Facebook
Acasă Timp liber Recenzii carti bune Pagină 30

Recenzii carti bune

Ultimele

Ruta subterana – Despre cea mai curajoasa pasagera

Adriana Gionea
-
0
Ruta subterana – Despre cea mai curajoasa pasagera

Într-un prezent adesea considedat zbuciumat şi din ce în ce mai greu de trăit fără evadarea într-o fantezie reconfortantă, a scrie un roman despre un trecut şi mai greu de suportat decât prezentul este un adevărat act de curaj, dacă vrei să fii citit nu doar de critici.

A-i face pe cititori să aleagă un roman despre evadarea din sclavie în detrimentul unora ce promit nişte istorii de viaţă luminoase presupune un talent de povestitor cu har şi multă inventivitate. Iar Colson Whitehead, laureatul din 2017 a Premiului Pulitzer, dovedeşte că le are pe amândouă când introduce un element ireal – trenul subteran – devenit simbolul evadării în fantastic, dar care se dovedeşte a fi cât se poate de credibil într-o realitate greu de îndurat – cea trăită de africanii deveniţi sclavi pe marile plantaţii din sudul Statelor Unite.

Fără elementul inventat – un tren clandestin, folosit de sclavii fugari din Sud pentru a găsi libertatea în statele din Nord – Ruta subterană ar fi fost un roman hiperrealist apăsător, în care detaliile sordide te-ar fi oprit să continui lectura. Detaliile coşmăreşti nu lipsesc nici din acest roman, însă în majoritatea pasajelor autorul se foloseşte de ritmul alert al naraţiunii pentru a te forţa să mergi mai departe, odată cu sclava fugară pe nume Cora.

Whitehead nu vrea să rămâi ancorat în vreo scenă cumplită, pe care alţi autori ar fi descris-o mult prea migălos pentru a te face să te ruşinezi de apartenenţa la rasa umană. De fapt, vei avea impresia că viteza trenului ce îi poartă pe sclavi spre libertate modifică până şi ritmul naraţiunii. Este un ritm în care triumful speranţei nu se lasă alungat de scene sordide care să te bântuie, deşi călătoria te va face să te gândeşti multă vreme la povestea Corei, sclava care trece prin multe pericole până la destinaţia finală.

Povestea Corei seamănă cu structura unui serial, în care fiecare episod reprezintă încă o etapă din evoluţia ei. Fiecare stat în care poposeşte dezvăluie nuanţele atrocităţilor, dar şi trucurile folosite de aboliţionişti pentru a rezista presiunii exercitate de rasiştii ce aveau legea de partea lor. Vei descoperi nu doar istoria Americii schizofrene divizate între Sud şi Nord, ci mai ales psihologia colectivă din fiecare zonă. Colson Whitehead adună în poveştile din acest roman explicaţii legate de mentalitatea ce a dus la consolidarea unui sistem social ce încuraja sclavia, mai mult, o şi legitima, observaţii despre cutumele fiecărui stat şi detalii inedited referitoare la psihicul colectiv. Reuşeşte, datorită talentului de povestitor, să-i facă pe cititorii din întreaga lume să înţeleagă problemele şi cultura unui continent. Nu întâmplător acest roman poate fi considerat o călătorie incomodă, cu lumini şi umbre, care dezvăluie AND-ul Americii.

Ruta subterană are o naraţiune consistentă şi alertă, plină de tâlcuri şi detalii istorice îmbrăcate într-un realism magic adaptat la spiritul Sudului. În roman se îmbină povestea Corei, personajul central, cu a personajelor secundare, ce alimentează suculenţa romanului precum afluenţii un fluviu lacom. Poveştile acestor personaje secundare îţi amintesc de cele ale protagoniştilor tenebroşi din volumul lui Borges, Istoria universală a infamiei, dar şi de cei din romanele scrise de Toni Morrison. Portretele scursurilor de la marginea societăţii, implicate în capturarea sclavilor, sunt eclipsate de luminozitatea personajelor pozitive, devenite aliaţii Corei şi ai fugarilor. Pe cât de credibile şi puternice sunt portretele celor malefici, pe atât de ireale ţi se vor părea portretele celor plini de compasiune, încât ajungi să te întrebi dacă nu cumva bunătatea capătă un aspect neverosimil în lumea cunoscută de Cora.

Whitehead pleacă de la o poveste reală: cea a reţelei aboliţioniste – formată şi din albii scârbiţi de răutatea semenilor – care ajuta sclavii să evadeze în Nord. În cartea sa, realitatea acceptă cu naturaleţe intervenţia unui element ireal, fără a-i fi bruscată autenticitatea. Deşi existenţa lui nu este confirmată de realitate, trenul subteran inventat de autor devine acel detaliu ce face suportabile pasajele ce descriu supliciile îndurate de sclavi. Existenţa acestui tren, care o poartă pe Cora dintr-un stat în altul, oferă promisiunea unei despăgubiri morale sub forma demnităţii câştigate cu fiecare staţie parcursă. Trenul este acel element care le dă putere cititorilor empatici, atinşi de trăirile personajelor ce se zbat să trăiască într-o lume de netrăit. De fiecare dată când povestea îţi accelerează pulsul deoarece vânătorii de sclavi se apropie de ascunzătoarea Corei, ştii că poate urma o scăpare datorită unui peron ascuns, unde o aşteaptă evadarea.

Modul în care autorul spune povestea Corei are dinamismul unui film trepidant (romanul va sta la baza unui serial produs de Amazon Studios). Poveştii i se adaugă metaforele şi mesajele pătrunzătoare ale unei parabole moderne despre întreaga omenire. Nu numai despre cruzimea albilor proprietari de plantaţii vorbeşte autorul, ci şi despre o dezumanizare treptată a omului bun devenit captiv.

În multe pasaje descrie de fapt abrutizarea sclavilor ajunşi pe marile plantaţii. Aceştia capătă obiceiurile stăpânilor. Îşi umilesc, la rândul lor, semenii ce împart aceeaşi suferinţă. În schimbul propriei supravieţuiri, captivii fac alianţe, îi denunţă pe fugari, le iau mâncarea celor orfani sau prea epuizaţi pentru a mai lupta, pun la cale intrigi sau devin complicii vătafilor abuzatori. Înainte de a cunoaşte ura stăpânilor şi a vânătorilor de oameni, Cora trebuie să se păzească mai întâi de ceilalţi sclavi.

Datorită unei documentari solide, pe Colson Whitehead nu-l poate acuza nimeni de exagerare. Nici el nu ridică degetul acuzator. Doar prezintă dovezile inumanităţii într-o călătorie pe care o poţi considera halucinantă, lăsându-i pe cititori să tragă concluziile, să se revolte, să se întrebe dacă nu cumva atrocităţile continuă şi în zilele noastre, luând alte forme, ce par mai puţin grave, însă au aceleaşi efecte la nivel psihologic şi social. Vocile rasiştilor pălesc în faţa scriiturii lui Whitehead. Asemenea rutei subterane care se tot ramifică, subiectul romanului duce spre mai multe direcţii, care pot deveni începutul unor discuţii sau dezbateri ce depăşesc spaţiul american. Datorită ramificaţiilor ce pleacă de la subiectul central, romanul are toate şansele de a trece dincolo de graniţe. Şi nu este vorba doar despre graniţele geografice şi culturale, ci mai ales despre cele dintre generaţii.

Vei spune despre Colson Whitehead că poate modifica (în bine) modul în care va fi receptat, în viitor, un roman devenit clasic. Ruta subterană are toate şansele de a scăpa de etichetele negative asociate unui roman scris în altă epocă. Sunt sigura că, indiferent de valorile, preocupările şi tehnologiile generaţiilor viitoare, acest roman va avea altă soartă decât majoritatea romanelor clasice. Nu va fi considerat demodat sau plictisitor, iar cititorii viitorului nu vor minţi că l-au citit doar pentru a face o impresie bună.

Cartea are toate ingredientele unui viitor clasic la fel de bine vândut precum un roman contemporan de succes. Are un mesaj umanist strecurat inspirat într-o poveste puternică (precum urmele de bici de pe spinarea sclavilor), forţa imaginii cinematografice şi un personaj central de care te ataşezi. Stilul în care a fost scris îţi dă impresia că traversezi şi tu, alături de Cora, o lume deopotrivă crudă şi tenebroasă, dar şi plină de oameni care vor să rupă cercul ororilor create de rasismul devenit o moştenire preluată de fiecare generaţie în parte, odată cu plantaţia de bumbac. Dacă ţi-a plăcut recenzia, poţi comanda romanul de pe Libris sau Cărtureşti

Citeşte şi Io contra Statele Unite – O satiră cum rar ţi-a fost dat să citeşti

American Honey – Hoinăreala şi destrăbălarea care maturizează

The Beguiled – Răstoarnă miturile despre vulnerabila femeie a Sudului

Io contra Statele Unite ale Americii – O satira cum rar ti-a fost dat sa citesti

American Honey –Hoinareala si destrabalarea care maturizeaza

The Beguiled – Rastoarna miturile dintr-un film de epoca despre femeia indragostita

Viata necunoscuta a copacilor – De ce intarzie ea

Adriana Gionea
-
0
Viata necunoscuta a copacilor – De ce intarzie ea

Ajungi la cărţile scrise de Alejandro Zambra când îţi doreşti să descoperi noua generaţie de autori sud-americani. Şi vei găsi motive pentru a întreba când i se vor traduce şi alte romane după ce vei citi Bonsai şi Viaţa necunoscută a copacilor. Scriitorul ştie cum să abordeze teme grele printr-o scriitură deloc pretenţioasă, fentând simplismul şi mediocritatea. Reuşeşte astfel să se apropie de cei dornici de a citi despre o relaţie de cuplu fără a fi dezamăgiţi de clişee reciclate în pasaje bombastice.

Te va impresiona stilul lui Alejandro Zambra în cazul în care preferi acea profunzime ascunsă într-o scriitură simplă şi acea fluiditate nostalgică asociată unei iubiri trecute. Aşa cum a demonstrat şi în primul său roman – Bonsai – scriitorul chilian ştie să ofere exact ce îşi doreşte cititorul ce preferă o poveste de iubire a zilelor noastre, în care melancolia, decadenţa şi tandreţea sunt de nedespărţit.

