5 seriale si fructul interzis al politicii

Politica este unul dintre subiectele predilecte ale producțiilor americane de film. Iar televiziunile nu puteau să nu se înfructe și ele din mărul politic, privind politica prin ochiul ager și curios al divertismentului. Ambele, politica dar și diverstimentul, având același obiectiv: cucerirea audienței. În topul de mai jos am inclus atât seriale, cât și miniserii și filme de televiziune.

 

5. Kings – când David îl întâlnește pe Goliat

 

 

Plecând de la povestea biblică a Regelui David, dar aducând-o în prezentul războaielor armate și a costumelor scumpe, miniseria Kings urmărește câteva dintre simbolurile, ritualurile și miturile vieții regale. Regele Silas Benjamin, interpretat de Ian McShane, chiar dacă la costum, nu renunță la podoabele care îl fac mai presus de pământeni; însă adevăratul său avantaj este relația directă pe care o are cu divinitatea. Aceasta îl ajută în luarea deciziilor, până când tot ea îi arată înlocuitorul, un anume David Shepherd (înțelegeți voi jocul de cuvinte).

Scenariul este foarte interesant, cu multe întorsături de situație combinate cu trimiteri religioase (neașteptat din partea unei producții americane). De remarcat, prințul este interpretat de românul Sebastian Stan, în film un homosexual împătimit al plăcerilor nocturne.

Miniseria Kings a fost difuzată pe NBC, în 2009, timp de 13 episoade.

4. Political Animals – politica dezbracă de secrete

 

 

Nu foarte mulți oameni din lumea politică se pot mândri că au devenit personaje în producții cinematografice. Lăsând realizările profesionale de o parte, Hillary Rodham Clinton este, fără doar și poate, omul politic cel mai prezent în lumea entertainment-ului. Asta pentru că mulți scenariști și regizori încearcă s-o invoce în producții ficționale pentru a-i rezolva misterul vieții personale.

Dacă la început se punea accentul pe legătura sa cu fostul președinte american Bill Clinton, precum în Primary Colors (atât în roman, cât și în film) – unde era portretizat mariajul dintre cei doi – sau în The Special Relationship – o docudramă marca HBO despre relația dintre familia Clinton și Tony Blair – în miniseria Political Animals este vorba despre ambițiile politice ale doamnei Clinton și despre munca sa în calitate de Secretar de Stat. Miniseria tratează și dilema „de ce Hillary a acceptat să rămână alături de soțul său după ce acesta a înșelat-o”.

Personajul principal, Elaine Barrish Hammond, interpretat de actrița Sigourney Weaver, este o fostă primă doamnă cu aspirații la cea mai înaltă funcție în stat, dar care a divorțat. Political Animals a fost nominalizat pentru cea mai bună producție de televiziune la Globurile de Aur, iar din distribuția sa face parte, din nou, și actorul de origine română Sebastian Stan.

Cele șase episoade din Political Animals au fost difuzate în 2012, pe USA Network.

3. Scandal – armata de oameni din spatele politicienilor

Scandal pleacă de la povestea reală a lui Judy SmithKerry Washington o interpretează pe Olivia Pope, consilieră care lucrase pentru președintele SUA și fusese amanta acestuia. Când lucrurile din viața personală o luaseră pe o pantă prea abruptă, Pope decisese să își întemeieze o firmă de consultanță, luând alături de ea foști avocați sau criminali plătiți, fiecare cu câte o mare problemă în viața personală.  Obiectivul lor este acela de a rezolva problemele din viețile personale ale clienților, în general oameni politici, înainte ca acestea să devină publice.

Serialul creat de Shonda Rhimes, producătoarea Grey’s Anatomy și Private Practice,  se află aproape de finalul celui de-al doilea sezon pe ABC. La noi, Scandal este difuzat pe Universal Channel, în fiecare marți, de la 22.00.

2. Veep – nu e chiar așa ușor să fii într-o poziție de putere

Veep, comedia HBO care o are în rolul principal pe actrița Julia Louis-Dreyfus,  vorbește despre o fostă senatoare acum în postura de Vice Președinte a Statelor Unite. Însă această nouă postură nu este deloc ceea ce se aștepta aceasta să fie. Fără a fi deloc pregătită pentru ce o așteaptă, le face viața foarte grea celor din echipă. Serialul este o aluzie la senatoarea Sarah Palin și la situația în care aceasta ar fi reușit să ajungă să ocupe a doua poziție în stat.

Bănuiam, dar Veep confirmă: policienii înjură foarte des. Poate e de înțeles că au nevoie să se elibereze după ce în public nu au cum să scape de discursurile alambicate, constipate și pline de platitudini. Așa că, atunci când ușile din lemn masiv se închid, lăsând în urma lor presa și electoratul, politicienii dau frâu liber cuvintelor grele.

Primul sezon din Veep a fost difuzat în 2012, pe HBO. Iar din 14 aprilie începe cel de-al doilea sezon.

1. Game Change – niciodată nu știi ce se ascunde în spatele unui zâmbet larg și a unei mâini întinse

 

 

Dacă Julia Louis-Dreyfus o întruchipează într-o latură satirică și ironică pe Sarah Palin, docudrama celor de la HBO, Game Change, aduce o altă perspectivă asupra candidaturii din 2008 a fostei senatoare de Alaska pentru poziția de Vice Președinte a Statelor Unite. Vorbind despre relația dintre un politician și echipa sa de campanie, aceasta aduce în discuție o veche și romantică problemă, cea a loialității și a ajutorului mai presus de propriile interese.

