poezii si ghicitori

V-am pregătit mai jos mai multe descantece de deochi, descantec de deochi din batrani, cu versurile pe care generații la rând de români le-au folosit atunci când cineva drag a fost deochiat.

Descantec de deochi varianta nr. 3

 

Cunună-se crai nou

Cu cunună de piatră scumpă

De mult preț.

Lună luminată,

Ce ești în cer

Și pre pământ,

Și vezi toate ce sânt

Pre pământ,

Eu nu mă poci odihni

În casa mea

Și-n sălașul meu

De răul vrajmașilor

Și al pizmașilor,

Cari s-au sculat

Cu multă răutate

Asupra mea

Și asupra casei mele;

Iar tu, lună luminată,

Să nu ai odihnă, nici somn,

Ci să iei farmecii și urâtul

Din casa noastră,

Și din masa noastră,

Și din fața mea,

Și din fața soției mele,

Și din darul nostru,

Și din sporul nostru.

 

Lună luminată,

De bărbat fapt,

De muieri fapt,

De băiat fapt;

Lună luminată,

Ia faptul din casa noastră,

Și din sporul meu,

Și din sălașul meu,

Și din toate dobitoacele mele,

Și din grădina mea,

Și din pomurile mele,

Și din toate lucrurile noastre,

Și din prejurul casei noastre.

Lună luminată,

Fapt de 99 de chipuri,

Și de 99 de feluri,

Fapt cu lut de la topilă,

Fapt cu creieri de broască,

Fapt cu păr de muieri,

Fapt cu ou de pui înnădușit,

Fapt cu cârtiță,

Fapt cu aruncat în vânt,

Fapt cu urinul înapoi,

Fapt cu rac,

Fapt cu talpă de guzgan orb,

Fapt cu peli de șerpi,

Fapt cu sânge și cu mațe

De arici,

Fapt cu rugumutură de sfredel,

Fapt cu ștreang de om spânzurat,

Fapt cu pui de rândunică,

Fapt cu liliac,

Fapt cu țărână de cai,

Fapt cu seu de vacă crăpată,

Fapt cu sarea vitelor,

Fapt cu culcuș de iepuri,

Fapt cu mână de om mort,

Fapt cu țărână de la mormânt,

Fapt cu vine și gâtlej de lup,

Fapt cu zgură de la cuptor părăsit,

Fapt cu praf de la țâțâna ușii

Fapt cu scîrnă de lup,

Fapt cu cupag de car,

Fapt cu pedică de la mort,

Fapt cu creieri de la coțofană,

Fapt cu resteu,

Fapt cu clocitură de la rațe,

Fapt cu lac,

Fapt din fântână părăsită,

Fapt din răspânturi de drum,

Fapt cu cărbuni,

Fapt cu luatul manei vacilor,

Și al oilor,

Și împrejurul Sfântului Gheorghe,

Fapt cu luatul manei grâului

Și al păpușoilor,

Și a toate semănăturile,

Și din grădini,

Fapt cu usturoi

Descântat la Sfântul Andrei,

Fapt cu strehie,

Fapt cu prăzneală de mâță,

Fapt cu hărășeală de câni,

Fapt cu hârburi

Din nouă târguri împroșcați,

Fapt cu apa de la roata morii

Care împroașcă,

Fapt cu praf

De la scuturătură de găină,

Fapt cu plisc de cioară,

Fapt cu cenușă

Lepădată de la cămeși,

Fapt cu mătură lepădată,

Fapt cu potlogi lepădați,

Fapt cu aramă,

Fapt cu marmură,

Fapt cu cremene,

Fapt cu hârtie,

Fapt cu broască cusută la gură,

Fapt cu făină

Măcinată pe diudor,

Fapt cu turtă de grâu

Și cu țățe de muieri,

Fapt cu legatul cununiei

Flăcăilor și fetelor,

Fapt cu făcutul pe ursită,

Fapt de adus cu farmeci

Pe cari ți drag,

Fapt cu mătrăgună

De a trăi rău în casă,

Și de pagubă,

Și de urât,

Și de nebuneală,

Și de despărțire de soț,

Fapt aruncat în fața casei,

Fapt aruncat în horn,

Fapt în așternut.