Vei citi o poveste rememorată sentimental (dar nu siropos!), printr-o naraţiune înlocuită de flashbackuri şi destăinuiri care urmează fluxul memoriei involuntare. Acestor calităţi autorul le adaugă şirul de gânduri declanşate de nevoia personajului central de a înţelege dispariţia misterioasă a partenerei. Cea care dispare este Veronica, iubita protagonistului (pe nume Julian). El o aşteaptă în zadar să se întoarcă de la orele de pictură, iar pentru a-şi face suportabile temerile începe să inventeze poveşti cu arbori vorbitori, pentru a o linişti pe fiica Veronicăi, de care s-a ataşat.

Deşi povestea se petrece pe continentul dictaturilor militare ce au dus la dispariţii nocturne inexplicabile, Viaţa necunoscută a copacilor nu păstrează reţeta thrillerelor psihologice având un substrat politic tenebros, prin care s-au remarcat la nivel internaţional mulţi autori sud-americani. Dispariţia Veronicăi în noapte nu are implicaţii politice, şi nici detalii sordide legate de pericolele ce pândesc viaţa unei femei în ţările considerate a fi corupte. De fapt, Julian, protagonistul romanului, nici nu este tentat să iniţieze un demers detectivistic. În mintea lui, dispariţia este mai degrabă o întârziere prelungită într-o absenţă care nu face decât să-i confirme înclinaţia spre eşecuri amoroase. Începe astfel să deruleze nişte clipe din trecutul petrecut în prezenţa altor femei, să îşi imagineze viitorul Danielei (fiica Veronicăi), apoi să îşi amintească de romanul pe care încearcă să-l ducă la bun sfârşit (cititorii vor intui nişte aluzii la Bonsai, primul roman scris de Zambra, al cărui personaj masculin se numea Julio).

Îţi vei da repede seama că Viaţa necunoscută a copacilor nu va lua forma unui roman detectivistic pentru a-ţi oferi suspansul ce însoţeşte descifrarea unei enigme bine întreţinute de indicii ce-ţi dau fiori sau de piste false. Nu se caută răspunsuri, cauze sau vinovaţi. Dispariţia este doar un pretext oferit personajului masculin pentru a se scufunda iar în propriile incertitudini şi emoţii readuse la viaţă de absenţa bruscă a femeii iubite. Protagonistul nu derulează în minte scenarii terifiante, ci doar scene în care Veronica întârzie deoarece preferă să experimenteze plăceri alături de un alt bărbat. Dar aceste scene imaginare prin care îşi explică dispariţia ei nu duc la revărsarea tumultuoasă a unui şuvoi de emoţii puternice, adunate într-un ghem de resentimente, ci întreţin doar o pâlpâire nostalgică, acoperită de o tristeţe în surdină.

Viaţa necunoscută a copacilor atrage atenţia asupra unui scriitor capabil să folosească o poveste simplă şi un ritm apropiat de reveria nostalgică pentru a rosti problemele complicate ale omului modern, fără a recurge la pasaje angoasante şi dezolante. Sub stratul relaţiei de cuplu destrămate de o dispariţie neelucidată vei descoperi teme precum înstrăinarea, puterea lecturii în alinarea singurătăţii, căutarea identităţii în relaţia tată-fiică sau modul în care absenţa persoanelor iubite capătă un sens, după ani de zile.

Unele dintre cele mai puternice pagini sunt cele în care Julian îşi imaginează cum va decurge viaţa fiicei sale vitrege după dispariţia mamei ei. În locul tristeţii sfâşietoare, vei găsi nişte rânduri pe placul dependenţilor de lectură, ce stau de vorbă cu ei înşişi după ce au revelaţii afective atunci când interpretează dramele unui personaj. De fapt, acest roman poate fi considerat o alegorie subtilă a literaturii ce duce la găsirea unui sens după o separare dureroasă.

Citeşte şi Bonsai – Iubire şi multe cărţi

Bonsai – Iubire si multe carti

Bonsai – Iubire si multe carti

Adriana Gionea
-
1
Bonsai – Iubire si multe carti

Romanul Bonsai, prin care a debutat noua revelaţie a literaturii chiliene, îţi dovedeşte că poţi găsi multe plăceri literare în puţine pagini. Şi plăcerile nu sunt oferite neapărat de povestea de iubire neîmplinită, scursă într-un ritm nostalgic prin apartamentele studenţeşti din Santiago de Chile sau din Madrid, ci de ocazia de a descoperi autori sud-americani mai puţin cunoscuţi în România. Poţi căuta şi filmul inspirat de roman şi regizat de Cristian Jimenez, prezentat în 2011 la Cannes (secţiunea Un Certain Regard).

Paginile romanului abundă în evocări ale marilor nume din literatura chiliană, încât îţi vine să spui că Alejandro Zambra şi-a anticipat succesul mondial încă de la debut şi s-a folosit de Bonsai pentru a-i promova în rândul cititorilor tineri, din afara spaţiului hispanoamerican, pe autorii emblematici ai continentului său. Dacă te pasionează literatura sud-americană, te vei opri la aproape fiecare pagină pentru a sublinia numele unor scriitori şi poeţi despre care să cauţi mai multe informaţii pe Google, cum ar fi Cristian Gazmuri, Enrique Lihn Carrasco, Delmira Agustini sau Severo Sarduy.

Sunt pomenite multe cărţi în povestea de iubire din acest roman, iar intertextualitatea prezentă în romanele multor autori sud-americani contemporani este nelipsită. Vei descoperi o poveste de iubire tipică unor medii studenţeşti boeme, în care îndrăgostiţii rămân veşnic nişte rătăcitori visători, ce hălăduiesc prin apartamente minuscule şi trăiesc de azi pe mâine dând meditaţii sau făcând traduceri. Nu este o iubire spectaculoasă, dar te atinge prin sensibilitatea respirată în fiecare cuvânt şi prin modul în care personajele absorb în relaţia lor poveştile sfâşietoare ale clasicilor.

Fără aceste infiltraţii din marea literatură sud-americană în relaţia personajelor din Bonsai, povestea din roman ar fi fost o simplă rememorare melancolică a unei mari iubiri destrămate, despre care s-a tot scris până acum. Evocarea unor autori iconici sporeşte voluptatea lecturii prin trecerea de la veneraţie la pomenirea ireverenţioasă. Aceşti autori devin puntea de legătură dintre personajele care nu mai văd graniţa dintre imaginarul artiştilor preferaţi şi propria realitate.

Evitând o scriitură flamboaiantă, cu multe artificii sofisticate, Alejandro Zambra îţi demonstrează că poate mişca un cititor, dându-i impresia că timpul curge altfel când îi parcurge cărţile. Autorul nu are nevoie de o poveste complicată, plină de observaţii psihologice memorabile, ci doar prin expresivitatea pe care o dau trimiterile inspirate la alte opere celebre. Această punere în valoare a unei poveşti simple prin trimiteri literare abile va fi apreciată de bookoholicii dornici de a găsi noi comori. Dependenţii de lectură vor fi încântaţi de stilului lui Zambra, ce include un omagiu adus literaturii universale, prin reinterpretarea unor versuri sau proze ale unor autori consideraţi azi clasici, dar care la vremea lor au fost nişte vizionari subversivi, care s-au jucat cu regulile aşa cum autorul se joacă nonşalant cu toate canoanele narative.

Protagoniştii din Bonsai respiră prin literatură, iar paginile cărţilor preferate devin un afrodiziac în timpul preludiului. Una dintre cărţi include o poveste ce se va dovedi o profeţie pentru finalul relaţiei lor. Este vorba despre povestirea lui Macedonio Fernandez – Tantalia, inclusă în celebra antologie a literaturii fantastice scrise de Borges, Silvina Ocampo şi Bioy Casares. În această povestire, doi îndrăgostiţi simt că planta aleasă pentru a reprezenta forţa relaţiei lor ajunge să anunţe de fapt finalul iminent al relaţiei.

Alejandro Zambra se foloseşte de simbolul vegetal rău prevestitor pentru a ţese povestea din propriul roman, o poveste marcată de separare, căutare şi îndepărtare de propria menire. Prin modul atipic, fragmentar, sentimental şi evaziv de prezentare a poveştii, Alejandro Zambra ar fi făcut din debutul sau un rateu. Bonsai ar fi fost genul de roman care ar fi zăcut pe rafturile librăriilor până când un căutător de cadouri luate pe ultima sută de metri s-ar fi îndurat să cumpere un exemplar datorită unei picturi naive de pe copertă, menită să trezească nevoia de candoare. Dar modul ingenios prin care povestea de iubire serpuieşte printre referinţe literare şi reflecţii despre vindecarea prin scris a salvat romanul de la melodramă şi minimalismul eşuat în simplism, dezvăluind straturi mult mai profunde.

Deşi este inclus în galeria debuturilor ce anunţă un autor capabil de a duce mai departe gloria literaturii sud-americane, Bonsai te face să te gândeşti mai degrabă la ritmul molatic în care se prelinge nostalgia într-un film poetic portughez. Este lectura perfectă pentru zilele în care ai vrea să te pierzi în reverii trândave pe o plajă pustie, în care paginile unui roman scurt se prelungesc la nesfârşit.

Citeşte şi 13 romane de dragoste apărute în ultimii ani, pe care să nu le ratezi

13 romane de dragoste aparute in ultimii ani, pe care sa nu le ratezi

 

Cronica unui negustor de sange – Cum o scoate la capat un chinez pacalit de consoarta

Adriana Gionea
-
0
Cronica unui negustor de sange – Cum o scoate la capat un chinez pacalit de consoarta

Yu Hua, unul dintre cei mai citiţi autori chinezi actuali, îţi demonstrează, printr-un amestec de scene cu tâlc, absurd satiric şi o doză sănătoasă de umor care întrece hazul de necaz al românului, de ce ţara lui este invincibilă. Nu oferă argumente de ordin economic, prin care să arate supremaţia Chinei, şi nici nu face trimiteri la marea civilizaţie reflectată de cele mai vizitate obiective turistice. Foloseşte doar o poveste despre rezistenţa uimitoare a omului prins de atâtea ori sub vremuri.