Filmul, câștigător al Globului de Aur 2013 pentru categoria cea mai bună miniserie sau film TV, concurând cu Political Animals, se bazează pe bestseller-ul cu același nume scris de jurnaliștii politici John Heilemann și Mark Halperin. Filmul lasă în urmă amănuntele despre John Edwards, Hillary Rodham Clinton sau Barack Obama și se concentrează pe campania lui Palin, interpretată cu mare finețe de Julianne Moore – câștigătoare a unui premiu Emmy și unui Glob de Aur pentru acest rol.

Game Change reușește să creeze o imagine echilibrată a unei figuri politice contestate și controversate și ne introduce în cercul din spatele politicianului, format din oameni care te pot susține și îți pot consolida victoria electorală sau, din contră, te pot dărâma de pe piedestalul pe care, cel mai probabil, tot ei te-au urcat.

Sherlock

Paradoxul serialelor care scot actori din anonimat: am vrea să primim episoade noi non-stop, dar programul recent supraîncărcat al actorilor împinge serialul pe locul al doilea. Cam așa stau lucrurile și cu Sherlock, serialul care i-a transformat pe Benedict Cumberbatch și Martin Freeman în veritabile staruri.

5 ani de Sherlock și doar 9 episoade, ne reamintea Mark Gatiss, 1/2 din duo-ul responsabil pentru rescrierea modernă a povestirilor polițiste ale lui Sir Arthur Conan Doyle. Chiar dacă sezonul 4 se lasă așteptat până cândva în 2016, a doua zi de Crăciun ne aduce un episod special Sherlock, complet izolat de firul narativ principal.

Acțiunea se va desfășura în 1895 (anul în care se consideră că Sherlock a atins succesul maxim, după ce Conan Doyle l-a omorât și readus la viață – sună cunoscut?) și ar putea să fie bazată pe The Adventure of the Blue Curbuncle.

Homeland – unul din cele mai apreciate seriale

0

Bazându-se pe serialul israelian Hatufim (Prisoners of War), Homeland urmărește povestea dintre un agent CIA, Carrie Mathison, interpretată de Claire Danes, și un fost soldat american, Nicholas Brody (Damian Lewis), care, pe timpul războiului, a fost ținut prizonier de către al-Qaeda.  Într-o operațiune neautorizate în Irak, Carrie este avertizată de un spion că unul dintre prizonierii americani a trecut de partea al-Qaeda. În același moment, americanii se bucură de salvarea sergentului Brody  dintr-un campus care aparținea teroristului Abu Nazir.

Povestea devine interesantă atunci când Carrie începe să creadă că Brody este prizonierul american trecut în tabăra inamică. Cu toate acestea, superiorii ei de la CIA nu au încredere în judecata ei și îl consideră în continuare pe Brody un erou de război. Povestea se schimbă în sezonul al doilea, atunci când un alt agent CIA, Saul Berenson (Mandy Patinkin), singurul apropiat al lui Carrie, află despre legătura dintre Brody și teroristul Abu Nazir, dar pentru a preveni un alt atac terorist pe pământ american, îl transformă pe acesta într-un colaborator al CIA, lucrând, astfel, împreună cu Carrie.

În mijlocul tuturor acțiunilor politico-strategice făcute, pe de o parte, de CIA și, pe de alta, de Abu Nazir, Carrie și Brody trăiesc o aventură amoroasă, trăirile celor doi punând în pericol familia fostului militar american, devenit acum membru al Congresului Statelor Unite ale Americii și prima variantă pentru postul de Vice-Președinte. Mai mult decât atât, Brody trebuie să facă față și problemelor fiicei sale adolescente Dana Brody (Morgan Saylor).

Fără doar și poate, Howard Gordon (Awake) și Alex Gansa (The X-Files, Numb3rs sau Entourage), creatorii serialului, fac o treabă foarte bună în a ține publicul mereu în suspans, altfel spus, atunci când te întrebi ce poate să se mai întâmple, vin mereu cu o soluție neașteptată. Serialul, câștigător al premiului Emmy și al unui Golden Globe pentru cea mai bună dramă a anului 2012, a cucerit foarte repede și publicul de peste ocean, devenind încă de la primul sezon cel mai urmărit produs al postului Showtime, cel care difuzează printre altele Dexter, Californication, The Tudors, Brotherhood sau Weeds. 

Homeland este mai mult decât o poveste despre un soldat american care nu a putut să reziste tentației de a trece în tabăra cealaltă, mai mult decât o poveste despre cât de greu îi este unui fost soldat să se întoarcă acasă, mai mult decât o poveste despre obsesia americană de a opri acțiunile teroriste care planează perpetuu deasupra țării lor. Este un serial despre oameni cu sentimente diferite, uneori greu de înțeles, alteori clișeistice (soția soldatului american care lăsată acasă are o aventură cu prietenul cel mai bun al acestuia). Homeland nu pune accent pe efecte speciale și nici pe condiții de filmare nemaipomenite, ci pe un scenariu complex și foarte bine scris, fiind o variantă mult îmbunătățită a serialului 24, pentru cei care au văzut drama care îl avea în centrul pe Kiefer Sutherland.

