Paper Towns

După succesul nebun al filmului The Fault in Our Stars, varianta din 2014 a lui Love Story, nu întârzie să apară o nouă ecranizare a unui roman semnat de John Green: Paper Towns.

„Toată lumea are parte de un miracol”, consideră Quentin, iar miracolul lui are un nume predestinat pentru a fi rostit cu venerație pe holurile liceului: Margo Roth Spiegelman, vecina de peste drum. Prietenie în copilărie, descoperirea unui om mort într-un parc, zero dialog timp de mai mulți ani, o noapte de aventuri nemaipomenite și o dispariție misterioasă. Aceasta este traiectoria pe care o parcurge relația dintre Q și M. Adaugă la asta misterul orașelor de hârtie, plasate de cartografi pe hărți pentru a-și proteja proprietatea intelectuală, și ai în față punctul de plecare al unui film despre ultimele lecții pe care viața le oferă adolescenților.

Scenariul este scris de Scott Newstadter și Michael H. Weber, responsabili pentru (500) Days of Summer și The Spectacular Now. Q și M sunt interpretați de Nat Wolff (The Fault in Our Stars) și Cara Delevingne. În film apare pentru un minut și Ansel Elgort.  

Parade’s End

Dacă îţi plac prestaţiile actorilor britanici şi filmele de epocă, miniseria Parade’s End s-ar putea să-ţi stârnească interesul. În decorul elegant al epocii victoriene se desfăşoară legăturile tensionate din interiorul unui triunghi amoros format din Chripstopher, un aristocrat cu maniere conservatoare, Sylvia, soţia lui seducătoare, dar şi o expertă în arta manipulării, şi o sufragetă care îşi face loc în breşa din căsnicia lor plină de infidelităţi. Rolul aristocratului i-a fost oferit lui Benedict Cumberbatch, apreciat de fanii serialelor cu Sherlock Holmes, dar şi de cei impresionaţi de trăsăturile tipice unui personaj britanic excentric şi rece, în stilul nobililor de altădată, aşa cum sunt prezentaţi în literatura clasică. Lui i se alătură actriţele Rebecca Hall, în rolul Sylviei, şi Adelaide Clemens, în rolul sufragetei Valentine.

Miniseria compusă din cinci episoade are la bază o tetralogie scrisă de Ford Madox Ford, care se petrece în perioada marilor schimbări sociale aduse de Primul Rzboi Mondial, care îl va forţa pe  Christopher, ajuns pe front, să aleagă între manipulatoarea Sylvia şi tandra Valentine. Deşi realizează că nu este decât un pion în planurile Sylviei de a-i asigura copilului ei cu paternitate incertă un părinte înstărit, Christopher este prins în căsnicia nefericită din cauza unor principii conservatoare având ca urmări respectarea datoriei faţă de fidelitatea conjugală, sacrificându-şi fericirea. Abia când o cunoaste pe Valentine, o sufragetă vizionară pentru epoca ei, paienjenişul intrigilor ţesut de Sylvia pare să se destrame, deşi eforturile ei de a-l recâştiga pe Christopher după ce se întoarce de pe front amână răspunsurile clare, promiţând un final tensionat şi imprevizibil.

Parade’s Enda fost realizat în 2012, în urma unei colaborări dintre BBC şi HBO, şi a primit şase nominalizări la Premiile BAFTA, câştigând la categoria dedicată celor mai bune costume. Pe lângă designul costumelor, foarte apreciate de cei pasionaţi de istoria modei, Prade’s End impresionează şi datorită scenelor picturale, ce redau atmosfera oraşelor europene de la începutul secolului trecut şi eleganţa conacelor englezeşti.

Ricki and the Flash

Cunoscut pentru întunecatul Silence of the Lambs, regizorul Jonathan Demme este perfect capabil să-și îndrepte atenția către o dramă familială, după cum a dovedit prin Rachel Getting Married. În aceeași sferă se menține și cel mai recent film său, Ricki and the Flash.

