Acasă Filme si seriale Netflix

Filme si seriale Netflix

Cele mai bune 15 filme de Oscar pe Netflix

De ce filme de Oscar Netflix?  Pentru că uneori nu avem timp să experimentăm, nu avem timp să fim dezamăgiți, să încerci încă un film oarecare și tot așa. Vrei să mergi la sigur și să vezi filme premiate Netflix.

Noi ți-am pregătit 15 producții, toate câștigătoare ale premiului Oscar. Poate de unele nu știai că sunt câștigătoare de Oscar sau de altele nu știai că sunt pe Netflix, iar pe altele nu ai apucat să le vezi la cinematograf la momentul lansării. Ei, bine, acum le poți urmări la ce oră vrei, din confortul propriei canapele/fotoliu.

1. Birdman (2014) 

Birdman Michael-Keaton--Edward-NortonUn film diferit, care merită văzut în primul rând pentru această calitate din ce în ce mai rar întâlnită la filme, aceea de a surprinde privitorul. Dar dacă ne uităm la premiile Oscar, sunt și ele un argument la autoritate foarte puternic, pentru că a avut nu mai puțin decât 9 nominalizări, din care a câștigat 4, pe unele dintre cele mai relevante: premiul Oscar pentru cel mai bun film, pentru cea mai bună regie, Oscarul pentru cel mai bun scenariu original și cel pentru cea mai bună imagine.

Extraordinarul regizor mexican Alejandro González Iñárritu, care filmează chiar săptămânile acestea un nou film cu Tom Cruise în rolul principal, a schimbat foaia în 2014. După dramele 21 GramsBabel și Biutiful, a produs la Hollywood drama-satiră, Birdman.

Riggan Thompson este un actor căzut într-un con de umbră, cunoscut mai ales pentru rolul unui supererou. Hotărât să-și recâștige faima, Riggan merge pe Broadway unde pune în scenă o adaptare a piesei What We Talk About When We Talk About Love. În rolul principal apare Michael Keaton, un actor cunoscut mai ales în ipostaza de Batman al lui Tim Burton. În film joacă și Emma Stone (The HelpEasy A) – o vedeți și în fotografia care de sub titlu, alături de Edward Norton, Naomi Watts (Mulholland Drive21 Grams), Edward Norton (Fightclub) și Andrea Riseborough (Shadow Dancer). Vezi trailerul Birdman.

2. The Grand Budapest Hotel (2014) 

the grand budapest hotel filme frumoaseGrand Budapest Hotel este un film de comedie și dramă, care explorează mai multe subiecte, cum ar fi război, fascism, nostalgie, prietenie și loialitate. Ralph Fiennes, în rolul lui Monsieur Gustave H., manager al unei stațiuni de la poalele muntelui din Republica Zubrowka, este bănuit de uciderea unei vedete bogate (Tilda Swinton). Fiind victima unei înscenări, el și protejatul său Zero (Tony Revolori), caută să se dezvinovățească.

În esență, „Grand Budapest Hotel” este o producție despre măștile pe care ni le punem pentru a se potrivi aspirațiilor noastre și costul pe care-l plătim pentru menținerea aparențelor. „Cu siguranță a reușit să mențină iluzia cu o grație remarcabilă”, spune admirativ  un personaj despre altul aproape de sfârșitul filmului. Aceste idei sunt transpuse cu ajutorul unor imagini compuse și proiectate meticulos, cu mișcări precise și foarte restrânse ale camerei. Împreună cu o cromatică delicioasă, filmul capătă o eleganță echilibrată de umorul fiecărei scene. A câștigat 4 premii Oscar mai “tehnice”, de genul pentru costume, machiaj, etc.

În România îl poți vedea pe Disney Plus. dar se pare că Disney a început să licențieze producțiile și către Netflix.

3. The Lion in Winter / Leul în iarnă (1968)

thelioninwinter filme buneThe Lion in Winter, cu Katharine Hepburn, Peter O’Toole, Anthony Hopkins foarte-foarte tânăr și Timothy Dalton și mai tânăr 🙂 , este un clasic de pe vremea în care realizarea unui film nu era un proces atât de democratic. Nu oricine putea face un film, pentru că, bineînțeles, se filma pe peliculă, ceea ce era incredibil de scump… Câteodată, când vedem unele filme de azi, devenim nostalgici după acea perioadă. Mai ales când (re)vezi un film ca The Lion in Winter: ce imagine, ce interpretări – Katharine Hepburn chiar a luat Oscarul pentru acest rol, ce dialoguri! Aproape fiecare replică este un aforism sau, cum se spune azi, “food for thought” 😛

O dramă istorică, The Lion in Winter are acțiunea plasată în preajma Crăciunului din anul 1183, concentrându-se pe relațiile familiale și intrigile politice dintre Regele Henric al II-lea, soția sa Eleanor de Aquitania, cei trei fii ai lor și Regele Franței. Cu cât îl vedem mai înțelepțiți de viață, cu cât ni se pare că este mai puțin despre politică și mai mult despre dragostea amestecată cu alte sentimente mai puțin plăcute dintre membrii oricărei familii. 🙂

Lion in Winter a primit de asemenea Oscarul pentru cel mai bun scenariu adaptat și cea mai bună muzică.

4. Crouching Tiger, Hidden Dragon (2000)

crouching-tiger-hidden-dragon-tragedy-scaledCrouching Tiger, Hidden Dragon (2000), regizat de Ang Lee, este unul dintre acele filme rare care reușesc să fie în același timp spectaculoase, profunde și de o frumusețe aproape ireală. Cu Chow Yun-fat, Michelle Yeoh, Zhang Ziyi și Chang Chen în distribuție, filmul spune o poveste despre iubire reprimată, onoare, libertate, dorință și pierdere, dar o face cu o eleganță vizuală care îl face să pară mereu în mișcare între vis, legendă și melodramă. A fost un succes uriaș și la Oscaruri, unde a câștigat 4 premii Oscar: Cel mai bun film internațional, Cea mai bună imagine, Cea mai bună scenografie și Cea mai bună coloană sonoră originală, fiind în plus nominalizat și la categoria Cel mai bun film, lucru extrem de important pentru un film în limba chineză la acel moment.

Este un film pe care toată lumea ar trebui să-l vadă măcar o dată pentru că arată ce poate face cu adevărat cinemaul atunci când acțiunea nu este doar adrenalină, ci și poezie. Imaginile au o calitate aproape muzicală: pădurile de bambus, lumina, costumele, mișcarea corpurilor, totul pare compus ca într-un poem vizual. Iar scenele de luptă nu sunt doar coregrafii impresionante, ci forme de expresie emoțională — delicate, fluide, melancolice. Luptele par să sfideze gravitația, dar în același timp spun ceva foarte concret despre personaje: despre furia lor, disciplina lor, pasiunea lor sau imposibilitatea de a fi cu adevărat liberi.

Am adăuga și că e un film în care femeile sunt puternice, se luptă de la egal la egal cu bărbații și mănâncă cu poftă, nu sclifosit. 🙂

5. Roma (2018)




roma filme frumoaseDe ce ai face un film alb-negru atunci când avem 10 milioane de culori, nuanțe care să ne bucure ochii? Pentru că are o altă semnificație și pentru că poți compensa pentru aceasta în mult mai multe feluri, după cum demonstrează splendid următorul film. Roma este un film de dramă, mexican din 2018 și urmărește viața unei menajere dintr-o familie de clasă mijlocie, ca o abordare semi-autobiografică a regizorului. Filmul a primit aprecieri universale, fiind considerat de mai mulți critici drept cel mai bun film din 2018.  A fost de altfel nominalizat la 10 premii Oscar, dintre care le-a câștigat pe cel mai bun film străin, cea mai bună regie și cea mai bună cinematografie.

Primele imagini aduc un flux natural de viață – apă, piatră, aer – prezentându-ne, de asemenea, conceptul de micro din macro. O mare parte din Roma repetă acest concept al poveștii personale pe fundalul uneia mai mari – fața din mulțime, povestea umană în contextul unei societăți. Regizorul adoptă un stil vizual fascinant prin faptul că rareori folosește prim-planuri, ținându-ne la distanță de personajele sale și permițând detaliilor lumii din jurul lor să prindă viață. Atenția ți se poate plimba de la un detaliu la altul, aducându-te mai aproape de atmosfera acelui loc în anii 70.

Filmul este remarcabil de episodic – atât de mult încât lipsa unei continuități narative clare poate dezamăgi – însă este conceput pentru a te scufunda, pentru a te transporta în acea lume, iar cei care rămân cu el vor fi recompensați. 

6. 1917 (2019) – revenit pe Netflix 

1917-speranta-si-moarte-filme de razboi

Nu știu dacă sunteți la fel ca noi, dar în general noi ocolim filmele de război. Prea multă dramă umană… Dar pe 1917 l-am văzut și ne bucurăm că am făcut-o. E genul acela de film care te absoarbe complet în poveste, mai ales că aici avem de a face cu o cursă contra cronometru prin liniile inamice. Dar mai mult de atât, 1917, în ciuda faptului că este despre război, este și despre ce avem mai profund ca oameni, despre camaraderie, loialitate, bunătate.

Considerat unul dintre cele mai bune filme ale anului 2019, drama de război 1917: Speranță și moarte a primit nu mai puțin de 10 nominalizări la premiile Oscar. Doi soldați britanici trebuie să transmită în timp record și traversând liniile inamice un ordin de anulare a unui atac sortit eșecului, în care ar fi murit 1600 de soldați.

Filmul este regizat de Sam Mendes (cunoscut pentru American Beauty) și e bazat pe fapte reale. Mai exact pe amintirile din război ale bunicului din partea tatălui al lui Sam Mendes 🙂 Iată cum povestirile bunicilor pot lăsa amprente în memoria nepoților și se pot transforma la ani distanță în filme inspirate din fapte reale.

Din 10 nominalizări la Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film, cea mai bună regie și cel mai bun scenariu, 1917 și-a însușit 3, cel mai valoros fiind cel pentru imagine.

7. Pinocchio-ul lui Guillermo del Torro – Oscarul pentru cea mai bună animație în 2023


pinocchio filme netflix noi_În 2022 s-au lansat două filme Pinocchio 😀 Îți spunem asta doar pentru a nu le confunda. Pinocchio-ul de pe Netflix a fost nominalizat la Oscaruri pentru cea mai bună animație și merită văzut de copii (peste 7 ani), dar la fel de mult și de adulți. Asta pentru că este pur și simplu o bijuterie: de la animația stop-motion, la jocul actoricesc (de exemplu Ewan McGreggor și Cate Blanchett, dar sunt mulți alți actori buni), la muzică, etc – totul se împletește într-o experiență extraordinară care te va emoționa și inspira…

Pinocchio nu a câștigat încă Oscarul, dar noi pariem că pe 13 martie, când are loc ceremonia Oscarurilor din aces an, va câștiga premiul pentru cea mai bună animație 😀

8. The Last of the Mohicans / Ultimul mohican 

ultimul mohican filme aventură

Vrei să vezi un film de aventură cu indieni americani? 🙂 Cu siguranță răspunsul nu poate fi decât da, dacă te-ai delectat când erai mic(ă) cu aventurile lui Winnetou și Old Shatterhand, din cărțile lui Karl May.  

The Last of the Mohicans îşi are eroul în Hawkeye (Daniel Day-Lewis), un hibrid al culturilor indiene şi engleze, ce se îndrăgosteşte de frumoasa Cora Munro (Madeleine Stowe). Împreună cu tatăl său adoptiv Chingachgook şi fratele său Uncas, Hawkeye trebuie să o protejeze pe ea şi sora ei în timpul războiului dintre Franţa şi Marea Britanie pentru controlul asupra coloniilor americane.

În parte poveste de dragoste şi în parte film de aventură, The Last of the Mohicans este, vizual vorbind, unul dintre cele mai frumoase filme realizate de Michael Mann. Iar ultimele 9 minute din film sunt, probabil, una dintre cele mai intense experienţe cinematografice la care poţi lua parte. Scena este un carusel de emoţii. În mod surprinzător conflictul principal este rezolvat aici nu de eroul alb, Hawkeye, ci de Chingachgook însuşi, ultimul mohican, într-unul dintre momentele iconice ale filmului.

A luat Oscarul pentru cel mai bun sunet.

9. Jeux Interdits/ Forbidden Games (1952)


jeux interdits filme netflix de oscar

“Jeux Interdits” (în engleză Forbidden Games) a câștigat Premiul Oscar pentru Cel Mai Bun Film Străin (Honorary Award) la cea de-a 25-a ediție a Premiilor Oscar în 1953. Filmul a fost distins cu acest premiu înainte de crearea categoriei oficiale pentru „Cel Mai Bun Film Străin” în 1956.

“Jeux Interdits” este un film dramatic francez regizat de René Clément, bazat pe romanul omonim scris de François Boyer și prezintă o poveste emoționantă despre inocență și suferință în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Filmul urmărește povestea lui Paulette, o fetiță de cinci ani, care își pierde părinții în timpul unui raid aerian asupra Franței, în 1940. Rămasă singură, ea se împrietenește cu Michel, un băiat de la țară care o adăpostește în ferma familiei sale. Cei doi copii, neînțelegând pe deplin ororile războiului, își creează propriul univers ludic. Jocul lor inocent devine o evadare din realitatea dureroasă a războiului, dar în cele din urmă este descoperit și tulbură comunitatea locală.

10. Lost in translation (2003)




Lost in Translation cele mai bune filme de dragoste netflixCe au în comun o tânără absolventă de filosofie şi un actor trecut de prima şi a doua tinereţe, venit în Tokyo pentru o reclamă la whiskey ? Pentru început amândoi se simt la fel de pierduţi în Tokyo, dar şi în propria viaţă. Legătura dintre Charlotte şi Bob Harris este neaşteptată, atipică şi extrem de nuanţată. In relaţia celor doi există  atracţie, prietenie şi sfaturi paterne, iar actorii Bill Murray şi Scarlett Joahansson reuşesc să se ridice la înălţimea scenariului, creând un cuplu surprinzător de credibil.

Cine nu s-a lăsat prins în vraja lui? E posibil să fie câțiva nemulțumiți care să spună că în Lost in translation nu se întâmplă nimic și că, totuși, vocația filmelor este să spună o poveste. Dar ceilalți vor zâmbi fără să vrea la amintirea lui. Dramă și comedie, film de atmosferă și metafizic, în același timp, Lost in translation este un film despre singurătate.

Singurătatea unei tinere de 20 și ceva de ani, Charlotte, care nu știe exact ce vrea de la viață, în ciuda unei gândiri nuanțate. Și singurătatea lui Bob Harris, un actor plictisit și blazat în căsnicia lui de 25 de ani. Chimia dintre cei doi se dedublează într-o prietenie legată în jurul dilemelor celor doi. Înțelegerea pe care fiecare o oferă celuilalt nu trece dincolo de prietenie, până la sărutul final. Mulți încă ne întrebăm ce i-a șoptit Bill Murray lui Scarlett Johansson la ureche înainte să își ia la revedere probabil pentru totdeauna. A luat Oscarul pentru cel mai bun scenariu original.

11. The Power of the Dog / În ghearele câinilor (2021) – film Netflix

the power of the dog filme netflix noiVrei să vezi un film diferit, nu simpaticele dar ușurelele filme cu care ne-a obișnuit Netflix? Îl recomandă multe aspecte, dar mai ales faptul că rolul principal e interpretat excepțional de Benedict Cumberbatch. În plus, te ține în priză, iar personajele sunt bine construite.

Regizoarea e Jane Campion, ale cărei filme le cunoști cu siguranță (de ex Pianul), chiar dacă numele ei poate nu-ți sună cunoscut; de altfel Jane Campion a luat cu acest film Oscarul pentru cea mai bună regie și premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film 2021 de la Veneția. Dar În ghearele câinilor a avut 12 nominalizări la Oscarurile din acest an.

Benedict Cumberbatch îl joacă pe Phil, care împreună cu fratele său crește vaci în stepa americană. Sunt oameni de succes, cu două temperamente complet diferite. Când fratele se căsătorește, trădând relația de camaraderie dintre cei doi, Phil se răzbună pe noua soție și copilul acesteia intimidându-i în mod constant. Dar relația de putere stă să se schimbe… Și nu merge deloc spre ceea ce v-ați putea gândi 🙂

The Power of The Dog e un film cu multe chei, fiecare va lua din el ceea ce își dorește: fie misterul, fie lupta pentru putere, fie masculinitatea brută și camaraderia dintre bărbați, natura și peisajele care-ți taie răsuflarea, alții vor lua expresivitatea extraordinară a actorilor, de la Benedict Cumberbatch până la Jesse Plemons și Kirsten Dunst, ală căror priviri și emoții spun mai multe decât o mie de scene de dialog. E un film nou cu aer de vechi, pentru că e Western, dar nu numai. Are ceva clasic și tradițional, dar în același timp e un film pe care-l simți inovativ, pentru modul în care misterele personajelor se arată dar doar pentru a se intensifica și mai mult. Îl găsești pe Netflix.

12. The Revenant – Legenda lui Hugh Glass (2015)

the revenant cele mai bune filme netflix

Inspirat din fapte reale, acțiunea are loc în anul 1823 în America de Nord, iar în centrul ei se află Hugh Glass, interpretat de Leonardo DiCaprio.

Hugh Glass este membru al unei expediții în Munții Stâncoși, unde este atacat de un urs grizzly și rănit grav. Căpitanul grupului lasă în urmă trei oameni (personaje interpretate de Tom Hardy, Will Poulter și Domhnall Gleeson) pentru a-i ține companie în ultimele clipe de viață și pentru a-i săpa mormântul, dar, de frica să nu fie prinși de indieni, cei trei îi iau lui Glass armele și echipamentul și îl abandonează. Eroul, însă, reușește să supraviețuiască și se târăște mai bine de 300 de kilometri prin sălbăticie, motivat fiind de planurile sumbre de răzbunare pe cei care l-au părăsit.

The Revenant este filmul regizat de Alejandro González Iñárittu cu care a câștigat 3 premii Oscar: pentru regie, cel mai bun actor (Leonardo DiCaprio) și imagine. Urmărește și trailerul The Revenant.

13. Icarus (2017)


icarus filme oscar netflixE un film documentar, dar se simte ca un thriller. Dacă l-ați ocolit până acum sau dacă nu știați de el, iată câteva argumente pentru care e unul dintre filmele de Oscar Netflix pe care să nu le ratați.

În primul rând, este câștigătorul râvnitului Oscar pentru cel mai bun documentar la cea de a 90a ediție a Premiilor. Icarus a plecat la drum ca un documentar despre dopaj, în care realizatorul apare direct pe ecran cum realizează și documentează toată munca de investigație. E fascinant, intim, mai autentic față de un film thriller sau o dramă de exemplu și tocmai de aceea te va prinde în mreje. Dar, ca în orice investigație, cum îți va spune orice jurnalist sau investigator de orice fel, nu știi unde te vor duce ițele poveștii…

Ițele regizorului Bryan Fogel îl duc la lumea plină de corupție și dopaj controlată politic de Rusia și șeful ei de stat. Mai mult de atât, situația devine cât se poate de critică și periculoasă pentru rusul super simpatic și carismatic care ajunge să divulge toată tărășenia despre cum Rusia e o mașină de dopat fără scrupule…

14. Marriage Story / Poveste despre căsnicie (2019)

marriage story cele mai bune filme netflixNetflix investește sume foarte mari și adună multe talente din industria cinematografică pentru a produce filme de Oscar. Nu îi iese de fiecare dată, dar pariul pe Marriage Story a fost unul câștigător. Este unul dintre cele mai apreciate filme produse de Netflix. Și va intra probabil în istoria filmului, lângă un alt film pe aceeași temă Kramer vs Kramer. Tema: ce înseamnă un divorț, mai ales atunci când la mijloc există un copil. Laura Dern a luat Oscarul pentru cel mai bun rol într-un rol secundar.