Aşa cum s-a descoperit într-un alt roman celebru – În viaţă – forţa Chinei lui Yu Hua stă în oamenii ei. Nu, nu în eroii recunoscuţi la nivel mondial, ci în anonimii care oferă (fără a-şi propune) adevărate lecţii de supravieţuire şi demnitatate. Unul dintre ei este şi Xu Sanguan, muncitor la fabrica de mătase, unde zi de zi împinge vagoanele cu gogoşile din care va ieşi preţiosul material dorit de femeile din întreaga lume. Tot de gogoşi se ocupă şi femeia râvnită de el, pe nume Xu Yulan (una dintre cele mai frumoase din regiune, se spune). Doar că ea găteşte gogoşile, sub privirile admiratorilor ce o consideră modernă şi cochetă. Cu banii obţinuţi din vânzarea propriului sânge, Xu Sanguan, protagonistul romanului, o scoate în oraş.

Frumoasa Xu Yulan, poreclită şi Gogoşica, se ghftuieşte cu delicatese la restaurantul unde vânzătorii de sânge îşi recăpătau vigoarea consumând ficat de porc prăjit şi rachiu galben de orez. La finalul cinei costisitoare primeşte cererea în căsătorie a lui Xu Sanguan, renunţând la vechiul ei logodnic. Anii trec, iar Xu Sanguan, ignorând tabuul legat de vânzarea sângelui strămoşesc, îi asigură familiei supravieţuirea în anii grei ai politicii maoiste cu al ei Mare salt înainte. Dar viaţa lui Xu Sanguan este tulburată nu atât de instaurarea comunismului maoist, cât de aflarea că fiul cel mare nu este de fapt fiul său, ci al fostului iubit al soţiei lui.

Infidelitatea feminină, ce ar fi putut deveni în alte romane un coagulant al brutalităţii machiste, declanşează alte întâmplări în Cronica unui negustor de sânge. Deşi personajele fac parte din rândul oamenilor cu educaţie precară, ce îşi duc viaţa de pe azi pe mâine într-o lume patriarhal-rurală (migrată la oraş), nu de la soţul ei îşi primeşte Gogoşica pedeapsa degradantă. Acesta reuşeşte să treacă peste furie şi peste gura lumii şi continuă să fie un tată bun, chiar şi pentru fiul altuia, deşi se mai răsteşte la el şi îi mai reproşează consoartei trădarea. Îşi vinde în continuare sângele pentru a le fi mai bine alor săi, când viaţa devine din ce în ce mai grea din cauza măsurilor absurde de industrializare forţată. Adevărata pedeapsă vine de la oamenii din jur, care denunţă infidelitatea femeii. Xu Yulan este nevoită să se căiască în gura mare, în piaţa publică, după cum spun regulile revoluţiei maoiste.

Yu Hua ştie că te va revolta la culme această măsură luată împotriva unei femei care este mai degrabă o victimă a propriei fragilităţi într-o lume a bărbaţilor, nicidecum o seducătoare neruşinată, unsă cu toate alifiile, ce învârtea bărbaţii pe degete într-un spaţiu cultural în care devotamentul casnic era sfânt. Şi mai ştie că literatura universală este plină de pagini greu de îndurat despre chinurile oamenilor captivi într-o ţară comunistă devenită un imens lagăr, în care foametea şi umilinţa se răspândeau mai repede chiar şi decât propaganda roşie. De aceea înlocuieşte realismul visceral cu umorul satiric. Şi o face printr-un absurd ilar şi printr-o rostogolire de replici iuţi şi colorate, ce amintesc de talentul marilor povestitor chinezi, slobozi la gură precum personajele lor când vor să le zică lucrurilor pe nume.

Găseşti în romanul Cronica unui negustor de sânge aceeaşi vervă satirică, dozată inteligent, datorită căreia au devenit celebri şi alţi scriitori chinezi contemporani – Su Tong, Mo Yan şi Yan Lianke – citiţi pe toate continentele. Yu Hua ştie cum să îmbrace realismul insuportabil în umorul savuros. Pentru personajele sale, umorul nu reprezintă o deviere de la amărăciune, ci o formă de conştientizare a ei şi a tragediei colective, dar care să nu le arunce în hăul abrutizării.

În ciuda fundalului istoric deloc prietenos cu omenirea, romanul lui Yu Hua poate fi considerat până la urmă un mesaj optimist, deoarece autorul nu îşi lasă personajele să ia calea dezumanizării, la care duce amestecul dintre sărăcie, lipsa educaţiei, dictatură şi propaganda axată pe ura de clasă, pe dezbinare. Nu găseşti imaginile tipice unei mahalale sordide, ci scene vii, în care umorul salvează licărul de umanitate într-o lume fără speranţă, aşa cum devenise China în vremea lui Mao. De fapt, fiecare scenă greu de îndurat are un final în care duioşia şi compasiunea au ultimul cuvânt, deoarece Yu Hua mai crede în capacitatea unor oameni de a-şi păstra bunătatea sub presiunea unei perioade ce a deformat prea multe suflete şi conştiinţe.

Cronica unui negustor de sânge poate fi considerată o carte dură, însă ale cărei personaje nu te bântuie, ci îţi dau impresia că te însoţesc senin ori de câte ori îţi vei aminti de ele, datorită efortului de a o scoate la capăt prin conservarea normalităţii definite prin grija pentru celălalt. Protagonistul îşi salvează fiul cu orice preţ, chiar dacă ştie că nu este tatăl biologic, apoi îşi apără soţia căzută victima urii colective la care instigă partidul.

Vei aprecia la Yu Hua modul în care a preluat oralitatea povestitorilor chinezi din literatura populară. Nu vei ignora nici talentul său de a surprinde trăsăturile umane şi modificările sociale, dar nu printr-o analiză psihologică nemiloasă, ci printr-o satiră care devine din ce în ce mai profundă pe măsură ce frazele şi replicile devin din ce în ce mai simple (dar niciodată simpliste). Descoperi în dialogurile personajelor sale că simplitatea oamenilor săraci nu înseamnă neapărat prostie şi orbecăire prin beznă, ci poate căpăta o formă expresivă când reflectă o realitate fără noimă, aşa cum este orice realitate dintr-o ţară acaparată de o dictatură.

Citeşte şi O undiţă pentru bunicul meu – Plăcerea lecturii se ascunde în detaliile poetice

5 filme care îţi dezvăluie lumi mai puţin cunoscute

O undita pentru bunicul meu – Placerea lecturii se ascunde in detaliile poetice

5 filme care iti arata intr-un mod original problemele unor lumi putin cunoscute

15 carti noi aduse in librarii de luna decembrie

Adriana Gionea
-
0
15 carti noi aduse in librarii de luna decembrie

Pentru mulţi dintre noi, luna cadourilor este de fapt luna în care ne cumpărăm mai multe cărţi, profitând de ofertele editurilor şi de reducerile din librării. Îţi propunem nişte titluri noi, pe care să le savurezi în timp ce în aer plutesc arome de ceai cu mirodenii, portocale, scorţişoară sau turtă dulce. Preferinţele noastre şi modul în care percepem simbolurile acestei perioade sunt diferite, de aceea am ales atât poveşti de sezon, cât şi romane, biografii sau memorii care să îţi hrănească fie dorul de ducă trezit în zilele libere, fie nevoia de introspecţie, de solitudine benefică pentru discuţiile cu tine.

 

Jeanette Winterson – Zile de Crăciun. 12 povestiri şi 12 sărbători pentru 12 zile

Iarna trecută, Jeanette Winterson şi-a încântat cititorii din România datorită cărţii O paranteză în timp, prin care a revizitat una dintre piesele lui Shakespeare. Anul acesta ne vom putea bucura de imaginaţia lui Jeanette Winterson prin 12 povestiri cu personaje năstruşnice şi întâmplări nemaiauzite. Povestirile reflectă opinia scriitoarei conform căreia sărbătorile de iarnă sunt o celebrare a neprevăzutului. Şi cum poveştile şi deliciile culinare pot merge mână-n mână, autoarea propune şi 12 retete pe care le putem pregăti alături de cei dragi.

 

Cele trei fiice ale Evei

Romanele lui Elif Shafak sunt nelipsite de pe listele multor cititori. Noul său roman îţi dă toate motivele pentru a mai amâna treburile casnice dinaintea sărbătorilor. Are o poveste puternică despre Est şi Vest, care se întâlnesc în fascinantul Istanbul, secrete feminine care sunt devoalate treptat, nişte protagoniste reprezentând ipostaze diferite ale feminităţii şi un personaj masculin carismatic.

În centrul romanului se află o femeie care s-a reîntors brusc în Istanbului natal pentru a deveni o soţie din noua burghezie turcă, deşi studiile de la Oxford îi promiteau o carieră strălucitoare şi mai multă independenţă. Motivele din spatele alegerilor sale sunt dezvăluite după ce tentativa de furt a genţii o face să redescopere o fotografie din studenţie, în care îl zăreşte pe un profesor nonconformist de care ea şi cele mai bune prietene din acei ani erau atrase. Vei descoperi aceeaşi simbioză, profund şi captivant analizată, între Istanbulul aflat într-o continuă schimbare şi metamorfozele femeilor care locuiesc în el.

 

În apărarea femeii cavernelor. Povestiri de neurologie evoluţionistă 

Neurologul Harold Klawans îţi propune altfel de poveşti captivante. Unele despre evoluţia creierului. Fiecare capitol al cărţii sale răspunde la întrebări frecvente despre modul în care am ajuns să fim ceea ce suntem azi. De ce mitul bărbatului-vânător e doar un mit?, De ce femeia a fost cea care a jucat rolul esenţial în dezvoltarea speciei noastre? şi Cum am dobândit capacitatea de a compune muzică complexă sau de a citi? Sunt doar o parte dintre întrebările care au dus la scrierea acestei cărţi.

 

Gala-Dali

Gala, femeia considerată marea iubire a lui Salvador Dali, a stârnit curiozitatea multor devoratori de poveşti cu muze şi artişti excentrici. Bărbaţii au fost seduşi de mitul ei, iar femeile au invidiat-o şi au vrut să-i afle trucurile folosite pentru a-l face pe un bărbat genial să o venereze până într-acolo încât să-i includă numele atunci când îşi semnează capodoperele. În Gala-Dali vei descoperi o personalitate cu o mie de feţe, care şi-a înţeles foarte bine epoca şi a ştiut să se bucure de anii în care femeile începeau să se emancipeze, să intre într-o lume a libertăţii şi a progresului, acaparată până atunci de bărbaţi. Carmen Domingo îţi propune o lectură captivantă despre feminitate, boemă şi avangardă.

