Marii câștigători ai premiilor Oscar 2025

A 97-a ediție a Premiilor Academiei Americane de Film, care a avut loc aseară la Dolby Theatre din Los Angeles, a avut filmul Anora ca mare câștigător al serii. Astfel, Anora a câștigat 5 premii, pe unele dintre cele mai importante: cel mai bun film, regizor, actriță, scenariu original, montaj. Iată mai jos câteva dintre cele mai importante premii și cui i-au revenit aseară. Dedesubt, aveți lista completă de nominalizați și câștigători.

  • Cel mai bun film: Anora
  • Cel mai bun regizor: Sean Baker pentru Anora
  • Cea mai bună actriță: Mikey Madison pentru Anora
  • Cel mai bun actor: Adrien Brody pentru The Brutalist
  • Cea mai bună actriță într-un rol secundar: Zoe Saldaña for Emilia Pérez
  • Cel mai bun actor într-un rol secundar: Kieran Culkin for A Real Pain

Adrien Brody a câștigat pentru a doua oară premiul Oscar și ne bucurăm pentru el. Chiar dacă ne-ar fi plăcut să câștige și Ralph Fiennes, nu putea fi decât un câștigător, iar rolul lui Brody a fost infernal de dificil, dar a reușit să-i dea viață într-un mod în care doar cei mai buni ar fi reușit.

Ne bucurăm și pentru Sean Baker, care a plecat acasă cu 4 statuete: pentru cel mai bun film, regizor, scenariu și montaj! Extraordinar de talentatul Sean Baker spune de mulți ani poveștile celor mai puțini văzuți membri ai societăților noastre, oameni fără viitor, fără educație, fără mijloace de supraviețuire. Hollywood-ul dă un semn astfel, voit sau nevoit, că nu doar vocea celui mai puternic ar trebui să conteze și să dicteze…

I’m Still Here din Brazilia a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film străin. ​

Lista completă a nominalizaților și câștigătorilor Premiile Oscar 2025

  • Cel mai bun film:

    • Anora (Câștigător)
    • The Brutalist
    • A Complete Unknown
    • Conclave
    • Dune: Part Two
    • Emilia Pérez
    • I’m Still Here
    • Nickel Boys
    • The Substance
    • Wicked
  • Cel mai bun regizor:

    • Sean Baker pentru Anora (Câștigător)
    • Brady Corbet pentru The Brutalist
    • James Mangold pentru A Complete Unknown
    • Jacques Audiard pentru Emilia Pérez
    • Coralie Fargeat pentru The Substance
  • Cel mai bun actor:

    • Adrien Brody pentru The Brutalist (Câștigător)
    • Timothée Chalamet pentru A Complete Unknown
    • Colman Domingo pentru Sing Sing
    • Ralph Fiennes pentru Conclave
    • Sebastian Stan pentru The Apprentice
  • Cea mai bună actriță:

    • Mikey Madison pentru Anora (Câștigătoare)
    • Cynthia Erivo pentru Wicked
    • Karla Sofía Gascón pentru Emilia Pérez
    • Demi Moore pentru The Substance
    • Fernanda Torres pentru I’m Still Here
  • Cel mai bun actor într-un rol secundar:

    • Kieran Culkin pentru A Real Pain (Câștigător)
    • Yura Borisov pentru Anora
    • Edward Norton pentru A Complete Unknown
    • Guy Pearce pentru The Brutalist
    • Jeremy Strong pentru The Apprentice
  • Cea mai bună actriță într-un rol secundar:

    • Zoe Saldaña pentru Emilia Pérez (Câștigătoare)
    • Monica Barbaro pentru A Complete Unknown
    • Ariana Grande pentru Wicked
    • Felicity Jones pentru The Brutalist
    • Isabella Rossellini pentru Conclave
  • Cel mai bun scenariu original:

    • Sean Baker pentru Anora (Câștigător)
    • Jacques Audiard and Thomas Bidegain pentru Emilia Pérez
    • Coralie Fargeat pentru The Substance
    • James Mangold and Jay Cocks pentru A Complete Unknown
    • Brady Corbet and Mona Fastvold pentru The Brutalist
  • Cel mai bun scenariu adaptat:

    • Peter Straughan pentru Conclave (Câștigător)
    • A Complete Unknown
    • Emilia Perez
    • Nickel Boys
    • Sing Sing
  • Scurtmetraj de Animație

    • „Beautiful Men” (Miyu Distribution) – Nicolas Keppens și Brecht Van Elslande
    • „In the Shadow of the Cypress” – Shirin Sohani și Hossein Molayemi (CÂȘTIGĂTOR)
    • „Magic Candies” (Toei Animation) – Daisuke Nishio și Takashi Washio
    • „Wander to Wonder” (Miyu Distribution) – Nina Gantz și Stienette Bosklopper
    • „Yuck!” (Miyu Distribution) – Loïc Espuche și Juliette Marquet

    Design de Costume

    • „A Complete Unknown” – Arianne Phillips
    • „Conclave” – Lisy Christl
    • „Gladiator II” – Janty Yates și Dave Crossman
    • „Nosferatu” – Linda Muir
    • „Wicked” – Paul Tazewell (CÂȘTIGĂTOR)

    Scurtmetraj de Acțiune Live

    • „A Lien” – Sam Cutler-Kreutz și David Cutler-Kreutz
    • „Anuja” – Adam J. Graves și Suchitra Mattai
    • „I’m Not a Robot” (The New Yorker) – Victoria Warmerdam și Trent (CÂȘTIGĂTOR)
    • „The Last Ranger” – Cindy Lee și Darwin Shaw
    • „The Man Who Could Not Remain Silent” (Manifest) – Nebojša Slijepčević și Danijel Pek

    Machiaj și Coafură

    • „A Different Man” – Mike Marino, David Presto și Crystal Jurado
    • „Emilia Pérez” – Julia Floch Carbonel, Emmanuel Janvier și Jean-Christophe Spadaccini
    • „Nosferatu” – David White, Traci Loader și Suzanne Stokes-Munton
    • „The Substance” – Pierre-Olivier Persin, Stéphanie Guillon și Marilyne Scarselli (CÂȘTIGĂTOR)
    • „Wicked” – Frances Hannon, Laura Blount și Sarah Nuth

    Coloană Sonoră Originală

    • „The Brutalist” – Daniel Blumberg (CÂȘTIGĂTOR)
    • „Conclave” – Volker Bertelmann
    • „Emilia Pérez” – Clément Ducol și Camille
    • „Wicked” – John Powell și Stephen Schwartz
    • „The Wild Robot” – Kris Bowers

    Lungmetraj de Animație

    • „Flow” (Sideshow/Janus Films) (CÂȘTIGĂTOR)
    • „Inside Out 2” (Walt Disney) – Kelsey Mann și Mark Nielsen
    • „Memoir of a Snail” (IFC Films) – Adam Elliot și Liz Kearney
    • „Wallace & Gromit: Vengeance Most Fowl” (Netflix)
    • „The Wild Robot” (Universal) – Chris Sanders și Jeff Hermann

    Cinematografie

    • „The Brutalist” – Lol Crawley (CÂȘTIGĂTOR)
    • „Dune: Part Two” – Greig Fraser
    • „Emilia Pérez” – Paul Guilhaume
    • „Maria” – Ed Lachman
    • „Nosferatu” – Jarin Blaschke

    Documentar de Lungmetraj

    • „Black Box Diaries” (MTV Documentary Films) – Shiori Ito, Eric Nyari și Hanna Aqvilin
    • „No Other Land” – Basel Adra, Rachel Szor, Hamdan Ballal și Yuval Abraham (CÂȘTIGĂTOR)
    • „Porcelain War” (Picturehouse) – Brendan Bellomo, Slava Leontyev, Aniela Sidorska și Paula DuPré Pesmen
    • „Soundtrack to a Coup d’Etat” (Kino Lorber) – Johan Grimonprez, Daan Milius și Rémi Grellety
    • „Sugarcane” (National Geographic Documentary Films)

    Documentar de Scurtmetraj

    • „Death by Numbers” – Kim A. Snyder și Janique L. Robillard
    • „I Am Ready, Warden” (MTV Documentary Films) – Smriti Mundhra și Maya Gnyp
    • „Incident” (The New Yorker) – Bill Morrison și Jamie Kalven
    • „Instruments of a Beating Heart” (The New York Times OpDocs/Cineric Creative) – Ema Ryan Yamazaki și Eric Nyari
    • „The Only Girl in the Orchestra” (Netflix) – Molly O’Brien și Lisa Remington (CÂȘTIGĂTOR)

    Montaj de Film

    • „Anora” – Sean Baker (CÂȘTIGĂTOR)
    • „The Brutalist” – David Jancso
    • „Conclave” – Nick Emerson
    • „Emilia Pérez” – Juliette Welfling
    • „Wicked” – Myron Kerstein

    Lungmetraj Internațional

    • „I’m Still Here” (Brazilia) (CÂȘTIGĂTOR)
    • „The Girl with the Needle” (Danemarca)
    • „Emilia Pérez” (Franța)
    • „The Seed of the Sacred Fig” (Germania)
    • „Flow” (Letonia)

    Cântec Original

    • „El Mal” din Emilia Pérez – Muzică de Clément Ducol și Camille, Versuri de Clément Ducol, Camille și Jacques Audiard (CÂȘTIGĂTOR)
    • „The Journey” din The Six Triple Eight – Muzică și versuri de Diane Warren
    • „Like a Bird” din Sing Sing – Muzică și versuri de Abraham Alexander și Adrian Quesada
    • „Mi Camino” din Emilia Pérez – Muzică și versuri de Camille și Clément Ducol
    • „Never Too Late” din Elton John: Never Too Late – Muzică și versuri de Elton John, Brandi Carlile, Andrew Watt și Bernie Taupin

