De la superficial la luciditate. De la ordine la haosul creat de pulsiunile erotice. Astfel, romanul va fi apreciat mai ales de fanii unor scriitori precum Stefan Zweig sau Arthur Schnitzler.

Cei pasionaţi de lectură vor avea impresia că au trecut o punte între deceniile trecute şi prezent. Vor descoperi ecouri din autorii anilor interbelici, influenţaţi de psihanaliză. Decorul veneţian le va aminti unor cititori de personajul masculin al lui Hemingway din romanul Across the River and into the Trees. Citind pasajele în care angoasele personale sunt legate de viziunea sumbră asupra Europei slăbite şi acaparate de regulile afaceriştilor lacomi, ce îi ignoră trecutul civilizaţia, alţii se vor întreba dacă nu cumva Michel Houellebecq s-a gândit şi la acest roman înainte de a scrie Serotonină.

Poți cumpăra Dincolo de limita aceasta biletul îşi pierde valabilitatea de aici.

 

Citeşte şi Tentaţia de a fi fericit – Amintiri imprevizibile despre frumuseţea existenţei umane

Tentatia de a fi fericit – Amintiri imprevizibile despre frumusetea convingatoare a existentei umane

 

Vox Lux – Stralucire intunecata

Vox Lux, una dintre vedetele de la American Independent Film Festival 2019, va atrage în sala de cinema spectatorii pentru care A Star Is Born era prea comercial şi prea încărcat de melodramă. În Vox Lux este vorba tot despre un star, dar a cărui dramă poate lua accente abisale întunecate pe măsură ce strălucirea succesului devine din ce în ce mai intensă. De fapt, mulţi au considerat Vox Lux o replică mai realistă şi mai francă, din zona cinematografiei de festival european, data multinominalizatului film în care apare Lady Gaga. Interesul şi curiozitatea stârnite de film sunt datorate şi coloanei sonore la care Sia a colaborat intens.

Aşa cum a demonstrat şi cu filmul The Childhood of a Leader, regizorul Brady Corbet este capabil să recicleze teme arhifolosite pentru a crea o poveste care să îţi dea impresia că este altfel. Filmele sale reuşesc să îţi atragă atenţia printr-o stranietate cu accente sumbre, înconjurată de un mister aproape total privind motivele din spatele anumitor acţiuni ce anticipează terifiant mugurii unor efecte malefice asupra celor din jur.

În Vox Lux povestea se anunţă cât se poate de banală şi (deja) comună în spaţiul american: pierderea inocenţei pentru a obţine faima în industria muzicii pop ce dă staruri planetare pe banda rulantă, uniformizând şi anulând astfel orice urmă de autenticitate în relaţia cu sine şi cu semenii. Totuşi, filmul îţi dă (până la un punct) iluzia că vezi un rezultat diferit datorită modului în care sunt manipulate anumite cadre reprezentând măreţia copleşitoare a unui mare oraş, unde ajunge personajul feminin ce aspiră la statutul de superstar, astfel încât faima să capete un aer apocaliptic-demonic. De fapt, latura malefică a trecerii de la ipostaza de fată simplă şi discretă a lui Celeste (personajul central) la cea de magastar fără scrupule şi inhibiţii este anunţată în prima parte a poveştii. În această primă parte o vedem pe Celeste (pre-adolescentă) cum supravieţuieşte după ce unul dintre colegii ei ia cu asalt şcoala şi îşi împuşcă profesorul şi colegii, aşa cum îţi este relatat în ştirile despre masacrele din şcolile americane.

După ce supravieţuieşte atacului, Celeste încearcă să se vindece prin compunerea unei melodii. Aceasta melodie devine un imn al durerii naţionale, apoi intră în malaxorul celebrităţii hrănite din solidaritatea coletivă şi din exploatarea dramei. Cleste ajunge pe mâna unor producători ambiţioşi ce îi propun o schimbare a imaginii. Ea nu va mai cânta melodii care să atragă simpatia unei comunităţi îndurerate, ci nişte viitoare hituri cu mesaj hedonist, ce atrag mai mult datorită videoclipurilor în care inocenta Celeste joacă rolul tinerei vampe călărind ademenitor o motocicletă în costum sexy.

Faima o va duce pe Celeste în marile oraşe, perfecte pentru sora ei petrecăreaţă, interpretată de Stacy Martin. Sora  îi devine ghid prin atracţiile nopţii albe ce include şi iniţierea abruptă în lumea viciilor şi a primelor experienţe sexuale. Scăpată de sub vigilenţa impresarului interpretat de Jude Law, Celeste are multe aventuri, una dintre ele cu un star local ce preferă să cânte rock în baruri obscure, degajând însă energia şi încrederea în sine a unui megastar. Din păcate, regizorul nu reuşeşte să depăşească predictibilele clişee legate de relaţia dintre fata ajunsă faimoasă datorită popului ultracomercial şi aspirantul din zona muzicii devenite o replică abrazivă la tendinţa lumii de a-şi vinde sufletul.

