Facebook
Acasă Timp liber Recenzii carti bune Pagină 24

Recenzii carti bune

Ultimele

Rock Springs – Ratacirea continua

Adriana Gionea
-
0
Rock Springs – Ratacirea continua

Richard Ford găseşte personaje cu vieţi demne de a fi povestite chiar şi în ţinuturile austere ce îi obligă pe oameni să se irosească, să trăiască neştiuţi de ceilalţi.

În volumul Rock Springs, Ford expune poveşti răvăşitoare în pasaje line, fără a face abuz de spectaculos, de naraţiune şi de cuvinte dătătoare de efecte trepidant-ostentative. Are nevoie doar de câteva gesturi banale şi de replici simple pentru a-ţi oferi ceea ce vrei de la o povestire: intensitate, o turnură imprevizibilă şi un mesaj consistent legat de natura umană.

Unul dintre cei mai mari povestitori contemporani îşi alege personajele din ţinuturile unde este localizată aşa-zisa Americă profundă, autentică (însuşi titlul volumului face trimitere la un oraş din Wyoming). Sunt nişte ţinuturi amorţite, de unde mai degrabă se pleacă, dar unde doar cei rămaşi sau reîntorşi au poveşti demne de a fi ascultate. Prozele acestui volum le dau glas tuturor celor deveniţi captivii unei pustietăţi unde eşuează cei ce fie se tem să plece, fie au făcut alegeri neinspirate după ce au plecat.

Oameni deznădăjduiţi sau căutători de speranţă, debusolaţi sau, dimpotrivă, hotărâţi, cupluri în impas, bărbaţi părăsiţi şi fără perspectivă (obsesia lui Ford), femei care visează mereu la vieţi mai bune, indieni aprigi, oameni cu slujbe mărunte şi adolescenţi maturizaţi înainte de vreme formează universul uman din cele zece proze scurte incluse în volumul Rock Springs. Astfel, Richard Ford te ajută să înţelegi resorturile psihologice ale unei lumi din locuri neînsemnate, pe lângă care mulţi trec în goana lor de la o metropolă la alta.

Ca în mai toate prozele scurte ale lui Richard Ford, şi în acestea găseşti intensitatea demnă de un microroman sau de un film. Datorită amestecului dintre observaţia psihologică, relaţiei puternice dintre personaje şi ţinuturile expuse în imagini ce reflectă lumea interioară şi trăirile pătimaşe expuse cât se poate de sofisticat tocmai datorită evitării unei naraţiuni impresionante, fiecare povestire ar putea sta la baza unui scenariu de film cu şanse la un festival important.

Găseşti în Rock Springs tot ceea ce te face să te reîntorci la cărţile de povestiri semnate de marii prozatori americani ai secolului XX: oameni aparent rudimentari dar care au propria adâncime, simplitatea care te răvăşeşte prin modul în care ajunge să redea până la urmă acele stări complicate, vagi, obţinute printr-un amestec de amintiri şi emoţii greu de exprimat în cuvinte, şi forţa prin care oraşul semi-abandonat, peisajele sălbatice şi gesturile neînsemnate ajung să coaguleze întreaga apăsare din interiorul personajelor, devenind cheia deznodământului. Acestor calităţi li se adaugă o francheţe deopotrivă sensibilă şi intimidantă în expunerea fragilităţii, a iluziilor şi a eşecului în relaţiile interumane, mai ales în cele de cuplu.

Citeşte şi Femei cu bărbaţi – Fuga de celălalt

Femei cu barbati – Fuga de celalalt

17 carti gasite in luna septembrie in librarie

Adriana Gionea
-
0
17 carti gasite in luna septembrie in librarie

Septembrie îţi aduce un volum despre tangoul văzut de Borges, o carte scrisă de Pasolini, călătorii în Istanbul şi Teheran, romane despre iubiri interzise în vreme de război sau despre aventurile unui ceasornicar la Curtea împăratului chinez. Nu lipsesc nici poveştile vietnamezilor din Statele Unite, prozele senzuale şi halucinante ale unei scriitoare premiate, eroii excentrici din Sudul Indiei, o nouă carte a lui Alain de Botton şi nici secretele unor femei ce au schimbat lumea ştiinţifică.

 

Tangoul. Patru conferinţe

 

Unul dintre cei mai buni scriitori argentinieni vorbeşte despre unul dintre cele mai iubite dansuri din ţara sa. Când autorităţile argentiniene au vrut să falsifice istoria tangoului, mai ales adevărul despre naşterea lui în cartierele rău famate, Borges a demonstrat că personajele mai puţin onorabile care l-au şlefuit primele nu alterează farmecul şi reputaţia acestui dans transformat într-un fenomen mondial şi într-un simbol al trăirilor pătimaşe exprimate prin artă.

 

Intimitate şi alte povestiri

 

Despre iubiri la fel de răvăşitoare precum un tangou scrie şi Hanif Kureishi în Intimitate. Volumul include romanul Intimitate – care a inspirat filmul cu acelaşi nume regizat de Patrice Chéreau – şi povestirile Licărire, Străini când ne întâlnim şi Spleen.

 

Băieţii străzii

Una dintre apariţiile anului 2018 în limba română este o surpriză pregătită cinefililor deveniţi admiratorii lui Pasolini. Băieţii străzii (Ragazzi di vita), romanul său controversat, va ajunge în această lună în librării. Romanul descrie aventurile unui grup de adolescenţi din Italia văzută în filmele neorealiştilor, acea Italie a marginalilor care au propriile reguli şi valori, ce îi conduc fie spre degradare, fie spre maturizare.

 

Scene dintr-o căsnicie. După repetiţie

 

Admiratorii iconicului regizor Ingmar Bergman sunt răsfăţaţi toamna aceasta cu volumul Scene dintr-o căsnicie. După repetiţie. Cineastul declara: Lucrând la Scene dintr-o căsnicie, înainte să apuc să-mi dau seama, aveam deja şase dialoguri distincte despre iubire, căsătorie şi tot felul de alte lucruri care vin odată cu ele. Johan şi Marianne, sau Marianne şi Johan, şi-au dat voie să fie laşi, curajoşi, fericiţi, furioşi, îndrăgostiţi, nesiguri, satisfăcuţi, ipocriţi, perfizi, răutăcioşi, copilăroşi, mizerabili, afectuoşi, nemiloşi, proşti, neajutoraţi – pe scurt, fiinţe umane. 

 

Corpul ei şi alte desfătări

 

Carmen Maria Machado este o scriitoare ce are origini cubaneze, despre care se spune că scrie foarte bine. Îmbină sexualitatea feminină, mitul, cultura populară, suspansul cu tentă suprarealistă şi fiorii unui horror alegoric. Corpul ei şi alte desfătări a cucerit rapid criticii şi cititorii printr-un stil irezistibil ce aduce halucinantul şi realitatea foarte aproape, aşa cum fac marii scriitori cu ADN sud-american.

 

Dumnezeul lucrurilor mărunte

 

Literatura indiană contemporană este reprezentată la începutul toamnei de faimosul roman al scriitoarei Arundhati Roy. Vei descoperi povestea unor personaje pestriţe din sudul Indiei, unde, în anii ’60, se întâlneau o mătuşă excentrică, nişte fraţi visători, o bunică îndrăgostită de muzica lui Handel, un chefliu afemeiat cu simpatii marxiste şi nişte gemene visătoare.

 

Adam şi Eva

Un Adam şi o Evă ai zilelor noastre sunt protagoniştii unui roman despre nevoia de afecţiune şi despre căutarea sufletului-pereche. Charles-Ferdinand Ramuz l-a transformat pe Adam în Louis Bolomey, moştenitorul unei averi care s-a retras într-o zonă pitorească unde are grijă de o livadă şi de stupi. Într-o zi scăldată de lumina verii, îşi face apariţia o Evă întrupată în Adrienne, care poartă o rochie albastră, iar Bolomey, culcat în iarbă, o priveşte de jos în sus, cum te-ai uita la o statuie. Adam şi Eva şi-a câştigat renumele de roman-cult, autorul lui – Charles-Ferdinand Ramuz – fiind considerat unul dintre cei mai mari scriitori ai secolului XX.

 

Busola

Distins cu Premiul Goncourt în 2015, romanul Busola va fi o încântare pentru cei dornici de a cunoaşte Orientul prin exprienţele unui personaj erudit, aşa cum este şi Franz Ritter, un muzicolog sedus de Est. În timp ce luptă cu insomnia în apartamentul său din Viena, Franz este invadat de amintiri legate de marile iubiri şi de periplurile prin Istanbul, Alep, Damasc, Palmira şi Teheran. La rândul său un orientalist, Mathias Enard – cunoscut datorita romanului Vorbeşte-le despre bătălii, regi şi elefanţi – îi aduce un omagiu acelei părţi a lumii care a inspirat Occidentul, l-a provocat şi l-a invitat să exploreze culturi noi.

 

Cox sau Mersul Timpului

Tot în Orient se petrece şi acţiunea romanului Cox sau Mersul Timpului. De data aceasta Oraşul Interzis, unde locuiau împăraţii Chinei, devine scena întâmplărilor memorabile. În centrul romanului scris de Cristoph Ransmayr se află ceasornicarul, bijutierul şi constructorul de automate englez Alister Cox. El este invitat de împăratul Qiánlóng la Curte pentru a inventa nişte orologii speciale, care să măsoare un alt timp, al fericirii, al iubirii, dar şi al bolii şi morţii. Însă marea provocare apare când marele Împarat îşi doreşte un ceas care să măsoare eternitatea.