Ea, jucată de Scarlett Johansson, este o actriță de teatru din New York. El, jucat de Adam Driver, este regizorul de teatru cu care e căsătorită. Deși își propun să ajungă la o despărțire amiabilă, inevitabil apar certuri, neînțelegeri, vorbe dureroase aruncate de o parte și de cealaltă. E un film pe alocuri simpatic, pe alocuri trist, jucat foarte bine de întreaga distribuție, cu dialoguri și situații credibile. Ce se va întâmpla cu toată tandrețea pe care o au unul pentru celălalt personajele, cu dragostea trăită între cei doi, cu copilul lor? Veți afla urmărind filmul pe Netflix, bineînțeles. 🙂 Îl poți vedea aici.

15. My Octopus Teacher / Înțelepciunea caracatiței (2020)

intelepciunea caracatitei_filme de oscar netflixOscarul pentru cel mai bun documentar la Ceremonia din 2021, My Octopus Teacher, este un film extraordinar, despre anul petrecut de realizatorul Craig Foster împreună cu o caracatiță. 🙂 Pe lângă observațiile despre lumea acestor animale – cum trăiesc, vânează, dorm, documentarul te va impresiona prin relația emoțională pe care Foster și caracatița sălbatică o leagă… Dacă iubești animalele, Înțelepciunea caracatiței e de neratat.


Bonus: American Factory – documentarul anului 2019

american factory

OK-ok, ai văzut destul de multe filme de Oscar pe Netflix. Dar documentare? Netflix are super mână la producție de documentare bune. Așa că s-ar putea să găsești adevărata măsură a filmelor Netflix nu în cele dramatice, ci în documentarele pe care le-a produs sau distribuit.

Indiferent dacă vrei sau nu să dai o șansă documentarelor, dacă ar fi să vezi un singur documentar, atunci acesta vă recomandăm să fie. Seamănă destul de mult cu un film artistic, pentru că dramatizează destul de mult subiectul. Dar rămâne un documentar în carne și oase. Fabrica americană e prima producție a companiei lui Barack și Michelle Obama și a luat Oscarul pentru cel mai bun documentar în anul 2019.

Povestea și atmosfera se construiesc cu răbdare, ceea ce necesită o mică investiție de timp din partea ta. Dar încet-încet povestea prinde contur și te va prinde și pe tine în mreje.

Documentarul are în centru o investiție chineză în Statele Unite. Un mare producător de parbrize pentru autoturisme din China redeschide o fabrică General Motors. Și angajează în mare parte foștii muncitori ai fabricii. Vei înțelege mai bine atât cultura și societatea americană, cât și pe cea chineză. Diferențele sunt șocante și greu de acceptat de ambele părți, dar umanitatea muncitorilor din ambele țări te va emoționa. American Factory deschide o ușă către realități sociale atât din China, cât și din SUA.

Acestea sunt câteva filme de Oscar Netflix despre care ne-am gândit să-ți spunem. Poate le știi dar nu aflasei că sunt disponibile pe Netflix, poate nu ai reușit să le vezi la cinematograf la momentul lansării sau chiar la cinematecă, dar acum din confortul casei tale și după propriul program vei găsi foarte probabil timp să le urmărești. Tu ce filme de Oscar Netflix ai văzut din cele de mai sus sau ai vrea să vezi pe Netflix?

Vezi și

Top 20 filme Netflix inspirate din fapte reale

7 Filme noi Netflix de văzut

Comedii Netflix – Cele mai bune de văzut acum

Ești în căutarea unei comedii Netflix de văzut, care să te relaxeze și să te distreze? Ți-am pregătit mai jos 25 de comedii pe care le găsești pe Netflix și care zicem noi că merită văzute. Unele sunt produse de Netflix, altele cumpărate (licențiate) de ei. Sunt comedii de acțiune, comedii romantice, comedii cu accente polițiste, comedii licențioase etc.

1. Champagne Problems / Probleme spumante (2025)

Champagne-Problems-2025-comedii netflix

În fiecare sezon de iarnă, Netflix își lansează „arsenalul” de filme de Crăciun, iar în acest an pare că au avut mână mai bună față de alți ani. „Champagne Problems” e regizată și scrisă de Mark Steven Johnson, cunoscut deja pentru alte rom-com-uri Netflix precum „Love, Guaranteed” și „Love in the Villa”. De data aceasta, decorul este Parisul și regiunea Champagne, iar miza poveștii combină clișeele plăcute de sezon – fulgi de zăpadă, luminițe, întâlniri întâmplătoare – cu o intrigă de business: cine va controla viitorul unui brand istoric de șampanie?

Povestea o urmărește pe Sydney Price (Minka Kelly), o executivă ambițioasă, „căsătorită” cu munca, care primește în sfârșit șansa de a conduce o achiziție majoră: compania vrea să cumpere celebra casă de șampanie Château Cassell înainte de Crăciun.

La nivel de ton, „Champagne Problems” se înscrie clar în zona de Hallmark-style, dar cu buget și distribuție Netflix. Criticii au remarcat că scenariul urmează destul de fidel rețeta – întâlnire întâmplătoare, secret care iese la iveală, ceartă, împăcare în prag de sărbători – fără să forțeze prea mult limitele genului. The Guardian a descris filmul ca fiind o comedie romantică de Crăciun „fără prea multă efervescență”, în timp ce alte publicații au apreciat chimia dintre protagoniști și faptul că, deși previzibil, filmul își asumă onest rolul de „comfort watch” festiv. Citiți mai multe detalii și vedeți trailerul Champagne Problems aici.

2. French Lover – din 26 septembrie 2025 pe NETFLIXfrench lover filme noi streaming

O comedioară romantică, cum numai francezii pot face. 🙂 Mai naturală și fără fițe față de ce iese aproape întotdeauna din mâinile americanilor. Așa că merge într-o seară după ce ați adormit copiii 🙂 sau după ce v-ați întors de la serviciu mai blazați decât de obicei :).

Omar Sy și Sara Giraudeau sunt protagoniștii unei comedii care amintește de farmecul filmelor din anii ’90. Povestea — un actor care își regăsește inspirația printr-o relație improbabilă cu o chelneriță — e spusă cu umor, naturalețe și dialoguri plăcute.

„French Lover” respiră Parisul și este genul de film care te face să crezi că romantismul nu e pierdut, doar că are nevoie de puțin curaj și autoironie. Poate fi văzut pe Netflix.

3. Le fils du francais / Fiul francezului (1999)


le fils de francais comedii netflix 1

E o comedie franțuzească preluată în grila Netflix. E un fel de Indiana Jones cu bunici franceze 🙂 și o recomandăm fără rezerve. Noi am râs de câteva ori cu gura până la urechi…

Benjamin, de 9 ani, merge însoțit de cele două bunici care nu pot fi una mai diferită de cealaltă, în Brazilia! Da, ați auzit bine, merg în jungla braziliană pentru a-l găsi pe tatăl lui Benjamin. Una dintre bunici e rafinată și cultivată, cealaltă o bunică pe care n-o vezi altfel decât într-un fel de capot, cu toate corăbiile înecate și cu țigara în colțul gurii – gata-gata să cadă. Umorul care se naște din duoul bunicilor în junglă este spumos. Toată echipa joacă impecabil și veți primi la pachet și o scenografie super exotică.

4. Faraway / Undeva departe (2023) 

Faraway-filme romantice

O comedie romantică nemțească bazată pe o carte, în care, dacă treci peste prima scenă, destul de lungă și cam trasă de păr, e foarte plăcută de privit, mai ales datorită peisajelor, dar și personajelor. Așa că, dacă ai dor de ducă și romantism, dor de vară și de mare, Undeva departe / Faraway e o opțiune bună de evadare.

Așa cum ne spune Netflix, “după ce moștenește o casă pe o insulă croată, o femeie pornește din senin într-o călătorie care îi redă bucuria de a trăi și îi deschide ușa către o nouă iubire”. Vezi aici trailerul Undeva Departe.

5. Glass Onion (Knives Out 2)




Knives-Out-cele mai bune filme netflix 2022
Continuăm lista de comedii Netflix cu Glass Onion, continuarea comediei cu detectivi Knives Out. Poate merită revăzută înaintea celui de al 3-lea film din serie, Wake Up Dead Man: A Knives Out Mystery, care intră pe Netflix pe 12 decembrie 2025.

Ambele filme din seria Knives Out de până acum sunt super distractive, în ambele Daniel Craig e foarte bun și te intrigă cu personalitatea lui ciudată. În ambele, ansamblul actorilor secundari strălucește. În Knives Out 2 îi vei putea vedea pe Edward Norton, Kate Hudson, Janelle Monae, printre alții. Ambele au un scenariu bine pus la punct.

Probabil singura diferență notabilă între cele două e aerul de Hollywood pe care l-a căpătat între timp. Se vede că s-au investit mult mai mulți bani în această producție și se vede că s-a ales în mod special o aparență mai frivolă pentru întregul film, pentru a fi mai atractiv. În plus, s-a îngroșat stratul ironic de auto-referențialitate la consumerism, trai pe picior mare, cultură de spoială etc, fără să pice într-o critică socială. Rămânem tot timpul la nivelul de comedie simpatică.

Personajul lui Daniel Craig este o combinație greu de definit: pedant, dar foarte uman, extrem de inteligent, dar în același timp ridicol și inadecvat, cu o minte de olimpic la matematică, dar și corp de atlet olimpic, super elegant îmbrăcat și cu prezență de James Bond, dar în același timp cu outfituri caraghioase (are niște costume mortale, vei vedea), cu prezență de britanic, dar accent american. Într-un cuvânt, el e o enigmă în sine.

Dar despre ce e vorba în noul Knives Out? Mai mulți prieteni, fiecare mai diferit decât celălalt, sunt invitați de un miliard excentric pe insula lui din Grecia, pentru un weekend de distracție. Detectivul Benoit Blanc (Daniel Craig) își face și el apariția, invitat pentru a descurca o crimă.

6. Totul va fi bine Crăciunul care vine / Just another Christmas (2020)

just another christmas filme de crăciun netlfix_2Nu știm voi, dar noi am descoperit cu mare plăcere comediile braziliene de pe Netflix. Sunt foarte simpatice și fiecare are energie pozitivă cât pentru trei comedii americane.

Povestea e frumoasă și poți să te conectezi ușor cu ea. Jorge se pregătește de Crăciun, aleargă după cadouri, are tot felul de discuții cu soția “de sezon” :D, primește invitații etc. Doar că a doua zi se trezește din nou în ziua de Crăciun. Nu este ca în ziua Cârtiței, ci își pierde amintirile ultimului an doar în ziua de Crăciun. Așa că pentru o zi are impresia că trăiește la infinit un nou Crăciun la un an distanță: cu aceleași drame, aceleași râsete și îmbrățișari. Dar, cu timpul, lucrurile se schimbă destul de mult… Vă spun doar atât, ca să nu vă stric surpriza.

Rolul principal e jucat de un star brazilian de comedie Leandro Hassum de care te vei îndrăgosti, la fel ca de întreaga distribuție. Nu e singura comedie braziliană de pe Netflix care merită văzută. Dacă îți va plăcea Just Another Christmas, caută și altele. Vei găsi una și mai jos.

7. Love at first sight (2023) – comedie NETFLIX

love at first sight filme noi netflixNetflix include multe comedii în fiecare lună pe platformă dar doar câteva merită osteneala, printre care Love at first sight. O comedie romantică peste media cu care ne-a obișnuit NETFLIX, despre doi tineri care se întâlnesc pe un aeroport, fără prea mari șanse să se revadă vreodată…

Cum ne spune Netflix: “Doi străini se apropie în timpului unui zbor spre Londra, dar soarta îi desparte. O reîntâlnire pare puțin probabilă, dar dragostea are căile ei de a sfida destinul.” 😀

Ea este interpretată de simpatica Haley Lu Richardson, asistentă personală a personajului interpretat de Jennifer Coolidge în The White Lotus. 🙂 Vezi aici trailerul Love at First Sight.

8. Cel mai cel / Out of my league (2020) 

cel mai cel filme netflix noi_Vreți să vedeți o comedie Netflix romantică? Nu mai căutați, pentru că avem pentru voi o recomandare simpatică. Cel mai cel e o comedie despre o italiancă ciudățică, cu o boală genetică rară, care se hotărăște să țintească foarte sus în viața amoroasă. Tipul este mai mult decât hot, ea nu e o mare frumusețe, dar e extraordinar de carismatică și creativă. Veți zâmbi, râde, plânge – într-un cuvânt, e un feel-good movie, pe care să-l (re)vedeți oricând aveți timp.




9. Nu sunt un ușuratic / I am not an easy man (2018)

i am not an easy man filme 2018Je ne suis pas un homme facile e o comedie fără pic de dramă în ea :). Câteodată avem impresia că francezii sunt singurii care știu cum să producă o comedie adevărată, care să nu fie plină de glume de prost gust, ca de exemplu cum să torni bere în fundul unui bărbat…Asta e o glumă din altă comedie din 2018, Blockers.

Nu sunt un ușuratic e o comedie franțuzească romantică, în care Damien se trezește că trăiește într-un univers paralel, după o lovitură la cap. Rolurile de gen sunt inversate și acum femeile sunt la putere 🙂 Ele controlează lumea, sunt șefele, sunt sexiste cu bărbații și se folosesc de ei. Cum se va descurca Damien în această lume dominată de femei și cum va decurge povestea lui de dragoste cu șefa lui? 🙂 Foarte haios, vă zicem noi.

10. Mă încred în familie (2019)

in family i trust comedii romanticeO comedie romantică spaniolă pe care o găsești pe Netflix despre o arhitectă care se întoarce în orașul natal după ce logodnicul o înșeală. Se întoarce pentru a se regăsi în sânul familiei sale cam sărită de pe fix… Dar va avea parte de mai mult de atât. E un film la care râzi și te distrezi, dar care are și o anumită profunzime, ca mai toate filmele europene.

11. Crazy, stupid, love / A naibii dragoste




crazy stupid love filme de comedie

Crazy, stupid, love e una dintre cele mai haioase filme de comedie, care se transformă încet-încet într-o comedie clasică. De ce le-a ieșit atât de bine? În primul rând datorită poveștii bine scrise, iar în al doilea rând datorită distribuției excelente.

Așadar, Cal (Steve Carell) e un tata de familie cu haine demodate și tunsoare de tataie. În schimb, celălalt personaj (Ryan Gosling) e cel mai sexy bărbat din cartier… Așa că Ryan încearcă să-l învețe pe Cal cum să devină la fel ca el. Doar că aceasta e o misiune aproape imposibilă, din care se nasc multe situații distractive.

12. Rapperiță la 40 de ani / The 40-year-old version (2020)40yearold_version_filme optimiste

E o comedie fresh și plină de viață și energie despre viața de artist, cu toate părțile ei pozitive dar și despre lupta pentru a-ți câștiga existența ca artist.

Acțiunea se petrece la New York, unde o versiune ficțională a artistei Radha Blank se luptă pentru scrierea și producerea unei noi piese de teatru. Căzută într-un con de umbră după un relativ succes de acum mulți ani, Radha se apropie de 40 de ani, nu are bani să-și plătească chiria, iar creativitatea pare că a părăsit-o. Dar forța interioară a Radhei nu o lasă la greu și descoperă rapul ca supapă pentru a-și transpune viața în mod artistic… 🙂 Plus, întâlnește un rapper cool. 🙂


13. The Incredible Jessica James (2017)

the incredible jessica james filme comedie netflixNu ai un nivel bun de energie? Atunci încearcă o altă comedie Netflix, The Incredible Jessica James. Jessica nu și-a găsit drumul în viață, dar nu se lasă cu una cu două. The Incredible… e o comedie romantică spumoasă despre o tânără artistă căreia nu prea i-au ieșit pasențele nici în carieră, nici în viața personală. Dar asta nu o împiedică să fie super independentă și să refuze compromisurile. Jessica e molipsitoare cu abordarea ei pozitivă asupra vieții.

Chiar dacă nu ai chef neapărat de o comedie romantică, The Incredible Jessica James merită oricum să îi dai play. Pentru că nu e în primul rând despre intrigi romantice, ci despre o anumită abordare a vieții: despre umor, distracție și a vedea întotdeauna partea plină a paharului. E o comedie originală Netflix.

14. You people / Oamenii ăștia (2023) 

you people filme noi__You People e o comedie romantică, combinată cu comentariu social și satiră, și cu o distribuție în plină formă: Eddie Murphy, Jonah Hill, Julia Louis-Dreyfous și David Duchovny. Personajul evreu al lui Jonah Hill se îndrăgostește de o femeie afro-americană, de unde nepotriviri culturale crase între cele două familii 😀

Tușele de satiră și umor sunt parțial prea îngroșate, dar tot e un film care se simte mai fresh și adevărat față de 90% din comediile romantice noi și față de comediile noi, în general. Așadar, încercați și vedeți dacă vi se potrivește sau nu. 😀

15. I care a lot (2021)

i care a lot comedii netflix noi

E un thriller comedic Netflix cu accente satirice (nota bene, subliniem “satirice”, ca să n-avem vorbe mai târziu 😉 ), cu Rosamund Pike și Diane Wiest în rolurile principale. Filmele distractive bune încep să devină o pasăre rară, așa că nu ratați I care a lot, pentru că e printre cele mai bune comedii Netflix din ultimii ani.

Rosamund Pike o joacă pe Marla Grayson, o femeie de afaceri pe care nu poți decât s-o disprețuiești pentru modul în care se folosește de bătrâni pentru banii lor. Dar pe care, în același timp, îți place să o urmărești, pentru că e fun. E distractivă în nebunia ei de a se pune cu un mare traficant de droguri, atunci când o internează într-un azil pe mama acestuia.

Rosamund Pike face un rol de zile mari, câștigând de altfel și Globul de Aur pentru cel mai bun rol într-o comedie pentru personajul din I care a lot. Cu siguranță, dacă ar fi fost o actriță mai slabă distribuită în rol, filmul nu ar fi funcționat. Dacă vreți să vedeți care a fost abordarea ei din spatele acestui rol, vă recomandăm să citiți articolul despre I care a lot din Los Angeles Times.


16. Knives Out / La cuțite (2019)

knives out_
Vrei un film polițist cu aer englezesc, la care să te și distrezi? Knives Out e o comedie detectivistică cu o distribuție impresionantă. De la Daniel Craig și Chris Evans până la Don Johnson, Toni Collette și Christopher Plummer. Și mulți alții.