Lună luminată,

Lună luminată,

Să vii, să vii

Să iei faptul

Și strigarea,

Și cercarea,

Și pârâciunea,

Și urâtul

De pe lume

Și din casa noastră,

Și din masa noastră,

Și din sălașul meu,

Și din țarina mea,

Și din țărâna mea,

Și din livada mea,

Și din via mea,

Și din meșteșugul meu,

Și din negustoria mea,

Și din sporul meu,

Și din lenevirea mea,

Și din trândăvirea mea,

Și din punga mea cu bani,

Și din lada mea cu straiele,

Și din cuptoarele casei mele,

Și să-l treci din vad în vad,

Și să-l duci prin munți,

Și codri pustii, nelocuiți,

De nicio ființă omenească;

Iar pe noi, și pe copiii noștri,

Și pe cei ce s-ar naște din noi,

Să ne lași curați,

Luminați,

Ca argintul strecurați,

Și ca aurul de curați,

Ca soarele-n senin

Ce luminează din cer…

Fugiți, gânduri blestemate

Și cugete necurate,

Mergeți în pustietate,

Prin munți, prin văi depărtate,

Fugiți, gânduri

Și descânturi,

Mergeți în alte pământuri,

Risipiți-vă în vânturi,

În mări și-n alte adâncuri.

Veniți, gânduri ușurele,

Din grădini, din floricele,

Goniți cugetele rele,

Să se ducă, să se spele.

Figi, piei, dor, te prăpădește

Și de pietre te lovește;

Sparge-te, te risipește,

Pe (numele celui pentru care se spune descântecul) liniștește.

Ieșiți voi, gânduri urâte,

În cap, în creieri vârâte,

Negre și posomorâte,

Fugiți, mergeți amărâte.

Veniți voi, cugete bune,

De intrați în acest june,

Nu-l lăsați, că se răpune De al dorului cărbune.

Faceți-vă alifie,

La rana lui, doftorie.

Leacul fie, nu fie, Colacul babei să știe.

Descântec de deochi varianta nr. 1 lungă

Fugi deochi,

Dintre ochi,

Că te-ajunge, te sosește,

Și amar te pedepsește

Sabia de foc cerească,

Pronia dumnezeiască.

Să te duci, să piei,

Cum pier negurile

Când bat vânturile,

Cum piere roua la soare,

Cum piere spuma de mare.

 

D-o fi deochi de fată mare,

Să-i crape țâțele,

Să-i curgă sângele,

Ibovnicul să-și urască.

D-o fi deochi de femeie măritată,

Să-i crape țâțele,

Să-i curgă laptele,

Să-i moară Mărtin de foame,

s-o urască bărbatul.

D-o fi deocheat de bărbat ne-nsurat,

Să-i crape brațele,

Să-i curgă sângele,

Să-și urască ibovnica.

D-o fi deocheat de fete mărunțele

Și băieții mărunței,

Să le crape călcâiele,

Să le curgă sângele,

Să nu mai deoachie.

 

Sari, deochi

Dintre ochi,

Din fața obrazului,

Din zgârciul nasului,

Din creierii capului,

Din măduva osului,

Din ochi

Dintre ochi,

Dintre gene

Și sprâncene.

Să te duci, iar duci,

Unde popa

Nu toacă,

Unde fata

Nu joacă,

Unde cocoș

Nu cântă,

Unde vacă

Nu zbiară,

Unde pisică

Nu miorlăie.

Să te duci la fata lui Ler-Împărat,

Că ți-a pus masă întinsă

Cu făclie-aprinsă,

Cu pahare pline.

Pe … (a se rosti numele celei/celui deochiat) să-l lași

Curat,

Luminat,

De boală scăpat,

Cum Maica Precista l-a lăsat

Ca aurul curat.

Descantec de deochi varianta nr. 2 lungă

La răchita cea-nverzită

Șede-o fată despletită.

La răchita rămurată

Sede-o fată-nzorzonată

Și s-aruncă de pe-o peatră

Pân’ pe alta-ncolțurată.

Ea-i c-un ochi de sânge,

Cu unu de foc,

Cel de sânge stânge

Pe ochiu de foc;

Ea-i c-un ochi de apă,

Cu unu de foc,

Stânge cel de apă

Pe ochiu de foc…

Așa mi se frângă

Și să mi se stângă:

Diochiturile,

Săgetăturile,

Uităturile,

Și pocitura,

Și toată râhna (râhna e o formă populară pentru râvnă – rivalitate, întrecere),

Cum se potolește

Și se liniștește

Vântu pe pământ,

Furiosu vânt;

Așa să se potolească

Și să mi se liniștească

Diochiturile,

Săgetăturile

Și uităturile,

Și pocitura

Și toată râhna.