 

Lucruri nespuse

 

Datorită romanului Citind Lolita în Teheran, scriitoarea Azar Nafisi a devenit un simbol al Iranului populat de cosmopoliţii pasionaţi de lectură. Noua ei carte tradusă în limba română, Lucruri nespuse, îmbină autobiografia, cronica de familie şi poveştile despre secrete bine îngropate. Vei descoperi un Iran care s-a opus cât a putut de mult fundamentalismului, un Iran mai puţin cunoscut în Occident, dar vibrant şi ofertant pentru cei ce vor să cunoască lumea citind.

 

Ultimul tren spre Istanbul

Dragostea interzisă devine subiectul romanului Ultimul tren spre Istanbul, scris de una dintre cele mai populare scriitoare turce. Romanul prezintă încercările unui cuplu de a-şi găsi un loc într-o Europă tulbure din anii ’40. Ea, Selva, este fiica unui conducător otoman. El, Rafael, este fiul şarmant al unui renumit medic evreu. Pentru a scăpa de interdicţii, cei doi pleacă la Paris, unde speră să înceapă o viaţă nouă. Doar că Parisul este invadat de nazişti, iar cei doi trebuie să înveţe cum să trăiască într-o lume ostilă vieţii. Aşadar încep o călătorie lungă, care îi va purta prin Ankara, Berlin şi Cairo.

 

Sub un cer sângeriu

Tot în timpul războiului se petrece şi acţiunea romanului Sub un cer sângeriu, care îmbină elementele unui thriller alert, acţiunea şi poveştile de iubire. Personajul principal este un tânăr din Italia fascistă, care ajunge omul de încredere al unui nazist cu funcţie înaltă. În timp ce trăieşte o intensă relaţie de iubire cu o femeie seducătoare, protagonistul încearcă să îşi salveze ţara culegând informaţii din tabăra nazistă, unde a reuşit să se infiltreze prin meseria sa. Romanul are la bază o poveste reală.

 

Refugiaţii

Autorul romanului distins cu Premiul Pulitzer (Simpatizantul) a devenit celebru şi datorită prozelor din volumul Refugiaţii. Citindu-le, vei descoperi nişte personaje fascinante din comunitatea imigranţilor vietnamezi din Statele Unite. Marile publicaţii au considerat acest volum indispensabil cititorilor în epoca Trump.

 

Femei în ştiinţă. 50 de femei temerare care au schimbat lumea

Cartea Femei în ştiinţă. 50 de femei temerare care au schimbat lumea va fi citită foarte atent de cei dornici de a combate prejudecăţile misoginilor. Autoarea vrea să demonstreze că din Antichitate până-n zilele noastre femeile au avut un rol la fel de important ca al bărbaţilor în evoluţia omenirii, doar că nu au beneficiat de aceleaşi laude.

În mintea unei caracatiţe: o explorare surprinzătoare a miracolului conştiinţei

Ne gândim la caracatiţe atunci cand evocăm delicatesele culinare mediteraneene sau încrengăturile ilegale. Sy Montgomery şi-ar dori să ne gândim la aceste vietăţi marine ca la niste fiinţe simpatice şi ludice, mult mai complexe, asemănătoare nouă dintr-o anumită perspectivă.

 

Desfătările şi mâhnirile muncii

 

Când este o slujbă plină de sens? Ori de câte ori ne îngăduie să le producem plăcere sau să le alinăm suferinţa altora. Deşi adesea suntem deprinşi să ne gândim la noi ca fiind eminamente egoişti, nevoia de a munci cu sens pare a fi o componentă la fel de îndărătnică a firii noastre ca foamea de poziţie socială sau de bani (Alain de Botton). Volumul Desfătările şi mâhnirile muncii explorează varietatea umană din perspectivă relaţiei cu profesia. De la ştiinţă şi logistică la munca în fabrici şi antreprenoriat, Alain de Botton analizează moduri de lucru şi întrebari incomode care apar odată cu provocările de zi cu zi.

 

Înţelepciunea lupilor

 

Lupii fac parte din categoria animalelor care ne sperie, dar ne şi fascinează. Le atribuim calităţi aparte şi multe simboluri. Specialistă în comportamentul lupilor, Elli H. Radinger vrea să demonstreze că nici un alt animal nu seamănă atât de mult cu omul. Vei descoperi argumentele ei în cartea Înţelepciunea lupilor.

Nuferi negri – Gradina pictorului Monet si enigma din jurul unei crime

Adriana Gionea
-
0
Nuferi negri – Gradina pictorului Monet si enigma din jurul unei crime

Dacă îţi vine să te scufunzi în culorile impresioniştilor, mai ales în cele folosite de Monet, şi îţi plac romanele în care misterul ce înconjoară anchetarea unei crime nu este decât un pretext folosit de autor pentru a emite observaţii cu tâlc despre natura umană, atunci nu vei mai lăsa din mână cartea Nuferi negri.

Începutul romanului scris de Michel Bussi te va face să-l compari imediat cu serialele poliţiste a căror acţiune se petrece în zonele pitoreşti ale Franţei. Aşa cum se întâmplă în aceste seriale, indiciile din roman sunt puternic legate de secretele unei aşezări mirifice, dar mai ales de cele mai atractive şi luminoase obiective turistice.

Un astfel de obiectiv turistic plin de lumină şi culoare a devenit un loc de pelerinaj pentru iubitorii Impresionismului. Este vorba despre faimoasa grădină din satul Giverny, unde se află şi lacul plin de nuferi amenajat de Monet pentru a-l inspira în crearea unor capodopere atât de vânate de colecţionarii împătimiţi.

Tot un tablou cu nuferi vâna şi afemeiatul Jerome Morval, unul dintre cei mai buni chirurgi francezi. Ar fi făcut orice pentru a-l avea. Iar dorinţa lui de a intra în posesia unei astfel de picturi nu era întrecută decât de obsesia pentru femeia ai căror ochi aminteau de nuanţele din picturile lui Monet.

Înainte de a-şi îndeplini visul de a-şi atârna un Monet preţios în salonul casei (cea mai frumoasă din Giverny), Jerome Morval este găsit mort chiar în pârâul care a făcut posibilă existenţa faimoaselor grădini cu nuferi. În buzunar avea o ilustrată cu nuferi, pe care scria Unspreze ani. La mulţi ani!

O fi de vină furia vreunui soţ gelos? Sau a unei amante părăsite, pe care Morval o lăsase însărcinată, apoi o abandonase? Să-i fi făcut de petrecanie chiar devotata lui  soţie, mereu la curent cu aventurile sale, dar care era prea dependentă de confortul oferit de prosperitatea infidelului medic pentru a divorţa? Să fie un dealer de artă, care făcea tranzacţii ilegale? Sau poate o persoană din trecut, căreia victima îi distrusese viaţa? Oricare dintre aceste piste poate duce la criminal, aşa cum toate cele trei personaje feminine din roman ar putea deţine cheia desluşirii misterului.

Odată cu apariţia celor trei personaje vei descoperi trei vârste feminine şi trei ipostaze de visătoare care vor să lase în urmă regatul lui Monet, Giverny, pentru a-şi îndeplini menirea. Fanette, cea mai mică dintre ele îşi doreşte să devină pictoriţă. Are un talent precoce dublat de isteţime. La unsprezece ani, Fanette ştie ce îşi doreşte de la propria viaţă, aşadar urmează îndemnul profesoarei de a picta un tablou care să intre în concursul pentru o bursă ce îi va permite să devină eleva unei şcoli prestigioase de artă.

Stephanie, profesoara lui Fanette devine şi ea un personaj central. Este cea mai frumoasă femeie din Giverny şi cândva fusese curtată asiduu de Jerome Morval, bărbatul afemeiat găsit mort în pârâul ce traversează grădinile create de Monet. Apariţia unui anchetator şarmant, cu aer de rebel pe motocicletă, o va face pe Stephanie să creadă că a venit în sfârşit bărbatul care să îi ofere şansa de a cunoaşte marea dragoste şi care să o ia cu el, departe de Giverny şi de o căsnicie nefericită.

Povestea elevei talentate la pictură şi a seducătoarei profesoare îndrăgostite de scrierile lui Aragon şi care tot repetă celebrul lui vers Crima de a visa să se instaureze va fi spusă de un al treilea personaj feminin, trecut de 80 de ani, care locuieşte în vechea moară din Giverny. Această femeie aflată la apusul unei existenţe pline de turbulenţe va fi cea prin ai cărei ochi vei descoperi satul lui Monet şi vei privi desfăşurarea anchetei.

Al treilea personaj feminin devine povestitoarea din umbră. Enigmatica povestitoare va tot schimba importanţa indiciilor pentru a furniza acea voluptate necesară cititorului de romane poliţiste inteligent scrise, care vrea mai întâi să fie derutat pentru a savura apoi clipa revelaţiei uluitoare cu privire la identitatea criminalului şi la încrengătura de motive.

Modul în care Michel Bussi ştie să îţi lase în cale momeli pentru a te face să spui că ai intuit numele asasinului, ca apoi să îţi răstoarne toate aşteptările, transformă intriga poliţistă într-o poveste cu multe straturi. Nu lipsesc nici observaţiile ironice despre fetişizarea unui loc prin marketingul turistic excesiv, ce îl transformă într-un kitsch, nici părerile amare despre localnicii deveniţi prizonierii unui satuc frumos, dar încremenit în trecut, pe care doar turiştii îl pot considera un paradis, şi nici trimiterile spre unul dintre cele mai importante romane ale lui Aragon (Aurelien), care vorbeşte şi despre cei ce visează să cunoască lumea, dar nu pot scăpa din capcana un astfel de loc pitoresc.