    Design de Producție

    • „The Brutalist” – Design de producție: Judy Becker, Decor: Patricia Cuccia
    • „Conclave” – Design de producție: Suzie Davies, Decor: Cynthia Sleiter
    • „Dune: Part Two” – Design de producție: Patrice Vermette, Decor: Shane Vieau
    • „Nosferatu” – Design de producție: Craig Lathrop, Decor: Beatrice Brentnerová
    • „Wicked” – Design de producție: Nathan Crowley, Decor: Lee Sandales (CÂȘTIGĂTOR)

    Sunet

    • „A Complete Unknown” – Tod A. Maitland, Donald Sylvester, Ted Caplan, Paul Massey și David Giammarco
    • „Dune: Part Two” – Gareth John, Richard King, Ron Bartlett și Doug Hemphill (CÂȘTIGĂTOR)
    • „Emilia Pérez” – Erwan Kerzanet, Aymeric Devoldère, Maxence Dussère, Cyril Holtz și Niels Barletta
    • „Wicked” – Simon Hayes, Nancy Nugent Title, Jack Dolman, Andy Nelson și John Marquis
    • „The Wild Robot” – Randy Thom, Brian Chumney, Gary A. Rizzo și Leff Lefferts

    Efecte Vizuale

    • „Alien: Romulus” – Eric Barba, Nelson Sepulveda-Fauser, Daniel Macarin și Shane Mahan
    • „Better Man” – Luke Millar, David Clayton, Keith Herft și Peter Stubbs
    • „Dune: Part Two” – Paul Lambert, Stephen James, Rhys Salcombe și Gerd Nefzer (CÂȘTIGĂTOR)
    • „Kingdom of the Planet of the Apes” – Erik Winquist, Stephen Unterfranz, Paul Story și Rodney Burke
    • „Wicked” – Pablo Helman, Jonathan Fawkner, David Shirk și Paul Corbould

    Ce părere aveți? 🙂 Aveați favoriți care au pierdut? Cred că mulți dintre voi ați fi vrut să câștige Demi Moore.

Vezi și

Cele mai așteptate filme ale primăverii 2025 în România

Next Goal Wins / Golul victoriei (2023) – pe streaming

Nu cred că am văzut în tot anul 2023 un film la care să zâmbim aproape pe toată durata lui și care să ne dea așa o stare de bine. Next Goal Wins / Golul victoriei nu este despre sport, fotbal sau despre echipa cu șansa a doua care reușește să câștige etc. Este un film despre cum să continui să te bucuri de viață în orice circumstanțe, chiar și când pierzi. Dar nu e un carpe diem superficial, o să vedeți. Este filmul perfect de Crăciun fără să fie despre Crăciun. Iar dacă nu reușiți să vă relaxați și să ieșiți din priză, Next Goal Wins vă va reseta.

Co-scrisă și regizată de simpaticul Taika Waititi (Jojo Rabbit, Thor: Ragnarok), comedia Golul victoriei îl are pe talentatul Michael Fassbender în rolul principal.  Este prima dată când Fassbender joacă într-un rol de comedie 100%.

Filmul este inspirat dintr-o poveste reală, având în centru un antrenor de fotbal, Thomas Rongen (jucat de Michael Fassbender), deprimat, confuz, cu ieșiri nervoase și probleme cu alcoolul, care încearcă să califice echipa dezastruoasă de fotbal Samoa Americană la Cupa Mondială FIFA din 2014. Tot în această comedie o veți putea vedea și pe Elisabeth Moss.

next goal wins michael fassbender

Dar Next Goal Wins nu se înscrie neapărat în categoria “sports movie” sau o poveste de genul atletul slab cotat / echipa slab cotată vine tare din urmă și câștigă. 🙂 Din acest punct de vedere, regizorul și co-scenaristul Taika Waikiki încearcă o abordare subversivă a genului “film sportiv”.

Comedia Next Goal Wins nu e despre a câștiga, ci se înscrie în mantra mult mai hip acum de tipul: nu te lua niciodată prea tare în serios; trăiește-ți viața și fii fericit; viața înseamnă mai mult decât a fi cel mai bun; e mai important să încerci, decât să câștigi; puterea de a fi suficient de bun într-o lume care vrea mereu mai mult etc . 🙂

Așa cum îi spune unul dintre personaje antrenorului Thomas Rongen (Fassbender): “nu te-am trimis aici ca să ajuți echipa, ci ca să te ajutăm pe tine”. Am putea continua: să te ajutăm pe tine să înțelegi sensul vieții de la oamenii aceștia care știu ce înseamnă o viață bine trăită.

Cât despre Michael Fassbender, a apărut în ultimii 6 ani într-un singur film, X-Men: Dark Phoenix, în 2019, luând ceea ce s-ar putea numi o pauză de carieră generoasă. Dar anul acesta l-am văzut în The Killer (regizat de David Fincher) chiar luna trecută, în care Michael Fassbender este asasin plătit. Și nu orice asasin, pentru că și aici filmul și, implicit, personajul lui Fassbender are foarte multe să ne spună despre viață. 🙂

Printre altele, personajul lui Fassbender din The Killer este pasionat de yoga și flotări în vârful degetelor. 😀 Michael Fassbender spunea într-un interviu că a făcut 260 astfel de flotări în The Killer, ajungând să regrete că i-a devoalat lui Fincher forma lui fizică așa de bună… Am zice din trailere că forma fizică l-a ajutat pe Fassbender și în rolul antrenorului de fotbal în Next Goal Wins. 🙂

michael fassbender next goal wins

Comedia Next Goal Wins a intrat în cinematografele din România pe 22 decembrie 2023, iar pe 28 februarie intră pe streaming, pe Disney+.

Din 28 februarie 2025 este în România pe HBO Max.

Vezi și:

Michael Fassbender revine pe marele ecran

Cele mai așteptate filme ale primăverii 2025 în România

Primăvara anului 2025 promite să fie interesantă pentru cinefili, dar nu exagerat de interesantă :)), cu filme din genuri diverse – de la SF-uri la comedii și drame emoționante. Mai jos sunt lansările cele mai așteptate de noi:

Holland (2025) – premiera are loc pe 27 martie 2025, pe Prime Video

holland filme noi

Holland este un thriller cu Nicole Kidman, Gael García Bernal, Matthew Macfadyen și Jude Hill. O femeie dintr-un orășel din Vestul Mijlociu își suspectează soțul că duce o viață dublă, dar lucrurile s-ar putea să fie chiar mai dure decât și-a imaginat.

Holland marchează încă o colaborare dintre Nicole Kidman și o femeie regizor, după ce aceasta și-a promis să lucreze cu cât mai multe femei regizor. În ultimii doi ani Nicole Kidman a lucrat cu 19 regizoare. 👍👍👍

Mickey 17 (2025) – din 7 martie 2025 în cinematografe

mickey-17-mark-ruffalo-toni-collette filme noi

Dacă ai fost impresionat de stilul unic al lui Bong Joon-ho în Parasite sau Snowpiercer, atunci Mickey 17 ar trebui să fie pe lista ta. Cu Robert Pattinson în rol principal, dar și cu Mark Ruffalo și Toni Collette, filmul explorează clonarea umană și sacrificiile necesare într-o misiune spațială. Mă aștept la o poveste provocatoare, vizual uimitoare și cu multe întorsături de situație.

Black Bag (2025) – din 14 martie 2025 în cinematografe

black bag filme noi

Îți plac thrillerele care te țin cu sufletul la gură? Black Bag promite exact asta. Cu Michael Fassbender, Cate Blanchett și Pierce Brosnan într-un complot misterios cu conspirații guvernamentale, acest film pare să fie genul de poveste care nu îți dă voie să respiri până la ultima scenă. Sper ca Black Bag va livra exact acest tip de suspans. Poți vedea aici trailerul și mai multe detalii Black Bag.

Monsieur Aznavour (2024) – din 21 martie 2025 în cinematografe

Monsieur-Aznavour_filme noi

Monsieur Aznavour va spune viața cântărețului francez Charles Aznavour. În rolul lui Charles Aznavour joacă super talentatul Tahar Rahim, pe care probabil că l-ați văzut în miniserialul The Serpent, dacă nu, nu îl ratați pe NETFLIX. ⭐⭐⭐⭐⭐ Mai multe despre The Serpent puteți citi în articolul nostru cu seriale polițiste Netflix.

Another Simple Favor (2025) – premieră 1 mai 2025, pe Prime Video

another simple favor filme noi

Îți mai amintești prima parte, A Simple Favor? Ei bine, continuarea vine să ne ofere și mai mult suspans combinat cu umor. Anna Kendrick și Blake Lively joacă în Another Simple Favor în rolurile lui Stephanie Smothers și Emily Nelson. Cele două zboară în minunată insulă Capri, unde Emily urmează să se căsătorească cu un om de afaceri italian extravagant.

Nonnas (2025) – premieră 9 mai, pe NETFLIX

nonnas filme noi
Susan Sarandon and Vince Vaughn in June on the set of “Nonnas” in Jersey City.Bobby Bank | GC Images

O comedie despre trei bunici italiene care pornesc într-o aventură nebunească prin Europa? Da, vă rog! Nonnas, cu Susan Sarandon și Vince Vaughn, pare să fie acel film ușor, amuzant, pe care vrei să îl vezi într-o seară de weekend cu familia sau prietenii. Umor italian, personaje adorabile și o atmosferă relaxantă – ce ți-ai putea dori în plus? 😀 😛

Bonus: The Friend (2025) – are premiera pe 28 martie în SUA

The_Friend_filme noi

Bill Murray și Naomi Watts într-un film despre prietenie și pierdere? The Friend se anunță a fi un rollercoaster emoțional, genul de film care te face să apreciezi oamenii din viața ta. Pare că va fi o poveste care se va concentra pe conexiunile umane autentice. 🙂 În România nu a fost încă anunțată lansarea.

the friend

Bonus: On Swift Horses (2024) – premiera în State pe 25 aprilie 2025

on-swift-horses-filme noi

Jacob Elordi și Daisy Edgar-Jones într-o dramă despre dragoste interzisă și visuri neîmplinite? On Swift Horses este un film pe care vreau să-l văd pentru că promite să ofere o poveste captivantă și o cinematografie pe măsură. În România încă nu a fost anunțat, dar îl așteptăm.