Netflix a preluat această comedie cu mare succes la public, dar și la critica de film, în grila sa și a transformat-o într-o franciză în toată regula. Astfel, pe 12 decembrie 2025 apare al 3-lea film din serie.

Unde mai pui că are și o nominalizare la Premiile Oscar pentru cel mai bun scenariu de film. Filmul e american, dar cu o distribuție foarte britanică și cu stil detectivistic a la Agatha Christie de whodunit (găsește criminalul), încât se simte foarte englezesc.

17. Tick Tick … Boom! (2021) – film Netflix

tick tick boom filme noi netflix

Tick tick … Boom! e un film cu multă energie pozitivă și se concentrează pe procesul de creație – despre cât de încâlcit, dificil, deprimant dar și minunat, optimist și divin poate fi să creezi ceva de la zero.

E o comedie biografică, ba chiar una muzicală realizată de creatori de pe Broadway (regizat de super talentatul Lin Manuel Miranda cunoscut pentru Hamilton) despre unul de al lor: un compozitor și scriitor american pe nume Jonathan Larson. Acesta din urmă crea și se lupta pentru a pune în scenă un spectacol pe Broadway în timp ce lucra într-o cafenea pe timpul zilei, într-un New York fără suflet, ca orice oraș mare. După ani de încercări, Larson moare la doar 35 de ani din cauza unui anevrism de aortă în dimineața zilei în care musicalul său, Rent, urma să își aibă premiera pe Broadway. Rent a fost un succes, jucându-se timp de 12 ani pe Broadway.

Poate nu sunteți fani musicaluri, nici noi, dar filmul ăsta are atâta voie bună și substanță încât merită văzut oricum. Iar momentele muzicale sunt foarte bune și nu au artificialitatea obișnuită din musicaluri. Așa că treceți peste această reținere și încercați să-l vedeți. Ah, și am uitat să vă spun cine interpretează rolul principal: e vorba despre Andrew Garfield (cunoscut pentru filmele Spider-Man), care ne-a cucerit total cu acest personaj.

18. Jurnalul unei studente în străinătate / Secret diary of an Exchange Student (2021) 

SECRET-DIARY-OF-AN-EXCHANGE-STUDENT-filme de craciun netflixE o comedie romantică despre tineri care își caută drumul în viață, cu multă voie bună, veselie și energie pozitivă. Cele două personaje principale, Barbara și Taila, pleacă din Brazilia ca studente cazate în casele a două familii americane, pentru a studia și a avea grijă de copiii familiilor.

Alte comedii de acțiune Netflix

Vrei bătăi, urmăriri, ritm alert, dar și glume care să asezoneze aceste ingrediente? Atunci vrei să vezi un gen hibrid unde filmul de comedie se întâlnește cu filmul de acțiune. Aceste comedii Netflix de acțiune pot fi văzute și revăzute, atunci când vrei distracție cu umor și dinamism:

19. The Lovebirds / Porumbeii (2020)


lovebirds comedii 2019Jibran și Leilani sunt împreună de deva timp, așa că viața sexuală nu mai e chiar la fel de intensă. Și micile certuri din tot felul de motive hilare apar la tot pasul. Dar fix când sunt hotărâți să se despartă, cuplul ajunge în centrul unei intrigi criminale. 🙂 În ciuda micilor neînțelegeri simpatice, vor reuși să supraviețuiască și să dea de cap răufăcătorilor?

Lovebirds e o comedie care merită văzută. E jucată bine și nu are glume de prost gust, atât de des întâlnite în comediile de azi. Comedia The Lovebirds trebuia să fie lansată în cinematografe. Dar din cauza pandemiei, Paramount a vândut drepturile de difuzare către Netflix. Așa că puteți să-l vedeți chiar în această seară pe Netflix.

20. Murder Mystery / Vacanță criminală (2019)

Murder_Mystery comedii 2019E o comedie ușoară care are în centru un polițist american în vacanță în Europa, cu Jennifer Aniston și Adam Sandler în rolurile principale. Cele mai multe glume sunt pe seama celor doi și a relației lor de lungă durată.

Audrey și Nick sunt doi americani obișnuiți care pleacă în luna de miere după 15 ani de căsătorie 🙂 Doar că vacanța se transformă dintr-un tur cu autobuzul într-una de vis pe un iaht al unor bogătași. Însă totul vine cu un preț, corect? Așa că ajung să pice ca musca în lapte într-un conflict de familie și capul familiei e ucis. Urmează o cursă contracronometru pentru a identifica ucigașul, mai ales că Nick este polițist…

Comedii Netflix romantice

Clasicele comedii de dragoste sunt preferatele fetelor, dar și ale băieților, daca nu-s prea siropoase. 🙂 Așa că ți-am ales mai jos câteva comedii Netflix romantice care pot fi pe placul ambelor genuri. E bine de știut că sunt multe exemple de comedii romantice drăguțe în grila gigantului american online, inclusiv celebrul Mănâncă, roagă-te, iubește.

21. Spune-mi când…(2021)


spune mi cand filme noi netflixE un film din 2021 pe care noi l-am descoperit de curând pe Netflix. Este o comedie romantică mexicană, deci în limba spaniolă. Dar e fresh și simpatică în glume și situații, în plus, e bine jucată.

Un tânăr american de origini mexicane pleacă într-o călătorie de autodescoperire în Mexico City. Will o cunoaște aici pe Dani, o tânără actriță carismatică. Bineînțeles că Will se îndrăgostește de ea, dar lucrurile sunt mult mai complicate. El, introvertit, ea – extrovertită, el – fără experiență amoroasă, ea deja după o despărțire de marea iubire…

22. Isn’t it romantic / Cât romantism!  (2019)

isnt it romantic comedii romantice netflix Isn’t it romantic e o comedie romantică din 2019 ce satirizează comediile de dragoste.

Deși sceptică la început, trebuie să recunosc că distribuția foarte bine aleasă (Rebel Wilson, Liam Hemsworth, Priyanka Chopra), dar și scenariul plin de umor de situație, se întâlnesc fericit în această comedie. Ea e o tipă foarte grăsuță și neîncrezătoare în ea, de asta nici nu iubește comediile de dragoste. Doar că într-o zi se trezește într-o lume perfectă, în care toate clișeele romantice se împlinesc unul după altul: cine romantice cu lumânări, buchete mari de flori, un bărbat super sexy înnebunit după ea etc.

Total neîncrezătoare în realitatea a ceea ce se întâmplă în jurul ei, Natalie încearcă să se trezească din acest vis. Visul include și o relație de dragoste cu personajul lui Liam Hemsworth 🙂, clientul firmei la care lucrează Natalie. E o comedie cu glume dintr-o bucată, așa că sunt șanse mari să placă și bărbaților.

23. Bridget Jones’s Diary (2001) – a intrat în 2025 pe NETFLIX

bridget jones diary comedii romantice britanice

Înainte de premiera în cinematografe a ultimului film din serie, NETFLIX s-a gândit să ne readucă în atenție celelalte 3 filme: Bridget Jones’s Diary, Bridget Jones’s Baby și Bridget Jones: The Edge of Reason. Noi am revăzut filmul original de curând și impresia noastră e că și-a păstrat relevanța, e la fel de simpatic, mult peste filmul nou din seria Bridget Jones.

Renée Zellweger o aduce la viață pe Bridget Jones, o femeie singură de treizeci și ceva de ani, care decide să își ia viața în propriile mâini. Filmul este plin de momente comice inspirate din realitatea întâlnirilor romantice și a gafelor sociale, iar personajele secundare, interpretate de Hugh Grant și Colin Firth, adaugă un farmec aparte. Toate cele trei filme din serie au fost adăugate în 2025 pe Netflix, pregătind terenul pentru lansarea celui de-al patrulea film din franciză.

Filme de comedie mai grosolane 🙂

Te-ai săturat de comedii cu pretenții și vrei să vezi un film de comedie dintr-o bucată? Cu glume mai de autobază? 😀 Avem câteva comedii Netflix din această categorie pentru tine:

24. The Wrong Missy (2020)

THE WRONG MISSY comedii netflixE ceea ce se numește a raunchy comedy, adică una mai din topor. Cu glume mai grosolane și nebune, dar care ajung să te distreze copios după ce te obișnuiești cu stilul dintr-o bucată al umorului din The Wrong Missy.

Tim Morris (David Spade) are o întâlnire romantică dezastruoasă cu Melissa, care pare de-a dreptul scăpată de la casa de nebuni. Ideile ei sunt atât de sărite de pe fix și e atât de directă și fără filtre sociale, încât îl sperie de moarte pe Tim. Între timp, Tim cunoaște o altă Melissa și cei doi par făcuți unul pentru celălalt. Așa că Tim se hotărăște să o invite în retreat-ul firmei lui în Hawaii. Doar că își dă seama de abia în avion că a invitat-o pe prima Melissa, cea super stranie și care te pune în cele mai ciudate situații…

Așa că vacanța în Hawaii o ia complet razna și toată lumea e oripilată de Melissa…


25. Poate pentru totdeauna (2019) – dragoste fără vrăjeală 🙂

always-be-my-maybeIată încă o comedie produsă de Netflix. Filmul Poate pentru totdeauna/Always be my maybe,  a fost creat de doi comedianți de stand-up din Statele Unite.

Cele două personaje au fost prieteni foarte apropiați în copilărie și în adolescență, dar relațiile dintre ei s-au răcit. La revenirea Sashei (interpretată de Ali Wong) în San Francisco, după mulți ani, cei doi se reconectează.

E un film cu glume foarte directe, așa cum se pricep atât de bine stand-up comedians să născocească. Așa că puteți să-l vedeți liniștiți în cuplu, sunt șanse foarte mari să placă și iubiților/prietenilor/soților voștri.

Acestea sunt câteva din comediile Netflix aflate pe platformă la acest moment și care ne-au distrat. Nu sunt toate de același nivel, dar fiecare e simpatică în felul ei. La această lista de comedii Netflix am adăuga cel puțin încă două: Clockwise, cu John Cleese în rolul principal, într-o comedie britanică de tip road-movie, și Le Fantome de la liberte, un film de artă, suprarealist de Luis Bunuel. Nu uita, însă, Netflix schimbă grila cu conținut în fiecare zi și unele filme pot dispărea fără o atenționare prealabilă. Încercăm să actualizăm cât mai des articolele noastre, dar vă rugăm să țineți cont de această limitare.

Citește și

TOP filme de comedie 

Cele mai bune filme Netflix – 25 filme de top pe Netflix

7 Seriale noi de văzut, în ordinea inversă a cât de mult ne-au plăcut

Nu orice serial nou trebuie să fie o capodoperă ca să merite discutat. Unele sunt mai interesante prin distribuție decât prin execuție, altele mai ales prin premisă decât prin rezultatul final, iar altele devin tot mai convingătoare pe măsură ce își înțeleg mai clar propria poveste. Așezate în ordinea inversă a cât de mult ne-au plăcut, aceste șapte titluri merg de la respectabile, dar ușor dezamăgitoare, până la seriale noi cu adevărat captivante.

Acestea sunt propunerile noastre de seriale noi sau recente. Sperăm că ați găsit ceva pe placul vostru 😉

Vezi și 45 seriale Netflix pe care merită să le vezi

10 Filme de spionaj Netflix de neratat

Ne plac filmele de spionaj de pe Netflix. Au în grilă filme reușite cu spioni, atât distribuite de Netflix, cât și produse de ei, de la zero. Așa că ne-am gândit să vă atragem atenția asupra celor câteva exemple de filme de spionaj cu povești bine construite, suspans și scene de acțiune, multe inspirate chiar din povești adevărate, de pe platformă.

1.  6 Days (2017)

6-days-filme politiste netflix6 Days urmărește fapte reale din istoria Marii Britanii care a influențat apoi zeci de ani politicile de contra-terorism din întreaga lume.

6 Days este inspirat din luarea de ostatici din 1980 de la Ambasada Iraniană din Londra. Mai mulți arabi intră cu forța în Ambasadă și cer eliberarea altor arabi deținuți în Iran. Filmul nu bravează, așa cum o fac multe producții, când vine vorba de inteligența și abilitățile spionilor, negociatorilor, polițiștilor și ale echipelor anti-tero, ceea ce îl face plăcut de urmărit și mai autentic față de filmele clasice din această categorie.

Dacă vrei să vezi șirul evenimentelor care au fost definitorii pentru modul în care atacurile teroriste au fost abordate de statele lumii timp de zeci de ani după luarea de ostatici din 1980, 6 Days e must-see.

La categoria filme de spionaj Netflix care se axează și pe forța mușchilor, nu doar a calității muncii de colectare de informații, vă recomandăm și 13 ore: Soldații secreți din Benghazi (2016). Este bazat pe evenimente reale și spune povestea atacului asupra complexului diplomatic american și CIA din Benghazi, Libia, pe 11 septembrie 2012. Nu este un thriller care să intre în istoria cinematografiei, dar e un film de acțiune destul de bun.

2. The Angel (2018)

the_angel_filme spionaj netflixUn film de spionaj de pe Netflix inspirat din fapte reale, pe care e musai să-l vedeți. E sofisticat în modul în care prezintă dilemele morale și pozițiile spionilor și oamenilor de stat, dar nouă ne-a plăcut și  pentru atmosfera exotică de lume arabă, prin obiceiuri, interioare luxuriante și limbile vorbite, de la arabă la idiș.

Filmul este povestea lui Ashraf Marwan, un moderat egiptean care a ajutat ca spion partea israeliană în conflictul arab din anii ’70. Dar, mai mult de atât, Ashraf transpare din film ca un strateg extrem de abil, care a jucat la ambele capete, și pentru partea egipteană, și pentru cea israeliană… Trebuie să vedeți filmul ca să înțelegeți exact povestea.

The Angel este adaptarea cărții de non-ficțiune The Angel: The Egyptian Spy Who Saved Israel.

3. Munich: The Edge of War / Munchenul în fața războiului (2021) – Netflix


Munich-the-edge-of-war-filme netflix noiDacă nu ați văzut-o încă, producția The Edge of War din 2021, preluată la începutul lui 2022 în grila Netflix, merită văzută. Filmul, din păcate, e mai actual ca oricând, după începerea războiului din Ucraina.

Deși îmbrăcat în hainele unui film de spionaj, Munich: The Edge of War este în primul rând un film despre dilemele morale pe care le-ar naște războiul în fiecare dintre noi. Cum ar fi cel mai bine să facem față acestei traume, cât de departe sau nu putem merge cu compromisurile morale pentru a ne “salva” pielea. E, în același timp, un film despre cum negociezi cu un autocrat adulat de propriul popor. În acest caz e vorba despre Al Doilea Război Mondial și negocierile dintre Hitler și prim-ministrul britanic Neville Chamberlain, interpretat cum altfel decât exemplar de Jeremy Irons.

4. Beirut (2018)

Beirut-filme spionaj netflix

Dacă te inspiră misterul și exotismul lumii arabe și vrei să vezi un film de acțiune și thriller de calitate, atunci Beirut este filmul pentru tine. Deși un mare eșec de box-office, Beirut e unul din acele filme de spionaj care te face să-ți pese foarte mult de personaje și ce se întâmplă cu ele. Semn că sunt bine dezvoltate în poveste și nu sunt doar niște pachete de mușchi care trag cu pistolul și îi urmăresc pe răufăcători. Ca dovadă, Beirut a primit note mari din partea criticilor de film.

Skiles e un fost diplomat american, care, după ce cade victima unui atac terorist în care soția lui moare, eșuează complet. Devine alcoolic și deprimat și viața lui pare fără sens. Dar Skiles (jucat de Jon Hamm) e abordat pentru a ține o conferință în Liban… Se va implica Skiles, căruia nu pare să-i pese nici de el, dar nici de soarta celorlalți?  Îl poți vedea pe Netflix, ca toate aceste filme de spionaj recomandate în această listă.

5. Le fauve est lâché / Bestia a fost dezlănțuită (1959) 

le_fauve_est_lache filme de spionaj

Le fauve est lâché” este un film francez de spionaj cu accente dramatice, în care Lino Ventura joacă unul dintre rolurile definitorii ale carierei sale timpurii. El este Paul Lamiani, fost infractor și fost agent al serviciilor secrete, retras acum la o viață aparent liniștită ca patron de restaurant și tată de familie. Când Direcția de Securitate Teritorială îl forțează să se infiltreze într-o bandă implicată în trafic de documente militare, Paul este împins înapoi în lumea pe care încercase să o lase în urmă. Compromis într-o poveste cu dolari falși și împins să-și joace „evadarea” pentru a recâștiga încrederea vechilor complici, el se trezește prins între poliție, bandiți rivali și loialitatea față de prieteni și familie.

Filmul se transformă treptat într-o cursă foarte tensionată, care culminează când fiul lui Paul este răpit și “fiara” din titlu se dezlănțuie: Lamiani devine un vânător implacabil, folosindu-și sângele rece și experiența pentru a salva copilul și a dezmembra banda. Pe noi ne-a convins imaginea alb-negru perfectă pentru atmosfera noir, locațiile reale din Paris, Le Havre și pe falezele de la Étretat (Normandia), dialogurile tăioase și eroul dur, dar profund uman.

6. Operation Finale (2018)


operationfinale filme inspirate din fapte reale

E un film de spionaj Netflix, dar și un film de epocă. Acțiunea se petrece după terminarea celui de Al Doilea Război Mondial, când agenția de spionaj a Israelului, Mossadul, face tot posibilul pentru a-l captura în Argentina pe Adolf Eichmann, unul dintre naziștii responsabili pentru operaționalizarea Holocaustului. 

Nu e o capodoperă cinematografică, dar e un film reușit. Foarte bine realizat și foarte bine jucat de Oscar Isaac, Ben Kingsley și Melanie Laurent

7. Scufundări la Marea Roșie / Red Sea Diving Resort (2019)

scufundari la marea rosie filme bune pe netflixPentru că rareori avem ocazia să vedem thrillere extraordinare, ne mulțumim și cu thrillere cu spioni mai călduțe, dar care sunt suficient de bune pentru o seară distractivă.

Scufundări la Marea Roșie, cu Chris Evans în rolul principal, intră cu brio în această ultimă categorie. Pe noi ne-a ținut în suspans, în timp ce am aflat noi moduri de operare reale ale serviciului de spionaj israelian, Mossad, în încercarea de a salva evrei etiopieni – așa cum din România îi scoteau pe românii evrei prin răscumpărarea de la regimul comunist.

The Interpreter / Traducătoarea (2005)


the interpreter filme de spionaj netflix

The Interpreter este un thriller regizat de Sydney Pollack, cu Nicole Kidman și Sean Penn în rolurile principale. Kidman joacă rolul Silviei Broome, interpretă la ONU, care aude accidental o conversație ce pare să anunțe un complot pentru asasinarea președintelui unei țări africane fictive, Matobo. Când raportează amenințarea, intră în scenă agentul Secret Service Tobin Keller, jucat de Sean Penn, care trebuie să decidă dacă ea este martor-cheie sau chiar parte din joc.

