Suncoast (2024) – trailer – de azi pe streaming

Un film exemplu pentru cât de repede s-a mișcat de la lansarea la un festival de film până când a devenit disponibil pentru a fi vizionat. De obicei distanța în timp dintre momentul în care un film este proiectat pentru prima dată la un festival unde își caută un distribuitor până la momentul în care filmul chiar intră în cinematografe/pe o platformă de streaming este în medie de un an. 🙂

Ei, bine, Suncoast a fost proiectat pentru prima dată la Festivalul de Film Sundance pe 21 ianuarie 2024, a fost cumpărat de Hulu și, iată, pe 9 februarie a intrat pe Disney+ în România.

Suncoast este o dramă semi-autobiografică despre maturizare, cu Woody Harrelson și Laura Linney în două dintre cele mai importante roluri din film. În timp ce are grijă de fratele ei împreună cu mama sa (Laura Linney), o adolescentă leagă o prietenie neașteptată cu un activist excentric (Woody Harrelson).

Are You There God? It’s Me, Margaret. (2023) – de azi pe streaming

Are You There God? It’s Me, Margaret. este o dramă de maturizare cu accente comedice sau comedie cu accente dramatice :), bazată pe romanul cu același nume din 1970, semnat de Judy Blume. Printre actorii din distribuție îi vei recunoaște pe Rachel McAdams, Kathy Bates și Bennie Safdie.

Filmul a fost lansat în SUA în aprilie 2023, fiind foarte bine primit de critică. În România nu a rulat în cinematografe, dar a intrat astăzi, 9 februarie 2024, pe streaming, pe HBO Max.

Moana 2 vine anul acesta în cinematografe – teaser

Copiii le așteptau pe Elsa și Ana, dar o vor primi pe Moana anul acesta :). CEO-ul Disney, Bob Iger, a anunțat ieri înaintea rezultatelor financiare trimestriale Disney, al doilea film Moana, care va intra în cinematografe pe 27 noiembrie 2024.

Moana 2 fusese inițial dezvoltat ca un serial TV, dar Bob Iger, impresionat de calitatea producției, a hotărât să îl transforme într-un film. Acum să vedem cât de bun este flerul lui și dacă nu este mai degrabă o reacție la scăderile de box-office pe care le-a avut Disney în 2023.

Și dacă tot vorbim despre rezultatele Disney, platforma Disney+ a pierdut 1,3 milioane de abonați în ultimele 3 luni din 2023, ca efect al creșterii prețului abonamentului și în contrast direct cu 5.9 milioane abonați câștigați de Netflix în aceeași perioadă.

TOP 17 seriale și filme noi pe Apple TV+ în prima parte din 2024

Apple TV+ pune la punct platformele concurente de streaming, cu anunțul producțiilor pe care le va lansa în prima parte a acestui an. Premierele Apple de filme și seriale din 2024 au cam luat piuitul pieței, la doar 4 zile de la anunțul NETFLIX legat de lansările sale, în condițiile în care NETFLIX este liderul și ar fi trebuit să dea tonul oferind premierele cele mai interesante.

Pe lângă sezoane noi ale unor seriale precum „Acapulco”, „Loot” și „The Reluctant Traveler with Eugene Levy”, platforma va lansa mai multe titluri noi care se anunță cu o clasă sau mai multe peste NETFLIX – producții fresh, cu un unghi interesant și relevant asupra poveștilor spuse.

Am listat filmele și serialele în ordinea datelor de lansare, cu sinopsisuri oficiale furnizate de Apple.

1. „The New Look” – Data premierei: miercuri, 14 februarie

O dramă istorică captivantă, cu Ben Mendelsohn în rolul lui Christian Dior și Juliette Binoche în rolul lui Coco Chanel. Inspirată de evenimente reale și filmată exclusiv în Paris, „The New Look” se concentrează pe designerii de modă Christian Dior, Coco Chanel și contemporanii lor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Serialul dramatic de 10 episoade își va face debutul global cu primele trei episoade miercuri, 14 februarie 2024, pe Apple TV+, urmată de câte un episod în fiecare miercuri până pe 3 aprilie.

În plus față de Mendelsohn și Binoche, distribuția „The New Look” îi cuprinde pe John Malkovich în rolul lui Lucien Lelong; Emily Mortimer în rolul Elsei Lombardi; Claes Bang în rolul lui Spatz; și Glenn Close în rolul lui Carmel Snow. Vezi trailerul The New Look.

2. „Constellation” – Data premierei: miercuri, 21 februarie

Un nou thriller psihologic care explorează teoria conspirațiilor, în opt părți, cu Noomi Rapace și nominalizatul la Emmy Jonathan Banks, care va avea premiera globală miercuri, 21 februarie 2024, cu primele trei episoade, urmat de câte un episod săptămânal, în fiecare miercuri până pe 27 martie pe Apple TV+.

„Constellation” îl are pe Rapace în rolul lui Jo – un astronaut care se întoarce pe Pământ după un dezastru în spațiu – doar pentru a descoperi că piese cheie din viața ei par să lipsească. Aventura plină de acțiune este o explorare a marginilor întunecate ale psihologiei umane și nu numai.

3. „Messi’s World Cup: The Rise of a Legend” – Data premierei: miercuri, 21 februarie

Serialul documentar în patru părți, foarte așteptat, urmărește pe câștigătorul de opt ori al Balonului de Aur de-a lungul carierei sale senzaționale, inclusiv cele cinci participări la Cupa Mondială FIFA și victoria sa la Cupa Mondială FIFA Qatar 2022, în una dintre cele mai palpitante finale din istorie. În propriile sale cuvinte, Messi spune povestea carierei sale incredibile cu echipa națională de fotbal a Argentinei.

4. „The Completely Made-Up Adventures of Dick Turpin” – Data premierei: vineri, 1 martie

„The Completely Made-Up Adventures of Dick Turpin” este un nou serial de comedie și aventură în șase episoade, cu Noel Fielding în rolul legendarului tâlhar britanic Dick Turpin. Va avea premiera globală vineri, 1 martie 2024, cu primele două episoade, urmat de un nou episod în fiecare vineri până pe 29 martie.

În „The Completely Made-Up Adventures of Dick Turpin”, Dick Turpin (Fielding) devine liderul reticent al unei bande de haiduci. În această poveste ireverențioasă setată în secolul al 18-lea, Turpin este cel mai faimos, dar cel mai improbabil tâlhar la drumul mare. Împreună cu banda sa de răufăcători simpatici, Turpin trăiește suișurile și coborâșurile noilor sale încercări.

5. „The Reluctant Traveler With Eugene Levy” – Sezonul 2 – Data premierei: vineri, 8 martie

După ce a înfruntat unele dintre fricile sale în Sezonul 1, câștigătorul premiului Emmy, Eugene Levy, iese din nou din zona sa de confort. De data aceasta, pornește într-o călătorie „obligatorie” pentru orice globetrotter respectabil – un tur grandios al Europei.

Cel de-al doilea sezon în șapte părți al serialul de călătorii îl urmărește pe Levy în călătoria de la cel mai nordic punct al continentului până la cel mai sudic. Pe drum, el descoperă bijuterii locale ascunse și încearcă să-și lărgească gusturile.

6. „Manhunt” – Data premierei: vineri, 15 martie

Bazat pe cartea bestseller The New York Times, de la autorul James L. Swanson, „Manhunt” este un thriller conspirațional despre una dintre cele mai cunoscute, dar cel mai puțin înțelese crime din istorie, povestea urmăririi lui John Wilkes Booth în urma asasinării lui Abraham Lincoln. Printre actorii din distribuție se numără Tobias Menzies, Anthony Boyle, Lovie Simone, Will Harrison, Brandon Flynn, Damian O’Hare, Glenn Morshower, Patton Oswalt, Matt Walsh și Hamish Linklater.

7. „Palm Royale” – Data premierei: miercuri, 20 martie

„Palm Royale” este serialul foarte așteptat cu Kristen Wiig, nominalizată la premiile Emmy și Oscar, în rol principal și producător executiv, care conduce o distribuție ce include câștigătorii premiilor Oscar și Emmy, Laura Dern și Allison Janney, alături de Ricky Martin, Josh Lucas, Leslie Bibb, Amber Chardae Robinson, Mindy Cohn, Julia Duffy și Kaia Gerber. Cu apariții speciale din partea legendarului Bruce Dern și iconica, multi-premiata Carol Burnett, „Palm Royale” își face debutul global pe Apple TV+, având premiera primelor trei episoade pe 20 martie 2024, urmat de noi episoade în fiecare miercuri până pe 8 mai.

„Palm Royale” este o adevărată poveste despre outsideri care o urmărește pe Maxine Simmons (Wiig) în timp ce încearcă să pătrundă în înalta societate din Palm Beach. Pe măsură ce Maxine încearcă să treacă acea linie invizibilă între cei care au fost acceptați și cei care nu au fost, „Palm Royale” pune aceeași întrebare care ne nedumerește și astăzi: „Cât de mult din tine ești dispus să sacrifici pentru a obține ceea ce are altcineva?”.

Vezi trailerul Palm Royale.

8. „Loot” – Sezonul 2 – Data premierei: miercuri, 3 aprilie

Sezonul 2 al „Loot”, comedia Maya Rudolph în rol principal și producător executiv, va avea premiera miercuri, 3 aprilie, pe Apple TV+. Sezonul 2 al „Loot” va debuta cu două episoade, urmat de noi episoade în fiecare miercuri până pe 29 mai.

„Loot” se întoarce pentru Sezonul 2 la un an după divorțul foarte public al lui Molly Wells (Maya Rudolph) de miliardarul tech John Novak (Adam Scott), unde o găsim prosperând în rolul ei de șef al organizației sale filantropice, Fundația Wells. Concentrându-se în principal pe munca sa caritabilă, Molly a jurat să evite orice relație amoroasă nouă. Fabulos de singur, dar nu în mod special independent, asistentul său personal Nicholas (Joel Kim Booster) rămâne alături de ea, servindu-i cu sârguință fiecare capriciu… și ocazional hrănindu-o cu un smoothie de kale îmbibat cu gin. :)))

9. „Sugar” – Data premierei: vineri, 5 aprilie

O dramă în opt episoade cu Colin Farrell, care își va face debutul global cu primele trei episoade vineri, 5 aprilie 2024, pe Apple TV+, urmat de un nou episod săptămânal în fiecare vineri. „Sugar” este o abordare contemporană a unuia dintre cele mai populare și semnificative genuri din istoria literaturii, cinematografiei și televiziunii: poveștile cu detectivi particulari.

Colin Farrell, nominalizat la Oscar, joacă rolul lui John Sugar, un detectiv particular american pe urmele dispariției misterioase a Oliviei Siegel, nepoata iubită a legendarului producător de la Hollywood, Jonathan Siegel. Pe măsură ce Sugar încearcă să determine ce s-a întâmplat cu Olivia, el va dezgropa, de asemenea, secretele familiei Siegel – unele foarte recente, altele îngropate de mult.

10. „Girls State” – Data premierei: vineri, 5 aprilie

După debutul cu succes la Festivalul de Film Sundance, „Girls State” își face premiera globală pe Apple TV+ vineri, 5 aprilie.

Documentarul urmărește 500 de fete adolescente care construiesc împreună un guvern de la zero, fac campanie pentru funcții și formează o Curte Supremă, într-un experiment interesant.

În „Girls State”, țara este acum mai adânc în criză și o polarizare politică tot mai extremă. Pe măsură ce întrebările despre egalitatea rasială și de gen într-o democrație reprezentativă ating un punct culminant, documentarul prezintă perspectiva distinct feminină, marcată de insecuritate adolescentină, cu mult umor.

11. „Franklin” – Data premierei: vineri, 12 aprilie

franklin serial

„Franklin” este un nou serial “limitat” cu și produsă executiv de câștigătorul premiilor Oscar, Emmy și AFI Lifetime Achievement, Michael Douglas, va avea premiera globală pe Apple TV+ cu primele trei episoade din sezonul său de opt episoade vineri, 12 aprilie, urmat de un nou episod în fiecare vineri până pe 17 mai 2024.

