Facebook
Acasă Timp liber Unde iesim Pagină 54

Unde iesim

Ultimele

Tinker Tailor Soldier Spy

Mihaela Matei
-
0

Regizorul suedez Tomas Alfredson a creat un film anti-Bond cu spioni de scoala veche care ii au ca oponenti pe spionii KGB. Imposibil sa rezisti la nostalgia (daca o ai) de a vedea un film in care si arta cinematografica, si spionii, sunt clasici.

Serviciul de spionaj englez, numit codificat Circul, este in pericol din cauza suspiciunii tradarii. Se pare ca in varful ierarhiei exista un agent dublu, A Mole. Seful Circului este destituit dupa ce prima incercare de a-l demasca pe tradator esueaza. Urmeaza "spionarea spionilor", realizata de Smiley (interpretat de Gary Oldman), un spion retras din activitate.

Tinker Tailor Soldier Spy este o ecranizare dupa John le Carré in care nu doar titlul este straniu de melodios potrivit (meritul scriitorului care a inspirat filmul), ci totul este armonizat cu o minutiozitate admirabila in mecanismul cinematografic: actiunea, actorii , imaginea (Hoyte van Hoytema), scenografia (Maria Djurkovic, cunoscuta si pentru The Hours), costumele (Jacqueline Durran), muzica (Alberto Iglesias).

Revenind la interpretare, rolul principal ii revine unui actor care nu dezamageste niciodata nici macar un strop, britanicul Gary Oldman. In general s-a remarcat in roluri secundare spectaculoase, gen Locotentul Gordon din Batman si reprezentantul raului din Al cincilea element. Este acompaniat de actori cel putin la fel de buni: Colin Firth (The King's Speec, A Single Man), John Hurt (Melancholia, vocea naratorului in Dogville), Tom Hardy (Inception si RocknRolla – unde este prietenul homosexual al lui Gerard Butler), Benedict Cumberbatch (Atonement), Mark Strong (tot RocknRolla) si lista nu e epuizata.

In curand pe Postmodern.ro si recenzia filmului Tinker Tailor Soldier Spy.

A Dangerous Method

Mihaela Matei
-
0

A Dangerous Method este ultimul film al regizorului canadian David Cronenberg, cunoscut pentru filmele despre personaje cu gusturi si personalitati mai ciudate. De data aceasta Cronenberg a realizat un film istoric despre psihanaliza, ce a avut premiera la Festivalul de Film de la Venetia din acest an.

Filmul povesteste relatia de prietenie transformata in rivalitate dintre psihanalistii Carl Jung (jucat de Michael Fassbender) si Sigmund Freud (interpretat de Viggo Mortensen, care se afla deja la al treilea film cu Cronenberg, dupa Eastern Promises si A History of Violence) si despre relatia amoroasa si de mentor dintre Jung si protejata sa, pacienta devenita una dintre primele femei psihanalist, Sabina Spielrein (jucata de Keira Knightley). Viggo Mortensen se transforma in Freud fara dificultati, dupa ce in Eastern Promises, penultimul film al lui Cronenberg, jucase rolul unui mafiot rus. Fassbender este destul de convingator in rolul lui Jung in dilema morala: familie sau aventura, urmarea instinctelor primare sau reprimarea lor.

Pe langa Keira Knightley (pe care o stii din Piratii din Caraibe, Pride & Prejudice, Atonement), Michael Fassbender (cunoscut pentru Inglorious Basterds al lui Tarantino) si Viggo Mortensen (Stapanul Inelelor, 28 Days, GI Jane, A Perfect Murder), in film joaca si Vincent Cassel (pe care l-ai vazut probabil ultima data in Black Swan, dar a mai jucat si in Eastern Promises – filmul lui Cronenberg in care joaca incredibil alaturi de Viggo Mortensen, Ocean's Twelve, La Haine). Dintre actorii prezenti, Keira Kinghtley e clar veriga cea mai slaba. 

