Cum sunt căștile Sony WH-1000XM3 cu funcție de anulare a zgomotului

0

Dacă aveți nevoie de un mic ajutor digital pentru a va izola de zgomotul biroului, de zgomotul străzii în timpul navetei sau de vecinii supărați ca ascultați muzica preferată la maxim, căutați cu siguranță o pereche de căști cu noise cancelling, adică funcție de anulare a zgomotului. Ei bine, Sony a lansat o pereche de căști cu noise cancelling. Noi le-am cumpărat din aceleași motive ca și voi și iată care sunt concluziile noastre după ce le-am utilizat mai mult de o lună.

Argumente pro:

  • Anuleaza activ zgomotul de fond, care suporta cele mai noi protocoale de transmitere a datelor pentru a păstra calitatea audio cat mai aproape de cea analogică
  • Au o durata de auditie de 30 ore
  • O cutie de transport rigidă, care contine, un adaptor pentru avion, un cablu jack și un cablu de usb – A  – usb C pentru încărcare.
  • Mai mult, castile sunt construite din materiale de calitate.

Sunt disponibile în doua culori, gri și negru, avand banda superioară și pernutele pentru urechi din piele.

Controlul volumului și al conținutului se poate face direct de pe suprafața castii drepte, care înglobează un panou de comanda sensibil la atingere. Din păcate panoul are o oarecare latenta, nu știu dacă este intentionata sau nu. În plus, panoul e relativ greu de folosit, necesitand mișcări ample lipsite de un feed-back tactil, suprafața fiind perfect netedă.

Conectarea inițială la dispozitivele mobile este ușoară cu ajutorul tehnologiei nfc. Noi le-am testat cu ajutorul serviciilor de streaming Apple Music si Tidal, VLC (pentru fisierele .flac) si a unui dispozitiv cu android 9.0 (care suporta protocoale de transmitere a datelor de calitate mai mare, respectiv Qualcomm aptX HD si LDAC).  Streamingul de inalta calitate nu este disponibil de la început, acesta trebuind activat fie din aplicația castilor, fie dintr-un meniu al setarilor de bluetooth. 

 Aplicația castilor se deschide automat de fiecare cand sunt conectate castile și se pot seta diverși parametri. 

casti sony cu noise canceling
casti sony cu noise canceling

Primul dintre aceştia este setarea pentru reglarea automată a puterii anulării zgomotului de fond în funcție de tipul activității. De exemplu dacă ești în repaus, mers, alergare sau călătorie cu un mijloc de transport.  Aici utilizatorul poate opta între anulare totala sau zgomot ambiental, castile introducand cu ajutorul microfoanelor zgomot din exterior. 

O altă setare disponibilă este aceea de optimizare a anulării zgomotului de fond în funcție de presiunea atmosferică, ceea ce permite o reglare optimă, în special pentru călătoriile cu avionul.  

Alte opțiuni, sunt cele legate de 360 Reality Audio, care are nevoie pentru a fi configurat de un abonament la o aplicație de streaming compatibilă, precum Tidal. Formatul 360 Reality Audio a fost lansat de către Sony împreuna cu mai multe case de discuri precum Sony Music Entertainment, Universal Music Group sau Warner Music Group, conținutul fiind deocamdată limitat, dar bazându-se pe un format  MPEG-H 3D deschis, este posibil ca acesta sa crească de la an la an. 

O opțiune interesantă este aceea de mapare a butonului unuia dintre butoanele castilor, putand alege funcția de a activa unul dintre asistenții digitali, Google Assistant sau Amazon Alexa

Calitatea audio este foarte buna, basul este pronunțat, nivelul de anulare a zgomotului de fond este ridicat dar nu total, zgomotele spontane, cum sunt discuțiile, claxoanelor mașinilor nu sunt anulate, dar sunt reduse în mare parte, facand audiția foarte placuta, cu o senzatie de izolare, fără a avea nevoie de un volum ridicat. 

Viața bateriei nu dezamageste, fiind de ajuns pentru 3 zile întregi de folosire intensă. 

Concluzie pentru căștile wireless Sony cu noise cancelling Sony WH-1000XM3 

Castile Sony sunt un game changer și le recomandam cu caldura, sub nici o forma nu sunt perfecte, butoane sensitive nu se comporta bine la frig și de asta în ultimul update de firmware a fost introdusă opțiunea de a fi dezactivate, castile nu se pot conecta simultan la doua dispozitive mobile și nu se comporta foarte bine în timpul apelurilor telefonice în spațiile extrem de zgomotoase dar fac perfect lucrul pentru care au fost construite, muzica și anularea zgomotului de fundal.  

Le poți cumpăra de pe Cel.ro.

Recenzie Sonos Ace – Sunet și anulare a zgomotului excelente, atenție impecabilă la detalii

Recent, Sonos, companie cunoscută pentru soundbaruri și soluții audio multiroom, a intrat pe piața căștilor audio premium, iar noi am avut ocazia să testăm căștile Sonos Ace wireless cu anulare activă a zgomotului pe parcursul mai multor zile, în diverse medii – de la birou, la metrou, în tramvai și în intersecțiile aglomerate din oraș.

Pentru a le testa, am ascultat de la filme la rock și muzică clasică. 😊 Verdictul nostru: s-au comportat admirabil, oferind o experiență de ascultare excelentă. Calitatea de redare a conținutului audio a fost foarte bună, iar sunetul reprodus este cald și plin, în timp ce vocile și instrumentele ies în evidență în prezenţa basului.

De asemenea, căștile Sonos Ace au fost gândite pentru vizionarea de filme folosind funcția TV Audio Swap disponibilă cu un soundbar Sonos compatibil (Sonos Arc este singurul soundbar compatibil momentan, fiind în pregătire firmware-uri noi şi pentru celelalte produse din gamă), evidenţiind decisiv efectele sonore cinematografice prin construcţia lor și soluţiile tehnice integrate, de exemplu accelerometre și procesare exterioară, pentru a replica în căști experienţa unui sistem surround.

Anularea zgomotului de fond este foarte bună, putând să te scufunzi în conținutul redat oriunde, dar anularea zgomotului nu este agresivă, prin comparatie cu modelele altor mărci, care atunci când le folosești în mijloacele de transport în comun îți dau o senzație de ameţeală.

casti Sonos Ace recenzie balama

Căștile Sonos Ace sunt construite la aceeași calitate sau chiar peste alte căști premium, fiind fabricate cu mare atenție la detaliu, dintr-o combinație de plastic și metal, în a căror compoziție au fost folosite și materiale reciclate. Sistemul de reglare al căștilor Sonos Ace este din metal şi alunecă cu ușurință, dar e în acelaşi timp ferm, nefiind necesară ajustarea lui în timpul purtării.

Căștile vin într-o borsetă rigidă de aceeași culoare cu căștile (alb și negru fiind cele două culori disponibile), care include un buzunar magnetic necesar păstrării cablului de încărcare USB-C și adaptorului USB-C la Jack de 3,5 mm. Borseta este relativ mare, fiind necesar un rucsac adecvat ca mărime pentru aceasta.