Și mai are un mare atuu: actorii. Atât Claire Danes, cât și Damian Lewis, ambii câștigători ai premiilor Emmy, joacă extraordinar. Sentimentele prin care trece un bolnav mental, sentimentele unei femei care iubește și este rănită și frustrările unui agent CIA care nu este lăsat să-și facă datoria față de țară, toate aceste trăiri sunt vii și foarte bine interpretate de Danes, care are și meritul de a transforma un personaj cu extrem de puține elemente comerciale într-unul pe placul publicului. De asemenea, Lewis reușește să transmită nesiguranța unui om care se întoarce într-o viață pe care nu o mai simte a lui, frica provocată de o situație fără scăpare și frustrarea omului care nu-și poate asuma adevărata identitate sau durerea de a trăi într-o permanentă minciună.

Suits – Cand memoria fotografica castiga Wall Street-ul

0

Spre deosebire de alte seriale despre lumea avocaturii, Suits nu se concentrează pe studiul legilor, nici pe construirea discursului actorilor și nici măcar pe viața din tribunalele americane, ci despre șansă, o a doua șansă. Dacă alte seriale cu avocați ne demonstrează că toată lumea care greșește trebuie să plătească, iar oamenii legii se îngrijesc să apere legea, Suits ne arată că această lume a avocaților poate fi foarte ușor păcălită, trebuie să fii inteligent, să fii motivat și să ai pe cineva care să te protejeze, eventual necondiționat.

Suitsurmărește aventurile unui tânăr autodidact care, deși nu a terminat facultatea, a ajuns, printr-un concurs de împrejurări, să lucreze la una dintre cele mai bune firme de avocatură din New York, apreciată printre altele și pentru că toți angajații săi erau absolvenți de Harvard. Mike Ross, interpretat de Patrick J. Adams, și-a câștigat existența dând examenul de barou în locul celor care nu puteau să ia un punctaj de trecere nici dacă erau meditați de însuși Socrate. Și pentru asta îl plăteau pe Ross care avea o memorie fotografică care îl ajuta să recite perfect legile americane. În momentul în care viața lui Ross se împărțea între examene și droguri, acesta îl întâlnește pe Harvey Specter (Gabriel Macht), un avocat cunoscut, care uimit de inteligența și capacitatea de învățare a primului îi oferă ocazia să lucreze pentru el.

 

 

Din nefericire, însă, nu prea înțelegem de ce Harvey își pune în pericol cariera pentru a îl proteja pe Rose care, deși îl ajută de mai multe ori să rezolve anumite cazuri, nu demonstrează că este un Dr. House al avocaturii. Argumentul că Harvey se vede pe el în tinerețe în Mike Ross este mai mult romantic decât verosimil. În orice caz, serialul confirmă conceptul de american dream bine implementat și puternic regăsit în producțiile de televiziune de peste ocean, vezi White Collar.

Dincolo de acest cui, Suits cucerește printr-o scriitură amuzantă și inteligentă și printr-o distribuție echilibrată și bine aleasă. Cei doi actori principali Patrick J. Adams și Gabriel Macht sunt foarte carismatici, credibili în rolurile lor de actori din lumea de pe Wall Street și, să recunoaștem, good looking. Mai ales în comparație cu personajul lui Rick Hoffman, Louis Litt, un alt partener al firmei care este mereu în competiție cu Harvey și dedicat total firmei pentru care lucrează este mereu autoritar și obsedat ca toți angajații să fie competenți și mai ales absolvenți de Harvard. Louis Litt se află, astfel, la polul opus față de Harvey și Ross fiind frustrat, deloc carismatic, ba chiar enervant.

Pe lângă diada carismatic-necarismatic ilustrată de cei trei actori, serialul pune accent și pe viața personală a personajelor principale. Astfel, dacă Mike Ross este îndrăgostit de colega sa Rachel Zane, interpretată de frumoasa Meghan Markle, Harvey Specter are mai multe relații amoroase, însă singura prezență feminină constantă din viața lui este secretara sa Donna Paulsen, jucată cu mult umor și ironie de bună calitate de Sarah Rafferty.

 

 

Serialul, al cărui al doilea sezon se apropie de final, va reveni pentru un al treilea.  Suits va continua să ne povestească cu umor și ironie despre cum poți trăi încălcând regulile fără să fii descoperit, nici măcar atunci când ești înconjurat de cei mai buni avocați din lume.

Outlander – Istorie, fantezie si barbati in kilt-uri

0

Pe 9 august, Starz intră în competiție directă cu HBO, lansându-și propriul serial după o serie celebră de cărți, semnate de data aceasta de autoarea Diana Gabaldon.  Cu peste douăzeci milioane de cărți din serie vândute în întreaga lume, Outlander nu este o simplă adaptare lansată la sfârșitul verii și cu siguranță nu duce lipsa de audiență încă înainte de a începe. Însă pentru cei care încă nu au fost convertiți, vă recomand să treceți imediat această nouă producție pe lista voastră de „must-see”.

 

Comparațiile cu Game of Thrones sunt inevitabile, Outlander fiind a doua încercare de a adapta o serie foarte cunoscută de romane pentru televiziune, și sunt chiar încurajate de oamenii de la Starz, sperând evident la un succes la fel de răsunător ca serialul vedetă al HBO-ului.

Însă producția este, în esență, complet diferită de orice altceva prezent pe micile ecrane astăzi, putând fi asemuită mai degrabă cu poveștile clasice ecranizate de Hollywood în anii 30 și 40, precum Pe Aripile Vântului sau Ultimul Mohican.