Fie că ești pasionat de povești emoționante sau ești atras de acțiune și mister, unul dintre aceste titluri sigur îți va atrage atenția. Pe care îl vei vedea?

Vezi și

12 Filme biografice pe NETFLIX demne de vizionat

8 Comedii noi pe Netflix România din care să alegi

Netflix România aduce titluri noi în fiecare zi pe platformă, din păcate nu multe sunt reușite. Am încercat mai jos să facem o selecție de comedii noi Netflix. Fie că îți plac comediile inteligente și pline de ironie sau cele bazate pe situații absurde, iată opt filme de comedie disponibile acum pe platformă:

1. Kinda Pregnant (2025) – comedie produsă de Netflix

kinda-pregnant-Brianne-Howey-amy-schumer

Această comedie o are în rol principal pe Amy Schumer, interpretând-o pe Lainy, o profesoară care, invidioasă pe sarcina celei mai bune prietene, decide să poarte o burtă falsă de gravidă. Situațiile hilare și încurcăturile nu întârzie să apară, mai ales când Lainy întâlnește bărbatul visurilor sale.

Filmul abordează cu umor absurd așteptările sociale legate de maternitate, iar interpretarea lui Schumer adaugă un plus de savoare. Deși filmul are momente extrem de amuzante, umorul său poate fi considerat provocator și nu este potrivit pentru toate categoriile de public.

2. Annie (2014) – din 1 martie 2025 pe Netflix

annie comedii noi netflix

În această reinterpretare modernă a clasicului musical cu același nume de pe Broadway, Quvenzhané Wallis o joacă pe Annie, o fetiță orfană cu un spirit neînfricat. Cameron Diaz și Jamie Foxx completează distribuția în rolurile principale, aducând o energie nouă poveștii.

Filmul combină elemente de comedie și muzică, oferind momente simpatice, replici spumoase și secvențe muzicale care te vor face să dansezi pe canapea. După succesul filmului “Back in Action” de pe Netflix, în care cei doi actori colaborează din nou, platforma a adăugat “Annie” în catalogul său, oferind publicului șansa de a-i vedea împreună și în această producție anterioară.

3. Larry Crowne (2011) – din 22 februarie 2025 pe NETFLIX

larrycrowne filme tv azi

Tom Hanks îl interpretează pe Larry Crowne, un bărbat de vârstă mijlocie care, după ce își pierde locul de muncă, decide să se reîntoarcă la facultate. Acolo o întâlnește pe profesoara Mercedes Tainot, jucată de Julia Roberts.

Comedia Larry Crowne reușește să îmbine situații hilare din viața de student cu momente sincere despre reinventare. Filmul oferă o doză sănătoasă de optimism și umor, fiind perfect pentru o seară relaxantă.

4. Les Soeurs Fâchées / Eu și sora mea (2004)

les-soeurs-fachees

Această tragicomedie franceză o are în centrul atenției pe Isabelle Huppert, interpretând-o pe una dintre cele două surori cu personalități diametral opuse. Filmul explorează dinamica complexă dintre cele două, îmbinând momente de umor fin cu reflecții profunde asupra relațiilor familiale. Comicul de situație, umorul sec și ironia fină specifică cinematografiei franceze fac din această peliculă o experiență plină de subtilități amuzante.

5. Anul Nou care n-a fost (2024)

anul-nou-care-n-a-fost-filme bune netflix

Această dramă românească surprinde evenimentele haotice și pline de umor dinaintea Revoluției Române, în care nimic nu decurge conform planurilor. Cu dialoguri spumoase și situații neașteptate, filmul a fost apreciat pentru umorul său autentic și personajele bine conturate. Gagurile vizuale, încurcăturile și schimburile de replici rapide ne-au făcut să râdem din toată inima de mai multe ori de-a lungul filmului.

6. Clockwise (1986)

clockwise comedii noi netflix

O comedie tipic britanică, bineînțeles, cu umor britanic de calitate. Dacă ai răbdare cu ea să se desfășoare, te va distra copios.

John Cleese strălucește în rolul unui director de școală extrem de punctual, a cărui zi se transformă într-o serie de ghinioane și întârzieri neașteptate. Această comedie oferă o combinație genială de umor absurd și farsă, aducând în prim-plan rigiditatea unui om obsedat de organizare, aruncat într-un haos total. Este o comedie clasică britanică, care te va ține în priză și te va face să râzi de fiecare situație ridicolă prin care trece personajul principal. Full disclosure, Clockwise nu e chiar nou apărută pe Netflix, este din 2021 preluată în grila lor, dar noi am descoperit-o în acest an și ne-am gândit să v-o semnalăm.

7. Bridget Jones’s Diary (2001) – din 14 ianuarie 2025 pe NETFLIX

bridget jones diary comedii romantice britanice

Înainte de premiera în cinematografe a ultimului film din serie, NETFLIX s-a gândit să ne readucă în atenție celelalte 3 filme: Bridget Jones’s Diary, Bridget Jones’s Baby și Bridget Jones: The Edge of Reason. Noi am revăzut filmul original aceste zile și putem să vă spunem că și-a păstrat relevanța, e la fel de simpatic, mult peste filmul nou din seria Bridget Jones.

Renée Zellweger o aduce la viață pe Bridget Jones, o femeie singură de treizeci și ceva de ani, care decide să își ia viața în propriile mâini. Filmul este plin de momente comice inspirate din realitatea întâlnirilor romantice și a gafelor sociale, iar personajele secundare, interpretate de Hugh Grant și Colin Firth, adaugă un farmec aparte. Toate cele trei filme din serie au fost adăugate recent pe Netflix, pregătind terenul pentru lansarea celui de-al patrulea film din franciză.

8. Last Holiday (2006)

last-holiday-filme cu bucătari

Dacă ar fi să alegem o singură comedie din această listă pe care să o (re)vedem, atunci aceasta este, Last Holiday. Pentru noi, este cea mai simpatică și spumoasă dintre cele 8.

Queen Latifah joacă rolul unei femei care, după ce află că are o boală terminală, decide să își trăiască ultimele zile la maximum, plecând într-o vacanță de vis. Această comedie de situație plină de energie îmbină umorul pozitiv cu un mesaj inspirațional, demonstrând că viața merită trăită din plin. Momentele amuzante apar în interacțiunile cu staff-ul de hotel, în gafele adorabile ale protagonistei și în modul în care își descoperă adevărata esență.

Bonus: Wonka (2023) – din 8 martie 2025 pe NETFLIX

wonka filme de Crăciun

Începând cu 8 martie 2025, Netflix România va adăuga în catalogul său filmul “Wonka”. Această producție explorează tinerețea excentricului ciocolatier Willy Wonka. Filmul combină umorul fantastic cu momente fermecătoare și un vizual spectaculos, fiind perfect pentru toată familia. Cel mai simpatic personaj din film este Hugh Grant, trebuie să îl vedeți, dacă nu ați făcut-o deja, păcat că rolul nu are prea mult screen time.

Wonka îi include în distribuție pe Timothee Chalamet – în rolul maestrului ciocolatier în devenire Willy Wonka, pe Olivia Colman (în foto), Rowan Atkinson și Sally Hawkins – pentru a numi doar câțiva dintre actori. Mai multe detalii și trailer Wonka găsești aici.

Indiferent dacă îți place umorul britanic subtil, comedia americană plină de situații amuzante sau ironia franceză, noi zicem că vei găsi un film care să te binedispună în lista noastră cu comedii noi pe Netflix. 🙂

Vezi și

Filme Netflix nedreptățite la Oscar – 15 producții și interpretări care meritau Oscarul

12 Filme biografice pe NETFLIX demne de vizionat

Filmele biografice oferă o privire captivantă în viețile unor indivizi extraordinari, îmbinând istoria, dramele personale și luptele interioare. Netflix are o selecție interesantă de astfel de filme, dedicate unor personalități diverse, de la lideri politici la genii muzicale. Iată câteva dintre cele mai bune filme biografice disponibile în prezent pe platformă.

1. The Darkest Hour (2017)

the darkest hour_filme biografice netflixAvând loc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, The Darkest Hour urmărește primele zile ale lui Winston Churchill ca prim-ministru al Marii Britanii, în timpul invaziei naziste din Europa de Vest. Gary Oldman oferă o interpretare captivantă, transformându-se în Churchill atât prin aspectul fizic, cât și prin prezența sa impunătoare. Filmul surprinde climatul politic tensionat și leadership-ul de care Churchill a dat dovadă în unul dintre cele mai cruciale momente ale istoriei Marii Britanii, dar și al Europei.

Ne-a rămas în minte un citat din film care nu este citat din Churchill, a fost gândit de scenariști, dar e memorabil: Nu poți negocia cu un tigru când ai capul în gura lui!. Fraza este spusă de Churchill referindu-se la imposibilitatea unei negocieri corecte cu Germania, când Germania era în galop de sănătate prin întreaga Europă, spulberând rezistența țărilor europene.

2. Barry (2016)

barry filme biografice netflix_

O portretizare intimă a unei figuri politice, Barry examinează anii de formare ai lui Barack Obama, în anii studenției la New York. Devon Terrell oferă o interpretare bună a tânărului Obama, prezentând lupta sa timpurie cu identitatea rasială și ambițiile sale. Filmul oferă o perspectivă profund personală și reflexivă asupra omului care avea să devină primul președinte afro-american al Statelor Unite.

3. Sid and Nancy (1986)

sid and nancy filme biografice netflix

Sid and Nancy este o incursiune în relația tumultuoasă dintre basistul trupei Sex Pistols, Sid Vicious, și iubita sa, Nancy Spungen. Din nou Gary Oldman și în acest film, la fel ca și în The Darkest Hour, face o treabă bună, într-unul dintre rolurile sale definitorii de început de carieră. Filmul nu menajează deloc personajele, în redarea poveștii dominată de droguri, conflicte și tragedie.