 

 Irvin Yalom – Călătoria către sine (memorii)

Zilele libere din luna decembrie pot deveni ocazia unei introspecţii, a unei călătorii emoţionale către sine, a unei discuţii despre pierderi şi regăsiri sau despre oamenii care te-au inspirat. Prin romanele sale şi prin cărţile de psihoterapie, Irvin Yalom a devenit o sursă de inspiraţie pentru mulţi cititori, impresionaţi de fracheţea unor dezvăluiri legate de trăirile unui psihiatru, confruntat la rândul său cu propriile răni. Dezvăluirile şi amintirile din volumul autobiografic intitulat Călătoria către sine pot fi lectura perfectă pentru cei ce îşi doresc să se redescopere pe ei înşişi în zilele de iarnă.

 

Copacul dorinţelor (editie bilingvă) – Singura poveste pentru copii scrisă de Faulkner

Aproape în fiecare an aflăm despre încă o bijuterie ascunsă în sertarele secrete ale unui clasic despre care am crezut că ştim totul. În cazul lui William Faulkner este vorba despre o poveste scrisă pentru fiica unei femei pe care o iubise. Copacul dorinţelor este relatarea unei călătorii pline de peripeţii, spre un ţinut unde se află un arbore ce poate împlini visuri.

 

 David Bowie: o stranie fascinaţie

Biografia lui David Buckley a fost elogiată de multe publicaţii. The Guardian afirma: David Buckley reuşeşte lucrul cel mai de preţ pentru un biograf rock: te face să asculţi din nou albumele lui Bowie. Bazată pe informaţii obţinute în exclusivitate din interviurile cu apropiaţii artistului, David Bowie: o stranie fascinaţie este o carte nu doar pentru fani, ci şi pentru cei dornici de a înţelege cum o personalitate plină de originalitate poate influenţa lumea şi te poate încuraja să îţi asumi un stil personal considerat aparte.

 

Castele de furie

Pentru mulţi, zilele de sărbătoare sunt ocazia de a-şi face cadou încă un roman scris de autorul preferat. Dacă s-ar face un top al unora dintre cei mai citiţi autori în România, Alessandro Baricco s-ar afla în el. Cei care l-au descoperit datorită romanelor Mireasa tânără sau Mătase pot citi în decembrie şi romanul prin care a debutat – Castele de furie. Acţiunea se petrece în anii revoluţiei industriale, când progresul îi atrăgea mai mult pe vizionarii ce visau tot felul de maşinării magice, nu neapărat pe cei marcantili. Vei descoperi un bun povestitor, capabil să infiltreze stranietatea în real datorită unor personaje misterioase, ce trimit nişte cadouri excentrice din călătorii, sau a unor case de sticlă, ce anunţă o schimbare a percepţiei asupra luxului burghez reflectat de arhitectură.

 

 Arta contemporană. Istorie şi geografie

Dacă vacanţa de iarnă înseamnă pentru tine mai mult timp de cutreierat prin galeriile de artă contemporană, atunci s-ar putea să-ţi doreşti sub brad cartea lui Catherine Millet. Vei găsi o foarte bună introducere în lumea artei contemporane, într-un limbaj accesibil şi celor ce nu au studii de specialitate. Conceptele, trecerea de la avangarda interbelică la arta actuală prin transgresarea graniţelor dintre curente şi informaţiile despre galerii celebre, despre importanţa spaţiilor de expunere sau despre materialele folosite alcătuiesc nişte capitole fascinante. Paginile te vor face să priveşti altfel o expoziţie de artă contemporană şi să înţelegi mai bine relaţia dintre creator, galerie şi privitor.

 

Aventura arctică

A te bucura de iarnă stând la căldurică, în faţa unui şemineu şi a unui peisaj abia zărit dincolo de fereastra cabanei cochete, este de neacceptat pentru unii. Aşa a fost şi pentru antropologul Peter Freuchen, care ar fi putut avea o viaţă confortabilă într-un cartier burghez din Copenhaga secolului trecut. Dar el a vrut să exploreze Groenlanda necălcată de semenii săi. A dat compania elitei intelectuale cu studii înalte pe experienţele unice, trăite alături de inuiţii din ţinuturile arctice. Şi-a luat o soţie din rândul lor şi a încercat să le înţeleagă obiceiurile ciudate pentru străini, în loc să-i judece. Aventura arctică este atât o expediţie ce testează anduranţă la condiţiile climatice extreme, cât şi toleranţa în faţa unei culturi diferite. Aşadar, o poţi trece pe listă dacă vrei să îmbini aventurile riscante cu descoperirea unei noi culturi.

 

Hotel Ambos Mundos

Dacă vrei să-ţi petreci (măcar imaginar) vacanţa de iarnă într-o ţară bună mai degrabă pentru vacanţele estivale, atunci poţi alege Hotel Ambos Mundos, cartea scrisă de antropologul Vintilă Mihăilescu. Îmbinând savoarea unui jurnal de călătorie, istoria, observaţiile psihologice şi pasiunea pentru antropologie, autorul te invită să cunoşti mai bine Cuba, aşa cum este ea percepută de călătorul venit de pe alte continente.

 

Acasă

Curăţenia dinaintea Crăciunului ne dă ocazia de a redescoperi obiecte pe care le credeam pierdute şi ne face să reflectăm asupra spaţiului în care locuim şi asupra legăturii pe care îl avem cu el. Cartea lui Bill Bryson are la bază o astfel de reflecţie asupra locuinţei personale. Autorul porneşte de la imaginea propriei locuinţe şi de la amintirile trezite de încăperi sau de obiecte, pentru a trasa o scurtă istorie a vieţii private. Obictele decorative, camerele sau stilul unei case te invită într-o incursiune interesantă, în care vei descoperi poveştile uimitoare ale unor obiecte ce pot părea banale.

 

 Crăciunul în cele mai frumoase povestiri

Iarna aduce şi o mare foame de poveşti care să te sensibilizeze. 10 dintre ele te aşteaptă în volumul Crăciunul în cele mai frumoase povestiri. Vei putea (re)citi istorioarele cu tâlc spuse de Charles Dickens, Mark Twain, Oscar Wilde, Arthur Conan Doyle, Harriet Beecher Stowe, O. Henry, Elizabeth Gaskell, Herbert W. Collingwood şi Henry van Dyke.

 

Măcar ne pricepem la scuze

Se spune că a-ţi cere scuze este o artă. Pentru doi prieteni care sunt eliberaţi dintr-un ospciu, scuzele devin o meserie, singura care îi ajută să treacă de la o lume închisă la una liberă. Ei îşi cer scuze în locul celor vinovaţi şi îşi asumă faptele lor. Povestea lor te va face să descoperi încă un autor coreean al noului de scriitori orientali care descriu problemele societăţii contemporane prin absurd şi proză experimentală.

 

Romanovii

Romanovii au ramas în istorie ca simbol al unei lumi distruse brutal de bolşevici. Povestea lor se întinde pe trei secole, iar Simon Sebag Montefiore o relatează printr-un amestec seducător de portrete captivante, secrete, drame, iubiri şi documentare minuţioasă.

Citeşte şi 13 romane de dragoste apărute în ultimii ani, pe care să nu le ratezi

10 cărţi interesante găsite în librăria franceză Kyralina

Cărţi despre Ele, scrise de Ei

13 romane de dragoste aparute in ultimii ani, pe care sa nu le ratezi

10 carti interesante gasite in libraria franceza Kyralina

Carti despre Ele, scrise de Ei

 

 

 

 

Fiica ascunsa – Consolideaza reputatia Elenei Ferrante

Adriana Gionea
-
1
Fiica ascunsa – Consolideaza reputatia Elenei Ferrante

Romanul Fiica ascunsă le dă o veste bună celor seduşi de Tetralogia napolitană. Plăcerea lecturii va fi prelungită şi de alte romane semnate de Elena Ferrante, ce promit să fie la fel de bune. Astfel, ei vor descoperi că fenomenul Elena Ferrante nu se rezumă la romanele despre una dintre cele mai profunde relaţii de prietenie feminină. Noua carte tradusă în limba română stârneşte aceeaşi curiozitate a cititorului datorită unui personaj feminin puternic, dornic de a se emancipa, şi observaţiilor psihologice incisive despre maternitate, libertate şi cuplu.

După ce vor citi microromanul Fiica ascunsă, mulţi o vor trece pe Elena Ferrante pe lista autorilor ale căror poveşti nasc dependenţă şi revelaţii incomode, însă vitale, promiţându-le nişte pagini memorabile. Aşa este şi povestea unei profesoare de limba engleză pe nume Leda, care se redescoperă în timpul unei vacanţe petrecute într-un sat pitoresc din sudul Italiei. Întâlnirea cu o familie de napolitani guralivi, pe care îi considera nişte exponenţi ai vulgarităţii şi ai primitivismului, va deschide multe uşi spre propriul trecut, pe care Leda le crezuse închise pentru totdeauna.

Tabloul familiei napolitane ce acaparează plaja îi va reaminti de propria copilărie petrecută tot în Napoli, de rudele al căror model de viaţă îl respinsese, de fuga dintr-un cartier sărac prin continuarea studiilor la Florenţa. Succesiunea amintirilor o va face pe Leda să-şi reanalizeze căsnicia destrămată şi trăirile faţă de propriile fiice. Va începe astfel un dialog cu sine, de o sinceritate ce îi va uimi pe cititori.

Puţine femei au curajul de a fi sincere precum Leda, în primul rând faţă de ele însele, de teamă să nu fie considerate nişte mame rele, iresponsabile, care îndrăznnesc să se gândească (şi) la ele când vor să afle de ce nu mai sunt fericite în căsnicie, în viaţa construită până atunci din iluzii. Leda încetează să se mai mintă pe sine şi îşi asumă curajul de a recunoaşte că s-a simţit sufocată în propria căsncie, mai ales în perioda în care şi-a dorit să evolueze, să îşi întindă aripile într-o Italie (încă) tradiţionalistă. Îşi aminteşte de momentul în care a luat o decizie care poate atrage oprobiul public, însă pe care ea o considera indispensabilă pentru redescoperirea unei feminităţi ce până atunci fusese incompletă.

