Unde iesim

Prim planul celor dintâi zile ale Festivalului Naţional de Teatru 2013 a fost ocupat de noua versiune a spectacolului Troienele, realizat de Andrei Şerban acum mai bine de patru decenii în Statele Unite. Dacă iniţial opera făcea parte, alături de Medeeaşi Electra, din spectaculoasa Trilogie greacă, aceasta a trecut, pe parcursul timpului, prin trei montări succesive, astăzi aflându-se în repertoriul Operei Naţionale din Iaşi.

Strict din perspectiva subiectului, spectacolul înfăţişează sfârşitul războiului troian, când aheii iau prizoniere femeile troiene, în frunte cu exponentele lor cele mai de seama –  Hecuba, Elena, Cassandra, Andromaca. Nimic neobişnuit până acum, doar că Andrei Şerban a pus în scenă opera în greaca veche, fără subtitrare. Trecând peste bariera lingvistică, înţelegi că miza spectacolului stă, de fapt, în altă parte. Pe această linie, într-un interviu acordat la începutul anului, regizorul aduce câteva clarificări, mărturisind că spectacolul nu a fost conceput ca o experienţă intelectuală, ci, dimpotrivă, ca una anti-intelectuală, pe care trebuie să o simţi, nu să o înţelegi.

Ideea regizorală este potenţată de renunţarea la separarea convenţională a actorilor de spectatori. În loc să îşi ocupe, cuminte, locurile pe scaune, publicul este condus la începutul spectacolului de către soldaţii ahei undeva în culise, pe ritmul sacadat al bătăilor de suliţe şi al tobelor. De acolo va asista, în picioare, la trei momente cheie ale tragediei lui Euripide : avertismentul profetic al Cassandrei, lamento-ul Andromacăi în încercarea ei de a-şi salva fiul şi ponegrirea Elenei, considerată vinovată pentru declanşarea războiului. Andrei Şerban creează din acest ultim moment una dintre cele mai „tari” scene teatrale de până acum: o Elena dezbrăcată aproape complet, căreia i s-a smuls de pe cap peruca, mânjită pe corp cu sânge, paie şi noroi, violată  şi răstignită, apoi. Episoadele sunt cu atât mai intense cu cât se petrec chiar în mijlocul publicului- purtând făclii aprinse sau care de lemn, troienele captive şi aheii se mută dintr-o parte în alta a spaţiului de joc, croindu-şi drum printre spectatorii contrariaţi.

În încercarea de a-şi asigura un loc în mulţime, cei din urmă sunt nevoiţi să îşi schimbe constant poziţia şi să se replieze rapid, călcându-se de multe ori pe picioare. La reprezentaţiile de săptămâna trecută, intenţia regizorului de a duce interacţiunea artiştilor cu publicul la un alt nivel a fost umbrită, din păcate, de neajunsurile spaţiului în care s-a desfăşurat spectacolul – sala Majestic a teatrului Odeon s-a dovedit neîncăpătoare pentru toţi cei veniţi să vadă tragedia.

Trecând peste neplăcerile de rigoare, artiştii Operei Naţionale din Iaşi reuşesc să stârnească energii vibrante şi să creeze o atmosfera specială, de ritual. Poate cel mai mare merit îi revine aici corului feminin, în care imprecaţiile şi blestemele Hecubei (Simona Titieanu) se îmbină cu incantaţiile păgâne rostite de Cassandra (Cristina Grigoraş), cu tânguirile Andromacăi (Marinela Nicoară), dar şi cu ţipetele Elenei (Ana Maria Donose Marcovici). Muzica este semnată de Elizabeth Swados, cea care în 1974 compunea varianta originală pentru operă.

În cea de-a doua parte tonalitatea se schimbă, căpătând accente lirice – cortina se ridică, iar la balconul sălii de spectacol femeile troiene, cu lumânări aprinse în mâna, îşi plâng durerea. Bocetul lor sfâşietor se va estompa apoi treptat, lăsând loc unei resemnări calme, anticipativă pentru exilul şi călătoria pe mare din finalul tragediei.

Infidelitatea este abordată cu regularitate în comedii, folosită şi refolosită ca subiect în multe dintre producţiile teatrale, TV sau în film. Comedia Un pic prea intim montată de Cristi Juncu pe scena de la Nottara nu face nici ea excepţie, ba chiar ridică miza, plusând cu o intrigă mai încâlcită şi ceva probleme de ordin moral.