Bazat pe cartea câștigătoare a premiului Pulitzer a lui Stacy Schiff, „A Great Improvisation: Franklin, France, and the Birth of America”, „Franklin” explorează povestea palpitantă a celui mai mare pariu din cariera lui Benjamin Franklin. În decembrie 1776, Franklin este faimos în întreaga lume pentru experimentele sale electrice, dar pasiunea și puterea lui sunt puse la încercare când – pe măsură ce soarta independenței americane atârnă în balanță – el pornește într-o misiune secretă în Franța.

12. „The Big Door Prize” – Sezonul 2 – Data premierei: miercuri, 24 aprilie

Bazat pe romanul lui M.O. Walsh, Sezonul 2 al „The Big Door Prize” urmărește locuitorii din Deerfield pe măsură ce mașina Morpho îi pregătește pentru „următoarea etapă” misterioasă.

13. „Acapulco” – Sezonul 3  – Data premierei: miercuri, 1 mai

“Acapulco”, serialul de comedie bilingv Apple Original produs executiv de câștigătorul premiilor Emmy și SAG, Eugenio Derbez, se întoarce la Las Colinas pentru Sezonul 3 miercuri, 1 mai 2024.

În Sezonul 3 al „Acapulco”, este timpul pentru reconcilierea cu greșelile trecute și pentru noi începuturi. Acum mai în vârstă, Maximo (Derbez) se întoarce la un Las Colinas pe care nu îl mai recunoaște. În timp ce în 1985, Maximo cel tânăr (Enrique Arrizon) își continuă ascensiunea pe scara succesului, punând în pericol potențial toate relațiile pe care le-a construit cu atâta greutate.

14. „Dark Matter” – Data premierei: miercuri, 8 mai

„Dark Matter” este un serial thriller științifico-fantastic bazat pe cartea de succes a lui Blake Crouch. Serialul de nouă episoade prezintă o distribuție care îi include pe Joel Edgerton, Jennifer Connelly, Alice Braga, Jimmi Simpson, Dayo Okeniyi și Oakes Fegley. „Dark Matter” își face debutul global pe Apple TV+ pe 8 mai 2024, având premiera cu primele două episoade, urmat de noi episoade în fiecare miercuri până pe 26 iunie.

Salutată ca una dintre cele mai bune romane științifico-fantastice ale deceniului, „Dark Matter” se transformă într-un serial care îl urmărește pe Jason Dessen (interpretat de Edgerton), un fizician, profesor și om de familie care – într-o noapte, în timp ce se întoarce acasă pe străzile din Chicago – este răpit într-o altă realitate, o versiune alternativă a vieții sale. Uimirea se transformă rapid în coșmar când încearcă să se întoarcă la realitate, în mintea sa fiind copleșită de variantele vieții pe care le-ar fi putut trăi. În acest labirint de realități, el pornește într-o călătorie pentru a se întoarce la adevărata sa familie.

15. „Trying” – Sezonul 4 – Data premierei: miercuri, 22 mai

„Trying”, comedia emoționantă aclamată de critici, cu nominalizații la premiul BAFTA, Esther Smith și Rafe Spall, se va întoarce pentru un al patrulea sezon miercuri, 22 mai, pe Apple TV+ cu primele 2 episoade urmate de noi episoade în fiecare miercuri până pe 3 iulie.

În acest nou sezon, sărim înainte cu șase ani, descoperind că Nikki (Smith) și Jason (Spall) au construit o mică familie frumoasă recurgând la adopție. Cu toate acestea, pe măsură ce fiica lor adolescentă, Princess (Rayner), începe să tânjească după o conexiune cu mama ei biologică, Nikki și Jason se confruntă cu testul suprem al abilităților lor parentale.

16. „Presumed Innocent” – Data premierei: vineri, 14 iunie

apple-tv-plus-presumed-innocent

„Presumed Innocent” este un serial “limitat” în opt episoade cu și produs executiv de Jake Gyllenhaal, creată de cunoscuții David E. Kelley și producătorul executiv J.J. Abrams și este bazat pe romanul bestseller The New York Times cu același nume de Scott Turow. Noul thriller își va face debutul global pe Apple TV+, având premiera cu primele două episoade vineri, 14 iunie, urmat de un nou episod în fiecare vineri până pe 26 iulie.

Jake Gyllenhaal este procurorul adjunct șef Rusty Sabich, care investighează o crimă oribilă în care unul dintre procurori este suspectat de crimă. Serialul explorează teme precum obsesii personale, puterea politică și limitele iubirii, pe măsură ce acuzatul luptă să-și păstreze familia și căsnicia. Distribuția noului thriller include, de asemenea, pe Ruth Negga, Bill Camp, Elizabeth Marvel, Peter Sarsgaard, O-T Fagbenle și Renate Reinsve.

17. „Land of Women” – Data premierei: vara 2024

„Land of Women” este o dramedie în șase episoade cu nominalizata la Globul de Aur, Eva Longoria, care servește și ca producător executiv. Serialul este filmat atât în engleză, cât și în spaniolă.

„Land of Women” o are pe Longoria în rolul Galei, o newyorkeză a cărei viață este dată peste cap când soțul ei implică familia în nereguli financiare și este forțată să fugă din oraș alături de mama ei în vârstă – am adăuga aici că este jucată de excepționala Carmen Maura, una dintre favoritele lui Pedro Almodovar – și fiica ei. Pentru a scăpa de criminalii periculoși cărora soțul ei dispărut acum le datorează bani, cele trei femei se ascund în același fermecător oraș din nordul Spaniei din care mama Galei a fugit acum 50 de ani, jurând să nu se mai întoarcă niciodată. Femeile caută să înceapă de la zero și speră că identitățile lor vor rămâne necunoscute, dar bârfele din orașul mic se răspândesc rapid, dezvăluind cele mai adânci secrete și adevăruri ale familiei lor.

Noi nu mai avem nimic de adăugat. 🙂 Doar vezi și:

Netflix 2024 – Ce filme și seriale ne așteaptă în prima jumătate a anului

7 Noutăți din lumea filmelor în prima săptămână din februarie 2024

Filme 2024 – 10 filme pe care le așteptăm cu interes

Ce filme vedem în 2024? Dacă ar fi să ne luăm după firma specializată în analiza datelor de box-office, Gower Street Analytics, încasările vor scădea în 2024, urmând să fie mai puține filme în acest an. Această scădere va fi o consecință a grevelor actorilor și scenariștilor de anul trecut. Ceea ce înseamnă o scădere cu 20% a box-office-ului față de media anilor pre-pandemici 2017-2019…

Nu sună foarte bine, nu? Dar, chiar și așa, iată 10 filme pe care le așteptăm cu nerăbdare în prima parte a acestui an, pe streaming și la cinema: de la filme mai comerciale dar care promit “entertaining”, la filme cu greutate. Ce-i drept, unele au fost lansate global în 2023, dar la noi ajung în 2024. 😀 😀

1. Argylle (2024) – din 2 februarie 2024 în cinematografe

argylle filme 2024

De la regizorul francizei de spionaj și comedie Kingsman (The Secret Service, The Golden Circle, The King’s Man), Matthew Vaughn, vom vedea o nouă creație, tot de spionaj, tot cu multă acțiune și umor, dar totuși într-un alt stil.

O comedie mai jucăușă, mai “meta” – cum e la modă acum – și mai pe sufletul generațiilor mai tinere :). Asta dacă luăm în considerare și doar un singur aspect al filmului, debutul în actorie al cântăreței Dua Lipa într-un rol destul de consistent.

Pe lângă Dua Lipa, în film îi veți recunoaște pe Henry Cavill, care interpretează personajul care dă numele filmului, spionul Argylle, pe Sam Rockwell, Bryan Cranston și Samuel L. Jackson.

Filmul va intra în cinematografe, inclusiv în România, pe 2 februarie 2024 și apoi pe Apple TV+, care a cumpărat drepturile de difuzare pentru suma colosală de 200 milioane USD. Vezi aici trailerul Argylle.

Update după ce l-am văzut:

Argylle, premiera săptămânii în cinematografe, e un film simptomatic pentru criza în care se află industria filmului.
Senzația pregnantă este că regizorul Matthew Vaughn (seria Kingsman) a încercat să replice, timp de peste 2 ore, experiența filmulețelor haioase sau cu tentă educativă de pe social media.
Ca și cum ai face scroll pentru fiecare scenă din film: ba una funny și de acțiune, ba una lentă cu lecții de viață și tot așa. În paranteză fie spus, ați observat că filmele iau citatele și pastilele de înțelepciune care circulă pe social media și le reciclează în dialogurile filmelor?
Acest melanj pe alocuri simpatic, pe alocuri obositor, este ținut într-un tot de răsturnările de situație și destul de puțin de personajele în sine.
Întrebarea naturală este de ce am merge la un film replică a experienței social media, în loc să stăm acasă și să facem scroll pe IG/FB/whatever, dacă asta ne dorim? De asemenea, ambiția Argylle e cam vanitoasă, ba chiar nebunească, dacă are impresia că se poate lupta cu algoritmul.
Înțelegem, e o încercare, trebuia făcută de cineva, dar dacă industria vrea să salveze cinema-ul, probabil soluția stă tot într-un scenariu captivant și original. Însă, cum spunea regizorul Denis Villeneuve ieri într-un interviu, Hollywood-ul este într-un moment foarte conservator, în care Wall-Street-ul dictează. Ceea ce nu poate fi un semn bun, din păcate…

2. Asteroid City (2023) – a intrat pe SkyShowtime pe 20 ianuarie 2024

asteroid city filme de vazut decembrieFilmul “Asteroid City” reprezintă o nouă incursiune în universul regizorului Wes Anderson, cu stilul lui vizual unic, dialoguri smart și distribuții incredibile.

Deși este o comedie romantică SF, n-o să placă tuturor, pentru că este al naibii de greu, se vede că Anderson a făcut facultatea de filosofie. :))

Acțiunea se petrece în 1955, la o convenție pentru copii și părinți pentru observarea astrelor 🙂 Iar distribuția este pur și simplu copleșitoare. Și mai numeroasă, și mai interesantă față de ce ne-a obișnuit Wes Anderson până acum.

Iată doar câteva nume din distribuție: Scarlett Johansson, Tom Hanks, Tilda Swinton, Edward Norton, Adrien Brody, Rupert Friend, Steve Carell, Willem Dafoe, Margot Robbie, Jeff Goldblum, Jeffrey Wright.

Filmul a fost lansat în 2023 (iunie), dar nu și în România. Dar, hei, nicio problemă, ne ajută platformele de streaming să vedem filmele lui Wes Anderson :). Deși l-am așteptat inițial pe Prime Video spre sfârșitul anului trecut, îl putem vedea pe SkyShowtime din 20 ianuarie 2024.

Vezi trailerul Asteroid City.

3. Priscilla (2023) de Sofia Coppola – va intra pe HBO Max pe 23 februarie

priscilla filme după cărți_

În sfârșit, vom vedea filmul ei nou Priscilla. Un film din 2023 care nu și-a găsit distribuitor în România, dar care va intra pe streaming, conform anunțului HBO Max. Data exactă de lansare nu a fost încă anunțată, așa că stați aproape. De la Sofia Coppola avem unele dintre cele mai sensibile și profund feminine filme: Lost in Translation, The Virgin Suicides, Marie Antoinette.

Priscilla are în centru relația dintre Priscilla și Elvis Presley, după biografia Elvis and Me, semnată de Priscilla Presley și Sandra Harmon. După Elvisul lui Buz Luhrmann, vine, așadar, Priscilla, care îi va face contrapondere, aducând în prim plan perspectiva Priscillei Presley. Aceasta susține perspectiva oferită de producția Sofiei Coppola, fiind prezentă pe covorul roșu al Festivalului de la Veneția, la premiera oficială a acestuia. Filmul a fost aplaudat și aclamat timp de 7 minute la proiecția de la Veneția. Vezi trailerul Priscilla.