Discuţia dintre Celeste şi personajul rocker, de la care spetatorul avea pretenţii mari, cum ar fi cea legată de posibilitatea de a-i da filmului dinamism şi profunzime, se limitează la nişte replici lipsite de substanţă. Aventura lui Celeste nu se prelungeşte într-o ieşire din zona de confort a muzicii comerciale şi a faimei superficiale oferite de aceasta.

Anii trec şi o regăsim pe Celeste la maturitate, interpretată acum de Natalie Portman. Schimbarea este una radicală. Celeste este acum o vedetă insuportabilă. Îşi neglijează fata adolescentă, rezultată în urma unei aventuri avute în adolescenţă. Îşi umileşte sora devotată, acum transformată în servitoare şi în supravehetoarea fetei lui Celeste, ignorând faptul că sora din umbră îşi dorise la rândul ei să devină cântăreaţă. Acum Celeste pare mai degrabă o devoratoate de egouri fragile, dezvăluind fără teamă şi remuşcare un egosim extrem, chiar şi în relaţia cu ea însăşi, o relaţie distructivă din cauza drogurilor.

Vox Lux a pornit de la nişte idei ce ar fi putut împinge şi mai mult subiectul spre zona filmelor originale, care să fie prizate atât de publicul pretenţios cât şi de cel ce prefară cinematograful unui mall, perfect pentru imagini spectaculoase. Coloana sonoră compusă de Sia avea potenţialul de a crea stranietate cu efecte deopotrivă angoasante şi irezistibile. De asemenea, personajul feminin al filmului inspira suficient mister încât metamorfoza psihologică să permită o pendulare captivantă între enigma învelită în ofertanta ambiguitate derutantă şi autodezvăluirea cu mesaj sofisticat prin care să se poată sincroniza multiplele faţete ale poveştii. Această posibilă sincronizare a direcţiilor spre care merge interpretarea filmului ar fi explorat mai seducător şi năucitor legătura dintre individual şi maladiile societăţii megalomane ce naşte monştri îmbrăcaţi în haine sclipitoare. Din păcate, personajul Celeste nu capătă adâncimea dorită. Nu vezi un joc al nuanţelor interpretabile, care să ofere acea notă bulversantă vitală pentru acest gen de scenariu, astfel încât să amestece elementele acroşante pentru public şi calităţile unui film original din zona independentă, ce ajunge până la urmă şi în marile cinematografe.

Din păcate, consistenţa personajului central începe să se dilueze exact în scenele în care te-ai fi aşteptat să devină mai sofisticat şi mai nuanţat. Celeste rămâne un personaj descris în tuşe groase, îmbibat în stereotipuri. Se droghează asemenea unui star din percepţia colectivă, se dezumanizează, face crize de isterie şi devine incapabilă de a mai comunica sincer şi empatic tocmai atunci când fiica ei are nevoie de ea. O regăsim în pragul unui colaps după ce trecutul ameninţă să dea buzna în prezentul fabricat artificial, când unul dintre hiturile ei a devenit coloana sonoră a unui act brutal preluat senzaţionalist şi cinic de mass-media.

Există un ingredient care salvează totuşi filmul de la un fiasco total în ochii spectatorului ale cărui aşteptări au fost alimentate de colaborarea dintre mari actori americani şi un artist precum Sia, asociată cu tot ceea este diferit şi insolit în muzica mainstream. Acest ingredient este vocea lui Willem Dafoe. Vocea pare să îi aparţină unui narator care vede şi ştie tot când relatează cu tâlc povestea lui Celeste. Datorită acestei voci, filmul poate fi citit şi în cheia unui basm noir pentru oameni mari, în care maleficul pândeşte inocenţa pentru a se înfrupta până la anihilarea ei.

Vocea pătrunzătoare a lui Dafoe menţine atenţia spectatorului deoarace îi dă impresia că oricând poate apărea un salvator element-surpriză care să tulbure vieţile personajelor, bruscând realul plauzibil şi împingându-l în zona întunecată. Dafoe are vocea naratorului clasic, o voce prevestitoare ce ar putea să transforme alienararea adusă de faimă într-o decădere cu accente de horror alegoric stilizat şi realitatea într-o irealitate halucinantă din cauza mecanismelor psihologice puse în mişcare de Celeste pentru a fugi de ea însăşi.


LYTE video

Citeşte şi Patti Cake$ – O Adele în lumea Hip-Hop

Patti Cake$ – O Adele in lumea Hip-Hop

Ultimele articole