Fiica ascunsă păstrează o temă întâlnită şi în romanele din Tetralogia napolitană – încercarea unui personaj feminin de a se distanţa de mediul abrutizant al cartierelor meridionale sărace, unde se perpetuează mentalităţile retrograde. Asemenea celor două protagoniste din tetralogie, Leda a preferat emanciparea şi libertatea, oscilând între normele impuse de familie şi răzvrătirea împotriva unei societăţi în care femeii nu i se permitea să îşi urmeze visurile. Totuşi, în ciuda unor similitudini legate de imaginea femeii napolitane ce luptă pentru emancipare, acest roman este diferit. Nu are desfăşurarea amplă, conflictele, densitatea narativă şi evoluţia spectaculoasă a protagonistelor din romanele tetralogiei.

În romanele din tetralogie, autoarea a preferat să se axeze mai mult pe dinamica unor contradicţii între ipostezele feminine reprezentate de cele două prietene sau pe relaţia dintre mediul exterior citadin şi schimbările psihologice ale personajelor. În Fiica ascunsă a vrut mai degrabă să te scufunde în lumea interioară a protagonistei. Realitatea din jur este absorbită de gândurile ei şi de trăirile din trecut, ce îi invadează prezentul, influenţând modul în care interpretează detaiile fiecarei zile de vacanţă. Imaginile oraşului meridional, cu periferia-furnciar demnă de un film neorealist, este una estompată. Precaritatea mediului în care Leda a copilărit este reflectată mai degrabă de observaţiile despre femeile din familia napolitană care perturbă liniştea plajei sau de amintirile despre mama ei, de care a vrut să se distanţeze pentru a nu-i prelua valorile retrograde.

Deşi este un roman cu foarte puţine personaje şi tot atât de puţine evenimente, Fiica ascunsă nu te plictiseşte. Lumea interioară a protagonistei te absoarbe la fel de mult precum cea a personajelor feminine ce trăiau într-un furnicar. Gândurile ei nasc nişte concluzii fascinante şi dătătoare de revelaţii despre feminitate, relaţiile de cuplu, căsnicia păstrată cu orice preţ vs. evadare sau legătura mamă-fiică. Poate cele mai frumoase, dar şi răvăşitoare pagini sunt cele dedicate legăturii materne. Te fac să-ţi imaginezi cum ar fi să te afli şi tu, asemenea Ledei, pe malul mării, sincronizându-ţi ritmul amintirilor cu al valurilor.

Îţi vine să reciteşti de zeci de ori paginile despre sentimentele şi fricile protagonistei în relaţia cu fiicele ei, gandindu-te la relaţiile din propria familie. Scriind cu francheţea uneori greu de acceptat despre trăirile protagonistei sale, autoarea te face să interpretezi altfel reacţiile părinţilor tăi. Pe măsură ce dai paginile, începi să te analizezi, să îţi pui întrebări şi să te loveşti de propriile amintiri. Te vei certa în gând cu Leda sau, dimpotrivă, îi vei da dreptate, simţind că te-a eliberat şi pe tine prin mărturisirile ei greu de digerat de către aceia care nu vor să contamineze imaginea superficială a unei mamei perfecte.

În Tetralogia napolitană găseşti pagini ce te fac să îţi analizezi relaţiile de prietenie. În schimb, citind acest roman te vei gândi la relaţiile avute cu mama ta. Fără a folosi termeni pretenţioşi, Elena Ferrante ştie să exploreze legătura dintre mamă şi fiica din perspectiva unor aspecte nelipsite din cărţile de psihoterapie, cum ar identificarea sau contraidentificarea cu mama, respingerea modelului matern sau modul în care trăirile neasumate de mamă influenţează modul în care percepe imaginea fiicelor sale.

Vei admira modul inspirat prin care Ferrante compensează densitatea naraţiunii care te-ar fi ţinut cu sufletul la gură, folosindu-se de amintirile protagonistei, ce scot la suprafaţă decizii controversate. În ciuda unei acţiuni statice, vei avea parte de multe pagini care te vor face să tresari ori îţi vor da emoţii datorită unor situaţii imprevizibile. Această sursă de imprevizibil este relaţia pe care Leda o dezvoltă cu două dintre femeile clanului de napolitani, venit să îşi petreacă vacanţa în acelaşi loc. Faţă de una dintre ele simte repulsie şi revoltă, iar faţă de cealaltă, admiraţie, compasiune şi empatie. Pe una o respinge, deoarece o consideră grosolană când îi aminteşte de rudele ei. De cealaltă vrea să se apropie pentru a o ghida, pentru a-i împărtăşi temerile pe care ea însăşi le avea în primii ani de maternitate.

Un gest aparent fără nici un motiv clar o va apropia pe Leda, protagonista romanului, de familia napolitană. Este o apropiere periculoasă, însă vindecătoare. Leda găseşte în tabloul acestei familii nişte detalii ce reactivează amintirile din perioada în care a vrut să renunţe la statutul de mamă devotată pentru a se redescoperi, pentru a-şi câştiga libertatea intelectuală şi sexuală care să o depărteze de modelul primitiv oferit de propria-i familie napolitană.

Folosind un personaj feminin graţios, diferit, pe care îl introduce în mijlocul familiei meridionale reprezentând acea parte ne-modernizată a Italiei, cu toate acele trăsături caricaturale, pe care protagonista le subliniază nemilos, Elena Ferrante construieşte o punte între lumea interioară a Ledei şi cea exterioară. Această punte este de fapt complicitatea feminină între două personaje mult prea sofisticate pentru a fi înţelese de cei din jur. De fapt, vei regăsi în Fiica ascunsă aceeaşi complicitate feminină într-o lume tradiţionalistă, doar că este vorba despre o complicitate subtilă şi tăcută, redată mult mai sofisticat. Relaţia dintre personaje demonstrează că Ferrante nu este doar o bună povestitoare capabilă de a surprinde legătura dintre schimbările sociale şi percepţia asupra feminităţii, ci şi posesoarea unui spirit de observaţie rafinat, dublat de talentul de proiecta emoţiile ambigue şi gesturile de neînţeles asupra unor obiecte devenite metafore. Autoarea transformă imaginea unei păpuşi furate într-o metaforă prin care sentimentele adânci sunt expuse fără o analiză psihologică bombastică.

Romanul Fiica ascunsă te va impresiona mai ales datorită ritmului fluid al unor mărturisiri ce se trasformă în revelaţii fără a se pierde în autoanalize alambicate. Deşi trăirile protagonistei sunt complicate şi dense, modul în care sunt expuse este cât se poate de natural şi uşor de urmărit, astfel încât să descoperi mai uşor toate straturile unor semnificaţii sau motive din spatele detaliilor sau gesturilor banale. Elenei Ferrante îi este suficient un singur gând al personajului feminin pentru a crea imaginea unei epoci şi a unei Italii scindate. Există şi în acest roman o strânsă legătură între evoluţia feminităţii şi mediu, însă este prezentată în aşa fel încât să nu perturbe autonomia universului personal prin invazia elementelor ce ţin de condiţionarea socială, care anihilează individualitatea şi de care personajele nu pot scăpa.

Poţi comanda romanul de pe Libris, Cărturești, Elefant.ro

Citeşte şi April’s Daughter – Mama seducătoare ia tot

Sicilian Ghost Story – Mafioţii, prima iubire şi teroarea ascunsă în detaliile frumoase

April’s Daughter – Mama seducatoare ia tot

Sicilian Ghost Story – Mafiotii, prima iubire si teroarea ascunsa in detaliile frumoase

14 carti scrise de autori romani contemporani, prezente la targul de carte Gaudeamus (2017)

Adriana Gionea
-
0
14 carti scrise de autori romani contemporani, prezente la targul de carte Gaudeamus (2017)

Dacă vrei să descoperi literatura autohtonă contemporană, poţi veni între 22 şi 26 noiembrie 2017 la târgul de carte Gaudeamus, care va avea loc la Romexpo. Te vei putea întâlni cu autorii români preferaţi din noua generaţie şi vei descoperi şi cărţile unor debutanţi. Poţi consulta lista propunerilor noastre.

 

 Supa de la miezul nopţii

Legenda lui Don Juan este reinterpretată în noua carte scrisă de Marta Petreu. Vei descoperi în Supa de la miezul nopţii o îmbinare dintre mit, carnal, personaje memorabile şi jocuri poetice în proză. Este un roman în care senzualitatea şi tragicul se intersectează în momentul în care personajele din lumi diferite se întâlnesc.

 

 Dulcea poveste a tristului elefant

Dulcea poveste a tristului elefant este un roman duios, dar şi un basm pentru oameni mari. Diana Adamek te invită să descoperi aventurile unui cofetar genial, ce ajunge la Curtea vieneză, unde cunoaşte iubirea şi fastul. Originile elefantine ale personajului şi călătorie lui din Transilvania până în ţările Europei imperiale te scot din cotidian datorită unui arabesc de fapte şi imagini ce reflectă o dezlănţuire a imaginarului.

 

Adio, Margot

Diana Adamek ştie cum să creeze poveşti ademenitoare şi tulburătoare, care te ţin captiv până la final. Mulţi dintre cei ce au citit Dulcea poveste a tristului elefant vor căuta şi alte cărţi scrise de autoare. Noul său roman, Adio, Margot, este o poveste densă despre iubiri pătimaşe, pictură şi multe secrete. Povestea se întinde pe mai multe secole. Vei descoperi astfel un labirint în care personajele femine ieşite din comun şi marea istorie se întâlnesc. Unele poveşti se petrec în timpul Revoluţiei Franceze, altele în zilele noastre.

 

 Greva păcătoşilor sau apocrifa unui evreu

Călătoriile între secole diferite apar şi în romanul Greva păcătoşilor, unde se întâlnesc un medic şi un agent secret. Aceştia vor pendula între Orientul secolului al VIII-lea şi Bucureştiul din prezent. Încercarea lor de a escalada un munte dificil este prezisă de un evreu ce îl tratează pe Mahomed. Având imaginaţia unui povestitor din zonele cu oaze, Florin Chirculescu a creat o lume unde misterul şi imaginile vizuale captivante îţi pot oferi istorii de viaţă în care se strecoară şi realismul magic.

 

 Aşa să crească iarba pe noi

Personajele demne de un roman despre adolescenţă şi maturizare, ce amintesc de lumea lui Salinger, se împrietenesc la periferia Craiovei. Fiecare vrea să vâneze păsări din specii rare pentru interlopii din Italia. Aventurile lui Edi, Pisică, Tobă, fraţii Mânzu şi Tomi sunt povestite de cel mai sensibil şi fragil dintre ei. Nu lipsesc din experienţele lor complicitatea, solidaritatea, brutalitatea şi visurile îndreptate spre o Italie a tuturor posibilităţilor. Vei regăsi în romanul lui Augustin Cupşa o Românie a Sudului, despre care acesta spune: Am scris despre Sud pentru că Sudul e o stare, şi chiar dacă pleci de acolo, Sudul vine cu tine oriunde te-ai duce.