Filmul e interesant mai ales prin decor și atmosferă: a fost primul lungmetraj filmat în interiorul sediului ONU din New York, inclusiv în zone precum Adunarea Generală și Consiliul de Securitate. Asta îi dă un aer foarte credibil, rece, instituțional, exact genul de spațiu în care suspiciunea, diplomația și limbajul dublu funcționează bine cinematografic.

Nicole Kidman e foarte potrivită aici: fragilă, distantă, greu de citit. Personajul ei are o istorie personală complicată legată de Matobo, ceea ce face ca filmul să se joace constant cu întrebarea: spune adevărul sau ascunde ceva? Sean Penn vine cu energia opusă — obosit, suspicios,mai puțin elegant decât ea, dar foarte prezent. Relația dintre ei nu e una romantică în sens clasic, ci mai degrabă un duel de neîncredere și intuiție.

E un film cu multă conversație, priviri, informații parțiale, coridoare, proceduri, dosare, tensiune politică. Are ceva din cinema-ul anilor ’70–’90, când thrillerele aveau răbdare să construiască atmosfera de paranoia. Sydney Pollack era foarte bun la genul acesta de suspans elegant și sobru.

9. Ring of Spies (1964)

Ring-of-Spies-filme de spionaj netflix

“Ring of Spies”, cunoscut și sub numele de “Ring of Treason”, este un film britanic de spionaj din 1964, foarte bine jucat și care se bazează pe cazul real al rețelei de spionaj de la Portland, care a fost activă în sudul Angliei la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960.

Filmul urmărește povestea unui funcționar naval nemulțumit, transferat la un centru secret de cercetare. Acesta este ulterior șantajat și plătit de serviciile de informații sovietice pentru a furniza secrete. El seduce o secretară care are acces la documente clasificate, iar împreună se bucură de beneficiile trădării lor până când autoritățile britanice încep să îi urmărească.

Deși “Ring of Spies” nu a atins nivelul de recunoaștere al altor filme de spionaj din anii 1960, precum “The Spy Who Came in from the Cold” sau “The Ipcress File”, el oferă o perspectivă realistă asupra activităților de spionaj, concentrându-se pe aspectele mai puțin sclipicioase ale trădării și ale muncii de informații.

Filmul are o abordare factuală și evită dramatizările excesive. De aceea, în cultura cinematografică, “Ring of Spies” este recunoscut ca o reprezentare fidelă a unui caz de spionaj britanic, oferind o contrapondere la filmele de spionaj mai stilizate.


10. The Last Thing He Wanted / Ultimul lucru pe care l-a dorit (2020)

The-Last-Thing-He-Wanted-filme spionaj netflix_

Parțial thriller, parțial film de acțiune, The Last Thing He Wanted nu poate fi inclus cu adevărat decât în categoria dramelor. Vorbește despre căutări umane și despre singurătate, dincolo de intriga legată de traficul de arme și spioni. Scenariul e bine gândit și construit cu atenția unui puzzle, fiind adaptat după romanul omonim al lui Joan Didion. Rolurile principale sunt interpretate de Anne Hathaway, Ben Affleck și Willem Dafoe.

Anne Hathaway joacă rolul unei jurnaliste care are grijă de tatăl ei bolnav, despre care află că este implicat în traficul de arme în America Centrală. Anne Hathaway ajunge astfel să joace rolul tatălui său, prea bolnav pentru a se deplasa și a realiza schimbul de arme. Lucrurile se complică și Anne Hathaway intră într-o intrigă în care nu mai știe în cine să aibă sau nu încredere, nici măcar când vine vorba de diplomații – a se citi spionii – americani. E o producție Netflix.


Acestea sunt 10 dintre preferatele noastre din categoria filme de spionaj Netflix. Sperăm să te fi ajutat să (re)descoperi câteva filme faine cu spioni, agenți secreți, servicii secrete puse pe fapte mari 🙂

Citește și

Cele mai bune 15 filme de Oscar pe Netflix

Cele mai bune filme Netflix – 25 filme de top pe Netflix

Filme psihologice Netflix – 21 drame și thrillere psihologice pe NETFLIX

21 filme psihologice Netflix sunt  candidate bune, pentru că thrillerele psihologice și filmele care se joacă cu mintea noastră în general sunt printre cele mai reușite pentru a ne menține trează atenția, a ne susține interesul și a crea suspans.

Iată așadar alegerile noastre în materie de filme psihologice din grila Netflix, fie că sunt thrillere psihologice, filme care urmăresc personaje cu diverse provocări la nivel psihologic sau care trec prin situații limită care le pun la încercare rezistența psihologică. Toate se joacă abil cu așteptările noastre.

1. Red Eye / Zborul de noapte (2005) – nou pe NETFLIX, intrat pe 1 februarie 2025

red eye filme psihologice netflix

“Red Eye” este un thriller psihologic regizat de Wes Craven, cunoscut pentru filmele sale de groază (Scream, A Nightmare on Elm Street). Lansat în 2005, filmul îi are în rolurile principale pe Rachel McAdams și Cillian Murphy, oferind o poveste cu suspans care se desfășoară la bordul unui zbor de noapte.

Lisa Reisert (Rachel McAdams) este o manageră de hotel care se întoarce acasă, la Miami, cu un zbor de noapte (red-eye flight). În timp ce așteaptă în aeroport, îl întâlnește pe un străin fermecător, Jackson Rippner (Cillian Murphy). Mai multe nu vă spunem ca să nu vă stricăm plăcerea de a-l urmări. Red Eye e un thriller claustrofobic – acțiunea dintr-un spațiu restrâns, cabina unui avion, ceea ce crește senzația de izolare și pericol.

2. Fair Play (2023)

fair play filme netflix noi

O dramă psihologică pe care NETFLIX a achiziționat-o la Festivalul de Film Sundance 2023 cu Phoebe Dynevor și Alden Ehrenreich în rolurile principale. Pe Phoebe Dynevor o știi din primul sezon Bridgerton, în care a jucat rolul principal.

Fair Play a fost descris atât ca dramă, cât și thriller, fiind comparat cu Fatal Attraction. Emily și Luke sunt un cuplu new-yorkez super ambițios care lucrează la un fond de investiții. Dar echilibrul dintre ei este dat peste cap de promovarea pe care o primește Emily. Deși cei doi par că se susțin reciproc, încep să apară, dincolo de suprafață, semnele unei lupte de putere.

Pe noi nu ne-a convins Fair Play așa cum fusese anunțat, ca un update la relațiile de gen într-o lume post – #metoo. Dar ca dramă psihologică funcționează destul de bine. Singurul minus este lipsa de chimie dintre cei doi actori principali.

Vezi aici trailerul filmului Fair Play.

3&4&5. Trilogia Baztan: Moștenirea oaselor, Ofrandă furtunii, Gardianul invizibil

ofrandă furtunii filme politiste netflix

Filmele din Trilogia Baztan (Gardianul invizibil, Moștenirea oaselor și Ofrandă furtunii) sunt bazate pe saga semnată de autoarea bască Dolores Redondo și reușesc să te transpună rațional și emoțional, până la visceral, pe alocuri, în poveștile negre ale nordului Spaniei, cu ucigași de copii din trecut și mistere detectivistice bazate pe miturile locale.

Pe lângă criminali, vei descoperi o felie de viață spaniolă interesantă, de pe vremea când Spania nu era mai bogată decât România. Filmele sunt foarte bine interpretate, inclusiv personajele secundare.


6. Fiica ascunsă / The Lost Daughter (2021) 

The-Lost-Daughter-filme 2021Lansat fără mult tam-tam, filmul de debut regizoral al actriței Maggie Gyllenhaal are în centru frustrările și regretele noilor generații. Personajul principal este un profesor respectat aflat în vacanță, care nu regretă tinerețea netrăită la maxim, ci, invers, se simte oarecum vinovată față de fetele sale. Într-o societate în care carpe diem e principiul după care trăim, datoria față de copii e cea care are de suferit.

Leda (Olivia Colman) e în vacanță solo în Grecia, unde observă relațiile din familia personajului lui Dakota Johnson. Între cele două femei se creează o intimitate bazată pe înțelegerea a ce înseamnă să fii mamă. În timp, Olivia Colman are din ce în ce mai multe flash-back-uri cu ea tânără, când, încercând să-și creeze o carieră și să-și trăiască viața, și-a neglijat într-o oarecare măsură fetele. Filmul se transformă încet într-un thriller psihologic, dar cel mai intens conflict are loc în inima Ledei (Olivia Colman)…

7. The Good Nurse (2022)

the good nurse filme noi netflixContinuăm lista de filme psihologice cu un film care trebuia să fie thriller, dar este mai degrabă o dramă psihologică bazată pe fapte reale despre moralitate și lupta pentru supraviețuire în America secolului XXI.

Jessica Chastain și Eddie Redmayne sunt actorii principali din The Good Nurse, un film bun, bine jucat, dar care are un final care vine brusc și nenatural. Un film, de asemenea, despre cât de mult se acoperă cu hârtii și lipsă de responsabilitate sistemul medical în Statele Unite, la fel ca și în România. Un fel de stat în stat.

Un asistent fără scrupule, interpretat de Redmayne, ucide în decursul mai multor ani peste 300 de pacienți. O altă asistentă medicală, jucată de Jessica Chastain, ajută la prinderea ucigașului… Good Nurse se bazează pe documentarea best-sellerului din 2013 cu același nume, semnat de Charles Graeber, despre criminalul în serie Charles Cullen…Dar filmul este mai ales despre relația dintre cei doi, lupta pe care o duce cu boala personajul Jessicăi Chastain, în timp ce își crește cele două fiice. Vezi aici trailerul The Good Nurse.

8. The Wonder / Minunea (2022) 

minunea filme noi netflix

Dacă vrei să vezi un film psihologic NETFLIX cu o actriță care parcă îți comunică din priviri și expresia feței propriile conflicte interioare, atunci nu poți ocoli filmul The Wonder, în care joacă Florence Pugh.

Acțiunea se petrece în Irlanda, după Marea Foame a Cartofului din secolul al XIX, când un milion de irlandezi au murit. O infirmieră din Londra (Florence Pugh) este chemată într-un sat pentru a supraveghea o fată de 11 ani, care nu a mai mâncat de 4 luni și e considerată de comunitate o sfântă. Un film despre credințe și cât de departe sunt dispuși oamenii să meargă pentru certitudinile lor…

9. Adulți iubitori / Loving Adults (2022)


loving adults thrillere netflixNetflix ni-l tot împingea la recomandări dar nu ne-a atras din prima. Nu faceți aceeași greșeală ca noi 😛 Primul film original Netflix danez e un thriller psihologic cum numai nordicii se pricep să facă, unul care-ți îngheață sângele în vene.

Jucat impecabil, Adulți iubitori e un thriller Netflix despre cum dragostea se poate transforma în ură și chiar moarte. Tensiunea din interiorul unei căsnicii a fost dramatizată în nenumărate filme, dar Loving Adults reușește să-ți dea niște fiori de toată frumusețea 🙂

10. The Guilty / Vinovatul (2021)theguilty_filme netflix noi

Un thriller psihologic-polițist Netflix realizat parcă pentru a-l pune în valoare pe Jake Gyllenhaal. Bineînțeles, Gyllenhaal se ridică la înălțimea misiunii și oferă un rol care te prinde rapid, deși cam tot filmul nu vezi altceva decât scene cu Gyllenhaal vorbind la telefon… Un remake după un thriller danez, după un scenariu de Nic Pizzolatto – poate nu-l știi după nume, dar știi sigur serialul True Detective, al cărui creator și scenarist este.

Gyllenhaal este un detectiv cu probleme, detașat pentru a răspunde apelurilor de urgență. O femeie răpită de propriul soț sună disperată. De aici lucrurile se precipită rapid, în timp ce personajul lui Gyllenhaal se luptă cu proprii demoni.

Ar mai fi de spus ca argument în plus pentru a-i da o șansă acestui film că se bazează pe un apel real la numărul de urgență 911.

11. Aici e acasă (2020)




the-occupant-filme spaniole netflix
E povestea degradării psihologice și umane a unui fost executiv. Un thriller spaniol Netflix cu Javier Gutierrez (Sub Zero, Autorul) în rolul principal. Mario Casas, pentru cunoscătorii de filme spaniole Netflix și nu numai, joacă de asemenea în Aici e acasă, într-un rol secundar.

Javier este un fost executiv care își pierde statutul social. Zilele succesului par să se îndepărteze din ce în ce mai mult, așa că renunță la apartament și ajunge să accepte joburi mult sub experiența lui. Dar încet-încet se înfiripă în mintea lui un plan diabolic de a recupera tot ce a pierdut printr-o încrengătură de minciuni bolnave, prin familia care tocmai ce s-a mutat în fostul lui apartament…

12. Gerald’s game / Jocul lui Gerald (2017)

gerald s game filme psihologice netflix

Cum ai reacționa dacă te-ai trezi legat(ă) de pat, într-un casă izolată, fără posibilitatea de a te elibera? Ce mecanisme psihologice de supraviețuire s-ar pune în mișcare? Te-ai lupta sau te-ai resemna? Sau cât ai fi dispus(ă) să te lupți?

Creat după cartea cu același nume a lui Stephen King, regele horror-ului și suspansului, Jocul lui Gerald e un thriller psihologic și horror, pe care însuși Stephen King l-a numit hipnotic. Nu putem decât să fim de acord cu el, la care am mai adăuga adjectivul “terifiant”…

13. Autorul (2017)

el autor_the-motive filme psihologice netflixFilmul urmărește pas cu pas transformarea psihologică a personajului principal dintr-o persoană relativ normală într-o persoană vicleană și diabolică.

Un thriller psihologic spaniol foarte reușit, în care un scriitor ratat îi manipulează foarte abil pe cei din jurul lui în încercarea de a obține material pentru a scrie cartea visată. Jucat foarte autentic de Javier Gutierrez, scriitorul pierde totul în viață. Este ceea ce s-ar numi în engleză “a loser”, dar se reorientează rapid țesând o încrengătură fină între vecinii clădirii în care locuiește, pentru a-i împinge spre crimă.




14. Uncut Gems / Diamante neșlefuite (2019)

uncut-gems adam sandler

O producție Netflix care începe să capete un statut cult, Uncut Gems e un thriller cu Adam Sandler în rol principal. Adam Sandler face probabil rolul carierei lui în Diamante neșlefuite. Un evreu implicat în comerțul cu diamante din New York, Howard este dependent de jocuri de noroc. Așa că își asumă niște riscuri imposibile pentru mulți dintre noi. Dar anxietatea riscului de a pierde totul nu îl paralizează, ci îl catalizează într-o cursă contra cronometru. În fiecare zi plusează mai mult și mai mult. Prin acest joc de asumare a unor riscuri uriașe și a eforturilor de a face ca pariurile să i se îndeplinească, filmul dă la rândul lui dependență. Și nu poți să pleci de lângă ecran până la final.

Producția, pe care o poți vedea pe Netflix, a fost primită foare bine de critici, fiind lăudate în mod special regia, scenariul și jocul actoricesc al lui Adam Sandler.

15. The Platform (2019)

A fost filmul perfect de văzut în pandemie, pentru că ne arată limitările noastre umane, atât în bine, cât și în rău. E o parabolă pentru natura umană și cum ne schimbăm într-o criză.

Înțesat cu scene violente, grotești, cu mult sadism, dar și cu dovezi ale altruismului uman, acest thriller psihologic și distopic spaniol este disponibil pe Netflix deja din 2020.

…Un film SF-horror care se vrea în esență un film de critică socială și care spune povestea unor rezidenți dintr-un fel de bloc. Aici, cei care au norocul să stea la etajele superioare mănâncă pe săturate. În timp ce restul rezidenților, în mod special cei de la nivelele cele mai de jos, practic mor de foame. Pentru că singurul sistem prin care primesc hrană este “platforma”. Aceasta e înțesată cu mâncare, dar pe măsură ce coboară de la etaj la etaj mâncarea se transformă în resturi. Până când nu mai rămâne deloc…

16. Furie / Get In / E casa mea! (2019)

furie-filme 2019 netflix

Un thriller de groază nebun cum numai filmele franțuzești pot fi. O familie cu un copil se întoarce din vacanță doar pentru a afla că aceia pe care i-au lăsat să aibă grijă de casă nu îi mai lasă să intre în propria locuință…Semnaseră un contract prin care ocupanții se angajau să plătească facturile de utilități… Și atâta timp cât aceștia sunt niște “chiriași” model, nu pot fi dați afară… Și, uite așa, familia liniștită rămâne pe drumuri și se refugiază într-un parc de rulote…Dar ăsta e doar începutul nebuniei…

17. I care a lot (2021)

i care a lot comedii netflix noi




Cum ai reacționa dacă un mafiot te-ar presa să faci ceva? Ai ceda de dragul vieții tale sau ai avea puterea psihologică să îi reziști? 🙂

I care a lot e un thriller comedic cu accente psihologice, cu Rosamund Pike și Diane Wiest în rolurile principale. Filmele distractive bune încep să devină o pasăre rară în pandemie, așa că nu ratați I care a lot.

Rosamund Pike o joacă pe Marla Grayson, o femeie de afaceri pe care nu poți decât s-o disprețuiești pentru modul în care se folosește de bătrâni pentru banii lor. Dar pe care, în același timp, îți place să o urmărești, pentru că e fun. E distractivă în nebunia ei de a se pune cu un mare traficant de droguri, atunci când o internează într-un azil pe mama acestuia.

Rosamund Pike face un rol de zile mari, fiind de altfel nominalizată la Globurile de Aur pentru rolul din I care a lot. Cu siguranță, dacă ar fi fost o actriță mai slabă distribuită în rol, filmul nu ar fi funcționat. Dacă vreți să vedeți care a fost abordarea ei din spatele acestui rol, vă recomandăm să citiți articolul despre I care a lot din Los Angeles Times.

18. I am mother (2019) – thriller psihologic SF

I Am Mother - filme 2019 netflix
Hilary Swank in I Am Mother

Oare cum ne-am dezvolta ca oameni dacă am fi crescuți de roboți?

Unul dintre cele mai faine thrillere psihologice Netflix, e genul de producție deșteaptă și bine jucată care se leagă frumos, chiar dacă nu e o capodoperă cinematografică. Un film SF post-apocaliptic în care suspansul se construiește lent dar autentic.

Cine e personajul negativ? Este sau nu mediul exterior toxic? Mai există și alți oameni supraviețuitori sau Daughter e primul om al unei noi generații umane post-Apocalipsă? Răspunsurile nu vin foarte greu și nu pot fi prea complexe, având în vedere că e un film în 3 personaje, dar reușește să te țină în suspans și acordat la atmosfera filmului.

După un eveniment post-apocaliptic un bunker se autoactivează pentru salvarea speciei umane. Un robot denumit Mama “crește” embrioni umani și apoi copii în adulți… Fiica ei care nu are efectiv un nume, ci e doar Daughter (Fiica), e învățată cu răbdare de robotul mamă care e diferența între bine și rău… Dar e din ce în ce mai greu de spus dacă nu cumva ea reprezintă Răul.

19. The Bad Batch (2016)

the bad batch filme psihologice netflix

Dacă ți-a plăcut The Platform sau Midsommar, sunt șanse mari să-ți placă și The Bad Batch. Este un thriller distopic ca și The Platform, cu multe scene grotești dar care te atrag și mai mult în poveste.