Confortul în utilizare este foarte bun. Fiind un aspect prioritar pentru brand, Sonos a dotat căștile cu bureți din spumă de memorie și o bentiță acoperită cu piele vegană, oferind o fixare aproape perfectă şi plăcută.

casti Sonos Ace recenzie pernite

Bureții sunt atașați cu ajutorul unor magneți, facilitând astfel înlocuirea lor în viitor, spre deosebire de alți producători care nu oferă o soluție pentru înlocuirea lor, iar pânza interioară în culori diferite ajută la identificarea difuzorului drept. Balamaua dintre bentiță și difuzoare este discretă și elegantă, cu un mecanism ascuns, iar bureții se fixează bine pe urechi, fără a exercita o presiune mare, aceasta și datorită greutății reduse a căștilor, încât aproape că nu se simt la purtare.

casti Sonos Ace recenzie butoane

Butoanele de control sunt toate fizice, se apasă și se manevrează foarte ușor, fără suprafețe touch care să nu ofere feedback sau să nu mai funcționeze pe vreme rece, ca la alte produse de pe piață.

Sonos Ace suportă redarea de conținut Dolby Atmos și 360 Reality Audio atunci când sunt utilizate cu aplicații compatibile, precum Tidal, și oferă funcția de urmărire a poziției capului pentru a potența efectul înregistrărilor în formatul Dolby Atmos.

Căștile sunt compatibile cu ambele ecosisteme Android și iOS, dar utilizatorii de iOS se bucură momentan de mai multe funcții, care urmează să fie implementate și pentru aplicația Sonos pentru Android până la mijlocul acestei toamne.

Durata de viață a bateriei – peste standardele industriei

Dotate cu Bluetooth 5.4 și suport pentru codec aptX, căștile Sonos Ace oferă o durată de viață a bateriei de până la 30 de ore cu funcția de anulare activă a zgomotului activată. Majoritatea producătorilor oferă o durată a bateriei de până la 30 de ore, dar fără funcția de anulare a zgomotului activată.

De notat că nu pot fi conectate la surse externe analogice fără a fi pornite sau atunci când sunt descărcate. Funcția de încărcare rapidă permite până la 2-3 ore de ascultare după doar câteva minute de încărcare. De asemenea, căștile detectează automat dacă sunt purtate sau nu, oprind redarea când sunt scoase de pe cap, salvând astfel din durata de viață a bateriei. Ar mai fi de adăugat și că se pot conecta la două dispozitive simultan, prin Bluetooth, pentru convorbiri telefonice.

În concluzie, deși este un produs la prima generație, căștile Sonos Ace ne-au convins în comparație cu produsele de top ale altor branduri consacrate pe această nișă. Calitatea audio, calitatea construcției, posibilitatea schimbării bureților, durata mare de viață a bateriei sunt puncte forte, care fac din căștile Sonos o achiziție demnă de luat în seamă.

Sonos Ace sunt disponibile la prețul de 499EUR pe Sonos.com și 2.499LEI pe Emag.ro.

Sonos lansează primele lor căști audio

Sonos lansează primele căști ale companiei, Sonos Ace, marcând astfel intrarea brand-ului în această zonă de produse.

Sonos folosește expertiza sa audio și de design pentru a transforma experiența de audiție la căști. Căștile premium over-the-ear Bluetooth® dispun de sunet spațial fără pierderi, de funcția Active Noise Cancellation (ANC) și de modul Aware, precum și de cea mai precisă și imersivă experiență home theater posibilă, cu ajutorul noii tehnologii TrueCinema de la Sonos. Căștile Sonos Ace vor fi disponibile la nivel global în opțiunile de culoare Negru și Soft White începând cu 5 iunie 2024 la prețul de 2499 lei.

Căștile Sonos sunt aici! Fanii ne-au cerut de ani de zile să aducem experiența Sonos la căști – și știam că prima noastră incursiune în această categorie trebuie să fie cu un produs cu adevărat inovator și cu o experiență sonoră cu care Sonos a devenit sinonimă”, a declarat Patrick Spence, CEO Sonos. „Sonos Ace valorifică tot ceea ce am învățat de-a lungul a două decenii ca lider audio pentru a oferi un sunet uimitor, design elegant și confort de lungă durată uneia dintre cele mai mari și mai populare categorii audio din întreaga lume.”

Sunet superior la nivel personal

Realizate prin artă și reglate cu măiestrie, căștile Sonos Ace depășesc așteptările cu o serie de caracteristici care aduc tot ce este mai bun de la Sonos.

  • Descoperiți rafinamentul unui sunet de înaltă fidelitate: Bucurați-vă de fiecare secundă a melodiei preferate, a podcast-ului sau a apelului telefonic, datorită celor douvă drivere personalizate ale căștilor Sonos Ace, care redau fiecare frecvență cu precizie și claritate impecabile.
  • Experiență cinematografică personală: Sonos Ace permite utilizatorilor să se bucure de o experiență home theater cu sunet surround, oferind în același timp liniște în întreaga locuință. Utilizatorii pot schimba instant sunetul TV de la un soundbar Sonos compatibil cu Sonos Ace, totul printr-o simplă atingere a unui buton. Sunetul spațial cu Dolby Atmos îi învăluie pe utilizatori într-un sunet dramatic de detaliat din toate diecțiile, iar urmărirea dinamică a capului îi menține centrați în acțiune, chiar dacă trebuie să ajungă la bolul cu gustări. Pe parcursul acestui an se va lansa noua tehnologie TrueCinema de la Sonos, care va cartografia cu precizie spațiul utilizatorilor și va reda un sistem complet de sunet surround pentru o experiență de audiție atât de realistă încât vor uita că poartă căști.
  • Porniți sau opriți lumea: Utilizatorii pot face ca experiența de audiție să fie și mai personală cu ajutorul funcției Active Noise Cancellation (ANC) sau prin activarea modului Aware atunci când își doresc să fie la curent cu ceea ce se întâmplă în jur, cum ar fi atunci când sunt pe stradă ori la birou.
  • Autonomie de o zi și încărcare extrem de rapidă: Fie că doresc să asculte conținutul preferat sau să aibă apeluri telefonice de până la 30 de ore, utilizatorii o pot face datorită duratei de viață extistense a bateriei, eficientă din punct de vedere energetic. Încărcarea utrarapidă îi asigură pe utilizatori că nu vor pierde niciun ritm – aceștia pot obține trei ore de autonomie cu o încărcare rapidă de numai trei minute cu ajutorul cablului USB-C inclus.

„Sonos Ace reprezintă ambiția noastră de a crea experiențe sonore emoționante, adaptate momentelor pe care le trăim. Este un capitol nou și interesant în proiectarea experienței de ascultare personală,” a declarat Maxime Bouvat-Merlin, Sonos Chief Product Officer. „Cu fidelitate față de moștenirea Sonos de produse premium, fiecare detaliu individual al căștilor Sonos Ace a fost realizat cu măiestrie, proiectat personalizat și reglat de către cei mai mari experți din lume în domeniul sunetului, totul pentru a oferi utilizatorilor o experiență de ascultare diferită de oricare alta.”