Dramedia împletește problemele în familie cu elementul nelipsit din filmele lui Meryl Streep din ultimul timp: muzica. Actrița o interpretează pe Linda, o femeie de vreo 60 de ani care a renunțat la familie din pasiune pentru muzică, pasiune răsplătită printr-un succes modest alături de formația Ricki and the Flash.

Când fiica ei încearcă să se sinucidă, Linda este chemată de fostul soț (Kevin Klein, care a apărut alături de Streep în Sophie's Choice) să încerce să stabilească o conexiune cu periculoasa Julie (interpretată de fiica lui Streep, Mamie Gummer). 

Scenariul este semnat de Diablo Cody (Juno), iar distribuția este completată de Rick Springfield (True Detective) și Sebastian Stan (Captain America).

Big Game

Scris și regizat de finlandezul Jalmari Helander, Big Game respectă promisiunea din titlu: un joc interesant, cu accente naive, la scară hollywoodiană – doar îl are pe Samuel L. Jackson în distribuție.

Oskari (Onni Tommila) pleacă într-o expediție de vânătoare cu tatăl său și câțiva prieteni ai acestuia. Când încercările sale de a se implica în activitatea adulților ajung ținta glumelor, Oskari decide să-și dovedească bărbăția pornind singur, noaptea, în căutare unui trofeu.

Norocul îi pică din cer -la propriu, când președintele SUA se parașutează fix în fața sa. Air Force One a fost deturnat de bastardul psihopat al unui șeic. Big Game este filmul scenaritei americane prin ochii unui european pasionat de Steven Spielberg și Luc Besson, cu Samuel L. Jackson în rolul președintelui și Felicity Huffman în fruntea CIA.    

Comoara

Comoara, cel mai recent film al regizorului Corneliu Porumboiu, se distanțează de direcția experimentală a ultimelor proiecte, și amintește prin răbdarea cu care își construiește subiectul de Polițist, adjectiv.

Costi (Cuzin Toma) duce o existență monotonă, împărțită între locul de muncă și viața de familie, punctată de obiceiuri ceva mai luminoase: lectura cărților clasice de povești împreună cu fiul său. În mod surprinzător, povestea  se transformă în realitate când un coleg de serviciu îi propune o afacere: străbunicul lui îngropase în curte o comoară, dar pentru a o găsi are nevoie de un detector de metale. Costi finanțează expertul și aparatura și primește jumătate din comoară.

Realitatea este, bineînțeles, mult mai gri ca basmul; căutările sunt prezentate în film aproape în timp real, punctate de zbârnâitul detectorului activat de cea mai subțire sârmă. Filmul avansează lent, dar sigur spre un final incert: se repetă poveștile cu eroi citite fiului sau realitatea este pe cât de opacă bănuim. 

Louder Than Bombs

Louder Than Bombs marchează debutul în limba engleză a regizorului responsabil pentru filme precum Reprise și Oslo, August 31st. Joachim Trier nu se depărtează prea mult de formula cu care ne-a obișnuit: Louder Than Bombs se anunță o dramă mai liniștită decât am putea deduce din titlu, dar destul de inteligentă încât să uiți că ai de-a face cu un loc comun al filmelor indie americane – doliul.

Isabelle Huppert o interpretează pe Isabelle Reed, o fotografă care a lăsat familia pe planul al doilea pentru a se concentra pe cariera sa. Sacrificiul pare să fi dat roade întrucât succesul fotografiei ei de război este răsunător. La scurt timp după întoarcerea în țară, Isabelle moare într-un accident de mașină. 

În pragul unei expoziții retrospective, Richard, este hotărât să scrie un articol despre cea care i-a fost mai mult idol decât colegă. Un punct central al articolului ar fi dezvăluirea circumstanțelor morții Isabellei: nu e vorba de un accident, ci de sinucidere. Perspectiva publicării articolului scoate la iveală diversele mecanisme de confruntare cu doliul ale soțului și celor doi fii ai fotografei. 

