Mama, un horror cu Jessica Chastain

0

Pentru horror-ul spaniol Mama, prezentat de regizorul Guillermo del Toro (în calitate de producător executiv), Jessica Chastain renunță la părul lung și roșcat în favoarea unei peruci negre și o aduce la viață pe Annabel – o tânără ale căror interese nu includ sub nici o formă îngrijirea unor copii.

Annabel este basist într-o trupă punk-rock și, împreună cu iubitul ei Lucas (Nikolaj Coster-WaldauGame of Thrones), se trezește nevoită  să adopte două fetițe (Megan Charpentier și Isabelle Nelisse) nepoatele lui Lucas, care au fost găsite trăind singure de 5 ani și nu oriunde, ci într-o casă abandonată dintr-o pădure. Insă… "singure" se dovedește a fi un termen relativ.

Mama este debutul regizoral în lungmetraj al lui Andrés Muschietti. Scurtmetrajul omonim de la care a pornit ideea filmului – Mamá – este și cel care l-a convins pe del Toro să se implice în proiect. 

Beautiful Creatures

0

Beautiful Creatures este o poveste de dragoste plasată într-un fundal supranatural, care ne introduce într-o nouă "ordine a lucrurilor" – ritualuri, deveniri și ierarhii de factură sci-fi. Ecranizat după romanul omonim – declarat bestseller de New York Times și primul din seria Caster Chronicles – filmul beneficiază de interpretările unor actori ca Jeremy Irons, Emma Thompson sau Emmy Rossum.

Lena (Alice Englert) este o fată nou-venită în orașul Gatlin. Ethan (Alden Ehrenreich) s-a născut aici, dar asta nu îl impedica să deteste amorțeala orășelului liniștit din Sud. Lena îi atrage atenția și îl scoate din plictiseala cotidiană, mai ales când află de misterioasele puteri pe care le ascunde fata și faptul că se apropie un moment crucial în viața ei.

La vârsta de 16 ani, casterii (ca Lena) sunt supuși unui proces care le decide viitorul, urmând să fie aleși de lumină sau întuneric. 

The Impossible

0

Teroarea uneia dintre cele mai mari catastrofe naturale din istorie este diminuată de compasiunea, curajul şi bunătatea oamenilor. Filmul lui Juan Antonio Bayona, The Impossible, urmărește povestea unei familii în timpul tsunamiului care a avut loc în 2004, în Oceanul Indian.

Maria, interpretată de actrița Naomi Watts, și Henry, jucat de Ewan McGregor, iși duc cei trei copii în vacanţa de iarnă în Thailanda, aşteptându-se la câteva zile de relaxare într-un paradis tropical. În dimineaţa zilei de 26 decembrie, în timp ce familia se afla la piscină, se aude un zgomot asurzitor. Valul de tsunami…

The Impossible,care a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Toronto, este a doua întâlnire cineamtografică a actorilor Naomi Watts și Ewan McGregor, după filmul Stay, din 2005.

Naomi Watts a fost nominalizata la Globurile de Aur 2013 pentru rolul din aceasta drama.

Lincoln

0

Lincoln, cea mai nouă producție a regizorului Steven Spielberg, deja în cărți pentru multe premii Oscar, este o dramă biografică care urmărește ultimele patru luni din viața lui Lincoln – președintele american ce a reușit să abolească sclavia în America. 

Daniel Day-Lewis este cel care îl readuce la viață pe Abraham Lincoln, într-un moment crucial al Războiului Civil American. Conflictul dintre Nord si Sud apropiindu-se de sfârșit, posibilitatea unei păci timpurii nu ajută cauza anti-sclavie. Deși dezirabilă pentru popor, pacea ar fi fost dăunătoare scopului final al președintelui – asigurarea trecerii de Congres a celui de-al treisprezecelea amendament al Constituției Statelor Unite, cel care declara abolirea definitivă a sclaviei. 

Alături de Lewis, în Lincoln evoluează și Sally Field în rolul soției președintelui (Mary Todd Lincoln), Joseph Gordon-Levitt (Robert Lincoln), Tommy Lee Jones sau James Spader. 

Fanny si Alexander

Fanny och Alexander trebuia sa fie ultimul film al lui Ingmar Bergman (dar au urmat si alte filme). Spre deosebire de Eyes Wide Shut, mostenirea altui mare regizor, Kubrick , controversat despre cat de reusit sau nu este, Fanny si Alexander este o capodopera.