Design elegant și confort de lungă durată

Sonos Ace au fost proiectate să arate și să se simtă la fel de bine precum sună. Profilul distinctiv și subțire îmbină frumos accentele metalice cu un finisaj mat elegant, completând orice stil, indiferent de cât de rapid evoluează tentindețele.

  • Confort deplin: Căștile Sonos Ace sunt realizate din materiale ușoare, de calitate superioară, asigurând o potrivire lejeră și confortabilă, care se mulează ușor pe cap. Interiorul este realizat din spumă cu memorie și acoperit cu piele vegană, în timp ce banda de fixare pe cap personalizată și pernuțele pentru urechi creează o etanșare acustică perfectă fără a se prinde de păr.
  • Design intuitiv: Purtarea și depozitarea căștilor Sonos Ace este simplă și comodă – culorile contrastante din interior indică subtil direcția corectă pentru a le așeza, iar butoanele tactile atent poziționate facilitează utilizarea în timpul purtării. După încheierea sesiunii de ascultare, utilizatorii le pot depozita ușor, datorită designului pliabil, care se potrivește perfect în husa de călătorie.
  • Realizate în mod responsabil: Sonos Ace sunt concepute pentru durabilitate și sunt create pentru utilizare zilnică. Acestea sunt echipate cu pernuțe de ureche interschimbabile, materiale circulare care ne-au permis să folosim cu 17% mai puțin plastic virgin și o husă de călătorie realizată din pâslă reciclată în proporție de 75% din sticle de plastic. Proiectate pentru a stimula eficiența energetică, detectarea uzurii pune muzica automat în pauză atunci când căștile sunt îndepărtate de pe urechi, reducând necesitatea încărcării frecvente.

Sonos Ace vor fi disponibile începând cu 5 iunie la prețul de 2499 lei.

Recenzie Sonos Arc Ultra și Subwoofer Sonos Sub 4 – Evoluția unui Soundbar Premium

Lansată inițial în plină pandemie, prima generație Sonos Arc a devenit rapid un reper în segmentul soundbar-urilor premium. Totuși, avea câteva minusuri importante: lipsa unui bass puternic și absența conectivității Bluetooth. Noua versiune, Sonos Arc Ultra, promite să rezolve aceste neajunsuri prin tehnologii avansate, integrate în urma achizițiilor strategice făcute de Sonos.

Un design familiar, dar rafinat

Din punct de vedere estetic, Sonos Arc Ultra păstrează liniile simple și elegante ale predecesorului său, dar introduce câteva ajustări subtile pentru a îmbunătăți funcționalitatea. Butoanele tactile, care anterior erau situate central, au fost mutate spre partea din spate a dispozitivului, oferind un acces mai intuitiv.

În schimb, butonul pentru conectivitatea Bluetooth și cel pentru dezactivarea microfonului au fost amplasate lângă portul LAN. Această repoziționare are, însă, un dezavantaj: odată ce cablurile HDMI și de alimentare sunt conectate, accesarea acestor butoane devine dificilă.

Partea frontală a soundbar-ului este aproape complet perforată, un detaliu care nu este doar estetic, ci și funcțional. Aceste perforații permit dispersia uniformă a sunetului, oferind o experiență auditivă amplă și echilibrată, indiferent de poziționarea dispozitivului în încăpere. În ceea ce privește dimensiunile, Sonos Arc Ultra rămâne un soundbar destul de masiv, ceea ce îl face mai potrivit pentru televizoarele mari sau pentru spațiile generoase.

Conectivitate extinsă 

Sonos Arc Ultra recenzie (2)

Unul dintre cele mai așteptate upgrade-uri la Sonos Arc Ultra este includerea conectivității Bluetooth. În timp ce generația anterioară se baza exclusiv pe rețele Wi-Fi și cabluri HDMI, acest nou model aduce o flexibilitate mult mai mare prin suportul pentru redarea directă prin Bluetooth. Această funcție se adresează utilizatorilor care doresc să conecteze rapid alte dispozitive fără a folosi aplicația Sonos.

Pe lângă Bluetooth, Sonos Arc Ultra suportă în continuare AirPlay 2, permițând integrarea cu ecosistemul Apple. În plus, trecerea la standardul Wi-Fi 6 reprezintă un alt pas important înainte. Wi-Fi 6 nu doar că oferă viteze mai mari, dar asigură o conexiune mai stabilă, chiar și în locuințele unde sunt conectate numeroase dispozitive inteligente. Pentru conexiunile cablate, soundbar-ul include un port HDMI eARC și un port LAN. HDMI eARC garantează o calitate superioară a sunetului și suport pentru formate audio de înaltă rezoluție, precum Dolby Atmos.

Instalare simplă

Configurarea unui sistem audio poate fi complicată, însă Sonos a făcut progrese semnificative în acest sens. Deși aplicația sa a fost criticată în trecut pentru instabilitate, Sonos a lucrat constant pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. În prezent, instalarea și configurarea Sonos Arc Ultra și a altor componente din ecosistemul Sonos sunt rapide și intuitive Aplicația ghidează utilizatorul pas cu pas, asigurând o integrare fără probleme a dispozitivelor.

Performanță audio la superlativSonos Arc Ultra recenzie

Sonos Arc Ultra impresionează prin configurația sa audio de excepție, formată din 14 difuzoare, aranjate într-un sistem 9.1.4. Aceste difuzoare sunt optimizate pentru redarea Dolby Atmos, oferind un sunet tridimensional care învăluie întreaga cameră.

Din punct de vedere tehnic, șapte difuzoare sunt dedicate frecvențelor înalte, șase sunt responsabile pentru frecvențele medii, iar un difuzor de bas nou asigură un răspuns excelent în frecvențele joase. Comparativ cu modelul anterior, acest difuzor de bas poate genera de două ori mai mult bass, ceea ce face ca efectele sonore din filme, cum ar fi exploziile sau loviturile puternice, să fie mult mai realiste.

Sonos Arc Ultra performează și atunci când vine vorba de muzică. Fie că este vorba despre jazz, rock sau muzică electronică, soundbar-ul oferă o separare clară a instrumentelor, un volum bine echilibrat și o redare precisă a vocilor.

Control și funcții inteligente

Controlul Sonos Arc Ultra este simplu și versatil. Utilizatorii pot alege între aplicația Sonos, telecomanda televizorului, comenzile tactile de pe soundbar sau asistenții vocali precum Amazon Alexa, Google Assistant sau Sonos Voice.

Aplicația Sonos oferă și funcții avansate de personalizare, cum ar fi calibrarea TruePlay, care ajustează sunetul în funcție de acustica încăperii. Alte funcții includ modul nocturn, care reduce intensitatea sunetelor puternice, și egalizatorul, care permite ajustarea frecvențelor pentru o experiență personalizată.

Subwoofer Sub 4 – Complementează perfect soundbar-ul

sonos sub 4

Am testat Sonos Arc Ultra alături de subwoofer-ul Sub 4.  Subwooferul Sub 4 se remarcă printr-un design distinct, amintind de celebra clădire Grande Arche din Paris. Dispunerea difuzoarelor opuse asigură o distribuție uniformă a sunetului și elimină vibrațiile nedorite. Dimensiunile sale mari îl fac potrivit pentru încăperi spațioase, iar designul său permite poziționarea atât verticală, cât și orizontală. În plus, suportă standardul Wi-Fi 6, asigurând compatibilitate cu sistemele viitoare.