Povestea este adaptata pentru ecran de Christopher Hampton, autorul al unui alt film cu "Dangerous" in titlu: Dangerous Liaisons (pentru care a luat un Oscar) si cel care a adaptat pentru ecran romanul lui McEwan, Atonement, si The Quiet American. 
Maestru al horror-ului idiosincratic, reorientat in ultimii ani spre thriller-uri psihologice, Cronenberg e cunoscut pentru Videodrome (in care directorul unui canal obscur de televiziune incepe sa piarda legatura cu realitatea dupa ce descopera o transmisiune a unor scene sado-masochiste), Dead Ringers (Jeremy Irons joaca rolul dublu al unor gemeni identici, ginecologi cu personalitati instabile), Naked Lunch (poate cel mai ciudat film al lui Cronenberg, ecranizarea cartii cu acelasi nume a lui William S. Burroughs, in care halucinatiile care fac subiectul filmului sunt aproape insuportabile pentru privitor), Crash (povestea unui cuplu cu gusturi sexuale neobisnuite), Spider (cu Ralph Fiennes si Miranda Richardson, in care Fiennes este un schizofrenic ce traieste in realitati paralele).

Carnage

Mihaela Matei
-
0

Dupa multe filme aparute in 2011, multe din ele prafuite, in sfarsit un film proaspat si inteligent: Carnage, ultimul film regizat de Roman Polanski. Nu are data premierei anuntata in Romania dar il poti vedea pe net la o calitate cat de cat decenta dar fara subtitrare. Filmul povesteste intalnirea dintre doua cupluri  jucate de Kate Winslet – Christoph Waltz si John C. Reilly – Jodie Foster, intalnire prilejuita de confruntarea dintre copiii de 11 ani ai celor doua familii, in care fiul sotilor Foster/Reilly ramane fara doi dinti.

Cele doua cupluri se intalnesc pentru a trata la modul cat mai civilizat intamplarea "nefericita", dar situatia degenereaza repede intr-un fel de confruntare intre neanderthalieni. Filmul este scurt (ceea ce e binevenit pentru un film cu doar patru personaje), pastrandu-si robustetea, umorul si tensiunea pana la final.

La cei 78 de ani si dupa un scandal in care a fost acuzat de viol in SUA (care dateaza din 1977, transformat intr-un never ending story), Polanski semneaza un film despre "farmecul discret al burgheziei", in general, si ipocriziile societatii americane, in special (ale carui situatii si gesturi se pot extrapola usor asupra burgheziei politically correct cam de pe oriunde din Occident).

Carnage este ecranizarea piesei de teatru a frantuzoaicei Yasmina Reza, o piesa cu patru personaje ce poate reprezenta oricand un sequel la Who's Afraid of Virginia Woolf?. Cele doua piese/filme au cel putin cateva lucruri in comun: acreala de lamaie a dialogului, ritmul alert si tensionat al replicilor, descoperirea acelorasi barbari sub o suprafata poleita si acelorasi conflicte de nedepasit intre cele doua sexe, plus deliciul unor roluri de femei isterice (Elizabeth Taylor e urmata in traditia istericalelor explozive de Jodie Foster si Kate Winslet).

O mentiune speciala merita Christoph Waltz, despre care as putea spune ca este noul John Malkovich. Waltz aproape ca absoarbe toata atentia, surprinzandu-te ca-i astepti fiecare expresie faciala si replica acida. Dupa rolul din Inglorious Basterds, pentru care a luat Oscarul, actorul austriac joaca desavarsit rolul cinicului blazat.

Filmul caricaturizeaza destul de mult realitatea, avand o malitiozitate un pic prea evidenta apropo de situatia descrisa: Kate Winslet este investment broker iar Waltz lucreaza pentru industria farmaceutica (doua din industriile cele mai blamate la nivel public in ultimii ani: financiara si farmaceutica), pe cand Jodie Foster este occidentalul patruns de dramele saraciei din Africa de la distanta confortului dintr-o tara civilizata si de fineturile artei plastice, iar Reilly (Magnolia, The Aviator, Gangs of New York, The Hours, Chicago) este cliseul genului the regular guy, cu un job normal si o viata simpla.

Filmul a avut premiera la Festivalul de Film de la Venetia, editia 2011.

Moneyball

Mihaela Matei
-
0

Moneyball este The Social Network al anului 2011, o poveste despre cum poti schimba “lumea” plecand de la o idee.

Este un film biografic-drama despre baseball ca business si ca sport, regizat de Bennett Miller (al doilea film al sau dupa Capote in 2005) si avandu-i in rolurile principale pe Brad Pitt,   Jonah Hill (Super Bad, The Invention of Lying), Robin Wright (New York, I love you, Forrest Gump, serialul TV Santa Barbara) si Philip Seymour Hoffman (The Big Lebowski, Capote –filmul lui Miller pentru care Hoffman a castigat un Oscar, The Ides of March, Synecdoche, New York, Magnolia).