Diochiturile,

Săgetăturile

Cele grele

Mășcățele [formă populară care înseamnă în același timp ceva mare și gros, plin, bombat, vine din măciucat],

Cele rele.

Și de este diochiet

De femeie cu băiet:

Crepe-i țițele,

Cură-i laptele

Să se mire noroadele!

De-i diochiet de vro fată

Mândră și-mpopoțanată:

Crepe-i țițele,

Pice-i cosițele!

Și de-i diochiet de vrun băiet:

Crepe-i pulpele,

Cură-i sângele!

De-i diochiet de-o vădană

A unui copil mic mamă:

Moară-i copilu

Mândru ca bujoru!

Codru de l-o diochiet:

Pice-i frunza de pe fag!

Câmpu de l-o diochiet,

Pice-i florile,

Ardă-i frunzele!

De l-o diochiet:

Ochi verzii

Sau căprii,

Sau negrii,

Sau albăstrii,

Ochii să-i plesnească,

Sângele-l năpădească,

Sângele-l năbușească!

El să rămâie curat,

Să rămâie luminat,

Ca și roua florilor

În revărsatul zorilor,

Ca lacrima ochilor,

Ca poala Sântă-Măriei,

Sfânta Maică-a veciniciei;

Ca mă-sa când l-o născut,

Când s-a născut pe pământ…

Pasere albă peste … (a se rosti numele celei/celui deochiat) o zburat,

Diochiu în patru o crăpat.

Nici cât un fir de mac n-a rămas,

Nici cât un fir de mac uscat

În patru părți despicat

În fundul mării aruncat;

Nici atâta n-o rămas,

Căci … (a se rosti numele celei/celui deochiat) s-o curățit și s-o spălat

Ca auru strecurat,

Ca argintu cel curat.

De la mine descântecu,

De la Dumnezeu daru.

Descântecu de la mine,

Leacu de la Dumnezeu

Că așa voiesc și eu.

 

Tot de deochi mulți dintre noi spun Tatăl Nostru de câte ori este nevoie pentru a avea efectul dorit De aceea, lăsăm mai jos și textul din Tatăl Nostru:

Tatăl nostru

Tatal nostru
Care esti in ceruri
Sfinteasca-se numele Tau
Vie imparatia Ta
Faca-se voia Ta
Precum in cer asa si pre Pamant
Painea noastra cea de toate zilele
Da-ne-o noua astazi
Si ne iarta noua gresalele noastre
Precum si noi iertam gresitilor nostri
Si nu ne duce pre noi in ispita
Ci ne izbaveste de cel rau
Ca a Ta este imparatia
Slava si puterea
In numele Tatalui
Al Fiului
Al Sfantului Duh
Amin.

Am ales pentru voi mai multe descantece de deochi din bătrâni cu care să vă descântați pe voi sau pe cei apropiați în caz de deochi 🙂 Sunt credințe populare de mii de ani, înainte chiar și de a fi creștinați. Chiar dacă mulți dintre noi nu credem în ele 100%, mulți urmăm acest ritual al descantecului pentru orice eventualitate, doar că mulți dintre noi am uitat sau n-am știut niciodată aceste versuri de descantec.

Citește și

163 Proverbe romanesti potrivite pentru orice situație

Odată cu venirea toamnei se schimbă natura, dar se schimbă și ceva în noi. Poate vă gândiți melancolici la vară, în timp ce afară plouă mocănește, vă place să vă plimbați în parc printre frunzele ruginii sau emoția de toamnă vă face să citiți iubitei sau iubitului o poezie. Pentru fiecare dintre voi, avem câteva poezii de toamnă potrivite. Împrieteniți-vă cu toamna și nostalgiile ei, citind aceste versuri care au în prim-plan toamna.

Cuprins

1. Poezii de toamnă scrise de mari poeți români – Eminescu, Labiș, Bacovia, Goga, Minulescu
2. Poezii de toamnă și dragoste – Labiș, Cassian, Arghezi
3. Poezii de toamnă de George Topârceanu
4. Poezii de toamnă de Octavian Goga
5. Poezii de toamnă pentru copii
6. Poezii de toamnă scurte

Poezii de toamnă scrise de mari poeți români

Mai toți poeții români au avut o slabiciune pentru acest anotimp. Iată câteva poezii de toamnă semnate de mari poeți români.