În Texas, într-o zonă încercuită în afara oricăror legi, sunt aruncați cei care nu mai sunt doriți de societate. Se creează mai multe comunități, fiecare guvernată de o idee nebunească. Tânăra Arlen este aruncată într-o comunitate de canibali, de unde reușește să scape cu viață și să se refugieze într-o altă zonă a deșertului. Filmul se lungește cam mult, dar dacă vrei să vezi un Mad Max sărit de pe fix, atunci The Bad Batch e pentru tine.

20. The Power of the Dog / În ghearele câinilor (2021)


the power of the dog filme netflix noi

Benedict Cumberbatch îl joacă pe Phil, care împreună cu fratele său crește vaci în stepa americană. Sunt oameni de succes, cu două temperamente complet diferite. Când fratele se căsătorește, trădând relația de camaraderie dintre cei doi, Phil se răzbună pe noua soție și copilul acesteia intimidându-i în mod constant. E un război psihologic aproape mut. Dar relația de putere stă să se schimbe… Și nu merge deloc spre ceea ce v-ați putea gândi 🙂

The Power of The Dog e un film cu multe chei, fiecare va lua din el ceea ce își dorește: fie misterul, fie lupta pentru putere, fie masculinitatea brută și camaraderia dintre bărbați, natura și peisajele care-ți taie răsuflarea, alții vor lua expresivitatea extraordinară a actorilor, de la Benedict Cumberbatch până la Jesse Plemons și Kirsten Dunst, ală căror priviri și emoții spun mai multe decât o mie de scene de dialog. E un film nou cu aer de vechi, pentru că e Western, dar nu numai din acest motiv. Are ceva clasic și tradițional, dar în același timp e un film pe care-l simți inovativ, pentru modul în care misterele personajelor se arată dar doar pentru a se intensifica și mai mult.

Regizoarea e Jane Campion, ale cărei filme le cunoști cu siguranță (de ex Pianul), chiar dacă numele ei poate nu-ți sună cunoscut; de altfel Jane Campion a luat cu acest film premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film 2021 de la Veneția.

21. American Psycho (2000) – cel mai elegant psihopat 

american psycho filme psihologiceJucat de Christian Bale, Patrick Bateman este un personaj cu viata dubla: bancher la o bancă de investiții in Manhattan si criminal in serie in timpul liber. Personajul este portretul tipic al unui carierist newyorkez: nesigur pe el in ciuda imaginii, pedant, atent pana la obsesie cu modul cum arata.

Traiește într-o lume dominată de hedonism, lacomie si egocentrism. Lunga lista de branduri enumerate de-a lungul filmului denota un materialism de care Bateman are nevoie pentru a construi o imagine perfecta pe care sa le-o arate celorlalti. Pe cand identitatea sa de criminal in serie ii da posibilitatea de a se conecta la ceva real dincolo de superficilitatea brandurilor.

Dressed to kill capata sens la propriu in American Psycho. Și nu poți nega ce-i al lui. 🙂 Bateman, în ciuda duplicitații lui si a inclinatiilor ucigase, se îmbracă impecabil.

Acestea sunt câteva dintre filmele psihologice de pe Netflix și thrillerele pishologice de pe platformă.

Citește și

Cele mai bune filme Netflix – 25 filme de top pe Netflix

5 Seriale noi Netflix pe care merită să le vezi

Acestea sunt cele 5 seriale noi Netflix care ne-au atras atenția în această săptămână, dintre care trei s-au lansat pe 22 și 23 aprilie 2026.

Amestecul e destul de eclectic: o comedie franceză de la co-creatorul și co-scenaristului succesului Lupin, o dramă romantică, o docuserie de grădinărit cu Zach Galifianakis, o poveste true crime despre un fals profet și revenirea multi-premiatului serial Beef. Sunt seriale foarte diferite ca ton și ambiție, ceea ce înseamnă că, în funcție de starea în care ești, ai de unde alege: ceva ușor și simpatic, ceva mai emoțional, ceva tulburător sau unul dintre cele mai lăudate titluri recente de la Netflix, care încearcă acum să se reinventeze.

Flunked (2026) – lansat de Netflix joi, 23 aprilie

flunked seriale noi netflix

Cel mai jucăuș dintre toate este Flunked, o nouă comedie franțuzească lansată de Netflix săptămâna aceasta, creată de François Uzan, cocreatorul și coscenaristului serialului Lupin.

Serialul îl urmărește pe Eddy, un geniu la matematică și infractor de mâna a doua, care scapă de închisoare acceptând să se infiltreze ca profesor și să îl identifice pe fiul unui mare criminal. Premisa e clar construită pentru comedie: un fals profesor, o școală plină de adolescenți și adulți excentrici și o misiune care sună serioasă, dar e făcută să producă haos. Este o miniserie în opt episoade, cu Alexandre Kominek, Laurence Arné și Leslie Medina în distribuție.

Decider îl descrie ca pe o comedie undercover lejeră, cu o distribuție colorată și suficient umor cât să facă premisa să funcționeze. Verdictul nostru, e foarte simpatic, ne-a distrat și ne-a făcut să râdem de multe ori. Ce putem zice, viața în liceu e periculoasă, chiar mai periculoasă ca la închisoare. :)) Liceeni sunt mortali. 😀

Santita (2026) – lansat de Netflix pe 22 aprilie

santita seriale noi netflix

Lansat pe 22 aprilie, Santita este una dintre dramele emoționale ale Netflix din perioada asta. Serialul o are în centru pe María José „Santita” Cano, care supraviețuiește unui accident auto și rămâne fără posibilitatea de a merge. După accident, își părăsește logodnicul chiar în ziua nunții și își reconstruiește viața; douăzeci de ani mai târziu, el reapare cu o cerere care schimbă totul. Netflix îl descrie ca pe o poveste de dragoste neconvențională, iar în distribuția principală apar Paulina Dávila, Gael García Bernal și Ilse Salas.

Este un serial interesat de sacrificiu, memorie și compromis emoțional. La fel ca și Flunked, e miniserial, are doar 7 episoade, noi l-am văzut într-o seară și, spre deosebire de majoritatea serialelor Netflix, am reușit să îl vedem până la final. 🙂

This Is a Gardening Show (2026) – lansat miercuri, 22 aprilie


this is a gardening showTot pe 22 aprilie a apărut și This Is a Gardening Show, unul dintre acele proiecte care sună inițial ca o glumă, până când îți dai seama că există pe bune și că, aparent, e chiar simpatic.

Nu suntem fani Galiafanakis, nu ne place tot ce iese din mâna lui, dar această miniserie e fix ce avem nevoie în lumea nebună de azi. Whimsy cât cuprinde!

Găzduită de Zach Galifianakis, docuseria Netflix în șase părți îl urmărește în timp ce vizitează fermieri, culegători, experți și copii, într-o explorare amuzantă, dar sincer curioasă, a felului în care crește hrana și a modului în care ne-am putea reconecta cu Pământul. Netflix o descrie drept o celebrare excentrică și amuzantă a alimentelor pe care le mâncăm. Este un amestec de grădinărit practic, umor bizar și conștiință ecologică discretă.

Motivul pentru care pare ușor de recomandat este că nu tratează grădinăritul ca pe un hobby intimidant. The Guardian l-a numit un serial de grădinărit fresh și amuzant, care face genul accesibil și pentru începători, în timp ce Los Angeles Times a insistat pe ideea repetată de Galifianakis că „viitorul este agrar” și pe accentul pus de emisiune pe plante comestibile, nu pe grădinărit decorativ. Asta înseamnă că nu e doar un stunt comic, ci chiar o docuserie de lifestyle, doar că una făcută și pentru oamenii care, în mod normal, ar evita complet genul.


Trust Me: The False Prophet (2026) – lansat pe 8 aprilie

trust Me: The False ProphetAm încercat să vedem și Unchosen, lansat pe 21 aprilie, despre o comunitate super închisă și conservatoare de credincioși, dar se mișcă atât de încet, ca și cum e făcut special să te uiți la el în timp ce sortezi rufele spălate sau dai cu aspiratorul, încât preferăm documentarul The False Prophet, pe aceeași temă.

Dacă vrei ceva mai întunecat, Trust Me: The False Prophet este titlul true crime cel mai puternic din grupul acesta. Docuseria în patru episoade a avut premiera pe 8 aprilie și îi urmărește pe Christine Marie, expertă în psihologia cultelor, și pe soțul ei, Tolga Katas, cameraman, în timp ce se infiltrează într-o sectă poligamistă pentru a-l demasca pe Samuel Bateman, autoproclamatul moștenitor al lui Warren Jeffs. Materialele Netflix îl prezintă atât ca pe o investigație sub acoperire, cât și ca pe o poveste despre aducerea în fața justiției a unui fals profet.

Ce îi dă forță este faptul că infiltrarea nu e abstractă sau retrospectivă, ci construită în jurul unor oameni care s-au plasat în timp real într-o comunitate periculoasă. Tudum subliniază că documentarul urmărește ascensiunea lui Bateman după încarcerarea lui Jeffs și starea de fragmentare a comunității pe care a exploatat-o. Asta îi dă serialului un unghi mai imediat și mai uman decât multe proiecte true crime care se bazează prea mult pe reciclarea unor titluri de presă.

Rămâne, desigur, o poveste despre crimă și abuz, dar este și un studiu despre manipulare, credință și vidul social care permite unui nou lider să revendice puterea. Așa că e foarte relevant pentru zilele noastre.

Beef sezonul 2 (2026) – lansat pe 16 aprilie 2026

beef sezonul 2 serial nou
Beef. (L to R) Carey Mulligan as Lindsay Crane-Martin, Oscar Isaac as Josh Martin in episode 208 of Beef. Cr. Courtesy of Netflix © 2026

Cea mai importantă revenire din listă este, fără îndoială, Beef, care s-a întors pentru sezonul 2 pe 16 aprilie. În loc să continue povestea lui Danny și Amy, serialul funcționează acum ca o antologie și mută accentul pe două cupluri noi: Josh și Lindsay, jucați de Oscar Isaac și Carey Mulligan, și Austin și Ashley, interpretați de Charles Melton și Cailee Spaeny. Netflix descrie sezonul ca pe un nou lanț de reacții toxice declanșat de o singură întâlnire, într-un decor de country club care transformă tensiunea de clasă, dorința și anxietatea de statut în noul motor al conflictului.

Interpretările sunt foarte bune, dar producția este deprimantă. OK, am înțeles că este despre disparități sociale și inegalități teribile din SUA, dar nu e deloc entertaining. Deja viața bate filmul de vreo 6 ani în fiecare zi, noi nu prea mai gustăm producții așa apăsătoare, care nu spun nimic nou, dar bagă degetul în rană. Am văzut doar două episoade…


În ansamblu, aceste cinci seriale arată bine tocmai pentru că sunt atât de diferite între ele. Flunked este alegerea cea mai simplă dacă vrei ceva ușor, Santita dacă vrei romantism cu greutate emoțională, This Is a Gardening Show dacă ai chef de ceva ciudat și dezarmant, Trust Me: The False Prophet dacă vrei true crime cu miză reală, iar Beef dacă vrei opțiunea cea mai solidă și mai „prestige” din grup. Pentru o singură săptămână de Netflix, e destul de bine.

Vezi și

Cele mai bune 15 filme de Oscar pe Netflix

TOP 15 Filme Netflix 2023

Top filme NETFLIX 2023 nu pentru că ne-ar fi impresionat filmele lansate sau licențiate de NETFLIX anul ăsta, dar platforma a crescut ritmul în ultimele săptămâni de filme interesante. Astfel, a adus câteva filme mult peste media cu care ne-a obișnuit.

Pentru că se apropie sezonul premiilor și galelor, NETFLIX, la fel ca și studiourile clasice, lasă spre sfârșitul anului premierele cele mai promițătoare. Iată așadar 13 filme NETFLIX 2023 deja aflate pe platformă plus încă 2 pe care le așteptăm pe platformă. Dacă ar fi să facem un top 5 scurt cu filmele Netflix din 2023: The Killer, Reptile, Maestro, Pain Hustlers și Nyad.

1. Woman of The Hour (2023) – așteptăm data lansării

woman of the hour_filme netflix 2023Mulți actori care au semnat filme în acest an, de la Ethan Hawke și Viggo Mortensen, până la Chris Pine și Patricia Arquette. Printre ei și tânăra actriță Anna Kendrick, care se pare că și-a făcut debutul cu succes în regia de film. 🙂 Filmul e atât de bun și fun, încât a fost achiziționat pentru “distribuție” de NETFLIX direct de la Festivalul de Film de la Toronto din această toamnă.

Drama-thriller se bazează pe o poveste reală, cu un criminal în serie care se înscrie la un show TV – Jocul întâlnirilor amoroase / The Dating Game în anii ’70.

2. Reptile (2023) – a avut premiera în septembrie pe NETFLIX

Reptile-filme noi netflixUn film NETFLIX 2023 care ne-a plăcut, mai ales ultimele 40 de minute, când a crescut suspansul, cu Benicio del Toro, Alicia Silverstone, Justin Timberlake și Michael Pitt – pe ultimul nu l-am mai văzut de multișor în vreun rol.

Descris de regizorul Reptile ca un thriller neo-noir, filmul îl urmărește pe un detectiv, jucat de Benicio del Toro, care investighează moartea unui agent de real estate. Toată lumea este suspectă, în mod special personajul lui Justin Timberlake. Dar, în paralel cu investigația, detectivul descoperă și minciunile din propria viață și din propriile alegeri. Vezi trailerul Reptile.

Reptile a avut premiera pe NETFLIX pe 29 septembrie.

3. Maestro (2023) – cu Bradley Cooper și Carey Mulligan

Continuăm lista cu filme Netflix 2023 cu Maestro. Am intrat un pic mai greu în convenția filmului și e un pic prea melodramatic, dar e un film cu viață. Bate inima în el, ceea ce nu poți spune despre multe producții din ultimul timp. Suntem și puțini subiectivi, iubeam când eram copii emisiunile TV în care Leonard Bernstein povestea tinerilor despre muzica clasică.

Bradley Cooper este în rolul compozitorului și dirijorului Leonard Bernstein. Cooper nu doar îl interpretează pe celebrul Bernstein, dar a co-scris scenariul și regizează filmul biografic Maestro. Spielberg l-a lăsat pe el să-l regizeze, după ce a văzut ce treabă bună a făcut în A star is born 🙂 Cool, nu? 🙂

maestro 3

4. Hit Man (2023) – noul film al lui Richard Linklater

hit man 2023 filme netflixE o comedie de acțiune foarte bine primită de critică, coprodusă, coscrisă și regizată de Richard Linklater. Dacă-ți sună cunoscut Richard Linklater, este datorită filmelor lui devenite deja “culte”, precum Dazed and Confused, trilogia Before (Before Sunrise, Before Sunset, Before Midnight) și Boyhood!.

Așteptăm data lansării pe NETFLIX, care a cumpărat drepturile de difuzare.

5. Love at first sight (2023) – din septembrie 2023 pe NETFLIX


love at first sight filme noi netflixO comedie romantică mai plăcută decât ne așteptam. E în tiparele genului, dar un pic peste comediile romantice produse de NETFLIX, mai ales datorită celor doi actori din rolurile principale și a pedigree-ului britanic – ne-a amintit pe alocuri de The Diary of Bridget Jones.

Noi i-am dat o șansă în primul rând datorită actriței principale, pe care o știam din serialul The White Lotus. Nu face nici aici un rol foarte diferit, e o tânără fără fițe, cam haotică și îmbrăcată la fel de tutti frutti. 😀 E vorba de simpatica Haley Lu Richardson, asistentă personală a personajului interpretat de Jennifer Coolidge în The White Lotus. 🙂 

O comedie romantică despre doi tineri care se întâlnesc pe un aeroport, fără prea mari șanse să se revadă vreodată… Cum ne spune Netflix: “Doi străini se apropie în timpului unui zbor spre Londra, dar soarta îi desparte. O reîntâlnire pare puțin probabilă, dar dragostea are căile ei de a sfida destinul.” 😀 Vezi aici trailerul Love at First Sight.

6. El Conde (2023) – din septembrie pe NETFLIX

en_el_conde_filme noi netflixContinuăm lista cu filme Netflix 2023 cu un film de artă, cu pretenții, ceea ce nu înseamnă însă că nu oferă entertainment cinematografic. O comedie neagră suprarealistă în care dictatorul sângeros chilian Augusto Pinochet este un vampir care “trăiește” deja de 250 de ani pe Pământ, suficient cât să realizeze că vrea ca omenirea să își amintească de el altfel decât pentru ororile lui Pinochet…

Filmul este regizat de super talentatul regizor chilian Pablo Larrain, care a semnat Jackie – despre Jackie Kennedy, cu Natalie Portman în rolul principal, dar și Spencer – despre Lady Diana, interpretată de Kristen Stewart.

El Conde a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneția, unde a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu.

7. Hunger (2023) – pe Netflix

hunger-filme noi netflixAm mai încercat să vedem filme tailandeze pe Netflix, dar n-am reușit 🙂 Hunger este cu siguranță diferit, mult mai bine realizat și jucat, dar cu o temă deja explorată în ultimul timp: lumea fine dining-ului, cu lipsa totală de democrație din bucătăria chef-ului și diferențele sociale uriașe între cei care vin să deguste și cei care fac ca mâncarea specială să ajungă pe masă.

Oricum ar fi, Hunger se evidențiază clar în populația de filme Netflix 2023, așa că vă recomandăm să vedeți această dramă-thriller. Te va ține în suspans, te va pune pe gânduri cu câteva reflecții din dialogurile dintre personaje și te va distra.

8. The Substitute (2022) – pe Netflix


the substitute filme noi netflixO dramă socială coprodusă de case de producție din America Latină și Europa, despre viața complicată, dar atât de obișnuită, a unui profesor de literatură din Buenos Aires. Lucio, scriitor și critic de literatură, ajunge profesor suplinitor la o școală din suburbiile Buenos Airesului.

În noua postură, încearcă să echilibreze creșterea copilului cu mama acestuia, de care e divorțat, să își facă bine treaba la școala cu multe probleme unde e repartizat și să aibă grijă și de tatăl lui bolnav. Ce este în plus față de viața complicată a multora dintre noi, dar care începe să fie din ce în ce mai actuală și în România, este problema drogurilor din liceul în care predă.

Verdictul nostru: e unul dintre acele filme Netflix care merită timpul vostru, mai ales dacă vă plac filmele cu greutate și filmele de artă.

9. Narvik (2022) – film intrat pe Netflix în 2023

narvik filme noi_Când ziceai că nu mai vrei să vezi filme de război și te întrebai ce poveste nouă ar putea să mai aducă în prim plan un film despre Al Doilea Război Mondial, Netflix introduce în grilă un film norvegian din 2022, Narvik.

Dramă istorică de război, Narvik spune povestea bătăliei norvegienilor într-un mic port, cale de acces maritim către minereul de fier suedez, dorit atât de nemți, cât și de englezi. Între cele două tabere, norvegienii – autodeclarați neutri – sunt prinși la mijloc, la fel ca și oameni obișnuiți din Narvik. Filmul spune cu talent atât povestea acestei secvențe din război, prima în care Hitler a încasat o înfrângere, dar și povestea unei familii, care se luptă pentru supraviețuire, într-un mediu periculos și incert.