În termeni de performanță, Subwoofer Sub 4 aduce un bass profund, capabil să redea sunetele frecventele foarte joase care lipsesc din configurația standard a Sonos Arc Ultra. Filmele, concertele live și piesele muzicale cu bass intens devin mult mai captivante.

Concluzie: o alegere premium cu mici limitări

Cum vă spuneam, am testat Sonos Arc Ultra alături de subwoofer-ul Sub 4 și difuzoarele surround Sonos One SL, iar rezultatul a fost spectaculos: un sunet imersiv, detaliat și clar, ideal pentru filme și jocuri video.

Sonos Arc Ultra și Subwoofer Sub 4 reprezintă un pas important înainte pentru ecosistemul Sonos, oferind o combinație excelentă de design, conectivitate și performanță audio.

Totuși, există câteva aspecte care ar putea fi îmbunătățite. Lipsa unui al doilea port HDMI limitează flexibilitatea sistemului, iar aplicația Sonos, deși îmbunătățită, mai suferă ocazional de pierderi de conexiune.

În concluzie, Sonos Arc Ultra și Subwoofer Sub 4 sunt o alegere excelentă pentru cei care își doresc o experiență audio premium. Investiția este una semnificativă, dar performanța oferită justifică pe deplin costul.

5 gadgeturi perfecte în aer liber, care îți oferă un plus relaxării în natură

Unii dintre noi încă ne pregătim de concediu, în timp ce alții s-au întors dar vor să se bucure la maxim de statul afară, până la venirea sezonului rece. Fie că e vorba de o cină pe balcon, de o seară de film în grădină, mișcare în aer liber sau o siestă plăcută în concediu sau în weekend, aceste 5 gadgeturi vă vor face experiența mai plăcută și mai ușoară:

1. Boxă portabilă Sonos Roam 2

sonos roam 2

Începem cu o boxă portabilă/wireless, pentru că îți permite să asculți muzica preferată oriunde ai fi: în grădină, pe plajă, în timpul unei drumeții. Sonos Roam 2, care este un smart speaker, nu doar o boxă portabilă, are conexiune wireless și Bluetooth, o baterie îndestulătoare care se încarcă cu ajutorul portului USB-C sau wireless, rezistenţă la praf și apă (IP57) ca să îl poţi lua la plajă și, cel mai important, o calitate audio foarte bună.

În restul anului, poți utiliza Sonos Roam 2, de exemplu, în bucătărie, datorită componentei smart integrate – doi asistenţi digitali – Alexa și Sonos. Astfel, nu ai nevoie de telefon ca să îi spui ce vrei să asculți, în timp ce pregătești ceva bun de mâncare.

2. Proiector portabil fullHD Xgimi Halo+

xgimi halo+ 2

Proiector portabil, fullHD, cu baterie integrată și sistem de operare propriu, Xgimi Halo+ este proiectorul de care nu știi că ai nevoie până când nu vezi unul în acțiune. Setarea e ultrarapidă și ușoară (durează mai mult să îl scoţi din cutie): îl așezi pe o masă/scaun sau un trepied – pentru că are montura standard, îl pornești şi este gata de proiectare.

Ai un ecran de până la 5m, sunet Dolby foarte puternic și o calitate incredibilă a imaginii, focalizarea și corecția de trapez se fac automat, efectiv trebuie doar să îl pornești și să ai pregătite popcorn-ul, berea, prosecco-ul sau orice preferi în timpul filmului.

Xgimi Halo+ vine cu Android TV și cu o memorie internă de 16GB, care este potrivită pentru aplicațiile de streaming. Vine dotat cu un port HDMI, dacă dorești să conectezi o sursă externă, un port USB si o mufă Jack de 3.5mm.

3. Bicicletă Dahon Piazza D8

dahon piazza 1

Un “gadget” devenit clasic, bicicleta. Dar nu orice bicicletă, ci una Dahon Piazza D8, pentru că e încă frumos afară și merită să te bucuri de o plimbare pe două roți.

Dahon Piazza este o bicicletă pliabilă, de la un producător de renume, care folosește componenete de calitate și care asigură o pliere compactă. Dahon Piazza are o transmisie cu 8 rapoarte, deci nu o să faci căţărări cu ea, dar e suficientă pentru plimbare sau navetă. Iar când ajungi la destinaţie sau te întorci din plimbare o poţi pune într-un colţ, unde nu o să se împiedice nimeni de ea.

4. Smartwatch Garmin Fenix 7

ceas garmin fenix 7

Smartwatch, Garmin Fenix 7. De ce seria Fenix? Pentru ca este un partener de aventură serios: este rezistent, are o viață a bateriei de invidiat, de până la 18 zile în mărimea standard de 47mm. Cu GPS-ul activat, durata de viață a bateriei este de 57 de ore, iar cu toate sistemele de GPS activate (GPS, GLONASS, Galileo), 40 de ore.

Are profile preîncărcate pentru aproape toate sporturile, oferă suport pentru hărți (în afara modelului Garmin Fenix 7 Solar Sapphire care are hărți preîncărcate, la celelalte modele trebuie descărcate în memoria internă), are butoate fizice și un ecran tactil, plus senzori ABC.

5. Căști wireless Sonos Ace

casti Sonos Ace recenzie butoane

Căștile wireless Sonos Ace oferă o experiență de ascultare excelentă, fiind perfecte pentru a vedea un film după ce copiii sau partenerul au/a adormit după o zi de plajă :). Calitatea de redare a conținutului audio este foarte bună, iar sunetul reprodus este cald și plin, în timp ce vocile și instrumentele ies în evidență în prezenţa basului.

Deși este un produs la prima generație, căștile Sonos Ace ne-au convins în comparație cu produsele de top ale altor branduri consacrate pe această nișă. Calitatea audio, calitatea construcției, posibilitatea schimbării bureților, durata mare de viață a bateriei sunt puncte forte, care fac din căștile Sonos o achiziție demnă de luat în seamă. Mai multe în recenzia Sonos Ace.

Acestea sunt recomandările noastre de gadgeturi care să îți ofere un plus în relaxarea în aer liber. 🙂 Dacă ai întrebări despre produsele recomandate, le așteptăm în comentarii. 😉

Sonos lansează Amp Multi, un amplificator multi-canal de nivel profesional, dedicat sistemelor audio flexibile și eficiente

Amp Multi este conceput pentru a simplifica configurațiile audio complexe și a oferi instalări mai rapide și mai inteligente.

Santa Barbara, Calif. – 27 ianuarie 2026 – Sonos a anunțat astăzi Amp Multi, un amplificator de streaming multi-canal unic în categoria sa, conceput pentru a face sistemele audio rezidențiale complexe mai simple, mai flexibile și mai ușor de scalat. Dezvoltat pentru și în strânsă colaborare cu integratorii profesioniști, Amp Multi extinde experiența Sonos în locuințe mai mari și mai sofisticate, păstrând în același timp calitatea și simplitatea care definesc brandul.

De ce există Amp Multi?