Moneyball nu este doar un film hollywoodian despre sport asa cum ne-am obisnuit: povestea unei echipe in dificultate, transformata cu efortul unor persoane carismatice si cu viziune intr-o echipa-star. Este istoria unei idei, plecand de la intrebarea cum sa privesti cu ochi noi ceva cu care te-ai obisnuit. In cazul filmului, intrebarile sunt cum se joaca baseball-ul, cum se conduce si cine il joaca? De fapt, cum poti inova?

Filmul ecranizeaza bestseller-ul lui Michael Lewis Moneyball: The Art of Winning an Unfair Game, care spune istoria echipei de baseball Oakland Athletics, condusa de Billy Beane. In ciuda unei situatii financiare dificile, managerul echipei reuseste sa compuna o echipa extrem de competitiva printr-o abordare moderna si analitica, plecand de la statistici si alte date empirice despre jocul de baseball.

Filmul trebuia sa fie produs de Sony si regizat de Steven Soderbergh. Dupa ce Sony s-a retras chiar inainte de inceperea filmarilor, Brad Pitt, simtind ca povestea si rolul lui au potential, a refacut echipa cu regizorul Miller. Proiectul n-a murit, ci s-a transformat intr-un film care distreaza in aceeasi masura in care este profund, avand tot Studioul Sony ca producator.

Revista americana Rolling Stone a incadrat filmul la categoria dynamite stuff. Poți vedea aici trailerul Moneyball.

Ion Bârlădeanu, cowboy-ul meu – o expozitie de dragul de a-l vedea pe Ion B.

Post Modern
-
0

Expozitia Ion Bârlădeanu, cowboy-ul meu deschisa la Institutul Francez intre 7-28 noiembrie inseamna 20 de fotografii cu Ion Barladeanu imbracat intr-un costum de cowboy din hartie creponata care aduce a piele vintage. Toate fotografiile au ca axa majora verticala, curgand ca dintr-un candelabru in lobby-ul Institutului. 

Pe orizontala sunt cateva multimi de hartie tocata (metafora unor capite de fan), deasupra carora stau cateva fotografii (intr-un format infim fata de cele pe verticala) ale unor lucrari semnate de Ion Barladeanu, cu tema western-ul. Inedit, cele mai multe din ele sunt desene (intr-un stil grotesc á la Otto Dix) si nu colaje. In prima instanta, Ion Barladeanu a desenat, pentru a trece ulterior la o faza creativa bazata pe colaj,  intr-un stil á la Richard Hamilton.

Descrierea instalatiei pare lipsita de concept. Daca ar fi sa imbracam in idee obiectele descrise, creatoarea instalatiei, regizoarea de teatru Carmen Lidia Vidu, a gandit instalatia din admiratie si dorinta de a crea ceva impreuna cu "nea Ion", cum ii spune Carmen Lidia Vidu. Ion Barladeanu vorbeste in general despre colaje ca despre "filmele lui", pe care le "regizeaza" singur. Pana la western nu mai e decat un pas, avand in vedere ca perioada de creatie a lui Ion B. a fost si una in care western-ul era in prim plan ca forma cinematografica la Hollywood. Ion B. a fost inspirat, ca orice artist de pop art, de film, unul dintre mediile cu cea mai mare influenta in cultura si arta pop. Dincolo de asta, sunt curioasa cate filme a vazut Ion B. sau daca toate creatia de colaje care implica actori provine strict din almanahuri si reviste gen Paris Match, din care si-a decupat materia colajelor.

Comunicatul de presa care anunta expozitia vorbeste despre instalatie ca despre ocazia oferita lui Ion Barladeanu de a fi un "western hero, asa cum s-a visat dintotdeauna". Prin urmare expozitia este un exercitiu ludic si atat. Nu e cazul sa cercetam dupa motive mai profunde. Nu trebuie sa cautam calul de dar la dinti, placerea de a-l vedea pe Ion Barladeanu (la fel de modest si autentic ca oricand) si cateva colaje semnate de el merita orice prilej (ai putut sa-l vezi la vernisaj pe 7 noiembrie si poti inca sa il intalnesti in fiecare zi pana vineri, 11 noiembrie, intre 10:00-12:00 la Institutul Francez).