 

Numele meu este Anton

Un alt roman despre copilărie, adolescenţă şi maturizare este şi cel scris de Geo Dinescu. Numele meu este Anton oferă o perspectivă tulburătoare asupra modului în care vârstele ne transformă idealurile şi dorinţele. Anton, protagonistul romanului, suferă numeroase metamorfoze până se redescoperă.

 

Tot spaţiul dintre gândurile mele

Dacă vrei să descoperi un scriitor aflat la debut, poţi încerca povestirile din volumul Tot spaţiul dintre gândurile mele. În cele 11 proze scurte, Bogdan Răileanu condensează problemele şi preocupările omului contemporan, de la provocările din viaţa de cuplu la implicarea socială.

 

 Moartea unei veveriţe

Tot o colecţie de poveşti ne oferă şi Dumitru Crudu, un autor cunoscut şi datorită volumului Salutări lui Troţki. Dar în cartea lui, Moartea unei veveriţe, poveştile de viaţă având consistenţa unei proze scurte par să se coaguleze într-un roman ce aminteşte de temele marilor scriitori ruşi. Umorul, întâmplările dramatice şi personajele expresive nu lipsesc din această carte.

 

 Cuvinte încrucişate

Ne place să citim volumele Aurorei Liiceanu datorită modului în care îmbină temele din psihologie cu biografiile unor personalităţi cuceritoare. În Cuvinte încrucişate vei citi poveşti despre iubiri pătimaşe, analizate psihologic, şi despre oameni care şi-au înfruntat vremurile pentru a trăi aşa cum au visat.

 

Cartea râsului şi a cercetării. Ce se întâmplă cu creierul dacă înveţi cuvinte noi în timp ce faci sex

Umorul celebru al lui Radu Paraschivescu se îndreaptă de data aceasta spre studiile cercetătorilor britanici (dar şi români), cunoscute datorită unor concluzii extravagante, pline de absurd atunci când sunt prezentate la ştiri. În noua lui carte ai impresia că s-au adunat concurenţii unui concurs de neghiobii validate (mai mult sau mai puţin) ştiinţific. Rezultatul studiilor stârneşte râsul sănătos, indispensabil pentru longevitate, care nu mai are nevoie de validare, fiind o reţetă veche de când lumea.

 

Fantoma din moară

Doina Ruşti a fost (re)descoperită de mulţi cititori datorită romanelor despre Bucureştiul magic – Manuscrisul fanariot şi Mâţa Vinerii. Apariţia unei ediţii noi a romanului Fantoma din moară te va face să o apreciezi şi datorită unei perspective originale asupra comunismului, din care nu lipseşte alunecarea într-o altă realitate.

 

Grazia

Patru graţii – Iulia, Cezara, Alina şi Rosa. Patru poveşti de iubire în cinci oraşe (Viena, Florenţa, Iaşi, Constanţa şi Roma). O împletire a sexualităţii cu delicateţea. Asta promite romanul Grazia, semnat de Mircea Ţuglea.

 

Atlasul frumuseţii

Mihaela Noroc ştie că ne plac poveştile din alte spaţii şi că nu vrem să ratăm nici un prilej pentru a vorbi despre diversitate atunci când încercăm să definim frumuseţea. 500 de fotografii şi tot atâtea poveşti culese de pe toate continentele te aşteaptă să le descoperi în Atlasul frumuseţii. Vei găsi o pledoarie pentru alteritate, demnitate şi varietate culturală.

 

Istoria lacunelor. Despre manuscrisele pierdute

Ce-ar fi fost dacă manuscrisele unor mari scriitori, precum Hemingway, Caragiale sau Gao Xingjian nu s-ar fi pierdut? Cum ar fi arătat azi istoria literaturii fără evenimentele care au dus la dispariţia unor pagini valoroase? Bogdan Suceavă încearcă să răspundă la aceste întrebări scriind Istoria lacunelor. Despre manuscrisele pierdute, o carte ispititoare pentru căutătorii de comori.

Citeşte şi articolul 17 titluri noi pe care le vom căuta la târgul de carte Gaudeamus

Înalt este numele tău – Legendele cetăţii Bistriţa

17 titluri noi pe care le vom cauta la targul de carte Gaudeamus, editia 2017

Inalt este numele tau – Legendele cetatii Bistrita

 

 

17 titluri noi pe care le vom cauta la targul de carte Gaudeamus, editia 2017

Adriana Gionea
-
0
17 titluri noi pe care le vom cauta la targul de carte Gaudeamus, editia 2017

Între 22 şi 26 noiembrie 2017, la Romexpo, va avea loc târgul de carte Gaudeamus. Dependenţii de lectură vor avea parte de titluri noi, de lansări de carte şi de reduceri care pot depăşi 50% din preţul iniţial. Puteţi consulta şi lista noutăţilor care ne-au atras atenţia.

Ruta subterană

Cei dornici de a citi romanele câştigătoare ale marilor premii au aşteptat cu sufletul la gură traducerea în limba română a cărţii distinse cu Premiul Pulitzer. Ruta subterană îmbină istoria Sudului sclavagist cu note de realism magic. Acţiunea se petrece în America secolului al XIX-lea, pe o plantaţie de unde sclavii evadau folosind aşa-zisa rută subterană. Personajele centrale vor călători, în drumul lor spre libertate şi demnitate, prin mai multe state, unde vor întâlni atât oameni dornici să-i ajute, cât şi hăituitori. Colson Whitehead a scris o poveste despre solidaritate, care îi va impresiona pe cei ce preferă un roman de aventuri bazat pe o realitate necosmetizată.

 

 Casa Golden

Salman Rushdie şi-a câştigat mulţi cititori fideli în România. Noul său roman, Casa Golden, promite aceeaşi consistenţă narativă plină de poveşti tulburătoare care l-a făcut pe scriitor foarte iubit de cititorii din întreaga lume. În centrul romanului se află un cineast american, a cărui viaţă liniştită este dată peste cap de apariţia unei familii cu multe secrete. Familia Golden, alcătuită dintr-un bărbat enigmatic şi cei trei fii ai săi, se mută în cartierul unde locuieşte regizorul. Cei patru bărbaţi au nume fictive pentru a masca nişte identităţi sumbre şi un trecut marcat de relaţii cu lumea interlopă din India. În viaţa familiei Golden va apărea o rusoaică seducătoare, interesată de averea bătrânului cap de familie, dar care îl va ispiti şi pe regizor.   

 

Fiica ascunsă

Datorită Tetralogiei napoletane, dedicată prieteniei feminine, se poate vorbi despre fenomenul Elena Ferrante şi în ţara noastră. După traducerea celor patru romane care au facut-o celebră în plan internaţional, urmează lansarea în limba română a cărţii Fiica ascunsă. Romanul are ca subiect redescoperirea de sine a unei femei în timpul unei vacanţe petrecute în sudul Italiei. Protagonista romanului este Leda, o profesoară de limba engleză, divorţată, care începe să se simtă din ce în ce mai singură după ce fetele ei au crescut şi au ales să se mute în Canada, pentru a fi alături de tatăl lor. Întâlnirea cu o familie gălăgioasă dintr-un sătuc meridional o va face să redeschidă cufărul secretelor dureroase.

 

Bunica mi-a zis să-ţi spun că-i pare rău

Autorul romanului Un bărbat pe nume Ove a scris un roman la fel de tandru. Bunica mi-a zis să-ţi spun că-i pare rău este povestea a două personaje excentrice şi inteligente, care demontează clişeele ce definesc normalitatea. Cele două personaje sunt o bunică etichetată drept nebună de către oamenii conformişti şi nepoata ei în vârstă de 7 ani, înzestrată cu o minte ageră şi cu talentul de a da replici tăioase. Bunica a fost medic în zonele confruntate adesea cu mari calamităţi. Pentru a-i alina singurătatea nepoatei respinse de colegi, aceasta inventează poveşti cu oameni la fel de ciudaţi, răsturnând miturile normalităţii. De fapt, în spatele personajelor se acund vecinii de bloc.

 

Porecla

Porecla, unul dintre cele mai cunsocute romane ale scriitoarei Jhumpa Lahiri, va fi pe placul celor interesaţi de întâlnirea Estului cu Vestul. În centrul romanului se află o familie venită din Bengal pentru a trăi visul american. Diferenţele culturale se vor suprapune peste divergenţele dintre părinţii născuţi în India şi copiii acestora, crescuţi într-un spaţiu occidental.

 

Tânărul neînfricat de la trapezul zburător şi alte povestiri

Tot despre căutarea unei vieţi mai bune în America vorbesc şi povestirile din volumul Tânărul neînfricat de la trapezul zburător. Vei descoperi un mozaic de culturi datorită unor personaje având origini armene, ebraice, asiriene, irlandeze sau poloneze. Toate au în comun dorinţa de a-şi păstra umanitatea şi visurile într-un ţinut străin. Datorită acestui volum, scriitorul William Saroyan şi-a consolidat statutul în galeria celor mai buni scriitori contemporani.

 

O săptămână în aeroport

Fanii lui Alain de Botton pot citi despre poveştile angajaţilor de la companiile aeriene şi ale călătorilor, descoperite de acesta în 2009, când a primit dreptul de a rătăci nestingherit prin aeroportul Heathrow în calitate de writer in residence. O săptămână în aeroport aduce laolaltă experienţe inedite, ce te vor face să percepi diferit elementele unei călătorii perfecte.

 

Baudelaire – Jurnale intime

Dacă preferi o călătorie prin acel Paris magic al decadenţilor, poţi citi amintirile lui Baudelaire. Vei descoperi o epocă în care arta s-a schimbat. Baudelaire scrie fascinant despre societatea în care s-a format, despre ce însemna să fii un dandy, despre excese, plăceri şi tabuuri, aşa cum erau percepute în lumea artei.