4. Poor Things (2023) – intră în cinematografele din România pe 9 februarie 2024


poor things_filme de vazut
L-am văzut deja și ne-a distrat copios, dar ne-a și provocat. Poor Things, câștigătorul Leului de Aur ’23, își asumă atât de multe riscuri, încât putea să se ducă de râpă de o mie de ori. 😁Este cu atât mai încântător că nu o face și pariurile regizorului Yorgos Lanthimos funcționează.
Poor Things te întoarce în copilărie și adolescență atât prin subiect (o tânără cu minte de bebeluș trece prin toate fazele maturizării), cât și prin bucuria pe care ți-o oferă. Blazarea de la vârsta adultă face aproape imposibilă întoarcerea în paradisul pierdut al bucuriei pure. Poor Things a reușit să ne ofere o astfel de bucurie. Vezi aici teaser-trailerul Poor Things.

5. The Iron Claw (2023) – va intra în cinematografe pe 8 martie 2024 și apoi pe HBO Max

the-Iron-Claw filme 2024Un film biografic despre o familie de wrestleri. (E al doilea film din 2023 pe subiect, după Cassandro, cu Gael Garcia Bernal în rolul principal, pe care îl poți vedea pe Prime Video.) Dinastia Von Erich, cum era supranumită, a fost condusă de tatăl Fritz Von Erich, de trei ori campion mondial.

Zac Efron și Jeremy Allen White (serialul The Bear) îi joacă pe doi dintre frații Von Erich, amândoi atleți cu performanțe în wrestling. Cei doi actori s-au antrenat din greu și au câștigat vizibil în greutate. Zac Efron arată aproape de nerecunoscut. În timp ce Jeremy Allen White declara pentru revista GQ că plănuiește să pună 20kg de mușchi pentru acest rol…

În film o vei recunoaște și pe Lily James, din The Pursuit of Love (HBO Max), Rebecca (Netflix), Pam & Tommy (Disney+), The Dig (Netflix), What’s Love Got to Do with It (HBO Max).

Drama biografică The Iron Claw a intrat în cinematografele din lumea întreagă pe 22 decembrie 2023. În România va intra pe 8 martie 2024. Până atunci, vezi trailerul The Iron Claw.

6. The Zone of Interest (2024) – din 16 februarie 2024 în cinematografe


the zone of interest filme 2024Un film de Jonathan Glazer, care ne-a convins de la filmul SF care nu era SF Under The Skin, cu Scarlett Johansson în rolul principal. The Zone of Interest este un film despre Auschwitz, dar nu e un film despre Auschwitz. Jonathan Glazer susține că este despre prezent. Și îl credem pe cuvânt.

Așteptăm cu nerăbdare să o vedem pe super talentata Sandra Huller (Anatomy of A Fall) în rolul principal.

7. The Fall Guy (2024) – din 10 mai 2024 în cinematografe

The-Fall-Guy-filme 2024

Emily Blunt și Ryan Gosling sunt pe val. Noul lor film, după Oppenheimer și Painhustlers pentru Emily Blunt și Barbie pentru Ryan Gosling anul trecut, este chiar around the corner, cum ar spune americanii. 🙂

O comedie de acțiune regizată de David Leitch (Atomic Blonde, Deadpool 2, Bullet Train), The Fall Guy este realizat după un serial din anii ’80 cu același nume. Colt (Ryan Gosling) este un cascador trecut de prima tinerețe, care ajunge pe platourile de filmare ale producției fostei lui iubite, interpretate de Emily Blunt. Dar actorul principal al filmului, dispare, și Colt trebuie să îl găsească pentru a-i salva filmului fostei iubite.

The Fall Guy intră în cinematografele din State în martie 2024, în România va intra pe 10 mai 2024. Vezi trailerul The Fall Guy.

8. Dune: Partea a doua (2024) – din 1 martie 2024 în cinematografele din întreaga lume, inclusiv din România, apoi cu siguranță și pe streaming

Extraordinarul regizor Dennis Villeneuve (Incendies, Sicario, Blade Runner 2049) nu ne-a dezamăgit în Dune I, această nouă încercare de adaptare a creației lui Frank Herbert – la peste 30 de ani de la încercarea lui David Lynch care nu i-a mulțumit pe mulți fani. Urmează în 2024 partea a doua, despre care Villeneuve spune că nu va mai fi la fel de meditativ, ci va fi mai concentrat pe acțiune.

Ne așteptăm să fie la fel de impresionant vizual și va avea o distribuție la fel de interesantă ca prima parte:  Timothée Chalamet, Florence Pugh, Rebecca Ferguson, Oscar Isaac, Austin Butler, Javier Bardem, Jason Momoa, Dave Bautista, Zendaya.

9. Challengers (2024) – din 26 aprilie 2024 în cinematografe

challengers filme 2024Noul film al lui Luca Guadagnino, cunoscut pentru filmele lui de dragoste nonconformiste Call me by your name, I am love, Bones and all, A bigger splash, a tot fost amânat din cauza grevei actorilor.

Filmul îi are în rolurile principale pe Zendaya, Josh O’Connor și Mike Faist și se anunță cel mai american film al lui Guadagnino. Tot un film care are seducția și dragostea în prim plan, la fel ca filmele lui de până acum, dar cu accent mai degrabă pe distracție / entertainment cinematografic – cel puțin asta se anunță din trailer. Challengers este despre un triunghi amoros, care o are în centru pe Zendaya, în rolul unei jucătoare de tenis câștigătoare de Grand Slam-uri.

Iată că are o nouă dată de lansare, de data aceasta bătută în cuie, pare că nimic nu mai stă în calea lansării. Vine și în cinematografele din România, în aceeași zi în care intră în cinematografele din întreaga lume, 26 aprilie 2024. Vezi trailerul Challengers.

10. The Promised Land (2023) – din 28 iunie 2024 în cinematografele din România

the promised land filme 2024._V1_

The Promised Land este o dramă istorică scandinavă cu Mads Mikkelsen în rolul principal. Bazat pe cartea Căpitanul și Ann Barbara, de Ida Jessen, The Promised Land, co-producția daneză, germană și suedeză, îl are în centru pe un un soldat sărac, Ludvig Kahlen care-și face un dușman puternic.

Ludvig (Mads Mikkelsen) încearcă să se stabilească, în numele regelui, în anul 1775, într-o zonă neagricolă și neprietenoasă climatic. Dar nu clima și natura îi sunt cei mai mari dușmani, ci aristocratul ținutului, care consideră că el este proprietarul de drept, nu regele. Trailerul are aerul unei epopei medievale, ne place. 🙂

The Promised Land s-a aflat în competiția oficială a Festivalului de Film de la Veneția 2023 și a intrat în cinematografele daneze pe 5 octombrie 2023. În cinematografele din România îl vom putea vedea începând cu 28 iunie 2024. Până atunci, vezi aici trailerul The Promised Land.

În State se închid accelerat cinematografe de tip multiplex, adică acelea cu mai multe ecrane, din cadrul centrelor comerciale. Fenomenul este prezent în orașe foarte mari, precum Chicago, dar și în orașe de peste jumătate de milion de locuitori sau orașe mai mici.

Credem că fenomenul o să înceapă și în România, în orașele mari care au mai multe multiplex-uri, inclusiv în București. Rămâne de văzut când va debuta. Așa cum au dispărut cinematografele “de la bulevard”, acum e rândul cineplex-urilor, pentru că mergem din ce în ce mai puțin la cinema. Obiceiurile de consum media se schimbă într-un ritm rapid și viteza schimbării nu pare să decelereze. Și nici măcar nu vorbim aici de competiția din partea NETFLIX, pentru noile generații noul TV și cinema sunt TikTok, YouTube și short-form videos. Dar să mai mergem din când în când și la cinema, dacă nu vrem să fim nevoiți la un moment dat să traversăm tot orașul ca să mergem la cinematograf.

Acestea sunt top filme 2024 pe care le așteptăm cu interes. Cu siguranță vor fi anunțate și altele pe parcurs, așa că rămâneți pe recepție. 😀 😀

Vezi și

TOP 50 filme de dragoste de văzut în această iarnă

10 Filme noi de încercat în prima parte a lui ianuarie 2024

Priscilla (2023, regizor Sofia Coppola) – luna aceasta pe streaming

În sfârșit, vom vedea un film nou al Sofiei Coppola, de la care avem unele dintre cele mai sensibile și profund feminine filme: Lost in Translation, The Virgin Suicides, Marie Antoinette.

În 2023, aceasta a lansat producția scrisă și regizată de ea, Priscilla – despre relația dintre Priscilla și Elvis Presley, după biografia Elvis and Me, scrisă de Priscilla Presley și Sandra Harmon.

După Elvisul lui Buz Luhrmann, vine, așadar, Priscilla, care îi va face contrapondere, aducând în prim plan perspectiva Priscillei Presley. Filmul a fost aplaudat și aclamat timp de 7 minute la proiecția de la Festivalul de Film de la Veneția, unde Cailee Spaeny, cea care o interpretează pe Priscilla Presley, a câștigat Coppa Volpi, premiul pentru cea mai bună interpretare feminină. Fun fact, una dintre actrițele favorite ale Sofiei Coppola, Kirsten Dunst, a ajutat-o pe Coppola să o aleagă pe Cailee Spaeny în distribuție. 🙂

Filmul a fost lansat internațional pentru 3 noiembrie 2023. În România nu a fost distribuit în cinematografe, dar va avea premiera pe HBO Max pe 23 februarie 2024 (poate cu o zi întârziere față de data internațională, în general producțiile se lansează în România pe HBO cu ceva întârziere, probabil pentru că nu au subtitrarea gata pentru sincronizarea cu lansarea internațională).

Argylle (2024) – trailer oficial

De la regizorul francizei de spionaj și comedie Kingsman (The Secret Service, The Golden Circle, The King’s Man), Matthew Vaughn, vom vedea o nouă creație, tot de spionaj, tot cu multă acțiune și umor, dar totuși într-un alt stil.

O comedie mai jucăușă, mai “meta” – cum e la modă acum – și mai pe sufletul generațiilor mai tinere :). Asta dacă luăm în considerare și doar un singur aspect al filmului, debutul în actorie al cântăreței Dua Lipa într-un rol destul de consistent.

Pe lângă Dua Lipa, în film îi veți recunoaște pe Henry Cavill, care interpretează personajul care dă numele filmului, spionul Argylle, pe Sam Rockwell, Bryan Cranston și Samuel L. Jackson.

Filmul va intra în cinematografe, inclusiv în România, pe 2 februarie 2024 și apoi pe Apple TV+, care a cumpărat drepturile de difuzare pentru suma colosală de 200 milioane USD.

Update 1 februarie 2024:

E un film simptomatic pentru criza în care se află industria filmului. Senzația pregnantă pe care am avut-o este că regizorul Matthew Vaughn (seria Kingsman) a încercat să replice, timp de peste 2 ore, experiența filmulețelor haioase sau cu tentă educativă de pe social media.

Ca și cum ai face scroll pentru fiecare scenă din film: ba una funny și de acțiune, ba una lentă cu lecții de viață și tot așa. În paranteză fie spus, ați observat că, mai nou, filmele iau citatele care circulă pe social media și le reciclează în dialogurile filmelor?

Acest melanj pe alocuri simpatic, pe alocuri obositor, este ținut într-un tot de răsturnările de situație și destul de puțin de personajele în sine.

Întrebarea naturală este de ce am merge la un film replică a experienței social media, în loc să stăm acasă și să facem scroll pe IG/FB/whatever, dacă asta ne dorim? De asemenea, ambiția Argylle e vanitoasă și chiar nebunească, dacă are impresia că se poate lupta cu algoritmul 😆.