Mai multe detalii despre expozitie poti citi aici.

Ion Bârlădeanu, cowboy-ul meu

Mihaela Matei
-
0

Aseara, 7 noiembrie, a avut loc la Institutul Francez (Bd-ul Dacia nr 77) vernisajul instalatiei Ion Bârlădeanu, cowboy-ul meu. Expozitia va fi deschisa doar pana pe 28 noiembrie, iar de marti – 8 noiembrie pana vineri – 11 noiembrie Ion Barladeanu si regizoarea Carmen Lidia Vidu vor  fi prezenti la Institut intre orele 10:00-12:00 pentru discutii cu publicul si autografe.

Instalatia expusa pleaca de la ideea ca Ion Barladeanu si-a dorit sa faca film, colajele lui reprezentand propria regie a unor actori de film sau reclame si a unor personaje politice, decupate din reviste. Modeland ipostaza Ion Barladeanu ca erou de film, mai precis, de western, regizoarea Carmen Lidia Vidu compune o instalatie alcatuita din 20 de fotografii cu Ion Barladeanu ca si cowboy printre niste "capite" de ziare tocate (ziarele si revistele fiind materia cu care lucreaza Ion B) printre care se "ascund" 20 de fotografii format mic ale unor lucrari semnate de Ion B. ce au ca tema western-ul.

Exercitiul regizoarei Carmen Lidia Vidu este la fel de improbabil ca ideea Ion B. – artist ajuns sa expuna la Londra si Paris alaturi de Duchamp si Andy Warhol dupa ce a trait ca om al strazii aproape 20 de ani. Miscarea de la imaginea modesta si autentica a lui Ion B. la cea de erou western e lipsita de umor (nici nu cred ca a fost scopul), fiind mai degraba ironica, in stilul lui Ion B.

Fotografiile cu Ion Barladeanu in ipostaza de cowboy fac parte dintr-o editie limitata care este la vanzare in cadrul expozitiei. Fiecare poster costa 100 lei si, conform allhollow.com, intreaga suma stransa va ajunge la Ion Barladeanu.

Carmen Lidia Vidu este regizoare de teatru si de evenimente live. Ultima piesa pusa in scena a fost la Teatrul National in 2007, Privighetoarea si trandafirul.

Ion Barladeanu este un artist complet atipic, fara educatie formala si care si-a realizat lucrarile strict dintr-un impuls creativ si neurmarind expunerea catre public.  Ion Barladeanu a inceput sa lucreze la colajele sale in anii '70, adunand imagini din revistele cumparate de el sau colectate din revistele aruncate la gunoi. Tema lui cea mai importanta este critica politica si sociala, prin colaje care combina suprarealismul cu pop-artul intr-un grotesc si absurd care dau seama de viata in Romania de dinainte de '90 si dupa, visand in acelasi timp la evadare. De aproximativ 10 ani Ion B. nu mai creeaza.

In anul 2008 a fost descoperit de curatorul si proprietarul Galeriei H'Art, Ion Barladeanu fiind considerat deja unul din cei mai importanti artisti romani de pop art . Pe langa galeriile si  muzeele romanesti, Ion B. a expus alaturi de lucrari semnate Duchamp si Andy Warhol in galerii de la Paris, Londra, Copenhaga, Basel.

Daca vrei sa afli mai multe despre Ion Barladeanu, poti urmari si documentarul produs de HBO avand ca subiect viata lui Ion Barladeanu si viziunea lui creativa: The World According to Ion B. (2009). Vezi trailer mai jos. Filmul a primit un premiu Emmy.

Margin Call

Mihaela Matei
-
1

In acest weekend are premiera Margin Call, o noua drama despre Wall-Street-ul ultimilor ani si angajatii bancilor de investitii, care urmeaza filmelor de acelasi gen Inside Job, Too Big To Fail si Wall-Street II. Pentru unii probabil subiectul e o motivatie suficienta pentru a cumpara un bilet. Pentru ceilalti, plictisiti de stirile zilnice din lumea financiara a ultimilor trei ani, merita spus ca Margin Call are recenzii apreciative, unele chiar foarte bune.