În film apar și Jesse Eisenberg, Gabriel Byrne (Vikings), David Strathairn (The Blacklist), Devin Druid (Olive Kitteridge).

Trainwreck

Amy Schumer a început să câștige teren în fața colegelor de breaslă cu vechime (KristenWiig, Amy PoehlerTina Fey, Lena Dunham) odată cu serialul Inside Amy Schumer.În tradiția comediantelor pomenite, popularitatea a însemnat tranziția la marele ecran prin comedia Trainwreck, regizată de Judd Apatow, desigur. 

Cum scenariul este semnat de Amy Schumer suntem îndreptățiți să ne așteptăm la același material comic feminist, caraterizat prin asumarea fără menajamente a sexualității și prin umor care-și atinge ținta indiferent de sex. 

Educată să nu creada în monogamie, Amy duce o viață de sex fără complicații și alcool fără măsură. Sună bine, dar se pare că până și neîmblânzita Schumer trebuie să facă concesii de dragul unei mai mari vizibilități. Asta pentru că Amy îl cunoaște pe Aaron (Bill Hader), aruncă băutura și decide să vadă care-i treaba cu relațiile stabile. 

Bridge of Spies

Bridges of Spies este un thriller dramatic regizat de Steven Spielberg, după un scenariu scris de Matt Charman și frații Coen, care spune povestea lui James Donovan (Tom Hanks), un avocat din Brooklyn recrutat pentru o misiune CIA în timpul Războiului Rece.

Donovan a primit sarcina de a negocia eliberarea pilotului Francis Gary Powers după ce avionul său a fost doborât pe teritoriul Uniunii Sovietice. Podul la care face referire titlul filmului este unul real, care face legătura între periferia fostului Berlin de Vest și centrul orașului Postdam, aflat sub controlul Germaniei de Est. A primit numele de „pod al spionilor” în anii ’60 datorită faptului că serviciile secrete americane și sovietice faceau schimb de prizonieri în aceea zonă. Bridges of Spies, este inspirat de fapte reale și prezintă povestea pimului schimb de prizonieri facut pe acest pod.

Filmul va fi lansat în România pe 27 noiembrie 2015.

The Intern

Robert De Niro și Anne Hathaway vor fi starurile comediei The Intern, regizată de Nancy Meyers (What Women Want, The Holiday, It’t Complicared) și care va intra în cinematografe la începutul toamnei.

Ben Whitttaker (Robert DeNiro) este un bărbat de 70 de ani, văduv, care decide că pensionarea nu este o opțiune pentru el. Astfel, în încercarea de a găsi o activitate care să îl țină ocupat, aplică pentru un post de senior intern la un site de moda, înființat și condus de Jules Ostin (Anne Hathaway).

Distribuția filmului este completată de Rene Russo, Anders Holm, Andrew Rannells, Adam DeVine și Zack Pearlman.

În România, The Intern, va fi lansat în pe 25 septembrie 2015.

Mr. Holmes

Sherlock Holmes nu se potoleşte nici la bătrâneţe! Exact când începe să creadă că doar amintirile îl mai pot lega de aventurile detectiviste, un nou caz îi cere o revenire spectaculoasă, mai ales că este implicată şi o femeie foarte frumoasă. Acest caz îi tulbură zilele senine dedicate stupilor de la ferma sa de pe malul mării, unde încearcă să lase în urmă imaginile unei călătorii exotice, în care a văzut dezastrul provocat în Japonia de bomba atomică.

În Mr. Holmes, iconicul detectiv are şi un colaborator aparte, nimeni altul decât băiatul îngrjitorului de la ferma sa. Regizorul Bill Condon readuce în sălile de cinema un Sherlock Holmes în varianta interpretată de Ian McKellen, cunoscut publicului avid de poveştile fantastice din The Hobbit şi Lord of the Rings. Fanii romanelor şi ai filmelor în care detectivul cu accent britanic este protagonist îl pot vedea rezolvând noul caz începând cu data de 19 iunie 2015, data premierei mondiale.

Ultimele articole