4. The Boy Who Harnessed the Wind / Îmblânzitorul de vânt (2019)

the boy who harnessed the wind filme netflix inspirate din fapte reale

Acest film inspirațional spune povestea adevărată a lui William Kamkwamba, un băiat din Malawi care a construit o turbină eoliană pentru a salva satul său de la foamete. Regizat și cu Chiwetel Ejiofor, filmul ilustrează reziliența, creativitatea și puterea educației în fața limitărilor vieții. Narațiunea emoționantă și performanțele puternice fac din acest film unul remarcabil.

5. Mahler on the Couch / Mahler pe canapea (2010)

mahler on the couch filme biografice netflixOferind un amestec interesant între ficțiune și realitate, Mahler on the Couch explorează relația tumultuoasă dintre compozitorul Gustav Mahler și soția sa, Alma. Mahler face terapie psihologică cu Sigmund Freud, explorându-și frământărilor sale personale și creative. Narațiunea îmbină perfect muzica și drama, făcând filmul captivant atât pentru iubitorii de muzică clasică, cât și pentru cinefili.

6. Tick, Tick…Boom! (2021)

tick tick boom filme noi netflix

Un musical profund personal și plin de energie, Tick, Tick…Boom! surprinde viața lui Jonathan Larson, creatorul Rent. Regizat de Lin-Manuel Miranda și avându-l pe Andrew Garfield în rolul principal, filmul ilustrează luptele lui Larson ca un compozitor aspirant în New York. Cu interpretări electrizante și o poveste încărcată emoțional, acest film este un must-watch.

Poate nu sunteți fani musicaluri, nici noi, dar filmul ăsta are atâta voie bună și substanță încât merită văzut oricum. Iar momentele muzicale sunt foarte bune și nu au artificialitatea obișnuită din musicalurile tradiționale. Ah, iar Andrew Garfield (cunoscut pentru filmele Spider-Man) ne-a cucerit total cu acest personaj.

7. Just Mercy (2019)

Just-Mercy filme biografice netflix

Just Mercy spune povestea captivantă a lui Bryan Stevenson, un tânăr avocat care luptă pentru cei condamnați pe nedrept la moarte. Michael B. Jordan oferă o interpretare bună în rolul lui Stevenson, iar Jamie Foxx strălucește în rolul unui bărbat condamnat pe nedrept. Filmul este un rechizitoriu împotriva rasismului sistemic și a defectelor sistemului de justiție american, făcându-l relevant și profund emoționant.

8. Hillbilly Elegy (2020)

hillbilly elegy filme netflix 2020

Deși criticat, Hillbilly Elegy merită vizionat pentru a vedea de unde provine vicepreședintele SUA J.D. Vance, din ce familie dezorganizată, cu o copilărie modestă și dificilă. Nu că asta i-ar scuza limitările și luările de poziție mirobolante.

Regizat de Ron Howard și avându-le pe Amy Adams și Glenn Close în rolurile principale, filmul prezintă o luptă intergenerațională cu sărăcia, dependența și dorința de a avea un viitor mai bun.

9. Nyad (2023)

nyad anette bening filme noi netflix

Această biografie sportivă inspirațională spune incredibila poveste reală a Dianei Nyad, înotătoarea de anduranță care, la 64 de ani, a realizat imposibilul înotând din Cuba până în Florida. Annette Bening oferă o interpretare impresionantă, surprinzând determinarea și reziliența înotătoarei.

10. Maestro (2023)

maestro filme biografice netflix

Bradley Cooper regizează și joacă în Maestro, un film profund și introspectiv despre viața legendarului compozitor și dirijor Leonard Bernstein. Filmul explorează geniul său, viața personală complexă și impactul muzicii sale asupra lumii. Cu o cinematografie impresionantă și o interpretare remarcabilă, Maestro este atât un omagiu, cât și o explorare a omului din spatele muzicii.

11. The Theory of Everything (2014) – intrat pe NETFLIX din 16 februarie 2025

theory of everything filme biografice

Cine nu-l știe pe Hawking? E probabil cel mai cunoscut om de știință din ultima vreme, care a impresionat și prin felul în care și-a depășit condiția dată de boală.

În tinerețe totul părea posibil pentru acești doi tineri cu minți strălucitoare, până când Hawking dă din ce în ce mai multe semne de stângăcie, urmate de o cădere serioasă în curtea campusului. Apoi vine diagnosticul la vârsta de 21 de ani – o boală a neuronilor motori, cunoscută sub numele de boala Lou Gehrig. De asemenea, medicul îi dau doar doi ani să trăiască. Hawking încearcă să se retragă, dar Jane nu e de acord cu o despărțire, ci îi este alătur, insistă că este pregătită pentru orice le vine în cale. Se căsătoresc rapid și vor avea, în cele din urmă, trei copii.

Dar, pe măsură ce corpul lui Stephen slăbește și familia trebuie să facă ajustări continue – inclusiv faimoasa voce computerizată pe care o creează atunci când nu mai poate vorbi – mintea lui rămâne vie și la fel de ascuțită. El continuă să caute o ecuație elegantă care să explice singură tot ce există în univers.

Declinul fizic se manifestă în paralel cu succesele personale și profesionale ale lui Hawking: bestseller-uri și aprecieri academice, precum și trei copii și mulți ani de fericire cu Jane care îl îngrijește cu devotament.

12. Bohemian Rhapsody (2018)

bohemian rhapsody filme biograficeCum a devenit Freddie Mercury el însuși? 🙂 Abordând în culise o formație care îi plăcea într-un club din Londra. Ei tocmai și-au pierdut solistul, iar Mercury scrisese o piesă pe care vrea să le-o arate. Restul e istorie: debutează cu ei și Freddie și mișcările sale flamboaiante fac senzație. Așa se formează Queen și ajung în turnee în întreaga lume.

Rami Malek, a cărui imitație a lui Mercury merge dincolo de faimoșii lui dinți proeminenți, s-a potrivit pentru acest rol deloc ușor. Și-a însușit energia feroce a lui Mercury, în special în secvențele de concert, oferind un sentiment electric despre cum ar fi fost să fim acolo în persoană. Malek reușește să obțină rezultate impresionante, echilibrând întotdeauna extravaganța interesantă al lui Mercury cu sinceritatea sa fundamentală, astfel încât chiar și cele mai narcisiste momente ale sale să nu acopere bunătatea sa primară.


Povestea biografică e a unui bărbat care a răspuns la diagnosticul său SIDA cu cântece precum “Who Wants to Live Forever” și “The Show Must Go On”, prin urmare merită cunoscută viața și felul lui de a fi. Disponibil pe HBO Max.

Concluzii

Filmele biografice oferă o modalitate extraordinară de a descoperi povești reale care au influențat istoria și cultura. De la politică și știință la muzică și justiție socială, Netflix oferă o selecție diversă de filme biografice care distrează, educă și inspiră. Fie că îți dorești o călătorie emoțională profundă sau un musical electrizant, aceste filme merită adăugate pe lista ta de vizionare.

Vezi și

Filme Netflix nedreptățite la Oscar – 15 producții și interpretări care meritau Oscarul

Filme Netflix nedreptățite la Oscar – 15 producții și interpretări care meritau Oscarul

Premiile Academiei sunt un etalon al excelenței cinematografice, însă numeroase filme și interpretări remarcabile au fost trecute de-a lungul timpului cu vederea. Mai jos este o selecție de 15 filme excepționale disponibile pe Netflix, care, în ciuda aclamațiilor critice, nu au primit recunoașterea Oscar pe care mulți consideră că o meritau.

1. Living (2022)

living_filme noi

“Living” îl prezintă pe Bill Nighy într-o interpretare emoționantă a lui Mr. Williams, un funcționar public care își confruntă propria mortalitate. Jocul actoricesc nuanțat al lui Nighy surprinde esența unui bărbat care caută un sens în ultimele sale zile, oferind o profunzime care rezonează profund cu privitorii. În ciuda nominalizării sale pentru Cel mai bun actor, premiul a fost câștigat de Brendan Fraser pentru “The Whale”. Deși interpretarea lui Fraser a fost impresionantă, întruchiparea deznădejdii tăcute și transformarea subtilă a lui Nighy a oferit o finețe care, zicem noi, merita premiul.

Scenariul filmului, adaptat de Kazuo Ishiguro din “Ikiru” al lui Akira Kurosawa, echilibrează delicat teme precum viața, moartea și scopul existenței. Narațiunea introspectivă și omagiul fidel adus materialului original au oferit o perspectivă nouă asupra reflecției existențiale. Cu toate acestea, Oscarul pentru Cel mai bun scenariu adaptat a fost acordat filmului “Women Talking”. Deși “Women Talking” a prezentat o poveste puternică, “Living” a oferit o meditație atemporală asupra existenței umane, care era demnă de premiu.

2. Tick, Tick… Boom! (2021)

tick tick boom filme noi netflix

Interpretarea lui Andrew Garfield în rolul lui Jonathan Larson în “Tick, Tick… Boom!” a demonstrat versatilitatea sa actoricească și dedicarea pentru rol. Întruchipând lupta unui compozitor pasionat, aflat pe punctul de a-și atinge succesul, Garfield a oferit o prestație plină de energie, vulnerabilitate și autenticitate. Cu toate acestea, Oscarul pentru Cel mai bun actor a fost câștigat de Will Smith pentru “King Richard”. Deși rolul lui Smith a fost de impact, reprezentarea dinamică a lui Garfield a rezonat profund cu publicul și criticii, noi considerând că era mai demnă de premiu.

3. The Power of the Dog (2021)

power of the dog filme netflix care meritau oscarul

Jesse Plemons a oferit o interpretare subtilă, dar puternică, în rolul lui George Burbank în “The Power of the Dog”. Caracterul său blând, contrastând cu fratele său dominant, a adăugat complexitate narațiunii. Cu toate acestea, Oscarul pentru Cel mai bun actor în rol secundar a fost câștigat de Troy Kotsur pentru “CODA”. Deși realizarea lui Kotsur a fost emoționantă, profunzimea reținută a lui Plemons a făcut ca unii dintre noi să considere că merita și el recunoașterea Academiei.