Pe măsură ce tot mai mulți proprietari adoptă planuri deschise și spații multifuncționale, am primit din partea integratorilor cereri pentru un sistem capabil să se adapteze pe măsură ce designul evoluează — fără a complica procesul de instalare sau interacțiunea utilizatorului. Amp Multi a fost creat tocmai pentru a răspunde acestei nevoi.

Cu opt ieșiri amplificate a câte 125 W fiecare și până la patru zone configurabile, Amp Multi le oferă profesioniștilor libertatea de a proiecta sisteme adaptate perfect locuinței și stilului de viață al fiecărui client.

„Sonos Amp este cel mai utilizat amplificator de streaming cu două canale din instalațiile rezidențiale, datorită puterii, fiabilității și simplității sale,” a declarat Tom Conrad, CEO Sonos. „Amp Multi duce aceeași filozofie mai departe, în sisteme de dimensiuni mai mari. Permite ca designurile ambițioase să fie mai ușor de implementat și de utilizat zi de zi.”

Ce face Amp Multi diferit

Amp Multi combină platforma de streaming Sonos și controlul intuitiv cu o arhitectură construită special pentru fluxurile de lucru profesionale. Orice ieșire poate fi alocată oricărei zone, sistemele pot fi scalate prin adăugarea de unități, iar configurațiile cu un număr mare de difuzoare pot fi gestionate fără a compromite stabilitatea sau calitatea sunetului. Fiecare ieșire acceptă până la trei difuzoare Sonos Architectural, facilitând sisteme dense și eficiente în mai multe încăperi sau spații. La nivel hardware, Amp Multi utilizează o arhitectură de alimentare GaN extrem de eficientă, asociată cu tehnologia Class-D cu feedback post-filtru (PFFB). Această combinație livrează un sunet clar și controlat, îmbunătățind în același timp eficiența termică în fiecare zonă, ceea ce permite funcționarea silențioasă, fără ventilatoare, și stabilitate pe termen lung, chiar și în utilizare intensivă.

Capabilități cheie, pe scurt

Amp Multi este conceput pentru a oferi integratorilor flexibilitate, control și predictibilitate pe tot parcursul unui proiect, rezultând o soluție scalabilă, ușor de integrat cu sistemele de control terțe și adaptată cerințelor în contin.

Capacitate flexibilă multi-zonă: Amp Multi oferă opt ieșiri amplificate de 125 W fiecare la 8 ohmi, permițând alimentarea a până la 24 de difuzoare Sonos Architectural (3 pe canal). Integratorii pot configura ieșirile în orice combinație, în cadrul a până la patru zone independente, și pot instala mai multe unități Amp Multi pentru proiecte de amploare mai mare.

Performanță premium: Amp Multi combină o arhitectură de alimentare GaN extrem de eficientă cu tehnologia Class-D cu feedback post-filtru (PFFB), pentru o acuratețe sporită, control dinamic și eficiență termică în fiecare zonă. Această inovație, unică în categorie, le oferă clienților un sistem audio cu un sunet clar, de înaltă fidelitate, pe care se pot baza zi de zi.

Configurare simplificată: Fiecare unitate emite un semnal sonor unic, declanșat direct din aplicația Sonos, eliminând necesitatea introducerii manuale a codului PIN. Aplicația Sonos le permite integratorilor să gestioneze cu ușurință zonele, sursele și ieșirile dintr-o singură interfață, oferind în același timp o experiență intuitivă și prietenoasă pentru utilizatorii finali, care se așteaptă ca tehnologia să funcționeze pur și simplu.

Instrumente avansate de tuning și DSP: Conceput exclusiv pentru Amp Multi, ProTune oferă control granular asupra fiecărei ieșiri, incluzând EQ parametric pe 10 benzi, reglaj de câștig, lățime de bandă și întârziere, pentru a optimiza acustica în funcție de poziționare și geometria camerei, oferind un sunet premium care se integrează armonios în viața de zi cu zi a utilizatorilor. Funcția Optimize Sonos Speakers oferă profiluri DSP detaliate pentru difuzoarele Sonos Architectural.

Design pregătit pentru rack: Suportul inovator pentru montare în rack 2U (comercializat separat) este proiectat pentru a lăsa spațiu de ventilație deasupra și dedesubtul șasiului optimizat termic de 1.5U, asigurând un spațiu de 0.5U între fiecare unitate. Această configurație elimină nevoia unor panouri suplimentare de ventilație și contribuie la o gestionare curată a cablurilor.

Instalare eficientă: Designul plat al spatelui și conectorii încastrați permit ca unitatea să stea în poziție verticală în timp ce suportul de rack se glisează în poziție. Întregul proces de instalare necesită doar opt șuruburi, făcând implementarea rapidă și previzibilă.

„Am conceput Amp Multi cu integratorii în centrul fiecărei decizii, bazându-ne pe înțelegerea lor profundă a provocărilor reale din procesul de instalare, care a fost esențială pentru dezvoltarea produsului,” a declarat Chris Heintzelman, VP, Product la Sonos. „Amp Multi simplifică fiecare etapă a unui proiect, de la instalare și configurare până la calibrarea sistemului. Acest produs reflectă angajamentul solid al Sonos față de canalul dedicat instalatorilor și stabilește un nou standard pentru audio distribuit.”

Ce avantaje oferă Amp Multi integratorilor?

Amp Multi pornește de la simplitatea Sonos Amp, dar adaugă o arhitectură mai puternică și scalabilă, special concepută pentru instalații audio distribuite în întreaga locuință sau în mai multe spații.

Libertate mai mare în proiectarea sistemelor: Amp Multi le oferă integratorilor posibilitatea de a crea configurații mai flexibile, permițând ca orice ieșire să deservească orice zonă. Această versatilitate facilitează ajustările rapide pe măsură ce proiectele evoluează, fără a fi nevoie de recablare sau reproiectare.

Control de precizie pentru rezultate profesionale: Cu instrumente de calibrare precum Optimize Sonos Speakers și noua funcție ProTune, integratorii beneficiază de un control detaliat asupra modelării sunetului, sincronizării și adaptării acustice la spații atipice. Astfel, este mai ușor să se livreze un sunet constant, de înaltă calitate, chiar și în încăperi complexe sau cu cerințe speciale.

Scalabil pentru proiecte ambițioase: Arhitectura avansată a Amp Multi oferă o ieșire mai puternică și mai clară în sisteme de dimensiuni mari. Integratorii pot gestiona un număr mare de difuzoare fără a compromite claritatea, stabilitatea sau echilibrul acustic în fiecare zonă.

Proiectat pentru modul în care lucrează profesioniștii: Designul orientat spre montaj în rack și suportul dedicat 2U le permit integratorilor să optimizeze aranjamentele dense de echipamente. Ventilația îmbunătățită și eficiența în utilizarea spațiului contribuie la rack-uri mai curate, intervenții mai rapide și funcționare silențioasă.