10. Fair Play (2023) – din octombrie pe NETFLIX


fair play filme netflix noi

Un film original Netflix de la care aveam așteptări mai mari. Thriller nu e, thriller erotic nici atât, cum fusese anunțat. Fusese anunțat și ca un update la relațiile de gen într-o lume post – #metoo. Din păcate, ni s-a părut pe alocuri cu tentă telenovelistică și fără chimie între cele două personaje principale. Dar ca premisă și tematică este peste majoritatea filmelor Netflix din 2023.

Vezi aici trailerul filmului Fair Play, pe care NETFLIX l-a achiziționat la Festivalul de Film Sundance din acest an. Filmul îi are în rolurile principale pe Phoebe Dynevor și Alden Ehrenreich. Pe Phoebe Dynevor o știi din primul sezon Bridgerton, în care a jucat rolul principal.

Fair Play a fost descris atât ca dramă, cât și thriller, fiind comparat cu Fatal Attraction. Emily și Luke sunt un cuplu new-yorkez super ambițios care lucrează la un fond de investiții. Dar echilibrul dintre ei este dat peste cap de promovarea pe care o primește Emily. Deși cei doi par că se susțin reciproc, încep să apară, dincolo de suprafață, semnele unei lupte de putere.

Filmul este scris și regizat de Chloe Domont (Ballers, Billions, Star Trek: Discovery) și a avut premiera pe NETFLIX pe 6 octombrie 2023.

11. Faraway / Undeva departe (2023) 

Faraway-filme romantice

O comedie romantică nemțească bazată pe o carte, în care, dacă treci peste prima scenă, destul de lungă și cam trasă de păr, e o bucurie de privit, mai ales datorită peisajelor, dar și personajelor 🙂 Așa că, dacă ai dor de ducă și romantism, dor de vară și de mare, Undeva departe / Faraway e o opțiune bună de evadare.

Așa cum ne spune Netflix, “după ce moștenește o casă pe o insulă croată, o femeie pornește din senin într-o călătorie care îi redă bucuria de a trăi și îi deschide ușa către o nouă iubire”. Vezi aici trailerul Undeva Departe.

12. Pain Hustlers (2023) – cu Emily Blunt și Chris Evans – din 27 octombrie pe Netflix


pain hustlers filme noi netflix

Continuăm recomandările de filme NETFLIX 2023 cu unul cu densitate mare de staruri. O mamă singură (Emily Blunt) acceptă un job din disperare, la un startup farmaceutic care se apropie de faliment, fără să-și dea seama în ce intră: o escrocherie… Un film Netflix de tip dramă foarte distractiv, dar fără prea multă substanță, în care Emily Blunt îl are ca partener de ecran pe Chris Evans, dar și pe Andy Garcia.

A apărut pe 27 octombrie pe NETFLIX. Vezi până atunci teaserul oficial Pain Hustlers.

13. Nyad (2023) – film NETFLIX din 3 noiembrie 2023

nyad jodie foster filme noi netflix

Ce poveste bazată pe fapte reale! Noua lansare NETFLIX din această toamnă ne-a lăsat mască. Povestea bazată pe fapte este incredibil de inspirațională, la fel ca și interpretările. Este vorba despre filmul biografic Nyad, despre înotătoarea Diana Nyad, interpretată de Annette Bening. Alături de Annette Bening joacă Jodie Foster, care o interpretează pe antrenoarea și prietena cea mai bună a înotătoarei.

Așa că ne-am hotărât să citim și cartea pe care se bazează, cartea biografică semnată de Diana Nyad. Și ce “discurs”, mai bun ca al lui David Popovici.:) Oare toți înotătorii au aplecări filosofice?

Înotătoarea Diana Nyad a încercat la 60 de ani să înoate 110 mile, între coastele Cubei și Floridei, o cursă ce nu mai fusese realizată niciodată fără o cușcă pentru a fi în siguranță de mușcăturile rechinilor. Cursa este considerată echivalentul pentru înot al escaladării Muntelui Everest.

14. Leave the World Behind (2023) – cu Julia Roberts – premiera pe 8 decembrie 2023

leave the world behind filme noi netflixUn thriller cu Julia Roberts, Ethan Hawke și Kevin Bacon, despre două familii a căror vacanță în Long Island se transformă în ceva total neprăvăzut.

Netflix chiar face tot posibilul de câțiva ani încoace să ne bage mințile în cap cu filme apocaliptice (Don’t Look Up, White Noise), speram ca măcar de data asta să le iasă. Din păcate, nu prea le-a ieșit, deși cartea pe care se bazează e beton. Nici psihologic, nici de acțiune, cu pretenții, dar fără substanță și plin de clișee. A rămas doar carcasa din carte, la care s-au adăugat soluții hollywoodiene fumate (tot ce e fresh, e din carte 🙂 ). Chiar și așa, este peste media filmelor de pe platforma Netflix lansate în 2023.

Vezi teaserul Leave The World Behind.

15. The Killer (2023) – din 10 noiembrie 2023


the killer film netflix 2023

The Killer este pentru noi cel mai bun dintre filmele lansate de NETFLIX anul ăsta. Ne-a plăcut mai mult decât El Conde, cu care a concurat la Festivalul de Film de la Veneția din august. El Conde e mult prea pretențios, prea artsy, vrea să obțină prea mult, până în punctul în care își pierde rigoarea și cade în vag. Și ne-a plăcut mai mult decât ultimul film interesant lansat de NETFLIX, Pain Hustlers, care este distractiv, este jucat bine, dar n-are nicio subtilitate și nu riscă nimic. E “plain fun” și cam atât, nu că ar fi ceva rău în asta.

The Killer, în schimb, oferă entertainment la un alt nivel față de Pain Hustlers. E o piesă de cameră, nu simfonică, lucrată în filigran, care joacă totul pe cartea intimității cu privitorul. De aceea îți oferă plăceri cinematografice mai subtile.

Îți oferă acces la conștiința personajului principal, prin dialogul interior al asasinului plătit pe care îl urmărim atât în gesturile de zi cu zi, cât și în gesturile criminale. Apoi, ne oferă acces la micile scene de viață ale celor adiacenți obiectivului asasinului. Vedem cum se întâlnesc dimineață și se salută, cum pun un bol de mâncare pisicii de pe stradă etc.

Accesul nemijlocit în viața acestor personaje se face nu doar vizual, ci transportându-ne în universul auditiv al scenei. Este mai mult decât o plăcere voyeuristică. Pentru noi cel mai interesant aspect al filmului a fost jocul cu sunetul pe care îl practică Fincher în aproape fiecare scenă și care ne-a amintit de filmele lui Jacques Tati. (Și ca să vedeți cum se leagă lucrurile, The Killer va putea fi văzut la Egyptian Theatre, despre care vă povesteam pe Facebook, pe 9 noiembrie, iar pe 10 noiembrie începe un festival dedicat proiecțiilor de filme pe 70mm la același cinematograf, Egyptian Theatre, care se deschide cu capodopera lui Jacques Tati, Playtime). Pentru acest joc auditiv, The Killer merita cu adevărat să fie văzut la cinematograf, unde sistemul audio este mai performant ca acasă.

La nivel de argumentație a asasinului pentru ceea ce face și gânduri despre viață, chiar dacă nu sunt originale, sună autentic, versus de exemplu dialogul fals și scos din pălărie dintr-un alt film văzut de curând, The Taste of Things, cu Juliette Binoche.

În concluzie, David Fincher reușește să producă un film riguros, care are ce să-ți ofere ca privitor, deși putea ușor să se piardă în autoreflexivitatea continuă a personajului.

The Killer este un thriller Netflix, cu Michael Fassbender și Tilda Swinton în rolurile principale. După ce a rămas într-o stare incertă timp de 10 ani, scenariul a fost cumpărat de Netflix de la Paramount, cu David Fincher (Gone Girl, Mank, The Social Network, Zodiac, Se7en).

Fassbender va juca rolul unui criminal în serie, care începe să își pună probleme legate de moralitate… deși clienții săi continuă să aibă nevoie de serviciile lui. Pe Fassbender nu l-am mai văzut de multișor într-un film, dar cu siguranță vi-l amintiți din 12 Years a Slave, Steve Jobs, Macbeth, Inglorious Basterds, Jane Eyre, A Dangerous Method și multe alte titluri. Vezi aici de ce ne place Michael Fassbender.

A fost lansat pe Netflix pe 10 noiembrie 2023.

Acestea sunt cele 15 filme Netflix 2023 pe care Netflix le-a lansat și ne-au plăcut sau pe care le așteptăm în curând, dar sperăm ca Netflix să aducă prin licențiere și alte filme interesante pe platformă.

Vezi și

TOP 16 cele mai romantice filme de dragoste de pe Netflix

Cele mai bune filme Netflix – 25 filme de top pe Netflix

TOP 10 seriale Netflix din 2022

Care sunt acele seriale Netflix din 2022 pe care merită să le vezi? Am ales pentru tine 10 cele mai bune seriale lansate de Netflix în acest an. Totuși, dacă ar fi să comparăm cu serialele lansate de alte servicii de streaming, “recolta” Netflix nu e cea mai bună din branșa video-on-demand…

1. The Lørenskog Disappearance / Dispariția din Lørenskog (2022)The Lørenskog Disappearance seriale 2022

Dispariția din Lorenskog este răspunsul Netflix la serialul Scara / The Staircase al HBO Max, cel cu Colin Firth. Și e un răspuns bun. Nu e cu actori vedete, nu e american, dar e un serial bine jucat, care reușește să pună în perspectivă cât de ușor modelele noastre mentale sunt influențate de media, de prejudecăți și propriile experiențe. Serialul Netflix se bazează de asemenea pe un caz real, la fel ca și Staircase, dar cu o diferență majoră.

În serialul norvegian, cadavrul soției nu este găsit într-o baltă de sânge, ci soția pur și simplu dispare. Din acest punct de vedere, serialul norvegian este superior The Staircase, pentru că nu apasă deloc pe pedala senzațiilor viscerale pe care tuturor ni le trezesc imaginile explicite cu crime. Ce îi putem reproșa Dispariției din Lorenskog este slăbiciunea primului episod, în care poliția bâjbâie într-un mod greu de crezut. De exemplu, de abia în a șasea săptămână polițista care conduce investigația își pune problema dacă soțul miliardar avea neînțelegeri cu soția… Pentru că până atunci s-au bazat pe ipoteza că aceasta a fost răpită pentru răscumpărare.

Un mini-serial polițist nordic, catalogat de Netflix pe bună dreptate ca “intelectual” 🙂 Serialul se bazează pe un caz real întâmplat în Norvegia, în care soția unui miliardar dispare, iar poliția intră într-o cursă contra-cronometru pentru a o găsi. Dar, mai ales, pentru a afla adevărul.

S-a lansat pe Netflix pe 14 septembrie 2022.

2. Eu, acuzatul / You don’t know me (2022)

you dont know me seriale Netflix

E un serial thriller BBC în patru părți pe care îl poți vedea pe Netflix. Povestea este spusă din perspectiva unui acuzat de crimă, care pare că ar fi fost în stare de orice pentru marea lui dragoste. You don’t know me reușește să creeaze suspansul într-un mod original, așa că te prinde foarte repede în încercarea de a înțelege unde a dispărut iubita lui și ce se întâmplă mai exact în această poveste. Dar miniserialul pierde un pic din tensiune pe la jumătate. Merită însă văzut, este mult peste media serialelor Netflix lansate în acest an de gigantul american.

3. Viitura / High Water (2022)

high water seriale noi netflix__Cel mai bun serial polonez pe care l-am văzut pe Netflix, Viitura / High Water este un serial despre un dezastru natural, o inundație de proporții care a rămas în memoria colectivă a Poloniei. În 2022 se împlinesc 25 de ani de la această inundație, astfel că Netflix s-a hotărât să realizeze acest serial, oarecum în stilul serialului HBO Cernobîl: despre cum lipsa de comunicare, colaborare, înțelegere și respect, dar și incompetența, pot conduce la dezastre păstorite de politicieni și așa-ziși specialiști…

4. Derry Girls – sezonul 3 

derry girls sezon 3 seriale netflix 2022


E unul dintre cele mai haioase seriale din ultimii ani! Un serial britanic, cu umor negru englezesc de cea mai bună calitate. Povestea e simplă, serialul e povestea adolescenței lui Erin și a colegelor ei. Cum era oare să fii adolescent în plin conflict civil din Irlanda de Nord în anii ’90? Ca a tuturor adolescenților din toată lumea, dar mai nebună, cu siguranță. Dar nu vă gândiți că e un serial pentru adolescenți, e o comedie reușită binevenită la orice vârstă. De fapt, în Irlanda de Nord, Derry Girls este unul dintre cele mai urmărite seriale din toate timpurile.

Toate cele trei sezoane sunt disponibile pe Netflix, cu al treilea sezon lansat în prima parte a lui octombrie 2022 și care e la fel de bun ca primele două.

5. Ghid astrologic pentru inimi frânte – al doilea sezon lansat pe Netflix în 2022

un ghid astrologic pentru inimi frante_seriale noi 2022Al doilea sezon al simpaticului serial de comedie romantică Ghid astrologic pentru inimi frânte a fost lansat în martie 2022 de Netflix. Dacă nu știai de această comedie romantică îți recomandăm să-l încerci când vrei o seară relaxantă.

În centrul poveștii este Alice Bassi, o femeie singură de 30 și ceva de ani, care lucrează ca asistentă de producție TV. Alice e foarte creativă, dar va reuși să-l câștige de partea ei pe noul ei șef, șarmantul și discretul Davide Sardi?

O comedie romantică bazată pe romanul cu același nume de succes în Italia care te va distra. Mai mult, te vei atașa de personajele principale, pentru că sunt bine scrise, emoționante și chiar credibile.

6. The Playlist (2022)


Ai nevoi de puțină inspirație sau motivație? Atunci trebuie să vezi mini-serialul nou Netflix The Playlist, creat de Netflix Suedia, despre povestea succesului aplicației Spotify. Da, sunt la modă filmele biografice din lumea tehnologiei, după The Social Network și producțiile despre Steve Jobs, dar vizionarul antreprenor din spatele Spotify nu este nici Zuckerberg, nici Steve Jobs. E mult mai uman, te poți identifica mai ușor cu el, și tocmai de aceea este cu atât mai inspirațional și motivațional pentru privitori.

La fel ca în celălalt serial suedez lansat de curând pe Netflix, Dispariția din Lorenskog, și în The Playlist fiecare episod spune povestea din perspectiva diferită a unul alt personaj. Artificiul aduce profunzime și nuanțe scenariului, chiar dacă știm deja finalul: impunerea startup-ului suedez Spotify la nivel global.

7. Fideli (2022) – cel mai bun serial Netflix de tip dramă din 2022

fidelity carolina-sala-interpreta-sofia-in-fedelta-seriale-netflix 2022E unul dintre cele mai bune seriale italiene pe care le-am văzut. La fel ca și Anatomia unui scandal, acest serial Netflix este tot adaptarea unei cărți. Un roman care a făcut furori în Italia, un best-seller care a generat o întreagă dezbatere în societatea italiană despre ce înseamnă fidelitatea în cuplu. Serialul nu e neapărat o producție romantică, dar este un serial care analizează până în cele mai mici gesturi relația de cuplu, atracția fizică dintre cei doi dar nu numai și flirtează cu trădarea. Serialul analizează, dar deloc teoretic așa cum ar putea suna din alegerea cuvântului “analiză”. Din contră, e o producție cât se poate de vie și senzuală.

Carlo este scriitor și profesor de scriere la o universitate, în timp ce ea, Margherita, este agent imobiliar. El pare că și-a epuizat puterea de creație, dar una dintre studente începe să se apropie de el. De aici apare încet-încet ideea de trădare din partea Margheritei. Nu vă spunem mai multe ca să nu vă stricăm plăcerea de a-l urmări.

8. Inventing Anna – cel mai bun miniserial Netflix 2022

Inventing anna seriale netflix 2022Escrocii și poveștile lor ne fascinează. Vă mai amintiți de Leonardo di Caprio în Catch me if you can? Ne fascinează tabu-ul unui astfel de comportament, în care oameni fără competențe, cu un trecut dubios, ajung să pozeze cu succes în ceva ce nu sunt. Dar mai mult, ne fascinează cum oameni de bună credință ajung să îi creadă și să le încredințeze banii, ba chiar și viața.

O producție Netflix, Inventing Anna este despre o tânără escroacă, star Instagram, care a păcălit oameni din cercurile cele mai bogate ale Manhattanului, escrocându-i de sute de mii de dolari. Povestea serialului pleacă de la un caz real, documentat în ziarele americane, și care continuă încă în justiția americană…

Creatoarea miniserialului e nimeni alta decât Shonda Rhymes, cea care se află în spatele unor seriale precum Bridgerton, Grey’s Anatomy, How to get away with murder sau Scandal. Talentul Shondei de a crea seriale care-ți intră pe sub piele și te țin țintuit de canapea este evident. La fel s-a întâmplat și cu Inventing Anna, lucrat la filigran și jucat impecabil.

9. Păcatul / The Sinner – al patrulea sezon




the-sinner-sezonul 4 seriale politisteA apărut pe Netflix al patrulea sezon din serialul de antologie The Sinner. De abia l-am așteptat, pentru că este unul dintre cele mai originale seriale de tip crimă și mister din ultimii 3-4 ani.

O producție care a reușit să-și păstreze calitatea de la sezon la sezon, serialul psihologic și polițist The Sinner este ceea ce se poate descrie nu ca un who-dunnit, ci un why-dunnit. Misterul pe care detectivul Harry îl are de descifrat nu este identificarea criminalului, ci înțelegerea motivației criminalului. Și aici încape multă psihologie fină, multă cunoaștere a vieții și empatie pentru suspecți. De toate dă dovadă detectivul interpretat de Bill Pullman, hârșâit prin viață și dispus să descifreze și să înțeleagă motivațiile oricui.

În fiecare sezon din The Sinner, criminalul este persoana la care te-ai aștepta cel mai puțin. Dar atunci, de ce oare a făcut-o? În primul sezon Jessica Biel îl omoară pe un aparent străin, îl al doilea un copil pare că și-a otrăvit prietenii, iar în a treia explicații de-a dreptul filosofice intră în scenă pentru justificarea unor crime.

Toate sezoanele sunt bune și toate sunt legate între ele prin structura poveștii, dar și prin detectivul Harry, jucat în toate sezoanele de nimeni altul decât Bill Pullman. Cu un psihic tulburat el însuși, are o aplecare specială spre a căuta explicații și a-i înțelege pe ucigași.

