Upgraded (2024) – trailer – pe streaming

O comedie romantică cu Camila Mendes (serialul Riverdale), Marisa Tomei și Lena Olin (The Unbearable Lightness of Being).

O tânără ambițioasă care încearcă să-și facă o carieră în lumea artei este mutată la clasa întâi, unde îl cunoaște pe un tânăr, care crede în mod greșit că aceasta este șefa lui.

Upgraded a intrat pe Prime Video pe 9 februarie 2024.

Suncoast (2024) – trailer – de azi pe streaming

Un film exemplu pentru cât de repede s-a mișcat de la lansarea la un festival de film până când a devenit disponibil pentru a fi vizionat. De obicei distanța în timp dintre momentul în care un film este proiectat pentru prima dată la un festival unde își caută un distribuitor până la momentul în care filmul chiar intră în cinematografe/pe o platformă de streaming este în medie de un an. 🙂

Ei, bine, Suncoast a fost proiectat pentru prima dată la Festivalul de Film Sundance pe 21 ianuarie 2024, a fost cumpărat de Hulu și, iată, pe 9 februarie a intrat pe Disney+ în România.

Suncoast este o dramă semi-autobiografică despre maturizare, cu Woody Harrelson și Laura Linney în două dintre cele mai importante roluri din film. În timp ce are grijă de fratele ei împreună cu mama sa (Laura Linney), o adolescentă leagă o prietenie neașteptată cu un activist excentric (Woody Harrelson).

Are You There God? It’s Me, Margaret. (2023) – de azi pe streaming

Are You There God? It’s Me, Margaret. este o dramă de maturizare cu accente comedice sau comedie cu accente dramatice :), bazată pe romanul cu același nume din 1970, semnat de Judy Blume. Printre actorii din distribuție îi vei recunoaște pe Rachel McAdams, Kathy Bates și Bennie Safdie.

Filmul a fost lansat în SUA în aprilie 2023, fiind foarte bine primit de critică. În România nu a rulat în cinematografe, dar a intrat astăzi, 9 februarie 2024, pe streaming, pe HBO Max.

Mary and George (2024) – teaser – în curând pe streaming

Un teaser foarte provocator, care anunță un serial la fel de provocator, cu Julianne Moore în rolul principal. 🙂 Mary & George este un psihodramă istorică îndrăzneață despre o mamă și un fiu care au complotat, au sedus și au ucis pentru a cuceri Curtea Angliei și patul regelui său.

Mary & George este un serial inspirat din povestea incredibilă, dar nu mai puțin reală, a Contesei de Buckingham Mary Villiers (Julianne Moore), care l-a folosit pe fiul ei George pentru a-l seduce pe Regele James al VI-lea al Scoției și I al Angliei (Tony Curran).

Prin scheme scandaloase, cei doi au parvenit în cele mai bogate, cele mai titrate și influente personalități ale Curții Engleze, și cei mai de încredere consilieri ai regelui. În același timp, locul Angliei pe scena mondială era amenințat de o invazie spaniolă, iar cetățenii protestau pe străzi pentru a-l denunța pe rege.

Dar nimic nu a oprit-o pe Mary să se căsătorească pentru a avansa în ranguri, să mituiască politicieni și să se folosească de criminali pentru a-și croi drum în inima Establishment-ului.

Mary and George este un miniserial cu 7 episoade, bazată pe cartea de non-ficțiune “The King’s Assassin” (2017), scrisă de Benjamin Woolley.

Filmările principale au avut loc în Anglia, începând din ianuarie 2023. Este o co-producție STARZ și Sky Studios, așa că ne așteptăm în România să o vedem în 2024 pe SkyShowtime.

Update: În România, Mary and George intră pe 8 martie pe SkyShowtime.

Moana 2 vine anul acesta în cinematografe – teaser

Copiii le așteptau pe Elsa și Ana, dar o vor primi pe Moana anul acesta :). CEO-ul Disney, Bob Iger, a anunțat ieri înaintea rezultatelor financiare trimestriale Disney, al doilea film Moana, care va intra în cinematografe pe 27 noiembrie 2024.

Moana 2 fusese inițial dezvoltat ca un serial TV, dar Bob Iger, impresionat de calitatea producției, a hotărât să îl transforme într-un film. Acum să vedem cât de bun este flerul lui și dacă nu este mai degrabă o reacție la scăderile de box-office pe care le-a avut Disney în 2023.

Și dacă tot vorbim despre rezultatele Disney, platforma Disney+ a pierdut 1,3 milioane de abonați în ultimele 3 luni din 2023, ca efect al creșterii prețului abonamentului și în contrast direct cu 5.9 milioane abonați câștigați de Netflix în aceeași perioadă.

Ripley – serial “limitat” NETFLIX – teaser

O nouă adaptare după romanele Patriciei Highsmith, în stilul “Talented Mr. Ripley”. Filmul e minunat, de ce aveam nevoie oare de o nouă adaptare? Sperăm să aflăm un răspuns valid pe 4 aprilie, când se lansează.

Rolul lui Ripley este jucat de Andrew Scott (Fleabag). În serial vor juca și Dakota Fanning și Johnny Flynn.

Mr. and Mrs. Smith (2024) – de azi pe streaming

Serialul “Mr. and Mrs. Smith” va încerca să ofere o perspectivă modernă asupra genului de spionaj, reinterpretând filmul cu același nume cu Angelina Jolie și Brad Pitt.

Filmul original cu cei doi actori hollywoodieni a fost un succes comercial cunoscut pentru amestecul de acțiune, umor și chimia dintre actorii principali. Serialul își propune să surprindă esența filmului, în timp ce dezvoltă povestea și personajele.