Performanță fiabilă, întreținere minimă: Tehnologia GaN și designul răcit prin convecție reduc elementele care cedează frecvent, cum ar fi ventilatoarele, acumularea de praf sau stresul termic. Rezultatul este un sistem stabil în timp, cu mai puține intervenții și un nivel mai ridicat de satisfacție pentru client.
Amp Multi va fi disponibil în România prin partenerii Sonos specializați în instalări, în lunile următoare. Pentru mai multe informații, vizitați sonos.com și urmăriți @sonos.
******************************
Sonos la Integrated Systems Europe 2026
Sonos invită participanții să experimenteze viitorul sistemelor audio pentru acasă la Integrated Systems Europe, în perioada 3-6 februarie 2026. Situată în Hala 1, la standul 1E500, Sonos va lansa Amp Multi și va oferi demonstrații live la fiecare 15 minute. Vizitatorii se pot bucura, de asemenea, de experiențe practice cu produsele Sonos și pot explora gama completă de soluții audio premium.

XGIMI lansează MoGo 3 Pro la IFA: Cel mai bun proiector inteligent portabil

XGIMI, brandul inovator de proiectoare inteligente, este pregătit să transforme experiența de divertisment acasă și cinematografia portabilă în aer liber prin lansarea celui mai recent dispozitiv, MoGo 3 Pro, la IFA Berlin. Acest proiector revoluționar oferă o experiență de vizionare fără egal, fiind compact și extrem de versatil.MoGo 3 Pro va fi disponibil pentru achiziție la prețul de 2.579 RON începând cu jumatatea lunii septembrie la partenerii de retail din România, precum Emag, și pe site-ul XGIMI.com. Proiectorul va fi disponibil și ca pachet împreună cu suportul exclusiv PowerBase. Toate accesoriile vor fi disponibile separat.Design iconic, funcționalitate și portabilitate într-un singur dispozitiv XGIMI aduce în prim-plan designul iconic, funcționalitatea și portabilitatea, cu MoGo 3 Pro având aproape aceeași înălțime ca o sticlă de Coca-Cola de 0,5 ml. Cântărind doar 1,1 kg, MoGo 3 Pro este ușor și compact, oferind caracteristici inteligente, alături de imagini și sunete cinematice. Portul său USB Type-C permite alimentarea cu o baterie externă (minim 65W), ceea ce îl face perfect pentru utilizare în deplasare. Indiferent dacă organizezi o seară de film în aer liber sau o prezentare spontană, MoGo 3 Pro este pregătit să ofere. De asemenea, este primul proiector XGIMI cu GoogleTV și oferă suport nativ pentru Netflix, alături de o varietate de alte aplicații de streaming populare.

Vizuale de înaltă calitate, însoțite de sunet imersiv MoGo 3 Pro dispune de o sursă de lumină LED de înaltă calitate și o luminozitate de 450 lumeni ISO, asigurând imagini vibrante și clare. Cu o rezoluție de 1080P și capacitatea de a proiecta un ecran de până la 120 de inch, MoGo 3 Pro transformă orice spațiu într-o locație cinematografică, fie acasă, fie în aer liber. Această versatilitate este susținută de una dintre caracteristicile sale de top: suportul integrat ascuns. Acesta permite o înclinare de 130°, făcând ușoară ajustarea unghiului de proiecție pentru orice scenariu.Experimentează sunet surround la 360 de grade la un nou nivel datorită difuzoarelor integrate Harman/Kardon de 2 * 5W. Aceste difuzoare oferă un sunet bogat și imersiv, care îmbunătățește experiența de vizionare. MoGo 3 Pro este instrumentul ideal pentru cei care adoră să organizeze evenimente, deoarece noul ‘Ambient Light Mode’ permite utilizarea proiectorului ca difuzor Bluetooth. Cuplat cu un smartphone, acest mod creează o atmosferă memorabilă și te imersează în muzica ta preferată.

După ce a primit premiul EISA 2024 pentru „Cel mai bun proiector portabil”, XGIMI introduce, de asemenea, trei accesorii inovatoare pentru a completa MoGo 3 Pro: Filtrul optic creativ, care permite utilizatorilor să creeze atmosfere imersive uimitoare cu aplicația XGIMI Wall; Suportul PowerBase, un suport 2-în-1 care funcționează și ca încărcător, având o baterie integrată (autonomie de până la 2h30);
Geanta de transport, o geantă stilată pentru transport facil și protecție.Instalare fără efort cu tehnologia Intelligent Screen Adaption 2.0 Configurarea proiectorului este extrem de simplă datorită tehnologiei avansate de corecție a imaginii de la XGIMI, ISA 2.0. Acest sistem corectează automat distorsiunea keystone, efectuează autofocus, evită obstacolele, protejează ochii și aliniază perfect imaginea cu ecranul, asigurând o instalare fără complicații de fiecare dată.Pentru mai multe informații, vizitează site-ul XGIMI.• Google TV este denumirea experienței software a acestui dispozitiv și o marcă comercială a Google LLC. Google este o marcă comercială a Google LLC.

Despre XGIMI Technology Din 2013, proiectoarele de ultimă generație XGIMI au ajutat nenumărați oameni din întreaga lume să creeze experiențe audio-vizuale cu adevărat imersive. Colaborând cu parteneri de renume, precum Google, Harman Kardon, Dolby Vision și Texas Instruments, XGIMI construiește dispozitive de divertisment all-in-one, perfecționate datorită filosofiei sale orientate către utilizator. Prin inovație de vârf în industrie, configurări simplificate și designuri unice, XGIMI se străduiește întotdeauna să dezvolte cele mai bune proiectoare de acasă și portabile, pentru ca toată lumea să le poată utiliza cu plăcere.Despre Display Me Display Me este un distribuitor full-service concentrat pe regiunea Europei Centrale și de Est. Compania colaborează cu branduri premium și le reprezintă pe piață. Echipa Display Me este formată din specialiști cu experiență în industrie. Pe lângă vânzări de canal și servicii de marketing, Display Me localizează platformele de brand, activele de produs și serviciile de suport. Compania este un hub unic pentru brandurile care doresc să opereze eficient în peste 25 de țări.

Noua funcție de îmbunătățire a vocii de la Sonos: Inteligență artificială dezvoltată pentru înțelegerea dialogurilor din filme

Funcțiile de îmbunătățire a vocii din soundbar-uri au rămas, în mare parte, neschimbate de ani de zile, deoarece limitările tehnologice au făcut dificilă integrarea unor soluții premium în mediul casnic. În același timp, înțelegerea dialogurilor din filme și emisiuni TV a devenit tot mai complicată, din diverse motive: de la greșeli de producție la mixaje realizate în grabă. Pentru persoanele cu deficiențe de auz, această provocare este și mai accentuată.

În acest context, Sonos lansează o versiune actualizată a funcției Speech Enhancement — oferind 4 niveluri de control care permit ajustarea clarității dialogurilor în funcție de preferințele fiecărui utilizator, inclusiv o setare special concepută pentru persoanele cu deficiențe de auz. După un proces complex de cercetare, inteligența artificială a oferit soluția cheie: capacitatea de a detecta cu precizie și în mod constant segmentele de dialog și de a aplica nivelul optim de extragere a vocii, astfel încât conversațiile să fie evidențiate clar.