Emoție de toamnă – de Nichita Stănescu

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mã tem ca n-am sã te mai vad, uneori,
ca or sã-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai sã te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sã se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mã apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.

De ce nu-mi vii? – de Mihai Eminescu

Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aşează bruma peste vii –
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar în al meu braţ,
Să te privesc cu mult nesaţ,
Să razim dulce capul meu
De sânul tău, de sânul tău! […]

Căci tu înseninezi mereu
Viaţa sufletului meu,
Mai mândră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!

Târzie toamnă e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Şi lanurile sunt pustii…
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

 

Uită-te – de Nicolae Labiș

Uita-te, inca e roua
Si toamna incepe sa-si teasa
Foile galbene-n suflete,
Pale nelinisti in pomi de matasa.
Si uita-te, noaptea e rece
Iar vara-i alaturi dar frunzele pica.
Si uita-te,-i rece dar trece
Fiorul fierbinte de care ni-i frica.

Rar – de George Bacovia

Singur, singur, singur,
Intr-un han, departe —
Doarme si hangiul,
Strazile-s desarte,
Singur, singur, singur…

Ploua, ploua, ploua,
Vreme de betie —
Si s-asculti pustiul,
Ce melancolie!
Ploua, ploua, ploua…

Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atit mai bine —
Si de-atita vreme,
Nu stie de mine,
Nimeni, nimeni, nimeni…[…]

Singur, singur, singur,

Vreme de betie —
I-auzi cum mai ploua,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur…

Toamna noua – de Octavian Goga

Atât de tristă-i dimineața
Acum când plânge-o toamnă nouă,
Când cade din copaci viața
Și frunze galbene mă plouă.

O lume-ntreagă simți cum moare
Într-o tulpină ce se-ndoaie,
În orice zvon o așteptare
Și-un vis în fiecare foaie.

Abia o brumă fără milă
Și vara mi-a fugit departe,
Răsar, movilă de movilă,
În jur de mine frunze moarte. […]

 

Sonete – de Mihai Eminescu

Afara-i toamna, frunza-mprastiata,
Iar vantul zvarle-n geamuri grele picuri ;
Si tu citesti scrisori din roase plicuri
Si intr-un ceas gandesti la viata toata.

Pierazandu-ti timpul tau cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n usa ta sa bata ;
Dar si mai bine-i cand afara-i zloata,
Sa stai visand la foc, de somn sa picuri.

[…]

Isprava toamnei – de Ion Minulescu

Toamna, fata deocheata —
Biata fata!…
Deocheata, dar frumoasa
Si cocheta,
Mi-a intrat odata-n casa,
Indiscreta,
Sa ma-ntrebe ce mai fac…
Ce problema viitoare
Ma mai doare…
Ce tigari de foi ma otravesc
Cind vorbesc…
Si ce fel de coniac
Beau cind tac…

Si de-atunci —
Nu vreau sa spun de cind —
Am ramas cu toamna-n trup si-n gind !…

Si de-atunci, in fiecare an,
Toamna, fata buna, vine sa ma vada —
Vine ca o ora fixa pe cadran
Si solemna ca o stea cu coada…
Si, cum stie ca eu nu fac decit bine,
Toamna sta trei luni intregi la mine,
Cum ar sta la ea acasa…
Pina ce-ntr-o buna zi ma lasa
Si se duce de s-ascunde…
Unde?…
Dracul stie unde!…

Numai ca, dupa ce pleaca,
Odaita-mi pare mai saraca…
Poate fiindca toamna-mi fura
De la gura
Tot ce-n noua luni adun
Cu rabdare si tutun —
Tot ce cred ca-i mai de seama
Pentru clopotelul meu de-alarma!…

Toamna, fata indiscreta
Si cocheta,
Se agita ca un ascutis de sapa
Pe biroul plin de praf si prin sertare
Si-mi distruge fara mila
Operele literare,
Rupind fila dupa fila,

De mă lasă gol… goluț…
Ca o ciutură-ntr-un puț,
Fără nici un pic de apă!…
Dar norocul meu că-n acest an
Timpul merge după alt meridian…
Și că versurile acestea au fost scrise
Nu la mine-acasă ―
Cum scriu eu de obicei, pe masă ―
Ci pe iarba verde,
Undeva, la țară,
Unde calendarul scrie că-i tot vară
Și-unde toamna încă nu sosise!…

 

Lacustra – de George Bacovia

De-atitea nopti aud plouind,
Aud materia plingind…
Sint singur, si ma duce un gind
Spre locuintele lacustre.