Vei mai admira la Michel Bussi abilitatea de a doza suspansul, astfel încât să ofere şi acel răgaz de care admiratorii lui Monet au atâta nevoie pentru a contempla grădina cu nuferi, înainte de a fi prinşi în ritmul alert al succesiunii unor probe ce dezvăluie episoade întunecate din satul atât de iubit de Monet datorită luminii vitale pentru nuanţele căutate cu atâta sete de impresionişti. Astfel, scenele calme cu peisaje ce îşi aşteaptă pictorul impresionist pentru a le imortaliza în orele în care lumina dezvăluie nuanţe nebănuite iau deodată o turnură alertă, care te ţine cu sufletul la gură odată cu năvălirea unui alt indiciu menit să îţi răstoarne toate aşteptările cu privire la deznodământ.

Poţi spune despre Nuferi negri că face parte din categoria romanelor care te ademenesc printr-o intrigă poliţistă pentru a te invita de fapt să reflectezi la mesajele oferite de existenţele personajelor. Toate cele trei personaje feminine te fac să vezi mereu altfel imaginea satului Giverny tot aşa cum lumina din momentele diferite ale zilei îl obligă pe un pictor să modifice nuanţele. Una vede culorile schimbătoare, alta o captvitate, iar cea de-a treia descoperă cu stupoare o prezenţă invizibilă ce a schimbat din umbră vieţile tuturor, inclusiv a celei îndrăgostite cândva de cel mai frumos loc din Giverny.

Marele talent al lui Michel Bussi a fost acela de a intui proporţia corectă a fiecărui ingredient care transformă Nuferi negri într-un roman hibrid. Autorul îmbină echilibrat calităţile apreciate de cei pasionaţi de artă cu desfăşurarea palpitantă de care au nevoie cei dependenţi de suspans.

Deşi acţiunea este plasată într-un loc ofertant pentru descrieri, nu vei da peste scriitura unui autor ispitit de calofilie, pregătit să transforme grădinile lui Monet într-o butaforie, cum ar face un autor mediocru. Dimpotrivă, Michel Bussi deviază obsesia turiştilor de a năvăli în Giverny pentru a obţine cea mai frumoasă poză care să ateste prezenţa lor în altarul vegetal al lui Monet spre o reflecţie satiric-acidă asupra modului în care dorinţa de a conserva un loc idilic devine până la urmă un coşmar pentru locuitorii transformaţi în fuguranţii unui tablou ce trebuie să rămână neschimbat, pentru a le încânta ochii celor aflaţi doar în trecere.

Vă voi dezvălui un alt secret. Giverny este o capcană! Un decor minunat, cu siguranţă. Cine ar putea visa să-şi ducă viaţa altundeva? Un sat atât de drăguţ. Dar va voi mărturisi: decorul este încremenit, împietrit. (…) Aici trăim într-un tablou. Suntem zidiţi! Se crede că suntem buricul pământului, că merităm drumul, cum se spune. Dar peisajul, decorul, în cele din urma ne năclăieşte. Un fel de spoială care ne lipeşte de decor. O spoială zilnică de resemnare. De renunţare…

Bussi nu îi uită nici pe cititorii depedenţi de metafore, pentru care un roman ce face referire la capodoperele picturii trebuie să lege dramele personajelor, maniile asasinului şi culorile unui tablou într-un lanţ de simboluri care ascunde cheia descifrării secretelor. Nuferii pictaţi de Monet reflectă stările personajelor şi ascund indicii preţioase, care sunt devoalate pe măsură ce ancheta ameninţă liniştea asasinului.

Nu doar pasionaţii de pictură vor fi răsfăţaţi. Lor li se alătură cei pentru care marile romane clasice furnizează citate preţioase pentru acele romane care îmbină intriga detactivistă şi observaţiile psihologice. Modul în care Bussi foloseşte cunoştinţele de istoria artei evită nevoia etalării ostentative a erudiţiei. Autorul optează mai degrabă pentru o inserare naturală a trimiterilor spre capodoperele lui Monet şi ale lui Aragon, care se integrează cu sens în ritmul poveştii.

Citeşte şi Muza – Poveştile tabloului misterios

Muza – Povestile tabloului misterios

Femei cu barbati – Fuga de celalalt

Adriana Gionea
-
0
Femei cu barbati – Fuga de celalalt

În ciuda titlului, vei descoperi povestiri (consistente precum nişte romane) în care personajele principale nu sunt femeile, ci bărbaţii aflaţi la vârste diferite. Pentru aceşti bărbaţi, cuplul nu înseamnă (re)descoperirea de sine prin Celălalt, ci prin fuga de Celălalt.

Richard Ford pune sub lupă relaţiile de cuplu într-un stil care va fi apreciat mai degrabă de cei răbdători. Deşi temele alese – gelozia, infidelitatea, evadarea din rutina unei relaţii îndelungate şi abandonul – pot induce o desfăşurare febrilă a evenimentelor, cu dialoguri sfredelitoare, replici contondente şi ieşiri impulsive, ritmul este unul domol.

Autorul demonstrează că marile crize de cuplu se desfăşoară furtunos mai mult în lumea interioară a personajelor decât prin manifestări exterioare. Atât de bine reuşeşte să redea această lume interioară, încât fiecare dintre cele trei povestiri ce alcătuiesc volumul Femei cu bărbaţi are forţa unui roman introspectiv, care solicită la maximum capacitatea de empatie a cititorului, nemulţumindu-i pe cei ce şi-ar fi dorit mai mult dinamism narativ.

Volumul Femei cu bărbaţi are o structură circulară. Începe cu povestirea (Afemeiatul) despre unui bărbat pe care Parisul ademenitor l-a aruncat în vârtejul confuziei după ce a încercat să ia o decizie cu privire la femeia alături de care vrea să rămână – soţia din America sau posibila amantă din Franţa – şi se termină cu povestirea (Occidentali) despre un profesor abandonat de soţie, care trebuie să ia la rândul său o decizie, una care îi va permite să îşi regăsescă speranţa după ce Parisul îi promite un debut literar care să îi ofere o viaţă cu sens.

De obicei, poveştile despre relaţiile de cuplu petrecute pe fundalul unui Paris văzut prin ochii unor personaje ce au legătură cu lumea scriitorilor promit o evoluţie narativă antrenantă şi pătimaşă. Dar pentru Richard Ford, un cuplu ajuns la Paris poate deveni la fel de apatic precum unul care lâncezeşte în plictisitoarele orăşele din prerie. Nu la fel de apatică este lumea interioară, care devine o sursă inepuizabilă de gânduri incomode referitoare la autoiluzionare, diferenţele culturale, singurătate şi intepretări greşite.

Când nu zăbovesc prea mult în lumea gândurilor, unde îşi întorc pe toate părţile slăbiciunile, temerile, incapacitatea de a lua o decizie sau confuzia legată de ceea ce îşi doresc să obţină cu adevărat de la viaţa lor, bărbaţii din centrul acestor povestiri sunt implicaţi în dialoguri ce se vor a fi lămuritoare. Aceste dialoguri îţi amintesc de piesele de teatru ale dramaturgilor inovatori ce preferă nişte personaje care devin măreţe tocmai când îţi arată cât de mărunte pot fi în faţa dezamăgirilor.

Nici unul dintre personajele create de Richard Ford nu îşi poate reprezenta fericirea în cuplu, dar toate ştiu cum arată viaţa după ce nevoia de Celălalt este conştientizată prea târziu. Şi totuşi nu îşi strigă deznădejdea, permiţându-i astfel tristeţii sfâşietoare să se manifeste lent. Surprinzător, la fel de lent este şi ritmul deciziilor luate după apariţia acelui eveniment care le schimbă viaţa de la o clipă la alta.

Dacă alţi scriitori ce aleg proza scurtă preferă să comprime o existenţă memorabilă în câteva pagini în care să treacă de la evenimentul sau detaliul-surpriză la deznodământul imprevizibil, încât să le compari stilul cu ploaia impetuoasă de vară, care se revarsă în şuvoaie abundente, dar nu durează mult, Richard Ford preferă să interpună zeci de pagini între elementul declanşator şi deznodământul răscolitor. Însă răscolirea se petrece în surdină, în propria intimitate nemărturisită până la capăt, prevestind un consum emoţional invers proporţional cu numărul gesturilor de exteriorizare a dramei personale.

Cele trei povestiri incluse în acest volum sunt atipice pentru un autor ce stăpâneşte matur elementele indispensabile unei proze scurte reuşite, care să resusciteze interesul cititorului exact atunci când avea impresia că totul devine previzibil. Le poţi considera atipice deoarece nu dinamismul asociat conciziei specifice prozei scurte intreţine interesul, ci detaliul ascuns în pasajele descriptive abundente, scurse lent, prin care îţi sunt activate stări până atunci amorţite.