Actiunea urmareste 48 de ore la o banca de investitii (modelata in film dupa Lehman Brothers sau Goldman Sachs) aflata in buza crizei financiare din 2008. Unul dintre angajati descopera in urma unor calcule matematice ca banca ar putea intra in faliment destul de rapid din cauza volatilitatii activelor din portofoliu. Urmeaza o noapte si o zi extrem de tensionate in care personajele incearca sa salveze situatia cu costuri minime.

Filmul ar putea fi neinteligibil din cauza sofisticarii terminologiei din domeniul instrumentelor financiare, dar nu e niciun motiv de ingrijorare pentru privitor, inclusiv personajele filmului recunosc ca nu inteleg mare lucru din jargon. Margin Call are cateva dialoguri mai tehnice, dar nu este un aspect major al filmului. Ar fi poate bine de spus ca MBS, termenul folosit destul de des in film si cauza problemelor financiare care constituie intriga filmului, nu inseamna „mamaliguta cu branza si smantana” ci mortgage backed securities, adica obligatiuni ipotecare colaterizate, instrumente financiare construite pe baza ipotecilor si tranzactionate intre banci.

Margin Callnu e un documentar, ci mai degraba un studiu psihologic. E mai degraba o drama bine povestita care tinde spre thriller (in ultimii ani s-a instituit si genul thrillerului financiar) si nu o vanatoare de vrajitoare. Regizorul JC Chandler, aflat la primul lung-metraj, are inteligenta sa nu caute vinovati ci doar sa spuna o poveste prin dialoguri foarte bune.

Ar mai fi de spus ca Margin Call este lipsit de spectaculozitate vizuala (scenele se petrec aproape exclusiv in birouri fade, nu are culori atragatoare si costumele actorilor nu te distrag de la urmarirea dialogurilor, nu e filmat 3D si nu are efecte speciale), ceea ce nu ii scade din valoare, ci adauga cateva puncte realismului filmului.

Aproape ironic, Margin Call este un film despre bani facut cu un buget foarte mic (3,4 mil USD) si filmat in doar 17 zile. Cu toate astea distributia atrasa nu e prafuita, ceea ce deja spune destul de mult despre film. Cap de afis e Kevin Spacey, pe care il stii din American Beauty si The Usual Suspects, sau din comedia de anul acesta, Horrible Bosses. Jeremy Irons joaca si el (l-ai vazut in foarte multe filme -comerciale sau de autor-, de la filmul lui Cronenberg Dead Ringers, la Callas Forever, Lolita, Chinese Box, Damage, Kafka, Die Hard).

Impreuna cu cei doi joaca Paul Bettany (il stii din Dogville, A Beautiful Mind, Iron Man, A Knight's Tale), Demi Moore (putin vizibila in ultimul timp in filme),  Stanley Tucci (Captain America, Easy A, Julie & Julia, The Devil Wears Prada, seria TV Miami Vice),  Simon Baker (seria TV The Mentalist, The Devil Wears Prada, L.A Confidential) si Zachary Quinto (cu o cariera in special in televiziune).

Crulic – drumul spre dincolo

Mihaela Matei
-
0

Crulic – dramul spre dincolo este un eveniment cinematografic pentru Romania, fiind primul lung metraj de animatie produs la noi in ultimii 20 de ani. Animatia foarte fin si fresh desenata este realizata in 2D si 3D printr-o combinatie de pictura, grafica, stop motion, colaj si desen peste fotografie.

Docu-animatia Crulic a fost deja selectata la cateva festivaluri de film, printre care cele de la Locarno (unde a primit o mentiune), Varşovia (doua mentiuni), Pusan (Coreea de Sud), Reykjavik, Cottbus, Jihlava, Festivalul CPX DOX sau Festivalul de Film BFI Londra.

Filmul se va afla și în competiția Festivalului Internațional de Film Anima Bruxelles, desfășurat între 8 și 17 februarie 2013, unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din lume. 

Crulic – drumul spre dincolo a fost scris, regizat si produs de Anca Damian, sustinuta de echipa alcatuita din desenatorii Dan Panaitescu, Raluca Popa, Dragos Stefan, Roxana Bentu, Tuliu Oltean si editorul Catalin Cristutiu. Actorii Vlad Ivanov (Polițist, adjectiv; 4 luni, 3 săptămâni, 2 zile; Principii de viață) si Jamie Sives (Clash of the Titans, Triage, A Woman in Winter) isi imprumuta vocile pentru film, Vlad interpretand personajul Claudiu Crulic, iar Jamie Sives pe cel pe al naratorului.