Această funcție a fost dezvoltată în parteneriat cu RNID (Royal National Institute for Deaf People) și calibrată împreună cu inginerul de sunet multipremiat Chris Jenkins, pentru a oferi o experiență echilibrată: dialoguri clare, fără a compromite ambianța cinematografică. Noua funcție Speech Enhancement va fi disponibilă pe soundbar-ul Sonos Arc Ultra printr-un update software lansat începând de astăzi

Noua versiune a funcției Speech Enhancement de la Sonos:

  • Inteligența artificială, cheia dezvoltării acestei tehnologii: Integrarea tehnologiilor de tip machine learning a reprezentat un progres major în dezvoltarea noii funcții Speech Enhancement. Prin implementarea inteligenței artificiale în procesul de extragere a vocii, Sonos a reușit să separe dialogul de celelalte sunete din canalul central și să îmbunătățească claritatea vorbirii în timp real. Acest lucru permite evidențierea dialogurilor exact în momentele cheie, fără a afecta volumul general sau a compromite experiența cinematică unitară.
  • Controlul gamei dinamice pentru o audiție echilibrată: Datorită inteligenței artificiale, Sonos poate controla și reduce gama dinamică (diferențele dintre cele mai mici și cele mai mari niveluri de volum) la un nivel confortabil pentru toți utilizatorii. Astfel, dialogurile devin mai clare și inteligibile, fără a deveni deranjant de puternice, iar sunetele de fundal sunt păstrate la un nivel plăcut, fără variații bruște sau neașteptate. Toate aceste ajustări au loc într-un mod constant, la un volum echilibrat — un aspect esențial pentru persoanele cu deficiențe de auz.
  • Dezvoltată împreună cu utilizatorii, pentru nevoile reale: În parteneriat cu RNID (Royal National Institute for Deaf People), Sonos a colaborat cu 37 de participanți de vârste și niveluri de auz diferite, pentru a înțelege mai bine provocările zilnice ale persoanelor cu deficiențe de auz. Aceștia au oferit informații valoroase despre experiențele lor de ascultare și au participat la teste special concepute de echipa de cercetare RNID, care au contribuit direct la perfecționarea funcției Speech Enhancement.
  • O soluție completă pentru o experiență inclusivă: Noua funcție Speech Enhancement oferă o experiență de vizionare mai clară și mai accesibilă pentru toți utilizatorii, fiind capabilă să completeze sau chiar să înlocuiască dispozitivele de asistență auditivă existente. Este o soluție dinamică și precisă, care îmbunătățește claritatea dialogurilor, păstrând în același timp un echilibru natural între voce și sunetele de fundal, reducând variațiile bruște de volum și eliminând distragerile vizuale asociate ajustărilor manuale.

XGIMI MoGo 3 PRO: Proiectorul care transformă orice spațiu într-un cinematograf sau în Muzeul Simțurilor

Tehnologia avansează rapid și în domeniul proiectoarelor, încât acestea devin din ce în ce mai performante și prietenoase pentru utilizatori într-un timp record, tinzând să devină un gadget mainstream. Așa cum mai toți avem acasă un TV, acum vom avea un proiector, care să ne transforme orice cameră într-o sală de cinematograf sau să ne creeze atmosfera pe care ne-o dorim (cu proiecții de artă, imagini din natură, cosmos etc). Astfel, experiențele sunt din ce în ce mai imersive, cu minim efort, la noi acasă.

De exemplu, liderul în domeniu XGIMI a lansat generația a 3-a a proiectorului său MoGo Pro, care este o soluție completă de proiecție, compactă și ultra portabilă. Nu ai nevoie de cabluri, laptop sau boxe! Ai totul înglobat în proiector la o calitate care pe noi ne-a impresionat, plus vine cu un design uau.

Un design inovator și portabil

mogo 3 xgimi

MoGo 3 a fost complet reproiectat pentru a fi și mai compact față de generațiile anterioare. Cu un design escamotabil care protejează lentila, acest proiector are un corp ingenios așezat într-un cilindru. Acesta permite ajustarea verticală și orizontală, pentru a găsi mereu unghiul perfect. La baza acestuia se află difuzoarele și portul USB-C cu PD 3.0, care te lasă să te alimentezi de la o baterie externă compatibilă.

Faptul că XGIMI a foloseste acum portul Micro HDMI (cu suport ARC) ne demostrează că este costruit pentru a nu fi conectat prea des cu ajutorul unor cabluri la alte surse de continut.

Tehnologie de vârf și performanță

MoGo 3 folosește tehnologia DLP, oferind o rezoluție nativă Full HD (1920×1080 pixeli) și suport pentru HDR. Cu o sursă de lumină LED care promite o durată de viață de 25.000 de ore, acest proiector te încântă cu culori vii și clare, acoperind 90% din spațiul de culoare DCI-P3. Luminozitatea declarată este de 450 de lumeni care impreună cu cele 2 difuzoare de 5W de la Harman Kardon asigură o imagine si un sunet fantastic, suportând tehnologiile Dolby Audio și Dolby Digital.

Conectivitate fără limite

Conectivitatea este esențială, iar MoGo 3 nu dezamăgește din acest punct de vedere. Cu wireless (2.4/5GHz, 802.11a/b/g/n/ac),  Bluetooth 5.1, un port USB și un port Micro HDMI (da, va trebui să folosești un adaptor, care nu e inclus in cutie), acest proiector îți oferă flexibilitate maximă. Rulează Android TV, şi vine cu Netflix vine preinstalat, gata să îți ofere divertismentul dorit.

Autofocalizare și imagine clară

Imaginile proiectate sunt clare şi cel putin fel de bune ca la fratele mai mare, XGIMI HALO+. Sistemul de autofocalizare și autoajustare este rapid și eficient, ocolind obiectele din calea proiectorului pentru a asigura o experiență de vizionare fără întreruperi. Culorile sunt vibrante și saturate, oferind o imagine extraordinar de dinamică.

Libertate și independență

XGIMI Mogo 3___

XGIMI MoGo 3 este gândit să fie cât mai independent, renunțând la mufa audio jack. Această alegere îndrăzneață subliniază convingerea XGIMI ca MoGo 3 PRO este un pachet complet fiind capabil să livreze oriunde fără a fi conectat la nimic extern.

Aspecte negative: ne-am tot gândit ce nu ne-a plăcut la Xgimi MoGo 3, pentru că, în general, dacă nu zici și ceva de rău, nu ești credibil în fața cititorilor. 😀 Dar în afară de portul microHDMI, pe care poți să-l folosești cu un adaptor care nu se află în pachetul standard, nu am găsit niciun alt aspect care ar putea fi interpretat ca negativ…

Concluzie

Toată lumea vrea un ecran mare oriunde, dar cablurile HDMI, laptopul sunt incomode. Toată lumea vrea o solutie plug and play compactă, care renunţă la vechile reţete clasice de design, care inglobează aplicaţiile şi sunetul. Generaţia a 3-a a proiectorului XGIMI MoGo exact asta oferă, o solutie completă de proiecţie, compactă şi ultra portabilă.

XGIMI MoGo 3 este cu adevărat un pas înainte în portabilitate și design, care  îți oferă libertatea de a te bucura de divertisment oricând și oriunde. Pregătește-te să te bucuri de o experiență cinematografică la un nou nivel!