Richard Ford nu vânează spectaculosul, deşi îţi dovedeşte că ştie cum să te ţină cu sufletul la gură, să te uimească prin acţiunile personajelor sale şi mai ales prin tensiunea care ajunge să crească brusc. Povestirile sunt pline de tăceri clarificatoare şi dialoguri simple dar percutante, asociate unei piese de teatru cu doar două personaje, în care decorurile redau intimitatea unei camere mici sau a unui bar dintr-un ţinut uitat de lume, unde protagoniştii încearcă să înţeleagă cum au ajuns în punctul în care au ajuns, apoi încotro să meargă. Iar această comparaţie cu atmosfera unei piese de teatru în care decorul auster încurajează revărsarea abundenţei emoţionale este susţinută cel mai bine de povestirea Gelozie, a cărei desfăşurare tulburătoare şi consistenţă afectivă îl pune pe Richard Ford alături de marii autori ce au surprins acel spirit al americanului însingurat în orăşele uitate de lume, cu al său dor de ducă fără certitudinea plecării sau a destinaţiei şi a lui asprime ce maschează fragilitatea sentimentalului devenit adesea taciturn în momentele de criză.

Citeşte şi Men Without Women – Un Hemingway în cea mai bună formă

Men Without Women – Un Hemingway in cea mai buna forma sau despre istoria barbatului obisnuit

Ordinea de zi – Dezvaluiri necesare

Adriana Gionea
-
0
Ordinea de zi – Dezvaluiri necesare

Ordinea de zi este un roman pe care nu-l poţi lăsa din mână, chiar dacă te cutremură prin fiecare pagină care îi dă în vileag pe oamenii ce l-ar fi putut opri pe Hitler, dar nu au făcut-o. Datorită Premiului Goncourt primit în 2017, acest roman despre trecut va căpăta vizibilitatea explozivă a unui denunţ cu efecte ce vor zgudui conştiinţa multor cititori din prezent.

Ordinea de zi te face să descoperi un autor capabil de a transforma o lecţie de istorie într-o poveste care te invită să o devorezi cu pofta stârnită de un roman trepidant. Dezvăluie secrete nebănuite despre evenimentele ce au schimbat lumea. Face din personalităţile istorice intimidante şi tenebroase nişte personaje caricaturale bine conturate. Prezintă deciziile conducătorilor intraţi în cartea de istorie ca pe nişte jocuri de culise demne de un thriller politic închegat din evenimente revoltătoare, petrecute în saloanele somptuoase invadate de atmosfera demnă de un film noir.

Eric Vuillard are flerul celui care ştie cum să folosească un stil simplu pentru a obţine reacţii emoţionale complicate. Stăpâneşte perfect secretele acelor fraze prin care să provoace furtuni în conştiinţa ta, folosind un amestec de revoltă, stupoare şi replici incisive când scrie despre culisele unor evenimente din trecut. Astfel, se foloseşte abil de stările pe care ţi le provoacă pentru a te face să arunci o privire lucidă şi circumspectă asupra unui prezent ameninţat iar de mişcările extremiste ce îi curtează asiduu pe alegătorii vulnerabili ai Occidentului.

Dezvăluirile reamintite de autorul francez au fost adesea eclipsate de mărturiile despre atrocităţile naziştilor din anii ’40. Însă atrocităţile au început mult mai devreme, în anii ’30, când toate semnalele ce prevesteau ascensiunea unei dictaturi fără precedent au fost ignorate pentru a nu afecta nişte interese economice. Aceste interese le aparţineau marilor bancheri şi industriaşi care, în ziua de 20 februarie 1933, au hotărât să finannţeze campania electorală a partidului ce avea să-l aducă pe Hitler la putere.

Şi acum, domnilor, la casierie! Este îndemnul unuia dintre cei 24 de afacerişti care au devenit complicii naziştilor. Sponsorizarea partidului nazist avea să le asigure acestor 24 de ticăloşi un viitor prosper, cum nici nu ar fi fost posibil pe timp de pace. Naziştii au promis că atunci când vor lua frâiele puterii, fiecărui patron i se va permite să fie un Fuhrer în cadrul întreprinderii sale, fără a se mai teme de sindicate, de legislaţia care îi obliga să respecte drepturile omului. Cul alte cuvinte, promisiunile naziştilor erau visul oricărui mare industriaş din perioada interbelică, dornic să depăşească limitele eticii şi ale firescului uman.

Timpul a trecut, iar conducătorii nazişti (aceia care au prinşi) au fost judecaţi şi condamnaţi. Totuşi, reputaţia marilor companii devenite sursele de finanţare ale naziştilor nu a fost zguduită de procese. Brandingul a reuşit să le impună în topul preferinţelor datorită siguranţei şi calităţii promise consumatorilor. Naziştii şi-au pierdut şansa la un viitor glorios. Nu şi afacerile puse pe picioare de finanţatorii lui Hitler. Istoria a fost mai îngăduitoare cu ele şi le-a transformat în branduri solide.

Eric Vuillard evocă ziua în care afacerile şi maleficul şi-au dat mâna astfel încât să ţi se pară că ai devenit martorul nevăzut al unui bal mascat în culori macabre. În sala de bal, participanţii devin marionetele răului, nişte marionete lacome şi dominate de laşitate, în ciuda puterii date de statutul lor privilegiat.

De la episodul întâlnirii celor 24 de grei ai industriei şi finanţelor, deveniţi idolii oricărui întreprinzător mânat de ambiţia feroce, autorul te face martorul altor evenimente, despre care nu ţi s-a prea vorbit la orele de istorie. Dar nu păstreaza tonul monoton al unui profesor fără vocaţie, care îşi transformă elevii în maşini de memorare a datelor istorice. El vrea să te facă să gândeşti, să interpretezi, să înţelegi mecanismele schimbărilor din secolului XX, denunţând culisele neştiute ale politicii.

Eric Vuillard are talentul celui dornic de a transforma realitatea istoriei într-o suprapunere caustică de alegorii şi asocieri simbolice. În Ordinea de zi, marea istorie se transformă într-o paradă a personalităţilor groteşti şi ridicole, într-o absurdă coregrafie a laşităţii la cel mai înalt nivel. Toate ceremonialurile diplomatice stabilite de eticheta respectată de marii şefi de stat devin astfel sinonimul unei purtări civilizate pline de falsitate, prin care au fost mascate intenţiile barbare.

Nu datele, şi nici marile întâlniri oficiale devin sursa interesului trezit în cititorul şocat, ci micile detalii care se preling printre aşa-zisele detalii importante. Aceste detalii aparent mărunte ce alcătuiesc romanul nu pot fi descoperite decât de cei ce au răbdarea de a umbla prin marile biblioteci, prin arhivele consultate mai degrabă de specialişti. Eric Vuillard tocmai asta face. Pune cap la cap detaliile mărunte pentru a forma un puzzle coerent menit să îţi arate imaginea cu mesaj cutremurător pentru natura umană.

Autorul şi-a format un stil irezistibil deoarece prezintă istoria aşa cum le place oamenilor care vor să vadă semnificaţiile din spatele evenimentelor. Cititorul său pătrunde în culisele unde se învecinează absurdul, metafora, umorul sinistru, caricatura transformată în groază, triumful şi penibilul grandomaniei. Această învecinare îl pune pe autor în postura unui regizor subversiv ce reuşeşte să te convingă rapid că marea istorie nu este altceva decât perindarea pe scena unui vodevil macabru a unor personaje mărunte care au nimerit într-un context favorabil grandomaniei de care sunt capabili doar ticăloşii mediocri. Sunt personaje cu apetit pentru stilul triumfalist, deşi nu fac decât să-şi arate ridicolul. Care vor să fie personajele centrale ale unui spectacol impresionant, deşi locul lor este lângă nişte decoruri ieftine.

Eric Vuillard ia toate informaţiile din arhive, le pune cap la cap într-o desfăşurare captivantă, apoi le învăluie în aura unui mister tenebros. Poţi spune că a scris un roman cum doar un cetăţean al unei ţări ce a cunoscut umilinţa invaziei naziste o putea face. Iar dacă ţara cotropită este simbolul erudiţiei rafinate, al ironiei pătrunzătoare şi al apetitului illuminist pentru discuţii umaniste sofisticate, atunci aşteaptă-te să descoperi nişte pagini cărora li s-au insuflat dinamismul unor scene memorabile şi li s-a dat forma unei istorii trepidante precum un thriller de modă veche, dar care nu încetează să atragă atenţia noilor generaţii.

Scopul autorului este acela de a-ţi demonstra că la baza ascensiunii lui Hitler este o vină colectivă, neasumată încă. Parcurgând fiecare pagină, inventariezi uimit şi indignat o serie de evenimente şi ritualuri diplomatice având rolul unor semnale de avertizare pe care liderii occidentali s-au făcut că nu le văd, refuzând să acţioneze împotriva naziştilor încă din anii ’30.

Romanul Odinea de zi mai poate fi considerat un tablou al politicii din anii ’30, care te face să te gândeşti la cât de uşor pot fi toleraţi dictatorii atunci când intervin meschin interesele celor dornici să prospere. Fiecare pagină seamănă cu piesa unui joc de domino sau cu veriga unui mecanism de proporţii monstruoase, care, odată pus în fucţiune, devine invincibil şi incontrolabil. Istoria, aşa cum o vede Eric Vuillard, este plină de lideri slabi, care, pentru a-şi conserva privilegiile, sunt de acord să fie transformaţi în rotiţele unui mecanism ce ajunge să deservească un dictator precum Hitler.