Înțelegem, e o încercare, trebuia făcută de cineva, dar dacă industria vrea să salveze cinema-ul, probabil soluția stă tot într-un scenariu captivant și original, nu în copierea social media. Însă, cum spunea regizorul Denis Villeneuve (Dune) ieri într-un interviu, Hollywood-ul este într-un moment foarte conservator, în care Wall-Street-ul dictează. Ceea ce nu poate fi un semn bun, din păcate…

TOP 27 thrillere care te țin cu adevărat în suspans

Vrei să vezi un film care să te țină în suspans până la final, să te facă să tresari de surpriză sau frică. Într-un cuvânt, cauți un thriller bun. Genul ăsta e perfect dacă vrei să evadezi din cotidian cu ajutorul filmelor. Așa că noi ți-am pregătit un top 27 thrillere Postmodern. Criminal în serie? Avem cel puțin un thriller pe tema asta. Paranoia, thriller psihologic? Sigur! Dublă personalitate? Da! Teroare care se insinuează încet-încet, ca să fie și mai eficientă? 😀 Bineînțeles, avem thrillere care-și terorizează personajele.

Filmele de tip thriller au fost întotdeauna foarte atrăgătoare ca gen pentru realizatorii de filme: scenariști, producători, regizori. Așa că am avut de unde alege. 🙂 Lista e generoasă dar, ca orice listă, și aceasta, a thrillerelor, e subiectivă. Nu putem face abstracție de gusturile noastre personale. Înainte de topul nostru cu 25 thrillere, începem cu câteva thrillere noi care merită văzute.

TOP Thrillere recente

1. Reptile (2023) – a avut premiera în septembrie pe NETFLIX

Reptile-filme noi netflixUn film NETFLIX 2023 care ne-a plăcut, mai ales ultimele 40 de minute, când a crescut semnificativ suspansul, cu Benicio del Toro, Alicia Silverstone, Justin Timberlake și Michael Pitt – pe ultimul nu l-am mai văzut de multișor în vreun rol.

Descris de regizorul Reptile ca un thriller neo-noir, filmul îl urmărește pe un detectiv, jucat de Benicio del Toro, care investighează moartea unui agent de real estate. Toată lumea este suspectă, în mod special personajul lui Justin Timberlake. Dar, în paralel cu investigația, detectivul descoperă și minciunile din propria viață și propriile alegeri. Vezi trailerul Reptile.

Reptile a avut premiera pe NETFLIX pe 29 septembrie.

2. The Covenant (2023) – pe Prime Video

the covenant filme noiEste unul dintre cele mai bune filme pe care le-am primit în ultimii ani de la Guy Ritchie, cel care a regizat Snatch, Lock, Stock and Two Smoking Barrels și seria de filme Sherlock Holmes. The Covenant este un thriller de acțiune co-scris, co-produs și regizat de Guy Ritchie cu Jake Gyllenhaal în rolul principal.

În războiul din Afganistan, sergentul american John Kinley (Jake Gyllenhaal) îl recrutează ca interpret pe Ahmed (jucat de Dar Salim, pe care îl poți vedea într-un alt thriller bun, pe NetflixLoving Adults). Prinși într-o ambuscadă, Kinley e salvat de Ahmed, care, la rândul lui, atunci când are nevoie de ajutor, acesta nu îi este oferit de autoritățile americane. Așa că John Kinley se întoarce în Afganistan să-și ajute prietenul “pe persoană fizică”. Vezi aici trailerul The Covenant.

A avut premiera mondială în aprilie 2023, iar acum a fost preluat de Amazon Prime Video. Amazon a preluat drepturile de distribuție pentru anumite țări și ne bucurăm că este și România printre acestea. 🙂 Mare lucru, având în vedere că multe filme și seriale produse chiar de Prime nu sunt disponibile pe platforma din România. 😀

3. Leave the World Behind (2023) – cu Julia Roberts – premiera pe 8 decembrie 2023 pe NETFLIX

leave the world behind filme noi netflixUn thriller cu Julia Roberts, Ethan Hawke și Kevin Bacon, despre două familii a căror vacanță în Long Island se transformă în ceva total neprăvăzut. Filmul este programat pentru lansare pe 8 decembrie 2023. Vezi teaserul Leave The World Behind.

4. Rogue Agent (2022) – HBO Max

rogue agent filme noiDacă ești în căutarea unui thriller intrat de curând pe HBO Max, avem pentru tine o recomandare: Rogue Agent. Ne-a ținut până la final pe canapea, nu chiar fascinați de poveste, dar mirați până unde pot merge unii oameni pentru a-i păcăli pe alții. 🙂

Este o dramă britanică și thriller inspirat dintr-o poveste adevărată: un escroc păcălește tineri și femei, dându-se agent MI5. Dar una dintre aceste femei se hotărăște să riposteze. Vezi aici trailerul Rogue Agent.

5. The Outfit (2022) – pe Netflix


the outfit filme 2022Continuăm lista cu thrillere pe platformele de streaming cu acest thriller cu gangsteri, neobișnuit prin faptul că se joacă destul de static, fără multe împușcături, urmăriri etc. Dar thrillerul reușește să crească din scenariu – prin modul în care leagă ițele poveștii – și din chimia și măiestria actorilor, excepționali toți. Actorul principal este Mark Rylance, căruia i se alătură Zoey Deutsch, Dylan O’Brien și Johnny Flynn.

Că tot am pomenit de scenariu, este co-scris de Graham Moore, cel responsabil de scenariul The Imitation Game, pentru care a câștigat Oscarul pentru cel mai bun scenariu adaptat.

Mark Rylance este un croitor în Chicago-ul anilor ’50, a cărui clientelă este alcătuită în special din membrii mafiei irlandeze care controlează cartierul. Dar pacea și liniștea boutique-ului de croitorie stau să facă implozie, atunci când intră pe fir FBI-ul, dar și o bandă rivală. Filmul e destul de stilizat și elegant, cam la fel ca hainele perfect croite ale lui Leonard Burling (Mark Rylance), dar asta nu îl face mai puțin plăcut de urmărit, din contră. Câteodată vrei să admiri o bijuterie și să iei o pauză de la filmele prea realiste, dar și de la realitatea în sine, de multe ori brutală, în ultimul timp în special.

6. AKA (2023) – pe Netflix

aka filme noi netflixUn film franțuzesc și thriller de acțiune, care livrează suspans cu succes. Principiile morale ale unui agent special sunt puse la încercare când trebuie să se infiltreze într-un grup mafiot și se apropie în mod neașteptat de fiul șefului.

Poți vedea aici trailerul AKA

7. Boston Strangler / Ucigașul din Boston (2023) – film Disney+

boston strangler filme noi disney plusVerdictul PostModern este: merită văzut 🙂 Un film jucat bine, în care suspansul crește la foc mocnit, fără să dezamăgească, reușind să pună pe tapet și câteva probleme din societatea anilor ’60.

Un thriller polițist cu Keira Knightley și Chris Cooper, câștigător al premiului Oscar, despre crimele unui faimos ucigaș din Boston. Figura centrală a filmului este Loretta McLaughlin (Keira Knightley), prima jurnalistă care face legătura între crimele Ucigașului din Boston. Pe măsură ce apar din ce în ce mai multe victime, Loretta încearcă să-și continue investigația alături de colega și prietena ei Jean Cole, dar cele două se lovesc de sexismul acelor vremuri.

8. Infinite Storm (2022) – pe HBO Max


infinite storm filme noi de vazutUn thriller despre supraviețuire în condiții limită, cu Naomi Watts în rolul principal. La fel de bine ar fi putut fi în rolul ei Liam Neeson, pentru că Naomi Watts pare că se reinventează ca actriță și se transformă în echivalentul feminin al lui Liam Neeson… Pam (Naomi Watts) urcă pe munte, deși știe că o așteaptă o furtună. Ce nu știe este că va întâlni pe munte un bărbat confuz, îmbrăcat și încălțat mai degrabă pentru plajă, decât pentru muntele dificil și tăios.

Verdict PostModern: merită văzut, deși parcă nu o vedeam pe sensibila și delicata Naomi Watts într-un astfel de rol, aceasta face față cu brio rolului, iar filmul funcționează ok.

9. The Menu / Meniul (2022) – Disney+

The-Menu-Ralph-Fiennes-Anya-Taylor-Joy-filme noiRalph Fiennes, Anya Taylor-Joy (The Queen’s Gambit) și Nicholas Hoult strălucesc în această comedie neagră cu accente de thriller și horror, care nu este un foodie movie, așa cum te-ai aștepta din titlu. Ba, din contră, este o critică socială a celor care se sparg în figuri mergând la restaurante scumpe, aroganți cu mulți bani și auto-declarați cunoscători în ale fine-dining-ului. Pe de altă parte, lucrătorii din această branșă sunt extenuați, în fiecare seara sub stresul Chef-ului sau stresul autoimpus de a se ridica la înălțimea cerințelor clienților…

Nicholas Hoult o invită pe Anya Taylor-Joy pe o insulă unde funcționează unul dintre cele mai apreciate restaurante din lume… Dar ceea ce ar trebui să fie o experiență unică în ale mâncării devine o experiență horror. Nu vă spunem mai multe…

În peisajul anost al filmelor din ultimele luni, The Menu nu trebuie ratat, chiar dacă nu e un film de nota 10. Are câteodată tușe cam groase și evidente în critica socială, fără să ofere neapărat o soluție cinematografică suficient de legată sau distractivă. Îl poți vedea pe Disney Plus.

10. Don’t worry darling / Nu îți face griji, dragă – HBO Max


dont worry darling filme noi

Semnat de super talentata Olivia Wilde (cunoscută ca actriță dar, mai nou, și regizoare – dacă nu ai văzut-o, caută comedia Booksmart), Don’t worry darling a fost cam luat în balon de critici și nu aveam așteptări prea mari. Dar ce surpriză plăcută! E un thriller cum nu prea mai vezi, un film american ambițios, care încearcă să treacă dincolo de nivelul obișnuit al Hollywoodului. Un film cu idee interesantă, scenariu bine legat, bine executat și bine jucat. Nu suntem fani teorii ale conspirației dar o bănuială ar fi că filmul, la fel ca și regizoarea Olivia Wilde, sunt victimele unei campanii de defăimare, poate și pentru că are un mesaj puternic feminist. 🙂

Alice (Florence Pugh) și Jack (Harry Styles) sunt un cuplu de tineri fericiți din anii ’50, în California. Jack lucrează la un proiect secret care ajunge să o intrige din ce în ce mai mult pe Alice, în timp ce cercetările ei în privința proiectului provoacă tensiuni în comunitate. Șeful companiei lui Jack este interpretat de Chris Pine.

Thrillerul psihologic Don’t worry darling are în distribuție o prezență neobișnuită: cântărețul Harry Styles, care este și iubitul Oliviei Wilde. 😀 Fără experiență în actorie, probabil Harry Styles e singurul din distribuție care nu se ridică tocmai la nivelul misiunii sale 🙂 Vestea bună este că Don’t worry darling este pe HBO Max.

Alte thrillere bune apărute recent

11. Adulți iubitori / Loving Adults (2022) – Netflix

loving adults thrillere netflixNetflix ni-l tot împingea la recomandări dar nu ne-a atras din prima. Nu faceți aceeași greșeală ca noi 😛 Primul film original Netflix danez e un thriller psihologic cum numai nordicii se pricep să facă, unul care-ți îngheață sângele în vene.

Jucat impecabil, Adulți iubitori e un thriller Netflix despre cum dragostea se poate transforma în ură și chiar moarte. Tensiunea din interiorul unei căsnicii a fost dramatizată în nenumărate filme, dar Loving Adults reușește să-ți dea niște fiori de toată frumusețea 🙂

12. All the old knives (2022) – pe Prime Video și din 1 decembrie pe HBOMax




All-the-Old-Knives-filme de spionajAll The Old Knives este un thriller de spionaj. Doi foști iubiți spioni CIA se revăd cu ocazia unei anchete despre un eșec din activitatea lor. Chris Pine este Henry, încă activ în CIA. Iar Thandiwe Newton, pe care o știi probabil din serialul Westworld, este Celia Harrison.