Outlander este povestea asistentei medicale Claire Randall (Caitriona Balfe), care, aflată într-o a doua lună de miere în Scoția cu soțul său, Frank (Tobias Menzies), se trezește trasportată în timp, din anii 40 în secolul 18.

Produs și filmat exclusiv în locații din Scoția, Outlander profită din plin de peisajul misterios și plin de contradicții ale acestei țări parcă aflată la granița dintre realitate și mit.

Primele două episode din serie sunt regizate de John Dahl (cunoscut pentru seriale precum True Blood și Hannibal). Regizorul impune un ritm lent și atmosferic reminiscent unei producții mai degrabă cinematografice decât unei de televiziune, lăsând tensiunea să crească treptat până în momentul în care Claire este transportată în trecut și miza crește.

O altă calitate notabilă a serialului este utilizarea senzațională a luminii, care în combinație cu muzica și mișcarea, creează momente aproape lirice pe ecran pe care regizorul le folosește pentru a da o calitate aproape fantezistă poveștii.

Construit în jurul fash-back-urilor și voice over-ului personajului principal, Outlander impune un stil ce la prima vedere poate părea învechit însă care permite transmitrea unei cantități foarte mari de informație într-un mod foarte economic. Cu toate acestea, primul episod poate fi acuzat pe bună dreptate de utilizarea prea frecventă a acestor instrumente de expoziție, putând deveni de multe ori o cârjă în lipsa unor soluții mai creative de a spune povestea.

Una dintre marile provocări cu care  seria se va confrunta în viitor pare să fie aspectul fragmentat al acțiunii, determinat de pendularea constantă între trecut și viitor. Prinsă într-o lume chiar mai violentă decât  cea pe care a părăsit-o, înconjurată de intrigi politice și secrete, Claire trebuie să se lupte pentru a-și găsi drumul înapoi spre soțul ei, chiar și după întâlnirea cu tânărul războinic scoțian Jamie Fraser (Sam Heughan). Abilitatea celor implicați în această producție de a menține relevantă dorința lui Claire de a se întoarce la Frank, în timp ce își conduc audiența să se implice din ce în ce mai mult în relația tumultoasă a acesteia cu Jamie, pare să fie cheia succesului pe termen lung pentru Outlander. Însă construirea unui triunghi amoros ce va oferi gravitate și tensiune poveștii este îngreunată pe de-o parte de lipsa lui Frank de pe ecran din aproape toate momentele importante cât și de prezența personajului Black Jack Randall, un ofițer din armata britanică, care, din motive dezvăluite în primul episod, este jucat de același Tobias Menzies.

O altă potențială problemă este dată de cantitatea de informație și numărul impresionant de personaje pe care serialul trebuie să le jongleze în mod repetat. Primul sezon va acoperi prima carte din serie, însă la aproape 1000 de pagini, chiar și cele 16 episoade ale seriei vor fi pline la refuz de evenimente și personaje atât episodice cât și relevante pentru arcul întregului sezon. Dacă Game of Thrones rezolvă această problemă prin simpla pendulare între locații, opțiunile pentru Outlander sunt mult mai limitate, întreaga poveste fiind spusă exclusiv din perspectiva lui Claire.

Însă ținând cont de faptul că acesta este noul serial semnat de Ron D. Moore (cunoscut pentru formidabila serie Battlestar Galactica) și de entuziasmul dovedit cu care oamenii de la Starz își abordează producțiile, Outlander are toate șansele de a deveni foarte repede noul subiect de conversație în baruri, cafenele sau pauza de masă.

Iar noi toți vom avea posibilitatea de a afla răspunsurile, măcar parțial, la foarte multe întrebări, precum: Cum ar fi să te trezești în trecut, fără electricitate, telefon sau Facebook? Cam cât de eficient este usturoiul când este folosit pe post de penicilină? În cât timp poți dezbrăca o femeie în secolul 18 până să te prindă părinții? Și cel mai important  – Ce purtau domn'e, până la urmă, scoțienii sub kilt-uri?

Downton Abbey – Cel mai apreciat serial britanic al ultimilor 10 ani

Nu este un secret pentru nimeni că britanicii se pricep cel mai bine la producţiile de epocă. Ceea ce nu e o surpriză, având în vedere istoria ilustră, ce îi include pe William Shakespeare şi Jane Austen, precum şi o iubire pentru tradiţie ce continuă până în perioada modernă. Însă, până de curând, acest tip de producţii era domeniul exclusiv al BBC-ului.

Ierarhia televiziunii britanice s-a schimbat radical în 2010 când ITV a lansat serialul fenomen, Downton Abbey.

Serialul, scris de câştigătorul de Oscar Julian Fellows, spune povestea familiei nobile Crawley şi a “armatei” de servitori ce face posibilă existenţa clanului Crawley într-o perioadă în care acest tip de viaţă intră, imprevizibil şi iremediabil, într-o perioadă de declin.

 

Downton Abbey

 

Serialul, aflat acum la al 3-lea sezon, plasează Downton Abbey în mijlocul celor mai marcante evenimente ale începutului de secold 20: scufundarea Titanicului, Primul Război Mondial, pandemia de gripă spaniolă şi formarea Statului Irlandez Independent. Lumea nobiliară şi cea a servitorilor sunt interconectate iar efectele acestor evenimente, de multe ori catastrofale, se resimt atât în camerele impunătoare şi elegante ale aristocraților, precum şi în încăperile reci şi austere de sub acestea.