Deşi nu depăşeşte 160 de pagini, Ordinea de zi este solicitant şi consistent precum un roman de sute pagini. Lectura seamănă cu genul acela de călătorie rapidă şi ameţitoare, în care străbaţi multe oraşe în timp record. În această călătorie asişti la succesiunea unor episoade în care liderii ţărilor ce aveau să elibereze Europa de nazism au fost chiar oaspeţii ce s-au întreţinut la cine simandicoase cu favoriţii lui Hitler. Destinaţia călătoriei: partea necunoscută a istoriei. Vei descoperi această parte secretă aşa cum ai vedea un film zguduitor, având o coloană sonoră ce include nişte compoziţii răscolitoare, care îţi dau fiori.

Fără a introduce imaginile cumplite din cărţile supravieţuitorilor din lagărele de concentrare, Eric Vuillard reuşeşte să inducă aceeaşi groază. Este groaza generată de teama faţă de istoria care se poate repeta dacă laşitatea unor lideri din ţările civilizate şi lăcomia unor afacerişti gata să facă pactul cu diavolul se vor alinia. Însă în fatidica întâlnire dintre Hitler şi finanţatorii săi nu a existat un pact cu diavolul, deoarece aceşti 24 de complici nici măcar nu au văzut în Hitler o fiinţă cu tendinţe distructive, ci un mare protector al lumii lor.

Citeşte şi The Invisibles – Prietenia învinge

Budapest Noir – Intriga detectivistă suculentă plasată în ispititoarele decoruri interbelice

Cei doi H. – Freud ar fi făcut un pictor inofensiv dintr-un viitor dictator

The Invisibles – Prietenia invinge

Budapest Noir – Intriga detectivista suculenta plasata in ispititoarele decoruri interbelice

Adolf H. Doua vieti – Freud ar fi facut un pictor inofensiv dintr-un viitor dictator

14 carti pentru luna august, de cautat in libraria preferata

Adriana Gionea
-
0
14 carti pentru luna august, de cautat in libraria preferata

Pentru mulţi dintre noi, august se traduce prin concediu, vacanţe planificate atent, călătorii şi mai mult timp acordat lecturii. Aşadar, îţi recomandăm cărţi despre călătorii şi despre nişte personaje captivante, dornice de a-ţi arăta destinaţii celebre sau ţinuturi despre care nu auzi vorbindu-se des. Caşmirul, Balcanii, Japonia, sudul Spaniei, America văzută de un cuplu nigerian, Timişoara adolescenţilor neliniştiţi şi Geneva sunt câteva dintre destinaţiile propuse de autorii celor 14 cărţi din lista noastră.

 

Navigând singur în jurul lumii

 

Unele dintre cele mai frumoase impresii de călătorie au fost scrise de Joshua Slocum, un aventurier care, la finalul secolului al XIX-lea, a înfruntat mările şi oceanele furtunoase, ajungând unde contemporanii săi nici nu ar fi îndrăznit să viseze în timpul unei singure vieţi. Amintirile sale din cele două cărţi scrise de acesta au fost reunite în volumul Navigând singur în jurul lumii.

 

Călătoria unui sceptic în jurul lumii

 

Nu ajungi vara aceasta în India, Myanmar, Japonia, China sau America? Nu-i nimic, îţi povesteste Aldous Huxley despre ele în Călătoria unui sceptic în jurul lumii. Tradiţiile Caşmirului, arhitectura mongolă, istoria artei indiene, avantajele capitalismului şi obiceiurile stranii au fost expuse cu mult umor şi erudiţie de scriitorul care declara: Am pornit în călătorie ştiind, sau crezând că ştiu, cum ar trebui să trăiască oamenii, cum ar trebui să fie guvernaţi, educaţi, ce ar trebui să creadă. Ştiam care e cea mai bună formă de organizare socială şi scopul pentru care au fost create societăţile. Aveam părerile mele asupra oricărei activităţi a vieţii umane. Acum, la întoarcere, mă trezesc lipsit de toate aceste certitudini plăcute.

 

Carnaval

 

Muscă, protagonistul romanului Carnaval este un taximetrist crescut de o trupă de circ. El nu îşi permite o vacanţă în jurul lumii, însă călătoreşte datorită lecturilor şi clienţilor pe care îi duce dintr-o parte în alta a oraşului. Când are timp liber, Muscă devorează cărţi de istorie, filosofie şi ficţiune. Totodată, acesta descoperă în mărturisirile clienţilor săi – un dealer de droguri, o prostituată, travestiţi şi turişti, cupluri gay, un preot – nişte surse inepuizabile de poveşti. Autorul romanului, Rawi Hage, este cunoscut de cititorii din România datorită cărţilor Jocul lui De Niro şi Gândacul.

 

Povestiri din garaj

Timişoara de dinainte de ’89 devine o destinaţie palpitantă, unde se întâlnesc poveştile românilor, sârbilor, şvabilor şi ale maghiarilor. Nostalgia, experienţele adolescentine, încăierările huliganilor din galeriile de fotbal, planurile anticomuniştilor şi afacerile dubioase creează lumea efervescentă descrisă de prozele scurte ale lui Goran Mrakić, reunite în volumul Povestiri din garaj.

 

Cei doi domni din Bruxelles

 

Dacă vrei să pui în bagajul de vacanţă o carte plină de sensibilitate, umor şi tandreţe, în care personajele te surprind cu fiecare pagină datorită unor amănunte legate de trecutul lor, poţi alege Cei doi domni din Bruxelles. Cartea este o colecţie de nuvele cum doar Eric-Emmanuel Schmitt putea să ofere. Călătorind prin Bruxelles, Copenhaga, Viena şi Paris, vei descoperi nişte personaje care îţi redau încredere în puterea fiinţei umane de a supravieţui după traume grele şi de a-şi păstra încrederea în ceilalţi. Nu lipsesc nici mincinoşii care găsesc mijloace nebănuite pentru a ieşi din propria disperare.

 

Lapte fierbinte

Pentru o lectură provocatoare şi răvăşitoare poţi alege cartea Lapte fierbinte, finalistă a Man Booker Prize. Acţiunea se petrece în luna august, în timpul unei vacanţe dintr-un sat pitoresc aflat în sudul Spaniei. Deborah Levy explorează legătura dintre o mamă care apelează la un doctor controversat pentru a-şi vindeca o boală ciudată şi fiica ei, din ce în ce mai îngrijorată. Cele două vor avea parte de o vacanţă de neuitat, plină de ispite, dar şi de multe dialoguri lămuritoare.

 

Arta ca terapie

 

Cei pentru care vacanţa este un prilej de a se analiza, pot alege cartea lui Alain de Botton şi a lui John Armstrong, intitulată Arta ca terapie. Autorii îţi arată cât de multe sfaturi despre rezolvarea problemelor care ajung să acapareze viaţa omului modern se ascund în marile opere de artă, dacă sunt privite atent.

 

Arta gândirii creative

O altă carte simpatică dedicată celor fascinaţi de personalităţile pline de originalitate este Arta gândirii creative. Folosindu-se de umorul erudit într-o manieră accesibilă, Rod Judkins îţi prezintă ideile marilor inovatori, de la pictori la muzicieni, scriitori şi arhitecţi vizionari, analizând şi procesul creativ al acestora.

 

Pescuirea minunată

Geneva secolului trecut este fundalul pentru o poveste de iubire care schimbă traiectorii existenţiale. Această poveste devine subiectul romanului cu tentă autobiografică Pescuirea minunată. Scris de unul dintre cei mai buni autori elveţieni, Guy de Pourtales, romanul îl are în centru pe un tânăr pianist dintr-o familie ruinată, care se îndrăgosteşte de o femeie obligată să se mărite cu un bărbat mult mai bogat decât el. Dar Primul Război Mondial va schimba vechea ierarhie socială, inclusiv existenţa protagonistului.

 

E un pod pe Drina…

Laureatul Premiului Nobel pentru literatură, Ivo Andric a dat unul dintre cele mai importante romane inspirate de istoria Balcanilor. Acţiunea romanului E un pod pe Drina… se petrece în oraşul bosniac Vişegrad, străbătut de un pod construit de un paşă în secolul al XVI-lea. Construcţia este cunoscută drept faimosul pod peste râul Drina (care străbate oraşul Vişegrad). Acest pod grandios, cu unsprezece arcade, ajunge martorul istoriei şi al unui oraş în care musulmanii, creştinii şi evreii alcătuiesc un mozaic de poveşti captivante şi uneori zguduitoare.

 

 Păpădiile

Iubitorii literaturii japoneze pot alege Păpădiile, unul dintre cele mai bune şi originale romane scrise de Yasunari Kawabata. Este ultimul său roman, consideat a fi neterminat. Personajul central este o tânără a cărei existenţă este marcată de probleme legate de vedere, cauzate mai degrabă de misterioasa ei lume psihică, decât de problemele medicale. Protagonista va descoperi iubirea în cele mai grele momente. Folosindu-se de legătura dintre psihic şi trup, Yasunari Kawabata deviază elementele unui roman psihologic spre zona miturilor bine ancorate în cultura japoneză veche.

 

Americana

Povestea unui cuplu nigerian ajuns în America tuturor posibilităţilor este subiectul romanului scris de Chimamanda Ngozi Adichie, una dintre cele mai importante voci feminine din literatura contemporană, apreciată datorită cărţilor Jumătate de soare galben şi Hibiscus purpuriu. Americana abordează teme sensibile precum rasismul, înstrăinarea şi dezrădăcinarea. Acest roman a fost inclus pe listele multor bookoholici dornici de a cunoaşte şi alte culturi.