Si parca dorm pe scinduri ude,
In spate ma izbeste-un val —
Tresar prin somn si mi se pare
Ca n-am tras podul de la mal.

Un gol istoric se intinde,
Pe-acelasi vremuri ma gasesc…
Si simt cum de atita ploaie
Pilotii grei se prabusesc.

De-atitea nopti aud plouind,
Tot tresarind, tot asteptind…
Sint singur, si ma duce-un gind
Spre locuintele lacustre.

 

Octombre – de Ion Minulescu

In parcul presarat cu statui
De Nimfe,
Fauni
Si Silvani,
De-a lungul celor trei alei
De plopi,
De tei,
Si de castani,
Pe bancile vopsite-n verde
Si pe nisipul galben sters,
Multicolorele covoare de frunze vestede s-astern
In ritmul vintului de toamna,
Ca-n ritmul unui ultim vers –
Un vers cu care se sfirseste un cint
Dintr-un Poem etern.

Octombre -curtizana pala, cu obraji fardati
Si buze supte –
Octombre -amanta celor care pornesc
Sa nu se mai intoarca –
Octombre-a poposit in parcul cu-alei cotite
Si-ntrerupte
De visatoarele bazinuri,
Pe-albastrul carora -o barca-
O frunza vesteda si-asteapta intirziatele surori…
O!…Nentrerupta disonanta de schingiuiri
Ce-ti da fiori !…
O!…Nesfirsitele regrete abia soptite !…
Cine trece
Prin parcul presarat cu statui,
De-a lungul celor trei alei,
Se-nduioseaza ca de plinsul idolatrelor femei !…

[…]

Si-n timp ce vintu-i smulge fardul
Si-l spulbera in largi spirale,
Octombre -curtizana pala-
Coboara ultimile trepte !…

 

Poezii de toamnă și dragoste

Dacă primăvara e anotimpul iubirii care înmugurește, toamna e al iubirii care apune. Nicolae Labiș, Nina Cassian și Tudor Arghezi sunt doar trei poeți cărora li s-au înnecat corăbiile iubirii toamna. Iată unele dintre cele mai bune poezii de toamna si dragoste.

Dans de Nicolae Labiș

Toamna-mi îneacă sufletul în fum…
Toamna-mi poartă-n suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beţie, moale legănare…

Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nici o şoaptă. Numai să-mi întinzi
Braţele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
Câtă deznădejde paşii noştri mână!
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvîrte uşa din ţâţână…

Mâine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă…

Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu,
Când mi-am plâns iubirea destrămată-n toamnă,
Şi-ai să-asculţi cum cornul vântului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.

Pe când eu voi trece sub castani roşcaţi,
Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi —
În nisip, scrîşnită, laşă remuşcare…

 

Cum dat mi-e să plec din iubire când încă mai am de iubit… de Nina Cassian

Voiam să rămân în septembrie
pe plaja pustie și palidă,
voiam să mă-ncarc de cenușa
cocorilor mei nestatornici
și vântul greoi să-mi adoarmă
în plete cu apă năvoade;

voiam să-mi aprind într-o noapte
țigara mai albă ca luna,
și-n jurul meu – nimeni, doar marea
cu forța-i ascunsa și gravă;

voiam să rămân în septembrie,
prezentă la trecerea timpului,
cu-o mână în arbori, cu alta-n
nisipul cărunt – și să lunec
odată cu vara în toamnă…

Dar mie îmi sunt sorocite,
pesemne, plecări mai dramatice.
Mi-e dat să mă smulg din priveliști
cu sufletul nepregătit,
cum dat mi-e să plec din iubire
când încă mai am de iubit…

 

Toamna – de Tudor Arghezi

Străbatem iarăş parcul, la pas, ca mai nainte.
Cărările-nvelite-s cu palide-oseminte.
Aceeaş bancă-n frunze ne-aşteaptă la fântâni.
Doi îngeri duc beteala fântânilor pe mâni.

Ne-am aşezat alături şi braţu-i m-a cuprins.
Un luminiş în mine părea ca s-ar fi stins.
Mă-ndrept încet spre mine şi sufletul mi-l caut
Ca orbul, ca să cânte, spărturile pe flaut.