“Mr. și Mrs. Smith” este co-creat de Francesca Sloane, cunoscută pentru munca sa la “Fargo” și “Atlanta,” și este co-creat și produs executiv de Donald Glover (“Atlanta”) – care îl și joacă pe Mr. Smith, Phoebe Waller-Bridge (noul Indiana Jones) și alții.

Pe lângă cei doi actori talentați din rolurile principale, Donald Glover și Maya Erskine, în serial vor avea apariții și Alexander Skarsgård, Eiza González, Paul Dano, Sarah Paulson, Sharon Horgan, Ron Perlman, Billy Campbell, plus alți actori.

“Mr. și Mrs. Smith” face parte din efortul Amazon de a aduce conținut original de calitate pe platforma sa Prime Video. A avut premiera pe 2 februarie 2024.

Priscilla (2023, regizor Sofia Coppola) – luna aceasta pe streaming

În sfârșit, vom vedea un film nou al Sofiei Coppola, de la care avem unele dintre cele mai sensibile și profund feminine filme: Lost in Translation, The Virgin Suicides, Marie Antoinette.

În 2023, aceasta a lansat producția scrisă și regizată de ea, Priscilla – despre relația dintre Priscilla și Elvis Presley, după biografia Elvis and Me, scrisă de Priscilla Presley și Sandra Harmon.

După Elvisul lui Buz Luhrmann, vine, așadar, Priscilla, care îi va face contrapondere, aducând în prim plan perspectiva Priscillei Presley. Filmul a fost aplaudat și aclamat timp de 7 minute la proiecția de la Festivalul de Film de la Veneția, unde Cailee Spaeny, cea care o interpretează pe Priscilla Presley, a câștigat Coppa Volpi, premiul pentru cea mai bună interpretare feminină. Fun fact, una dintre actrițele favorite ale Sofiei Coppola, Kirsten Dunst, a ajutat-o pe Coppola să o aleagă pe Cailee Spaeny în distribuție. 🙂

Filmul a fost lansat internațional pentru 3 noiembrie 2023. În România nu a fost distribuit în cinematografe, dar va avea premiera pe HBO Max pe 23 februarie 2024 (poate cu o zi întârziere față de data internațională, în general producțiile se lansează în România pe HBO cu ceva întârziere, probabil pentru că nu au subtitrarea gata pentru sincronizarea cu lansarea internațională).

Argylle (2024) – trailer oficial

De la regizorul francizei de spionaj și comedie Kingsman (The Secret Service, The Golden Circle, The King’s Man), Matthew Vaughn, vom vedea o nouă creație, tot de spionaj, tot cu multă acțiune și umor, dar totuși într-un alt stil.

O comedie mai jucăușă, mai “meta” – cum e la modă acum – și mai pe sufletul generațiilor mai tinere :). Asta dacă luăm în considerare și doar un singur aspect al filmului, debutul în actorie al cântăreței Dua Lipa într-un rol destul de consistent.

Pe lângă Dua Lipa, în film îi veți recunoaște pe Henry Cavill, care interpretează personajul care dă numele filmului, spionul Argylle, pe Sam Rockwell, Bryan Cranston și Samuel L. Jackson.

Filmul va intra în cinematografe, inclusiv în România, pe 2 februarie 2024 și apoi pe Apple TV+, care a cumpărat drepturile de difuzare pentru suma colosală de 200 milioane USD.

Update 1 februarie 2024:

E un film simptomatic pentru criza în care se află industria filmului. Senzația pregnantă pe care am avut-o este că regizorul Matthew Vaughn (seria Kingsman) a încercat să replice, timp de peste 2 ore, experiența filmulețelor haioase sau cu tentă educativă de pe social media.

Ca și cum ai face scroll pentru fiecare scenă din film: ba una funny și de acțiune, ba una lentă cu lecții de viață și tot așa. În paranteză fie spus, ați observat că, mai nou, filmele iau citatele care circulă pe social media și le reciclează în dialogurile filmelor?

Acest melanj pe alocuri simpatic, pe alocuri obositor, este ținut într-un tot de răsturnările de situație și destul de puțin de personajele în sine.

Întrebarea naturală este de ce am merge la un film replică a experienței social media, în loc să stăm acasă și să facem scroll pe IG/FB/whatever, dacă asta ne dorim? De asemenea, ambiția Argylle e vanitoasă și chiar nebunească, dacă are impresia că se poate lupta cu algoritmul 😆.

Înțelegem, e o încercare, trebuia făcută de cineva, dar dacă industria vrea să salveze cinema-ul, probabil soluția stă tot într-un scenariu captivant și original, nu în copierea social media. Însă, cum spunea regizorul Denis Villeneuve (Dune) ieri într-un interviu, Hollywood-ul este într-un moment foarte conservator, în care Wall-Street-ul dictează. Ceea ce nu poate fi un semn bun, din păcate…

The Ministry Of Ungentlemanly Warfare (2024) – trailer oficial

Regizorul Guy Ritchie (Gentlemen, Snatch, Lock, Stock and Two Smoking Barrels) lansează în acest an nu doar un serial nou, ci și un film, cu acțiunea în Al Doilea Război Mondial: The Ministry Of Ungentlemanly Warfare.

În distribuție îi veți putea vedea pe Henry Cavill („The Witcher”), Alan Ritchson („Reacher”), Eiza González („Ambulance”), Henry Golding („Snake Eyes”), Alex Pettyfer, Cary Elwes și alții.

Filmul este programat pentru lansare în cinematografe pe 19 aprilie 2024. În România nu are programată premiera.

Comedia de acțiune și spionaj este inspirată din evenimente reale, plecând de la o organizație secretă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial co-creată de autorul lui James Bond, Ian Fleming.

Ultimele articole