 

Extrem de tare & incredibil de aproape

 

Considerat a fi unul dintre cele mai bune romane ale ultimilor ani, Extrem de tare & incredibil de aproape spune povestea unui băieţel supradotat, care străbate New Yorkul în căutarea acelei uşi care poate fi deschisă cu ajutorul cheii găsite printre lucrurile tatălui său mort în urma atentatului din 11 septembrie 2001. Romanul care l-a făcut celebru pe Jonathan Safran Foer leagă poveştile unor oameni ce vin din epoci diferite.

 

Papesa Ioana

 

Cei dornici de a citi despre o femeie care a scandalizat pot alege romanul lui Emmanouil Roidis, intitulat Papesa Ioana. Vor descoperi povestea singurei femei care a sfidat regulile Vaticanului pentru a deveni papă. Apărut în 1886, romanul a fost considerat o satiră ce poate stârni hohote de râs, din care nu lipsesc trimiterile filosofice.

Un cal intr-o mare de lebede – Japonia, o tara naucitoare

Adriana Gionea
-
0
Un cal intr-o mare de lebede – Japonia, o tara naucitoare

Fiecare străin cu Japonia lui. Visătorii au Japonia pagodelor răsărite graţios printre cireşii înfloriţi şi a gheişelor ce păşesc discret pe străduţele înguste din Kyoto. Introspectivii contemplativi se gândesc la ceremonialul elaborat al servirii ceaiului. Aventurierii caută viaţa de noapte din Tokio. Amatorii de senzaţii tari vor să testeze veridicitatea povestirilor despre locurile unde se îndeplinesc fanteziile bizare. Rosalyn, o studentă din Londra, ar vrea, în timpul unui an petrecut la Tokio pentru învăţarea limbii japoneze, să îşi vindece o rană sentimentală, să uite de trecut.

Celor ce au citit despre ea, Japonia li se pare măgulitoare şi răbdătoare precum o gheişă excesiv de preocupată de vanitatea gazdei, confirmându-le amabil impresia că au dreptate când emit opinii despre ea. Rosalyn, protagonista romanului Un cal într-o mare de lebede, a luat avionul spre Tokio asumându-şi ignoranţa cu privire la Japonia.

Ea nu ştie aproape nimic despre cultura niponă fascinantă. Nu îţi vorbeşte despre marii scriitori japonezi, nici despre stampele ce i-au sedus pe occidentali, nici despre zen şi nici măcar despre frumuseţea efemerului sau despre contrastul dintre tradiţional şi futurist, care defineşte Japonia urbană în percepţia colectivă occidentală. Şi tocmai acest refuz al ei de a se informa înainte de a pune piciorul pe tărâm nipon îţi oferă, în mod paradoxal, o lectură utilă, deoarece te ajută să îţi dai seama cât de înşelătoare pot fi de fapt certitudinile străinului cu privire la cultura japoneză. Înveţi împreună cu personajul central, Rosalyn, ce să faci şi mai ales ce să nu faci dacă eşti gaijin (străin) în Japonia, o ţară versatilă precum un cameleon rafinat.

Un cal într-o mare de lebede pare o carte amuzantă, simpatică, perfectă pentru acea lectură de vacanţă care să îţi ofere subiecte serioase în doze uşor diluate, relaxante. Însă tocmai lipsa unor reflecţii sofisticate despre filosofia niponă, sufletul japonez şi diferenţele culturale te fac să consideri acest roman special şi mai profund decât se arată la început. Profunzimea romanului se regăseşte în fracheţea personajului central dornic de a-şi împărtăşi ignoranţa, iar această francheţe îi permite să redea autentic împrietenirea sau dimpotrivă, micile răfuieli cu noua cultură descoperită, care se dovedeşte a fi asemănătoare unei gheişe captivante, ospitaliere şi totodată intimidante.

Raluca Nagy îţi oferă ceea ce nu găseşti în multe poveşti occidentale inspirate de Japonia: francheţea străinului care este cât se poate de conştient de propria ignoranţă. Personajul ei central, Rosalyn, îşi transformă ignoranţa într-un atu deoarece invitaţia de a o însoţi în descoperirea Japoniei, a oraşului Tokio în special, înlocuieşte cu autenticitatea plină de umor artificialitatea din povestirile unui occidental care imită stilul unui autor nipon.

Autoarea ştie cum să te convingă să continui lectura evitând tocmai acele elemente irezistibile: picturalitatea Japoniei, exotismul şi excentricitatea. Japonia ei nu are pitoresc, nici delicatese interzise. Are în schimb multe elemente dătătoare de umor, un umor ascuns în banalul cotidian, bazat pe autoironie. Personajul ei îl cultivă intens acest gen de umor alimentat de autoironie, făcându-te să ţi-o imaginezi pe Bridget Jones emiţând observaţii asupra corpului ei durduliu în vestiarul unde este înconjurată de graţioasele japoneze care îi sunt colege la cursul de yoga.

Poţi spune că britanica Rosalyn este pierdută în Tokio. Nu ştie limba, nici cutumele, având totuşi de partea ei dorinţa de a absorbi precum un burete o lume nouă, chiar dacă nu o înţelege până la capăt. Călătoria ei pare urmarea unui impuls nebunesc şi are ca singur motiv un colet misterios al cărui bizar conţinut includea tot felul de obiecte locale, nouă la număr (de altfel, fiecare capitol este o enumerare în ordinea descrescătoare a obiectelor din colet). Totuşi, pe măsură ce dai paginile, descoperi că Rosalyn era mai degrabă pierdută în propria ţară, unde emoţiile împovărâtoare au dus la apariţia unei boli de piele şi la acumularea kilogramelor în plus într-un timp scurt.

Fiecare dintre obiectele din pachetul având un destinatar misterios devine o punte de legătură între Rosalyn din trecut, marcată de o poveste de iubire cu prea multe suişuri şi coborâşuri, şi Rosalyn în ipostaza celei din prezent, care descoperă o Japonie năucitoare, dând jos treptat fiecare strat al ignoranţei pe măsură ce se aventurează pe străzile din Tokio şi are discuţii cu localnicii. Memoria afectivă îi este activată involuntar prin detaliile unui Tokio care fie o extrage din lumea certitudinilor şi a trecutului, fie o adânceşte şi mai mult în flashbackurile ce reînvie sentimentele şi senzaţiile trăite în timpul unei relaţii zbuciumate.

Citind Un cal într-o mare de lebede savurezi plăcerea de a te imagina cum te pierzi la rândul tău într-o metropolă îndepărtată, îmbrăţişând fiecare experienţă bulversantă care te îndepărtează de obişnuinţele consolidate până atunci prin ritualuri cotidiene. Folosindu-se de personajul său, Raluca Nagy îţi dezvăluie o Japonie descoperită în primul rând prin învăţarea amuzantă a regulilor simple de zi cu zi, ce permit integrarea străinului în rutina metropolei nipone. Integrarea lui Rosalyn se face prin sesizarea diferenţelor dintre un minimarket occidental şi unul din Tokio, prin descotorosirea de anumite gesturi occidentale de folosire a beţişoarelor (gesturi ce pot fi luate drept o mare lipsă de bun simţ în prezenţa japonezului) sau prin respectul faţă de semnificaţiile total diferite ale unor gesturi de politeţe.

Celor dornici de a-şi planifica genul de evadare vindecătoare într-o ţară complet străină sau de a citi o carte reconfortantă fără a fi neapărat superficială, romanul Un cal într-o mare de lebede abundă în episoade ce descriu tandru şi comic adaptarea la obiceiurile japonezilor şi urmările greu de anticipat ale unor gesturi inofensive, dar care pot avea o cu totul altă conotaţie pentru niponii obsedaţi de maniere.

Citeşte şi Wabi-Sabi – Japonia şi frumuseţea efemeră vindecătoare

Wabi-Sabi – Japonia si frumusetea efemera vindecatoare

Sufocare – Maturizarea unui latino-american ajuns pe Taramul Fagaduintei

Adriana Gionea
-
0
Sufocare – Maturizarea unui latino-american ajuns pe Taramul Fagaduintei

Laureat al Premiului Pulitzer, Junot Diaz reuşeşte în mai puţin de treizeci de pagini ce şi-au propus alţii în romane de sute de pagini: să redea veridic şi memorabil traiectoria existenţială tumultuoasă a unor personaje expresive, pline de contradicţii, oferindu-ţi acea lectură intensă, năucitoare, care să degaje autenticitate şi care să te facă să spui că ai fi pierdut şansa de a cunoaşte o nouă perspectivă asupra lumii dacă nu i-ai fi acordat atenţie.

Cele zece proze scurte prin care a debutat Junot Diaz, incluse în volumul Sufocare, au forţa şi consistenţa unui bildungsroman, umorul dulce-amar dublat de intimitatea unei confesiuni şi magnetismul oricăror poveşti spuse de un personaj care a trăit între două lumi. Povestirile sunt inspirate din experienţele autorului, care a făcut parte din comunitatea imigranţilor veniţi din Republica Dominicană în Statele Unite, pentru a duce o viaţă mai bună.

Majoritatea povestirilor ar putea alcătui un microroman format din flashbackuri şi din frânturi de memorie ce leagă evenimentele din primii ani de viaţă petrecuţi în Republica Dominicană de întâmplările petrecute în anii adapatării la noua existenţă din Statele Unite. De fapt, cele zece povestiri ar fi putut deveni la fel de bine un roman despre devenirea unui puşti ajuns în Statele Unite împreună cu mama şi fraţii săi, pentru a i se alătura tatălui venit înaintea lor cu scopul de a le oferi un trai stabil.