10. Ozark – sezonul final al serialului, lansat în 2022

ozark seriale netflix

Ultimul sezon al Ozark, unul dintre cele mai apreciate și urmărite seriale Netflix, a fost primit atât cu laude, cât și cu critici, de către fani. Un lucru este sigur, Julia Garner, din rolul lui Ruth Langmore, a reușit să facă o treabă la fel de bună ca și în celelalte sezoane. Pentru că și-a adjudecat de curând al treilea premiu Emmy pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar dintr-un serial de tip dramă. 🙂

Cum ajungi să treci de partea cealaltă a legii? Dacă te uiți la Ozark trecerea pare simplă, speli bani pentru un traficant mexican de droguri. O familie normală de americani, cu doi copii, se transformă în mafioți. Asta după ce dau chix cu o schemă de spălare de bani. Ca să supraviețuiască, trebuie să recupereze toți banii pierduți. Cum? Printr-o operațiune și mai mare de spălare de bani. Rolurile principale sunt jucate de Jason Bateman și Laura Linney.

Acestea sunt cele mai bune seriale Netflix din 2022 din punctul nostru de vedere. Vouă ce seriale Netflix v-au plăcut în acest an?

Vezi și

10 Filme noi Netflix pe care merită să le vezi

Cele mai bune filme Netflix – 25 filme de top pe Netflix

Top 20 filme Netflix inspirate din fapte reale

De ce filme Netflix inspirate din fapte reale? Pentru că sunt mai autentice și mai inspiraționale. Atunci când știi că personajele și poveștile din filmele pe care le urmărești se bazează pe fapt reale sau au cel puțin un sâmbure de adevăr experiența capătă o notă în plus, într-o lume în care totul e virtual, fake și departe de lumea reală.

Iată așadar 20 filme Netflix bazate pe fapte reale sau care sunt inspirate din fapte reale, din care să alegi producțiile care ți se potrivesc.

1. The Revenant – a revenit de la 1 iulie 2023 pe NETFLIX

the revenant cele mai bune filme netflixPână în toamnă, când se lansează noul film al lui Scorsese cu Leonardo DiCaprio în rolul principal, îl puteți revedea în The Revenant.

După ce veți vedea prin ce trebuie să treacă personajul lui Leonardo DiCaprio în acest film, orice problemă o să vi se pară floare la ureche. 🙂 În plus, părțile cele mai intense ale filmului sunt reale, deși se bazează pe o carte de ficțiune din 2022. Hugh Glass, personajul principal a fost real, la fel ca și atacul lui de către un urs, căruia i-a supraviețuit.

Acțiunea are loc în anul 1823 în America de Nord, iar în centrul ei se afla Hugh Glass (Leonardo DiCaprio). Hugh Glass este membru al unei expediții în Munții Stâncoși, unde este atacat de un urs grizzly și rănit grav. Căpitanul grupului lasă în urmă trei oameni (personaje interpretate de Tom Hardy, Will Poulter și Domhnall Gleeson), pentru a-i ține companie în ultimele clipe de viață și pentru a-i săpa mormântul.

Dar, de frica să nu fie prinși de indieni, cei trei îi iau lui Glass armele și echipamentul și îl abandonează. Eroul reușește să supraviețuiască și se târăște, deși mutilat, mai bine de 300 de kilometri prin sălbăticie, motivat fiind de planurile sumbre de răzbunare pe cei care l-au părăsit. Urmărește și trailerul The Revenant.

2. Narvik (2022) – film Netflix inspirat din fapte reale

narvik filme noi_Când ziceai că nu mai vrei să vezi filme de război și te întrebai ce poveste nouă ar putea să mai aducă în prim plan un film despre Al Doilea Război Mondial, Netflix introduce în grilă un film norvegian din 2022, Narvik.

Dramă istorică de război, Narvik spune povestea bătăliei norvegienilor într-un mic port, cale de acces maritim către minereul de fier suedez, dorit atât de nemți, cât și de englezi. Între cele două tabere, norvegienii – autodeclarați neutri – sunt prinși la mijloc, la fel ca și oameni obișnuiți din Narvik. Filmul spune cu talent atât povestea acestei secvențe din război, prima în care Hitler a încasat o înfrângere, dar și povestea unei familii, care se luptă pentru supraviețuire, într-un mediu periculos și incert.


3. The Big Short / Brokerii apocalipsei (2015) – s-a întors pe Netflix în iunie

The-Big-Short- filme bune netflixE posibil să faci un film haios, antrenant, care să-ți dea o stare de bine despre criza financiară din 2008-2009? 🙂 Da, este posibil și deja s-a făcut. Este The Big Short, o comedie-dramă care reușește să explice concepte financiare complicate și să te distreze în același timp.

Cu un scenariu adaptat după o carte, The Big Short are o distribuție stelară (Christian Bale, Steve Carell, Ryan Gosling, Brad Pitt și mulți alții). Urmărește trei povești paralele care ajung să se intersecteze. Fiecare dintre cele trei are la bază specialiști în finanțe care intuiesc căderea piețelor financiare, plecând de la criza pieței imobiliare din SUA. Așadar, nu-l ratați pe Netflix. Noi ne-am făcut deja un obicei de a reveni la el periodic, cu aceeași plăcere, așa cum o facem și cu alte filme bune din ultimii ani.

4. Legend (2016) – Netflix

legend cele mai bune filme netflix 2Unul dintre cele mai bune filme inspirate din fapte reale Netflix în materie de entertainment cinematografic, Legend te absoarbe fără drept de apel într-o poveste biografică despre mafia anilor ’60 din Marea Britanie, dar și într-o poveste de dragoste. În mare parte este meritul lui Tom Hardy, care joacă un dublu rol în Legend, în rolul unui mafiot și al fratelui lui nebun.

Legend este un thriller biografic adaptat după cartea The Profession of Violence: The Rise and Fall of the Kray Twins.




5. Lady Chatterley’s Lover / Amantul Doamnei Chatterley (2022) 

lady-chatterleys-lover-filme de epoca

Continuăm articolul cu filme inspirate din fapte reale Netflix cu o producție romantică de epocă. Povestea toridă de dragoste dintre Lady Chatterley și paznicul terenului de vânătoare de pe domeniul său o fac pe prima să rupă orice convenții sociale pentru a-și putea trăi viața alături de iubitul ei…

Clasicul roman de dragoste al lui D.H. Lawrence primește astfel o nouă adaptare, dar știai că personajul Lady Chatterley este bazat pe o persoană reală? 🙂 Este vorba despre soția lui D.H. Lawrence, Frieda von Richthofen, care se simțea extrem de încorsetată în căsnicia cu un profesor, până la relația toridă extraconjugală cu D.H. Lawrence – tânăr scriitor și fiul unui miner. Frieda a citit fiecare capitol al romanului și fiecare versiune a cărții, fiind un editor informal pentru Lady Chatterley’s Lover.

Lady Chatterley este interpretată de actrița britanică de 25 de ani Emma Corrin, pe care ați văzut-o în rolul lui Lady Diana în sezonul de anul trecut al The Crown.

6.  6 Days (2017)

6-days-filme politiste netflix6 Days urmărește fapte reale din istoria Marii Britanii care a influențat apoi zeci de ani politicile de contra-terorism din întreaga lume.

Povestea reală se referă la luarea de ostatici din 1980 de la Ambasada Iraniană din Londra. Mai mulți arabi intră cu forța în Ambasadă și cer eliberarea altor arabi deținuți în Iran. Filmul nu bravează, așa cum o fac multe producții, când vine vorba de inteligența și abilitățile spionilor, negociatorilor, polițiștilor și ale echipelor anti-tero, ceea ce îl face plăcut de urmărit și mai autentic față de filmele clasice din această categorie. Nouă ne-a plăcut mult.

Dacă vrei să vezi șirul evenimentelor care au fost definitorii pentru modul în care atacurile teroriste au fost abordate de statele lumii timp de zeci de ani după luarea de ostatici din 1980, 6 Days e must-see.


7. The Good Nurse (2022)

the good nurse Jessica-Chastain-Eddie-Redmayne-mainContinuăm lista de filme Netflix bazate pe fapte reale cu un thriller bazat pe fapte reale și care a avut premiera în grila Netflix la sfârșitul lui octombrie 2022.

Jessica Chastain și Eddie Redmayne sunt actorii principali din The Good Nurse, un thriller bun, bine jucat, dar care are un final care vine brusc și nenatural. Un film, de asemenea, despre cât de mult se acoperă cu hârtii și lipsă de responsabilitate sistemul medical în Statele Unite, la fel ca și în România. Un fel de stat în stat.

Un asistent fără scrupule, interpretat de Redmayne, ucide în decursul mai multor ani peste 300 de pacienți. O altă asistentă medicală, jucată de Jessica Chastain, ajută la prinderea ucigașului… Thrillerul se bazează pe fapte reale și pe documentarea best-sellerului din 2013 cu același nume, semnat de Charles Graeber, despre criminalul în serie Charles Cullen…

Vezi aici trailerul The Good Nurse.

8. Furie / Get In / E casa mea! (2019)

furie-filme 2019 netflixUn thriller de groază nebun cum numai filmele franțuzești pot fi, inspirat dintr-o poveste reală 😀 O familie cu un copil se întoarce din vacanță doar pentru a afla că aceia pe care i-au lăsat să aibă grijă de casă nu îi mai lasă să intre în propria locuință…Semnaseră un contract prin care ocupanții se angajau să plătească facturile de utilități… Și atâta timp cât aceștia sunt niște “chiriași” model, nu pot fi dați afară… Și, uite așa, familia liniștită rămâne pe drumuri și se refugiază într-un parc de rulote…Dar ăsta e doar începutul nebuniei…

9. The luckiest girl alive / Cea mai norocoasă fată (2022)


fata cea mai norocoasa filme netflix noiO dramă-thriller Netflix care se ridică peste valoarea medie a producțiilor gigantului de streaming și care ecranizează o carte de ficțiune cu același nume, semnată de Jessica Knoll, dar care pleacă de la un fapt real. La un an de la publicarea cărții, autoarea a dezvăluit că romanul său se baza pe fapte reale. Nu vă spunem mai multe ca să nu facem spoiler 🙂

Ani, jucată de Mila Kunis, e o tânără parvenită. Filmul începe promițător, cu tot felul de scene în care Ani demonstrează cât de lipsită de scrupule este. De fapt, aflăm că are un scop: parvine pentru a avea mai multă greutate versiunea ei despre atacul armat care a avut loc în liceul în care a studiat… E plăcut s-o vezi din nou pe Mila Kunis pe ecran, după o pauză destul de lungă, într-un film perfect de urmărit seara după serviciu.

10. Bombshell / Bombshell: Scandalul (2019)

bombshellDacă vrei filme Netflix inspirate din fapte reale foarte recente, atunci Bombshell este pentru tine. Bombshell e povestea magnatului de presă Roger Ailes, cel care a creat Fox News. El e acuzat de jurnaliste și prezentatoare de la Fox News de agresiuni sexuale greu de cuprins cu mintea în secolul nostru. Filmul e interesant și bine jucat, dar cam dezlânat și fără zvâc. Trei super actrițe interpretează rolurile principale. Margot Robbie, Nicole Kidman și Charlize Theron – ultima aproape de nerecunoscut prin transformarea facială, astfel încât să semene cu news anchor-ul Megyn Kelly. Îl găsești pe Netflix.

O altă opțiune pentru aceeași poveste din Bombshell este mini-seria The Loudest Voice de pe HBO, cu Russell Crowe în rolul lui Roger Ailes. Noi o preferăm pe aceasta din urmă.

11. The Angel (2018)


the_angel_filme spionaj netflixUn film de spionaj de pe Netflix inspirat din fapte reale, pe care e musai să-l vedeți. E sofisticat în modul în care prezintă dilemele morale și pozițiile spionilor și oamenilor de stat, dar nouă ne-a plăcut și  pentru atmosfera exotică de lume arabă, prin obiceiuri, interioare luxuriante și limbile vorbite, de la arabă la idiș.

Filmul este povestea lui Ashraf Marwan, un moderat egiptean care a ajutat ca spion partea israeliană în conflictul arab din anii ’70. Dar, mai mult de atât, Ashraf transpare din film ca un strateg extrem de abil, care a jucat la ambele capete, și pentru partea egipteană, și pentru cea israeliană… Trebuie să vedeți filmul ca să înțelegeți exact povestea.

The Angel este adaptarea cărții de non-ficțiune The Angel: The Egyptian Spy Who Saved Israel.

12. Deepwater Horizon (2016)

deepwater-horizon-filme netflix inspirate din fapte realeDeepwater Horizon prezintă evenimentele unui dezastru care s-a întâmplat în realitate. E vorba aici de una dintre cele mai mari catastrofe ecologice: explozia unei platforme petroliere care a condus la cea mai mare poluare cu petrol din istorie. Platforma gigantului British Petroleum din Golful Mexic ajunge să explodeze în urma unor greșeli umane în lanț.

Personajele principale, care muncesc pe platformă, Mike (Mark Wahlberg) și Jimmy (Kurt Russell), încearcă să salveze ce se mai poate și să minimizeze efectele dezastrului. Imaginile și tensiunea filmului te vor urmări și după ce vei termina de văzut Deepwater Horizon.

Pe bună dreptate bine primit de critică, Deepwater Horizon a intrat deja într-un con de umbră, deși a fost lansat oarecum de curând, în 2016. Din păcate asta e soarta comună a multor filme bune de acțiune. Este oarecum blestemul acestui gen.

13. The Dig  / Situl (2021) – Netflix

the dig filme netflix noiȚi-e dor să-l vezi pe Ralph Fiennes într-un rol? Este acompaniat de Carey Mulligan, Lily James și alți actori la fel de buni în drama The Dig. Filmul se bazează pe personaje și evenimente reale, deși ecranizează un roman 🙂 Când o văduvă bogată angajează un arheolog amator pentru a se ocupa de săpături la mormintele de pe proprietatea ei, cei doi fac o descoperire care schimbă istoria… Aceasta este intriga filmului, dar este dublată de două intrigi romantice în această dramă foarte englezească.

Filmul are acea sobrietate tipică politeții englezești, care face povestea și mai intensă. Dincolo de distanța autoimpusă, care pare să vină din răceală, mocnesc pasiuni și dorințe.  The Dig a primit recenzii pozitive, iar dacă ne întrebați pe noi, și nouă ne-a plăcut. 

14. Operation Finale (2018)

operationfinale filme inspirate din fapte realeE o dramă cu elemente de film de acțiune cu spioni. Acțiunea se petrece după terminarea celui de Al Doilea Război Mondial, când agenția de spionaj a Israelului, Mossadul, face tot posibilul pentru a-l captura în Argentina pe Adolf Eichmann, omul din spatele Holocaustului.

Punerea în aplicare a planului de capturare te va ține lipit în fotoliu, oferind entertainment de calitate. Dar mai mult de atât este un film dramă despre evreii care riscă să devină ucigași la rândul lor, în încercarea de a-l prinde pe bătrânelul ucigaș în masă, în timp ce acesta din urmă pare pare de-a dreptul un om inocent. Nu e o capodoperă cinematografică, dar e un film bun. Foarte bine realizat și foarte bine jucat de Oscar Isaac, Ben Kingsley și Melanie Laurent.


15. The Trial of the Chicago 7 / Procesul celor șapte din Chicago (2020)

Trial-of-the-Chicago-7-filme noi netflixE o dramă juridică și istorică cu o distribuție excepțională: Sacha Baron Cohen, Joseph Gordon-Levitt, Michael Keaton, Eddie Redmayne, Frank Langella și Yahya Abdul-Mateen (Aquaman). Da, cam mulți bărbați, dar asta pentru că filmul urmărește povestea a șapte protestatari împotriva Războiului din Vietnam, din 1968.

Scenariul a fost scris în 2007 și trebuia să fie regizat de Steven Spielberg, dar din cauza unei greve a scenariștilor, planul a picat. Și ghinionul nu l-a părăsit complet, pentru că în 2020, când trebuia să fie lansat în cinematografe de Paramount, a venit pandemia. Dar cum ghinionul cuiva e norocul altuia, Netflix a cumpărat drepturile de distribuție, așa că putem să-l vedem pe Netflix începând cu 16 octombrie. A fost bine primit de critici și din trailer pare că promite o experiență faină.

16. Tick Tick … Boom! (2021) – film Netflix

tick tick boom filme noi netflix

Tick tick … Boom! e un film cu multă energie pozitivă și se concentrează pe procesul de creație – despre cât de încâlcit, dificil, deprimant dar și minunat, optimist și divin poate fi să creezi ceva de la zero.

E o comedie biografică, ba chiar una muzicală realizată de creatori de pe Broadway (regizat de super talentatul Lin Manuel Miranda cunoscut pentru Hamilton) despre unul de al lor: un compozitor și scriitor american pe nume Jonathan Larson. Acesta din urmă crea și se lupta pentru a pune în scenă un spectacol pe Broadway în timp ce lucra într-o cafenea pe timpul zilei, într-un New York fără suflet, ca orice oraș mare. După ani de încercări, Larson moare la doar 35 de ani din cauza unui anevrism de aortă în dimineața zilei în care musicalul său, Rent, urma să își aibă premiera pe Broadway. Rent a fost un succes, jucându-se timp de 12 ani pe Broadway.

Poate nu sunteți fani musicaluri, nici noi, dar filmul ăsta are atâta voie bună și substanță încât merită văzut oricum. Iar momentele muzicale sunt foarte bune și nu au artificialitatea obișnuită din musicaluri. Așa că treceți peste această reținere și încercați să-l vedeți. Ah, și am uitat să vă spun cine interpretează rolul principal: e vorba despre Andrew Garfield (cunoscut pentru filmele Spider-Man), care ne-a cucerit total cu acest personaj.

17. The Irishman (2019)


The-Irishman-filme inspirate din fapte realeE un film Netflix inspirat din fapte reale, regizat și produs de nimeni altul decât Martin Scorsese. Ca mai toate cele 20 filme din top, și acesta se bazează pe o carte de non-ficțiune – I heard you paint houses de Charles Brandt. De ce se numește cartea Am auzit că văruiești case? Pentru că acesta era codul mafiot pentru ucigași plătiți. Expresia face referire la faptul că în momentul asasinării sângele victimei murdărește pereții casei… Cartea e scrisă de un fost procuror și investigator căruia ucigașul Mafiei Frank Sheeran se pare că i s-a confesat în privința asasinării liderului unuia dintre cele mai puternice sindicate din State, Jimmy Hoffa.

Urmând firul poveștii, The Irishman urmărește activitatea lui Frank Sheeran și cum ajunge acesta să lucreze pentru Mafie în anii ’50, apoi devine bodyguardul lui Jimmy Hoffa, ca în 1975 Mafia să îi ordone să îl execute. În ciuda relației foarte apropiate cu Hoffa, Frank Sheeran duce la îndeplinire acțiunea… Filmul e interesant, jucat de actori de primă mână, de la Robert De Niro care interpretează rolul principal, la Al Pacino și mulți-mulți alții. Singurul păcat al filmului e lungimea lui… Scorsese nu se grăbește deloc, poate și pentru că s-a gândit că pe Netflix avem suficient timp să ne delectăm cu The Irishman.

18. 1917: Speranță și moarte (2019)

1917-speranta-si-moarte-filme de razboi

Considerat unul dintre cele mai bune filme ale anului 2019, drama de război 1917: Speranță și moarte a primit nu mai puțin de 10 nominalizări la premiile Oscar. Doi soldați britanici trebuie să transmită în timp record și traversând liniile inamice un ordin de anulare a unui atac sortit eșecului, în care ar fi murit 1600 de soldați.