4. Tár (2022)

tar filme bune 2022 1

Cate Blanchett a interpretat-o magistral pe Lydia Tár, o dirijoare de renume care se confruntă cu probleme personale și profesionale. Rolul său a cuprins magistral complexitatea unui personaj navigând prin presiunile carierei și ale vieții personale. Cu toate acestea, Oscarul pentru Cea mai bună actriță a fost câștigat de Michelle Yeoh pentru “Everything Everywhere All at Once”. Deși interpretarea lui Yeoh a fost inovatoare, portretizarea lui Blanchett în “Tár” a fost un studiu plin de nuanțe despre ambiție și identitate.

Regia și scenariul original, semnate de Todd Field, au oferit o structură narativă puternică și o explorare detaliată a lumii muzicii clasice. Cu toate acestea, Oscarurile pentru Cel mai bun regizor și Cel mai bun scenariu original au fost câștigate de Daniel Kwan și Daniel Scheinert pentru “Everything Everywhere All at Once”.

5. Marriage Story (2019)

marriage story cele mai bune filme netflix

Echilibrând vulnerabilitatea cu forța interioară, Scarlett Johansson a dat viață unui personaj multidimensional în Marriage Story. Cu toate acestea, Oscarul pentru Cea mai bună actriță a fost câștigat de Renée Zellweger pentru “Judy”. Deși transformarea lui Zellweger a fost notabilă, autenticitatea și naturalețea lui Johansson în “Marriage Story” meritau și ele recunoașterea Academiei. De asemenea, în timp, pare că Marriage Story s-a impus mai bine ca un film valoros față de Judy. Dar, din nou, ca și în cazul The Aviator, Academia a preferat o interpretare cu nostalgia Old Hollywood, și anume Judy Garland.

6. 1917 (2019)




1917 filme frumoase

Regia lui Sam Mendes în “1917” a fost un tur de forță cinematografic, prezentând povestea Primului Război Mondial ca un cadru continuu, care a captivat publicul. Măiestria tehnică și puterea narativă sunt impresionante. Cu toate acestea, Oscarul pentru Cel mai bun regizor a fost câștigat de Bong Joon-ho pentru “Parasite”. Deși regia lui Bong a fost cultural semnificativă, abordarea imersivă a lui Mendes în “1917” rămâne triumf vizual și narativ.

7. Once Upon a Time in Hollywood (2019)

once upon a time in hollywood filme 2019 online

Filmul lui Quentin Tarantino a fost un omagiu adus anilor ’60 din Los Angeles, împletind ficțiunea cu evenimente istorice. Scenariul său original, bogat în dialoguri inteligente și personaje complexe, a demonstrat încă o dată talentul său narativ unic. Cu toate acestea, Oscarul pentru Cel mai bun scenariu original a fost câștigat de Bong Joon-ho și Han Jin-won pentru “Parasite”. Deși “Parasite” a fost un film cu un mesaj social puternic, “Once Upon a Time in Hollywood” rămâne o capodoperă narativă care merita recunoașterea Academiei.

8. Tinker Tailor Soldier Spy (2011)

Tinker Tailor Soldier Spy filme spionaj

“Tinker Tailor Soldier Spy”, adaptat după romanul lui John le Carré, este o narațiune complexă despre spionaj în timpul Războiului Rece. Scenariul a reușit să condenseze fire narative complicate într-un film coerent și captivant. Cu toate acestea, Oscarul pentru Cel mai bun scenariu adaptat a fost câștigat de Alexander Payne, Nat Faxon și Jim Rash pentru “The Descendants”. Deși “The Descendants” oferă o dramă de familie interesantă, complexitatea intrigii și tensiunea atmosferei din “Tinker Tailor Soldier Spy” au demonstrat pentru unii dintre noi că merita mai mult premiul.

9. American Psycho (2000)


american psycho

Interpretarea tulburătoare a lui Christian Bale în rolul lui Patrick Bateman din “American Psycho” oferă o incursiune fascinantă în psihicul unui bancher de pe Wall Street cu un alter ego criminal. Devotamentul lui Bale față de rol, echilibrând farmecul superficial cu o amenințare latentă, a fost atât deranjant, cât și captivant. Cu toate acestea, în ciuda acestei interpretări remarcabile, Bale nici măcar nu a fost nominalizat pentru Cel mai bun actor, iar premiul în acel an a fost câștigat de Russell Crowe pentru “Gladiator”.

10. His Three Daughters (2024/2025)

HIS THREE DAUGHTERS filme bune netflix

Unul dintre cele mai evidente și nedrepte ignorări ale Oscarurilor din ultimii ani, “His Three Daughters” nici măcar nu a fost nominalizat, în ciuda aprecierii criticilof. Interpretările celor trei actrițe principale—care joacă rolul unor surori înstrăinate ce se reunesc pentru a avea grijă de tatăl lor muribund—au fost pur și simplu remarcabile. Jocul lor actoricesc brut și emoțional merita cel puțin o nominalizare, dacă nu chiar Oscarul.

11. Okja (2017)

okja filme netflix care meritau oscarul

Filmul “Okja”, regizat de Bong Joon-ho, este o poveste unică și emoționantă care îmbină comentariul social cu o narațiune emoționantă. Filmul explorează lăcomia corporativă și drepturile animalelor prin ochii unei fetițe și ai super-porcului ei modificat genetic, fiind o producție excepțional de bine scrisă și interpretată.

În ciuda scenariului său provocator și a interpretărilor de excepție, în special din partea Ahn Seo-hyun și Tilda Swinton, “Okja” a fost complet ignorat de Academia Americană de Film. În acel an, Oscarul pentru Cel mai bun film a fost câștigat de “The Shape of Water”, dar “Okja” ar fi putut fi un competitor puternic la categoriile Cel mai bun scenariu și Cea mai bună actriță în rol secundar.

12. A Star is Born (2018)

a star is born filme de dragoste

“A Star is Born”, regizat de Bradley Cooper, a fost un film de referință care merita mult mai multă recunoaștere la Oscar și care a rămas în inimile multor iubitori de film. Deși a câștigat premiul pentru Cel mai bun cântec original (“Shallow”), filmul ar fi meritat să primească distincții și pentru scenariu și interpretările impresionante ale Lady Gaga și Bradley Cooper. Chimia lor puternică și momentele profund emoționale au cucerit publicul din întreaga lume.

În schimb, Oscarul pentru Cel mai bun actor i-a revenit lui Rami Malek pentru “Bohemian Rhapsody”, iar pentru Cea mai bună actriță a fost câștigat de Olivia Colman în The Favourite. Deși ambele interpretări au fost competitori puternici, mulți consideră că “A Star is Born” a oferit o experiență cinematografică mai emoționantă și mai bine conturată. Sau poate pur și simplu nu puteau exista doi câștigători și a fost ghinionul filmului că a candidat în acel an cu competitori de calibru atât de apropiat.

13. The Ballad of Buster Scruggs (2018)


Antologia western “The Ballad of Buster Scruggs”, realizată de Joel și Ethan Coen, este o adevărată capodoperă a storytelling-ului. Cuprinzând șase povești diverse și captivante plasate în Vestul Sălbatic, filmul a impresionat prin scenariul său strălucit și regia de excepție.

Deși a fost nominalizat la Cel mai bun scenariu adaptat, premiul a fost câștigat în cele din urmă de “BlacKkKlansman”. Deși filmul lui Spike Lee a transmis un mesaj politic important, “The Ballad of Buster Scruggs” a oferit o experiență cinematografică fără egal, prin originalitate, umor negru și narațiuni poetice, fiind un candidat puternic pentru această categorie.

14. I Care a Lot (2020)

i care a lot comedii netflix noi

Interpretarea lui Rosamund Pike în “I Care a Lot” a fost aclamată pe scară largă, iar ea a câștigat pe bună dreptate Globul de Aur pentru Cea mai bună actriță într-o comedie sau musical. Cu toate acestea, ea nici măcar nu a fost nominalizată la Oscar, o decizie care a lăsat fanii și criticii perplecși. Rolul său de escroacă fără scrupule, care profită de sistemul juridic, a fost atât fascinant, cât și tulburător.

Dincolo de ignorarea lui Pike, “I Care a Lot” ar fi meritat și o recunoaștere pentru scenariu, datorită perspectivei sale tăioase și comicului dark asupra corupției și exploatării. În schimb, Oscarul pentru Cea mai bună actriță a fost câștigat de Frances McDormand pentru “Nomadland”, o interpretare bună, dar, după părerea noastră, mai puțin îndrăzneață decât cea a lui Pike.

15. Closer (2004)

closer ispita

“Closer”, regizat de Mike Nichols, a oferit interpretări memorabile din partea lui Clive Owen și Natalie Portman, ambii nominalizați la Oscar pentru roluri secundare. Cu toate acestea, niciunul nu a câștigat premiul, deși au livrat unele dintre cele mai bune performanțe ale carierei lor. Owen a pierdut în fața lui Morgan Freeman pentru “Million Dollar Baby”, iar Portman a fost învinsă de Cate Blanchett pentru “The Aviator”. Cate Blanchett probabil a câștigat și pentru slăbiciunea pe care Academia o are pentru perioada de aur a Hollywoodului, Blanchett interpretându-o în film pe talentata actriță Katharine Hepburn.

Deși Freeman și Blanchett au oferit interpretări remarcabile, “Closer” a prezentat o perspectivă profund emoțională și psihologică asupra relațiilor, trădării și naturii umane. Noi credem că Owen și Portman ar fi meritat premiile pentru complexitatea și intensitatea rolurilor lor.

Concluzii

Premiile Oscar au fost întotdeauna subiect de controverse, multe filme și interpretări nemaipomenite nereușind să primească recunoașterea meritată. Fie că este vorba de jocuri actoricești excepționale, scenarii inovatoare sau regii, aceste filme disponibile pe Netflix demonstrează că un premiu Oscar nu este întotdeauna cel mai bun indicator al valorii cinematografice.