 

Adolf H. Două vieţi

Unul dintre cei mai iubiţi autori contemporani scrie despre unul dintre cei mai dispreţuiţi oameni care au putut exista vreodată. Adolf Hitler are dreptul la două vieţi în romanul semnat de Eric-Emmanuel Schmitt: una reală, sfârşită odată cu înfrângerea Germaniei naziste, şi alta inventată. În imaginarul lui Schmitt, cel de-al doilea Hitler este un pictor care frecventează avangarda pariziană şi care îşi trăieşte liniştit ultimii ani în Santa Monica. Adolf H. Două vieţi este urmat de confesiunea autorului despre trăirile ce l-au însoţit în perioada în care a scris romanul.

 

Ultimul dintre noi

O poveste de iubire imposibilă, bântuită de fantomele nazismului, stă la baza romanului Ultimul dintre noi. Acţiunea te poartă din Europa care încearcă să îşi vindece rănile după război până în Manhattanul anilor ’70. Protagoniştii sunt Werner şi Rebecca, doi tineri ai căror părinţi le ascund multe informaţii despre originile lor. Adélaide de Clermont-Tonnerre promite un roman în care legătura senzuală dintre personaje atenuează amintirile traumelor din trecutul fiecăruia.

 

 Amintirea palidă a munţilor

Decernarea Premiului Nobel scriitorului Kazuo Ishiguro a dus la apariţia unor noi ediţii ale traducerilor în limba română. Unul dintre cele mai frumoase romane ale sale, Amintirea palidă a munţilor, te poartă din vechea Japonie în cosmopolita Londră. Vei descoperi o lume a feminităţii nipone dezrădăcinate şi a prieteniilor aparte, pe măsură ce personajul principal, Etsuko îşi derulează viaţa petrecută în Japonia alături de fiica ei, înainte de a se muta în Anglia. Te vor impresiona personajele romanului şi povestea sensibilă a lor, în stilul marilor scriitori având origini japoneze.

 

 Crima din Orient Express

Lansarea noii versiuni a filmului Crima din Orient Express retrezeşte interesul pentru romanele scrise de Agahtha Christie, una dintre cele mai bune autoare de romane cu detectivi. Misterul, indiciile înşelătoare şi logica imbatabilă a lui Hercule Poirot îţi vor oferi doza de suspans de care ai nevoie dacă îţi plac romanele care te implică ingenios într-o anchetă alambicată.

 

 Dispariţia lui Adele Bedeau

Un detectiv bântuit de o crimă nerezolvată din trecut şi un lup singuratic devenit suspect ajung faţă-n faţă odată cu ancheta unei crime. Victima este o frumoasă chelneriţă dintr-un orăşel francez uitat de lume. Sunt detaliile unui roman având calităţile unui crime thriller antrenant. Dispariţia lui Adele Bedeau i-a adus lui Graeme Macrae Burnet faima de care se bucura Georges Simenon, faimosul autor de romane poliţiste.

 

Pui de cotoroanţă

Margaret Atwood s-a alăturat proiectului Hogarth Shakespeare, alături de alţi mari scriitori invitaţi să reviziteze piesele marelui dramaturg englez sub forma unor romane. Pui de cotoroanţă reia într-o manieră inedită temele din piesa Furtuna. Margaret Atwood a declarat: Furtuna este, într-un fel, un musical multimedia timpuriu. Dacă Shakespeare ar scrie azi, ar folosi toate efectele speciale ale tehnologiei. Acţiunea romanului se petrece în Canada zilelor noastre. Autoarea te va purta din cercurile înaltei societăţi până în lumea deţinuţilor săraci.

 

Mica ţară

Pentru cei dornici de a descoperi lumea africană, romanul Mica ţară devine o călătorie spre un tărâm ce poate naşte atât nostalgia după copilăria idilică, precum şi disperarea lăsată în urmă de războaiele civile, aşa cum au fost cele din Rwanda şi Burundi. Personajul central revine în ţara natală, Burundi, pe care o părăsise cu douăzeci de ani în urmă. Îşi va reaminti de anii petrecuţi alături de mama având origini africane, tatăl francez şi sora lui mai mică.

 

 Dansul privighetorii de primăvară

Întâlnirea dintre o frumoasă dansatoare coreeană, devenită slujitoarea fidelă a reginei, şi primul diplomat francez ajuns în ţara ei de origine, este subiectul unui roman captivant. Scris de una dintre cele mai bune autoare coreene, Dansul privighetorii de primăvară spune povestea lui Yi Jin, o tânără orfană care primeşte o educaţie de aristocrată la curtea regală. După ce îi atrage atenţia ambasadorului francez Victor Collin de Plancy, ea ajunge în inima Parisului Belle Epoque, unde îi cunoaşte pe marii scriitori şi colecţionari pasionaţi de Orient, printre care se numără fondatorul Muzeului Guimet şi Guy de Maupassant. Yi Jin trebuie să aleagă între iubirea pentru un occidental şi devotamentul faţă de regina care i-a devenit şi protectoare.

 

 Păsări, lighioane, rubedenii

Gerald Durrell este autorul preferat al celor ce iubesc animalele. Devenit celebru datorită romanului Familia mea şi alte animale, autorul continuă povestea personajelor ce se stabilesc într-o regiune dominată de natură. În romanul Păsări, lighioane, rubedenii te vei amuza datorită peripetiilor ce apar în viaţa unei familii excentrice nimerite într-o ţară straină. Nu lipsesc nici animăluţele puse pe şotii, în decorul pitoresc al insulei Corfu. Plimbările prin livezile de măslini, aventurile alături de un măgăruş simpatic, întâlnirea cu o aristocrată plină de viaţă şi o herghelie de căluţi de mare se îmbină într-o poveste pentru toate vârstele.

Citeşte şi Trei etaje – Dreptatea oamenilor care greşesc

O undiţă pentru bunicul meu – Plăcerea lecturii se ascunde în detaliile poetice

Femeia inventată – O adori sau o deteşti

Trei etaje – Dreptatea oamenilor care gresesc

 

O undita pentru bunicul meu – Placerea lecturii se ascunde in detaliile poetice

Femeia inventata – O adori sau o detesti

 

 

O undita pentru bunicul meu – Placerea lecturii se ascunde in detaliile poetice

Adriana Gionea
-
0
O undita pentru bunicul meu – Placerea lecturii se ascunde in detaliile poetice

Marii autori de proză scurtă din spaţiul occidental sau rusesc ne-au setat anumite aşteptări legate de o povestire ce merită să fie considerată interesantă şi reuşită. Ne dorim îmbinarea dintre concizie şi imprevizibilul care schimbă dramatic finalul în ultimele două-trei rânduri. Nu trebuie să lipsească nici acel tip de naraţiune concentrată, în care personajele şi evenimentele au consistenţa demnă de un microroman ce ar putea sta la baza unui scenariu de film.

Nici una dintre regulile prozei scurte moştenite de la mari autori occidentali precum Faulkner, Hemingway sau Truman Capote nu pare a fi respectată de chinezul Gao Xingjian, distins cu Premiul Nobel în 2000. Iar acest aspect nu este neapărat un defect. Dimpotrivă, cele şase povestiri din volumul O undiţă pentru bunicul meu îi vor face să vibreze pe cei ce preferă mai degrabă stilul autorilor din spaţiul japonez. Acest stil este caracterizat de importanţa acordată stărilor în detrimentul acţiunii spectaculoase, de lirismul în proză, de lentoarea naraţiunii, ce îţi dă impresia că te scalzi într-un timp al amintirilor. Peste toate acestea pluteşte acea subtilitate ce învăluie delicat până şi cele mai puternice trăiri.

Cele şase povestiri par să fi fost scrise mai degrabă pentru cititorii având o fire contemplativă, ce se pot lăsa duşi de reverie ore întregi, privind un peisaj, zborul păsărilor deasupra unui lac sau o grădină simplă în stil nipon. Cu excepţia a două dintre ele (Accidentul şi Crampe), povestirile te liniştesc, dându-ţi impresia că poţi opri timpul pentru a-ţi permite să respiri mai relaxat alături de o carte pe care să o citeşti într-un parc liniştit.

Poveştile personajelor se învârt în jurul unor subiecte precum nostalgia după anii copilăriei, reîntoarcerea în ţinutul natal (O undiţă pentru bunicul meu), călătoria din luna de miere (Templul Desăvârşitei Compasiuni), înstrăinarea (Crampe), reflecţia asupra hazardului ce duce la tragedie (Accidentul), reîntâlnirea cu o veche iubire după mulţi ani (În parc) sau relativizarea timpului personal, fragmentat în crâmpeie de amintiri adunate într-un colaj suprarealist (Clipe). Fiecare povestire are la bază stări sufleteşti ce pot deveni copleşitoare, dar care sunt expuse delicat, astfel încât detaliile aparent nesemnificative să absoarbă trăirile apăsătoare pentru a nu tulbura subtilitatea.

Deşi aparţine culturii chineze, Gao Xingjian scrie precum un japonez melancolic din generaţia lui Kawabata. Frumuseţea povestirilor sale este dată de acel element imperceptibil ce ţine de stările afective greu de exprimat în cuvinte, dar pe care le intuieşti în spatele fiecărui detaliu vizual. Exact ca într-un roman japonez de altădată, faptele personajelor nu sunt decât o aparenţă în spatele căreia se ascunde un mesaj straniu, ce se volatilizează pe măsură ce te apropii de el.

Povestirile pot parea banale, monotone precum un film de artă asiatic (mult prea) poetic, în care tot astepţi să se întâmple ceva, însă totul decurge lin. Într-adevăr, lipsesc desfăşurarea care să te ia prin surprindere, ritmul antrenant al acţiunii ce se înteţeşte în ultimele pagini şi acel detaliu menit să creeze suspans ori să schimbe brusc sensul denzodământului. Gao Xingjian este nepăsător în faţa cititorilor dornici de o poveste captivantă în sensul clasic. El face parte din categoria scriitorilor pentru care o proză scurtă reuşită este una capabilă de a crea stări, de a-l invita pe cititor să empatizeze cu personajele, eliberând propriul şuvoi de amintiri.

Cel care va considera aceste povestiri interesante este genul de cititor ce va înţelege că personajele şi faptele acestora sunt precum elementele din picturile chineze şi japoneze minimaliste. Imaginile în proză seamănă cu nişte picturi stilizate ce ascund alte semnificaţii, inaccesibile ochiului, ce nu pot fi detectate decât prin analiza stărilor difuze provocate. Personajele povestirilor sunt de fapt simpli purtători ai unor mesaje adânci menite să readucă la viaţă nişte stări uitate, pe care un cititor nu le poate detecta decât în tăcere.