Interesant de vazut de Craciun, datorita scenelor dedicate pregatirii acestuia si zilei de Craciun,  filmul dezvolta dincolo de orice cliseu si in modul cel mai natural un mesaj umanist. Este povestea de inceput de secol al XX-lea a unei familii suedeze care in preajma Anului Nou traieste despartirea de tatal lor, urmata de recasatorirea mamei cu o persoana extrem bigota si stricta. Intr-un fel, Fanny och Alexander este si povestea lui Bergman si a surorii acestuia, crescuti de un tata foarte sever – preot luteran.

Pentru ca s-a vrut in prima instanta o mini-serie TV, filmul circula in doua versiuni: una mai lunga, de 312 minute, si una de 188 minute. 

Filmul se gaseste online si pe torente.

Hemingway & Gellhorn

Nelinistitul Hemingway (jucat de Clive Owen) isi gaseste contrapartea in corespondentul de razboi Martha Gellhorn (Nicole Kidman). Intalnirea dintre cei doi se transforma intr-o poveste de dragoste tensionata de interactiunea dintre cele doua personalitati si de contextul celui de Al Doilea Razboi Mondial si razboiul franchistilor din Spania.

Daca iti plac Clive Owen si Nicole Kidman, atunci Hemingway & Gellhorn e un must see. Aproape nu exista scena in filmul HBO fara cel putin una din vedetele hollywoodiene, ceea ce face din Hemingway & Gellhorn viziunea idealizata si mai sexy a adevaratului cuplu.

Martha Gellhorn este unul din cei mai importanti jurnalisti de razboi din secolul al XX-lea si una din muzele lui Hemingway, cu siguranta mai mult decat o nota de subsol in biografia scriitorului american. Gellhorn avea de altfel ca regula pentru acordarea de interviuri nementionarea lui Hemingway in intrebari.

Filmul poate fi vazut online.

Jocuri in curtea din spate – Despre vinovatie fara vina

0

Cinci adolescenţi de 17 și 14 ani. Cinci participanţi la jocul desfăşurat în curtea din spatele unui bloc, joc refăcut de Bobi Pricop pe scena Teatrului Act. Un joc lipsit însă de componenta ludică și transformat în final într-o dramă.

Jocuri în curtea din spate porneşte de la o poveste reală petrecută în Israel în anii ʼ90. Deşi nu a împlinit încă 15 ani, Dvori (Ioana Manciu) face tot ce îi stă în putinţă pentru a demonstra că nu mai este un copil. Afişând o atitudine de adolescentă rebelă căreia „nu îi e frică de nimic”, ea încearcă pe de-o parte să se integreze în rândul celor patru băieţi mai mari, iar pe de alta să îi atragă atenţia lui Asaf (Pavel Ulici)- un fel de „lider” al grupului pe care îl place. Este de ajuns ca o provocare să fie formulată pentru ca Dvori să o şi ducă la bun sfârşit: bea, fumează, dansează în faţa celorlalţi, totul pentru a fi luată în serios. Lucrurile ajung din păcate prea departe, până în punctul în care fata ajunge să fie violată.

Gradul de vinovăţie al tinerilor este însă dificil de stabilit. Da, putem spune că Asaf, Sela (Cezar Grumăzescu), Gidi (Vlad Pavel) şi Schmulik (Florin Hriţcu) o manipulează pe Dvori, dar în acelaşi timp aceasta nu face nimic ca să riposteze. Dacă încerci să ţii cont de toate circumstanţele, linia dintre victimă şi agresor devine labilă. Piesa încearcă să ofere în acest sens o a doua perspectivă: cea a procesului, în care atât Dvori cât şi băieţii sunt audiaţi în vederea stabilirii unei sentinţe. Astfel, cele două planuri alternează în permanenţă, în prezentul procesului fiind inserate secvenţe din povestea iniţială. Mai mult, aceiaşi actori joacă atât rolurile de inculpaţi, cât şi pe cele de avocaţi, iar trecerile de la un personaj la altul se petrec brusc, sub ochii spectatorilor.

Diferenţa dintre roluri este dată de un singur gest sau de un detaliu vestimentar. În momentul în care Ioana Manciu renunţă la codiţe şi îşi strânge părul, ea nu o mai interpretează pe Dvori, ci pe procuroarea impunătoare. Tot în acelaşi fel, Asaf renunţă la căciula şi la atitudinea de bad boy pentru a se transforma în avocatul tăios, sigur pe sine. Interpretarea este, de altfel, şi atuul piesei. Nu regia sau decorul (minimal, reprezentat de cinci scaune) impresionează, ci modul în care actorii reuşesc să intre aproape instantaneu într-o stare complet opusă celei precedente. În paranteză fie spus, Ioana Manciu a primit anul acesta în cadrul Fstivalului National de Teatru şi un premiu pentru acest dublu rol din Jocuri în curtea din spate.      