XGIMI lansează seria MoGo 4: Energie de ecran mare, design compact cât să încapă în geantă

XGIMI, brand inovator premiat în domeniul proiectoarelor și al televizoarelor laser, anunță lansarea revoluționară a celor mai noi proiectoare portabile: MoGo 4 și MoGo 4 Laser. Concepută pentru a atrage generațiile Millennials, Gen Z și Gen A, seria MoGo 4 îmbină tehnologia de ultimă oră cu un design curajos, orientat spre tendințele actuale, redefinind standardele divertismentului portabil.

Seria MoGo 4 combină portabilitatea, performanța și stilul într-un format elegant – de dimensiunea unei căni de cafea – gata să transforme orice spațiu într-o experiență de divertisment captivantă. De la seri de cinema pe acoperiș până la escapade de glamping, proiectoarele MoGo 4 vin cu o noutate importantă față de generația anterioară: bateria integrată. Lansarea a avut loc în cadrul unui eveniment dedicat presei la Paris, unde noile modele au fost prezentate prin demonstrații live, experiențe interactive cu filtre și instalații audio-vizuale care au pus în valoare designul lifestyle-centric al produsului. Ambele modele au câștigat iF DESIGN AWARD 2025, o recunoaștere a atenției la detalii și a designului îndrăzneț.

„Am văzut oportunitatea de a reinventa ce poate fi un proiector portabil – nu doar pentru vizionare, ci și pentru a crea atmosferă, a modela un spațiu sau chiar a transforma un selfie,” a declarat Apollo Zhong, CEO XGIMI. „Seria MoGo 4 nu este doar portabilă – este expresivă. În timp ce alții reduc proiectoarele la minimum, noi am adăugat mai mult: filtre, difuzoare și design. Trăiește în geanta ta, dar și în starea ta de spirit.”

MoGo 4 – Toată vibrația într-un singur dispozitiv

Proiectorul MoGo 4 oferă imagini uimitoare în rezoluție Full HD 1080p, îmbunătățite cu o luminozitate de 450 lumeni ISO, pentru proiecții vii și detaliate de până la 120 de inci. Este un dispozitiv compact, dar extrem de versatil, care redefinește divertismentul mobil printr-o combinație de tehnologie avansată și design expresiv.

Caracteristici-cheie:

  • Sunet Harman/Kardon: Difuzoare duale integrate de 6W, semnate Harman/Kardon, pentru un sunet clar, cu acoperire 360°.
  • Configurare instantanee și flexibilitate maximă: Activare rapidă prin sistem pull-up, corecție automată a trapezului (keystone) și rotire completă 360°, pentru proiecții ușoare pe orice suprafață.
  • Telecomandă mini cu infraroșu: Ultra-compactă, cu comenzi rapide și intuitive.
  • Curea detașabilă cu cataramă: Pentru transport facil și personalizare de stil.
  • Filtre creative magnetice: Include filtrul Sunset pentru o atmosferă caldă; alte filtre disponibile:
    Ripple: Proiectează mișcări ușoare, ondulate – efect relaxant.
    Dreamscape: Umple camera cu nuanțe dinamice, onirice.
    Lunar: Creează o lumină albastră difuză, ideală pentru utilizare nocturnă.
  • Control prin gesturi: Comutarea filtrelor se face printr-o simplă mișcare a mâinii în fața lentilei.
  • Mod difuzor ambiental: Transformă MoGo 4 într-un difuzor Bluetooth standalone, cu efecte de lumină reactive sincronizate cu muzica.
  • Autonomie extinsă: Până la 2,5 ore de redare video în modul Eco, sau până la 6 ore de muzică fără suport; până la 5 ore de video cu standul PowerBase.

MoGo 4 Laser – Performanță premium și design sofisticat

Ridicând standardele divertismentului portabil, MoGo 4 Laser aduce pentru prima dată în acest segment tehnologia cu triple laser de nivel cinematografic, oferind imagini spectaculoase într-un format compact, cu design elegant.

Caracteristici-cheie:

  • Afișaj avansat cu laser: Tehnologie cu triple laser, luminozitate de 550 lumeni ISO, gamut de culoare BT.2020 – 110%, și un raport de contrast nativ de 1000:1 pentru claritate, intensitate cromatică și profunzime vizuală excepționale.
  • Telecomandă mini cu infraroșu: Ultra-compactă, cu comenzi intuitive și răspuns rapid.
  • Curea detașabilă cu cataramă: Pentru transport ușor și personalizare a stilului.
  • Set complet de filtre creative magnetice: Include toate cele patru filtre (Sunset, Ripple, Lunar, Dreamscape) pentru a crea atmosfera dorită.
  • Control prin gesturi: Schimbă instantaneu filtrele sau setările ambientale printr-o simplă mișcare a mâinii.
  • Design elegant: Finisaj premium, print exclusiv pe lentilă și bază transparentă cu iluminare subtilă la pornire.
  • Ramă laterală metalică: Detalii din aluminiu periat, ce oferă atât rezistență structurală, cât și un plus de rafinament vizual.
  • Autonomie extinsă: Până la 2,5 ore de redare video în modul Eco sau până la 6 ore de muzică fără suport; până la 5 ore de redare video cu standul PowerBase.
    Integrare perfectă și conectivitate extinsă

Ambele modele din seria MoGo 4 vin echipate cu Google TV integrat și suport licențiat pentru Netflix, oferind acces rapid la conținutul preferat. Suportă conectivitate completă prin WiFi 5, Bluetooth 5.1, porturi HDMI (ARC) și USB, pentru o integrare fluidă în orice mediu – acasă sau în deplasare.

Accesorii care amplifică experiența
Portabilitatea nu ar trebui să compromită performanța – iar în cazul MoGo 4, acest lucru nu se întâmplă. Nu este doar compact. Este puternic, expresiv și personalizat. Accesoriile dedicate completează perfect configurația de divertisment mobil:

PowerBase Stand: Se atașează rapid printr-un conector magnetic, oferind o bază stabilă și dublând autonomia cu o baterie încorporată de 20.000mAh.

Ecran portabil XGIMI pentru exterior: Ușor și rapid de instalat în doar 60 de secunde, oferă o suprafață de proiecție fără cute, de 70 de inci – ideală pentru vizionări în aer liber.

Prețuri și disponibilitate

Seria MoGo 4 va fi disponibilă în curând în două configurații prin retaileri locali precum eMAG.ro și Altex:
MoGo 4 – 599 € – 2999 lei
MoGo 4 Laser – 799 € 3999 lei
Ecran portabil pentru exterior – 99 € 499 lei
Pachete promoționale (prețuri recomandate):
MoGo 4 + PowerBase Stand – 679 € 3399 lei
MoGo 4 Laser + PowerBase Stand + Ecran pentru exterior – 949 € 4799 lei

Despre XGIMI
Fondat în 2013, XGIMI a revoluționat divertismentul de acasă și portabil prin proiectoare și televizoare laser premiate, ce combină tehnologia de vârf cu un design intuitiv și prietenos pentru utilizator. În parteneriat cu lideri ai industriei precum Google și Harman Kardon, XGIMI continuă să seteze noi standarde în experiențele audio-vizuale captivante

Ultimele articole