Vreau să-mi ridic privirea şi vreau să-i mângâi ochii…
Privirea întârzie pe panglicile rochii.
Vreau degetui uşure să-l iau să i-l dezmierd…
Orice vroiesc rămâne îndeplinit pe sfert.

Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plânge?
Apusul îşi întoarce cirezile prin sânge.
O! mă ridic, pe suflet s-o strâng şi s-o sărut –
Dar braţele, din umeri, le simt că mi-au căzut.

Şi de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, înc-o dată
S-aplec la sărutare o frunte vinovată
Să-nvingem iarăş vremea dintr-o-ntărire nouă
Şi să-nviem adâncul izvoarelor de rouă. […]

Poezii de toamnă de George Topârceanu – poezii de toamnă și natură

Topîrceanu e cunoscut pentru pasiunea și umorul cu care a urmărit schimbările din natură, venite odată cu trecerea anotimpurilor. Mai jos am ales poezii care descriu natura în plină schimbare în acest anotimp.

Rapsodii de toamna de George Topîrceanu

I

A trecut întâi o boare
Pe deasupra viilor,
Și-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor.

Cu acorduri lungi de liră
I-au răspuns fânețele.
Toate florile șoptiră,
Întorcându-și fețele.

Un salcâm privi spre munte
Mândru ca o flamură.
Solzii frunzelor mărunte
S-au zburlit pe-o ramură.

Mai târziu, o coțofană
Fără ocupație
A adus o veste-n goană
Și-a făcut senzație:

Cică-n munte, la povarnă,
Plopii și răsurile
Spun că vine-un vânt de iarnă
Răscolind pădurile.

Și-auzind din depărtare
Vocea lui tiranică,
Toți ciulinii pe cărare
Fug cuprinși de panică…

Zvonul prin livezi coboară.
Colo jos, pe mlaștină.
S-a-ntâlnit un pui de cioară
C-un bâtlan de baștină

Și din treacăt îi aruncă
Altă veste stranie,
C-au pornit-o peste luncă
Frunzele-n bejanie! […]

III

Florile-n grădini s-agită.
Peste straturi, dalia,
Ca o doamnă din elită
Își îndreaptă talia.

Trei petunii subțirele,
Farmec dând regretelor,
Stau de vorbă între ele:
“Ce ne facem, fetelor?…”

Floarea-soarelui, bătrână,
De pe-acum se sperie
C-au să-i cadă în țărână
Dinții, de mizerie.

[…]

V

Dar deodată, pe coline
Scade animația…
De mirare parcă-și ține
Vântul respirația.

Zboară vești contradictorii,
Se-ntretaie știrile…
Ce e?… Ce e?… Spre podgorii
Toți întorc privirile.

Iat-o!… Sus în deal, la strungă,
Așternând pământului
Haina ei cu trenă lungă
De culoarea vântului,

S-a ivit pe culme Toamna,
Zâna melopeelor,
Spaima florilor și Doamna
Cucurbitaceelor…

Lung își flutură spre vale,
Ca-ntr-un nimb de glorie,
Peste șolduri triumfale
Haina iluzorie.

Apoi pleacă mai departe
Pustiind cărările,
Cu alai de frunze moarte
Să colinde zările.

[. . .] Gâze, flori întârziate!
Muza mea satirică
V-a-nchinat de drag la toate
Câte-o strofă lirică.

Dar când știu c-o să vă-nghețe
Iarna mizerabilă,
Mă cuprinde o tristețe
Iremediabilă…

 

Balada unui greier mic de George Toparceanu

Peste dealuri zgribulite,
Peste țarini zdrențuite,
A venit așa, deodată,
Toamna cea întunecată.

Lungă, slabă și zăludă,
Botezând natura udă
C-un mănunchi de ciumafai, –
Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipește-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai…

Și cum vine de la munte,
Blestemând
Și lăcrimând,
Toți ciulinii de pe vale
Se pitesc prin văgăuni,
Iar măceșii de pe câmpuri
O întâmpină în cale
Cu grăbite plecăciuni…

Doar pe coastă, la urcuș,
Din căsuța lui de humă
A ieșit un greieruș,
Negru, mic, muiat în tuș
Și pe-aripi pudrat cu brumă:

– Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam și eu s-adun
O grăunță cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fi’ndcă nu-mi dă niciodată,
Și-apoi umple lumea toată
Că m-am dus și i-am cerut…

Dar de-acuș,
Zise el cu glas sfârșit
Ridicând un picioruș,
Dar de-acuș s-a isprăvit…
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic și necăjit!