Henry și Celia au lucrat împreună ca spioni în Austria, unde au făcut parte din echipa care a gestionat cazul unui avion deturnat de teroriști. Henry este trimis în California pentru a o interoga pe Celia, suspectată că a divulgat secretele operațiunii către grupările teroriste active în Viena la acel moment.

All the old knives combină destul de bine cele două genuri, de dragoste și spionaj, rezultând un film introvertit, mai mult despre ce se întâmplă sub epidermă și despre loialitate și mai puțin despre împușcături, urmăriri, intrigi de stat.

Aici poți urmări trailerul All The Old Knives. Îl poți vedea începând cu 8 aprilie 2022 pe Amazon Prime Video.

13. No Sudden Move (2021) – film HBO Max

No Sudden Move

Ce ziceți de un film cu gangsteri care e mai mult de atât? E un thriller de acțiune care te va provoca să pui cap la cap toate ițele poveștii și care în mod constant reușește să schimbe raportul de putere între personaje și să le pună în situații limită. Da, No Sudden Move reușește aceste lucruri, în mod special datorită regizorului Steven Soderbergh (Ocean’s Eleven), care spune povestea atât de concentrat (plus prin originalitatea imaginii), încât te ține și pe tine bine prins în ițele filmului.

Nu intru în detalii legate de subiect, pentru a nu face spoiler. Dar puteți descoperi singuri povestea pe HBO Max.




TOP cele mai antrenante thrillere 

14. No country for old men – unul din cel mai bune thrillere din toate timpurile – pe SkyShowtime

no_country_for old men filme thriller

Cu siguranță e unul dintre cele mai mari realizări cinematografice din ultimii 20 de ani. Și probabil cel mai bun thriller al aceleiași perioade. Nu există țară pentru bătrâni  (2007) nu poate fi ratat nici de cinefili, nici de cei care se uită la filme ocazional. Pentru că nu avem vreme de pierdut cu filme proaste. Thrillerul ăsta o să vă țină lipiți de canapea garantat. Pentru că e o urmărire cum numai în filme vedem. Anton (Javier Bardem) îl urmărește pe agentul de poliție Moss (Josh Brolin), care a fugit cu o valiză de bani. La rândul lor, cei doi sunt urmăriți de un șerif.

Povestea pare prea simplă ca să fie bună, dar talentul de a spune o poveste dezvoltat în atâtea și atâtea producții de film de Frații Coen este inegalabil. Până la urmă nici thrillerele clasice ale lui Alfred Hithcock nu se bazau pe povești complicate, dar what a ride sunt filmele lui. În plus, Javier Bardem e atât de diabolic de rău și periculos încât o să-ți fie greu să-l mai urmărești după în alt film fără să te treacă un fior de frică pe șira spinării. Nu-ți spunem mai mult, doar că Anton are un mod de a ucide oameni care o să-ți trezească niște reacții viscerale și un val de emoții cum nu ai mai trăit de ceva timp la un film. 🙂

Thrillerul No country for old men a luat 4 premii Oscar: cel mai bun film, cea mai bună regie, cel mai bun scenariu și cel mai bun actor pentru jocul lui Javier Bardem. Vezi o scenă din acest thriller aici.

15. Uncut Gems (2019) – super thriller Netflix

uncut-gems adam sandler thrillereO producție Netflix, Uncut Gems / Diamante neșlefuite e un thriller reușit cu Adam Sandler în rol principal. Adam Sandler face probabil rolul carierei lui în Diamante neșlefuite. Un evreu implicat în comerțul cu diamante din New York, Howard este dependent de jocuri de noroc. Așa că își asumă niște riscuri imposibile pentru mulți dintre noi. Dar anxietatea riscului de a pierde totul nu îl paralizează, ci îl catalizează într-o cursă contra cronometru. În fiecare zi plusează mai mult și mai mult. Prin acest joc de asumare a unor riscuri uriașe și a eforturilor de a face ca pariurile să i se îndeplinească, filmul dă la rândul lui dependență. Și nu poți să pleci de lângă ecran până la final.

Producția, pe care o poți vedea pe Netflix, a fost primită foare bine de critici, fiind lăudate în mod special regia, scenariul și jocul actoricesc al lui Adam Sandler. Mai jos găsești și alte thrillere reușite pe care le poți vedea în rețeaua amintită mai sus.




16. Memento – super thriller psihologic despre memorie

Este unul dintre cele mai inovative thrillere psihologice făcute vreodată, recunoscut ca atare de la critici, până la Asociația scenariștilor din America. Povestea e spusă printr-o structură originală, dar nu vă spunem mai mult ca să nu vă stricăm plăcerea vizionării. Personajul principal și-a pierdut capacitatea de a forma noi amintiri, dar este hotărât să îl găsească pe ucigașul soției. Așa că se folosește de tot felul de trucuri, având în probleme imposibilitatea de a-și aminti ce i se întâmplă. Inclusiv își tatuează informații importante.

Memento (2000) își păstrează relevanța și rămâne unul dintre cele mai bune filme ale lui Christopher Nolan. Ale cărui filme cu siguranță le știi: Interstellar, Inception, The Prestige, Dunkirk, The Dark Knight.

Nu e doar un thriller super bun, Memento e și un film despre memorie. Și sunt oameni de știință specializați în acest subiect și în amnezia anterogradă care spun că e unul dintre filmele cele mai precise în modul în care prezintă pe marele ecran cum funcționează memoria și acest timp de amnezie. Vezi trailerul Memento.

17. Gone Girl (2014) – un love story terifiant – HBOMax și Prime Video

gone girlCu un buget de 50 de milioane de dolari şi cu o distribuţie din care fac parte Ben Affleck (Good Will HuntingPearl HarborArgo) şi Rosamund Pike (Pride & PrejudiceDie Another Day) filmul Gone Girl s-a numărat printre cele mai aşteptate filme ale anului 2014. Și nu a dezamăgit. Ba din contră, a câștigat atât admirația publicului, cât și a criticilor. Reușește să te țină în suspans cu succes până în ultimul minut.

Bazat pe romanul omonim al lui Gillian Flynn, filmul Gone Girl prezintă povestea unui cuplu aparent fericit (Ben Affleck şi Rosamund Pike), care, în realitate, ascunde o mulţime de secrete. Totul începe chiar în dimineaţa aniversării celui de-al cincilea an de căsătorie, când Amy, soţia lui Nick Dunne, dispare din locuinţa lor.

Vezi trailerul Gone Girl și citește recenzia.

18. Oldboy (2003) 

old_boy-cele mai bune filme coreeneE primul film sud-coreean pe care l-am văzut noi 🙂 Și n-ama regretat nicio secundă. Regizat de Park Chan-wook, Oldboy e unul dintre cele mai puternice thrillere emoţionale create vreodată.

Oldboy este povestea unei persoane obișnuite, care ar putea fi oricare dintre noi. Este răpit şi ţinut prizonier într-o cameră de hotel timp de 20 de ani. Dupa ce e eliberat fără să i se spună de ce, porneşte într-o misiune de răzbunare căutând persoana responsabilă pentru anii săi de suferinţă. Doar pentru a descoperi însă că este în continuare prins într-un univers de conspiraţii şi tortură.

Thrillerul face parte din Trilogia Răzbunării. Așa că dacă ați văzut deja Oldboy și v-a plăcut, încercați și celelalte thrillere din trilogie: Sympathy for Mr Vengeance și Lady Vengeance.




19. Nightcrawler (2014)

Nightcrawler filme thrillereNightcrawler / Prădător de noapte, debutul regizoral al scenaristului Dan Gilroy, cunoscut pentru The Bourne Legacy, nu este în ciuda așteptărilor un film din seria X-Men Origins, ci un thriller. Rolul principal e interpretat de Jake Gyllenhaal și face o treabă atât de bună încât majoritatea laudelor filmului din partea criticii se axează pe performanțele lui. Deși filmul stă excelent în picioare și prin poveste și modul în care e construit suspansul.

Jake Gyllenhaal s-a pregătit substanțial pentru rolul sociopatului Lou Bloom. De exemplu, pentru a juca în Nightcrawler actorul a pierdut în jur de 10 kg. Lou Bloom este un jurnalist care descoperă că infracțiunea de noapte de pe străzile Los Angeles-ului este un subiect generos și o rampă de lansare pentru cariera lui. Cele 10 kilograme în minus oferă ceva în plus personajului ușor nevrotic pe care Gyllenhaal ni-l oferă. Nightcrawler amintește ca ton de Zodiac, cu același Gyllenhaal, dar și de Prisoners și Enemy, dovedind că actorul se simte confortabil în genul acesta de filme. Vezi trailerul Nightcrawler

20. The Talented Mr. Ripley – Netflix și SkyShowtime

Tom are toate componentele cu care ar fi putea să-şi construiască viaţa ideală doar că, instinctual, rămâne acelaşi băiat simplu, nereuşind să stăpânească stilul vieţii către care aspiră.

Tom Ripley (Matt Damon), un tânăr care pare cât se poate de normal, încearcă să-şi câştige existenţa din tot felul de joburi mărunte pentru care aleargă de dimineaţă până seară. Dar are şi câteva talente neobişnuite, ca de exemplu ştie să cânte foarte bine la pian. Aşa este remarcat de un cuplu care crede ca Tom a studiat împreună cu fiul lor, Dickie Greenleaf (Jude Law) , aflat acum în Italia şi care pare să accepte un singur principiu în viaţă, cel al plăcerii.

Dickie, tânăr cu clasă, cu prieteni care dau bine la imagine, îşi hrăneşte spiritul prin cluburile de jazz, cântând la saxofon, îşi iubeşte logodnica (Gwyneth Paltrow) şi orice altă iubită, mai nouă sau mai veche.

Cei doi tineri din clase sociale diferite ajung să se cunoască și de aici, dorința de parvenire și admirație a lui Tom nu îl oprește de la niciun act, oricât de abominabil. Mai ales că Tom, cu un puternic complex de inferioritate, nu e acceptat în noile cercuri şi, pentru a rămâne în viaţă şi în libertate, apelează la talentele lui neortodoxe. Vezi trailer.

Varianta franțuzească a acestui thriller e cel puțin la fel de bună. Se numește Plein Soleil și rolul principal e interpretat de Alain Delon.

21. Locke (2014)

locke thriller




2014 a fost un an bun pentru thrillere. La fel ca și Nightcrawler, Lock a fost lansat în 2014. Și este nu doar un one-man show în stilul BuriedCast Away sau All Is Lost, ci şi o ocazie de a-l vedea pe super-actorul Tom Hardy strălucind. Timp de 85 de minute, Locke (Tom Hardy) conduce către un spital din Londra în care Bethan – o aventură de o noapte – îi naşte fiul ilegitim. Scenariul este alcătuit dintr-o colecţie de convorbiri telefonice cu Bethan, cu Katrina (doamna Locke), colegi de serviciu. Vocile alternează, însă singurul chip prezent pe ecran rămâne cel al lui Hardy, dornic să se dovedească un om decent, sau cel puţin mai decent decât tatăl său.

Locke este filmul regizorului şi scenaristului Steven Knight, cunoscut pentru Dirty Pretty Things și Eastern Promises. Vezi trailerul Locke.

 

Thrillere bune de văzut pe Netflix

22. În umbra lunii / In Shadow of The Moon (2019) – Netflix

In-the-Shadow-of-the-Moon-filme politiste netflixUn thriller polițist SF din 2019 pe care-l găsești pe Netflix, cu un început excelent care te prinde foarte repede. Povestea se desfășoară pe parcursul mai multor zeci de ani, într-un puzzle interesant. Un polițist aflat la începutul carierei încearcă să dezlege moartea subită și sângeroasă a mai multor locuitori ai Philadelphiei. După încă 9 ani, povestea se repetă. Există tot felul de coincidențe și ucigașul pare că îl cunoaște îndeaproape… Pentru modul original în care e structurată povestea și nu numai, În umbra lunii e un thriller care merită văzut.