Prieten şi despot totodată, conacul Downton Abbey este liantul ce ţine aceste două clase sociale împreună. Este motivaţia majoră în momentele de criză, când Robert Crawley (Hugh Bonneville) decide să ignore viitorul propriei faimilii în favoarea noului moştenitor, Matthew Crawley (Dan Stevens). Dar poate servi şi drept refugiu pentru oameni ca Bates (Brendan Coyle), noul valet, ce se ascunde de trecutul său şi se îndrăgosteşte de Anna (Joanne Froggatt), menajera fiicelor lordului.

 

Downton Abbey_Bates and Anna

 

Downton Abbey este, în esenţă, un micro-cosmos în care toate personajele, fie de “sus” sau de “jos”, servesc un rol bine stabilit. Singurul stăpân adevărat este casa, impunătoare şi intimidantă, în care sunt depozitate toate dorinţele, visele, deziluziile şi istoria celor ce au grijă de ea. 

Cu o distribuţie de peste 20 de personaje, Julian Fellows reuşeşte să ofere fiecăruia un scop şi o traiectorie. De la simpla asistenta de bucătărie, Daisy (Sophie McShera) şi până la frumoasa Lady Mary (Michelle Dockery), viaţa tuturor personajelor este afectată de povești ce includ dragostea, ambiţia, dorinţa şi tragedia.

 

Downton Abbey_Matthew and Mary

 

Lumea Downton, în aparenţă sigură şi ordonată, este zguduită de pasiuni şi schimbări, acestea fiind întâmpinate cu scepticism de către personajele traidiționaliste precum Contesa Mama (Dame Maggie Smith) şi majordomul Carson (Jim Carter). Noi invenţii şi mentalităţi precum și personaje cu opinii progresiste, ca Lady Sybil (Jessica Brown Findlay), ameninţă ierarhia considerată firească până în acel moment. Dar aceste diferenţe între generaţii nu generează doar tragedii, ci și un umor subtil, ce este livrat impecabil de actori.

 

Downton Abbey

 

O adevărată sagă a unei perioade istorice extrem de dramatice, Downton Abbey dispune de eleganță atât în poveste, cât şi în maniera clară în care aceasta este vizualizată, atât prin decorurile şi costumele somptuoase, cât şi prin cinematografia impecabilă.

Descris de actori drepto lebăda ce pluteşte graţios deasupra apei şi dă din picioare frenetic sub apă, Downton Abbey, premiat cu Globul de Aur pentru Best Miniseries or Television Film şi cu un Emmy pentru Outstanding Miniseries, se înscrie în rândul serialelor precum The Wire, Mad Men şi Boardwalk Empire, fiind un must-see pentru toţi pasionații de producţii de epocă şi nu numai.

Girls – fara prejudecati si fara machiaj

0

Sex. Femei. Prietenie. Feminism. Talent. Idealuri. Dorințe. Într-un cuvând: Girls,replica realistă a anului 2012 pentru serialul Sex and the City. Plecând de la același clișeu al poveștilor unor tinere care vin într-o oraș mare pentru a-și găsi drumul spre o carieră glorioasă, Girls urmărește patru femei fără succes în viața profesională care sunt mai mereu împlicate în relații sexuale nefericite și care, pe deasupra, nici nu trăiesc în Manhattan-ul as cool as it gets.  

Acțiunea se concentrează în jurul personajului principal Hannah, interpretat de Lena Dunham, scenarista și una dintre producătoarele serialului – câștigătoare în acest an pentru acest rol a Globului de Aur pentru cea mai bună actriță într-o comedie de televiziune. Alături de Hannah sunt cele trei prietene: frumoasa Marnie (Allison Williams), virgina Shoshanna (Zosia Mamet) și boema Jessa (Jemima Kirke). Serialul prezintă aventurile profesionalo-amoroase ale celor patru femei care încearcă să supraviețuiască într-o Americă departe de sloganul „țara tuturor posibilităților”, preluând în mare parte stilul din Tiny Furniture- filmul independent pe care l-a scris și regizat Dunham în 2010. 

 

 

Girls, câștigător al unui Glob de Aur pentru cea mai bună comedie de televiziune și nominalizat anul trecut pentru cinci premii Emmy (adjudecându-și-l doar pe cel pentru cel mai bun casting), excelează prin realism, naturalețe și un scenariu cu o scriitură amuzantă, inteligentă și cu povești credibile. Niciodată nu îți pui întrebarea, precum în seriale ca Sex and the City, cum de personajul principal care nu are nici job și nici măcar bani de chirie arată întotdeauna impecabil? Așa că niciuna dintre cele patru personaje din Girls nu este Carrie Bradshaw. Niciuna nu are vreo carieră glorioasă: Hannah abia își găsește un site care să îi publice articolele, însă pentru asta are de ales fie să experimenteze un ménage à trois, fie o supradoză de cocaină, iar Marnie este concediată și trebuie să lucreze ca hostess într-un bar de noapte.

Mai mult decât atât, nici viața amoroasă a celor patru nu este prea fericită: Hannah încearcă să scape de Adam (Adam Driver), un actor ratat cu vise mărețe cu care a avut o relație și care acum este obsedat de ea. Marnie încearcă să își revină după ce s-a despărțit de iubirea vieții sale. Shoshanna este implicată într-o relație cu bărbatul cu care și-a pierdut virginitatea, însă acesta la 33 de ani nu are nici casă, nici serviciu. Iar Jessa se căsătorește cu un miliardar pe care l-a cunoscut într-un bar atunci când acesta era în căutare de femei amatoare de un ménage à trois.