Octombrie de George Toparceanu

Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…

Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, –

Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…

 

Noiembrie de George Topârceanu

Ploua stupid…
Cerul isi scutura
Ca dintr-o ciutura
Frigul lichid.

Carduri de ciori –
Neagra pecingine,
Flori de funingine
Zboara sub nori…

Ploua perfid.
Si-n doza minima
Picura-n inima
Neant acid.

Ploua de sus…
Toamna ironica
Imi scrie-o cronica
Cat un Larousse.

(O Halim? , –
Pentru ca nu cere
Nici introducere,
Nici “va urma”…)

Ploua placid:
A… e… i… o… u… a…
Daca continua,
Ma sinucid!

 

Toamna în parc de George Topârceanu

Cad grăbite pe aleea
Parcului cu flori albastre
Frunze moarte, vorba ceea,
Ca iluziile noastre.

Prin lumina estompată
De mătasa unui nor,
Visătoare trece-o fată
C-un plutonier-major.
Rumen de timiditate
El se uită-n jos posac.
Ea striveşte foi uscate
Sub pantofii mici de lac.

Şi-ntr-o fină discordanţă
Cu priveliştea sonoră,
Merg aşa, cam la distanţă,
El major şi ea minoră…

 

Poezii de toamnă de Octavian Goga

Toamna e o tema si pentru Octavian Goga, la fel ca si pentru Topîrceanu. De aceea am ales cele mai bune poezii de toamnă semnate de Goga.

Toamnă de Octavian Goga

Văl de brumă argintie
Mi-a împodobit grădina
Firelor de lămâiță
Li se uscă rădăcina.

Peste creștet de dumbravă
Norii suri își poartă plumbul,
Cu podoaba zdrențuită
Tremură pe câmp porumbul.

Și cum de la miazănoapte
Vine vântul fără milă,
De pe vârful șurii noastre
Smulge-n zbor câte-o șindrilă.

De vifornița păgână
Se-ndoiesc nucii, bătrânii,
Plânge-un pui de ciocârlie
Sus pe cumpăna fântânii.

Îl ascult și simt subt gene
Cum o lacrimă-mi învie:
– Ni se-aseamănă povestea,
Pui golaș de ciocârlie.

O ramură întârziată de Octavian Goga

Nu ti-a fost dat să vezi vreodata,
Când toamna palida coboara,
Intr-o gradina despoiata,
O ramura intirziata
Ce-a inflorit a doua oara?

Nu te-ai oprit atunci în cale
Se te intrebi: ce taina, oare,
Ascund intelepciunii tale
Infriguratele petale,
Ca miine stinse, fără soare?

Si dac-o blinda-nduiosare
Ti-a frint o clipa-n ochi lumina,
Cum stai asa, intrebatoare,
Uitindu-te la biata floare,
Ai inteles a cui e vina?

E raza, care toamnei mute
I-a dat fiorul primaverii.
Si-n preajma mortii abatute
A picurat, pe nestiute,
Un strop din cântecu-nvierii…

 

Sonet de Octavian Goga

Acum din nou îmi treci pe sub fereastră,
Tu, toamnă, tu, frumoasă cerşitoare,
Pe urma ta cântări tânguitoare
Lin flutură-n întinderea albastră.

Durerea ta în zare călătoare
Atinge-n drum căsuţa mea sihastră
Şi-nfrigurate florile din glastră
Suspină-n zvonul frunzei care moare.

Rămân, aşa, pierdut în reverie,
Şi, dus încet de luntrea amintirii,
Ascult duioasa morţii psalmodie.

Ascult şi simt cum genele mi-s grele:
Pare că-n vasta îngropare-a firii
Aud şi plânsu-ngropăciunii mele…

 

Coboară toamna… de Octavian Goga

Coboară toamna-ncet din slavă,
Năframa galbenă-i răsare
Și peste vârfuri de dumbravă
Îi flutură departe-n zare.
Atât de jalnic geme vântul,
Cum s-a pornit acum să zboare,
Pare c-a prins în drum cuvântul
Unei neveste care moare.
Pe urma lui un plâns se-mparte
Și-n taina codrului străbate,
Ca niște fluturi – soli de moarte –
S-alungă foile uscate.
Lumina soarele și-o frânge,
De somn pleoapele i-s grele,
În jur de patul alb își strânge,
Mai des, cernitele perdele.
Din geana lui abia o rază
Îmi mai alunecă pe frunte

Și tremurând îmi luminează
Argintul firelor cărunte…

Poezii de toamnă pentru copii

Unele dintre cele mai simpatice poezii pentru copii se găsesc în selecția de mai jos.