Vezi și

Filme noi pe streaming și la cinema în acest weekend

Queer (2024) – film de Luca Guadagnino, cu Daniel Craig

Regizorul Luca Guadagnino, care ne-a dat filme precum povestea de dragoste și despre maturizare Call me by your name sau frumosul și tragicul I am Love, a lansat în 2024 două filme: Challengers, aproape pe cât se poate de hollywoodian, și Queer, care se simte mult mai european.

Un film despre dragoste, dorință, trecerea timpului, adicție, Queer e o adaptare după romanul cu același titlu de William S Burroughs. Un american, alter ego-ul autorului, jucat de Daniel Craig, se îndrăgostește de un bărbat mult mai tânăr, Allerton, în Mexico City, după al Doilea Război Mondial, în anii ’50.

Filmul e de o frumusețe răpitoare, pare rupt dintr-un vis al lui Edward Hopper, cu un stil minuțios lucrat, și care transmite ceva din Death in Venice, al lui Luchino Visconti. Tânărul american Eugene Allerton are aceeași frumusețe inscrutabilă ca Bjorn Andresen în rolul lui Tadzio din Death in Venice. Și nu numai… Total de acord cu Financial Times, care spune că Daniel Craig este fascinant în acest rol.

Distribuitor internațional: A24.

Actualizare 19 februarie 2025: Queer intră pe streaming în State pe MAX pe 28 martie 2025, sperăm că și în România tot atunci sau la mică distanță.

Recenzie Sonos Arc Ultra și Subwoofer Sonos Sub 4 – Evoluția unui Soundbar Premium

Lansată inițial în plină pandemie, prima generație Sonos Arc a devenit rapid un reper în segmentul soundbar-urilor premium. Totuși, avea câteva minusuri importante: lipsa unui bass puternic și absența conectivității Bluetooth. Noua versiune, Sonos Arc Ultra, promite să rezolve aceste neajunsuri prin tehnologii avansate, integrate în urma achizițiilor strategice făcute de Sonos.

Un design familiar, dar rafinat

Din punct de vedere estetic, Sonos Arc Ultra păstrează liniile simple și elegante ale predecesorului său, dar introduce câteva ajustări subtile pentru a îmbunătăți funcționalitatea. Butoanele tactile, care anterior erau situate central, au fost mutate spre partea din spate a dispozitivului, oferind un acces mai intuitiv.

În schimb, butonul pentru conectivitatea Bluetooth și cel pentru dezactivarea microfonului au fost amplasate lângă portul LAN. Această repoziționare are, însă, un dezavantaj: odată ce cablurile HDMI și de alimentare sunt conectate, accesarea acestor butoane devine dificilă.

Partea frontală a soundbar-ului este aproape complet perforată, un detaliu care nu este doar estetic, ci și funcțional. Aceste perforații permit dispersia uniformă a sunetului, oferind o experiență auditivă amplă și echilibrată, indiferent de poziționarea dispozitivului în încăpere. În ceea ce privește dimensiunile, Sonos Arc Ultra rămâne un soundbar destul de masiv, ceea ce îl face mai potrivit pentru televizoarele mari sau pentru spațiile generoase.

Conectivitate extinsă 

Sonos Arc Ultra recenzie (2)

Unul dintre cele mai așteptate upgrade-uri la Sonos Arc Ultra este includerea conectivității Bluetooth. În timp ce generația anterioară se baza exclusiv pe rețele Wi-Fi și cabluri HDMI, acest nou model aduce o flexibilitate mult mai mare prin suportul pentru redarea directă prin Bluetooth. Această funcție se adresează utilizatorilor care doresc să conecteze rapid alte dispozitive fără a folosi aplicația Sonos.

Pe lângă Bluetooth, Sonos Arc Ultra suportă în continuare AirPlay 2, permițând integrarea cu ecosistemul Apple. În plus, trecerea la standardul Wi-Fi 6 reprezintă un alt pas important înainte. Wi-Fi 6 nu doar că oferă viteze mai mari, dar asigură o conexiune mai stabilă, chiar și în locuințele unde sunt conectate numeroase dispozitive inteligente. Pentru conexiunile cablate, soundbar-ul include un port HDMI eARC și un port LAN. HDMI eARC garantează o calitate superioară a sunetului și suport pentru formate audio de înaltă rezoluție, precum Dolby Atmos.

Instalare simplă

Configurarea unui sistem audio poate fi complicată, însă Sonos a făcut progrese semnificative în acest sens. Deși aplicația sa a fost criticată în trecut pentru instabilitate, Sonos a lucrat constant pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. În prezent, instalarea și configurarea Sonos Arc Ultra și a altor componente din ecosistemul Sonos sunt rapide și intuitive Aplicația ghidează utilizatorul pas cu pas, asigurând o integrare fără probleme a dispozitivelor.

Performanță audio la superlativSonos Arc Ultra recenzie

Sonos Arc Ultra impresionează prin configurația sa audio de excepție, formată din 14 difuzoare, aranjate într-un sistem 9.1.4. Aceste difuzoare sunt optimizate pentru redarea Dolby Atmos, oferind un sunet tridimensional care învăluie întreaga cameră.

Din punct de vedere tehnic, șapte difuzoare sunt dedicate frecvențelor înalte, șase sunt responsabile pentru frecvențele medii, iar un difuzor de bas nou asigură un răspuns excelent în frecvențele joase. Comparativ cu modelul anterior, acest difuzor de bas poate genera de două ori mai mult bass, ceea ce face ca efectele sonore din filme, cum ar fi exploziile sau loviturile puternice, să fie mult mai realiste.

Sonos Arc Ultra performează și atunci când vine vorba de muzică. Fie că este vorba despre jazz, rock sau muzică electronică, soundbar-ul oferă o separare clară a instrumentelor, un volum bine echilibrat și o redare precisă a vocilor.

Control și funcții inteligente

Controlul Sonos Arc Ultra este simplu și versatil. Utilizatorii pot alege între aplicația Sonos, telecomanda televizorului, comenzile tactile de pe soundbar sau asistenții vocali precum Amazon Alexa, Google Assistant sau Sonos Voice.

Aplicația Sonos oferă și funcții avansate de personalizare, cum ar fi calibrarea TruePlay, care ajustează sunetul în funcție de acustica încăperii. Alte funcții includ modul nocturn, care reduce intensitatea sunetelor puternice, și egalizatorul, care permite ajustarea frecvențelor pentru o experiență personalizată.

Subwoofer Sub 4 – Complementează perfect soundbar-ul

sonos sub 4

Am testat Sonos Arc Ultra alături de subwoofer-ul Sub 4.  Subwooferul Sub 4 se remarcă printr-un design distinct, amintind de celebra clădire Grande Arche din Paris. Dispunerea difuzoarelor opuse asigură o distribuție uniformă a sunetului și elimină vibrațiile nedorite. Dimensiunile sale mari îl fac potrivit pentru încăperi spațioase, iar designul său permite poziționarea atât verticală, cât și orizontală. În plus, suportă standardul Wi-Fi 6, asigurând compatibilitate cu sistemele viitoare.

În termeni de performanță, Subwoofer Sub 4 aduce un bass profund, capabil să redea sunetele frecventele foarte joase care lipsesc din configurația standard a Sonos Arc Ultra. Filmele, concertele live și piesele muzicale cu bass intens devin mult mai captivante.

Concluzie: o alegere premium cu mici limitări

Cum vă spuneam, am testat Sonos Arc Ultra alături de subwoofer-ul Sub 4 și difuzoarele surround Sonos One SL, iar rezultatul a fost spectaculos: un sunet imersiv, detaliat și clar, ideal pentru filme și jocuri video.

Sonos Arc Ultra și Subwoofer Sub 4 reprezintă un pas important înainte pentru ecosistemul Sonos, oferind o combinație excelentă de design, conectivitate și performanță audio.

Totuși, există câteva aspecte care ar putea fi îmbunătățite. Lipsa unui al doilea port HDMI limitează flexibilitatea sistemului, iar aplicația Sonos, deși îmbunătățită, mai suferă ocazional de pierderi de conexiune.

În concluzie, Sonos Arc Ultra și Subwoofer Sub 4 sunt o alegere excelentă pentru cei care își doresc o experiență audio premium. Investiția este una semnificativă, dar performanța oferită justifică pe deplin costul.

The White Lotus – sezonul al 3-lea

Update 18 februarie 2025: Ce spune The Economist despre noul sezon The White Lotus – “Serialul și popularitatea sa sunt artefacte ale pandemiei, cu toată anxietatea și frustrarea pe care aceasta le-a adus. Ceea ce l-a făcut o senzație a devenit acum o povară. […]

În formula „The White Lotus”, fiecare episod alternează între diverse grupuri de turiști, ca într-o telenovelă sau un reality show care aruncă necunoscuți pe o insulă tropicală. În acest sezon, dialogurile repetitive – despre dependența de telefon, tranchilizante etc – accentuează circularitatea, la fel ca și numeroasele cadre intercalate cu maimuțe și statui. Senzația de avansare fără a ajunge nicăieri amintește de starea de amețeală și atemporalitate din timpul pandemiei.”

Primul episod a intrat ieri, 17 februarie, pe MAX.

Text inițial 8 august 2024: Sezonul al treilea al serialului “The White Lotus” este planificat să fie realizat la o scară și mai mare, cu un ansamblu mai mare de personaje, mai lung și mai nebunesc :D, conform declarațiilor creatorului acestuia, Mike White. Aceste noi detalii ne fac să așteptăm cu și mai mult interes și nerăbdare noul sezon. 🙂

Dacă primul sezon a avut în centru banii, acest al treilea sezon va explora temele morții și religiei orientale, prezentând o privire satirică și amuzantă asupra acestor subiecte​​​​.

Mike White a finalizat între timp scenariile pentru sezonul 3 și castingul, ultimul rămăsese în așteptare din cauza grevei SAG-AFTRA.

Primul membru confirmat al distribuției pentru acest sezon a fost Natasha Rothwell, care își reia rolul Belindei Lindsay din sezonul 1​​​​.