23. The Guilty / Vinovatul (2021) – Netflixtheguilty_filme netflix noi

Un thriller psihologic-polițist Netflix realizat parcă pentru a-l pune în valoare pe Jake Gyllenhaal. Bineînțeles, Gyllenhaal se ridică la înălțimea misiunii și oferă un rol care te prinde rapid, deși cam tot filmul nu vezi altceva decât scene cu Gyllenhaal vorbind la telefon… Un remake după un thriller danez, după un scenariu de Nic Pizzolatto – poate nu-l știi după nume, dar știi sigur serialul True Detective, al cărui creator și scenarist este.

Gyllenhaal este un detectiv cu probleme, detașat pentru a răspunde apelurilor de urgență. O femeie răpită de propriul soț sună disperată. De aici lucrurile se precipită rapid, în timp ce personajul lui Gyllenhaal se luptă cu proprii demoni.

Ar mai fi de spus ca argument în plus pentru a-i da o șansă acestui film că se bazează pe un apel real la numărul de urgență 911.

24. Below Zero (2021) – Netflix

Below-Zero-filme noi 2021Dacă vrei să vezi un thriller Netflix spaniol, combinat cu film de acțiune, Below Zero e o propunere bună pentru tine. Unde mai pui că e vorba și despre români în poveste (nu știu dacă ați observat dar mafioții români sunt la ordinea zilei în filmele și serialele spaniole din ultimii ani).

Un polițist (jucat excelent de Javier Gutierrez, pe care probabil l-ai mai văzut pe Netflix și în thrillerul The Motive/Autorul) însoțește un transport de deținuți periculoși în mijlocul nopții către o nouă închisoare. Transportul este deturnat violent de cineva care îl vrea pe unul dintre deținuți. Iar răsturnările de situație se țin lanț… Nu e o capodoperă, dar e un film de actiune de văzut la sfârșitul zilei, când vrei o experiență escapistă. 🙂

Îl găsești pe Netflix.

25. I am mother (2019) – super thriller SF – Netflix


I Am Mother - filme 2019 netflix
Hilary Swank in I Am Mother

Oare cum ne-am dezvolta ca oameni dacă am fi crescuți de roboți?

I am mother e unul dintre filmele de mister din 2019 pe care le găsești pe Netflix și ar fi bine să nu îl ratezi 🙂 Unul dintre cele mai mișto thrillere psihologice pe care le-am văzut în ultimul timp, e genul de producție deșteaptă și bine jucată care se leagă frumos, chiar dacă nu e o capodoperă cinematografică. Un film SF post-apocaliptic în care suspansul se construiește lent dar autentic. Cine e personajul negativ? Este sau nu mediul exterior toxic? Mai există și alți oameni supraviețuitori sau Daughter e primul om al unei noi generații umane post-Apocalipsă? Răspunsurile nu vin foarte greu și nu pot fi prea complexe, având în vedere că e un film în 3 personaje, dar reușește să te țină în suspans și acordat la atmosfera filmului.

După un eveniment post-apocaliptic un bunker se autoactivează pentru salvarea speciei umane. Un robot denumit Mama “crește” embrioni umani și apoi copii în adulți… Fiica ei care nu are efectiv un nume, ci e doar Daughter (Fiica), e învățată cu răbdare de robotul mamă care e diferența între bine și rău… Dar e din ce în ce mai greu de spus dacă nu cumva ea reprezintă Răul.

26. The Girl on The Train (2016) – Netflix

emily-blunt-the-girl-on-the-train-filme psihologice netflixUn thriller cu Emily Blunt în rolul principal, ea interpretând rolul unei alcoolice care a pierdut tot ce avea în viață din cauza băuturii. Soțul a părăsit-o și acum merge fără scop într-un tren… Comportamentul ei autodistructiv și depresiv o face să dezvolte o obsesie pentru fostul ei soț și actuala lui soție…

27. Death Proof (2007) – thriller semnat de Tarantino – Prime Video

death-proof thrillerÎn Mașina morții / Death Proof, cele trei prietene, Julia, Arlene și Shanna, trezesc interesul unui fost cascador (Kurt Russell) care are o sensibilitate pentru … picioare. Dar nu doar atât. Stuntman Mike este un criminal în serie care găsește plăcere în uciderea femeilor care îi plac, în accidente de mașină.

Alte thrillere antrenante

Prizonieri / Prisoners (2013) – FilmBox


prisoners filme politisteCu un an înainte de apariția serialului True Detective, care a devenit între timp standardul de aur în materie de producții polițiste, era lansat thrillerul polițist Prizonieri. Considerat unul dintre cele mai bune filme ale anului. La fel ca și True Detective, acțiunea se petrece în America profundă. Acolo unde sărăcia merge mână în mână cu misterele unor crime, cu răpiri și minți bolnave.

Două fetițe sunt răpite în statul Pennsylvannia, iar căutările par că nu duc nicăieri. Din contră, deși apar mai mulți suspecți, misterul parcă ne adâncește într-un nisip mișcător. Răpirea este dublu investigată. Pe de o parte polițistul Loki, pe de cealaltă parte tatăl Annei, una dintre fetițele răpite, încearcă să găsească fetițele. Toată lumea suspectează pe toată lumea. Iar viziunea întunecată a regizorului Denis Villeneuve reușește să te facă să te implici emoțional în căutări, de acasă din confortul propriului fotoliu. Jake Gyllenhall e magistral în rolul polițistului, în timp ce Hugh Jackman în rolul tatăului devine un pic plictisitor. 🙂

În concluzie însă, privind Prizonieri și True Detective în paralel, aș zice că serialele polițiste sunt niște producții mai relevante pe zona polițistă. Reușesc să construiască mai bine personajele, fără să piardă din vedere intriga detectivistică. Altfel, în două ore de film, e destul de dificil să reușești să dai profunzime personajelor și în același timp să creezi un mister polițist suficient de puternic. Asta dacă nu lucrezi cu un actor precum Jack Nicholson, care pur și simplu sparge ecranul.  Și care te convinge de la prima scenă. La fel ca și celelalte titluri din lista noastră, și Prisoners face parte din acele thrillere Netflix disponibile acum pe platformă.

Mulholland Drive – monstrul de la care nu-ți poți lua ochii – Prime Video

Recunoscut ca unele dintre cele mai bune thrillere realizate vreodată, Mulholland Drive e o experiență cinematografică ezoterică. Indicii legate de cheia filmului sunt presărate în primele două ore de film, însă nu le recunoaștem ca atare decât la sfârșit. Ultimele 20 de minute sunt viscerale și grotești. Finalul te va bântui, cu siguranță.

Betty (Naomi Watts), o blondă aspirantă la titlul de star de cinema, cu un cardigan încheiat corect și ochi căscați mereu în semn de uimire, încearcă să o ajute pe Rita (Laura Harring), noua ei prietenă amnezică, să-și redescopere viața. Cum altfel decât dând telefoane anonime, strecurându-se pe fereastră în casele oamenilor și punându-i o perucă blondă, copie aproape perfectă a propriei coafuri? Adăugăm în combinația filmului un regizor (Justin Theroux) care pierde controlul asupra propriului film pe care-l realizează și se trezește înșelat de nevastă, plus detectivi și membrii ai mafiei cinematografice. Vezi trailerul Mulholland Drive

Se7en (1995) – thriller clasic

Seven, thriller-ul regizat de David Fincher, nu e pentru cei care se sperie când aud podeaua scârţâind. Filmul e de fapt undeva la graniţa dintre un thriller şi un horror.

Criminalul urmărit de cei doi detectivi Somerset (Morgan Freeman) şi Mills (Brad Pitt) este un psihopat care îşi alege victimele în funcție de cele 7 păcate capitale. Modul grotesc în care ucide ne face să ne gândim la un film de groază, iar impactul scenelor violente este amplificat de alternarea normalităţii vieţii de familie a lui Mills cu crimele sadice, până când cele două lumi ajung să se ciocnească.

Mills este tânărul impulsiv, iar Sommerset vulpoiul bătrân, care trebuie să privească la rece crimele care macină un oraş în care ploaia nu se termină niciodată. Freeman reuşeşte să-şi păstreze calmul chiar şi atunci când Mills înnebuneşte de furie, lăsând să se vadă întregul efort de a nu-l ucide pe criminalul jucat de un Kevin Spacey de zile mari. Urmărește trailerul Se7en.

James Bond – Skyfall (2012) – Prime Video

James Bond era candva eroul ultra masculin care sustinea imaginatia macho a barbatilor si fanteziile femeilor. Intre timp, Bond se transforma de la Daniel Craig incoace (aflat deja la al treilea film in serie) intr-un sensibil, dar isi pastreaza capacitatile de a sustine fanteziile privitorilor cu priviri pe sub sprancene, costume impecabile, cascadorii surprinzatoare si cuceriri romantice instantanee.

James Bond: Coordonata Skyfall livreaza asadar ceea ce simbolizeaza James Bond dar zgarie putin suprafata personajului. Și scoate astfel la iveală câteva din vulnerabilitatile lui legate de varsta, dependenta de alcool, singuratate si secrete din copilarie. Mizand pe aceasta solutie dubla, producatorii l-au adus pe regizorul Sam Mendes, cunoscut pentru American Beauty si Revolutionary Road, sa scoata iepurele din palarie: un film care sa impace pe toata lumea: si pe cei care vor un Bond bun de intretinut imaginatia si fara consideratie pentru verosimilitate, dar si pe cei care vreau un film “mai uman”, inspirat mai mult din viata reala.

Skyfall va reuși nu doar să scoată iepurele din pălărie, dar și să livreze un thriller antrenant. În parte e și meritul personajului negativ al filmului, jucat de Javier Bardem. Multi critici l-au laudat pe Javier Bardem, fiind vazut de unii chiar ca personajul negativ cel mai reusit al seriei Bond. Seamana cu Hannibal Lecter pe alocuri, este foarte bun, dar poate sa te impresioneze doar daca nu i-ai vazut deja jocul din No country for old men.




L.A. Confidential – HBO Max și Prime Video

Kevin Spacey nu mai are nevoie de nicio prezentare. Împreună cu Kim Basinger, Russell Crowe și Guy Pearce, pune umărul la nașterea unui thriller în care oricine poate fi personajul negativ, deși toți ar trebui să fie personaje pozitive, pentru că lucrează în poliție…

In LA Confidential, Spacey joacă un personaj complex, care se ghidează după un cod moral ambiguu ce-i permite să-şi construiască o carieră în televiziune pornind de la isprăvile brigăzii de narcotice pentru care lucrează. Jack Vincennes este departe de imaginea justiţiarului care caută dreptatea cu orice preţ, fiind mai degrabă un poliţist uns cu toate alifiile, obişnuit cu mici atenţii, preocupat de căutarea celebrităţii sub lumina reflectoarelor. Mai ales că amestecul său de sfidare, viclenie şi inteligenţă îl face foarte alunecos și suspect.

Tăcerea mieilor – Prime Video

Inspirat de personajul din romanul Hannibal Lecter, Hannibal the Cannibal, este criminalul rece şi calculat care a speriat o întreagă generaţie pe vremea apariției cărții și filmului. Tăcerea mieilor / The Silence of the Lambs este un film cu atât mai înspăimântător cu cât la final doar răul mai mic este pedepsit.  Filmul care-i prezintă pe Hannibal (Anthony Hopkins) şi tânăra detectiv Clarice (Jodie Foster) când aliaţi, când inamici nu este oficial considerat un horror, ci un thriller, însă interpretarea lui Anthony Hopkins care face din criminal un personaj sofisticat, aproape şarmant, te sperie mai tare decâţ un film cu fierăstraie şi masacre la tot pasul.