Vine toamna – de Emilia Plugaru

Soarele e tandru,
Vara caldă trece,
Vine sora Toamnă.
– Cântă, Chiriece!
– Cântă, Chiriece –
Lăutar cu strună,
Doar în cântec dulce,
Toamna îşi adună,
De pe plaiul nostru
Roadele bogate.
– Tu eşti solul roadei,
Cântă, cântă frate!

Vine toamna de Elena Farago

Veștejite flori de crin,

Vine toamna vine,
Și cu freamătul ei plin
De obidă și suspin,
Ne alungă din grădini
Fluturi și albine.

Vine crivățul hain,
Să vă bea potirul,
Veștejite flori de crin,
Vine crivățul hain,
Să vă sece pe deplin
Din potire mirul…

Vine aprigul șuvoi,
Biete flori plăpânde,
Vine aprigul șuvoi…
Și veți adormi și voi,
Veți dormi visând un roi
De albini flămânde…

Si in folclor acest anotimp este cantat. Am o poezie culeasă de Vasile Alecsandri. Brumarelul se referă la o parte din luna septembrie, octombrie și chiar primele săptămâni din noiembrie.

 

Brumărelul – de Vasile Alecsandri

Într-o verde grădiniță
Șade-o dalbă copiliță
Pe-așternut de calonfiri,
La umbră de trandafiri.
Trece-un voinicel cu grabă
Și din fugă o întreabă:
“Spune-mi, dalbă copiliță,
Cu rumena ta guriță,
Ești nevastă, ori ești fată,
Ori zână din cer picată?”
“Nici nevastă sunt, nici fată,
Nici zână din cer picată,
Ci sunt floare garofiță,
Răsărită-n grădiniță;
Dar tu, voinicele, spune,
Ești însurat, ori ești june?”
“Eu sunt, dragă, Brumărelul,
Îi răspune voinicelul.
Eu viu seara, pe răcoare,

De mă culc pe sând de floare,
Și când plec voios cu soare,
După mine floarea moare!”

 

Poezii de toamnă scurte

Cand nu ai prea mult timp liber, si doar cateva versuri te pot face sa simti emotia toamnei. Mai jos este selecția noastră de poezii de toamna scurte.

Nervi de toamnă de  George Bacovia

E toamnă, e foşnet, e somn…
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol…
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate –
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează –
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.

Piatră cubică. Toamna – de Geo Bogza

Toamna aceea lungă e ca o coadă de cometă…
E atâta umezeală, atâta frig când plouă. Cât mi-e de
milă de bieții stâlpi de telegraf. Dacă aș avea bani mulți aș cumpăra pentru fiecare câte un prezervativ.
Vai, toamna are dantură de aur. N-o să uit niciodată
zâmbetele ei galbene ca dovlecii pe care îi mâncam în copilărie.
Permiteți-mi domnișoară să vă ofer sufletul meu cu
autograf.
În toamna aceasta am pierdut zilele ca pe niște trenuri. […]

Cântec mediocru de Ion Minulescu

Toamna a trecut pe linga mine
(Strada era plina de femei),
Toamna a trecut pe linga mine
Si m-a luat de brat fara rusine
Ca sa-i fiu intreaga noapte-al ei.

M-a tirit apoi intr-o gradina
(Pomii galbeni, cerul cenusiu),
M-a tirit apoi intr-o gradina,
Si-n gradina plina de rugina
M-a culcat in iarba ca-n sicriu.

Si mi-a zis: Inchide ochii bine
(Somn usor de-acuma, dragul meu);
Si mi-a zis: Inchide ochii bine,
S i m-a sarutat fara rusine;
Si mi-a zis: De-acuma esti al meu!

 

Mai multe poezii de toamna, dar mai ales versuri de dragoste, gasesti in articolul in care am adunat cele mai frumoase poezii de dragoste. Gaseste inspiratie “rasfoind” si citate.

Poezii de dragoste – cele mai frumoase din literatura romana