După ce vor citi acest roman, s-ar putea ca mulţi turişti să înlocuiască întrebările Cum ajung mai repede la Zidul Chinezesc?, La comorile din Oraşul Interzis?, La casele tradiţionale de lemn, cu olane şi lampioane, unde se pot servi cei mai buni tăiţei în boluri pictate, bune de tras în poze? cu întrebarea Unde îl găsesc pe domnul Fugui? Cum, mai întrebaţi Care Fugui? Ţăranul chinez înţelept, ce are mereu vorbele de duh la el, despre care am citit eu în romanul lui Yu Hua. Aşadar, nu va fi de mirare că acest Fugui, cu viaţă zbuciumată şi gânduri aşezate în vremuri dezordonate, să devină obiectiv turistic şi să fie dat un ordin de sus ca fiecare sat să aibă Fuguiul său, care să le povestească străinilor cum trece un chinez mai uşor peste toate.
Pe cât de mult ajung să te revolte şi să te dezguste, la început, neghiobiile fără margini ale răzgâiatului Fugui, băiat de bani gata de la începutul secolului trecut, dependent de jocuri de noroc şi de bordelurile unde toca averea strămoşilor şi zestrea nevestei, pe atât de mult îl vei îndrăgi după ce va pierde totul şi îşi va începe adevărata ascensiune către lumea celor drepţi şi înţelepţi. Filosofia lui de viaţă te va unge pe suflet şi îţi va aminti de momentele de cumpănă, în care toţi ceilalţi îţi plângeau de milă, dar tu te bucurai că ai fost suficient de puternic şi de tenace pentru a rămâne viu (mai ales psihic), încât ai impresia că la tine s-a gandit Yu Hua când şi-a intitulat romanul În viaţă.
Fugui este genul de personaj ce trece dincolo de limitele dintre ficţiune şi realitate, deşi metamorfoza lui interioară pare mai degrabă o pură fantasmagorie născută din credulitatea aceluia ce se încăpăţânează să mai creadă că oamenii se pot schimba. Modul în care Yu Hua îi construieşte povestea îl transformă într-o proiecţie a celor dornici să creadă până la capăt în grăuntele de compasiune şi de bunătate de sub tentaţiile pervertirii. Te va revolta, te va întrista, dar va avea şi multe momente în care îţi va stârni hohote de râs. Multitudinea de reacţii provocate cititorului sunt bine premeditate de autor şi oglindesc perfect contradicţiile naturii umane. Meritul său cel mai mare este acela de a crea un personaj care să te şocheze la început din cauza dozei mari de egoism, dar fără să te dezguste, iar la final să te înduioşeze până la vărsarea lacrimilor, fără a-l adânci în tragedia care lasă în urmă o atmosferă sumbră.
Făcând parte din triada faimoasă a literaturii chineze actuale, ce a răzbit în lumea occidentală – alături de Su Tong şi Mo Yan – scriitorul multipremiat Yu Hua aduce în prim-plan odiseea omului simplu, pe care asupririle şi terifiantele schimbări politice îl găsesc tot în lumea sa, a bucuriilor simple şi a vorbelor cu tâlc prin care îşi oblojeşte nişte răni sufleteşti care pe alţii i-ar fi trimis de multă vreme în lumea umbrelor. Ar fi putut scrie o variantă chineză a romanului balzacian, accentuând acea trăsătură fatidică prin care protagonistul se condamnă singur la moartea prin supliciul nefericirii, sau ar fi dus mai departe tradiţia romanelor clasice din ţara lui, în care lăcomia pătimaşă, deopotrivă mercantilă şi senzuală, ar fi abătut prăpădul transgeneraţional asupra unei familii avute. Dar Yu Hua se apropie mai mult de stilul sud-americanilor, ce îşi îmbracă romanele care tratează problemele sociale în acel înveliş vindecător al poveştilor atemporale, date mai departe prin intimitatea împărtăşirii unei istorii de viaţă nescrisă, trecută din vorbă-n vorbă.
Deşi În viaţă este un roman cât se poate de realist şi usor de plasat pe scara istoriei, al unui om ce se destăinuie cu o francheţe dureroasă, mai ales în raport cu propriile greşeli, primele pagini îţi amintesc de poveştile cu protagonişti veniţi din vremuri imemoriale şi întorşi înapoi într-un timp fugit din calendar. Vocea nostalgică a unui narator ce străbătea satele chineze pentru a culege poveşti, cântece, păţanii ieşite din comun sau obiceiuri pe cale de dispariţie se întâlneşte cu vocea hâtră a ţăranului Fugui. Oprit pentru a-şi trage sufletul pe malul unui heleşteu şi pentru a-i permite să se odihnească şi bivolului căruia i-a dat chiar numele său, Fugui îşi derulează biografia în faţa căreia nu vei şti dacă să plângi sau să râzi în hohote datorită scenelor comice în care îşi îmbracă o tragedie grea cât un blestem întins pe sute de ani, ce sugruma generaţii întregi. Este o biografie împărţită în două: înainte de pierderea averii şi după. Toate episoadele dinainte de sărăcire prin risipirea averii la pariuri sunt pline de scene de un comic satiric şi caricatural, încât ai impresia că priveşti cronica pictată a unei vieţi de boiernaş ce huzurea de zor, imortalizată de un artist mucalit ce vrea să îşi vândă lucrarea unui amator de suveniruri vizuale, ce redau banchete asiatice tradiţionale, chipuri expesive zărite în forfota unor furnicare pestriţe, scene vii de inspiraţie bruegeliană, femei cu ochi migdalaţi şi lunecoşi precum hainele de mătase, ce ademenesc pe străzile pitoreşti.