Noile nume confirmate de HBO pentru acest al treilea sezon sunt, printre altele: Leslie Bibb (“Iron Man,” “Jupiter’s Legacy”), Dom Hetrakul (“Bangkok Dangerous,” “The Outrage”), Jason Isaacs (serialul “Archie”, franciza “Harry Potter”, “The Death of Stalin”), Michelle Monaghan (“Misiune Imposibilă”, “Gone Baby Gone,” “Kiss Kiss Bang Bang”), Parker Posey (“Best in Show,” “The Staircase”) și Tayme Thapthimthong (“Farang,” “Skin Trade”).

Pentru locație, a fost aleasă Thailanda, continuând astfel tradiția serialului de a schimba locațiile pentru fiecare sezon nou​​​​.

Din cauza întârzierilor cauzate de grevele sindicatelor, producția sezonului trei a întârziat și nu există o dată de lansare stabilită sau un trailer disponibil​​​​, dar cu siguranță va fi lansat în 2025, conform CEO-ului HBO. Dar între timp Max a lansat un trailer cu cele mai așteptate producții ale sale din următoarea perioadă, unde putem vedea și câteva imagini din The White Lotus.

Noul sezon va fi disponibil pentru vizionare pe Max, la fel ca și primele două sezoane.

the white lotus s3

Filme psihologice Netflix – 21 drame și thrillere psihologice pe NETFLIX

21 filme psihologice Netflix sunt  candidate bune, pentru că thrillerele psihologice și filmele care se joacă cu mintea noastră în general sunt printre cele mai reușite pentru a ne menține trează atenția, a ne susține interesul și a crea suspans.

Iată așadar alegerile noastre în materie de filme psihologice din grila Netflix, fie că sunt thrillere psihologice, filme care urmăresc personaje cu diverse provocări la nivel psihologic sau care trec prin situații limită care le pun la încercare rezistența psihologică. Toate se joacă abil cu așteptările noastre.

1. Red Eye / Zborul de noapte (2005) – nou pe NETFLIX, intrat pe 1 februarie 2025

red eye filme psihologice netflix

“Red Eye” este un thriller psihologic regizat de Wes Craven, cunoscut pentru filmele sale de groază (Scream, A Nightmare on Elm Street). Lansat în 2005, filmul îi are în rolurile principale pe Rachel McAdams și Cillian Murphy, oferind o poveste cu suspans care se desfășoară la bordul unui zbor de noapte.

Lisa Reisert (Rachel McAdams) este o manageră de hotel care se întoarce acasă, la Miami, cu un zbor de noapte (red-eye flight). În timp ce așteaptă în aeroport, îl întâlnește pe un străin fermecător, Jackson Rippner (Cillian Murphy). Mai multe nu vă spunem ca să nu vă stricăm plăcerea de a-l urmări. Red Eye e un thriller claustrofobic – acțiunea dintr-un spațiu restrâns, cabina unui avion, ceea ce crește senzația de izolare și pericol.

2. Fair Play (2023)

fair play filme netflix noi

O dramă psihologică pe care NETFLIX a achiziționat-o la Festivalul de Film Sundance 2023 cu Phoebe Dynevor și Alden Ehrenreich în rolurile principale. Pe Phoebe Dynevor o știi din primul sezon Bridgerton, în care a jucat rolul principal.

Fair Play a fost descris atât ca dramă, cât și thriller, fiind comparat cu Fatal Attraction. Emily și Luke sunt un cuplu new-yorkez super ambițios care lucrează la un fond de investiții. Dar echilibrul dintre ei este dat peste cap de promovarea pe care o primește Emily. Deși cei doi par că se susțin reciproc, încep să apară, dincolo de suprafață, semnele unei lupte de putere.

Pe noi nu ne-a convins Fair Play așa cum fusese anunțat, ca un update la relațiile de gen într-o lume post – #metoo. Dar ca dramă psihologică funcționează destul de bine. Singurul minus este lipsa de chimie dintre cei doi actori principali.

Vezi aici trailerul filmului Fair Play.

3&4&5. Trilogia Baztan: Moștenirea oaselor, Ofrandă furtunii, Gardianul invizibil

ofrandă furtunii filme politiste netflix

Filmele din Trilogia Baztan (Gardianul invizibil, Moștenirea oaselor și Ofrandă furtunii) sunt bazate pe saga semnată de autoarea bască Dolores Redondo și reușesc să te transpună rațional și emoțional, până la visceral, pe alocuri, în poveștile negre ale nordului Spaniei, cu ucigași de copii din trecut și mistere detectivistice bazate pe miturile locale.

Pe lângă criminali, vei descoperi o felie de viață spaniolă interesantă, de pe vremea când Spania nu era mai bogată decât România. Filmele sunt foarte bine interpretate, inclusiv personajele secundare.


6. Fiica ascunsă / The Lost Daughter (2021) 

The-Lost-Daughter-filme 2021Lansat fără mult tam-tam, filmul de debut regizoral al actriței Maggie Gyllenhaal are în centru frustrările și regretele noilor generații. Personajul principal este un profesor respectat aflat în vacanță, care nu regretă tinerețea netrăită la maxim, ci, invers, se simte oarecum vinovată față de fetele sale. Într-o societate în care carpe diem e principiul după care trăim, datoria față de copii e cea care are de suferit.

Leda (Olivia Colman) e în vacanță solo în Grecia, unde observă relațiile din familia personajului lui Dakota Johnson. Între cele două femei se creează o intimitate bazată pe înțelegerea a ce înseamnă să fii mamă. În timp, Olivia Colman are din ce în ce mai multe flash-back-uri cu ea tânără, când, încercând să-și creeze o carieră și să-și trăiască viața, și-a neglijat într-o oarecare măsură fetele. Filmul se transformă încet într-un thriller psihologic, dar cel mai intens conflict are loc în inima Ledei (Olivia Colman)…

7. The Good Nurse (2022)

the good nurse filme noi netflixContinuăm lista de filme psihologice cu un film care trebuia să fie thriller, dar este mai degrabă o dramă psihologică bazată pe fapte reale despre moralitate și lupta pentru supraviețuire în America secolului XXI.

Jessica Chastain și Eddie Redmayne sunt actorii principali din The Good Nurse, un film bun, bine jucat, dar care are un final care vine brusc și nenatural. Un film, de asemenea, despre cât de mult se acoperă cu hârtii și lipsă de responsabilitate sistemul medical în Statele Unite, la fel ca și în România. Un fel de stat în stat.

Un asistent fără scrupule, interpretat de Redmayne, ucide în decursul mai multor ani peste 300 de pacienți. O altă asistentă medicală, jucată de Jessica Chastain, ajută la prinderea ucigașului… Good Nurse se bazează pe documentarea best-sellerului din 2013 cu același nume, semnat de Charles Graeber, despre criminalul în serie Charles Cullen…Dar filmul este mai ales despre relația dintre cei doi, lupta pe care o duce cu boala personajul Jessicăi Chastain, în timp ce își crește cele două fiice. Vezi aici trailerul The Good Nurse.

8. The Wonder / Minunea (2022) 

minunea filme noi netflix

Dacă vrei să vezi un film psihologic NETFLIX cu o actriță care parcă îți comunică din priviri și expresia feței propriile conflicte interioare, atunci nu poți ocoli filmul The Wonder, în care joacă Florence Pugh.

Acțiunea se petrece în Irlanda, după Marea Foame a Cartofului din secolul al XIX, când un milion de irlandezi au murit. O infirmieră din Londra (Florence Pugh) este chemată într-un sat pentru a supraveghea o fată de 11 ani, care nu a mai mâncat de 4 luni și e considerată de comunitate o sfântă. Un film despre credințe și cât de departe sunt dispuși oamenii să meargă pentru certitudinile lor…

9. Adulți iubitori / Loving Adults (2022)


loving adults thrillere netflixNetflix ni-l tot împingea la recomandări dar nu ne-a atras din prima. Nu faceți aceeași greșeală ca noi 😛 Primul film original Netflix danez e un thriller psihologic cum numai nordicii se pricep să facă, unul care-ți îngheață sângele în vene.

Jucat impecabil, Adulți iubitori e un thriller Netflix despre cum dragostea se poate transforma în ură și chiar moarte. Tensiunea din interiorul unei căsnicii a fost dramatizată în nenumărate filme, dar Loving Adults reușește să-ți dea niște fiori de toată frumusețea 🙂

10. The Guilty / Vinovatul (2021)theguilty_filme netflix noi

Un thriller psihologic-polițist Netflix realizat parcă pentru a-l pune în valoare pe Jake Gyllenhaal. Bineînțeles, Gyllenhaal se ridică la înălțimea misiunii și oferă un rol care te prinde rapid, deși cam tot filmul nu vezi altceva decât scene cu Gyllenhaal vorbind la telefon… Un remake după un thriller danez, după un scenariu de Nic Pizzolatto – poate nu-l știi după nume, dar știi sigur serialul True Detective, al cărui creator și scenarist este.

Gyllenhaal este un detectiv cu probleme, detașat pentru a răspunde apelurilor de urgență. O femeie răpită de propriul soț sună disperată. De aici lucrurile se precipită rapid, în timp ce personajul lui Gyllenhaal se luptă cu proprii demoni.

Ar mai fi de spus ca argument în plus pentru a-i da o șansă acestui film că se bazează pe un apel real la numărul de urgență 911.

11. Aici e acasă (2020)




the-occupant-filme spaniole netflix
E povestea degradării psihologice și umane a unui fost executiv. Un thriller spaniol Netflix cu Javier Gutierrez (Sub Zero, Autorul) în rolul principal. Mario Casas, pentru cunoscătorii de filme spaniole Netflix și nu numai, joacă de asemenea în Aici e acasă, într-un rol secundar.