Tensiunea pe care o degajă piesa pe parcursul celor 60 de minute (datorată în parte subiectului, dar mai ales jocului actorilor) te solicită, ca spectator, destul de mult. Starea persistă până în final, când verdictul se dizolvă în ambiguitate – publicul nu pleacă de acolo cu o sentinţă, ci cu o serie de întrebări la care trebuie să găsească singur răspunsuri.

„Năpasta”, în regia lui Radu Afrim

0

Sfârşitul anului 2012 a adus la Teatrul Naţional o premieră: drama Năpasta, în regia lui Radu Afrim. Spectacolul va marca nu doar sfârşitul „Anului Caragiale”, dar şi inaugurarea noii săli Media a instituţiei.

Cum se împacă clasicitatea textului lui Caragiale cu montările inovatoare ale lui Afrim rămâne să descoperim. Cert este că vorbim despre o adaptare modernă, în care Anca (Crina Semciuc/ Simona Popescu) devine creatoare de modă, iar decorul este de factură citadină. Marius Manole, Mihai Călin şi Emilian Oprea completează distribuţia acestei piese despre răzbunare, obsesie şi nebunie.

Drama personajelor este intensificata de tonalitatea gravă a melodiilor interpretate de Luiza Zan şi Valentin Luca, iar costumele semnate Cosmin Florea imprimă spectacolului o notă suprarealistă. 

Preţurile biletelor sunt de 20 sau 60 de lei.

Nascut iarna – o piesa inutil de eclectica

0

La un an după retragerea sa într-o cabană abandonată din Dartmoor, West, fost gangster londonez, primeşte vizita unui asociat mai vechi (Wally) şi a fiului vitreg al acestuia din urmă (Patsy). În linii mari aşa s-ar putea sintetiza cea mai recentă premieră montată la Teatrul Foarte Mic, Născut iarna. Lucrurile nu stau însă nici pe departe atât de clar în piesa regizată de Radu Dragomirescu.

Deşi ne dăm seama încă de la început că este vorba despre o vizită aşteptată – West (Cristian Iacob) ascute anticipativ un topor si pregăteşte o sticlă de vin pentru viitorii oaspeţi – motivele sosirii celor doi în Dartmoor rămân incerte. Oricare ar fi însă aceste intenţii, pe parcurs înţelegi ca ele nu sunt în niciun caz paşnice. West, Wally şi Patsy se insultă şi se îmbrâncesc frecvent în piesă, tensiunea dintre ei fiind mai degrabă afişată la modul ostentativ, decât acumulată progresiv.

La fel de incerte sunt şi identităţile personajelor, cu atât mai mult cu cât înfăţişarea lor nu uşurează deloc încercarea spectatorului de a înţelege ce se întâmplă. În timp ce Patsy (Viorel Cojocaru) apare ca un punker, cu aferenta creastă colorată, Wally (Radu Zetu) este îmbrăcat la costum, iar pe degetul mic îi străluceşte un inel kitschos. Nimic care să facă însă din primul un wannabe gangster, iar din tatăl sau vitreg un mafiot aflat de mult în branşă, după cum ne indică finalul. Faptul că folosesc un limbaj vulgar sau că la un moment dat se dezbracă în chiloţi nu ajută în niciun caz la nimic, ba dimpotrivă, coboara lucurile în derizoriu.

Abia în actul al II-lea sunt explicitate anumite elemente. Printr-un decupaj temporal, ne întoarcem la momentul în care West, bătut şi plin de sânge, ajunge pentru prima dată în casa din Dartmoor. Aflăm astfel că până nu demult fusese un gangster, dar care încearcă acum să îşi lase fosta viaţa în urmă.

Titlul spectacolului nu se sustrage nici el impresiei generale de confuzie. Sigur, se specifică faptul că acţiunea se petrece la începutul iernii, unul dintre personaje scoate dintr-o cutie nişte globuri, iar un altul poartă pe cap o căciulă de Moş Crăciun, dar legătura cu subiectul piesei îmi scapă. Lipsa unui echivalent în română pentru titlul original al piesei semnate de Jez Butterworth, The Winterling, şi-a spus probabil cuvântul.