Top thrillere clasice

Duel – unul dintre cele mai bune thrillere semnate Steven Spielberg

Ai văzut debutul regizoral al lui Steven Spielberg? Duel e un clasic al thrillerelor cu o premisă simplă: un agent de vânzări e terorizat pe o șosea din deșert de șoferul unui tir. Simplă premisă, dar realizare terifiant de bună. E atât de terifiant poate nu doar datorită geniului lui Spielberg de a crea suspansul, dar și pentru că toți putem relaționa cu ea. Am mers cu mașina și am avut parte de șicane în trafic.

Așadar, dacă vreți să vedeți un clasic al genului thriller și ce poate să facă un super regizor, căutați Duel, din 1971.

 

North by Northwest – super antrenant + love + umor

La fel ca și No country for old men, și North by Northwest este o urmărire ca-n filme 🙂 Doar că aici totul pornește nu de la o geantă de bani furată, ci de la un caz de mistaken identity, cum se descrie acest sub-gen al thrillerului. Adică executivul nostru din publicitate, Roger, este greșit identificat cu un anume George Kaplan, pe care nu l-a văzut nimeni până acum. Așa că răufăcătorii îl prind, îl scapă și îl urmăresc prin toată America el fiind cu totul altcineva decât persoana căutată.

North by Northwest e un film ceva mai vechi, din 1959, dar a îmbătrânit frumos. Se poate urmări cu mare plăcere și acum, pentru că și-a păstrat prospețimea. Nu v-am convins? Atunci să mai adăugăm că e trecut de multe reviste și institute de film pe lista celor mai bune filme realizate vreodată. Că este un thriller semnat de nimeni altul decât Alfred Hitchcock și că rolul principal e jucat de celebrul și inegalabilul Cary Grant.

Mai vreți două argumente? Pe lângă suspansul de nota zece, o să primești și umor la fel de bun și o poveste de dragoste super pasională :). Atât cât se putea lăsa vedea pe marile ecrane la sfârșitul anilor ’50. Iar, dacă ne întrebați pe noi, e filmul nostru preferat al lui Hitchcock, la egalitate cu Marnie. Pentru că e un thriller nu doar super antrenant, ci și haios și foarte stilat.

Vezi trailerul thrillerului North by Northwest

Rear Window

rear window thrillere

În Rear Window, James Stewart este un jurnalist-fotograf nevoit să rămână acasă pentru o perioadă destul de lungă din cauza unei fracturi la picior. În tot acest timp privește prin obiectivul aparatului de fotografiat ce fac vecinii lui din apartamentele de vis-a-vis.

Bineînțeles că urmează și o crimă, pe care James Stewart trebuie să o demonstreze din scaunul cu rotile. Între timp, noi suntem prizonierii deducțiilor și punctului lui de vedere (la propriu, pentru că nu vedem decât ceea ce poate vedea și el, dar și la figurat). Și urmărim, fără jenă, ba chiar cu plăcere și cu un simț al privilegiului, ceea ce James Stewart ne arată în casele vecinilor.

În ciuda faptului că această ipoteză a voyeurului care își spionează vecinii a fost utilizată apoi la nesfărșit în filme, Rear Window rămâne încă standardul thrillerului de acest gen. Prin modul de interpretare foarte sobru, dar în același timp seducător, al lui James Stewart și al lui Grace Kelly, care nu duc acest hobby de a-i urmări pe alții în derizoriu. Combinat cu capacitatea inegalabilă a lui Hitchcock de a construi suspansul. Vezi o scenă din Rear Window

Citizen Kane


Nu cred că un singur cuvânt ar putea explica viața vreunui om, oricare ar fi acela”,  concluzionează un ziarist la finalul anchetei sale din film. Totuși, există anumite personalități pentru care merită să încerci măcar să găsești semnificația ultimului cuvânt rostit înainte de moarte. Un asemenea personaj este Charles Foster Kane.

„Rosebud” (în traducere, „boboc de trandafir”), cuvântul pe care magnatul de presă Kane (Orson Welles) l-a rostit exact înainte să moară, putea să însemne orice: putea fi un nume de partener de afaceri, de amantă, un cod, un obiect. Un reporter se hotărăște să facă o anchetă cu acest subiect și încearcă să reconstituie, prin intermediul mai multor interviuri luate apropiaților mogulului, viața lui Kane.

Curiozitatea publicului este satisfăcută pe săturate prin cea a reporterului: Charles Kane transmite extravaganță prin tot ceea ce face. Se naște într-o  familie săracă, însă mama sa moștenește o mină de aur.  După majorat, Kane hotărăște că „ar fi amuzant” dacă ar conduce un ziar, așa că își dedică toată atenția neprofitabilului cotidian The Inquirer, chiar cu riscul de a pierde câte un milion de dolari pe an. Dar care este oare secretul lui Kane, de care se leagă ultimul cuvânt rostit înainte de moarte?

Citește și recenzia Citizen Kane

Zodiac – criminal în serie+dublă personalitate+teroare – Netflix

Criminalul în serie? Avem în Se7en. Paranoia? În The Game. Dubla personalitate? Fight Club. Teroarea care se strecoară pe la marginile ecranului, niciodată în prim-plan? Panic Room. Zodiac? Criminal în serie, paranoia, dublă personalitate, teroare.

Însă calitatea acestui film nu stă în idee, ci în modul în care regizorul o tratează. Având ca punct de plecare romanul omonim al lui Robert Graysmith, despre criminalul care a activat în anii ’60-’70, în zona San Francisco Bay, regizorul David Fincher nu realizează doar ecranizarea unei cărți, ne prezintă un caz inclus deja în cultura pop.

Riscul unui astfel de film este familiaritatea poveștii: criminalul în serie a mai fost adus o dată pe marile ecrane sub pseudonimul Scorpio, în filmul lui Clint EastwoodDirty Harry. În același timp, Zodiac este unul dintre cele mai cunoscute cazuri de crimă în care vinovatul nu a fost prins. Soluția lui Fincher a fost demararea unei investigații pe cont propriu. Regizorul a vorbit cu Graysmith, cu inspectorul care s-a ocupat de caz – David Toschi, interpretat de Mark Ruffalo, a consultat specialiști în lingvistică, în încercarea de a elucida misterul scrisorilor Zodiacului. În final l-a distribuit pe Jake Gyllenhaal în rolul lui Graysmith, ilustratorul transformat în detectiv, impresionat de capacitatea lui de a interpreta o personalitate duală în Donnie Darko.

Pornind de la aceste elemente, filmul funcționează la nivelul ritmului, acesta fiind și punctul în care Zodiac se diferențiază de Panic RoomThe Game, Fight Club și Se7en. Toate aceste filme pot fi plasate sub umbrela termenului thriller; această încadrare generică i se poate aplica și lui, doar că Zodiac nu are scene de acțiune și dialogul este din belșug.

Citește toată recenzia Zodiac și vezi trailerul Zodiac.

Bonus: Thrillere europene bune


The Hunt (2012) – să vedem și un thriller european bun 🙂

Regizorul Thomas Vinterberg și-a câștigat renumele în 1998 cu The Celebration, un thriller brutal de veridic, cu o premisă  originală și personaje bine clădite. Thomas Vinterberg compensează relativa lipsă a efectelor speciale și a body count-ului prin creșterea intensității emoționale a scenelor violente, aducând astfel privitorul mai aproape de acțiunea de pe ecran.

Thriller-ul din 2012 urmărește povestea unui profesor singuratic și deprimat , a cărui viață este dată peste cap într-un mod tragic de o minciună măruntă tocmai când situația lui părea să se îmbunătățească.Actorul Mads Mikkelsen a primit un premiu la Cannes pentru prestația sa din rolul principal, printre celelalte șase premii și cinci nominalizări din palmaresul filmului.

The Hunt se numără printre acele thrillere interesante care de multe ori sunt condamnate la un nemeritat anonimat de către legile pieței. Vezi trailerul

Caché / Hidden

cache hidden thrillere

E realizat de unul dintre cei mai apreciați regizori europeni ai momentului, Michael Haneke. Austriac, Haneke a realizat filme pe tot continentul, iar Cache e unul dintre filmele lui franțuzești. Un thriller psihologic despre vină și vini colective, Cache are în rolurile principale doi dintre cei mai cunoscuți actori francezi: Daniel Auteuil și Juliette Binoche. Cei doi interpretează un cuplu de succes din Paris, care începe să primească casete în care e filmată casa lor timp de ore întregi…

Cine îi urmărește, cine îi amenință? De ce ar face asta? Filmările și notele pe care le primesc par să îl ducă pe Daniel cu gândul la un algerian pe care părinții lui au vrut să îl înfieze pe când Daniel era mic. Nu te aștepta, bineînțeles, la thrillerul clasic, lucrurile sunt mult mai complicate și nuanțate, iar miza nu e doar aflarea adevărului, ci o dezbatere cinematografică despre sentimentul de vină.

The Lives of Others – thriller pe vremea comunismului

thrillere

În RDG-ul comunist, absurdul urmăririi oricărei mișcări și al oricărui cuvânt rostit de un dramaturg de succes te face să te simți tu însuți furat și trăind fără intimitate și zonă personală. În timp însă, securistul care este însărcinat cu ascultarea și urmărirea dramaturgului ajunge, printr-un sindrom Stockholm inversat, capătă încredere în și admirație față de obiectul spionării.

Intimitatea dintre cei doi devine din ce în ce profundă, fără ca personajul spionat să știe acest lucru. Securistul ajunge, de exemplu, să împrumute volume de cărți din biblioteca celui pe care îl spionează. Filmul este foarte apăsător și datorită faptului că noi știm că personajele sunt urmărite la modul cel mai absurd și fără scrupule. Și faptul că li se intră fără menajamente în discuții private intime și în vieții de cuplu ne transmite un sentiment de neputință și apăsare spre pragul anxietății. Vezi trailerul




Stranger by the Lake – un thriller franțuzesc sărit de pe fix

Franck (Pierre Deladonchamps, în primul lui rol substanțial) decide să-și petreacă un timp în locul de întâlnire predilect al homosexualilor, un lac. Avantajele sunt evidente: înotul, ocazia de a judeca dintr-o privire calitățile fizice ale fiecărui bărbat îmbrăcat sumar și tufișuri în care să te retragi cu perechea ta după înot.

Franck își pune într-un final ochii pe Michel (Christophe Paou – The Affair of the Necklace), prototipul macho-ului cu mustață, și nu se lasă întors din drumul lui către Michel de absolut nimic. Ce dacă l-a văzut pe Michel înecându-și fostul partener? Și ce dacă s-ar putea să-l înece și pe el?

 

Professione Reporter – nu poti scapa de tine insuti

Aflat într-o regiune din Africa în care au loc conflicte armate între guvern şi rebeli, John Locke (Jack Nicholson) descoperă o modalitate de a-şi schimba întru totul viaţa. Moartea subită a unui călător misterios, alături de care împărţise câteva pahare, îi oferă şansa unui nou început. Locke profită de ocazie şi inversează fotografiile din cele două paşapoarte. Luând în considerare reacţia lipsită de suspiciune a angajaţilor hotelului în care era cazat, reporterul mizează pe asemănarea fizionomică incredibilă, pentru a deveni astfel Dl. Robertson.

Intriga sumar schiţată mai sus poate fi suficientă unui blockbuster veritabil. Mod în care filmul a avut tendinţa de a fi prezentat, cel putin în faţa publicului american, pentru care producţia din 1975 s-a numit The Passenger. Numele original al filmului, aşa cum a fost ales de către regizorul său – Michelangelo Antonioni, a fost însă Professione: reporter. Citește toată recenzia noastră.

Acestea sunt doar 27 din filmele thriller care ne-au încântat de-a lungul anilor. Dar lista ar putea fi mult, mult mai lungă. Câteva dintre thrillerele care au rămas în afara topului sunt: Alien, Chinatown, Vertigo, Rashomon, The Big Sleep, Notorious, To Catch A Thief, Basic Instinct, Lust, Caution, Wait Until Dark, Driver.