Filmul este regizat de Sam Mendes (cunoscut pentru American Beauty) și e bazat pe fapte reale. Mai exact pe amintirile din război ale bunicului din partea tatălui al lui Sam Mendes 🙂 Iată cum povestirile bunicilor pot lăsa amprente în memoria nepoților și se pot transforma la ani distanță în filme inspirate din fapte reale.

19. Mănâncă, roagă-te, iubește (2010)

eat pray love filme de dragoste netflix

Bazat pe memoriile americancei Elizabeth Gilbert. Elizabeth pare că are o viață personală și profesională de succes, după standardele lumii moderne. Doar că ea se simte nefericită și neîmplinită, așa că lasă totul baltă și pleacă într-un voiaj emoționant și în același timp simpatic de căutare de sine 🙂

Ca toate filmele în care joacă Julia Roberts, zâmbetul, energia și exuberanța ei sunt molipsitoare. Vei plânge, vei râde cu ea, vei călători în jurul lumii, din Italia până în Indonezia. Și vei mânca cele mai bune și gustoase mâncăruri. Vei gândi cele mai profunde și înțelepte idei despre viață. Și, nu în ultimul rând, vei descoperi dragostea. Celălalt personaj principal al filmului e interpretat de Javier Bardem.


20. Îmblânzitorul de vânt / The boy who harnessed the wind (2019)

the boy who harnessed the wind filme netflix inspirate din fapte realeE un film minunat care spune o poveste extrem de pozitivă și inspirațională despre cât de multe poți face cu puține resurse dacă ești deschis și încerci să-ți dai frâu liber creativității. Ca multe alte producții care îți dau o stare de bine, și acesta face parte din categoria filme inspirate din fapte reale. Și parcă tocmai de asta, pentru că se bazează pe o poveste reală filmele astea te motivează și mai mult și te fac să îți recapeți încrederea în oameni. Asta dacă cumva ți-ai pierdut-o.

Producție britanică, Îmblânzitorul de vânt se bazează pe memoriile cu același nume scrise de William Kamkwamba și Bryan Mealer. Născut într-un sătuc super sărac din Malawi, William face parte dintr-o familie de fermieri. Deși nu mai poate merge la școală pentru că părinții nu-și mai permit taxele, totuși William găsește o cale pentru a continua cursurile și a avea acces la bibliotecă. La mijlocul anilor 2000, spectrul foametei bântuie în satul lui, din cauza secetei. Oamenii încep să plece care încotro și să abandoneze locul. Dar William se gândește cum ar putea construi un motor alimentat eolian care să acționeze o pompă electrică ce ar trebui să alimenteze cu apă satul… Va reuși William să facă rost de părțile componente dar, mai ales, să construiască un prototip funcțional? 🙂

E unul dintre cele mai frumoase filme Netflix inspirate din fapte reale.

Acestea sunt preferatele noastre atunci când ne gândim la filme Netflix inspirate din fapte reale și bazate pe fapte reale. Nu uita, grila Netflix este întotdeauna în schimbare, așa că s-ar putea ce poți vedea astăzi să dispară curând de pe platformă. Nu rata, așadar, aceste producții.

Vezi și

20 Filme istorice Netflix de neratat

Top seriale bune – nu le ratați 🙂

15 Filme istorice Netflix de neratat

De ce să vezi filme istorice Netflix? În primul rând pentru că sunt filme de calitate, indiferent de faptul că au la bază evenimente istorice reale. În al doilea rând, pentru că sunt șanse bune să descoperi lucruri pe care nu le știai din istoria omenirii, mai recente sau mai vechi.

Oricum ar fi, filmele istorice au un farmec aparte pentru că se bazează pe realitate și întotdeauna faptul că evenimentele descrise într-un film chiar s-au întâmplat îl fac mai captivant. Iată așadar cele mai bune 15 filme istorice Netflix, după subiectiva noastră părere 🙂

1. Worth / Cu ce preț? (2021)

worth-filme netflix noiUn film istoric Netflix apăsător, cu Michael Keaton în rolul principal, despre familiile victimelor atacului terorist din septembrie 2001 de la Turnurile Gemene. Worth este despre cum poți găsi un compromis mulțumitor, cum poți lua alegeri cu care să poți trăi ulterior și despre cât de important este să-l asculți pe celălalt cu adevărat.

2. The Trial of the Chicago 7 / Procesul celor șapte din Chicago (2020)

Trial-of-the-Chicago-7-filme noi netflixLa fel ca și The Dig, The trial of the Chicago 7 face parte dintre filmele istorice Netflix originale, adică “rulează” exclusiv pe Netflix. Povestea filmului face parte din mișcarea mai mare contraculturală a tinerilor din SUA împotriva războiului din Vietnam.

E o dramă juridică și istorică cu o distribuție excepțională: Sacha Baron Cohen, Joseph Gordon-Levitt, Michael Keaton, Eddie Redmayne, Frank Langella și Yahya Abdul-Mateen (Aquaman). Da, cam mulți bărbați, dar asta pentru că filmul urmărește povestea a șapte protestatari împotriva Războiului din Vietnam, din 1968.

Scenariul a fost scris în 2007 și trebuia să fie regizat de Steven Spielberg, dar din cauza unei greve a scenariștilor, planul a picat. Și ghinionul nu l-a părăsit complet, pentru că în 2020, când trebuia să fie lansat în cinematografe de Paramount, a venit pandemia. Dar cum ghinionul cuiva e norocul altuia, Netflix a cumpărat drepturile de distribuție. A fost bine primit de critici.

3.  6 Days (2017)


6-days-filme politiste netflixContinuăm lista cu filme istorice Netflix cu un film polițist britanic despre terorism pe care-l găsești de asemenea pe Netflix, care este și un film istoric, pentru că urmărește o poveste reală din istoria Marii Britanii care a influențat apoi zeci de ani politicile de contra-terorism din întreaga lume.

6 Days este inspirat dintr-o poveste reală, luarea de ostatici din 1980 de la Ambasada Iraniană din Londra. Mai mulți arabi intră cu forța în Ambasadă și cer eliberarea altor arabi deținuți în Iran. Filmul nu bravează, așa cum o fac multe producții, când vine vorba de inteligența și abilitățile polițiștilor și ale echipelor anti-tero, ceea ce îl face plăcut de urmărit și mai autentic față de filmele clasice din această categorie, dar îi și scade din tensiune.

Dacă vrei să vezi șirul evenimentelor care au fost definitorii pentru modul în care atacurile teroriste au fost abordate de statele lumii timp de zeci de ani după luarea de ostatici din 1980, 6 Days e must-see.

4. The King (2019)

Ascensiunea lui Henric al V-lea ca rege după moartea tatălui său nu e un subiect hot pentru toată lumea. Însă personajul e întruchipat de Timothée Chalamet :). Iar încercările de a face față noilor îndatoriri în politică și războiului sunt interesante. Mai ales că în același timp e nevoit să-și împace convingerile mai degrabă pacifiste, dar și obiceiurile de petrecăreț și să gestioneze relațiile din perioada anterioară.

Cuvântul „rege” evocă imaginea unui om responsabil, matur, de obicei înaintat în vârstă, purtând o coroană. În realitate, e vorba de secolul al XV-lea, pe când oamenii nu trăiau foarte mult (Henry V a murit când avea 35 de ani), iar faptul că regii și reginele erau de multe ori, hmm, doar niște copii, era destul de comun.

The King, în regia lui David Michôd (Animal Kingdom), în loc să trateze monarhul ca pe o prezență iconică, recunoaște că regalitatea în sine a fost uneori mai degrabă o fraudă. Cineva a trebuit să poarte acele bijuterii și costume și să se prefacă că este conducătorul atotputernic al unei națiuni. De fapt, erau doar oameni obișnuiți, cărora nimic din ce e omenesc nu le era necunoscut. 

Pentru fanii luptelor istorice ar merita menționat faptul că scenele de război sunt comparabile cu cele din Braveheart. 🙂

5. All Quiet on the Western Front / Nimic nou pe frontul de vest (2022)

all-quiet-on-the-western-front-filme noi netflixUnul dintre cele mai dure filme istorice Netflix cu 9 nominalizări la Premiile Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film. E un film anti-război adaptat după romanul celebru, cu același nume, semnat de Erich Maria Remarque, cu Daniel Bruhl în rolul principal. Povestea urmărește un soldat pe măsură ce experimentează ororile Primului Război Mondial.

E o dramă cu imagini impresionante și o cinematografie de nota 10. Singurul minus este imaginea grafică a războiului, puteam să înțelegem perfect mesajul filmului și fără atâta sânge, cadavre dezmembrate și aruncate prin copaci.

6. The Dig / Situl (2021)


the dig filme netflix noiThe Dig e mai mult decât un film istoric, este un film despre frumusețea și misterul arheologiei. Așa că așteaptă-te să vezi un film care dă o aură foarte atrăgătoare săpatului după artefacte ascunse sub pământ de milenii. 🙂 The Dig reușește să facă arheologia foarte atrăgătoare și inspirațională ca activitate. Iar povestea filmului este una cât se poate de reală. Descoperirea văduvei care deține pământul împreună cu arheologul amator de la Sutton Hoo a schimbat înțelegerea noastră despre Evul Mediu, fiind descrisă de British Museum ca adevărat “spectaculoasă”.

Ralph Fiennes îl interpretează pe arheologul amator, fiind acompaniat de Carey Mulligan în rolul văduvei bogate, Lily James și alți actori la fel de buni.

7. The Lion in Winter / Leul în iarnă (1968)

thelioninwinter filme buneThe Lion in Winter, cu Katharine Hepburn, Peter O’Toole, Anthony Hopkins foarte-foarte tânăr și Timothy Dalton și mai tânăr 🙂 , este un clasic de pe vremea în care realizarea unui film nu era un proces atât de democratic. Nu oricine putea face un film, pentru că, bineînțeles, se filma pe peliculă, ceea ce era incredibil de scump… Câteodată, când vedem unele filme de azi, devenim nostalgici după acea perioadă. Mai ales când (re)vezi un film ca The Lion in Winter: ce imagine, ce interpretări – Katharine Hepburn chiar a luat Oscarul pentru acest rol, ce dialoguri! Aproape fiecare replică este un aforism sau, cum se spune azi, “food for thought”. 😛

O dramă istorică, The Lion in Winter are acțiunea plasată în preajma Crăciunului din anul 1183, concentrându-se pe relațiile familiale și intrigile politice dintre Regele Henric al II-lea, soția sa Eleanor de Aquitania, cei trei fii ai lor și Regele Franței. Cu cât îl vedem mai înțelepțiți de viață, cu cât ni se pare că este mai puțin despre politică și mai mult despre dragostea amestecată cu alte sentimente mai puțin plăcute dintre membrii oricărei familii. 🙂

8. Narvik (2022) – dramă istorică Netflixnarvik filme noi_

Când te întrebai ce poveste nouă ar putea să mai aducă în prim plan un film despre Al Doilea Război Mondial, Netflix introduce în grilă o dramă norvegiană, Narvik.

Dramă istorică de război, Narvik spune povestea bătăliei norvegienilor într-un mic port, cale de acces maritim către minereul de fier suedez, dorit atât de nemți, cât și de englezi. Între cele două tabere, norvegienii – autodeclarați neutri – sunt prinși la mijloc, la fel ca și oameni obișnuiți din Narvik. Filmul spune cu talent atât povestea acestei secvențe din război, prima în care Hitler a încasat o înfrângere, dar și povestea unei familii, care se luptă pentru supraviețuire, într-un mediu periculos și incert.


9. Anul Nou care n-a fost (2024)

anul-nou-care-n-a-fost-filme bune netflix

Unul dintre filmele românești de pe NETFLIX care poate fi încadrat și în categoria filmelor istorice. În plus, este foarte relevant pentru perioda socială pe care o traversăm, deși se referă la ultimele zile din perioada comunistă din România.

Anul Nou care n-a fost exprimă elocvent și cu umor atmosfera socială în timpul comunismului românesc. Una dintre cele mai simpatice dar și doborâtoare scene din film se petrece simplu într-un taxi: șoferul o întreabă pe doamna la vârsta a treia pe care o duce la destinație: – ce ați fost la viața dvs?, iar ea răspunde: – o proastă… De ce? Pentru că a fost unul dintre cei care chiar au crezut în comunism și schimbările sociale pozitive pe care le va aduce…

Pentru cei dintre noi exasperați de politicienii incompetenți și corupți ai democrației și care speră că renunțarea la aceasta în favoarea unor altfel de regimuri politice este răspunsul la problemele actuale, Anul Nou care n-a fost este contra-argumentul perfect.

10. 1917: Speranță și moarte (2019) – nou pe Netflix, începând cu 1 februarie 2021

1917-speranta-si-moarte-filme de razboi

E genul acela de film care te absoarbe complet în poveste, mai ales că aici avem de a face cu o cursă contra cronometru prin liniile inamice. Dar mai mult de atât, 1917, în ciuda faptului că este despre război, este și despre ce avem mai profund ca oameni, despre camaraderie, loialitate, bunătate.

Considerat unul dintre cele mai bune filme ale anului 2019, drama de război 1917: Speranță și moarte a primit nu mai puțin de 10 nominalizări la premiile Oscar. Doi soldați britanici trebuie să transmită în timp record și traversând liniile inamice un ordin de anulare a unui atac sortit eșecului, în care ar fi murit 1600 de soldați.

Filmul este regizat de Sam Mendes (cunoscut pentru American Beauty).

11. Operation Finale (2018)




operationfinale filme inspirate din fapte reale
Operation Finale e o dramă istorică Netflix cu elemente de film de acțiune cu spioni. Acțiunea se petrece după terminarea celui de Al Doilea Război Mondial, când agenția de spionaj a Israelului, Mossadul, face tot posibilul pentru a-l captura în Argentina pe Adolf Eichmann, omul din spatele Holocaustului. Punerea în aplicare a planului de capturare te va ține lipit în fotoliu, oferind entertainment de calitate.

Dar mai mult de atât este un film drama despre evreii care riscă să devină ucigași la rândul lor în încercarea de a-l prinde pe bătrânelul ucigaș în masă, în timp ce acesta din urmă pare pare de-a dreptul un om inocent. Nu e o capodoperă cinematografică, dar e un film bun. Foarte bine realizat și foarte bine jucat de Oscar Isaac, Ben Kingsley și Melanie Laurent.

12. The Moonraker (1958)

the moonraker filme istorice netflix_“The Moonraker” este un film britanic de istorie și aventură, filmat în Technicolor, cu decoruri autentice și scene de acțiune captivante. Mai multe secvențe au fost filmate în locații emblematice precum Stonehenge (Wiltshire) și Leeds Castle (Kent). Faptul că este filmat în Technicolor, un proces de filmare color foarte utilizat la acea vreme, oferă o calitate vizuală excepțională filmului, evidențiind costumele de epocă, peisajele și scenele de acțiune. Merită văzut fie și numai pentru acest aspect. 🙂

Deși este o dramă istorică convențională, am apreciat ritmul alert și atmosfera de aventură. Filmul oferă o experiență clasică de capă și spadă, caracteristică cinematografiei epocii sale.

Acțiunea filmului se desfășoară după Bătălia de la Worcester, în timpul Războiului Civil Englez, și urmărește aventurile eroului regalist Moonraker (Contele de Dawlish), care încearcă să-l ajute pe Prințul Charles Stuart să fugă în siguranță în Franța, evitând capturarea de către forțele lui Oliver Cromwell.

13. Munich: The Edge of War / Munchenul în fața războiului (2021) Munich-the-edge-of-war-filme netflix noi

Munich: The Edge of War este în primul rând un film despre dilemele morale pe care le naște războiul în fiecare dintre noi. Cum ar fi cel mai bine să facem față acestei traume, cât de departe sau nu putem merge cu compromisurile morale pentru a ne “salva” pielea. E, în același timp, un film despre cum negociezi cu un autocrat adulat de propriul popor. În acest caz e vorba despre Al Doilea Război Mondial și negocierile dintre Hitler și prim-ministrul britanic Neville Chamberlain, interpretat cum altfel decât exemplar de Jeremy Irons.

14. The Irishman (2019)

The-Irishman-filme inspirate din fapte realeE un film istoric Netflix regizat și produs de nimeni altul decât Martin Scorsese. Ca multe alte filme istorice Netflix din top, și acesta se bazează pe o carte de non-ficțiune – I heard you paint houses de Charles Brandt. De ce se numește cartea Am auzit că văruiești case? Pentru că asta era codul în cadrul Mafiei atunci când erai ucigaș plătit. Expresia face referire la faptul că în momentul asasinării sângele victimei murdărește pereții casei… Cartea e scrisă de un fost procuror și investigator care spune că ucigașul Mafiei Frank Sheeran i s-a confesat în privința asasinării liderului unuia dintre cele mai puternice sindicate din State, Jimmy Hoffa.

Urmând firul poveștii, The Irishman urmărește activitatea lui Frank Sheeran și cum ajunge acesta să lucreze pentru Mafie în anii ’50, apoi devine bodyguardul lui Jimmy Hoffa, ca în 1975 Mafia să îi ordone să îl execute. În ciuda relației foarte apropiate cu Hoffa, Frank Sheeran duce la îndeplinire acțiunea… Filmul e interesant, jucat de actori de primă mână, de la Robert De Niro care interpretează rolul principal, la Al Pacino și mulți-mulți alții. Singurul păcat al filmului e lungimea lui… Scorsese nu se grăbește deloc, poate și pentru că s-a gândit că pe Netflix avem suficient timp să ne delectăm cu The Irishman.




15. The two popes / Cei doi papi – cel mai bun film biografic din 2019

The-Two-Popes - filme 2019 onlineÎncheiem lista cu filme istorice Netflix cu o producție a platformei americane. Ambii giganți TV HBO și Netflix au produs seriale și filme bune care au în centru Vaticanul. Dacă HBO a ales o abordare mai neobișnuită și poetică, cu The Young Pope și The New Pope, Netflix a ales o cale mai clasică. Dar rezultatul nu e mai puțin demn de a fi urmărit.

E un film despre doi bătrânei 🙂 Papa Benedict și Papa Francisc. Fiecare are idei foarte diferite despre ce înseamnă o viață merituoasă, trăită conform virtuților creștine. Benedict e foarte conservator, Francisc e foarte uman și săritor. În ciuda diferențelor de viziune cei doi ajung să fie prieteni.

E un film istoric biografic original Netflix, care bate mai mult spre dramă biografică, dar care te va prinde chiar și dacă nu ești interesat de catolicism. Pentru că dincolo de cele două figuri, filmul vorbește despre alegerile pe care le face fiecare dintre noi în viață și încărcătura morală pe care o are fiecare opțiune. O să-ți placă pentru că e un film umanist și pe alocuri super haios. În plus, jocul celor doi actori în rolurile principale este excepțional. Anthony Hopkins face unul dintre cele mai bune roluri ale lui din ultimii 20 de ani.

Acestea sunt 15 filme istorice Netflix dintre preferatele noastre. Ce ne-a scăpat? 🙂

Citește și

Ce producții ne pregătește NETFLIX în 2025

TOP 10 Filme biografice cu personaje și povești incredibile

Ultimele articole