Bărbaţi care îşi înşeală iubita cu vecina de alături s-au mai văzut, la fel şi profesori de literatură boemi care încep o aventură cu una dintre studentele lor. Dar care este probabilitatea de a avea relaţii cu toate aceste femei şi de a le lăsa pe toate trei însărcinate într-un interval de nouă zile? La o astfel de enigmă trebuie să găsească răspunsul Tom, un Don Juan cu aspiraţii de poet, ce se încurcă, în acelaşi timp, cu Jen (iubita oficială), Maureen (vecina lui căsătorită care, culmea, nu putea să aibă copii) şi Becca (studenta sa, în vârstă de 18 ani). Şirul cuceririlor lui Tom este completat de o aventură mai veche – Franny, logodnica celui mai bun prieten al său şi sora lui Jen.

Piesa este construită sub forma unui jurnal: Tom (Andi Vasluianu) urcă pe scenă şi se destăinuie în faţa spectatorilor și a lui Seth (Dan Bordeianu), prietenul său din copilărie. Imediat după aceea cortina se ridică, evenimentul proaspăt povestit începe să prindă contur, iar din narator Tom devine un personaj care îşi joacă propriile memorii. Datorită alternanței permanente dintre relatare şi reprezentare piesa are un ritm dinamic, susținut, totodată, prin numeroasele momente de interacțiune ale lui Andi Vasluianu cu publicul. Carismatic şi efervescent ca un veritabil entertainer, actorul interpretează un Tom versatil, cand bărbat cuceritor, cand artist care nu se mai recunoaşte pe sine şi se teme de singurătate.

Distribuţia este întregită de Cristina Florea (Jen), Catrinel Dumitrescu (Maureen), Diana Roman (Becca), Irina Velcescu (Franny) şi Dan Bordeianu (Seth). Cristi Juncu a fost inspirat în alegerea actorilor, căci fiecare îşi conturează cu naturaleţe personajul, iar pe scenă relaţionează dezinvolt unii cu ceilalți. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre decizia regizorului de a introduce în cea de-a doua parte a spectacolului râsete şi aplauze din off. Sonorul deranjant de ridicat inhibă orice încercare de zâmbet a spectactorilor reali şi dă piesei un aer nepotrivit, de sitcom.

Alături de distribuția bine aleasă, Un pic prea intim are meritul de a ieşi din tiparele comediei clasice, moralizatoare. Situaţia pe care o traversează protagonistul nu este numai hilară, nu are neapărat un deznodământ fericit, ci naşte tensiuni şi zvârcoliri morale, piesa devenind, în ultimă instanţă, o comedie-dramă echilibrată.

Spectacolul s-a jucat săptamâna trecută în cadrul festivalului de comedie Fest(in) pe bulevard, aceasta intrând de acum în repertoriul curent al Teatrului Nottara. 

Cu o voce pe care ai recunoaște-o dintr-o mie, Ana Moura a adus un pic din spiritul portughez la București. Supranumită „Prințesa muzicii fado”, tânăra cântăreață a început concertul de la Sala Palatului ușor timid, dar a reușit performanța de a încheia cu întregul public ridicat în picioare și susținându-i ritmul melodiilor prin bătăi de palme.

Venită pentru prima oară în România, Ana Moura este un nume cu destul de multă notorietate pe scenele din străinătate. Ea și-a început cariera cântând prin cluburile de noapte ale Lisabonei, dar a explodat în popularitate și vânzări în 2007, atunci când a lansat albumul Para Além da Saudade. De atunci a colaborat cu Rolling Stones, Prince s-a declarat a fi fan și a mai scos pe piață două cd-uri (Leva-me aos Fados și Desfado –2012).

Din Desfado a și interpretat la București o serie de melodii. Cover-ul după A case of you, originalul aparținând lui Joni Mitchell, este una dintre ele. Deși a fost o interpretare originală, a părut a fi în afara zonei ei de confort și a fost punctul cel mai slab al întregului recital. După cum a spus chiar ea, pe ultimul album a vrut să îmbine fado cu jazzul, nu întodeauna la modul cel mai fericit. Dar atunci când a rămas la a face ce face ea cel mai bine, anume fado, a excelat. O muzică tradițională ce a apărut în barurile portugheze, fiind mai degrabă asociată cu elementele marginale ale societății, fado exprimă starea de melancolie a unui popor "bipolar", mereu la granița dintre fericire și tristețe. Sau cel puțin așa a explicat Moura în una din multele ei convorbiri foarte politicoase și simpatice cu publicul, în portugheză, engleză și română.

Un recital cald, ce a pus multe zâmbete pe fețele celor din jurul meu și de departe cea mai bună opțiune pentru o seară rece și umedă de toamnă în București. Astăzi se vor bucura de vocea ei timișorenii, iar pe 7 octombrie clujenii. Concertele sunt anunțate ca fiind sold out, dar poate totuși reușiți să faceți cumva rost de bilete.