În centrul acestei cronici a măririi şi decăderii din lumea burgheziei chineze, ce se bucura de ultima pâlpâire hedonistă dinaintea comunismului, se află Fugui, un risipitor ca nimeni altul, spre oroarea familiei, dar mai ales a nevestei devotate care asistă neputuncioasă la momentul în care acesta îşi pune moşiile şi casa gaj, cum fac de obicei pariorii greu de lecuit. Când se trezeşte din febra ludopatiei, este prea tarziu. Ogoarele nemărginite şi casa mare cât un palat îi sunt deja luate de un trişor versat. El ajunge să-şi ducă traiul de pe-o zi pe alta, într-o colibă cu acoperiş de paie, alături de soţia pe care o preţuieşte abia când ajunge la sapă de lemn şi de cei doi copii. Pierderea averii nu va fi singura pagubă, dar îl va apăra de una şi mai mare, a pierderii vieţii, când adepţii lui Mao încep să-i ia la rost pe moşieri. Pe cei din colibe nu îi mai supun interogatoriilor. Deocamdată, nu mai au ce să le ia pentru a împarţi oropsiţilor.
Cu fiecare pagină ajungi să descoperi că sapa de lemn a săraciei lucii a devenit un talisman pentru Fugui. I-a prelungit viaţa, chiar şi una greu de îndurat, pe care fostul moştenitor arogant a primit-o cu smerenia proverbială a orientalului ce-si duce poverile sufleteşti până la final. Pierderea averii fabuloase a fost răul cel mai mic. Marile încercări (dar şi bucurii) aveau să înceapă abia după instalarea în coliba de la marginea satului, care a coincis şi cu momentul ascensiunii triumfale a comunismului maoist. Dar Fugui se strecoară printre capcanele activiştilor zeloşi cu versatilitatea păstrată din fosta viaţă lipsită de griji. Scapă viu şi din marea foamete, şi din lupta de clasă, dar are de furcă mai mult cu ai săi. Fiecare situaţie dramatică prin care trece pare o vamă costisitoare, ce trebuie traversată pentru găsirea liniştii serene de care vorbesc religiile din ţara sa.
Dacă primele necazuri ale lui Fugui amintesc de abundenţa scenelor satirice imprimate pe un paravan găsit în prăvăliilor anticarilor ce vând povesti din ţări îndepărtate surprinse în alte veacuri, cele din perioada austerităţii par desprinse din frescele budiste adaptate la stilul bucolic şi la caznele pregătite Omului Nou pentru a se perpeli în doctrina lui Mao. Prin descrieri în care satira la adresa Chinei comuniste este învelită în duhul blândeţii şi al duioşiei din relaţiile umane, ce îndulcesc asprimea istoriei, aşa cum găseşti în cărţile scrise de Ludmila Uliţkaia, Yu Hua descrie călătoria legendară a sufletului, de la păcatul trufiei şi al vanităţii la purificarea prin suferinţă, prin conştientizarea apropierii vieţii de moarte, a împlinirilor perisabile de tihna ce promite oaze de veşnicie populate de bucurii mărunte. Fugui plânge, dar se luminează ca nimeni altul ajuns în situaţia lui. Nu recurge la detaşarea ascetului, ci se avântă cu toate simţurile în viaţa care îl pătrunde până în măduva oaselor. Ajunge să accepte şi să iubească tot ce îi ofera existenţa ingrată, mai ales după ce rămâne cu mai nimic.
Oricât de neverosimilă al părea, împăcarea cu sine, halucinantă pentru occidentalul modern, chiar şi pentru chinezul actual, este posibilă în lumea lui Fugui. Nu este un semn al smintelii vecine cu falsa promisiune a detaşării întru moştenirea unui paradis ce promite anihilarea marilor dureri. Modul în care îşi argumentează această împăcare, ce nu seamănă nici pe departe cu acea resemnare a învinsului ce şi-a pierdut minţile în urma traumelor, a pierderilor, ţi se va părea în final plauzibilă. Este rodul unei maxime lucidităţi, apărute abia după ce personajul romanului a descoperit cât de subţire poate fi graniţa dintre viaţă şi moarte de-a lungul istoriei moderne a Chinei, dar mai ales a propriei existenţe.
Vei aprecia la Yu Hua mai ales talentul de povestitor ce ştie cum să-i dea glas personajului său, astfel încât să ai impresia că stai tu însuţi de vorbă cu Fugui. O mare contribuţie o are şi traducătorul Mugur Zlotea, care a transpus într-o limbă română cu vervă satirică şi candoare acea oralitate a povestirilor populare care se încăpăţânează să mai supravieţuiască în satele Extremului Orient. În viaţă este un roman la care vei face mereu trimiteri când vei auzi despre oameni care se vor teme că toate fiinţele şi lucrurile de care şi-au legat fericirea se pot risipi într-o zi.
Editura Humanitas Fiction, 2016