Citește și

21 Filme de groază bune pentru o seară înspăimântătoare 🙂

8 Filme noi Netflix de văzut

8 Filme romantice care te așteaptă pe Disney+ acum

8 filme romantice Disney+ care vă așteaptă pe platformă oricând vreți, de Valentine’s, Dragobete sau în orice zi de primăvară, când romantismul e în floare. 🙂

Rye Lane (2023) – comedie romantică pe Disney+

rye lane filme romantice disney plus

Deschidem recomandările de filme romantice Disney+ cu un film foarte bine primit de critică și cel mai fresh film de dragoste pe care l-am văzut în 2023. Rye Lane este varianta contemporană a Before Sunrise, cu Ethan Hawke și Julie Delpi (de Richard Linklater). Doi străini se întâlnesc și petrec împreună o zi întreagă discutând, făcându-și confesiuni, cunoscându-se și distrându-se.

În același timp, Rye Lane este un răspuns actual pentru comedia cu Julia Roberts și Hugh Grant, Notting Hill. Doar că de data aceasta vom descoperi cu ajutorul celor doi iubăreți Brixton și Rye Lane, două zone de la sud de Tamisa (Notting Hill este la nord).

La cât de puține comedii romantice reușite ies în fiecare an, e clar că nu e un sub-gen ușor de nimerit. Deci să ne bucurăm de această comedie pe Disney+, care vine bonus și cu o incursiune în viața autentică a Londrei.

Breaking and Entering / Idilă prin efracție (2006) 

Breaking and Entering (2006)Directed by Anthony MinghellaShown: Jude LawDe la Anthony Minghella avem unul dintre cele mai romantice și frumoase filme, Pacientul englez, dar și filmul romantic Breaking and Entering, cu Jude Law, Juliette Binoche și Robin Wright. Ce păcat că la doar 2 ani după Breaking and Entering, Anthony Minghella ne-a părăsit, la doar 54 de ani.

Un film imperfect (dar care poveste de dragoste nu e!), Breaking and Entering e precum arta aceea japoneză de a face obiecte frumoase din porțelan punând împreună bucățele rămase după ce obiectul se sparge.

Breaking and Entering este o poveste de dragoste emoționantă cu Jude Law în rolul principal, cu care Anthony Minghella colaborase deja în The Talented Mr. Ripley și Cold Mountain. Personajul lui Jude Law este un arhitect din Londra – iată că ne reîntâlnim cu Londra, dar o altă variantă a acesteia față de Rye Lane. Când biroul îi este tâlhărit, arhitectul ajunge să își reevalueze viața prin contactul cu londonezii imigranți din zona Londrei pe care și-a propus să o remodeleze arhitectural.

Far from the madding crowd (2015) – Disney+


far from the madding crowd_filme de epocă 2

Carey Mulligan e cu siguranță talentată, dar distribuția ei în acest film romantic de epocă contribuie cu mai mult decât talentul actoricesc. Și anume ne ține mereu cu picioarele pe pământ, aspect care ne place atât de mult la Carey Mulligan.

Ceea ce ajută mult filmul, care nu e o producție de epocă tipică. Nu vei fi desprins din realitate pentru a avea parte de luxul vizual și stilistica somptuoasă tipică filmelor de epocă. Din contră, din punct de vedere vizual Far from The Madding Crowd se apropie de un film contemporan, la fel ca și din punct de vedere al subiectului – povestea unei femei oarecum independente și emancipate. Ambele aspecte aduc Far from The Madding Crowd mai aproape de sensibilitățile actuale ale privitorilor, făcându-l mai actual. Vrem din ce în ce mai mult să vedem filme romantice mai autentice, nu basme rupte de realitate. 🙂

Realizată, cum altfel, după romanul lui Thomas Hardy din 1874, această nouă ecranizare (a patra! 🙂 ) îi are în rolurile principale pe Carey Mulligan și Matthias Schoenaerts și e regizată de Thomas Vinterberg (Another round, The Hunt).

Un film britanic cu acțiunea în Dorset, unde o tânără (Carey Mulligan) educată, dar fără mijloace financiare muncește la ferma mătușii sale. Aici îl cunoaște pe Gabriel (Matthias Schoenaerts), dar îi refuză avansurile pe motiv că este prea independentă și încăpățânată… Viața o va conduce apoi spre alte situații, dar și spre alți pretendenți…

The Second Best Exotic Marigold Hotel (2015) – o ultimă șansă dată dragostei

the second best marigold hotel filme romantice disney plusThe Second Best Exotic Marigold Hotel” este continuarea comediei de succes din 2011 “The Best Exotic Marigold Hotel”, cu o distribuție formată din staruri precum Judi Dench, Maggie Smith, Dev Patel, Bill Nighy, Celia Imrie, Penelope Wilton, Ronald Pickup, David Strathairn și Richard Gere.

Personajele lui Maggie Smith și Dev Patel călătoresc în San Diego, California, pentru a propune un plan unui magnat hotelier în vederea cumpărării și deschiderii unui al doilea hotel în India, în stilul The Best Exotic Marigold Hotel. Li se spune că un inspector al companiei (Richard Gere) va vizita anonim India pentru a evalua proiectul. 🙂

the second best exotic marigold hotelComedia împletește mai multe fire romantice, de la iubirea “tânără” dintre Dev Patel și logodnica lui, până la iubirile septuagenarilor britanici rezidenți ai hotelului Marigold. The Second Best Exotic își păstrează umorul britanic intact, iar romantismul vine aici cu un sens mai profund decât “de dragoste”, și anume “care ține de curentul romantic”, visător, melancolic, cu speranța unei mari iubiri.

Unde mai punem că romanticii erau mari iubitori ai culturilor estice și exotismului – de care avem parte din plin în acest film. Te vei bucura astfel de o incursiune extraordinară în culorile vii, tradițiile, obiceiurile și viața de zi cu zi din India.

The Second Best Exotic Marigold Hotel este unul dintre acele filme romantice Disney+ de văzut și revăzut oricând și mai ales în tihna vacanței. Vezi aici trailerul Second Best Exotic Marigold Hotel.

A Good Year (2006) – pe Disney+


a good year filme de vară

Continuăm lista de filme romantice Disney+ cu A Good Year. Vrei să vezi încă un film de Ridley Scott după Napoleon, de la cinema? Nicio problemă, te așteaptă acasă singura lui comedie romantică, despre care noi zicem că e cel mai subestimat film al său. 🙂

A Good Year este comedia perfectă când vrei să te gândești la călătorii, vară, relaxare și iubiri de vară. Fără stridențele comediilor care se fac azi, A Good Year, cu Russell Crowe și Marion Cotillard în rolurile principale, a fost filmată de Ridley Scott pe proprietatea lui din Provence pe care o deținea de 15 ani, dar și în împrejurimile ei.

a good year filme de varăUn banker de investiții moștenește podgoria din sudul Franței a unchiului său și e obligat să se întoarcă în Provence, unde și-a petrecut mare parte din copilărie… Dar, ceea ce trebuia să fie o revenire scurtă, se transformă într-o vară plină de amintiri, peisaje incredibile și poate chiar și o mare iubire.

West Side Story / Poveste din Cartierul de Vest – Romeo și Julieta în New York

west side story filme romantice disney plusCu șapte nominalizări la Oscarurile din 2022, inclusiv pentru cel mai bun film și cea mai bună regie, din care l-a câștigat pe cel pentru cea mai bună actriță în rol secundarAriana DeBose, un film semnat de Steven Spielberg nu poate fi decât un must-see. Dacă este și romantic, cu atât mai bine. 🙂

Pe talentata actriță, dansatoare și cântăreață Ariana DeBose o poți “auzi” chiar zilele acestea în noul film de animație Disney Wish, intrat weekendul trecut în cinematografe. Animatorii au transpus vizual gesturile și mișcările ei personajului principal, tânăra Asha, căreia Ariana DeBose îi dă viață cu vocea ei. Iar pe cealaltă actriță importantă din West Side Story, care este “Julieta” din poveste, Rachel Zegler, o poți vedea la cinema în prequel-ul Hunger Games.

West Side Story este o poveste clasică de dragoste, în stilul Romeo și Julieta, în care muzica și dansul potențează romantismul filmului până ajungi să fii transportat total într-o lume a primei iubiri. Iar melodiile incredibil de romantice îți vor răsuna în minte multe zile după ce vei vedea filmul. Poți asculta aici melodia Maria, cântată de actorul Ansel Elgort.

Chiar dacă nu ești fan al musical-urilor, acest remake te va absoarbi în New York-ul anilor ’60. Scenele de dans sunt atât de fluide și atât de bine montate încât ai senzația că faci și tu parte din mișcare. Câteva epitete pentru West Side Story: pasional, hipnotizant, fascinant. 🙂 Poți vedea, bineînțeles, West Side Story pe Disney + România.

Beauty and The Beast (1991) 


Poate fi o animație inclusă într-un top de filme romantice? O, da, și încă cum! Mai ales că vorbim despre filme romantice Disney+, ar fi ciudat să nu includem o animație. 🙂

Beauty and The Beast, varianta din 1991, este unul dintre cele mai frumoase filme de dragoste. Și e una dintre cele mai înduioșătoare și sensibile comedii. O să vă prindă încet-încet în mrejele poveștii și o să iubiți acest film animat la final. Asta dacă nu l-ați văzut și sunteți atașați de el la fel de mult ca noi. 🙂

Forma apei / The Shape of Water (2017)

the_shape_of_water_filme de oscarDacă tot am vorbit despre Frumoasa și Bestia, încheiem lista noastră cu recomandări filme romantice Disney+ tot cu o poveste de dragoste în stilul Frumoasa și Bestia. The Shape of Water este unul dintre acele filme emoționante care rămân cu tine pentru mult timp și unul dintre cele mai romantice filme pe care le-am văzut. Poate nu i-ai dat o șansă pentru că nu te atrag în mod special filmele de fantezie sau poate pentru că în ultimul timp regizorul Guillermo de Torro nu prea te-a convins. Oricum ar fi, nu lăsa totuși să-ți scape această bijuterie magică.

Ea este mută și are un job minuscul într-un centru de cercetare. El este o creatură umanoidă amfibie, adusă de undeva din Amazon pentru a fi cercetată aici. Oricât de improbabil ar fi, cei doi găsesc ca punct comun de explorat gesturi de tandrețe și bunătate, delicatețe, atenția la nevoile celuilalt, empatie.  Ea, de multe ori invizibilă pentru ceilalți oameni, e văzută în tot ce are mai frumos chiar de această “creatură”, iar fata vede dincolo de aparențele fizicului lui înspăimântător, simte sensibilitatea și nevoia de ocrotire.

The Shape of Water a câștigat mai multe premii Oscar, printre care pentru cel mai bun film și cea mai bună regie. Îl găsești pe Disney+.

Acestea sunt cele 8 filme de dragoste Disney+ pe care le-am revedea oricând atunci când suntem într-o dispoziție romantică. Sunt filme nu doar romantice, ci în primul rând filme bune, care oferă entertainment de calitate.

Vezi și

8 recomandări de filme Disney+ pentru vacanță

TOP 8 filme 2023 – din producțiile lansate până acum

5 Seriale 2023 de neratat – doar seriale lansate în 2023

The Ministry Of Ungentlemanly Warfare (2024) – trailer oficial

Regizorul Guy Ritchie (Gentlemen, Snatch, Lock, Stock and Two Smoking Barrels) lansează în acest an nu doar un serial nou, ci și un film, cu acțiunea în Al Doilea Război Mondial: The Ministry Of Ungentlemanly Warfare.

În distribuție îi veți putea vedea pe Henry Cavill („The Witcher”), Alan Ritchson („Reacher”), Eiza González („Ambulance”), Henry Golding („Snake Eyes”), Alex Pettyfer, Cary Elwes și alții.

Filmul este programat pentru lansare în cinematografe pe 19 aprilie 2024. În România nu are programată premiera.

Comedia de acțiune și spionaj este inspirată din evenimente reale, plecând de la o organizație secretă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial co-creată de autorul lui James Bond, Ian Fleming.

Ultimele articole