Javier este un fost executiv care își pierde statutul social. Zilele succesului par să se îndepărteze din ce în ce mai mult, așa că renunță la apartament și ajunge să accepte joburi mult sub experiența lui. Dar încet-încet se înfiripă în mintea lui un plan diabolic de a recupera tot ce a pierdut printr-o încrengătură de minciuni bolnave, prin familia care tocmai ce s-a mutat în fostul lui apartament…

12. Gerald’s game / Jocul lui Gerald (2017)

gerald s game filme psihologice netflix

Cum ai reacționa dacă te-ai trezi legat(ă) de pat, într-un casă izolată, fără posibilitatea de a te elibera? Ce mecanisme psihologice de supraviețuire s-ar pune în mișcare? Te-ai lupta sau te-ai resemna? Sau cât ai fi dispus(ă) să te lupți?

Creat după cartea cu același nume a lui Stephen King, regele horror-ului și suspansului, Jocul lui Gerald e un thriller psihologic și horror, pe care însuși Stephen King l-a numit hipnotic. Nu putem decât să fim de acord cu el, la care am mai adăuga adjectivul “terifiant”…

13. Autorul (2017)

el autor_the-motive filme psihologice netflixFilmul urmărește pas cu pas transformarea psihologică a personajului principal dintr-o persoană relativ normală într-o persoană vicleană și diabolică.

Un thriller psihologic spaniol foarte reușit, în care un scriitor ratat îi manipulează foarte abil pe cei din jurul lui în încercarea de a obține material pentru a scrie cartea visată. Jucat foarte autentic de Javier Gutierrez, scriitorul pierde totul în viață. Este ceea ce s-ar numi în engleză “a loser”, dar se reorientează rapid țesând o încrengătură fină între vecinii clădirii în care locuiește, pentru a-i împinge spre crimă.




14. Uncut Gems / Diamante neșlefuite (2019)

uncut-gems adam sandler

O producție Netflix care începe să capete un statut cult, Uncut Gems e un thriller cu Adam Sandler în rol principal. Adam Sandler face probabil rolul carierei lui în Diamante neșlefuite. Un evreu implicat în comerțul cu diamante din New York, Howard este dependent de jocuri de noroc. Așa că își asumă niște riscuri imposibile pentru mulți dintre noi. Dar anxietatea riscului de a pierde totul nu îl paralizează, ci îl catalizează într-o cursă contra cronometru. În fiecare zi plusează mai mult și mai mult. Prin acest joc de asumare a unor riscuri uriașe și a eforturilor de a face ca pariurile să i se îndeplinească, filmul dă la rândul lui dependență. Și nu poți să pleci de lângă ecran până la final.

Producția, pe care o poți vedea pe Netflix, a fost primită foare bine de critici, fiind lăudate în mod special regia, scenariul și jocul actoricesc al lui Adam Sandler.

15. The Platform (2019)

A fost filmul perfect de văzut în pandemie, pentru că ne arată limitările noastre umane, atât în bine, cât și în rău. E o parabolă pentru natura umană și cum ne schimbăm într-o criză.

Înțesat cu scene violente, grotești, cu mult sadism, dar și cu dovezi ale altruismului uman, acest thriller psihologic și distopic spaniol este disponibil pe Netflix deja din 2020.

…Un film SF-horror care se vrea în esență un film de critică socială și care spune povestea unor rezidenți dintr-un fel de bloc. Aici, cei care au norocul să stea la etajele superioare mănâncă pe săturate. În timp ce restul rezidenților, în mod special cei de la nivelele cele mai de jos, practic mor de foame. Pentru că singurul sistem prin care primesc hrană este “platforma”. Aceasta e înțesată cu mâncare, dar pe măsură ce coboară de la etaj la etaj mâncarea se transformă în resturi. Până când nu mai rămâne deloc…

16. Furie / Get In / E casa mea! (2019)

furie-filme 2019 netflix

Un thriller de groază nebun cum numai filmele franțuzești pot fi. O familie cu un copil se întoarce din vacanță doar pentru a afla că aceia pe care i-au lăsat să aibă grijă de casă nu îi mai lasă să intre în propria locuință…Semnaseră un contract prin care ocupanții se angajau să plătească facturile de utilități… Și atâta timp cât aceștia sunt niște “chiriași” model, nu pot fi dați afară… Și, uite așa, familia liniștită rămâne pe drumuri și se refugiază într-un parc de rulote…Dar ăsta e doar începutul nebuniei…

17. I care a lot (2021)

i care a lot comedii netflix noi




Cum ai reacționa dacă un mafiot te-ar presa să faci ceva? Ai ceda de dragul vieții tale sau ai avea puterea psihologică să îi reziști? 🙂

I care a lot e un thriller comedic cu accente psihologice, cu Rosamund Pike și Diane Wiest în rolurile principale. Filmele distractive bune încep să devină o pasăre rară în pandemie, așa că nu ratați I care a lot.

Rosamund Pike o joacă pe Marla Grayson, o femeie de afaceri pe care nu poți decât s-o disprețuiești pentru modul în care se folosește de bătrâni pentru banii lor. Dar pe care, în același timp, îți place să o urmărești, pentru că e fun. E distractivă în nebunia ei de a se pune cu un mare traficant de droguri, atunci când o internează într-un azil pe mama acestuia.

Rosamund Pike face un rol de zile mari, fiind de altfel nominalizată la Globurile de Aur pentru rolul din I care a lot. Cu siguranță, dacă ar fi fost o actriță mai slabă distribuită în rol, filmul nu ar fi funcționat. Dacă vreți să vedeți care a fost abordarea ei din spatele acestui rol, vă recomandăm să citiți articolul despre I care a lot din Los Angeles Times.

18. I am mother (2019) – thriller psihologic SF

I Am Mother - filme 2019 netflix
Hilary Swank in I Am Mother

Oare cum ne-am dezvolta ca oameni dacă am fi crescuți de roboți?

Unul dintre cele mai faine thrillere psihologice Netflix, e genul de producție deșteaptă și bine jucată care se leagă frumos, chiar dacă nu e o capodoperă cinematografică. Un film SF post-apocaliptic în care suspansul se construiește lent dar autentic.

Cine e personajul negativ? Este sau nu mediul exterior toxic? Mai există și alți oameni supraviețuitori sau Daughter e primul om al unei noi generații umane post-Apocalipsă? Răspunsurile nu vin foarte greu și nu pot fi prea complexe, având în vedere că e un film în 3 personaje, dar reușește să te țină în suspans și acordat la atmosfera filmului.

După un eveniment post-apocaliptic un bunker se autoactivează pentru salvarea speciei umane. Un robot denumit Mama “crește” embrioni umani și apoi copii în adulți… Fiica ei care nu are efectiv un nume, ci e doar Daughter (Fiica), e învățată cu răbdare de robotul mamă care e diferența între bine și rău… Dar e din ce în ce mai greu de spus dacă nu cumva ea reprezintă Răul.

19. The Bad Batch (2016)

the bad batch filme psihologice netflix

Dacă ți-a plăcut The Platform sau Midsommar, sunt șanse mari să-ți placă și The Bad Batch. Este un thriller distopic ca și The Platform, cu multe scene grotești dar care te atrag și mai mult în poveste.

În Texas, într-o zonă încercuită în afara oricăror legi, sunt aruncați cei care nu mai sunt doriți de societate. Se creează mai multe comunități, fiecare guvernată de o idee nebunească. Tânăra Arlen este aruncată într-o comunitate de canibali, de unde reușește să scape cu viață și să se refugieze într-o altă zonă a deșertului. Filmul se lungește cam mult, dar dacă vrei să vezi un Mad Max sărit de pe fix, atunci The Bad Batch e pentru tine.

20. The Power of the Dog / În ghearele câinilor (2021)


the power of the dog filme netflix noi

Benedict Cumberbatch îl joacă pe Phil, care împreună cu fratele său crește vaci în stepa americană. Sunt oameni de succes, cu două temperamente complet diferite. Când fratele se căsătorește, trădând relația de camaraderie dintre cei doi, Phil se răzbună pe noua soție și copilul acesteia intimidându-i în mod constant. E un război psihologic aproape mut. Dar relația de putere stă să se schimbe… Și nu merge deloc spre ceea ce v-ați putea gândi 🙂

The Power of The Dog e un film cu multe chei, fiecare va lua din el ceea ce își dorește: fie misterul, fie lupta pentru putere, fie masculinitatea brută și camaraderia dintre bărbați, natura și peisajele care-ți taie răsuflarea, alții vor lua expresivitatea extraordinară a actorilor, de la Benedict Cumberbatch până la Jesse Plemons și Kirsten Dunst, ală căror priviri și emoții spun mai multe decât o mie de scene de dialog. E un film nou cu aer de vechi, pentru că e Western, dar nu numai din acest motiv. Are ceva clasic și tradițional, dar în același timp e un film pe care-l simți inovativ, pentru modul în care misterele personajelor se arată dar doar pentru a se intensifica și mai mult.

Regizoarea e Jane Campion, ale cărei filme le cunoști cu siguranță (de ex Pianul), chiar dacă numele ei poate nu-ți sună cunoscut; de altfel Jane Campion a luat cu acest film premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film 2021 de la Veneția.

21. American Psycho (2000) – cel mai elegant psihopat 

american psycho filme psihologiceJucat de Christian Bale, Patrick Bateman este un personaj cu viata dubla: bancher la o bancă de investiții in Manhattan si criminal in serie in timpul liber. Personajul este portretul tipic al unui carierist newyorkez: nesigur pe el in ciuda imaginii, pedant, atent pana la obsesie cu modul cum arata.

Traiește într-o lume dominată de hedonism, lacomie si egocentrism. Lunga lista de branduri enumerate de-a lungul filmului denota un materialism de care Bateman are nevoie pentru a construi o imagine perfecta pe care sa le-o arate celorlalti. Pe cand identitatea sa de criminal in serie ii da posibilitatea de a se conecta la ceva real dincolo de superficilitatea brandurilor.

Dressed to kill capata sens la propriu in American Psycho. Și nu poți nega ce-i al lui. 🙂 Bateman, în ciuda duplicitații lui si a inclinatiilor ucigase, se îmbracă impecabil.

Acestea sunt câteva dintre filmele psihologice de pe Netflix și thrillerele pishologice de pe platformă.

Citește și

Cele mai bune filme Netflix – 25 filme de top pe Netflix

Ultimele articole