 

  

 

E ceva revoltător și în același timp convingător în acest serial, al cărui al doilea sezon va fi difuzat, începând de miercuri, 13 februarie și pe HBO România. Dacă la Sex and the City te uitai pentru că visai ca într-o bună zi să ajungi ca una dintre cele patru femei frumoase și glorioase, la Girls te uiți pentru că te regăsești în ceea ce trăiesc personajele scrise cu inteligență și umor de Lena Dunham. Din nou, HBO arată că este posibil un produs TV  inteligent și deloc superficial.

Curb Your Enthusiasm se încheie – trailer sezon final

Curb Your Enthusiasm, produs de HBO, este cam cât de original și scandalos poate fi un serial american de televiziune. Aș zice că Larry David (autorul și actorul principal al seriei, de asemenea co-autorul serialului Seinfeld) a inventat cu acest serial un hibrid: jumătate reality show, jumătate critică socială acută.

Unul din punctele lui forte este senzația de reality show, creată prin jocul actoricesc prost dupa standardele obișnuite, ieșit din clișeele hollywoodiene (asta pentru că dialogul este în mare măsura improvizat, iar replicile nu sunt fluide, nu urmăresc tipicul dintr-un film/serial actual, apar tot felul de pauze ciudate).

Al doilea punct forte al serialului este Larry David și încăpățânarea lui de a juca în orice situație diferit decât te-ai aștepta. Rolul lui de tip fără carismă, total inadecvat, cu voce rugoasă, “uncool”, “geeky”, neatrăgător, care provoacă orice noțiune de “politically correctness” și “social graces” nu este nesuferit doar în film, ci trece dincolo de ecran și te enervează la propriu prin sunetele neplăcute pe care le emite și expresiile feței total nebunești. Dar îl urmărești ca pe un “freak show”; este atât de exotic și curajos în încăpățânarea de a fi ireverențios cu orice așteptare, încât îi urmărești ciudățeniile cu o plăcere nouă de la episod la episod.

Curb Your Enthusiasm este un serial turnat pe calapodul lui Seinfeld, cu același gen de glume și situații haioase dar mai abrazive și neșlefuite. Scenariul se bazează pe o versiune ficționala a lui Larry David, un producător și scenarist evreu cu abilități sociale foarte ruginite, un tip de peste 60 de ani cu comportamentul unui adolescent rebel, care refuză și, în același timp, își dorește, să fie versiunea lui acceptată social, provocând în proces incidente și animozități oriunde apare. Din fericire pentru noi, curiozitățile și pornirile lui idiosincratice sunt mai puternice decât dorința unui comportament de om “normal”. Larry este un tip nevrotic, slăbuț, cu fizicul îndepărtat de ideea unui tip atrăgător, fără niciun fel de simț stilistic, care poartă în fiecare zi șosete albe și adidași și provoacă la fiecare pas o reacție de stupoare în spectatori și în actorii care îi sunt parteneri.

Fiecare episod se bazează pe o poveste scrisă de Larry David, dar dialogul este de multe ori improvizat în timpul filmărilor, iar actorii primesc ideea fiecărei scene chiar înainte de filmare, pentru a fi spontani. Deși este ficțiune, îți creează senzația că urmărești un reality show, fiind nu doar jucat diferit, ci și filmat într-un mod mișcat și aparent fără pregătirea unui studio. Filmul este un reality-show și pentru că, pe alocuri, este film în film, dar mai ales pentru că mulți actori se interpretează pe ei înșiși.

Al treilea motiv pentru care merită să încerci serialul este faptul că îi vezi (aparent în viețile lor reale, într-o plasă socială construită între prieteni vechi de la Hollywood sau cunoștințe noi) jucându-se, de cele mai multe ori pe ei înșiși, pe actorii din Seinfeld (Jerry Seinfeld, Julia Louis-Dreyfus, Jason Alexander etc), Ted Danson (serialul Cheers, Bored To Death), Richard Lewis (Leaving Las Vegas), Martin Scorsese, Mel Brooks, Ben Stiller, Anne Bancroft (în ultimul ei rol într-un film înainte de dispariție), Elizabeth Shue (Leaving Las Vegas), Meg Ryan, Dustin Hoffman, Sacha Baron Cohen, Steve Coogan, David Schwimmer etc.

Personajele nu se dezvoltă în timpul celor opt serii, iar acțiunea nu evoluează nici ea prea mult. Practic fiecare episod are povestea lui distinctă, în care firele narative se întalnesc la finalul episodului. O serie poate gravita în jurul unui subiect de genul deschiderea unui restaurant, lucrul la un nou serial creat de Larry David, distribuirea lui David pe Broadway în musicalul The Producers, Larry este sau nu adoptat, își donează sau nu rinichiul unui bun prieten, se desparte sau nu de nevastă, se organizează sau nu o reîntalnire a actorilor din Seinfeld etc.

După primele 3 serii încep să se repete anumite glume și aspectul de neșlefuit începe să se piardă vizibil. Dar ce poate să te îndepărteze cu adevărat de serial este kitsch-ul incredibil din hainele, casele, machiajul personajelor, ieșirile isterice agresive și vocile vulgare ale multora dintre actori. Dincolo de orice ironie, cred că serialul Curb Your Enthusiasm portretizează destul de bine societatea americană.