Filmul este povestea trista si socanta a unui roman de 33 de ani, Claudiu Crulic, arestat in Polonia pentru un presupus furt, in anul 2007. Desi se dovedeste ca la momentul furtului Claudiu nu mai era in Polonia (ci in Italia), nu este eliberat. In incercarea de a atrage atentia asupra situatiei lui, Crulic intra in greva foamei, dar fara sa fie bagat in seama nici de autoritatile poloneze, nici de cele romane. Intr-un final, este eliberat pentru a se trata in spital cu doar 16 ore inainte de a muri.

Desi revoltatoare, conform Variety povestea este spusa cu un umor ironic, fara manipularea emotionala a privitorului.

Aufgang a cantat incredibil aseara, in cel mai viu si original concert posibil

Post Modern
-
0

Aseara au concertat in Bucuresti Rami Khalife, Francesco Tristano si Aymerich Westrich, adica o formula neobisnuita de muzica electro si clasica numita Aufgang. Un concert mai intens ca  Aufgang am experimentat rar, cu atat mai meritoriu este ca au reusit sa ne transmita asemenea socuri continue de energie in conditiile in care concertul a avut loc la Sala Radio, un loc complet nepotrivit pentru o asemenea nebunie muzicala.

Concertul a fost deschis de Rami  Khalife cu o compozitie proprie, Haos: o partitura minimalista, pe alocuri cu sonoritati ample si ritmuri ferme, in care artistul de origine libaneza a folosit mult pianul ca instrument de percutie.

Prima parte a fost foarte reusita, dar ce a urmat nu poate fi comparat decat cu o lovitura in plexul solar: o experienta naucitoare. Combinatia muzicala intre ritmuri de club sustinute la tobe de Aymerich Westrich, sampling si muzica a doua piane clasice operate dracesc si ireal de Rami Khalife si colegul lui, Francesco Tristano, a fost incredibil de originala, neasteptata si probabil ii va obseda mult timp pe cei care au fost in sala. A fost genul de concert despre care te trezesti la cateva zile pierdut in reverie, gandindu-te cat de magic a fost.

Gig-ul a facut parte, la fel de neasteptat, din cadrul Festivalului George Enescu, care merita felicitari pentru initiativa, motiv pentru care s-a desfasurat la Sala Radio. Sala de concert a fost destul de goala, probabil cei care vin de obicei la Enescu nu s-au identificat cu o astfel de muzica, iar cei atrasi de muzica electro fie nu au aflat de concert, fie au fost neincrezatori in ideea unui concert de gen la Festivalul Enescu.

Intr-adevar, alegerea salii nu a fost foarte inteligenta, un club ar fi fost mult mai potrivit, pentru ca lumea a stat pe scaune ca la Ateneu: nu s-a exprimat in nici un fel si nu s-a dansat deloc, desi probabil mai aveau un pic si faceau infarct la ce rupere de nori a fost pe scena.

Poti citi un preview al concertului aici: http://www.postmodern.ro/eveniment/muzica-electro-la-festivalul-george-enescu-rami-khalif%C3%A9

O viata reala

Mihaela Matei
-
0

Au voleur este varianta frantuzeasca si viziunea unei noi generatii asupra povestii cuplului de proscrisi Bonnie si Clyde. Filmul a facut parte din selectia oficiala a Festivalului de Film de la Locarno.

Guillaume Depardieu, fiul lui Gerard Depardieu care a murit in 2008 inainte de premiera  Au voleur , este in film Bruno, un spargator de case si masini. Intre el si Isabelle, profesoara de germana, se leaga speranta ca ar putea fi fericiti impreuna. In incercarea de a scapa de urmarirea politiei, Bruno o convinge pe Isabelle (Florence Loiret Caille) sa fuga intr-o zona nelocuita. In inima padurii, departe de violenta si raceala lumii, cei doi insingurati se iubesc ca si cum timpul s-ar fi dizolvat.

Este primul lung metraj al regizoarei Sarah Petit – Leonor.

Vezi mai multe

Ultimele articole

© Copyright Postmodern 2026