Personajele nu ies cu nimic din comun, însă realitatea văzută de ele poate lua o turnură halucinantă, ce permite alunecarea din real în oniric sau într-un imaginar excentric. Dialogurile lor sunt sumare, iar adevăratele replici se ghicesc în pauzele dintre cuvinte. Astfel, cu cât replicile sunt mai simple, cu atât aluziile ce promit să demaşte nişte gânduri nerostite devin mai intense.

Fiecare povestire şi amintire a personajelor ascunde o satiră la adresa Chinei. Regăseşti imaginea unei Chine din care scriitorul Gao Xingjian a plecat după ce a devenit indezirabil pentru autorităţi, alegând exilul în Franţa. Totuşi, această Chină modernă, percepută de unele personaje ca fiind alienantă nu dă naştere unor imagini de un realism dur, aşa cum întâlneşti în proza lui Yu Hua, Su Tong sau Mo Yan, ci este o Chină interiorizată, a cărei duritate se lasă eclipsată de poezia unor amintiri pline de nostalgie. De fapt, nostalgia poate fi considerată protagonistul invizibil din acest volum. Este o nostalgie ce dilată prezentul şi-l face să curgă în sens invers, nu spre viitor, ci spre un trecut voalat sau, dimpotrivă, din ce în ce mai pregnant la nivelul memoriei afective reactivate de amănuntele aparent neînsemnate.

Citeşte şi Femeia cu buchetul de flori – Satiră şi realism magic

În viaţă – Tot răul spre bine, în filozofia de viaţă a chinezului simplu

Femeia cu buchetul de flori si alte povestiri– China mai crede in satira obtinuta din realismul irealului

In viata – Tot raul spre bine, in filozofia chinezului simplu

Trei etaje – Dreptatea oamenilor care gresesc

Adriana Gionea
-
1
Trei etaje – Dreptatea oamenilor care gresesc

Trei etaje este genul de roman care te face să te ataşezi atât de personaje, cât şi de autorul despre care vei dori să ştii mai multe prin intermediul altor cărţi.

Eshkol Nevo este considerat un fin cunoscător al societăţii israeliene, mai ales a celei reprezentate de familia din clasa de mijloc, dependentă de o imagine idealizată (inventată) despre sine. Asemenea altor autori traduşi, cum ar fi Amos Oz sau Zeruya Shalev, nu ezită să înfăţişeze societatea israeliană cu toate contrastele, idealurile şi crizele sale. Însă cititorii din afara Israelului vor găsi în romanul Trei etaje o descriere a întregii umanităţi din zilele noastre. Este o descriere ce devine din ce în ce mai reconfortantă pentru cititor pe măsură ce detaliile cu privire la dramele personajelor sunt mai apăsătoare. Personajele te vor face să te simţi mai eliberat, deoarece fiecare dintre cele trei poveşti de viaţă, ce se preling dincolo de uşa apartamentelor dintr-un imobil cu locatari mai mult decât respectabili, este de fapt o pledoarie pentru toleranţa şi compasiunea faţă de oamenii care greşesc, riscând astfel să piardă totul.

Trei etaje este genul de roman care te face să-ţi schimbi percepţia asupra motivelor din spatele unor greşeli majore, care pot distruge armonia unei familii. Te va determina să meditezi şi să te raportezi altfel la oamenii care te surprind prin alegerile ce ajung să contrazică valorile sau opiniile general acceptate.

Eshkol Nevo are studii de psihologie şi îţi vine să afirmi că datorită lor a reuşit atât de bine să creeze acel spaţiu imaginar securizant, în care şi cititorul, alături de personaje, îşi poate recunoaşte, măcar în tăcere, alegerile pe care el sau ceilalţi le-ar fi putut critica mult prea aspru. Fiecare personaj îţi va da impresia că îţi poate prelua apăsările pentru a-ţi demonstra că toate acele amintiri sau faptele de care te ruşinezi sunt o consecinţă firească a unei presiuni la care ai fost supus ori a unei traume despre care nu ai putut vorbi cu nimeni.

Acţiunea romanului se petrece într-un bloc dintr-un cartier select, construit pentru o clasă de mijloc dornică de a evada la marginile oraşului Tel Aviv, unde să fie aproape şi de miresmele unei livezi. Blocul este locuit de intelectuali. Trei dintre locatari – un designer de interior, o femeie ce a renunţat la propria carieră pentru a se dedica familiei şi o judecătoare –povestesc propria viaţă sau, mai bine zis, acel eveniment ce le-a schimbat brusc traiectoria existenţială.

Arnon, unul dintre locatari, îi povesteşte celui mai bun prieten (un scriitor) despre cum a ajuns într-o situaţie-limită, ce ameninţă să arunce în aer tihna familiei sale. Aparent este vorba despre frecventa cădere în ispita unei aventuri extraconjugale după certurile frecvente avute cu soţia devenită din ce în ce mai critică. Dar cauzele singurei dăţi petrecute alături de altă femeie ţin de un eveniment cu potenţial traumatic în care a fost implicat un membru al familiei şi de care unul dintre vecinii respectabili nu pare a fi străin. Asupra adevărului privind evenimentul dramatic pluteşte misterul, iar încercarea lui Arnon de a descoperi adevărul va duce la o succesiune de întâmplări neprevăzute, la finalul cărora va fi greşit înţeles. Disperat, apelează la cel mai bun prieten pentru a obţine un sfat înţelept.

La un alt etaj o vei întâlni pe Hani, o femeie căreia i se spune văduva, deoarece soţul ei este mai mult absent, fiind mai mereu plecat în călătorii de afaceri. Drama ei are loc mai mult în propria minte, de care se teme ori de câte ori îşi aminteşte de boala psihică a mamei sale. După căsătorie, viaţa de soţie casnică a îndepărtat-o de lumea reală, de creativitatea manifestată la locul de muncă, dar mai ales de prezenţa unei prietene în care să poată avea încredere. Singura ei prietenă apropiată s-a mutat în Statele Unite. Din ce în ce mai însingurată, Hani decide să-i scrie prietenei stabilite în America pentru a-şi mărturisi actracţia faţă de cumnatul ei, pe care îl ascunde în propria casă atunci cand soţul este plecat. Deşi cunoaşte faptele de care este acuzat şarmantul cumnat, precum şi ostilitatea soţului ei faţă de acesta, ce ascunde o veche rivalitate fraternă, Hani îşi alină tristeţea în prezenţa cumnatului. Atracţia este alimentată de momentele în care el dovedeşte nişte calităţi paterne în relaţia cu cei doi copii ai ei, pe care partenerul de viaţă nu la are.

Cea mai intensă destăinuire îi aparţine însă unei judecătoare pe nume Devora. Povestea ei ar putea fi transformată într-un foarte bun scenariu de film. Implică întâlnirea cu un bărbat misterios de care o leagă un trecut pe care a vrut să-l lase în urmă, are suspans, câteva secrete devoalate lent, precedate de indicii înşelătoare, iar la final îţi face poftă de o conversaţie profundă cu prietenii, alături de care să întorci pe toate părţile urmările educaţiei parentale, legitimitatea valorilor, relativizarea adevărului în funcţie de profesia aleasă de cel ce îl analizează şi limitele responsabilităţii.

Pensionarea şi moartea soţului o pun pe Devora faţă-n faţă cu acea parte a psihicului ei ce îi scapă unui raţionament prin care ea împărţea lumea între bine şi rău, eliminând nuanţele ambigue. Noile evenimente din viaţa ei îi demonstrează că nu se poate comporta în relaţia cu oamenii şi cu fiul său răzrătit de parcă ar fi la tribunal. Retrasă din activitatea de judecător, Devora conştientizează că faptele oamenilor ascund nişte cauze mult prea complicate pentru a putea fi catalogate printr-o sentinţă fermă, de neatacat.

Când îşi dă seama că nu mai suportă să locuiască într-un apartament gol şi într-un cartier mult prea burghez, populat de oameni fără cusur, Devora începe să poarte conversaţii imaginare cu soţul ei. Se redescoperă pe măsură ce părăseşte eleganta suburbie pentru a li se alătura tinerilor ce protestează pe străzile din Tel Aviv. Le oferă consultanţă juridică protestatarilor din generaţia tânără, pentru a-şi face mai bine auzite revendicările şi le susţine cauzele. Odată ajunsă în cortul psihologilor care au ocupat şi ei străzile, descoperă cum mărturisirile privind fantasme, dorinte, fapte sau emoţii condamnabile în tribunal sunt acceptate ca fiind, în anumite situaţii, nişte consecinţe fireşti.

Unul dintre protestatari o va duce pe Devora în apartamentul unui bărbat ce pretinde că a mai întâlnit-o şi în alte împrejurări. El o va determina să vorbească despre cauzele rupturii dintre ea şi fiul ei răzvrătit în faţa unor părinţi judecători, unii dintre cei mai buni şi onesti ai ţării. Povestea Devorei este o parabolă despre limitele dreptăţii acolo unde litera legii şi mecanismele psihice se despart sau, dimpotrivă, ajung să trăiască într-un permanent conflict.

Te va uimi în romanul scris de Eshkol Nevo modul în care personajele ce locuiesc în acelaşi bloc interacţionează unele cu altele. Pentru cei din spaţiul fostelor ţări comuniste, acest bloc este unul atipic. Nu îl mai pot considera un sat pe verticală, unde vecinii se judecă aspru, se spionează unii pe ceilalţi pentru a crea bârfe suculente despre infidelităţi sau comportamente ruşinoase. În acest bloc, fiecare personaj pare captiv în propria capsulă a însingurării, la care nu au acces vecinii. Fiecăruia îi vine să-şi strige singurătatea în care mocnesc nişte secrete chinuitoare. De aceea, singurul mod prin care personajele ce se simt înstrăinate de cei din jur îşi mai pot conserva luciditatea în raport cu ele însele este confesiunea. Unii găsesc un ascultător din afara cartierului, alţii îşi inventează unul sau readuc în prezent fantoma cuiva dispărut.

Dacă ţi-a plăcut recenzia, poţi cumpăra acest roman de pe Libris sau Cărtureşti 

Citeşte şi Beyond the Mountains and Hills – Problemele unei familii dintr-un Israel văzut dincolo de clişee

Beyond the Mountains and Hills – Problemele unei familii dintr-un Israel vazut dincolo de clisee

 

 

Vezi mai multe

Ultimele articole

© Copyright Postmodern 2026