Începând cu anul 2000 s-au filmat 11 serii, fiecare cu 10 episoade a  câte 30 de minute fiecare, dar cu pauze în anumiți ani. Noul sezon și cel care va încheia acest serial va începe să fie “difuzat” pe HBO și HBO Max pe 4 februarie.

Curb Your Enthusiasm ar putea fi reprezentat destul de bine printr-o glumă din seria 7: “Why do we call a blow job a job? Is it that hard? It’s a lot of work!”

Top 5 seriale și mini-serii polițiste britanice noi – The Brits Do It Better

După ce Poirot şi Midsomer Murders au deschis calea spre un public global, din 2000 încoace asistăm la o revenire a serialelor poliţiste britanice, susţinute de personaje puternice, bine-conturate, atmosferă şi (cu rare excepţii) o doză sănătoasă de umor.

După cum ştiu foarte bine iubitorii genului, cele mai bune romane/filme poliţiste sunt cele care ne stimulează în egală măsură „materia cenuşie” (ca să-l cităm pe Poirot) şi emoţiile, iar următoarele cinci seriale/ mini-serii par să fi găsit echilibrul perfect între aceste ingrediente.

5. Foyle’s War – Războiul cotidian

Folyes-war-9-show

Creat de Anthony Horowitz, care a semnat şi câteva episoade din Poirot şi Midsomer Murders, Foyle’s War se desfăşoară în timpul celui de-al doilea război mondial şi îl are în centru pe detectivul de poliţie Christopher Foyle (Michael Kitchen). Ajutat de tânăra Sam (Honeysuckle Weeks), care-i devine şofer şi mâna sa dreaptă, şi de subordonatul său, Paul Milner (Anthony Howell), Foyle poartă propriul său război pentru dreptate într-un climat tulbure, tensionat, în care justiţia nu mai e o prioritate nici măcar pentru superiorii săi.
Dincolo de simpatia pe care o trezeşte protagonistul, marele atu al serialului este dimensiunea documentară, ceea ce ne dezvăluie cazurile investigate de Foyle – de la jafuri şi crime pasionale la acte de spionaj – despre o ţară divizată de neîncredere şi angoasă, în care oricine e considerat suspect până la proba contrarie.
Lansat în 2002, serialul a ajuns deja la sezonul 8, difuzat recent de ITV.

 

4. Zen – Justiţia în stil italian

Inspirată de romanele poliţiste ale lui Michael Dibdin, această mini-serie de trei episoade îl are ca protagonist pe detectivul italian Aurelio Zen (Rufus Sewell), urmărind cu încăpăţânare dreptatea într-o societate în care corupţia este norma.

Veneţian la origine, renumit pentru integritatea sa, Zen găseşte metode abile de a-şi face datoria în ciuda presiunilor exercitate asupra lui de figuri sus-puse, fentând sistemul fără a-l sfida deschis. În spatele acestei aparenţe incoruptibile, descoperim însă şi o dimensiune timidă, vulnerabilă, a personajului, ce ni se dezvăluie în relaţia cu mama lui sau în idila ce se înfiripă cu o colegă de serviciu.

Coproducţie italo-britanică, serialul recreează subtil atmosfera şi specificul italian, reuşind, în mare, să evite clişeele sau să şi le asume auto-ironic. În ce măsură corupţia generalizată ţine de specificul italian sau e un comentariu asupra unei stări de fapt globale, rămâne la interpretarea noastră.

3. Wallander – Lumini şi umbre scandinave

wallander 624

Remake al serialului suedez omonim, bazat pe romanele lui Henning Mankell, Wallander îl are în centru pe inspectorul Kurt Wallander, rol care i-a adus un premiu BAFTA şi o nominalizare la Globul de Aur lui Kenneth Branagh.

Despărţit de soţie, Wallander ar fi putut fi o figură stereotipică, de „lup singuratic”, care se îngroapă în muncă. Dar aceasta este doar una din faţetele personajului, celelalte – redate cu fineţe de Branagh – transpar în încercarea de a-şi salva relaţia cu tatăl (bolnav de Alzheimer) şi cu fiica sa. Confruntându-se cu cazuri şocante, violente, ce reflectă probleme sensibile ale societăţii actuale – de la abuzuri sexuale şi traficul de carne vie la statutul imigranţilor -, Wallander încearcă să-şi păstreze umanitatea într-o lume ce pare să-şi fi pierdut busola morală.

Filmat în Suedia, serialul creează o atmosferă cu totul aparte, alternând între peisaje sumbre, apăsătoare şi momente fulgurante de graţie.

2. Broadchurch – Who Do You Trust?

olivia-colman-david-tennant-broadchurch-s2

Semnată de Chris Chibnall, al cărui nume îl regăsim şi pe genericul Torchwood, această mini-serie în opt episoade începe cu descoperirea cadavrului unui băieţel într-un orăşel de pe litoralul britanic. Dincolo de exerciţiile mentale la care ne îndeamnă ancheta, miza seriei este modul în care crima şi investigaţia afectează viaţa familiei îndoliate şi a întregii comunităţi, mai ales după ce presa însetată de senzaţional ia cu asalt oraşul. Pe măsură ce secretele ies la iveală, în oraş se răspândesc suspiciunea şi isteria.
Drama este complicată de antecedentele poliţistului care investighează cazul, Alec Hardy (David Tennant), care a ratat o condamnare într-un caz similar. Nou-venit în oraş, privit cu suspiciune de localnici, Hardy caută cu îndârjire vinovatul, văzând ancheta de faţă ca pe un act de căinţă. Pentru „secundul” său, sergentul Ellie Miller (Olivia Colman), în schimb, provocarea este aceea de a încerca să se detaşeze de oamenii pe care-i cunoaşte dintotdeauna, pentru a avea o privire obiectivă asupra cazului.
Tennant face un rol foarte bun, reuşind să redea veridic frământările personajului. Centrul emoţional al poveştii este dat, însă, de Jodie Whittaker, care interpretează sensibil, fără stridenţe, rolul mamei băiatului ucis.