Pe lângă dedesubturile josnice ale lumii interlope, Născut iarna marşează, potrivit descrierii, şi pe o poveste de dragoste. Spre final îşi face apariţia Lue (Claudia Prec), o tânără abandonată care locuia împreună cu West în acea casă a promiscuităţii – lăcaşul “vagabonzilor, al şomerilor şi al degeneraţilor”. Interacţiunile dintre cei doi tind mai mult către ideea de compasiune (West trebuia să o ajute pe fată să plece din locul respectiv), şi nu atât către ipoteza unei iubiri împărtăşite. În orice caz, nu există motive care să susţină ieşirea melodramatică a actriţei, când, luandu-şi rămas bun de la West, începe să plângă în hohote, în timp ce rimelul i se scurge pe faţă.

La capitolul “părţi bune” am putea aminti decorul (Iulian Baltăţescu). O sobă cu burlan, un pui de găină atârnat de o sfoară, scaunele din lemn – toate redau atmosfera austeră specifică acelei cabane abandonate în mijlocul pădurii în care se desfăşoară acţiunea. Reuşită este şi interpretarea lui Avram Birău în rolul lui Draycott, un bătrân detracat- singurul personaj aflat în concordanţă cu imaginea de lume abjectă pe care ar fi trebuit să o înfăţişeze piesa.

Chiar şi aşa, Născut iarna rămâne un amestec de elemente care nu reuşesc să se armonizeze, o poveste cu iz mafiot în care combinaţia dintre răzbunare, crimă şi iubire dă senzaţia unui preaplin.

Sarpele in iarba – Gradina primejdiilor ascunse

0

La sfârșitul lunii noiembrie a avut loc la Teatrul Bulandra premiera oficială a spectacolului Şarpele în iarbă, adaptat de Emil Hoştină după piesa dramaturgului contemporan Alan Ayckbourn. Expresia englezească  Snake in the grass – aleasă ca titlu – redă cu acurateţe ideea piesei, cea a unei persoane alunecoase și viclene. Piesa este de fapt un joc de-a șoarecele și pisica între trei femei și încearcă să expună în mediul teatral suspansul unui thriller cinematografic.

Deși cu doar trei personaje, spectacolul reușește să construiască tensiune într-o oarecare măsură datorită jocului actrițelor și apropierii fizice de locul acțiunii (piesa se joacă în mica Sală Atelier a Teatrului Bulandra, actorii aflându-se la zeci de centrimetri de spectatori). 

După mai bine de 15 ani Annabel (Ioana Abur) şi Miriam Chester (Anca Androne) se reîntâlnesc în grădina din spatele casei părinteşti, realizând o incursiune în trecut. Cea mai tulburătoare este amintirea tatălui care, deşi a încetat din viaţă, continuă să le provoace suferinţă. Figura paternă este asociată cu un lung şir de experienţe traumatice, pe care cele două personaje le vor dezvălui pe parcursul piesei în monologuri emoţionante.

Annabel destăinuie cum tatăl obişnuia să o bombardeze cu mingi de tenis, reproşându-i în permanenţă “neajunsul” de a se fi născut fată. Când viaţa îi oferă ocazia, ea părăseşte casa părintească şi se mută în Tazmania alături de soţul ei. Rămasă singură, Miriam este nevoită să îl îngrijească pe bătrân de una singură, sacrificându-şi astfel o mare iubire.

Odată fixate aceste elemente, una din asumpţile fundamentale ale piesei devine mai uşor de acceptat: pentru a scăpa de abuzuri, Miriam îşi ucide tatăl, administrându-i o doză letală de calmante. Un rol important îl are aici fosta asistentă a familiei, Alice (Iulia Lumânare), care ajunge să le şantajeze pe cele două surori cu dezvăluirea crimei.

Forţa piesei nu rezidă neapărat în povestea ca atare, cât în trăsăturile ei de dramă psihologică. Mai precis spus, de dramă feminină, căci de oriunde ai privi lucrurile, se degajă o imagine a femeii-victimă. Efectul este unul de compasiune, iar jocul actriţelor merge tocmai în această direcţie – determinarea publicului să empatizeze cu ceea ce se întâmplă pe scenă. Strategie care le-a reuşit.

Esenţială, cum spuneam, este şi acumularea progresivă a tensiunilor dintre cele trei personaje. În decursul timpului frustrările s-au tot adunat, iar multe lucruri au rămas nespuse. Toate acestea vor escalada la sfârşit, într-o rezolvare neașteptată.

Ultimele articole