Descoperi în povestea acestui puşti devenit adult un amestec de impresii şi de amintiri din care nu lipsesc aventurile copilăriei din zona rurală a Republicii Dominicane, spaimele, certurile dintre fraţi, primele dezamăgiri amoroase, imaginea unui bunic tandru sau a vreunei mătuşi vesele care dă prima ei petrecere odată ajunsă în State, dorul de casă, învecinarea fragilităţii cu brutalitatea sau revolta faţă de tatăl autoritar, care nu ezită să îşi afişeze infidelităţile de faţă cu propriii copii. Stilul lui Junot Diaz îţi permite să-i însoţeşti personajele, să cutreieri alături de ele cartierele pestriţe din Republica Dominicană, să pătrunzi în sufletul lor pentru a simţi amestecul dintre nostalgie, speranţă, regret şi dezolare, inspirat de atmosfera de la periferia New Yorkului, plină de imigranţi latino-americani.

Aceste povestiri îmbină fluiditatea scriiturii pline de francheţe, autoironia irezistibilă, empatia, realismul, tandreţea, brutalitatea şi observaţiile caustice şi profunde referitoare la problemele multiplelor comunităţi din care este alcătuită de fapt America. Găseşti în prozele scurte ale lui Junot Diaz un portret veridic al unei Americii mereu în schimbare, asemenea unui mozaic în care piesele se înlocuiesc, se deplasează, dezvăluind mereu o altă imagine de ansamblu.

Nu lipseşte nici o temă incomodă întâlnită în romanele-cult despre adevărata faţă a Statelor Unite în relaţia cu străinul. Vei citi pagini despre iluziile şi vulnerabilitatea imigrantului, despre meschina periferie unde cei abia veniţi au vrut să recreeze atmosfera cartierelor din ţara natală şi mai ales despre rasismul, inegalitatea, înstrăinarea, segregarea şi acel sentiment al inadecvării care începe să fie conştientizat de adolescentul sud-american. Dar Junot Diaz nu le redă în registrul dramatic al victimei neputincioase, ci mai degrabă prin tonul celui ce supravieţuieşte găsindu-şi resursele psihologice, umorul fiind esenţial.

În ciuda titlului, care te face să îţi imaginezi calvarul imigrantului într-o ţară neprietenoasă şi alienantă, fiecare povestire are personaje în a căror existenţă mai pâlpâie un licăr de speranţă sau de seninătate. Aceste personaje devin metamorfozele imigrantului surprins la vârste diferite şi în etape diferite ale acomodării. Descoperi ipostaza imigrantului-copil, a celui ajuns la vârsta adolescenţei, apoi a studenţiei, sau a imigrantului-cap-de-familie, ce trebuie să-şi dovedească bărbăţia făcându-şi un rost într-o ţară străină, devenită simbolul prosperităţii în ochii rudelor ce au rămas în Republica Dominicană.

Regăseşti în povestirile din Sufocare toate subiectele ce vor fi dezvoltate în cele din volumul Uite-aşa o pierzi, care l-a impus pe Junot Diaz în galeria marilor autori de proză scurtă din Statele Unite datorită modului în care a redat experienţele şi portretele unei comunităţi, dar mai ales reversul visului american. Totuşi, în ciuda brutalităţii surprinse în anumite pagini şi a impresiei că personajele venite din Republica Dominicană sunt împinse la marginea societăţii, în cartiere insalubre, nu detectezi ura în tonul autorului ce a trăit pe pielea lui dramele imigranţilor priviţi cu suspiciune. În locul urii descoperi umorul care sporeşte efectele realismului şi ale observaţiei sfredelitoare.

Citeşte şi Uite-aşa o pierzi – Povestiri care îţi lărgesc orizonturile

Uite-asa o pierzi – Povestiri care iti largesc orizonturile

Alta tara – O capodopera

Adriana Gionea
-
0
Alta tara – O capodopera

Dacă Altă ţară este prima carte scrisă de James Baldwin pe care o citeşti, vei căuta prima librărie pentru a-ţi cumpăra şi altele semnate de acesta.

Romanul curge irezistibil precum jazz-ul cântat într-un local din New York, acel jazz acompaniat de o voce acaparantă, care povesteşte despre vieţile unor oameni ce au cunoscut atât voluptatea şi nevoia Celuilalt de a oferi plăcere prin abandonul suprem în compania persoanei iubite, cât şi cele mai adânci suferinţe. Altă ţară este precum existenţa celor ce nu şi-au refuzat nici o trăire, fie ea dătătoare de inspiratie sau de agonie prelungită, adică un roman în care tandreţea se întâlneşte cu nedreptatea rapace, în care umanitatea şi dezumanizarea sunt un cuplu toxic într-o societate alienantă.

Considerat a fi unul dintre cei mai mari scriitori americani, James Baldwin are un stil plin de magnetism care te împiedică să îi laşi cartea din mână. Te laşi sedus de acest stil chiar dacă ajungi la pasaje greu de suportat despre urmările rasismului, urii, trădării şi disperării într-o metropolă a tuturor posibilităţilor pentru albi, dar a tuturor umilinţelor pentru cei având origini africane. Poţi spune că James Baldwin a fost capabil să dea unele dintre cele mai frumoase pagini despre nevoia de celălalt, despre iertare, empatie, prietenie, alteritate în cuplu şi nevoia de afecţiune tocmai într-un roman devenit emblematic pentru unii dintre cei mai urâţi ani pentru comunitatea afro-americană şi pentru orice om (indiferent de rasă) care îşi dorea să trăiască într-o societate normală, tolerantă, unde să poată deveni ceea ce şi-a dorit.

Să devină ceea ce ce visase urmărea şi Rufus, unul dintre personajele romanului. Pasionat de muzică într-o perioadă în care jazz-ul îi oferea unui artist afro-american o şansă la demnitate şi la fericire, Rufus a fost răpus de ostilitatea unei Americi rasiste, în ciuda atmosferei din anii ’60, care anunţau emanciparea celor vulnerabili.

Zguduit de vinovăţie după ce a contribuit la decăderea unei femei albe din Sud, care se îndrăgostise de el şi care devenise ţapul ispăşitor pentru toate umilinţele îndurate de Rufus din partea omului alb, în special a omului alb din Sudul unde strămoşii lui au cunoscut iadul plantaţiilor de bumbac, şi căzut pradă tendinţelor autodistructive, Rufus decide să se arunce de pe un pod. Dispariţia lui fizică îl face mai viu ca niciodată în vieţile celor din jur, care au fost mereu fascinaţi de carisma, de erotismul, de francheţea, dar şi de misterul lui.

Rufus era un cameleon plin de acel şarm al nesupusului cu fire vulcanică. Amintirile despre el îi aduce împreună pe oamenii care l-au iubit. Cel mai bun prieten al lui Rufus, un alb pe nume Vivaldo, ajunge să se îndrăgostească până la veneraţie de Ida, nimeni alta decât sora lui Rufus, la rândul ei o aspirantă la statutul de artistă în lumea jazz-ului. Tot Rufus leagă cuplul format din Vivaldo şi Ida de cel format din Richard, un scriitor debutant, şi progresista lui soţie, Cass.

Pe măsură ce relaţiile dintre personaje devin din ce în ce mai tensionate şi intense, în scenă mai intră o persoană a cărui existenţă a fost marcată de personalitatea lui Rufus. Este vorba despre actorul Eric, reîntors de la Paris, oraşul devenit emblematic pentru Baldwin, fiind asociat cu libertatea şi cu viziunea sofisticată asupra diversităţii umane. La Paris, Eric pare să-şi fi găsit jumătatea după ce l-a întâlnit pe Yves, un tânăr decăzut, care hălăduia pe străzile rău famate ale oraşului.

Dintre toate personajele cărţii, Rufus şi Ida (sora lui) sunt singurii afro-americani. Ai fi tentat aşadar să îi consideri singurii care au de suferit în America de la începutul luptei pentru emancipare. Că sunt singurii care duc o luptă greu de câştigat. Că doar ei simt că trebuie să se ascundă în prezenţa celorlalţi pentru a nu fi judecaţi, agresaţi, respinşi, hărţuiţi, alungaţi. Însă James Baldwin, care a suferit de o dublă stigmatizare – a fost un afro-american gay -, se dovedeşte a fi plin de empatie atunci când scoate la suprafaţă şi dramele prin care trec personajele albe.

Ajungi să te ataşezi de James Baldwin datorită modului în care îşi dă voie să vadă problemele şi vulnerabilităţile din tabăra cealaltă, din care provin majoritatea celor ce i-au hăituit pe cei din comunitatea lui. Găseşti în paginile sale unele dintre cele mai sensibile şi lucide pasaje despre umanitate (întreaga umanitate) într-o perioadă a segregării nu numai rasiale, ci şi din cauza alegerilor făcute, preferinţelor şi trăirilor.

În ţara lui James Baldwin ajung să fie victimele prejucăţilor aspre nu doar afro-americanii, ci şi albii consideraţi marginali, pervertiţi şi având idealuri care se opuneau viziunii tradiţionaliste a unui bun american. Nici femeia albă care îşi dorea să fugă de un soţ abuziv, nici emancipata albă ce îşi dorea să iasă dintr-o căsnicie în care devenise un simplu accesoriu şi nici bărbatul alb care nu accepta modelul primitiv al virilităţii nu erau mai bine văzuţi de majoritate.