 

1. Sherlock – Brainy is the new sexy

Creată de Steven Moffat (Doctor Who) şi Mark Gatiss, noua adaptare Sherlock (2010) a fost un pariu îndrăzneţ – transpunerea personajelor şi poveştilor create de Conan Doyle în Londra secolului XXI, fără a trăda spiritul textului. Deşi ideea ar putea părea un sacrilegiu pentru purişti, cei doi au câştigat pariul (şi un premiu BAFTA): deşi Sherlock (Benedict Cumberbatch) este pasionat de noile tehnologii, iar Watson (Martin Freeman) consemnează cazurile pe blog, sunt mult mai aproape de spiritul personajelor decât sunt, de pildă, în adaptările cinematografice semnate de Guy Ritchie.

Tehnici cum ar fi inserţiile ce redau procesul de deducţie dau un ritm alert naraţiunii şi ne ajută să vedem lumea prin ochii lui Sherlock.

Dincolo de scenariul incitant, cheia succesului de care se bucură seria stă, fără îndoială, în distribuţia excepţională. Cu aerul şi accentul său aristocratic, Benedict Cumberbatch îi conferă lui Sherlock nota perfectă de superioritate şi ennui, exaltarea cerebralului până la pragul unui comportament sociopat, dar ne lasă să întrezărim, totodată, evoluţia sa, care culminează în sacrificiul din The Reichenbach Fall. Martin Freeman creează, în schimb, un John Watson mai viu şi mai uman decât alte versiuni, care nu e doar „cronicarul”, ci joacă un rol activ în poveste, precum şi în evoluţia lui Sherlock. Relaţia şi „chimia” dintre cei doi sunt în miezul poveştii.

Dar, pentru că orice poveste are nevoie de un personaj negativ, această dinamică e complicată de Moriarty care, în interpretarea magistrală a lui Andrew Scott, este un psihopat seducător şi carismatic.

Ultimul episod din seria a doua din Sherlock, The Reichenbach Fall, a stârnit proteste şi controverse la fel de înflăcărate ca povestirea care l-a inspirat (The Final Problem), precum şi o mişcare numită „I Believe in Sherlock Holmes”. Filmările pentru seria a treia, programată pentru această toamnă, tocmai au început.

Citește și Sherlock 

Bored to death – un serial prea bun cu detectivi

Blood

P’tit Quinquin – un serial detectivistic devenit cult

True Detective

Comrade Detective – Florin Piersic Jr. si Channing Tatum, intr-o parodie cu detectivi din Romania anilor ‘80

 

Bored To Death, un serial prea bun

Blood

Sherlock

P’tit Quinquin – un serial detectivistic devenit cult

True Detective

Comrade Detective – Florin Piersic Jr. si Channing Tatum, intr-o parodie cu detectivi din Romania anilor ‘80

House of Cards

UPDATE:  Cel de-al doilea sezon House of Cards va avea premiera pe 14 februarie 2014. Cele 13 episoade vor fi lansate simultan pe serviciul de streaming Netflix.


 

Remake al mini-seriei britanice scrise de Andrew Davis la începutul anilor ’90, House of Cards este unul dintre cele mai discutate şi de succes seriale ale momentului, disponibil şi în România din 15 aprilie, prin reţeaua voyo.ro.

House of Cards prezintă lumea intrigiilor politice de la Washington, unde Frank Underwood (Kevin Spacey), un puternic lider al partidului democrat, joacă rolul de păpuşar, părtaş la toate secretele adversarilor săi pe care îi manipulează fără remuşcări pentru a-şi atinge scopul final: să devină preşedinte.

Când actualul preşedinte refuză să îl nominalizeze ca Secretar de Stat, Frank trebuie să urzească un plan complex, pentru a-i “detrona” pe toţi cei ce stau în calea sa.

House of Cards a fost difuzat în SUA de către serviciul de streaming online Netflix, ce şi-a asumat cu acest proiect un nou mod de a face televiziune. Primul sezon de 13 de episoade a fost lansat pe 1 februarie 2013 în întregime.

Decizia de a comanda acest serial a venit în urma studiilor preferinţelor utilizatorilor Netflix, iar Kevin Spacey şi David Fincher (Se7en, Fight Club, The Social Network) – care a regizat primele două episoade din House of Cards, rămânând apoi implicat în proiect ca producător executiv – au fost aleşi din aceleaşi considerente.

Printre alți regizori care au participat la realizarea primului sezon se numără Joel Schumacher (Falling Down, Batman Forever, Phone Booth), Allen Coulter (Hollywoodland, Remember Me, serialul The Sopranos) sau Carl Franklin (Devil in a Blue Dress).

House of Cards devine astfel primul proiect în care publicul este partener în luarea unor decizii ce se aflau, până acum, în domeniul exclusiv al producătorilor.

Ultimele articole