Poţi considera Altă ţară un mozaic al suferinţelor şi al dorinţelor condamnate de o societate care sufocă pe măsură ce marile oraşe îşi continuă ascensiunea spre cer prin zgârie-nori. New York-ul anilor ’60 este, în romanul-cult al lui Baldwin, o babilonie şireată şi feroce, gata să devoreze, iar, din când în când, să mai aline printr-un jazz devenit oglinda traumelor şi al neîmplinirilor citadine. În acest New York, vieţile personajelor se împletesc în paralel cu deşirarea căsniciilor şi a vechilor legături ce le-au modelat identitatea.

Protagoniştii lui Baldwin sunt forţaţi de ura semenilor să se apropie unii de ceilalţi, să îşi fie unii altora adăposturi, chiar şi atunci când îşi mărturisesc greşeli foarte greu de iertat. Toate aceste intersectări de existenţe, captive într-o metropolă descrisă ca fiind la fel de necruţătoare pe cât de ademenitoare pare din afară, îi dau romanului complexitatea unei scrieri multistraficate din perspectiva subiectelor abordate.

Altă ţară ar putea fi considerat nu numai un roman despre efectele devastatoare ale rasismului, ci şi despre emanciparea tuturor categoriilor. Unii văd în el un roman despre lupta împotriva unei Americi tradiţionaliste, ostilă nu doar cu afro-americanii, ci şi cu alte categorii de cetăţeni deveniţi indezirabili, cum este şi Eric, fiul unui bărbat influent din Sud, care fuge pentru a iubi liber pe cine vrea el. Alţii văd un roman-cult reprezentativ pentru spiritul anilor ’60, în care emanciparea afro-americană se desfăşura în paralel cu emanciparea femeilor şi a minorităţilor sexuale.

Indiferent de interpretarea pe care diferitele generaţii de cititori i-au oferit-o acestui roman, imaginea unor personaje însetate de afecţiune şi dornice de a găsi un loc sigur în care să se poată dezvălui aşa cum sunt îţi va rămâne întipărită în memorie. Altă ţară este totodată o coregrafie imprevizibilă şi complicată a trăirilor dureroase, a mărturisirilor ce nu mai suferă încă o amânare şi a reproşurilor explozive îndreptate mereu spre persoana care nu le merită, dar care are marea calitate de a fi prezentă, de a dori să asculte, chiar şi cu preţul căpătării unei răni care lasă cicatrici.

Citeşte şi Ruta subterană – Despre cea mai curajoasă pasageră

Ruta subterana – Despre cea mai curajoasa pasagera

Wabi-Sabi – Japonia si frumusetea efemera vindecatoare

Adriana Gionea
-
2
Wabi-Sabi – Japonia si frumusetea efemera vindecatoare

Mulţi dintre cei ce preferă cărţile serioase care prezintă dramele umane într-un mod lucid, iar prin lucid se înţelege hiperrealist şi zguduitor, ar trece pe lista de plăceri vinovate lecturile care le dezvăluie nevoia universală de a găsi micile miracole ascunse în banal. Nu ar vrea să recunoască nici în ruptul capului că, din când în când, mai au nevoie de o evadare din real prin lecturi cu mesaje optimiste, chiar dacă par naive. Însă Francesc Miralles îi face să-şi mărturisească dezinvolt această plăcere vinovată printr-o reţetă irezistibilă precum oraşele Barcelona şi Kyoto, între care pendulează personajele din Wabi-Sabi.

Autorul catalan evită optimismul tâmp din romanele comerciale precum filmele de Crăciun. Preferă în schimb să adauge (într-o manieră accesibilă) întâmplări ce alimentează cultura generală a cititorului şi oferă un mesaj realist: vindecarea unei răni este imposibilă fără implicarea în relaţii umane sănătoase, pline de empatie şi altruism, în care miracolul este adus de apariţia neaşteptată a unei fiinţe care dăruieşte.

Pentru a te putea bucura cu adevărat de reconfortantul şi tandrul roman Wabi-Sabi, trebuie să citeşti mai întâi romanul Iubire cu “i” mic, deoarece Wabi-Sabi este continuarea acestui roman. În romanul Iubire cu “i” mic, personajul central pe nume Samuel – un profesor universitar de limba germană însingurat – o regăseşte pe femeia vieţii sale după ce este scos din carapacea izolării de un motan apărut pe neaşteptate la uşa lui şi căruia îi dă numele de Mishima.

În romanul Wabi-Sabi îl regăseşti pe Samuel ajuns în pragul depresiei după ce marea lui iubire îl părăseşte fără prea multe explicaţii. Tot o felină prietenoasă îl scoate din oceanul tristeţii, însă de data aceasta este vorba despre o Maneki-Neko, faimoasa pisicuţă de jucarie cu lăbuţa stângă ridicată, pe care occidentalii o adaugă pe lista suvenirurilor asiatice simpatice, dar pe care unii orientali o consideră un talisman. Această Maneki-Neko apare pe o carte poştală cu expeditor misterios. Singurul mesaj transmis de acest expeditor tocmai din îndepărtata Japonie profesorului Samuel din Barcelona conţine doua cuvinte: Wabi-Sabi.

Ce înseamnă Wabi-Sabi? Ei bine, traducerea celor două cuvinte are multe nuanţe şi toate devin o încântare pentru cei pasionaţi de arta şi de cultura japoneză. Cele două cuvinte unite într-un concept reflectă sufletul japonezului sensibil la frumuseţea efemeră, mereu emoţionat de un haiku sau de o stampă, de un apus tomnatic, de florile ce nu rezistă mult şi care fac din clipa trecătoare un adevarat spectacol pe care privitorul sensibil îl ţine minte întreaga viaţă.

Wabi-Sabi exprimă tot ceea ce străinii caută într-un oraş istoric japonez: farmecul delicat, regăsit în feminitatea suavă, în peisajele marilor pictori sau în vechile ceşti folosite în ceremonia ceaiului, nişte ceşti a căror frumuseţe este dată de simplitatea materialului folosit şi de imperfecţiune. Această imperfecţiune este integrată şi în traducerea conceptului Wabi-Sabi, ce mai include melancolia şi aprecierea rafinamentului găsit în lucrurile discrete, ce par austere. Wabi-Sabi le mai aminteşte celor pasionaţi de cultura niponă şi de Rikyu – maestrul ce a transformat servirea ceaiului într-o artă ce se opunea vanităţii exprimate de opulenţa copleşitoare din unele reşedinţe locuite de aristocraţi.

Ar fi nemaipomeit să se facă o cercetare despre frumuseţea imperfecţiunii (…) Sunt destul de mulţi oameni care încearcă să prefacă totul în ceva neted şi uniform. Lumea e rugoasă şi cu crăpături. Nimic nu iese aşa cum te aştepţi, şi e bine să fie astfel, fiindcă altminteri ar fi grozav de plicticos. (traducere: Tudora Şandru Mehedinţi)

Samuel foloseşte curiozitatea stârnită de identitatea enigmatică a persoanei care îi trimite vederi din Japonia şi încercarea de a înţelege filozofia din spatele conceptului de Wabi-Sabi ca pretexte pentru o călătorie la Kyoto – oraşul preferat de cei dornici de a intra în atmosfera vechii Japonii. Speră totodată să îşi mai aline singurătatea care îl ameninţă odată cu plecarea femeii adorate încă din copilărie.

Datorită unui localnic simpatic, pasionat de karaoke, şi nepoatei sale atrăgătoare şi neaşteptat de îndrăzneaţă pentru o japoneză, Samuel se redescoperă pe măsură ce adevăratul Kyoto îşi arată chipurile. Acest Kyoto este precum Japonia: respectuos cu trecutul, însă extrem de versatil când întâlneşte modernitatea occidentală. Dezinvolta japoneză îl va purta pe rezervatul Samuel printr-un Kyoto cameleonic, unde ziua începe cu momente de adâncire în contemplaţia la care îndeamnă grădinile din jurul templelor, iar nopţile se prelungesc în localuri ce amintesc de culorile tari preferate de amatorii artei contemporane, încât ai impresia că avangarda occidentală s-a cuibărit la etajul unei case tradiţionale frecventate cândva de gheişe.

Vei aprecia la Francesc Miralles abilitatea de a ocoli pitorescul facil, plin de clişee, în favoarea dorinţei de a lăsa templele şi locurile emblematice ale oraşelor japoneze să vorbească mai degrabă prin emoţiile provocate şi prin revelaţiile personajelor decât printr-un vizual pictural întâlnit adesea în cărţile poştale. Împrumutând ceva din scriitura delicată a japonezului sensibil în faţa naturii, a detaliilor nesemnificative şi a unei grădini alcătuite doar din pietre, scriitorul catalan include în cartea sa toate elementele ce îi dau cititorului occidental epuizat de ritmul cotidian impresia că a descoperit o oază de pe altă planetă. Este oaza unde răgazul este rege şi unde solitudinea nu înseamnă disperare, ci mereu un alt început, marcat de admirarea sublimului discret şi de întâlniri neprevăzute.

Citeşte şi Cel mai frumos loc din lume e chiar aici – În cafeneaua unde se aude vocea lui Leonard Cohen

Poftă de ciocolată – Barcelona de altădată şi artizanii ei sentimentali

Cel mai frumos loc din lume e chiar aici – In cafeneaua unde se aude vocea lui Leonard Cohen

Pofta de ciocolata – Barcelona de altadata si artizanii ei sentimentali

Vezi mai multe

Ultimele articole

© Copyright Postmodern 2026